CURS 1 (LEU)

7.03.2020 -Terapia și lucrul cu copiii

1. Cum mă simt în relație cu copilul?

2. Cum fac să ajung într-o stare în care să fiu doar curioasă și deschisă?

- totul e foarte rapid și spontan în lucrul cu copilul => trebuie să păstrez permanent deschisă
conexiunea

- copiii exprima adesea ce vor să spună când sunt copleșiți de emoții prin limbajul nonverbal (e.g.,
plâns) NU-L forțez să spună ce are (mulți pur și simplu nu pot spune); păstrez conexiunea și sunt
atentă la cele mai mici schimbări și semnale; a sta cu copilul, a fi cu el, a-l observa și însoți; nu
intervin decât dacă mă „introduce” el în jocul lui; la final, îmi iau explicit și deschis rămas-bun, îi
spun cât m-a bucurat timpul cu el

- Comportamentul provocativ și/sau opoziționist = copii cu mare carență afectivă, care nu își pot
exprima suferința și nevoia, ci exprimă în schimb frustrarea generată de lipsa împlinirii
respectivelor nevoi

- Pt. comportamentele indezirabile = sancțiunea e ultimul pas; există mulți pași de încercat
înainte:

1. Timp de calitate = disponibilitate emoțională (care presupune ca părintele să aibă o

anumită stare – similară cu cea a terapeutului = prezență, centrare; presupune ca părintele să fi avut
la rândul său ca și copil un model de disponibilitate de la părinți)

-- disponibilizez părintele prin (1) modelul de disponibilitate oferit de mine ca terapeut și

(2) prin explorarea, împreună cu el, a posibilelor figuri care

au fost disponibile pentru el pe parcursul anilor formativi;

2. Încurajarea = părintele îi cere de 3-4 ori pe zi să facă anumite acțiuni simple, posibile
imediat si copilul trebuie privit, atins, lăudat autentic (= încurajarea) iar feedbackul pozitiv
ar trebui să-l facă receptiv la ceea ce i se cere
 3. Condiționarea = mai întâi, trebuie să clarific care sunt comportamentele copilului pe care
părintele vrea să le schimbe; apoi, verific dacă e realist ceea ce se dorește și dacă părintele
a încercat vreodată să îi “predea” copilului respectiva competență/respectivul
comportament dorit

3.1. Stabilesc un sistem de întăriri pozitiv (ex., „Pentru fiecare zi în care îți faci
patul, primești 1 punct. După ce strângi X puncte, primești ...”)

3.2. Dacă nu merge, următorul nivel = îi scad puncte dacă nu face acțiunea (ex.
dacă nu face patul)

3.3. Dacă nici asta nu merge, următorul nivel = pierde ceva ce îi place, dacă nu
manifestă respectivul comportament dorit

-- Prezint totul în termeni de bune intenții („Eu vreau să te ajut să înveți”)

-- Rezultatul acestor pași e că învăț copilul să se autoregleze (să-și regleze impulsul spre
joc, dorința de joc/plăcere, care îl domină).

- Importantă e familia copilului (structura familială, evenimente majore, atmosfera familială

înainte de nașterea lui, dinamica relațiilor din sistemul familial, spațiul fizic, timpul petrecut
împreună, așteptările membrilor, cum se văd/raportează membri unul la celălalt = dinamica
sistemului de imagini, etc.)

-membrii să se pună unul în locul celuilalt, pentru a se înțelege empatic unul pe altul

- Vreau să aflu care e îngrijorarea părinților în raport cu copilul – ce anume i-a făcut să vină cu el
la terapie și de ce acum?

- Adultul care solicită e cel mai motivat pentru terapie – copiii NU sunt motivați (ei nu
conștientizează ca e ceva în neregulă cu ei) *ex. de excepții: când copilul are coșmaruri sau când
are atacuri de panică

- Vezi și tendința unor părinți de a sesiza problemele și de a le minimiza sau normaliza, cu credința
că vor trece de la sine, cu timpul vs. părinții care exagerează orice problemă a copilului

- Vezi și proiecțiile/ aspectele pe care părinții le atribuie copiilor:

-- părintele poate sesiza probleme pe care și el le-a avut la rândul lui, ca și copil, și i-au
generat neplăcere (proiectie)
 -- sau părintele se poate uita la copil, îngrijorat că nu vede în el o anumită latură pe care el
(părintele) o are și o valorizează (ex., părintele care se îngrijorează că fiul nu e conștiincios
așa cum era el) => copiii se pot simți f speriați și pot dezvolta comportamente simptomatice
(ex., tricotilomanie) => adesea părinții vin pentru simptome și dificultățile provocate de
ele

-- fiecare părinte privește copilul prin prisma propriei sale subiectivități

- Stilul parental = (1) Afecțiunea (când și cum își manifestă afecțiunea) și

(2) Cerințele (permisiune vs. inderdicție; cum anume își impune cerințele și
cum reacționează când nu sunt respectate)

- Ca să fim fericiți într-o relație de cuplu, cea mai importantă separare e cea de părintele de sex
opus (separarea în copilărie – după perioada oedipiană –, sau în adolescență – care e perioada de
idealizare iar după ea vine dezidealizarea)

-- dezidealizarea în adolescență se realizează prin etapa de hipercriticare a părintelui

(etapa în care adolescentul comentează negativ orice la părinte, critică, jignește, etc.)

- Ca să fim fericiți într-o relație cu copiii noștri, cea mai importantă separare e separarea de
părintele de același sex

- Când văd simptomul, întrebarea mea ca terapeut este: Care e ROLUL lui? Ce alt rău s-ar
întâmpla (la nivelul sistemului familial) dacă el ar dispărea? Ce ar fi dacă n-ar fi simptomul?

8.03.2020 - Construirea relației cu copilul.

