Tudor Catalina Laura

Facultatea de psihologie Spiru Haret

Anul 2 ,ifr

Proiect la Psihopedagogia deficientilor mintali

Rolul familiei in recuperarea copilului cu deficienta mintala

In urma cu cativa ani ,diagnosticele de autism inafntil,elemente din spectru,note autiste,intarziere

pervaziva de dezvoltare,intrziere globala de dezvoltare ,autism inalt functional sau autism atipic
apareau ca un vulcan in viata parintilor in prim plan din cauza diagnosticului in sine si in al
doilea plan din cauza lipsei de informatii care lipsea cu desavarsire ceea ce ducea dupa caz si la
lipsa de consientizare cu adevarat a diagnosticului,parintii fiind in incapacitatea de a realizeza cu
ceea cu urma sa se confrunte si nestind efectiv concret ce atitudine sa adopte.In prezent
informatiile sunt mult mai multe si mai accesibile orcarei persoane.Rolul familiei este
fundamental,aproape ca este la fel de important ca si interventia medicala rapida, atât în ceea ce
priveşte recuperarea medical-psihologică cât şi în ceea ce priveşte integrarea şi educaţia pentru
societate. Un parinte poate alege din varii motive si de cele mai multe ori evident cu intentii bune
ca si copilul respectiv sa nu fie fortat sa faca anumite lucruri sau sa nu fie incarcat de cele mai
multe ori cu scuza "de-a nu-i fura copilaria"insa nu se intampla altceva decat sa ramana in aceea
lume necunoscuta fara sa cunoasaca instrumentele cu are ar putea iesi din ea. Un copil poate fi
lasat într-un colţ de pat pentru ca" asta il linisteste", ajungând să se legene compulsiv sa i se
intareasca anumite comportamente sa nu fie corectat atat motric cat si in limbaj , joc etc sau
dimpotrivă se poate lua atitudine si ince anaumite terapii variate sau nu in functie de dignosticul
si ariile pe care acesta este afectat ,poate fi înscris la şcoală, dus la psiholog, logoped, medic,
integrat social. Varianta a două oferă oportunitatea unei recuperari in timp util sau cel putin a
inbunatatirea calitati vietii copilului in cauza , în timp ce prima condamnă copilul la izolare şi
nedezvoltare si poate agravarea situatiei fiind de inteles ca si calitatea vietii celor din familie
scade si se degradeaza treptat. Este foarte important şi climatul moral, social din familie,
calitatea relaţiilor dintre părinţi precum şi condiţiile materiale (spaţiu, aerisire, prezenţa
jucăriilor,materialelor si facilităţilor de joc). Este recomandat ca părinţii să-l trateze pe copilul cu
dizabilităţi,ca pe orcee alt copil incercand sa nu cada in nici o extrema pentru ca nici grija
excesiva nu va ajuta la nimic si nici indiferenta nu le va fi de folos ,este recomadndat sa fie
perceput ca orcee alt copil insa acestea sa se ingrijeasca sa poata beneficia de ingrijirea
necesara.Multi parinti au senzatia ca daca fac un efort financiar si ofera copilului ingrijirea
necesara(logopedie,terapie comportamentala,kinetoterapie) sau diverse terapii ,este suficient ca
frecventeaza aceste locuri si personele care ofera respectivele servicii sunt direct raspunzatore de
evolutia sau nu a copilului insa nu constientizeaza ca implicarea lor este una esentiala si fara ca
aceasta sa existe aproape ca putem spune ca recuperarea copilului nu poate avea loc.Lucrand in
bransa ca si terpeut pentru copii cu tsa in mare parte dar si pentru copii cu alte afectiuni pot
spune ca am asistat si la cazuri fericite unde parintii erau extrem de implicati si informati de tot
ceea ce avea legatura cu copilul dar din pacate si la alte multe cazuri in care parintii au ales sa nu
se implice foarte mult din varii motive in lupta spre recuperarea copilului lor si am sa exemplific
mai jos doua din aceste cazuri implicit si cu finalul terapiei la acesti copii,cumva prin comparatie
ne putem da seama ca implicarea parintiilor este esentiala.Primul caz este al unui baietel care la
varsta de 2 ani parintii lui afla cruntul diagnostic de autism infantil al copilului ,ca pentru orcee
alt parinte a fost o zdruncinare pe plan emotional ,binenteles trecand prin etapele inerente de
negare si neacceptare insa chiar daca inca neconvinsi de crudul adevar dar totusi convinsi ca
ceva este neanregula cu copilul hotarasc sa inceapa terapia comportamentala chiar imediat
,timpul fiind in potriva lor.Incep terapia chiar daca inaca nu sunt bine informai si documentati in
privinta acesteia si in privinta specialistilor cu care o vor face ,copilul fiind afectat pe mai multe
