Relatii abuzive de comunicare intre adulti si copii -ESEUEste evident cred ca timpul cand un copil vine pe lume nu este

deloc intamplator. De asemenea, nici familia in care se naste nu este aleasa la intamplare. Copiii isi aleg influentele de care au nevoie si - pentru o inima deschisa acest lucru se vede. Pe de alta parte, va rog sa nu va culcati pe o ureche si sa spuneti ca orice facem noi, adultii, cu copiii din preajma noastra, este deci justificat, fiindca nu este deloc asa! Multe din actiunile noastre sunt abuzuri care vor influenta atat viata noastra, cat si pe cea a copiilor nostri. O sa descriu mai jos foarte pe scurt doua tipuri de influente din relatiile adulti-copii. Sper ca va vor fi de folos atunci cand, intorsi acasa, veti privi in ochii copiilor vostri. Relatia dominatoare,in care adultul isi proclama rolul de stapan-rege, se manifesta astfel. Adultul cere imperios sa fie ascultat, se simte indreptatit sa bata copilul sau sa il pedepseasca, ii vorbeste urat si de obicei tipa la el. Lasa deci copilul in pace atunci cand acesta nu face nimic rau si ii da atentie negativa cand ordinele ii sunt incalcate. Copilul se adapteaza in doua moduri cere atentie constanta de la parinti, si pentru ca singurul mod de a o obtine este sa faca trasnai, face mereu cate o prostioara, pare sa nu aiba stare, e mereu agitat si tensionat, redand in fapt in fizic dorinta lui interioara de a fi lasat liber. Poate de asemenea sa se imbolnaveasca, fiindca boala in cazul lui inseamna stabilirea unui raport special cu adultii, care isi manifesta atunci si latura sensibila. -Copilul meu se inscrie intr-o astfel de relatie cu mama lui. Nu stiu insa cum sa intervin, fiindca este foarte obraznic. Copilul are 3 ani acum.Sotia mea se simte indraptatita sa tipe la el in permanenta. - Interveniti oferind in primul rand dvs un alt model. Cand copilul se joaca sa spunem, singur, mergeti langa el si jucati-va cu el. S-ar putea astfel sa nu mai simta nevoia de a face imediat ceva negativ. Atentie, nu incercati varianta hai sa discutam despre planeta marte. Trebuie ca dvs sa va pliati pe interesul copilului si nu invers, altfel nu veti obtine nimic. El are nevoie de a fi recunoscut si respectat, in mod pozitiv, ca fiinta. Are nevoie de o relatie sanatoasa adult-copil. Relatia fals-pozitiva In relatia fals-pozitiva este de obicei implicat un adult care crede in secret despre el ca este special, ca numal el poate vedea dincolo de aparente. Asupra copilului este proiectata nevoia lui egoista de a comunica cu un partener pe masura si atunci, copilul respectiv este

vazut ca foarte special. Este simplu sa recunoasteti astfel de adulti, fiindca tind sa aiba o astfel de relatie cu un singur copil si nu se pot adapta deloc la a sta , emotional, intre doi copii, al doilea fiind perceput ca un pericol la adresa specialului. Copiii supusi unei astfel de influente reactioneaza in functie de temperament. Colericii vor ignora cu usurinta influenta, insa melancolicii o vor lua foarte in serios si vor incerca sa se ridice la inaltimea asteptarilor. Acest lucru ii va costa insa foarte scump, fiindca ori vor ramane dependenti de aprobarea adultilor toata viata, ori vor incerca sa isi corecteze deviatia anormala prin imbolnaviri cu febra mare. Febra este un proces de reconstructie, iar in acest caz este singurul mod in care un copil mic se poate revolta impotriva unei influente nefaste. Este una din cele mai periculoase relatii, pentru ca sta sub semnul pozitivului si de aceea da aparenta unei legaturi frumoase. Insa copiii supsusi unei astfel de influente vor plati scump mai tarziu. -Si vreti sa spuneti ca nu exista copii speciali? Poate ca de exemplu, mama mea va crede ca ea nu se incadreaza aici, fiindca copilul meu este cu adevarat special. -Trebuie sa ii spuneti ca toti copii, fara exceptie, sunt speciali. Ea va fi de acord cu dvs, dar in secret va spune ca stie ea mai bine, daca este intradevar tipul descris de mine mai sus (rasete). -Si atunci ce este de facut? Am 3 copii, insa este evident ca mama mea il prefera pe unul dintre ei si il trateaza ca si cum ar fi un mic adult, insa numai pe el. Ceea ce ma pune pe ganduri e ca el este intr-adevar melancolic ca temperament. - Ce varsta are copilul despre care vorbim? - 5 ani - Trebuie sa stopati relatia pentru un timp. Asta o va face pe mama dumneavoastra sa se revolte, pentru ea este convinsa ca nu a facut nimic rau, (pentru ca si ea se crede in secret o persoana foarte speciala) insa va deveni mai receptiva la mesajul pe care doriti sa i-l trasmiteti, fiindca ii va lipsi copilul dvs. Iar mesajul care trebuie transmis este : poate ca acest copil este dalai lama, sau poate va lua premiul Nobel. Ea are tot dreptul sa creada in el, insa NU are dreptul sa il trateze si sa ii ceara sa fie adult acum, la 5 ani. Daca Dumnezeu avea in plan cu vreun copil sa fie adult, atunci acel copil s-ar fi nascut stiiind dj sa vorbeasca. Invatarea si anii copillariei sunt ani formatori, si greselile in educatie facute in primii 7 ani sut aproape imposibil de corectat. Chiar si daca ea crede ca e un invatat budist reincarnat,sa spunem, pentru genul de relatie pe care il ofera ea, trebuie sa astepte ca acest copil sa devina adult. Altfel e ca si cum ai baga cutitul intr-o boboc de floare pe motiv ca stii ca inauntru are polen.

Copiii stau pana la 7 ani sunt semnul povestilor, dualitatea lor de binerau este daca vreti Alba ca Zapada si Zmeul cel rau. Nu distrugeti vraja, considerand ca copilul e pregatit. Nu vreau sa va sperii, insa acest copil va avea probleme majore la 14 ani, in cazul in care acest tip de influenta continua. Stopati relatia, incercati sa o faceti pe mama dvs atenta la ceea ce face cu adevarat si daca poate aceepta, scoateti copilul de sub influenta ei pana la 10 ani, cel putin. Va fi o lectie de viata pt ea. In plus, daca ati identificat corect pe mama dvs ca fiind intr-o relatie fals pozitiva cu copilul, intrebati-va cum a fost relatia dvs cu ea si a fratilor dvs. Pentru ca in general, istoriile tind sa se repete, iar nepotii sunt o sansa buna pentru bunici ca sa corecteze sufleteste greselile facute fata de copii. Insa pentru asta bunicii trebuie sa aiba inima deschisa si dorinta de a echilibra lucrurile. Probabil ca va intrebati cum trebuie sa vorbim atunci cu copii. Cu respect, in primul rand. Respectati-le chemarea si varsta. Cand sunt mici, au nevoie de exemplu viu. In ei traieste ceea ce faceti dvs, nu ceea ce le cereti lor sa faca. Daca va certati si urlati la un adult din familie in prezenta unui copil de 5 ani, el isi va imprima modelul in minte si il va folosi, fara sa isi dea seama, cand va fi adult. Priviti mereu copilul cu inima deschisa, nu cadeti in greseala de a crede ca modul in care va purtati cu el e singurul corect. Copilul are nevoie sa stie ca poate fi liber sa fie ce vrea el, si ca se poate baza pe dvs atunci cand da de greu. Respectati va copiii !