- Extrem de importantă e ÎNCREDEREA clientului de a se autodezvălui în fața terapeutului

- f dificil e clientul evitant – se deschide greu, pericolul principal pe care îl resimte = a fi controlat
de persoana cealaltă și de relația cu ea (sentimentul că „depinde de”)

- pentru ambivalent, pericolul e acela de a fi abandonat – cere prezența dar, când i se oferă, îl
alungă pe celălalt
- Experiențele de separare sunt cele care dezvăluie bucăți din tiparul de atașament:

- pentru evitant, apropierea, deschiderea, generează anxietate – pentru că e ceva necunoscut

- Ce fac eu, ca terapeut, pentru a crea un cadru securizant? -> empatie, acceptare, atitudine
nonjudicativă, etc.

- Construirea relației = a răspunde nevoilor emoționale ale clientului (de a fi văzut, ascultat,
înțeles, fără judecată)

- Ce înseamnă a construi relație cu copilul? Ce e diferit? -> Terapeutul urmează copilul

(receptivitate la nevoile lui), îl observă cu empatie și îi identifică nevoile DAR copiii nu prea au
nevoie să fie ascultați – ei sunt mai degraba acționali decât verbali => construiesc relația prin
angajare în activitate comună

=> Jocul de contact: -- există o alternanță între cei 2 parteneri în asumarea rolurilor (rândul
meu/rândul tău)

-- f important și pentru autoreglare => copilul să învețe să-și aștepte rândul, după niște
reguli => autoconținere (copilul învață astfel că, în contact/în relație, trebuie să fie loc
pentru 2 persoane)

- După aceea, pot aplica tehnici de explorare împreună cu el (doar după ce am construit relația,
prin jocul de contact)

- Când lucrăm cu copilul, NU lucrăm pentru prezentul lui, ci pentru viitorul lui = NU lucrez ca să
corectez ceva în prezent, ci ca să facilitez adoptarea unor patternuri relaționale și funcționale
adaptative în viitor – diferit de cum ar fi fost dacă nu ar fi fost în terapie

- Experiențele din anii copilăriei sunt engramate la nivelul eului somatic/senzorial

- Să NU fim „tehniciști” în relația cu copiii => centrare pe relație, prezență, conexiune

Etapele lucrului cu copiii.

Prima sedinta

1. Prima ședință va fi o ședință doar cu părinții – văd cum sunt și ce zic despre copil => extrag
tipare narcisice, caracter, etc.

2. Sedință doar cu copilul – văd multe despre sistemul de atașament

3. Toatafamilia – văd dinamica familială => (1) E simptomatologia prezentată reală?; (2) Dacă e
reală, e ea expresia unor etape în dezvoltare?; (3) Dacă nu e etapă normală, ci simptom care trebuie
corectat, ce vrea copilul să „transmită” cu acest simptom – ce rol are el, ce altceva ar apărea dacă
n-ar mai fi simptomul?

Sedinta 2

(ședința cu copilul) = Cum facem cunoștință cu copilul?

- Prin intermediul adultului – 1) invităm părintele să ne prezinte copilul (NU e egal cu a prezenta
aspectele negative, problematice)

=> 2) Observ reacția copilului când își privește părintele prezentându-l și îl întreb dacă mai are
ceva de adăugat despre sine, la ceea ce a zis părintele – gestionez situația generată

3) Aflu (de la părinți) de ce l-au adus la terapie pe copil / ce anume consideră că este nevoie

-nu e momentul părintelui să-şi acuze copilul, nu punctează cele mai negre laturi ale copilului;
dacă în prezentare se referă predominant la aspectele negative:

-te uiţi la copil+ reacţii nonverbale (ochi luminoşi=> înneguraţi, faţă căzută, pleacă de pe
canapea, palid, surprins, imobil, resemnare;)- cum reacţionează copilul (nonverbal); trezeste asta
ceva in copil? e ceva din ce vede parintele sau e ceva ce vede si copilul? luneori copilul poate
experimenta asta drept respingere=> ghidezi discutia intr-o alta directie; alte aspecte, aspecte
pozitive, calitati, ce apreciaza la copil=> obs. reactia nonvb a părintelui!- cum reacţionează:
surprins;

-daca se concentreaza prea mult pe aspecte pozitive ale copilului- grad de realism!, diada
iluzie- realitate, se raporteaza la copil in mod realist? sau are un copil ideal, pe care il pazeste si
pastreaza in interiorul lui si pe care se incapataneaza sa il puna in dialog;

-primele minute din sedinta- iti vorbesc despre imaginea pe care o are fiecare in ochii celuilalt;

-apoi il intrebi pe copil: cum te simti acum, ce ai vrea sa completezi despre tine?
 -unii copii nu pun la indoiala ce spun parintii lui- totul e sanatos, bun=> idealizare
părinte; mecanism de supravieţuire al copilului- daca parintele ar gresi, ar putea sa il judece
pe copil; e un mec de supravietuire= salvarea idealului, a iluziei; (orice copil traumatizat pentru a
reusi sa suprav traumei/ situatiei traumatizante in care se afla trebuie sa isi salveze iluzia
parintelui bun)

-se obs şi la adulti, si in relatia de cuplu!- ne straduim sa salvam iluzia partenerului bun; mai ales
daca le spui in mod repetitiv, ca sa te convingi pe tine=> e un mecanism de suprav, sa ne pastram
iluzia;

-diada atasament- autenticitate (exprimare libera);

-confort şi protectie vs spaima, teroare- in relatie nu mai e ataşament (e mai degraba atasament
insecurizant);

-de ce, daca sufera atat de mult, se agata si mai mult de parintele care il traumatizeaza?- copilul
se simte cumva in pericol de moarte in afara acelei relatii, chit ca ea e insecurizanta; prefera o
relatie in care sa sufere decat sa fie in nicio relatie; nicio relatie= moarte;

- la fel se intampla si in relatie de cuplu; in afara rel de cuplu mor- acelasi mecanism, varsta
diferita=> daca vezi asta la adult, sigur a fost la fel si in copilarie, in care a avut cel putin o
relatie in care a facut aceasta asociere;

-parintele care prezinta copilul in mod ideal- părintele se salveaza pe el insusi (ca parinte) in
relatie cu copilul; daca vb negativ, ar lovi in propria imagine de copil;

4) Îl întreb pe copil ce crede el despre cele spuse de părinte în raport cu motivul aducerii lui la
terapie

- copilul are ceva de adaugat? pregatit pentru un mic conflict, moment de repros si suparare
(daca e prezentat nemultumitor);
-accent pe emotia copilului, fara sa-l pui in situatia de a vorbi de emotie; daca as fi in locul tau,
m-as simti x,y,z; tu (copilul); tu (mama), ce crezi despre asta, e posibil ca copilul sa se simta
asa? vb despre emotiile voastre?

