Eşantionarea şi

modalităŃile de eşantionare

Procesul eşantionării
Eşantion, populaŃie

eşantion – un număr de unităţi care sunt

selectate din rândurile acelei populaţii care face
obiectul cercetării, cu scopul de a estima
caracteristicile acesteia.

populaţie - oamenii, în general, cumpărătorii
unui anumit produs, familiile, agenţii economici
de un anumit tip, studenţii, elevii etc.
Procesul eşantionării - activităŃi specifice

definirea populaţiei care face obiectul cercetării

(a populaţiei ţintă);

alegerea cadrului de eşantionare;

alegerea metodei de eşantionare;

stabilirea modalităţilor de selecţie a unităţilor
eşantionului;

stabilirea mărimii eşantionului;

alegerea unităţilor efective ale eşantionului;
Stabilirea populaŃiei cercetate şi a
cadrului de eşantionare

Stabilirea populaţiei cercetate sau a populaţiei
relevante are în vedere determinarea ansamblului
persoanelor sau organizaţiilor către care se orientează
cercetarea şi asupra cărora se vor răsfrânge rezultatele
cercetării.

În practică, în cazul unei eşantionări aleatoare,
eşantionul va trebui ales dintr-o listă a populaţiei,
care, deseori, diferă într-o anumită măsură de populaţia
care face obiectul cercetării. Această listă reprezintă
cadrul de eşantionare sau baza de eşantionare
deoarece ea cuprinde elementele din care urmează a
se constitui eşantionul.
Liste ale populaŃiei

totalitatea agenţilor economici dintr-un municipiu,
judeţ sau pe ansamblul ţării,

listele electorale,

cărţile de telefon ale localităţilor,

listele cu autovehiculele înmatriculate de către
poliţie,

harta unui oraş cu toate străzile pe care le are

Sunt şi situaţii, numeroase, când pentru diferite

segmente ale populaţiei nu există nici un fel de listă.
În acest caz, se impune găsirea unui echivalent
acceptabil pentru baza de eşantionare.
 Unitatea de eşantionare (sau de observare)
Constituirea eşantionului presupune stabilirea unităţii de
eşantionare, de sondaj şi de analiză.
Unitatea de eşantionare (sau de observare) este
reprezentată de un element distinct sau un grup de elemente
distincte din cadrul populaţiei cercetate, ce poate fi selectat
pentru a forma eşantionul.
Unitatea de eşantionare poate fi:

o persoană,

o familie,

o gospodărie,

o firmă sau

o întreprindere,

o localitate
Unitatea de eşantionare nu se suprapune întotdeauna cu
unitatea de sondaj şi cu unitatea de cercetare sau de analiză.
 Unitatea de sondaj,
Unitatea de analiză sau de cercetare

Unitatea de sondaj reprezintă persoana de la care
se culeg datele primare, respectiv respondentul.

Unitatea de analiză sau de cercetare reprezintă

persoane, grupul de persoane sau organizaţia despre
care se culeg datele primare.
Exemplu:

Pentru analiza cheltuielilor familiare:

unitatea de eşantionare poate fi locuinţa sau
gospodăria,

unitatea de sondaj poate fi un membru al
locuinţei sau gospodăriei

unitatea de analiză poate fi familia.
 Metode de eşantionare

Se disting două mari modalităţi de eşantionare:

eştionare aleatoare (probabilistă);

eşantionare nealeatoare (empirică, la întâmplare)
sau pe bază de raţionament.
 Eşantionarea aleatoare

Eşantionarea aleatoare reprezintă acea tehnică de

stabilire a eşantionului care presupune faptul că fiecare
unitate a populaţiei cercetate are o anumită probabilitate de
a fi inclusă în eşantion, probabilitate diferită de zero, care
poate fi cunoscută a priori.
Practic, aceasta înseamnă că fiecare unitate a
populaţiei trebuie să aibe aceeaşi şansă ca toate celelalte
de a figura în eşantion. Aceasta conduce la constituirea
eşantionului prin tragere la sorţi.
 Eşantionarea nealeatoare

Eşantionarea nealeatoare reprezintă acea tehnică a

stabilirii eşantionului care presupune necunoaşterea
probabilităţii de includere în eşantion a indivizilor
colectivităţii.

