Curs 1 Nutritie animală MV an1 RO

26 februarie 2024

Titular curs - Bader Liliana

NUTRIȚIA ȘI ALIMENTAȚIA ANIMALELOR

Noțiuni introductive- Definiții- Scurt istoric

Alimentaţia: alimentaţia sau acţiunea de a alimenta se ocupă de traducerea în

practică a aspectelor teoretice studiate de nutriţie.

Alimentaţia, ca știință, studiază nutreţurile pe care le consumă animalele,

stabileşte valoarea nutritivă a acestora, le combină în anumite proporţii, alcătuind
raţii pentru a acoperi cerinţele reale de hrană, adică pentru necesarul de întreţinere şi
elaborare a producţiilor.

Nutriţia: ansamblul schimburilor ce se stabilesc între organism şi mediul în

care acesta trăieşte, privind furnizarea de energie şi substanţe necesare menţinerii
structurii ţesuturilor şi bunei funcţionări a organismului. Nutriţia studiază nutrienţii şi
utilizarea acestora de către celule.

Nutrient: substanţă ce poate să fie asimilată direct şi în întregime. Poate exista

ca atare, dar cel mai adesea rezultă în urma proceselor de digestie.

Nutreţ: orice substanţă naturală sau artificială care nu este toxică şi are
proprietăţi nutritive, adică aduce organismului animal energia şi substanţele ce îi sunt
necesare. Trebuie precizat că un nutreţ nu poate fi utilizat la orice specie sau categorie
de animale, că foarte rar un nutreţ poate fi complet şi că cel mai adesea se asociază
altora, alcătuind raţiile.

1
 Nutriţia şi alimentaţia animalelor studiază:

 Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă a nutreţurilor;

 Resursele furajere şi caracteristicile nutritive ale acestora;
 Tehnologiile de preparare şi conservare a nutreţurilor;
 Cerinţele de substanţe nutritive la animale, diferenţiat pe specii,
categorii de vârstă, stare fiziologică sau formă de producţie;
 Principiile privind hrănirea raţională a animalelor.

Alimentaţiei îi revine un rol deosebit în:

- Creştere şi dezvoltare;
- Menţinerea sănătăţii animalelor;
- Funcţia de reproducţie;
- Procesul de ameliorare;
- Realizarea producţiilor planificate.

Alimentaţia echilibrată reprezintă principalul mijloc de prevenire a bolilor de

carenţă care pot provoca pagube importante prin scurtarea duratei vieţii productive a
animalelor, cât şi prin costul medicaţiei.

S-a demonstrat influenţa pozitivă sau negativă a alimentaţiei asupra

fecundităţii, prolificităţii, vitalităţii produşilor la fătare, precum şi a intensităţii de
creştere şi dezvoltării corporale a animalelor.

Animalele nu-şi pot manifesta potenţialul productiv decât în urma unei hrăniri
echilibrate. Realizarea unei producţii maxime cu un înalt grad de conversie a hranei
este determinată, în principal, de doi factori:

potenţialul genetic al animalelor şi

cantitatea şi calitatea hranei.

Realizarea unei alimentaţii corecte, care să ducă la rentabilizarea producţiei

animaliere, impune cunoaşterea rolului biologic, a cerinţelor şi a surselor cantitative
şi calitative de asigurare a nutrienţilor energetici, proteici, vitaminici sau minerali ca şi
complexitatea interrelaţiilor dintre aceştia în organismul animal.

Creşterea animalelor în condiţii de intensivizare a producţiilor presupune între

altele şi o reconsiderare a metodelor tradiţionale de hrănire.

2
 SCURT ISTORIC AL NUTRIȚIEI ȘI ALIMENTAȚIEI CA ȘTIINȚE

O primă etapă mai importantă este situată între sfârşitul secolului al XVIII-lea
şi jumătatea secolului al XIX-lea, când se efectuează cercetări privind compoziţia
chimică a nutreţurilor şi a corpului animal.

Lavoisier A. (1777) a stabilit rolul pe care îl are oxigenul în arderi, în

respiraţia animală şi în fermentaţia alcoolică.

Liebig J. (1803) a făcut cercetări în domeniul chimiei organice şi a clasificat

alimentele în zaharuri, grăsimi şi albumine.

Einhof (puţin înainte de 1809) a început să studieze valorile nutritive ale unor
nutreţuri prin tratarea succesivă cu apă, acizi diluaţi, alcali diluaţi şi alcool, reziduul
rămas după acest tratament fiind considerat fără valoare pentru animale.

Thäer A. (1809) a folosit datele lui Einhof şi a alcătuit tabele cu valori

relative, folosind ca bază de comparaţie fânul, stabilind unitatea echivalent fân.

În 1816, Magendie a precizat că nutreţurile conţin substanţe azotate şi

neazotate, iar Liebig în cartea sa Animal Chemistry (1842), preluând ideea de la
Magendie, precizează că proteinele sunt folosite pentru regenerarea organismului, iar
substanţele neazotate în respiraţia tisulară şi, consecutiv, în producerea de energie
calorică.

Experienţele lui Henneberg şi Stohmann (1860) au înlăturat definitiv

concepţia echivalenţilor fân și au pus bazele determinării componentelor chimice
brute ale nutreţurilor.

A doua etapă poate fi considerată de la jumătatea secolului al XIX-lea până

spre sfârşitul acestuia, când se fac cercetări aprofundate asupra fiziologiei nutriţiei.

Primele experienţe asupra digestibilităţii reale au fost efectuate de către

Henneberg şi Stohmann la Staţiunea experimentală Weende, în apropiere de
Gottingen şi au fost publicate în perioada 1860-1870.

A treia etapă începe la sfârşitul secolului al XIX-lea, intensificându-se la

începutul secolului al XX-lea şi durează până în zilele noastre. În această perioadă
s-au efectuat cercetări propriu-zise de alimentaţia animalelor.

În ţara noastră, primele observaţii şi studii privind alimentaţia animalelor le-a

făcut Ion Ionescu de la Brad pe la mijlocul secolului al XIX-lea. El a predat, la

3
Academia Mihăileană din Iaşi în anii 1842-1843, primul curs de Creşterea animalelor
în care sunt cuprinse şi noţiuni de alimentaţie.

Unul din reprezentanţii de seamă ai fiziologilor nutriţionişti a fost Ion

Athanasiu (1868-1928) care a enunţat principii de o mare importanţă pentru
fiziologie şi nutriţie. El a evidenţiat interacţiunea organismului cu mediul.

Primele cercetări privind valoarea nutritivă a nutreţurilor la noi în ţară au fost

făcute de Haralamb Vasiliu. Acesta publică, în 1916, în cartea sa Nutriţia animalelor
domestice şi a omului, primele tabele de valoare nutritivă a nutreţurilor bazate pe
analize proprii.

Din 1970 ia fiinţă Institutul de Cercetări pentru Nutriţia Animală, astăzi

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală -
Baloteşti, care a preluat principalele probleme ale cercetării în domeniul alimentaţiei
animalelor din ţara noastră. Problemele de tehnologie în domeniul alimentaţiei sunt
studiate în instituţii şi staţiuni organizate pe specii de animale, în mai toate zonele
ţării.

Astăzi, cercetările în domeniul alimentaţiei au ca obiectiv studiul complex al

valorii nutritive a nutreţurilor, metodele de conservare, tehnologiile de preparare,
cerinţele nutriţionale ale animalelor etc.