-e doar un pretext pentru ca relatia parinte-copil sa iasa la lumina;

-parintele prezinta principala motivatie pentru terapie

-copilul exprima un punct de vedere legat de plangerea parintelui;

5) Separarea -> sunt f atentă și la patternul de separare al copilului

6) Explorez așteptările copilului cu privire la terapie și reprezentarea sa asupra terapeutului (ce știe
despre motivul pentru care a fost adus, ce știe despre ce se întâmplă la terapie, ce știe/crede despre
rolul terapeutului => mulți copii descriu rolul prin prisma propriilor nevoi = dacă sunt atent, pot
lua contact cu nevoile lui și cu ce-l preocupă de fapt = aflu ce pot face pentru el)

7) Jocul de contact (după caz – contactul cu copilul va fi mai degrabă ludic, acțional sau verbal
în funcție de vârsta sa (astfel că jocul de contact va fi adaptat în funcție de vârstă) = cer permisiunea
să fac cunoștință cu el

-- setez gradual cadrul relațional, cu respect pentru persoana din fața mea, intru în contact
în măsura în care mi se permite

-- ofer spațiu, NU intru acaparator, intruziv, în contact cu el

-- multă spontaneitate în interacțiune

-- urmăresc felul în care copilul intră sau nu în contact și cum reacționează

-- văd modelul de interacțiune dintre el și lume

-jocul de contact-nu trebuie facut in toate situatiile, doar atunci cand fie copilului ii e dificil sa
construiasca relatia cu tine, fie are o maniera mai degraba distructiva de relationare- legatura pe
care o face cu tine este discontinua; pare ca te vede si vb cu tine si apoi brusc pleaca, se ridica,
face altceva (ex. fetita cu ceaiul); capacitatea copilului de a crea şi mentine contactul ne vb
indirect despre atasament+ dinamica familiei +ipoteze despre eventualele traume de
dezvoltare (dezinhibat şi neselectiv ataşat= traumă de dezvoltare- copii din centre de
plasament);

-atenţia: se poate concentra doar dacă există reglaj emoţional;

8) Aplicarea testelor

9) Activarea resurselor

10) Evaluarea emoțiilor copilului și a felului în care a experimentat ședința (și mereu, la finalul
ședințelor, îi mulțumesc pentru că mi-a permis să „intru” în spațiul lui) -> e important să se simtă
bine = bucurie, entuziasm, dorința să revină

-- DAR clarific părinților că NU trebuie să-i contureze o imagine nerealistă => NU mergi
la terapeut pe criteriul plăcerii, nu mergi la terapie doar dacă îți place.

- Foarte important felul în care copilul lasă cabinetul când pleacă (ordine/dezordine) => pot obține
informații despre gradul lui de autoreglare (camera e ca un ecran de proiecție al Eului său) => e
de preferat ca, pe parcursul terapiei, mediul să înceapă să arate din ce în ce mai ordonat

- Copiii care vor să păstrezi pentru ei ceva, până data viitoare (ceva ce au construit ei/ o jucărie/etc.)
=> siguranță, un element/o parte din el rămâne cu tine

-e imp ca copilul sa aiba acces la reprezentarea parintelui despre ceea ce considera el a fi

problematic;

CURS 2 (ONLINE)

Cum faci relaţia terapeutică cu copilul

-bazată pe nevoile copilului, ei sunt acţionali- deci au nevoie de a acţiona; face diferenţa
între maniera în care mă raportez la copil versus adult (e predominant verbal); copilul are o
capacitate de verbalizare mai mică;
 -cu copilul eşti mereu disponibilă pentru a răspunde nevoilor lui de acţiune;

-terapeutul urmează copilul; nu înseamnă că se lasă subjugat/ inferior de copil, ci e

receptiv la nevoile copilului pe care copilul le are atunci, dar fără să uite obiectivul terapeutic al
şedinţei; foloseşte reacţiile spontane ale copilului;

Copii cu traume- activarea defenselor

-copil mic-5-10 ani- tendinţa de a accepta tot, de a pozitiva tot, ii place orice
nediscriminativ, neselectiv, totul e bine, accepta orice ii propui, aparent empatic, se bucura de
orice- e bine incapsulat intr-o pozitivare in care isi tine bine ascunsa suferinta; e prea atent la
nevoile altora si nu la nevoile sale; e parentificat/ in curs de parentificare; sunt extrem de
suferinzi, nu isi permit sa-si acceseze suferinta (cineva trebuie sa le-o vada);

-un copil are nevoie de contact fizic- atingere, mangaiere, imbratiseze, sa ii

aranjeze parul, să îi pieptene părul (prelungit, cu atentie, cu dragoste=> fetita invata sa se bucure
de feminitatea ei); mangaiere pe cap; (grooming)

-miros- familial şi familiar; nu il poti oferi de la distanta;

-cuvinte- prelucrate de Eul reprezentaţional; dar copilul are nevoie de contact la

nivelul Eului senzorial, profund; cuvinte= contact superficial;

-tactil, termic- să ai mâinile calde, îi acoperi pumnul şi-l încălzeşti- corpul

păstrează senzaţiile astea peste timp; reglează emoţia;

-Szondi - profil de faţadă versus profil de culise (in crize, situatii neprevazute- reactiile tale te pot
surprinde si pe tine);

-profil de culise- contine resurse (pe care nu ai putut sa le pui in valoare pana
atunci), tendinte pulsionale/ patologice pentru care nu esti pregatit (rau, irational, egoist); e o
ocazie să aflii ce ai in subsol (acum, in situatie de criza);
Doua categorii de traume la copii: relaţionale şi corporale (fizice, au impact important
primul rand asupra corpului);

1. Traume relaţionale

-experienţa abuzului şi bullyingul- relaţie ierarhică, dominare-supunere;