arii i se recomanda deasemenea si kinetoterapie si stimularea limbajului pe langa terapia
comportamentala fara sa stea pe ganduri incep tot drumul acesta anevoios la un centru asa cum le
este recomandat insa in timpul in care copilul beneficiaza de toate acestea ei se informeaza
cautand specialisti si bineanteles citind totul despre terpia ocupationala si aplicarea ei ,ulterior
unul dintre parintii facand cursuri despre cum se aplica si in timpul liber acesta terapiea aeasta va
deveni un stil de viata pentru ei,copilul continua terapia la un centru specializat avand rezultate
multumitoare in urmatoarele 8 luni insa mama informata fiind realizeaza faptul ca terapia se
desfasoara cu usile inchise la un centru unde ea nu poate avea acces inauntru ,aflanduse in
imposibilitatea de a stii cu exactitate ce anume se lucreaza concret cu copilul atunci decide ca va
adopta lucrul cu copilul acasa in mediul lui si sub atenta supraveghere a cuiva din familie
,ulterior schimband cu totul echipa . Datorita faptului ca s-a informat si s-a orientat catre o
echipa implicata la randul ei mama ajunge sa fie instruita si sa devina propiul terapeut al
copilului ei ceea ce nu face decat sa o ajute sa acumuleze experienta si cunostinte sa poata sa-l
ajute pe acesta pe viitor ,in timpul liber atat aceasta cat si ceilalti membri ai familiei urmeaza cu
sfintenie regulile prezentate de catre echipa ,familia se obliga sa puna la dispozitia terapeutiilor
materialele necesare in timp util pentru lucrul cu copilul.In timpul liber este dus la diverse
activitati de socializare si bine alese nu luate la intamplare.Se incearca integrarea copilului la
gradinita tot dupa foarte multa documentare atunci cand copilul deja vorbeste cu sens parintii
tinand in permanenta legatura atat cu insotitorul copilului cat si cu educatoarea .Terapia acestui
copil se finlizeaza dupa 4 ani cu multe eforturi si un copil recuperat si integrat la o scoala de stat
la momentul actual fara probleme si fara insotitor facanduse neobservat intre copii tipici.Cel de
al doilea caz este un baietel de 2 ani care deasemenea are acelas diagnostica,familia find
destabilizata emotinal deasemenea doar ca acestea au ales sa ramana in pragul de negare pna la
varsta de 3 ani gasind diverse scuze precum este " baiat si face totul mai greu ",nu cred ca ni se
intampla chiar noua"..etc,familia accepta ca ceva se intampla si la varsta de 3 incep terpia cu o
echipa desemenea la un centru si doar 2 ore mergand pe premiza sa nu-i furam copilaria ,parintii
hotarasc ca este mai bine sa angajeze o bona care sa se poata ocupa de copil in majoritatea
timpului si care bineanteles nu respecta regulile terapiei comportamentala parintii scuzand acest
fapt "ca il iubeste prea mult si il rasfata" familia nu realizeaza gravitatea situatiei ,familia nu ia
atitudine si nu se informeaza de cum ar putea ajuta copilul si in familie lasa totul pe umerii
persoanelor cu care lucreaza ,timpul trece famila nu realizeaza cat este de important timpul
petrecut cu copilul.La indrumarea specialistilor se incearca integrarea la gradinita ,din nou famila
decide sa mearga fara insotitor desi acesta nu vorbeste si nu are abilitati pe autoservire si
socializare,integrarea esueza si copilul este retras de la gradinita manifestand comportamente
agresive,se reaia acelas sistem de dinainte de gradinita.Terapia inca se desfasoara inca si la varsta
de 5 ani copilul nu vorbeste si nu are achizitii majore ,sta inca in patut de bebelusi evident
folosinduse scuza ca asa se" linisteste "merge la gradinita cu insotitor din pacate in acest
dignostic rata de recuperare este mai mare cu cat interventia si implicarea familiei este cat mai
devreme posibil implementata ceea ce in cazul acestei famili nu s-a intmplat si foarte mult timp a
fost pierdut in zadar.Am facut cumva o comparatie sa pot evidentia cat de mult conteaza
implicarea familiei si unde anume poate duce acest lucru.In recuperarea sau in incercarea de a
imbunatatii calitatea vieti unui copil cu deficiente evident ca sunt multe variabile ,conteaza
extrem de mult si echipa si ce terapia care o face sa se plieze pe deficientele copilului insa fara
implicarea familiei nu se poate fructifica nici potentialul si fara informare nu se paote gasi nici
echipa si nici terapia potrivita.Parintii,intreaga familie are un rol extrem de important in viata
unui copil in general cu atat mai mult in viata unui copil cu deficiente.