COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA BUCUREŞTI

CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE V. M.

BUCUREŞTI, STR. V......., NR.....

Raport de expertiză psihologică judiciară

în dosarul nr. 16666/302/2013, completul trei, minori,
Judecătoria sector 5
Opinie de specialitate în materia psihologiei judiciare şi psihologie clinică
Psiholog Principal V. M., atestat de liberă practică în condiţiile Legii nr. 213/2004, în
specialitatea psihologie clinică, cod personal 02974, alocat în Registrul Unic al
Psihologilor cu drept de liberă practică din România, Partea I.
Psiholog specializat în Psihiatrie Pediatrică, Noţiuni Practice de Psihopatologie și
Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului, la Facultatea de Medicină și Farmacie
„Carol Davila” Universitatea din București (studii postuniversitare)
Expert în psihologie clinică judiciară, înregistrat în Tabloul Experţilor Psihologi, emis
de Institutul de Psihologie Judiciară din România

Temeiul legal:

a) art. 5 privind examinarea psihologică din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei
de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului
Psihologilor din România,

b) Hotărârea Guvernului României nr. 788/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică,
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România.

c) art.172 alin.1, alin.3, alin.6 și alin.7, Cod Procedură Penală,(1. pentru aflarea adevărului
în cauză este necesară și opinia unui expert...” 3.” cererea de efectuare a expertizei
formulată în scris cu indicarea faptelor și împrejurărilor supuse evaluării, și a obiectivelor
care trebuie lămurite de expert, 6..”constatarea, clarificarea și evaluarea faptelor sau
împrejurărilor de către expert”, 7. ”în domeniile strict specializate dacă pentru înţelegerea
probelor sunt necesare anumite metode specifice... )

d) solicitarea scrisă de la Judecătoria sector 5, în conformitate cu dispoziţiile Instanţei

completul 3, minori, luate prin rezoluţia din data de 10.07.2014 în cauza civilă cu
nr.16666/302/2013.

1
Obiectivele expertizei judiciare:

1.Evaluarea psihologică a minorei B. M. și a celor doi părinţi Brânzan Constantin Laurenţiu și

C. S. N. .

2.Evaluarea relaţiilor emoţionale dintre minoră și cei doi părinţi.

3.Evaluarea relaţiilor emoţionale dintre cei doi părinţi.

4. Abilităţile parentale ale celor doi părinţi.

5. Formularea recomandărilor privind cele mai adecvate modalităţi de îmbunătăţire a relaţiei

personale dintre minoră și tatăl său, precum și îmbunătăţirea relaţiei dintre părinţi.

Procedura de examinare:
-material şi metodă-
Examinarea psihologică s-a efectuat în conformitate cu metode şi tehnici de evaluare
psihologică, adaptate vârstei și contextului situaţional al subiecţilor: anamneza, observaţia,
interviul clinic, şi convorbirea – iar pentru obiectivarea datelor obţinute în urma aplicării
acestor metode, s-au efectuat o serie de teste psihologice pentru: : identificarea impactului
emoţional al situaţiilor stresante, identificarea eventualelor simptomatologii de natură
depresivă sau anxioasă, identificarea unor tendinţe caracterologice de tip calitativ,
psihoneurotice.
Anamneza cauzei: Din relatările celor doi părinţi, dar şi din documentele doveditoare din
dosarul cauzei – reţinem urmatoarele aspecte:
În anul 2011, s-a dispus desfacerea căsătoriei soţilor Brânzan, prin sentinţa civilă nr.
8378/27.10.2011, la Judecătoria sector 5. Minora B M , născută la data de 01.06.2010, a fost
încredinţată mamei C S N, iar prin aceeași sentinţă instanţa a încuvinţat tatălui să aiba
legături personale cu minora după un program stabilit de instanţă.
Dl. Brânzan susţine că pe parcursul anilor, a fost împiedicat de fosta soţie să aibă legături
personale cu fiica sa minoră, motiv pentru care a fost nevoit să apeleze la sprijinul
autorităţilor( poliţie, protecţia copilului, instanţa de judecată, executor judecătoresc) pentru
pune în practică hotărârile instanţei și a avea acces la copil.
În prezent este nemulţumit de faptul că fosta soţie continuă să îi limiteze legăturile
personale cu fiica sa, printr-un comportament neadecvat, manipulator și sfidător, din rea
credinţă.
D-na C susţine că nu împiedică legăturile personale ale copilului cu tatăl, dar se întâmplă că
de multe ori copilul refuză să accepte întâlnirile cu el, și nu îl poate forţa.
Crede că Maria se teme de relaţia cu tatăl său, din cauză că a fost de mai multe ori de faţă
când acesta a avut un comportament agresiv faţă de mama, atât verbal cât și fizic, atunci
când a venit la domiciliul copilului pentru a-și exercita dreptul la vizită și copilul a refuzat să-l

2
vadă. Susţine că pe parcursul celor patru ani au fost situaţii în care a copilul a avut diverse
indispoziţii (de exemplu, a fost bolnav) iar atunci în mod justificat a refuzat să lase copilul cu
tatăl, pentru că avea nevoi speciale de îngrijire, sau copilul era prea mic, pentru a fi lăsat
singur cu tatăl. Au existat momentele stresante, de executare silită, când copilul a fost
speriat. Au existat și momente când întâlnirile erau programate la sediul DGASPC, dar a fost
nevoită să scurteze timpul de întâlnire sau să lipsească datorită obligaţiilor pe care le avea cu
privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Acuză lipsa de tact și de înţelegere a tatălui, precum și faptul că acesta nu are un
comportament responsabil în relaţia cu copilul.

1. Evaluare psihologică
B M , născută la data de 01.06.2010, fiica lui Brânzan Constantin Laurenţiu și C S N.

Minora a participat la ședinţele de evaluare psihologică, însoţită de ambii părinţi, în datele

de 01-03-05/09.2014, între orele 17.30 și 18.30.

Examinarea psihologică s-a efectuat în funcţie de vârsta copilului prin: interviul cu părinţii,
jocul liber, obsevaţie și evaluarea nivelului de dezvoltare, conform Scalelor de Dezvoltare
Gesell ( Gesell Developmental Schedules).

Interviul: Din relatările părinţilor rezultă că au fost căsătoriţi timp de patru ani și Maria a fost
un copil dorit de ambii soţi. Sarcina a decurs bine, nu au fost probleme de sănătate
deosebite la naștere sau pe parcursul dezvoltării

M este descrisă de mamă ca fiind un copil sensibil, ce se îmbolnăvește ușor, motiv pentru
care a fost îndrumată de către medicul de familie să facă diverse analize, copilul fiind
suspect de talasemie minoră, deoarece avea o imunitate scăzută, dar analizele nu sunt
concludente, și nu are un diagnostic ferm.

Părinţii s-au despărţit în fapt la aproximativ trei luni după nașterea copilului, iar datorită
vârstei acestuia, după despărţire, tatăl avea ocazia să-l vadă doar pentru puţin timp, poate
câteva minute pe săptămână, fără să poată participa la activităţile de îngrijire. Din acest
motiv nu a fost perceput de copil pe parcursul dezvotării, ca fiind o persoană de
atașament, investită cu încredere. La această vârstă persoanele faţă de care copii dezvoltă
atașament, sunt cele cu care copilul interacţionează permanent, cele care au ocazia să
acorde îngrijiri și afecţiune în mod constant.

În această perioadă părinţii susţin că au încercat să-și acorde timp, să revină la sentimente
mai bune, poate chiar la reluarea convieţuirii împreună, dar nu au reușit să ajungă la o
înţelegere.

Pe parcurs dimensiunea conflictului dintre părinţi s-a extins, au avut loc diverse acuzaţii și au
încheiat căsătoria prin hotărârea de divorţ din noiembrie 2011, când copilul avea déjà un an
și cinci luni.

3
Chiar dacă tata a primit de la instanţa de judecată dreptul de a avea legături personale cu
copilul, punerea în practică a acestei Hotărâri a constituit mereu o problemă, mama nefiind
de acord să se despartă de copil pe perioadele indicate de instanţă, motivând că M este prea
mică, că este un copil sensibil și că nu are încredere în capacitatea tatălui de a o îngriji.
Pornind de la aceste considerente, tensiunea déjà existentă între cei doi adulţi, s-a dezvotat
și mai mult.

