Universitatea de Ştiinţe Agricole

şi Medicină Veterinară – Iaşi

Prof. dr. Teona Avarvarei

Nutriţia animalelor domestice

curs ID
Specializarea – IEA- anul IV
- Agricultură anul IV

Ediţia a –II-a
- 2006 -
 2
CAP.1. IMPORTANŢA ŞI ROLUL NUTRIŢIEI
ANIMALE
Nutriţia animală este ştiinţa care se ocupă cu studiul schimburilor dintre
organismul animal şi mediu, a folosirii substanţelor nutritive pentru întreţinere şi
producţie.
Importanţa nutriţiei rezultă şi din faptul că ponderea costului hranei în
costurile produselor animale reprezintă peste 50 %, iar producţiile realizate,
sănătatea şi reproducţia animalelor depinde în mare măsură de folosirea unei
alimentaţii raţionale.
Pe plan mondial cercetări cu privire la compoziţia chimică a plantelor şi
animalelor au apărut în a doua jumătate a secolului XVIII şi prima jumătate a
secolului XIX, cercetări legate de nume precum: Lavoisier, Liebig, Black,
Henneberg şi Stohmann ş.a.
Ca ştiinţă, nutriţia a cunoscut o dezvoltare continuă, primele cercetări
referitoare la stabilirea valorii nutritive a nutreţurilor au fost întreprinse de Thaer
(1809), stabilind unitatea echivalent fân; O.Kellner (1905), stabilind echivalentul
amidon; Hanson (1908), stabilind echivalentul orz; Popov (1949), stabilind
unitatea nutritivă ovăz, precum şi cercetările lui Armsby, Möllgard, Van Es,
Jarrige ş.a, care au pus bazele unui sistem de estimare a valorii energetice şi
proteice a nutreţurilor.
În România, primul curs de “Creşterea animalelor” care cuprindea şi noţiuni
de alimentaţia animalelor domestice a fost ţinut la Academia Mihăileană din Iaşi
de către Ion Ionescu de la Brad în perioada 1842-1843.
Cel care elaborează prima lucrare de alimentaţie a fost profesorul H.Vasiliu,
intitulată, “Nutriţia animalelor domestice şi a omului”, şi care a fost publicată la
Iaşi în anul 1916. Lucrarea prezintă pentru prima dată în România studii cu privire
la valoarea nutritivă a nutreţurilor.
Cercetările au fost continuate la nivel naţional prin înfiinţarea ICZ
(Institutul de cercetări zootehnice) în 1926, transformat în anul 1970 în Institut de
biologie şi nutriţie animală (IBNA), cercetări legate de stabilirea valorii nutritive a
nutreţurilor, de tehnologiile de conservare a nutreţurilor precum şi probleme
fundamentale de alimentaţia animalelor.
 3
CAP.2. APRECIEREA VALORII NUTRITIVE
A NUTREŢURILOR
2.1. COMPOZIIŢIA CHIMICĂ BRUTĂ
A NUTREŢURILOR
Cercetările de nutriţie şi alimentaţie presupun cunoaşterea conţinutului
chimic brut al nutreţurilor.
Stabilirea conţinutului chimic se face după o anumită schemă şi anumite
metode standardizate, universal valabile.
Prin analiza chimică se determină conţinutul nutreţurilor în anumite
categorii de substanţe chimice “brute”, adică alături de substanţa chimică pură se
dozează şi alte substanţe asemănătoare.
Analiza chimică clasică a nutreţurilor denumită şi “Weende” (iniţiată de
către Henneberg şi Stohmann) se face pe probe medii care se prelucrează în
funcţie de felul nutreţului (schema 1).
Nutreţ

Apă (U) Substanţă uscată (SU)

Cenuşă (Cen. B)
Substanţă organică (SO) - macroelemente
- microelemente

Proteină (PB) Celuloză (CB) Grăsime (GB) sau (EE)

- N proteic (albumina) - celuloză - acizi graşi
- N neproteic (amide, - hemiceluloză - pigmenţi
NO2, NO3) - lignină - vitamine liposolubile

Substanţe extractive
neazotate (SEN)
- amidon
- zaharuri solubile

Schema 1: Compoziţia chimică brută (Schema Weende)

Datele obţinute sunt utilizate pentru stabilirea valorii nutritive a nutreţurilor.
 4
2.1.1. CONŢINUTUL NUTREŢURILOR ÎN APĂ
ŞI SUBSTANŢĂ USCATĂ
Apa este principalul component atât al nutreţurilor vegetale cât şi al
corpului animalelor, în diferite proporţii.
În plante variază de la 10 % la cele uscate în aer (grăunţe de cereale) la
peste 80 % (nutreţuri verzi proaspete), iar în corpul animalelor tinere se găseşte în
procente de 90 % în timp ce la adulte scade la 50 - 60 %.
Apa se determină prin uscarea probei în etuva termoreglabilă la 105ºC timp
de 4 ore.
Se calculează după relaţia:
100 ⋅ (a − b )
Ua % =
a
în care:
a - masa probei înainte de uscare (g);
b - masa probei după uscare (g).
Cunoscând conţinutul nutreţurilor în apă se poate determin conţinutul în
substanţă uscată (SU).
SUa % = 100 – Ua %
Rolul apei în corpul animal:
- reglează temperatura corpului;
- componentă a metabolismului;
Importanţa apei asupra valorii nutritive a nutreţurilor este deosebită pentru
că între conţinutul în apă şi valoarea nutritivă există un raport invers, cu cât
cantitatea de apă este mai mare cu atât valoarea nutritivă este mai scăzută.

2.1.2. CONŢINUTUL NUTREŢURILOR

ÎN SUBSTANŢE MINERALE
Totalitatea substanţelor minerale se determină ca cenuşă brută care
reprezintă reziduul natural rămas după calcinarea probei la 550oC şi care conţine
pe lângă componenţii minerali existenţi iniţial şi eventualele impurităţi organice.
Conţinutul în cenuşă brută se calculează folosind relaţia:
C ⋅ 100
Cen B % =
m
în care:
C - cenuşă brută exprimată în grame;
 5
m - masa probei de analiză.
Substanţele minerale se împart în două grupe: macroelemente şi
microelemente, în funcţie de cantitatea în care se găsesc în nutreţuri.
Din grupa macroelementelor fac parte Ca, P, Mg, Na, K. Cl, S, care se
găsesc în doze mai mari de 100 mg/kg nutreţ.
Microelementele se găsesc în cantităţi mai mici de 100 mg/kg, grupă din
care fac parte I, Co, Fe, Mn, Se, F, Cu, Zn. ş.a.
În nutreţurile vegetale predomină sărurile de Ca, K, Si, iar în cele de origine
animală predomină Ca şi P.
Substanţele minerale se găsesc în cantităţi aproximativ constante 3 - 4 % în
corpul animalelor, în timp ce în plante se găsesc în cantităţi de 2-12 %.
Rolul substanţelor minerale în organismul animal:
- plastic/structural - intră în alcătuirea scheletului, a unor lichide interne
(sânge, limfă), a unor produse (lapte, ouă, lână, fetuşi);
- funcţional - asigură rezistenţa oaselor, menţin presiunea osmotică, menţin
echilibrul acido-bazic, activează enzimele.
Macroelemente, calciu (Ca) şi fosforul (P) sunt componentele principale
ale scheletului şi dinţilor, 59 % din Ca organismului este depozitat în oase şi dinţi
iar fosforul este depozitat în oase în procent de 80 % din total.
Calciul şi fosforul au rol foarte important în osificaţie, metabolism,
reproducţie, creştere şi dezvoltare, lactaţie, producţia de ouă, formarea AND şi
ARN (în cazul P).
Absorbţia Ca şi P are loc la nivelul tubului digestiv. Scăderea nivelului de
Ca în sânge produce hipocalcemia iar creşterea produce hipercalcemia.
Carenţa în Ca are influenţă negativă asupra funcţiilor vitale, a creşterii, a
producţiei de lapte, de ouă.
Simptome: - rahitismul - la animalele tinere; osteomalacia (înmuierea
oaselor) - la animalele adulte; tetanie şi convulsii; osteofibroza (deformarea
oaselor); tulburări de reproducţie.
Carenţa în P este însoţită de o eliminare mai mare de Ca.
Simptome - rahitismul şi osteomalacia; osteoporoza, scăderea apetitului şi a
greutăţii corporale; apariţia sindromului de Pica (consum de alte substanţe,
pământ, lemn).
 6
Între aceste două elemente trebuie menţinut un raport optim care pentru
rumegătoare este în limite de 2:1, pentru porci 0,6-1,2:1, pentru păsări 1,5 - 2:1.
Surse pentru echilibrarea raţiilor în Ca se utilizează carbonatul de Ca (creta
furajeră 40% Ca), făină de scoici (34 - 38% Ca), făină de oase (22 - 24% Ca),
făină de lucernă (1,5% Ca).
Sursele de P sunt nutreţurile, în special grăunţele de cereale şi seminţele de
leguminoase, subprodusele cerealelor (tărâţele 1,5%P), făinurile de origine
animală (de carne - oase cu 4% P, de peşte, având 2 - 3% P) şi suplimentele
minerale cu fosfat dicalcic (17,5% P), fosfatul tricalcic (10-17% P).
Nutreţurile vegetale sunt în general bogate în Ca şi sărace în P mai ales când
este vorba de păşuni, fân, siloz.
Ca urmare, pentru echilibrarea minerală, raţia se completează cu grăunţe de
cereale şi bineînţeles cu suplimente minerale.
Magneziul (Mg) - împreună cu Ca şi P - intră în constituţia oaselor,
jumătate din cantitatea totală de Mg se află în oase, se mai găseşte în ficat şi
muşchi.
Rol: - necesar pentru osificaţie; în reacţiile celulare; în metabolismul
substanţelor nutritive; menţinerea excitabilităţii muşchilor.
Carenţa. La rumegătoare se manifestă prin tetania de iarbă
(hipomagnezemia), iar la porcine prin scăderea în greutate, debilitatea picioarelor,
tetanie.
Surse. Nutreţuri bogate în Mg sunt tărâţele, şroturile, fânurile de
leguminoase, făinurile de origine animală. Echilibrarea raţiilor se realizează
folosind suplimente minerale cu Mg.
Clorul (Cl), sodiul (Na) şi potasiul (K). Aceste trei elemente se găsesc în
corpul animalelor în cantităţi diferite în funcţie de vârsta acestora, astfel Na se
găseşte în cantităţi mari în corpul nou născuţilor în timp ce K se găseşte în corpul
adulţilor.Na şi Cl se găsesc în constituţia lichidele extracelulare, în timp ce K intră
în constituţia lichidelor intracelulare.
Rol
Clorul - contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic; reglează
presiunea osmotică; împreună cu hidrogenul formează acidul clorhidric, cu rol
foarte important în digestice.
 7
Potasiul - are rol în metabolismul glucidelor şi protidelor; menţinerea
integrităţii muşchilor inimii şi rinichilor; reglează presiunea osmotică.
Sodiul - ia parte la formarea serului sangvin (93 %); reglează presiunea
osmotică; asigură contracţia muşchilor; are rol în activitatea inimii; stimulează
apetitul.
Carenţa
Cl - reducerea creşterii în greutate.
Na, K - încetinirea creşterii animalelor tinere; reducerea producţiei de lapte.
Excesul de Na şi Cl este nociv pentru păsări şi suine hrănite cu nutreţuri
combinate însoţite de lipsa apei.
Surse Nutreţurile vegetale sunt bogate în K, dar deficitare în Na şi Cl.
Coletele şi frunzele de sfeclă sunt considerate nutreţuri demineralizante, datorită
conţinutului lor ridicat în K, are loc mobilizarea Ca din organism pentru
eliminarea excesului de K.
Necesarul de Na şi Cl se asigură la rumegătoare prin sarea de bucătărie
(NaCl) administrată sub formă de bulgări pentru lins, iar la monogastrice intră în
componenţa reţetelor de nutreţuri combinate.
Sulful (S) în organism se găseşte în cantităţi foarte mici, 0,15 % din
greutatea vie. Este absorbit la nivelul tubului digestiv.
Rol
Deoarece sulful se găseşte în păr, lână, pene şi fanere, este necesar pentru
sinteza aminoacizilor sulfuraţi (care intră în constituţia proteinelor din aceste
produse). Joacă rol deosebit în metabolismul lipidelor, hidraţilor de carbon,
precum şi în menţinerea funcţiilor vitale şi producţia animalelor.
Carenţa este mai rară.
Surse - nutreţurile verzi din familia crucifere şi premixurile minerale.
Microelemente (oligoelemente)
Microelementele stimulează procesul de creştere, activează enzimele,
participă la sinteza unor substanţe, influenţează procesul de osificare, dezvoltarea
sistemului muscular, activează sistemul nervos, influenţează funcţia de
reproducţie. Microelementele intră în componeţa unor substanţe organice în
cantităţi foarte mici, sunt răspunzătoare de activitatea a 2 - 3 enzime.
Rol
Co - este singurul metal dintr-o vitamină (B12)
 8
I - este prezent într-un hormon (tiroxina) din glanda tiroidă
Fe - este constituient al hemoglobinei şi al mioglobinei
Cu - determină pigmentarea lânii, penelor, părului
Zn - component al insulinei
Carenţa
Fe - produce anemie mai ales la nou născuţi
Co - este răspunzător de apariţia marasmului enzootic
Mn - produce deformări osoase şi apariţia perozisului la pui
I - duce la apariţia guşii endemice
Zn - favorizează apariţia paracheratozelor
Surse
În general nutreţurile sunt sărace în microelemente, pentru echilibrarea
hranei animalelor pot fi utilizate şroturile ca sursă de cobalt, drojdii furajere şi
tărâţe de porumb ca sursă de zinc, alge şi făinuri de peşte oceanic pentru iod,
argila feroasă şi lutul roşu ca sursă pentru fier, precum şi suplimente minerale care
conţin microelemente.

2.1.3. CONŢINUTUL NUTREŢURILOR

ÎN SUBSTANŢE ORGANICE
Substanţele organice sunt sintetizate de plante în urma procesului de
fotosinteză şi reprezintă principalul component al nutreţurilor.
Se caracterizează prin prezenţa C, asociat cu H şi O, uneori cu N, sau cu P şi
S, alături cu unele metale precum Fe, Cu, Mn, Mg, Ca.
Substanţele organice din nutreţuri în timpul calcinării acestora la 550oC sunt
distruse, ca urmare ele se pot calcula ca fiind diferenţa între SU şi CenB
SO % = SU % – CenB %
Substanţele organice sunt alcătuite din:protide, lipide, glucide şi substanţe
extractive neazotate.
Protidele sunt substanţe azotate sau cuaternare, alcătuite din C, H, O şi N,
iar lipidele şi glucidele sunt denumite ternare fiind compuse din C, H, O.

2.1.3.1. CONŢINUTUL ÎN SUBSTANŢE PROTEICE

Substanţele proteice reprezintă totalitatea substanţelor azotate dintr-un
nutreţ, sunt alcătuite din C, H şi N.
În mod convenţional, se admite că azotul în nutreţuri se află în cantitate de
16 %, ceea ce înseamnă că la 1 g azot corespund 6,25 g proteină (100: 16 = 6,25).
 9
Multiplicând cantitatea de azot cu factorul 6,25 se obţine cantitatea de
proteină din nutreţul respectiv.
PB = Nt ⋅ 6,25
În analiza chimică, proteina se determină prin metoda KJELDHAL, iar
pentru calcularea conţinutului în PB se utilizează relaţia:
(n 1f1 − n 2 f 2 ) ⋅ 0,0014 ⋅ 6,25
PB = ⋅ 100
m
în care: n1 şi n2 reprezintă cantitatea de H2SO4 şi respectiv NaOH utilizată în
analiză, f1 şi f2 - factorii de corecţie ai soluţiilor de H2SO4 şi NaOH, m - masa
probei analizate.
Substanţele proteice reprezintă categoria de substanţe organice cu cea mai
mare importanţă pentru organismul animal.
Rol
- substanţele proteice intră în alcătuirea membranei celulare, a acizilor
nucleice, muşchilor, pielii, părului;
- participă la sinteza enzimelor, hormonilor şi anticorpilor;
- rol în funcţia de reproducţie;
- intră în componenţa produselor animaliere.
Asigură necesarul de proteină şi de energie al organismului. Proteinele
vegetale şi animale sunt alcătuite din unul sau mai multe lanţuri de aminoacizi,
acesta fiind ultimul stadiu de scindare digestivă a proteinelor.
ROSE (1948) clasifică aminoacizii (cca 20 la număr) după posibilitatea
sintetizării lor în organism în două grupe:
- esenţiali (lizina, metionina, treonina, arginina ş.a;
- neesenţiali (alanina, cistina, tirozina ş. a;
Valoarea biologică sau nutriţională a proteinelor este dată de numărul de
aminoacizi care intră în alcătuirea lor, precum şi de gradul şi viteza lor de
absorbţie.
Aminoacidul aflat în minim în raport cu cerinţele organismului este denumit
limitant, influenţând negativ producţiile animalelor.
Surse. După conţinutul în proteine, nutreţurile pot fi împărţite în mai multe
grupe:
- cu conţinut mare în proteine (nutreţuri proteice) şi care sunt:
ƒ de origine animală (făinuri proteice) - peste 50 % PB
ƒ de origine vagetală (şroturi, drojdii) - 35 - 50 % PB
 10
- cu conţinut mediu în proteine:
ƒ seminţe leguminoase şi oleaginoase - 25 - 35 % PB
ƒ nutreţuri verzi, fânuri leguminoase, tărâţe - 15 - 20 %PB
- cu conţinut redus în proteine - sub 12 - 15 % PB:
ƒ seminţe de cereale
ƒ fânuri de graminee, celulozice, rădăcini şi tuberculi.

2.1.3.2. CONŢINUTUL ÎN LIPIDE

Lipidele sau grăsimile sunt esteri ai glicerinei cu acizi graşi. Sunt substanţe
insolubile în apă, dar solubile în solvenţi organici (eter, benzen, alcool ş.a.).
Se prezintă sub formă solidă (acizi graşi saturaţi) sau lichidă (acizi graşi
nesaturaţi). Acizii graşi saturaţi sunt compuşi ai ţesuturilor animalelor, în timp ce
acizii graşi nesaturaţi (uleiurile) sunt prezenţi în ţesuturile vegetale.
Grăsimea din nutreţuri se determină ca grăsime brută prin extracţie cu eter
etilic folosind aparatul SOXHLET.
Relaţia de calcul:
m1 − m 2
GB % = ⋅ 100
m
în care:
m1 - greutatea probei înainte de degresare;
m2 - greutatea probei după degresare;
m - greutatea probei.
Rol
- Grăsimile au un rol energetic deoarece pun la dispoziţia organismului o
cantitate de energie de cca 2,25 ori mai mare decât glucidele şi protidele.
1 g de grăsime de origine vegetală are o concentraţie energetică egală cu 9,3
Kcal iar cea de origine animală de 9,5 Kcal.
- Grăsimile formează ţesuturi de rezervă, fixează unele organe în corp.
- Determină solvirea şi absorbţia vitaminelor liposolubile.
Surse
Nutreţurile vegetale sunt sărace în grăsimi, un conţinut ridicat îl au
seminţele de oleaginoase (floarea soarelui 40 - 45 %). Grăunţele de cereale conţin
2 - 4 % grăsimi, fânurile 2 - 3 %, nutreţurile verzi, cele însilozate, rădăcinoasele <
1 %.
 11
În nutreţurile de origine animală grăsimile se găsesc în cantităţi mai
mari, laptele conţine 3 - 10 %, făina de carne - oase 10 - 20 %.

2.1.3.3. CONŢINUTUL ÎN GLUCIDE

Glucidele sunt substanţe organice de origine vegetală, împreună cu
proteinele şi lipidele intră în componenţa materiei vii. Sunt alcătuite din C, H, O şi
sunt sintetizate de către plante din CO2 şi H2O în procesul de fotosinteză, depuse
apoi ca substanţe de rezervă.
Glucidele în funcţie de numărul atomilor de C din moleculă se clasifică în:
monozaharide, dizaharide şi polizaharide.
Monozaharidele alcătuite din 5 atomi de C (pentoze) sau 6 atomi de C
(hexoze) sunt cele mai răspândite în nutreţurile vegetale.
Dintre monozaharide, importanţă mai mare o are glucoza şi fructoza care
reprezintă principala sursă de energie pentru organismul animal.
Dizaharidele conţin 12 atomi de C se găsesc în nutreţuri vegetale sub formă
de zaharoză sau în lapte sub formă de lactoză.
Polizaharidele sunt alcătuite din 5Cn.
Din această grupă mai importante sunt: amidonul, celuloza, hemiceluloza,
substanţele pectice, inulina (în nutreţurile vegetale) şi glicogenul (de origine
animală
Celuloza
Celuloza denumită şi fibra brută este cea mai răspândită substanţă organică
din nutreţurile vegetale.
Intră în constituţia pereţilor celulari ai plantelor, odată cu vârsta plantelor
crescând procentul ei de participare.
Celuloza este digerată numai de rumegătoare care dispun de floră
microbiană, prin degradarea celulozei în rumen obţinându-se AGV care
furnizează energia necesară organismului. În schimb animalele monogastrice
lipsite de simbionţi ruminali, nu pot digera celuloza.
Celuloza din nutreţuri se determină prin tratarea probei cu acizi şi baze
diluate.
Reziduul obţinut este alcătuit nu numai din celuloză, ci şi din alţi
componenţi cum ar fi lignina şi hemiceluloza, motiv pentru care grupa de
substanţe este cunoscută ca celuloză brută (CB).
Se calculează utilizând relaţia:
 12
m1 − m 2
CB % = ⋅ 100
m
în care:
m1 - greutatea reziduului;
m2 - greutatea cenuşi;
m - masa probei.
Surse. Celuloza se găseşte în nutreţurile vegetale în diferite proporţii în
funcţie de vârsta plantei dar şi de partea plantei care este consumată.
Cel mai ridicat conţinut în celuloză îl au nutreţurile grosiere (paiele, cocenii,
vrejii), 40 - 45 %, fânurile conţin între 25 - 35 %, nutreţurile verzi 20 - 25 %,
rădăcinoasele şi tuberculii 3 - 7 %, seminţele 7 - 12 %.
Amidonul este principalul poliglucid depus ca substanţă de rezervă în
seminţele cerealelor, în fructe, bulbi, tuberculi de cartof. Ca şi celuloza este
insolubil în apă. În rumen este descompus în glucoză care este o sursă de energie
importantă; 1 g de amidon echivalează cu 4,1 Kcal.
Rolul glucidelor
- sunt substanţe energetice, asigurând energia necesară organismului;
- protejează proteinele de distrugere în scop energetic;
- surplusul de glucide este depus sub formă de grăsime corporală.

2.1.3.4. CONŢINUTUL ÎN SEN (EFN)

Substanţele extractive neazotate sunt substanţe eterogene reprezentate în
principal prin amidon, zaharuri solubile, pectină, tanini etc.
Această grupă se determină prin diferenţă:
SEN % = SO % – (PB % + GB % + CB %)

2.1.3.5. CONŢINUTUL ÎN VITAMINE

Vitaminele sunt substanţe nutritive esenţiale, necesare organismului pentru
desfăşurarea normală a funcţiilor sale, asigurarea producţiilor şi menţinerea
sănătăţii.
Termenul de vitamină (amine vitale) a fost introdus de C.FUNK (1911)
pentru a indica rolul fiziologic “vital” al unei substanţe descoperită în tărâţele de
orz şi care conţinea funcţia “amină”.
Rol
- vitaminele au funcţii specifice deoarece nu pot fi în general sintetizate de
organism;
 13
- sunt indispensabile organismului;
- nu se pot substitui;
- sunt uşor inactivate sub influenţa căldurii, luminii, oxidării;
- nu pot compensa dezechilibrul alimentar.
Carenţa
Este însoţită de simptome specifice iar în cazuri severe poate surveni
moartea. Lipsa vitaminelor din hrană provoacă avitaminoze care se manifestă în
general prin încetinirea creşterii, deficienţe osoase, scăderea fecundităţii, scăderea
ecloziunii ouălor.
În funcţie de solubilitatea lor, vitaminele se împart în:
A. - liposolubile (solubile în grăsimi) A, D, E, K;
B. - hidrosolubile (solubile în apă) B, C.
A. Vitaminele liposolubile
1. Vitamina A (retinoal) Este denumită şi antiinfecţioasă, de creştere.
Are numeroase funcţii în organism, în special în procesul de creştere, de
protecţia epiteliilor, în vedere şi reproducţie.
Carenţa
Produce deformări ale oaselor, întârzieri în creştere, diminuarea vederii,
scăderea rezistenţei la infecţii, avorturi etc.
Surse
Se găseşte numai în nutreţurile de origine animală, colostru, lapte de vacă,
ulei de peşte iar în cele vegetale se află sub formă de provitamina A (B-carotenul)
în plantele verzi, grăunţele de porumb, morcovi, fânuri.
2. Vitamina D (calciferoli, antirahitică)
Rol - în metabolism Ca şi P, contribuind la fixarea lor în oase, la refacerea
ţesuturilor osoase şi dezvoltarea oaselor. Reglează absorbţia Ca şi P din intestine,
atenuează dezechilibru Ca/P.
Carenţa în vitamina D provoacă la tineret rahitismul, iar la adulţi
osteomalacia, osteoporoza, osteofibroza, la găini, producerea ouălor fără coajă.
Surse
În plante, vitamina D îşi are originea în provitamina D (ergosterol) iar în
corpul, mai precis în pielea animalelor se găseşte sub formă de dehidrocolesterol.
Provitamina D din plante prin iradiere solară se transformă în vitamina D2,
iar prin menţinerea animalelor la soare este sintetizată vitamina D3.
 14
Ca urmare, animalele trebuiesc ţinute la soare şi hrănite cu nutreţuri
verzi pălite (uşor ofilite). Monogastricile sunt asigurate cu această vitamină prin
nutreţuri, suplimentate cu vitamina D sintetică.
3. Vitamina E (tocoferoli), antidistrofică.
Rolul acestei vitamine este de a proteja vitamina A, este un antioxidant
natural, reglează sistemele enzimatice, intervine în funcţia de reproducţie.
Carenţa provoacă distrofii musculare, degenerescenţa embrionică, scăderea
procentului de ecloziune la ouăle provenite de la găinile carenţate în vitamina E.
Surse
- plantele verzi, în special leguminoasele;
- fânul;
- grăuntele de cereale încolţite (orz, ovăz);
- grăsimile vegetale (uleiul de porumb);
- laptele şi ouăle;
- făinurile proteice animale.
4. Vitamina K (filochinona), antihemoragică.
Sunt cunoscute şase vitamine K dintre care cea mai puternică acţiune o are
vitamina K3 (obţinută prin sinteză chimică). Vitamina K2 este sintetizată în
prestomacele rumegătoarelor de către microorganisme, în schimb păsările nu pot
sintetiza vitamina K.
Rol
- prevenirea şi atenuarea hemoragiilor prin stimularea factorilor de
coagulare din plasma sanguină;
- influenţează permeabilitatea vaselor sanguine;
- influenţează formarea protrombinei în ficat.
Carenţa
- prelungeşte timpul de coagulare a sângelui;
- apariţia hemoragiilor la pui.
Surse
Cantităţi mai mari se găsesc în nutreţurile verzi (lucerna), în cartofi, precum
şi în făinurile animale.
Bineînţeles sursă importantă este vitamina K3 (menadion) sintetică.
B. Vitaminele hidrosolubile
 15
1. Vitaminele din complexul B sunt reprezentate printr-un număr de 9
vitamine (B1, B2, PP, acidul pantotenic, B6, B7, B9, B12 şi inozitolul).
Speciile erbivore prin sinteză microbiană asigură toate vitaminele din
complexul B cu excepţia vitaminei PP (acid nicotinic), în schimb porcii şi păsările
nu pot sintetiza aceste vitamine, datorită lipsei simbionţilor ruminali, caii şi
iepurii pot sintetiza vitaminele respective la nivelul intestinului gros.
Rol
- intervin în metabolismul glucidelor şi proteinelor;
- intervin în creşterea şi dezvoltarea puilor;
- în ecloziunea normală a puilor;
- stimulează coagularea sângelui;
- stimulează sinteza hemoglobinei;
- vitamina B12 (ciancobalamina - deoarece conţine Co în moleculă) este
considerată un factor de creştere al animalelor.
Carenţa duce la:
- scăderea producţiei de ouă;
- scăderea apetitului;
- produce avorturi şi mortalitatea la suine;
- produce leziuni cutanate, depigmentarea penelor şi părului;
- căderea penelor la păsări;
- apariţai sindromului perozis la pui;
- apariţia pelagrei (în lipsa vitaminei PP) manifestată prin cei 3 “D” (diaree,
dermatită, demenţă).
Surse
Cele mai bogate nutreţuri în vitaminele complexului B sunt drojdiile
furajere, şroturile, făinurile de animale precum şi produsele de origine animală
(ouă, lapte, ficat). Alte surse sunt plantele verzi, seminţele germinate. Cele mai
sărace sunt grăunţele de cereale.
3. Vitamina C (acidul ascorbic), antiscorbutică.
Această vitamină este sintetizată de animale cu excepţia maimuţelor şi
cobailor. Nici omul nu o poate sintetiza.
În organism vitamina C se depozitează în cantităţi mici.
Rol
 16
Vitamina C este implicată în diferite funcţii biologice, fiind un factor
antiinfecţios şi antitoxic, fortifică organismul prin creşterea rezistenţei la germeni
patogeni, reduce oboseala, stresul, intervine în metabolismul Ca şi P, este un
antioxidant natural pentru vitaminele A şi E. La păsări stimulează producţia de
ouă, îmbunătăţeşte calitatea cojii.
Carenţa duce la apariţia anemiilor, a diareei, inhibă creşterea, reduce
producţia de ouă. La om provoacă apariţia scorbutului.
Surse. Vitamina C este cea mai răspândită în natură, se găseşte în cantităţi
mari în nutreţurile verzi şi murate, în rădăcini, tuberculi, în lapte, în fructele
citrice. Vitamina C se produce prin sinteză chimică.

2.2. DIGESTIBILITATEA SUBSTANŢELOR

NUTRITIVE DIN NUTREŢURI
Digestibilitatea substanţelor nutritive din nutreţuri se stabileşte în scopul
determinării proporţiei în care acestea sunt digerate şi absorbite în organism.
Digestibilitatea poate fi definită ca fiind cantitatea de substanţe digerate de
tractusul gastro-intestinal (TGI).
Datele opţinute în experineţele de digestibilitate servesc pentru calculul
valorii nutritive a nutreţurilor.

2.2.1. SPECIFICUL DIGESTIEI

LA ANIMALELE DOMESTICE
TGI sau tubul digestiv este compus din gură, esofag, stomac, intestin subţire
şi intestin gros.
După structura TGI animalele se împart în două grupe, monogastrice
(nerumegătoare) şi poligastrice (rumegătoare).
Monogastricele - (cai, porci, iepuri) - au stomacul de capacitate redusă,
intestinul subţire lung (absorbţia intensă a substanţelor nutritive) şi intestinul gros
(cecum şi colon, foarte dezvoltate) unde au loc fermentaţiile bacteriene. Păsările
prezintă două stomace (guşa şi pipota) care permit înmuierea şi mărunţirea hranei,
absorbţia substanţelor nutritive având loc la nivelul intestinului subţire.
Rumegătoarele (taurine, ovine, caprine) prezintă un stomac format din 4
compartimente (rumen, reţea, foios, cheag), rumenul este cel mai voluminos, aici
se găsesc simbionţii rumenali care sunt indispensabili pentru degradarea
substanţelor din nutreţuri.
 17
În timpul fermentaţiei rumenale, glucidele sunt degradate de
microorganisme rezultând acizi graşi volatili AGV (acetic, propiona, butiric)
Amidonul este degradat în glucoză care la rândul ei este transformată în
AGV. Proteinele sunt transformate în aminoacizi, AGV, NH3 şi CO2, iar mai
departe NH3 este utilizat pentru sinteza proteinelor microorganismelor. Lipidele
sunt hidrolizate, rezultând AGV care pot influenţa caracteristicile grăsimilor
corporale şi din lapte.
Părţile nedigerate din hrană sunt eliminate prin fecale, iar prin urină sunt
eliminaţi metaboliţi, substanţe minerale, pigmenţi, etc.

