LITER-CLUB. Revistă de Cultură, VI, Nr. 2 (21), Apr. - Iun. 2021

1
Liter-Club
Revistă de cultură
Anul VI, nr. 2(21),

aprilie – iunie 2021
Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

2
PRO DOMO
Biblioraft
Theodor CODREANU, Europa în care
putem crede, Bucureşti, Ideea europeană,
2021, 472 p. (Eseuri despre integrarea
României în cultura şi civilizaţia europeană).
Din Cuprins (selectiv): Cine sunt
euroscepticii?; I. Pe urmele Declaraţiei de la
Paris. Un homuncul marxistoid:
„Corectitudinea politică”; Părintele Stăniloae
şi modelul cultural; „Sarea Terrei”; II.
Europenismul românesc. Svetlana Matta:
europenitatea lui Bacovia; Manolicul
european; De la formele fără fond la
modernitatea tendenţială; Românii şi Europa
bicefală; Europenitatea lui Horia Bădescu; III.
Legenda neagră a europenităţii româneşti. De
a şcoala Haretiană la marea reeducare; Homo
europeus sau analfabetul funcţional; Damnatio
memoriae; Mistificarea istoriei naţionale;
România sub zodia cumpenei; Eminescu,
Eliade şi Robert D. Kaplan; o ţară de
înlocuitori; Indice de nume.
Petruş Andrei, 75 de poeme, Roman,
Editura Papirus Media, 2021, 130 p.
În Cuprins (excurs lirico-biografic în 75 de
poeme): Poveste. 1 iunie 1946, Mama, Înviere,
Rondelul studenţiei, familia, poveste de iubire,
Cărtţile, Harta limbii române, Spovedanie,
Destin, Dihotomie, Nostalgie, Starea de graţie,
Rondelul Doamnei mele, Rondelul biografiei,
Despărţire; Semne de prietenie.
Theodor CODREANU, Taborice, Huşi,
Editura Horeb, 2021, 394 p.
Din Cuprins (selectiv): Notă asupra ediţiei;
I. Lumea-ca-lumen. Fragmente filocalice; Un
mare cărturar şi ierarh: Melchisedec
Ştefănescu; Creştinismul eminescian;
Eminescu şi Patriarhul Marii Uniri; Părintele
Stăniloae şi Europa Unită; Brâncuşi în viziunea
Preafericitului Patriarh Daniel; Estetică şi
teologie; PS Ignatie: Terapia adevărului;
Paradoxia gândirii Treimice (George Remete);
Călătoria liturgică a lui Theodor Damian; II.
Ispite gnostice. Un precursor „politically
correct”; „Erezia” lui Tolstoi; Hermeneutica
parabolelor lui Iisus; Proiectul „Asaltul
Cerului”; Dualismul ca ispită a
raţionalismului; Gabriel Liiceanu şi „bătaia”
de câmpi a raţionalismului; Indice de nume.

3
Moment: In memoriam
NICOLAE DABIJA
(15 iulie 1949, Codreni-Cimişlia -
12 martie 2021, Chişinău,
Moldova)
Ţara mea de dincolo de Prut
Ţara mea de dincolo de Prut,

Mi s-a dat poruncă să te uit.
Să te şterg din minte c-un burete,
Patria mea pusă la perete.
Şi, ca-n anii noştri cei mai trişti

Iar să mă prefac că nu exişti,
Iar să mă prefac că nu pot plânge
Şi că alta-i ruda mea de sânge.

Numai lacrima dacă-ţi mai este scut,
Numai dorul te mai apără de rele,
Ţară tristă-a Pruturilor mele.
Mi se-ngăduie şi-acum, ca mai-nainte,

Să bocesc cu câteva cuvinte.
Trec pe stradă, necăjit, şi-mi zic:
Of, mai bine mut - decât peltic!
Iar scripturile gândite de străbuni

Mi se zice c-ar fi pline de minciuni
Şi că viitorul meu a fost trecut,
Ţara mea de dincolo de Prut.

Am să-ncerc, dacă-am să pot să uit;
Şi, cum scriu la carte-naintaşii,
Am să-ncerc ca să-mi iubesc vrăjmaşii.
Dară dincolo de moarte, Ţară-a mea,

Nu mă părăsi, nu mă lăsa –
Când chema-mă-va la Dânsul, Dumnezeu,
Te implor să spui că sunt al tău.

4

Mi s-a dat poruncă să te uit.
...Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,
Uite-mă pre mine Dumnezeu!
Theodor CODREANU
(Huşi)
Nicolae Dabija şi armonia personalităţii

Am spus-o, în mai multe rânduri, că după
dramatica plecare dintre noi a lui Grigore
Vieru, i-a rămas lui Nicolae Dabija „povara” şi
cinstea de a duce mai departe, în cel mai înalt
grad, năzuinţele şi durerile renaşterii
naţionale în Basarabia, cea mereu
ameninţată de lideri politici mancurtizaţi,
culminând, în zilele din urmă, cu Igor Dodon.
Acum, la plecarea lui năprasnică, din 12
martie al celui de al doilea an al pandemiei,
se pune întrebarea: cine îi va duce mai
deoparte „povara” în aceste vremuri de holeră
politică şi spirituală? Nu am răspuns, fiindcă
toate valorile lumii se află în prăbuşire. Şi nu
ne rămâne decât să-i lăudăm forţa de
luptător pe frontul renaşterii naţionale,
îngemănată cu o simfonică armonie a
personalităţii. Nicolae Dabija a fost şi rămâne
un scriitor complex: poet, prozator (romanul
Tema pentru acasă a făcut epocă atât în
Basarabia, cât şi în câteva ţări occidentale),
publicist de forţă eminesciană, creator de
revistă, asigurând longevitatea celei mai
importante publicaţii chişinăuiene,
„Literatura şi arta” (care a atins tiraje
impresionante de 250.000 de exemplare),
autor de manuale şcolare şi de proiecte
politice, precum reînfiinţarea Sfatului Ţării
care să readucă Basarabia la Patria-Mamă
ş.a.m.d. Ca poet, a fost recunoscut cap al
generaţiei „ochiului al treilea”, sintagmă
preluată din titlul care l-a consacrat în 1975.
După „ediţia de autor” Doruri interzise,
Nicolae Dabija 1 a venit cu cea mai
reprezentativă antologie a operei sale
poetice în colecţia de „ediţii critice”
coordonată de poetul Daniel Corbu la
Princeps Edit din Iaşi (2011). Intenţia
sintezei sale lirice este dată şi de titlul Poeme
pentru totdeauna, o selecţie amplă
cuprinzând peste treizeci de poeme în plus
comparativ cu anterioara, plus o secţiune
1
Nicolae Dabija, Doruri interzise, ediţie de autor,
Editura Litera Internaţional, Chişinău – Bucureşti,
2003.
5
nouă (a şaptea) de 38 de Aşchii de cer, un