Selecţia are un caracter arbitrar, subiectiv şi se
bazează, în primul rând, pe judecata personală a
cercetătorului presupunând o "alegere rezonabilă".

În anumite situaţii o asemenea metodă poate fi utilă
pentru scopurile cercetării, aşa cum se procedează în
cazul unor cercetări exploratorii.
Eşantionarea probabilistă sau aleatoare
- avantaje:

cunoaşterea probabilităţii fiecărui individ din cadrul populaţiei
cercetate de a fi cuprins în eşantion; aceasta permite
determinarea unei marje de eroare a rezultatelor obţinute, adică
un calcul al mărimii erorii de eşantionare pentru fiecare eşantion
în parte; se poate astfel cunoaşte abaterea valorii parametrilor
eşantionului de la valoarea parametrilor reali ai populaţiei
cercetate;

selecţia probabilistă a celor care vor constitui eşantionul; în
acest fel se asigură reprezentativitatea eşantionului şi se oferă
utilizatorilor o protecţie în raport cu alte modalităţi de selecţie
care pot cuprinde importante erori de eşantionare;

posibilitatea inferenţei statistice; rezultatele obţinute la nivelul
eşantionului pot fi extrapolate la nivelul populaţiei cercetate cu
marja de eroare stabilită.
Dezavantajele metodelor probabiliste de
eşantionare

Dezavantajele metodelor probabiliste de

eşantionare constau, în primul rând, în costurile
mai ridicate pe care la implică şi în timpul mai
îndelungat pe care îl necesită.
Principalele metode de eşantionare
aleatoare sunt:

eşantionarea aleatoare simplă;

eşantionarea sistematică;

eşantionarea stratificată;

eşantionarea de grup;

eşantionarea în trepte;

eşantionare zonală multistadială;

eşantionare în mai multe faze.
a. eşantionarea aleatoare simplă

Eşantionarea aleatoare simplă sau sondajul probabilist

nerestrictiv este procedeul care asigură fiecărui
element din cadrul populaţiei nedivizate o şansă egală
de a fi inclus în eşation.

Această metodă se utilizează atunci cînd populaţia
cercetată este omogenă sau nu poate fi divizată în
straturi.

Atunci când populaţia cuprinde un număr mare de
indivizi, alegerea celor care vor constitui eşantionul se
face pe baza tabelelor de numere aleatoare sau a
numerelor aleatoare generate de calculator.
Exemplu

O firma producatoare de uleiuri de motor doreste sa
efectueze o cercetare de marketing pe piata brasoveana a
persoanelor fizice pentru a determina caracteristicile
segmentului de consumatori ai produselor sale si
atitudinile acestora fata de produse.
• populatia cercetata: este reprezentata de posesorii brasoveni de
autovehicule;

• se determina marimea esantionului (presupunem ca a rezultat n =

384 posesori;

• exista posibilitatea de a se folosi drept cadru de esantionare lista cu

detinatorii de autovehicule, persoane fizice, ordontai alfabetic (de la
Politia Brasov);

• se va utiliza apoi un tabel cu numere aleatoare, pentru a extrage din

lista de posesori un numar de 384 persoane .
b) eşantionare sistematică

Eşantionarea sistematică reprezintă procedeul de
eşantionare care presupune alegerea aleatoare a
unui număr de plecare, de la care, adăugând o
mărime fixă, predeterminată, va rezulta o unitate a
eşantionului.

Este un procedeu simplu, bazat deci pe ceea ce se
cheamă metoda intervalului egal sau a pasului
mecanic.

Mărimea acestuia se determină prin împărţirea
bazei de eşantionare la mărimea stabilită a
eşantionului.
Exemplu

Un eşantion de 60 persoane dintr-o populaţie de

1200, conduce la o lungime a pasului egală cu
20.