2.2.2. PRINCIPIUL, METODA ŞI TEHNICA DE

LUCRU ÎN EXPERIENŢELE DE DIGESTIBILITATE
Digestibilitatea rezultă ca fiind diferenţa între substanţele nutritive îngerate
şi cele eliminate prin fecale.
Principiul de lucru aplicat constă în stabilirea exactă a cantităţii de
substanţe nutritive ingerate prin nutreţ de către animale şi cantităţile eliminate
prin fecale.
D=I–E
I - substanţe nutritive ingerate (ingesta);
E - substanţe nutritive eliminate (egesta);
D - substanţe nutritive digerate (digesta).
Raportând substanţele digerate la cele ingerate rezultă proporţia în care
substanţele nutritive au fost digerate în organismul animal.
Acest raport poartă numele de coeficient de digestibilitate care se notează
CD %.
Digestibilitatea se determină prin experienţe de digestibilitate care în funcţie
de natura nutreţului pot fi simple şi diferenţiale.
Experienţele simple se organizează pentru nutreţurile care pot alcătui
singure raţia de bază a animalelor (voluminoasele pentru rumegătoare şi
concentratele pentru monogastrice).
Experienţele diferenţiale se organizează atunci când nutreţurile cercetate,
nu pot alcătui raţia de bază (concentratele pentru rumegătoare şi voluminoasele
pentru monogastrice).
 18
2.2.3. PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA
DATELOR OBŢINUTE ÎN EXPERIENŢELE
DE DIGESTIBILITATE
CD se stabilesc pentru fiecare substanţă nutritivă în parte (PB, GB, CB,
SEN), calculul presupune existenţa unor date legate de cantităţile ingerate (I),
rămase neconsumate (R )şi eliminate (E).
I = A – R → este diferenţa între cantităţile administrate (A) şi cele rămase
neconsumate (R)
D = I – E → este diferenţa între substanţele ingerate (I) şi cele eliminate
prin fecale (E)
D
CD % = ⋅ 100
I
Aceste calcule sunt posibile dacă este determinat conţinutul chimic brut al
nutreţului administrat, a resturilor, precum şi a fecalelor eliminate, pe baza
probelor recoltate.
Prezentăm un exemplu de stabilire a C.D. pentru fânul de lucernă
administrat în raţia berbecilor.
În acest caz este nevoie de următoarele elemente:
ƒ cantitatea de nutreţ administrată (A) animalului;
ƒ compoziţia chimică brută a nutreţului experimentat;
ƒ cantitatea resturilor (R) neconsumate;
ƒ compoziţia chimică brută a resturilor;
ƒ cantitatea de fecale (E) recoltate;
ƒ compoziţia chimică a fecalelor.
În perioada experimentală (10 zile) a fost administrată cantitatea de 27.500 g
fân lucernă.
Cantitatea resturilor neconsumate a fost de 6198 g, iar cantitatea de fecale
recoltată a fost de 19.825 g.
Compoziţia chimică brută a fânului, resturilor şi a fecalelor, precum şi
calculul digestibilităţii componentelor nutreţului sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1
C.D. % pentru fânul de lucernă
Compoziţia chimică brută
Cantitate
Specificare (%)
(g)
P.B. G.B. C.B. S.E.N.
 19
Fân lucernă 12,11 2,80 28,49 31,98
Resturi fân 10,32 3,30 30,63 37,13
Fecale 3,61 1,54 10,30 16,65
Cantităţi de substanţe nutritive (g)
Administrat (A) 27.500 3330 770 7835 8630
Resturi ( R ) 6.198 640 205 1898 2301
Ingesta (I) 21.302 2690 565 5937 6329
Egesta (E) 19.825 716 305 2161 3301
Digesta (D) - 1975 260 3776 3027
D
CD % = ⋅100 - 73,4 46,0 63,6 47,8
I

2.2.4. UTILIZAREA DATELOR DE

DIGESTIBILITATE PENTRU APRECIEREA
VALORII NUTRITIVE A NUTREŢURILOR
Datele de digestibilitate sunt utilizate pentru aprecierea valorii nutritive a
nutreţului.
Coeficienţii de digestibilitate stabiliţi în experienţele de digestibilitate sunt
folosiţi pentru calculul conţinutului digestibil al nutreţului.

2.2.4.1. CALCULUL CONŢINUTULUI TOTAL

DE SUBSTANŢE DIGESTIBILE (TSD/TDN)
Folosind valorile CD % şi conţinutul chimic brut al nutreţurilor se poate
determina conţinutul digestibil conform relaţiei:
Continutchimic brut % × CD %
Conţinutul digestibil % =
100
Conţinutul digestibil se calculează pentru fiecare substanţă în parte (SO, PB,
GB, CB, SEN).
Însumând conţinutul digestibil astfel calculat se obţine totalul substanţelor
digestibile (TSD).
Deoarece substanţele nutritive au valori energetice diferite, în final trebuie
făcută o echilibrare energetică a TSD.
Această echilibrare se realizează folosind factori de echivalare care au
următoarele valori: 2,25 pentru GB şi 1 pentru PB, CB, SEN, iar prin însumare se
obţine TSD echivalat energetic:
TSD % = PD + (GD ⋅ 2,25) + CD + SEND
TSD este o unitate de măsură a valorii nutritive a nutreţurilor.
 20
TSD poate fi convertit în alte forme de energie, în energie
metabolizată (EM) - pentru rumegătoare şi porci, precum şi în energie digestibilă
(ED), pentru monogastrice după relaţiile:
TSD ⋅ 3,65 = EMR (rumegătoare); TSD ⋅ 4,1 = EMP (porci);
TSD ⋅ 4,4 = EDA (păsări); pentru că 1 g TSD = 3,65; 4,1 şi 4,4 Kcal.
Tabelul 2
Calculul T.S.D. pentru grăunţele de porumb

Substanţă Compoziţie Coeficienţi Conţinut digestibil

Conţinut
chimică C.D. % de echivalare echivalat
nutritivă digestibil (%)
brută % energetică energetic (%)
Proteină brută 9,2 72 6,62 1,00 6,62
Grăsime brută 3,9 81 3,20 2,25 7,20
Celuloză brută 2,2 43 0,95 1,00 0,95
Extractive fără azot 70,0 93 65,0 1,00 65,00
T.S.D. (%) - - 75,77 - 79,77

Conţinutul în T.S.D. al grăunţelor de porumb este de 79,77 %; întrucât

valoarea nutritivă apreciată în T.S.D. se exprimă la 1 kg, rezultatele se înmulţesc
cu 10.
1 kg porumb boabe = 797,7 g T.S.D.

2.3. VALOAREA NUTRITIVĂ A NUTREŢURILOR

Valoarea nutritivă a unui nutreţ reprezintă capacitatea nutreţului de a
satisface cerinţele de substanţe nutritive ale organismului animal şi măsura în care
proprietăţile principale ale nutreţului corespund cerinţelor animalului.

2.3.1. SISTEME DE APRECIERE

A VALORII NUTRITIVE
Sistemele prin care se apreciază şi se exprimă valoarea nutritivă pot fi
grupate astfel:
1. Sisteme clasice bazate pe efectul productiv în corp al nutreţurilor.
2. Sisteme moderne bazate pe conţinutul nutreţurilor în energie.
3. Sisteme bazate pe valoarea proteică a nutreţurilor.

2.3.2. UNITĂŢI DE MĂSURĂ FOLOSITE

1. Echivalentul amidon (EA)
O. Kellner (1905) organizează experienţe pe boi adulţi, la îngrăşat, în raţia
cărora a introdus amidon pur digestibil peste raţia de întreţinere, urmărind astfel
care a fost efectul de producţie grăsime al amidonului şi în comparaţie cu aceasta
s-a stabilit efectul de producţie grăsime pentru celelalte categorii de nutreţuri.
 21
Echivalentul amidon reprezintă efectul de producţie grăsime a 100 kg
nutreţ, raportat la efectul de producţie grăsime a 100 kg amidon pur digestibil luat
ca etalon.
La stabilirea acestei unităţi de măsură, se parcurg patru etape şi anume:
1. Stabilirea conţinutului digestibil al nutreţurilor
Aceasta se stabileşte pentru fiecare substanţă nutritivă în parte, pe seama
conţinutului chimic brut şi a coeficienţilor de digestibilate.
2. Stabilirea echivalenţilor amidon de producţie grăsime “e” pentru fiecare
grupă de substanţe nutritive (PB; GB; CB.; SEN)
Echivalenţii notaţi cu “e” se stabilesc raportând cantitatea de grăsime
depusă în corpul animalelor de către substanţele nutritive, la cantitatea de grăsime
depusă de amidon (tabelul 3).
Tabelul 3
Valorile echivalentului amidon de producţie grăsime
Echivalenţi amidon de
Producţia de grăsime
1 kg substanţă digestibilă producţie grăsime (kg)
g/kg
“e”
Amidon 248-253 1,00
Proteină 235 0,94
din fibroase şi rădăcinoase 475 1,91
Grăsime din grăunţele de cereale 526 2,12
din seminţele oleaginoase 598 2,41
Celuloză 250 1,00
S.E.N. 250 1,00

Exemplu:
235
= 0,94 echivalentul producţiei de grăsime al proteinei.
250

Altfel spus 940 grame de amidon depune aceeaşi cantitate de grăsime cât 1
kg de proteină.

3. Stabilirea echivalentului amidon al fiecărei substanţe nutritive în parte.

Pentru aceasta se foloseşte conţinutul digestibil şi echivalenţii de producţie
grăsime.

EA = conţinut digestibil (%)⋅ “e”.

Prin însumarea acestor valori parţiale, se stabileşte echivalentul amidon brut
(EAB) pentru 100 kg din nutreţul studiat.
EAB are valori reale numai pentru nutreţurile integral valorificate (nutreţuri
de origine animală).
 22
4. În cazul nutreţurilor parţial valorificate, se impune stabilirea
echivalentului amidon net (EAN).

EAN se calculează diferit în funcţie de conţinutul nutreţurilor în celuloză.

ƒ Nutreţuri cu conţinut redus în celuloză (concentrate, suculente)
EAN se calculează cu ajutorul unor coeficienţi de valorificare care au
următoarele valori:
72 % pentru nutreţuri suculente;
95 % pentru nutreţuri concentrate;
97 % pentru şroturi, turte.
EAB⋅ coeficientul de valorificare
EAN =
100
ƒ Nutreţuri cu conţinut ridicat în celuloză (grosiere, fibroase).
Kellner a stabilit că, pentru munca de digestie, organismul foloseşte în plus o
anumită cantitate de energie corelată cu cantitatea de celuloză din nutreţ.
Mărimea acestor cheltuieli de energie a fost apreciată prin “deficitul
celulozic al nutreţurilor” (tabelul 4).
Tabelul 4
Factorii de corecţie ai deficitului celulozic

% de celuloză brută din nutreţ peste 16 % 14 % 12 % 10 % 8% 6% 4%

*Valoarea deficitului în E.A.

58 53 48 43 38 34 28
pentru fiecare kg celuloză brută
* În cazul nutreţurilor care au un conţinut de celuloză care depăşeşte 10 %, pentru a compensa energia
cheltuită, este necesar un adaos de 58 g amidon digestibil la 1 kg de celuloză brută.

EA al deficitului celulozic se calculează pe baza conţinutului nutreţului în

celuloză brută şi a valorii deficitului celulozic, relaţia de calcul este:

EA al deficitului celulozic = % Celuloza bruta ⋅ Valoarea amidon a deficitului celulozic

100
În final, EAN se calculează folosind următoarea relaţie:
EAN = EAB – EA al deficitului celulozic.
EA se calculează fie, pentru 1 kg nutreţ fie, pentru 100 kg şi permite
compararea diferitelor categorii de nutreţuri pe baza valorii lor nutritive.
EA prezintă unele dezavantaje:
ƒ a fost stabilit pe boi adulţi la îngrăşat, iar rezultatele s-au generalizat
şi la alte specii de animale, care au alte cerinţe şi altă capacitate de
valorificare a hranei;
 23
ƒ utilizează drept etalon o substanţă pură digestibilă
care nu se foloseşte în practica alimentaţiei animalelor.
Tabelul 5
Calculul E.A. pentru grăunţele de porumb

C.D. E.A.
Compoziţia Conţinutul E.A.
Substanţe nutritive de producţie
chimică (g) (%) digestibil (g) parţiali (g)
grăsime (kg)
Proteină brută 92 72 66,24 0,94 62,26
Grăsime brută 39 81 31,59 2,12 66,97
Celuloză brută 22 43 9,46 1,00 9,46
Substanţe extractive neazotate 700 93 651,00 1,00 651,00
E.A.B. g/kg nutreţ 789,69
Coeficient de valorificare (%) 95
EAB ⋅ Coef . valorificare 789,69 ⋅ 95
EAN g / kg nutre] = = 750,20
100 100
E.A.N. kg/kg nutreţ 0,75
E.A.N. kg/100 kg nutreţ 75*
* Rezultă că 100 kg porumb boabe produc aceeaşi cantitate de grăsime cât 75 kg de amidon pur digestibil.

Tabelul 6
Calculul E.A. pentru coceni de porumb

C.D. E.A.
Compoziţia Conţinutul E.A.
Substanţe nutritive de producţie
chimică (g) (%) digestibil (g) parţiali (g)
grăsime (kg)
Proteină brută 49 40 19,6 0,94 18,420
Grăsime brută 15 60 9,0 1,91 17,190
Celuloză brută 355 57 202,4 1,00 202,400
Substanţe extractive neazotate 391 55 215,1 1,00 215,100
E.A.B. g/kg nutreţ 453,110
Valoarea amidon a deficitului celulozic (%) 58
Celuloza bruta ⋅ Val. amid. a deficit . celulozic 355 ⋅ 58
EA al deficit . celulozic = = = 205,9 205,900
100 100
E.A.N g/kg nutreţ = E.A.B. – E.A. deficit celulozic = 453,11 – 205,9 = 247,2 247,200
E.A.N. kg/kg nutreţ 0,247
E.A.N. kg/100 kg nutreţ 24,700

Caloricitatea E.A. în producţia de grăsime este de 2360 kcal.

E.A. se poate determina pe baza conţinutului nutreţului în substanţe
organice digestibile şi nedigestibile folosind ecuaţia lui Breirem:

2,36 ⋅ SOD − 1,20 ⋅ SOND

EA / kg SU =
2360
în care:

S.O.D. – substanţe organice digestibile;

S.O.N.D. – substanţe organice nedigestibile.

 24
2. Unitatea nutritivă ovăz (UN)

La stabilirea acestei unităţi a fost folosit drept etalon 1 kg ovăz de calitate

mijlocie, nutreţ care are ca efect depunerea în corp a unei cantităţi de 150g
grăsime.
Unitatea nutritivă ovăz reprezintă efectul de producţie grăsime a unui kg din
diferite nutreţuri, raportat la efectul de producţie grăsime a unui kg de ovăz.
Unitatea nutritivă ovăz (UN) a fost stabilită în acelaşi mod ca şi EA (cele
patru etape).
În final EA este transformat în UN ovăz folosind un coeficient de echivalare
între cele două unităţi, egal cu 1,66.
Valoarea acestui coeficient se obţine, fie raportând producţia de grăsime
⎛ 250 ⎞
depusă de 1 kg amidon la producţia de grăsime depusă de 1 kg ovăz ⎜ = 1,66 ⎟ ,
⎝ 150 ⎠

⎛ 2360 kcal ⎞
fie raportând caloricitatea amidonului la cea a ovăzului ⎜⎜ = 1,66 ⎟⎟ .
⎝ 1414 kcal ⎠
Rezultă că: UN = EA⋅1,66.
Valoarea nutritivă calculată şi exprimată în EA pentru grăunţele de porumb
şi coceni de porumb poate fi apreciată şi în UN ovăz folosind relaţia de mai sus:
Porumb boabe:
UN/kg nutreţ = 0,75 EA⋅1,66 = 1,24
Coceni porumb:
UN/kg nutreţ = 0,247⋅1,66 = 0,41.
Folosind ecuaţia lui Breirem se poate stabili valoarea nutritivă a nutreţurilor
exprimată în UN cunoscând conţinutul nutreţurilor în SOD şi SOND.
2,36 ⋅ SOD − 1,20 ⋅ SOND
UN / kg SU =
1414
3. Unitatea furajeră orz (UF)
Etalonul utilizat a fost grăunţele de orz, urmărindu-se efectul acestora în
producţia de lapte. S-a constatat că suplimentând raţia de bază la vaci cu 1 kg orz,
se obţine în plus o cantitate de 3 l lapte.
Caloricitatea UF în producţia de carne este de 1820 kcal. iar în producţia de
lapte de 1700 kcal.
Este o unitate de apreciere utilizată în ţările scandinave precum şi în Franţa,
Italia etc.
 25
Între cele trei unitaţi EA, UN, UF stabilite pe baza efectului productiv în
corp al nutreţurilor se pot efectua echivalări pe baza caloricităţii producţiilor
determinate, utilizând coeficienţi de echivalare ale căror valori sunt prezentate în
tabelul 7.
Tabelul 7
Coeficienţi de echivalare între E.A., U.N., U.F.

Unitatea de Caloricitatea producţiei Coeficienţi de echivalare în:

măsură de grasime (kcal.) E.A. U.N. U.F.
E.A. 2360 1,00 1,66 1,30
U.N. 1414 0,60 1,00 0,78
U.F. 1820 0,77 1,29 1,00
E.A. = U.N. · 0,60 U.N. = E.A. · 1,66 U.F. = E.A. · 1,30
E.A. = U.F. · 0,77 U.N. = U.F. · 1,29 U.F. = U.N. · 0,78

2.3.3. APRECIEREA VALORII ENERGETICE

A NUTREŢURILOR
2.3.3.1. SCHEMA TRANSFORMĂRILOR
ENERGETICE ÎN ORGANISM (RUMEGĂTOARE)
Energia conţinută într-un nutreţ se poate determina direct prin arderea unui
gram de substanţe în bomba calorimetrică şi care este în medie de 4-4,1 kcal./g
pentru glucide, 9,3-9,5 kcal./g pentru grăsimi şi 5,6-5,7 kcal./g pentru proteine.
Stabilirea valorii nutritive energetice pe această cale este greoaie şi de aceea
se foloseşte metoda prin calcul pe baza unor relaţii matematice.
Pentru stabilirea cantităţii de energie pusă efectiv la dispoziţia organismului
în urma prelucrării digestive a furajelor, trebuie studiată schema transformărilor
energetice care are loc în corpul animalelor.
În acest scop este necesară cunoaşterea cantităţii de energie ingerată prin
nutreţuri şi pierderile rezultate în urma transformărilor.
Pentru stabilirea cantităţii de energie pusă efectiv la dispoziţia organismului
în urma prelucrării digestive a furajelor, trebuie studiată schema transformărilor
energetice care are loc în corpul animalelor.
În acest scop este necesară cunoaşterea cantităţii de energie ingerată prin
nutreţuri şi pierderile rezultate în urma transformărilor.
 26

- Energia brută (EB) reprezintă cantitatea de energie conţinută de un nutreţ

şi poate fi determinată fie direct, folosind bombele calorimetrice sau prin calcul,
folosind datele de compoziţie chimică şi echivalenţi energetici proprii
substanţelor nutritive din nutreţuri.
Pentru aceasta se utilizează relaţii matematice simple stabilite de către
Schiemann şi Hoffmann.
Y = e1z1 + e2z2 + e3z3 + e4z4;
Y = EB kcal/kg;
e1 ÷ e4 = echivalentţi energetici pentru PB, GB, CB şi SEN;
z1 ÷ z4 = conţinutul chimic brut al nutreţului în PB, GB, CB şi SEN.
EB nu se foloseşte pentru aprecierea valorii energetice a nutreţurilor,
deoarece raportat la kg substanţă uscată conţinutul nutreţurilor este apropiat la cea
mai mare parte a nutreţurilor.
- Energia digestibilă (ED) este utilizată pentru exprimarea valorii nutritive a
nutreţurilor utilizate în hrana ierbivorelor şi reprezintă diferenţa între EB
conţinută în nutreţuri şi energia eliminată prin fecale (EF).
ED = EB – EF
Pe baza conţinutului în ED se poate calcula digestibilitatea energiei care
reprezintă raportul între ED şi EB.
ED
dE =
EB
Digestibilitatea energiei (dE) constituie principalul factor de variaţie a
valorii energetice a nutreţurilor.
 27
- Energia metabolizabilă (EM) este partea din EB accesibilă proceselor
de metabolism. Reprezintă cantitatea de energie corespunzătoare diferenţei dintre
ED şi energiile pierdute sub formă de gaze de fermentaţie (EG) şi urină (EU).
EM = ED – (EG + EU)
EM poate fi apreciată pe baza substanţelor nutritive digestibile din nutreţ şi
a echivalenţilor energetici.
- Energia netă (EN) exprimă cantitatea de energie pusă la dispoziţia
producţiei animalelor. Este forma de energie care apreciază real valoarea nutritivă
a nutreţurilor.
Energia netă reprezintă diferenţa între EM şi energia termică sau
extracăldura rezultată din procesele de ingestie, digestie, fermentaţie,
metabolismul substanţelor nutritive.
EN = EM – EC
EC reprezintă 15-30 % din EB pentru mamifere şi 40-60 % pentru păsări.
În Sistemul IBNA, (românesc) valoarea energetică a nutreţurilor pentru
rumegătoare este exprimată prin unităţi nutritive lapte (UNL) şi unităţi nutritive
carne (UNC) care se stabilesc raportând conţinutul nutreţurilor în ENL şi ENC la
caloricitatea unui kg de ovăz.
ENL nutret ENL nutret
UNL nutret = = ;
ENL ovaz 1457
ENC nutret ENC nutret
UNC nutret = = ;
ENC ovaz 1481
1 UNL = 6,1 MJ (1457 kcal)
1 UNC = 6,2 MJ (1481 kcal)
 28
Tabelul 8
Echivalenţi energetici (e1 – e4) folosiţi în sistemul german
PBD GBD CBD
Specificare SEND (e4)
(e1) (e2) (e3)
Energia brută (EB) 5,72 9,50 4,79 4,17
Energia digestibilă (ED)
Taurine 5,79 8,15 4,42 4,06
Ovine 5,72 9,05 4,38 4,06
Porci 5,78 9,42 4,40 4,07
Energie metabolizabilă (EM)
Taurine 4,32 7,73 3,59 3,63
Ovine 4,49 9,05 3,61 3,66
Porci 5,01 8,93 3,44 4,08
Păsări 4,26 9,50 4,23 4,23
Energie netă (EN)
Taurine 1,71 7,52 2,01 2,01
Ovine 1,85 8,09 2,13 2,13
Porci 2,56 8,54 2,96 2,96
Păsări 2,58 7,99 3,19 3,19

Exemple de calcul al UNL şi UNC la fân de deal.

1. Compoziţia chimică brută şi coeficienţii de digestibilitate.
SU = 860 g/kg nutreţ CD % pentru:
SO = 796 g/kg nutreţ SO – 59 %
PB = 95 g/kg nutreţ PB – 58 %
GB = 25 g/kg nutreţ GB – 42 %
CB = 275 g/kg nutreţ CB – 53 %
SEN = 400 g/kg nutreţ SEN – 65 %

2. Calculul EB kcal./kg.
EB = 5,72 · 95 + 9,5 · 24 + 4,79 · 275 + 4,17 · 400 = 3770 kcal./kg fân;
EB = 4384 kcal./kg SU.
3. Calculul ED kcal./kg SU.
ED = EB · dE
dE = 1,0087 · 0,59 – 0,0377 + 0,007 = 0,55
ED = 4384 · 0,55 = 2411 kcal./kg SU

4. Calculul EM kcal./kg SU.

EM
EM = ED ⋅
ED
EM
= 0,8417 − (0,000099 ⋅ 275) − (0,000196 ⋅ 95) + 0,02652 = 0,859
ED
EM = 2411 · 0,807 = 1946 kcal./kg SU.
 29
5. Calculul EN kcal./kg SU.
a) EN kcal./kg SU = EM · kl
kl = 0,463 + 0,240 q;
EM 1946
q= = = 0,44 ;
EB 4384
kl = 0,463 + 0,24 · 0,44 = 0,57;
ENL = 1946 · 0,57 = 1109;
ENL = 1109 kcal./kg SU;
b) ENC kcal./kg SU = EM · Km,p
0,3358 ⋅ 0,44 2 + 0,6508 ⋅ 0,44 + 0,005 0,3565
K m,p = = = 0,517
0,9235 ⋅ 0,44 + 0,283 0,6893
ENC = 1946 · 0,517 = 1006
ENC = 1006 kcal./kg SU
6. Calcularea UNL şi UNC a fânului (SU = 860 g/kg nutreţ).
1109
UNL / kg SU = = 0,76
1457
1006
UNC / kg SU = = 0,68
1481
0,76 ⋅ 860
UNL / kg fân = = 0,65
1000
0,68 ⋅ 860
UNC / kg fân = = 0,58
1000
Pentru alte categorii de nutreţuri se aplică aceleaşi relaţii de calcul.
 30
Aprecierea valorii energetice a nutreţurilor folosite la monogastrice.
Schema generală a utilizării energiei din nutreţuri în organismul animal este
în general aceeaşi ca cea prezentată la rumegătoare, cu deosebire că pierderile de
energie prin gazele de fermentaţie (EF) sunt reduse.
ED – reprezintă 80% din EB şi se poate calcula :
Porci – EDKJ /kgSU = 24,2 PBD + 39,4 GBD + 18,4 CBD + 17,0 SEND
Păsări – EDKJ/kgSU = 23,9 PBD + 39,8 GBD + 17,7 CBD + 17,7 SEND
EM = EBI – (EF + EG + EU)
EM = ED. 0,98 (cereale; 0,95 – şroturi)
EM = 4,88 X1 + 9,50 X2 + 3,38 X3 + 406 X4 (porci)
EM = 4,26 X1 + 9,50 X2 + 4,23 X3 + 4,23 X4 (păsări)
EN = EM. K
K – coeficient de utilizare
Valori pentru întreţinere Km – 0,7 – 0,8
 31

CAP.3. NUTREŢURILE, CARACTERISTICI

NUTRITIVE, UTILIZARE
Nutreţurile sunt utilizate în hrana animalelor pentru menţinerea vieţii şi a
sănătăţii dar şi pentru obţinerea de producţii.