grupaj de reflecţii, instantanee dialogate,
aforisme, care sunt, la rândul lor, mici
poeme. Celelalte şase părţi sunt: I. Ochiul al
treilea, II. Lacrima care vede, III. Zugravul
anonim, IV. Cercul de cretă, V. Dreptul la
iluzie, VI. Libertatea are ochii lui Dumnezeu.
Antologia Doruri interzise era o selecţie din
şaisprezece volume ale autorului, dispuse
cronologic. În Poeme pentru totdeauna,
distribuirea septenară ne arată o voinţă de
construcţie a ansamblului nu doar pe
criteriul cronologic, ci şi ideatic, dându-ne
oglinda evoluţiei şi structurii interne a liricii
sale, ca travaliu „demiurgic” senar încununat
de ziua a şaptea, a odihnei şi a contemplaţiei
prin „aşchii de cer”.
Nu întâmplător majoritatea acestor
instantanee e alcătuită din comentarii biblice
strâns legate de destinul Basarabiei, al
adevărului artei şi al Fiinţei, arcuite între
frigul şi frica Mariei Petre („unul şi acelaşi
lucru”) cu care s-a întors din Siberia şi
imaginea scorburii de stejar din romanul
postum al lui Arhip Cibotaru2, Pe timpul lui
Teleucă, scorbură în care sătenii prozatorului
au păstrat, sub jurământul tăcerii, icoanele,
odoarele, cărţile sfinte ale Bisericii până la
căderea regimului sovietic. „Păstrarea unei
taine – conchide Nicolae Dabija – de o
întreagă comunitate, cu mic, cu mare, face
parte, fără îndoială, din Basarabia Profundă,
parte a României Profunde, ca şi acea
biserică micuţă, care a încăput în scorbura
unui stejar, în aşteptare de vremuri mai
bune”. Cartea lui Nicolae Dabija (ca şi cartea
testamentară a lui Grigore Vieru, Taina care
mă apără, apărută în aceeaşi colecţie
patronată de Daniel Corbu, ultima pe care
şi-a supravegheat-o, în ajunul propriei
dispariţii năprasnice), poate fi considerată, la
rândul ei, „o biserică micuţă”, zidită manolic
timp de 46 de ani de la debutul
adolescentului din 1965 din „Tinerimea
Moldovei” (cu un grupaj de versuri
prezentate elogios de Mihai Cimpoi, el însuşi,
pe atunci, un foarte tânăr critic literar) şi
până la volumul testamentar arhitecturat
„pentru totdeauna”, cu sentimentul împlinirii
în Carte. Este semnul armoniei personalităţii
unuia dintre cei mai importanţi poeţi români
contemporani, armonie, în definitiv,
2
Cf. Arhip Cibotaru, Pe timpul lui Teleucă, Editura
Universul, Chişinău, 2010
6
eminesciană, de sorginte muzicală, desigur,

precum cea a limbii române, semnul dăinuirii
noastre ca naţiune.
Râmnicu Sărat, mai 2010

Petruş ANDREI
(Bârlad)
Elegie
Pentru Doina Dabija
Te ştiu, deşi nu te-am văzut vreodată,
C-ai fost, neîndoielnic, fericită
Când te vedeai de cei din jur iubită,
Fiind alături de-ndrăgitul tată.
Acum, însingurată şi cernită,
Prin casa mare-l cauţi disperată
Şi, ca şi noi, vrei să-l mai vezi o dată
Să fii de braţe calde ocrotită.
Voiai să ai puteri miraculoase
S-alungi ameninţările hidoase,
Să cuceriţi iar zările albastre.
Te credem că ţi-e frig şi noaptea-i tristă
Dar de aici, din pagini de revistă,
Noi te-ncălzim cu inimile noastre.
Patria mea
Lui Nicolae Dabija
Au rupt din Ţară-aproape jumătate,
În urma unui odios tratat,
Ne-au fost familiile deportate
Şi Tatăl nostru ne-a fost maltratat.
Cu forţa ei ne-au despărţit părinţii
Şi adevărul ei l-au îngropat
Iar din biserici ne goniră sfinţii
Şi pe bolnavi i-au azvârlit din pat.
Când şi pe mine mă ameninţară
Că, pe jeratic, am să merg desculţ,
Le-am spus atunci acelor fără ţară:
„La limba mea română nu renunţ!
7
Marcel MIRON
(Huşi)
Tăinuita comoară
In memoriam: Nicolae Dabija
Acoperim comoara
cu flori şi pânze curate
scoase din cufere vechi
şi lăzi de zestre
bătute în ţinte de argint.
Tragem perdeaua
peste un veac de zbucium amar
unde moartea a lucrat
cu program prelungit
fără concediu de odihnă
în grădinile dintre Prut şi Nistru
de unde a smuls florile
şi le-a plantat în permafrostul
câmpiilor arctice
într-un experiment criminal.
Acoperim comoara
cu pânze văduve
şi ramuri plânse
de doine şi balade
rămase orfane de cântăreţi.
Peste veac
flăcări albastre
vor juca horele
vechilor comori.
Oare coasa morţii

va ocoli stejarii seculari
dintre Nistru şi Carpaţi?
Vasile FLUTUREL
(Mogoşeşti, Iaşi)
Baladă-scrisoare de... târziu şi depărta

Lui Nicolae Dabija, in memoriam
Frate Nicolae / Nicolae Frate,
Chiar de, iată, iar adie-a primăvară,
Nouă ni-i târziu, nouă ni-i departe,
Căci a coborât bezna peste Ţară.
Curge peste fire un atroce frig

Cu iz de Siberii mult prea blestemate,
Cum a curs si când bunul Bade Grig
S-a mutat la Ceruri într-un miez de noapte.

Steaua ta albastră tremură întruna,
Palidă lumină cade pe Cetate -
Într-un nor bezmetic s-a ascuns şi Luna.

8
N-am crezut vreodată că o dimineaţă

Se poate preface-n sumbră-nserare,
Că în zori de zi (Doamne !) se şi moare,
Că Vitejii trec (şi ei) în altă viaţă.

Clopotele-n turle bat a-nsingurare,
Sufletele noastre-s toate-nlăcrimate
Şi sunt trişti şi sfinţii de prin calendare...

Odihnă nu aibă cine-a inventat
Pentru verbul vieţii si un timp trecut -
Timpul cel mai negru şi mai blestemat.
Când deschizi PC-ul pe loc te cutremuri -

Citesc pe „a fost” ca pe un blestem
Care mă aruncă, cinic, peste vremuri,
Dar eu te văd, harnic, scriind un poem,
Deşi parc-aud un frecat de palme

(Pe-undeva, la curţi mai mici ori mai mari)
Şi şoapta scrâşnită c-a unei sudalme:
„Iată că e doliu peste Căinari!...”
Da, dar nu e doliu, Frate Nicolae,

Peste Căinari, Codreni, Cimişlia -
E Cuvântul tău, ca o vâlvătaie,
Luminând, de-a-ntregul, toată România.
Frate Nicolae, trăim grea etapă,

Tocu-n călimară parcă-ncremeneşte,
Dar, cum sângele nu se face apă,
Vom vorbi şi scrie pururi româneşte.
Pe copiii noştri, ca şi pe nepoţi,

Spre a nu-şi uita sacra rădăcină,
Cu latine slove-i vom deprinde toţi,
Convinşi că doar ele îi scot la lumină.

