Sunteți pe pagina 1din 3

Dezbaterea – metodă de evaluare a competenței de lectură

25 aprilie 2019 • Alina Iftime • Liceul Tehnologic Virgil Madgearu, Constanța (Constanţa) •

Competența de lectură reprezintă o condiție necesară a reușitei elevului în școală și un mijloc care
facilitează cunoașterea, în general. După Nicolae Eftenie, lectura reprezintă cea mai bună investiţie
intelectuală, prin ea dobândim ştiinţă şi competenţă. Astfel, competența de lectură trebuie să
reprezinte un obiectiv al evaluarii școlare, ca una dintre finalitățile esențiale ale procesului instructiv-
educativ. Experiența la catedră mă determină să consider că rolul unei evaluări moderne este de a-l
ajuta pe elev în procesul didactic, de a-i da încredere, de a-l încuraja.

Metodele de evaluare și apreciere a competenței de lectură sunt multiple, dar vom supune analizei
următoarea metodă: dezbaterea.

Ioan Cerghit consideră că dezbaterea are înțelesul unei discuții pe larg și amănunțite a unor
probleme, adeseori controversate și rămase deschise (dezbatere cu caracter polemic, urmărindu-se
influențarea convingerilor, atitudinilor și conduitei participanților. Emanuela Ilie stabilește
următoarele condiții necesare reușitei unei dezbateri:

participanții trebuie să aibă cunoștințe temeinice despre problematica supusă dezbaterii;

necesitatea ca fiecare participant să aibă capacitatea de a înțelege punctele de vedere ale celorlalți;

climatul socio-afectiv poate avea un efect stimulatori asupra unor participanți, dar și inhibitor asupra
altora;

mărimea optimă a grupului într-o dezbatere trebuie să fie de 15, 20, maximum 30 de participanți;

dispunerea participanților de preferință în semicerc sau în cerc în jurul unei mese rotunde;

profesorul trebuie să conducă dezbaterea.

În Ghidul metodologic identificăm următoarele etape ale unei dezbateri:

I. Etapa pregătitoare

Profesorul, împreună cu elevii, stabilește: • Tema proiectului • Bibliografia minimă obligatorie pentru
toți elevii • Planul proiectului • Componența grupelor de lucru și a atribuțiilor fiecărui membru al
grupului • Sarcinile de lucru • Timpul și modul de lucru • Modalitatea de evaluare • Planul de
desfășurare a dezbaterii și regulile de participare la dezbatere.
II. Desfășurarea dezbaterii

• Prezentarea raportului fiecărui grup • Discuții pro și contra

III. Evaluarea

• Grile de evaluare pentru: Produs; Prezentare; Dezbatere.

GRILĂ DE EVALUARE PENTRU PRODUS

Criterii: Foarte bine, bine, slab

Folosește bibliografia minimă obligatorie

Respectă planul proiectului

Dezvoltă tema propusă

Aduce argumente convingătoare în sprijinul temei

GRILĂ DE EVALURE PENTRU PREZENTARE

Criterii: Foarte bine, bine, slab

Fixează principalele idei pe care urmează să le prezinte

Argumentează cele prezentate

Respectă formatul raportului, prezentării

GRILĂ DE EVALUARE PENTRU DEZBATERE

Criterii: Foarte bine, bine, slab


Urmărește atent intervențiile colegilor

Se implică în discuții la momentul potrivit

Aduce argumente pertinente pentru tema dată

Compară și evaluează diferite puncte de vedere exprimate în legătură cu tema dată

Argumentează opțiunea personală în confruntarea cu puncte de vedere divergente

Respectă ideile și părerile celorlalți, chiar dacă nu coincid cu ale lui.

Manualele pentru ciclul superior al liceului fixează cadrul teoretic al dezbaterii (vezi manualul de
Limba şi literatura română, cl. a XI-a, Ed. Art) pe teme de literatură şi cultură, dezbaterea fiind, alături
de studiul de caz, principalele modalităţi de abordare a problematicii literare şi culturale cu elevii de
liceu (având în vedere, în acest sens, şi recomandarile Programei). Sugestii de teme supuse dezbaterii
la clasele de liceu: Are scrisul un rol cathartic în cazul personajelor lui Camil Petrescu?; Aparțin
genurile biograficului (memoriile, jurnalul) literaturii?

Bibliografie

Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, ediţia a II-a, Editura
Paralela 45, Piteşti, 2000.

Emanuela Ilie, Didactica literaturii române, Editura Polirom Iaşi, 2008.

Genevieve Meyer, De ce şi cum evaluăm, Editura Polirom, Iaşi, 2000.

Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006

Octavia Costea, Didactica lecturii. O abordare funcţională, Editura Institutul European, Iaşi, 2006.

S-ar putea să vă placă și