-traume de separare- discontinuitatea relaţiei, se creează contactul şi se rupe, iar se

creează, iar se rupe, debusolant şi impredictibil pentru copil; rupere contact +
revernirea in contact; provocare: capacitatea de a face fata ruperii contactului şi a
reconectarii;

-munca la distanţă (în străinatate/ alt oraş);

- divorţ- custodie comună, copilul 1 săpt la unul, 1 săptămână la celălalt;

- copilul adoptat- îngrijit de asistente maternale (de care se ataşează), relatia se rupe;

- relaţia cu o bonă, de care familia se desparte- legătura emotionala- bona poate să mai fie
solicitată din când în când- pentru copil, asta poate fi pentru copil o separare (trauma de
relatie); rămâne cu dorul de ea/ mâncarea făcută de ea;

*factor de risc-pune in pericol dezvoltarea; traumă- blocheaza dezvoltarea; o experienta e

traumatizanta pentru mine in masura in care gradul meu de vulnerabilitate e mai mare
(mai vulnerabil= mai usor de traumatizat);

- trauma de pierdere- ruperea contactului in mod ireversibil (deces- părinte, persoana

importanta, animal de companie cu care copilul a crescut, care i-a fost martor la unele
dintre cele mai intime momente din viata lor); pentru copii, pierderea animalului poate fi
primul contact cu moartea;

- pierderea prietenilor- vârsta în care nu ştiu să construiesc relatii, sa inchei relatii; centrati
pe noi şi neştiutori; riscuri: de a ne atasa prea mult de prieten+ a nu putea gestiona
incheierea relatiei (ex. mutarea in alt oras); ruperea relatiei= a renunta la o parte din el;
 - cele mai imp relatii- construite intre 17-23 de ani. relatiile din adolescenta sunt cele mai
semnificative pentru noi, tind să rămână semnificative pe viata; fie ramanem in relatie cu
pers respective, fie pierdem relatia, dar ramanem tanjind dupa prietenie/ dupa ceea ce ar fi
putut fi;

- sunt pers care devin indisponibile pentru contact cand de fapt, vor incheierea relatiei (dar
nu isi pot asuma asta);

- incheierea relatiei-mai ales emotional;

2. Traumele corporale

-traume care ţin de evenimente imprevizibile, accidente, explozii, accidente rutiere,

căzături, război;

-traume pentru cei care lucrează cu corpul- sportivi, balerini, cascadori- se închide/ riscă să
se închidă un drum (profesional);

-traumă medicală: o boală, afecţiune fizică, somatică; boală cronică a copilului (ex. diabet)
sau care îi pune în pericol calitatea vieţii, îl obligă la restricţii, proceduri medicale
periodice; vezi tendinţa hiperprotectivă a părinţilor (cloşcă); părinţii pot fi la rândul lor
traumatizaţi, îngrijoraţi în legătură cu copilul;

traume medicale=> ai nevoie să recuperezi schema corporală;

-diagnostic grav, boala incurabilă, boală cu evolutie gravă- presupune spitalizare,

proceduri medicale intruzive (operaţii, rmn, branule)- pot fi resimtite ca un abuz fizic
(cumva necesar); ele raman ca expereiente traumatice in istoricul de viata; internări,
interventii chirurgicale; părintii nu mai au loc sa se ocupe de ei insisi; presiune financiară,
analize in strainatate; se modifica echilibrul intregii familii; când intervenim, intervenim
asupra sistemului; de cele mai multe ori le vezi tardiv- le identificăm în evaluarea pe care o
facem;
 -întotdeauna lucrăm pe consecinţele traumelor în prezent! poate trauma a avut loc în
urmă cu mulţi ani, dar lucrezi pe ceea ce a rămas în urma traumei, cum se raportează acum
persoana la acea situaţie; întotdeauna pe prezent;

-copil traumatizat în adult - să se conecteze cu emoţiile de atunci; ce resurse+ factori de

protecţie are acum + a avut atunci + cum le poate folosi acum în folosul lui; îl ajutăm să se
reconecteze, să retrăiască emoţia copilului de atunci şi activăm anumiţi factori protectori
care nu au existat atunci/ resurse de care ar fi avut nevoie pentru a echilibra experienţa
traumatică de atunci;

- mâncat compulsiv- reglare dezadaptativă, hedonică- trist, singur, neiubit, neimportant,

nevazut; emotia asta trebuie alinata cumva=> regres, te duci la actul bazal- mâncatul; te
linistesti prin mancare; mama= furnizor de căldură, empatie; să aibă în tine un model de
contact hrănitor+ reactivarea memoriei, amintirilor ok de contact cu mama; cumva te
întorci în copilărie şi identifici emoţia de atunci (în contextul în care a început să mănânce
mult) + emoţia de acum în care mănâncă mult; face un co-reglaj cu terapeutul; emoţia de
atunci nu mai e potrivită contextului de acum;

-adulţii deveniţi părinţi devin toleranţi cu părinţii lor- îşi idealizează părinţii de teama
judecăţii propriilor copii; cu cât ne construim mai multe iluzii despre oameni, cu atât suntem
mai departe de realitate; dacă gândim negativ despre ei, avem impresia că îi vom pierde;

Scenariile narcisice ale parentalitatii-J. Manzano, F. Palacio Espasa, N. Zilkha. carte!

-părintii care-s dezamagiti cand nu descopera in copiii lor trasaturi pe care ei le au si le

valorizeaza;

-faptul de a fi tot timpul cu altii, nev de a fi protejat, frica de intuneric- e o consecinta a

separării;

- Ce îi lipsește unui copil, când spunem că îi lipsesc iubirea, apartenența și protecția? =>
conexiunea, contacul pe palier relațional cu mama (sau cu cineva cu rol matern – care să
ofere căldură, empatie, consolare)
 -- ce fac în terapie cu astfel de cazuri? => ofer model relațional și reactivez amintirile
/reperele altor relații hrănitoare din trecut (dacă au existat)

-- astfel, e facilitat co-reglajul în relație cu terapeutul, care va facilita deprinderea

ulterioară a capacității de autoreglare

- Scenarii narcisice ale părinților = când părinții sunt foarte nemulțumiți de copil pentru că acesta
nu prezintă anumite caracteristici pe care ei înșiși le au și de care sunt mândri (ex., eu sunt foarte
ordonat dar fiica mea e dezordonată)

- Copiii care se tem de greșeală îi supraveghează cu mare atenție pe cei din jur = pentru a verifica
dacă (ei înșiși) au făcut ceva greșit = se uită la reacțiile celor din jur pentru a evalua

- În lucrul cu copiii, pot să le activez resursele în mod metaforic – prin jocul simbolic (ex, dacă
desenează o casă, îl întreb: „Și de ce anume ar avea nevoie cel mai și cel mai mult casa asta?”)