După ce se alege aleator numărul de start, din
primele 20 de persoane, presupunem 15, se vor
alege apoi componentele eşantionului la fiecare
a 20-a persoană (numerele 35, 55, 75,
ş.a.m.d.).
Exemplu

O societate comerciala distribuitoare de echipament de birotica
marca “X” doreste sa cunoasca opiniile clientilor sai in legatura cu
produsele si serviciile oferite in scopul imbunatatirii deservirii acestora.
Se hotaraste organizarea unei anchete selective. Numarul total al
clientilor firmei este de 2670, iar marimea corectata a esantionului este
de 250.

Din lista cu clienti se vor extrage pe baza unui pas mecanic
elementele ce vor constitui esantionul. Fiecarui client i se atribuie
un numar de ordine.

Pasul mecanic se determina dupa formula:

n = marimea esantionului
N = marimea populatiei cercetate

Din primele 11 locuri din lista clientilor se va alege aleator unul,
sa spunem 7. Clientul situat la locul 7 in lista va fi prima
componenta a esantionului. Se va adauga apoi la cifra 7 pasul si
se va obtine a doua componenta, 7 + 11 = 18. s.a.m.d.
 c) eşantionare stratificată

Populaţia cercetată este divizată în straturi sau grupe, având în
vedere anumite caracteristici. În aceste condiţii, din fiecare strat se vor
extrage subeşantioane folosind procedeul eşantionării aleatoare simple
sau eşantionării sistematice.

Motivul de bază al utilizării eşantionării stratificate îl reprezintă
obţinerea unui eşantion cu un nivel mai înalt de reprezentativitate
pentru colectivitatea respectivă.

Caracteristica de bază a eşantionării stratificate este aceea că la
nivelul straturilor dispersia caracteristicii studiate este mai mică decât
dispersia aceleiaşi caracteristici la nivelul eşantionului.În acest caz, va
rezulta o eroare standard mult mai mică deoarece grupurile care sunt
diferite între ele, din punctul de vedere al unei caracteristici, vor fi
reprezentate adecvat în sistemul eşantionării stratificate, lucru care nu
este posibil în cazul eşantionării aleatoare simple.
Eşantionarea stratificată presupune:

identificarea unei variabile (sau a câtorva) ca bază a

stratificării.
Spre exemplu, într-o analiză a comportamentului de marketing al
întreprinderilor mici şi mijlocii, o primă variabilă de stratificare o
poate reprezenta domeniul de activitate: industrie, construcţii,
comerţ, servicii. O a doua variabilă de segmentare, la nivelul fiecărui
strat, o reprezintă mărimea întreprinderii în raport cu un anumit
criteriu (numărul de salariaţi sau cifra de afaceri).

din fiecare strat se va alege, aleator, un număr de
întreprinderi (un subeşantion) care vor constitui, prin
însumare, eşantionul.
Eşantionarea stratificată poate fi
realizată în mai multe moduri:

proporţional

neproporţional

optim
Eşantionare stratificată proporŃional.

Atunci când componentele eşantionului sunt

extrase din fiecare strat proporţional cu mărimea
relativă a populaţiei acestora în totalul populaţiei
cercetate, pornind de la listele ce conţin
categoriile respective de unităţi, se va obţine un
eşantion care are la bază o eşantionare
stratificată proporţional.
Eşantionare stratificată neproporŃional.

Având în vedere anumite ipoteze ale cercetării sau unele
consideraţii de natură analitică, din anumite straturi se
pot extrage subeşantioane care pot fi mai mari sau mai
mici comparartiv cu cele care ar rezulta din eşantionarea
proporţională. În acest caz vom avea o eşantionare
stratificată neproporţional.

Spre exemplu, dacă vom porni de la ipoteza că în cazul
întreprinderilor mijlocii comportamentul de marketing
este mai evident, comparativ cu întreprinderile mici,
atunci proporţia formării subeşantioanelor
corespunzătoare straturilor ce cuprind întreprinderile
mijlocii va fi mai mare decât cea care ar exista în cazul
eşantionării proporţionale. Invers, în cazul întreprinderilor
mici.
Eşantionarea optimă

Eşantionarea optimă are în vedere optimizarea

mărimii subeşantioanelor care corespund diferitelor
straturi, a căror însumare o reprezintă eşantionul
stabilit. În general, nivelul optim al subeşantionului
fiecărui strat va depinde atât de mărimea stratului
cât şi de abaterea standard din interiorul stratului.
Mărimea optimă a fiecărui subeşantion este direct
proporţională cu mărimea stratului şi invers
proporţională cu omogenitatea acestuia.
Exemplu

Se urmareste realizarea unei anchete selective in

randul studentilor de la stiinte economice si sociale,
pentru identificarea preferintelor studentilor privind
periodicele de specialitate.