Peste Plai adie iar a primăvară...
Chiar de ni-i târziu, chiar de eşti departe,
Păstrăm amintirea-ţi ca pe-o floare rară.
23 martie 2021

9
Culturale, literare…
Teodor PRACSIU
(Vaslui)
Teatrul „Victor Ion

Popa” - Bârlad
Slugă la doi stăpâni
de Carlo Goldoni (I)
O minimă rigoare de
cronicar mă obligă să precizez că montarea
cu Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni,
văzută în aprilie 2021, este revendicată
legitim de stagiunea 2019-2020 a teatrului
bârlădean, conform precizărilor din
subţirelul Caiet-program ce mi-a parvenit
prin amabilitatea actorului Alex Savu. În
plină pandemie (municipiul Bârlad este
stigmatizat, deocamdată,... de codul roşu)
trupa a venit la Vaslui şi a evoluat pe scena
îmbătrânitei Case de Cultură a sindicatelor
„Constantin Tănase”, într-un spaţiu şi într-o
ambianţă nu tocmai fericite, sala beneficiind
- cum se ştie - de o acustică aproximativă,
plus atmosfera glacială (la propriu), publicul
fiind obligat de restricţii şi la... distanţare
socială. Zestrea repertorială a teatrului s-a
îmbogăţit astfel cu un nume de prestigiu
universal, Carlo Goldoni (1707-1793), ceea
ce nu poate fi decât lăudabil pentru scena
bârlădeană, a cărei istorie a început la 28
decembrie 1955, exact cu 66 de ani în urmă.
În 2007, Italia şi Franţa, deopotrivă, au putut
marca tricentenarul naşterii dramaturgului,
ivit (nu din spuma mării, ca Afrodita) la
Veneţia, oraşul-republică de care a rămas
toată viaţa ataşat sufleteşte, deşi ultimii 30
de ani a locuit la Paris.
Am simţit nevoia să recitesc textul
goldonian, pentru o împrospătare necesară a
impresiilor, folosind excelenta ediţie bilingvă
(română-italiană) Carlo Goldoni – Teatru I
(Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, 528 p.,
ediţie îngrijită de Roxana Utale şi Smaranda
Bratu Elian, cu o prefaţă de Carmelo Alberti).
Longevivul Carlo Goldoni (86 de ani) a fost o
pildă de prolificitate, prefaţatorul italian
consemnând scrupulos performanţele
acestuia: 120 de piese în proză, în versuri şi
în dialect, 17 tragicomedii, 47 de melodrame,
25 de drame pentru muzică, 19 drame
serioase (sic!) pentru muzică, 12 cantate,

10
serenade şi piese religioase, 5 scenarii

pentru comicii italieni de la Paris, la care se
adaugă versurile de tinereţe, epistolarul,
prefeţe, dedicaţii, introduceri la actele
comice şi ampla autobiografie (Memorii).
Infatigabilul Goldoni a năzuit toată viaţa
să reformeze teatrul, în sensul delimitării
estetice de commedia dell’arte, şi chiar dacă
n-a izbutit pe deplin - evaluarea aparţine
experţilor - a marcat un moment esenţial în
evoluţia artei scenice. În secolul
iluminismului european, efervescent şi
novator, „grila” artistică a commediei dell’arte
era inevitabil desuetă, dacă avem în vedere
vectorii ei estetici: actorii nu aveau la
dispoziţie un text scris, ci doar schiţa sumară
a unui subiect, ei punându-şi la bătaie arta de
a improviza situaţii comice, dialoguri,
conflicte, confruntări etc. Tipologia
„măştilor” în commedia dell’arte s-a
cristalizat cu timpul şi a devenit familiară
spectatorilor: Colombina, fata simplă, de
extracţie socială modestă, Pantalone,
negustorul pe cât de bogat pe atât de avar,
Doctorul, scorţos, pedant şi îngâmfat,
militarul fanfaron, servitorii pendulând între
isteţime şi neghiobie, Brighella şi Arlechino
ş.a. Aceste personaje previzibile pentru
public, de factură eminamente comică, se
defineau prin limbaj, gestică, atitudini
corporale. Goldoni însuşi va apela la
exponenţi ai acestei tipologii, lesne
recognoscibili de către spectatorii empatici,
receptivi la tot ceea ce se întâmplă pe scenă.
Mai exact spus, Goldoni potenţează resursele
expresive ale commediei dell’arte, luând din
„panoplia” acesteia ceea ce era viabil (gesturi
şi replici sprintene, relaţia empatică scenă-
public, autenticitatea limbajului, conexiuni
ale subiectului cu evenimente ale
contemporaneităţii, eliminarea retorismului
factice ş.a.), renunţând la grosolănii şi
obscenităţi.
Carlo Goldoni este un maestru al
comicului de situaţii, prin ingeniozitate,
inedit şi fantezie. Piesele lui excelează în
situaţii comice, născute firesc în fluxul vieţii
cotidiene. Veneţia pulsează de vitalitate, iar
în acest spaţiu populat de negustori, hamali,
stăpâni, slugi, gondolieri, spălătorese, gură-
cască, de proşti şi şmecheri, paradoxal, încă
mai pot conta valorile morale: onoarea,
cinstea, loialitatea, prietenia, dragostea,
onestitatea în afaceri, camaraderia. Limbajul
personajelor - pitoresc, viu, însufleţit - şi
11
situaţiile comice definesc implicit

temperamente şi caractere. Goldoni pune în
faţa acestei lumi a secolului al XVIII-lea -
iluminist prin excelenţă - o oglindă uriaşă şi
fidelă, iar simpatiile lui merg, deopotrivă,
obiectiv, către cei înstăriţi şi către oamenii
simpli. Implicit el respinge spiritele
oneroase, tranzacţionale şi optează pentru
demnitate umană. Iată miza majoră a operei,
caratul ei educativ, umanist.
Istoricii teatrului au reconstituit minuţios
circumstanţele naşterii comediei Slugă la doi
stăpâni, cea dintâi schiţă a piesei fiind scrisă
în 1746, la sugestia şi sub inspiraţia lui
Antonio Sacchi, socotit la vremea respectivă
cel mai bun Arlechino al Italiei, „un artist
care uneşte graţia măştii cu indispensabilul
talent profesional” (v. Carmelo Alberti -
Prefaţă: „Teatrul lui Carlo Goldoni, de la
Veneţia în Europa”, ed.cit., p. 10). Miza
tematică a comediei goldoniene trebuie
obligatoriu contextualizată, pentru a nu
comite erori impardonabile prin
contemporaneizare forţată, judecând
lucrurile din perspectiva secolului al XXI-lea.
Un servitor, Truffaldino, „urmaşul” lui
Arlechino din commedia dell’arte, încearcă
imposibilul: să fie simultan slugă la doi
stăpâni. Versiunea definitivă a piesei (fixată
temporal cu aproximaţie în 1753) înlesneşte
o reprezentaţie „în care toate măştile şi toate
personajele sunt nevoite să se definească în
funcţie de această duplicitate. Aşa se
întâmplă că o tranzacţie maritală este atât de
învăluită în ambiguitate încât comedia este
împinsă până la limita unui roman noir.
Beatrice se îmbracă bărbăteşte ca să
călătorească sub numele fratelui Federico,
ucis în duel şi, căutându-şi iubitul bănuit de
asasinat, ajunge la Veneţia. Prin convenţie, la
sfârşit, ordinea se recompune, dar printre
rânduri se pot observa semnele unui haos
care stă să izbucnească, care ar putea
reapărea şi da peste cap liniştea abia
obţinută” (loc.cit., p. 11).
Acestea ar fi datele preliminare ale
problemei de la care poate porni eventual
demersul regizoral. Directorul artistic al
montării bârlădene, Bogdan Huşanu, a avut
în faţă câţiva vectori ai tradiţiei care
reprezintă tot atâtea provocări: un
dramaturg de notorietate universală, un text
„clasic” arhicunoscut şi o serie de montări
celebre în spaţiul teatral european, toate
capabile să stimuleze, dar şi să genereze
12
complexe culturale şi inhibiţii. Regizorul

bârlădean n-a părut atât de timorat pe cât
ne-am fi aşteptat, promovându-şi „partitura”
cu destulă dezinvoltură. El notează de altfel
nonşalant în Caietul-program, în cheie
absurd-ironică: „... Goldoni a scris acest text
în urmă cu aproape trei sute de ani (fixarea
în timp e destul de aproximativă; de la
redactarea versiunii definitive au trecut
exact 268 de ani, n.n., T.P.). Altfel funcţiona
pe atunci facebook-ul şi altele erau relaţiile
dintre oameni şi dintre clasele sociale”.
Hotărât lucru, Bogdan Huşanu rosteşte un
adevăr istoric unanim acceptat şi este cert că
nu-l va contrazice nimeni. Cât priveşte aluzia
la facebook, nu ne rămâne decât s-o trecem
în lunga listă de glume gratuite, de care, azi,
sunt pline reţelele de socializare.
(Va urma)
Theodor CODREANU
(Huşi
Din mişcarea literară a

