Guardul sănătății.

Însemnări
Cuvânt înainte

Motto:
Cine citește această carte are șansa să întâlnească un om implicat, aflat
sub puterea organicului, binelui, frumosului și a rostului lor – sănătatea.

Am stat mult în cumpănă dacă să rămân la titlul preconizat – Guardul sănătății, sau să recurg la
un altul: Omul sub lumina vocației. Volumul cuprinde o serie de reflexii asupra a ceea ce se înțelege prin
formula acreditată DASEIN (existență, viață), considerații emanate din postura unui medic al omului
„total”, dar și al unui pociumb (țăruș înfipt adânc în pământ) în teritoriul fostei țări Litua, condusă de
voievodul Litovoi.
A biruit Guardul sănătății, întrucât eu trăiesc în lumea profunzimilor, a rădăcinilor existenței, a
organicului, inclusiv în cuvintele ce le definesc, în care primordialitatea, lungul de linie, rezonanța și
ecoul fenomenelor, funcționalul sunt trăsături care mă preocupă și sentimente care mă stimulează.
Aceste elemente gravitaționale doresc să fie împământenite și apărate în chintesența lor – sănătatea
firii.
Remarcăm faptul că guard (soldat sau ofițer însărcinat cu observarea și supravegherea, cu
protejarea și paza unor obiective de interes general) rimează cu bard (ființă sensibilă chemată să cânte
faptele de înălțare și vigilență a omului), iar grupul de consoane „grd” îl regăsim în mijlocul de protecție
gard (construcție fizică sau psihologică care apără proprietatea bine definită, dar și facultățile purtătoare
de sarcini pozitive ale persoanei implicate ontologic).
În spațiul și vechimea limbii, cuvântul gard (în aromână „garde” și megleromână „gard”) este de
origine traco-dacă ca și derivatele grădină (în aromână și megleromână „gărdină”) și grădiște
( fortăreață). Ele servesc încărcătura etimologică a formelor luptei de apărare a ființei autohtone,
întărind substanța titlului cărții.
Consoanele „grd” le găsesc și în vocabula grad, unitate de măsură sau exponent cel mai mare al
unei ecuații sau polinom care atestă gradul nostru de implicare în cele văzute și trăite, dar și în cele
așteptate și promovate.
Cartea preconizată am dori să aibă un răsunet de clopot, iar bang-ul devine Vivos, voco („pe cei
vii îi chem.”) la credință, deșteptare, participație, curățenie sufletească, smerenie, aducere aminte și
sărbătorire.
Condeiul miruit în ascendența mea prin creștinismul cosmic a devenit un instrument de
înțelegere și consemnare a undelor mentale ivite, el tentând căutatea necesarului, a validului și
operativului sau de surprindere a noului în diferitele lui ipostaze.
Vremea se învrednicește cu mine. Crescând în vârstă mă afund în cuget, iar timpul se rarefiază,
ceea ce îmi permite să văd rândurile din spate ce mărșăluiesc spre sosire.
Din multitudinea de probleme aflate sub ochiul protectiv al guardului ne oprim la câteva
substantive emblematice: natură, om, popor, idee și la adverbul acasă. Rugăm cititorii să găsească
exprimări elaborate și raportări corespunzătoare la cele cinci repere propuse.
Noi venim cu scurte formulări:
- În mama natură totul există în simbioză.
- Omul este ființa cu datoria primă de a fi autonom. Sub prezența scopului, el se transformă în
esență: esență de dascăl, esență de medic, esență de patron etc.

