Ştire: Victor NIŢELEA: Colimator - Educaţia prin mass-media, de la Grünwald la Paris

  
Cu 25 de ani în urmă, prin Declaraţia de la Grünwald, minţi luminate au pus problema: "dacă
tot avem mijloace de comunicare în masă a-tot-penetrante, de ce să nu le folosim pentru a face
să pătrundă în minţile copiilor lucruri folositoare, cum ar fi educaţia?". Alte minţi luminate s-
au adunat acum la Paris, sub egida UNESCO, în cadrul unui seminar euromediteranean, pentru
a face bilanţul efectelor Declaraţiei din urmă cu un sfert de veac.

De ce să facem educaţie prin media? Răspunsurile sunt trei:

 
- pentru că media oricum e omniprezentă, şi importanţa ei e în creştere
 
- pentru că media e o componentă inalienabilă a culturii contemporane: a o condamna sau a
încerca să o controlezi e mai puţin util decât a o orienta spre încurajarea participării active a
cetăţenilor în societate
 
- pentru că educaţia formală tinde să se separe de realităţile sociale şi să ofere cunoştinţe inutile:
legată de viaţă, media leagă de viaţa educaţia realizată prin intermediul ei.
 
Aceste răspunsuri erau perfect valabile şi acum un sfert de veac, la Grünwald; între timp,
valabilitatea lor s-a consolidat. Au contribuit la aceasta accelerarea dezvoltării tehnologice, dar şi
democratizarea (în două sensuri: democratizarea politică într-o mare parte a lumii şi
"democratizarea informatică" - accesul "demosului" la consolele calculatoarelor), dar şi pierderea
crescândă a controlului guvernelor asupra media, dar şi emergenţa presei locale ca dominantă
faţă de cea naţională şi internaţională, precum şi o serie de alţi factori. Convenţia pentru
Drepturile Copilului, adopată de UNESCO în 1989, ne permite să facem din educaţia prin mass-
media un drept fundamental al omului. Această Convenţie stipulează libertatea de expresie,
accesul la sursele de informare şi participarea la viaţa culturală.
 
O atenţie deosebită trebuie acordată însă potenţialului de "ucenic vrăjitor" conţinut de educaţia
prin mass-media. Un studiu efectuat în ţările arabe arată că astăzi 90% din populaţie are acces la
televiziunea prin satelit şi 75% din copii au acces la Internet. Dar din cauza analfabetismului
ridicat influenţa acestor canale se face simţită mai ales prin imagini, acestea tinzând să
înlocuiească cuvântul scris. Mai mult, neexistând o tradiţie a controlului parental asupra
expunerii la mijloacele vizual-electronice,  se  apreciază că efectul negativ asupra copiilor riscă
să devină comparabil cu cel pozitiv. Concluzia: este nevoie de o educaţie prin mass-media şi
pentru părinţi, nu doar pentru copii. Pentru calificarea în "meseria" de părinte, poate cea mai
grea, dar cert cea mai importantă din câte există.
 
Dacă în raport cu noile mijloace IT copiii "ştiu cum", dar nu "ştiu ce", cu adulţii situaţia e
inversă: mulţi din generaţiile mai înaintate ar "şti ce", dacă ar "şti cum" - cum să butoneze
această misterioasă pentru ei, dar banală pentru puşti tehnologie. Se pune problema, în ziua de
azi, a unui noi tip de alfabetizare: alfabetizarea media, condiţie a cetăţeniei veacului 21. Şi
conţinând nu numai abilităţi de „butonare", dar şi o  puternică componentă de protecţie contra
efectelor psihologic şi social nocive ale media electronice.
 
Nu numai părinţii, ci şi profesorii trebuie instruiţi în ştiinţa şi arta educaţiei prin mass-media.
Dacă instrucţia pe toată durata vieţii ("lifelong education") este o necesitate acceptată azi pentru
profesori, trebuie acceptat şi faptul că e necesar să "umblăm" şi la conţinutul acestei instrucţii.
Dacă nu, rămânem la situaţia descrisă de unul din participanţii la întâlnire: "profesorii sunt mai
degrabă reciclaţi decât specializaţi".
 
Mediile educaţionale din toate ţările apreciază iniţiativa şi meritul Comisiei Naţionale a Franţei
pentru UNESCO de a fi organizat acest seminar euromediteranean. Seminar care a pus mai multe
probleme decât a rezolvat. Dar primul pas pe calea rezolvării unei probleme este să pui
respectiva problemă în cadrul ei corect.