-principiile lucrului simbolic cu copilul traumatizat:

-să relateze experienţa traumatică;

-activare resurse- acoperiş (protecţie) şi sobă (căldură);

-orice traumă îl pune pe copil în situaţia de a se simti neprotejat, îi dezorganizează

lumea internă; are nevoie de protecţie; terapia presupune să îi rescrii fundamentul- factorul
protector şi simbolic (casa), şi în exterior un om care să fie protecţie; cum faci să te aperi, să
rămâi cumva în picioare când eşti atacat, lovit;

-copiilor le este greu să se uite în ochii adultului, ei se concentrează mai uşor atunci când nu
privesc adultul în ochi (privitul în ochi e o nevoie a adultului);

-tu lucrezi cu ce vine copilul, ce aduce el (nu ce aduce adultul);

CURS ONLINE (27.04.2020)

Divorţul şi decesul

Caz:

-Daniel, 44 ani, căsătorit cu Anca, 40 de ani;

-au 2 copii, un fiu (Filip) de 11,5 ani şi o fiică (Laura) de 8 ani;

-solicitarea lui Daniel- are probleme de comunicare cu soţia lui, de cele mai multe ori au conflicte
legate de modul diferit în care gestionează educaţia şi creşterea copiilor; (oare ce-l face pe client
să nu poată să spună lucrurilor pe nume de la început?);

-T: propune ca ei 2 să vină împreună (cuplu);

-Daniel- locuim separat, locul meu de muncă e în alt oraş;

-T: propune ca el să vină online şi soţia să fie fizic, în cabinet;

-Daniel: noi 2 vorbim în scris, avem nevoie de un mediator;

-D: are nevoie să vadă cum sunt copiii afectaţi de situaţia lor de cuplu;

-cu ce scop de interesează să aflii asta? ce vă propuneţi să faceţi după?

-D: soţia spune că vrea să divorţeze; cum să îi ajute pe copii să fie cât mai putin traumatizati; se
simte amenintat acum pt ca el si-a schimbat jobul şi sotia cu copii au ajuns sa aiba o alta rutina, in
afara lui;

-prima şedinţă: relaţie tensionată, cu reproşuri, jicniri, dificultate a amandurora de a ramane

conectati la sub „copii”; transferare în zona conflictuală intensă, cu atac la persoană;

-trecut: multe conflicte, violenţă fizică la adresa sotiei (nu a copiilor); cum reactionau copiii atunci-
sotia observa că ori de cate ori izbucnea o ceartă, Filip automat o lua pe Laura si o ducea in alta
camera si o tinea acolo, pana cand cearta se oprea;

-Filip-devine tacut, retras, inchis in sine, comunicare proasta cu tatăl lui;

-Filip- foarte bun la matematică; însoţit de tatăl lui la concursuri; după concurs era certat de tata pt
ca nu s-a concentrat, nu a reusit (tatăl- neaga, spune ca ii dadea o perspectiva de viitor, sa invete
din greseli);

-Filip- vrea sa renunte la matematica, ii plac limbile străine; tatăl- resimte asta ca pe un esec, el
era bun la matematica, isi dorea ca cineva sa duca mai departe darul lui;

-Laura- creativa, sociabilă, dezinvolta; stie cum sa-l castige pe Daniel, ii e usor sa-l imbratiseze
(Filip nu accepta apropierea fizica usor); relatia tata-Laura, mama-Laura sunt mai ok decat
relatiile cu Filip; tata simte că mama i-o fură pe Laura, ca o face sa se indeparteze de el (simte
pericol de a-si pierde copiii);

-şedinţa 2- vine Filip

-vorbeste despre tata: „e mai bine fara tata, cat el e prezent, e multa galagie in casa”, tata pune
presiune pe toti sa se simta bine, sa fie ok; ex- merg la padure, se joaca, pune presiune sa ne
distram, sa fim veseli, chiar daca nu simt asta; Filip rade ca sa ii faca lui plăcere => comportament
inautentic;
-Laura: relatie fuzionala cu mama, aproape simbiotică, au aceleasi replici;

-sedinte intrerupte din cauza pandemiei;

-Daniel-solicita inca o sedinta, online- ce sa faca ca sa se apropie de Filip;

-violenţă + alcoolism (problemă pe care o minimalizează, le e greu să vorbească despre asta); multe
perioade de separare emotionala (săptămâni, până la 3 săptămâni) între cei 2 soţi după naşterea
Laurei (urmare a certurilor + violenţelor din cauza alcoolului);

-Anca- logoreică, vorbeşte foarte mult, încalcă limitele+ graniţe; face acelaşi lucru cu copiii;

Cum este perceput divorţul (de către copii şi adolescenţi)

-fie ca o uşurare- când există scene de violenţă domestică sau abuz sexual

-fie ca fiind un eveniment stresant

(Filip- testează realitatea unei existenţe în absenţa tatălui, totul e ok, mai liniştit=> divortul e mai
degrabă o uşurare, o şansă de mai bine, mai linişte, mai echilibru);

-trebuie să avem 2 strategii de protectie, pentru ca cei 2 copii vor percepe diferit;

-pentru Laura s-ar putea să fie mai stresant;

-cand sunt mai multi copii intr-o familie, primul născut e mai reticent, suparat, protestează
mai mult in leg cu divortul; copiii mici se adaptează mai uşor la divort; (nu e cazul aici);

Filip Laura

-percepe mai degrabă ca pe o eliberare;

-evitare, retragere;

