CURS 1 – NUTRITIE

IMPLICATIILE NUTRITIEI IN CRESTEREA ANIMALELOR

Ce este nutritia?
“Nutritia” este definite de dictionare ca fiind o serie de procese prin care organismele consuma
si asimileaza hrana in vederea mentinerii functiilor vitale si dezvoltarii tesuturilor.
Este, fara indoiala, o definitie simplificata pentru ca, in realitate nutritia se ocupa de numeroase
aspecte (cele care o definesc ca si disciplina).
Preocupari:
-cunoasterea surselor de hrana ale animalelor (nutreturilor) si a compozitiei lor;
-cunoasterea valorilor nutritive ale nutreturilor;
-cunoasterea compozitiei corpului animal;
-cunoasterea gradului de digerare si de asimilare a componentelor hranei in organismal
animal;
- cunoasterea necesarului animalelor.
Nutritia si genetica au fost principalele parghii care au stat la baza obtinerii unor performante
productive de la animale din ce in ce mai mari in decursul timpului. ( a aparut recent o noua
disciplina, nutrigenomica, la intersectia celor doua discipline)
In zilele noastre se obtin unele rezultate greu de anticipat cu cativa zeci de ani in urma, precum
:
-pui de gaina pentru carne care, la 6 saptamani, au peste 2 kg (adica cca 50g spor/zi pe toata
perioada de crestere si aproape 100g/zi in ultimele zile ale cresterii);
-porci la ingrasat care, la 5 luni, au cca 100 kg (adica 700g spor/zi pe intreaga perioada si 1 kg
spor/zi la sfarsitul ingrasarii);
-vaci in lactatie care produc in mod curent 9000-100000 kg lapte/ o singura lactatie (cu o
durata medie de 305 zile). NOTA: exista si un record mondial, de aproape 300000 kg lapte/365
zile, adica cca 80 kg/zi si peste 100 kg/zi in varful lactatiei.
-exemplele pot continua si la nivelul altor performante productive precum eficacitatea hranirii
(indicele de conversie al hranei) sau calitatea produselor animaliere.
Nutritia traieste actualmente o mutatie fara precedent – la obiectivele ei initiale (“a obtine
performante productive cat mai mari si in conditii de eficienta economica”) s-au adaugat si
altele (implicatiile asupra calitatii si asupra securitatii produselor animaliere, implicatiile asupra
bunastarii animalelor si implicatiile asupra mediului in care animalele sunt crescute).
Cu referire numai la impactul nutritiei asupra securitatii produselor animaliere este de aratat ca
UE a fost afectata in ultimii 15-20 de ani de cateva crize severe ( boala vacii nebune,
contaminarea cu dioxina, folosirea antibioticelor ca promotori de crestere, organismele
modificate genetic).
1.Boala vacii nebune (BSE) este o afectiune a SNC la bovinele adulte. Oamenii care au consumat
produse de risc (creier, maduva ) s-au imbolnavit grav si/s-au constatat si decese.
Dupa aparitia BSE, in UE a fost interzisa folosirea in hrana animalelor a fainii de carne si a fainii
de oase provenita de la resturile de abator ale animalelor terestre, Implicatii majore asupra
formularii ratiilor si a preturilor de cost al produselor animaliere.
2.Dioxina e un poluant si o otrava foarte puternica care se acumuleaza in cantitati mari in lapte,
in carne, in peste. Se apreciaza ca circa 90% din expunerea omului la dioxina se datoreaza
hranei. Ea afecteaza SI, interfereaza cu hormonii si poate provoca aparitia cancerului. Una dintre
cauzele intoxicatiei cu dioxina este reutilizarea uleiului (ex: fast food)

3.Antibioticele ca promotor de crestere (AGP) s-au folosit prin anii ’50 ai secolului trecut.
Treptat, la sfarsitul secolului 90 s-a interzis folosirea unora dintre ele. In UE a fost interzisa
incepand cu 2014 folosirea tuturor AGP-urilor.
4.Organismele modificate genetic (GMO) sunt folosite la nivel mondial pe scara din ce in ce mai
larga pentru ca se obtin productii ma mari cu costuri mai mici; se folosesc mult mai putine
ierbicide, pesticide, ingrasaminte chimice. Din acest punct de vedere europenii sunt sceptici, in
Europa fiind permisa cultivarea anumitor tipuri de plante si in conditii mai stricte. Daca o planta
este modificata genetic, ar putea fi modificat genomul albinelor sau al microorganismelor din
sol.

SCURT ISTORIC SI PERSPECTIVELE NUTRITIEI ANIMALELOR

O istorie a nutritiei si alimentatiei poate fi impartita in 7 ere:

(1) era naturalista (prestiintifica)
(2) era energiei
(3) era analizelor chimice
(4) era standardelor de hranire
(5) era mineralelor si a vitaminelor
(6) era animoacizilor
(7) era aditiivilor furajeri
1.In legatura cu era naturalista, Hipocrate (parintele medicinei, a trait in secolul 4 inainte de
Hristos) a fost primul care s-a interesat de nutritie. De la el au ramas cateva aforisme: copiii
produc mai multa caldura decat adultii, daca reusim sa stabilim echilibrul dintre alimentatie si
exercitiul fizic am gasit calea catre sanatate.
2.Cu privire la era energiei, trebuie amintit numele lui Lavoisier.
. Lavoisier a trait in secolul al 18-lea si este considerat parintele nutritiei , dar si al chimiei si al
fiziologiei. El a concluzionat ca respiratia este un proces de combustie sau productia de caldura a
corpului animal e strans legata de consumul de oxigen.
3.Cu referire la era analizelor chimice, in a doua jumatate a secolului al 19-lea, prin scoala
germana s-au facut primele determinari ale componentelor nutreturilor (proteine, grasimi si
hidrati de carbon)
4. In legatura cu era standardelor de hranire, tot prin scoala germana, la inceputului secolului al
20-lea, a fost sabilita prima unitate de masura a valorii nutritive energetice a nutreturilor
“echivalentul amidon”. (s-a folosit in intreaga lume, in original sau “deghizat” pana in jurul
anului 1970) Ulterior au fost lansate si alte asemenea unitati: UN ovaz, UF orez, UF franceze s.a.
5. Inceputul secolului XX:
1907 – Oscar Kellner lanseaza prima unitate de masura a valorii nutritive a nutreturilor denumita
EA = Echivalent Amidon. Aceasta a fost folosita pana in anii ’70 ai secolului trecut. Fie
original fie modificata
1913 – plonez Cazimir Funk – Vitamina A o izoleaza pentru prima data. Pana la 1940 aproape
toate vitaminele erau cunoscute.
6. In jurul anului 1930 sunt identificati primii aminoacizi – american William Rose – laureat al
premiului Nobel pentru acest lucru
7. Anul 1950 aduce pentru prima data folosirea antibioticilor ca promotori de crestere. Primul a
fost un preparat pe baza de streptomicina. Dupa 1980 au aparut primele enzime sintetice si
primii aminoacizi sintetici. In zilele noastre sub presiunea revolutiei verzi (green revolutyion,
green peace) mutatiile in domeniu sunt foarte alerte. Se cauta mai ales solutii naturiste precum
prebiotice, probiotice, DFM (drojdii), minerale chelatate, extracte de plante medicinale si altele.

Prebioticele sunt substante inerte d.p.d.v. digestiv care stimuleaza dezvoltarea florei benefice in
organism.
Probioticele sunt culturi de organisme vii, in special de bacterii, cu influentza favorabila in
organism ..se mai numesc direct feed microbials (DFM).

3. Metode de analiza a componentelor nutreturilor

Metoda Weende (pronunta ve-ende)
Scoala germana – initiatorii acestei metode Hennerberg si Stohman Conform acestei metode
imbunatatita nutreturile au 6 componente iar fiecare component mai multe subcomponente:
-umiditate (U sau apa
- cenusa bruta (CenB)
- proteina bruta (PB)
- grasime bruta (GB)
- celuloza bruta (CB)
- substante extractive neazotate (SEN)

Subcomponente:
CenB:
- Minerale esentiale:
-macrominerale: Ca, P, Mg, Na, Cl, K, S
-microminerale: Fe, Cu, Zn, Mn, I, Co, Se……
- Minerale neesentiale: Pb, Al, Hg, As
PB:
-Aminoacizi, peptide, proteine complexe
- Amine, amide, nitrati, alcaloizi
GB
-acizi grasi, glicerol
-glicolipide, fosfolipide
-vitamine liposoluvile
CB
-celuloza, hemiceluloza, lignina
SEN
-amidon, zaharuri simple
Acizi organici, taninuri, vitamine liposolubile

METODA VAN SOEST (olandeza origine)

La sfarsitul secolului trecut XX, metoda Weende a fost din ce in ce mai criticata mai ales pentru
precizia determinarii celulozei brute si a substantzelor extractive neazotate.
In aceste conditii s-a propus o noua metoda, Metoda Van Soest, denumita si metoda
detergentilor. Conform acestei metode, nutreturile au doua componente:
1. Continutul celular (solubil in detergent neutru) are principale subcomponente:
Proteinele, lipidele, glucide simple, samd….
2. Peretii celulari
a. sunt solubili in detergent acid precum subcomponentele: celuloza pura si hemiceluloza
b. si solubili in H2SO4 precum subcomponentul: lignina
Din peretii celulari se fac trei analize:
NDF (neutral detergent fiber) = Lignina + Celuloza + Hemiceluloza
ADF (acid detergent feed??) = Lignina + Celuloza
ADL (acid detergent lignin) = Lignina
Sunt si alte metode de analiza pentru determinarea componentelor nutreturilor, precum:
-metode cromatografice
-metode bazaste pe absorbtia atomica
-metoda NIR (reflectie in apropiere de IR – near infrared reflectance
-metoda NMR (nuclear magnetic resonance)
Primele doua metode = presupun folosirea reactivilor chimici (wet chemistry)
Ultimele doua metode = nu folosesc reactivi chimici (black box) se bazeaza pe legi fizice.

4. Continutul nutreturilor si al corpului animal in apa

Roluri in organism ale apei
- proprioetati ionizante
- solvent pentru substante hidrosolubile
- transportul si absorbtia substantelor nutritive
- in termoreglare
- in mentinerea tensiunii superficial
- intervine in numeroase reactii chimice (hidroliza)
- rol de protectie (cazul lichidului cefalorahidian)
- rol de lubrefiant (cazul lichidului sinovial)

Cunoasterea continutului in apa al nutreturilor prezinta importanta pentru ca cu cat nutreturile au

mai multa apa cu atat au mai putine substante nutritive. Cele care dau valoare nutritiva
Continutul nutretului in apa este foarte variabil:
-Chiar peste 90% (dovlecii, pepenii, castravetii)
- 70-80% (nutreturi verzi)
- 55-75% (silozuri)
- 15-17% (fanuri)
- 12-15% (semintzele plantelor)
- 10-12% (nutreturile combinate – cele produse in fabrici)
- 1-2% (saruri minerale)
In regnul vegetal apa se gaseste sub urmatoarele forme:
- apa de vegetatie – apa din sucul celular al plantelor, cu ponderea cea mai mare de 80-=90% din
apa totala. Aceasta imprima suculenta nutreturilor, un grad ridicat de consumabilitate si
digestibilitate si are efecte dietetice; E apa biologica, e apa legata, nu e apa de ploaie.
- apa de constitutie – este apa structurala, apa legata chimic
- apa de higroscopicitate – este apa absorbita de nutreturi din atmosfera.

Organismul animal contine in medie 60-70% apa dar cu limite mai largi care merg de la 45-50%
in cazul animalelor adulte si grase la 75-80% la nou nascuti. Prin urmare, virsta si stadiul de
ingrasare sunt principalii factori care influentzeaza continutul in apa al corpului animal.
Se mai adauga specia, felul tesutului (1-5% apa in tesutul adipos, 40-45% in tesut osos, si 72-
75% in tesutul muscular). Laptele de vaca contine, in medie 87% apa, ficatul 74%, iar singele
82%.
In corpul animal apa se gaseste sub doua forme:
- apa intracelulara – apa de constitutie (2/3 din apa totala)
- apa extracelulara – din lichidele interstitiale si apa de circulatie (plasma sanguina si limfatica)
(circa 1/3)
Animalele isi asigura apa de care au nevoie fie prin apa de baut, fie prin cea continuta de
nutreturi si intr-o mai mica masura prin apa rezultata in organism in urma unor reactii chimice.
Apa trebuie asigurata, aceasta nevoie deoarece un organism nu poate trai mult timp fara apa. El
poate pierde cea mai mare parte din lipidele sale, mai mult de jumatate de proteinele sale, insa la
un om (sau la un porc) in greutate de 70 kg, spre exemplu, pierderea a 15 litri de apa poate fi
fatala.

C2-nutritie
CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN PROTEINE

Proteinele indeplinesc in organism in principal un rol plastic din componete ale tuturor
tesuturilor si celulelor.
In secundar, pot avea si rol energetic: prin hrana nu se asigura animalelor cantitatea necesara de
lipide si hidrati de carbon.
In plus, proteinele indeplinesc in organism anumite roluri specifice: intra in componentele
esentiale ale enzimelor si ale hormonilor.
La modul general, proteinele joaca un rol cu totul aparte in nutritive, atat sub aspect cantitativ cat
si sub aspect calitativ.

Continutul proteic al nutreturilor de origine vegetala este foarte diferit, cu limite de la 1 la 50%.
Cel mai scazut continut il au radacinile, tuberculii, semintele cerealelor(12%), seminte
proteaginoase(25-30%), sroturi(30-50%).
Fainurile de origine animal au cel mai ridicat continut in proteina, 50-80%: faina de peste, faina
de sange.
Spre deosebire de nutreturi, corpul animal are un continut relative constant de proteina, 15-20%,
catre limita minima, animalele adulte si grase, iar catre limita maxima animalele tinere.

Proteinele(structurate pe azotul total) se pot clasifica in:

*aminoacizi;
*peptide;
*protein complexe;
*alti compusi azotati.

CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN AMINOACIZI

Din cei peste 200 de aminoacizi izolati din natura, numai circa 20 sunt component comuni ai
proteinelor. Se pot clasifica in:
a. AA esentiali;
b. AA semi-esentiali
 c. AA neesentiali.

a. AA ESENTIALI
Plantele si multe microorganism sunt capabile sa sintetizeze protein din simpli compusi
azotati. Unele specii nu au aceasta capabilitate, deci sunt dependente de nutreturi bogate
in aminoacizi. Cele mai multe incercari de a stabili care sunt AAE s-au facut pe soareci
hraniiti cu ratii purificate. Pentru aceasta specie sunt AAE urmatorii: lizina, metionina,
treonina, triptofan, arginina, leucina, izoleucina, fenilalanina, valina, histidina.
Pentru pasari mai este esentiala si glicina.
Lista AAE pentru porci este similara, cu exceptia argininei, care poate fi sintetizata la
aceasta specie.
La pisici, mai este AAE si taurine, pentru ca nu pot sintetiza din cisteina ca celelalte
specii.
La rumegatoare, toti AAE pot fi sintetizati de microorganismele ruminale, deci teroretic,
acestea nu ar avea nevoie de AA preformati in hrana lor. Totusi, permite o rata maxima
de crestere la rumegatoarele tinere si o productie mare la rumegatoarele in lactatie. In
acest caz, pentru a sustineperformante ridicate se pot include in ratii AA sintetici care sa
permita sa nu fie degradati de microorganismele din rumen.
Din grupul AAE se desprind AA limitativi: lizina, metionina, treanina, triptofanul. Lizina
este principalul AA limitativ pentru crestere si compozitie corporala; metionina pentru
productia de oua.
Pentru porcii de ingrasat hraniti cu ratii tip porumb+srot soia, primii trei AA limitative
sunt in ordine: lizina, treonina si triptofanul, iar pt puii de gaina pentru carne(broilerul de
gaina): metionina, lizina, treonina.

b. AA SEMI-ESENTIALI
Acesti AA pot fi sintetizati de organismal animal cu conditia ca hrana sa contina unii
precursori ai acestora, anume unii AAE. Astfel, cisteina(AAS), poate fi sintetizata pe
seama metioninei(AAE), iar tirozina(AAS) poate fi sintetizata pe seama
fenilalaninei(AAE).

c. AA NEESENTIALI(AAN)
Sunt acei AA care pot fi sintetizati in organism, cu conditia ca hrana sa contina azot. Sunt
neesentiali pentru ca ei nu trebuie asigurati obligatoriu prin hrana.
Din acest grup fac parte: alanine, serina, prolina, acidul aspartic, acidul glutamic, acidul
hidroxiglutamic, citrulina.

CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN PEPTIDE

Peptidele sunt substante azotate intermediare intre AA si proteine complexe, rezultate in

urma degradarii acestora. Peptidele sunt construite prin intermediul unei legaturi dintre o
grupare α-carboxil a unui AA si o grupare α-amino a altui AA.
O dipeptide este produsa de legarea a doia AA, iar o polipeptida prin jonctiunea unui nr
mai mare de AA.
 In afara de faprul ca ele sunt elemente constructive ale proteinelor, peptidele poseda o
proprie activitate biologica(laptele in particular). Prin hidroliza enzimatia a cazeinei se
elibereaza unele peptide cu activitati analgezice sau inducerea starii de somn.
Alte peptide, derivate din cazeina, sunt implicate in transportul calciului catre tesuturi si
in modificarea raspunsului sistemului imunitar.

Unele peptide, precum bombesinul, enterostatinul, glucagonul si leptinele sunt implicate

in controlul activitatii consumului de hrana al animalelor, iar altele imprima poprietati
olfactive si gustative unor alimente, precum extractele de drojdii, branzeturile si sucurile
din fructe.

CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN PROTEINE

COMLEXE

Proteinele complexe pot fi clasificate in 2 principale grupuri:

a. Proteine neconjugate;
b. Proteine conjugate

a. Proteine neconjugate
La randul lor, proteinele neconjugate pot fi subdivizate in functie de gradul de solubilitate
si de compozitia chimica in cele doua subgrupuri:
-proteine globulare;
-proteine fibrilare

Proteine globulare
Se numesc asa pentru ca lanturile lor polipeptidice sunt pliate in structure compacte.
Din acest grup fac parte: albuminele, globulinele, histonele si protaminele.
Albuminele sunt solubile in apa, coagueaza la cald si se gasesc in lapte, sange si oua.
Globulinele se gasesc in lapte, oua, sange si sunt pricipalele protein de rezerva din
seminte.
Histonele sunt proteine de baza ale ADN. Sunt solubile in solutii saline, nu coaguleaza la
cald si prin hidroliza disponibilizeaza cantitati mari de arginina si lizina.
Protaminele sunt proteine de baza ale acizilor nucleici, cu greutate moleculara scazuta.

Proteine fibrilare
Au roluri structurale in celulele si tesuturile organismului, sunt foarte rezistente la
degradarile enzimatice.
Colagenul este principal proteina a tesuturilor, cca 30% din totalul proteinelor din corpul
mamiferelor. Un AAE, anume triptofanul, nu se gaseste in acest tip de proteina, fiind o
proteina de slaba calitate.
Elastina este proteina care se gaseste in tesuturile elastic, precum tendoane si artere. Este
bogata in alanine, glicina si este evident foarte flexibila.
Keratina este de doua tipuri α-keratina(lana si par) si β-keratina(pene, solzi). Aceasta
proteina complexa este foarte bogata in cistina.
 b. Proteine conjugate
Contiin, alaturi de AA si substante neproteice=SUBSTANTE PROSTETICE.
Exemple: glico-proteinele, lipo-proteinele, fosfo-proteinele si cromo-proteinele.
Glicoproteinele sunt proteine cu unul sau mai multi heteroglicani ca grup prostatic. Sunt
componente ale secretiilor mucoaselor si actioneaza ca lubrefianti in majoritatea partilor
organismului. Exemplu: ovalbumina- proteina de rezerva din albusul oualor.
Lipoproteinele sunt proteine conjugate cu lipde, precum colesterolul si sunt componente
principale ale membranelor celulare.
Fosfoproteinele contin aci fosforic ca grupare prostetica si include, printer altele cazeina
din lapte si fosfo-vitina din galbenusul oualor.
Cromoproteinele contin ca grupare prostetica un pigment. Ca exemple, pot fi enuntate
hemoglobin si mioglobina.

CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN ALTI COMPUSI

AZOTATI

Printre compusii care contin azot, altii decat AA, peptidele si proteinele complexe,
component ai plantelor(in mai mica masura in corpul animal):
- Aminele
- Amidele;
- Nitratii;
- Alcaloizii;
Aminele
Compusi prezenti, in cantitati mici, in multe plante, dar si in tesuturile animale si se remarca si
prin proprietati toxice.
Unele microorganism sunt capabilesa produca amine prin decarboxilarea AA, cum sunt cele
prezente in rumen si in alimente fermentate.
Pot induce unele probleme de sanatate la animale: histamina(amina formata din histidina), poate
fi cauza socului anafilactic.
Betaina(formata din oxidarea colinei, o vit, B), putrescina(oxidarea argininei) si
cadaverina(oxidarea lizinei) sunt alte amine cu potential toxic.
Silozurile de slaba calitate, cu cantitati relative mari de acid butyric(produs de bacteria
Clostridium) contin cantitati relative mari de amine, care pot afecta sanatatea animalelor.

Amidele
Asparagina si glutamine sunt importante, derivate din 2 AA: acidul aspartic si acidul glutamic.
Ureea se gaseste fie ca produs terminal al metabolismului azotului la mamifere, fie drept
component al mai multor plante(soia, cartof, varza).

Nitratii
Se gasesc in anumite plante. Nuau effect toxic. In anumite conditii insa se reduc in nitriti, care au
potential toxic. Niveluri destul de ridicate se gasesc in plante, inclusive in legume, daca acestea
sunt fertilizate exagerat cu ingrasaminte chimice azotate.

Alcaloizii
Sunt importanti, deoarece multi au proprietati toxice. Exemple: nicotina, cocaina, solanina.

CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN LIPIDE

Lipidele sunt substante care se gasesc atat in plante cat si in corpul animal. Ele sunt insolubile in
apa, dar solubile in solvent organici. Indeplinesc, in principal, un rol energetic, datorita
caloricitatii ridicate de 9,5 kcal/g, aproape de 2 ori mai mult decat glucidele si de 1,5 ori mai
mult decat proteinele. Rolul plastic este de component a celulelor, asigura activitatea normal a
unor glandeinterne, maresc rezistenta la intoxicatii, asigura solvirea vitaminelor.
In nutreturile de origine vegetala, detin o pondere variabila, sub 1% in radacini si tuberculi, pana
la 40-45% in semintele de floarea soarelui decorticate. Semintele cerelelor 2-5%, boabe de soia
20-22%.
In fainurile de origine animal, continutul ingrasimi poate atinge 10-15%, in functiie de natura si
modul de preparare al acestora.
In corpul animal, proportia lipidelor oscileaza dependent de specie, varsta si starea de ingrasare,
de la 2-3% la nou-nascuri, la 40-45% la animalele adulte si grase. Lipidele reprezinta principal
forma sub care energia se socheaza in organism. Lipidele structurate sunt in principal sub forma
de fosfolipide. Dpdv chimic, lipdele sunt esteri ai glicerinei cu acizi grasi. Peste 300 de acizi
grasi au fost izolati din natura, insa numai 7 au aparitii commune.

