Cum putem creste stima de sine a copilului

Copilul trebuie iubit neconditionat, indiferent de esecuri sau performante, pentru ca in functie de hrana afectiva
primita in copilarie, invata sa se iubeasca, sa se evalueze, sa-si constientizeze valoarea.
diferenta dintre copiii / adultii care traiesc viata din plin si functioneaza la capacitatea lor maxima si cei care trec
prin viata neexplorand-o este data de gradul lor de stima de sine.
Putem dezvolta stima de sine a copiilor mici ascultandu-i, raspunzand nevoilor lor, aratandu-le dragostea noastra si
daruindu-le experiente de viata calde si iubitoare.
De multe ori insa ca parinti ajungem sa afectam negativ stima de sine a copilului prin anumite comportamentele
alea noastre. De exemplu atunci cand ne scuzam pentru copilul nostru de fata cu el ii transmitem mesaje care ii scad
stima de sine. (exemplu: Daca avem un copil mai timid si mai reticent sa intre in spatii noi si mergem cu el intr-o
vizita, unde el nu poate intra din prima, nu este bine sa ne scuzam spunand imi pare rau, asa este el, mai rusinos /
timid, nu are curaj sa intre, pentru ca indirect ii transmitem copilului mesajul ca este ceva in neregula cu el, ceea ce
ii va afecta pe termen lung stima de sine)
tunci cand copilul se confrunta cu o emotie pe care o gestioneaza cu greu (teama, furie, frustrare) este important
cum reactionam ca parinti astfel incat sa il facem sa se simta acceptat si inteles, iar in timp sa il invatam diferite
tehnici prin care isi poate manifesta altfel emotia. Atunci cand folosim rusinarea atunci cand copilul trece prin
momente dificile (nu este frumos ce faci, este rusine sa faci asa) in loc sa ii validam sentimentele si sa il ajutam
sa treaca peste momentul greu nu facem decat sa ii transmitem mesajul ca nu suntem multumiti de el si ca in astfel
de momente nu merita sa fie iubit.
Atunci cand copilul se confrunta cu o emotie pe care ii este greu sa o gestioneze (teama, rusine, jena) este bine sa
discutam calm cu copilul si sa il ajutam sa isi exprime emotiile (Ce simti acum?, Unde in corpul tau simti frica
asta?). Apoi il incurajam sa treaca peste emotia asta, stam cu el pana se simte pregatit si ramanem alaturi de el cand
infrunta emotia. Stima de sine a copilului va creste pe masura ce el invata sa gestioneze emotiile, pentru ca el va simti
ca este capabil sa infrunte anumite situatii care pana atunci il speriau sau il infuriau. Atunci cand fara sa vrem
obligam copilul sa reprime emotia creierul lui consuma o cantitate mare de energie pentru a face asta si acest lucru il
impiedica sa fie mai receptiv la alti stimuli si la a invata lucruri noi.

Cum arata un copil cu stima de sine scazuta si cum il putem ajuta

Atunci cand nu au probleme semnificative cu stima de sine, copiii aleg una dintre aceste abordari:
dezvolta mecanisme de aparare (anumite comportamente prin care se apara de ceea ce simt, de exemplu devin
agresivi cu alti copii pentru ca se simt respinsi de acestia sau ajung sa faca lucruri pe care nu si le doresc doar ca sa ii
multumeasca
pe
altii
si
sa
fie
acceptati
de
ei)
accepta si se resemneaza (ajung sa creada ca sunt copii rai, care nu merita sa fie iubiti, fapt ce le va afecta mult
relatiile
din
viata
de
adulti)
se retrag (se inchid in ei si nu mai sunt capabili sa faca fata situatiilor care ii fac sa sufere, unii dintre ei isi
construiesc o lume imaginara in care se retrag, altii manifesta dependente cum ar fi cea de electronice).
Multe dintre problemele cu stima de sine a copiilor apar din presiunea pe care o punem asupra lor prin asteptarile
noastre de la ei. Din acest motiv este esential sa nu ii impovaram pe cei mici cu asteptari peste puterile lor si mai ales
sa nu ii facem sa sufere sau sa se simta nevalorosi atunci cand nu pot sa se ridice la standardele noastre gresite.
Asteptarile
pe
care
noi
le
avem
de
la
copii
sunt
influentate
de
diferite
filtre:
lipsa noastra de experienta (de exemplu la primul copil se poate sa avem asteptari nerealiste cauzate de faptul ca
nu stim cum este sa ai un copil sa nu faca niciodata dezordine in casa, sa nu faca galagie)
standarde mostenite (suntem influentati de standardele pe care le auzim in jurul nostru sau pe care le-am auzit in
copilarie sa aiba note bune, sa nu se certe cu fratii, sa se imbrace intr-un anumit fel)
dorintele noastre neimplinite din copilarie (uneori ne proiectam propriile neimpliniri asupra copilului daca noi

ne-am dorit sa facem pian si nu am fost lasati, vom fi tentati sa impingem copilul spre lectii de pian, chiar daca el
nu isi doreste asta)
-exagerarile prezente si nevoia noastra de aprobare (ne raportam la nevoia noastra de a primi aprobarea celor din
jur si ajungem sa certam copilul doar din acest motiv; de exemplu cand este cineva in vizita la noi tindem sa certam
copilul pentru lucruri pe care in mod normal il lasam sa le faca doar pentru ca simtim ca oaspetii ar fi deranjati de
asta)
povesti neterminate din trecut (multe din lucrurile pe care nu le putem accepta acum la copii sunt de fapt rani
emotionale pe care le avem noi din trecut; este bine ca atunci cand un comportament al copilului ne deranjeaza sa ne
intoarcem in timp si sa incercam sa aflam de unde vine de fapt nemultumirea noastra, sa poate ca ea sa nu aiba nici o
legatura cu copilul de fapt).
Impactul asteptarilor noastre asupra stimei de sine a copiilor este imensa, pentru ca ei ar face orice ca sa ne
multumeasca si sufera cand nu reusesc sa faca asta. Din acest motiv este important ca atunci cand setam anumite
asteptari sa fim siguri ca ele sunt cu adevarat justificate si mai ales ca sunt adaptate posibilitatilor copilului.
Atunci cand avem niste asteptari de la copil ar trebui sa ne punem anumite intrebari:
de ce avem asteptarea asta?
de unde vine de fapt dorinta noastra ca el sa faca un anumit lucru?
eu ce castig de fapt din asta?
asteptarile mele se bazeaza pe nevoile mele sau ale copilului?
asteptarile mele sunt in concordanta cu nevoile, varsta, temperamentul si experienta de viata a copilului?

