ORIENTAREA SOCIO-PROFESIONALĂ A PERSOANELOR

DEZAVANTAJATE SOCIAL

(DIZABILITATE, MEDIU DE APARTENENȚĂ ȘI APARTENENȚA

RELIGIOASĂ)

Prin orientarea socio-profesională înțelegem procesul prin care oamenii își caută și își
găsesc locuri de muncă în anumite domenii pentru a contribui astfel la bunul mers al societății.

Tema de față face referire la orientarea socio-profesională a persoanelor dezavantajate

social, acest subiect implică persoanele care, pot spune, suferă de o insuficiență, aceasta poate fi
de natură medicală sau socială și poate conduce la discriminări în condițiile unei gestiuni precare
a resurselor umane.

În continuare voi prezenta câteva idei legate de orientarea socio-profesională a

persoanelor cu dizabilități.

Persoanele cu handicap sunt privite ca fiind fragile, inapte in a presta un serviciu care sa
aduca profit angajatorului. De aceea, integrarea lor pe piata fortei de munca, includerea lor in
societate, este deseori considerata ca imposibila sau inutila.

Insa, ca orice fiinta umana si in calitate de fiinte umane, persoanele cu dizabilitati au

dreptul la oportunitati de integrare sociala si profesionala, care sa le ofere sansa de a atinge un
grad optim de independenta. Dar pentru a fi integrati, ei trebuie sa capete deprinderi care sa-i
faca capabili sa-si gaseasca un loc de munca.

Marile probleme globale depistate de experti privind persoanele cu dizabilitati sunt:

prejudecatile, izolarea sociala si discriminarea.

Lipsa unei socializari complete a tinerilor cu dizabilitati, face ca ei sa fie dependenti in

mare masura de familie si de mediul scolar pe care l-au frecventat. Acest lucru se resimte cu
preponderenta dupa varsta de 18 ani, cand ies din sistemul de invatamant si incearca sa se
integreze profesional. Chiar daca ajung sa aiba un anumit grad de independenta, ei nu se pot
descurca totdeauna fara sprijinul familiei. in general, dupa absolvirea anilor de scoala, parintii
incearca sa rezolve aceasta problema, dar se lovesc mereu de faptul ca nu au acces la informatii
de baza necesare parcurgerii acestui proces. Unde ma aflu? Cui sa ma adresez? Ce posibilitati
am? Ce perspective exista? Iata doar cateva intrebari care framanta gandurile acestor persoane si
la care, prin aceste randuri, incercam sa raspundem.

Există tendința de a defavoriza această categorie de persoane din cauza faptului că nu sunt ca
noi și din cauza faptului să le subestimăm capacitățile. Pentru a vă face să înțelegeți ce vreau să
spun, o să prezint un exemplu: se publică un anunț de angajare pentru un operator call center, iar
o persoană cu o dizabilitate locomotorie se prezintă la interviu. Există 5 erori clasice, despre care
am discutat și în cadrul seminarului de fundamente, pe care intervievatorul le poate comite și
care au legătură cu acest subiect, și anume: Eroarea de similaritate (acceptă candidații
asemănători); Eroarea de contrast (comparație între candidați și abaterea de la standard);
Sublinierea elementelor negative (căutarea defectelor); Eroarea datorată primei impresii; Eroarea
de tip halou (o caracteristică impresioneză puternic).

Cu alte cuvinte primii responsabili de orientarea socio-profesională a persoanelor cu

dizabilități sunt cei din familie, cei care continuă educația lor și nu în ultimul rând cei care fac
angajările.

Articole de lege care privesc acest subiect:

Regulile ONU privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Dizabilitati (1993)

- Tarile ar trebui sa recunoasca principiul egalitatii de sanse pentru copiii cu dizabilitati in

scolile in care sunt integrati

- Pentru a implementa invatamantul inclusiv, statele ar trebui sa aiba o strategie clar

formulata, care sa fie inteleasa la nivelul scolii si al comunitatii

- Ele ar trebui sa permita un curriculum flexibil precum si adaugiri si adaptari

Constitutia Romaniei 2003, Art. Nr. 50 care afirma: ”Persoanele cu handicap se bucura de
protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de
prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu
handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor”

In anul 1998, prin Legea nr. 145/1998, Guvernul Romaniei a infiintat Agentia Nationala
pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Conform Legii Nr 116/2002, Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca ii

revine rolul de a realiza un acompaniament social personalizat, prin intermediul agentiilor pentru
ocuparea fortei de munca judetene si a municipiului Bucuresti, in scopul facilitarii accesului
persoanelor marginalizate social la un loc de munca prin incheierea unor contracte de
solidaritate.

Prin aceste contracte, agentiile se obliga sa acorde tinerilor servicii de mediere si consiliere
profesionala, sa identifice angajatori de insertie si locuri de munca potrivit pregatirii tinerilor
care fac obiectul legii, sa-i plaseze pe locurile de munca identificate
 Prin acest program, ANOFM isi propune implementarea unor actiuni concrete cu scopul
incadrarii la nivel national a 2.500 persoane marginalizate .

În ceea ce privește mediul de apartenență acesta afectează orientarea socio-profesională prin

lipsa de acces la educație.

În această ordine de idei, sunt propuse o serie de măsuri specifice pentru a proteja persoanele
aflate în situaţie de risc social de această natură:

• Crearea unor centre specializate în special în mediul rural, cunoscute sub denumirea de
centre comunitare locale, unde vor fi internaţi copii care provin din medii sociale defavorizate.

• Încredinţarea spre adopţie, înţelegând prin aceasta asigurarea plasamentului familial

pentru copii.

• Integrarea socială a tinerilor cu nevoi speciale, de vârstă cuprinsă între 14-18 ani.

• Crearea unor servicii specializate în cadrul autorităţilor locale, dar mai ales la nivel rural
unde ar fi necesar minim un reprezentant al acestor autorităţi de specialitate, delegat pe
problematica inserţiei tinerilor cu probleme.

• Formarea unor asistenţi specializaţi în sfera absorbţiei profesionale şi sociale a tinerilor

din medii defavorizate sau cu cerinţe speciale.

Trebuie să precizez că sfera competenţelor profesionale în domeniul asistenţei sociale are un

caracter general, de aceea specializarea în cadrul profesiei reprezintă o necesitate în condiţiile
dezvoltării şi extinderii cazurilor de excluziune socială a copiilor, dar mai ales a tinerilor
proveniţi din medii sociale defavorizate.
Un rol important în această direcţie revine campaniilor de prevenire şi combatere a fenomenelor
cu caracter periculos în rândul tinerilor. Astfel de campanii nu au doar un caracter strict
informativ, sunt necesare măsuri concrete de limitare a efectelor negative ale acestui fenomen
social aflat în extensie la scară naţională.

În ceea ce privește orientarea socio-profesională a persoanelor dezavantajate din cauza

apartenenței religioase putem preciza ca și problemă neconcordanța dintre programul de lucru și
zilele libere necesare unor anumite religii.