3.1. CLASIFICAREA NUTREŢURILOR

Nutreţurile sunt clasificate după mai multe criterii şi anume:
- după origine: vegetală, animală, minerală, de sinteză;
- după concentraţia în energie şi proteină: concentrate şi voluminoase;
- după conţinutul în apă: bogate în apă (70 - 80 %), sărace în apă sau uscate
(15 - 17 %);
- după compoziţia chimică: celulozice, proteice, energetice, minerale.
Cel mai important criteriu luat în considerare este după caracteristicile
nutriţionale.
După acest criteriu, nutreţurile se clasifică astfel:
1. Nutreţuri de volum:
ƒ A. umede - nutreţuri verzi; subproduse industrie alimentară (tăiţei
borhot); tuberculi şi rădăcini furajere; nutreţuri murate
ƒ B. uscate - fânuri; grosiere
2. Nutreţuri concentrate:
ƒ A. energetice - grăunţe de cereale; gozuri; grăsimi
ƒ B. proteice - seminţe de leguminoase; seminţe de oleaginoase;
subproduse industrie alimentară (tărâţe, şroturi); făinuri proteice
aninmale; fânuri deshidratate; surse proteice unicelulare; azot
neproteic
3. Suplimente:
ƒ A. minerale
ƒ B. vitamine
ƒ C aditivi furajeri
4. Nutreţuri combinate:
ƒ A. complete
ƒ B. de completare
 32
3.1.1. NUTREŢURILE DE VOLUM
Nutreţurile de volum sunt utilizate predominant în alimentaţia animalelor şi
cuprind toate resursele vegetale.
A. Nutreţurile de volum umede
1. Nutreţurile verzi
Constituie în timpul sezonului de vegetaţie singurele surse de hrană.
Nutreţurile verzi se obţin fie din păşuni naturale şi semănate fie din cultură
furajeră.
Compoziţia chimică şi valoarea lor nutritivă este influenţată de faza de
vegetaţie la recoltare (odată cu vârsta scade PB, creşte CB), de specia de plante,
de condiţiile climatice şi fertilizarea solului.
Păşunea
O păşune bună asigură un nutreţ cu o valoare nutritivă ridicată (21 - 25 %
PB din SU), un conţinut ridicat în substanţe minerale şi vitamine, cu o
digestibilitate mare (50 - 70 %); valoarea nutritivă apreciată în UNL/kg este de
0,14 - 0,20.
Utilizare
Nu se păşunează când plantele sunt tinere, deoarece au exces de umiditate
(produc diaree), exces de azot neproteic.
Trecerea de la regimul de stabulaţie la cel de păşunat se face treptat în 10 -
15 zile.
Cantităţile consumate sunt în funcţie de conţinutul ierbii în SU, de înălţimea
ierbii, de specia, vârsta şi forma de producţie a animalelor:
40 - 100 kg/zi - vaci lactate
30 - 50 kg/zi - tineret taurin
8 - 10 kg/zi - viţei
60 kg /zi - cabaline
8 - 10 kg/zi - oi, berbeci
6 - 8 kg/zi - tineret ovin
Lucerna (Medicago sativa)
Compoziţia chimică diferă după stadiul de vegetaţie, conţinutul în proteină
atinge un maxim de 25 - 26 % în faza de îmbobocire când nivelul de celuloză este
cel mai scăzut (20 - 22 %). Digestibilitatea energiei are valori ridicate înainte de
îmbobocire (70 %) şi scade până la 55 % după înflorire.
 33
Momentul optim de recoltare va fi începutul înfloririi, fază în care
conţinutul în SU este de 21 % şi cel de PB de 19 %, valoarea nutritivă este de 0,17
- 0,18 UNL/kg.
Se utilizează în hrana tuturor speciilor de animale influenţând producţia de
lapte, asigurând creşterea şi dezvoltarea.
Trifoiul (Trifolium pratense)
Se cultivă în zonele umede şi reci. Valoarea nutritivă este apropiată de cea a
lucernei 0,15 - 0,19 UNL/kg şi 30 - 40 PB/kg. Se utilizează ca şi lucerna.
Porumbul (Zea mays)
Produce o cantitate mare de nutreţ, poate fi cultivat în epoci diferite, în zone
diferite.
Este un nutreţ energetic, sărac în proteină, se va administra împreună cu
nutreţuri proteice (lucerna).
Faza optimă de recoltare pentru utilizare ca nutreţ verde, este perioada
dintre înflorire şi faza lapte.
Are o ingestibilitate ridicată 2,7 - 3 kg SU/100 GV la vaci.
Valoarea nutritivă exprimată în UNL este de 0,20 - 0,30 /kg şi 10 - 20 g
PB/kg.
Se utilizează în hrana vacilor de lapte, 30 - 40 kg/zi.
2. Rădăcini şi tuberculi furajeri
Din această grupă face parte sfecla furajeră, morcovul, cartoful şi
topinamburul.
Aceste nutreţuri se folosesc în perioada de stabulaţie - iarna. Sunt
caracterizate printr-un conţinut ridicat în apă (75 - 80 %) şi scăzut în proteină (1 –
2 %), celuloză şi minerale (Ca, P).
Sunt bogate în hidraţi de carbon (amidon, zaharuri) cu o digestibilitate
ridicată, sunt nutreţuri energetice, conţinut foarte ridicat în K. Ingestibilitatea este
ridicată, 4 - 5 kg SU/100 g GV.
Sfecla furajeră este unul dintre nutreţurile de bază folosit în timpul iernii
pentru că se poate păstra timp de 4 - 6 luni în silozuri speciale.
Valoarea nutritivă este de 0,18 UNL/kg cu 9 - 11 g PB/kg la un conţinut de
14 % SU.
 34
Se administrează tocată pentru a evita înecarea animalelor, în cantităţi
de 15 - 30 kg/zi la vaci, 30 - 40 kg la taurinele la îngrăşat, 8 - 10 kg la scroafele în
lactaţie şi porcii la îngrăşat, 4 - 5 kg la oi.
3. Nutreţurile murate
Murarea este o metodă prin care pot fi conservate plante care au un conţinut
ridicat în umiditate.
Sunt supuse murării nutreţuri care au un conţinut bogat în zaharuri
fermentescibile deoarece se murează uşor. Din această categorie fac parte
gramineele în general şi porumbul în special.
Nutreţuri precum lucerna (în general leguminoasele) fiind săracă în zahar
fermentscibil se murează greu.
Condiţia pentru reuşita murării este împiedecarea dezvoltării florii aerobe
(de putrefacţie), precum şi crearea unui mediu cu aciditate mare. Murarea se face
deci în mediu anaerob, sub influenţa activităţii bacteriilor lactice prezente pe
nutreţ.
Modificările substanţelor nutritive în timpul murării
În siloz plantele îşi continuă respiraţia consumând oxigenul existent, după
care, au loc procese de respiraţie intracelulară şi de fermentaţie, în urma cărora se
produc acizi organici (lactic), alcooli şi CO2, fapt care ridică temperatura
silozului.
Glucidele sunt degradate în timpul respiraţiei aerobe dând naştere la CO2 şi
apă, iar altă parte în timpul respiraţiei anaerobe se transformă în alcool, acid
butiric, acetic şi CO2.
Sub activitatea microorganismelor glucidele sunt hidrolizate rezultând
AGV, respectiv acidul lactic.
Calitatea nutreţului murat depinde de conţinutul nutreţului supus murării în
glucoză şi fructoză, deoarece acidul lactic se produce din glucoză şi nu din
fructoză. Acidul lactic este agentul de conservare al nutreţului murat.
Proteinele sunt supuse fenomenelor de proteoliză, fiind posibilă creşterea
proporţiei de azot solubil din masa nutreţului (leguminoase 80 - 90 % din Nt). Tot
în urma proteolizei aminoacizii rezultaţi pot fi degradaţi sub acţiunea
microorganismelor până la dispariţia sau reducerea lor. Acest lucru nu este posibil
dacă proporţia de substanţă uscată din nutreţ este mai ridicată şi valoarea pH-ului
 35
mai scăzută. Un nutreţ murat de calitate trebuie să aibă o valoare optimă a pH-
ului de 4.
În urma degradării aminoacizilor rezultă acid propionic, butiric, NH3,
cadaverina, putresceina, care scad calitatea nutreţului, influenţând negativ şi
sănătatea animalelor.
Ca urmare, pentru obţinerea unui siloz de calitate se recomandă folosirea
unor adausuri (preparate acide) care asigură un pH de 3,8 - 4,2, însilozarea
nutreţurilor cu un conţinut mai ridicat în SU (peste 35 %), tocarea materialului la
dimensiuni de 0,5 - 1,5 cm (graminee) şi 3 - 4 cm (ierburi şi leguminoase) şi
bineînţeles tasarea corespunzătoare pentru eliminarea aerului din masa nutreţului
tocat. În silozurile tasate necorepunzător se evidenţiază unele aspecte precum,
apariţia mucegaiurilor, creşterea temperaturii care duce la schimbarea normală a
culorii de la verde - gălbui la maro sau maro închis.
Aceste nutreţuri nu sunt folosite în alimentaţia animalelor.
Factorii care influenţează procesele de fermentaţie
Anaerobioza, se realizează prin scurtarea perioadei de respiraţie făcând o
tasare energică şi închiderea cât mai etanşă a silozului, şi într-un timp cât mai
scăzut.
Umiditatea, recomandată are valori cuprinse între 20 - 35 %.
Temperatura în masa silozului să fie între 50 - 60oC, poate fi dirijată prin
tasare. Creşterea temperaturii duce la degradarea zaharurilor solubile pe seama
cărora se produce fermentaţia lactică.
Valoarea nutritivă a nutreţului murat (porumb) la un conţinut de 25 - 30 %
SU este de 0,28 - 0,30 UNL/kg şi 21 - 23 g PB, în timp ce la silozul obţinut din
lucernă, conţinutul în SU este de 35 %, UNL este de 0,21/kg şi cel în PB este de
45 - 65 g/kg.
Utilizarea nutreţului este recomandată de regulă în timpul iernii, fiind
asociat cu fânuri. Silozul este nutreţul specific rumegătoarelor, se administrează în
cantităţi de 15 - 30 kg/zi la o vacă în lactaţie, 10 - 15 kg în timpul gestaţiei, 18 -
20 kg la tineret taurin, 3 - 4 kg la ovine. Cantităţile variază după conţinutul în SU.
La administrarea silozului se vor respecta câteva reguli şi anume: folosirea în raţie
împreună cu fânul (4 kg siloz - 1,5 kg fân);
- adăugarea suplimentelor cu Ca (2 g Ca / 1kg siloz);
- obişnuirea treptată (10 - 15 zile);
 36
- nu se administrează femelelor în gestaţie avansată;
- nu sunt utilizate nutreţuri mucegăite, îngheţate, alterate.
B. Nutreţurile de volum uscate
Uscarea este o metodă de conservare a nutreţurilor verzi, prin care rezultă
fânurile.
1. Fânurile
Sunt nutreţuri fibroase, utilizate în perioada de stabulaţie, surse importante
de energie, proteine, substanţe minerale şi vitamine. Calitatea fânurilor depinde de
faza de vegetaţie la recoltare, de metoda de uscare şi depozitare, de conţinutul în
apă, precum şi de condiţiile atmosferice în timpul recoltării.
În cazul ierburilor, faza optimă de recoltare este începutul înspicării şi
înspicare deplină, iar pentru leguminoase, faza de buton floral - începutul înflorii,
în cazul fâneţelor naturale faza optimă este la înflorirea gramineelor.
Pe parcursul producerii fânurilor au loc unele pierderi datorate condiţiilor
atmosferice, în timpul manipulării, dar şi cele datorate proceselor de respiraţie din
timpul uscării şi a celor de fermentaţie din timpul depozitării.
Pentru micşorarea pierderilor se recomandă păstrarea fânului în baloţi
cilindrici, folosirea unor substanţe conservante în momentu balotării.
Valoarea nutritivă a fânurilor este corelată cu procentul de celuloză adică de
faza de vegetaţie la recoltare, la fânurile naturale mai trebuie luat în calcul şi
compoziţia floristică.
Valoarea energetică la fânul natural este de 0,40 - 0,60 UNL/kg, iar
conţinutul în PB este de 30 - 60 g/kg.
Fânurile naturale şi cele de graminee (lolium, golomăţ, etc.) sunt mai
echilibrate în energie şi proteină decât cele de leguminoase.
Fânul natural se foloseşte la rumegătoare în cantităţi de 1 - 2,5 kg SU / 100
kg GV.
În hrana vacilor se administrează 5 - 10 kg/zi, la tineret 1,5 - 2 kg/zi, la
ovine 1 - 1,5 kg/zi.
Fânul de lucernă se obţine prin uscarea lucernei verzi cultivate. Lucerna
este o leguminoasă perenă care produce lăstari ramificaţi primăvara şi după
fiecare coasă, spre toamnă creşte proporţia de frunze, această particularitate este
benefică, deoarece frunzele sunt mai bogate în proteină şi mai sărace în celuloză
 37
decât tulpinile. Proporţia de celuloză creşte odată cu înaintarea plantelor în
vegetaţie.
Fânul de lucernă are o ingestibilitate mare (2,9 - 3 kg SU/100 kg GV) la
vacile de lapte iar substanţa organică se carcaterizează printr-o digestibilitate
ridicată (55 - 60 %).
Fânul de lucernă are influenţă asupra producţiei de lapte la vaci, a creşterii
tineretului taurin, a dezvoltării TGI şi a simbionţilor ruminali.
Valoarea nutritivă a unui kg de fân lucernă este de 0,7 - 0,8 UNL şi 80 -
130 PBD/kg la un conţinut de 85 % SU.
Utilizare: vaci de lapte 3 - 6 kg/zi, tauri 5 - 8 kg.zi, tineret de reproducţie 2
- 6 kg/zi, tineret de îngrăşare 1,5 - 2 kg/zi, berbeci 1,0 - 1,5 kg/zi, oi 0,5 - 1 kg/zi.
La monogastrice se poate utiliza sub formă de făină lucernă în cantităţi de
până la 10 % din amestecul de concentrate.
2. Nutreţurile grosiere (celulozice)
Provin din părţile aeriene ale plantelor mature după recoltarea grăunţelor şi
seminţelor, din grupa respectivă fac parte: paiele, cocenii şi vrejii de leguminoase.
Nutreţurile grosiere sunt nutreţuri energetice se carcaterizează printr-un
conţinut ridicat în substanţă uscată, 90 % la paie şi 50 - 53 % la cocenii de
porumb. Sunt bogate în celuloză (40 - 43 % paie, 30 % coceni), sărace în proteină
(2 - 12 g paie, 20 - 22 g coceni), sărace în Ca, P, Mg.
Celuloza din aceste nutreţuri este puţin digestibilă, digestibilitate care scade
pe măsură ce este impregnată cu lignină, datorită celulozei, digestibilitatea
celorlalte substanţe organice este redusă (42 % paie, 57 % coceni, 47 % vreji).
Valoarea nutritivă este de 0,3 - 0,4 UNL/kg paie şi 0,3 UNL/kg coceni.
În urma preparării nutreţurilor grosiere prin diferite procedee (tocare,
înmuiere, tratamente chimice), valoarea lor nutritivă poate fi îmbunătăţită.
Utilizare: 3 - 5 kg/zi paie şi 5 - 6 kg/zi coceni la vacile de lapte, la tineretul
supus îngrăşării se pot administra 10 kg/zi grosiere tratate.

3.2.2. NUTREŢURILE CONCENTRATE

A. Nutreţurile concentrate energetice
Această grupă de nutreţuri este reprezentată de grăunţele de cereale,
subprodusele lor de la industria alimentară şi grăsimile vegetale şi animale. Au un
conţinut ridicat în energie datorat prezenţei hidraţilor de carbon (amidon,
zaharuri), având o digestibilitate ridicată.
 38
Grăunţele de cereale (porumb, orz, ovăz, grâu) sunt bogate în amidon
(44 - 72 %), sărace în proteină (8 - 12 %) şi în celuloză (2 - 3 %) la grâu, porumb,
şi între 6 - 13 % la orz, ovăz (seminţe cu palei).
Proteinele au valoare biologică ridicată, fiind sărace în aminoacizi esenţiali
(lizina, triptofan, treonina, metionina).DSO (digestibilitatea substanţei organice)
este mare la toate speciile, valoarea energetică la toate grăunţele în general dar la
porumb în special este mare.
Sunt utilizate la toate speciile de animale, cu precădere la monogastrice la
care pot reprezenta între 30 - 40 % sau 100 % din concentratele raţiei.
Porumbul. Grăunţele de porumb au un conţinut redus în apă 14 - 15 %,
redus în celuloză 2 - 3 %, iar cel în proteină este de 8 - 9 %.
DSO este mare 85 - 90 % la toate speciile de animale, proteina are valoare
biologică redusă fiind săracă în aminoacizi.
Valoarea nutritivă este ridicată, 1,2 - 1,3 UNL/kg.
Utilizare
Se foloseşte în raţiile rumegătoarelor pentru echilibrarea energiei fiind sursă
de energie, la monogastrice utilizarea este limitată, datorită procentului scăzut de
proteină (40 - 50 % la tineret şi 50 - 60 % din structura concentratelor, la adulte).
Porumbul se utilizează la vaci în funcţie de producţia de lapte (cca 100
g/litru), 1 - 2 kg la tineret, 0,1 - 0,5 kg la ovine de reproducţie, 90 - 200 g la
păsări, 2 - 3 kg la porci.
Orzul - ovăzul, sunt cereale cu un conţinut mai ridicat în proteină decât
porumbul, proteină care este echilibrată în aminoacizi esenţiali.
Digestibilitatea energiei înregistrează scăderi (60 - 70 %), datorită
conţinutului mai mare în celuloză (5 - 6 %, respectiv 10 %).
Orzul se foloseşte la taurine precum şi la porcine la toate categoriile, iar
ovăzul este nutreţul caracteristic pentru cabaline.
Valoarea nutritivă este de 1,1 UNL şi 104 g PB/kg orz şi de 1,03 cu 112 g
PB/kg la ovăz.
B. Nutreţurile concentrate proteice
Această grupă este alcătuită din concentrate proteice vegetale şi din
concentrate proteice de origine animală.
 39
Concentratele proteice vegetale sunt reprezentate de seminţele de
leguminoase şi oleaginoase precum şi de subprodusele industriei alimentare, iar
cele de origine animală sunt alcătuite din făinurile proteice animale.
Concentratele proteice vegetale (seminţe de leguminoase), se
caracterizează printr-un conţinut ridicat în proteină, proteină bogată în lizină, dar
săracă în aminoacizi sulfuraţi (metionină, şi cistină).
Conţinutul în PB variază în funcţie de specie, (mazăre 22 %, fasole 22,6 %,
bob 26,4 %, soia 37 %); sunt sărace în GB (1,3 - 9,6 %), cu excepţia seminţelor de
soia (18 %). Conţinutul în celuloză este redus (5,5 - 10,7 %), au cantităţi
apreciabile de amidon (35 – 44 %), dE este destul de variabilă la mazăre 90 %
(porci), la soia 81 % (rumegătoare). Pe lângă aceste componente, seminţele de
leguminoase conţin şi factori antinutritivi care determină scăderea digestibilităţii
PB, cantităţile cele mai mari sunt în seminţele de soia, acesta este motivul pentru
care nu pot fi utilizate ca atare în hrana animalelor. Pentru inactivarea lor,
seminţele sunt supuse unor tratamente termice.
Valoarea nutritivă este ridicată ,peste 1,1 UNL/kg.
Mazărea este utilizată fără restricţii la rumegătoare (oi), restricţionat la
porcine, 20 % din raţie la reproducători şi la îngrăşare şi 15 % la porcii înţărcaţi.
Mazărea influenţează pozitiv calitatea cărnii la porcii la îngrăşat.
Şroturile sunt subproduse rămase în urma extragerii uleiului din seminţele
de soia şi floarea soarelui.
Şroturile sunt surse proteice, 44 - 50 % PB (soia) şi 37 - 38 % PB (floarea
soarelui). Proteina din şrotul de soia este mai echilibrată în aminoacizi decât cea
din şrotul de floarea soarelui (sărac în lizină).
Şroturile de soia au un conţinut mic în celuloză (6 %) pe când la cel de
floarea soarelui poate ajunge la peste 25 %.
Valoarea nutritivă este de 1,1 UNL/kg la şrotul de soia şi de 0,8 - 0,9
UNL/kg la cel de floarea soarelui.
Şroturile se utilizează mai ales în reţetele destinate porcilor şi păsărilor în
cantităţi de 20 - 25 % (soia), 10 - 15 % (floarea soarelui).
Concentratele proteice animale sunt cele mai valoroase surse proteice şi
de aminoacizi esenţiali.
Laptele reprezintă singura sursă de hrană pentru nou născuţi. Laptele
obţinut în primele zile după naştere se numeşte colostru şi are o compoziţie
 40
chimică diferită (SU 27 %, albumine 16,6 %, grăsime 3,5 - 6,7 %, lactoză
3 % ş.a.).
Colostru asigură transmiterea anticorpilor (gamaglobulinelor),
indispensabili pentru sănătatea viteilor. Deoarece după 72 ore colostrul ajunge la
compoziţia laptelui normal, se recomandă alăptarea viţeilor imediat după naştere,
administrându-li-se un număr cât mai mare de tainuri.
Laptele integral are compoziţia chimică diferită de la o specie la alta.
Laptele de vacă are un conţinut de 12,6 % SU, 3,1-3,6 % PB, 3,9 - 4 % GB, 0,7 %
substanţe minerale. Laptele de oaie are un conţinut mai mare de SU (18,7 %) şi de
GB (7,4 %) în comparaţie cu cel de vacă.
Laptele este o sursă de substanţe minerale (Ca, P, Na, K, ş.a), de vitamine
(A, D, E şi unele din complexul B).
Valoarea nutritivă este scăzută 0,2 - 0,3 UNL/l şi 33 g PB/l.
Laptele este folosit la viţeii sugari în primele 8 săptămâni în cantitate de 3 -
4 l/tain (2 - 3 tainuri pe zi), la purcei sugari în cantitate de 0,5 l/zi, la
reproducătorii masculi 1 - 2 l /zi.
Făinurile proteice se obţin din materii prime de la industrializarea cărnii şi
peştelui. Cele mai utilizate sunt făina de carne, peşte, sânge şi pene. Aceste făinuri
au un conţinut ridicat în PB şi aminoacizi, substanţe minerale şi vitamine din
complexul B. Valoarea nutritivă şi compoziţia chimică variază după: felul
materiei prime, prospeţimea materiei prime, tehnologia de producere.
Făina de peşte are un conţinut ridicat în proteină 68 - 72 %, bogată în
lizină. Este utilizată în alcătuirea reţetelor de nutreţuri combinate pentru porci şi
păsări în procent de 6 - 7 %.
Făina de carne şi carne-oase are un conţinut în PB ce variază între 43 -
60 %, sunt bogate în lizină, sărace în minerale. Se folosesc în alimentaţia păsărilor
şi porcilor în procent de 3 - 5 %.
Făina de sânge este cea mai bogată în proteină (80 - 85 %) se foloseşte în
nutreţurile combinate până la 5 %.
Valoarea nutritivă a făinurilor proteice animale este de 1,1 - 1,2 UNL/kg.

3.1.3. SUPLIMENTELE
Nutreţurile vegetale nu conţin cantităţi suficiente de substanţe minerale şi
vitamine pentru acoperirea cerinţelor, de aici decurge necesitatea suplimentării
raţiei cu aceste substanţe.
 41
Suplimentele minerale se administrează în raţie sub formă de sare
de bucătărie, surse de Ca, P, Mg, şi unele microelemente (Cu, Zn, Co).
Sarea de bucătărie (NaCl) este sursa de Na şi Cl. Se administrează sub
formă de bulgări pentru lins la rumegătoare, sau mărunţită, în structura
nutreţurilor combinate ( 1 - 3 %).
Suplimentele de Ca, P şi Mg sunt necesare pentru echilibrarea raţiilor în
Ca, P, Mg, necesare pentru formarea scheletului, pentru creştere-dezvoltare,
pentru diferitele producţii (lapte, ouă).
Sursele de Ca, P şi Mg sunt: făina de oase (24 - 29 % Ca, 12 - 14 % P,
0,3 % Mg); creta furajeră (25 - 38 % Ca); fosfat dicalcic (23 - 26 % Ca, 18 - 21 %
P); oxid de Mg (60 - 61 % Mg).
Suplimentele vitaminice sunt asigurate prin vitaminele obţinute pe cale
sintetică, prin iradierea drojdiilor (vitamina D) şi uleiul de peşte.
Vitaminele sintetice sunt introduse în reţetele nutreţurilor combinate,
cantităţile fiind exprimate în UI (A-D-E)m mcg (B12) şi mg (celelalte vitamine).
Excesul de vitamine este dăunător deoarece poate produce mortalităţi
embrionare la scroafele gestante (vitamina A), sindrom hemoragic (vitamina E),
depuneri de Ca în ţesuturile moi (vitamina D).

3.4.1. NUTREŢURILE COMBINATE

Aceste categorii de nutreţuri sunt amestecuri echilibrate de materii prime
furajere care să satisfacă cerinţele în energie şi substanţe nutritive ale unei specii
sau categorii de animale.
Clasificare:
- nutreţuri combinate complete;
- nutreţuri combinate de completare;
- suplimente de intervenţie;
- nutreţuri medicamentate.
Nutreţurile combinate complete sunt alcătuite după anumite formule
specifice, ele pot constitui singure raţia pentru asigurarea funcţiilor vitale şi
producţiilor.
Materiile prime ce alcătuiesc nutreţurile combinate sunt stabilite în funcţie
de specia şi categoria de vârstă pentru care sunt utilizate conform cerinţelor lor de
hrană.
 42
Sursele energetice sunt reprezentate prin grăunţele de cereale,
(porumbul în special) care pot participa în proporţie de 50 - 60 % şi de grăsimile
vegetale şi animale (2 - 4 %).

Drept surse proteice se pot utiliza tărâţele de grâu (1 - 10 %), şroturile (5 -

15 %), făinurile animale ( 1 - 5 %), drojdiile furajere (1 - 2 %) şi făina de lucernă
deshidratată (2 - 10 %).
Pe lângă materiile prime energetice şi proteice în structura raţiilor intră şi
suplimentele minerale cu Ca, P, S (1 - 3 %)
Nutreţurile combinate trebuie să asigure cerinţele nutriţionale, dar să fie şi
economice (obţinute la preţul cel mai mic).
Identificarea nutreţurilor combinate se face pe baza unor simboluri diferite
în funcţie de specie (0 - porcine, 20 - păsări, 30 - taurine, 40 - ovine), în cadrul
fiecărei grupe există reţete specifice fiecărei categorii de vârstă.
Spre exemplu grupa 0 destinată suinelor conţine următoarele reţete: 0 - 1
destinată purceilor sugari, 0 - 2 purcei înţărcaţi, 0 - 3 tineret porcin, 0 - 4 porci la
îngrăşat, 0 - 5 pentru reproducători. Aceeaşi situaţie este întâlnită la toate grupele
de nutreţuri.
Nutreţurile combinate de completare sunt alcătuite din suplimente
concentrate şi premixurile vitamino-minerale.
Aceste substanţe adăugate în proporţii constante (25 - 35 %) la un amestec
de cereale, formează nutreţurile de completare.
Suplimentele concentrate în principiu sunt produse ca şi nutreţurile
complete, urmărindu-se satisfacerea cerinţelor animalelor.
Premixurile sunt amestecuri de vitamine şi microelemente, care apoi sunt
introduse în nutreţurile combinate complete, în proporţii de 0,5 - 2 % pentru
echilibrarea raţiilor în vitamine şi minerale.
Utilizarea nutreţurilor combinate.
Nutreţurile complete sunt utilizate pentru porci, păsări şi iepuri folosind
anumite scheme de alimentaţie, în concordanţă cu cerinţele nutriţionale şi
comportamentul lor alimentar.
Nutreţurile combinate se prezintă sub formă de făină, de granule sau de
brizură în funcţie de categoria la care se administrează; spre exemplu la pui se
recomandă nutreţul sub formă de brizură, la găini sub formă de făinuri, la purcei
sub formă granulată.
 43
Caracteristicile nutritive şi cantităţile folosite vor fi prezentate în
capitolul Alimentaţia raţională a animalelor.
 44
CAP.4. ALIMENTAŢIA
NORMATĂ
A ANIMALELOR DOMESTICE
4.1. NORMELE DE HRANĂ
ŞI ALIMENTAŢIA TAURINELOR
Alimentaţia normată (pe bază de norme) este aceea care evită aspectele
negative legate atât de subalimentaţia, cât şi de supraalimentaţia animalelor
domestice, aspecte care influenţează în egală măsură şi sănătatea, dar şi producţia
acestora.

4.1.1. PARTICULARITĂŢILE DIGESTIEI

LA TAURINE
Taurinele, animale poligastrice sau rumegătoare, prezintă anumite
particularităţi de digestie şi valorificare a hranei.
Animalele adulte prezintă un stomac voluminos format din patru
compartimente: reţea (reticulum), rumen, foios (omasum), şi cheag (abomasum).
Stomacul reprezintă aproximativ 70 % din TGI, iar dintre toate
compartimentele, rumenul este cel mai voluminos (peste 100 l), în acelaşi timp el
este un sistem de fermentaţie anaerob cu un pH uşor acid (6 - 7), care poate fi
modificat prin alimentaţie.
Nutreţurile de volum uscate fac ca valoarea pH-ului să fie mai mare decât 6,
în timp ce nutreţurile suculente şi concentrate determină scăderea pH-ului sub 6.
În rumen este prezentă flora microbiană sau simbionţi rumenali, reprezentaţi
prin bacterii şi protozoare.
Bacteriile (1010/ml conţinut rumenal) anaerobe din rumen iau parte la
reacţiile de degradare şi de sinteză a unor substanţe din nutreţuri.
Astfel bacteriile celulozolitice degradează pereţii celulari din nutreţurile
vegetale, în urma proceselor de fermentaţie a glucidelor se formează acizi graşi
volatili (AGV), care asigură până la 60 % din cerinţele animalelor în energie.
În urma digestiei celulozei din nutreţurile fibroase iau naştere acidul acetic
cu rol important în sinteza grăsimii din lapte, acidul proprionic cu rol în sinteza
grăsimilor corporale, şi acidul butiric care participă la sinteza grăsimii din lapte
dar în măsură mai redusă decât acidul acetic.
 45
Ca urmare proporţia AGV este influenţată de tipul de raţie.
Alte grupe de bacterii sunt cele care fermentează amidonul şi zaharurile
solubile producând acid lactic, proprionic, acetic şi butiric, precum şi cele care
sintetizează proteine şi vitamine.
Protozoarele se găsesc în hrană, ajung în intestinul subţire odată cu bolul
alimentar, se dezvoltă la un pH mai mic de 6, degradează glucidele uşor
fermentescibile din nutreţurile verzi, concentrate şi sfeclă.
În timpul digestiei o parte din bacterii sunt ingerate de protozoare sau trec în
intestinul subţire, asigurând minim 50 % din necesarul de proteină şi aminoacizi
al animalului.
Ca o concluzie subliniem faptul că digestia în rumen este influenţată de
următorii factori mai importanţi:
- componenţa şi calitatea raţiei;
- structura fizică a nutreţurilor;
- dimensiunile particulelor nutreţurilor;
- durata de furajare;
- succesiunea administrării nutreţurilor.

4.2. CALCULUL NORMELOR DE HRANĂ

LA TAURINE.
Norma reprezintă cantitatea de substanţe nutritive şi energie necesară unui
animal în 24 ore pentru întreţinere şi pentru producţie.
Norma de hrană se stabileşte pe baza cerinţelor nutritive faţă de care are un
plus de siguranţă.
Norma de hrană este alcătuită din norma pentru întreţinere şi norma pentru
producţie şi se stabileşte diferenţiat după specia de animale, categoria de vârstă,
forma de producţie, stare fiziologică etc.
Norma de hrană de întreţinere – reprezintă cantitatea de energie şi
substanţe nutritive necesare unui animal în 24 ore pentru menţinerea vieţii fără
modificarea greutăţii corporale.
Norma de hrană de producţie – reprezintă cantitatea de energie şi substanţe
nutritive necesare pentru o unitate de producţie (kg lapte, kg spor, kg lână etc).
Norma de hrană este concretizată prin raţia de hrană, care reprezintă
cantitatea de nutreţuri necesară unui animal pentru 24 ore în scopul satisfacerii
cerinţelor nutritive.
 46
Pentru ca o raţie să fie cât mai eficientă, ea trebuie să fie cât mai
echilibrată, adică să asigure toate principiile nutritive din normă faţă de care se
poate admite o eroare de + 5% pentru fiecare component.
Norma de hrană pentru rumegătoare se calculează pentru următoarele
componente nutritive:
ƒ norma de substanţă uscată (SU kg);
ƒ norma de energie netă lapte (UNL) sau energie netă carne (UNC);
ƒ normele de proteină digestibilă PDIN şi PDIE (g);
ƒ normele de macroelemente Ca, P, Mg (g);
ƒ normele de vitamine (mg sau UI);
ƒ capacitatea de ingerare a hranei (USV);
ƒ raportul dintre PDIE/UNL.
Pentru monogastrice normele au ca referinţă nutreţul combinat şi se
calculează pentru:
ƒ norma de energie metabolizabilă (EM kcal./kg);
ƒ norma de proteină (PB %);
ƒ norma de macroelemente (Ca %, P %);
ƒ norma de aminoacizi (lizină %, metionină + cistină % etc).

Etapele de alcătuire a raţiilor de hrană

La alcătuirea unei raţii de hrană se parcurg următoarele etape:
ƒ alegerea sortimentelor de nutreţuri în funcţie de specia de animale,
starea fiziologică, anotimp, cantitatea existentă;
ƒ calculul normelor de hrană în funcţie de greutatea corporală, starea
fiziologică, categoria de producţie;
ƒ calculul valorii nutritive a raţiei pe baza valorii nutritive a
nutreţurilor alese şi a cantităţilor utilizate în raţie;
ƒ verificarea raţiei prin compararea cantităţilor de substanţe nutritive
asigurate faţă de cele cuprinse în norma de hrană.
 47
4.2.1. CALCULUL NORMELOR DE
ÎNTREŢINERE
Normele de întreţinere pentru vacile de lapte cu greutăţi corporale cuprinse
între 400 şi 700 kg sunt prezentate în tabelul 9 şi cuprind cerinţele fiziologice de
SU, energie, proteine şi minerale.
Dacă greutatea corporală a animalului nu corespunde cu una din valorile
date în tabel, în acest caz normele de întreţinere se obţin făcând media aritmetică a
celor două greutăţi care încadrează greutatea corporală a animalului.
Dacă greutatea este mai mare decât greutatea medie, se iau în calculul raţiei
normele specifice greutăţii mai mari decât greutatea medie.
În cazul în care greutatea corporală este mai mică sau egală cu greutatea
medie, atunci se folosesc în calculul raţiei, normele specifice greutăţii medii.
Tabelul 9
Norme de întreţinere pentru vaci de lapte ( Burlacu, 1998) (pe animal/zi)*
Greutatea SU PDI Ca P
USV UNL
corporală (kg) (g) (g) (g)
400 11,75 5,35-9,45 4,29 206 17 16
450 12,25 5,68-10,36 4,64 225 18 18
500 12,75 6,86-11,26 5,08 243 20 20
550 13,25 7,32-12,12 5,46 262 22 22
600 13,75 7,36-12,96 5,82 279 24 24
650 14,25 7,76-13,77 6,18 296 26 26
700 14,75 8,11-14,59 6,54 313 28 27
* La păşune normale se majorează cu 10 %.

În sistemul clasic (al unităţii nutritive ovăz) care este legiferat, exprimarea
cerinţelor nutritive ale animalelor şi valorii nutritive a nutreţurilor se face prin –
substanţa uscată (SUg/kg nutreţ sau greutate corporală), energie (UNov), proteine
(PBD g/kg), săruri minerale – Ca, P g/kg, NaCl g şi vitamine – caroten (mg/kg).

În sistemul modern elaborat de IBNA, valoarea energetică a nutreţurilor şi

normele de energie sunt exprimate în UNL (1457 kcal.), valoarea proteică este
exprimată prin PDI (proteină digestibilă intestinală) în locul PBD, iar capacitatea
de ingerare a hranei este exprimată prin unităţi de saţietate (US) sau unităţi de
încărcare (UE), iarbă păşunată care are o ingestibilitate de 140 g SU/kg G075 la
vacile de lapte.

4.2.2. CALCULUL NORMELOR

PENTRU PRODUCŢIA DE LAPTE
Cerinţele de energie pentru producţia de lapte depind de cantitatea de lapte
produsă, de procentul de grăsime din lapte şi de caloricitatea laptelui.
 48
Pe baza compoziţiei chimice a laptelui standard se poate calcula
caloricitatea acestuia.
Exemplu:
proteină 3,1 x 5,70 kcal. = 17,67 kcal.
lactoză 4,8 x 4,00 kcal. = 19,20 kcal.
grăsime 4,0 x 9,30 kcal. = 37, 20 kcal.
TOTAL 74,07 kcal. EN/100 g lapte
sau 740,7 kcal. EN/l lapte.
Pentru a exprima cerinţele în UNL se raportează caloricitatea laptelui (740
kcal.) la caloricitatea ovăzului în producţia de lapte (1457 kcal. EN).
740,7 kcal. EN
= 0,508 UNL / l
1457
Corecţia necesarului de energie pentru un litru de lapte, în funcţie de
procentul de grăsime se face după relaţia:
UNL = 0,508 (0,4 + 0,15 Gr)

unde: Gr – procentul de grăsime din lapte;

UNL – se exprimă pe litru de lapte.
În sistemul clasic normele sunt de 0,45-0,50 UN ov/l lapte.

Cerinţele de proteină se stabilesc în funcţie de conţinutul laptelui în

proteină şi de coeficientul de utilizare a proteinelor din hrană în proteină lapte.
Exemplu:

31 ⋅ 100
PB g / l lapte = = 52
60

unde: 31 – g proteină /l lapte;

60 % – coeficientul de utilizare a proteinei.
Cerinţele de proteină exprimate în PDI depind de eficacitatea transformării
PDI în proteine din lapte.
Exemplu:

31 ⋅ 100
PDI g / l lapte = = 48
64

unde: 64 % - eficacitatea transformării PDI.

 49
Deoarece proteina şi mai ales grăsimea din lapte sunt variabile,
pentru calcularea cantităţii de “lapte standard” cu 4 % grăsime se foloseşte
următoarea relaţie de calcul:
Lapte standard ( l ) = L · 0,4 + G · 0,15

unde: L – cantitatea de lapte produs;

G – procentul de grăsime din lapte.
În sistemul clasic normele prevăd o cantitate de 50-60 g PBD/l lapte.