M începând cu anul școlar 2013-2014, a frecventat grădiniţa, s-a integrat bine în

colectivitate, dar a avut mai multă nevoie de îngrijiri medicale. Mama consideră că acest
lucru se întâmplă multor copii atunci când vin în contact cu colectivitatea și percepe acest
aspect ca fiind normal, pentru că în general copiii nu au formată o imunitate puternică, dar
asociază comportamentul minorei și cu anumite sensibilităţi constitutive. Tatăl consideră că
M este un copil absolut normal dar mama se folosește adesea de scuza cu sensibilitatea
copilului, pentru a împiedica relaţiile personale dintre tată și fiică.

În prezent, este înscrisă la grădiniţă, pentru anul 2014 -2015, având un program scurt(8 -13).

Jocul liber: constituie una din metodele cele mai eficiente de evaluare a copilului preșcolar, deoarece prin
intermediul jocului copilul implică toate funcțiile, ariile de dezvoltare și însușirile psihice pe care le-a achiziționat
până în momentul evaluării. Jocul facilitează și exprimarea a numerose trăiri și emoții.

Observaţia: M este un copil bine dezvoltat din punct de vedere fizic și psihic, sociabil, vioi,
cu tonus general foarte bun, înclinată spre joc, cu dispoziţie către amuzament, dinamic,
curios, cooperant. Este un copil obișnuit cu reguli de igienă, este curat și adecvat îmbrăcat.
Comunică cu ușurinţă, are un vocabular bogat, deși nu cunoaște sensul și semnificaţia
tuturor cuvintelor, are capacitate de învăţare foarte bună, în raport cu vârsta învaţă
preponderent prin imitaţie.

Jocul minorei este elaborat, simbolic, complex, implică multă mișcare și creativitate, se joacă
vorbind, imită diverse persoane și joacă roluri. Are o gândire situaţională, face judecăţi în
conformitate cu nivelul de înţelegere al vârstei, angajează în joc toate resursele cognitive și
senzoriale, folosește în timpul jocului cunoștinţele acumulate pe parcursul dezvoltării.

Își exprimă atât verbal cât și prin mimică și gestică dorinţe, trăiri emoţionale, nevoi. La nivel
afectiv percepţia se caracterizează printr-o mare saturaţie de emoţii, uneori contradictorii,
generatoare de conflicte emoţionale puternice, în special privind modul de relaţionare cu
părinţii săi.

Relaţiile de timp, relaţiile dintre întreg și parte, nu sunt încă suficient de clar percepute,
datorită vârstei. Își concentrează atenţia pe subiectul jocului, acceptă colaborararea
adulţilor, solicită ajutor sau îndrumare, este sugestibilă.

Îi place să povestească și să fie ascultată, să pună întrebări și să primească explicaţii. Oferă și

primește cu plăcere afectivitate, este empatică, percepe sentimentele și emoţiile bazale, de
plăcere - neplăcere, bun – rău, supărat – vesel, etc. precum și elementare noţiuni estetice de
frumos –urât, curat-murdar,etc. Este la vârsta când începe să-și dezvolte conștiinţa morală,
înţelege ce este iertarea într-o manieră simplă, ca fiind sfârșitul supărării, are un dezvoltat

4
simţ al dreptăţii și solidarităţii, dând acestor noţiuni înţelesuri pe măsura capacităţii ei de
judecată, strâns legată de limitările vârstei.

Scalele de Dezvoltare Gesell ( Gesell Developmental Schedules)- reprezintă un instrument de

diagnoză destinat copiilor cu vârsta 0-6 ani și permite parcurgerea longitudinală a reperelor considerate a fi
cele mai importante în dezvoltarea copilului de la naștere și până la momentul evaluării. Oferă o procedură
standardizată de observare și evaluare a achizițiilor copiilor privind dezvoltarea pe anumite axe definite în
strânsă relație cu vârsta. Abaterile de minus 5 (1), minus 7 (2), și minus 3 (3) puncte față de punctajul maxim
posibil indicat pe fiecare scală, semnalează întârzieri ce trebuie corectate, în funcție de itemul pe care se
înregistrează.

Pentru vârsta minorei, 4 ani și 3 luni, evaluarea s-a efectuat pe următoarele axe de
dezvoltare:

1. Comportament adaptativ – unde a obţinut punctaj maxim posibil ( 85 puncte)

2. Gândire – limbaj – unde a obţinut punctaj maxim posibil (66 puncte)
3. Comportament social – unde a obţinut punctaj maxim posibil ( 45 puncte)

Concluzii: M este un copil normal dezvoltat, nu a înregistrat abateri de la criteriile de

dezvoltare evaluate, are însușite achizițiile cognitive,verbale și comportamentale, adecvate
vârstei cronologice. Aceste considerații sunt susținute și de aspectele calitative ale
dezvoltării, observate în timpul jocului, precum și de istoricul dezvoltării.

Evaluare psihologică
Brânzan Constantin Laurenţiu, cu domiciliul în București, sector 4, Bd. Tineretului nr.15, bl.
4A, sc.1, et.3, tatăl minorei B M .

Consimţămant informat cu privire la limitele şi posibilităţile de evaluare psihologică, în urma

căruia domnul Brânzan a acceptat condiţiile şi a participat ulterior la şedinţele de evaluare:

• în data de 28.08.2014 (ședinţă comună cu fosta soţie d-na C S N),

• în datele de 01-03-05/09.2014 (la ședinţe comune cu minora B M și mama acesteia d-
na C, iar după ședinţele comune a participat la evaluarea psihologică individuală),
• în data de 10.09.2014,( la ultima ședinţă comună împreună cu fosta soţie)

Observaţia: Brânzan Laurenţiu, are capacitate foarte bună de comunicare, coerenţă şi

cursivitate în discurs, implicare afectivă şi un tablou atitudinal expresiv - ce exprimă o
revoltă existenţială, acumulări emoţionale frustrante ca urmare a neputinţei de a avea
legături personale cu propriul copil. Pe parcurs, coerenţa comunicării este alterată frecvent
de reactualizarea emoţiilor cu încărcătură afectivă intens negativă, se schimbă adesea
tonalitatea, manifestă iritabilitate când vorbește despre faptul că este împiedicat să aibă
relaţii personale cu fiica sa.
Pe parcursul evaluării psihologice atitudinea sa a fost corectă şi cooperantă, ţinută
vestimentară adecvată contextului, mimică și gestică în acord cu starea emoţională, nivel
energetic bun.

