Sunteți pe pagina 1din 2

81. - Născut în 1959, dl Graham Gaskin este cetăţean britanic.

După decesul mamei sale,


primăria din Liverpool îl ia în îngrijire, la 1 septembrie 1970, în virtutea legii din 1948 privind
copiii. în ziua majoratului său (18 ani), la 2 decembrie 1977, plasarea se încheie.

în toată această perioadă, cel interesat sade la diverşi părinţi adoptivi. El pretinde că a fost
maltratat şi încearcă să afle unde, la cine şi în ce condiţii a trăit, pentru a-şi putea depăşi
problemele şi a-şi cunoaşte trecutul.

în 1979, dorind să introducă o acţiune de daune interese pentru neglijenţă împotriva


autorităţii locale, cere, în virtutea legii din 1970 privind administrarea justiţiei, să i se
comunice note şi dosare întocmite de autoritatea locală în timpul perioadei în care a fost
pupil al asistenţei. High Court respinge cererea la 22 februarie 1980, pe motivul naturii
confidenţiale şi private a dosarelor întocmite, conform regulamentului din 1955 privind
plasarea copiilor. Această decizie este confirmată de Court of Appeal la 27 iunie 1980.
între 1980 şi 1983, diverse comisii ale consiliului municipal din Liverpool adoptă rezoluţii
privind accesul la dosarele unor copii asistaţi, din care, o parte sunt atacate în justiţie. în
sfârşit, în noiembrie 1983 Consiliul municipal adoptă o nouă rezoluţie care dă dlui Gaskin
acces la dosarul său în măsura în care informatorii (persoanele care dau informaţii unui
anchetator social, n. t.j vor consimţi. Textul se conformează unei circulare din august 1983,
emisă de către Ministerul Sănătăţii şi Securităţii Sociale.

Dosarul în cauză cuprinde 352 documente întocmite de 46 de persoane. La 23 mai 1986,


copii a 65 de piese, redactate de 19 persoane care şi-au dat consimţăinântul să se
comunice, sunt trimise solicitors-//or celui interesat.

882. - în cererea sa din 17 februarie 1983 către Comisie, dl Gaskin denunţă refuzul de a fi
lăsat să consulte întregul lui dosar păstrat de primăria din Liverpool; el vede în aceasta o
violare a art. 8 şi 10 ale Convenţiei. El invocă, de asemenea, art. 3 şi 13 ale acesteia şi art.
2 din Protocolul nr. 1J

• Hotărârea din 7 iulie 1989 (plenul Curţii) (seria A nr. 160)

883. - Curtea începe prin a delimita obiectul litigiului. Ea se consideră sesizată numai cu
problemele ridicate, în temeiul art. 8 şi 10, în legătură cu procedurile şi deciziile prin care dl
Gaskin şi-a văzut refuzat accesul la dosarul său personal, după respingerea cererii
prezentate în vederea introducerii unei acţiuni pentru daune interese.

884. - Guvernul britanic susţinea inaplicabilitatea art. 8. Curtea consideră că dosarul se


referea la viaţa privată şi de familie a dlui Gaskin într-o asemenea măsură, încât problema
accesibilităţii celui interesat intră în domeniul art. 8. Prin această concluzie ea nu exprima
nici o opinie asupra chestiunii de a şti dacă drepturile generale de acces la date personale
se poate deduce din paragraful 1.

885. - După jurisprudenţa Curţii, art. 8, deşi tinde, în esenţă, să ferească individul de
amestecuri arbitrare ale puterilor publice, poate da naştere unei creşteri a obligaţiilor
pozitive, inerente unei respectări efective a vieţii de familie. Desigur, dl Gaskin nu denunţă
faptul că au fost culese şi înregistrate informaţii în legătură cu el; mai mult chiar, el nu
susţine că au fost folosite împotriva sa. în schimb, el protestează împotriva interzicerii de a i
se da acces liber la respectivele informaţii. Or, nu s-ar putea spune că Regatul Unit a comis
un „amestec" în viaţa privată sau de familie a petiţionarului prin refuzul său de a-1 lăsa, fără
nici o restricţie, să consulte dosarul său. în această privinţă, cel interesat se plânge, în
esenţă, de inacţiunea statutului. Trebuia deci să se determine dacă acesta din urmă tratase
cererile de comunicare de o manieră incompatibilă cu o obligaţie pozitivă rezultată din art.
8.

Conform guvernului, funcţionarea corectă a serviciului de asistenţă pentru copii depinde de


informaţiile furnizate de organismele profesionale şi membrii lor etc. Or, s-ar îndepărta
colaborarea lor, dacă nu s-ar păstra anonimatul, ceea ce ar dăuna serviciului de asistenţă
pentru copii. Nu ar exista nici un refuz global de acces la dosare; informaţiile confidenţiale
ar fi accesibile în măsura în care s-ar obţine acordul informatorului. De altfel, acesta era
cazul respectiv pentru 65 de documente. Pentru dl Gaskin, totuşi, legea din 1987 privind
accesul la dosarele personale precum şi regulamentul său de aplicare din 1989, care nu
este valabil pentru datele culese înainte de intrarea sa în vigoare, arată în ce măsură
puterile publice britanice vor da de acum încolo informaţii de genul celor pe care el le cere.

886. - Din punctul de vedere al Curţii, persoanele care se găsesc în situaţia petiţionarului au
un interes primordial, protejat prin Convenţie, să primească informaţiile de care au nevoie,
pentru a cunoaşte şi înţelege copilăria lor şi anii de formare. Un sistem care subordonează
accesul la dosare acceptului informatorilor, cum este în Regatul Unit, poate fi, în principiu,
considerat ca fiind compatibil cu art. 8. Totuşi, Curtea consideră că trebuie ocrotite, atunci
când un informator nu doreşte sau refuză în mod abuziv să-şi dea acordul, interesele
oricărei persoane care caută să consulte piesele de la dosar privind viaţa sa privată şi de
familie. în asemenea cazuri, principiul proporţionalităţii cere ca un organ independent să ia
decizia finală asupra accesului. în lipsa unui asemenea sistem, în speţă, art. 8 a fost
încălcat (11 voturi pentru, 6 împotrivă).

887. - Cât priveşte art. 10, el nu obligă guvernul să comunice celui interesat informaţiile
despre care este vorba. Prin urmare, dl Gaskin nu a suferit nici o atingere a libertăţii sale de
a primi informaţii, aşa cum o protejează art. 10 (unanimitate).

888. - în temeiul art. 50, Curtea respinge cererea (mai mult de 380.000 £) pentru lipsa de
beneficiu trecută şi viitoare (unanimitate). în schimb, ea recunoaşte că petiţionarul a putut
resimţi o anumită deznădejde şi nelinişte şi îi acordă 5.000 £ cu acest titlu (unanimitate).

în ce priveşte cheltuielile de judecată şi taxe, ea consideră că intră în calcul numai acelea


care au fost prezentate pentru procedurile europene. Găsind că suma globală cerută
(117.000 £) este nerezonabilă, ea acordă

11.000 £, minus 8.295 FF primiţi cu titlu de asistenţă judiciară (unanimitate).

https://jurisprudentacedo.com/GASKIN-c.-REGATULUI-UNIT-Refuz-de-a-da-acces-deplin-la-dosarul-sau-
unei-persoane-luate-in-ingrijire-in-timpul-copilariei-de-catre-serviciile-sociale.html

S-ar putea să vă placă și