Vasluiului (I)
Judeţ din Moldova de

mijloc, cotat ca unul dintre
cele mai sărace din ţară,
Vasluiul se revanşează pe
tărâm spiritual, producând
valori de prestigiu naţional
şi european, azi adunând la un loc teritorii
din fostele judeţe Tutova, Fălciu şi Vaslui,
focalizate cultural în principalele oraşe:
Bârlad, Vaslui şi Huşi, cu ramificaţii şi în
multe localităţi rurale, unde s-au născut
scriitori remarcabili. Tradiţiile scrisului sunt
vechi, la 1591 înfiinţându-se Episcopia
Huşilor3, sub domnia lui Ieremia Movilă. Aici
au păstorit episcopi cărturari şi scriitori, ca
Dosoftei şi Amfilohie Hotiniul, dar şi unii care
s-au născut în spaţiul Eparhiei Huşilor, ca
Veniamin Costache (născut la Roşieşti, în
1768, decedat în 1846) sau Iacov Antonovici,
3 Recent, istoricul ieşean Ioan Caproşu a

descoperit un document care indică existenţa
unui episcop de Huşi (Mitrofan) la 1591,
documentele de până atunci oprindu-se la 1598.
(A se vedea Costin Clit şi protosinghel Zaharia
Curteanu, Repere istorice ale vieţii monahale în
Episcopia Huşilor, în albumul Tinda raiului.
Mănăstiri şi schituri din ţinutul Vasluiului, Huşi,
Editura Horeb, 2020).
13
născut în Similişoara Bogdanei, fostul judeţ

Tutova (1856), episcop de Huşi, având
mormântul în incinta Episcopiei, plecat fiind
la cele veşnice în 1931. Scriitori şi gânditori
premoderni şi moderni ridicaţi de aici, legaţi
de locurile copilăriei: Dimitrie Cantemir,
Alexandru Beldiman, Raicu Ionescu-Rion,
Alexandru Vlahuţă, George Tutoveanu, Victor
Ion Popa, Mihai Ralea, Anton Holban, George
Buznea-Moldoveanu (poet, traducător al lui
Dante), L.M. Arcade, Costache Olăreanu,
Cezar Ivănescu, C.D. Zeletin, Ion Iancu Lefter,
Ion Alex. Angheluş, Ion Murgeanu, Vicenţiu
Donose, Constantin Parfene, Valeriu C.
Neştian, Cristian Simionescu, Marta Miclescu,
Ion Gheorghe Pricop, Petru Ioan, Mircea
Ciubotaru, Ioan Baban, Teodor Pracsiu,
Lucian Vasiliu, Petruş Andrei, Ion Enache,
Nicolae Ariton, Marius Chelaru, Ioan Mâcnea-
Vetrişanu, Simion Bogdănescu, Iorgu
Gălăţeanu, Mihai Apostu, Lina Codreanu,
Marcel Miron, Mihai Sultana Vicol, Marian
Constandache, Paul Munteanu, Ancelin
Rosetti, Vasilian Doboş, Martin Cata, până la
valul celor tineri: Daniela Oatu, Raluca
Faraon, Adrian Buzdugan, Nicuşor Darabană,
Cătălin Al Doamnei, Cristinel C. Popa,
Cornelius Drăgan, Rareş Tiron ş.a.m.d.
Mişcările literare de răsunet sunt, fără
îndoială, cele cu program şi reviste, cu
reprezentanţi de frunte, cum a fost cazul
Junimii şi al „Convorbirilor literare”, al
curentului socialist de la „Contemporanul”, al
grupării „Criterion” sau al Cercului Literar de
la Sibiu, ca să le amintesc doar pe acestea.
Aparentă excepţie a făcut „Şcoala de la
Târgovişte”, dar cei trei întemeietori (un
târgoviştean, Mircea Horia Simionescu), un
bucureştean (Radu Petrescu) şi un huşean
(Costache Olăreanu) s-au întâlnit la Liceul
„Ienăchiţă Văcărescu”, unde şi-au descoperit
vocaţia şi au editat reviste-manuscris pe cont
propriu. Bârlădenii au întemeiat o instituţie
culturală al cărei prestigiu s-a impus la nivel
naţional: Academia Bârlădeană, născută la 1
mai 1915, prin pasiunea şi strădania celor
care s-au numit George Tutoveanu, Tudor
Pamfile, Toma Chiricuţă. Până în 1947, când
tot eşafodajul României interbelice s-a
prăbuşit politic şi cultural, Academia
Bârlădeană a tot crescut, adunând în jurul ei
valori ca Alexandru Vlahuţă, Victor Ion Popa,
Vasile Voiculescu, I.M. Raşcu, G.G. Ursu, Iuliu
Niţulescu, Mihail Lungeanu, G.M. Vlădescu,
Iuliu Săvescu, D. Iov, Nichifor Crainic, Pamfil
14
Şeicaru, Ion Buzdugan, Atanase Mândru,

George Tască ş.a. Programul mişcării a fost
unul naţional, în tradiţia celor de la „Dacia
literară”, „Sămănătorul”, „Viaţa Românească”
sau „Gândirea”. La împlinirea a zece ani de la
întemeiere, George Tutoveanu scria în
„Graiul nostru”: „Ştiind că unitatea culturală
şi sufletească a tuturor neamurilor a mers
înaintea unităţii lor politice noi am răspuns
la vrăjmăşia celorlalte neamuri, printr-o
singură hotărâre: Statornicirea-n inimi şi-n
minţi a unei luminoase conştiinţe naţionale,
prin ajutorul unei literaturi izvorâte din
adâncurile sufletului românesc şi
răspândirea acestei literaturi până-n cele din
urmă «straturi» ale neamului nostru.
(Va urma)
Dan ANGHELESCU
(Bucureşti)
Între volume:
• Cerul în apă, 1970
• Lumea ca adiere, Iaşi,
1980
• Poeme, Bucureşti, 1989.
• Ireal de-ne-temperat,
Iaşi, 2012
• A ce moment j’aurais dû parler / Şi atunci ar
fi trebuit să vorbesc (volum bilingv româno-
francez), Bucureşti, 2012
• Discursuri îndrăgostite, Bucureşti, 2015
Mircea Anghelescu sau viaţa ca o carte (I)
Profesor emerit al Facultăţii de Litere a