5
Nu a prezentat bizarerii comportamentale, tulburări de gândire sau personalitate, pretenţii
exagerate sau manifestări afective disproporţionate faţă de stimuli.
Date obţinute în urma Interviului clinic:
Starea de sănătate: bună, nu este în evidenţele medicale diagnosticat cu afecţiuni de
natură fizică sau psihică.
Mediul de provenienţă: Dl. Brânzan, provine dintr-o familie normal constituită, de nivel
socio-economic mediu, (tatăl electrician și mama muncitoare la optica medicală, în prezent
pensionari)
Este cel mai mare dintre cei patru fraţi și singurul băiat. Are trei surori cu care a crescut
împreună și cu care păstrează o relaţie fraternă firească. Ambii părinţi sunt în viaţă, în
prezent au peste 60 de ani, au o relaţie normală cu toţi copiii lor. În prezent locuiesc separat
de copii, se vizitează și se susţin reciproc.
Caracterizează mediul familial ca fiind suportiv și protector, fără întâmplări traumatizante, o
familie în care fiecare și-a cunoscut locul și și-a respectat îndatoririle. Membrii familiei au
beneficiat de o stare de sănătate bună, nu au avut în familie persoane cu probleme psihice,
infractori sau alte deviaţii comportamentale.
Mediul educaţional: Fiind cel mai mare dintre fraţi a beneficiat până in clasa a-VIII-a de
supravegherea mamei. A fost premiant, învăţa cu usurinţă și avea o imagine bună printre
colegi. Relaţiile cu părinţii au fost bune, apreciază că mediul familial a avut o influenţă bună
asupra dezvoltării sale, că a avut ocazia să conștientizeze și să aprecieze eforturile părinţilor
de a satisface necesităţile educaţionale a patru copii.
După terminarea liceului, a dorit să lucreze, a urmat meseria tatălui și chiar s-a angajat la
aceiași instituţie. Consideră că a făcut aceste alegeri pentru a ajuta familia și pentru că nu a
crezut că urmând o facultate va avea mai multe șanse de câștig financiar.
Mediul Profesional: Lucrează din 1996 la RAAPPS SAIFI, în calitate de electrician, a făcut
numeroase cursuri de calificare la locul de muncă, ultima formă de învăţământ parcursă este
Școala Tehnică, iar în prezent este angajat în funcţia de Tehnician pentru sisteme de
securitate, efracţie și incendiu.
Mediul social: Consideră că este bine integrat și adaptat la mediul social, își respectă
responsabilităţile, nu a avut și nu are probleme legate de relaţionare socială, probleme cu
legea, cu consumul de alcool sau alte comportamente considerate idezirabile din punct de
vedere social.
Mediul familial actual: În prezent, de la desfacerea căsătoriei locuiește singur, nu are o altă
relaţie stabilă. Își dorește să aibă legături personale adecvate cu copilul său și depune în
acest sens toate eforturile. Plătește lunar pensia alimentară a copilului, stabilită de instanţa
de judecată și ratele la casa pe care o contractaseră chiar cu câteva săptămâni înainte de
despărţirea în fapt, obligaţie care îi revine în urma procesului de partaj. Practic cea mai mare
parte a salariului este grevată lunar de aceste cheltuieli, plus cheltuielile de întreţinere,
hrană, transport, etc. Consideră că necesităţile financiare sunt mai mari decât veniturile și
încearcă să lucreze în plus de câte ori se ivește ocazia.
Testare psihologică:

6
Scala de impact a situaţiilor critice – cuprinde o listă de gânduri pe care oamenii le au în situații de viață
stresante, subiecul descrie situația stresantă şi face o autoevaluare a frecvenței gândurilor legate de situația
prezentată.

Din răspunsurile legate de frecvenţa acestor gânduri în ultimele şapte zile, rezultă că
subiectul are preocupări legate de evenimentul stresant, acestea sunt prezente “Adesea” în
gândurile sale, dar are capacitatea de a gestiona situaţia.
Chestionare de autoevaluare a simptomatologiei depresive (QD2-P.Pichot, scala MADRS),
ASQ – Anxiety Symptom Questionnaire – cuprind o serie de simptome asupra prezenței cărora
subiectul poate face aprecieri graduale, în funcție de nivelul său de percepție.

Scorurile scalelor de depresie şi anxietate au avut valori mici. Rezultă că aceste tendinţe
sunt situate sub pragul clinic, deci nu se constituie în simptomatologie de natură psiho-
patologică.
Teste de personalitate – chestionarul Woodworth – Mathews, este un chestionar pentru
diagnosticarea tendințelor psihoneurotice. Acest chestionar are o cotare calitativă, şi surprinde tendințele
caracterologice latente, înțelese ca o rezultantă a unor tendințe variate şi complexe, care se manifestă şi se
actualizează în funcție de împrejurări, după determinante diferite şi intensități diferite, reprezentâd totalitatea
sentimentelor care dirijează conduita. Scorurile chestionarului nu reprezintă descrieri clinice, ci tendințe către
acestea, manifestate pe planul normalității. Interpretarea se relaționează cu scopul urmărit.

Chestionarul este împărţit în opt categorii de tendinţe şi dacă cifra obținută în urma cotării
depăşeşte o treime din totalul de 360, adică trece de cifra 120, înseamnă că tendințele indicate la rubrica
respectivă sunt evidente şi se pot manifesta în funcție de împrejurări în conduita persoanei, în planul
normalității, fără a trece în domeniul patologicului.

Scorurile obţinute:
1.Emotivitate simplă – 140. Tendinţa la schimbare a dispoziţiei, excitare afectivă în situaţii
tensionate - vibrare emoţională la solicitări afective, rezistenţă scăzută la frustrare.
Tendinţă latentă ce poate fi activată în anumite circumstanţe existenţiale ce presupun
existenţa unor factori stresori de mare intensitate, sau factori de stres persistenţi în timp.
2.Obsesiuni şi psihastenie 24
3.Tendinţe schizoide - 30
4.Tendinţe paranoice - 80
5.Tendinţe depresive şi ipohondrice -104
6.Tendinţe impulsive şi epileptice - 108
7.Tendinţe către instabilitate – 104
8.Tendinţe antisociale - 52
Scorurile obţinute la categoriile de tendinţe 2-8, sunt situate sub pragul de 120, ceea ce
înseamnă că tendinţele respective nu sunt evidente și nu tind să se manifeste facil în situaţii
de viaţă tensionate. Totuși creșterea nivelului de stres, perceput la nivel psihic (ca urmare a
neputinţei de a găsi o soluţie la rezolvarea problemelor sale cu privire la legăturile personale
cu fiica sa), poate declanșa o creștere a intensităţii tendinţelor latente 5, 6, 7, care pot
deveni la un moment dat manifeste în conduita domnului Brânzan, în funcţie de împrejurări.

7
Concluzii: Ca urmare a evaluării psihologice efectuată multidimensional - pe nivelele de
funcționare în diverse medii(de proveniență, educațional, profesional, social și familial),
precum și din datele obținute ca urmare a observației și testării psihologice, rezultă că dl.
Brânzan, este o persoană aflată într-o stare de normalitate - fizică, psihică și socială.
Nu prezintă tulburări de comportament sau simptomatologie de natură psiho-patologică, nu
are un trecut psihotraumatizant, care ar putea să se reactualizeze, nu este consumator de
alcool sau alte substanțe, nu trăiește într-un mediu nociv, nu are tare educaționale sau
credințe distorsionate, incompatibile cu calitatea de părinte.
Are un răspuns emoțional ușor accentuat, datorită stresului prelungit, cu privire la neputința
de a avea legături personale adecvate cu fiica sa, dar face în acest sens demersuri legale și
solicită ajutor instituțiilor abilitate.

Evaluare psihologică
C S N, cu domiciliul în București, sector 5, Șos.............., mama minorei B M .

Consimţămant informat cu privire la limitele şi posibilităţile de evaluare psihologică, în urma

căruia doamna Coman a acceptat condiţiile şi a participat ulterior la şedinţele de evaluare:

• în data de 28.08.2014 (ședinţă comună cu fostul soţ dl. Brânzan Constantin Laurenţiu)
• în datele de 01-03-05/09.2014 (la ședinţe comune cu minora B M și tatăl acesteia)
• în data de 08.09. și 10.09,( la câte o ședinţă individuală, și tot în data de 10.09.2014,
la ultima ședinţă comună împreună cu fostul soţ).

Observaţia: C S N, are capacitate foarte bună de comunicare, coerenţă şi cursivitate în

discurs, implicare afectivă şi un tablou atitudinal expresiv – revendicativ, cu privire la
dreptul său de mamă, care decide ce este mai bine pentru copilul ei.
Pe parcurs, coerenţa comunicării este alterată frecvent de reactualizarea emoţiilor cu
încărcătură afectivă intens negativă, legate de comportamentul fostului soţ, plânge facil.
Pe parcursul evaluării psihologice atitudinea sa a fost corectă şi cooperantă, ţinută
vestimentară adecvată contextului, mimică și gestică în acord cu starea emoţională, nivel
energetic bun.
Nu a prezentat bizarerii comportamentale, tulburări de gândire sau personalitate, pretenţii
exagerate sau manifestări afective disproporţionate faţă de stimuli.

Date obţinute în urma Interviului clinic:

Starea de sănătate: bună, nu este în evidenţele medicale diagnosticată cu afecţiuni de
natură fizică sau psihică.