Acizii grasi, in functie de gradul de saturare, se pot departaja in:

- Acizi grasi saturati(AGS)
- Acizi grasi mononesaturati(AGMN)
- Acizi grasi polinesaturati (AGPN)
AGS: acid palmitic( C 16:0) si acid stearic( C 18:0).
AGMN: acidul oleic(C18:1)
AGPN: acidul linoleic(C 18:2) si acidul linolenic(C18:3)

Din acizii grasi s-a desprins o grupare a acizilor grasi esentiali(AGE),formata din acidul linoleic,
acidul linolenic si acidul arahidonic. Nu pot fi sintetizati in organism, deci trebuie asigurati din
hrana.
Semintele de oleaginoase sunt surse bogate in acid linolenic si linoleic.
Acidul arahidonc se gaseste numai in nutreturile de origine animala.

Lungimea catenei si gradul de saturare joaca un rol important in eficienta asimilarii acestora in
organism. Cu cat catena este mai scurta si cu cat gradul de saturare este mai mare, cu atat gradul
de asimilare al AG in organism este mai ridicat.
Predominanta unui grup de AG are efecte asupra starii de sanatate a animalelor si asupra calitatii
grasimilor. AGPN au efecte favorabile in organismal uman in bolile cardiovasculare.
Predominanta acidului palmitic si stearic determina producer unei grasimi de porc de consistenta
mai tare, prealabila pt obtinerea unor preparate de buna calitate.
Invers, predominanta acidului oleic induce o grasime de consistenta mai moale, neagreata de
consumatori.
Rol: stimuleaza consumul si imbunatatesc calitatea carcaselor, atunci cand sunt incluse in ratii, in
special la puii de gain apt carne.
Clasificare:
- Grasimi bazate pe glycerol: glico-lipidele, fosfo-lipidele
- Grasimi nebazate pe glycerol: sfingomielina, cerebrozidele,
cerurile.

Nutritie C3

1) CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN

HIDRASTI DE CARBON

Hidratii de carbon (glucidele) sunt ocmpusi chimici neutri care contin in majoritatea lor C, H, O.
Sunt insa altii care contin in plus si N, P, sau S.
Principalul rol al glucidelor in organism este cel energetic (desi valoarea energetica a glucidelor
e mai mica decat a lipidelor si a proteinelor, se justifica acest rol energetic prin ponderea mare a
glucidelor in nutreturi). In secundar, glucidele indeplinesc in organism si un rol plastic prin
componente ale membranelor celulare.
H idratii de carbon in majoritatea situatiilor reprezinta fractiunea dominanata in regnul vegetal.
Cea mai adesea proportie se gaseste in grauntele de cereale (65-75%) urmate de făinuri (35-40%)
și radacinile si tuberculii (10-20%) iar nutreturile verzi (10-15%). Ordinea se poate schimba
dacă se tine seama de SU.
In corpul animal glucidele se gasesc in cantitati foarte mici si relativ constante (sub 1% din
greutatea corporala), sub forma de glicogen de rezerva și de glucoza circulanta. In cazul
oamenilor., nivelul normal al glucozei din sânge oscilează intre 70 și 120 mg/100 ml sânge. Sub
și peste aceste limite apar probleme de sănătate.
Din punct de vedere biochimic glucidele pot fi departajare in:
A- glucide simple
B- glucide complexe

A. CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN GLUCIDE

SIMPLE

Glucidele simple se pot clasifica in urmatoarele subgrupuri (in functie de numarul de atomi de
carbon prezenti in molecula):
- Trioze
- Tetroze
-Pentoze
- Hexoze

Triozele si tetrozele - Apar drept produsi intermediari ai metabolismului glucidelor si au un rol

minor in nutritie
Pentozele - Si ele au un rol direct nesemnificativ in nutritie. Sunt de amintit doar arabinoza,
xiloza si riboza.
Arabinoza și xiloza apar în unele nutrețuri ca rezultat al hidrolizei hidratilor de carbon.
Riboza mai cunoscuta e prezenta in toate celulele vii, drept constituent al ARN (acidul
ribonucleic). E de asemenea comonenta a unor vitamine si coenzime.

Hexozele - Ele au insa un rol mai evdent in nutritie si sunt reprezentate in primul rand de
glucoza, fructoza, manoza si galactoza. In nutrețuri, ele se găsesc sub forma unor constituente a
unor glucide complexe.
Glucoza (dextroza) exista in nutreturi fie in forma libera (limfa, fructe, miere, sange) fie drept
constituent al glucidelor complexe.
In corpul animal glucidele complexe se scindeaza in glucoza si asigura mai ales la animalele
monogastrice, o parte importanta din necesarul de energie al acestora.
Fructoza se gaseste în frunzele plantelor (uneori în cantități semnificative, fie în stare libera fie
polimerizare), în fructe sau în miere. De asemenea, se găsește într-o forma combinata, în unele
dizaharide.
Manoza nu se gaseste in forma libera in natura, ci intr-o forma polimerizata (ca mananii) sau
drept component al glicoproteinelor. Mananii se gasesc in special in drojdii, in bacterii, in
mucegaiuri.
Galactoza nici ea nu se gaseste in natura in forma libera. Ea se regaseste fie ca produs de
degradare al glucidelor complexe (prin fermentare), fie in lactoza (un dizaharid din lapte, in
combinatie cu glucoza).

B. CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN GLUCIDE

COMPLEXE

Glucidele complexe fac parte din urmatoarele grupuri:

- dizaharide
- trizxaharide
-tetrazaharide
- homoglicani
- heteroglicani

Dizaharidele-Din acest grup de glucide complexe o importanta mai mare, din punct de vedere
nutritional o au: sucroza (zaharoza), lactoza si maltoza.
Dizaharidele ca atare se gasesc in anumite nutreturi sau ca produsi de clivaj ai amidonului sau
celulozei și au relevanta atât pentru hrănirea oamenilor, cât și pentru hrănirea animalelor.
Sucroza sau zaharoza constituita dintr-o molecula de glucoza și una de fructoza se găsește în
sfecla de zahar, în trestia de zahar, în fructe și în miere.
Lactoza este constituita dintr-o molecula d3 glucoza și una de galactoza și este un constituent
specific laptelui.
Maltoza, formata din 2 molec. de glucoza, este regăsita in orzul germinate sau ca produs de
clivaj al amidonului sau al celulozei.
Trizaharidele - Cel mai cunoscut trizaharid este rafinoza, care se gaseste in cantitati mici, in
sfecla de zahar. Se concentreaza in melasa, un subprodus rezultat in urma extractiei zaharului
din sfecla de zahar.
Tetrazaharidele - sunt hidrați de carbon formați din 4 molecule de monozaharid, fie aceleași,
fie diferite. De exemplu, stahioza este formata dintr-o molecula de glucoza, una de fructoza și 2
de galactoza.
Homoglicanii - Multi dintre homoglicani apar in plante fie ca substante de rezerva, fie ca
elemente structurale.
Cei mai cunoscuti sunt amidonul, celuloza si glicogenul.
Amidonul este prezent in nutrețuri ca rezerva de hidrati de carbon (cea mai mare cantitate de
amidon se gaseste in semintele cerealelor, in radacini si tuberculi). In stare naturala, amidonul se
prezintă sub forma de granule a căror forma și mărime difera printre nutrețuri.
Celuloza este cel mai abundent polimer in regnul vegetal, formând structura fundamentala a
pereților celulari ai plantelor. Este, de obicei, asociata fizic și chimic cu alți componenți precum
hemiceluloza și lignin, formând împreună celuloza bruta. De obicei, ea este întâlnită în forma
pura în bumbac.
Glicogenul se regaseste in ficat, in muschi, in alte tesuturi ale organismului animal. E forma
glucidelor in corpul animal. Glicogenul este principalul hidrat de carbon de rezerva pentru
animale si joaca un rol esential in metabolismul energetic.
Heteroglicanii - Sunt de amintit din acest grup de hidrati de carbon substantele pectice,
hemiceluloza si lignina.
Substantele pectice sunt strans asociate cu polizaharidele (solubile in apa fierbinte) si se gasesc,
in special, in peretii celulari ai plantelor si in zonele intercelulare. Substantele pectice poseda
proptietati gelefiante (de a se transforma in gel). Au proprietăți dietetice.
Hemiceluloza este polizaharidul peretilor celulari, solubil in alcali, si care este strans asociata,
fizic și chimic, cu celuloza, formand complexul celuloza-hemiceluloza. Numele “hemi” este
inselator pentru ca induce conversia ei in celuloza, ceea ce nu este adevarat.
Lignina, care de fapt nu face parte din categopria hidratiolor de carbon (este un derivat fenolic),
insa este strans legata structural de acestia (in special de celuloza), confera rezistentza peretilor
celulari ai plantelor.
Pentru nutritie, lignina este importanta deoarece este foarte rezistenta la degradarile enzimatice.
Exista puternice legături chimice între lignina și polizaharidele membranare (celuloza,
hemiceluloza), făcându-le inaccesibile enzimelor în procesul de digestie. Paiele, fanurile, sunt
foarte bogate in lignina, ceea ce face ca digestibilitatea lor sa fie scazuta. Prin tratamente
(chimice în special) se pot rupe legăturile dintre lignin și celelalte polizaharide membranare și
gradul de digerate al acestora din urma creste.

2) CONTINUTUL NUTRETURILOR IN FACTORI ANTI-NUTRITIONALI

Factori anitnutritionali (FA) pot fi definiti ca “acele substante care se gasesc natural in nutreturi
si care prin diferite mecanisme pot afecta sanatatea si productiile animalelor”. Cea mai buna
clasificare a factorilor anti-nutritionali se poate face după tipul de nutrient pe care ii afectează .
Pe acest criteriu sunt 3 grupuri de factori anti-nutritionali (FA)
1. Factori antinutritionali care actioneaza asupra proteinelor
2. FA(factori antinutritionali) care actioneaza asupra mineralelor
3. FA care actioneaza asupra vitaminelor
4. Si alti FA (care nu au nici o legatura cu primele trei categorii)

A. FA care actioneaza asupra proteinelor

- Inhibitorii de proteaze
- Lectinele
- Saponinele
- Taninurile
Inhibitorii de proteaze
Inhibitorii de proteze – sunt molecule mici de proteine care au abilitatea de a interfera cu
avtiunea enzimelor proteolitice, cele care degradeaza proteinele pana la stadiul de aminoacizi.
Raspunsul animalelor la consumul de inhibitori de proteaza esre acela de a creste canriatea de
enzime proteolitice, avand ca rezultat hioertrofia pancreasului implicat in secretarea unor
asemenea enzime. Practic se confunda cu inhibitorii de tripsina, cu toate ca si alte enzime
proteolitice precum chimotripsina sau pepsina pot fi afectate.
Inhibitorii de triopsina sunt larg raspanditi in semintele plantelor, in special celor care apartin
familiei leguminoase (soia si mazare in special). Efectele inhibitorilor de tripsina asupra
animaleleor constau in reducerea ratei de absorbtie in corpul animal si odata cu aceasta scade
ritmul de crestere al animalelor, in special al monigastricelor (este afectat pancreasul)
Inacrivarea acestora se face prin tratamente termice sau cu raze infrarosii.
Intodeauna soia integral, srotul de soia sau alte nutreturu care xontin inhibitori se trateaza
termicinainte de a fi date ca hrana monogastricelor.
Lectinele (hemoaglutininele)
Au multe roluri pozitive în organism, precum implicarea în utilizarea proteinelor sau a
mediatorilor în neutralizarea bacteriilor și a virusurilor. Au însă și unele efecte nefavorabile.
Primul efect negativ este acela ca aglutineaza globulele roșii ale sângelui. De asemenea,
afectează epiteliale celulelor peretelui intestinal și microflora intestinala și, în consecință, scade
gradul de absorbție. Efectele negative ale le țintelor difera printre nutrețuri. Astfel, lectinele din
fasolea comuna sunt foarte evidente, iar cele din mazăre și din soia nu au avut efecte sistematice
la toate speciile. Tratamentele termice sunt cele mai frecvente metode de reducere a activității
lectinelor, cu excepția cd-uri uscate la care sunt foarte rezistente.
Saponinele
Se remarca prin gustul amar și prin faptul ca fac spuma în soluții apoase.
Dintre nutreturile cu un continut mai ridicat in saponine sunt de amintit doar doua plante verzi:
lucerna si mazarea furajera. Au activitate proteolitica precum cea henmolitica care reduce ritmul
de crestere(se rup membranelehematiilor, în conținutul se elibereaza) . Consecința este reducerea
ritmului de creștere al animalelor, în special al celor monogastrice. La rumegatoare se pare ca
sunt degradate, cel puțin parțial, de bacteriile ruminale și nu au efecte deosebite asupra
procesului de creștere. Sunt responsabile, în anumite condiții în cazul în care rumegatoarele
consuma cantități mari de leguminoase verzi (lucerna, trifoi rosu), de apariția timoanismului
(acumularea de gaze în rumen).
Taninurile
Taninurile au proprietatea de a precipita proteinele din solutiile apoase si, odata cu aceasta de a
scadea digestibilitatea lor.
Taninurile se gasesc practic in toate semintele cerealelor, dar in mod deosebit in semintele de
sorg.
Taninurile se gasesc si in semintele multor leguminoase (bob, gasole, mazare etc). In
leguminoase se gases, in special, in invelisul boableor, asa incat decorticarea (indepartarea)
acestui invelis conduce la scaderea continutului in taninuri.
Se găsesc în unele fructe (în special în strugurii negri), în ceai negru.
Au și efecte pozitive-distrugerea radicalilor liber din celule.

B. FA care actioneaza asupra mineralelor

- Acidul fitic
- Acidul oxalic
- Glucozinolatii
Acidul Fitic
Este capabil, prin sarurile sale, sa “complexeze”, sa I disponibilizeze anumite elemente minerale,
in frunte cu fosforul.
Din P total al semințelor plantelor, 50-80% este surprins în acid fitic, care are o slaba
disponibilitate la animalele monogastrice, datorita lipsei fitazei din organismul acestora.
Adaugarea fitazelor sintetice in hrana monogastricelor creste digestibilitatea forsforului si a altor
minerale si reduce odata cu acesta, concentratia lui in fecale si urina.
Problema fosforului (poloarea cu P) este cea mai evidenta.
La rumegatoarele adulte, acidul fitic e hidrolizat în rumen deci nu exista probleme de utilizare a
P sau a altor minerale.
Acidul oxalic
Dintre plantele cu continut mai ridicat in acid oxalic sunt de amintit: sfecla (in special frunzele
de sfecla), spanacul, unele buruieni (macrish, popular, din genul Rumex), s.a.
Efectul sau antinutritic se localizeaza in special la nivelul calciului prin formarea oxalatului de
calciu, cel care reduce gradul de utilizare în organism al acestui element mineral. in cazul lor.
La animalele monogastrice, se observa depresia în creștere și reducerea Ca reținut în organism.
Deși rumegatoare pot descompune acidul oxalic în rumen apare hipocalcemia.
Glucozinolatii
Glucozinolatii sunt responsabili de mirosurile patrunzatoare ale condimentelor (mustar de
exemplu).
Dintre plantele folosite in hrana animalelor un continut mai ridicat in glucozinolati au cele care
fac parte din genul Brassica (rapita, sau varza).
Efectele sunt indreptate, mai ales, asupra iodului pe care îl indisponilizeaza in.
Animalele care consuma asemenea nutrețuri, evident in mod deosebit rumegatoarele, în maresc
glanda tiroida, ca urmare a deficitului în iod (apar și alte simptome indie de hipotiroidism).

C. Factori antinutritionali care actioneaza asupra vitaminelor

O antivitamina este la modul cel mai simplu o substanță care face inutilizabil o anumita
vitamina.
Practic toate vitaminele cunoscute au si factor antinutritionali, antivitamine.
Antivitamina A
Semointzele unor leguminoase, in special de soia netratata, contin enzime (lipoxidaze) care
catalizeaza oxiodarea carotenului (provitamina A) si, deci, distrugerea lui.
Pornind de la aceasta idee, s-a demonstrat ca viteii hraniti cu soia netratata termic, au avut un
nibel mai scazut al vitamionei A si al carotenului in plasma sangvina si au acuzat hipovitaminoza
A.
Antivitamina D
S-a aratat ca proteine izolate din soia netratata termic pot produce rahitism la pasari si porci, ca
urmare a unei hipovitaminoza D. Suplimentarea cu Ca și cu P nu au condus la remedierea
situației. Autoclavarea acestor proteine a eliminat efectele rahitogene.
Antivitamina E
Administrarea continua la pui si la miei a unor ratii care au inclus fasolea comuna, care contine
aceasta antivitamina, au produs distrofii musculare. Acestea au putut fi atenuate prin autoclavare
sau prin suplimentare cu vitamina E
Antivitamina K
<Boala sulfinei> este caracterizata prin hficatului terne, uneori fatale pentru vitei. Responsabil
pentru aceasta este dicumarolul, care reduce nivelul implicarea vitaminei K în coagularea
sângelui, consecinta a scaderii implicarii vitaminei K in producerea de trobina la nivelul
ficatului.
Antivitamina B1 (tiaminaza)
Factorul antitiamina, se gaseste in special in feriga si in mucusul de pe solzii pestilor. Caii si
vitele care au consumat feriga si carnivorele care au consumat peste crud continuu, chiar si in
cantitati mici, au acuzat hipovitaminoza B1, prin tulburari nervoase, chiar și paralizie.
Avidina
Animalele carnivore (caini, pisici, nurci) care au consumat timp mai indelungat oua crude
(avidina se gaseste in albus) au manifestat tulburari nervoase.
S-au descoperit antivitamine si pentru alte vitamine din complexul B (pentru niacin, pentru
piridoxina, pentru cobalamina).

CURS 4- NUTRITIE

CONTINUTUL NUTRETURILOR ȘI AL CORPULUI ANIMAL IN MINERALE

Mineralele, care se găsesc în nutrețuri și în corpul animal, se clasifica în macro-minerale și macro-

minerale.

Primele sunt în concentrații de ordinul g/kg, iar ultimele de ordinul mv/kg.

A. CONTINUTUL NUTRETURILOR ȘI AL CORPULUI ANIMAL IN MACRO-MINERALE

Sunt cunoscute șapte macro-minerale: Ca, Mg, P, S, K, Na, CL.

Prezentarea celor 7 macro-minerale se va face după următorul cadru: roluri, surse și implicații
nutriționale.

CALCIUL
Cu privire la roluri, calciul este un important constituent al scheletului și al dinților(cca. 90% din Ca
prezent în corpul animal se regăsește în oase, cca. 1 % este prezent în celule și în țesuturile fluide ale
organismului).

Ca este mineral ul cu cea mai mare pondere în masa corporala la majoritatea speciilor.

Ca este un element esențial pentru activitatea multor complexe enzemateci, inclusiv a acelor care
controlează excitabilitatea musculară și transmiterea impulsurilor nervoase.

Ca este, de asemenea, implicat în coagularea sângelui și a laptelui.

Despre surse, laptele și frunzele plantelor, în special cele de leguminoase:lucerna trifoi, sunt considerate
surse importante de calciu.

Subprodusele animaliere care conțin oase precum faina de peste sunt excelente surse de calciu.

Boabele de cereale, rădăcinile și tubercul ii sunt surse sărace de calciu.

Adăugarea în rații a sărurilor de Ca este practica frecventa utilizata în cazul animalelor crescute în sistem
intensiv ; aceasta se poate face prin folosirea carbonatului de calciu sau a altor săruri ale acestui
mineral.

In privința imicatiilor, dacă calciul este deficitar în rații, animalele tinere acuza o dezvoltarea defectuoasa
a oaselor și apare rahitismul.

La animalele adulte, deficienta de Ca induce apărați osteomalaciei, „fuga” calciului din oase și
imposibilitatea înlocuirii acestuia. În cazul apariției osteomalaciei oasele se subțiază și devin fragile.

La păsările, ouătoare, deficienta de calciu determina subțierea cojii ouălor și reducea producției de oua.

Febra laptelui poate apărea în insuficienta de Ca la vacile cu producții mari de lapte imediat după fătare
și se manifesta prin scăderea nivelului de Ca din sânge., spasme musculare, și, în extremis, paralizie.

Excesul de Ca poate duce la apariția hipercalcemie, care afectează, în special, rinichii și mărește riscul de
apariție a afecțiunilor cardio-vasculare.

FOSFORUL

In primul rand, legat de P, trebuie menționată asocierea sa stransa cu Ca (85%se găsește în oase). Este,
de altfel, al doilea mineral după Ca cu ponderea cea mai mare în organism.

P are multe roluri în organism.

Deoarece este component al fosfi-proteinelor, fosfi-lipidelor și al acizilor nucleici, P întra în structura

tuturor celulelor corpului animal.

P joaca un rol vital în metabolismul energetic (producerea de ATP).

Este, de asemenea, necesar utilizării în organism a unor vitamine inclusiv a vitaminei D și a unor
minerale (Ca, Mg, I, Zn)

Printre cele mai bune surse naturale de P sunt de amintit : laptele, graujtele cerealelor, faina de peste.
Principalele surse de fosfor, adăugate în rații le animalelor ca suplimente, sunt fosfatul monocalciu,
dicalcic și tricalcic.

Ca și în cazul Ca, deficienta in fosfor provoacă osteodistrofii (rahitism la tineret și osteomalacie la

animalele adulte).

Deficitul în P poate produce pică, o boala care afectează comportamentul alimentar al păsărilor.

Excesul de P este îmi at în tulburările cardio-vasculare, reducerea densitatii osoase și insuficienta renala.

!!! Este important de a lua în considerare și raportul Ca/P din rații le animalelor.

Acesta este pentru animalele de ferma, cu excepția păsărilor ouătoare cuprins cel mai adesea între
1.5/1 și 2/1.

In cazul rumegatoarelor, in special al vacilor de mare producție, raportul amintit poate fi și mai mare de
2/1, cu condiția acoperirii integrale a necesarului de P.

Pentru păsările ouătoare, raportul Ca/P este aproape dublu (între 3/1 și 4/1).

Magneziu

Mg este prezent, printre minerale, în cantități relativ mari în corpul animal, cca. Jumătate fiind localizat
în oase.

Discutand despre roluri, Mg este activator al mai multor enzime implicate în dezvoltarea normala a
oaselor, în buna funcționare a SN si a muschilor

Dintre sursele naturale, tartele de grâu, drojdiile furajere și concentrate le proteice vegetale au un cont
de Mg mare.

Este de remarcat și variabilitatea mare a conținutului de Mg al plantelor.

Suplimentul mineral fel mai folosit este MgO.

Problemele legate de insuficienta Mg sunt strâns asociate cu cele legate de cele de la Ca și de la P.

Tetania de iarba este o boala a rumegatoarelor care ies la pășunat la începutul primăverii și care
consuma plante tinere – se produce o hipomagnezemie( manifestata prin convulsiisau prin moarte)

SULFUL

Aceste mineral se găsește în organism în : aminoacizii cu sulf (metionina, cistina, cisteina și taurina), în 2
vitamine (tiamina și biotina) și într-un hormon (insulina).

Se regăsește, de asemenea, în concentrații relativ mari în structura proteinelor din par, din unghii, din
copite sau din piele.

Fiind un component al unor proteine, orice deficienta în S poate fi privita ca o deficienta în proteine.

Induficienta în aceste mineral limitează sinteza aminoacizilor cu sulf in rumen. Este motivul pentru care
rații le rumegatoarelor includ și S, mai ales dacă primesc în hrana și uree, cel mai adesea sub forma de
sulfat de sodiu.
La modul general, problema sulfului în nutritia animalelor a căpătat relevanta mai mare în regiunile în
care solul este mai sărac în acest mineral.

POTASIUL, SODIUL ȘI CLORUL

Aceste trei macro-minerale se găsesc cu precădere în țesuturile moi ale corpului animal (primele 4 se
găsesc în țesuturile dure).