Universităţii din Bucureşti, distinsă
personalitate de cercetător, critic şi istoric
literar premiat de Uniunea Scriitorilor pentru
ediţii critice (1983), deţinător al Premiului
B.P. Hasdeu al Academiei Române pentru
istorie literară (Monografia Heliade – 1986),
preşedinte al Asociaţiei de literatură generală
şi comparată din România (2009-2011),
Mircea Anghelescu reprezintă una dintre
figurile emblematice ale vieţii scriitoriceşti
din România de azi.
Ceea ce se cuvine să observăm, înainte de
toate, cu privire la prezenţa sa în teritoriile,
nu tocmai fericite şi senine ale literaturii
contemporane ar fi şi – nu prea des întâlnită
– calitatea de martor, în fapt aceea de
„martor al apărării care motivează şi solicită
tribunalului public o sentinţă mai nuanţată
sau mai favorabilă/…/ Mărturia, aşa cum
15
singur accentuează, poate fi mai utilă/…/

asupra unui domeniu de elecţiune, pe care îl
cultivă de câteva decenii: în cazul de faţă,
este vorba probabil de felul în care literatura
se reflectă în /…/ texte care comentează
situaţii speciale ale autorilor în contextul
unor discuţii mai «delicate» de ordin etnic
sau politic şi prezentarea unor activităţi
literare puţin cunoscute astăzi, cu
reverberaţii politice importante” (Mircea
Anghelescu, 2017, Am fost martor – Istoria
literară ca depoziţie, ed. Spandugi no, 8,9.)
Una dintre deosebit de importantele
poziţionări literare ale lui Mircea Anghelescu
se configurează în forma unor curajoase şi
ample „depoziţii” în favoarea îndelung
discreditatului fenomen al exilului românesc,
acela pe care actualitatea noastră continuă
să-l ignore ca şi cum nu ar aparţine istoriei
naţionale. Asupra valorilor lui, a
particularităţilor lingvistice şi estetice, a
singularelor şi tragicelor experienţe politice
şi culturale din care şi-a extras determinările
se menţine un văl de impenetrabilă tăcere,
astfel excluzându-l din orice tentativă de
strategie culturală sau educaţională. Cu atât
mai justificat acuzatoare deveneau
depoziţiile profesorului Mircea Anghelescu
în faţa invocatului „tribunal public” mai ales
atunci când constata că: „…încercări de
abordare mai mult sau mai puţin globală
implicit teoretică – a exilului nostru literar şi
a perspectivei unice asupra literaturii din a
doua jumătate a secolului trecut au lipsit /…/
aproape cu desăvârşire, din critica
românească a ultimilor ani /…/ ar fi fost
cazul, şi nu de azi de ieri, ca persoanele
îndreptăţite, fie că e vorba de criticii şi
istoricii literari, fie că e vorba de istoricii
culturii şi ai vieţii politice, să încerce o
abordare preliminară a acestor probleme, fie
şi numai pentru a le delimita şi ierarhiza.
/…/ Este unul dintre principalele reproşuri
care se pot face intelectualilor români, în
general, şi instituţiilor statului în special,
acela că n-au realizat aproape nimic în
această direcţie de o covârşitoare
însemnătate şi cu consecinţe ireversibile /…/
când însăşi ideea de bibliotecă şi de
publicare a valorilor culturale naţionale n-a
ajuns să constituie o prioritate pentru cei
care decid, şi nici măcar pentru cei care decid
în domeniul respectiv” (Mircea Anghelescu,
2005, Literatură şi biografie, ed. Universal
Dalsi, p. 108, 109).
16
Într-adevăr, ocultarea întregii literaturi a

exilului românesc – din motive devenite,
între timp, inavuabile – fusese continuată
printr-o impenetrabilă şi bine organizată
tăcere. Se va observa însă că, de la un timp,
formele tacite ale ocultării se extindeau şi
asupra tuturor evenimentelor ce ar fi putut
aminti, într-un fel sau altul, existenţa
respectivului fenomen. Este suficient să
evocăm comemorările din cadrul
Centenarului Vintilă Horia (din 2015)
desfăşurate la Craiova, la Segarcea lui natală,
dar şi la Universitatea din Alcalá de Henares.
Consecvent în poziţionările sale, profesorul
Mircea Anghelescu, înregistra derularea
acelui moment subliniind, cu fină şi subtilă
maliţiozitate, că el s-a putut desfăşura – şi
chiar cu un anume fast – la Universitatea din
Madrid, „unde Vintilă Horia a fost profesor,
dar nu şi la cea din Bucureşti” (Mircea
Anghelescu, 2017, op. cit., p. 37).
Cei ce parcurg articolele pe care Mircea
Anghelescu le-a consacrat literaturii exilului
descoperă, în subsidiarul lor, tragicul
leitmotiv al bejeniilor reverberat în tot ceea
ce se petrece, ca şi în tot ceea ce – literar
vorbind – nu se (mai poate) petrece. Acolo îşi
face apariţia neantul dezesperant pe care l-
au traversat cei din exil. Astfel profesorul
scrie Despre exilul literar (revista 22, nr.
20/2005), despre Viajeros rumanos en
España, en busca de las raices communes
(Revista de Filología Románica, 2006, Anejo
IV,277-284), despre Jurnalul Caietelor de la
miezul nopţii şi Poemas Patéticos ale lui
Alexandru Busuioceanu (Adevărul literar şi
artistic/ 2004) şi tot despre acelaşi scriitor
Alexandru Busuioceanu en España: poeta y
professor (Revista de filología Románica,
2011, Anejo VII, 19–29), despre Vintilă Horia
cel din Memorii, despre Alexandru
Ciorănescu şi ale sale Amintiri fără memorie”
şi – în câteva rânduri – despre diaristul plin
de un farmec cu totul aparte, Constantin
Eretescu în volumul Am fost martor – istoria
literară ca depoziţie (ed. Spandugino, 2017).
Ar fi un semn de superficialitate să nu se
observe – chiar din titlurile de mai sus –
preponderenţa memorialisticii în literatura
celor din exil. La o parte dintre ei se poate
remarca până şi o anume insistenţă cu care,
din timp în timp, se reîntorc la aceast gen.
Vintilă Horia este unul dintre cei care ne şi
atrag atenţia prin revenirile lui repetate. O
simplă trecere în revistă a titlurilor apărute
17
este edificatoare: Memoriile unui fost

săgetător (2015), Jurnalul unui ţăran de la
Dunăre (2016), Jurnal de sfârşit de ciclu –
Note despre exilul lui Dumnezeu (2017) şi
Jurnal de sfârşit de ciclu –Jurnal Torinez.
Asupra unui exemplu similar se oprea şi
Mircea Anghelescu constatând şi el această
repetată înclinaţie, de data asta la Constantin
Eretescu cel care, după Pensiunea Dina, îşi
publica Periscop-ul urmat apoi de alte patru,
deosebit de consistente, volume ale Turnului
de veghe: „«Viaţa ca o carte», considera
profesorul, este o expresie potrivită pentru
jurnalul lui Constantin Eretescu unul dintre
cele mai directe şi mai vii pe care le-am citit
în ultimii ani, şi volumul se termină abrupt,
ca şi anul pe care îl ilustrează în oglinda sa:
sper că el va continua să fie scris şi, desigur,
publicat” (Mircea Anghelescu, 2017, op. cit.,
p. 100). Memorialistica, mai afirmase undeva
Mircea Anghelescu reprezintă, prin valoarea
ei de document, „unul dintre cele mai
consistente din bibliografia românească a
exilului”.
(Va urma)
Petruş ANDREI
(Puieşti, Bârlad)
Scriitorul Petru Ioan –

„Şcoala literară de la Huşi
Universitarul ieşean Petru Ioan, prof. univ.