8
Mediul de provenienţă: D-na C, provine dintr-o familie normal constituită, de nivel socio-
economic mediu, (părinţii cu studii profesionale, muncitori, în prezent pensionari)
Este singurul copil, a beneficiat de toată grija și atenţia familiei, caracterizează mediul
familial ca fiind normal și protector, fără întâmplări traumatizante.
Membrii familiei au beneficiat de o stare de sănătate bună, nu au avut în familie persoane
cu probleme psihice, infractori sau alte deviaţii comportamentale.
Mediul educaţional: normal, familia a susţinut-o în demersurile școlare și a avut rezultate
academice foarte bune, atât la școala generală cât și la liceu. Consideră ca a fost bine
integrată, nu a avut probleme de relaţionare cu colegii și profesorii, s-a simţit acceptată și
valorizată, atât în familie cât și la școală.
A fost studentă la ASE, Facultatea de Economie Agrară și master în Contabilitate Informatică
și Gestiune (CIG)
Mediul Profesional: De la terminarea facultăţii a lucrat în domeniu, în calitate de economist,
Iar în prezent este angajată pe același post la ...XXX......SRL.
Mediul social: Consideră că este bine integrată și adaptată la mediul social, își respectă
responsabilităţile, nu a avut și nu are probleme legate de relaţionare socială, probleme cu
legea, cu consumul de alcool sau alte comportamente considerate idezirabile din punct de
vedere social.
Mediul familial actual: In prezent de la desfacerea căsătoriei locuiește în apartamentul
părinţilor, împreună cu B M și este ajutată în creșterea copilului de mama sa. După nașterea
copilului având nevoie de spijinul părinţilor, mama sa locuiește efectiv cu ele, iar tatăl a
rămas în locuinţa de la ţară. Au relaţii familiale bune, se sprijină reciproc.
Pe plan personal, D-na C încearcă să-și refacă viaţa, are o relaţie stabilă, dar nu locuiește încă
cu noul partener, se limitează la a-și petrece împreună timpul liber, sărbătorile, diverse
ocazii semnificative.
Testare psihologică:
Chestionar de autoevaluare a simptomatologiei depresive(QD2-P.Pichot, scala MADRS),
ASQ – Anxiety Symptom Questionnaire – cuprind o serie de simptome asupra prezenței cărora
subiectul poate face aprecieri graduale, în funcție de nivelul său de percepție.

Scorurile scalelor de depresie şi anxietate au avut valori mici. Rezultă că aceste tendinţe
sunt situate sub pragul clinic, nu se constituie în simptomatologie de natură psiho-
patologică.
Teste de personalitate – chestionarul Woodworth – Mathews, este un chestionar pentru
diagnosticarea tendințelor psihoneurotice. Acest chestionar are o cotare calitativă, şi surprinde tendințele
caracterologice latente, înțelese ca o rezultantă a unor tendințe variate şi complexe, care se manifestă şi se
actualizează în funcție de împrejurări, după determinante diferite şi intensități diferite, reprezentâd totalitatea
sentimentelor care dirijează conduita. Scorurile chestionarului nu reprezintă descrieri clinice, ci tendințe către
acestea, manifestate pe planul normalității. Interpretarea se relaționează cu scopul urmărit.

Chestionarul este împărţit în opt categorii de tendinţe şi dacă cifra obținută în urma cotării
depăşeşte o treime din totalul de 360, adică trece de cifra 120, înseamnă că tendințele indicate la rubrica
respectivă sunt evidente şi se pot manifesta în funcție de împrejurări în conduita persoanei, în planul
normalității, fără a trece în domeniul patologicului

9
Scorurile obţinute:
1.Emotivitate simplă – 84.
2.Obsesiuni şi psihastenie -24
3.Tendinţe schizoide - 60
4.Tendinţe paranoice - 80
5.Tendinţe depresive şi ipohondrice -98
6.Tendinţe impulsive şi epileptice - 36
7.Tendinţe către instabilitate - 52
8.Tendinţe antisociale - 52
Scorurile obţinute la toate categoriile de tendinţe 1-8, sunt situate sub pragul de 120, ceea
ce înseamnă că tendinţele respective nu sunt evidente și nu tind să se manifeste facil în
situaţii de viaţă tensionate. Totuși nivelul de stres, perceput (ca urmare a relaţiei tensionate
cu fostul soţ), poate declanșa o creștere a intensităţii tendinţelor latente 1, 4, 5, care pot
deveni la un moment dat manifeste, în conduita d-nei C, în funcţie de împrejurări.
Concluzii: Ca urmare a evaluării psihologice efectuată multidimensional - pe nivelele de
funcționare în diverse medii (de proveniență, educațional, profesional, social și familial),
precum și din datele obținute ca urmare a observației și testării psihologice, rezultă că d-na
C, este o persoană aflată într-o stare de normalitate- fizică, psihică și socială.
Nu prezintă tulburări de comportament sau simptomatologie de natură psiho-patologică, nu
are un trecut psihotraumatizant, care ar putea să se reactualizeze, nu este consumatore de
alcool sau alte substanțe, nu trăiește într-un mediu nociv, nu are tare educaționale
incompatibile cu calitatea de părinte.

2. Evaluarea relațiilor emoționale dintre minoră și cei doi părinți.

Relaţiile emoţionale dintre minoră și părinţi, au fost influenţate de o multitudine de aspecte
contextuale, care au avut o contribuţie importantă la structurarea acestor relaţii, dincolo de
voinţa, motivaţia sau comportamentul tatălui.

Având în vedere istoricul de viaţă al relaţiei dintre copil și tată, reţinem faptul că minora nu a
avut șansa, ocazia, de a construi o relaţie bazată pe încredere și atașament cu tatăl ei, pentru
că efectiv pe parcursul dezvoltării, datorită faptului că despărţirea s-a produs în fapt când ea
avea aprox. trei luni, au lipsit momentele și comportamentele care aveau potenţialul să
creeze astfel de legături. Chiar dacă au fost și ocazii în care au petrecut timp împreună
acestea au fost insuficiente, de cele mai multe ori au fost precedate de stările conflictuale
dintre adulţi, și au creat foarte multă confuzie copilului.

Comportamentul posesiv al mamei, precum și atitudinea de protecţie exagerată faţă de

copil, încărcătura emoţională cu conţinut intens negativ faţă de fostul soţ, retragerea
încrederii, etc. au fost elementele de bază care au împiedicat dezvoltarea unei relaţii
sănătoase între tată și copil.

10
Minora are sentimente contradictorii faţă de relaţia cu tatăl, își dorește interacţiunea și se
bucură de momentele petrecute împreună, dar are nevoie să știe dacă poate avea
încredere în el, dacă relaţia ei cu tatăl este acceptată de mama, dacă nu aduce suferinţă
mamei sau dacă nu cumva această relaţie are ca rezultat pierderea afecţiunii mamei.

Răspunsul la aceste frământări îl caută în atitudinea adulţilor, dar cum aceasta nu este
unitară, copilul primește informaţii contradictorii, mai mult sau mai puţin subtile, este
derutat și alege conform nivelului lui de judecată să fie loial, să imite, părintele investit deja
cu încredere datorită relaţiei de atașament pe care a dezvoltat-o în timp.

Mama a avut privilegiul să fie permanent în preajma copilului, să-i acorde atenţie și îngrijiri
constante, să dezvolte o relaţie afectivă puternică cu minora. A devenit persoana de
atașament, investită de copil cu încredere, iar comportamentul și atitudinile mamei
reprezintă elementele de referinţă în jurul cărora acesta își construiește o imagine despre
realitatea înconjurătoare, pe măsură ce se dezvoltă.

Minora nu are propriile amintiri plăcute privind relaţia părinţilor, nu a văzut comportamente
adecvate, de tandreţe și respect între părinţi, iar pe măsură ce a crescut, a fost fără voia ei,
obligată de împrejurări, în mijlocul unui conflict pe care nu poate să-l înţeleagă.