Cerinţele de substanţe minerale

Substanţele minerale au un rol deosebit în producţia de lapte, indispensabile
fiind Ca, P, Mg, K, Na.
Conţinutul laptelui de vacă în macroelemente variază în funcţie de rasă şi de
regimul alimentar.
Cantitatea de substanţe minerale ce trebuiesc asigurate pentru producţia de
lapte depinde într-o mare măsură de coeficienţii de utilizare digestivă reală a
mineralelor din hrană. Pentru perioada de gestaţie – lactaţie valorile acestor
coeficienţi sunt de 30-35 % pentru Ca şi de 55-60 % pentru P. Normele clasice
prevăd 2,5-3 g Ca şi 1,5-2 g P/l lapte.
Pe întreaga perioadă de lactaţie o vacă elimină o cantitate mare de săruri
minerale. În prima parte a lactaţiei oricare ar fi aportul de substanţe minerale din
hrană, se înregistrează un deficit, pentru că se elimină o cantitate mai mare decât
se ingeră.
În partea a doua a lactaţiei şi în timpul repausului mamar, are loc
reconstituirea rezervelor pentru lactaţia următoare.Necesarul de substanţe
minerale în general urmează cursul curbei lactaţiei. Pe litru de lapte normele
globale sunt prezentate în tabelul 10.
Tabelul 10
Normele de hrană pentru 1 litru lapte (Burlacu 1998)

ENL PDI Ca P
Grăsime % UNL
MJ kcal g g g
3,0 2,720 651 0,446 50 3,0 1,5
3,5 2,860 684 0,469 50 3,1 1,6
4,0 3,100 742 0,508 50 3,2 1,7
4,5 3,280 785 0,538 50 3,3 1,8
 50
Cerinţele pentru substanţa uscată variază în funcţie de greutatea
corporală, producţia de lapte şi săptămâna de lactaţie.
Necesarul de SU se poate determina folosind relaţia:
SU kg/zi = 0,025 G + 0,1 Y
unde: G – greutatea corporală în kg;
Y – producţia de lapte.
Normele clasice prevăd pentru greutatea corporală 1,46 kg SU/100 kg GV şi
pentru producţia de lapte 0,47 kg SU/l lapte.
Pentru stabilirea cantităţii maxime de substanţă uscată ingerată, în sistemul
INRA s-a luat drept etalon iarba de păşune (15 % substanţe azotate, 25 %
celuloză brută din substanţa uscată şi 77 % digestibilitatea substanţei organice). S-
a stabilit că 1 kg de substanţă uscată din acest nutreţ de referinţă, are o valoare de
saţietate exprimată în unităţi de saţietate, egală cu o unitate (USV).
Vacile de lapte standard în greutate de 600 kg, care produc 25 kg lapte, cu
4 % grăsime, consumă 17 kg substanţă uscată din această iarbă administrată în
exclusivitate.
Rezultă că 1 USV = 140 g SU/kg G075.
Această valoare se obţine raportând consumul de substanţă uscată (17 kg) la
greutatea metabolică (121,231 kg, corespunzătoare greutăţii de 600 kg).
17 kg SU
075
= 140 g SU / kg 075
121,231 kg
Consumul de substanţă uscată la vaci depinde de stadiul lactaţiei(debut,
faza de platou, lunile 3,4,5 de lactaţie şi faza de declin).
În faza de debut curba lactaţiei este ascendentă, apetitul este scăzut (60-
70 % din cel normal), determinând o ingestie slabă (30-60 %), consumul de
substanţă uscată este minim.
Către lunile 3, 4 şi 5 de lactaţie deci în faza de platou cantitatea de substanţă
uscată consumată creşte cu 50 % faţă de perioada anterioară, creşte şi capacitatea
de ingestie a animalelor, în timp ce în faza de declin când producţia de lapte este
în scădere, iar apetitul vacii tinde să scadă relativ lent.
Ca urmare a acestei evoluţii a consumului de substanţă uscată se va face
alegerea sortimentelor de nutreţuri şi a proporţiilor de participare în raţie.
 51
4.3. ALIMENTAŢIA VACILOR DE LAPTE
În decursul unui an, vacile au o lactaţie normală de 305 zile şi o perioadă de
repaus mamar de 60 zile, alimentaţia animalelor fiind condusă în funcţie de aceste
două mari perioade.
În timpul lactaţiei, alimentaţia se va face în funcţie de modul cum evoluează
curba lactaţiei.
În primele 10-12 săptămâni după fătare, producţia de lapte este în creştere,
dar apetitul fiind redus, în hrănirea vacilor se vor utiliza nutreţuri de calitate,
apetisante şi care să aibe o concentraţie mare în substanţe nutritive.
Ca urmare, se vor utiliza nutreţuri cu palatabilitate mare pentru a influenţa
capacitatea de ingestie a vacilor.
Se vor folosi nutreţuri concentrate care să acopere 60-65% din necesarul de
hrană, fân vitaminos, semifân, sfeclă furajeră şi porumb siloz (35-40%).
În următoarele 5 luni de lactaţie (care se suprapun şi peste prima parte a
gestaţiei), producţia de lapte se menţine în platou, apoi începe să scadă. Creşte în
schimb în această perioadă apetitul (maxim în luna a 5-a) şi capacitatea de
ingestie.
Acum se pot folosi raţii de tip voluminos, folosind nutreţuri fibroase,
grosiere, suculente, reziduuri industriale (60%) cu sau fără nutreţuri concentrate
(40%).
Ultimele 2 luni de lactaţie sunt caracterizate prin scăderea şi încetarea
lactaţiei. În această perioadă de gestaţie-lactaţie ritmul de creştere a fetusului se
intensifică, depunerile de rezerve corporale în organism cresc, în schimb apetitul
vacii tinde să scadă. Se va folosi tipul de hrănire voluminos (70%) asociat cu
nutreţuri concentrate (sub 30%).
Repausul mamar este obligatoriu în vederea pregătirii organismului pentru
lactaţia următoare şi a refacerii rezervelor corporale. În această perioadă fetusul
realizează peste ¾ din greutatea corporală la naştere, au loc depunerile corporale
(până în săptămâna a 8-a înainte de fătare), vacile îşi intensifică metabolismul,
apetitul scade, devenind cel mai redus.
Acum trebuie evitată o hrănire abundentă care să prevină creşterea
exagerată a fetusului, se va evita folosirea nutreţurilor acide (nutreţuri însilozate).
 52
Structura raţiei în ultima lună de gestaţie va fi alcătuită din fânuri de
bună calitate şi nutreţuri concentrate, care cresc de la 1 kg/zi în ultimile 3
săptămâni înainte de fătare până la 2-3 kg/zi cu o săptămână înainte de fătare.
Nutreţuri utilizate
În perioada de stabulaţie care durează aproximativ 7 luni se pot utiliza
diferite sortimente de nutreţuri în funcţie de stadiul lactaţiei, gestaţiei, greutăţii
corporale, dar şi de zona de creştere (câmpie, colinară etc).
Cele mai folosite nutreţuri sunt: porumbul siloz în cantităţi de 20-25 kg/zi,
semisiloz lucernă (sau din alte plante) 10-15 kg/zi, sfeclă furajeră 20-30 kg/zi,
fânuri de leguminoase 4-6 kg/zi, fânuri de graminee 2-3 kg/zi, nutreţuri grosiere
3-5 kg/zi, nutreţuri concentrate 2-3 kg/zi sau mai mult, în funcţie de producţia de
lapte.
Raţiile vor fi echilibrate mineral prin utilizarea suplimentelor cu Ca (creta
furajeră), P (fosfat dicalcic) şi NaCl (sare de bucătărie).
În perioada de păşunat alimentaţia se realizează cu nutreţuri verzi
administrate la iesle, prin păşunare sau în regim mixt.
Cantitatea de nutreţ verde consumată de o vacă este în funcţie de producţia
de lapte şi de calitatea ierbii, de conţinutul acesteia în substanţă uscată.
În general, pentru producţii de până la 20 l lapte, o vacă poate consuma o
cantitate de 40-60 kg masă verde, iar peste 20 l, consumul poate să crească la 80
kg/zi. Raţiile pot fi suplimentate cu nutreţuri concentrate în cazul unor producţii
mari de lapte, când iarba are o valoare nutritivă scăzută, sau la sfârşitul sezonului
de păşunat.

4.3.1. ÎNTOCMIREA RAŢIILOR

PENTRU VACILE DE LAPTE
La alcătuirea raţiilor furajere care să asigure nivelul producţiei de lapte
planificat sunt necesare următoarele date:
• greutatea corporală a vacii, G (kg);
• producţia de lapte planificată, Y (kg);
• conţinutul în grăsime al laptelui, (%) grăsime;
• conţinutul nutreţurilor în SU (g/kg) şi valoarea de saţietate exprimată în
unităţi de saţietate, (USV);
• capacitatea de ingerare a vacilor, (CI);
• conţinutul nutreţurilor în UNL, PDI, Ca, P;
 53
• densitatea energetică a nutreţurilor de volum (DEV), care
reprezintă raportul UNL ;
USV

• diminuarea ingestibilităţii nutreţului de volum la adăugarea nutreţului

concentrat în raţie (Sg), raportată la un kg SU concentrat;
• corectarea valorii energetice a raţiei (E) în funcţie de nivelul energetic
al acesteia şi de proporţia de nutreţuri concentrate.
1. Raţie pentru vaci de 500 kg, 15 kg producţie de lapte cu 4 % grăsime.
a) La începutul lactaţiei (săptămâna a 3-a)
Calculul normei de hrană.
Din tabelul 13 pentru săptămâna a 3-a de lactaţie, reiese că producţia
maximă de lapte este de 14,7 kg, iar din acelaşi tabel rezultă că această producţie
se obţine cu un consum maxim de 14,1 kg SU/zi.
În tabelul 11 se găseşte că la o producţie de 15 kg lapte cu 4 % grăsime,
norma de hrană este de 15,4 USV, 13,07 UNL, 1062 g PDI, 70 g Ca şi 44,8 g P.
Aceste norme au fost stabilite pentru o greutate corporală de 550 kg, rezultă
deci că pentru exemplul nostru, trebuie să se aplice o corecţie pentru 50 kg
cunoscându-se faptul că pentru o variaţie de 100 kg corecţiile sunt de 1 USV; 1,1
kg SU; 0,66 UNL; 50 g PDI; 6 g Ca şi 5 g P.
O altă corecţie se aplică consumului UNL/zi şi PDI g/zi în funcţie de
greutatea corporală a vacii şi de producţia maximă în vârf de lactaţie.
Norma de hrană pentru 14,7 kg lapte cu 4 % grăsime
PDIN PDIE PDIE/ Ca
USV SU kg UNL P(g)
(g) (g) UNL (g)
15,4 14,10 13,07 1062 1062 81,25 70 44,8
Corecţiile pentru o variaţie de greutate de – 50 kg (tabelul 11)
- 0,5 -0,33 - 25 -25 -3 -2,5
Corecţiile de UNL şi PDI pentru săpătămâna a 3-a de lactaţie
-1,36 -40 -40
Norma corectată 11,38 997 997 87,61 67 42,3
14,9 14,10

Calculul raţiei:
La alegerea nutreţurilor de volum şi concentrate se va ţine seama de raportul
PDIE/UNL care trebuie să fie cât mai apropiat de cel indicat de normă.
Pentru întocmirea raţiei, în acest sens se vor alege două tipuri de fân în
proporţii egale ca substanţă uscată (fân amestec, golomăţ + lucernă şi fân borceag
(ovăz + mazăre).
 54
Din tabelele de valoare nutritivă se găseşte că pentru fânul amestec USV
are valoarea de 1,14 şi UNL 0,74 iar la fânul de borceag, USV este egală cu 1,19
şi UNL cu 0,73.
Cu aceste valori se calculează valoarea amestecului nutreţurilor
voluminoase:
0,74 UNL x 0,5 + 0,73 UNL x 0,5 = 0,735 UNL/kg SU nutreţ volum;
1,14 USV x 0,5 + 1,19 USV x 0,5 = 1,15 USV/kg SU nutreţ volum.
Pentru completarea raţiei de bază se alege un nutreţ concentrat sau un
amestec de nutreţuri concentrate cu o concentraţie de 1,4 UNL/kg SU (tabel 12).
În tabelul 12 la valoarea de 1,15 USV şi 0,74 UNL cantităţile de nutreţuri de
volum (V) şi concentrate (C) sunt de 12,2 kg SU şi respectiv 2,4 kg SU, în total
14,6 kg SU.
Cantitatea totală de 14,6 kg SU ce se administrează pe zi unei vaci de 550
kg va suferi o corecţie pentru diferenţa de 50 kg greutate vie (conform tabelului
11).
14,6 kg SU – 0,55 kg SU = 14,05 kg SU /zi
Această cantitate de substanţă uscată este reprezentată din nutreţuri de
volum în cantitate de 11,74 kg (14,05 : 14,6 x 12,2 = 11,74 kg SU) şi din nutreţuri
concentrate în cantitate de 2,31 kg SU (14,05: 14,6 x 2,4 = 2,31 kg SU).
Cantitatea de 11,74 kg SU nutreţuri de volum va fi reprezentată în raport de
1:1 de cele două tipuri de fân.
11,74 kg SU nutreţuri volum x 0,5 = 5,87 kg SU fân amestec
şi 5,87 kg SU fân borceag
Diferenţa de 2,31 kg SU se va asigura prin nutreţuri concentrate şi anume,
boabele de porumb în cantitate de 1,92 kg SU calculată prin raportarea UNL de
asigurat prin concentrate, la valoarea nutritivă a porumbului.
 55

NORMA
Cantitatea SU PDIN PDIE PDIE/ Ca P
Nutreţul USV UNL
kg (kg) (g) (g) UNL (g) (g)
14,9 14,10 11,38 997 997 81,25 67 42
Fân golomăţ +
6,7 6,7 5,87 4,35 522 411 94,5 52 14
lucernă
Fân borceag 6,7 7,0 5,87 4,29 393 376 87,6 50 17
Total raţie de bază 13,4 13,7 11,74 8,64 915 787 - 102 31
De asigurat 2,36 2,74 82 210 - - 11
Diferenţa se asigură prin porumb în cantitate de:
2,74 UNL raţie: 1,43 UNL/kg porumb = 1,92 kg SU
Porumb boabe 2,23 - 1,92 2,74 184 223 81,28 0,58 5,6
Total raţie 15,63 13,7 13,66 11,38 1099 1010 - 102,6 16,6
Fosfat dicalcic 0,150 0,15 48 27
Total general 15,78 13,7 13,81 11,38 1099 1010 - 150,6 43,6
 56
b) În ultima parte a lactaţiei (săptămâna 38)
2. Raţie pentru vaci de 550 kg cu 25 kg producţie de lapte cu 4 % grăsime.
Calculul normei de hrană.
În săptămâna a 38-a de lactaţie producţia de lapte pentru care se calculează
norma este de 8,7 kg (tabelul 13) la un consum maxim de 14,44 kg SU/zi.
Norma de hrană pentru producţia de lapte de 8,7 kg cu 4 % grăsime se
stabileşte după datele din tabelul 11. la care se aplică corecţia UNL şi PDI pentru
stadiul de lactaţie.
Norma de hrană pentru 8,7 kg lapte cu 4% grăsime
SU PDIN PDIE PDIE/UN Ca P
USV UNL
kg g g L g g
14,9 14,44 10,53 800 800 75,97 54 39
Corecţia UNL şi PDI pentru stadiul de lactaţie (tabelul 11)
+ 1,16 + 55 + 55 + 5,7 + 2,2
Norma corectată
14,9 14,44 11,69 855 855 73,14 59,7 41,2

Calculul raţiei:
Se vor folosi în proporţii egale fân borceag şi porumb siloz ca nutreţuri de
volum, pentru care se calculează valoarea amestecului în UNL şi USV/kg SU
folosind datele din tabelul de valoare nutritivă.
0,73 UNL x 0,5 + 1,05 x 0,5 = 0,89 UNL / kg SU amestec (fân + siloz).
1,19 USV x 0,5 + 1,10 x 0,5 = 1,15 USV / kg SU amestec.
Pentru completarea raţiei se alege un nutreţ concentrat cu o concentraţie de
1,0 UNL /kg SU.
Din tabelul 12 se găseşte că la valoarea de 1,15 USV şi 0,89 UNL cantităţile
de nutreţuri de volum (V) sunt de 13,2 kg SU, iar cele de concentrate (C) sunt de
0,4 kg SU în total 13,6 kg SU.
Cantitatea de 13,2 kg SU nutreţuri volum este reprezentată de 6,6 kg SU fân
borceag şi 6,6, kg SU siloz porumb.
Norma
Cantitatea SU PDIN PDIE PDIE/ Ca P
Nutreţul USV UNL
kg kg g g UNL g g
14,9 14,44 11,69 855 855 73,14 59,7 41,2
Fân borceag 7,53 7,85 6,6 4,82 442 422 87,63 56 19
Porumb siloz 22,00 7,26 6,6 6,93 304 436 62,86 28,4 15
Total raţie de bază 29,53 15,11 13,2 11,75 746 858 - 84,4 34
De asigurat 109 7
Uree 0,077 - 0,077 - 109 - - - -
Fosfat dicalcic 0,040 12,8 7,2
Total raţie 29,647 15,11 13,277 11,75 855 858 73,02 97,2 41,2
 57
Tabelul 11
Normele de hrană pentru vaci de lapte de 550 kg*
Grăsime Lapte CI SU PDI Ca P
UNL
[%] [kg] [USV] [kg] [g] [g] [g]
3,5 5 13,5 10,2-14,2 7,83 538 38 29
10 14,9 12,4-15,9 10,57 800 53 38
15 15,4 12,8-17,5 12,59 1062 69 46
20 16,0 13,9-18,90 14,97 1325 84 54
25 16,5 15,7-20,41 17,35 1589 100 62
30 17,0 17,7-22,0 19,72 1850 115 70
35 17,5 19,8-22,5 22,10 2113 131 78
40 17,8 21,9-23,5 24,48 2375 146 86
5 13,5 10,2-14,2 8,00 538 38 31
10 14,9 11,4-16,2 10,53 800 54 39
15 15,4 12,8-18,1 13,07 1062 70 44,8
4,0 20 16,0 14,2-19,5 15,59 1325 86 56
25 16,5 16,2-21,3 18,14 1589 102 65
30 17,0 18,3-22,6 20,68 1850 118 73
35 17,5 20,5-23,3 23,21 2113 134 82
40 17,8 22,8-23,8 25,75 2375 150 90
4,5 5 13,5 10,2-14,2 8,15 538 39 31
10 14,9 12,4-16,5 10,85 800 55 40
15 15,4 12,8-18,6 13,54 1062 72 49
20 16,0 14,5-20,1 16,24 1325 88 58
25 16,5 16,6-22,1 18,93 1589 105 67
30 17,0 18,8-23,2 21,62 1850 121 76
35 17,5 21,2-24,1 24,32 2113 138 85
40 17,8 23,6-24,1 27,01 2375 154 94
Corecţiile pentru o variaţie de 100 kg greutate
1USV 0,8-1,5 SU 0,66 50 6 5
*) În stabulaţie liberă sau la păşune normele se majorează cu 10 %.
Tabelul 12
Cantităţile de nutreţuri de volum (V) şi de nutreţuri concentarte (C) în kg SU ce se administrează
vacilor de lapte de 550 kg în funcţie de valoarea nutritivă a nutreţurilor de volum (UNLV /kg SU),
de valoarea de saţietate a acestora (USV/kg S) şi de valoarea nutritivă a nutreţurilor concentrate
(UNLC / kg SU)
Vaci cu producţia zilnică de 15 kg lapte standard
Cu nutreţuri concentrate de 1,4 UNL/kg SU
Categ. UNLV /kg SU
USV/kg SU
nutreţ 1,00 0,95 0,90 0,85 0,80 0,75 0,70 0,65
1,50 V
C
1,45 V
C
1,40 V
C
1,35 V 9,9 9,8 9,6 9,5
C 3,5 3,9 4,3 5,2
1,30 V 10,4 10,2 10,1 10,0
C 3,2 3,7 4,3 4,8
1,25 V - - - 11,2 11,0 10,8 10,7 10,6
C - - - 2,2 2,8 3,4 3,9 4,4
1,20 V 12,8 12,7 12,3 12,0 11,7 11,5 11,3 11,2
C 0,7 0,20 0,9 1,6 2,2 2,9 3,5 4,0
1,15 V 13,4 13,4 13,2 12,8 12,5 12,2 12,0 11,8
C 0,4 1,0 1,7 2,4 3,0 3,7
1,10 V 14,0 14,0 14,0 13,7 13,4 13,1 12,8 12,6
C 0,2 0,5 1,1 1,9 2,5 3,2
1,05 V 14,7 14,7 14,7 14,7 14,3 13,9 13,7 -
C - - - - 0,7 1,4 1,9 -
1,00 V 15,4 15,4 15,4 15,4 15,4 - - -
C - - - - - - - -
 58

Tabelul 13
Producţia medie zilnică de lapte şi consumul maxim de SU la vacile multipare (500 kg)
Săptămâna Pl (kg/zi ) SU (kg/zi )
de lactaţie Performanţa maximă la vârf de lactaţie (kg/zi)
15 20 15 20
1 11,5 14,8 12,35 13,38
2 14,2 18,9 13,26 14,38
3 14,7 19,6 14,09 15,24
4 14,9 19,9 14,67 15,83
5 15,0 20,0 15,12 16,28
6 15,0 20,0 15,48 16,64
7 15,0 20,0 15,78 16,93
8 14,9 19,8 16,03 17,17
9 14,8 19,7 16,23 17,36
10 14,6 19,5 16,40 17,52
11 14,5 19,3 16,54 17,64
12 14,2 19,0 16,65 17,73
13 14,0 18,7 16,72 17,79
14 13,8 18,4 16,77 17,82
15 13,5 18,0 16,79 17,82
16 13,2 17,6 16,79 17,79
17 12,9 17,2 16,76 17,74
18 12,5 16,7 16,71 17,66
19 12,2 16,3 16,64 17,56
20 11,8 15,8 16,55 17,44
21 11,5 15,3 16,44 17,30
22 11,1 14,8 16,31 17,15
23 10,7 14,2 16,17 16,97
24 10,3 13,7 16,01 16,78
25 9,9 13,2 15,83 16,58
26 9,5 12,6 15,65 16,36
27 9,1 12,1 15,45 16,13
28 8,7 11,6 15,24 15,90
29 8,3 11,0 15,03 15,65
30 8,2 10,9 14,89 15,51
31 7,8 10,4 14,67 15,26
32 7,4 9,9 14,44 15,00
33 7,0 9,4 14,21 14,74
34 6,7 8,9 13,98 14,49
35 6,3 8,4 13,75 14,23
36 5,9 7,9 13,52 13,98
37 5,6 7,4 13,30 13,73
38 5,2 7,0 13,08 13,49
39 4,9 6,5 12,87 13,26
40 4,6 6,1 12,67 13,03
41 4,3 5,7 12,48 12,82
42 4,0 5,3 12,30 12,62

4.4. NORMELE DE HRANĂ PENTRU VIŢEI

ŞI TINERET TAURIN
Pentru viţei, tineret taurin în creştere şi îngrăşare, ca şi pentru tineretul de
reproducţie, norma de hrană se calculează pentru următoarele componente
nutritive:
• norma de substanţă uscată SU (kg);
 59
• normele de energie netă carne ENC (UNC) şi energie netă lapte
ENL (UNL);
• normele de proteină digestibilă PDIN şi PDIE (g);
• normele de macroelemente Ca, P (g).
• La calculul normelor se au în vedere următorii indicatori:
• capacitatea de ingerare a hranei CI exprimată în (UST);
• densitatea energetică minimă a raţiei (DERm);
• raportul dintre PDIE/ENC şi PDIE/ENL.
Norma de energie pentru tineretul în creştere şi îngrăşare se calculează prin
ENC exprimată în UNC, iar pentru tineretul femel de reproducţie, prin ENL
exprimată în UNL.
Capacitatea de ingerare a nutreţurilor de volum se măsoară în unităţi de
saţietate pentru tineret taurin (UST), drept etalon ca şi în cazul vacilor a fost
adoptată păşunea naturală verde, pentru care cantitatea maximă ingerată de un
tăuraş exprimată în grame SU la 1 kg greutate metabolică este de 95 g .Valoarea
de saţietate a pajiştii naturale verzi este de 1 UST rezultă că:
1 UST = 95 g SU/kg corp075
În tabelul 22 sunt prezentate normele globale de hrană diferenţiate în funcţie
de categoria de vârstă, greutatea corporală şi sporul de greutate realizat, după
sistemul francez INRA.
În sistemul clasic al unităţii nutritive ovăz norma de hrană la tineretul taurin
cuprinde necesarul pentru asigurarea funcţiilor vitale şi necesarul pentru sporul
zilnic în greutate.
Necesarul pentru asigurarea funcţiilor vitale, la 100 kg greutate vie, este mai
mare decât la adulţi şi anume:
2 UN cu 240 g PD de la 0-6 luni;
1,5 UN cu 180 g PD de la 6-12 luni;
1,3 UN cu 150 g PD de la 12-24 luni.
Pentru simplificare se ia pentru tineret în ansamblu, necesarul de 1,5 UN
cu 180 g PD.
Necesarul pentru 1 kg spor de greutate se stabileşte în funcţie de mărimea
sporului, caloricitatea acestuia, precum şi de coeficienţii de utilizare ai energiei şi
substanţelor nutritive din hrană în sporul de greutate.
În medie necesarul pentru realizarea 1 kg spor de greutate este de:
 60
2,4 UN cu 120g PD/UN până la vârsta de 6 luni;
3-4 UN cu 105-90g PD/UN peste vârsta de 6 luni.
Tabelul 14
Normele pentru viţei (INRA 1998)

Greut. corp Spor SU PDIN Ca P Capacitatea

UST UNL de ingestie
kg (g/zi) kg g g g (kg SU)
40 400 - 0,8 1,27 165
600 - 0,8 1,88 180
800 - 0,8 1,69 210
50 600 - 0,9 1,53 184 0,9
800 - 0,9 1,80 220 0,9
1000 - 0,9 2,01 258 0,9
60 600 - 1,2 1,80 203 1,2
800 - 1,2 2,01 243 1,2
1000 - 1,2 2,38 283 1,2
70 600 - 1,5 1,90 222 1,5
800 - 1,5 2,22 263 1,5
1000 - 1,5 2,70 306 1,5
80 600 1,9 1,7 2,14 240 15 9 1,7 1,9
800 1,9 1,7 2,43 283 20 11 1,7 1,9
1000 1,9 1,7 2,80 328 24 13 1,7 1,9
90 600 1,9 1,7 2,27 273 15 9 2,0 2,2
800 2,2 2,0 2,674 302 20 11 2,0 2,2
1000 2,2 2,0 3,07 349 24 13 2,0 2,2
100 600 2,5 2,3 2,48 273 15 9 2,3 2,5
800 2,5 2,3 2,91 320 20 11 2,3 2,5
1000 2,5 2,3 3,33 369 24 13 2,3 2,5
125 600 3,3 3,0 2,91 266 16 10 3,0 3,3
800 3,3 3,0 3,38 308 21 12 3,0 3,3
1000 3,3 3,0 3,96 351 25 14 3,0 3,3
150 600 4,1 3,6 3,17 286 18 11 3,6 4,1
800 4,1 3,6 3,75 329 22 13 3,6 4,1
1000 4,1 3,6 4,33 372 27 15 3,6 4,1

4.5. ALIMENTAŢIA VIŢEILOR SUGARI

(0 - 6 LUNI)
Viţeii sunt consideraţi sugari de la naştere şi până la înţărcare, care se poate
face la diferite vârste, în funcţie de destinaţia acestora şi de tehnologia de creştere
aplicată.
În sistem industrial înţărcarea se poate face la 56-70 zile, viţeii sunt hrăniţi
după perioada colostrală cu substituenţi de lapte şi nutreţuri combinate, iar în
sistem gospodăresc înţărcarea viţeilor se face la vârsta de 5-6 luni.
 61
Frecvent, înţărcarea se practică la vârsta de 4-6 luni, când viţeii ajung la
greutatea corporală de 150 kg, realizând sporuri de 600-1000 g/zi. Indiferent de
sistemul de creştere şi vârsta la care se face înţărcarea, după fătare viţeii se
hrănesc cu lapte matern.
La naştere, din cele patru compartimente ale stomacului, cheagul constituie
singurul compartiment care funcţionează, laptele trecând direct în cheag prin
dclanşarea reflexului de închidere a gutierei esofagiene, viţelul comportându-se ca
orice nou-născut monogastric.
În primele 5-6 zile viţelul consumă lapte colostral (primul lapte secretat de
vacă după fătare) care-i asigură protecţia imunitară. Viţelul trebuie să sugă primul
colostru în prima oră, dar nu mai târziu de 4 ore de la fătare, deoarece numai în
această perioadă mucoasa digestivă a stomacului viţelului poate absorbi complet
anticorpii colostrali
După 4 ore de la fătare anticorpii din colostru nu mai pot trece în corpul
viţelului lăsându-l astfel fără nici o rezistenţă naturală la infecţiile microbiene.
Cantitatea de colostru este de 2 kg în primele 4-6 ore de viaţă, cantitate care
creşte la 4-5 kg administrată în 2 tainuri pe zi. După perioada colostrală de o
săptămână, hrănirea se face cu lapte integral, administrat în 2 tainuri pe zi şi
substituienţi de lapte, 1 tain pe zi.
În următoarele 2-3 săptămâni cantitatea de lapte şi substituienţi creşte, apoi
se menţine constantă pentru a obişnui viţelul să consume şi nutreţuri uscate.
Fânurile şi nutreţurile concentrate se asigură la discreţie începând cu
săptămâna a 2-3-a de viaţă.
Aceste nutreţuri stimulează instalarea florei microbiene şi dezvoltarea
volumului compartimentelor stomacului, ale rumenului în principal.
Creşterea volumului rumenului este mai rapidă atunci când viţelul consumă
mai mult fân.
 62

Tabelul 15
Dezvoltarea compartimentelor stomacale de la naştere la vârsta de adult
(% din volumul total)
Specificare După fătare 30 zile 60 zile 120 zile Adult
Volumul stomacului 100 100 100 100 100
Rumen + reţea 32 38 70 80 80
Foios 4 4 6 12 12
Cheag 64 58 24 8 8

Apariţia şi instalarea actului rumegării are loc în mod obişnuit la 8-10 zile
de la naştere şi poate fi stimulat tocmai prin obişnuirea viţelului să consume fân şi
nutreţuri concentrate.
Fânul trebuie să fie de cea mai bună calitate cu multă frunză, de preferinţă
de trifoi şi lucernă sau otavă.
Nutreţul concentrat este un amestec de nutreţuri energetice în proporţie de
75-80% (cereale şi subproduse), nutreţuri proteice 15-20% (mazăre, şroturi,
drojdie etc) şi 3% substanţe minerale, vitamine.
Acest amestec de concentrate se caracterizează printr-un conţinut în
proteină de 15-16%.
În afară de nutreţuri uscate, viţeilor trebuie să li se asigure încă din a 2-a zi
de la fătare apă proaspătă la discreţie.
Modificarea schimbărilor în hrană trebuie să se facă treptat pe parcursul a 4-
5 zile pentru a se evita tulburările de digestie.
Dacă hrănirea se face corect, spre vârsta de 8 săptămâni, sistemul digestiv
este complet dezvoltat, viţeii pot fi înţărcaţi pentru că organismul este pregătit
pentru a fi hrănit cu nutreţuri caracteristice taurinelor.
Până la înţărcare, hrănirea viţeilor se face fără diferenţieri între sexe, pe
baza unor scheme sau planuri de alimentaţie, care cuprind cantităţile de lapte
integral,smântânit, substituienţi de lapte şi nutreţuri uscate.
Cantităţile de lapte şi de substituienţi folosite în alimentaţia viţeilor sunt în
funcţie de tehnologiile de creştere aplicate, precum şi de vârsta la care se face
înţărcarea.
Alimentaţia viţeilor cu cantităţi mari de lapte, schemele utilizate prevăd
alăptarea viţeilor cu 300-400 litri lapte integral şi 500-600 litri lapte smântânit,
înţărcarea se face la 5-6 luni.
 63
Alimentaţia viţeilor cu cantităţi reduse de lapte, shemele prevăd un
consum de 200 litri lapte integral şi 400 litri lapte smântânit, înţărcarea făcându-se
la 3 luni.
Alimentaţia viţeilor cu substituienţi de lapte.
Substituientul de lapte de tip Inlavit sau Larovit este alcătuit în principal din
lapte praf smântânit în procent de 60-70%, grăsimi 18-20%, completat cu săruri
minerale, vitamine, antibiotice, antioxidanţi.
Inlavitul se reconstituie cu apă caldă la 450C în proporţie de 1:9, se
utilizează după perioada colostrală până la înţărcare.
La utilizarea Inlavitului în sistemul industrial de creştere, înţărcarea se poate
face la 40 zile cu condiţia ca viţelul să poată consuma 700g nutreţ combinat pe zi
(tabelul 16).
În tabelul 17, – sunt prezentate diferite scheme de hrănire a viţeilor funcţie
de vârsta la care se face înţărcarea.
Tabelul 16
Schema de hrănire a viţeilor cu substituient de lapte
Fân
Substituient de lapte (litri) Total pe zi Concentrate
Vârsta în zile Colostru litri vitaminos
Dimineaţa Prânz Seara
0-5 6-7 - - - 6-7
6-10 - 2 - 2 4
11-35 - 2,5 - 2,5 5 la discreţie la discreţie
36-40 - - 2 - 2 la discreţie la discreţie
Total perioadă 30-35 72,5 10 72,5 155

Tabel 17
Schema de alimentaţie a viţeilor de la naştere la 6 luni (Sălăjăn, 1994)
Substanţe
Lapte-litri Amestec Furaj Masă
Fân Sfeclă minerale
Decada concentrate însilozat verde
(kg) (kg) NaCl CaCO3
Integral Smântânit (kg) (kg) (kg)
(g) (g)
1 6 - - - - - - -
2 7 - - - - - - -
3 5 2 0,1 la discreţie - - -
4 3 4 0,3 0,2 0,1 - 0,5 5 5
5 1 6 0,7 0,5 2,0 - 0,9 10 10
6 - 6 1,0 0,8 3,0 - 1,5 10 10
7 - 6 1,2 1,0 3,0 - 2,5 10 10
8 - 6 1,2 1,5 3,0 - 3,5 10 10
9 - 4 1,2 1,5 3,0 1,0 4,0 10 10
10 - 2 1,5 1,8 5,0 1,5 5,9 10 10
11 - 2 1,5 2,0 5,0 2,0 7,5 10 10
12 - 1 1,5 2,2 5,0 2,0 9,0 10 10
13 - 1 1,5 2,5 5,0 2,0 10,5 15 15
14 - - 1,5 3,0 5,0 4,0 11,5 15 15
 64
15 - - 1,5 3,0 5,0 5,0 12,5 15 15
16 - - 2,0 3,0 5,0 6,0 13,5 15 15
17 - - 2,0 3,5 5,0 6,0 14,5 15 15
18 - - 2,0 3,5 5,0 6,0 16,5 15 15
Total 0-6
220 400 207 300 591 355 1138 1750 1750
luni
Această schemă se aplică în sistemul gospodăresc de creştere, viţeii fiind
înţărcaţi la vârsta de 6 luni.