Dr. emerit, Doctor Honorius Causa al
Universităţii „Vasile Alecsandri” ne uimeşte
din nou cu excepţionalul tom intitulat „Şcoala
literară de la Huşi” (Editura „Ştefan Lupaşcu”,
Iaşi, 2019), un adevărat certificat de nobleţe
al unei şcoli de importanţă naţională şi
europeană.
Despre nucleul acestei şcoli face
mărturisiri strălucitul eminescolog Theodor
Codreanu:
„La Huşi am ajuns în 1975, din indicibile
raţiuni spirituale, apropiate de Târgoviştea
lui Costache Olăreanu, unde s-a înfiripat
Şcoala de la Târgovişte. De astă dată, ante
factum, fiindcă m-a căutat la Dodeşti poetul
Ion Alex. Angheluş, înarmat cu un proiect
literar-cultural foarte serios, acela ca, prin
venirea mea în «oraşul dintre vii», să se
creeze Şcoala literară de la Huşi, în care a
treia figură fondatoare să fie prozatorul şi

18
poetul Ion. Gh. Pricop, aflat şi el, pe atunci, la

porţile consacrării”.
În tonul şi temeiul acestei confesiuni, eu
am ajuns pe orbita nucleului menţionat atras
de acest „trio formidabil”.
Perihuşean fiind, până şi cele două
vaccinuri le-am făcut, împreună cu doamna
mea, floare de tei, tot la Huşi, aşa încât de
„oraşul dintre vii” mă leagă calde prietenii şi
nenumărate poezii, prezente şi viitoare
mărturii. Revista „Liter-Club”, Biblioteca
Municipală „Mihai Ralea” cu al ei minunat
colectiv condus de doamna directoare Alina
Cipriana Tudose şi oraşul, cu linia ferată care
îl traversează, cu gară dar fără tren, atrage
prin istoricul legendar, prin vinurile
domneşti, prin plaiul asemănător celui din
Ipoteşti, şi nu numai, dar mai ales prin
frumuseţea sufletească a locuitorilor. E o
deosebită plăcere să-i vezi, să-i asculţi şi să le
vorbeşti când ştii că are cine să te înţeleagă.
Prin impresionanta sa operă, scriitorul
Petru Ioan dă măsura celei mai grăitoare
dovezi de iubire faţă de urbea natală şi faţă
de literatura şi cultura română.
O carte voluminoasă, de 446 de pagini, în
format academic, aşa cum se cuvine faţă de
personalităţile incluse în ea, rod al unui efort
fizic, material şi spiritual ieşit din comun. Mă
duce gândul la Renaştere, că ea a avut nevoie
de titani şi a dăruit lumii titani.
Munca de Sisif a scriitorului Petru Ioan a
fost, fără îndoială, una titanică. Pentru
oricare cercetător al fenomenului cultural de
la Huşi acest volum este un instrument de
lucru extrem de valoros.
Prin „Şcoală” distinsul autor înţelege
„Şcoală literară” „cu spiritualitatea sa cu tot”
şi nu numai „literarul şi literalitatea”,
exclusiv poezie, proză, teatru…
Cartea cuprinde aşadar Formatori
(educatori, învăţători şi profesori de toate
gradele, ori categoriile didactice), demnitari,
clerici, publicişti, exponenţi ai inteligenţei:
tehnice, gestionari de bunuri ale
patrimoniului , economişti, cadre din
sectoarele de forţă, persoane de sprijin,
exponenţi ai artei imagistice, promotori de
bunuri şi servicii culturale, „iscoditori”,
exponenţi ai artei scenice, un total de 407
persoane.
Într-un magistral „Argument”, prof. univ.
dr. emerit Petru Ioan, afirma, pe deplin
îndreptăţit, că „şcoala literară de la Huşi şi
din împrejurimile fălciene este un continuum
19
spaţio-temporal de spiritualitate românească

animat timp de patru veacuri de condeie
precum: * primul poet naţional din literatura
autohtonă (Dosoftei, locţiitor de episcop la
Huşi, iar apoi mitropolit al Moldovei);
*spătarul Nicolae Milescu, legat prin moşiile
tatălui de fostele ţinuturi Vaslui şi Fălciu, cel
ce-i primul traducător din scripturile
ortodoxiei creştine şi primul autor român
publicat în Occident; *principele Dimitrie
Cantemir, autor al Descrierii Moldovei şi
primul român admis ca membru într-o
academie străină; el este socotit de francezi
drept unul dintre cei dintîi 100 de pământeni,
iar de noi drept primul istoric şi gânditor
enciclopedist din cultura română; *Mihail
Kogălniceanu, perihuşeanul impus, printre
multe altele, ca promotor al «Daciei literară»;
*Ion Barbu, elevul mediocru al Şcolii huşene
de geniu, dar unul dintre poeţii geniali ai
neamului românesc; *Victor Ion Popa,
perihuşeanul ce-a contribuit remarcabil la
evoluţia teatrului românesc; *Mihai Ralea,
huşeanul cu act de naştere bucureştean ce-a
fost succesorul lui Garabet Ibrăileanu la
conducerea «Vieţii româneşti»; *Cezar
Ivănescu, perihuşeanul ce face o figură
inconfundabilă în lista canonică a poeţilor
români din ultimul veac; *Theodor Codreanu,
fiu adoptiv al Huşilor ce-a contribuit imens la
dezvoltarea eminescologiei româneşti, a
lansat transmodernismul şi-a atins cote
înalte în istorio-critica literară, iar şirul
continuă.
Exerciţiul meu de admiraţie faţă de
covârşitoarea personalitate a profesorului
universitar dr. emerit Petru Ioan are o
motivaţie temeinică: filosof, logician şi
semiotician, cărturar de înaltă ţinută, Petru
Ioan are o operă, până în prezent,
impresionantă: 36 de volume de autor, peste
100 de studii în volume colective şi în reviste
academice de profil ş.a.
De aceea, spre domnia sa se îndreaptă
gândurile mele de preţuire, gratitudine, de
profund respect şi mai cu seamă de caldă
prietenie.

20
Bacău, 24 mai 2018. Universitatea „Vasile

Alecsandri” din Bacău i-a conferit titlul de Doctor
Honoris Causa al Universităţii „Vasile Alecsandri”
prof. univ. dr. emerit Petru Ioan, de la
Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de
Filosofie şi Ştiinţe Social–Politice, filosof
remarcabil, logician şi semiotician, în mod
deosebit, cărturar şi pedagog de aleasă ţinută
intelectuală.
La aniversarã...
Livia ANDREI
(Bârlad)
Acum 100 de ani?
Stând de vorbă cu
nepoata noastră Smaranda
(10 ani), am vrut să-i
povestim despre copilăria
noastră şi am început:
„Când eram noi copii…” la
care am avut surpriza unei întreruperi:
„Când? Acum 100 de ani?”
De atunci timpul amintirilor mele se
măsoară în „ani lumină.
Astfel se face că mai dăunezi, voiam să-mi
aduc aminte când l-am cunoscut pe prietenul
nostru Teodor Pracsiu şi nu reuşesc să fixez
în timp momentul. Era inspector şcolar.
Totdeauna elegant şi sobru. În cadrul
controalelor ne asista la orele de limbă şi
literatură. Auzeam colegii vorbind despre el
cu teamă dar şi cu respect. Întotdeauna l-am
privit şi eu cu respect, dar niciodată cu
teamă. Simţeam, intuiam că în spatele acestei
severităţi era un om corect şi chiar putea fi
un prieten.
Încâlcite sunt căile Domnului! Viaţa ne-a
făcut surpriza să ne adune, ca pe-o familie
risipită, pe cei opt profesori de limba şi
literatura română în acelaşi loc şi în acelaşi
timp. De obicei se spune că „Am fost la locul
şi timpul nepotrivit”. De data aceasta am fost
toţi la locul şi timpul potrivit.
21
Nu revista „Liter-Club” ne-a unit, ci noi am

