7 ANI CU MAMA

Prof. înv. primar: BREBEANU ANA-MARIA

Școala Gimnazială “Alexandru-Ștefulescu“, Tg-Jiu, Gorj

Legatura cea mai importanta din viata unui COPIL este reprezentata de atasarea de
MAMA sa, aceasta prima relatie constituind “matrita” biologica si emotionala pentru oricare
dintre relatiile ulterioare ale actualui copil, viitor adult.
O relatie sanatoasa si durabila intre COPIL si MAMA se asociaza cu o probabilitate
crescuta de creare de noi relatii interumane normale, in timp ce un atasament deficitar, sarac din
punct de vedere sentimental, este asociat cu deficiente emotionale şi comportamentale pe
parcursul intregii vieti.
Mama si copilul se cauta unul pe celalalt instinctiv chiar imediat dupa nastere cand
bebelusul reuseste sa ajunga singur la sanul mamei. Aceasta legatura este ca un fluviu de emotii
ce nu se opreste si care se revarsa dinspre mama spre copil, ajutandu-l astfel pe copil sa invete ce
este iubirea.
Daca relatia cu mama sa a fost una pozitiva, hranitoare atunci va avea incredere in a initia
si sustine relatiile la varsta adulta. In schimb, daca relatia cu mama a fost tulburata si precara
adultul de mai tarziu va fi temator si ii va fi extrem de dificil sa stea intr-o relatie.
In primii ani de viata copilul este ca o extensie a mamei, a trairilor sale emotionale, constiente
sau inconstiete, de suprafata sau foarte profunde. Din aceasta cauza copiii sunt agitati atunci cand
mama este suparata si ingrijorata si sunt linistiti si veseli cand ea se simte bine. In psihoterapie
spunem ca ei, copiii, sunt oglinda mamei si ca este necesar ca mama sa aiba grija de ea in primul
rand pentru a reusi sa isi linisteasca apoi si puiutul.
In momentul in care mama, prin experienta ei de viata, nu reuseste sa se apropie de
copilul ei, chiar daca constient isi doreste asta, va determina o reactie de insecuritate si teama din
partea copilului ei. Cu cat il va tine la distanta, cu atat acesta va simti nevoia sa isi determine
mama sa il iubeasca si sa stea cu el. Cu cat refuzul si respingerea sunt mai puternice cu atat mai
tare copilul se va agata de mama si nu va fi capabil sa stea fara ea, va dori sa stea numai la ea in
brate si ii va fi frica de cei din jur.
Gestul de a lua copilul in brate, de a-l legana, de a-l alimenta, de a-l privi cu atentie, de a-
l saruta si alte gesturi afective asociate ingrijirii lui, indiferent de varsta, sunt factori de
constituire ai legaturilor emotionale. Factorii esentiali care leaga aceste experiente sunt atat
cantitativi, cat si calitativi.
Oamenii de stiinta considera ca factorul cel mai important in crearea atasamentului este
contactul fizic direct (imbratisarile, sarutarile, mangaierile etc). Aceste acţiuni genereaza
raspunsuri neuro-chimice specifice la nivelul creierului, ceea ce duce la o organizare normala a
sistemelor cerebrale responsabile de atasarea psiho-emotionala bivalenta (MAMA-COPIL).
Desi la inceput copilul este doar o celula, pe masura ce creste incepe sa se formeze relatia
stransa dintre mama si fat. Fatul va simti bucuria, tristetea, ingrijorarea mamei, aceasta aducand
beneficii sau dezanvantaje asupra dezvoltarii acestuia
Toata lumea o sfatuieste pe viitoarea mama sa fie tot timpul cu zambetul pe buze, sa nu
se ingrijoreze si sa nu faca lucruri care ar putea sa o supere, totul pentru a oferi un inceput de
viata propice copilului. Pe masura ce mama este atenta la schimbarile starii ei de spirit, ea va
observa ca fatul va fi mai agitat sau mai linistit, in functie de ceea ce se intampla in jurul lui. Nu
trebuie sa uitam ca materialul genetic se defineste in perioada intrauterina, iar personalitatea
copilului capata prin acest mod anumite linii de ghidare. Astfel, starea sufleteasca a gravidei
influenteaza fara dar si poate starea de spirit generala a copilului si, ulterior, a viitorului adult.
Nu degeaba specialistii ii sfatuiesc pe viitorii parinti sa citeasca bebelusului inca din perioada
intrauterina sau sa ii puna muzica linistitoare. Fatul este foarte receptiv la sunetele exterioare si
va reactiona in functie de calmitatea sau nervozitatea pe care mama o simte. De asemenea,
parintii, dar mai ales mama, sunt sfatuiti sa vorbeasca cu fatul zilnic pentru a il obisnui cu
tonalitatea vocilor. Fizic, mama il poate alinta tot de acum. La fel cum bebelusul o gadila, ii da
picioare etc. din uter, va simti si el la randul lui o alinare, asadar momentele intime cu bebelusul
trebuie sa existe de la inceputul inceputului.