Marimea esantionului este de n = 250 de studenti,

Marimea totala a colectivitatii cercetate este de N = 1417.

Marimea corectata a esantionului n’ = 210.

Se recurge la o esantionare stratificata proportional
pe doua nivele;

Bazele de stratificare considerate sunt:

specializarea

anul de studiu.
Exemplu
Repartizarea
esantionului
d) eşantionarea de grup
Eşantionul se costituie dintr-un număr de grupuri
şi nu din unităţi elementare extrase una câte una. În
schimb, în cadrul grupurilor extrase aleator, la nivelul
ultimei faze, vor fi intervievaţi toţi indivizii care fac
parte din ele.
Exemple de grupuri:

cartierele, care sunt grupuri de imobile,

imobilele, care sunt grupuri de gospodării;

gospodăriile, care sunt grupuri de indivizi;

zborurile aeriene, care sunt grupuri de pasageri;

totalitatea magazinelor cu amănuntul de un anumit
tip de pe raza unui oraş, care constituie, de
asemenea, un grup
 Exemplu

Eşantionarea de grup se utilizează îndeosebi în situaţiile în care
populaţia cercetată se prezintă sub forma unei ierarhii.
Spre exemplu:
•locuitorii unui
oraş pot fi grupaţi
pe cartiere, fiecare
reprezentând un
grup;
•din rândul
cartierelor se
alege aleator un
eşantion constituit
din câteva
cartiere.

Acestea, la rândul lor, cuprind
alte grupuri formate din străzi.

Din rândurile acestora se
alege, aleator, un eşantion.
Exemplu

Fiecare stradă din eşantion cuprinde un număr de

imobile. Din acestea se constituie un eşantion.

Eşantionul din imobile cuprinde un număr de
locuinţe sau gospodării. Din acestea se constituie în
final, aleator, un eşantion de locuinţe (gospodării) care
va cuprinde un anumit număr de persoane.

Se chestionează apoi toate persoanele care
compun locuintele sau gospodăriile respective luând
în considerare caracteristicile prestabilite ale acestora
(spre exemplu, cele cu peste 18 ani, ambele sexe).
e) eşantionarea în trepte

Această metodă presupune parcurgerea unor etape succesive
numite trepte şi este indicată pentru populaţiile care sunt
organizate pe mai multe niveluri.

Într-o primă etapă se aleg unităţile din primul nivel de agregare.
Aceste unităţi se numesc unităţi primare şi ele vor constitui
baza de sondaj pentru unităţile din al doilea nivel care se numesc
secundare ş.a.m.d. până la constituirea eşantionului în mărimea
sa prestabilită. În această situaţie există o dispunere în cascadă
a bazelor de sondaj, deoarece unităţile alese într-o etapă
formează baza de eşantionare pentru nivelul următor de
eşantionare.

Eşantionarea în trepte este o combinaţie de
metode de eşantionare: eşantionare de grup şi o
altă metodă aleatoare care poate fi eşantionare
aleatoare simplă, eşantionare sistematică sau
eşantionare stratificată ce conduce la
constituirea unui eşantion în mărime prestabilită.
Exemplu

Presupunem ca se doreste realizarea unei

anchete la domiciliu in randul populatiei
brasovene cu varsta de peste 18 ani si nu se
dispune de un cadru de esantionare adecvat (nu
dispunem de o lista a intregii populatii a
brasovului cu varsta de peste 18 ani). Pentru
aceasta se recurge la o esantionare in trepte.
Marimea determinata a esantionului este n =
384 de persoane.
Exemplu

Se vor considera:

unitati primare de esantionare - cartierele
orasului - in numar de 12 potrivit noii liste a
abonatilor telefonici “Pagini Aurii”;

unitatile secundare vor fi constituite din strazile
cartierelor;

unitatile tertiale din imobile (case sau blocuri);

unitatile cuaternare vor fi reprezentate de

persoane.
Alte metode de esantionare:

Esantionarea zonala multistadiala

Esantionarea in mai multe faze (ex. selectarea
prealabila a posesorilor de calculatoare si apoi
constituirea unui esantion din cadrul acestora.)
Eşantionarea nealeatoare

Eşantionarea nealeatoare cuprinde, de asemenea,

mai multe metode. Cele mai importante sunt:

a. eşantionarea convenţională (la întâmplare);

b. eşantionare logică;

c. eşantionare cotă - parte;

d. eşantionarea din aproape în aproape;

e. eşantionarea la locul de cumpărare sau la locul
de consumare;

f. eşantionare pe bază de voluntariat;

g. eşantionare prin metoda itinerarului.
a) eşantionarea convenŃională (la
întâmplare)

Presupune alegerea componentelor eşantionului prin oprirea, la
alegerea operatorului, a unor persoane aflate în incinta
magazinelor sau pe stradă şi luarea unor interviuri, de obicei
scurte.

Prin această metodă foarte economică se realizează un
eşantion care nu poate fi reprezentativ pentru o anumită
populaţie sau colectivitate. Concluziile rezultate, desigur, nu se
pot generaliza la nivelul populaţiei avute în vedere. Ele exprimă
opinii numai ale unor persoane.

Cu toate acestea, o asemenea metodă este folositoare în cazul
unor cercetări exploratorii, în condiţiile în care eşantionul este
mai mare şi cât de cât reprezentativ sub aspectul structurii
populaţiei avute în vedere.
b) eşantionare logică

În acest caz, o persoană cu experienţă face o

selecţie a componentelor eşantionului bazată pe
raţionamentul său privind cele mai indicate trăsături
pe care trebuie să le posede membrii eşantionului.

Cercetătorii stabilesc eşantionul având în vedere
anumite scopuri pe care le urmăresc chiar dacă
ceea ce rezultă nu poate fi un eşantion pe deplin
reprezentativ.

Spre exemplu, în cadrul unui test de piaţă,
cercetătorii, pe baza unei analize logice, vor alege
oraşele pe care ei le consideră ca fiind cele mai
indicate pentru a testa noul produs.
c) eşantionare cotă - parte

Stabilirea eşantionului cotă - parte se face

pornind de la două cerinţe:

a) stabilirea caracteristicilor relevante de control;

b) cunoaşterea distribuţiei acestor
caracteristici în cadrul populaţiei care face
obiectul cercetării.
Exemplu
Datele referitoare la structura populatiei, in functie de cele trei
criterii, sunt prezentate mai jos:
d) eşantionarea din aproape în aproape
("bulgăre de zăpadă")

Această metodă constă în alegerea, iniţial, prin
metode aleatoare a unui număr relativ mic de
persoane care vor intra în eşantion. Apoi, de la
aceste persoane se obţin informaţii despre alte
persoane care posedă aceeaşi caracteristică
supusă cercetării, de la acestea informaţii
privind identificarea altor persoane, până se
constituie eşantionul în mărimea sa prestabilită.
e) eşantionare la locul de cumpărare sau
la locul de consumare

Această metodă empirică presupune stabilirea
populaţiei studiate în funcţie de locul de cumpărare
a unor bunuri sau servicii: clienţii unui centru
comercial, clienţii unei anumite reţele de
restaurante, vizitatorii unei anumite agenţi turistice
etc.

Spre exemplu, în cazul unui complex comercial,
selecţia subiecţilor se poate face fie la intrările sau
ieşirile din complex, fie în interiorul lui. De
asemenea, interviurile respective trebuie realizate în
anumite perioade de timp considerate omogene în
raport cu clientela unităţii comerciale respective.
Alte metode de esantionare

Esantionarea pe baza de voluntariat

(exemplu: ascultatorii unui post de radio care
consimt sa raspunda la cateva intrebari in
cadrul unei emisiuni)

Esantrionarea prin metoda itinerarului
Validarea eşantionului

În cazul unei anchete prin sondaj, când

eşantionul s-a stabilit folosind o metodă
probabilistă, după obţinerea datelor primare dar
înainte de prelucrarea acestora, se pune
problema validării eşantionului obţinut din
punctul de vedere al reprezentativităţii sale,
având în vedere datele de caracterizare ale
subiecţilor.