-pentru el o sa fie important si cum va face fata Laura, par sa fie foarte conectati; daca Laura face
fata dificil, atunci el va fi cel „puternic”; else, isi va permite mai mult sa isi manifeste supararea,
revolta;

-percepe mai degrabă ca pe un stres

-caută relatia, cere asigurare

Cum fac faţă divorţului copiii mai mici de 6 ani- 2 factori care influenţează capacitatea de adaptare:

-înţelegerea evenimentului- nu conştientizează permanenţa evenimentului

-abilitatea de a face faţă- frecvent îşi atribuie vina

-principalul factor protector este climatul familial DUPA divorţ= capacitatea părinţilor de a
atenua conflictualitatea;

-permanenta- copiii mici raman cu iluzia ca la un moment dat ca parintii se vor impaca; ca
divortul este temporar; doar trebuie sa astepte ziua aceea;

-copilul mic tinde sa-si atribuie vina;

-ce anume îi ajută pe copii să facă faţă divorţului părintilor?

-factorii de mediu: şcoală, relatia cu un profesor, activitati in care se simte competent; atitudinea
parintilor lui;

-opreşti agresiunea fizică; opreşti agresiunea verbală (jigniri= esti prost); opresti desconsiderarea,
umilirea;

-de văzut istoria lor de viata, modul in care au fost crescuti, valorile personale;

-ce pierd copiii, ca urmare a divortului?

-pierd structura familială (mama, tata, copil) ce presupune un spatiu de siguranta (stia la ce sa se
astepte)

-in ce consta adaptarea?

-intelege si acceptă că el face parte din 2 sisteme diferite care functionează independent
(sistemul construit de mamă şi sistemul tatălui);

-adolescenţii- 30% au o adaptare bună, 30% vor dezvolta probleme in viitor;

-au capacitatea de a intelege mai realist evenimentele, motivele deciziei;

-coping de evaluare-au nevoie să înteleaga situatia, sa adune info despre ce s-a intamplat;

-coping de restructurare cognitivă-sa vada si aspecte pozitive- ce ai castigat din ultima

pierdere? resemnificare

-implicare in activitati scolare, activitati prieteni;

Ce mecanisme de coping au copiii/ adolescenţii:

-adaptative:

-sentimentul controlului intern asupra mediului

-rezolvarea activă a problemelor

-restructurarea cognitivă
 -sentimentul de autoeficacitate („pot face faţă”)

-dezadaptative:

-interpretarea stresului legat de divorţ într-o manieră negativă/ ameninţătoare

-evitarea

-temperamentul copiilor (copiii reactivi versus copiii mai puţin reactivi)

-mec de coping sunt sarcinile terapeutice;

Ce anume e perceput ca fiind cel mai stresant de catre copil?

-inainte de divort:

-accent foarte mare pe informarea cu privire la divort, desi tot „înainte” înseamnă pentru
copil şi conflictualitatea la care a fost martor şi care l-a vulnerabilizat

-unii copii pot resimti o instabilitate crescuta manifestata prin:

-precautie

-retragere

-căutarea insistentă a relatiei

-cereri de reasigurare

-ce stie copilul despre divort, înainte ca el să fie informat despre divort!

Formula benefica de evolutie a lucrurilor:

-jumatate din tine e negativ (suntem jumatate mama, jumatate tata; cand tata zice ceva rau despre
mama, el zice pe jumatate ceva rau despre tine);

-sentimentul de control intern asupra mediului-si de mine depinde (pe zone foarte mici), si eu am
un rol in asta=> creste sentimentul ca poti sa faci fata in situatii dificile;

-in ce fel pot sa ii ajut pe copii, indiferent ce se intampla cu mediul lor?

-copiii au o şansă pe care părintii nu o au niciodata; timpul curge in favoarea lui;

-relatie cu copiii, care sa ramana un reper dupa care ei sa se ghideze;

-relatie cu fiecare copil vulnerabil- copilul interior al tatălui; să îl ajut pe tată, în rolul lui de tată
pentru copiii lui;
-dacă părintii au avut dificultati de a ajunge de comun acord pana acum, sigur vor avea si
de acum inainte, mai ales despre copii;

-a-i proteja pe copii (pt parinti)-va fi important sa gasiti un mod ok de comunicare, chiar
daca nu ati gasit-o pana acum, in timpul casniciei; aceeasi sarcina (rezolvarea conflictelor) e
in continuare valabilă;

-divortand, nu rezolvati problema copiilor; divortul ii ajuta pe adulti;

-după divort:

-atitudinea fata de celalalt parinte

-mentinerea rutinelor (un program)

-modificari de viata: domiciliul, scoala, existenta celei de-a doua resedinte;

-informare despre:

-decizia de separare/divort

-motivele

-viitorul

-schimbari asteptate

-„noi am decis asta” (noi= mama + tata); e o decizie comună (nu „el mă părăseşte”);

-niciodata motivul despartirii nu tine doar de unul dintre ei;

-incepem de la ceea ce copiii au vazut deja (concret)

-viitor- părintele care pleaca nu amenajeaza un spatiu pentru copil=> copilul simte ca nu
mai are acces la acel parinte; nu mai face parte din viata lui;

-copilul simte orice incongruenta in parinte;

-copilul simte o prezenţă absentă; sunt, dar de fapt nu sunt;

-primul lucru ca sa-l ajuti pe copil= empatie cu rana părintelui

CURS- 30.04.2020, online

Copiii şi decesul

-creştem rezilienţa copiilor (rezilienţă asistată)

-caz:

-solicitare din partea unei femei, pentru fiica ei de 10 ani şi pentru nepoţeii ei (copiii surorii sale)-
fată de 8 ani, băiat de 4 ani;

-când adultul solicitant e altcineva decât părintele (ex. mătuşa, bunicii, învăţătoarea, sora mai
mare)- părinţii să fi dispărut cumva (ex. plecare în străinătate, deces, divorţ-şi niciunul dintre ei nu
se simte responsabil pt copil);- poate e o traumă în parte

-despre ce este solicitarea? ce s-a întâmplat cu părinţii?

-cum aş putea să vă ajut eu?