Cele doua instrumente esentiale pentru cresterea stimei de sine

Probabil cel mai important lucru pe care ar trebui sa il retinem despre stima de sine a copiilor nostri: fundamentul
stimei de sine este iubirea neconditionata pe care o aratam copiilor nostri.
Un instrument important de crestere a stimei de sine a copiilor este intalnirea autentica, acel moment in care ne
concentram doar pe copil si ii oferim atentie si conectare autentica. De asemenea, este esential sa invatam sa ne
ascultam in mod real copiii, pentru ca ei sa aiba mereu sentimentul ca sunt intelesi si sprijiniti in problemele lor.
Atunci cand copilul ne vorbeste este important sa il ascultam autentic, sa nu il judecam, sa nu il intrerupem in timp ce
ne spune ceva.
Al doilea instrument esential in cresterea stimei de sine a copilului este oferirea unei sigurante emotionale.
Siguranta emotionala inseamna:
incredere (copilul trebuie sa aiba incredere in noi, iar noi sa fim dispusi sa ne aratam vulnerabilitatile in fata lui)
non-judecata (fara rusinare si morala, chiar daca suntem tentati sa apelam la ele)
bucuria de copil (se refera la bucuria noastra autentica de a fi alaturi de copil, de a-i arata ca suntem fericiti sa fim
langa el si ca traim din plin momentele de joaca)
trairea tuturor sentimentelor posibile (sa il lasam pe copil sa experimenteze toate trairile, fara sa il rusinam, fara
sa incercam sa ii reprimam emotiile).
Cum ajutam copilul sa isi recladeasca stima de sine:
prin joc (ii dam sansa ca prin joc sa isi vindece suferintele si sa reinceapa sa se simta valoros si acceptat)
prin limite
prin a-l ajuta sa invete sa spuna nu si sa isi ceara drepturile (este esential sa crestem copii care sa stie sa isi
ceara drepturile si sa spuna nu atunci cand simt asta; putem incuraja acest lucru ajutand copilul sa repare situatiile
in care a fost nedreptatit si invatandu-l treptat sa gestioneze singur aceste momente).

Stima de sine a copilului se construieste treptat, iar noi ca parinti avem un rol esential in modul in care ea se va
dezvolta pe termen lung. Cu totii ne dorim copii curajosi, increzatori, fericiti, puternici si empatici, dar trebuie sa stim
ca sta in puterea noastra sa ii ajutam sa devina asa cum ne dorim.

Ce este imaginea de sine ?

Imaginea de sine sau "cum ne vedem", se refera, asa cum se subintelege deja, la modul in care ne percepem propriile
noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale si spirituale.
Modul in care ne percepem depinde de gradul de autostima (autoapreciere, autorespect, autoacceptare) pe care il
avem. Astfel, daca ne acceptam pe noi insine, daca ne apreciem pentru ceea ce facem bine - aceasta contribuie la
autorespectul si increderea in sine - daca acceptam ca avem si slabiciuni fara sa ne criticam in permanenta pentru ele aceasta constituie baza tolerantei fata de sine si, implicit, fata de altii - putem trai confortabil din punct de vedere
emotional. Trebuie inteles ca este bine sa existe mereu un echilibru intre autoapreciere si autocritica, nici una din cele
doua extreme nefiind eficienta. Cel care se lauda prea mult este, in cele din urma, persiflat sau chiar abandonat de
catre ceilalti iar cel care se autocritica exagerat provoaca celorlalti fie sentimente de mila, de vina, fie un sentiment de
superioritate, atragand de la sine alte critici. Pastrand pe cat posibil echilibrul intre o lauda de sine exagerata si o
autocritica exagerata putem contribui la igiena noastra sufleteasca.
Cum stim daca imaginea de sine e buna sau nu ?
Este foarte simplu. Toti avem ceea ce se cheama "vocea interioara". Daca aceasta voce interioara are tendinta spre un
discurs pesimist, negativ si autocritic cu ambitii neimplinite spre perfectiune este clar ca imaginea de sine a persoanei
respective este negativa.
De ce este importanta imaginea de sine ?
Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele. Cand ai o imagine de sine buna iti poti indeplini obiectivele
pentru ca, o imagine de sine buna iti da entuziasm, energie si determinarea necesare pentru acest lucru iar obstacolele
sunt percepute ca provocari ce trebuiesc depasite pentru atingerea obiectivelor. O imagine de sine buna te face sa
relationezi armonios cu ceilalti, prin atingerea obiectivelor poti avea performante profesionale, succes social etc.
O imagine de sine negativa te face sa-ti scada motivatia sau chiar o anihileaza prin lipsa increderii in fortele proprii
("ce rost are sa incerc oricum nu voi reusi", "e greu", "nu sunt in stare" etc.) ducand, mai departe, la comportamente
de evitare ("nu ma duc la interviu deoarece nu sunt suficient de bun, deci nu are rost...").
A se observa ca o imagine de sine negativa este capabila sa creeze un cerc vicios din care persoanei ii este greu sa
iasa : nu face anumite lucruri pentru ca nu se crede in stare iar dupa ce renunta la a face lucrurile respective se
autoculpabilizeaza si se critica si mai tare, intarindu-si, astfel, convingerile negative despre sine si alimentand
dialogul interior negativ.
In concluzie : cand iti acorzi suficienta valoare iti atingi mai usor obiectivele pentru ca a avea incredere in sine, in
fortele proprii te face sa-ti mobilizezi exact resursele de care ai nevoie sa depasesti obstacolele si sa mergi in directia
dorita; cand nu iti acorzi suficienta valoare negociezi mai slab, comunici mai greu, actionezi cu mai multa frica sau
eviti sa actionezi si "iti pui singur bete in roate". Cand nu iti acorzi valoare anihilezi resursele de care ai avea nevoie
pentru a intreprinde ceva.
Imaginea de sine contribuie la evaluarea realitatii
Cand ai o imagine de sine buna poti afirma : "pot sa fac acest lucru sau macar pot incerca" cand ai o imagine negativa
de sine afirmi : "nu pot sa fac acest lucru este prea greu, nu voi fi in stare".