4.6. ALIMENTAŢIA TINERETULUI TAURIN

(6 - 12 LUNI)
După înţărcare, tineretul taurin destinat pentru reproducţie, se va hrăni
diferenţiat pe sexe, datorită faptului că tăuraşii au o intensitate mai mare de
creştere şi sunt mai precoci decât viţelele.
Alimentaţia trebuie să asigure pentru această categorie o viteză de creştere
fiziologic normală, la limita superioară a potenţialului lor productiv.
După înţărcare, hrănirea tineretului femel se face în continuare cu aceleaşi
nutreţuri din perioada de terminare a înţărcării, respectiv nutreţul concentrat
combinat, specific acestei categorii de vârstă, la care se adaugă furajul verde sau
furajele fibroase.
Trecerea la alte tipuri de raţii trebuie făcută treptat pe parcursul a 5-6 zile
pentru a fi evitate tulburările de digestie. Până la împlinirea vârstei de 1 an se vor
folosi nutreţuri concentrate, iar ca furaje de volum, vara se asigură nutreţ verde
prin păşunat sau recoltat şi administrat la grajd, iar iarna fân de leguminoase.
După vârsta de 9-10 luni se pot introduce în raţie şi nutreţuri rădăcinoase
sau însilozate (siloz porumb cu boabe, SU 30-35%).
Hrănirea pe timp de vară se face cu nutreţuri verzi de preferat prin păşunat
deoarece mişcarea, razele solare, au efect asupra sintezei vitaminei D, care are rol în
reglarea metabolismului Ca şi P. Cantitatea necesară pentru viţelele de reproducţie
este de 15-18 kg/zi.
În perioada de iarnă nutreţul de bază este fânul de cea mai bună calitate,
cantitatea pe care o poate consuma un animal în greutate de 200 kg este de 3,5-4,5
kg/zi.
Sfecla furajeră, guliile, bostănoasele şi nutreţurile însilozate, reprezintă alte
furaje de bază putându-se administra 12-15 kg/cap/zi.
 65
Raţia se va completa cu nutreţuri concentrate în cantitate de 1-2 kg/zi
mai ales pe timp de vară dacă păşunile nu asigură cantitativ şi calitativ necesarul
de hrană.
În cazul tăuraşilor de reproducţie singura deosebire constă în faptul că vara,
3-6 kg nutreţ verde se înlocuieşte cu 1-2 kg fân, pentru prevenirea deformării
abdomenului.
 66
4.7. ALIMENTAŢIA TINERETULUI TAURIN
(12 - 18 LUNI)
Viţelele destinate pentru reproducţie începând de la vârsta de 12 luni până la
18 luni şi peste, când se introduc la montă, trebuie hrănite cu aceleaşi furaje cu
care au fost obişnuite anterior, în perioada de la 6-12 luni.
Nivelul alimentaţiei se stabileşte în funcţie de vârstă şi sporul de creştere în
greutate planificat pentru care se va asigura proteina, substanţe minerale şi
vitaminele la nivelul sporului.
În perioada de vară, viţelele se cresc pe păşune cu adaos de nutreţuri
concentrate.
În al doilea an de viaţă, tineretul taurin creşte în greutate cam cu un sfert din
greutatea adultului, astfel că la 2 ani, animalul are o greutate care reprezintă cca.
¾ din cea de adult.
Realizarea acestei greutăţi este posibilă numai printr-o hrănire
corespunzătoare.
Cantitatea de nutreţ verde necesară zilnic pentru viţelele în vârstă de 12-15
luni este de 20-24 kg/zi, iar de la vârsta de 15-18 luni este de 25-28 kg/zi. Când
nutreţul verde nu asigură necesarul în principii nutritive este necesară
suplimentarea cu nutreţ concentrat în cantitate de 1-1,3 kg din care 0,3-0,4 kg vor
fi reprezentate de P.V.M.
Iarna se va administra în raţie 3-4 kg fân, 15-17 kg nutreţ murat (siloz de
porumb) şi 5-8 kg de rădăcinoase (sfeclă furajeră sau gulii). Raţia se va completa
cu nutreţuri concentrate cultivate suplimentate cu 0,5 kg P.V.M.
Viţelelor li se va asigura Ca, P, vitamine conform cerinţelor fiziologice şi
sare bulgări pentru lins.

4.8. ALIMENTAŢIA TINERETULUI TAURIN

DE REPRODUCŢIE (18-24 LUNI)
Viţelele, după vârsta de 18 luni, pot fi pregătite pentru montă, dirijând astfel
alimentaţia pentru realizarea unei greutăţi corporale de 450-470 kg la vârsta de 24
luni.
După vârsta de 18 luni, cerinţele în principii nutritivi cresc cu 5-10% faţă de
categoria anterioară de vârstă (12-18 luni), sporul mediu zilnic la vârsta de 18
 67
luni, este mai mic, ritmul de creştere fiind mai scăzut, viţelele realizează o
greutate corporală egală cu 80-90% din greutatea corporală a adultelor.
Pentru ca la vârsta de 24 luni viţelele să ajungă la greutatea de peste 450 kg,
trebuie insistat pe furajarea corespunzătoare pentru ca, pe întreaga perioadă de
creştere şi dezvoltare, să se obţină un spor mediu de 600-700g/zi, aşa încât viţelele să
poată fi date la montă fără restricţie.
Asigurarea normelor de hrană se realizează prin utilizarea în raţie a fânului
de cea mai bună calitate (lucernă şi trifoi) în cantitate de 4-5 kg/zi, rădăcinoase 5-
10 kg/zi precum şi 1-1,5 kg nutreţ combinat sau amestec de nutreţuri concentrate
realizate în gospodărie, la care se adaugă 0,5-0,7 kg P.V.M. Totodată, se va
asigura şi necesarul de substanţe minerale şi sare.
Din hrana viţelelor în pregătire pentru montă se vor scoate furajele
suculente cu aciditate mare.
Vara, viţelele de reproducţie vor fi hrănite pe păşune care să asigure
cantităţi de 34-36 kg nutreţ verde/zi cu un supliment de P.V.M.
Tăuraşii de reproducţie, vara, se vor hrăni diferenţiat faţă de viţele prin
utilizarea în raţie a fânului, în cantitate de 1-3 kg/zi cu reducerea corespunzătoare
a nutreţurilor verzi şi completarea raţiilor cu 1-2 kg nutreţuri concentrate.
Nutreţuri utilizate
Nutreţurile de volum vor fi alcătuite dintr-un amestec din următoarele
proporţii:
• 70% fân amestec (golomăţ+lucernă)
• 30% siloz de porumb
Calculul valorii nutritive şi de saţietate a acestui amestec pe kg SU:
UNL = 0,74 UNL x 0,7+1,05 UNL x 0,30 = 0,833 UNL/kg SU amestec;
UST = 1,34 UST x 0,7+1,10 UST x 0,30 = 1,268 UST/kg SU amestec.

4.9. ALIMENTAŢIA JUNICILOR GESTANTE

Alimentaţia junincilor se va face cunoscând că în perioada lor de gestaţie
există trei faze distincte şi anume:
• primele 4 luni de gestaţie, când sarcina este în faza incipientă şi nu
necesită o creştere cantitativă a alimentaţiei;
• următoarele 2 luni (luna a 5-a şi a 6-a de gestaţie), când are loc o
intensificare a metabolismului bazal cu cca. 20% şi un consum sporit de energie
 68
determinat de activitatea crescută a unor organe (inimă, pulmon) şi de
travaliul muscular sporit pentru purtarea sarcinii. Totuşi creşterea fătului este încă
relativ redusă până la sfârşitul fazei, iar creşterea cu 20 % a cerinţelor energetice
reprezintă echivalentul a 1,5-2 UN/zi.
Adăugând acest necesar la cel pentru funcţii vitale, plus cel pentru creştere
se totalizează în jur de 6-7 UN/zi.
Sporul de creştere trebuie avut în vedere pentru că junincile cresc cu 400-
500 g/zi.
• ultimele 3 luni, respectiv lunile 7-9 de gestaţie când are loc o creştere
ponderală importantă a fetusului (80 % din greutatea la naştere). Are loc o
dezvoltare rapidă a tuturor organelor şi ţesuturilor implicate în desfăşurarea
gestaţiei, precum şi o creştere a metabolismului cu cca. 40% faţă de primele luni
de gestaţie.
Pentru a evita creşterea fetusului peste valorile normale, care ar duce la
fătări greoaie (distocice) trebuie evitată supraalimentaţia. În ultimle trei luni
nivelul de hrănire va fi reprezentat de un consum energetic de 8-9 UN/zi şi 600-
700 g PD.
Nutreţurile utilizate în raţie vor fi fânurile în cantităţi de 5-6 kg/zi, porumbul
siloz 15 kg/zi, sfecla furajeră 15 kg/zi, nutreţuri concentrate 1 kg/zi.
Vara se vor administra nutreţuri verzi 30-35 kg/zi, fân 1 kg/zi şi nutreţuri
concentrate 1 kg/zi.
În ultima decadă înaintea fătării, în raţie va creşte cantitatea de fân la 6-8
kg/zi şi de nutreţuri concentrate la 2,5 kg/zi. Celelalte sortimente se vor exclude
din raţiile de iarnă, iar vara nutreţurile verzi scad la 10-15 kg, cresc cantităţile de
fân şi nutreţuri concentrate la 3 kg/zi şi respectiv 2 kg/zi.

4.10. ALIMENTAŢIA TINERETULUI TAURIN

SUPUS ÎNGRĂŞĂRII
Îngrăşarea este procesul prin care se urmăreşte obţinerea unor carcase de
calitate, dar şi valorificarea superioară a nutreţurilor grosiere, reziduuri industriale
etc.
Se supun îngrăşării atât tineretul cât şi animalele adulte reformate, în
categoria tineret fiind cuprinşi tăuraşii începând de la vârsta de 10-15 zile, precum
şi femelele şi masculii rezultaţi din eliminările de la reproducţie în vârstă de la 3
luni la 3 ani.
 69
Îngrăşarea viţeilor se poate face funcţie de sistemele şi tehnologiile
aplicate (sistem intensiv, semiintensiv şi gospodăresc).
În sistemul intensiv îngrăşarea viţeilor care se preiau după perioada
colostrală sunt hrăniţi pe bază de lapte, când se obţine carnea albă, sacrificarea
făcându-se la vârsta de 12-14 săptămâni având o greutate de 120-150 kg.
Cantităţile de lapte sunt de 6 kg/zi la începutul îngrăşării şi creşte până la 14
kg/zi la vârsta de 7-8 săptămâni. Pe întrega perioadă este consumată o cantitate de
600 kg lapte integral sau 467-459 kg lapte integral+133-141 kg substituienţi de lapte.
Indicele de consum este de 2,3-2,9 UNC/kg spor.
Îngrăşarea în sistemul baby-beef
Sunt preluaţi viţeii în vârstă de 15-21 zile care sunt îngrăşaţi până la vârsta
de 12-15 luni, livrarea făcându-se la greutatea de 400-500 kg.
Îngrăşarea se desfăşoară în patru faze.
• Faza I cuprinde perioada de vârstă de la 15-70 zile (durata 45-55 zile).
Hrănirea se face cu substituienţi de lapte (22 kg Inlavit praf), nutreţuri
combinate şi fân de lucernă la discreţie.
Laptele se administrează în cantitate de 2 kg la tain.
La împlinirea vârstei de 70 zile viţeii sunt înţărcaţi.
Sporul de greutate realizat este mic 500-600 g/zi dar la sfârşitul fazei ajunge
la 800-900 g/zi.
Indicele de consum este de 3UN/kg spor.
Greutatea la sfârşitul fazei este de 70-80 kg.
• Faza a II-a (de creştere) durează de la 71-171 zile.
După înţărcare se foloseşte acelaş regim de hrană ca în faza I-a timp de 14-
15 zile, în continuare se foloseşte fânul în cantitate de 2-3,3 kg şi nutreţuri
concentrate la discreţie.
Sporul de greutate realizat este în medie de 900 g/zi cu un indice de consum
de 3,2-3,5 UNC/kg spor.
• Faza a III-a (creştere şi îngrăşare). Durata fazei este de la 171-323 zile.
Alimentaţia se bazează pe nutreţuri de volum, fânuri şi nutreţuri murate în cantităţi de
3-4 kg/zi şi respectiv 3-10 kg/zi. Raţiile sunt suplimentate cu 5-6 kg/zi nutreţuri
concentrate. Pe durata îngrăşării se realizează un spor de greutate de 1100 g/zi cu un
consum specific de 6,9 UNC/kg spor.
Durata fazei este în funcţie de sporurile realizate.
 70
• Faza a IV-a (îngrăşare- finisare) durează de la 323 la 469 zile,
greutatea corporală la care ajunge animalul la sfârşitul fazei este de 350-500 kg.
O raţie va fi alcătuită din fân 4-5 kg, nutreţ murat care se administrează în
cantităţi limitate, 15-18 kg/zi.
Nutreţurile concentrate pot fi administrate la discreţie sau restricţionat 6-8
kg/zi. Se realizează sporuri de 5,5-6 UNC/kg spor.
Pe toată durata îngrăşării se realizează un spor mediu de greutate de 1050 g,
indicele de consum este de 6 UNC/kg spor, iar greutatea medie la livrare este de
450 kg.

Îngrăşarea în sistem semiintensiv

Tehnologia prevede îngrăşarea viţeilor după înţărcare la vârsta de 4-5 luni
având greutatea de 100-150 kg.
Îngrăşarea durează 11-12 luni, greutatea la livrare pentru sacrificare este de
400 kg, sporul mediu în greutate este de 800-900 g.
Hrănirea se face cu fân la discreţie, nutreţ murat 6-7 kg/zi, sau alte suculente
în cantitate de 10-15 kg/zi şi nutreţuri concentrate în cantităţi ce variază de la 2-3
kg/zi la vârsta de 7-8 luni, la 4 kg/zi spre perioada de finisare. Concentratele
administrate spre sfârşitul îngrăşării pot fi reprezentate de porumb în procent de
80%.

Îngrăşarea în sistem gospodăresc

Tineretul în vârstă de 10-12 luni cu greutate corporală ce depăşeşte 150 kg
poate fi îngrăşat până la vârsta de 18-20 luni când ajunge la greutatea corporală de
500-600 kg.
Îngrăşarea se realizează în două perioade.
• În prima perioadă, îngrăşarea începe pe păşune fără utilizare de
nutreţuri concentrate. Cantitatea de nutreţ verde consumată este de 30-40 kg/zi.
• În perioada a doua, după sezonul de păşunat îngrăşarea se continuă la
grajd, folosind diferite sortimente de nutreţuri, precum fânurile în cantitate de 2-3
kg/zi, nutreţul murat 20-30 kg/zi, borhoturi 20-40 kg/zi, şi cantităţi mici de
nutreţuri concentrate 1-2 kg/zi.
Sporurile realizate sunt în general mici, variind între 280-800g/zi.
Alimentaţia taurinelor adulte reformate
Vacile, taurii şi boii de muncă reformaţi sunt recondiţionaţi înainte de
sacrificare.
 71
Se folosesc toate resursele vegetale, iar concentratele se
administrează în ultima lună de îngrăşare.
Cantităţi orientative:
• fân 2-3 kg/zi;
• nutreţ murat 30-35 kg/zi;
• borhoturi 8-10 kg/zi;
• grosiere 8-10 kg/zi;
• nutreţuri verzi 50-80 kg/zi;
• nutreţuri concentrate 2-3 kg/zi.
Sporurile realizate sunt mici, sub 1000 g/zi, recondiţionarea poate varia de
la 2 la 4 luni în funcţie de starea de întreţinere a fiecărui animal.

4.11. ALIMENTAŢIA BOILOR DE MUNCĂ

Raţiile boilor de muncă se întocmesc în funcţie de intensitatea efortului de
muncă depus precum şi după starea de întreţinere.
În perioada de iarnă se pot utiliza nutreţuri fibroase 8-15 kg din care 1-2 kg
pot fi nutreţuri grosiere, 10-15 kg nutreţuri suculente (nutreţ murat şi rădăcinoase)
şi nutreţuri concentrate 2-3 kg. Cantitatea de nutreţuri concentrate se stabileşte
după intensitatea efortului depus.
Vara, cantităţile de nutreţuri administrate sunt 30-40 kg nutreţuri verzi şi 2-
3 kg fân.
Dintre fânuri, se recomandă fânurile naturale la care se adaugă căntităţi
reduse de fânuri de leguminoase în timpul executării unor munci grele, grosierele
utilizate sunt paiele şi cocenii, iar concentratele sunt grăunţele de porumb asociate
cu nutreţuri proteice în cazul efectuării muncilor grele.
 72

CAP.5. NORMELE DE HRANĂ

ŞI ALIMENTAŢIA OVINELOR
5.1. PARTICULARITĂŢILE DIGESTIEI LA OVINE
Oile sunt animale poligastrice, având stomac compartimentat (ca la taurine),
sunt adaptate digestiei nutreţurilor de volum.
Pot valorifica resturi de pe mirişti, vegetaţie cu talie mică şi de pe terenuri
accidentate.
Spre deosebire de taurine digeră mai slab celuloza din nutreţurile de volum.
Faptul că intestinul subţire măsoară în lungime de 27 ori lungimea trunchiului,
absorbţia substanţelor nutritive din nutreţuri este mai bună.

5.2. NORMELE DE HRANĂ PENTRU OVINELE

DE REPRODUCŢIE
Cerinţele oilor aflate în repaus mamar, în călduri şi la începutul gestaţiei,
depind de nivelul greutăţii corporale şi de necesitatea refacerii rezervelor
corporale necesare organismului în partea a doua a gestaţiei şi începutul lactaţiei.
În timpul repausului mamar şi în primele trei luni de gestaţie, capacitatea de
ingestie (CI) a oii este ridicată, capacitate care începe să scadă începând cu
ultimele 5 săptămâni de gestaţie şi până la fătare.
Capacitatea de ingerare a hranei poate fi apreciată după greutatea corporală
după formula:
CI (VSO)=0,075G075
CI depinde şi de vârsta animalului, constatându-se diferenţe de +15% a CI între
mioare de 1 an şi adulte şi de –10% între animalele adulte şi cele bătrâne.
VSO reprezintă valoarea de saţietate la ovine şi se exprimă în unităţi de
saţietate (USO) (tabelul 8).
Tabelul 18
Valoarea de saţietate a nutreţurilor concentrate la oi în diferite stadii fiziologice
Valoarea de saţietate a nutreţurilor de volum USO/kg SU
Stadiul fiziologic
0.9 1.0 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5
Gestaţie (săpt.6 şi 5) 0.58 0.54 0.48 0.40 0.30 0.18 0.0
Gestaţie (săpt. 4 şi 3) 0.61 0.57 0.50 0.42 0.32 0.19 0.0
Gestaţie (săpt. 2 şi 1) 0.64 0.59 0.53 0.44 0.33 0.20 0.0
Alăptare (săpt. 4 şi 6) 1.31 1.30 1.25 1.16 1.05 0.92 0.0
Alăptare (săpt. 7 şi 14) 0.78 0.79 0.78 0.76 0.72 0.66 0.59
Mulse: 1 - 2 luni 0.53 0.51 0.45 0.39 0.34
Mulse: a 3-a lună 1.04 1.01 1.00 0.94 0.88
 73

VSO (USO)=75/QIO
unde: 75 reprezintă cantitatea de nutreţ verde de pe pajişte, exprimată în g
SU consumată ca valoare standard pe kg075;
QIO reprezintă cantitatea ingerată de un batal standard din nutreţul de
comparat, pe kg075; batalul standard este în vârstă de 2 ani şi are o greutate de 60
kg.
La oile în lactaţie, capacitatea de ingestie este redusă în primele săptămâni
după fătare, creşte progresiv atingând valoarea maximă către săptămâna a cincea,
a şasea. Capacitatea de ingestie în săptămâna a doua de lactaţie reprezintă 81-97%
din cea măsurată în săptămâna a cincea.
Capacitatea de ingestie la 5 săptămâni de lactaţie se poate determina
folosind relaţia:
CI (USO)=0,191+0,0198 G (kg)+0,003 SMA (g/zi) (Burlacu 1998);
unde: G = greutatea mielului la fătare;
SMA = producţia de lapte exprimată prin sporul mediu zilnic al mieilor
sugari.
Capacitatea de ingestie scade din nou după această perioadă, paralel cu
scăderea producţiei de lapte, înţărcarea determinând o scădere bruscă a cantităţilor
de nutreţuri ingerate.
La oile tinere în vârstă de 2-4 ani CI se majorează cu +15%.
Normele de energie
Pentru oile în repaus şi prima parte a gestaţiei, cheltuielile cu activitatea
fizică sunt reduse, necesarul energetic pentru funcţiile vitale la care se adaugă un
spor de energie de 250 kcal./zi pentru creşterea lânii, acoperă cerinţele pentru
aceste perioade.
Către sfârşitul gestaţiei (lunile 4 şi 5), cerinţele cresc cu 40-50 %, faţă de
cele pentru întreţinere, acestea stabilindu-se în funcţie de greutatea totală a mieilor
la naştere şi de numărul zilelor de gestaţie.
În perioada de lactaţie cerinţele de energie sunt stabilite după producţia de
lapte (0,9-4 l), caloricitatea acestuia şi randamentul de transformare a energiei
metabolizabile (EM) din hrană în producţia de lapte, care este de 65 % (INRA).
Caloricitatea unui litru de lapte de oaie este de 1100 kcal. EN la un conţinut
de 18,5 % SU, 6 % PB, 4,6 % lactoză, 7 % GB şi 0,9 % substanţe minerale,
 74
rezultă că necesarul de EM devine egal cu 1690 kcal. (1100:65). Exprimat în
UNL necesarul pentru 1 litru de lapte va fi egal cu:
1100 kcal: 1457 kcal = 0,75 UNL
Producţia de lapte, în perioada când mieii sug întreaga cantitate, se
estimează după sporul în greutate realizat şi după consumul specific pentru
realizarea unui kg spor.
În prima săptămână de viaţă, 1 kg spor se realizează cu un consum de 5,45-
6,1 l lapte;
• la 4-6 săptămâni, consumul specific este de 4,73-5,1 l lapte;
• la 7-10 săptămâni consumul specific este de 3-3,31 l lapte;
• la 11-14 săptămâni consumul specific este de 1,6-2,1 l lapte.
Cerinţele în energie pentru producţia de lapte se adaugă la cele pentru
întreţinere obţinându-se cerinţele globale.
Normele de proteină
Cerinţele în proteină pot fi exprimate în PDI g/zi sau în PB g/zi.
Pentru întreţinere cerinţele prevăd pe lângă cantităţile necesare pentru
desfăşurarea funcţiilor vitale şi cele pentru asigurarea producţiei de lână.
PDI m(g/zi)=PDI bazal + PDI lână = 2,1875G075 + 20,41)
2,42
20,4 = 0,8 × / 0,26 = 0,8 × 6,63 / 0,26
365
în care: 0,26 - este randamentul utilizării PDI pentru formarea proteinei
lânii.Creşterea producţiei de lână este apreciată la 10-15 g/zi la Ţigaie şi Ţurcană
şi cca. 20 g/zi la Merinos.
În cazul producţiei de lapte cerinţele în proteină se stabilesc după
conţinutul laptelui în proteină şi coeficientul de conversie al proteinei din hrană în
proteină lapte.
Laptele are un conţinut mediu de 6% PB, iar coeficientul de conversie este
de 74%, rezultă un necesar de 81g PB/litru.
În concluzie:
• normele pentru întreţinere inclusiv cele pentru creşterea lânii sunt:
1,3-1,5 UNL; 70-80 PDI; 4-5 g Ca; 3-4 g P şi 15 mg caroten raportate la 100 kg
greutate vie;
• normele pentru perioada de pregătire pentru montă:

1)
S-a socotit o creştere netă a lânii de 2,42 kg.
 75
necesarul pentru întreţinere se suplimentează cu 0,2-0,3 UNL, iar
proteina se asigură la un nivel de 80-90g PD/UNL.
• normele pentru perioada a doua de gestaţie trebuie majorate cu 50% faţă
de cele de întreţinere iar proteina se va asigura la un nivel de 130 g PD/UNL.
• normele pentru producerea unui litru de lapte:
0,75UNL; 90-100g PDI; 4g Ca; 4g P; 2g NaCl.
Normele de hrană pentru întreţinere şi primele trei luni de gestaţie, ultimele
două luni de gestaţie, pentru lactaţie şi pentru reconstituirea rezervelor corporale
sunt prezentate în tabelul 19.
Tabelul 19
Normele de hrană de întreţinere inclusiv în primele 3 luni de gestaţie la oi
Greut. CI** SU max UNL* PDI Ca P
Vârstă
corp. (kg) USO (kg) Stabulaţie Păşune (g) (g) (g)
Adulte 40 1,4 1,6 0,55 0,63 79 3 2,0
50 1,7 1,8 0,66 0,76 87 3,5 2,5
60 1,9 2,0 0,75 0,88 93 4,0 3,0
70 2,2 2,1 0,85 1,00 98 4,5 3,5
80 2,4 2,2 0,95 1,11 104 5,0 4,0
Mioare 30 1,2 1,5 0,48 0,54 72 2,5 2,0
40 1,4 1,6 0,60 0,68 80 3,0 2,5
* Socotit la q = 0.6
** Calculată la o stare de întreţinere mediocră (nota 2 - 2.5)

5.3.NORMELE DE HRANĂ
PENTRU TINERETUL OVIN
Normele de substanţă uscată la tineretul ovin variază în funcţie cu vârsta,
greutatea corporală, proporţia nutreţurilor de volum din raţii, precum şi în funcţie
de raportul dintre energia metabolizabilă şi brută (q = EM/EB).
Alderman (1993), citat de Burlacu stabileşte următoarea relaţie de calcul
pentru nutreţurile fibroase:
SUI max. kg/zi = (104,7·q-0,307G-15,0) G075/1000
Pentru nutreţurile concentrate:
SUI max. kg/zi = (150,3-78·q-0,408·G) G075/1000
unde: q=0,64;
G = greutatea corporală
G075 = greutatea metabolică.
Cerinţele în energie sunt exprimate în UNC pe kg spor greutate corporală şi
depind de compoziţia chimică, respectiv de caloricitatea cărnii.
 76
Compoziţia chimică se modifică odată cu vârsta, caloricitatea sporului
creşte şi ca urmare cerinţele în energie cresc odată cu vârsta.
Energia necesară pentru întreţinere şi activitate se poate determina folosind
relaţia propusă de Burlacu:
ER (MJ/zi) = ∆G x VES
unde:
∆G-sporul mediu zilnic în kilograme;
VES- valoarea energetică a sporului MJ/kg spor.
VES=2,5+0,35G – masculi;
VES=4,4+0,32G – castraţi;
VES=2,1+0,45G – femele.
unde: G - greutatea corporală în kg.
Cerinţele în proteină sunt exprimate în PDI, g.
Pentru întreţinere, necesarul se poate determina folosind relaţia:
PDIm (g/zi)=2,1875 G075
Necesarul pentru sporul de greutate şi creşterea lânii este dat de relaţiile:
- pentru masculi:
PDI spor+PDIw (g/zi) =∆G (334-2,54G+0,022G2)+11,5.
- pentru femele:
PDI spor+PDIw (g/zi)=∆G (325+4,03G+0,036G2) +11,5.
unde:
∆G - sporul de greutate;
G - greutatea corporală;
PDIw – proteină digestibilă pentru producţia de lână (Woole).
În tabelul 20 sunt prezentate normele de hrană pentru berbeci în creştere şi
adulţi.
Tabelul 20
Normele de hrană pentru berbeci în creştere şi adulţi (OKIT, 1986)

Vârsta Greut corp. Spor zilnic SU max. PDI Ca P Na Mg

UNL
luni (kg) (g) (kg) (g) (g) (g) (g) (g)
Berbeci în creştere
7 50-54 140 1,75 2,42 175 6 4 4 2
8 54-62 275 1,90 2,62 185 6 4 4 2
9 62-71 275 2,05 2,86 195 7 5 4 2
10 71-79 275 2,20 3,07 205 8 6 5 3
11 79-87 275 2,40 3,29 215 9 7 5 3
12 87-95 275 2,50 3,48 225 10 8 6 4
 77
>13 90-110 150 2,50 3,69 200 11 9 6 4
Berbeci adulţi
Nr. monte Greut. SU max PDI Ca P Na Mg
UNL
pe săpt. corp. (kg) (kg) (g) (g) (g) (g) (g)
0 125 2.30 2,88 180 10 8 6 4
7 125 2.45 3,12 185 13 10 6 4
14 125 2.60 3,36 16 12 6 5
35 125 3.10 4,08 205 20 15 6 5

5.4. ALIMENTAŢIA OVINELOR

5.4.1. ALIMENTAŢIA OILOR DE REPRODUCŢIE
În cursul unui ciclu de producţie, oile trec prin trei faze şi anume: gestaţie,
lactaţie şi repaus mamar, fiecare fiind caracterizată prin anumite cerinţe şi aporturi
nutriţionale (energie, proteină, substanţe minerale). Acoperirea acestor cerinţe se
realizează printr-o alimentaţie corespunzătoare, care să evite atât excedentul cât şi
deficitul, mai ales în proteine.
a. Alimentaţia oilor în repaus, pregătire pentru montă şi montă
După sfârşitul lactaţiei, oile intră în repaus pentru refacerea rezervelor
corporale şi pentru pregătirea organismului în vederea utilizării lui la montă.
Refacerea rezervelor corporale este necesară deoarece aceste rezerve vor fi
utilizate la sfârşitul gestaţiei şi începutul lactaţiei. În timpul repausului, cerinţele
oii nu sunt mari, ele fiind situate la nivelul de întreţinere, în consecinţă,
alimentaţia trebuie să acopere acest necesar inclusiv cel pentru creşterea lânii.
Repausul mamar coincide în mare parte cu întreţinerea oilor pe păşune, dar la
păşune normele pentru oile tinere fiind mai mari cu 10-15% decât în stabulaţie, pe
lângă masa verde 6-7 kg/zi în unele situaţii raţia se poate completa şi cu alte furaje
(dacă păşunea este de slabă calitate). Nu trebuie neglijată sarea, care se va
administra la discreţie sub formă de bulgări pentru lins. Alimentaţia aplicată în
timpul repausului mamar va influenţa în mare măsură fecunditatea oilor precum şi
starea lor de întreţinere.
Utilizând timp de 2-3 săptămâni înainte de montă o alimentaţie suplimentară
“flushing”, se determină o creştere a prolificităţii.
În perioada de pregătire pentru montă şi montă, hrănirea oilor se face cu
nutreţuri verzi 8-10 kg/zi, nutreţuri concentrate 0,1-0,2 kg/zi (sfârşitul verii), iar în
cazul pregătirii pentru monta de la începutul primăverii, se utilizează 1-2 kg fân,
1-2 kg rădăcinoase, 1-1,5 kg nutreţuri însilozate şi 0,2-0,3 kg concentrate.
 78
Se va evita excesul de Ca şi menţinerea raportului Ca/P în jurul
valorii 1. În timpul pregătirii pentru montă şi montă trebuie evitate şi variaţiile
mari de alimentaţie, care determină pe de o parte perturbările asupra apariţiei
căldurilor, dar şi asupra mortalităţii embrionare.
În concluzie, alimentaţia se va face la nivelul de întreţinere şi pentru
reconstituirea rezervelor corporale.
b. Alimentaţia oilor în gestaţie
Gestaţia la oi durează 5 luni, perioadă care în funcţie de cerinţele de substanţe
nutritive este împărţită în trei părţi şi anume: începutul gestaţiei (luna I-a), luna a 2-a
şi a 3-a de gestaţie şi sfârşitul gestaţiei (luna a 4-a şi a 5-a).
În prima lună de gestaţie, deoarece dezvoltarea fătului este redusă, nici
cerinţele de hrană nu cresc, dar se recomandă menţinerea aceluiaşi regim de hrană
folosit în perioada precedentă pentru a evita mortalitatea embrionului. Regimul de
alimentaţie folosit are însemnătate deosebită şi asupra viitoarei producţii de lână,
pentru că acum este perioada în care se dezvoltă foliculii piloşi. În luna a 2-a şi a
3-a de gestaţie, creşterea fetusului este în continuare redusă (la 40 zile este în
greutate de cca. 5 g, la 90 zile este de 600 g), cerinţele de hrană se menţin la un
nivel scăzut fiind totuşi uşor mai pronunţate decât cele pentru întreţinere. Deci,
alimentaţia trebuie făcută cel puţin la un nivel de întreţinere, cu nutreţuri de
calitate, deoarece capacitatea de ingestie este încă bună şi reconstituirea
rezervelor corporale trebuie continuată. Ultimele 2 luni de gestaţie se
caracterizează printr-o creştere intensă a fetusului, care determină şi creşterea
rapidă a cerinţelor de hrană în schimb, capacitatea de ingestie scade, cerinţele nu
pot fi acoperite prin hrană,iar animalul utilizează din rezervele corporale.
Ca urmare, se vor administra cantităţi mai mari de nutreţuri concentrate, iar
dintre nutreţurile de volum se vor folosi fânuri de foarte bună calitate.
La debutul gestaţiei, în hrana oilor se vor utiliza 5-7 kg/zi, nutreţuri verzi
(pajişti) şi 0,1-0,2 kg concentrate (ovăz, orz, tărâţe, porumb), în luna a 2-a şi a 3-a
de gestaţie, perioadă în care oile sunt deja în stabulaţie, se administrează 1,5-3
kg/zi fibroase (din care 50% pot fi reprezentate prin grosiere), 1,5-2 kg/zi
suculente (rădăcinoase, nutreţ murat), 0,1-0,3 kg/zi concentrate (porumb, tărâţe,
şroturi).
 79
Raţiile din perioada a II-a de gestaţie (ultimele 2 luni) vor fi alcătuite
din cantităţi mai mari de nutreţuri concentrate 0,2-0,4 kg şi mai mici de fibroase
1-1,5 kg şi suculente 1-2 kg reprezentate mai ales din rădăcinoase.
Cu două săptămâni înainte de fătare se vor scoate din alimentaţia oilor
nutreţurile murate şi se va reduce cantitatea de rădăcinoase.
 80
c. Alimentaţia oilor în perioada de lactaţie
După fătare, în prima săptămână capacitatea de ingestie este scăzută, oaia
nu poate ingera o cantitate suficientă de furaje care să acopere necesarul de hrană
şi atunci utilizează propriile rezerve corporale.
Lactaţia este o perioadă epuizantă (pentru organismul animal), fiind
caracterizată prin cele mai ridicate cerinţe din tot ciclul de producţie al unei oi.
Practicarea unei alimentaţii care nu acoperă cerinţele în energie şi proteină are
ca urmare scăderea producţiei de lapte, fapt care influenţează negativ creşterea
mielului în prima lună de viaţă, vârstă la care nu poate consuma decât lapte matern.
Cerinţele de hrană ale oilor în lactaţie sunt stabilite după producţia de lapte 0,9-
4 l/zi, alimentaţia făcându-se în sensul satisfacerii acestor cerinţe.
În evoluţia producţiei de lapte se cunosc două perioade şi anume, primele 2
luni de lactaţie când mielul consumă în întregime laptele produs şi a doua, după
înţărcare, când oile se mulg.
Raţia din perioada I de lactaţie (iarna) este formată din 1,5-3 kg fânuri, 1,5-3
kg suculente şi 0,2-0,4 kg concentrate, iar pe timp de vară (perioada a II-a) după
înţărcare, se va administra masă verde sub formă de păşune 8-10 kg, concentrate
0,1-0,3 kg (dacă păşunea este insuficientă).
Trecerea de la regimul de stabulaţie la cel de păşunat se face treptat prin
administrarea unor tainuri de nutreţuri fibroase dimineaţa şi seara.
Raţia trebuie să mai conţină şi suplimente minerale ca P, Ca, Mg care să
acopere necesarul stabilit prin norme.