De exemplu:

La prima ședinţă de evaluare, B M a fost însoţită de cei doi părinţi, și a spus că a venit cu
mami și bunica, chiar dacă bunica nu se afla în cabinet,( a rămas afară să le aștepte). Pe dl.
Brânzan l-a identificat ca fiind Laurenţiu și a fost nevoie de o întrebare suplimentară: cine
este Laurenţiu? a răspuns: “ este tatăl meu biologic”, și imediat a spus nu vreau să vorbesc
despre asta, deși nu i se mai pusese altă întrebare. Fiind din nou întrebată de ce? B M
răspunde „pentru că a lovit-o pe mami, am văzut eu, i-a făcut bubă la picior”

Deși tatăl susţine că acest incident nu s-a întâmplat, a fost de acord pentru liniștea M să-și
ceară iertare de la fosta soţie. După acest gest, B M a spus că l-a iertat, adică nu mai este
supărată pe el, și după câteva minute de contact vizual l-a inclus în jocul ei, a comunicat
corect cu el, l-a lăsat să o atingă s-o ia în braţe, privind din când în când către mama, și
căutând din priviri aprobarea acesteia.

Deși tatăl și-a cerut iertare, răspunsul mamei a fost derutant pentru B M, aceasta a spus că
„ea nu poate să-l ierte.” Copilul a tăcut și s-a jucat mai departe cu tatăl.

La a doua ședinţă, B M din nou nu a interacţionat cu tatăl, evitându-l din priviri. Întrebată de
ce nu îl salută, aceasta a spus: „sunt supărată pe el, dacă mami nu-l iartă, nici eu nu-l iert”
și a continuat să-l ignore, căutând privirea și aprobarea mamei.

După câteva minute, a uitat de supărare, a început să se joace și a solicitat ca mama să își
scimbe locul să vină mai aproape de ea. A inclus în joc și pe tatăl său dar mai reţinut,
precaută, solicitând mai des aprobarea și ajutorul mamei.

Când B M a depășit starea de anxietate, determinată de ambivalenţa sentimentelor faţă de

părinţi, a acceptat ca aceștia să meargă pe hol să discute, ea continuând jocul în cabinet.

11
 În timpul jocului, ( simbolic, vorbea la telefon cu prietena ei) s-a oprit să-mi explice că și
prietena ei are “ o mamă geologică și ea este rea” și face o grimasă de respingere.( Cum o
mamă geologică?) – “adică așa cum Laurenţiu este pentru mine tată geologic”. La un
moment dat, după revenirea părinţilor, în contextul creat, B M a spus că mai are un tată, pe
Florin, că „el este bun, îi face masaj lui mami și mie, și îmi citește povești cu zâne și
prinţese”

La sedinţa a treia, B M a fost mai relaxată, a avut nevoie de mai puţin timp de contact vizual
cu tatăl ca să creeze o relaţie de comunicare adecvată. A interacţionat mai deschis, fără să
solicite des sprijinul și aprobarea mamei. Când a început să comunice cu tatăl, a acceptat să
rămână singuri în cabinet, apoximativ 45-50 de minute. Au desenat, s-au jucat cu o noua
jucărie pe care a primit-o cadou de la tată, iar la final a întrebat când mai vin. A fost
nemulţumită de faptul că s-au încheiat întâlnirile, a plecat mâhnită.

Concluzii: Copilul este în mod natural, intuitiv – instinctiv, atras de relația cu tatăl, are
nevoie de ea, chiar dacă această relație este destul de confuză din punct de vedere
emoțional. B M, ca orice alt copil își iubește tatăl, dar datorită vârstei gândește situațional,
concret, dihotomic bun – rău.Ea învață prin imitație, dar nu poate surprinde complexitatea
relațiilor dintre adulți, reproduce la nivelul ei de înțelegere anumite atitudini ale mamei.

B M a dezvoltat o puternică relație de încredere și atașament față da mama sa, a fost

crescută într-un mediu protectiv, nu au existat momente neplăcute între mamă și copil, se
simte iubită și în siguranță, valorizează relația cu mama și o investeste cu încredere.

B M poate avea momente când refuză întâlnirile cu tatăl, pentru că are alte preocupări în
acel moment, pentru a fi pe placul mamei sau pentru că a fost subtil influențată de
sentimentele acesteia, cu încărcătură afectivă negativă.

În acest context, mama trebuie să conștientizeze că transmiterea acestor sentimente este

dăunătoare pentru copil, ele se pot constitui în constelații la nivel inconştient, ce se înscriu în
matricea emoțională a copilului, afectâd dezvoltatea ulterioară la nivel psihic,
comportamental, relațional, social. Pe parcursul vieții va interpreta evenimentele prin
prisma acestor structuri, ceea ce poate conduce pe termen lung la apariția unor nevroze,
afecțiuni psihice, probleme de relaționare sau integrare socială, dureri sufletești, pe care
copilul le poartă cu el toată viața.

B M are nevoie de încurajarea și susţinerea mamei pentru a-și forma o atitudine potrivită
faţă de relaţia cu tatăl său.

3.Evaluarea relațiilor emoționale dintre cei doi părinți.

Relaţiile emoţionale dintre cei doi părinţi sunt tensoinate și complexe, iar pentru înţelegerea
lor este necesară analiza contextului în care s-au dezvoltat.

12
Deși au trecut patru ani de la momentul conflictului major care a determinat destrămarea
relaţiei, cei doi nu au reușit să depășească starea emoţională negativă, aducând mereu în
discuţie acel moment, fiecare din perspectivă personală.

Iniţial înainte de căsătorie au avut o relaţie timp de cinci ani, în urma căreia au hotărât să se
căsătorească și să locuiască în apartamentul părinţilor d-nei C.

Pe parcursul căsătoriei care a durat patru ani, dl. Brânzan consideră că a trăit puternice
sentimente de frustrare, nu s-a simţit niciodată acceptat de părinţii soţiei, în special de
mama acesteia, care îl blama că nu are studii superioare și își îl supăra adesea folosind
diverse expresii jignitoare.

În timpul petrecut împreună, amândoi sunt de acord că au avut o relaţie normală, cu unele
discuţii inerente traiului în comun, dar nimic grav.

D-na C a pierdut o primă sarcină, iar când o aștepta pe B M, a devenit mult mai atentă și mai
sensibilă emoţional, consideră că avea nevoie de mai mult sprijin din partea soţului, dar
acesta era mereu irascibil, a început să lucreze mai mult, ajungea uneori acasă destul de
târziu. În această perioadă au început să apară primele neînţelegeri.

Dl. Brânzan asociază aceste neînţelegeri cu discuţiile despre faptul că dorea ca familia să aibă
propria casă, și să se ocupe singuri de creșterea copilului, nu era de acord ca după nașterea
fetiţei să locuiască împreună cu mama d-nei C, care ar fi trebuit să ajute la creșterea
copilului. În această idee încerca să lucreze mai mult, era mai preocupat de problemele
financiare și locative. Pe acest fond de stres existenţial, a avut o izbucnire emoţională în
urma unei altercaţii cu mama soţiei, și a plecat din locuinţa acesteia, mutându-se la părinţii
săi.

Acest gest a fost interpretat de soţie ca fiind iresponsabil, și a înaintat cererea de divorţ.
Celelalte aspecte ale conflictului, acuzaţiile reciproce, au venit pe fondul stresului și a
frustrărilor resimţite de fiecare din perspectiva personală.

Soţii Brânzan nu au avut resursele emoţionale și modele de coping funcţionale, să facă faţă
stresului determinat de noile provocări din viaţa lor, au amplificat conflicul, au divorţat,
dar au continuat disputele.

Pe parcurs, centrul de greutate al disputelor s-a deplasat către relaţia cu copilul. Mama fiind
conștientă de avantajul de putere pe care îl avea, a considerat că este dreptul și obligaţia ei
să decidă ce este mai bine pentru copil.

În acest sens, consideră că legislaţia privind custodia comună este generatoare de stres, iar
credinţa ei intimă este că un copil se poate dezvolta foarte bine într-o familie
monoparentală, argumentând prin faptul că are diverse cunoștinţe care sunt persoane bine
integrate familial, social și profesional, chiar dacă au crescut lângă un singur părinte.