Diferenta este ca cel cu imaginea buna de sine va avea ocazia sa-si demonstreze daca poate sau nu, dezvoltand
convingeri realiste despre sine printr-o perceptie corecta a capacitatilor dar si slabiciunilor. Cel cu imaginea negativa
de sine nu va avea decat ocazia de a se inchide in cercul vicios descris mai sus, intarindu-si astfel convingerile
negative.
O poveste
"Un rege isi puse curtea la o incercare pentru un post important. Numerosi oameni puternici si intelepti se aflau in
jurul lui.
"Inteleptilor - spuse regele - am o problema si vreau sa vad care dintre voi este in stare sa o rezolve."
Ii conduse pe oameni la o usa enorma, mai mare decat vazusera vreodata. Regele le explica :
"Aici vedeti cea mai mare si mai grea usa din regatul meu. Care dintre voi poate sa o deschida ?"
Unii dintre curteni scuturara doar din cap. Altii, care se numarau printre cei intelepti, se uitara la usa mai de aproape,
dar recunoscura ca nu pot sa o faca. Cand inteleptii spusera asta, restul curtii consmiti ca aceasta problema este dificil
de rezolvat. Un singur vizir se duse la usa. O examina cu ochii si cu degetele, incerca mai multe posibilitati de a o
deschide si, in cele din urma, o trase cu o smucitura puternica. Si usa se deschise. Fusese lasata intredeschisa numai,
nu inchisa complet, si nimic altceva nu fusese necesar, decat bunavointa de a realiza ceva si curajul de a actiona cu
indrazneala. Regele spuse :
"Vei primi postul de la curte, pentu ca tu nu te bizui doar pe ceea ce vezi sau auzi; tu iti pui propriile puteri in joc si ai
curajul sa risti o incercare "
(Nossrat Peseschkian. "Povesti orientale ca instrument de psihoterapie")
Se pot intelege din aceasta poveste cateva aspecte :

modul in care ne percepem fortele proprii determina modul in care evaluam realitatea
o imagine buna de sine ne determina "sa riscam o incercare", acceptand in acelasi timp ca s-ar putea sa
realizam ceva sau s-ar putea sa esuam dar, oricum, merita sa incercam
o imagine negativa de sine ne face sa evitam o actiune evaluand-o ca fiind peste puterile noastre
o imagine negativa de sine ne face influentabili la parerile negative ale celorlalti pe care le luam "de bune" si
le adaugam la parerile noastre negative despre noi insine

De ce parerea celorlalti conteaza ?

Desi, imaginea de sine este oglindirea noastra in propria constiinta (auto-oglindirea), fiind logic astfel sa aiba
referential intern, imaginea de sine este deseori sustinuta sau sabotata de factori externi, asa cum s-a vazut si in
poveste.
Intrebarea "De ce parerea celorlalti conteaza" ar fi mai logica sun forma "Pentru cine conteaza parerea celorlalti ?"
Raspunsul este simplu : parerea celorlalti conteaza pentru cei care nu au consolidata imaginea de sine si, in mod
specific, pentru cei care, la baza, nu au o imagine buna de sine avand nevoie in permanenta sa se raporteze la exterior.
Cand au succes se simt bine dar pentru putin timp, devenind dependenti de succes pentru a se simti bine iar cand
esueaza se blameaza excesiv. Acestia traiesc intr-o permanenta incertitudine si neliniste, fiind mereu vulnerabili
pentru ca imaginea lor de sine este dependenta de factori exteriori. Asa se explica si diferitele "trenduri" care
afecteaza adolescentii : daca realitatea exteriora cere sa fii slab iar tu esti incert in ceea ce priveste imaginea de sine,
vei intelege ca esti bun si acceptat daca esti slab, insa asta nu te multumeste niciodata pe deplin pentru ca, fiind bazal
nemultumit de tine sau incert in ceea ce te priveste, nu vei fi niciodata suficient de slab. Apare astfel nelinistea,
nemultumirea, incertitudinea si cercul vicios al anxietatii, depresiei, anorexiei, bulimiei etc.
Atunci cand exista o perceptie realista de sine (iti stii calitatile dar accepti ca ai si defecte) si, implicit, o imagine buna
de sine, realitatea exterioara iti confirma sau infirma ceea ce deja stii despre tine si te ajuta sa imbunatatesti ceea ce
ai, acolo unde este cazul.

De unde vine imaginea de sine ?