5.4.2. ALIMENTAŢIA BERBECILOR

DE REPRODUCŢIE
Berbecii de reproducţie trec în cursul unui an prin următoarele trei perioade:
• perioada de pregătire pentru montă;
• perioada de montă;
• perioada de repaus.
Perioada de pregătire pentru montă începe cu o lună înaintea sezonului
utilizării berbecilor la montă. Această perioadă corespunde cu ultima etapă a
sezonului de păşunat, astfel încât, raţiile vor fi alcătuite în principal din nutreţuri
verzi în cantitate de 5-6 kg, suplimentate cu nutreţuri concentrate.
 81
Nutreţurile concentrate cresc progresiv de la 200 la 500g şi sunt
reprezentate printr-un amestec de ovăz, orz, tărâţe, şrot şi supliment mineral bogat
în P.
Sunt de asemeni indicate şi fibroasele, care pot participa alături de celelalte
sortimente, în cantităţi de 0,5-1 kg fân de foarte bună calitate.
Perioada de montă durează 2 luni (sept.-oct.) – este perioada de activitate
intensă, ca urmare raţiile vor fi alcătuite din nutreţuri cu valoare nutritivă ridicată
(concentratele), care se vor majora până la valoarea lor maximă, adică 1 kg/zi.
Pe lângă concentrate din raţie nu va lipsi fânul 1,5-2 kg/zi şi nici morcovii
în cantitate de 1-2 kg/zi.
După încheierea perioadei de montă, berbecii intră în repaus (noiembrie-
iulie), perioadă în care prin hrană trebuie asigurate cerinţele pentru funcţiile vitale
şi cele pentru creşterea lânii.
Raţiile din perioada de stabulaţie vor fi alcătuite din cantităţi mai mari de
nutreţuri voluminoase şi cantităţi minime de nutreţuri concentrate, respectiv 1,5-
2,5 kg fibroase din care 0,5-1 kg nutreţuri grosiere, 1-2,5 kg suculente
(rădăcinoase şi nutreţuri murate) şi 0,2-0,4 kg concentrate (porumb, orz, tărâţe).
Vara berbecii sunt întreţinuţi pe păşune, consumul de nutreţ verde poate fi
până la 10 kg/zi, iar în cazul în care iarba de pe păşune este de slabă calitate,
raţiile vor fi completate cu 0,1-0,3 kg nutreţ concentrat.
Suplimentele minerale pot fi administrate în amestec cu nutreţuri
concentrate, se va asigura obligatoriu sarea şi apa la discreţie.

5.4.3. ALIMENTAŢIA MEILOR

Ca şi în cazul viţeilor, mieii se vor hrăni obligatoriu cu colostru la 1-2 ore
după naştere, iar după perioada colostrală, sunt lăsaţi să sugă lapte matern. În
primele două luni de lactaţie mieii consumă întreaga cantitate de lapte de la
mamele lor. Producţia maximă de lapte a oii este atinsă la 2-3 săptămâni de la
fătare, după care este în scădere.
Paralel cu scăderea producţiei de lapte, cresc cerinţele nutriţionale ale
mielului, cerinţe care se vor putea acoperi dacă în alimentaţie se vor introduce
nutreţuri concentrate.
Obişnuirea cu nutreţuri concentrate se va face de la vârsta de 2 săptămâni,
administrarea făcându-se la discreţie.
 82
Tot de la această vârstă mieii se vor obişnui să consume fân de cea mai
bună calitate, introducerea acestor nutreţuri se face în scopul obişnuirii cu
consumul nutreţurilor uscate specifice adultului.
În afară de laptele matern mieii se pot hrăni şi cu substituienţi de lapte, în
cantităţi care cresc odată cu vârsta (de la 90 g-150 g/zi), în medie 100g în 4
tainuri/zi.
Înţărcarea poate fi realizată începând cu vârsta de 5-6 săptămâni cu condiţia
ca mieii să-şi fi dublat greutatea de la naştere până la această vârstă şi să se fi
obişnuit să consume 200-250g/cap/zi nutreţuri concentrate.
Momentul înţărcării poate fi diferit în funcţie de scopul urmărit, dar de
regulă se practică după vârsta de 2-3 luni.
Indiferent de vârstă, trecerea de la o alimentaţie la alta se face progresiv,
pentru a se evita scăderile bruşte ale sporului în greutate (în următoarele 5-10 zile
după înţărcare mieii înregistrează pierderi de până la 500g).
Consumul de fân şi nutreţ combinat creşte după vârsta de 28 zile, nutreţul
combinat are un nivel proteic de 140-150g PBD/kg în prima lună, 100-110g PBD
în a doua lună şi 80-90g PBD în luna a 3-a.
La înţărcare un miel poate consuma 0,15-0,3 kg/zi fân foarte bun, apoi
treptat se obişnuieşte şi cu nutreţul verde, consumul este de 1-1,5 kg/zi, iar
concentratele 0,2-0,3 kg/zi sunt administrate sub formă de amestecuri sau
nutreţuri combinate.

5.4.4. ALIMENTAŢIA TINERETULUI OVIN

DE REPRODUCŢIE
Această categorie se referă în special la tineretul femel de înlocuire, care
este utilizat la montă de la vârsta de 8 sau 18 luni, în funcţie de vârsta la care
realizează greutatea corporală optimă pentru reproducţie.
Obiectivul fiind atingerea a 75% din greutatea corporală, pentru a putea fi
utilizate la montă, hrănirea mieluţelor se va face diferenţiat pe următoarele
perioade:3-6 luni; 6-12 luni şi 12-18 luni.
După înţărcare, mieii, până la împlinirea vârstei de 6 luni, sunt întreţinuţi pe
păşunile cele mai bune, asigurând un consum zilnic de 2-4 kg/zi cu un supliment
de nutreţ concentrat de 100-200g dacă iarba este slabă. La sfârşitul perioadei,
mieluţele ating o greutate corporală de 22-28 kg funcţie de rasă.
 83
Între 6-12 luni, către sfârşitul perioadei de păşunat, se introduce spre
obişnuire şi fânul în cantităţi crescânde, astfel că, în stabulaţie cantitatea
administrată este de 1-1,2 kg/zi.
La alcătuirea raţiei sunt utilizate şi nutreţurile suculente în cantitate de 0,5-1
kg, iar concentratele 0,100-0,250 kg.
La împlinirea vârstei de 8 luni, dacă mieluţele au atins 75% din greutatea
corporală a adultelor, pot fi date la montă, aceasta presupunând realizarea unor
sporuri de 150-200g/zi, iar atunci când sporurile sunt de numai 50-100g/zi,
mieluţele sunt folosite la reproducţie la vârsta de 18 luni.
Pentru mieluţele în vârstă de 12-18 luni, o raţie este alcătuită din
următoarele sortimente şi cantităţi de nutreţuri: 5-6 kg nutreţuri verzi, cu un
supliment de concentrate de 100g/zi, dacă păşunea este de slabă calitate.
În apropierea sezonului de utilizare la montă (cu 4 săptămâni înainte), în
raţii, cantităţile de concentrate vor creşte până la 200-300g/zi.

5.4.5. ALIMENTAŢIA OVINELOR

SUPUSE ÎNGRĂŞĂRII
Îngrăşarea ovinelor se poate realiza în sistem intensiv, semiintensiv şi
extensiv, folosindu-se următoarele categorii: mieii înţărcaţi şi oile adulte scoase
de la reproducţie.
În sistemul intensiv se realizează:
• îngrăşarea precoce a mieilor până la 25 kg greutate vie;
• îngrăşarea până la 30-35 kg greutate vie;
• îngrăşarea până la 40-45 kg greutate vie.
După înţărcare, când mieii ajung la greutăţi corporale de 14-15 kg, sunt
supuşi îngrăşării timp de 4-5 luni, vârstă la care realizează o greutate corporală de
34-40 kg, îngrăşarea desfăşurându-se în trei faze.
Trecerea de la regimul de alimentaţie anterior se face treptat pe parcursul a
10-12 zile, mieii se obişnuiesc cu noile condiţii de întreţinere şi alimentaţie.
Raţiile sunt alcătuite din nutreţuri fibroase tocate şi nutreţuri concentrate.
Cele mai indicate nutreţuri sunt voluminoasele (fânuri, grosiere, suculente
sau nutreţuri verzi) şi concentratele, care se pot administra ca atare sau sub formă
de amestec unic. Caracteristic pentru îngrăşare este faptul că nutreţurile
concentrate se administrează în cantităţi de 1-1,2 kg/zi, mai mari decât la
categoriile de tineret, care sunt crescute pentru reproducţie.
 84
La tineretul ovin supus îngrăşării se folosesc nutreţuri combinate reţetele
40-6 şi 40-7 alcătuite din cereale, tărâţe de grâu, şroturi de floarea soarelui, făină
de lucernă, suplimente minerale.
Nutreţul combinat administrat la miei de 25 kg greutate vie au un conţinut
în energie mai mic (0,95 UNC/kg), iar cel în proteină este de 160-170 PB/kg
(120 g PDI-135 g PDI) în schimb, nutreţul combinat care se administrează în faza
de finisare are un conţinut mai mare în energie 1-1,1 UNC/kg şi mai scăzut în
proteină, 120-140 g PB/kg (95 g PDI).
Nutreţurile care au un conţinut mai mic în PB (PDI) , determină o reducere
a vitezei de creştere.
Sporul mediu zilnic realizat pe întreaga durată a îngrăşării este de 0,2-0,3 kg
cu un indice de consum de 6-7 UNC/kg.
Datorită faptului că se folosesc cantităţi mai mari de concentrate, apare
adesea un excedent de P şi un deficit de Ca, fapt care duce la apariţia urolitiazei
(calculi urinari), determinând o reducere a vitezei de creştere. Prevenirea acestor
tulburări se realizează prin utilizarea în raţie a suplimentelor cu Ca sau prin
folosirea fânului de leguminoase.
Hrănirea se face la discreţie.
Îngrăşarea în sistem semiintensiv
Îngrăşarea se face atât în stabulaţie, cât şi pe păşune. Sunt îngrăşaţi mieii
înţărcaţi în vârstă de 2 luni cu o greutate de cel puţin 15 kg, până la 35-45 kg.
Îngrăşarea durează 7-9 luni, funcţie de sporurile realizate şi de nutreţurile
utilizate.
Pe perioada de stabulaţie se va administra 1-2 kg de fân din care 50% pot fi
grosiere, 1-1,5 kg rădăcinoase, nutreţuri murate sau borhoturi şi 0,1-0,2 kg
concentrate (porumb, şroturi).
Trecerea la regimul de păşunat se face treptat, prin scăderea nutreţurilor de
volum şi creşterea nutreţurilor verzi.
Consumul de nutreţuri verzi la tineret este de 3-4 kg, iar nutreţurile
concentrate în cantităţi de 0,1-0,2 kg, completează raţia.
Finisarea se face la adăpost cu fân 1,5-2 kg, 1,5-2,5 kg suculente şi cantităţi
sporite de nutreţuri concentrate, respectiv 0,3-0,4 kg.
Recondiţionarea oilor adulte
 85
Adultele reformate toamna se îngraşă iarna, îngrăşarea durând cca. 3
luni. Alimentaţia se bazează pe fânuri şi nutreţuri grosiere (2-2,5 kg/zi), nutreţuri
suculente (3-3,5 kg/zi) şi nutreţuri concentrate (0,2-0,4 kg).
Îngrăşarea adultelor reformate se poate realiza utilizând cantităţi mai mari
de nutreţuri grosiere melasate şi cu adaus de uree, în amestec cu nutreţuri murate,
sau alte categorii de nutreţuri de volum.
Se vor asigura substanţele minerale prin CaCO3, fosfat dicalcic şi sare de
bucătărie. Pe întreaga perioadă se realizează sporuri de greutate, de 0,1-0,15 kg/zi,
iar consumul specific este de 9-10 UNC/kg spor.
 86

CAP.6. NORMELE DE HRANĂ

ŞI ALIMENTAŢIA PORCILOR
6.1. PARTICULARITĂŢILE DIGESTIEI
ŞI VALORIFICĂRII HRANEI LA PORCINE
Porcinele sunt animale monogastrice, cu masticaţie foarte activă şi salivaţie
pronunţată, cu volumul tubului digestiv mai mic decât la rumegătoare şi un tranzit
intestinal mare.
Comparativ cu rumegătoarele, monogastricele au un singur stomac, nu
dispun de simbionţi, care să modifice hrana înainte de a fi degradată de sistemul
digestiv propriu fiecărui animal. Flora intestinală se găseşte în ultimele porţiuni
ale intestinului având un rol limitat în degradarea nutrienţilor.
Datorită specificului digestiei şi valorificărei hranei, porcinele sunt adaptate
pentru hrănirea cu nutreţuri sărace în celuloză cum sunt concentratele,
rădăcinoasele, cartofii, nutreţurile verzi.
Din grupa substanţelor organice, porcinele valorifică cel mai bine
substanţele exctractive neazotate, motiv pentru care, baza în alimentaţia acestei
specii o constituie nutreţurile concentrate, porumbul fiind componentul cu
ponderea cea mai mare în raţie.
Proteinele reprezintă o altă grupă de substanţe, care este bine valorificată,
cerinţele porcilor fiind determinate în mare măsură de valoarea lor biologică
(conţinutul proteinei în aminoacizi). Un aport suficient şi bine echilibrat în
aminoacizi în alimentaţia porcinelor, reprezintă un factor determinant al calităţii
cărnii, de aceea, în practică, la alcătuirea reţetelor de nutreţuri combinate, se are în
vedere conţinutul materiilor prime în aminoacizi esenţiali.
Dintre aminoacizii esenţiali lizina şi metionina joacă un rol deosebit în
procesul de creştere şi îngrăşare. Dar într-o alimentaţie corectă se pune problema
nu numai a asigurării cantităţilor de aminoacizi totali, cât mai ales a
aminoacizilor digestibili. În funcţie de cantităţile de aminoacizi ingerate şi
excretate, dibestibilitatea aminoacizilor poate fi aparentă şi reală.
Creşterea cantităţii ingerate determină scăderea părţii excretate, de origine
endogenă, care corespunde secreţiilor enzimatice şi descuamărilor pereţilor
intestinali.
 87
Digestibilitatea aparentă a aminoacizilor poate fi determinată cu
ajutorul relaţiei:
Digestib. aparentă amino. acid (%) = amino acid ingerat− amino acid excretatx100
amino acid ingerat

Digestibilitatea reală a aminoacizilor nu variază în funcţie de cantitatea

ingerată, se determină prin relaţia:
Digestib. reală amino. acid (%) = amino acid ingerat− (amino acid excretat- amino acid endogen) x100
amino acid ingerat

Aminoacizii excretaţi =Aminoacizii excretaţi de origine alimentară

+aminoacizii excretaţi de origine endogenă.
Cunoscând digestibilitatea aminoacizilor se asigură o mai bună apreciere în
alcătuirea reţetelor şi raţiilor.
Substanţele minerale şi vitaminele sunt indispensabile atât pentru
sănătatea, cât şi pentru producţiile obţinute, de aceea ele vor fi asigurate prin
hrană în raport cu cerinţele animalelor.
Specificul digestiei determină şi tehnica de preparare şi administrare a
hranei, astfel grăunţele şi seminţele se pot da sub formă uruită (granulaţie de 1,5
mm) sau ca atare, atunci când sunt prăjite (pentru purcei sugari).
Nutreţurile concentrate se pot administra sub formă uscată, umectată sau
terci în funcţie de tehnica de alimentaţie, iar alte categorii pot fi preparate prin
fierbere, prajire, deoarece prin aceste procedee poate fi influenţată cantitatea
ingerată şi digestibilitatea nutreţurilor.
În ceea ce priveşte tehnica de alimentaţie aplicată, pentru categoriile purcei
sugari şi tineretul în creştere se utilizează alimentaţia la discreţie (ad libitum), iar
pentru restul categoriilor o alimentaţie restricţionată (în tainuri fixe).
Normele de hrană stabilite pentru fiecare categorie de vârstă şi formă de
producţie sunt influenţate de trei categorii de factori:
• factori care ţin de animal: sex, vârstă, greutate corporală, stare
fiziologică, intensitatea folosirii la montă, etc;
• factori care ţin de nutreţ: concentraţia în energie a raţiei, calitatea
proteinei din hrană, valoarea biologică a proteinelor, coeficienţii de utilizare ai
substanţelor nutritive;
• factori care ţin de mediu: temperatura şi umiditatea adăpostului.

6.2. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

SCROAFELOR DE REPRODUCŢIE
 88
Într-un ciclu de producţie scroafele trec prin stări fiziologice (gestaţie,
lactaţie, reconstituire rezerve corporale) care determină schimbări profunde ale
metabolismului,cerinţele de hrană fiind stabilite după evoluţia ciclului de producţie.

6.2.1. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

SCROAFELOR GESTANTE
Cerinţele de energie pentru gestaţie se stabilesc în funcţie de vârstă,
greutate corporală şi perioada de gestaţie. Dacă în primele trei luni de gestaţie,
cerinţele în energie sunt relativ mici, fiind situate aproximativ la nivelul de
întreţinere, în ultimele trei săptămâni de gestaţie, datorită modificării
metabolismului bazal, care devine tot mai ridicat şi cerinţele sunt mai mari cu
aproximativ 20-30 %, comparativ cu cerinţele pentru întreţinere.
Nivelul energetic exprimat în energie metabolizabilă este apreciat la 2850
kcal EM/kg nutreţ combinat.
Cerinţele de proteine
Asigurarea proteinelor în hrană este necesară , dat fiind faptul că,
dezvoltarea fetuşilor se realizează pe seama acestor proteine. În perioada de
gestaţie nivelul proteic al hranei recomandat este de 12% PB sau, asigurând o
cantitate de 90-140g PBD/UNL.
Substanţele minerale în special Ca şi P, se vor asigura mai ales în partea a
doua a gestaţiei, contribuind la formarea scheletului fetuşilor.
În ceea ce priveşte vitaminele, cele mai importante sunt, vitaminele
liposolubile şi unele vitamine din complexul B; satisfacerea nevoilor în vitamine a
scroafelor gestante asigură sănătatea purceilor nou născuţi. Normele de hrană
pentru scroafele în gestaţie şi în refacere sunt prezentate în tabelul 21.

Tabelul 21
Normele de EM, PB, PBD şi AA esenţiali la porcine,
exprimate pe kg SU raţie (bazată pe porumb) la scroafe de reproducţie
Scroafe în repaus
Norme Scroafe gestante Scroafe în lactaţie
mamar
Tipul Comercial Gospodăresc Comercial Gosp. Comercial Gosp.
 89
Perioada (zile) 0-84 84-114 0-84 84-114 0-35 0-35 0-26 0-26
EM,MJ 13,18 12,74 13,29 12,85 14,42 14,06 14,30 14,39
PB, g 145 183 139 175 210 199 142 139
PBD, g 113 142 108 136 172 162 113 111
LIZINĂ, g 7,1 8,6 6,9 8,3 11,3 10,9 6,6 6,5
MET+CIS, g 4,0 5,0 3,9 4,8 6,5 6,2 3,8 3,7
TRIPTOFAN, g 1,5 1,8 1,5 1,8 2,4 2,3 1,4 1,4
TREONINă, g 4,6 5,5 4,4 5,4 7,3 7,0 4,2 4,2
ARGININă, g 8,2 9,9 8,0 9,6 13,1 12,6 7,6 7,5
HISTIDINĂ, g 2,5 3,1 2,5 3,0 4,0 3,9 2,4 2,3
FENILAL+TIR., g 7,6 9,2 7,4 8,9 12,1 11,7 7,1 7,0
LEUCINĂ, g 7,6 9,2 7,4 8,9 12,1 11,7 7,1 7,0
IZOLEUCINĂ, g 4,0 5,0 3,9 4,8 6,5 6,2 3,8 3,7
VALINĂ, g 5,0 6,1 4,9 5,9 8,1 7,8 4,7 4,6

Nutreţuri indicate
În prima parte a gestaţiei nivelul de hrănire nu este ridicat, pentru că nici
cerinţele nutritive nu sunt deosebit de mari, nu acelaşi lucru putându-se spune
despre partea a doua a gestaţiei, când se urmăreşte atât dezvoltarea fetuşilor dar şi
asigurarea formării rezervelor corporale.
La începutul gestaţiei se aplică o hrănire restrictivă, folosindu-se cantităţi
mici de nutreţuri concentrate.
În primele trei luni se administrează 2-2,5 kg/zi, în următoarele 22 zile
cantitatea creşte la 2,5-3 kg/zi, urmânmd ca în ultimele 2 zile să scadă la 2,5 kg/zi
nutreţuri concentrate, în medie în perioada gestaţiei consumul este de 2,5 kg/zi.
Nutreţurile concentrate se pot administra sub formă de nutreţ combinat sau
amestecuri din diferite sortimente.
Nutreţul combinat destinat hrănirii scroafelor gestante (întreţinute în
sistemul industrial) este reţeta 0-6 (tabelul 22).
Pe lângă nutreţurile concentrate se recomandă administrarea în funcţie de
sezon a nutreţurilor de volum, morcovi furajeri, sfeclă, gulii 3-4 kg/zi, cartofi 4-5
kg/zi iar vara pot fi administrate cca. 5-8 kg/zi, nutreţuri verzi.
În raţia de iarnă se poate utiliza şi o cantitate de 0,5-0,8 kg/zi făină de
lucernă.
 90
Tabelul 22
Nutreţ combinat reţeta 0-6 pentru scroafe gestante
EM kcal PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g)
Sortimente %
2850 120 5,3 1,6 10 6
Porumb 10 388 10 0,3 0,4 0,03 0,29
Orz 60 1780 60 2,7 2,6 0,48 2,58
Tărâţe de grâu 20 578 34 1,3 0,98 0,32 2,28
Făină de lucernă 5 95 9,0 0,35 0,2 0,93 0,14
Făină carne 1,0 28 6 0,003 0,002 0,007 0,003
CaCO3 1,2 4,7
Fosfat dicalcic 1 3,2 1,8
L Lizină 0,8 0,96
Zoofort 1
Total 100 2869 119 5,61 4,18 9,67 7,09

Pentru prevenirea constipaţiei, cu câteva zile înainte de fătare, concentratele

sunt înlocuite cu terci din tărâţe de grâu.
Cu 10 zile înainte de montă se recomandă o alimentaţie de şoc (flushing),
stimulativă, care trebuie să depăşească cu 15-20 % nevoile în energie pentru
întreţinere, acest mod de alimentaţie fiind factorul ce determină creşterea
numărului de purcei pe de o parte, iar pe de alta se impune, cu atât mai mult, cu
cât scroafele în timpul lactaţiei, au pierdut mai mult în greutate.

6.2.2. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

SCROAFELOR ÎN LACTAŢIE
Lactaţia este o perioadă epuizantă pentru scroafă, cantitatea de lapte produsă
este de 6-7 kg/zi , producţia maximă de lapte se situează în a 3-a săptămână,
rămâne aproape constantă în săptămâna a 4-a şi a 5-a, după care scade uşor
până în săptămâna a 6-a, scăderea fiind mai pronunţată până la sfârşitul
lactaţiei.
Necesarul de hrană în perioada lactaţiei nu poate fi acoperit prin nutreţuri,
organismul foloseşte din rezervele corporale proprii şi ca urmare se înregistrează
o scădere a greutăţii corporale a scroafei de 10-25 kg.
Aceste rezerve sunt reconstituite la sfârşitul lactaţiei şi la începutul gestaţiei
următoare.
Cerinţele de hrană sunt influenţate de producţia de lapte şi variază în funcţie
de curba lactaţiei.
Laptele de scroafă, în comparaţie cu cel de vacă, este mai bogat în grăsimi şi
în substanţe azotate (7,5% şi respectiv 5,5%), caloricitatea acestuia este apreciată
la 5,4 MJ sau 1292 kcal/l.
 91
Ca urmare, cerinţele în energie pentru scroafele în lactaţie sunt direct
proporţionale cu caloricitatea laptelui şi numărul de purcei alăptaţi, cerinţe care se
adaugă la cele pentru asigurarea funcţiilor vitale (în medie 0,9 UNL/100 kg GV).
În sistemul UNL cerinţele pentru 1 litru de lapte se stabilesc raportând
caloricitatea laptelui la echivalentul caloric al UNL:
1292 kcal EN
UNL / litru = = 0,89
1457 kcal
Cerinţele de proteină sunt influenţate de cantitatea de proteine din lapte şi
de coeficientul de utilizare a proteinelor din hrană în producţia de lapte, care este
de 70 %, astfel încât pentru un litru de lapte se vor asigura 90-100 g PD.
Pentru scroafele în lactaţie se va asigura un nivel proteic al hranei de 14%
PB.
Necesarul global pentru energie şi proteină se mai poate stabili adăugând la
necesarul pentru funcţii vitale (0,9UNL şi 60-100 PBD/100 g GV) câte 0,4-0,5
unităţi şi 45-50 g PD/pentru fiecare purcel alăptat.
Cerinţele în substanţe minerale depind deasemeni de conţinutul laptelui în
substanţe minerale (0,9%), de gradul de utilizare a mineralelor din hrană şi de
producţia de lapte.
Cantitatea zilnică de Ca variază între 34-41 g, de P între 22-27 g, iar pentru
un litru de lapte se vor asigura 2 g Ca şi 1,5 g P.
Normele de hrană pentru scroafe în lactaţie sunt prezentate în tabelul 21.
Nutreţuri indicate
Prin alimentaţie se urmăreşte ca la înţărcare scroafele să se găsească într-o
stare bună de întreţinere, stare care influenţează favorabil apariţia căldurilor după
înţărcare.
La începutul lactaţiei, perioadă cu cerinţe mari, apetitul scroafelor este
scăzut şi ca urmare este necesară creşterea concentraţiei raţiei şi stimularea
apetitului.
După fătare se recomandă administrarea unui amestec de nutreţuri cu efect
laxativ, pentru combaterea constipaţiei. Amestecul poate fi alcătuit din tărâţe de
grâu 35 %, şrot de in 15 % şi 50 % nutreţuri concentrate, administrate sub formă
de barbotaj.
Acest amestec este înlocuit cu nutreţuri concentrate care acoperă până la
80 % din necesarul de hrană.
 92
Scroafele în lactaţie sunt hrănite în sistemul industrial de creştere cu
nutreţ combinat reţeta 0-5, (tabelul 23) caracterizată printr-un conţinut în energie
metabolizabilă de 2950 kcal sau 2100 kcal EN/kg, iar în proteină de 14 %.
Tabelul 23
Nutreţ combinat reţeta 0-5 pentru scroafe în lactaţie şi vieri
EM kcal PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g)
Sortimente %
2950 140 7,8 2,3 9 6
Porumb 28 1085 29,4 0,93 1,26 0,08 0,83
Ovăz 28 861 35,8 1,31 1,15 0,4 1,2
Orz 16 519 19,2 0,75 0,70 0,13 0,7
Şrot floarea 10 181 30 1,15 0,90 0,44 1,04
soarelui
Tărâţe de grâu 10 215 17,4 0,65 0,5 0,2 1,14
Făină lucernă 4 70 7,8 0,30 0,2 0,74 0,11
Fosfat dicalcic 1 3,24 1,83
CaCO3 1 3,9
L Lizină 2 2,4
Total 100 2931 139,6 7,49 4,71 9,13 6,85

Consumul mediu de nutreţuri concentrate este de 4,5-5,5 kg/zi, cu variaţii de

la 2,5-3 kg/zi în prima săptămână până la 5-5,5 kg/zi în săptămâna a patra,
perioadă după care consumul scade din nou la 2,5-3 kg.
În sistemul gospodăresc, pe lângă nutreţurile concentrate, se mai
administrează şi furaje suculente în funcţie de sezon.
Vara, o raţie este alcătuită din 1,5-3 kg concentrate şi 4-6 kg nutreţuri verzi
(lucernă sau trifoi), nutreţuri care stimulează lactaţia. Scroafele cu purcei pot fi
întreţinute şi pe pajişti care să asigure o cantitate de 6-8 kg nutreţ verde pe zi, la
care se adaugă un supliment de concentrate.
Iarna, alături de concentrate se folosesc suculente de iarnă în cantitate de 5-
10 kg şi 0,6-1 kg făină de fân de lucernă.
Pentru a uşura înţărcarea se micşorează cantitatea de nutreţuri concentrate.