Au câteva roluri comune precum : menținerea în limite normale a presiunii osmotic, asigurarea
echilibrului acido-bazic și sunt potențiale purtătoare de sarcini electrice (se mai numesc și electroliți).

În pkus, K este implicat în menținerea excitabilitatea nervoase și musculare, iar CL joaca un rol important
în secreția gastrica, fiind component al HCl.

K se găsește în plante în cantități relativ mari. În consecință, deficientele în acest mineral sunt foarte
rare la animalele crescute în condiții normale.

Na și CL se găsesc în cantități mici în cele mai multe dintre nutreturilor de origine vegetala. Cele mai
multe se găsesc în faina de peste de origine marina.

Principala sursa de aprovizionare a animalelor cu Na și cu CL este sarea comuna(de bucătărie).

Efectele deficientelor rații lor în Na și în CL inclus, printre altele, reducerea utilizării digestive a
proteinelor, scăderea apetitului și a ritmului de creștere, disfuncții reproductive, chiar și moarte.

Prea multa Suarez Excesul in rații cauzează însă sete, dureri musculare și edeme.

Intoxicația cu NaCl este o problema, mai ales, la pasari și la porci, mai ales la tineretul acestor doua
specii, în special atunci când accesul la apa este limitat.

B. CONTINUTUL NUTRETURILOR ȘI AL ORGANISMULUI ANIMAL IN MICRO-ELEMENTE

Micro-minerale: a) esentiale

b) n essentiale.

1.Micro-minerale esentiale

Vor fi prezentate, în continuare, următoarele : fierul, cuprul, cobaltulz iodul, magneziul, zincul,
seleniul și fluorul.

Mai fac parte și : molibdenul și borul.

FIERUL

Mai mult de 90% din Fe care se găsește în organismul animal este combinat cu unele proteine precum
hemoglobina și mioglobina.

Principalele roluri ale Ce în organism sunt legate de participarea sa la transportul sangvin al oxigenului și
participarea sa la procesul de hematopoieza.
Este un element necesar pentru formarea clorofilei (cu toate ca nu este component al acesteia)

În ceea ce privește sursele, majoritatea nutreturilor vegetale, cu excepția rădăcinilor și a tubercul Ilie,
conțin suficient Fe pentru a acoperi necesarul animalelor ; este cazul nutreturilor verzi, al fanurilor, al
grauntelor de cereale. Fainurile animale sun surse excelente de Fe.

Laptele și Subprodusele lui sunt relatica sărace în acest micro-element mineral.

Induficienta Fe provoacă anemii (in special la tineret) deoarece este afectata formarea hemoglobinei.

Cele mai frecvente anemii apar la purcei. Datorita unor rezerve corporale scăzute la fătare și a raportului
insuficient al laptelui matern, anemii pot apărea și la pasari.

Suplimentarea cu Fe, prin intermediul unor preparate comerciale, cel mai adesea bazate pe clorura de
fier și sulfat de fier, conduce la prevenirea anemiilor la porci și la pasari (dar și la alte specii).

Intoxicația cu Fe, datorita excesului este foarte rar întâlnită.

Totuși, administrarea unor cantități prea mari și mai mult timp poate provoca o intoxicație cronica ce
reduce ritmul de creștere al animalelor.

CUPRUL

Un rol important : participa la hematopoieza având, din acest punct de vedere, o acțiunea sinergic cu Fe.

Cu este cofactor in numeroase enzime și joaca un rol important în dezvoltarea SNC.

Este implicat în funcția de reproductie, în formarea fibre de lână ( prin transformarea procheratineinin
cheratina), în pigmentarea lânii și a parului.

Nutreturile verzi, fainurile, semințele plantelor conțin, în general cantități suficiente de Cu.

Laptele este relativ sărac în Cu, ceea ce presupune suplimentarea la tineretul în alăptare cu săruri de Cu
precum sulfatul de cupru.

Carenta in Cu poate provoca tulburări grave, manifestate prin anemie, disfuncții cardiace, tulburări
nervoase și de reproductie. In cazul producției de lână, insuficienta determina scăderea cantității și a
rezistentei fibrei, dispariția lucrului și a ondulate.

Excesul de Cu are efecte nefavorabile.

Administrarea continua și în cantități mare conduce la acumularea acestui mineral în țesuturi.

Cu, in aceste condiții, poate fi considerat drept o otravă cumulativ....

Intoxicațiile cu Cu pot apărea și atunci când animalele consuma plante bogate în alcaloizi – favorizează
depunearea de Cu in ficat =>necroze hepatice.

Porcii au un prag....

COBALTUL
Funcția principala: participarea la hematopoieza împreună cu Fe și cu Cu. Aceasta funcție a fost
descoperita atunci când a fost izolata vitamina B12 și când s a constatat ca aceasta conține aceste micro-
mineral.

Co influențează favorabil dezvoltarea micro-organismele ruminate, din acest punct de vedere fiind un
element foarte important pentru taurine, ovine și caprine.

Dacă rumegatoarelor au o sursa de Ca, chair și de natura anorganica, ele pot sintetiza, la nivelul rumen
ului, vitamina B12.

Nutreturile verzi ( in special lucerna și trifoiul), sroturile, drojdiile, melasa sunt nutrețuri vegetale cu cel
mai mare continui de Co.

Nutreturile de origine animale sunt surse imp de Co. Grauntelor cerealelor sunt surse sărace de Co.

Sulfatul de Co este cel mai utilat supliment mineral drept complement.

Carenta de cobalt este de fapt o hipovitaminoza B12, concretizata in apariția unor tulburări de
hematopoieza.

La miei insuficienta provoacă o maladie denumita „marasm enzootic” soldata cu mortalității la câteva
zile după fătare

Tulburările datorate excesului de Co este rar întâlnit la animale deoarece este o distanta are între
necesarul animalelor și pragul de toxicitate

IODUL

Este componenta al hormonilor tiroidieni.

Intervine în funcție de reproductie, în producția de lapte, în conținutul laptelui în grăsime, în creșterea

tineretului.

În condiții normale, H2O și hrana asigura cantități suficiente de I2 pentru animale. Totuși, sunt anumite
zone unde datorita conținutului scăzut de I al apei și al solului, necesarul de I trebuie acoperit prin
folosirea unor săruri precum iodura de potasiu.

Cea mai bogata sursa de iod este găină de peste de oricine oceanica.

Insuficienta de iod scade secreția de tiroxina și se produce hipertrofia glandei tiroide ( gușă endemica).
Acesteia I se asociază scăderea metabolismului, întârzierea creșterii.

Sunt anumite nutrețuri, dacă sunt administrate în cantități mari, care pot provoca hipotiroidism. Dintre
acestea sunt de amintit cele de genul Brassica (varza, rapiță).

Excesul de I duce la intensificarea metabolismului general, mai ales al metabolismului azotului. La

oameni este cunoscuta o boala – Basedow – Graves ( scăderea evidenta in greutate și hiperactivitate).

MANGANUL

Este activator al mai multor enzime implicate în funcția de reproductie și în intsgritatea pielii.

Participa la dezvoltarea normala a oaselor

Co ținutul este foarte variabil. Pot fi apreciate, totusi, ca bogate surse Nutreturile verzi, taratele de orez.
În industria nutreturilor combinate se folosesc ca sure suplimentare carbonatului și o is de mangan.

Insuficienta duce la diminuarea ritmului de creștere, prin mineralizare defectuoasa a oaselor, tulburări
de reproductie. La scroafe, deficitul de mangan produce resorbția fetusilor, la păsările perozis, la juninci
întârzierea maturității sexuale.

Praguri de toxicitate sunt ridicate, asa încât, în exces nu sunt consemnate afecțiuni ale animalor.

ZINCUL

Este component al mai multor enzime, care favorizează procesul de creștere, funcția de reproducere,
dezvoltarea normala a oaselor și a penelor. Condiționează formarea insulinei și a vitaminei B1.

Zn este considerat element antagonice Cu.

Nutreturile de origine animala sunt cele mai bogate surse in Zn. Dintre Nutreturile de origine vegetala
sunt de amintit doar taratele și germenii semințelor. Ca surse suplimentare, săruri ale Zn : oxidul de Zn.

Insuficienta provoacă reducerea ritmului de creștere, paracheratoze, tulburări de osii are și de

reproductie.

Nivelul de toxicitate este ridicat și se atinge rar în condiții obișnuite de alimentație. Dacă apare o
asemenea situație se poate interveni prin adausul suplimentar de Cu in hrana (a intitula antagonism).

SELENIUL

Este component al enzimelor prezente în hematii și care controlează distrugerea leroxizilor toxici al
radicalilor liberi din celule.

În sinergism cu vitamina E protejează vitaminele liposolubile și grăsimile de degradareacționând ca

antioxidant.

Se are roluri bine definite în prevenirea apariției distrofiiloe musculare și a tulburărilor de reproductie.

Deficienta in Se conduce la apariția miopatiilor, afectează dertilitatea su funcția imunitara.

Continutul nutreturilor in Se este foarte variabil, depinzând de nivelul acestuia din sol și ulterior din
plante.

Sunt anumite zone în lume unde s-au întâlnit concentrații mari de seleniu în nutrețuri. În aceasta situație
au apărut efecte toxice foarte pronunțate.

FLORUL

A fost trecut pe lista mineralelor esențiale mai recent, când s a constatat ca influențează favorabil
procesul de creștere și previne apariția cariilor dentare.

FLORUL în exces este un element foarte toxic, provocând fluoroze, manifestate prin scăderea apetitului
întârzierea creșterii, deteriorarea oaselor și a dinților (dinții negri). Cauza este poluarea industriala.
2.MICRO-MINERALELE NEESENTIALE

Este un grup numit „micro-minerale neesențiale” sau „toxice” care in exces au efect deosebit de grave
asupra sănătății. Este cazul Ar, Hg, Pb, AL ș.a..

Ele își manifesta toxicitatea cumulativ, inhibând sistemele enzematice. Cauza este poluarea mediului
prin procesele industriale și folosirea în agricultura a substanțelor chimie. (îngrășăminte, pesticide și
insecticide)

CURS 5 – NUTRITIE

CONTINUTUL NUTRETURILOR ȘI AL CORPULUI ANIMAL IN VITAMINE

De la începutul secolului 20 s-a arătat ca : o rație purificata, formata din proteine, grăsimi, glucide și
minerale a fost inadecvata entrusted creșterea normala a șoarecilor. Adăugându-se în rația purificata
mici cantități de lapte, s-a constatat ca șoarecii s-au dezvoltat normal. Existau, prin urmare, unii factori
esențiali care lipseau din rația purificata și care induceau întârzierea cresterii. Initial, acești factori au
fost denumiți : a inele vieții și, ulterior, vitamine.

După mediul de solubilizare, vitaminele se pot departajare în : vitamine liposolubile ( A, D, E, K) și

vitamine hidrosolubile (B1, B2, B6, B12, C).

1.CONTINUTUL NUTRETURILOR ȘI AL CORPULUI ANIMAL IN VITAMINE LIPOSOLUBILE

Aceste vitamine pot fi depozitate în corpul animal ( ficat + țesut adipos), ceea ce înseamnă că, ele pot fi
administrate animalelor și de o maniera discontinuation ( se constituie într-un avantaj).

Dezavantajul : datorita acestei capacități de acumulare în organism, ele au potențial toxic.

Ca și în cazul mineralelor, vitaminele vor fi prezentate în același cadru: roluri, surse și implicații
nutriționale în insuficienta sau în exces.

Vitamina A

Se constituie într-un grup din care fac parte retinolul, retinalul, acidul retinoic și mai multe provitamina
A, din care cea mai cunoscuta este beta-carotenul.

Animalele erbivore și omnivore pot descompune, în mucoasa intestinala, carotenii în retinol.

Animalele carnivor au aceasta abilitate la un nivel foarte scăzut.

Vitamina A are multiple funcții în organism.

FUNCTII
Intervine în mecanismul vederii, în procesul de creștere, în funcția de reproductie x in asigurarea
imunității, în menținerea integrității oaselor și a pielii etc.

În legătură cu implicatiile vitaminei A in implicatiile vederii, este demonstrat ca ea influențează celulele

fotosensibil ale retinei.

În ceea ce privește rolul vitaminei A în funcția de creștere, este cunoscut ca intervine în diviziunea
celulara și apărarea țesuturilor.

În ceea ce privește rolul vitaminei A în funcția de reproductie, se petrec pe tot traiectul ei de pa

gametogeneza la averturi.

Trebuie menționat și rolul vitaminei A în protejarea epiteliului împotriva atacurilor microbiene =>
proprietăți antiinfecțioase.

SURSE

Se găsește preformata ( ca retinoizi) in Nutreturile de origine animala : carne, oua, peste, ulei de peste și
ca provitamine ( alfa/ beta – caroten) in Nutreturile vegetale precum Nutreturile verzi și fainurile de
calitate.

De asemenea, vitamina A este disponibila în suplimente comerciale precum retinil-acetat sau retinil-
palmitat SUA sub forma de beta-caroten.

IMPLICAȚII NUTRITIONALE

Insuficienta corelata cu epuizarea rezervelor interne, duce la apariția unor tulburări funcționale ale
organismului, manifestate printr-o paletă larga de simptome:scăderea apetitului, încetinirea creșterii,
infecții respiratorii, multiple tulburări de reproductie, probleme oculare (cataracta și orbirea de noapte)

Excesul are efecte nefavorabile manifestate prin : leziuni ale pielii, malformații scheletice, fracturi
spontane, iritabilitate nervoasa, hemoragii interne.

Continutul nutreturilor in vitamina A, ca și în vitaminele D și E, este exprimat în UI/KG.

VITAMINA D

Este un hormon produs din steroli (precum colesterolul) în corpul animal, dacă acesta este expus la
radiațiile ultraviolete ale soarelui.

Însă, animalele și oamenii pot sa obțină acest nutrient și din nutrețuri, vitamina D in adevăratul sens.

SURSE

Vitamina D pre-formatted, ca și ergocalciferol (vitamina D2) sau ca și colecalciferol ( vitamina D3), se

găsește în cantități mici în natura; cu toate acestea, provitaminelebsape (ergosterolul, respectiv
dehidricolesterolul) sunt comune atât la plante, cât și în corpul animal.
D2 SE Găsește în fanuri uscate natural la soare.

Cele mai bogate surse de D3 sunt în ficat, în uleiurile de peste și în calbenusul de ou.

Laptele de vaca, obținut în timpul iernii, este o sursa relativ saraca in vitamina D3.

Cu câteva excepții vitamine De nu se găsește în plante. Vitamina D3 poate fi obținută și din suplimente.

Cele doua vitamine D au aceeași activitate la taurine, ovine și shine însă, la pasari, vitamina D3 este de
cca. 10 ori mai activa decât vitamina D2.

FUNCTII

Joaca un rol esențial în procesul de osii are, favorizând absorbția Ca și a P la nivel intestinal,
apoidepozitarea in elemente minerale în țesutul osos.

CARENTE

Asociata cu deficiente în Ca și în P sunt osteodistrofiile (rahitisma animalele tinere și osteomalacie la

animalele adulte).

Altemanifestari : respirație accelerata iritabilitate musculară rmtetanii, fracturi, întârzierea creșterii.

În exces, poate provoca animalelor grave intoxicații sau poate induce tulburări circulatorii și respiratorii
prin depunerea calciului 8n țesuturile moi ale organismelor.

De asemenea, Excesul induce și dezvoltarea anormala a oaselor, diaree, iritabilitate scăderea în

greutate.

Hipercalcemie este un indicator al intoxicării cu vitamina D.

VITAMINA E

Se refera la un grup de compuși care includ tocoferolii. Pentru nutritie, cel mai importanta este alfa
tocoferolul.

FUNCTII

Este antioxidant adică, protejează grăsimile și alte vitamine de oxidare, de degradare.

Alte roluri sunt legate de activitățile enzematice, de sistemul nervos, de funcția de reproductie și de
prevenirea distrofiilor musculare.

SURSE

Este sintetizata numai de plante și, prin urmare, se găsește, în principal, în surse vegetale (Boabele de
oleaginoase-cele mai bogate).

Se mai găsește și în furaje verzi, în fanuri, unele cereale.

Nutreturile de origine animale cu conținut ridicate de vitamina E sunt: ouăle, laptele și fainurile animale.

Exista și preparate comerciale ( acetat de tocoferol).

CARENTE
Insuficienta

Deficitul se vitamina E provoacă, în particular, degenerescenta țesuturilor musculare (boala muschiului

alb, la vitei și diateza exudativa a cărnii de porc).

În exces, nu este toxica.

Pentru toate speciile problemele legate de vitamina E trebuie abordate în același timp cu problemele
induse de Se, din rațiuni de sinergism dintre cele doua elemente nutritive.

VITAMINA K

Cuprinde 2 vitamina naturale : vitamina k1 (fitochinona) și vitamina k2 (menachinona) și una sintetizata

artimicial, vitamina k3 (Menadiona).

SURSE

Este sintetizata de plante, nu și de animale.

K1 in furaje verzi in fanuri, in fainurile animale (de carne, de oase).

K2 este produsa de bacterii în rumen.

Continutul se exprima în MG/KG.

CARENTE

Insuficienta antrenează apariția leziunilor hemoragice (subcutanate, intramusculare) mai ales la puii de
carne, soldate cu deteriorarea carcaselor, chiar și cu mortalitate.

Osteoporoza și bolile coronariene sunt strâns legate de insufienta în vitamina K.

Este cunoscuta o maladie a rumegatoarelor, denumita <boala sulfinei> (in aceasta planta se găsește o
antivitamina a vitaminei K).

Vitamina k1 nu prezintă efecte adverse când este administrata în exces.

Însă, menadiona poate fi toxica. În doze mari si prelungite, poate produce anemie hemolitica.

CONTINUTUL NUTRETURILOR ȘI AL CORPULUI ANIMAL IN VITAMINE HIDROSOLUBILE

SURSE

Nu pot fi sintetizate de unele animale (vitamina B de către rumegatoarelor și vitamina C de majoritatea

speciilor)

Nu se stochează în organism (trebuie asigurata în permanenta prin hrana în cazul monogastricelor și sa

se ofere condițiile de sinteza la rumegatoare)

Nefiind stocate în organism, se elimina prin urina în exces. Nu au potențial toxic.

VITAMINA B1 (tiamina)
ROL

Ajuta ca convertirea glucidelor complexe în glucoza. Aceasta din urma constitui sursa de energie pentru
animale.

Este I vitamina antitrust adică, îmbunătățește abilitatea organismului de a lupta cu factorii stresanti.

SURSE

Unele nutrețuri precum fainurile verzi, cerealele ne oricâte sunt considerate surse bogate în tiamina.
Nutreturilor cu cel mai ridicat nivel este reprezentate de drojdiile furajere.

Supliment : clorhidrat de tiamina.

Cantitatea nutreturilor în vitamina B1 se exprima în mg/kg.

CARENTE

Insuficienta conduce la apariția turbularilor nervoase (Pineview, beri-beri) deoarece Sn utilizează,

preferențial, glucoza provenita din degradarea glucidelor complexe.

Alte simptome, în cazul deficientei de B1 sunt oboseala, cefalee, iritabilitate.

VITAMINA B2(riboflavina)

SURSE

Continutul ridicat în : semințele leguminoase, furaje verzi, drojdiile, faina de peste carnea se oua.

Continutul scazut: cereale și Subprodusele lor.

Se prezintă comercial tot sub forma de riboflavina.

FUNCTII

Este implicata în producerea de energie pentru organism.

Acționează ca și antioxidant și intervine în mecanismul vederii, retina conținând cantități relativ mari de
riboflavina.

Întra în componenta enzimelor flavinice (precum fermentație galben respirator)

CARENTE

Antrenează simptome nespecifice precum scăderea apetitului, întârzierea creșterii.

Insuficienta poate afecta și mecanismul vederii.

VITAMA B6 (piridoxina)

SURSE

Nutreturile de origine animala (carne, peste), câte nutrețuri de origine vegetalab(cereale întregi,
legume) și drojdiile furajere sunt cele mai importante surse de piridoxina.
Forma comerciala este folosita ca supliment și este sub forma de clorhidrat de piridoxina.

FUNCTII

Întra în componenta unor enzime ce controlează metabolismul aminoacizilor. Rol în activarea SN

(transmiterea impulsurilor).

CARENTE

Simptomele care apar în caz de insuficienta sunt evidente la porci, pasari și la carnivore, sunt
nespecifice: inapetenta, încetarea creșterii și tulburări nervoase.

VITAMINA B12 (cobalamina)

FUNCTII

Intervine în metabolismul proteinelor.

Participa la formarea globulelor roșii (acțiunea hematopoietice) în buna funcționare a SN, cofactor in
sinteza acizilor nucleici, în proliferarea celulelor, funcția de reproducere (dezvoltare fetusilor, procent de
ecloziune)

SURSE

Nutreturile și alimentele de origine animala sunt bogate în B12. Cele vegetale, sunt lipsite.

Forma comerciala este ciancobalamina.

CARENTE

Deficientele se manifesta prin încetinirea creșterii (scăzând gradul de absorbție al nutrientilor).

Este considerata factor se creștere pentru șobolani,pentru pasari și pentru porci.

ACIDUL PANTOTEMIC

SURSE

Continutul rar întâlnit în natura în forma libera, el găsindu-se în componenta coenzima A.

Drojdiile furajere și peste sunt cele mai bogate.

Modul comercial este pantotenatul de calciu și pantotenatul de Na.

FUNCTII

Intervine un inter-conversiunile dintre substanțele nutritive din hrana în organism.

CARENTE

Sensibile sunt suinele și păsările.

Insuficienta = scade apetitul și ritmul de creștere, alterarea pielii și a penajul, apar tulburări nervoase.

NIACINA
SURSE

Poate fi sintetizate de animale prin triptofan.

Se găsește atât în Nutreturile de origine vegetala cât și în cele de origine animala.

Comerciale, sub forma de acid nicotinic.

FUNCTII

Intervine în metabolismul lipidelor în eliberarea în organism a energiei substanței organice, în

menținerea integrității pielii ai a mucoaselor.

CARENTE

Deficientele provoacă dermatite so afecțiuni ale aparatului digestiv ( gingivite). Primele semne care apar
sunt: scăderea apetitului, slăbire, diaree și întârzierea creșterii.

Insuficienta-la câini, boala limbii negre și la om – pelagra.

BIOTINA

SURSE

Cele mai importante sunt:ficatul, ouăle fierte, drojdiile și melasa.

Porumbul, grâul, alte cereale sunt surse sărace.

FUNCTII

Participa in metabolismul proteinelor, a grăsimilor.

Impreuna cu colina și manganul participa la prevenirea perozis ului la pasari.

CARENTE

Deficienta : influenta nefavorabila asupra sistemului nervos, apariția unor dermatite severe, afectarea
funcției tiroidiene și a funcției de reproductie.

ACIDUL FOLIC

SURSE

Se găsește în frunzele legumelor (ptr oameni) și în plante verzi (pentru animale)

FUNCTII

Intervine în formarea globulelor roșii și in diviziunea celulara.

Este co-responsabil de dezvoltarea armonioasa a fetusilor și de apariția talazimiei-la om.

CARENTE

Deficienta are care rezultat biosinteza defectuoasa a ADN-ului și a ARN-ului (implicate în diviziunea
celulara), anemie, leziuni dermatologice, reduce ritmul de creștere)
COLINA

SURSE

Bogate: nutreturilor de originally animala (ficat).

Nutreturile vegetale cu un conținut ridicat sunt : fainurile, drojdiile și sroturile. Porumbul este sărac în
colina și bogat în grăsime, pe lângă cereale. (indoparea gâștelor și a ratelor pentru ficatul gras)

Forma comerciala este clorura de colina.