Bazele modului in care ne percepem vine din copilarie, atunci cand noi inca nu avem un sistem de valori la care sa ne
raportam. Nu avem decat parerea parintilor fata de actele noastre. Parintii sunt primii oameni care ne pot aprecia
pentru ceea ce facem sau ne pot penaliza pentru lucruri gresite. De exemplu o atitudine extrem de critica a parintilor
face copilul sa inteleaga ca nu e suficient de bun, ca "nu e perfect". Una dintre modalitatile de "evolutie" atunci cand
copilul devine adolescent este sa caute acele "trenduri" care sa-l faca "mai bun, mai interesant, mai acceptat/bil",
cautand o comunitate care sa-l accepte asa cum este (de exemplu Emo) sau, ca adolescent si apoi adult isi pastreaza
parerea proasta de sine ingreunandu-si, astfel, existenta prin autosabotare asa cum am descris mai sus. (Modalitati de
"evolutie" in cazul criticismului exagerat al parintilor sunt multe dar nu fac obiectul materialului de fata).
O atitudine extrem de permisiva cu laude exagerate si lipsa penalizarilor face ca viitorul "om" sa aiba o parere extrem
de buna de sine dar exagerata si nerealista fapt care va fi "penalizat" crunt in viitoarele lui relatii, asa cum am amintit
mai sus.
Acestea sunt doar doua atitudini parintesti extreme care pot orienta imaginea de sine intr-o directie sau alta, existand
si altele dar iarasi nu fac obiectul materialului de fata.
In concluzie : echilibrul dintre critica si lauda este in primul rand responsabilitatea parintilor, asa vor sti si copiii si
viitorii adulti sa il mentina.
Tot parintii sunt primii care sadesc in interiorul copiilor lor baza sistemului de valori la care se vor raporta, adulti
fiind, atunci cand isi vor contura imaginea de sine.
Practica clinica a demostrat ca persoanele cu imagine scazuta de sine se autoeticheteaza ca fiind "realiste" si nu vad
legatura dintre imaginea de sine si atitudinea parinteasca. "Nu mama mi-a zis ca sunt proastra, mi s-a demonstrat de
catre realitate". Dar astfel de persoane nu constientizeaza faptul ca modul in care percepem realitatea si valorile de :
corect, gresit, prost, destept, frumos, urat, etc. nu sunt innascute ci asimilate prin intermediul "filtrului parintesc". Un
copil cand se naste nu are notiunea de bine sau rau, este bine ce apreciaza mama si rau ce critica si, da, persoana citata
are dreptate intr-un fel : nu e nevoie ca mama sa critice verbal o actiune a copilului ci sa-i dea de inteles, sa-i
demonstreze ca e proasta (acelasi abuz manifestat in alt mod). Sigur copiii vor trebui "lamuriti" cu privire la ce este
bine si rau, dar in alt mod, in plus aici este vorba de varsta la care se pun bazele autostimei si imaginii de sine (0 - 3
ani), cand, repet copilul fiind o entitate pur emotionala nu poate rationa bine/rau decat dupa reactiile parintilor.
(Astfel, rau poate sa fie - evaluare data de catre copil dupa reactia implusiva a mamei - si ca s-a impiedicat cand abia
invata sa mearga ...).
Ce putem face?
Daca dialogul interior amintit mai sus ne "saboteaza" ne putem intreba in forul nostru interior : "de fapt, a cui e vocea
interioara : a mamei, a tatalui, a altei persoane importante pentru noi in copilarie ?" Acesta este un prim pas absolut
necesar dar nu si suficient. Este recomandat pentru un rezultat eficient sa exploram aceste intrebari si raspunsuri cu
ajutorul unei persoane de specialitate, un psihoterapeut, pentru ca autostima nu se construieste dintr-o data, nu e un
proces facil mai ales daca imaginea de sine este grav afectata, ci reprezinta un proces complex si de durata, in care
elementul fundamental il reprezinta dorinta si capacitatea de avea grija de propria persoana.
Dar pana va hotarati sa apelati la o persoana de specialitate mai sunt cateva lucruri pe care le puteti face :

faceti o lista cu realizarile pana in prezent (cei mai nesiguri dintre dvs. ii pot intreba pe altii dar doar persoane
pe care le apreciati si in parerea carora aveti incredere, pentru ca vanzatoarea de la colt va poate spune ca nu
sunteti suficient de sociabil pentru ca nu ati vrut o data rabdare sa-i ascultati telenovelele)
analizati obiectiv ce calitati ati folosit pentru realizarea lor (sigur persoanele cu imagine scazuta de sine vor
atribui succesele unor factori externi dar pe principiul "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista" este

evident faptul indiferent daca factorii exteriori ar fi putut favoriza succesul - ceea ce este si normal - drumul
catre atingerea acelui succes este datorat persoanei care a avut capacitatea de a se folosi de factorii externi aceasta fiind in sine o calitate)
"sarbatoriti" orice succes, laudati-va in sinea dvs. pentru realizarea oricarui lucru pentru ca dvs. l-ati "bagat in
traista", ati fi putut trece foarte bine pe langa el ... neavand curajul sa riscati o incercare ... sau ati fi putut pur
si simplu sa nu aveti curajul sa doriti lucrul respectiv din credinta ca nu-l puteti obtine
transformati esecul in feed-back : decat sa va blamati pentru ca ati esuat mai bine analizati ce nu a mers bine
si puteti imbunatati pe viitor sau ce ati gresit si puteti sa nu mai repetati in viitor. Nu uitati ca autoblamarea
saboteaza acum dar si mai tarziu, creand acel cerc vicios
incepeti cu pasi mici, pasii mari va pot dezechilibra. Daca sunteti genul de persoana care evita sa actioneze
din teama de a nu esua si amana lucuri din acelasi motiv va propun sa faceti o lista zilnica cu cateva obiective
usor de atins, apoi la sfarsitul zilei sa analizati ce a mers bine si ce nu, luand astfel, decizii in consecinta
pentru ziua urmatoare. Dupa o luna de astfel de practica stabiliti obiective din ce in ce mai mari si pe termen
din ce in ce mai lung. Aveti rabdare si fiti perseverent in aceasta tehnica, veti face pasi mici dar siguri si
stabili. Realizarea obiectivelor personale, indiferent cat de mici, contribuie la intarirea autostimei si
imbunatateste imaginea de sine

La fel de important in consolidarea imaginii de sine il reprezinta constientizarea si satisfacerea nevoilor fundamentale
ale omului asa cum le-a asezat A. Maslow (1968) in binecunoscuta piramida a trebuintelor umane. Voi prezenta aici
varianta adaptata de catre psihologii romani Corneliu Augustin Sofronie si Roxana Zubcov in cartea lor "Psihologia
ordinii. Psihologia cuantica" (Editura Perfect, 2005) :