Validarea eşantionului constă în stabilirea măsurii în
care distribuţia fiecărei variabile de caracterizare a
subiecţilor cercetaţi este apropiată de cea a
populaţiei care face obiectul cercetării.

Pentru a realiza validarea eşantionului va trebui să
dispunem de date statistice certe care să reflecte
distribuţia populaţiei cercetate în raport cu fiecare
variabilă de caracterizare.

Activitatea de validare a eşantionului se
realizează prin intermediul unui test de
comparare a diferenţelor dintre procente.
Acesta implică ca ipoteză nulă, pentru variabila
luată în considerare, egalitatea procentului în
cazul populaţiei cercetate (π) cu procentul
existent la nivelul eşantionului (p); invers, în
cazul ipotezei alternative.

În situaţia în care eşantionul nu poate fi validat,
pentru a putea realiza cercetarea se impune
efectuarea unei operaţii de redresare.

Redresarea eşantionului constă în modificarea

structurii acestuia, astfel încât aceasta să
coincidă cu structura populaţiei cercetate, având
în vedere fiecare variabilă de caracterizare
relevantă pentru cercetarea în cauză.
Sursele de erori în cadrul anchetelor prin
sondaj

Principalele tipuri de erori posibile sunt:

a) eroarea aleatoare de eşantionare,

b) eroarea sistematică.
Eroarea aleatoare de eşantionare

Acest tip de eroare reflectă o fluctuaţie de ordin

statistic care apare datorită variaţiilor de şanse
în selectarea unităţilor unui eşantion.
Asemenea erori sunt de neînlăturat atâta timp
cât nu se recurge la mărirea eşantionului.
Eroarea aleatoare de eşantionare poate fi
estimată.

Realizarea unei estimaţii prin intermediul unui
eşantion nu este acelaşi lucru ca rezultatul
evidenţiat de un census (recensământ). În cazul
unui census sunt culese informaţii de la absolut
toate unităţile populaţiei cercetate. În acest context,
eroarea aleatoare de eşantionare va apare ca o
diferenţă între rezultatele unui eşantion şi rezultatele
unui census.

Unităţile unui eşantion, chiar în situaţia în care sunt
alese prin respectarea strictă a teoriei eşantionării,
nu pot reprezenta populaţia într-un mod perfect.
Rezultatele obţinute pot constitui însă estimări
corecte, de încredere. Eşantioanele constituite
corect conduc la estimări corecte pentru parametrii
populaţiei. În asemenea situaţii poate să apară
numai o mică diferenţă între valorile reale ale
parametrilor populaţiei şi valorile parametrilor
eşantionului, adică o eroare mică de eşantionare.

Eroarea întâmplătoare de eşantionare depinde
de mărimea eşantionului. Cu cât eşantionul va fi
mai mare, cu atât mai mică va fi eroarea
aleatoare de eşantionare. Eroarea aleatoare de
eşantionare se poate estima în funcţie de
mărimea eşantionului şi nivelul de încredere
avut în vedere.
Eroarea sistematică

Eroarea sistematică rezultă din factori care nu sunt

legaţi de mărimea eşantionului. Aceşti factori care
generează eroarea sistematică sunt legaţi de
imperfecţiunile procesului de eşantionare cum ar fi:

greşeli de selecţie a unităţilor eşantionului,

greşeli în întocmirea cadrului de eşantionare,

nonrăspunsuri,

refuzul de a participa la desfăşurarea anchetei etc.

Aceste erori nu se datorează deci variabilităţii

şanselor de a face parte din eşantion şi, ca atare, ele se
mai numesc erori noneşantion.

Eroarea sistematică există atunci când
rezultatele eşantionului evidenţiază o tendinţă
persistentă de abatere într-o direcţie anume de
la valoarea parametrilor populaţiei.

Multiplele surse de erori, care în mod

sistematic influenţează răspunsurile, pot fi
împărţite în două mari categorii:
 erori datorate subiecţilor

 erori de administrare a anchetei.