FUNCTII

Rol deosebiți metabolismul grăsimilor, accelerând oxidarea lor (factor lipotrop).

Participa la formarea acetilcolinei, prin urmare la transmiterea impulsurilor nervoase.

CARENTE

Insuficienta, alături de tulburări generale se observa și simptome specifice, precum: infiltration grasa a
ficatului, perozis (o boala a păsărilor, caracterizata prin devierea metatarselor spre exterior), paraplegia
membrelor posterioare la purcei etc.

VITAMINA C

SURSE

Poate fi sintetizata pornind de la glucoza, la majoritatea speciilor.

Principalele surse : fructele și legumele proaspete, Nutreturile verzi, sfecla și unele organe ( ficat, rinichi,
în special).

Forme comerciale: as orbul de Ca și de Na.

FUNCTII

Utilozarea prezintă un aspect farmacologic decât unul nutrițional.

Poate fi utilizata împotriva oricăror forme de stres, oboseala, frig, căldură.

Antioxidant natural alături de vitamina E.

CARENTE

Sunt rar întâlnita animale, cu excepția rozătoarelor și a primatelor care nu o pot sintetiza din glucoza. La
om insuficienta indice scorbutul (o boala cunoscuta la marinarii care făceau curse lungi și se hrăneau cu
alimente conservate, fără fructe și legume. Afectează capilarele și cavitatea bucala).

Curs 6-Nutritie

APRECIEREA VALORILOR NUTRITIVE ALE NUTRETURILOR

Aprecierea valorilor nutritive ale nutreturilor poate fi făcută după mai multe criterii, din care vor fi
prezentate numai trei:

 Pe baza digestibilitatii;
 Pe baza continutului in energie;
 Pe baza continutului in proteine.

APRECIEREA VALORILOR NUTRITIVE ALE NUTRETURILOR PE BAZA DIGESTIBILITATII LOR

Determinarea digestibilitatii nutreturilor presupune inregistrarea cantitatilor de SN ingerate de

animale(I), a celor eliminate prin fecale(E), iar prin diferenta a celor digerate(D)

D=I-E

Exprimarea digeatibilitatii nutreturilor se face prin intermediul coeficientilor de digestibilitate(CD) .

Acestia sunt cifre care arata cat la suta din substante nutritive ingerate prin hrana sunt utilizate la nivelul
tractustului digestiv.

Metode de determinare a digestibilitatii nutreturilor

A. Metode “in vivo”

B. Metode “un vitro”

A. Metode in vivo
Sunt 3: meteoda pe standuri, metoda pe pasune, metoda indicatorilor inerti

a. Metoda “pe stranduri sau cuști”

A fost si este cea mai utilizata metoda de determinare a digestibilitatii nutreturilor,
datorata avantajelor pe care le ofera, precum: cantitatile de nutreturi consumate si
fecale eliminate pot fi masurate cu precizie; conditiile de microclimat pot fi controlate,
fiind o meroda indoor; nutreturile analizate pot fi depozitate un timp indelungat; are o
mare reproductibilitate.
Modalitatea de desfasurare a experientelor este conditionata, indeosebi, de natura
nutreturilor a caror digestibilitate urmeaza a fi aflata. In legatura cu acest aspect se
intalnesc 2 situatii:
I. Cand nutretul de cercetat poate alcatui singur o ratie(fanuri la rumegatoare)
II. Cand nutretul NU poate alcatui singur o ratie(concentrate la rumeg)

I. Cand nutretul poate alcatui singur o ratie se organizeaza experiente simple. O experienta simpla
de digestibilitqte are 3 perioade:

1. Perioada de acomodare;
2. Perioada de pregatire;
3. Perioada decontrol.

1. Perioada de acomodare este de 3-5 zile si are scopul de a permite animalului sa se

obisnuiasca cu conditiile experimentale; se urmareste starea de sanatate si
comportamentul.
 2. Perioada de pregatire dureaza 5-7zile la porci si pasari si 10-14 zile la rumegatoare.
Scopul este obisnuirea animalelor cu nutreturile a caror digestibilitate urmeaza a se
stabili.
3. In perioada de control, care are aproximativ o durata asemanatoare cu cea de pregatire,
se inregistreaza zilnic cantitatile de nutreturi administrate animalelor eventualele
resturi neconsumate si cantitatea de fecale.

Din nutreturi si fecale se preleveaza probe medii in vedea efectuarii analizelor chimice.

II. Cand nutretul de cercetare NU poate alcatui singur o ratie, se organizeaza experiente duble cu 5
perioade:

1. O perioada de acomodare;
2. O perioada de pregatire;
3. O prima perioada de control;
4. O perioada de tranzitie;
5. O a doua perioada de control.

In primele 3 perioade se urmaresc aceleasi lucruri prezentate la o experienta simpla.

In perioada de tranzitie, de 3-4 zile, alaturi de rația de bază folosită până atunci, se include un supliment
din nutretul a carei digestibilitate urmeaza a se stabili.

In perioada a 2 a de control se administreaza animalelor ratia de baza plus suplimentul si se cantaresc

nutreturile, fecalele, iar in final din ele se preleveaza probe de analize.

Nutreturile de cercetat trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

-digestibilitate presupusa a SO sa se incadrese intr3 anumite limitr caracteristice speciei

-continutul in PB sa fie mai mare de 120 g/kg SU

- conținutul in GB sa fie mai mic de 200g/kg Su la pasari si de 150g/kg SU la porci

- continutul in CB sa NU depaseasca la monogastrice o anumita limita de 80g/kg SU, iar la

rumegatoare sa fie peste o anumita limita de 170g/kg Su

b. Metoda “pe pășune”

Avantaje:
- Compozitia chimica a nutreturilor verzi si implicit digestibilitatea lor se
modifica in cursul fazelor de vegetatie. Cu metoda clasica “pe standuri sau
cuști” nu poate fi surprins aceste aspect
- In condițiile de “sală”, ca in cazul determinarii digestibilitatii “pe standuri sau
cuști”, animalele nu pot alege hrana asa cum se intampla in mod firesc la
pășunat.

Pentru a determina digestibilitatea “pe pășune” trebuie cunoscute cantitatea si

compoziția chimica a nutreturilor ingerate (I) a fecalelor eliminate (E).

Determinarea cantitatii de iarba consumata prin pasunat se poate face cu ajutorul

metodei telemetrice denumita AWTS(Animal Weight Telemetery System). Se
 ataseaza pe copitele animalelor niste “cizme”, traducatoare de presiune.
Semnalele provenite prin schimbarea greutatii corporale, sunt transmise la un
receptor, care poare fi situat la o distanta de pana la 5 km de animale. Cantitatea
de fecale se poate stabili prin atasarea pe corpul animalelor a unor harnasamente
speciale. De subliniat faptul ca precizia acestei metode e mai mica decat a primei.

c. Metoda indicatorilor inerti(metoda markerilor)

S-a impus pt a inlatura unele operatiuni anevoioase si costisitoare, caracteristice

metodelor precedente. Pt masurarea digestibilitatii prin intermeduul acestei metode se
apeleaza la unele substante inerte dpdv digestiv, precum: bioxidul de siliciu, lignina(care
se gasesc in mod natural in unele nutreturi) sau oxidul de crom, oxidul de titaniu,
rutheniu, etc(ca substante adaugate). Asemenea indicatori, pt a putea fi folositi, trebuie
sa indeplineasca anumite conditii: sa fie consumabili, sa nu modifice procesele
digestive, sa se regaseasca in totalitate in fecale.
Calculul coeficientilor de digestibilitate prin aceasta metoda se face pe baza raporturilor
existente intre indicatori si nutreturi, pe de o parte, si intre indicatori si fecale, pe de alta
parte.
De exemplu, daca concentrația markerului este de 10g/kg SU intr-un anumit nutret si de
20g/kg SU in fecale, CD al SU in cauza este de 50%.
CD(%) = (20-10)/20*100=50%

B. Metodele “in vitro”

Avantaje:
- Se folosesc cantitati mici de nutreturi
- Poate fi analizat un nr mare de probe
- Costul este mai scazut

Dezavantaje:

- Nu intodeauna rezultatele obtinute sunt comparabile;

- Pt anumite nutreturi, digestibilitatea difera semnificativ față de cea stabilita
“in vivo”
-
a. Metoda Tilley-Terry
Intr o prima faza, 24-48 ore, se incubeaza probe de nutreturi in lichid luminal, recoltat de la
animale la care au fost implantate canule ruminale.
Intr o a doua faza, reziduul ramas din prima faza se trateaza cu pesina si HCl, pana la 96 de
ore.
Prin incubarea probei in lichid ruminal se indeparteaza partea digestibila a hidratilor de
carbon, iar prin tratarea acesteia cu pepsina si cu acid clorhidric se evidentiaza proteina
digestibila. Aceasta metoda a dat rezultate neconcludente pt unele nutreturi, motiv pt care
este mai puțin folosită.

b. Metode enzimatice
 Deoarecele lichidul ruminal, in drumul sau catre laborator isi putea schimba proprietatile, s-
a propus inlocuirea cu enzime sintetice. De la introducerea sa, aceasta metoda a crescut
constant in aplicabilitate
Dintre metodele enzimatice, cea mai cunoscuta la ora actuala este METODA PEPSINA-
CELULAZA, care consta in efectuarea a 3 tratamente succesive:
- Cu pepsina(hidroliza acidă)
- Cu HCl(hidroliza acidă)
- Cu celulză(hidroliza enzimatica)

Procentul compozitiei SO solubilizate va reprezenta partea digestibila a acestora.

C. Metoda săculeților ruminali(“in saco”)

Poate fi considerata o metoda in vitro, dar poate fi considerata si o combinatie intre cele
doua.
Consta un incubarea in rumen a unor cantitati mici de probe, intruduse in prealabil in
niste saculeti din matase sau plastic, prevazuti cu niste porozitati pt a permite circulatia
microorganismelor in ambele sensuri. Cantitatile de nutreturi incubate fiind foarte
mici(2-5 g SU) nu sunt influentate procesele ruminale.
Se considera ca digerarea completa are loc dupa 72 de ore. Prin cantarirea saculetilor la
diferite intervale de timp(3, 6, 12, 24,48,72) se obtine dinamica degradarii
componentelor nutreturilor.
Se apreciaza ca aceasta metoda prevede mai bine decat celelalte metode in vitro rata
digestiei, gasindu-se corelatii ridicate cu metoda clasica, in vitro, metoda pe standuri sau
custi.

FACTORI CARE INFLUENTEAZA DIGESTIBILITATEA NUTRETURILOR

Digestibilitatea nutreturilorbeste influentata de 2 grupe de factori: dependentu de animale si factori

dependenti de conditii de hranire.

Factori dependenti de animale

a. Specia

Influenteaza in cea mai mare masura gradul de digerare al unui nutret. La modul general, se poate
aprecia ca nutreturile cu un continut scazut de CB sunt aprox egal digerate de toate sepciile.

In cazul nutreturilor cu un continut ridicat in CB, rumegatoarele digera mai eficient decat
monogastricele.

In legatura cu capacitatea de digerare a nutreturilor printre speciile apartinand rumegatoarelor, se

apreciaza ca furajele de slaba calitate sunt mai bine digerate de taurine fata de ovine. Explicatia este
aceea ca timpul de stagnare al particulelor alimentare, in special cele de dimensiuni mai mari in
tractusul digestiv este mai mare la taurine fata de ovine. Invers, taurinele, bovinele digera ceva mai
ineficient decat ovinele, nutreturile concentrate, mai ales grauntele de cereale intregi sau maruntite
grosier.

Conform unor pareri, caprinele fata de ovine si bivolii fata de taurine digera mai bine nutreturile de
slaba calitate.
Cabalinele, in comparatie cu rumegatoarele, digera mai eficient nutreturile celulozice datorita....

Se apreciaza ca diferentele in digestibilitate dintre cabaline si rumegatoare sunt de cca. 5UP, insa trebuie
remarcata tendinta de crestere pe masura continutului in CB.

b. Rasa

Diferentele in digestibilitate intre rasele apartinand aceleiasi specii se pot datora adaptarii la
supravietuire in mediul natural in care animalele au trait. Rasele ameliorate de taurine au o capacitate
de digerarea a anumitor nutreturi(cele concentrate) mai mare decat cea consemnata la rasele rustice.
Invers, rasele rustice(mai putin ameliorate) digera mai eficient nutreturile celulozice(continut ridicat de
CB). In cadrul aceleiasi specii, variaza CD astfel incat SO din nutreturi e 3-4%.

c. Varsta

Diferentele in digestibilitate, datorate acestui factor, pot di puse pe gradul diferit de dezv si functionare
a apratului digestiv desi aspectele nu sunt inca suficient elucidate.

De ex., animalele tinere, fata de cele adulte, desi au tractul digestiv incomplet, pot compensa datorita
unei masricatii mai eficiente. Totusi, cele mai multe studiu indica o digestibilitate mai mare a SO cu 2-4%
la animale adulte ca la tineret.

d. Individualitatea

In interiorul unui lot de animale din aceiasi rasa, pot apaee deoaebiri in digestibilitate intre indivizi
datorita tipului constitutional si temperamentuluu, dar numai de 2 3%. Uneori aceste diferente pot
ajunge la 5-10% la cabaline. Se considera ca diferente ale gradului de digestibilitate sunt mai mari pt
nutreturile de volum(CB mai mare), față de cele concentrate.

FACTORI DEPENDENTI DE CONDITIILE DE HRANIRE

a. Compozitia chimica

Digestibilitatea este strans legata de compozitia lor. Constituentii glucidici au un grad de diferit de
digestibilitqte printre ei astfel, glucidele simple sunt total digerate, amidonul aproape total, lignina
aproape DELOC, iar celuloza si hemiceluloza in proportii variabile.

Xontinutul in proteina influenteaza digestibilitatea nutreturilor, in special la rumegatoare. Nivelul mai

ridicate in proteina in nutreturi det cresterea digestibilitatii nivelul mai scazut restrictioneaza...

Continutul in grasime al nutreturilor influenteaza favorabil digestibilotatea acestora daca se situeaza

intre anumite limite

Continutul in minerale poate influenta digesribilitatea nutreturilor mult, iar in paiele de orez scade
digestibilitatea.
b. Structura ratiilor

S a constatat ca digestibilitatea reala a unei ratii mixte(concentrate+voluminoase), folosite in hrqna

rumegatoarelor, nu este intodeauna media ponderata a digestibilitatii componentelor aceste ratii.
Explicatia consta in faptul ca intre componentele ratiei apar unele interferente, asa zisele efecte de
asociativitate. Efectele de asociativitate pot fi pozitive sau negative, cu mentiunea ca....

Un efect pozitiv qpare in cazul unor fueaje de volum de slaba calitate(paiele), daca se combina intr o
ratie cu un concentrat proteic, surprusul de proteine va stimula activitatea microorganismelor ruminale.

Asociativitatea negativa este un fenomen datorat competitiei dintre flora celulolitica si cea amilolitiva
din rumen. Consumul unor cantitati mai mari de xoncentrate(continut ridicat in amidon), si mici de
voluminoade antreneasa o xrestere rapida a florei amilolitice, care scade pH ul ruminal carre 6 si det
reducerea eficacitatii florei celulolitice(activitate maxima catre un pH neutru). Rezultatul este
diminuarea gradului de digerare al nutreturilor de volum si a intregii ratii(cu pana la 10%).

c. Nivelul de hranire

Exprimat un multipli din cantitarea de elemente nutritive, continuta de hrana, necesara unui animal pt
mentinerea functiilor vitale si se noteaza cu m(maintenance). De exemplu, nivelul de hranire pt functii
vitale de 1m, iar pr vacile care produc peste 20kg lapte pe zi este 3m.

Majoritatea cercetariloe arata ca la niveluri mari de hranire are loc o scadere a digestibilitatii
componentelor hranei. De exemplu, pt o ratie tipica destinata vacilor in lactatie, dSU poate scadea la
75%, la nivel de intretinere(1m), la 70% la 3 niveluri de intretinere(3m).

Explicatie: la nivelul ridicat de hrana creste tranzitul si componentele nutritive stau mai putin timp in
contact cu enzimele si microorganismele din tractul digestiv.

d. Procesarea nutreturilor

De cele mai multe ori, inainte de a fi admin animalelor, nutreturile sunt supuse unor operatiuni de
procesare.

In legarura cu nutreturie xoncentrate, pt a se ontine o digestibiliate maxima, trebuie macuna mai grosier
la. Bovine si macinate mai din la. Porci si pasari. Concentratele sunt supuse frecvenr unor tratamente
termive, precum: toastate, iradiere, extrudare, expandare. Rezultatele asupra digestibilitatii sunt
notabile, nu spectaculoase.

Nutreturile de volum, tocarea fanurilor la 2-3 cm are o influenta favorabila asupra digestibilitatii la
rumegatoare. Peste si sub aceste limite scade digestibilitatea.

Nutreturile grosiere, precum paiele, unde celuloza interfereaza xu lignina, sunt tratate chimic(hidroxid
de sodiu) pentru cresterea digestibilitatii si pentru ruperea legaturii dintre celula si lignina,

e. Suplimentarea cu enzime

La animalele monogastrice, sist digestiv nu este echipat complet pt a digera toate componentele hranei,
datorita lipsei sau insuficientei unei enzime. De aceea, se folosesc suplimente enzimatice(extrase din
fungi). Cele mai bune rezultate s-au obtinut prin adaugarea glucanazelor in ratiile dominate de orz la
pasari. Glucanii, componenti de baza ai endospermului cerealelor, sunt responsabili si de aparitia
fecalelor mai moi si lipicioase in urma administrarii orzului la pasari. Alte enzime care conduc la
cresterea digestibilitatii sunt proteazele, celulazele, lipazele, iar pt minerale fitazele.

Curs 7-Nutritie

APRECIEREA VALORII NUTRITIVE A NUTRETURILOR E BAZA CONȚINUTULUI LOR IN

ENERGIE

Utilizarea energiei în organism

In corpul animal, Nutreturile sunt supuse unor numeroase transformări în aparatul

digestiv și in țesuturi.

Ele sunt degradate progresiv și fiecare etapa se traduce prin pierderi de energie, foarte
variabile în funcție de felul nutreturilor.

Iată mai sus, schema utilizării energiei în organism.

EB sau EI reprezinta suma valorilor energetice de substanta uscata dintr-un nutret.

 Hidrați de carbon, fracțiune dominanta în cele mai multe nutrețuri au o valoare
energetica de circa 4,2 Mcal/kg SU.

Grăsimile au 9.5 kcal/g, iar proteinele au 5.6 kg/g.

Prin urmare, cu cât un nutreț va conține mai multa grăsime cu atât va avea o valoare
energetica mai ridicata.

EB se poate determina fie direct (în bomba calorie tricalcic), fie indirect (prin
intermediul unei regresie).

Determinarea directa consta în arderea unei probe de nutreț sub presiune și sub
atmosfera de O2 și măsurarea cantității de căldură eliberata. Este metoda cea mai
precisa.

Determinarea indirecta consta în cunoașterea principalelor substanțe nutritive din

nutrețuri (PB, GB, CB și SEN), considerate variabile, și a coeficienților lor calorici
prezentați anterior, considerați constanți.

Caracterizarea valorilor nutritive numai prin prisma conținutului de EB se considera

insuficient deoarece face o egalizare neconforma cu valoarea reala a nutreturilor.

Spre exemplu, semințele de porumb au 4.5 Mcal EB/kg SU, iar paiele de grâu 4.3 Mcal
EB/kg SU. Este însă, un pas obligatorie ptr aprecierea valorilor nutritive pe baza
următoarelor forme energetice.

ED- reprezinta diferența dintre EB și EF.

Pierderile de energie din fecale sunt estimate la cca. 30% la rumegatoare și 20% la
monogastrice (din EB) aceasta in cazul folosirii unor rații cu structuri clasice.

EF, ca și EB, se poate determina direct în bomba calorie tricalcic sau indirect prin intermediul
unor relații.

ED ca modalitate de apreciere a VN ale nutreturilor, in ciuda unor imperfecțiuni (nu ia în

considerare pierderile energetice prin gaze, urina și căldură) este utilizata de principalele sisteme
recunoscute pe plan mondial în special pentru Nutreturile folosite în hrana iepurilor și a cailor.

EM- cea utilizata de către țesuturile organismului

EM=ED-(EU+EG)

Energia conținută în urina se stabilește direct în bomba calorimetrica. Aceasta consta în arderea unei
probe de urina.

Energia urinara reprezinta în medie 5% la rumegatoare și 3% la monogastrice (din EB).

Energia conținută de gazele de fermentație, de fapt numai de metan, se poate determina direct din
camere respiratorii sau indirect, prin intermediul unor relații.

Energia pierduta prin metan este de ordinul a cca. 8% la rumegatoare și sub 1% la monogastrice (din EB).
Datorita unei precizii mai mari decât ED, EM se folosește pe scara mai larga la aprecierea valorilor
nutritive ale nutreturilor, mai ales la porci și pasari adică la acele specii de animale care primesc rații
relativ standardizate și unde EC este relativ constanta.

EN- EM este profund transformata în țesuturi o parte contribuind la acoperirea nevoilor de întreținere și
de producție ale animalelor(EN) , iar restul este pierduta sub forma de căldură.

EN=EM-CALDURA

Prin urmare, se poate deduce ca expunerea valorilor nutritive ale nutreturilor în EN ia in considerare
caracterul animalului si mai putin al nutretului in cauza, asa cum e in cazul ED si EM, conferindu-le i
precizie mai mare.

Cheia determinării EN a nutreturilor este prin urmare energia calorica (EC).

EC reprezinta suma rurmatoareloe componente:

EC=ECI+ECV+ECT+ECC

ECI=energia metabolismului de inanitie

ECV=energia miscarii voluntare

ECT=energia termoreglarii

ECC=energia consumului voluntar de hrana

EC, in totalitatea sa, se poate determina prin doua metode: prin calorimetrica directa și prin
calorimetrica indirecta.

Determinarea directa presupune introducerea animalelor de experienta în camere izolate și

cuantificarea pierderilor de căldură pri radiație., conecteze, și conductie, (căldură sensibila) și prin
evaporarea apei la nivelul pielii și pulmonilor( Q latenta).

Acest lucru se poate realiza fie prin măsurarea creșterii temperaturii unui volum de H2O cunoscut
(metoda adiabatoca) fie prin captarea directa a căldurii printr-un sistem de termocupluri (metoda
gradientului de temperatura).

Determinarea indirecta se face pe baza corespondentei dintre gazele de inspirație și cele de expirație (
O2, CO, CH4) și producția de căldură. Pentru aceasta se pot folosi aparate cu circuit închis sau deschis.

ENp-Sau energia reținută sau energia bilanț – este energia care este fixata în producțiile animaliere. Ea
se poate determina fie prin metoda sacrificariilor comparative, fie prin metoda bilanțului azot carbon.

1.Metoda sacrificariilor conparative-se folosește pentru determinarea ER la animalele supuse îngrășării.

În esență, metoda consta în sacrificarea câtorva animale dintr-un lot la începutul și la sfârșitul
experientei și compararea compoziției corporale(continutul în P și în G). Se îndepărtează Continutul
digestiv, apoi corpurile se autoclaveaza, se omogenizează, se preleveaza prove medii și se fac analize
chimice.
ER (KCAL) =Pr*5.7+Gr*9.5

2.Meroda bilanțului azot carbon-determinarea ER prin bilanțului N-C este posibila deoarece cele 2
elemente chimice se găsesc în proporții relativ constante în produsele animaliere. Aceasta presupune
măsurarea cantităților de N și de C întrate și ieșite din organism, iar prin diferență a celor reținute.

