Atașamentul copilului față de mamă

Acest lucru se poate intampla, in cazul mamelor care

aleg sa se reintoarca la serviciu la scurt timp dupa nastere; sau, daca mama sufera un eveniment
traumatic in primii 2 ani de viata ai copilului (un deces in familie, un divort, etc), caz in care, desi
prezenta fizic, poate sa nu fie disponibila mental si emotional. Aici conteaza foarte mult si cum se
raporteaza mama la evenimentul traumatic, nu este obligatoriu ca relatia cu copilul sa aiba de suferit,
aceasta se intampla doar daca mama este foarte afectata si ramane fara resurse afective pentru
copil”, a precizat psihologul.

”Exista un atasament primar si unul secundar. Cel care afecteaza cel mai puternic copilul este
atasamentul primar. In general acesta este fata de mama, din diverse motive: nasterea, alaptarea
copilului, s.m.d. Iar atasamentul secundar apare fata de tata, care are un rol foarte important in
socializarea copilului, in conectarea lui cu lumea mai larga decat caminul familial; tatal furnizeaza
aventua si explorare in relatia cu lumea.”

Daca in acei primi ani legatura nu s-a sudat fizic si emotional, mai tarziu pot sa apara probleme in
dezvoltarea emotionala a copilului. Cum va fi abordata tema in terapie? „Copilul va trai prin joc, chiar
daca intr-un cadru simbolic, acele experiente de ingrijire de care are nevoie pentru a merge mai
departe, pentru ca dezvoltarea lui sa se deblocheze”, spune Alexandra Pantea.

Cum remarci daca copilul are un atasament nesigur?

”Atasamentul sigur este cel in care copilul se simte confortabil si apropiat de mama, dar in acelasi
timp se simte in siguranta sa exploreze si mediul din jur. Aceasta inseamna ca este deschis relatiilor
cu alte persoane si mersului in alte locuri (gradinita, scoala), dar o prefera in mod evident pe mama.
In atasamentul anxios, copilul se agata foarte mult de mama, vrea sa stea doar impreuna cu mama si
refuza sa exploreze „lumea”. Aceasta poate fi observat inclusiv fizic, in spatii noi, sau in interactiunea
cu alti copii. „Din observatiile mele, din lucrul direct cu familiile, aceste reactii sunt foarte mult
alimentate si de catre propria anxietate a parintelui”, spune Alexandra Pantea.
Atasamentul ambivalent este cel in care apar reactii de apropriere/respingere (pe de o parte cauta
prezenta si apropierea parintelui, dar cand sunt impreuna apar tensiuni si conflicte). Pot aparea
comportamente de provocare, sau de „taxare” a parintelui, fie prin acting out, fie prin replici
dureroase pentru parinte. De exemplu, „nu imi place sa desenez cu tine, imi placea mai mult cu
vecina”, spune copilul, dupa ce pana in acel moment, a intrebat incontinuu de mama, etc. Oricum,
daca exprima asa ceva, este foarte bine, pentru ca insemana ca are curajul sa semnaleze aspecte
legate de relatie.

Vezi si Psihoterapia pentru copii, o ”joaca” foarte serioasa

Atasamentul evitant poate fi confundat de unele persoane cu atasamentul sanatos. Copilul pare a fi
foarte independent. Insa difera de atasamentul sanatos prin aceea ca nu cauta apropierea mamei, nu
se simte foarte confortabil in relatie cu aceasta, iar de regula mama simte ca nu sunt foarte conectati
(comunicarea, jocul impreuna „nu se leaga”, sunt anevoioase), explica psihologul. De regula parintele
intuieste ca exista o problema, doar ca este nevoie sa ia decizia de a repara.

In atasamentul dezorganizat, nu doar ca mama nu reuseste sa furnizeze un sentiment de siguranta,

dar este ea insasi sursa nesigurantei. Si atunci copilul nu mai stie catre cine sa se indrepte, are nevoie
de un sprijin pentru a explora lumea exterioara plina de surprize, dar persoana care trebuie sa-i fie
sprijin este ea insasi plina de imprevizibil si/sau agresivitate. Acestea sunt cazuri grave si este
obligatoriu sa urmeze atat copilul, cat si mama un demers terapeutic individual.

Cum se formeaza un atasament sigur?

Dincolo de indeplinirea nevoilor de baza, copilul/bebelusul are nevoie sa fie oglindit de parinte, non
verbal, si verbal, in joc, si sa i se raspunda intr-un mod care este acordat la ce a exprimat el; are
nevoie sa experimenteze a fi in acelasi ritm cu celalalt (fizic, prin miscare de leganat, topait, etc, dar si
vocal). Astfel, copilul se simte vazut si auzit, si apare „dansul relatiei”.

Întocnit de prof. înv. preșc : Rusu Adriana