O mama care este trista pe tot parcursul sarcinii, care nu isi doreste copilul, va transmite
fatului starea negativa, aceasta punandu-si amprenta asupra modului in care copilul va percepe
lumea si a modului in care se va dezvolta din punct de vedere psihologic.
 Inca din primele zile, bebelusul va reactiona in corelatie cu ceea ce percepe de la
persoanele din jurul lui: va plange daca cineva pare suparat si va rade daca simte voie buna. Mai
mult, mama este persoana care va fi cel mai mult timp langa el, lucru ce le va face relatia mult
mai stransa.
Atasarea de mama se dezvolta prin interactiune, numai astfel se dezvolta intr-un mod
sanatos. Alaptarea, simpla comunicare in limba copilului, lecturile cu copilul sau orice alta
activitate impreuna se transforma intr-o experienta de atasare. Jocurile impreuna, discutiile “intre
patru ochi” si ascultarea cu atentie a ceea ce copilul are de spus sunt actiuni care pot crea o
legatura puternica, durabila, pentru totdeauna.
Sugarii care au o legatura profunda cu mamele lor devin independenti la o varsta frageda.
Si, dimpotriva, lipsa unei legaturi cu mama la sugari poate avea un efect pe toata durata vieţii lor.
Sugarii care nu sunt legati de mamele lor sunt mai anxiosi si mai nesiguri. Aceasta legatura, de
asemenea, le stimuleaza stima fata de sine. Este partea poate cea mai importanta din viaţa unui
copil. Chiar si atunci cand au o viata instabila, procesul de atasare dezvoltat in primii ani de viata
le permite sa fie de sine statatori si sa se bucure de relatii cu semenii. Acesti copii reusesc bine la
scoala, mai ales la matematica. Legatura stransa dintre mama si copil creeaza la copil un
sentiment de incredere si o atitudine pozitiva.
Daca nu a facut-o pana acum, mama va trebui sa se schimbe, sa fie mai buna, sa puna mai
mult accent pe calmul caminului si sa priveasca optimist fiecare situatie, oricat de neplacuta ar fi
ea. Din pacate, nimeni nu este perfect, iar proaspetele mamici se vor simti extenuate. Pentru a
ajuta copilul, mama ar trebui sa faca o mica pauza si sa se gandeasca la un moment placut legat
de bebelus. Cu siguranta, ea se va linisti si va merge cu mai multa dragoste (daca se poate asa
ceva) si voie buna la minunea ei, astfel incat copilul probabil nici nu va simti perioada de cadere
psihologica a mamei, de mai devreme.
Daca nu puteti sa va linistiti, nu clacati, rugati pe cineva, sotul, mama, soacra, sa se ocupe
o scurta perioada de copil, pana reusiti sa va calmati. Nu se recomanda sa va ocupati de bebelus
avand o stare de nervozitate deoarece va va simti, se va agita mai tare si va incepe sa planga,
lucru care va fi picatura care va umple paharul.
Singura persoana care stie cel mai bine ce trebuie facut unui copil in momente dificile
este mama sa. Un copil suparat, bolnav sau obosit se va simti mult mai bine in bratele mamei lui
decat la oricine altcineva datorira lagaturii stranse formate anterior. O mangaiere, o poveste si un
sarut pe frunte pot face minuni atunci cand si mama are starea necesara.
Comportamentul general al parintilor si mai ales al mamei are, fara dubii, o influenta
importanta asupra starii emotionale a copilului. Daca un copil observa ca mama sa este trista, o
va simti si el fara sa stie motivul. Este foarte important ca parintii sa fie sinceri cu copiii lor, sa le
prezinte toate datele problemei pentru ca altfel ei vor crede ca starea de suparare ar putea fi
cauzata de ei.
Legatura este bi-directionala, mama fiind la randul ei influentata de starea sufleteasca a
copilului, simtind cand ceva nu este in regula cu acesta si determinand-o sa actioneze ca atare.
Poate multi dintre noi nu ne dam seama, dar copilul percepe lumea intr-un mod diferit fata de
noi. Chiar si un moment de neatentie poate sa produca reactii negative asupra acestuia, deoarece
el crede ca parintii nu il iubesc sau nu sunt disponibili pentru el, punand alte lucruri pe primul
loc. Astfel, copilul creste crezand ca lumea este un loc nesigur, in care el se afla, pur si simplu,
singur impotriva tuturor.