În scopul de a apăra copilul de un tată (soţ) în care ea nu mai avea încredere, a extins aceste
scheme de gândire disfuncţională și a interpretat orice întâmplare minoră din timpul pe
care copilul l-a petrecut numai cu tatăl, ca fiind dovada că acesta nu este de încredere ( de

13
exemplu: dacă copilul a făcut o indigestie când a fost la tata era din cauză că acesta i-a dat
o mâncare nepotrivită, din lipsă de responsabilitate, dacă a făcut o indigestie fiind cu
mama, era din cauză că B M este sensibilă, dacă s-a jucat cu un copil și s-au lovit în timpul
jocului, Maria este traumatizată și tatăl iresponsabil, incapabil să-l protejeze, etc).

În timpul celor două ședinţe comune, părinţii nu au reușit să aibă o comunicare rezonabilă
centrată pe soluţii, se axau pe scoaterea în evidenţă a greșelilor celuilalt și nu erau de acord
sub nici un aspect cu privire la relaţia copilului cu tatăl.

Pierderea încrederii și respectului este motivul principal al oricăror eșecuri de colaborare

dintre cei doi adulţi, pentru că d-na C era de părere că fostul soţ este o persoană
“iresponsabilă” iar Dl. Brânzan că fosta soţie „ minte” cu privire la faptul că B M refuză să-l
vadă. Consideră că mama o influenţează negativ pe B M, cu privire la relaţia cu el,
povestind copilului întâmplări neadevărate, (ex. “ Laurenţiu i-a luat casa lui mami, sau a
furat cheile de la mașina lui mami, sau a lovit-o pe mami, te ia de lângă mami” etc.) menite
să îi distorsioneze percepţia și să-l transforme pe el în personajul rău.

Mama nu este de acord ca B M să petreacă un timp așa de îndelungat cu tatăl cât este
indicat de instanţă, pentru că este mică, are rutina ei zilnică, iar fostul soţ „nu este o
persoană responsabilă” și nu are curaj să lase copilul numai cu el. Deși teoretic înţelege
necesitatea relaţiei copilului cu tatăl, consideră că nu poate s-o forţeze pe B M să accepte
întâlnirile cu el, iar B M refuză să-l vadă.

D-na C a propus să o însoţească pe B M la întalnirile cu tatăl, până la vârsta de 6 ani, să

petreacă 2 ore undeva, la un loc de joacă de exemplu și după aceea să se întoarcă acasă. Să
schimbe orele de întâlnire ca să nu mai lipsească de la serviciu și nici B M de la grădiniţă.

Dl. Brânzan, consideră că această propunere este o încercare de a nu-i permite să se apropie
de copil, nu are încredere în sinceritatea ei, crede că va încerca să-l enerveze, sau să-l acuze
de cine știe ce comportamente agresive, să aducă martori falși,etc. sprijinindu-și
argumentele pe declaraţiile neadevărate folosite de fosta soţie, ca dovezi la procese ( în
care nu i s-a dat dreptate).

Tatăl dorește ca programul de legături personale să fie cel indicat de instanţă, dorește în
continuare preluarea copilului de la sediul DGASPC sector 5, deoarece așa se poate
monitoriza comportamentul părinţilor și se pot evita acuzaţiile nefondate pe care se teme că
le va face fosta soţie.

Se simte revoltat și frustrat pentru că în timpul anului 2014, a fost împiedicat să-și
desfășoare conform programului indicat de instanţă, legăturile personale cu copilul. În zilele
din timpul săptămânii de multe ori d-na C nu s-a prezentat, sau a scurtat timpul de întâlnire
motivând că trebuie să ajungă la serviciu ( argumentează cu rapoartele întocmite de la
DGASPC sect.5), iar sâmbăta și duminica susţine că nu i-a fost permis accesul la relaţia cu
copilul, primind din partea mamei răspunsuri seci, conform cărora, copilul refuză să-l vadă,
copilul e bolnav, copilul este la ţară, etc.

Concluzii: relaţiile emoţionale tensionate dintre cei doi părinţi, întreţinute în mod artificial
prin refuzul mamei de a accepta relaţiile personale dintre copil și tatăl său, pot afecta

14
dezvoltarea copilului, prin intensificarea confuziei și neglijarea nevoilor esenţiale ale
acestuia, legate de sentimentele de siguranţă și apartenenţă, de identitate, de acceptare și
iubire, încredere, etc.

În interesul superior al copilului părinţii au responsabilitatea să distingă între adevărul

adulţilor și adevărul copilului.

B M are doi părinţi, aflaţi în deplinătatea facultăţilor mentale, care o iubesc și o

protejează, iar lipsirea copilului de afecţiunea unuia dintre părinţi constituie un abuz
emoţional, cu conscecinţe grave asupra evoluţiei vieţii sale.

3. Abilitățile parentale ale celor doi părinți.

Cu siguranţă nivelul de stres prelungit, menţinut de conflictul dintre cei doi părinţi, și-a pus
amprenta asupra calităţii abilităţilor lor parentale.

Având în vedere faptul că în urma evaluării psihologice, s-a constatat că B M este un copil
normal dezvoltat, rezultă că mama și-a îndeplinit responsabilităţile asumate, este implicată
activ în procesul educaţional, are o relaţie puternică de atașament faţă de copil, este atentă
la nevoile de dezvoltare ale copilului, oferă și primește afecţiune, își iubește și protejează
copilul.

Totuși dincolo de aceste calităţi, a devenit o mamă posesivă și hiperprotectoare, se

consideră îndreptăţită să decidă singură ce este bine pentru copil, se teme de eventuale
pericole la care un tată etichetat drept iresponsabil ar supune copilul. Nu are resurse
psihologice să-și depășească temerile, întreţine un fals conflict cu fostul partener de viaţă,
refuză să pregătească emoţional copilul pentru o relaţie firească cu tatăl său, spunând că nu
poate să-l „ crediteze” în faţa copilului pe Laurenţiu, pentru că ea consideră că el nu este de
încredere.

Mai mult, pe măsură ce a crescut, mama a oferit copilului în numele adevărului și onestităţii,
diverse informaţii din cadrul conflictului cu tatăl, a transformat copilul în confident, îi
împărtășește supărările, suferinţele și temerile cu privire la fostul soţ, elemente pe care B M
nu le poate înţelege în complexitatea lor, inducând astfel copilului sentimente confuze și
contradictorii, generatoare de temeri iraţionale - anxietate, cu răsunet puternic asupra
modului în care este perceput tatăl.

În mod inconștient, prin atitudinea ambivalentă faţă de comportamentul copilului –

permisivă - când copilul refuză să se întâlnească cu tatăl, și autoritară când copilul refuză să
îndeplinească alte sarcini, mama riscă să piardă capitalul de încredere pe care îl are în
prezent, datorită vârstei mici a acestuia. Pe măsură ce se dezvoltă copiii speculează
inconsecvenţele comportamentale ale părinţilor și tind să se folosească de ele pentru a
manipula emoţional adulţii. Inconscvenţele întăresc comportamentul negativ al copiilor.

15
Abilităţile parentale ale tatălui sunt și mai mult afectate de situaţia conflictuală menţinută
pe parcursul anilor, deoarece în puţinele ocazii pe care le-a avut de a petrece timp numai cu
B M, a avut o atitudine permisivă, fiind marcat de teama de refuz a copilului precum și de
dorinţa de a se face plăcut, astfel încât să schimbe modul în care este perceput de fiica sa.

Pe de altă parte, faptul că nu există o comunicare coerentă și civilizată între cei doi părinţi,
cu privire la obiceiurile, plăcerile, nevoile și rutina copilului, îl derutează pe tată, acesta tinde
să fie temător, îngrijorat, nesigur - pentru că orice decizie ar lua, riscă să fie criticată de fosta
soţie și catalogată ca dovadă de iresponsabilitate.

Pe parcursul ultimului an, legăturile personale ale copilului cu tatăl său au fost preponderent
la sediul DGASPC sect. 5, în camera de joacă, iar tatăl nu a avut ocazia să relaţioneze autentic
cu B M, prin participarea la activităţi cotidiene de îngrijire, servirea mesei, plimbare, somn,
etc. în timpul cărora să poată fi perceput ca părinte, iar copilul să-și formeze pe baza
experienţei proprii, percepţii adecvate cu privire identitatea psihologică a tatălui.