Atât N, cât și C întra practic, în organism, numai prin hrana. Azotul nu întra în schimburile respiratorii ale
organismului deși este elementul dominant în aerul atmosferic (78% N) prin H2O întra în organism o
anumita cantitate de C, însă mica asa încât, de obicei, este neglijata.

N iese din organism numai prin fecale și prin urina, exceptând animalele care dau producții la exterior
(lapte oua).

Carbonul iese din organism, în afara de căile menționate la N, și prin CO și CH4.

Sisteme de exprimare a valorii nutritive a nutreturilor

Sunt bazate pe ED, pe EM și pe EN, pe plan mondial.

În cele ce urmează se vor prezenta numai trei, câte unul pentru fiecare din formele se energie
mentionate:

*<sistemul Total Substanțe Digestibile>

*<sistemul Energiei Metabolizabile>

*<sistemul Unităților Furajere Franceze>

Sistemul TSV

Continutul nutreturilor in SND a fost utilizat ca modalitate de apreciere a VN încă din a doua jumătate a
secolului al19-lea în Germania.

La câțiva ani americanii au perfecționat sistemul german cu suficient succes încă mai este folosit și
astăzi.

TSD se calculeaza prin însumarea SND dintr-un nutreț, anume PBD, GBD, CBD și SEND.

TSD=PBD+2.25*GBD+CBD+SEND

S-a considerat ca, în termenii de valoare energetica, GBD este superioara, fata de celelalte trei substanțe
digestibile de 2,25 ori.

Evaluarea VNE prin intermediul acestui sistem s a impus datorita faptului ca este ușor accesibil tuturor
crescătorilor de animale.

Dezavantajele care au justificat apariția altor sisteme sunt legate de următoarele aspecte :
supraevalueaza Nutreturile de volum, în comparație cu Nutreturile concentrate; tine seama numai de
pierderile de SN și de E la nivelul aparatului digestiv ( au loc ulterior și prin alte forme menționate). Se
exprima prin unități sau procente de greutate. (g, kg, lb) in timp ce actualele de măsură sunt exprimate
în termeni energetici.

Pentru a atenua unele din dezavantajele menționate, s-au propus mai recent unele modificări care
vizează calcului diferit al TSD pe grupe de nutrețuri și introducerea unor factori de corecție în relația
clasica.

Sistemul energiei metabolizabile

A fost lansat în Marea Britanie, în 1985, și ulterior in bunătăți în SUA. Este folosit ptr relația simplitate și
pentru ca se pretează, în special, la animalele hrănite cu rații standardizate. Are la baza un principiu
sugerat anterior de Baxter, anume acela ca EN a nutreturilor este diferit utilizate de animale pentru
întreținerea (funcții vitale) sau pentru diverse forme productive, cu diferite randamente.

Exista un randament global de utilizare a EM sub forma de EN, notat cu K (EN/EM) și câteva randamente
parțiale, pentru întreținerea (KM), pentru producția de lapte (KL) și pentru sporul în greutate (KF) sau
pentru alte forme productive.

Randamentul KM

Cel stabilit teoretic pentru infuzarea substanțelor în corp este pentru principalele substanțe nutritive de
: 100% pentru glucoza și pentru grăsime, 82% pentru proteina și 87%pentru un amestec de aa
standardizat. Însă la animalele hrănite cu rații obișnuite, randamentul km este mai scăzut decât cel
teoretic, datorita costului adițional de energie pentru consumul hranei și pentru digestie. În medie,
pentru rumegatoare, randamentul km este 65-75%, iar pentru monogastrice 70-80%, principalul factor
de influenta fiind „q” (EM/EB)

Oricum, eficienta utilizării EM sub firma de EN a nutreturilor pentru întreținere este mai mare decât cea
pentru producția de lapte, pentru sporul în greutate etc.

Randamentul kl

Eficienta teoretica a utilizării EM ca EN pentru producția de lapte este de 72-76%, iar cea practica 62-
64%, oricum mai mica decât cea pentru întreținere (KM).

Ca și în cazul randamentului km, principalul factor câte influențează mărimea lui KL este „q”.

Confirm datelor publicate, randamentul KL nu este influențat semnificativ de nivelul producției de lapte,
de stadiul lactației sau de conținutul în proteina ala nutreturilor.

În ceea ce privește eficienta ultizarii rezervelor corporale ptr producția de lapte (aspect fiziologic în
prima parte a lactației), acesta este de 80-82%.

Randamentul kf

Eficienta ultizarii EM ca EN pentru spor(KF) este mai mica pentru întreținerea (KM) bsau pentru KL I
întinsă pe o plaja mai larga de la 30 la 60 %.

Factorul principal rămâne tot „q”, căruia i se mai pot alătură specia (mai mare la monogastrixe decât la
rumegatoare) vârsta.
Pentru toate speciile se animale, eficienta utilizării EM pentru sporul în greutate depinde, în fi. Al, de
cantitatea de energie reținută în corp, sub forma de lipide, fie sub forma de proteine, conform
randamentelor kfl și kfp.

La rumegatoare, eficienta energiei reținute în grăsime este aceeași cu cea regăsit la monogastrixe. În
schimb eficienta energiei reținute în proteina este mai mica la rumegatoare decât la monogastrice
datorita metabolismului mai complex al proteinelor.

S – a studiat separat eficienta utilizării EM pentru depunerea grăsimilor corporale de rezerva la

animalele în lactație. Aceasta este superioara fata de animalele sterpe, aparținând aceleiași categorii, cât
și fata de animalele care au ca destinație unica, îngrășarea.

Explicația ar consta în faptul ca, în procesele de sinteza ale grăsimilor corporale, concomitente cu cele
ale sintezei laptelui (la femele în a doua parte a lactației), acidul acetic, a cărui eficienta este mai redusa
la sinteza grăsimilor corporale se folosește proponderent la sinteza laptelui z ceilalți acizi grași volatili
(acidul propionatul, acidul but ibric) z cu o eficacitate mai ridicata, fiinds utilizați prioritar pentru sinteza
grăsimilor corporale.

Exista randamente de utilizare a EM si pentru alte forme productive, precum dezvoltarea fetușilor.

În legătură cu randamentul de utilizare al EM sub forma de EN pentru dezvoltarea fetușilor trebuie

arătat că acesta are valorile cele mai mici, de numai 10-15%. Cel pentru gestație insă, are valori mai mari
pentru că trebuie luate in considerație si depuberile de energie in corpul matern.

Pentru a puncta importanța teoriei enunțată de Baxter este de subliniat faptul ca, înaintea lansării ei
exista o singura valoare nutritiva energeticapentru un nutreț, iar după aceea același nutreț are mai
multe valori energetice, în funcție de categoria de animale destinata (în corelație cu forma productiva),
deoarece exista mai multe randamente K.

Sistemul unităților furajere franceze

Sistemele derivate din EN sau apărut în Europa Continentala (Franța Danemarca, Olanda, Elveția) , dar și
in SUA pentru a contracara limitele sistemului EM.

Conform sistemului francez, lansat în 1978, fiecare nutreț administrat rumegăroarelor, are 2 valori
nutritibe energetice

* „Unitatea furajeră Lapte”(UFL)

* „Unitatea furajeră Carne”(UFV)

UFL este utilizata pentru Nutreturile folosite la majoritatea categoriilor de rumegatoare.

UFV este utilizata pentru nutrețuri folosite la rumegatoarelor la îngrășat cu sporuri în greutate mari.

Acest nou sistem de apreciere a VNE ale nutreturilor folosite in hrana rumegătoarelor, presupune
determinarea continutului nutreturilor in EN, pornind de la EB, digestibilitatea energiei(dE), raportul
EM/ED si randamentul k.

EN=EB*dE*EM/ED*k
Randamentul „k”(EN/EM) s-a calculat diferit pentru producția de laptr(kl) si diferit pentru
intretinere+spor in greutate(kmf).

In legatură cu randamentul kl, se acceptå că intre acesta si kmf exista raporturi relativ constante(putea fi
si kmf ca randament global).

Pentru sporul in greutate s-a adoptat insă un randament ponderat „kmf”, deoarece există deosebiri
intre cele două randamente parțiale(km si kf) și in mărime si in variabilitate.

Deoarece sunt doua randamente <k> vor rezulta și doua valori nutritive energetice : energia neta
lapte(ENL) , energia neta carne (ENV).

ENL (Kcal) =EM*Kl

ENV(Kcal) =EM*kmf

Pentru transformarea celor doua forme de energie netă(ENL si ENV) in UFL si UFV s-au luat in
considerare valorile energetice ale orzului, boabe considerate nutreț etalon, nutreț de referință.

In concluzie:

UFL=ENL/1700

UFV=ENV/1820

În final făcând o incursiune printre sistemele de apreciere ale valorilor nutritive ale nutreturilor utilizate
în lume #e poate remarca existenta a doua modalități de expeimare:

*fie direct în Kcal, kJ in sistemul Energiei Metabolizabile, folosit în Marea Britanie, în SUA.

*fie in unitati conventionale derivate din EN, precum UFL și UFV, așa cum se intampla in Europa(Franța,
Italia, Spania, Olanda, Elveția, România)

Sunt și avantaje, dar și dezavantaje : a doua steluța conferă mai multa simplitate, utilizându-se cifre mici,
în jur de, nu de ordinul miilor în exprimarea directa. Ca principal dezavantaj, când se folosesc unitățile
convenționale mai apare fata de exprimarea directa, încă un element și anume nutreturilor etalon.

Curs 8-nutritie

APRECIEREA VALORII NUTRITIVE A NUTRETURILOR PE BAZA

CONTINUTULUI LOR IN PROTEINE

I. Metode de apreciere a calitatii proteinelor din nutreturi

A. Metode biologice
Structurate pe 2 criterii
1. Variația greutății corporale
2. Bilanțul azotului
1. Metode structurate pe variația greutății corporale
* Aportul de eficienta proteica=sporul în greutate realizat de un lot de animale pe seama
proteinei constante consumate
REP=spor/probably xt
 Aportul proteinei nete e o varianta a precedentului în care sporul in greutate apreciat
experimentat de animale este comparat cu sporul în greutate realizat de un lot martor
hrănit cu o rație fără proteine
 Valoarea proteinei brute. Conform acestei metode, sporul în greutate realizat de un lot
experimental de animale hrănit cu proteina cercetata este comparat cu sporul în greutate
realizat de un lot martor hrănit cu o proteina etalon

2. Bilanțul azotului face o val mai exacta a calității proteina decât precedentul

 Valoarea biologica a proteinelor se calculeaza cu ajutorul relatiei:

VBP= [Ni – (Nf-Nmf) – (Nu-Neu] /[ (Ni – (Nf-Nmf)]
Ni=azot ingerat
Nf=azot fecale
Nmf=azotul din fecale de origine metabolica
Nu=azot urina
Neu=azot endogen urinar

Consemnează faptul ca azotul din fecale nu este numai de origine animala, ci și rezultatul
metabolismului intern. De asemenea, azotul regăsit în urina are o fracțiune și de azot
endogenous fără nicio legătură cu azotul din hrana.

În experientele detalii pe animale în aflarea valorii proteice a animalelor, a calității

proteinelor, azotul ingerat(Ni) trebuie sa fie într-o cantitate suficient de mare încât sa fie
permisa retinerea de azot în organism. De asemenea, hrana consumata, alături de
proteine trebuie sa conțină și cantități suficiente de glucide și lipide,aceasta pentru a
preveni utilozarea proteinelor ca sursa de energie.

 Valoarea productiva a proteinei este definita pe scurt ca raportul dintre azotul reținut și
azotul ingerat prin hrana.
PPV=Nretinut/Ningerat (g)

B. Metode chimice: 2 metode

 a. Indicele chimic(CS-chemical score)=raportul dintre un AAE din proteina
cercetata și același AAE dintr-o proteina etalon. Proteine etalon: ca ei a din
lapte, proteina din ou sau un amestec de A standardizati
b. Indicele aminoacizilor esentiali(AAE) =media geometrica a raporturilor dintre
AAE dintr-o anumita proteina cercetata și același AAE dintr-o proteina etalon.

C. Metode microbiologice
Se bazeaza pe faptul ca anumite microorganisme au un necesar similar cu cel al
animalelor, respectând proporțiile. Se urmărește creșterea, dezvoltarea pe un mediu de
cultura unde este inclusa și proteina cercetata. Cu cât multiplicarea microorganismelor
este mai ridicata, cu atât calitatea proteinelor este mai buna.

II. Posibilități de imbunatatire a calității proteinelor

1. Treierea unor noi soiuri de plante cu un conținut mai ridicat în proteine și AAE
Este cunoscut în acest sens faptul ca cerealele, inclusiv porumbul și orzul au un
conținut scăzut în proteina și în lozinca, un AAE, acestea fiind soiurile
tradiționale, însă la ora actuala au fost create soiuri de porumb și orz cu un
conținut mai ridicat în proteina și in lizina.

2. Adăugarea AA sintetici in rații.

AA sintetici precum L-lizina, DL-metionina, L-treonina, L-triptofanul se folosesc
în mod curent în mod curent în rații le monogastricelor in scopul completării
conținutului nutreturilor în acești AA. În aceste condiții, evident va creste calitatea
proteinelor.

3. Adăugarea enzimelor sintetice in rații.

Folosirea enzimelor sintetice in rații precum peptide, enzime proteolitice au ca
efect îmbunătățirea gradului de disponibilitate al AA în organism conduce la
îmbunătățirea calității proteinelor.

4. Folosirea unor rații echilibrate în alcătuirea proteinelor și a EN

Conduce la creșterea proteinelor în rații. Conduce la creștea unei cantități optime
de glucide și lipide. Pt a evita folosirea proteinelor în scop energetic, ceea ce ar
duce la scăderea calității proteinelor, dar și raporturi optime între proteina și
vitamine și minerale au ca rezultat creșterea calității proteinelor.

5. Asocierea în rații a nutreturilor cu diferite calități ale proteinelor

Prin includerea in rații alături de nutrețuri a căror calitate a proteinelor este mai
scăzută, a unor nutrețuri cu o calitate a proteinelor mai ridicata, calitatea
proteinelor din întreaga rație este mai mare decât media ponderata a
componentelor sale. Exemplul cel mai evident este asocierea porumb(sărac în
lizinași șrot de soia(sărac în lizina) .
6. Aplicarea unor tratamente tehnologice nutreturilor înainte & e a fi admin
animalelor.
Cel mai adesea, Nutreturile sunt supuse unor tratamente fizice, chimice,
microbiologice in scopul îmbunătățirii valorilor lor nutritive, insa asemenea
tratamente au un efect diferit asupra calității proteinelor. Exemplu: in cazul unor
tratamente moderate cu căldură asupra boabelor de leguminoase, calitatea lor
creste, deoarece sunt inactivati unii factoriianti nutritional care acționează asupra
proteinelor. Invers, efectuarea unor tratamente termice eficiente duce la scăderea
calității proteinelor, deoarece legăturile polipeptidice se intaresc și devin mai greu
accesibile enzimelor digestive.

7. Folosirea in rații le rumegatoarelor a unor surse de azot neproteic.

Includerea in rații le rumegatoarelor a unor surse de N neproteic precum ureea
permite creșterea de proteina sintetizata de microorganisme in rumen, care se
constituie ca un complement pt proteina de origine animala.

8. Protejarea proteinelor alimentare împotriva degradării ruminate.

În acest scop se folosesc metode fizice, chimice, care sa limiteze degradarea
proteinelor în rumen și sa crească în felul acesta ponderea AA absorbiți în
intestinul subțire. După ultima tehnologie, proteinele sunt învelite într-un polimer,
care conferă rezistenta împotriva degradării proteinelor in rumen la un pH de 6.5-
7. În felul acesta ele trec nedegradate în intestinul subțire, unde la un pH mai mic
de 2.5-3 trec nedegradate.

I II. Sisteme de apreciere ale valorilor nutritive ale nutreturilor

1. Sistemul proteinei brute-primul sistem de apreciere ale valorilor proteice
ale nutreturilor, fiind bazat pe determinarea azotului bazal al nutreturilor si
multiplicarea acestuia cu 6.25. În ceea ce privește furnizarea informațiilor
în ceea ce privește acest sistem, se poate aprecia ca este redusa, deoarece
nu ia în considerație transformările viitoare ale proteinei în organism. În
plus, nu face nicio diferențiere între proteina adevărată structurata pe azot
proteic și proteina neadevărat structurata pe azot neproteic. Este însă un
sistem simplu, ușor accesibil, dovada fiind faptul ca încă mai este utilizat
în special pt estimarea valorilor proteice ale nutreturilor folosite în hrana
porcilor, a păsărilor, a monogastricelor in general, cu condiția sa fie luați în
considerare cei 4 AA limitativi:lizina, metionina, trening, triptofan ul.

2. Sistemul proteinei brute digestible. PBD se set pe baza proteinei brute și a

coeficientului ei de digestibilitatii. Fata de sistemul proteine brute, sistemul
PBD este un pas în plus deoarece tine cont de transformarea la nivelul
aparatului digestiv. Este motivul pt care acest sistem este utilizat încă oe
scara larga în lume, mai ale pt Nutreturile destinate monogastricelor. Are
 însă unele dezavantaje in cadrul rumegatoarelor, deoarece la rumegatoare
o parte din PBD este formata nu numai pe seama proteinei consumate de
animale ci și pe seama energiei conținute de nutreturi(pt a sintetiza propria
proteina, micro-organismele au nevoie și de energie, de aceea sistemul
PBD este utilizat pe scara f redusa în cadrul nutreturilor destinate
animalelor.

3. Sistemul proteinei digestible la nivel intestinal. Șist PDI elaborat in Franta

in 1975, ulterior îmbunătățit în câteva rânduri, este la ora actuala unul dim
in cele mai cunoscute sisteme de evaluare ale VN proteice destinate
rumegatoarelor. Sistemul PDI exprima valorile proteice ale nutreturilor in
2 unități de măsură PDIE(permisa de conținutul în energie) și
PDIN(permisa de conținutul în azot). Pornesc de la 4 caracteristici proprii
fiecărui nutret: Continutul în PB, Degradabilitate teoretica în rumen,
digestibilitatii reala a AA de origine alimentara în intestinul subțire și
conținutul ruminate in subt organice fermentescibile. Cele 2 valori PDI au
un element comun: PDI de origine animala și PDI de origine microbiene
permisa de conținutul în N, respectiv PDI de origine microbiene permisa
de continutul in energie.

4. Sistemul proteinei Metabolizabile. A apărut cam in acelasi timp cu

sistemul PDI in Marea Britanie și SUA. Principiul de baza este acela ca
necesarul de proteina al rumegatoarelor este compus din 2 parti: cel pt
microorganisme animale și cel pt animalele însele. Conform șist Anglo-
American, proteina ingerata de rumegatoare se împarte în 3 fractiuni:

a. Proteina rapid degradata in rumen-eficienta de circa 80%, o parte

din aceasta este absorbita și reținută, iar o alta parte este eliminata
prin fecale și urina.
b. Proteina încet degradabila in rumen-folosita integral pt sinteza
proteinei microbiene și ia aceleași cai cu cele menționate mai sus
c. Proteina nedegradabila in rumen este absorbita direct sub forma de
AA in intestinul subtire.

Ca și în sistemul francez, valorile proteice ale nutreturilor destinate rumegatoarelor sunt

împărțite în 2 unitati:
a. Proteina nedegradabila in rumen(PNR)
b. Proteina degradabila in rumen(PDR)
De menționat faptul ca nu exista niciun fel de corespondență între valorile PDIE și PDIN din șist
francez și cel Anglo-American.
CURS 9-NUTRITIE

NECESARUL ANIMALELOR

Definitie: Necesarul reprezinta cantitatea de elemente nutritive de care un animal are nevoie in
24 de ore pentru menținerea vieții (întreținere) și pentru realizarea productiilor. În același
context se mai folosesc noțiuni precum : cerințe, norme, standarde de hranire, aporturi
alimentare recomandate.
Totuși, necesarul este mai mic decât standardele de hranire sau decât aporturile alimentare
recomandate. Aceasta pentru ca necesarul este stabilit în condiții experimentale de laborator,
iar celelalte noțiuni includ și marginea I-or de siguranta noțiuni.
În necesarul animalelor se reliefează niște cifre prezentate pe elemente nutritive (...) și pe
caracteristicile animalelor( specie, rasa, vârsta, greutate corporala, nivel productiv și altele).
Necesarul animalelor se poate exprima :fie în valori absolute, fie în valori relative. De exemplu,
necesarul de fosfor al unui porc de 50 de kg este de 11g/zi (valoare absoluta) , în timp ce
necesarul de proteina este de 16%in SU a rații lor (valoare relativa).
Necesarul animalelor poate fi exprimat separat pentru întreținere și separat pentru
întreținere(ex: vaci in lactație).
Întreținere + producție – pui de găină pentru carne.
În funcție de cantitatea de elemente nutritive solicitata zilnic de către animale, necesarul poate
fi catalogat drept mare (pentru producția de lapte), mic (pentru producția de lână), intermediar
(pentru sporul în greutate), variabil (pentru caii de munca).
Evoluția modului de exprimare a necesarului animalelor a urmat aceeași tendința în evoluția
modului de exprimare a evaluărilor nutritive ale nutreturilor. Este firesc sa fie asa deoarece
ambele elemente participa la formularea ratiilor. Ba mai mult, atunci când se formulează rații
atât necesarul cât și valorile nutritive ale nutreturilor trebuie sa provină din aceeași sursa de
informare.
În legătură cu sursele de informare, cele mai recunoscute pe plan internațional sunt : NRC ( in
SU) ;ARC( Marea Britanie) ;INRA( Franța). Exista însă surse lansate și în alte tari Germania, tarile
scandinave, Australia. Toate acestea sunt actualmente folosite în întreaga lume fie în original, fie
adaptate.
Datorita modificării permanente a potențialului genetic al animalelor și a poziției acestora fata
de hrana se poate aprecia ca necesarul este într-o continua dinamica, altfel spus, el se
actualizează periodic.
Necesarul de întreținere al animalelor
Animalele sunt în condiție de întreținere atunci când greutatea corporala și compoziția
corporala sunt relativ constante. Desigur, în cazul animalelor aceasta situație este mi mult
teoretica, asa ca prezintă caracter științific.
Pentru început se va prezenta :
1. Necesarul de energie pentru intretinere
 A. Componentele necesarului de energie pentru intretinere
Se constituie într-o suma de componente corespunzătoare următoarelor activități
ale organismului:
-menținerea integrității celulare si tisulare – principalii constituenți ai celulelor și al
țțesuturilor (proteinele lipidele) sunt într-o continua reînnoire. Reînnoirea
proteinelor este de ordinul 5-10%/zi. Reînnoirea lipidelor este mai lentă de ordinul
1-2%/zi. Toate aceste resintetizari already proteinelor și ale lipidelor induc cerințe
importante de energie 35-40% din necesarul total de energie pentru intretinere
-funcționarea organelor interne – pentru corecta funcționare este nevoie de
cantități importante de energie (35-40% din necesarul total de energie pentru
intretinere). Din cele 35-40%, SN solicita cca. 10-15%, 9-10% cordul și app. 6-7%
pentru fiecare funcționare a ficatului, a rinichilor și a aparatului respirator.
-asigurarea mișcărilor voluntare-animalele au nevoie de o anumita cantitate de
energie și pentru mișcările voluntare., astfel numai pentru statul în picioare taurine
le solicita cca. 5-10% din necesarul total de energie pentru intretinere, iar porcii
chiar dublu. O vaca consuma numai pentru statul în picioare 5MJ/zi, adică
echivalentul unui kg de lapte cu 4%grasime.
-mentinerea Constanța a temperaturii corporale – animalele au nevoie de energie.
Rumegatoarelor, fata de monogastricelor au nevoie de o cantitate mai mica de
energie pentru reglare. Aceasta pentru ca ele produc la nivelul pielii mai multa
căldură, consecință a modului de hranire cu cantități mari de nutrețuri voluminoase
inclusiv cu nutrețuri în conținut mai ridicat în celuloza bruta.
-ingestia și digestia nutreturilor-ca și în cazul precedent aceste nevoi energetice sunt
mai mari la rumegatoare fata de monogastricelor. În cazul rumegatoarelor necesarul
energetic corespunzător ingestie și digestiei nutreturilor este în medie de 5-8%.

