Notițe curs master IBOR

- Scrisoarea din 8 Februarie a lui Sofronie al C-polul, are la bază un manifest îndreptat de
către patriarh împotriva guvernului român de a aduce anumite atingeri averilor Bisericii
(prin legea secularizării din 1863), problemei dependenței de Constantinopol dar și
dogmelor strămoșești – înțelegându-se aici problema calendarului, dar și anumite
afirmații pro-iezuite, și chiar rostirea Crezului cu adaosul filioque în unele altare
bucureștene.
- Referitor la problema calendarului, guvernul român credea că o putea îndrepta cu de sine
autoritate, oarecum bazându-se pe faptul că în țară la acel moment avem episcopi titulari
numai la București și la Râmnic.
- Guvernul voia oarecum să creeze premiza unei decizii științifice, nedorind o înțelege
dogmatică a demersului pe care voia să-l realizeze.
- Situația degenerează oarecum, guvernul mărește artificial numărul persoanelor din
consiliul bisericesc în speranța unei decizii favorabile.
- Din păcate până la deschiderea consiliului în țară s-au zvonit anumite variante de
apropiere de Biserica Romei, întâmplarea făcând că în acele momente tumultoase șeful
iuzuiților din Constantinopol vizitase Bucureștiul (cred că în acest context avem și acele
momente pro-iezuite și pro-filioque de care vorbește patriarhul) și avusese o întâlnire cu
oamenii lui Cuza.
- Cred că această ”tendință” spre catolicizare de care vorbește patriarhul în scrisoarea sa
are la baza acea favorizare a romano-catolicilor din principate la acea vreme, care rândul
ei își are obârșia în influența pe care o manifesta Franța asupra lui Cuza......
- Sinodul de la București răspunde tranșant în această privință cu argumentul că după
Sinodul din Antiohia (can. 1) cele hotărâte pentru data serbării Paștilor, rămân „bine-
dogmatisite”, dar soborul se exprimă referitor și la celelalte chestiuni de imixtiune ale
statului în treburile Bisericii.
- Așadar, în acest context patriarhul din Constantinopol își expune punctul de vedere în
scrisoarea sa datată 8 februarie 1864, în care printre altele el își exprimă îngrijorarea dar
și speranța că anumite lucruri bune vor propăși în același fel și de acum înainte.
- Totodată amintim aici: Pe lângă faptul că patriarhul atrage lucrurilor enumerate mai sus
el elogiază totodată fervoarea mitropolitul Nifon pentru apărarea vechii Tradiții,
numindu-l zelos în apărarea credinței dar și frate, adresându-i-se, protocolar, Sanctitatea
Voastră.
- După ce încheie cuvântul său de elogiere și de întărire al mitropolitului, Patriarhul își
aruncă mustrarea asupra princepului Ioan, admonestându-l, numindu-l oarecum incapabil
de a purtat vreun dialog cu Patriarhia.
- Înspre sfârșitul scrisorii sale Patriarhul nădăjduiește într-o îndreptare a princepelui și îi
încredințează această misiune mitropolitului Nifon, dimpreună cu datoria de a se ocupa
mai îndeaproape de disciplina clerului care a îndrăznit să creeze anumite frontispicii
pentru acțiunile numite de patriarh ilegitime ale guvernului în viața Bisericii și pentru
care va da răspuns la Judecată.
La această scrisoare Mitropolitul Nifon răspunde în 30 aprilie 1864, asigurându-l pe
Patriarh de deplina sa serviabilitate dar și de faptul că nu vor exista schisme dogmatice
între cele două Biserici, nici măcar cele de ordin administrativ.

În continuarea celor de față observăm textul Decretului organic pentru înființarea unei
autorități sinodale centrale a Bisericii române, format din sinodul central și sinoadele
eparhiale și care prevede statutul lor de organizare dimpreună cu anumite reguli de
alegere, funcționare și diversificare a activităților fiecăreia în parte.

Dacă permiteți, aș putea lectura.........