reuşit să adunăm în paginile ei mulţi oameni
iubitori de cultură, de frumos artistic.
Dar să ne întoarcem la prietenul nostru
Teodor Pracsiu. Toate encomiasticele pe care
le voi folosi nu sunt de ajuns şi nici nu sunt
exagerate: elegant mereu (nu renunţă la
cravată şi sacou nici când mergem la
Văratec), sobru, dar oricând dispus să facă o
glumă bună, un cozeur fermecător, tot timpul
argumentându-şi ideile (ca la subiectul al II-
lea de la bacalaureat), întotdeauna persuasiv,
oricând gata să facă complimente, mai ales
doamnelor şi chiar dacă simţim că, uneori, e
vorba de complezenţă, ne face plăcere. Este
corect cu el însuşi dar şi cu ceilalţi. Spune
lucrurilor pe nume, direct, fără ocolişuri, de
aceea are şi neprieteni nu numai prieteni. Un
oltean transplantat în Moldova, fără a-şi uita
originea (îi place îndeosebi prazul şi, aş
adăuga eu, şi hazul).
Este un prieten bun, te poţi baza pe el în
orice clipă. Săritor la nevoie, iubitor de
frumuseţe şi gingăşie (a se vedea cum se
poartă cu Dana lui), ba mai mult, îi plac
culorile vii şi natura, plimbările lungi în
locuri sălbatice, îi plac fructele şi legumele,
dar, cum am spus, mai ales îi place prazul.
Parcă au trecut 100 de ani de când ne-am
cunoscut, dar, de fapt, au trecut doar 75 de
ani de când, într-o zi de 2 iunie 1946, a venit
pe lume Teodor Pracsiu, cel care va deveni:
profesor de excepţie, scriitor remarcabil,
critic redutabil, epigramist şi sonetist de
talent, dar mai ales, prieten pe viaţă.
Urările ar fi multe, dar cea mai bună urare
este aceea de rămâne mereu aşa cum l-am
cunoscut: un om, un prieten, un perfecţionist
în tot ce face.
Mulţi, mulţi ani frumoşi,
sănătoşi şi rodoşi!
Lina CODREANU
„Cu frăţească dragoste”
În paginile volumului cu
eseuri critice – Lecturi
empatice basarabene
(Bârlad, Editura Sfera, 2019)
– Petruş Andrei pare că a
mângâiat mai întâi arcuşul cu sacâz balsamic
spre a undui dorurile frăţeşti în bătăile inimii
pentru ca mai apoi să dea curs ideilor
generate de lectura cărţilor pe care le

22
prezintă. Autorii recenzaţi sunt grupaţi nu

după locul în care au trăit/trăiesc, ci conform
acelui spiritus loci – zona Moldovei istorice –
impregnat în substanţa cărţilor lor. Aşa-mi
explic prezenţa comentariilor despre cărţile
Codrenilor huşeni, căreia îi ataşez explicaţia
lui Petruş Andrei: „Pentru că ne-aţi ajutat să
trecem Prutul”. Drept e că majoritatea
autorilor – Grigore Vieru, Grigore C. Bostan,
Victor Teleucă, Efim Tarlapan, Valeriu Matei,
Ion Iachim, Traian Vasilcău – aparţine
geografic Basarabiei, în timp ce Vasile
Tărâţeanu este din Bucovina iar Lina şi
Theodor Codreanu din Moldova României de
azi. Temporal, autorii sunt personalităţi ale
culturii româneşti de la încrengătura
veacului al XX-lea cu următorul.
Stilul simpatetic este abordat de autor
dintru început, după cum afirmă deschis încă
în Argument: „Cartea de faţă este doar o
parte din datoria mea faţă de Moldova, că
prea ne-au fost inimile arse de dor ca să nu
ne întâlnim acum ca fraţi buni, în marea
literatură a lumii, de care sârma ghimpată şi
ruginită nu ne mai poate despărţi”. Lectura
volumelor e o formă de cunoaştere a
autorilor, dar şi o modalitate prin care Petruş
Andrei a receptat substanţa cărţilor ceea ce
dovedeşte o fină intuiţie a actului creator, o
identificare a stărilor intuitiv-afective şi o
înţelegere serioasă a raporturilor artistului
cu societatea în care a trăit / trăieşte.
De cele mai multe ori cheia înţelegerii o
dau titlurile textelor. Unele „prind” într-un
citat cules profilul autorului şi al volumului –
„Cutezanţa de a spune adevărul”, „Cartea
arheilor”, „Uricar la Curtea Dorului de Ţară”–,
altele nu sunt explicative, ci intuitive, bazate
pe definiri metaforice: Un vulcan în erupţie,
Flacără albastră pe comori de cuvinte, Un
elegiac romantic, Tripolarizarea oglinzilor,
Un om pentru eternitate.
Primul studiu, Eminescianismul lui Grigore
Vieru, este rodul unei cercetări
comparatistice, focalizarea aplicându-se
asupra elementelor poetice (teme şi motive)
aflate într-o continuitatea firească a liricii
eminesciene: limbă, mamă, ţară, natură,
iubire, copilărie ş.a., adică ceea ce e
congruent spiritului românesc. Poezia lui
Vieru, Legământ, este firul neîndoielnic al
acestei continuităţi spirituale.
„Eminescianismul lui Grigore Vieru –
conchide autorul – se manifestă prin adoraţia

23
şi veneraţia pe care acesta le are pentru

opera lui Eminescu [...]”.
Devine evidentă similitudinea
problematicii din opera viereană cu aceea a
lui Vasile Tărâţeanu, acad. din Cernăuţi –
„Uricar la Curtea Dorului de Ţară”, care, prin
apărarea cu dârzenie a valorilor româneşti şi
a drepturilor românilor din Ucraina,
reavivează profunde şi dureroase
reverberaţii ale despărţirii de patria mamă.
Prin creaţia şi
angajamentul socio-
cultural, Grigore Vieru şi
Vasile Tărâţeanu au
păstrat „nesfârtecată
harta limbii române” (V.
Tărâţeanu) şi prin curajul
de asumare sacrificială a
propriilor destine de
artişti au ţinut românii
„grămăjoară” (Gr. Vieru).
Tot sub „auspiciile geniului” eminescian
este apreciat studiul prefaţator (Cartea
arheilor) al lui Theodor Codreanu la ediţia
academică Mihai Eminescu – O sută şi una de
poezii (2017). În corespondentă dimensiune
estetică apare apoi prezentarea de ansamblu
a operei criticului, cu focalizare spre
Eminescu în captivitatea nebuniei (Chişinău,
2011), ce – consideră Petruş Andrei –
constituie o adevărată „lecţie de
înţelepciune” la care urmaşii ar trebui să
mediteze. Textul despre „tripolarizarea
oglinzilor” este un alt demers metacritic,
Petruş Andrei cercetând, în aceeaşi ordine de
idei, studiul codrenian În oglinzile lui Victor
Teleucă (Chişinău, 2012). Profilul criticului şi
istoricului literar se încheagă exhaustiv în
cartea universitarului ieşean Petru Ioan –
Theodor Codreanu sau izbânda criticii totale
(2015), care „a avut strălucita idee de a
prezenta în paradigmă hexadică cele trei
ipostaze ale eminescologului”, cu luciditatea
şi logica auctoriale.
Imbatabilului epigramist Efim Tarlapan,
Petruş Andrei îi prezintă trei volume în
„Cutezanţa de a spune adevărul”, Un vulcan în
erupţie şi O înaltă conştiinţă a vremii sale,
fiind impresionat de polivalenţa umoristului
care, pe lângă epigrame, a creat specii din
aceeaşi arie, precum satire, fabule, parodii,
rondeluri, aforisme, versuri pentru copii.
„Avem de-a face cu un umor sănătos” –
apreciază autorul –, însă paradoxistic –
adăugăm noi – fiind simultan şfichiuitor şi
24
revigorant, cu tonuri amare şi generator de