B.METODE DE STABILIRE a necesarului de energie pentru intretinere

Se folosesc 2 metode:

1.Experiente de inanitie ( fasting metabolism)

Un animal in inanitie își mobilizează rezerve corporale pentru a obține energia necesara
supraviețuirii o perioada de timp. Determinând aceasta energie mobilizat se poate estima care
este necesarul de energie pentru intretinere. Metabolismul de inanitie poate fi masurat numai
dacă sunt îndeplinite anumite condiții:timpul scurs de la ultima hranire trebuie sa fie de 2-4 zile
la rumegatoare, de 1-2 zile la porci și la pasari și de 12 ore la om; animalele trebuie sa
desfășoare o minima activitate fizica și se măsoară producția de căldură. În cazul animalelor se
folosește noțiunea de metabolism de inanitie, iar în cazul animalelor de metabolism bazal;
trebuie asigurata animalelor o zona de confort termic între temperatura critica superioara și
temperatura critica inferioara. Dacă se depășesc limitele animalele cheltuie suplimentar energie
pentru termoreglare. La rumegatoare se mai ia în considerație producția de CH4 și coeficientul
respirator. Producția de CH4 trebuie sa tinda spre o valoare minima, iar coeficientul respirator (
L Co2/ L O2 - - >0.7 cel specific lipidelor).

2.Experiente de hranire
 Actualmente ele sunt folosite pe scara larga pentru ca înlătură principalul dezavantaj al metodei
precedente acela ca animalele erau scoase din condiții fiziologice firești.

Calculul necesarului de energie pentru intretinere prin aceasta metoda se face pe baza unor
regresie între energia reținută în organism și energia consumata. Locul unde dreapta întâlnește
axa X-lor va fi necesarul de energie pentru intretinere, pentru ca aici energia bilanț este zero (
toată energia e folosita pentru menținerea vieții).

Se presupune ca se face o regresie simpla liniara și rezulta acest tip de ecuatie y=0.4x-200.Daca
y=0=>x=500kj/kg^0.75.

C. Metode de exprimare a necesarului de energie pentru întreținerea animalelor

Una dintre cele mai utilizate este în Kcal EN/kg^0.75.in aceasta forma necesarul este
cuprins între 75 și 85 cu mențiunea ca cifrele mai apropiate de valoarea maxima
sunt utilizate pentru animalele de talie mica. O alta modalitate de exprimare în UC
derivate din EN /100kg GC. UFL/100KG GC necesarul este între 0.9 TA și 1.1 OA. A
treia forma de exprimare este pretabila pentru animalele cu greutăți relativ
constante (EM/cap). De exemplu, la găinile ouătoare necesarul de energie pentru
intretinere cca. 0.75 MJ EM/cap.
D. Factori care influențează factori de energie pentru intretinere
1. Specia și rasa

În ceea ce privește specia prin raportare la aceeași greutate corporala, ovine le și caprine, specii de
format mic, cheltuiesc mai multa energie pentru intretinere decât cabalinele și taurine le, specii de
format mare, iar cabalinele, animale mai temperamentale, cheltuiesc mai multa energie decât taurinele.

În legătură cu rasa prin raportare la aceeași greutate corporala, rasele de lapte au necesar de energie
pentru intretinere mai mare decât cele pentru carne, iar rasele de cabaline ușoare de asemenea mai
mare decât rasele grele.

2. Vârsta și sexul
În legătură cu vârsta, animalele tinere la aceeași greutate corporala au un necesar de energie pentru
intretinere mai mare decât cele adulte. Uneori de la simplu la dublu deoarece au un metabolism mai
intens activitate fizica mai susținută și o predispoziție mai mare la factorii de stres.

În legătură cu sexul, reproducatorii masculi, datorita unui temperament mai vioi solicita un necesar de
energie pentru intretinere mai. Mare decât femelele. Din acest punct de vedere, masculii castrați se
situează undeva între reproducatorii masculi și femele.

3. Starea fiziologica și nivelul productiv

S-a demonstrat ca necesarul de întreținere la femele în timp parte a gestație și în lactație este mai mare
decât al femelelor sterpe ca urmare a unor secreții hormonale mai intense a unui metabolism mai
intens.

Tot ca urmare a unor intensificări metabolice, necesarul energiei pentru intretinere creste o data cu
nivelul productiv. De exemplu la tineretul taurin cu sporuri mari in greutate necesarul de energie pentru
intretinere poate fi mai mare chiar cu 20% decât pentru tineretul taurin care realizează sporuri în
greutate mici.

4. Activitatea fizica și temperatura mediului

Mișcarea influenteaza mărimea necesarului de energie pentru intretinere. De exemplu, la vacile in

lactație, cazate in s tabulate libera necesarul de energie pentru intretinere este mai mare cu cca. 10%
decât la cele cazate în stabulatie legata. Iar vacile în lactație care pășuneaza pot avea un necesar de
energie pentru intretinere mai mare chiar cu 70% decât cele cazate în stabulatie legata.

În legătură cu temperatura mediului, în zona cu neutralitate termica, animalele consuma o cantatitate

mai mica de energetice pentru intretinere.la temperaturi mai scăzute, necesarul de energie pentru
intretinere creste.

2. NECESARUL DE PROTEINE PENTRU INTRETINERE

Pentru menținerea vieții animalele au nevoie și de o anume cantitate de proteina. Este cunoscut
faptul ca, sub acest minim de proteina se înregistrează o diminuare a funcțiilor vitale datorita
dezechilibrelor hormonale și enzematice. Cantitatea de proteina sau de N necesare pentru
intretinere este acea cantitate care balansează pierderile de azot metabolic excretat prin fecale
și prin urina. Cantitatea de N metabolic excretat se poate determina prin :administrarea în hrana
animalelor a unor rații lipsite de proteina însă echilibrate în alte elemente nutritive. În aceste
condiții cantitatea de N eliminata prin urina și prin fecale, pentru început scade apoi se
stabilizează la un nivel minim relativ constant. Acesta este N metabolic care poate fi folosit la
estimarea necesarului de proteina pentru intretinere. Pentru determinarea necesarului de
proteina în întreținere se folosesc 2 grupuri de metode:

a. Metode bazate pe cunoașterea azotului endogenous total

Au fost primele metode folosite. Pe baza a mai multor date s-au stabilit ca
azotul endogenous total care acoperă minimul de proteina este de 0.03
g/kg GC. Cu timpul s-a renunțat la aceasta metoda deoarece s-a constatat
ca face o subestimare a necesarului real de proteina pentru intretinere.
b. Metode bazate pe Bilanțul azotului
 Sunt metode care stabilesc necesarul de proteina pentru intretinere pe
baza unor regresii. Ceva similar ca la necesarul de energie. Se poate face o
regresie intre N reținut și N ingerat sau între N reținut și N digestibil. Dacă,
conform acestei metode necesarul de proteina pentru intretinere se
exprima în g PBD/kg^0.75 și este 2 la porci, 3 la taurine, 6. 6la la pasari.
3. NECESARUL DE MINERALE ȘI DE VITAMINE PENTRU INTRETIMERE
Se exprima mai rar, separat pentru intretinere și separat pentru producție. Asa cum s-a
demonstrat în cazul proteinei și energiei. Pentru a se ajunge la necesarul de minerale
exclusiv pentru intretinere se sconteaza pe animalele a căror hrana este lipsita de minerale
continua sa elimine aceste elemente nutritive având ca proveniență compușii organici și
anorganici care se găsesc în organism. Determinând aceste pierderi endogenous de minerale
într-o situație similara ca cea prezentata la proteina se poate estima care este necesarul de
minerale pentru intretinere. Pe baza unor acestor experiente s-a stabilit de exemplu ca,
necesarul de calciu exclusiv pentru intretinere (g Ca/100 kg GC) este de 5-6 la rumegatoare,
9-10 la porci și 30-35 la păsările ouătoare.
Necesarul de vitamine este mai greu de stabilit decât cel de minerale pentru intretinere,
pentru funcții vitale. S-a ajuns la concluzia ca necesarul de vitamine liposolubile este
proporțional cu greutatea corporala a animalelor în timp ce necesarul de vitamine
hidrosolubile este corelat mai curând, cu cantitatea de hrana consumata. În general,
necesarul de vitamine nu se prezintă separat pentru intretinere, ci global, incluzând și pe cel
pentru producție excepție fac unele vitamine liposolubile la rumegatoare. De exemplu,
necesarul de vitamina A pentru vacile in lactație este de cca. 10000 UI/100kg GC, iar
necesarul de vitamina D cca. 3000.

CURS10-NUTRITIE

NECESARUL ANIMALELOR PENTRU PRODUCTIE

I. Necesarul pentru crestere si ingrasare

Cresterea si ingrasarea sunt 2 notiuni diferite.

Cresterea reprezinta acumularea de masa corporala in conditii fiziologice normale,
adica sporuri in greutate moderate si este specifica animalelor destinate reproductiei.
Toate animalele pornesc in viata de la o singura celula, adica de la nimic, practic, apoi
incep sa creasca pana la atingerea greutatii de adult. Fapt care poate fi reprezentat
printr-o curba sigmoidala.
Ingrasarea poate fi definita ca o fortare a cresterii, concretizata in obtinerea unor
sporuri in greutate mari si este specifica, desigur animalelor destinate ingrasarii.
In acelasi rimp cu evolitia procesului de crestere si ingrasarea, au loc si modifivari ale
componentelor anatomice: organe, tesuturi, surprinse de termenul DEZVOLTARE.
De exemu, in timpul perioadei intrauterine, tesuturile nervoase si osoase cresc mai
rapid, iar dupa fatare, tesutul muscular are prioritate si in cele din urma, pe masura
avansarii in varsta, in greutate, depunerea de tesut adipos are un ritm mai accelerat. In
cazul animalelor la ingrasat, care depun sporuri mari, aceste valuri de dezcoltare se
pot suprapune astfel incat asemenea animale pot depunde cantitati importante de
grasime, chiar daca dezvoltarea musculara este inca in desfasurare.

1. Necesarul de energie pentru crestere si ingrasare

Marimea acestui necesar este influentata de o serie de factori, cei mai importanti
vor fi prezentati in continuare:
a. Sporul mediu zilnic si ritmul de crestere
Este evident faptul ca daca SMZ este mai mare, si necesarul de energie
este mai ridicat. La randul sau, SMZ este influentat in principal de specie
si de greutatea corporala. De ezemplu, la vitei si manji, specii de talie
mare, SMZ=0,8-1,2 kg. La purcei, SMZ=0,3-0,4 kg, iar la miei SMZ=0,1-
0,2 kg, fiind specii de talie mica. Asa cum la purcei s-a aratat ca
SMZ=0,3-04, la porci s – a aratat ca spre sfarsitul ingrasarii, SMZ=0,7-
0,8kg.
Ritmul de crestere este determinat in principal de ritumul de crestere, fiind
mai mare la speciile de talie mica. Unul dintre criteriile de masurare a
ritmuluo de crestere este numarul de zile necesare animalelor penteu a isi
dubla greutatea de la fatare. Astfel masurat, ritmul de crestere este de 7-8
zile la purcei, 15-20 de zile la miei si 30-40 de zile la vitei.

b. Compozitia chimica si caloricitatea sporului

 Pe masura inaintarii in varsta si greutate, compozitia chimica se
modifica in sensul descresterii continutului in apa, de la 70-80%
pt animalele tinere, la 40-45% pt cele adulte si grase. In sens
invers, pe masura inaintarii in varsta si greutate, creste continutul
sporului in grasime, de la 3-5% la nou-nascuti, la 40-45% la
animalele adulte si grase. Continutul in proteina se mentine
relativ constant, de-a lungul vietii animalelor, relativ constant,
insa poate fi remarcata insa o usoara tendinta de scadere de la
25% la 15%.
 Prin urmare, pe masura cresterii ponderii in spor, va creste si
caloricitatea lui, valoarea sa energetica. De exemplu, daca un
porc de 50kg are in sport 17% proteina si 15% grasime,
 caloricitatea sporului este de circa 2400
kcal/kg(170*5,7+150*9,5). La greutatea de 100kg a unui porc,
acceptand ca acesta are 30%grasime si 15% proteina, acesta
tinde catre 3700 kcal/kg(150*5,7+300*9,5).

c. Tipul genetic
Influenteaza neceaarul de energie pt crestere si ingrasare, prin prisma
precocitatii raselor, a gradului lor de ameliorare. De exemplu, in cazul
masculilor din rasa Holstein, o rasa de taurine precoce, super ameliorata,
la greutatea de 300kg, ponderea grasimii in spor poate fibde 15%-16%. La
rasa Baltata romaneasca, o rasa semi-amelioraya, la aceeasi greutate
corporala, ponderea grasimii in spor poate fi de 11-12%, asta inseamna ca
la aceeasi greutate corporala sinla acelasi spor in greutata zilnic, necesarul
de energie va fi diferitdiferit.

d. Eficienta energiei utilizarii hranei pentru crestere si ingrasare

Este data de randamentele kp(energia metabolizabila depusa in spor ca
proteina), kf(energia metabolizabila depusa in spor ca grasime),
kpf(energia metabolizabila depusa in spor atat ca proteina, cat si ca
grasime). Dupa cele mai multe dare, randamentul global de 0,6-0,7 la
porci si de 0,4-0,5 la rumegatoare.

Necesarul de crestere pt productie si ingrasare se poate exprima fie pt

spor, cumulat(spor+intretinere).
Daca necesarul de energie se stabileste numai pt sporul in greutate,
principalele criterii luate in considerare sunt marimea sporului,
caloricitatea lui si eficienta utilizarii energiei hranei pt depunearea de
spor. Daca necesarul de energie se stabileste cumulat, global el este
dependent si de specie, fiind mai mare la rumegatoare decat la
monogastrice si mai mare la porci decat la pasari. De exemplu, necesarul
de energie al tineretului taurin cumulat, exprimat in Mcal EN/kg spor este
de 4,5 la 300kg si de 6,5 la 500kg.
Pt porcii si pasarile crescute in sistem intensiv, in conditiile in care hrana
se administreaza „ad libitum”, necesarul de energie NU se stabileste pe kg
spor/zi, ci pe kg hrana consumata. De exemplu, pt porcii la ingrasat si pt
pasarile de carne, acest nwcesar este de 2,1-2,3 Mcal EN/kg hrana
consumata.

2. Necesarul de proteina pt crestere si ingrasare

Este influentat in principal de marimea sporului, de continutul in proteina al
acestuia si de eficienta utilizarii proteinei din hrana pt eficienta din spor. Este
evident ca la un spor mai mare, si necesarul de proteina va fi mai ridicat, in
corelatie cu un spor in proteina mai ridicat.
 In. Legatura cu continutul sporului in proteina, s-a aratat ca acesta oscileaza intre
15 si 20% , iar valorile catre 20% sunt specifice animalelor tinere.
 Eficienta utilizarii proteinei in spor este intre 0,5-0,6 sau de 50-60%. Precum
necesatul de energie, si cel de proteina se poate exprima global, cumulat sau
numai pt sporul in greutate.
 Daca necesarul se atabileste global, in dependenta xu necesarul de energie,
atunci este mai mare la animalele adulte fata de cele tinere. De exemplu,
exprimat in gPBD/1000 kcal EN, necesarul estw de 80-90 la animalele rinere
si de 60-70 la animalele adulte.
 Pt animalele monogastrice, in afara acoperirii necesarului total de proteina,
exprimata fie in PB, fie in PBD, se pune si problema acoperirii necesarului de
AA. Sunt unele complicatii legate de stabilurea necesarului de AA, datorate
interactiunilor dintre ei si dintre ei cu alte elemente nutritive. De exemplu,
cistinasi forma sa metabolica, cisteina, daca sunt deficitare in hrana, ele pot fi
sintetizate din metionina. Prin urmare necesarul de metionina si de cistina este
adesea prezentat impreuna.
a. Necesarul de AAE
Se stabileste in termeni relativi, fata de lizina, necesar considerat: 1,
necesarul in principalii AA limitativi, in afata de de lizina in termeni
relarivi este din treonina-0, 65, metionina-0, 30 si pt triptofan este de 0,20.
b. Necesarul de AAN, se stabileste multiplicand cu 2,5 AAE. In practica,
atunci cand se stabileste necesarul monogastricelor, cel mai adesea se ia in
consideratie necesarul de proteina bruta si necesarul de AA limitativi(liz,
tre, met, tri), simplificarea putand merge pana cand pt porci se poate lua in
consideratie numai PB si lizina, iar pt pasari numai PB si metionina. La
rumegatoarele cu performante productive mari, in special la vacile in
lactatie, in afara acoperirii necesarului de PB sau PBD, trebuie considetate
si proteine degradabila in rumen si proteina nedegradabila in rumen. Un
raport optim intre proteina digerabila in rumen(PDR)si proteina
nedigerabila in rumen( PNR) inseamna gasirea unui echilibru intre
proteina sintetizata in rumen pe seama PDR si intre proteina absorbita in
intestinul subtire pe seama PNR.

3. Necesarul de minerale si vitamine

A. Criterii de baza pt stabilirea necesarului de minerale
a. Pierderile endogene de minerale
b. Cantitatile de minerale retinute in organism
c. Biodisponibilotatea mineralelor in organism
De exemplu, pt tinererul taurin femel, greutatw de
300kg, care realizeaza 600 g spor/zi necesarul poate fi
stabilit astfel:
  Se considera pierderi endogene de 5g Ca, cantitati minerale
rerinute de 11 g Ca, iar biodisponibilitatea Ca de 60%
 (5+11)/60
Chiar daca se acopera necesarul dw greutate pt o rata maxima a
sporului in greutate, acesta se poate dovedi a fi insuficient pt
dezv completa a oaselor si pt solidificarea acestora. In plus, sunt
multe semne de intrebarea legate de biodisponibilotatea
mineralelor in organism.
B. Critetrii pt necesarul de vitamine.
a. Cantitatea de vitamine fixate in spor
b. Biodisponibilitatea
c. Semne de deficienta pot fi apreciate prin eficienta unor
teste ce determina vitaminele din sange. In practica, se evita
semnele de deficienta, peste necesarul de vitamine stabilit
experimental, se adauga margini de siguranta.

* Necesarul pt vit A, D. Cel mai adesea este exprimat in functie

de necesarul pt greutatea animalelor.
* Necesarul pt vit E si alte vit hidrosolubile, vel mai adesea se
exprima in cantitati de hrana.

II. Necesarul pentru productia de lana

1. Ncesarul de energie pentru productia de lana

Producria de lana, obtinuta de la ovine, solicita cantitati mici de energie, reprezentand
numai 15-20% din necesarul pt intretinere. Este motivul pt care cel mai adesea
necesarul pt cresterea lanii este inclus in necesarul pt intretinere.
Principalii factori de influenta ai necesarului energiei pt produxtia de lana:

a. Nivelul peoductiei de lana

Principalul factor care influenteaza nivelul produxtiei de lana este
RASA. Poductiile cele mai ridicate sunt obtinute de la rasa
Merinos cu valori tipice la greutatea de 50kg, cu valori productive
de circa 5kg lana/an. In legatura cu productia zilnica de
lana(necesarul se stabileste pe zi), este cuprinsa in limte foarte
largi, de la 5 la 40 g/zi la 12-15 g/zi.

b. Compozitia chimica si caloricitate

La o productie de 5kg lana/an de la Merinos, circa 3kg reprezinta
lana pura, iar restul de 3 kg este reprezentata de usuc(saruri, apa,
praf).
Usuc=produsul glandelor sebacee, alcatuit in principal din esteri ai
colesterolului. Rolul sau este de a proteja fibra de lana.
 Pe fibra de lana se gasesc insa si produse ale glandeloe sudoripare,
in care se gasesc si unele saruri minerale
Sub aspectul compozitisi chimice, lana este alcatuita aproape in
totalitate din keratina, o proteina caracterizata printr-un continut
ridicat in cistina.
Caloricitatea lanii brute, nespalate este apreciata la 4100-
4200kcal/kg.

c. Energia necesarului de hrana pt productia de lana

Eficienta globala este apreciata la circa 50%, insa randamenrul k pt
productia de lana este destul de mic, in comparatie cu alte forme
productive(lapte, carne).
Necesarul de energie poate fi exprima exclusiv sau global.
Exclusiv: se tine seama de factorii prezentati anterior, acceptand
caloricitatea lanii 4100-4200 si o eficienta globala a utilizarii
energie la 50%, a rezultat ca pt producerea unui kg de lana bruta ar
fi necesara o cantitate dubla de energie, 8200-8400 kcal, daca
productia medie zilnica pt o oaie de 50kg, e de 15 g lana, ar
insemna ca pt o oaie de 100kg, productia ar ti de 30g lana.
(8200-8300)*0,03=250 kcal
250/1700=0,15 UFL necesar exclusiv
Pt necesarul global se ia in considerare
UFL=0,15+1,1/100kg=0,25/100kg

2. Necesarul de proteina pt prod de lana

Dependente de nivelul productiei de hrana, eficienta productiei hranei si eficienta

utilizarii proteinei din hrana. Pt ca o oaie sa produca 3kg lana pura pe an, ea ar trebui
sa depoziteze circa 8g de proteina in lana, asta ar insemna circa 1, 3g azot. Daca se
xompara aceasta ultima cifra cu necesarul de azot pt intrerinere, care este de 6,6g,
rezta ca si in cazul energiei ca necesarul de energie pt productia de lana este un
necesar mic, reprezentand xirca 20% din necesarul pt intretinere.
c. Eficienta utilizarii energiei pt productia de lana depinde si de nivelul de
energie pe care il derin metionina si cistina, principalii AA limitativi ai
productiei de lana.
b. Stabilirea necesarului de proteine mai trebuie avut in vedere si faptul ca,
proteina din hrana este utilizata prioritar pt intretinere, apoi pt reproductie,
pt lapte, apoi pt cresterea lanii. Drept urmare, in cazul administratii hranei
defcitae in proteina, va suferi producria de lana, atat sub aspect cantitayiv,
cat si calitativ. Necesarul de inrretinereval ori la intretinere este de 50g
PBI/zi, ar insemna ca neceaarul de proteina exclusiv deste de 10g PDI, iar
in total, neceaarul de intretinere si productie sunt de 60g PDI
 3. Necesarul de minerale si de vitamine
In general, este acoperit de ratiile uzuale folosite la ovine. S-au
constatat totusi unele deficiente in Cu, manifestate prin pierderea
ondulatiei lanei, reducerea elasticitatii, reducerea afinjtatii la
colorare. Aceste defecte se datoreaza implicarii Cu in sinteza
keratinei si a melaninei. S-au constat si unele deficiente in Zn,
manifestate, datorita fragilitatii lanei. Teoretic, multe vitamine sunt
implicate in formarea fibrei de lana, insa, cu exceptia vit B12,
deficientele sunt practic necunoscute.

CURS 11 – NUTRITIE

NECESARUL REPRODUCATORILOR MASCULI

Este încă insuficient de bine cunoscut, pentru ca experientele sunt de lunga durata și pe mai multe
generații de animale.

