omplement

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Gramatică
Morfologie
Parte de vorbire
Sintaxă
Cazuri
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
• Atribut
• Complement
• Circumstanțial
• De cauză
• De loc
• De mod
• De scop
• De timp
• Instrumental
• Sociativ
• De agent
• Direct
• Indirect
• Predicat
• Nume predicativ
• Subiect
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată
Propoziție circumstanțială

Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce

se adaugă la ceva pentru a-l întregi”[1]) folosit în sintaxă denumește o parte din
părțile de propoziție subordonate altora.

Cuprins
1 Tipuri de complemente
2 Grade de necesitate a complementului
3 Construcții cu complemente
4 Structuri de complement
5 Note
6 Surse bibliografice
7 Vezi și
Tipuri de complemente
În sintaxa tradițională a limbii române, termenul desemnează părți de propoziție
care determină un verb, o interjecție predicativă, un adjectiv sau un adverb[2][3].
Acestea sunt părți de propoziție existente și în alte limbi, eventual cu o
frecvență mai redusă într-o limbă decât în alta. În gramaticile unora se găsesc cu
aceeași denumire de origine latină sau cu traducerea ei, ori cu un termen total
diferit. Au caracteristici generale comune în diverse limbi, dar definițiile lor
pot fi mai mult sau mai puțin diferite în funcție de trăsături pe care le au într-o
limbă sau alta.

În gramaticile tradiționale ale limbii române se găsesc patru tipuri de

complemente. În funcție de natura relației sintactice și semantice dintre ele și
regent, se clasifică în necircumstanțiale (primele trei de mai jos) și
circumstanțiale[2].

Complementul direct (CD) exprimă ființa sau lucrul implicat în acțiunea exprimată
de un verb tranzitiv la diateza activă, ca obiect asupra căruia se exercită acea
acțiune, sau lucrul rezultat din acea acțiune[3][4][5][6][7]. Exemplu : Citesc un
articol[8].

Unele verbe intranzitive pot primi uneori un CD din sfera semantică a verbului,
numit „CD intern”: a dormi somn greu[8].

Complementul indirect (CI) are mai multe definiții, niciuna suficient de

cuprinzătoare, având un caracter eterogen din punctul de vedere al formei și al
conținutului[9]. Una din definițiile sale generale este prin contrast cu cea a
complementului direct. Pe când acesta este implicat în acțiune ca obiect asupra
căruia se efectuează aceasta, complementul indirect este și el implicat în acțiune,
dar ca obiect în legătură cu care se efectuează aceasta[10]. Exemplu: Părinții le-
au interzis copiilor să plece în călătorie[11].

Complementul de agent exprimă autorul real al unei acțiuni, fără să fie subiectul
gramatical sau, din punct de vedere pragmatic, tema propoziției. Este calificat în
mod tradițional ca „subiect logic”, în opoziție cu „subiect gramatical”[12][3][13]
[14][15]. Exemplu: Era o carte citită de toată lumea[16]. Acest tip de complement
are o frecvență mai redusă în limbi ca cele din diasistemul slav de centru-sud
(bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, prescurtat BCMS), în raport cu româna, de
exemplu. Gramaticile lor nici nu-l delimitează ca atare[17].

Complementul circumstanțial este o specie de complement format dintr-un ansamblu

eterogen de subspecii definite în primul rând semantic[18]. Conform definiției
tradiționale, acestea exprimă diferite circumstanțe (împrejurări) de realizare a
acțiunii, de producere a stării sau a calității: loc, timp, mod, cauză, scop etc.
[19] Numărul de tipuri de complement circumstanțial poate fi diferit de la un autor
la altul, în funcție de gradul de detaliere a descrierii semantice[18]