X. Nevoia de ideal, de eroi, perfectiune, valori inalte ale umanitatii

IX. Nevoia de implinire (autorealizare, sa ajungi ceea ce poti ajunge pentru a te simti implinit)
VIII. Nevoia de manifestare sociala (inteligenta sociala, acceptarea ca individ social, integrare sociala)
VII. Nevoia de moralitate (cunoasterea, estetica si etica, reguli care mentin ordinea sociala)
VI. Nevoia de utilitate sociala, prestigiu, succes prin profesie, scoala
V. Nevoia de echilibru dinamic interior pentru deschiderea catre lume (echilibrul intre micro si macro, intre
individ si social)
IV. Nevoia de proximitate (apartenenta la un grup, nevoia de spatiul amical, de recunoastere)
III. Nevoia de identitate (familie - cunoasterea si acceptarea originilor ca baza in formarea identitatii
personale) sau "nevoia de identitate si imagine de sine" (K. Horney)
II. Nevoia de armonie interioara, siguranta de sine si siguranta in general (a-ti putea planifica viata fara teama
de pericole), nevoia de partener, sau "trebuinta de afectivitate si aprobare pentru echilibrul interior" (K.
Horney)
I. Nevoi primare (hrana, adapost, imbracaminte, igiena, sex) traduse in nevoia de independenta si libertate, sau
"trebuinta de libertate si superficialitate" (K. Horney).

Chiar daca nevoile inferioare (primare) sunt imperioase si se cer obligatoriu a fi implinite, sunt putin satisfacatoare si
pe termen scurt foarte scurt. Insa pentru o buna imagine de sine, bine consolidata si de durata cele superioare sunt
foarte satisfacatoare.

La baza oricarei stari de anxietate generalizata sta sentimentul incapacitatii de autocontrol.

Anxietatea este o mobilizare exagerata a energiei psihice si face parte din reactiile emotionale fundamentale ale
omului, la fel ca si depresia, respectiv suferinta.
Deci, anxietatea are ca fundament sentimentul de teama; teama este o reactie naturala fata de un pericol real, insa
anxietatea este teama fata de un pericol imaginar. Anxietatea este definita de specialisti ca o teama difuza, fara un
obiect bine precizat.

Daca teama te invata sa fii prudent, anxietatea te invata sa fii evitant. De aici reiese o idee esentiala referitoare la
natura comportamentelor anxioase si anume, aceea ca ele sunt invatate, deci nu innascute. Datorita acestui fapt,
comportamentele anxioase raspund foarte bine terapiilor cognitiv-comportametale de scurta durata.
In momentul in care un individ se afla in fata unei situatii periculoase, prima data simte frica, apoi are disponibilitate
pentru trei tipuri de comportamente : fuga, lupta sau "impietrire" (iepurele cu farurile in ochi). In momentul in care se
declanseaza reactia de teama, se secreta un mediator chimic numit adrenalina ("hormon de stres") care alerteaza
intreg organismul fata de situatia periculoasa. Astfel, individul devine mai vigilent decat in stare obisnuita, bataile
inimii se accelereaza si pompeaza sange cu o viteza si presiune mai mare, respiratia devina mai alerta, muschii se
incordeaza.
Deci, intr-o situatie de pericol real putem vorbi de o "anxietate normala".
Insa, asa cum imi povestea o pacienta de 28 de ani, poti sa fii "anormal de anxios" (citat din discursul pacientei) :
"seara cand stau pe canapea, la televizor cu prietenul si nu ma gandesc la nimic rau, din senin inima incepe sa bata cu
putere, o simt in gat, respiratia devine accelerata si am senzatia ca ma sufoc, brusc ma ia un val de caldura, imi
amortesc mainile, ametesc si nu ma gandesc decat ca am ceva grav si as putea muri".
Ce se intampla de fapt in corpul unei persoane in timpul unei crize de anxietate ? Inima bate mai tare crescand
cantitatea de sange si, astfel si presiunea lui, creste si debitul circulator la nivelul palmanilor concomitent cu
accelerarea respiratiei si cu senzatia de caldura si transpiratii; astfel, creste cantitatea de oxigen in sange creandu-se
un dezechilibru intre O2 si CO2, apar mecanisme fiziologice ca vasoconstrictia periferica (maini reci, albitul la fata)
care limiteaza cantitatea de sange si respectiv O2 la extremitati; creste debitul cerebral conducand la un o usora
crestere a presiunii intracraniene (senzatia de "cap tulbure"). Toate acestea accentueaza senzatia de pericol, creanduse un cerc vicios din care persoana are senzatia ca nu poate sa iasa si va muri.
Se poate observa ca reactiile neurovegetative ale organismului si modificarile produse in corp in timpul unei crize de
anxietate sunt aceleasi ca in cazul unui pericol real insa, inadecvate momentului si, daca devin si persistente si
crescute ca intensitate (atacuri de panica), se traduc in simptome ale anxietatii si pot afecta functionarea optima a
individului in plan personal, profesional sau social.
Motivele unei stari de anxietate poti fi multiple datorita complexitatii indivizilor : poate fi anxietate legata de starea
de boala, anxietate legata de frica de moarte etc., insa cele mai raspandite sunt legate de teama de a nu face fata
dificultatilor vietii, teama ce deriva din caracteristicile societatii actuale in care predomina starea de nesiguranta si
incertitudine cu privire la viitor. De fapt, aceasta teama de a nu face fata dificultatilor vietii, desi generata de
contextul social, ascunde o neincredere in propriile forte, o proasta imagine de sine.
Astfel, o psihoterapie scurta a starilor de anxietate, pe langa interventiile initiale de prim ajutor - 1. Exercitii de
control al respiratiei si 2. Relaxarea musculara progresiva - se axeaza pe interventia asupra cauzelor mai profunde ale
anxietatii si anume imaginea de sine. Deci, dupa interventia initiala - in criza, psihoterapia are ca obiectiv
reabilitarea imaginii de sine.
Ceea ce trebuie retinut este ca aceste comportamente de tip anxios sunt invatate, astfel ca pot fi abordate cu succes
prin interventii cognitiv-comportamentale si pot disparea in cateva luni de la inceputul interventiei. Persoana anxiosa
va invata sa isi gestioneze starea de teama atribuind-o in mod adecvat fiecarui "obstacol" pornind de la o imagine de
sine imbunatatita cu ajutorul tehnicilor terapeutice, bine conturata dar realista.
"Copiii, prin natura lor, ar dori numai sa se joace dupa scoala si cred ca aici intervine marea responsabilitate a
parintelui, sa-i explice cu blandete si cat mai simplu cu putinta ca daca isi face temele, va intelege si mai bine ce i sa predat." Sursa
Pentru a rezolva o asemenea situatie, este nevoie sa stii ce se afla in spatele refuzului copilului de a face temele si sa
iti amintesti cum a aparut acest refuz, dat fiind ca se intampla rar ca el sa fie prezent de la inceputul clasei I.