De asemenea, trebuie mai bine puse la punct mecanismele prin care nutritia influențează
mecanismele prin care nutritia influențează funcția de reproducere, în mod deosebit, conexiunile cu
procesele endocrine.

NECESARUL DE ENERGIE AL REPRODUCATORILOR MASCULI

Necesarul de energie pentru aceasta categorie de animale, exclusiv pentru funcția de reproductie,
este considerat scăzut, deoarece producerea de material seminal solicita cantități foarte mici de
energie . De exemplu, pentru vieri se estimează un necesar de cca. 100 Kcal EM, adică cca. 2% din
„m”.

De altfel, unul din principiile de baza ale stabilirii necesarului de energie pentru reproducatorii
masculi adulți este menținerea unei greutăți corporale relativ constante.

Asa încât, problema care se pune este cu cat trebuie majorat necesarul energetic de întreținere al
reproducatorilor masculi ( care este mai mare ca la femele și la masculii castrați) pentru a permite o
buna activitate de reproductie, pe de o parte, și pentru a evita îngrășarea animalelor x pe de altă
parte.

Se poate aprecia ca o majorare a necesarului de energie pentru intretinere caracteristic speciei cu

cca. 10 % conduce la realizarea ambelor deziderate enunțate anterior.

Altfel stau lucrurile în cazul altor elemente nutritive (P, Vit, Min) implicate și în aspectele calitative
ale materialului seminal.
În legătură cu principalii factori care influențează necesarul de energie exclusiv pentru funcția de
reproductie aceștia sunt: cantitatea de material seminal produs + compoziția și valoarea energetica
a spermei + EUEH în producția de sperma.

În ceea ce privește compoziția spermei, trebuie remarcat doar conținutul scăzut în SU( 5% la vier,
10% la taur, 15% la berbec.....

Aceste ultime doua componente, proteina și fructoza, determina valoarea energetica a materialului
seminal care la taur este de cca. 100 kcal/100 ml.

La un taur de 1000 kg, al cărui necesar pentru „m” este de 0.8 UFL/100 kg GC, iar pentru producerea
de sperma se acordă un supliment de 10%, rezulta un necesar total de energie pentru un asemenea
taur de 8.8 UFL (0.8*10*1.1).

NECESARUL DE PROTEINA AL REPRODUCATORILOR MASCULI

La masculii aparținând rumegatoarelor (tauri, berbeci, țapi) deficienta în proteina, în special în

proteina nedegradabila în rumen, poate interfera cu funcția de reproductie x mai ales prin scăderea
cantității de hrana consumata și reducerea performantelor reproductive.

În contrast, un exces de PDR conduce la creșterea cantității de NH3 din sânge și poate fi afectata
funcția de reproductie.

La voeriz deficitul de proteina pe termen scurt pare ca nu are efecte negative asupra fertilitatiib:în
schimb, deficienta prelungita poate afecta funcția de reproductie.

La armăsari, excedentul prelungit de proteina pare a conduce la o scădere a gradului de fertilitate al

spermei.

În cazul reproducatorilor masculi aparținând rumegatoarelor, ținând seama de mai mulți factori de
influenta printre care și acela că mai mult de jumătate din SU a spermei este proteina, se apreciază
că necesarul total de proteina (întreținere +reproductie) este de 70-75 g PDI /100kg GC sau 75-80 g
PDI/UFL sau 13-14 % Pab în SU a ratiilor.

NECESARUL DE MINERALE ȘI DE VITAMINE AL REPRODUCATORILOR MASCULI

Toate Mineralele și vitaminele ar trebui luate în considerație atunci când este vorba de
reproducatorii masculi.

Totuși, pentru minerale cel mai adesea atenția se îndrepta asupra estimării corecte a necesarului de
Ca, P și a unor microelemente esențiale precum Se, MN, Zn, I implicate mai mult în calitatea
materialului seminal.

Pentru vitamine, o importanta în plus este acordata stabilirii cat mai corecte a necesarului de
vitamina A și E.

Deficienta prelungita de vitamina A la reproducatorii masculi provoacă scăderea cantității de sperma

și a gradului de fertilitate al acesteia (se produce o......

Insuficienta vitaminei E induce sterilitate la reproducatorii masculi care poate deveni permanenta
prin apariția degenerescentelor testiculare.
 La reproducatorii masculi aparținând rumegatoarelor, deficienta in vitamina E, asociata și cu
deficienta în seleniu, poate afecta fertilitatea și poate conduce la scoaterea viabilitatea
spermatozoizilor.

NECESARUL FEMELELOR GESTANTE

NECESARUL DE ENERGIE AL FEMELELOR GESTANTE

1. Creșterea necesarului de energie pentru „m”

Pe măsura avansării gestație se consemnează intensificarea metabolismului și, implicit cresterea
necesarului de energie pentru intretinere.
În prima 1/3, creștere necesarului de energie pentru „m” este mică ( sub 10%), în timp ce în
ultima treime a gestație creșterea poate ajunge și la 40%.
De exemplu, necesarul de energie pentru „m” al scroafelr, față de prima săptămână de gestație,
este mai mare cu 7% în a 6 a săptămână și cu 40% în ultima săptămână de gestație.
2. Intensificarea ritmului de dezvoltare al fetusilor
In funcție de faza gestație, ritmul este diferit.
Astfel, în prima parte a gestație, când ritmul este foarte lent, este suficienta doar acoperirea
necesarului de energie pentru intretinere doar al mamelor. Pe măsura avansării gestație ritmul
de dezvoltare al fetusilor se intensifica așa încât necesarul de energie al femelelor trebuie
completat și cu necesarul de energie pentru creșterea fetusilor.
De menționat ca, necesarul de energie pentru dezvoltarea fetusilor este evident mai mic decât
necesarul de energie pentru intretinere al mamelor(de ex la scroafe reprezinta 10% din acesta in
ultimele zile de gestație).
3. Depunerea de rezerve corporale maternale
În paralel cu dezvoltarea fetusilor are loc și dezvoltarea uterului, a anexelor fetale a userului,
fapt ce presupune cumularea de energie și sub aceste forme.
Pe întreaga perioadă de gestație, necesarul de energie pentru depunerea de rezerve corporale
este mai mare decât energia fixata în fetuși, însă în ultimele zile de gestație situația se schimbă
energia fixata în corpul matern este mai mică decât cea fixata în fetuși.
Luând în considerație necesarul de energie cumulat.......
4. EUEH pentru gestatie
EM este utilizata exclusiv pentru creșterea fetusilor cu o eficienta mult mai mica decât în cazul
altor forme productive. „k” pentru dezvoltarea fetusilor este de numai 10-15%. Dacă se ia în
considerație și depunerea de energie în corpul atunci „k” pentru gestație (Dez fetusi+depunerea
de rezerve corporale maternale) chiar se poate dubla.
Altfel, în funcție de factorii de influenta menționați necesarul total de energie al femelelor
gestante este.....

NECESARUL DE PROTEINA AL FEMELELOR GESTANTE

Pentru genele gestante, necesarul de proteina se stabilește pe baza următoarelor vriterii: ponderea
proteinelor în fetuși în anumite stadii de dezvoltare + depunerile de proteina în corpul matern +
Eficienta utilizării proteinelor din hrana pentru gestație.

Proteinele din fetuși reprezinta cca. 15-20%, asa încât la fătare un vițel are 6-9 kg proteina, un miel are
0.6-0.8 kg proteina, iar un purcel 0.2-0.3 kg.

P depuse în corpul matern în special în ultima 1/3 a gestație iz sunt importante cantitativ, depășind
ponderea proteinelor depuse în produșii de concepție.

Exemplificând depunerile zilnice de proteina în uter la oile de 40kg sunt 5g în luna a 3-a de gestație și a
2e g în ultima luna de gestație......

Pe baza unor asemenea criterii, se considera ca necesarul total de proteina al vacilor în ultimele 2 luni
de gestație este de 95-100 g PDI/100kg GC, iar pentru oi în ultima 1/3 a gestație de 160-170 g PDI/100
kg GC.

Atât pentru vaci gestante cât și pentru oi gestante, necesarul de proteina altfel exprimat este de 105-
110 g PDI/UFL sau de 11-12% PB în SU a ratiilor.

Pentru femelele gestante aparținând monogastricelor trebuie luat în considerație și necesarul de AA

esentiali.

NECESARUL DE MINERALE ȘI DE VITAMINE AL FEMELELOR GESTANTE

..... Însă, în ultima treime a gestație se impun cantități suplimentare de minerale ca și în cazul energiei și
al proteinei.

Evaluarea mărimii necesarului de minerale numai pentru gestație trebuie sa tina seama de greutatea
produselor de concepție și de conținutul lor în minerale, de depunerile de rezerve corporale și de
conținutul acestora în minerale și de bio-disponibilitatea mineralelor în organism.

În legătură cu acest ultim aspect, este de precizat că există o mare variabilitate, de ordinul a 35-60% în
cazul Ca – ului, față de componenta ratiilor sau de natură surselor.

Cantitățile de minerale depuse intrauterin cresc exponențial pe măsură avansării gestație. De exemplu,
la oi în prima lună de gestație, depunerile intrauterine de Ca sunt de numai 0.1 g/zi pentru că în ultima zi
de gestație să ajungă la 1.5g/zi.

Necesarul de vitamine creste și el în ultima parte a gestație, datorită acumulării vitaminelor în corpul
mater și în fetuși. (vitamine liposolubile)

S-a demonstrat că suplimentare cu vitamine dincolo de cele solicitate de necesar.....

......

NECESARUL PENTRU PRODUCȚIA DE OUA

Se vor face referiri numai. La necesarul găinilor care produc oua pentru consum, dar poate fi asimilat și
pentru alte specii.
NECESARUL DE ENERGIE

Principalii factori: greutatea corporala a găinilor + procentul mediu de ouat + compoziția și caloricitatea
oualelor + EUEH pentru producția de oua.

Greutatea media a găinilor crescute în complexe industriale pentru producția de oua destinate
consumului este de cca. 2 kg.

Procentul mediu de ouat adică numărul de oua produse de un lot de păsări într-o zi sau numărul de ouă
produse de o pasare într-un an este în avicultura industriala de 8p-85%. Aceasta înseamnă că o găină
produce pe an cca. 300 de ouă și se exploatează cca. Un an.

Compoziția oualelor de găină este aproximativ următoarea : 12% PB, 10% GB și sub 1% HC (restul este
H2O 67% și cenușă cca. 10%).

In aceasta situație, un ou de găină în greutate de 60-, are 7.1 g proteina, 6g grăsime și 0.5 HC, ceea ce
înseamnă o caloricitatea de cca. 100 Kcal.

100 Kcal = (7.1*5.7+6*9.5+0.5*4.2)

Eficienta utilizării EM sub forma de EN, atât pentru intretinere (KM) cât și pentru producția de oua (kpo)
este de cca. 80 %.

Luând în considerație aceste date, se poate avansa un exemplu de calcul al necesarului de energie
pentru găinile ouătoare.

EMm=2^0.75*85/0.8=180 kcal/zi

Unde 2= greutate corporala (kg)

85= metabolismul de inanitie kcal/kg^0.75

0m8= eficienta utilizării EM pentru intretinere (80%)

Necesarul de energie pentru intretinere creste dacă temperatura mediului este mai scăzută.

De expluz găinile solicita în plus pentru intretinere 4. 3 kcal/zi pentru fiecare grad sub temperatura
optima (estimata la 25 grade C).

EMpo= 100*0.8/0.8=100 kcal/zi

Unde, 100= caloricitatea oului

0m8=procentul mediu de ouat (80%)

0.8=eficienta utilizării EM pentru producție de oua (80%)

Necesarul total de EM=180+100=280 kcal/zi

Pe baza acestor valori s-a putut stabili care este concentrația energetica a nutreturilor combinate (NC)
folosite în hrana găinilor ouătoare.
Desi NC sunt administrate la discreție acceptând ca o găină consuma, în medie 100g NC/zi, aceasta
înseamnă că nivelul EM în rețetele de NC trebuie să fie de 2800 Kcal EM/kg (există limite mai largi
acceptate de la 2700-2900 kcla EM/kg NC).

Dacă s-ar folosi NC cu mai puțin de 27pp Kcal EM/kg NC atunci găinile consuma o cantitate mai mare de
hrana pentru acoperirea necesarului de energie și, în final, se produce risipă altor elemente nutritive (P,
Vit), acceptând ca acestea sunt asigurate la niv normale de NC. (consecință scade eficacitatea hrănirii)

Dacă NC ar avea valori energetice pre mari, dincolo de 2900 Kcal EM/kg, găinile mănâncă mai puțin zilnic
pentru că și-au acoperit deja necesarul de energie. Nu este acoperit însă necesarul de proteina, de
minerale, de vitamine și rezultatele constau în scăderea producției de oua (poate crește însă greutatea
găinilor și a oualelor).

NECESARUL DE PROTEINA

Cerințele de proteina pe tur producția de oua sunt dependente în principal de : Continutul mediu de
proteina a oualelor (cca. 12%la găini) +procentul mediu de ouat (cca 80-85 % la găină) +Eficienta utilizării
proteinei în hrana pentru Producția de oua (cca 80% la găini).

Avansând un calcul pe aceste date, o găină solicită un necesar de proteina de cca 12 g PB/zi numai
pentru producție de oua (12*0.8/0.8).

Necesarul de proteina pentru proteina este de cca 5 g PB/zi. Rezulta un necesar total de proteina pentru
găinile ouătoare de 17 g PB /zi. (12+5).

Daca o găină ar consuma 100 g NC/zi z pornind de la valoare de 17 g PB, ar însemna că NC ar trb sa aibă
17% PB. Însă acest necesar nu este același pe tur toată perioada de ouat. Așa încât se pot adopta valori
mai. Mici sau mai mari în funcție de evoluția curbei de ouat. Prin urmare este posibil să se reducă
conținutul de proteina al NC in a doua parte a perioadei de ouat către 16% sau către 15%, în ceea ce se
cheamă „hranire faziala”.

NECESARUL DE MINERALE

Păsările ouătoare (găini) au un necesar de Ca mai mare de 2-3 ori decât păsările pentru carne. Necesarul
minim de Ca pentru o producție maximă de ouă, la găini, este de cca. 3g/zi, însă pentru a se obține ouă
cu coaja mai tare este nevoie de 4g/zi.

Sarurile de Ca (CaCO2 s.a.) în mod curent de încorporează în NC. Este însă posibil ca acestea să fie
administrate separat, situație în care păsările își ajustează consumul în funcție de necesități.

De menționat faptul caz necesarul de a a fluctuează în decursul unei zile în funcție de momentul formarii
cojii oualelor.

Necesarul de P 3ate mai greu de stabilit, dar se estimează a fi de cca 1g/zi într-un raport Ca/P=3-4/1.

Sarea comuna se încorporează în NC în proporție de 0.3-0.4 %.alte minerale luate în considerație sunt
Fez I, Mn.
Continutul de Fe al oualelor este relativ ridicat și trebuie asigurat la niveluri optime, însă excesul poate fi
dăunător făcând inutilizabil P. (rahitism)

I și Mn sunt minerale importante pentru păsările care produc oua pentru incubație. În insuficienta pot
conduce la scăderea procentului de ecloziune și ulterior la reducerea viabilitatea puilor.

NECESARUL DE VITAMINE

Trebuie arătat faptul ca acoperirea acestui necesar pentru un maxim al producției de oua se poate
dovedi insuficienta pentru desvoltarea puilor și înainte și după ecloziune. Necesarul pentru unele
vitamine este insuficient cu oscutz însă se contureaza ideea că : Necesarul de Vit B este mai mare ptr
găinile care produc oua pentru incubație acest lucru nefiind valabil și pentru vitaminele liposolubile A și
D.

Gradul de utilizare al Beta-carotenului de păsări ca sursa de vitamina A este influențat de multi factori și
oricum mai mic decât la mamifere.

Cu privire la vitamina D, este de amintit ca vitamina D3 este de cca. De 10 ori mai activa la pasari decât
D2.

CURS 12-NUTRITIE

NECESARUL PENTRU LAPTE

I. Necesarul de energie pentru producția de lapte

1. Factori care influențează necesarul de energie pentru producția de lapte

A. Nivelul producției de lapte

Este evident ca la o producție de lapte mai mare corespunde un necesar de energie mai ridicat.

La rândul sau, nivelul producției de lapte este influențat de o serie de alți factori din care cei mai
importanți sunt rasa și stadiul lactației.

a. Rasa
Este cunoscut faptul ca sunt cunoscute rase... Pentru producția de lapte, precum rasa de taurine
Holstein capabile sa realizeze producții mari de lapte. Dar în cazul aceleiași rase sunt linii care
pot avea producții de lapte total diferite. Ba mai mult este posibil ca indivizi aparținând raselor
cu potențial scăzut sa realizeze producții de lapte mai mari decât indivizi aparținând raselor de
mare productivitate.

b. Stadiul lactatiei
Acesta influențează necesarul de energie pentru producția de lapte fie pe un singur ciclu
productiv fie pe întreaga viață productiva. Pe un singur ciclu productiv (b305 zile la vaci) este
 demonstrat că producția de lapte creste de la fătare până la 1-1.5 luni de lactație când se
consemnează maximul producției de lapte. Urmează, timp de 3-4 luni o relativa stabilizare a
nivelul producției de lapte. După care, producția de lapte scade către sfârșitul lactației. Este
posibil ca maximul producției de lapte să fie atins mai devreme de 1-1.5 luni, situație în care
panta descreșterii este mai evidenta. Nivelul producției de lapte este atins mai repede la vacile
multipare decât la cele primipare. Tot în legătura cu stadiul lactației pe un sg ciclu prodictiv: este
demonstrat chiar că animalele, femelele, in prima parte a lactației, datorită unei capacități de
ingestie mai reduse mobilizează fiziologic o parte din rezervele corporale pentru susținerea
lactației. Pe măsură avansării în lactației, echilibrul ponderal se restabilește, iar în ultima parte a
lactației, femelele sunt capabile să depună rezerve corporale. După un model simplificat, vacile
în primele 10 săptămâni de lactație pierd zilnic în greutate circa 0.5 kg. Aceasta înseamnă că,
energia eliberata din rezervele corporale participa la sinteza laptelui asa încât necesarul total de
energie este compus din energia pentru intretinere + energia pentru producția de lapte –
energia rezerve rol corporale.. Între 11 și a 20-a săptămână de lactație, vacile își mențin o
greutate corporala relativ constanta deci necesarul total de energie este compus din energia
pentru intretinere + energia pentru producția de lapte. După a 20- a săptămână de lactație,
vacile încep să depună rezerve corporale ( o. 5 kg/zi) ceea ce înseamnă că o parte din energia
consumata de animale devine indisponibila ptr producția de lapte. Asa încât em +epl + energia
pentru rezerve corporale. Pe întreaga viață productiva a vacilor, producția de lapte creste,
atinge un maxim. La lactației le 3, 4 apoi scade cu o panta mai mica pana la lactației le 5 – 6 și cu
o panta mai evidenta după aceea.

B. Compoziția laptelui

Este dependenta de factori de ordin nutrițional și non nutritional.

a. Factori de ordin non nutritional

Dintre acești factori care influențează comp. Laptelui cei mai importanți sunt : specia rasa vârstă și
stadiul factatiei.

1.1. Specie
Influența comp laptelui și necesarul de energie prin compoziția acestuia în substanțe nutritive, în
special în grăsime. De exemplu, în valori medii conținutul de grăsime este de 3.8% la vaca, al celui de
oaie de 7m2%, iar al celui de iapa 1.2 %. În cadrul aceleiași specii sunt rase care produc lapte cu o
compoziției diferita. De exemplu, la taurine, laptele produs de rasa Holstein are 3.8 % grăsime și
3.2% proteina, iar laptele produs de rasa jersey are 5.3 % grăsime și 3.8% proteina. Cu cat femelele
avansează în vârstă, cu atât laptele produs de ele este mai sărac în elemente nutritive. S a
demonstrat că principalele componente ale laptelui, grăsimea proteina și lactoza, descresx aproape
linear pe măsură avansării femelelor în vârstă. Între stadiul lactației și ci. Poziția laptelui există o
corelație directă. De la fătare până la ati grea producției maxime de lapte, conținutul laptelui în
proteina și in grăsime scade. După aceea, Pe măsură scăderii producției de lapte crește conținutul
acestuia în grăsime și în proteina. Evoluția conținutului laptelui în lactoza este inversa decât evoluția
conținutului în grăsime și în proteina. În sensul ca el creste ușor pana la atingerea producției
maxime, apoi scad e pana spre sfârșitul lactației.
b. Factori de ordin nutritional- prin pârghii de ordin nutrițional, conținutul laptelui în G poate fi
influențat de o maniera importanta. Conținutul laptelui de proteina într o mica măsură, iar
conținutul laptelui în lactoza într-o foarte mică măsură. Dintre acești factori de ordin nutrițional,
cei mai importanți sunt :

1.1. Ponderea concentratelor în rații.

Dacă ratiile vacilor, ponderea este mare, peste 40 la %, conținutul în G al laptelui scade,
uneori chiar cu 10g/kg lapte. În schimb, crește conținutului laptelui în P cu până la 4-5 g/kg
lapte. Continutul ridicat de amidon și în glucide solubile ale concentratelor determina
schimbări...... În aceste condiții scade ponderea acidului acetic implicat în producerea
grăsimii din lapte și creste ponderea acidului propionic implicat în producerea proteinei din
lapte. Dacă ratiile sunt dominate de concentrate proporția acidului acetic și acidului
propionic în totalul acizilor volatili este aproape similară, fiecare cu cca. 45%. Sub 50% acid
acetic, sinteza de afizi grași cu catena scurta și medie este profund afectata în condițiile în
acre acesti acizi grași dețin o pondere importanta în GB a laptelui.

1.2. Nivelul de hranire – la niveluri ridicate, creste producția de lapte, dar scade concentrația
laptelui în elemente nutritive. La niveluri scăzute concentrația laptelui în G și în P creste. În
cazul folosirii unor niveluri de hranire foarte scăzute, sub necesar, conținutul laptelui în G și
în P creste într o maniera semnificativa, chiar sid e 2 ori în cazul unei restricții severe de
hrana.

1.3. Procesarea nutreturilor – dacă dimensiunea de tocare a furajelor de volum este mai mica
scade Ph-ul ruminal, scade ponderea acidului acetic în detrimentul acidului propionic și
scade conținutul de lapte în grăsime. Efectele sunt similare și în cazul macinarii furajelor fine
a foncentratelor, în special a cerealelor.

1.4. Schimbarea modului de granițe – trecerea de la regimuri de hranire cu nutrețuri de volum

conservate asa cum se întâmpla iarna, la pășune, în general, la folosirea N. V. Antrenează o
scădere a conținutului laptelui în G. Pentru că N. V. ÎN Primele stadii de vegetație au un
conținut mai scăzut în CB (implicata în producerea acidului acetic) și unul ridicat în HC ușor
solubil.

1.5. Cantitatea și calitatea proteinelor din rații – ratiile care conțin mai multă PB au ca efect
creșterea nivelului proteinei din lapte. această pentru că crescând cantitatea de PB
ingerata o parte mai mare din această ajunge în instentinul subțire unde este absorbit.
Reducerea nivelului proteinei din hrana chiar cu 50 % sin necesar afectează intr- o mică
măsură conținutul în proteina. Scade însă producția de lapte și conținutul acestuia în azot
neproteic ceea ce este un fapt bun.