1
 - Poporul reprezintă suportul uman colectiv și principalul protagonist al acțiunilor întreprinse
întru existență națională.
- Iar ideea este termenul generic al cunoașterii logice, care trebuie să-și probeze justețea emiterii
sale.
- Elementul acasă este condiția originară a vieții omului, paradisul începutului și dragostea dintâi.
Dacă nu deveneam medic, doream să ajung silvicutor, un pădurean sadea, încântat de
laitmotivul sanogen frunză verde și de apartenența familială la formula asiguratoare „Codru-i frate cu
românul!”. Iar când te apropii de alegația eminesciană „În temeiul codrului/ Cale nu-i, cărare nu-i...”
percep funcția guardului în consonanță cu răsunetul cornului luat în brațe de ecou! Și atunci ai jindui să
fii un argus!
Să nu uităm că vocabulele pădure și codru provin din fondul lingvistic traco-dac. În completare
aș spune că dacă aș dori să fiu o natură verde, o esență rezistentă, un lemn (de la lat. lignum) cu fibră
tare (Carpen, Frasin, Gorun) sau lemn de rezonanță (pentru instrumente muzicale sau pentru toacă),
parcă mă văd vorbit și auzit într-o limbă comoară, veche, extinsă de la Nistru până la Tisa și de la Munții
Carpații Păduroși până în Balcani încă de la Zamolxis și Burebista.
Iubirea poporului român pentru pădure este cunoscută și bine punctată. Alexandru Vlahuță ne
spune: „Pădurea e cel dintâi templu și va fi cel din urmă refugiu al omenirii”.
Să ne reamintim emoționantele versuri populare: „Eu mă duc – codru rămâne,/ Plânge frunza
după mine...”.
În țara gorunilor și brazilor, adică a gorbrazilor, venim cu o întrebare dureros de actuală regăsită
în Balade române din Bucovina (Buchenland – „Țara fagilor”), culese de Simeon Fl. Marian și publicate în
1869:

Cine scie-anume,
Cine’ mi poate spune?
Fost’ a fost odată
Pădure’ ndesată...

Să revenim la problemele existențiale care ne preocupă.

Arhetipurile spiritualității românești sunt considerate a fi: Miorița, Meșterul Manole, Tinerețe
fără bătrânețe și viață fără de moarte, Archeus, Luceafărul.
Prin ele accedem la:
- Vămile prin care sufletul trece;
- Chipurile pe care spiritul le îmbracă;
- Cuvintele și expresiile prin care regăsim substanța spiritului universal în subiectivitatea
românească.
Plecând de la determinantul substanță, noi am dezvoltat entitatea numită SEIF (substanță,
energie, informație, formă) care deschide luminația Ființei întru siguranță.
În latină, ens înseamnă „ființă”, iar în românește a devenit „ins”. În acest fel omul există, ensistă
(trăiește ca ființă proprie) și coexistă.
Dacă ar fi să mă prezint printr-o spovedanie, aș spune ca „îns” (în accepție eminesciană)
recunosc Modelul în „î” al ființei românești: înrădăcinat, îndatorat, îndurător, cu apetență spre întregire
holistică (Cum să fii om întreg!) și înălțare spirituală (înălțat).