6.3. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

VIERILOR DE REPRODUCŢIE
Organizarea alimentaţiei vierilor are ca scop menţinerea în permanenţă în
starea de întreţinere de reproducător, stimularea spermatogenezei şi evitarea
îngrăşării.
Normele de hrană sunt stabilite după greutatea corporală, vârstă şi perioade
fiziologice (repaus şi activitate).
 93
Pe perioada de repaus se va asigura doar necesarul pentru
întreţinerea funcţiilor vitale, iar în timpul activităţii, normele vor fi corelate cu
intensitatea utilizării vierilor la montă.
Normele globale ale vierilor de reproducţie corespund cu cele stabilite
pentru scroafele în lactaţie.
Cerinţele în energie în perioada de activitate sunt mai mari cu aproximativ
30 % faţă de cele pentru întreţinere care sunt apreciate la 1-1,4 UNL/100kg
greutate vie.
Cerinţele de proteină sunt asigurate printr-un nivel al hranei de 14% PB,
importanţă deosebită prezentând calitatea proteinelor, respectiv conţinutul acestora în
aminoacizi esenţiali, deoarece cantitatea şi calitatea spermei depinde de valoarea
biologică a proteinelor utilizate.
Aminoacizii cu rol în funcţia de reproducţie sunt lizina, metionina, cistina,
histidina.
Substanţele minerale precum: K, Na, Ca, P, Cl şi vitaminele A,B4,C,
prezintă deasemeni o importanţă deosebită în funcţia de reproducţie şi asupra
calităţii spermei.
Nutreţuri indicate
Deoarece apetitul vierilor este destul de capricios, se vor utiliza nutreţuri
variate, de calitate, apetisante şi care să evite îngrăşarea. Se recomandă utilizarea
nutreţurilor cu un conţinut mai redus în energie, dar mai ridicat în proteine şi
substanţe extractive neazotate. Principala sursă de nutreţuri o formează grăunţele
de cereale, care pot fi administrate ca atare sau intră în componenţa reţetelor de
nutreţuri combinate. Dintre cereale se foloseşte porumbul, orzul, ovăzul, grâul sau
sorgul, cu recomandarea ca ovăzul şi orzul să reprezinte 50 % din cantitatea de
cereale administrată. În complexele industriale se foloseşte în hrănirea vierilor
reţeta 0-5 în cantităţi de 2-2,5 kg/zi în perioada de repaus, 2,5-3 kg/zi în perioada
de activitte moderată şi până la 4,5 kg/zi în perioadele de activitate intensă.tărâţe,
şroturi), vor fi completate cu nutreţuri suculente în funcţie de sezon.
Vara se vor administra nutreţuri verzi mai ales lucernă pălită în cantitate de
5-6 kg, care prin conţinutul lor în săruri minerale şi vitamine influenţează
favorabil funcţia de reproducere.
Iarna, morcovul în cantitate de 3-4 kg, împreună cu 0,4-0,6 kg făina de fân
de lucernă, alături de 1-2 kg de concentrate vor alcătui raţia zilnică.
 94
În perioadele când vierii sunt utilizaţi intens la montă, se poate
administra şi 1-1,5 l lapte smântânit.

6.4. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

PURCEILOR SUGARI (1 - 10 kg)
Purceii sugari au un potenţial de creştere foarte ridicat şi o capacitate mare
de valorificare a hranei.
În prima săptămână de viaţă intensitatea ridicată de creştere determină
dublarea greutăţii de la naştere a purceilor, o dată cu înaintarea în vârstă şi
creşterea în greutate, ritmul de creştere scade.
La sfârşitul perioadei de alăptare, un purcel atinge greutatea de 10 kg,
înţărcarea făcându-se de regulă la 8 săptămâni.
Normele de hrană
Necesarul de substanţe nutritive şi de energie pentru creştere şi dezvoltare
până la vârsta de 3 săptămâni este asigurat prin laptele matern.
După această perioadă, producţia de lapte matern nu mai satisface necesarul
de energie şi substanţe nutritive, impunându-se introducerea hranei suplimentare.
Necesarul de energie raportat la masa corporală este mai mare decât la
porcul adult, deasemeni, necesarul de proteine, substanţe minerale şi vitamine este
ridicat. Proteinele din nutreţul suplimentar trebuie să fie uşor digestibile, cu
valoare biologică ridicată.
Este considerat adecvat pentru purceii sugari un nivel energetic al hranei de
3300 kcal EM şi un nivel proteic de 18 %/kg nutreţ, iar pentru dezvoltarea
normală a scheletului raportul Ca/P trebuie menţinut în limite de 1,5/1
Nutreţuri indicate
Până la vârsta de 3 săptămâni hrana cea mai indicată o formează colostrul şi
laptele matern, întrucât echipamentul enzimatic digestiv al purceilor sugari este
adaptat numai pentru prelucrarea substanţelor nutritive din aceste nutreţuri.
Colostrul constituie singura sursă de anticorpi necesari, anticorpi care încep
să-şi reducă activitatea după 36 ore de la fătare, de aceea se impune consumarea
colostrului chiar din prima oră.
La împlinirea vârstei de 3 săptămâni cerinţele purceilor sunt superioare
posibilităţilor de hrănire cu lapte matern, laptele nemaiputând acoperi aceste
cerinţe purceii prezentând grave tulburări (oprirea în creştere, diaree, aspect
bolnăvicios), cunoscute sub numele de “criza celor trei săptămâni”.
 95
Această criză se explică şi prin faptul să stocul de fier din ficatul
purceilor, acumulat în timpul gestaţiei, este epuizat la această vârstă, laptele
matern neconţinând fier, iar carenţa în fier presupune anemie. În această perioadă
mortalitatea cunoaşte procente considerabile datorate tulburărilor respiratorii,
gastrice şi intestinale provocate de numărul mare de viruşi şi bacterii existenţi în
mediul ambiant.
Criza celor trei săptămâni poate fi prevenită prin diverse procedee:
• asigurarea necesarului de fier prin injectări intramusculare a
preparatelor cu fier (Myofer-100, Ferodex), la vârsta de 3 zile;
• folosirea lutului roşu adăugat în jgheab;
• utilizarea hranei suplimentare care să compenseze deficitul alimentar
datorat scăderii lactaţiei;
• efectuarea dezinfecţiei pentru distrugerea microbilor;
• injectarea vitaminelor A şi D.
În concluzie, până la vârsta de trei săptămâni, hrana de bază o constituie
laptele matern. Cantitatea de lapte consumată în primele zile este de 20-30 g la un
tain, frecvenţa suptului fiind de 20-25 ori. Un purcel consumă în medie 0,6-1 l/zi,
în funcţie de producţia de lapte matern şi de numărul de purcei alăptaţi.
Deşi sistemul enzimatic este capabil să digere doar în procent de 50%
nutreţurile suplimentare după vârsta de 3 săptămâni, obişnuirea cu consumul
acestora începe de la 2 săptămâni.
Cele mai indicate nutreţuri sunt grăunţele de cereale prăjite, mai cu seamă
orzul, consumul zilnic creşte de la 25 g în prima săptămână la 150 g la şapte
săptămâni. Din grăunţele de orz şi de ovăz uruite şi cernute (pentru scăderea
conţinutului în celuloză), şroturi de soia, făinuri de origine animală se poate
realiza un amestec simplu utilizat la hrănirea purceilor sugari.
Până la înţărcare, purceii sunt hrăniţi cu nutreţuri cu palatibilitate mare, uşor
digestibile, cu valoare biologică ridicată şi cu o densitate nutritivă ridicată.
Nutreţul destinat pentru purcei sugari crescuţi în complexe industriale este
un nutreţ combinat alcătuit după reţeta 0-1 (tabelul 24).
Nutreţul combinat se administrează la discreţie, consumul zilnic în primele
două săptămâni este foarte mic, ajungând la vârsta de 8 săptămâni să fie de 500 g.
 96
Tabelul 24
Nutreţ combinat reţeta 0-1 pentru purcei sugari
EM kcal PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g)
Sortimente %
3300 180 15 4,8 12 9
Orz 64 2076 77 2,94 2,8 0,51 2,75
Şrot fl. soarelui 10 227 30 1,4 0,9 0,4 1,0
Lapte praf 10 355 36 2,94 1,4 1,4 1,1
Făină carne 2 76 11 0,62 0,31 1,16 0,2
Făină peşte 3 89 18 1,63 0,84 1,56 1,0
Drojdie 2 63 9 0,71 0,40 0,09 0,32
Grăsime 4 352
Făină oase 2,0 6,5 3,7
L Lizină 2 2,4
Zoofort 1
Total 100 3218 181 12,64 6,64 11,62 10,1

În funcţie de sistemul de creştere utilizat, înţărcarea purceilor se face la

vârste diferite şi anume, la 5-6 săptămâni (înţărcare timpurie) sau la 8 săptămâni
(înţărcare târzie sau tradiţională).
Înţărcarea timpurie se practică în complexele industriale, în timp ce
înţărcarea târzie se practică în sistemul de creştere gospodăresc. Purceii pot fi
înţărcaţi când consumul de nutreţuri concentrate este de 500 g/zi, iar greutatea
corporală realizată este de 10 kg.
În ceea ce priveşte consumul specific (IC) pe întreaga perioadă este de 1,8-
2,2 kg nutreţ pentru realizarea unui kg spor.
În fermele de tip gospodăresc, începând cu prima decadă de viaţă, se poate
administra purceilor, lapte de vacă ecremat în cantităţi de 50 ml/zi, până la 500
ml/zi la vârsta de 8 săptămâni.
Purceii consumă cu plăcere, după cum am arătat, grăunţe de cereale prăjite
în cantităţi de 50g până la 150-200 g la vârsta de 1 lună după care acestea sunt
înlocuite cu cereale uruite şi cernute (orz, ovăz) până la înţărcare.
Dintre nutreţurile suculente poate fi utilizat morcovul răzuit şi lucerna verde
începând cu decada a doua de viaţă în cantităţi ce cresc progresiv de la 50g la
300g/cap/zi.

6.5. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

PURCEILOR ÎNŢĂRCAŢI (10 - 25 kg)
Această categorie se referă la purceii după înţărcare şi până la atingerea
greutăţii de 25-30 kg, greutate ce se realizează la vârsta de 90 zile. În această
perioadă intensitatea de creştere este în continuare ridicată.
 97
Normele de hrană sunt în general ridicate, dar mai reduse ca cele
din perioada de sugar, având în vedere că pot fi ingerate cantităţi mari de
nutreţuri.
Cerinţele de energie se stabilesc în funcţie de sporul de creştere în greutate
şi de caloricitatea acestuia. Sporul mediu realizat la această categorie este de 400g
iar consumul specific pentru realizarea unui kg este de 2,4-2,5 kg nutreţ combinat.
Se apreciază că un nivel energetic de 3200-3300 EM/kg nutreţ combinat
satisface necesarul energetic al purceilor.
Cerinţele de proteine sunt condiţionate de coeficientul de utilizare al
proteinei din hrană în sporul de creştere, precum şi de valoarea biologică
(conţinutul în lizină, metionină, triptofan).
Necesarul optim de proteină este de 16 % PB iar de lizină de 1,25 % din
raţie.
Cerinţele de substanţe minerale sunt acoperite în condiţiile în care în hrană
Ca, P şi Na participă în cantităţi de 1 %, 0,8 % şi respectiv 0,15 %, considerate
optime pentru această categorie de vârstă.
Nutreţuri indicate
După înţărcare purceii pot valorifica toate nutreţurile specifice porcinelor.
Este necesar totuşi, ca în prima săptămână după înţărcare hrănirea să se facă cu
aceleaşi nutreţuri utilizate în perioada de sugar pentru evitarea crizei de înţărcare.
După această perioadă se administrează nutreţul specific purceilor înţărcaţi,
respectiv nutreţul combinat din reţeta 0-2 (tabelul 25).
Tabelul 25
Nutreţ combinat reţeta 0-2 pentru purcei înţărcaţi
EM kcal PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g)
Sortimente %
3300 160 12,3 3,9 10 8
Orz 35 1135 42 1,61 1,60 0,28 1,51
Porumb 18 698 19 0,70 0,70 0,12 0,53
Mazăre 15 544 38 2,70 0,40 0,13 0,45
Tărâţe de grâu 10 215 17,4 0,63 0,49 0,02 1,14
Şrot fl. soarelui 10 181 30 1,40 1,00 0,44 1,04
Făină carne 2,5 90 14 0,90 0,30 2,06 1,04
Grăsime 4 352
CaCO3 0,9 3,5
Fosfat dicalcic 1,0 3,2 1,8
L Lizină 2,6 3,12
Zoofort 1
Total 100 3215 160,4 11,06 4,49 9,97 8,08

Cantitatea de nutreţ combinat consumată zilnic este de 1-1,2 kg/cap.

 98
Pe lângă nutreţurile concentrate pot fi administrate şi suculente
(morcovi, sfeclă, cartofi), nutreţuri verzi (lucernă, trifoi) în cantităţi de 0,5-1 kg
funcţie de greutatea corporală a purceilor. Aceste nutreţuri sunt utilizate mai ales
în fermele de tip gospodăresc.

6.6. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

TINERETULUI DE PRĂSILĂ
După atingerea greutăţii corporale de 25-30 kg purceii înţărcaţi sunt trecuţi
la categoria tineret pentru reproducţie sau pentru îngrăşare în funcţie de destinaţia
ulterioară.
Tineretul porcin de reproducţie cuprinde vieruşi şi scrofiţe de la vârsta de 90
zile şi greutate de 25-30 kg, până la vârsta de 8 luni şi greutate de 100-110 kg.
Vieruşii şi scrofiţele sunt întreţinute diferenţiat în două perioade şi anume:
• faza I a de la 25-60 kg;
• faza a II a de la 60-100 kg.
În prima perioadă cerinţele în energie şi proteine sunt mai mari deoarece
nuivelul alimentaţiei trebuie să permită depunerile de proteine şi să limiteze
depunerile de grăsimi corporale.
De fapt această perioadă este o continuare a creşterii şi dezvoltării corporale
cerinţele de hrană fiind asigurate prin reţeta 0-3 (tabelul 26). În a doua perioadă,
adică de la 50 kg şi până la 100-110 kg, când se face şi introducerea la
reproducţie, se utilizează reţeta de nutreţ combinat pentru reproducători adulţi.
Tabelul 26
Nutreţ combinat reţeta 0-3 pentru tineret porcin (25-60 kg)
EM PB L M+C Ca P
Sortiment % (kcal) (g) (g) (g) (g) (g)
2750 140 8,4 4,9 9,0 6,0
Orz 50 1622 60 2,3 2,2 0,4 2,1
Ovăz 25 769 32 1,2 1,0 0,3 1,0
Şrot fl. soarelui 12 217 34 1,66 1,1 0,5 1,25
Tărâţe de grâu 6 129 9 0,38 0,3 0,1 0,68
Drojdie 2 58 9 0,71 0,2 0,10 0,32
CaCO3 1,2 4,70
Foafat dicalcic 0,8 2,53 1,46
L Lizină 2 2,4
Zoofort 1
Total 100 2795 144 8,11 4,8 8,63 6,81

Nutreţurile indicate
Hrănirea scrofiţelor până la vârsta de 6-7 luni se face la discreţie, după care
se trece la hrănirea restrictivă.
 99
Hrănirea restrictivă se menţine până la introducerea scrofiţelor la
reproducţie, moment după care se practică hrănirea stimulativă în vederea
pregătirii pentru montă.
Şi vieruşii sunt hrăniţi la discreţie în prima perioadă când se urmăreşte
testarea animalelor, iar după testare în vederea pregătirii pentru reproducţie se
practică hrănirea restrictivă, însoţită de mişcare în aer liber.
Cantităţile de nutreţuri combinate (reţeta 0-3) administrate scrofiţelor sunt
de 1,8-2 kg/zi, iar vieruşilor 2-2,8 kg/zi.
În sistemul gospodăresc se poate realiza un amestec din nutreţuri
concentrate, care poate înlocui nutreţurile combinate.
Aceste amestecuri pot fi alcătuite din: 40-50 % porumb, 20-30 % orz, 5-
10 % ovăz, 5-6 % mazăre, 7-10 % tărâţe de grâu, 5-7 % şrot de floarea soarelui, 2-
8 % şrot de soia, 2-3 % făinuri de origine animală, 2-10 % făină de lucernă, 2 %
substanţe minerale.
În hrana vieruşilor şi scrofiţelor se pot administra 5-6 kg/zi nutreţuri verzi
(lucernă, trifoi pălit), sfeclă, morcovi în cantitate de 4-6 kg/zi, făină de fân de
lucernă 0,4-0,6 kg/zi.
Cantitatea de nutreţuri concentrate este de 1-1,2 kg/zi la scrofiţe şi 1-1,5
kg/zi la vieruşi.

6.7. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

PORCILOR LA ÎNGRĂŞAT
Sunt supuse îngrăşării categoriile de tineret, care nu au fost destinate
reproducţiei şi animalele adulte reformate (vieri şi scroafe).
Tineretul porcin reprezentat mai ales din masculi castraţi, dar şi din femelele
inapte pentru reproducţie, sunt îngrăşate de la vârsta de 3 luni şi greutatea de 25-
30 kg şi până la greutatea de 100-110 kg când se face sacrificarea.
Îngrăşarea se realizează în două faze, respectiv faza I-a 25-60 kg şi faza a
II-a 61-110 kg.
Normele de hrană
Cerinţele de energie şi substanţe nutritive sunt influenţate de rasa şi vârsta
animalelor, de sex, starea de sănătate, felul alimentaţiei şi randamentul de utilizare
a energiei metabolizabile din hrană în energie netă de îngrăşare.
 100
Randamentul de utilizare a EM şi ENp este de 70 % iar energia din
hrană este valorificată la îngrăşare în proporţie de 40-60 %.
Cerinţele de energie sunt diferite în cele două faze ale îngrăşării, fiind
dependente de caloricitatea sporului realizat. În prima fază de îngrăşare, în sporul
de creştere, predomină ţesutul muscular, ţesutul adipos fiind redus, caloricitatea
sporului este mai mică deci şi cerinţele în energie vor fi mai reduse. Practic
necesarul energetic pentru prima fază este ca şi cel pentru tineretul de reproducţie.
Pe măsura înaintării în vârstă, depunerile de grăsime fiind mai mari, creşte
caloricitatea sporului, iar ca urmare cresc şi cerinţele energetice pentru realizarea
unui kg spor.
Sporul mediu realizat pe întreaga perioadă de îngrăşare este de 600 g iar
consumul specific este de 3,6-3,9 UNC/kg spor.
Cerinţele de proteine
În prima perioadă de îngrăşare, când în sporul de greutate predomină ţesutul
muscular, necesarul de proteină este mai ridicat.
Odată cu creşterea în greutate, în sporul de creştere predomină lipidele, deci
necesarul de proteină scade.
Cerinţele în proteină sunt influenţate şi de coeficientul de utilizare a
proteinei din hrană în proteină carne, care pentru porcine are valoarea de 20 %.
Deosebit de important este nu numai asigurarea nivelului proteic al hranei,
dar şi menţinerea unui raport optim între conţinutul hranei în proteină şi cel în
lizină. Acest raport este optim la valoarea de 4,2-5,2g lizină/100g proteină.
Cerinţele de substanţe minerale sunt apreciate la un nivel de 0,85-0,90 %
Ca şi 0,60-0,65 % P din hrană iar în ceea ce priveşte necesarul de NaCl, acesta
este de 0,15 % din hrană.
Aceste cerinţe sunt apropiate de cele ale tineretului în creştere.
Pentru tineretul supus îngrăşării, necesarul energetic şi proteic din cele două
faze se consideră asigurat, folosind un nutreţ cu un conţinut de 3100 kcal EM/kg
şi un procent de proteină de 15% şi 13% pentru faza I şi respectiv faza a II-a de
îngrăşare.
Nutreţurile indicate
În primele zile după introducerea tineretului la îngrăşare se face o trecere
treptată de la nutreţurile utilizate până la greutatea de 30 kg, la cele specifice
perioadei de îngrăşare.
 101
Nutreţul specific pentru îngrăşare în sistem intensiv este
nutreţul combinat, în prima parte folosindu-se reţeta 0-3, iar în ultima parte, reţeta
0-4 (tabelul 27).
Tabelul 27
Nutreţ combinat reţeta 0-4 pentru porci la îngrăşat (60-100 kg)

EM (kcal) PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g)

Sortimente %
3050 130 7,5 2,4 8 5,5
Porumb 35 1356 38 1,4 1,4 0,11 1,02
Orz 33 1070 40 1,6 1,4 0,3 1,42
Tărâţe de grâu 25 538 43 1,6 1,2 0,4 2,85
Şrot fl. soarelui 3 54 9 0,4 0,3 0,13 0,31
CaCO3 1 3,9
Fosfat dicalcic 1 3,2 1,8
L Lizină 1,2 1,2
Zoofort 1
Total 100 3018 130 6,21 4,3 8,04 7,4

Reţeta 0-3 se caracterizează printr-un conţinut în energie de 3100 kcal

EM/kg şi 15 % PB, iar reţeta 0-4 are acelaşi nivel energetic, dar un conţinut de
numai 13 % PB/kg.
În componenţa reţetelor participă în primul rând cerealele 50-80 %, din care
porumbul poate reprezenta 40-70 %, iar orzul 15-30%. Pentru asigurarea nivelului
proteic al nutreţului se utilizează în diferite proporţii seminţele de mazăre (25 %),
şrot de soia şi floarea soarelui (10-14 %), făinuri de origine animală (1-2 %).
Cantitatea de nutreţuri administrată depinde de greutatea corporală; astfel,
până la greutatea de 50-60 kg, consumul zilnic este de 1,2-2,2 kg, cu o medie de
1,7 kg pe perioadă, iar de la 60 kg până la sacrificare consumul zilnic variază între
2,4-3,4 kg cu o medie de 2,9 kg pe perioadă.
Îngrăşarea porcilor în sistemul gospodăresc se poate realiza înafară de
concentrate şi cu alte categorii de nutreţuri cum ar fi: nutreţurile verzi, lucerna şi
trifoiul 2-6 kg, sfeclă 2-3 kg sau cartofi în cantităţi progresive de la 2-3 kg până la
7-9 kg în ultima fază de îngrăşare. Cu bune rzultate se pot folosi şi subprodusele
laptelui, zara, zerul în cantităţi de 5-15 kg/zi.
Este cunoscut faptul că alimentaţia influenţează calitatea carcaselor,
porumbul fiind răspunzător de obţinerea grăsimilor cu consistenţă redusă. Pentru
acest motiv, porumbul este înlocuit în ultima parte a îngrăşării cu orz, fapt care
determină obţinerea unei grăsimi albe şi consistente.
 102
6.8. TEHNICA ALCĂTUIRII
STRUCTURILOR
DE NUTREŢURI COMBINATE
Pentru stabilirea structurii unui nutreţ combinat se parcurg următoarele
etape:
• stabilirea necesarului de energie şi substanţe nutritive în funcţie de
categoria de animale (conform normelor de hrană);
• stabilirea proporţiilor diferitelor materii prime care vor alcătui nutreţul
combinat; în funcţie de nivelul energetic care trebuie realizat pe kg nutreţ, se va
stabili proporţia de participare a nutreţurilor energetice (cereale, grăsime, zahăr
etc.) iar după necesarul de proteină şi aminoacizi, se va aprecia proporţia
nutreţurilor proteice vegetale (seminţe de leguminoase, şroturi, tărâţe, făină
lucernă) şi animale (lapte praf, făinuri de carne, peşte, sânge). În cadrul
amestecului se va aprecia şi proporţia de participare a carbonatului de Ca, fosfat
dicalcic, sare de bucătărie. Pentru echilibrarea reţetei în vitamine, oligoelemente
etc. se adaugă şi zoofort specific fiecărei categorii de vârstă.
Suma proporţiei tuturor componentelor din amestec trebuie să fie egală cu
100%;
• cunoscând conţinutul componentelor din amestec în energie, proteină,
aminoacizi, Ca şi P, precum şi proporţia lor de participare se poate calcula nivelul
energetic, proteic, în aminoacizi şi substanţe minerale al reţetei.
 103

CAP.7. NORMELE DE HRANĂ

ŞI ALIMENTAŢIA PĂSĂRILOR.
7.1. PARTICULARITĂŢILE DIGESTIEI
ŞI VALORIFICAREA HRANEI LA PĂSĂRI
Aparatul digestiv al păsărilor prezintă câteva particularităţi care îl
deosebeşte de cel al mamiferelor în sensul că este relativ scurt, prezintă o mare
rapiditate a tranzitului digestiv şi o eficacitate sporită a digestiei şi mecanismelor
de absorbţie.
În comparaţie cu mamiferele, aparatul digestiv al păsărilor se deosebeşte
prin prezenţa a două stomace, proventricul (funcţie secretorie) şi pipota (funcţie
mecanică). Alimentele în cavitatea bucală nu suferă nici o modificare fizică,
saliva bogată în mucus asigură lubrefierea bolului alimentar şi trecerea lui spre
esofag.
La palmipede esofagul se poate dilata, constituind un important rezervor de
furaje, fapt ce permite îndoparea pentru îngrăşarea acestei specii.
Galinaceele spre deosebire de palmipede prezintă o guşă bine dezvoltată,
care constituie un rezervor ce reglează tranzitul digestiv atunci când pasărea este
supusă unei restricţionări în furajare.
Guşa are rol deci de stocare, umectare şi înmuiere a furajelor şi are o
capacitate maximă de 250 grame (cocoşi adulţi).
Din guşă bolul alimentar trece în stomacul chimic sau proventricul, bogat în
glande ce secretă acid clorhidric şi pepsinogen, care acţionează asupra bolului
timp de câteva minute până la o oră.
Mai departe chimul alimentar trece în pipotă (stomac mecanic sau
triturator), care are o musculatură puternică, fapt ce permite zdrobirea şi triturarea
chimului mai ales că pasărea ingeră şi mici pietricele.
Din pipotă chimul alimentar ajunge în intestinul subţire unde vine în
contact cu sucul intestinal format din mucus şi secreţii pancreatice şi
biliare.Aceste secreţii hidrolizează protidele, glucidele şi lipidele.
Intestinul gros la păsări este reprezentat prin două cecumuri care se deschid
direct în rectum, în cecumuri au loc fermentaţiile bacteriene care nu hidrolizează
celuloza.
 104
Digerarea diferitelor componente ale nutreţurilor comportă unele
particularităţi; din grupa glucidelor, păsările digeră complet zahărul, dextrinele şi
amidonul, pentozanele sunt slab digerate iar celuloza şi lignina sunt practic
nedigerabile.
Totuşi raţele şi îndeosebi gâştele pot ingera şi valorifica nutreţurile cu un
conţinut relativ ridicat în celuloză, acestea având dezvoltate cecumurile.
Grăsimile în general şi cele vegetale în special, sunt mai bine digerate de
către păsări comparativ cu alte specii de animale.
Cât priveşte gradul de utilizare al energiei din hrană acesta variază cu vârsta
şi forma de producţie. La puii de găină în jurul vârstei de 14 zile gradul de
utilizare creşte foarte repede, după care, scade până la împlinirea vârstei de 40-50
zile.
 105
7.2. NORMELE DE HRANĂ
ŞI ALIMENTAŢIA GĂINILOR OUĂTOARE
7.2.1. NORMELE DE HRANĂ
PENTRU GĂINILE OUĂTOARE
În comparaţie cu mamiferele, păsările au metabolismul bazal mai mare de
aproximativ două ori, de unde rezultă cerinţe de hrană mai mari, pentru funcţii
vitale.
Specific pentru hrănirea păsărilor este şi faptul că normele de hrană sunt
apreciate prin mai mulţi indici (energie, proteină, lizină, metionină+cistină,
triptofan, treonină, arginină, leucină, valină,substanţe minerale şi vitamine, etc)
comparativ cu celelalte specii şi categorii de animale.
Cerinţele de energie sunt exprimate în energie metabolizabilă (EM), MJ sau
kcal/kg nutreţ combinat şi mai rar în energie netă (EN).
Estimarea necesarului energetic se face avându-se în vedere greutatea
corporală, producţia de ouă, caloricitatea oului, coeficientul de utilizare a energiei
din hrană în producţia de ouă, precum şi de temperatura ambiantă.
Determinarea EM pentru producţia de ouă se stabileşte pornind de la
compoziţia chimică a oului şi coeficientul de utilizare a EM în EN ou.
Caloricitatea oului se stabileşte pe baza compoziţiei chimice şi a caloricităţii
componentelor, se exprimă în kcal EN ou.
Dacă un ou conţine:
proteină 6,61 g x 5,7 = 37,68
grăsime 6,1 g x 9,5 = 57,95
glucide 0,52 g x 4,1 = 2,13
________________________
97,76 rotunjit 98 kcal EN ou

Considerând intensitatea ouatului 75 %, înseamnă că într-o zi găina va

elimina 98 x 75 / 100 = 73,5 kcal EN ou/zi.
Coeficientul de transformare a EM din hrană în EN ou este în medie de 79 %,
aceasta înseamnă că pentru fiecare kcal ou sunt necesare 1,27 kcal EM.
Pentru 73,5 kcal EN masă ou sunt necesare:
73,5 x 1,27 = 93,34 kcal EM stocată în ou/zi.
Necesarul pentru întreţinere este de 126 kcal/kg075.
 106
În cazul unei găini în greutate vie de 2 kg (1,682 greutate metabolică)
necesarul energetic de întreţinere este:
126 x 1,682 = 211,93 kcal/zi
Acest necesar se adaugă la cel pentru producţie, rezultând necesarul
energetic zilnic:
211,93 + 93,34 = 305,27 kcal EM/zi.
Cerinţele de proteină se stabilesc pe baza conţinutului oului în proteină şi al
coeficientului de transformare a proteinei din hrană în proteină ou.
La un procent de ouat de 75 %, digestibilitatea proteinei de 78 % ,iar
coeficientul de utilizare a proteinei ou de 50 %, rezultă că, la un conţinut de
6,6 g PB/ou, se va elimina zilnic următoarea cantitate de proteine:
6,61 x 75/100 = 4,97 g proteină ou
Atunci în funcţie de digestibilitatea proteinei şi de utilizarea ei în producţia
de ouă, necesarul zilnic de proteină care va trebui asigurat prin hrană va fi:
4,957 x 100/78 = 6,355
6,355 x 100/50 = 12,71 g PB/zi

Necesarul proteic pentru funcţii vitale este de 0,82 g/kg GV.