Păstrarea acestui tip de întâlniri nu ajută copilul să creeze o legătură personală solidă cu tatăl
său, pentru că în acest context el este perceput mai mult ca un partener de joacă, care își
încetează rolul când se termină întâlnirea, iar tatăl nu are ocazia să-și formeze abilităţi
parentale adecvate nevoilor copilului.

Formarea unor abilităţi parentale adecvate și adaptate cerinţelor de dezvoltare ale copilului,
se cristalizează în timp pe baza activării instinctelor înăscute, și reprezintă rezultanta acţiunii
unor multitudini de factori ce ţin de experienţa nemijlocită și persoanliatatea părinţilor, de
credinţele și experienţele lor de viaţă, de contextul situaţional, de provocările existenţiale,
de modul în care comunică, de dorinţele și aspiraţiile lor, de modul în care își gestionează
bagajul emoţional, etc.

Concluzii: Neconcordanța abordărilor educaționale practicate de cei doi părinți, derutează în

timp și destabilizează scala valorică a copilului, inclusiv percepția propriei identități, pentru
că în funcție de comportamentul și valorile promovate de părinți poate ajunge să aibă o
identitate și o lume diferită cu fiecare dinte ei.

Părinții trebuie să conștientizeze faptul că Maria are nevoie de linişte, de repere existențiale
corecte și un mediu educațional care să-o ajute să integreze şi să opereze cu valori morale,
etice şi umane de calitate.

Concluzii generale: opinie de specialitate

16
Din evaluările psihologice efectuate pentru părinţii minorei B M , rezultă că aceștia se află
într-o stare de normalitate fizică, psihică și socială, că își pot îndeplini cu responsabilitate
rolul de părinte și nu există motive obiective din cauza cărora să nu poată avea o relaţie
personală adecvată cu fiica lor.

Din punct de vedere subiectiv, cei doi părinţi se află într-o situaţie conflictuală artificial
întreţinută ca urmare a blocajului emoţional al mamei în diverse scheme de gândire
disfuncţionale, temeri iraţionale cu privire la siguranţa copilului, ce au ca rezultat privarea
copilului de o relaţie afectuoasă cu tatăl său.

Părinţii se găsesc în prezent într-un cerc vicios, deoarece temerile mamei conduc la
comportamente de apărare, chiar salvare a copilului de eventuale pericole la care ar fi supus
în compania unui tată „iresponsabil”, iar limitarea legăturilor personale cu copilul induce
tatălui o stare de irascibilitate și revoltă, o nevoie de a găsi soluţii pentru rezolvarea
problemei, împotriva voinţei mamei (poliţie, executor, etc), astfel încât fiecare acţiune a lui
întărește convingerea mamei că este iresponsabil și nu se gândește la binele și siguranţa
copilului ceea ce o determină să fie și mai fermă în acţiunile ei, și să declanșeze alte reacţii
emoţionale din partea tatălui, etc.etc.

Minora, conform evaluării psihologice, este normal dezvoltată în concordanţă cu vârsta

cronologică, dar expusă unei confuzii emoţionale din cauza conflictului dintre părinţi.

La evaluarea relaţiilor emoţionale dintre minoră și tatăl său, precum și la evaluarea relaţiilor
emoţionale dintre părinţi, am avut în vedere și efectuarea diagnosticului diferenţial, cu
sindromul alienării parentale, (Parental Alienation Syndrome – PAS) așa cum este descris de
prof. Richard Alan Gardner, constatând că B M prezintă o formă ușoară de alienare
parentală, pentru că relaţia sa cu tatăl nu este total afectată, poate fi menţinută cu ușurinţă,
dar copilul are nevoie de o scurtă perioadă de acomodare, de contact vizual cu tatăl. Această
perioadă de tranziţie este însoţită de confuzie emoţională generatoare de distres. Pe de altă
parte datorită vârstei B M acţionează intuitiv –instinctiv, și depășește relativ ușor această
ambivalenţă emoţională, dealtfel normală având în vedere contextul existenţial.

Mama minorei, deși este un părinte bun, ce dorește să-și protejeze copilul, tocmai din
exacerbarea acestei dorinţe firești, comite unele erori comportamentale, care menţinute în
timp pot determina apariţia unei forme severe a PAS, considerată ca fiind un abuz
emoţional major, deoarece pe lângă faptul că privează copilul de afecţiunea unui părinte, îi
induce o serie de sentimente nepotrivite și trăiri negative, de ură, dispreţ, respingere, etc.
care în mod normal nu se găsesc în sufletul inocent al unui copil.

Pentru prevenirea efectelor PAS, dincolo de resentimentele foştilor soţi, de motivele

divorţului sau de alte considerente personale, morale şi sociale, părinţii trebuie să
colaboreze.
Uneori este dificil pentru un părinte ce trece prin transformări comportamentale şi
restructurări existenţiale rezultate în urma divorţului, să accepte că acţiunile pe care le
întreprinde în avantajul copilului sunt distorsionate de propriile dorinţe şi sentimente cu
încărcătură negativă. Dar, cu cât părintele neagă mai mult timp consecinţele propriului
comportament, efectele asupra copilului sunt mai profunde.

17
La vârsta de peste trei ani, relaţiile copilului cu părinţii dobândesc un caracter educaţional
major, pentru că el învaţă în primul rând prin imitaţie. Învaţă să se poarte corect, să
vorbească politicos, îngrijit, să aibă încredere sau să se teamă, să perceapă relaţiile corect
sau distorsionat, etc.
Este necesar ca părinţii să facă eforturi susţinute pentru a ajunge la depăşirea propriilor
resentimente, să stabilească cât mai repede un nou echilibru existenţial, în care să manifeste
respect pentru fostul partener, o bună şi echilibrată comunicare, conştienţi fiind că numai
astfel de atitudine poate fi benefică copilului.

Fiecare etapă a dezvoltării conştiinţei morale la copil, constituie terenul pe care are loc
asimilarea celorlalte structuri psihice. Prin dragoste şi prin sentimentele de ataşament şi
admiraţie faţă de ambii părinţi, el ajunge să accepte şi să interiorizeze norme morale şi reguli
de viaţă.

Menţinerea unei relaţii tensionate între părinţi, îi poate determina copilului pe termen lung
atitudini conflictuale cu privire la imaginea de sine și propria identitate, oboseală fizică şi
mentală, distres care se reflectă negativ în modul de dezvoltare fizică, psihică și modul de
relaţionare, în rezultatele şcolare, în modul în care ia decizii cu privire la importanţa
acţiunilor sale.

La acest complex de manifestări, dacă se adugă asocierea unor informaţii tulburătoare cu

privire la imaginea părinţilor sau a unuia dintre părinţi - prin denigrare sau blamare,
manifestările comportamentale pot degenera în diverse anomalii prin care copilul îşi
exprimă suferinţa, fiind cunoscută o plajă largă de comportamente - de la izolare, anxietate,
depresie, la evadarea prin consumul de alcool sau droguri, sau atitudini care îl pun în pricol
pe el dar şi pe cei din jur.

Atunci când este subminată imaginea și autoritatea unuia dintre părinţi, părintele uzurpator
trebuie să fie conştient că a deschis o plajă largă de posibilităţi pentru copil, ca acesta să
dezvolte comportamente periculoase. Copiii au înăscut în general simţul dreptăţii, al
corectitudinii, al respectului, etc. dar acestea pot fi uşor deturnate pentru că ei învaţă în
primul rând prin imitaţie comportamentele morale sau imorale.

Pe termen lung imprimarea unor idei şi credinţe disfuncţionale cu privire la valoarea

lucrurilor și la atitudinile de viaţă, pe care copiii le percep şi le imită, le poate afecta
iremediabil calitatea vieţii. Ei pot deveni la rândul lor manipulativi, îi pot instiga pe părinţi
unul împotriva celuilalt pentru a obţine mai multe libertăţi sau avantaje diverse, se pot
revolta împtriva regulilor impuse de părinţi, pentru că li s-a oferit ocazia să manipuleze în
avantajul lor.
Mai târziu în viaţa de adult ei pot reitera comportamentele neadecvate învăţate în
copilărie, în propriile relaţii. Pot deveni adulţi cu probleme de adaptare familială sau socială,
sau adulţi complexaţi, cu tare afective şi comportamentale.