2
 Pentru o mai bună înțelegere a omului din perspectivă medicală să poposim în orizontul
Arheilor. La Aristotel, Arheul este principiul ființei, al cunoașterii și al devenirii. Pentru Paracelsus, Arheul
este principiul vieții și „marele mister al vieții”.
Heidegger spune că medicul trebuie să aibă arheul medicinei în el.
Ideea de Archeus ca spirit al lumii (Weltgeist) devine un sentiment al ființei în românește.
La Eminescu, Arheul este începutul originar, iar „în fiecare om se încearcă Spiritul Universului”.
În Geniul național, Eminescu cultivă „omul pururea tânăr”, iar „omul cel vecinic” are permanent
în minte trecutul întreg.
Constantin Noica în comprehensiunea sa metafizică Devenirea întru ființă, ia în discuție ființa
trinitară heggeliană, ca general, particular și determinație.
Pentru noi, medicul începuturilor, al continuității și al sintezei, practicianul generalist, este un
genmed (medic ce cultivă generalul în câmpul determinanților pentru cunoașterea individualului).
Activitatea practică am legat-o strâns de cea teoretică avânt în subtext misiunea medicinei.
Cine vrea să observe travaliul așternut în calitatea mea de redactor șef al Revistei Medicale
Române din 1992 până în prezent, ar putea să constate construcția în basorelief realizată în cadrul
comunității medicale: Medicina verticalității (medicina omului sănătos, activ, educat, părtaș și demn).
În filiație cu OMS-ul, apreciem că este nevoie de un guard al Health for All („Sănătatea pentru
toți”), susținător al dreptului la sănătate, care promovează, realizează și protejează sănătatea oamenilor.
Viața medicală o receptăm sub triada cordială: comorbiditate, cooperare, coordonare. Cu cât
populația crește în vârstă, cu atât probleme asistenței medicale sporesc, încât medicul de familie
(genmedul) a devenit necesarmente profesionistul care se ocupă de gestionarea tripletei.
Când guvernanții vor înțelege această combinată profesional – populațională, o adevărată probă
de maturitate managerială, sunt șanse ca sistemul sanitar să funcționeze la parametrii necesari.
Simțim nevoia să punctăm alte câteva elemente care întregesc expozițiunea. Am dori să amintim
Scrisoarea Deschisă Poporului Român transmisă cu ceva timp în urmă de Arhimandritul Iustin Pârvu.
Din această scrisoare reținem afirmații și întrebări:
- Poporul român este „singurul popor european care trăiește acolo unde s-a născut”;
- La noi s-a folosit prima scriere din lume (prin tăblițele de la Tărtăria);
- „Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare”. („Nimeni nu a reușit să te supună cât ai fost
unit! De ce te lași dezbinat?”);
- „Când îți vei revendica drepturile?”;
- „-Vechile situri arheologice sunt distruse”;
- „-Slujbașii țării, căftăniții, vând la preț de piatră seacă sau de fier vechi bunurile naturale sau cele
realizate”;
- „Copiii țării nu mai știu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS”;
- „Dacă ar fi ca tot ce se întâmplă (nepăsarea, incompetența, manipularea, înstrăinarea) să se
răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ți-aș mai scrie un cuvânt”;
- „Dar tu, popor român, de azi ești legat de cel ieri și de cel de mâine și, odată cu tine, piere nu
numai trecutul, dar și viitorul acestui neam”.
Atenție! Din postura mea de guard atrag luare-aminte că aceste gânduri nu au apărut în celebrul
ziar The Guardian, născut odată cu revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821, ci dintr-o Foaie de minte,
inimă și de lucrare românească actuală.
Notații finale

3
1. Cartea reprezintă o încercare de înfățișare a vieții unui medic In der Welt sein („Spre a fi în
lume”), la cotele autorității profesionale și nominale.
2. Eu sunt baciul gândurilor mele...

Cât mi-s pe pământ

Îs tare în cuvânt,
Iar după ce-ai fost
Suspinu-i în post.
-Ce-i sub ăst vestmânt?
-Sunt pale de vânt!

3. Dacă aș fi întrebat cine sunt aș răspunde: Om „de carte”, Suport al Binelui, Fiu al Cetății,
Membru al Echipei, Iubitor de Datină.
4. Plecând de la titlul cărții și dacă un pictor s-ar opri să ilustreze activitatea mea, ar rezulta
probabil o SENTINELĂ aflată în misiunea de implementare a sănătății, a naturalului și a
funcționalului.
5. Temele abordate sunt tratate de un cunoscător al medicinei, întemeietor al Doctrinei medicinei
generale: o ulcică semiotică antropo-socio-ecologico-sophică. Sophia ne duce cu gândul la
filosofie, care este „stâlpul rupt din Soare” al eternității românești.
6. Plecând de la intuiție, am definit o Stea pentadică matricială în cadrul specialității de medicină
generală/ medicina familiei, a cărei lumină roditoare înseamnă în sinteză:
- Facerea binelui;
- Căutarea unității și unicității organismului uman;
- Promovarea sănătății, element principal al specialității;
- Aflarea obârșiei fenomenelor în cadrul istoriei naturale a bolilor;
- Abordarea integrativă a bolilor din perspectivă diagnostică și terapeutică.
7. Textul propus ar trebui să exprime: autoritate, coerență, bună credință, tărie de caracter, rost
istoric, îndemn și purcedere în cele alese.
8. Prin cuplarea cu jalonul „rost” am dori să ajungem la ordinea lucrurilor, la temeiul faptelor
inclusiv la crugul facerii.
9. Mă consider a fi arhitectul visului de împlinire a disciplinei de medicină generală spre calificativul
de specialitate prin:
- Elaborarea bazelor teoretice și practice ale specialității (Medicina generală, sub redacția Marin
Voiculescu, 1990).
- Obținerea titlului de specialitate, ca finalizare a faptelor personale derulate, prin Ordinul 539/
30 mai 1990 emis de prof. dr. Dan Enăchescu, Ministrul Sănătății.
- Apariția Revistei Medicale Române (1992), ca organ de presă al specialității, eu având calitatea
de redactor șef – fondator.
- Înființarea Primului centru de formare în disciplina medicină generală la Dispensarul Apusului
(1992), o unitate de elită a medicinei generale.
- Constituirea Societății Naționale de Medicină Generală din România (SNMGR), formulă
organizatorică cu personalitate juridică, împreună cu doctorul Adrian Restian și cu sprijinul prof.
dr. Emanoil Popescu, secretar general al USSM.