Refuzul in privinta scolii apare la un anumit moment si intr-o conjunctura:

copilul nu intelege ce are de facut
copilul se teme ca nu-i va ramane timp pentru a se juca
copilul are o relatie conflictuala sau tensionata cu invatatorul
exista o dificultate sau o suferinta familiala, copilul este framantat de ceva despre care poate parintii nici nu-si
imagineaza ca ar putea avea legatura cu temele
copilul exprima altceva prin refuzul sau ori vrea sa atraga atentia asupra unei suferinte proprii, in mod inconstient.
Intrebat de ce nu vrea sa faca teme, nu va avea un raspuns, ci va incerca doar sa gaseasca un pretext.
Pentru a iesi din impas, este nevoie sa observi:
cand si cum apare opozitia sau refuzul copilului
cu ce sau cu cine are legatura
ce poate spune, exprima copilul despre refuzul lui
exprimarea verbala, prin motivele si dificultatile pe care copilul le spune, dar si exprimarea emotionala: unii copii
plang, altii par indiferenti, trag de timp, acuza diferite dureri sau stari de disconfort etc.
este necesara comunicarea si colaborarea cu cadrul didactic, care iti poate oferi o alta perspectiva asupra
comportamentului copilului atunci cand tu nu esti langa el.
In functie de ce observi si ce iti spune copilul, poti rezolva aceasta situatie. Pastreaza insa tot timpul o atitudine
deschisa si pozitiva, prin care copilul sa inteleaga ca esti de partea lui, evitand astfel transformarea acestei situatii
intr-un conflict. Ai trecut prin aceasta situatie cu copilul tau? Cum ai reusit sa o depasesti?

Cateva cauze care duc la aceasta situatie, precum si eventuale solutii de rezolvare a disfunctionalitatilor aparute.
1. O atitudine gresita fata de munca , atitudine formata in familia in care copilul este tratat ca un printisor, nu
este implicat in nici o activitate gospodareasca, nu i se da nicio sarcina, nu are nicio responsabilitate. Copilul
devine pur si simplu lenes si i se pare absolut normal sa nu faca nimic, deci nici temele.
2. Inexistenta unui program zilnic care sa-i ordoneze activitatile. Micul scolar trebuie sa stie ca timpul lui este
pretios, ca principala lui activitate este cea scolara, ca munca alterneaza cu odihna. Acest program trebuie
stabilit in functie de particularitatile de varsta si individuale ale fiecarui copil si cu consultarea acestuia. Dupa
venirea de la scoala este bine sa urmeze cel putin o ora de odihna, timp acordat unor activitati care ii fac
deosebita placere copiluilui. Cele mai indicate sunt jocurile in aer liber, plimbarea, miscarea, sa se evite
televizorul sau calculatorul. Daca s-au obisnuit sa doarma dupa-amiaza si acest lucru nu le afecteaza somnul
de noapte, este foarte bine, daca nu pot dormi nu trebuie sa-i obligam cu orice pret, vor obosi mai mult. Unii
copii obisnuiesc sa-si faca temele imediat ce vin de la scoala. Ei simt nevoia sa-si indeplineasca sarcinile,
pentru o deplina libertate ulterioara.Daca reusesc acest lucru cu succes, le permitem si aceasta modalitate,
pentru ca sunt genul de persoane pe care le oboseste mai tare gandul ca au ceva de facut decat activitatea in

3.
4.

5.

6.

sine si oricum nu s-ar odihni. Retinem insa ca regula generala pauza intre programul de la scoala si cel de
acasa cu accent pe petrecerea timpului in aer liber.
Volumul mare al temelor.Unii elevi dezarmeaza cand vad ca au prea multe teme de facut. Este bine sa nu
ramana niciodata cu restante, iar in zilele cand au mai putine teme sa rezolve si la alte materii, chiar daca nu le
au a doua zi. O stransa colaborare a scolii cu familia poate rezolva aceasta problema.
Exigenta prea mare din partea parintilor.Uneori, mai ales in clasele primare, pariuntii obisnuiesc sa rupa foile
din caiet atunci cand nu sunt multumiti de scrisul copiilor.Pare o masura justificata, dar este mult mai bine ca
parintele sa-l urmareasca indeaproape pe copil, astfel incat sa nu se ajunga la aceasta situatie, pentru ca
ruperea foii il demobilizeaza pe copil, inseamna negarea intregii lui munci. Replici de genulScriu daca
promiti ca nu-mi mai rupi foaia trebuie sa-l faca pe parinte sa-si schimbe tactica.Unii parinti obisnuiesc sa le
mai dea de lucrusuplimentar copiilor in afara de tema avuta de la scoala.Este bine ca inainte de a face acest
lucru sa se informeze cate ore de activitate a avut copilul in ziua respectiva, ce teme are de rezolvat, pentru a
evita supraincarcarea.
Obiceiul de a trage de timp. Foarte multi copii in timp ce fac temele gasesc tot felul de motive de
intrerupere a lucrului:incep sa povesteasca ce-au facut la scoala, cauta o carte,se mai uita la televizor, isi ascut
creioanele, in acest fel timpul acordat temelor se lungeste foarte mult. Este unul din cele mai daunatoare si
obositoare obiceiuri. Parintele trebuie sa fie foarte strict in aceasta privinta(imi povestesti dupa ce termini,
imi arati dupa ce termini), sa-i dea o limita de timp, si efectif sa nu-i permita sa faca altceva din momentul
in care a inceput efectuarea temei.Intre doua materii poate avea o pauza scurta, asemeni programului de la
scoala.Copilul trebuie sa inteleaga ca, daca va prelungi in mod nejustificat timpul acordat temelor, consuma
din timpul pe care l-ar putea aloca activitatilor lui preferate.
Este foarte gresit sa i se promita diverse recompense pentru ca sa-si efectueze temele. Copilul trebuie
constientizat ca aceasta este responsabilitatea lui si nu a parintelui, ca asa cum are drepturi are si
responsabilitati, ca va trebui sa suporte niste consecinte atunci cand nu-si rezolva sarcinile.In acelasi timp
trebuie incurajat in permanenta(sigur vei reusi sa rezolvi problema, daca esti atent vei termina mai repede,
astazi ai scris mai bine decat ieri). Parintele nu va sta tot timpul langa copil sa-l pazeasca, pentru ca acesta
se va obisnui asa si nu va mai vrea sa-si faca temele decat in prezenta acestuia. Daca la inceputul clasei I
supravegherea este mai stricta, odata cu trecerea timpului, parintele intervine doar din cand in cand cu
eventuale corecturi si explicatii, acordandu-i treptat copilului independenta, posibilitatea de a-si rezolva singur
sarcinile, de a capata incredere in propriile puteri.Trebuie evitate extremele, un parinte cicalitor, care face o
obsesie din temele copilului, fiind la fel de iresponsabil ca cel ce nici macar nu stie daca copilul are sau nu
teme de rezolvat.