Erori datorate subiecŃilor întervievaŃi

O primă categorie de erori sunt cele determinate de
acei subiecţi care nu răspund la întrebările din
chestionarele pe care le-au primit. Diferenţa
statistică dintre rezultatele unei anchete care îi
cuprinde pe cei care au răspuns şi rezultatele unei
anchete care i-ar cuprinde şi pe cei care nu au
răspuns reflectă eroarea datorată nonrăspunsurilor.

Persoanele care sunt incluse în eşantion şi care nu
au putut fi contactate, (nefiind la domiciliu) cât şi
persoanele care refuză să răspundă, se numesc
nonrespondenţi. Aceste persoane pot introduce
serioase erori în rezultatele anchetei.

Nonrăspunsurile pot fi parţiale, atunci când în cadrul unui
interviu, subiectul, din diferite motive, nu răspunde la
unele întrebări, sau totale, când nu pot fi obţinute
răspunsuri la nici una din întrebările chestionarului.

Problemele pe care le ridică nonrăspunsurile parţiale
sunt mai puţin complicate deoarece răspunsurile la alte
întrebări din chestionar pot evidenţia unele posibilităţi de
explicare.

Problemele generate de nonrăspunsurile totale sunt
însă deosebit de dificile şi se pun distinct în funcţie de
tipul de anchetă şi de metodele de sondaj utilizate.
Astfel, în cazul metodelor empirice, cum ar fi spre
exemplu metoda cotă - parte, cercetătorul nu poate
cunoaşte refuzurile. El poate avea o evaluare eventual
numai din unele consemnări făcute de operator.

În cazul metodelor aleatorii, componentele eşantionului sunt
precis stabilite. Ca urmare, se pot cunoaşte, după anchetă,
numărul de nonrăspunsuri şi cauzele lor.

O formă de eroare sistematică este şi eroarea de auto -
selecţie. Ea se manifestă în cazul unei anchete
autoadministrate, atunci când subiecţii care se simt atraşi de
tema anchetei completează chestionarul, spre deosebire de
cei care nu sunt atraşi de tema respectivă şi care nu răspund
la chestionar. Eroarea de auto - selecţie distorsionează
ancheta prin suprareprezentarea unei părţi, a celei interesate
în problema respectivă, şi nereprezentarea celor indiferenţi.

Pentru a reduce din dimensiunile acestor erori, cercetătorul va
trebui să facă o serie de eforturi pentru a obţine date de la
subiecţii nereprezentaţi în eşantion. Spre exemplu, pentru cei
care nu doresc să răspundă la telefon, să se încerce un
interviu personal la domiciliu. Subiecţii care nu sunt găsiţi
acasă, sunt căutaţi de mai multe ori, în alte zile.

Eroarea sistematică legată de răspuns. O asemenea eroare
se manifestă atunci când subiecţii tind să răspundă la
întrebări, deliberat sau nu, într-un mod care nu corespunde cu
realitatea.
 Erori legate de conceperea şi realizarea
activităŃilor de cercetare

erori legate de modul de concepere a procesului de măsurare. În
locul unei scale de evaluare prin comparaţie se utilizează o scală
monovalentă care presupune măsurarea în sine a unei singure
construcţii.

erori în procesul de pregătire a datelor: greşeli care apar atunci când
datele sunt verificate, codificate şi introduse în calculator;

erori în selectarea componentelor eşantionului: constă în
nereprezentativitatea eşantionului datorită conceperii şi realizării
necorespunzătoare a procedurii de eşantionare.

erori legate de operatorii de interviuri: aceştia cenzureazp
răspunsurile greşite sau nu pot înregistra răspunsul dat de subiect;

erori datorate înşelătoriei: operatorii falsifică integral sau parţial
unele chestionare sau nu sunt trecute în revistă întrebările sensibile,
răspunsurile la acestea fiind date de operatori după intuiţia lor.
Dacă eroarea aleatoare de eşantionare se poate determina pe baza
intervalelor de încredere, cu metode statistice, în schimb eroarea
sistematică nu poate fi stabilită cu precizie.