Atuul principal pe care un astfel de parinte trebuie sa il aiba este rabdarea si
predispunerea la efort, atat fizic cat si psihic. Tulburarile de atasament, indiferent de tipul lor, pot
fi reparate, daca parintii raman calmi si interactioneaza, pe cat posibil, cu cei mici, deoarece ei
trebuie sa le demonstreze ca se afla intr-un loc sigur si plin de afectiune, in care pot avea
incredere in adulti. In plus, este esential ca asteptarile tale sa fie realiste si sa sarbatoresti, cu o
recompensa, fiecare pas pozitiv pe care il face copilul.
La copilul mic, pana in 6 luni, emotiile sunt limitate ca numar, rezumandu-se la zambet si
plans. Parintele trebuie sa incurajeze exprimarea emotiilor pozitive – zambetul. Stimulii pentru
acest tip de emotii sunt, de regula, exteriori, precum zambetul mamei, al tatalui, al bunicilor.
Plansul poate fi generat de un act aparent neinsemnat, precum indepartarea unei jucarii de langa
copil. Aceasta emotie nu o putem numi manie, ci doar un disconfort legat de aspectul estetic al
jucariei.
Dupa 6 luni, deja apar emotii noi, cum ar fi frica, frustrarea. A repeta continuu unui copil
ca nu are voie sa faca ceva, starneste emotii negative, motiv pentru care acest fapt este
containdicat. Frica poate fi controlata de parinte prin explicarea catre copil ca nu are motive sa
traiasca aceasta emotie. Un exemplu ar fi frica de intuneric, iar solutionarea acestei probleme se
face prin sederea impreuna cu copilul in intuneric, gradual, pana cand frica va disparea
Frica de singuratate, mai ales atunci cand in jurul lui nu isi mai regaseste parintii, reprezinta un
tip de emotie care trebuie educata pozitiv, deoarece poate marca copilul pentru viata viitoare.
Cum ii invatam sa isi exprime emotiile?
Copiii invata, dupa cum bine stim, prin imitatie. Asadar, emotiile le invata cu ajutorul
reactiilor noastre, ale adultilor.
Modul in care actionam noi ii ajuta pe ei sa reactioneze, sa constientizeze tipul emotiilor,
pozitive sau negative, cand trebuie sa rada, cand sa se bucure sau cand sa se intristeze, sa fie
nervos sau suparat. La unele emotii, trebuie sa reactioneze, iar pe altele trebuie sa le ignore.
Atunci cand copilul incepe sa vorbeasca, se dezvolta limbajul, acest lucru ajutandu-l in
exprimarea emotiilor Exista tehnici de linistire, de control cum ar fi: muzica, jocul cu jucariile
preferate, plimbarea in aer liber, interactionarea cu alti copii.
Atunci cand plange, nu trebuie sa apara iritatia parintelui, deoarece ii va intensifica
reactia de suparare. Parintele trebuie sa fie calm, sa vorbeasca linistit, sa-i explice ca motivul
pentru care plange nu este important si ca este alaturi de el mereu, ca il intelege. Atunci plansul
va inceta. Astfel il invatam sa discearna reactiile emotionale.
Moduri de a educa emotiile copilului:
• Sa radem impreuna. Emotiile pozitive, bucuria de a fi impreuna, il stimuleaza si asa il invatam
sa se bucure de ce este frumos si placut.
• Sa ne bucuram de entuziasmul lui. Acest lucru il va ajuta sa-si exprime emotiile pozitive prin
optimism si voiosie.
• Sa laudam copilul de fiecare data cand merita. Astfel, el va invata multumirea sa, dar si pe cea a
parintelui.
• Sa ascultam ceea ce doreste sa spuna prin gesturi sau cuvinte. Este important sa ii aratam ca
avem timp suficient pentru el, ca nu il ignoram si ca este cea mai importanta persoana pentru noi.
• Sa il intelegem. Atunci cand greseste, putem chiar sa il lasam sa greseasca. In viata se intampla
mereu sa gresesti. Copilul trebuie sa inteleaga ca uneori greseste si ca aceste momente trebuiesc
depasite. Nu dorim perfectiunea din partea lui, dar trebuie sa-i explicam ca a gresit, de ce a gresit
si ca nu trebuie sa mai greseasca.
• Sa il incurajamin in finalizarea unei actiuni, in depasirea unei situatii neplacute, in gasirea unor
solutii, atunci cand ele sunt necesare.
• Atunci cand este la varsta la care poate intelege, sa ii vorbim despre emotii, nu doar despre
emotiile pozitive, cat si despre cele negative, despre cum se manifesta ele. Da-i exemple din jurul