In concluzie se poate spune ca depinde in aceeasi masura si de parinte si copil, precum si de gradul de comunicare
dintre cei doi, ca momentul rezolvarii temelor sa fie unul placut si util in acelasi timp.

Cum iti poti ajuta copilul sa isi asume obligatiile scolare si sa devina independent? Iata cateva sfaturi utile, cu
mentiunea ca, la inceput, copilul tau va avea nevoie sa il impingi de la spate si sa il verifici. Ce ai construit in cativa
ani nu se poate schimba peste noapte!

Incepe cu sursa problemei: abilitatile lui de autonomie personala! Responsabilizeaza-l in toate lucrurile
marunte care tin de propria lui persoana: sa manance si sa se imbrace singur, sa isi faca ordine in camera, sa
aiba grija de lucrurile lui si sa te ajute in treburile marunte ale casei.
Evita sa ii promiti sau sa ii oferi recompense materiale de orice fel (inclusiv timp suplimentar pe tableta)
pentru conformare. Lauda-l si arata-i cat este important pentru tine ca el sa se descurce singur
Stabileste impreuna cu el programul zilnic cu toate activitatile, de dimineata pana seara, si afiseaza-l la loc
vizibil. Imparte timpul de lectii in mai multe etape (timpul alocat fiecarei etape depinde de varsta copilului).
Asigura-te ca respecta acest program

Nu exagera cu timpul alocat temelor! Mai bine sa se duca cu tema incomplet facuta decat sa il aduci la
epuizare. Lectiile nu trebuie sa devina un chin! Va suporta consecinta logica a situatiei (un calificativ slab
primit de la Doamna) si data viitoare va evita sa ajunga in aceeasi situatie.
Discuta cu el in fiecare zi cand vine de la scoala si stabiliti ce are de facut pana vii tu acasa (pentru aceasta
poti aloca 5 10 minute de discutie telefonica)
Ofera-i sansa sa puna intrebari inainte de a-si incepe singur lectiile. Asiguta-te ca a inteles corect ce are de
facut si nu merge intr-o directie gresita.
Propune-i sa faca singur lectiile mai usoare, urmand ca pe cele mai grele sa le faceti impreuna. Lasa-l pe el sa
decida care sunt cele grele si care sunt cele usoare, apoi alegeti impreuna ce va face singur
Stabileste impreuna cu el care sunt asteptarile tale pentru fiecare zi: spre exemplu, astazi imi doresc sa faci
singur 3 din 6 exercitii. Incepe cu obiective mici, dar provocatoare. Sarbatoriti succesele prin activitati
placute petrecute impreuna.
Ajuta-l cand nu intelege sau greseste. Asigura-te ca a inteles de ce a gresit si si-a corectat strategia. Un copil
frustrat devine blocat emotional.
Nu in ultimul rand, odata ce ai pornit pe acest drum, fii consecvent!

Motive pentru care copiii nu vor sa isi faca lectiile si au nevoie de ajutor la teme. De
ce refuz copilul s i fac temele i cum il putem ajuta?
Copilul meu nu vrea s i fac leciile. Cine vrea asta, mi trece mie prin cap? i totuileciile. Care e lecia
leciilor? Ce facem noi de fapt, cnd ne facem temele? Vrem s motivm un copil s i fac leciile, dar oare sunt
ele o necesitate? La ce folosesc i cum s transmitem copilului utilitatea acestora?
Leciile sunt acea parte de coal pe care copilul o aduce acas. De ce ar face asta? Pentru consolidarea
cunotinelor ar fi primul rspuns. Pentru c trebuie, pentru c aa ni se cere, pentru ca s nu ne facem de ruine. Care
dintre aceste rspunsuri sunt reale, care dintre ele ajut ntr-adevr sau ce ar trebui s nvee copilul despre
necesitatea leciilor?

Leciile formeaz deprinderi.

Cred c acesta este scopul lor principal. De a te ine strns legat de o rutin zilnic, de a forma deprinderea de a
respecta un program i de a ndeplini o sarcin.

Rutina zilnic a leciilor ajut copilul s i stabileasc nite prioriti, nite

responsabiliti i un program.
Leciile sunt un ceva care trebuie fcut, o responsabilitate pe care o are copilul. Ar fi indicat ca aceast
responsabilitate s nu fie transferat printelui, leciile nu sunt o alt treaba a printelui. Copilul poate cere sfaturi
sau ajutor, dar e nevoie s i asume responsabilitatea leciilor i corectitudinea efecturii lor. Dac cerem copilului s
i fac leciile, e nevoie s apelm n principal la ideea de responsabilitate a lui i la ideea de prioritate. Poate c el i
dorete s se i joace, dar poate c prioritar i responsabil e s i fac temele. Pn la urm greu, uor, e o lecie de
via.
i totui, dincolo de aceast lecie de tenacitate i de responsabilitate, copilul poate refuza vehement s i fac leciile
sau poate fi profund nemotivat sau neimplicat.

