STUDIU DE CAZ

Impactul divorțului asupra copilului

*Anumite elemente din acest studiu de caz, precum numele, vârsta și genul biologic sunt fictive
pentru a păstra confidențialitatea.

Nume: George Popescu

Vârsta: 10 ani

Gen biologic: masculin

George a fost programat la terapie de către mama acestuia. La telefon mama nu

a oferit multe detalii legate de problema copilului însă prima ședință a fost destinată
discuțiilor cu părinții pentru a stabilii detalii despre terapia în cazul copilului minor și
pentru a obține accordul în scris al acestora. La data stabilită s-a prezentat doar
mama, tatăl copilului refuzând să participe. Părinții au divorțat în urmă cu 4 ani, însă,
din cauza tatălui, conform spuselor mamei, disputa dintre ei nu s-a încheiat, aproape
lunar aceasta fiind supusă, împreună cu cel mic anchetelor sociale, contestând
capacitatea mamei de a se îngriji și educa copilul.

Tot în prima ședință mama a declarat că George refuză să mai meargă la tatăl
lui deoarece nu fac nimic distractiv împreună ci doar stau de vorbă iar tatăl utilizează
cuvinte nepotrivite și jignitoare la adresa acesteia. Mi-a povestit un moment recent
când, de ziua bunicii materne a copilului, George era programat să meargă la tată. Au
avut amândoi o discuție telefonică cu o zi înainte, în care George i-a spus tatălui că
este ziua bunicii și că nu vrea în acel weekend să meargă la el. Tatăl s-a supărat și a
doua zi, fără să anunțe familia, acesta s-a prezentat cu doi asistenți sociali și doi
polițiști acuzând că mama este cea care nu îl lasă pe copil să meargă la el, deși legal
era programul lui cu cel mic și a luat copilul cu el într-un mod agresiv iar apoi în
toată perioada de ședere a lui George la tată, acesta a plecat în concediu în străinătate
cu noua lui iubită, lasând copilul la bunica paternă.

Am stabilit apoi împreună cu mama regulile și programul terapeutic.

Următoarea ședință a fost stabilită doar cu George. S-a prezentat timid, fără
contact vizual și a fost tăcut mare parte din ședința de terapie. Am aflat că, în timpul
procesului a fost obligat (așa a declarat el) să facă terapie și că nu s-a simțit
confortabil cu dna terapeut deoarece insista foarte mult pe acceptarea tatălui și a
condițiilor acestuia. I-am povestit cum se vor desfășura ședințele noastre și că poate
spune orice dorește, când dorește și cum dorește fără a se gândi dacă ce spune este
acceptat de către ceilalți. Apoi am stabilit împreună un „contract terapeutic”.

La a doua ședință am identificat un puternic sentiment din partea copilului de

a-și proteja mama. Cei patru ani în care a auzit jigniri la adresa mamei, în care a fost
efectiv smuls din brațele ei de asistenții maternali și de către organele de ordine la
cererea tatălui în mod sistematic și-au pus amprenta în acest sens. George a
interiorizat o responsabilitate de tip „bărbatul casei” care a provocat un conflict intern
între ceea ce își dorea, copil fiind, și ceea ce credea el că trebuie făcut pentru a-și
proteja mama.

Nevoia lui de validare era nesatisfăcută, de accea o mare parte din timpul
terapeutic a fost destinat validării acțiunilor sale. George era foarte inteligent și
reușea să înțeleagă aspecte destul de profunde, fapt ce a ușurat mult demersul
terapeutic. Am descoperit că acesta își nega de 3 ani nevoile de copil (nu se mai juca,
nu mai socializa cu cei de vârsta lui etc.) nevoi dorite în realitate și se concentra pe a
citi cât mai mult din domeniul în care lucra mama sa, pentru a putea discuta „precum
o făcea cu tatăl meu altădată, înainte de divorț” seara cu mama. Ambii părinți lucrau
în același domeniu și erau des întâlnit în familie discuțiile despre muncă.

Următoarele ședințe au fost axate pe recunoașterea emoțiilor și a implicațiilor

fiziologice ale acestora, George acuzând o serie de senzații fizice pe care nu și le
putea explica, de obicei în prezența tatălui. Metodele de exprimare a emoțiilor prin
diverse tehnici și art terapie au avut ca rezultat dispariția acelor senzații fizice ce
provocau disconfort copilului și l-au ajutat la creșterea stimei de sine. A reușit să își
confrunte tatăl și să îi spună ce simte în legătura cu divorțul și în același timp și
mama, care punea în mod inconștient presiune pe el. A reînceput să ia legătura cu
prietenii lui și să participe iar la activități sociale corespunzătoare vârstei.

Atât copilul cât și mama au fost mulțumiți de rezultatele terapiei și am hotărât

de comun accord ca procesul terapeutic s-a încheiat.

Acest caz este o dovadă clară a implicațiilor multiple de cele mai multe ori
negative ale divorțului părinților, în special atunci când copilul, care se află la o
vârstă la care are capacitatea de a înțelege, este ținut în neștiință și descoperă brusc
acest lucru. Sentimentele de vină pot fi suficient de puternice încât să își pună
amprenta asupra personalității în devenire a minorului. De aceea pentru a diminua din
aceste aspecte negative este necesară consilierea și intervenția terapeutică timpurie.