0,82 g/kg x 2 kg GV = 1,64 g PB
dar 1,64 x 100/78 x 100/50 = 4,15 g PB prin hrană.
Acest necesar se cumulează cu cel pentru producţie rezultând un total de:
12,71 + 4,15 = 16,86 g PB/zi.
O importanţă deosebită în alimentaţia păsărilor, prezintă valoarea biologică
a proteinelor din hrană.
Valoarea biologică a proteinelor este dată de aminoacizii indispensabili care
la păsări nu pot fi sintetizaţi, dintre care mai importanţi sunt: lizina, metionina,
cistina, triptofan, treonina, arginina, histidina, fenilalanina, glicina, izoleucina,
leucina, valina.
În general aminoacizii indispensabili sunt asiguraţi prin raţia de bază
excepţie făcând, metionina, cistina, lizina, triptofan, treonina, care se găsesc în
cantităţi mai mari în nutreţuri de origine animală.
O problemă esenţială pentru alimentaţia păsărilor este echilibrarea energo-
proteică a raţiei.
Raportul între energia şi proteina din raţie are valori diferite în funcţie de
categoria de păsări, la tineret care are cerinţe mari în proteină şi mai mici în
 107
energie, raportul are valori mai strânse (pui de carne 143, puicuţe 155)
comparativ cu găinile ouătoare (162).
Cerinţele de săruri minerale se stabilesc tot în funcţie de producţia de ouă,
coeficientul de utilizare a sărurilor minerale şi a cantităţilor de substanţe minerale
eliminate zilnic prin ou.
Pentru producţia de ouă importanţă prezintă Ca şi P dar şi raportul dintre
aceste minerale.
Cantitatea de Ca care participă la formarea cojii oului este de cca. 2 g, iar
coeficientul de utilizare din hrană în producţia de ouă este de 50 %, rezultă că la un
procent de ouat de 78 % necesarul zilnic este de:
2 x 78/50 = 3,12 g Ca/zi
Necesarul de P este mai redus decât cel de Ca şi anume 0,6 % din substanţa
uscată a raţiei, iar cât priveşte raportul Ca/P, acesta, la găinile ouătoare poate
ajunge la 5/1.
Cerinţele de vitamine, se asigură prin premixurile care se introduc în
nutreţurile combinate, iar normele se stabilesc în funcţie de cantitatea de vitamine
din ou .
În tabelul 28 sunt prezentate normele de hrană exprimate în energie
metabolizabilă, proteină, aminoacizi şi substanţe minerale la găinile ouătoare de la
140 la 530 zile în funcţie de temperatura mediului ambiant.
Tabelul 28
Norme de hrană pentru găini ouătoare
Specificare Rase uşoare Rase mixte Rase grele
Temperatura (0C) 18 30 18 30
Nutreţ combinat (g/zi) 105 110 90 95 115 120 95 100 150 160
EM kcal/kg 2850 2750 2900 2750 2850 2700 2850 2700 2800 2650
PB % 15 14,5 17,8 16,8 15 14,2 18 17 14,5 13,5
Aminoacizi totali (%)
Lizina 0,74 0,71 0,87 0,82 0,68 0,65 0,82 0,78 0,6 0,56
Metionina 0,36 0,35 0,42 0,40 0,33 0,32 0,40 0,38 0,31 0,29
Met.+cistina 0,64 0,61 0,74 0,71 0,58 0,56 0,71 0,67 0,57 0,53
Treonina 0,50 0,47 0,58 0,55 0,45 0,43 0,55 0,52 0,43 0,41
Triptofan 0,16 0,15 0,19 0,18 0,15 0,14 0,18 0,17 0,15 0,14
PD % 13,2 12,8 15,7 14,8 13,2 12,5 15,9 15 12,8 11,9
Aminoacizi digestibili (%)
Lizina 0,63 0,60 0,74 0,69 0,58 0,55 0,69 0,66 0,51 0,47
Metionina 0,33 0,32 0,39 0,37 0,31 0,30 0,37 0,35 0,29 0,27
Met. + cistina 0,56 0,53 0,64 0,62 0,50 0,49 0,62 0,58 0,50 0,46
Treonina 0,43 0,40 0,50 0,47 0,39 0,37 0,47 0,45 0,37 0,35
Triptofan 0,14 0,13 0,16 0,16 0,13 0,12 0,16 0,15 0,13 0,12
Ca (%) 3,80 3,60 4,40 4,20 3,50 3,30 4,20 4,00 2,7 2,5
P (%) 0,57 0,55 0,67 0,63 0,52 0,50 0,63 0,60 0,4 0,38
Sursa: Rhône-Poulenc Animal Nutrition, 1998.
 108
7.2.2. ALIMENTAŢIA GĂINILOR OUĂTOARE
Găinile ouătoare pentru producţia de ouă consum, aparţin la două tipuri
genetice: Leghorn şi Rhode Island.
În alimentaţia găinilor accentul va fi pus pe cerinţele de energie, proteină,
minerale şi vitamine, având în vedere perioada de ouat până la reformă.
Deşi păsările sunt lipsite de simţul gustului, se vor folosi nutreţuri de bună
calitate, în plus să fie uşor digestibile şi cu un conţinut redus în celuloză, maxim
5 %.
Nutreţurile se vor prezenta sub formă granulată pentru producţia de carne şi
pulbere pentru producţia de ouă.
Nutreţurile utilizate pentru hrănirea găinilor ouătoare reprezintă amestecuri
de diferite materii prime care pot fi împărţite în următoarele grupe:
• nutreţuri energetice;
• nutreţuri proteice;
• suplimente minerale;
• suplimente vitaminice;
• aditivi.
Nutreţurile energetice
Principalele surse energetice pentru alcătuirea unei raţii sau reţete de nutreţ
combinat sunt cerealele, subprodusele lor şi grăsimile.
Cerealele reprezintă principala sursă energetică, utilizată în componenţa
raţiilor sau a reţetelor de nutreţuri combinate.
Porumbul este cereala cea mai importantă, putând reprezenta 1/3 din hrana
consumată de păsări.
Grâul ocupă locul doi ca importanţă, conţine mai puţină energie, însă mai
multă proteină decât porumbul.
Dintre cereale mai pot fi folosite grăunţele de orz, sorg, mei.
Subprodusele cerealelor: tărâţele de grâu, zoana, praful alb de moară, se
folosesc în special în hrana palmipedelor şi mai puţin pentru galinacee, datorită
conţinutului ridicat în celuloză.
Grăsimile alimentare, au un conţinut mare în energie, ele permiţând şi o
îmbunătăţire a palatabilităţii nutreţurilor.
 109
Nutreţuri proteice
Pentru satisfacerea nevoilor de proteină se utilizează nutreţuri proteice
vegetale şi animale.
Dintre nutreţurile de origine vegetală se utilizează seminţele de
leguminoase (mazăre, bob, etc.) sau deşeurile obţinute din selectarea seminţelor
de leguminoase.
Alte surse proteice vegetale sunt şroturile de floarea soarelui, soia, de
germeni de porumb, făina de lucernă obţinută prin măcinarea frunzelor de lucernă
deshidratată (are influenţă favorabilă în menţinerea pigmentaţiei gălbenuşului de
ou). Utilizarea făinii de lucernă este limitată, datorită conţinutului crescut în
celuloză (20-24 %).
Drojdiile furajere constituie surse impotante atât de proteină cât şi pentru
vitaminele din complexul B.
Nutreţurile proteice de origine animală sunt reprezentate prin făinurile
animale şi subprodusele laptelui.
Făinurile animale (de carne, carne-oase, sânge, peşte) se caracterizează
printr-un conţinut mare în proteină (55-82 %), dar sunt în general sărace în
aminoacizi esenţiali (în special metionina şi triptofan), excepţie face făina de
peşte.
Laptele ecremat, zara şi zerul sub formă deshidratată intră în alcătuirea
reţetelor mai ales pentru puii de carne.
Suplimentele minerale sub formă de cretă furajeră, fosfat dicalcic, făina de
oase, făina de coji de ouă, sare de bucătărie sunt utilizate în amestecul de
concentrate deoarece grăunţele cerealelor şi alte nutreţuri de origine vegetală sunt
în general sărace în minerale. Nivelul de Ca şi P variază cu vârsta păsărilor, tipul
de producţie, sistemul de întreţinere.
Suplimentele cu Ca se administrează sub formă de granule şi mai puţin de
pulbere, deoarece prezintă avantajul reţinerii Ca un timp mai îndelungat în
stomacul muscular. În creşterea industrială pentru asigurarea nevoilor minerale se
folosesc deobicei premixurile, înglobate în reţetele de nutreţuri combinate în
proporţie de 1 %.
Suplimentele vitaminice sunt asigurate sub formă de vitamine sintetice
înglobate în premixurile nutreţurilor combinate. Alte surse importante de vitamine
 110
sunt drojdiile furajere, drojdiile iradiate, untura de peşte, nutreţurile
verzi deshidratate.
Aditivii furajeri ca, antibiotice, antioxidanţi, coccidiostatice, corectori de
gust sunt folosiţi în cantităţi mici (g/t) şi care împreună cu suplimentele minerale
şi vitaminice alcătuiesc premixurile vitamino-minerale (PVM).
Ciclul de producţie la găinile ouătoare este de la 24 săptămâni până la 77 de
săptămâni şi este împărţit în trei faze de ouat.
Faza I este cuprinsă între 24 şi 42 săptămâni, timp în care găinile din rasele
uşoare cresc de la 1450 la 1900 g, intensitatea ouatului poate ajunge la 85 % iar
greutatea ouălor creşte de la 40 la 58 g. Este considerată faza critică, având
importanţă pentru producţia fazelor următoare.
Faza a II–a este cuprinsă între 42 şi 72 săptămâni, găinile au atins greutatea
corporală maximă, iar intensitatea ouatului este de 65%.
Faza a III-a cuprinde ultimul interval adică de la 72 la 77 săptămâni,
caracterizat prin scăderea intensităţii ouatului sub valoarea de 65 %.
Hrănirea găinilor se va face în deplină concordanţă cu aceste faze.
Pentru condiţiile ţării noastre găinile întreţinute în sistem industrial sunt
hrănite cu nutreţuri combinate, consumul mediu zilnic fiind de 113 g sau 41,4 kg
nutreţ combinat anual.
Rezultă că pentru o producţie anuală de 240 ouă, consumul specific este de
180 g nutreţ combinat pe ou.
La rasele uşoare alimentaţia la discreţie se face până la vârsta de 35-40
săptămâni şi restricţionat cu 6-10 % din consumul la discreţie, în continuare.
La rasele grele de la vârsta de 24 săptămâni până la 30 de săptămâni,
consumul de nutreţ creşte de la 100-120 g/zi la 160-165 g/zi iar după împlinirea
vârstei de 40 săptămâni consumul se reduce treptat ajungând la 140 g/zi la vârsta
de 56 de săptămâni.
Consumul de hrană la găinile de reproducţie din rasele grele, la o producţie
de 180 ouă/an este de 212 g/zi, revenind un consum de 77,4 kg/an, iar consumul
specific este de 430 g/ou.
Reţetele de nutreţuri combinate (din grupa 21) utilizate în ţara noastră prevăd
un conţinut în energie de 2750 kcal EM şi 17 % PB (tabelul 29).
 111
Tabelul 29
Reţeta de nutreţ combinat pentru găini ouătoare rase uşoare
Aminoacizi (%)
EM PB Ca P
Metioni Met.+ Triptof
Specificare % (kcal/kg) (%) Lizină (%) (%)
nă Cistină an
2750 17 0,82 0,40 0,71 0,18 4,2 0,63
Porumb 60,7 2015 5,46 0,16 0,12 0,23 0,043 0,02 0,2
Şrot fl. soarelui 10 130 3,40 0,12 0,072 0,14 0,045 0,04 0,11
Şrot soia 13,5 332 6,62 0,42 0,092 0,19 0,09 0,40 0,08
Făină lucernă 5 36 0,78 0,04 0,012 0,22 0,013 0,07 0,01
Făină peşte 1 31 0,70 0,05 0,02 0,05 0,007 0,05 0,03
Grăsimi 2 176 - -
Fosfat dicalcic 1 0,26 0,17
Cretă furajeră 5,8 2,3 -
Zoofort 1
Total 100 2720 16,96 0,79 0,34 0,83 0,198 3,14 0,60

În sistemul gospodăresc se pot folosi amestecuri de grăunţe de cereale,

furaje animale, suplimente minerale, făină de lucernă, în cantităţi de 130-140 g/zi.
Pot fi administrate şi nutreţuri suculente, morcovi, pe timpul iernii şi
nutreţul verde vara, în cantităţi de 30-40 g/zi.
Cantităţile de nutreţuri consumate pe zi de o găină sunt stabilite în funcţie
de cantitatea totală de nutreţ consumată pe întreaga perioadă şi de vârsta păsării:
Consum total pe perioad \
Consum mediu g / zi =
nr. zile din perioad \

Cerinţele nutritive zilnice sunt stabilite cunoscând valoarea nutritivă a unui

kg din nutreţ combinat folosit pentru această categorie şi cantitatea consumată pe
zi astfel:
1000g nutreţ combinat 21-5 ……………….2750 kcal
110g nutreţ combinat/zi ………………………x
_____________________________________________
110 ⋅ 2750
x= = 303 kcal EM / zi
1000

În acelaşi mod se calculează cerinţele zilnice şi pentru proteină, aminoacizi,

substanţe minerale.
 112
7.3. NORMELE DE HRANĂ ŞI
ALIMENTAŢIA TINERETULUI DE ÎNLOCUIRE
7.3.1. NORMELE DE HRANĂ PENTRU PUICUŢE
Maturitatea sexuală la rasele pentru ouă, are loc în jurul vârstei de 22-24
săptămâni la rasele uşoare şi 26 săptămâni la rasele grele, iar cea fiziologică la
circa 40 de săptămâni.
Ouatul începe la 22 sau 24 săptămâni, în funcţie de rasă şi de destinaţie (ouă
consum sau pentru reproducţie).
Perioada de creştere este împărţită în două părţi de durată inegală.
Demarajul corespunde primelor 6-8 săptămâni de viaţă. Această perioadă de
demaraj este urmată de o perioadă de creştere care se termină cu intrarea în ouat
care este în general între 20-23 săptămâni.
Acestor două perioade le corespund două tipuri de furaje care diferă mai
ales prin conţinutul lor în proteine.
Nivelul de substanţe minerale şi vitamine este cel recomandat pentru puii de
carne (femele) în vârstă de peste două săptămâni.
Cerinţele de hrană pentru cele două perioade de creştere sunt diferenţiate
astfel:
• prima perioadă, 0-8 săptămâni;
• a doua perioadă, 9-24 săptămâni.
Corespunzător primei perioade de creştere se utilizează un nutreţ combinat
cu un nivel proteic de 18%, nivel care după vârsta de 8 săptămâni scade la 15 %,
în timp ce nivelul în energie, rămâne aproximativ constant, 2800-2750 kcal.
Datorită standardizării hranei este posibilă exprimarea cerinţelor în
concordanţă cu aceasta (tabelul 30).
Tabelul 30
Normele de hrană pentru puicuţele de înlocuire
Nutreţ combinat
Specificare
21-3 21-4
vârsta 0-6 săptămâni 7-20 săptămâni
EM kcal/kg 2800 2750
PB (%) 18,0 15,0
Aminoacizi totali (%)
Lizină 0,98 0,68
Metionină 0,42 0,30
Metionină+cistină 0,72 0,54
Treonină 0,68 0,65
Triptofan 0,20 0,17
Ca 0,90 0,90
P total 0,65 0,60
Sursa: Rhône-Poulenc Animal Nutrition, 1998.
 113

7.3.2. ALIMENTAŢIA PUICUŢELOR DE ÎNLOCUIRE

Imediat după ecloziune pentru puii destinaţi reproducţiei se recomandă
utilizarea unei alimentaţii abundente şi bine echilibrată în energie, aminoacizi,
vitamine, minerale.
Furajul de demaraj, distribuit ad libitum, este reţeta de nutreţ combinat (21-
3), cu un conţinut de 2800 kcal EM, 18% PB şi care trebuie să conţină cantităţi
suficiente de aminoacizi esenţiali.
La intrarea în ouat puicuţele nu şi-au încheiat creşterea, organismul va
continua să se dezvolte timp de mai multe săptămâni. Intrarea în ouat sau
maturitatea sexuală corespunde unui nou stadiu fiziologic care trebuie să fie
însoţit de schimbarea compoziţiei regimului alimentar.
Perioada de la 24 la 40 de săptămâni este considerată critică pentru puicuţe,
deoarece este perioada în care se realizează atingerea greutăţii corporale
corespunzătoare utilizării lor la reproducţie. Ca urmare se impune asigurarea unor
nutreţuri complete, echilibrate şi în cantităţi suficiente.Se foloseşte reţeta 21-4
caracterizată printr-un conţinut energetic de 2750 kcal EM şi un nivel proteic de
15 % (tabelul 31).
Conţinutul în Ca trebuie să crească, pentru a permite sinteza cojii oului, iar
conţinutul în vitamine şi energie să fie cel puţin egal cu cel din perioada de
creştere.
Cât priveşte cantitatea de nutreţ ingerată, aceasta scade cu cinci zile înainte
de primul ou, apoi creşte progresiv şi atinge un maxim la 20 zile.
Tabelul 31
Reţetă pentru puicuţe 9-24 săptămâni
Met.+
EM PB Lizină Metionină Triptofan Ca P
cistină
Nutreţuri % (kcal) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
(%)
2750 15 0,68 0,30 0,54 0,17 0,90 0,60
Porumb 52 1726 4,7 0,12 0,10 0,20 0,04 0,01 0,13
Orz 20 542 2,0 0,05 0,02 0,10 0,02 0,02 0,07
Tărâţe grâu 10 146 1,6 0,07 0,03 0,06 0,02 0,01 0,06
Şrot soia 10 246 5,0 0,30 0,07 0,14 0,07 0,03 0,07
Făină lucernă 2 14 0,3 0,02 0,01 0,008 0,05 0,03 0,01
Făină carne 2,5 52 1,3 0,08 0,02 0,04 0,01 0,24 0,12
Fosfat dicalcic 1,1 0,25 0,19
Cretă furajeră 1 0,39 -
Sare 0,4 - -
Zoofort 1 - -
Total 100 2726 14,9 0,65 0,25 0,548 0,21 0,98 0,65

În perioada a doua de creştere se recomandă hrănirea restricţionată care va

determina scăderea greutăţii corporale cu cca. 200g în momentul atingerii
 114
maturităţii sexuale, întârzierea ouatului cu două săptămâni, dar obţinerea unor
ouă mari chiar de la început.
Restricţionarea se poate realiza limitând nivelul energetic al hranei prin
adăugarea în structura reţetelor a unor furaje bogate în celuloză,ca făina de
lucernă, tărâţele de grâu.
În sistemul industrial de creştere a tineretului, consumul de hrană pentru
rasele uşoare este de 11 kg pe întreaga perioadă şi de 16 kg pentru rasele grele.
Consumul mediu zilnic este de 66 g la rasele uşoare şi respectiv 94 g la rasele
grele. Indicele de consum este de 3 kg nutreţ combinat pentru relizarea unui kg
spor.
În creşterea gospodărească, în primele zile de la ecloziune se administrează
hrană uscată (cereale uruite) precum şi nutreţuri de origine animală ca:ouă fierte
(1 ou la 30 pui), 300g brânză de vaci la un kg amestec, câte 10 ml/cap lapte
acidulat, morcovi răzuiţi în cantităţi de cca. 1 g/cap/zi
Pentru asigurarea vitaminelor din complexul B se foloseşte drojdia de bere
proaspătă în proporţie de 5 %, care se adaugă în hrana uscată (uruieli de cereale),
iar după vârsta de 2 săptămâni, asigurarea cu vitamina D se poate realiza prin
untura de peşte în proporţie de 1-1,5 % din hrana uscată.
Untura de peşte nu se foloseşte dacă puii sunt scoşi afară la soare.
După vârsta de 30 zile se poate folosi şi nutreţul verde în cantitate de 6-
12 g/zi.
La împlinirea vârstei de două luni, cocoşeii sunt separaţi de puicuţe, se vor
alimenta diferit, după norme majorate cu 10-12 % faţă de normele utilizate la
puicuţe. Consumul de nutreţuri concentrate este diferit funcţie de rase şi vârste.
În perioada a doua de creştere (9-24 săptămâni) consumul de nutreţuri este:
a) la rasele uşoare:
• concentrate 50-90 g/zi;
• suculente 12-25 g/zi.
b) la rasele mixte:
• concentrate 60-120 g/zi;
• suculente 14-30 g/zi.
 115
7.4. NORMELE DE HRANĂ
ŞI ALIMENTAŢIA PUILOR DE CARNE
7.4.1. NORMELE DE HRANĂ
PENTRU PUII DE CARNE
Pentru asigurarea ritmului de creştere maxim, raţiile trebuie să conţină
substanţele nutritive necesare, corelate cu cerinţele puilor.
În comparaţie cu puicuţele de înlocuire, puii crescuţi pentru carne au cerinţe
mai mari atât în energie cât şi în proteină.

Puii pentru carne sunt crescuţi în două faze de vârsta:

• faza I de la 0-4 săptămâni;
• faza a II –a de la 5-8 săptămâni.
În creşterea industrială în condiţiile ţării noastre pentru prima fază se
foloseşte un nutreţ combinat care să conţină în medie 3000 kcal EM şi 22-23 %
PB iar pentru cea de a doua fază 3100 kcal EM şi 19-20 % PB.
Creşterea conţinutului în proteină al nutreţurilor determină o diminuare a
cerinţelor în energie şi o scădere a consumului de furaje în medie cu 3%. În
utilizarea eficientă a hranei o mare importanţă o are păstrarea unui raport optim
între energie şi proteină care pentru prima fază de creştere este de 136 iar pentru
faza a doua este de 163-155.
Asigurarea aminoacizilor esenţiali, este o problemă foarte importantă
pentru nutriţia puilor, cerinţele trebuie satisfăcute în fiecare aminoacid fără
carenţă şi fără exces. În practică acest lucru este posibil dacă se folosesc proteine
cu valoare biologică mare şi suplimente cu aminoacizi sintetici (DL-metionina
99 %; L-lizina 98,5 %; L-treonina 98,5 %; L-triptofan + L-lizina).
Cantităţile de aminoacizi esenţiali care se folosesc la alcătuirea reţetelor de
nutreţuri combinate se pot calcula pe baza unor ecuaţii de regresie.
Conţinutul în aminoacizi esenţiali şi în special în cei limitanţi (lizină,
metionină, cistină, treonină) trebuie corelat cu nivelul energetic al nutreţurilor.
Lipsa lizinei determină o scădere a randamentului de transformare a energiei
în sporul de creştere precum şi o reducere a proporţiei de proteină depusă în
ţesuturi. Lizina asigură sporul maxim de creştere când nivelul este de 1,2 % în
faza I şi de 0,95% în faza a II-a iar nivelul optim al metioninei în cele două faze
este de 0,5 % şi respectiv 0,4 %, metionina având efecte similare ca şi lizina.
 116
Cerinţele în substanţe minerale, dar mai ales în Ca şi P sunt exprimate
în concentraţiile nutreţurilor şi variază după specie şi vârstă, acestea descresc
odată cu vârsta.

7.4.2. ALIMENTAŢIA PUILOR DE CARNE

În practică în alimentaţia puilor de carne mai întâi se asigură concentraţia
energetică a furajului, deoarece dezvoltarea corporală a puilor este mai rapidă la
un consum zilnic de furaje cu un nivel în EM mai ridicat.
Până la vârsta de 3 săptămâni, în îngrăşarea puilor se practică alimentaţia la
discreţie, după care se aplică alimentaţia normată, tainurile administrându-se la
un interval de cel mult trei ore.
Alimentaţia la discreţie asociată cu un regim corespunzător de lumină (23-
24 ore), poate conduce la realizarea greutăţilor corporale minime de 1,7 kg cu
sporuri medii zilnice de 28-32g şi consumuri specifice de 2,3-2,6 kg nutreţ
combinat/kg spor.
Consumul de nutreţ creşte de la cca. 13g/cap/zi la vârsta de o săptămână, la
100-120g/cap/zi la vârsta de 8 săptămâni. Pe întreaga perioadă de îngrăşare un pui
consumă o cantitate de 3,8 kg nutreţ combinat, realizând un indice de consum de
2,7 kg nutreţ/kg spor.
În ceea ce priveşte forma de prezentare, cercetările au demonstrat că
nutreţul combinat granulat a dat rezultate superioare în comparaţie cu cel sub
formă de făinuri, deoarece cantitatea ingerată a fost mai mare.
În sistemul gospodăresc în prima fază de creştere puii destinaţi pentru
îngrăşare sunt hrăniţi la fel ca şi cei destinaţi pentru reproducţie.
În tabelele 32 şi 33 prezentăm reţetele 21-1 şi 21-2 corespunzătoare celor
două faze de creştere pentru puii de carne.
 117
Tabelul 32
Reţetă nutreţ combinat (21-1) pentru pui de carne 0-4 săptămâni
EM PB Lizină Metionină Cistină Triptofan Ca P
Nutreţuri % (kcal) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
3000 23 1,17 0,89 0,40 0,23 1,3 0,7
Porumb 51 1713 4,3 0,15 0,102 0,05 0,04 0,01 0,15
Şrot fl.soarelui 10 217 4,2 0,14 0,153 0,072 0,06 0,03 0,11
Şrot soia 21 478 8,8 0,56 0,120 0,120 0,12 0,06 0,13
Făină lucernă 2 29 0,40 0,02 0,002 0,008 0,006 0,30 0,15
Făină carne 3 110 1,70 0,11 0,003 0,023 0,01 0,20 0,07
Făină peşte 5,2 148 2,20 0,28 0,94 0,031 0,03 0,22 0,13
Drojdie furajeră 2 55 1,00 0,07 0,016 0,01 0,01 0,05 0,03
Grăsime 4 352
CaCO3 0,6 0,24 -
Sare 0,2
Zoofort 1
Total 100 3092 22,60 1,24 0,52 0,32 0,276 1,21 0,77

Tabelul 33
Reţetă nutreţ combinat (21-2) pentru pui de carne 5-8 săptămâni
EM PB Lizină Metionină Cistină Triptofan Ca P
Nutreţuri % (kcal) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
3100 20 0,92 0,75 0,35 0,20 1 0,75
Porumb 41,5 1394 3,4 0,12 0,08 0,04 0,03 0,01 0,12
Grâu 25 770 3,6 0,10 0,05 0,05 0,05 0,13 0,09
Şrot fl. soarelui 10 181 3,4 0,14 0,20 0,07 0,06 0,04 0,11
Şrot soia 12,8 315 6,2 0,39 0,09 0,091 0,08 0,04 0,09
Făină carne 3 74 1,7 0,11 0,04 0,03 0,02 0,30 0,13
Drojdie furajeră 3 83 1,5 0,10 0,03 0,02 0,02 0,07 0,04
Grăsime 3 264 -
CaCO3 0,5 0,20
DL-Metionină 0,2 0,20
Zoofort 1
Total 100 3081 19,8 0,96 0,69 0,22 0,26 0,89 0,58
 118
EXERCIŢII
Specializarea IEA
1. Să se determine cantitatea de PB asigurată la boabele de porumb dintr-
un nutreţ combinat cu 40% porumb, ştiind că Nt al porumbului boabe
este de 2%. Se consideră SU = 100%

2. Rolul substanţelor proteice în alimentaţia animalelor

3. Reţeta de nutreţ combinat pentru purcei sugari.

Valoarea nutritivă a reţetei 0-1:
EM 3 300 Kcal
PB 20%
L 1,5%
M+C 0,48%
Ca 1,2%
P 1%
4. Stabilirea conţinutului digestibil şi a TSD pentru porumb boabe
Nutreţul Compoziţia chimică % CD %
SU PB GB CB SEN PB GB CB SEN
Porumb 91 9,0 4,0 2,5 70 72 80 45 94
boabe
Conţinut
digestibil
TSD
 119

Specializarea Agricultură
1. Stabilirea conţinutului digestibil şi a TSD pentru următoarele nutreţuri:
Nutreţul Compoziţia chimică % CD %
SU PB GB Cel SEN PB GB CB SEN
Fân natural 88 6,5 2,0 32 38 62 46 60 54
Şrot de soia 89,1 45,2 1,7 7,8 28,2 89 56 76 94
Sfeclă 13,0 1,3 0,1 0,9 9,7 65 50 54 96
furajeră

2. Rolul Ca şi P în alimentaţia animalelor

3. Raţie de iarnă pentru vaci în lactaţie, greutate 600 kg, producţie de lapte
15 litri cu 4% grăsime

4. Reţetă nutreţ combinat pentru tineret porcin (25-60 kg).

Valoarea nutritivă a reţetei 0-3:
EM - 2800 Kcal
PB - 14,5 %
L - 0,85%
M + C 0,50%
Ca - 0,9%
P - 0,6%
 120
BIBLIOGRAFIE
1. TEONA AVARVAREI, 1999 - Nutriţia animalelor domestice, Ed.”Ion
Ionescu de la Brad Iaşi.
2. HALGA P., POP M., TEONA AVARVAREI, VIORICA POPA,
BĂDELIŢĂ C., 2002 - Alimentaţie animală, Ed.”Pim” Iaşi.
3. HALGA P. şi col., 1984, - Alimentaţia animalelor domestice, lito. Institutul
Agronomic Iaşi.
 121
CUPRINS
CAP.1. IMPORTANŢA ŞI ROLUL
NUTRIŢIEI ANIMALE ..................................................... 2
CAP.2. APRECIEREA VALORII NUTRITIVE
A NUTREŢURILOR ŞI RAŢIILOR.................................. 3
2.1. Compoziţia chimică brută a nutreţurilor....................... 3
2.1.1. Conţinutul nutreţurilor în apă şi
substanţă uscată ................................................................... 4
2.1.2. Conţinutul nutreţurilor în substanţe minerale............ 4
2.1.3. Conţinutul nutreţurilor în substanţe organice............ 8
2.1.3.1. Conţinutul în substanţe proteice ............................. 8
2.1.3.2. Conţinutul în lipide................................................. 10
2.1.3.3. Conţinutul în glucide .............................................. 11
2.1.3.4. Conţinutul în SEN .................................................. 12
2.1.3.5. Conţinutul în vitamine............................................ 12
2.2. Dogestibilitatea substanţelor nutritive
din nutreţuri ......................................................................... 16
2.2.1. Specificul digestiei la animalele domestice............... 16
2.2.2. Principiul, metoda şi tehnica de lucru
în experienţele de digestibilitate.......................................... 17
2.2.3. Prelucrarea şi interpretarea datelor obţinute
în experienţele de digestibilitate.......................................... 18
2.2.4. Utilizarea datelor de digestibilitate pentru
aprecierea valorii nutritive a nutreţurilor............................. 19
2.2.4.1. Calculul conţinutului total de substanţe
digestibile (TSD sau TDN).................................................. 19
2.3. Valoarea nutritivă a nutreţurilor ................................... 20
2.3.1. Sisteme de apreciere a valorii nutritive ..................... 20
2.3.2. Unităţi de măsură folosite.......................................... 21
2.3.3. Aprecierea valorii energetice a nutreţurilor............... 25
2.3.3.1. Schema transformărilor energetice
în organism .......................................................................... 25
CAP.3. NUTREŢURILE, CARACTERSITICI NUTRITIVE,
UTILIZARE........................................................................ 31
3.1. Clasificarea nutreţurilor................................................ 31
3.1.1. Nutreţurile de volum.................................................. 32
3.1.2. Nutreţurile concentrate .............................................. 37
3.1.3. Suplimentele .............................................................. 40
3.1.4. Nutreţurile combinate................................................ 41
CAP.4. ALIMENTAŢIA NORMATĂ A
ANIMALELOR DOMESTICE .......................................... 44
4.1. Normele de hrană şi alimentaţia taurinelor .................. 44
4.1.1. Particularităţile digestiei la taurine............................ 44
4.2. Calculul normelor de hrană la taurine .......................... 45
4.2.1. Calculul normelor de întreţinere................................ 47
4.2.2. Calculul normelor pentru producţia
de lapte................................................................................. 47
4.3. Alimentaţia vacilor de lapte.......................................... 51
4.3.1. Raţii pentru vaci de lapte........................................... 52
4.4. Calculul normelor de hrană pentru
viţei şi tineret taurin............................................................. 59
 122
4.5. Alimentaţia viţeilor sugari (0 - 6 luni) ......................................................................................61
4.6. Alimentaţia tineretului taurin (6 - 12 luni) ................... 65
4.7. Alimentaţia tineretului taurin (12 - 18 luni) ................. 67
4.8. Alimentaţia tineretului taurin de
reproducţie (18 - 24 luni)..................................................... 67
4.9. Alimentaţia junicilor gestante....................................... 68
4.10. Alimentaţia tineretului taurin supus
îngrăşării .............................................................................. 69
4.11. Alimentaţia boilor de muncă ...................................... 72
CAP.5. NORMELE DE HRANĂ ŞI
ALIMENTAŢIA OVINELOR ............................................ 73
5.1. Particularităţile digestiei la ovine ................................. 73
5.2. Normele de hrană pentru ovinele
de reproducţie ...................................................................... 73
5.3. Normele de hrană pentru tineretul ovin........................ 76
5.4. Alimentaţia ovinelor..................................................... 78
5.4.1. Alimentaţia oilor de reproducţie................................ 78
5.4.2. Alimentaţia berbecilor de reproducţie ....................... 81
5.4.3. Alimentaţia meilor..................................................... 82
5.4.4. Alimentaţia tineretului ovin
de reproducţie ...................................................................... 83
5.4.5. Alimentaţia ovinelor supuse îngrăşării...................... 84
CAP.6. NORMELE DE HRANĂ ŞI
ALIMENTAŢIA PORCINELOR....................................... 87
6.1. Particularităţile digestiei şi valorificării
hranei la porcine .................................................................. 87
6.2. Normele de hrană şi alimentaţia scroafelor
de reproducţie ...................................................................... 89
6.2.1. Normele de hrană şi alimentaţia
scroafelor gestante ............................................................... 89
6.2.2. Normele de hrană şi alimentaţia
scroafelor în lactaţie ............................................................ 91
6.3. Normele de hrană şi alimentaţia vierilor
de reproducţie ...................................................................... 93
6.4. Normele de hrană şi alimentaţia
purceilor sugari (1 - 10 kg).................................................. 95
6.5. Normele de hrană şi alimentaţia
purceilor înţărcaţi (10 - 25 kg) ............................................ 98
6.6. Normele de hrană şi alimentaţia
tineretului de prăsilă ............................................................ 100
6.7. Normele de hrană şi alimentaţia
porcilor la îngrăşat............................................................... 101
6.8. Tehnica alcătuirii nutreţurilor
combinate ............................................................................ 105
CAP.7. NORMELE DE HRANĂ ŞI
ALIMENTAŢIA PĂSĂRILOR .......................................... 106
7.1. Particularităţile digestiei şi valorificării
hranei la păsări..................................................................... 106
7.2. Normele de hrană şi alimentaţia
găinilor ouătoare.................................................................. 108
7.2.1. Normele de hrană pentru
găinile ouătoare ................................................................... 108
 123
7.2.2. Alimentaţia găinilor ouătoare..........................................................................................113
7.3. Normele de hrană şi alimentaţia
tineretului de înlocuire......................................................... 116
7.3.1. Normele de hrană pentru puicuţe .............................. 116
7.3.2. Alimentaţia puicuţelor de înlocuire ........................... 117
7.4. Normele de hrană şi alimentaţia
puilor de carne ..................................................................... 120
7.4.1. Normele de hrană pentru
puii de carne ........................................................................ 120
7.4.2. Alimentaţia puilor de carne ....................................... 121
EXERCIŢII..........................................................................
BIBLIOGRAFIE .................................................................