18
5. Formularea recomandărilor privind cele mai adecvate modalități
de îmbunătățire a relației personale dintre minoră și tatăl său,
precum și îmbunătățirea relației dintre părinți.
Cheia îmbunătăţii relaţiei personale dintre minoră și tatăl său, precum și a relaţiei dintre
părinţi, constă în corectarea erorilor comportamentale ale părinţilor și adoptarea unor
atitudini constructive care să creeze premisele pentu dezvoltarea armonioasă a copilului.

a) În acest sens pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre minoră și tatăl său
recomand:

1. Respectarea programului de legături personale, așa cum este stabilit de instanţă.

Copilul are nevoie de timp și implicare în activităţi cotidiene împreună cu tatăl,
pentru a construi o relaţie bazată pe propriile percepţii, pentru a înţelege corect
identitatea psihologică de părinte, a tatălui ( tatăl nu este o persoană cu care copilul
este obligat să se întâlnească, nu este doar un prieten sau un partener de joacă ).

2. Mama să ofere copilului informaţii corecte, în acord cu nivelul lui de judecată și

înţelegere, cu privire la identitatea psihologică a tatălui.

3. Informaţii corecte și cu privire la identitatea psihologică a noului partener de viaţă, al

mamei. Chiar dacă pentru adulţi este firesc să aibă alte relaţii, au responsabilitatea să
clarifice în termeni pe înţelesul copilului tipul de relaţie pe care el îl are cu persoanele
respective. Confuzia de rol este dăunătoare pentru copil, îl derutează și îi crează
conflicte interioare generatoare de stres.

4. Mama trebuie să susţină și să încurajeze copilul pentru a avea o relaţie personală

adecvată cu tatăl său, printr-o atitudine pozitivă și un comportament adecvat faţă de
acesta atât în momentul preluării copilului, cât și în absenţa tatălui, în timpul
discuţiilor cu fiica sa.

5. Tatăl trebuie deasemenea să adopte un comportament și o atitudine adecvată,

politicoasă faţă de mama copilului său, pentru că B M are nevoie să vadă la părinţii
săi comportamente de respect și încredere, pentru a crește liniștită, fără temeri și
conflicte interioare.

6. Este necesar ca mama să pregătească emoţional copilul pentru întâlnirile cu tatăl său,
și să evite să-i ofere alte tentaţii care interferează cu programul de relaţii personale
cu tatăl, precum și transferul deciziei de a-l întâlni sau nu. În timpul pregătirii mama
nu trebuie să ofere informaţii eronate (că se întâmplă ceva rău dacă nu acceptă
întâlnirea), sau tentaţii false (îţi dă o jucărie, îţi ia ceva...etc.) ci să trateze cu
naturaleţe întâlnirea, ca pe ceva firesc și plăcut, acceptat și valorizat de ea, pentru că
va transmite și copilului această atitudine. Uneori poate este nevoie de aprobarea
verbală sau de oferit explicaţii pe înţelesul copilului.

19
7. Mama să aprobe și să încurajeze valorizarea relaţiei copilului cu tatăl, să încurajeze
întâlniri și în afara programului de vizită. Copilul trebuie să se simtă liber să-și invite
tatăl la evenimente importante, (ex. Serbări, competiţii, evenimente școlare,etc).
Copilul nu este un obiect pe care mama îl împrumută pentru câtva timp tatălui, ci o
fiinţă umană cu sentimente, dorinţe, trăiri, aflate în dinamică și într-un cotinuum
existenţial, care se extind și dincolo de programul de legături personale, indicat de
instanţă.

8. Mama trebuie să accepte prezenţa tatălui la evenimentele importante pentru copil

să-i permită acestuia accesul la grădiniţă, la şcoală, la activităţile extraşcolare, la fişa
medicală etc. Copilul are nevoie să-și perceapă tatăl ca pe un adult responsabil și de
încredere, cu drepturi egale de a se manifesta ca părinte. Dacă un părinte pune
anumite interdicţii celuilalt, îi știrbește autoritatea, cu consecinţele de rigoare asupra
copilului.

9. Mama să renunţe la a povesti copilului problemele, suferinţele sau cuzele conflictului

dintre adulţi, (a-l transforma în confident în numele adevărului și onestităţii) pentru
că acest lucru este dureros și derutant pentru copil, iar în literatura de specialitate
este catalogat ca abuz emoţional, deoarece copilul nu are capacitatea de a înţelege
complexitatea relaţiilor dintre adulţi și poate fi cu ușurinţă manipulat emoţional să-și
asume atitudini contrare interesului său. Explicaţiile date copilului trebuie să fie
simple pe înţelesul lui și să reflecte adevărul obiectiv, neîncărcat de conţinuturile
emoţionale subiective.

10. Părinţii să facă eforturi pentru a-și gestiona corect bagajul emoţional, să nu
reacţioneze prin tristeţe sau revoltă când copilul petrece timp în mod plăcut cu unul
din ei, pentru că îl vor determina să devină închis în el, ascuns, să aibă sentimente de
vinovăţie, etc. și să dezvote identităţi diferite, cu fiecare dintre ei ( aceasta fiind o
problemă psihologică foarte gravă, cu repercursiuni negative pentru evoluţia vieţii de
adult).

11. Mama să evite comportamentele hiperprotective, pentru că influenţează negativ

relaţia copilului cu tatăl, ( inducându-i copilului confuzie) crează în mintea lui temeri
iraţionale faţă de tată și retragerea din relaţie, refuzul copilului de a avea legături
personale cu un tată care l-ar putea pune în pericol sau ar periclita relaţia lui cu
mama.

12. În situaţia în care mama nu-și poate depăși blocajul emoţional prin eforturi proprii,
recomand punerea în aplicare a comportamentelor enumerate mai sus, paralel cu
parcurgerea unei terapii cognitiv-comportamentale, pentru corectarea schemelor de
gândire disfuncţionale. Chiar dacă mama a mai beneficiat de intervenţii psihologice în
cadru privat, acestea nu și-au atins scopul, ca atare, recomand schimbarea
terapeutului.

20
b) Pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre cei doi părinţi recomand:

1. Respect reciproc și comunicare sinceră - orice relaţie constructivă pentru viitorul

copilului, are la bază aceste atitudini – Părinţii să-și recadreze reperele existenţiale, să
nu mai interacţioneze într-un mod generator de conflicte, să vorbească cu respect
între ei, precum și unul faţă de altul în prezenţa copilului.

2. Respectarea programului de vizită, așa cum este stabilit de instanţă, fără a transfera
copilului întreaga responsabilitate a relaţiei cu tatăl. Dând posibilitatea copilului de a
decide asupra întâlnirii cu tatăl, atunci când instanţa a decis deja asupra unui
program de vizită, creează tensiuni între cei doi părinţi, care se răsfrâng negativ
asupra dezvoltării ulterioare a copilului.

3. Mama să pună în aplicare recomandările de puncul a), pentru a detensiona relaţia cu

fostul soţ și a crea un cadru psihologic optim pentru dezvoltarea copilului.

4. Părinţii să se informeze reciproc cu privire la nevoile copilului, la solicitările lui, la

intenţiile legate de activitatea lui școlară și extrașcolară, pentru a putea avea o
poziţie unitară cu privire la atitudinea faţă de copil și nevoile sale, precum și
canalizarea eficientă a resurselor financiare către nevoile reale ale copilului.

5. Până când se restabileste un echilibru de comunicare și relaţionare între părinţi,

recomand continuarea monitorizării relaţiei la sediul DGASPC sect.5 și preluarea
copilului de către tată în prezenţa unui asistent social sau a unui psiholog, precum și
schimbarea orelor de întâlnire astfel încât să respecte programul de lucru de la
DGASPC, programul de grădiniţă al B M și programul de lucru al părinţilor. Sugerez în
acest sens ca întâlnirile de joia să se desfășoare începând de la ora 13, iar cele de
weekend să înceapă vinerea la ora 13, și să se continuie sâmbătă, urmând ca Maria să
petreacă duminica cu mama, fiind o zi în care se pregătește pentru grădiniţă.

Semnătura şi parafa,
Data: 06.10.2014

21