-sora decedase în urmă cu o lună într-un accident rutier; tatăl moare pe loc; sora (mama
copiilor) moare la câteva ore după; în maşină se aflau cei doi copii şi fiica ei, toţi cu centura pusă;
au avut răni uşoare, dar erau în maşină;

-soţul doamnei (cumnatul)- e furios, pentru că şi-a lăsat fiica să meargă cu maşina cumnatului; ştia
că lui îi place viteza, oprit pentru încălcarea limitei de viteză;

-„sun pt fiica mea, soţul meu insistă că trebuie să facem ceva pentru ea”

-fiica de 10 ani: Daria;

-nepoţica de 8 ani: Elena

-băieţelul de 4 ani: Marius

-cei 3 sunt foarte apropiate; Daria se uită la Elena şi Marius ca la fraţii ei;

-mama Dariei: Ava;

-pe Ava- presiune din partea soţului ei pt fiica lor; presiune din partea surorii tatălui copiilor (sora
lui George);

-Ava şi Ioana sunt surori;

-Ava este căsătorită (ea sună), este mama Dariei;

-Ioana este căsătorită cu George, este mama Elenei şi a lui Marius;

-„sunt copiii surorii mele care a murit (plâns)”;

-sora lui George nu poate avea copii; are un ataşament aparte faţă de Marius şi Elena; interpretează
evenimentul ca rezolvând 2 nevoi: de a fi mamă (vrea să îi ia ea) + nevoia copiilor de a avea părinţi;

-mama Ioanei+ Avei= bunica maternă

-mama lui George= bunică paternă

-cele 2 bunici- şi-au pierdut copiii; fiecare dintre cele 2 (Ava/ sora lui G) şi-a pierdut sora/fratele;

-Daria- vreau pentru ea şedinţe de terapie, ca să recapete un echilibru în momentul de faţă; vorbeşte
cu uşurinţă, înţelege lucrurile, suferinţa e trăită prin identificare cu verii ei + ataşamentul Dariei
pentru mătuşa şi unchiul ei; + să ne ajuţi să decidem la cine să rămână copiii (Ava + sora lui
George)

-problematică:

-Daria- urmări accident

-Marius şi Elena- accident + custodie;

-Daria- pare să fie protector al mamei; nu-şi poate accesa experienţa ei traumatică,
are o atitudine protectoare faţă de mama ei;

-evitare, minimizare, raţionalizare, tendinţa de a deveni copil parentificat=> dificil

de intervenit, îşi protejează suferinţa, nu-şi permite să o ventileze, să o expună;

Cum putem acţiona: metaforic; ce nu poate relata verbal, vom atinge prin metaforă;

-ambivalentă- se bucură că a scăpat cu viaţă, avea doar câteva vânătăi + vinovată;

datorită „acestui copac protector, ea a rămas în viaţă”; vina supravieţuitorului?

-copacul- element-resursă, utilizat simbolic; testul arborelui, să deseneze un arbore,

să vorbească despre ea ca şi cum ar fi arborele; apoi să deseneze arborele protector + dialog
simbolic cu resursa;

-simptomele (coşmaruri) se reduc de la şedinţă la şedinţă;

-a devenit mai atentă la ea însăşi şi mai puţin preocupată de suferinţa mamei; se ia

pe sine în grijă, să ceară grija şi implicarea celorlalţi, să fie mai puţin în situaţia în care să ofere
sprijin unui adult;

-tatăl ei- factor protector, suport emoţional; alege din contextul lor social o persoană
care să fie suport pt acel copil;

- tatăl-e direct interesat şi motivat să o ajute pe fiica sa; nu a fost implicat în accident,
e permanent cu fetiţa, nu a pierdut o rudă de sânge, nu e aşa vulnerabil ca mama ei;

Decesul cuiva drag pt copil:

-cine din familie/ prieteni ar putea fi persoana-resursă/ suport pentru copil; să

activezi persoana ca să îşi asume acest rol pt copil; pe cine din mediu pot să implic mai mult ca să-
l sprijin pe copil mai mult?
 -cine îi protejează lui rutinele pe care le avea deja? care erau acele rutine înainte
de eveniment, cine îl ajută să le continue? rutine- ex: cine îmi pregătea hainele pentru şcoală, cine
mă trezea dimineaţa, cine mă culca seara? să existe întotdeauna un CINEVA care să-l culce...cât
mai asemănător cu situaţia de dinaintea evenimentului; ce făcea de obicei mama/ tata + să ne
ocupăm în a le oferi copiilor cam aceleaşi activităţi;

-e important ca copiii să ştie adevărul (că părinţii au murit) + stabilizare a programului zilnic, să
simtă că cineva se ocupă+ găsirea unei persoane de suport, să se joace cu ei, să le fie alături; (până
la stabilire tutelă);

-intruzivitate din partea altor adulţi, necunoscuţi; mai ales în preajma Crăciunului, au primit
realmente foarte multe pachete; mai bine ar fi fost să fie doar cu persoanele apropiate; ai nevoie
de timp, să fii tu cu tine, să jeleşti pierderea;

-să le informez în legătură cu tot ce se întâmplă; evaluarea copiilor-neapărat! trebuie să cunoşti

lucruri despre ei, să ştii cum era familia lor, ce fel de părinţi erau, ce stiluri parentale aveau,
implicare; ai nevoie să cunoşti cazul!