1.6. Introducerea grăsimilor în rații – este o practică folosită în scopul creșterii nivelului
producției de lapte. Însă, o asemenea situație antrenează o scădere a conținutului laptelui în
 grăsime, datorită cantități mari de grăsime au un efect toxic asupra micro-organismele
ruminal și schimbă spectrul ferme taților în rumen. De asemenea, se consemnează o ușoară
scădere sau chiar o stagnare a conținutului laptelui în PB. În aceste contitii, GB adaugate nu
trebuie sa depășească 0.5 kg/zi. Se pot folosi cantități mai mari numai dacă grăsimile sunt
protejata împotriva degradării lor ruminale.

1.7. Adaugarea unor aditivi în rații – anumiți aditivi precum bicarbonatul de sodiu folosit ca
substanță tampon pentru a limita scăderea Ph-ul ruminal și oxidul de magneziu pot crește
conținutul laptelui în GB, în special în cazul ratiilor dominate în concentrate.

2. Calculul necesarului de energie pentru producția de lapte

Necesarul de energie exclusiv pentru producția de lapte este cel mai adesea calculat factorial.

Aceasta pentru pune, într un prim pas, determinarea conținutului în energie al laptelui care se poate sa
fie directe în bomba calorimetrica și indirect pe baza compoziției laptelui.

Dacă se determina indirect, se apelează la compoziția și la caloricitatea componentelor laptelui.

Spre exemplu, dacă compoziția laptelui de vaca este de 36 g grasime/ kg, 32 g proteina / kg și 48 g
lactoza /kg, rezulta o caloricitatea, o valoare energetica de cca. 720 kcal/kg lapte (36*9.5+
32*5.7+48*4).

Calculat în același fel, conținutul mediu în energie al unui kg lapte provenit de la alte specii este de cca:

 500 kcal la iapa;

 770 kcal la capra;
 1200 kcal la oaie;
 1250 kcal la scroafa
 1650 kcal la catea;
 >2000 kcal la mamifere marine.

Urmatorul pas în estimarea factorial a a necesarului de energie pentru producția de lapte este calculul
aportului de energie al hranei. Acest lucru se face luand în considerație :

 Continutul in energie al laptelui;

 Raportul ED/EB;
 Raportul EM/ED;
 Eficinta utilizarii EM ca EN pt ptoductia de lapte(kl)

Daca se accepta pentru vaci, E=720 kcal/kg, dE=75%, EM/ED=80%, kl=60%, atunci necesarul de EB , care
trebuie asigurat prin hrana pentru producerea unui kg lapte de vaca este, în medie de 2009 Kcal.
(720/0.75/0m8/0.6)aceasta valoare este valabila în cazul ratiilor cu structuri normale care produc
fermentație normale în rumen pentru ca, la rații cu o pondere mai mare a concentrate lor, valorile
menționate sunt mai mici.
În termeni practici, necesarul de energie numai pentru producția de lapte este de 0,4-0,45 UFL/kg lapte
vaca si 0,6-0,65 UFL/kf lapte oaie(la aceste valori se adaugă și necesarul pentru intretinere).

II. Necesarul de proteina pentru producția de lapte

Necesarul de P și de AA este legata în primul rand de :

*nivelul producției de lapte

*conținutul laptelui în P

*EUPH în producția de lapte

De exemplu dacă producția de lapte a unei scroafe este de 6 kg/zi, conținutul laptelui 8j proteina este de
5.8%, iar eficienta utilizării proteinei din hrana in sinteza laptelui de 40% atunci necesarul va fi de 870 g
PB /cap/zi. Aceasta cifra reprezinta numai necesarul de proteina pentru sinteza laptelui, aceasta urmând
sa i se adauge și necesarul pentru intretinere.

De asemenea necesarul d E proteina pentru producția de lapte trebuie privit în corelație cu necesarul
pentru gestație pentru ca cel puțin o parte din rezervele corporale proteice acumulate în perioada de
gestație vor fi folosite la sinteza laptelui în prima parte a lactației.

În legătură cu necesarul de AA, el să ia în considerație în cazul scroafe lor în lactație a altor femele
aparținând monogastricelor in conformitate cu conținutul în aceiași AA ai proteinei laptelui.

La vacile în lactație cu producții mici, necesarul de AA nu se ia în considerație. La vacile de mare

productivitate, însă, necesarul de AA se ia în considerație cel puțin :Necesarul de lizina și de metionina

Când se stabilește necesarul de proteina al rumegatoarelor în lactație, în primul rând vaci de mare
productivitate, se ține seama și de asigurarea necesarului de proteina degradabila in rumen și de
proteina nedegradabila în rumen.

Proteina degradabila în rumen dacă este asigurata la un vile optim permite microorganismelor ruminale
sinteza de proteina proprie.

Însă și PNR este important pentru că această proteina scăpând de degradarea ruminalaajunge în
instenstinhl subțire unde este absorbita sub formă de aminoacizi.

Necesarul de proteina pentru producția de lapte se poate exprimă în mai multe feluri după cum
urmează :

a. Numai pt productia de lapte (g PBD/kg lapte)

 45-50 iapa
 55-65 vaca
 75-80 oaie
 80-85 scroafa

b. Global(intretinere+lactatie) un g PBD/kg lapte

 95-100 g vaci in lactatie
  110-115 oi in lactatie
 In % PB in SU a ratiilor=>14-15% vaci cu productii medii si oi in lactatie; 16-17% vaci cu productii
mari si scroafe in lactatie.

III. Necesarul de minerale pentru producția de lapte

Productia de lapte solicita cantitati mari de minerale.

Pentru calcului necesarului de minerale exclusiv pentru producerea laptelui trebuie sa se cu oasca
conținutul în minerale al laptelui și coeficienții de utilizare ai mineralelor din hrana pentru producerea
laptelui.

Continutul în Ca și în P al unui kg lapte de vaca este de cca. 1.2 g respectiv 0.9z iar al unui kg de lapte de
scroafa de 2m5 g Ca respectiv de 1.7 g P x iar coeficienții de utilizare I mineralelor din hrana de cca. 50%.

Prin urmare, dacă se accepta cifrele menționate necesarul de Ca pentru sinteza unui kg lapte de scroafa
este de 5 g/zi (2.5/0.5).

In aparenta lucrurile par simple, dar în realitate sunt mai complicate, datorita, în special, variabilitate
bio-disponibilitatea mineralelor din hrana in organism. De explu, bio-disponibilitatea Ca și P este
cuprinsa intre 3p-60% în cazul nutreturilor de volum și 60-70% în cazul concentrate lor.

În general vacile și alte femele în lactație reacționează pozitiv la suplimentarea cu minerale dincolo de
necesar., Inc sa acest lucru nu se face oricum pentru ca ele, Mineralele, peste anumite limite își pot
manifesta potențialul toxic.

Problena necesarului de Ca și de P și nu numai la femelele în lactație trebuie privita și prin prisma

totalitaii ciclului productiv și neproductiv. De exemplu, în prima parte a lactației, indiferent de nivelul la
care Mineralele sunt incluse în hrana pot apărea deficiente pentru ca absorbția intestinala este
incapabila sa furnizeze minerale la nivelul necesarului. In aceasta situație, sub acțiune hormonala, în
prima parte a lactației este mobilizat calciul scheletic cu mențiunea ca este un act fiziologic normal.

Se poate exprimă fie exclusiv pentru producția de lapte fie cumulat ( producție de lapte + intretinere).

Necesarul exclusiv de Ca și de P pentru producerea unui kg lapte vaca este de 3. 5 g respectiv 1.7 g, iar
necesarul l pentru intretinere este de 6 g Ca/100kg GC și de 4.5 P / 100 kg GC.

Asa încât, necesarul total de Ca ai u ei vaci de 609 kg, care prodece 30 kg lapte zi este de 140 g/zi.
(6*6+30*3.5).

La vacile și la oile în lactație se administrează suplimente de NaCl sub formă de brighter de lins, pentru a
preveni scăderea apetitului și scăderea în greutate și micșorarea producției de lapte.

Necesarul de vitamine pentru producția de lapte

Vitamnile sunt necesare atât pentru derularea proceselor biologice de sinteza a laptelui și evident
pentru nou născuți.

Vacile în lactație, dar și alte femele în lactație, au nevoi specifice pentru vitaminele liposolubile. (A, D, E)
În condițiile în care în care vacile consuma nutrețuri verzi....., necesarul de vitamina A este ușor de
acoperit. Dacă consuma însă nutrețuri conservate, așa cum se întâmplă iarna necesarul este mai greu
de acoperit și scade conținutul laptelui în vitamina A.

Primii care suferă sunt vitejii sugari, mai ales cei fătat la sfatul iernii. Vacile pot depinde rezerve de
vitamina A în corp, care or fi folosite la nevoie însă acestea sunt limitate.

Necesarul de vitamina A pentru vacile in lactație este de cca 100 UI/KG GC.

Continutul în vitamina D este direct i fluenta de expunerea animalelor la soare, dar și de conținutul
hranei în aceasta vitamina. De remarcat faptul ca în prima parte a lactației, administrarea unor
suplimente de vitamina D la vaci care nu are efecte notabile în ameliorarea bilanțurilor negative ale Ca și
al P.

Necesarul de vitamina D este de cca. 10 UI/KG GC.

Continutul nutreturilor in vitamina E este destul de variabil, ceea ce face necesară suplimentarea cu
această vitamina. Se recomandă un nivel al hranei în această vitamina de cca. 20 mg/kg SU i greata.

Din punct de vedere teoretic, rumegatoarelor în lactație își pot asigura necesarul de vitamine din
complexul B prin sinteza la nivelul rumenului. Însă suplimentarea hranei cu unele vitamine din
complexul B precum niacin a, biotina, acid folic mai ales pentru vacile cu producții mari de lapte a
condus la îmbunătățirea stării de sănătate și la creșterea producției de lapte.

CURS 13

CONSUMUL DE APA SI HRANA AL ANIMALELOR

A. Consumul de hrana
Cu cat animalele consuma zilnic mai multa hrana, cu atat se dezv oportunitatile cresterii
niveluluilui performantelor productive. De asemenea, cresterea xonsumului si implicit a
perdoemantwlor produxtibe are efecte si asupra eficavitatii hranirii. Aceasta deoarece in
termeni relativi, cantitatile de elemente nutritive utilizate pt intretinere sunt mai mici.
Exemplu: la 2 niveluri de hranire 2”m”, unul este pt intrerinere, unul este pt productie, dexi
jumatatee sunt. Folosite pt intretinere si jum pt hranire. La 3 niveluri ds hranire, unul este
folosit pt intretinere si 2 pt productie.
Reglarea xonsumului de hrana este in general asemanaroare la roate spciile de animale.
Exista insa si unele deosebiri intre specii. La monogastrice, hranite xu cantitati mari de
concentrate si ferite de i fluentele nefavorabile ale mediului, consumul este reglat in
principal la nivel metabolic. La rumegatoare, hranite cu cantitati mari de nutreturi, rglarea
columului se face la nivelul aparatului digestiv. Pt roate speciile de animale, in particular pt
rumegatoare, trebuie avute in vedere insa si mecanismele de reglare a consumului situate
la nivel extern, mai precis, conditiile de mediu.
 I. Factori care influenteaza consumul de hrana
1. Factori dependenti de nutreturi

a. Nivelul energetic al ratiilor

Daca concemtratia energetiva a ratiilor creste pana la un anumit nivel, atunci
consumil de hrama exprimat in kg SU/cap/zi, creste si el. Conform
concepruluo, animalele mananca pt calorii, in aceasta situatie, cel mai adesea
se plaseaza eumegatoarele.
Daca concentratia energerica se situeaza la niveluri f ridicate si exprimat in
acelasi fel, atunci consumul de hrana scade. Desi scade consumul de hrana, in
aceasta situatie, totusi xonsumul de eneegie are tendinta de a ramane
constant sau de a creste usor. Aceasta situatie este intalnita la animalele
monogastrice.

b. Proporția nutreturi concentrate-nutreturi de volum in ratii

La animalele care primesc in ratii ambele tipuri de nutrețuri, cum este cazul
rumegatoarelor, acest raport influenteaza consumul, in sensul ca la o pondere
mai mare a concentratelor in ratii creste consumul total de hrana desi scade
consumul de nutreturi de volum, daca acestea sunt administrate la discretie.

c. Forma de procesare a nutreturilor

Granularea nutreturilor combinate la monogastrice si tocarea fanurilor sau a
paielor la rumegatoare, determina cresterea consumului de hrana.
Printre rumegatoare, aceasta tendinta este mai ecidenta la ovine.

d. Specia
In legatura cu acest factor, se poate afirma ca cel putin, la nivel de intrerinere
si la niveluri mici de produxtie, spciile de talie mica inregistreaza un consum
de hrana mai mare decat speciile de talie mare, daca consumul este exprimat
in kg SU/100 kg GC. Explicatia poate fi pusa pe raporturile dintre capacitatea
tractusului digestiv si GC a animalelor.
Situatia se poate schimba daca animalele realizeaza.. Productive mari sau
daca consumul de hrana este exprimat in functie de greutatea.metabolica.

e. Varsta
Implicit in greutate, determina cresterea consumului de hrana cu atat mai
mult in cazul rumegatoarelor, cu cat furajele de volum sunt de mai buna
calitate. Raporta insa la aceeasi GC, consumul de hrana scade odata cu
inaintarea animalelor in varsta,mai ales daca depunerile de grasime, mai ales
in cavitatea abdominala sunt mai mari.

f. Nivelul de productie
Cu cat nivelul performantelor produxtive este mai ridicat, cu atat creste si
cantitatea de hrana ingerata. Ezemplificand pe vaci in lactatie, consumul de
 hrana creste aproape liniar odata cu nivelul de productie, panta de crestere
fiind de cca 270g SU/kg lapte.

g. Starea fiziologica
In ceea ce priveste lactatia, este demonstrat faptul ca de-a lungul unui ciclu
productiv, femelele au o capacitate diferita de ingestie. De exemplu, in cazul
vacilor in lactatie, consumul este mic in primsle zile de fatare, apoi creste
xonstanta catre a 2 a luna de lactatie. Urmeaza o relativa stabilizare, iar apoi
o descrestere catre sfarsitul lactatiei.
Gestatia influenteaza consumul de hrana mai ales in ultima parte, atunci cand
se reduve capacitatea cavitatii abdominale, ca urmare a dezvoltarii fetusilor.
In cazul rumegatoarelor, scaderea volumul in aceasta perioada este mai
evidenta daca ratiile sunt alcatuite preponderent din nutretuei de volum.

2. Factorii de mediu
a. Temperatura
Influenteaza in cea mai mare masura consumul. La temperaturi sub zona de
neutralitate termica, consumul creste, iar la temperaturi peste zona de
comfort termic, consumul scade. De ezemi, la taurine, consumul de hrana
scade cu cca 2% pt fiecare grad celsius, dincolo de 25°C.

b. Lungimea zilelor
In zilele mai scurte, consumul de hrama scade. Acest fapt este mai ecident la
animalele salbatice decat la cele domestice, iar in cazul animalelor domestice
estw mai evidenr la ovine fata de bovine.

II. Sistemul unitatilor de satietate

Una din problemele importante la intocmirea ratiilor pt rumegatoare este
aceea legata de dificultatile in a prevedea consumul voluntar de furaje de
volum.
Cantitatile de furaje de volum pe care rumegatoarele le pot consuma daca
acestea sunt administrate la discretie sunt dependente de 2 grupuri de factori:
1. Capacitatea de ingestie a animalelor- influentata de factorii anterioei
2. Ingestibilitatea furajelor-data de caracteristicile fizico-chimice ale
acestora.

Pt a evita acest dezavantaj, s-a introdus un sistem : Sistmul unitatilor de

satietate:

pt ovine: USO

pt vaci in lactarie: USL

pt bovine, altele decat cele in lactatie: USB.

USO=75/SU_F, unde 75 reprezinta cantitatea de pasune consumata de o oaie standard(batal), de 2 an8

si 60kg in g SU/kg^0.75(kg unitate metabolica)
USL= 140/SU_F, unde 140 reprezinta cantitatea de pasune consumata de o vaca in lactatie standard de
600 kg si 25 kg lapte/zi

USB=95/SU_F, unde 95 reprezinta cantitatea de pasune consumata de juninci de 18 luni si 400 kg.

SU_F= substanta uscata ingerata din furajul a carei valoare de satietate urmeaza a se stabili
in acelasi mod de exprimare.

Prin urmare, pt a putea stabili cele 3 unitati de satietate trebuie cunoscute doar cantitatile de furaje in
cauza, consumate de rumegatoare.

De exemplu, sa presupunem ca o oaie consuma 100g SU/kg 0,75 de lucerna deshidratata, dexi
USO=75/100=0,75. Aceeasi oaie consuma 30 g SU/kg 0,75 => 2, 50 paie. Acceptand faprul ca capacitatea
de ingestie a acestor oi este de 2,5 USO, inseamna ca ele pot consuma doar 1 kg SU paie si mult mai
multa lucerna deshidratata, asta inseamna 3,3 kg SU lucernă deshidratata.

III. Fenomenele de substituie furaje concentrate

Daca intr-o ratie destinata rumegatoarelor formata in principal din furaje
administrate la discretie, F se adauga si o anumita canitate de xoncentrate C,
atunci cantitatea de furaje consumata scade conform aceste relatii F= C*S, unde
S se numeste coeficient de substitutie.
Acest S arata cu cat se reduce cantitatea de furaje consumata prin raportare la
SU in urma includerii in ratie a unui kg SU concentrate. Valorile coeficientului de
substitutie, pot fi cuprinse intre 0 si 1, i sa cele mai multe valori oscileaza in jur
de 0,5. Coeficientul de substitutie poate deveni chiar negativ, atunci cand
aportul de xoncentrate se traduce printr-o crestere a cantitatii de furaje
consumate. De exemplu, daca in ratiile oilor formate preponderent din paie se
adauga si o anumita cantitate de xoncentrate proteice, atunxi cantitatea de
paie consumata va creste.
Acceptand faptul ca o vaca in lactatie primeste la discretie numai siloz de
porumb, consumat in cantitate de 14 kg SU. Daca alaturi de silozul de porumb
se introduc si 2 kg SU concentrate, acceptand o val de 0,5 a coeficientului de
substitutie, inseamna ca volumul de siloz de poeumb ca scadea cu 1 kg SU. Desi
scade volumul de siloz, volumul total va creste si va fi de 14+2-1=15 kg SU.

B. Consumul de apa al animalelor

I. Factori care influenteaza consumul de apa
1. Factori dependenti de nutreturi
a. Continutul nutreturilor in SU
Daca animalele consuma nutreturi cu un continut mare in SU, va creste si
consumul voluntar de apa, fapt explicabil prin intensificarea metabolismului si
a pierderilor mai mari de apa la nivelul aparatului respirator.

b. Compozitia in ratii
 S-a demonstrat ca ratiile cu un conținut mai ridicat in proteina determina
cresterea consumului de apa, deoarece creste cantitatea de urima eliminata,
conditie pt eliminarea subproduselor rezultate in urma metabolismului
proteinelor. De exemplu, porcii care au primit o ratie cu 16% PB, fata de cei
cau au primit doar 12%, au consumat cu cca 35% mai multa apa. Acelasi lucru
s-a xonsemnat si in cazul folosirii unor ratii cu CB. De data aceasta, ca urmare
a cresterii pierderilor de apa prin fecale si ponderea mai mare sa sarurilor
minerale in ratii, in special a sarii comune, determina cresterea xonsumului
de apa.

c. Temperatura mediului si a apei

Temperatura mediului influenteaza diferit consumul de apa. La 10°C,
consumul de apa u este influentat semnificativ. Intre 10-28°C, consumul de
apa creste lent, iar peste 25°C creste accelerat
In legatura cu temperatura apei de baut, s-a constatat ca daca temepratura
mediului este ridicata, consumul de apa creste daca aceasta are o
temperatura intre 12 si 18°C
Daca temperatura apei este mai mare, in aceleasi conditii de temperatura
ridicata a mediului, atunci consumul de apa are tendinta sa scada.

d. Modul de administrare al ape

Daca apa este asigurata la discretie, acestea au posibilitatea de a isi ajusta
consumul in functie de nevoi. S-a evidenriat faptul ca vavile in lactatie care
primesc apa la discreție fata de cele care primesc apa de 2 ori pe zi, au
consumat mai multa apa ci cca 20%.

2. Factori dependenti de animal

a. Starea fiziologică
Lactatia influențează in mare masura consumul de apa. De exemplu, la oile in
lactatie fata de cele sterpe, consumul de apa este mai mare cu 100% la
inceputul lactatoei si cu cca 40% la sfarsitul ei
La scroafe, in primele 3 zile de lactatie se consemnează o scadere a consumui
de apa in corelatie cu un consum de hrana foarte scazut. Dupa cele 3 zile,
consumul de apa incepe sa creasca si sa se stabilizeze la cca 2 sapt de la
fatare.
Gestatia influenteaza intr-o masura mai mica consumul de apa, totuși in
ultima parte a gestatiei, ca urmare a fixarii apare in fetusi si in lichidele fetale,
se consemneaza o crestere a consumului de apa.

II. Necesarul de apa al animalelor

Corespunde pierderilor de apa din organism,care se consemneaza pe 3 cai:
 Pierderi legate de digestie si metabolism
 Pierderi legate de reglarea temperaturii
 Pierderi legate de productie, mai ales in cazul femelelor in lactatie, laptele
continand 82-87% apa.
Aprovizionarea xu apa se face pe 3 cai, prin:
 Apa consumata voluntar
 Apa continuta de nutreturi
 Apa rezultata in organism in urma degradarii substantelor nutritive

Exemplu: degradarea unui kg de grasimi are ca rezultat 1040 mL lipide, 500 mL

hidrati de carbon, 400 mL proteine.

Intr-o prima faza, volumul lichidelor extracelulare scade si creste concentratie lor.

In a doua faza scade volumul lichidelor intracelulare si creste concentratia lor.

Rezultat: modificarea metabolismului hidric, apoi al metabolismului substanțelor

nutritive

Prelungirea insuficientei de apa duce inevitabil la moarte. De altfel, lipsa hranei este
mult mai usor suportabila decat lipsa hranei.

Un organism isi poate pierde aproape ½ din lipide si proteine de rezerva, in timp de
pierderea a 10% din apa este fatala.

Necesarul de apa al animalelor poate fi exprimat fie in L apa/kg SU ingerata, fie L

apa/cap de animal. In prima forma de exprimare, necesarul de apa este de cca 10 L
apa/kg SU ingerata la vitei si de 6L la taurinele la ingrasat in intervalul de
twmperatura a mediului de 16-20°C. Sub sau peste aceste limite consumul scade
sau crește. La miei in perioada de alaptare este de 5, iar la oi in lactatie de 3.

Taurine: (temperatura mediului 16-20 grade C)

Vitei pana la 6 saptamani = 8.0

Taurine in crestere si adulte = 6.0

Pentru temperaturi ale mediului sub 16 grade C sau peste 20grade C, necesarul
de apa descreste, respectiv creste, cu 1 L apa / kg SU ingerata

Ovine (temperatura mediului 16-20 grade C).

Miei pana la 4 saptamani = 5.0

Tineret ovin si oi adulte sterpe = 2.5

Oi adulte gestante si in lactatie = 5.0

*) In a doua forma de exprimare in Litri apa/cap

La taurine (temp mediului 16-20grade C)

Vaci in lactatie (600kg, 20kg lapte / zi) = 100

Vacio in lactatie (600 kg, 40 kg lapte /zi) = 130

Pentru temperaturi ale mediului sub 16 sau peste 20 necesarul de apa descreste
respectiv creste cu 20 L apa / cap

La porci (temp 16-20 C)

Scroafe sterpe = 5-6

Scroafe g estante = 5-8

Scroafe lactatie = 15-20

La pasari (gaini ouatoare, rase usoare) = 0,2-0,3