4
- Coorganizator al Primelor manifestări științifice centrale (congrese, conferințe) sub patronajul
prof. dr. Victor Ciobanu, Ministrul Sănătății.
- O realizare personală este obținerea Primului titlu de doctor în medicina familiei cu lucrarea
Sănătatea și patologia familiei din perspectivă antropologică, 1999, sub egida Academiei
Române, Centrul de Cercetări Antropologice „Francisc I. Rainer”.
10. Să discutăm și să pătrundem în tainele limbii, inclusiv a cuvintelor care consfințesc adevărul
nostru ontologic (Ființă, Fire, Noimă etc.), pentru a dăinui spiritual și a rămâne de vătrai în vatra
strămoșească spre a întreține focul, o putere cosmică.
11. Idealul nostru național:
a. Apartenența cunoscătoare la Terra mirabilis (Anton Dimitriu) și la Spațiul mioritic (Lucian Blaga),
prin elementul esențial „coasta”, observat de noi.
b. Trezirea conștiinței etnice a românilor de pretutindeni prin insuflarea sentimentului unității
naționale ca origine, limbă și destin (Constantin Rădulescu - Motru).
c. Trăirea „sentimentului românesc al Ființei” (Constantin Noica).
d. Enunțul stelar „Ține-ți cu poporul toți ca să nu rătăciți” (Simion Bărnuțiu).
e. „Să facem ce trebuie pre limba noastră și cu mintea românului cea de pe urmă” (Alexandru
Surdu).
12. România este Istorie și Spirit, încadrându-se expresiv în formula „Unitatea istorică și a Spiritului
uman”, descoperită și lansată de Mircea Eliade. Bazat pe valorile tradiției spirituale (mituri), el
consideră cultura o formă de salvare a omului de la neajunsurile istoriei.
13. Spiritul românesc este regăsit temeinic în șapte mari cugete: Eminescu, Brâncuși, Iorga, Enescu,
Rădulescu - Motru, Blaga, Eliade.
14. Urcarea spre vârf se află cu privirea ridicată spre Steaua etniei noastre, cu pauze de respiro și,
desigur, cu multă osteneală și credință pe calea parcusă de înaintași spre o nație zdravănă și cu
dorința de a ajunge un „Stat de cultură la gurile Dunării”.
Să ne aducem aminte de spusele lui Efrem Sirul: „Doamne și stâpânul vieții mele, duhul
trândăviei, al grijii de multe și al grăirii în deșert nu mi-l da mie”.
15. Vrem, nu vrem, ne aflăm într-o nesiguranță existențială, greu de acceptat, după cum declară
mulți conaționali. Ca un observator avizat al timpului, Vino vreme, du-te vreme, dar și în
perioada catalogată de noi de Trecere de la Civilizația Carbonului la Civilizația Siliciului, conform
Tabelului lui Mendeleev, cu destinație finală Civilizația Plumbului, constatăm fenomenul
globalizării vieții planetare prin pandemia pe care o reținem sub termenii unei noi designații
globalită și globaloză. Atenție! De aici se pune și problema existenței: a fi sau a nu fi.
16. Dixi et salvavi animam meam („Zis-am și mi-am mântuit sufletul meu”). Nu-i suficient. Să-l
consultăm pe Iezechiel , Cap 3, 17 (Iată, te-am pus străjer...); 19; 21; 27, Cap 18, 32.

*
Cartea se derulează în următoarele capitole:
I. Interferențe în câmp medical
II. Desprinderi înoitoare
III. Urme referențiale
IV. Laude seminței
V. Pentada mirifică
VI. Anexe

5
 P.S.
Să gospodărim sănătatea („smerenia” ființei) și să cultivăm binele („dulcele” vieții) pe fundalul iubirii
naționale („iarba verde de acasă”).