-Ioana- dependentă de muncă; George- mai prezent în relaţia cu copiii; cu o vară înainte, Ioana îşi
ia prima dată un concediu mai mare, pleacă împreună în vacanţă, fac multe fotografii; Elena îşi
aminteşte drept cel mai frumos moment din viaţa de familie;

-perioada înainte şi după stabilirea legală a tutelei!!! trebuie acţionat diferit

-primul nostru rol este cel psihoeducaţional, să informăm despre priorităţile copiilor; mătuşile
(adultii responsabili ramasi) stabilesc unde rămân ei; -psihoeducaţia nu este predarea unei lecţii;

-acordare suport emoţional, în mod echidistant, ambelor familii; în mod terapeutic! în manieră
empatică; mă pun în locul femeii care şi-a pierdut sora/ fratele=> din această poziţie transmit
informaţia pe care o am, ca psiholog;

-Elenei îi făcea tata paste cu sos roşu=> în rutina ei trebuie să fie paste cu sos roşu!! Pastrarea
rutineri =păstrare siguranţă; Elena alege alimentele, Marius le pune în coş- rutină care să fie
păstrată;

-continui, prelungeşti aceleaşi acţiuni pe care copilul le făcea înainte; să existe adulţi care să facă
asta pentru el şi cu el;

-un mic plan de prevenţie până în momentul în care se decide cine va prelua copiii; dacă rămân în
Bucureşti, îţi poţi face un plan de intervenţie; dacă pleacă din oraş, laşi cazul unui terapeut din acel
oraş (ideal să ştii un terapeut acolo);

Cum evaluăm în cazul copiilor, care au traversat o traumă;

-este vorba de un eveniment unic şi punctual? sau e o agresiune care se repetă pe o

perioadă îndelungată de timp?=> tulburare de tip 1 (un singur eveniment) + tulburarea de tip 2
(repetarea agresiunii);
 -3 faze ale tulburării (indiferent că e de tip 1 sau de tip 2)- trebuie să îţi dai seama
în ce fază se află clientul;

- faza imediată (primele zile după eveniment), se simte lipsit de ajutor, este foarte
discretă, foarte rar în realitate ai acces la client acum (doar dacă lucrezi la SMURD);

-faza post-imediată- perplexitate, ambivalenţă ;

-faza cronică-anestezie afectivă (mecanism de protecţie, să nu simtă durerea sau

obstacol în relaţionare, mai ales în abuzuri (sexuale));

-criterii:

-grad de expunere la eveniment;

-severitate expunere

-repetitivitate expunere

-info post-eveniment:

-cum a făcut faţă (stil de coping)

-a avut sau nu suport familial/ social

-pt adolescenţi-e important suport din partea prietenilor!!

-cine preia copilul/ adolescentul: aceste persoane au propria perspectivă despre cum să se
desfăşoare lucrurile, nu identifică corect nevoile/ priorităţile copiilor;

-când acest suport nu există=>traumatizant

Tablou clinic al copilului traumatizat- trebuie evaluate!

-faza 1- imediat după eveniment=> reacţie specifică -verifici cu părinţii/

persoanele din jur dacă a apărut: dezorganizare spaţio-temporară, disociere,
depersonalizare/derealizare peritraumatică, parcă absent, fără repere, rupt de el însuşi;

-neurovegetativ- excitaţie psihomotorie, agitaţie sau stare de siderare, îngheţare,

blocaj (e perplex), nu reacţionează, nu vorbeşte, nu plânge;

-mai ales la copiii mici, dar nu numai- anxietate de separare- insistenţă de a nu

rămâne singur, stai aici; nu poate sta cu el însuşi, are nevoie de o prezenţă;

-faza 2- perioadă de 1-2 săptămâni (post-imediată)=> alte manifestări (chiar

dacă nu eşti acolo): cum a reacţionat, ce a făcut imediat după, ce s-a întâmplat; în ce măsură aceste
reacţii au fost prezente;
 -tendinţa de a-şi relua activităţile obişnuite, se joacă la fel, mănâncă la fel etc; din exterior
am putea crede că totul a revenit la normal, face faţă;

-+ atitudine calmă, nefirească, foarte liniştit (aşa se manifesta Elena);

-copilul nu vorbeşte despre eveniment, nu se referă la el, nu aduce vorba, nu răspunde la

întrebări (oricine le-ar adresa, nu doar terapeutul);

-în timp ce se joacă, are momente de absenţă, de perplexitate, pare să fie extras din rutina
lui, ca un stop în activitate- apoi îşi reia jocul, dar cu o linişte nefirească, pe care poate nu o avea
înainte;

-(poate adulţii, şi ei îndoliaţi, nu observă detaliile astea sau nu le dau importanţă, pentru că
li se ia de pe cap sarcina de a le oferi confort);

-faza 3-poate fi sindrom posttraumatic cronic:

-prima axă: reviviscenţă- imagini, gânduri intruzive;

-copilul acţionează şi trăieşte ca şi cum evenimentul poate fi petrecut din nou (cineva
ar putea muri/ el însuşi poate muri); ca şi cum se aşteaptă la asta şi se pregăteşte pentru asta- de ex.
o pup pe bunica de 10 ori pe zi, dacă moare?

-tendinţa copilului de a-şi construi scenarii în care schimbă cursul evenimentului, are
rol salvator, face ceva=> evenimentul nu s-ar întâmpla/ el ar interveni şi ar rezolva problema=>
salvare, vindecare, apărare de traumă;

-copiii mici (până în 8 ani)- apare teama de întuneric şi teama de noapte- noaptea şi întunericul
sunt asociate cu moartea; (în mod normal, nu toţi copiii au frică de întuneric); nu mai doarme singur,
vrea veioză, nu vrea să intre într-o cameră întunecată etc;

-a doua axă: simptome nespecifice (din mai multe tablouri clinice)

-plângeri somatice- mă doare burtica, capul;

-copilul e tot timpul obosit, epuizat, fără vlagă- se vede mai ales la şcoală, nu se poate concentra,
nu-şi face temele până la capăt, uită ce teme are, nu înţelege la şcoală explicaţiile, se trezeşte greu;

-anxietate- tot felul de frici, ceva rău se poate întâmpla, e mereu pregătit pentru rău;

-tendinţa de a se agăţa de anumite ritualuri cu care să simtă că-şi poate controla fricile;

-probleme alimentare, nu mănâncă, nu aceleaşi alimente ca înainte, se teme că dacă mănâncă

alimentul X se întâmplă ceva;

-retragere socială, e din ce în ce mai închis în el, nu se mai bucură de prieteni

-a treia axă: perturbarea personalităţii aflată în devenire- cât de mult va fi P perturbată;

2 aspecte importante:
-regresia- se bebeluşeşte;

-îşi pierde interesul pentru şcoală şi pentru joc- şcoala şi jocul sunt cele 2 activităţi de bază ale
copilăriei; bucuria jocului + implicarea în sarcinile şcolare;