De ce refuz copilul s i fac temele i cum il putem ajuta?

1. Pentru c nu-i place la coal sau pentru c se ntmpl ceva acas.

O coal unde copilul merge cu team sau o familie n care domnete tensiunea, nu sunt chiar nite locuri ideale
pentru a te dezvolta sau pentru a fi curios. Cnd copilul triete n tensiune i fric, la coal este uor de neles de ce
prefer s fug, s nu i aminteasc de asta, s nu vrea s fac nimic din ce are legtur cu coala. Dac coala este
un loc interesant, unde copilul se simte bine, atunci nu va avea nici o problema cnd va trebui s aduc coala i
acas. De multe ori, problemele de nvtur ale copilului i lipsa de motivaie pornesc de la faptul c elevul triete
ntr-o atmosfer ncordat la coal sau acas, astfel nct refuzul sau lipsa de implicare nu sunt dect simptome care
arat o problem de mediu. Chiar i acas, dac atmosfera este una ncrcat, ostil, mintea copilului nu va gsi
echilibrul i calmul de a acumula cunotine. Nici noi ca aduli, nu facem fa prea bine cerinelor ntr-un mediu
neprietenos.

Poate are nevoie de o pauz i mergei la:

2. Pentru c nu se simte competent i priceput n ceea ce face si isi doreste sa primeasca ajutor la
teme.
Se ntmpl ca n anumite etape ale nvturii, copilul s nu poat ine pasul cu ceea ce se pred. Sentimentul de
competen i d o stare de bucurie i i doreti s faci mai des ceea ce te face s te simi aa. Dimpotriv, un
sentiment de incompeten, de neadecvare, te face s fugi s nu vrei s te mai simi astfel. Astfel, refuzul copilului de
a se implica n lecii poate ascunde de fapt un sentiment de neplcere n faa faptului c nu se descurc prea bine i o
cerin ascuns de ajutor.

3. Pentru c e prea mult. Prea multe lectii.

Dac timpul alocat leciilor este foarte mare, atunci este uor de neles de ce copilul i pierde concentrarea i
motivaia. coala este important, dar la fel de importante sunt i joaca i timpul liber i activitile extrascolare. E
adevrat c nvm copilul s fie responsabil dar ct la sut din viaa lui ocup aceast responsabilitate? Am ntlnit
copii care munceau un numr de ore mai mare dect un adult.
4. Pentru c nu i se pare interesant.
Curiozitatea este o trstur minunat a copilului. Ea st la baza interesului pentru nvtur. De multe ori stimulm
competiia, imaginea de sine, ruinea dar uitm s stimulm curiozitatea. Adesea sistemul de nvmnt i chiar
prinii inhib curiozitatea. Copilul ajunge s se team s pun ntrebri prosteti, se teme s ntrebe ce nu nelege.
Un copil curios va fi motivat s caute i s studieze, iar nelegerea lucrurilor i d un sentiment minunat al
descoperirii. Copilul nu ar trebui s nvee lecia ci sensul leciei, rostul ei. Nu e important s tii o formul chimic
dar e foarte interesant s tii cum apare o substan i ce putem face cu ea.

5. Pentru c i este fric s nu greeasc sau ii este ruine.

S-i fie ruine c nu poi, s fii mai bun dect altcineva, o s ajungi pe strzi dac nu nvei, sunt stimulentele pe
care prinii le aduc n discuie cnd au de-a face cu un copil lipsit de motivaie. Dar aceste realiti sumbre nu sunt
dect angoasele prinilor livrate copiilor n procesul de nvtur. Curajul de a grei te mpinge s ncerci n timp
ce ruinea te face ezitant. Comparaia este o modalitate energofag de a evolua. Cnd eti permanent comparat sau n
competiie cu altcineva, exist doar dou direcii: s ctigi sau s pierzi.
Goana dup a fi cel mai bun, te abate de la scopul iniial al nvturii, i anume curiozitatea i acumularea de
cunotine. De asemenea, cnd pierzi ntr-o competiie poi ajunge s nu mai ncerci. La ce bun, dac mereu iei pe
locul doi?

Aa c dect s apelm la ruine i la fric e mult mai simplu s dm copilului cadou curajul de a grei, ncrederea de
a ntreba chiar i prostii i un sim al valorii propriei persoane.

6. Pentru c se simte singur si are nevoie de ajutor la teme.

Dac nu se descurc la teme, fii acolo pentru a-l ajuta. E un timp frumos petrecut mpreun, n care putei stimula
curiozitatea, competena i tot ce scrie mai sus. Fiecare lecie de la coal poate fi o lecie de via, un moment n care
copilul afl lucruri noi i minunate despre oameni, via, lume. E un moment n care printele poate mprti din
experiena lui iar copilul poate fi mndru de lucrurile pe care le-a aflat.

7. Pentru c i-ai transmis contient sau incontient c coala e o prostie, c e un loc urt i
inutil.
coala nu e o prostie i profesorii nu sunt idioi. Chiar dac uneori crezi asta, pstreaza-i opiniile. Nimeni nu se poate
implica n ceva ce nu respect. Pentru a avea un copil implicat n coal, e nevoie s l nvm s respecte i s
iubeasc coala, oricum ar fi ea.
coala e un loc de care trebuie s fii mndru i care s te fac s te simi bine. Adulii pot avea traumele lor legate de
coal, dar n acelai timp lecia transmis copilului e nevoie s fie aceea c coala este un loc bun i nu un loc
terifiant sau inutil. Ne putem implica n lucruri care ne plac, ne fac s ne simim bine, ne stimuleaz imaginaia,
competena, respectul de sine, ncrederea, imaginea bun.
Oricum ar fi, un copil se va implica ntr-o activitate dac aceasta l va face s se simt mplinit. Chiar dac vine un
moment n care leciile devin grele, sentimentul ncrederii i curiozitatea te ajut mereu s mergi mai departe.