bună dispoziţie, asemănător hazului candid
şi grav al epitafurilor din Cimitirul vesel de la
Săpânţa maramureşeană.
Referinţele critice la volumul antologic,
Elegiile fiului risipitor (2010), sunt extinse
într-o generoasă prezentare a poetului
Valeriu Matei, a cărui paletă lirică include o
tematică variată ce denotă asumarea unui
destin singular al artistului care are
„conştiinţa apartenenţei la un neam, la o ţară,
la o cultură, una din cele mai mari din lume”.
Relevant este portretul complex al poetului:
„Modern, grav, meditativ, încruntat şi
încrâncenat cel mai adesea, Valeriu Matei
durează peste Prut punţi de lumină, care nu
dezbină. El trăieşte iadul existenţial
transformându-l, prin vers, în paradisul
dinaintea izgonirii”.
Deşi studiul lui Gr. C. Bostan are natură
folclorică, este supus aceluiaşi scop livresc,
Poezia populară română în spaţiul carpato-
nistrean fiind o monografie a folcloristicii
româneşti din nordul Bucovinei, ţinutul
Herţei şi fostul judeţ Hotin al Basarabiei.
Dincolo de orice tăvălug al istoriei, în arealul
folcloric s-au păstrat obiceiurile şi tradiţiile
reflectate în colindă, pluguşor, oraţia de
nuntă, bocet, descântec etc. În comentariile
metacritice, Petruş Andrei urmăreşte
cercetarea lui Gr.C. Bostan făcută şi pe
orizontală, sesizând zonele centrale şi
limitrofe (folclorul rusesc, ucrainian, găgăuz
şi bulgar), dar şi diacronic, prin
metamorfozele de-a lungul vremurilor. Toate
acestea rămân dovezi ale bogăţiei şi dăinuirii
folclorului românesc.
Lui Ion Iachim îi este apreciată acribia de
cercetător în domeniul istoric, deşi cartea
Istoria expansionistă a Rusiei (2007) are
certe valenţe literare. În final, autorul
integrează un crochiu reprezentativ al liricii
poetului român din Chişinău – Traian
Vasilcău / Traianus –, văzut ca „un poet al
duioşiei, al dorului, al revoltei şi al credinţei”.
Pentru cărţile subsemnatei, Petruş Andrei
a probat ceea ce reclamă titlul cărţii în
discuţie: empatie lecturală. Instrumentul
optic prin care mi-a citit / judecat cărţile şi
sufletul e ocheanul, căruia, glisându-i unghiul
de observaţie, i-a dat capacitatea să
surprindă ansamblul şi să distingă detaliile.
Îi mulţumesc aici şi acum, într-un fast
moment al existenţei Dumisale – Ora 75.
Prilej oportun, când îi pot ura cu profund şi
25
durabil sentiment al prieteniei să ne trăiască

împreună cu „jumătatea cea bună” a vieţii
sale! Şi, aşa cum dăruieşte autorul cartea
Lecturi empatice basarabene, asemenea
închei şi eu: Cu frăţească dragoste!
La mulţi ani, Petruş Andrei!
P o e s i s (1)
Mihaela ALBU
(Craiova)
Poate fi pus în poveste Timpul?
Poate fi pus în poveste

din ceasurile spânzurate pe perete
tic-tacul lor ce deapănă firul/
nesfârşirea/ Timpul
Poate fi pus şi în poveste

din gândul meu
când
ceasuri întregi
nu privesc niciun cadran…?
Ora copilului din mine vine grăbită

sub paşii desculţi
fire de nisip în alergare.
O după-amiază fără de margini…
Toate sunt una sub soarele topind zarea.

Lovită de ţărm apa se-nverşunează
se retrage sfielnic în spume
se izbeşte mereu...
Secunde, minute, ore
măsor cu ritmul ei.
Miroase a sare/
a singurătate/
a netimp/
a început de lume
Miroase – neştiut – a ultimă Oră.
Facerea
Dintru început
Poetul îmbrăcase metafora
o slobozise spre Lume
dezmărginise taina
de necuprinsul …
ore şi zile strângea într-o rostire
lumina cea adevărată …
26
Între Cer şi Pământ

între cârmuitorii zilei şi ai nopţii
peste ape şi peste uscat
Logos
În ziua a şaptea
Poetul
s-a odihnit
în iubire.
Elina COJOCARU
(Galaţi)
Bolnavă, clipa
Mi s-a-mbolnăvit clipa.
E drept, nu purta mască
şi zorea să-nmugureze
corcoduşii şi viile, când
un virus vagabondând,
asimptomatic,
i s-a furişat hoţeşte-n gât şi,
mai la vale,
s-a înfăşurat în membrana
de respiraţie.
De-atunci, din blindata-i cetate
intercostală
pune la cale strategii
de-nfricoşare…
Biata clipă tuşeşte, strănută,
tremură, arde
şi-şi numără propriile clipe
până la plecarea chiriaşului.
Ţinteşte inima, vicleanul,

n-are habar
că speranţa, râsul, iubirea,
bunătatea, încrederea,
mă rog,
o armată de sentimente
îl vor săgeta
mortal.
Ce-i o clipă?
Izvorul eternităţii
ori sfârşitul ei,
spun filosofii.
Unii trăiesc toată viaţa-ntr-o clipă,
alţii dilată secunda în o zi,
o lună, un an,
însă firul curgerii
fără clipa-i vitală,
se destramă.
Mi s-a-mbolnăvit clipa,
27
clipa mea fatală –

punte de trecere mai departe,
în viaţă
sau în moarte.
Apără-te, vecine,
că fuge hoţul
şi vine spre tine…
Martin CATA
(Huşi)
Speranţă
Te-ai îndoit de minte spre-o inimă-n lumină,

Întoarce-te în sensuri în zorii de simţire,
Aduce-ţi-ai aminte....în ceruri răzvrătire!
Rămas-ai mult în urmă, o umbră de jivină!
Rupi falii după falii din timpul tău de vină

Doar, doar înviora-vei şoptiri spre o clipire,
Uita-te-vei în sine, cerşi-vei o ivire
În vii, în vii renaşteri din sterpa, neagra tină.
Doar iţe relative îţi sorb zoriri din viaţă,

Sub lespezi de-amorţire tăcuta fire zace
În fadă mâzgăleală, în zugrăvită ceaţă,
Dar în storsuri de pâclă o tainică privire

Ce spune de simţire, de timp întors de vrere,
Nu zăbovi, încearcă să speri, să speri prin
ere!
Epifanie
Fior neînceput în netrecute clipe

Prin energii ascunse roteşte-n sens păgân,
Acolo în rotire prin valuri să-nfiripe
Cuvânt în începuturi, în visuri de îngân,
C-o literă în şchioapăt, silabă-n poticnire,

S-a-ngreunat cuvântul în verde stins de fum,
Apoi uşor în Babel a ars în răzvrătire,
În risipiri ciudate. Unde o fi acum?

28
Daniela OATU
(Vaslui)
Fericirea cu două tăişuri
Nu mai flutur pentru toată

lumea
cuvinte de-mpăcare
aproape înger demonul din mine
te-aşteaptă-n creştet de munte
să despicăm fericirea
până nu mai avem stele
să-mpodobim pământul
acolo
de spaimă c-o să-ţi încetineşti zborul
ticăie infinitul
ai timp să vizitezi alt cuib
aproape demon îngerul din mine
poate să mai aştepte
scăpat ca prin minune
de fericirea cu două tăişuri
între îngerul şi demonul din mine
steguleţul alb rămâne în bernă
Părul meu lung

Prin părul meu lung
vântul a făcut primii paşi
a alergat un iepure şchiop
până s-a zdrelit la genunchi.
Râsetele de-atunci au rămas nepieptănate.
Cu părul meu fluturând pe lună,
pe ape şi pe uscat
a-nceput iubirea.
Mi-a prins stele-n cosiţe
unde marea se-neacă.
Unde să curgă, să respire
cât nisipul se-ntinde
alunecând printre degete
ziua
să bată ora exactă?
În părul meu blond au bolborosit
toate tainele lumii...
De la o vreme imaginar mi-e chipul
în oglinda-n care-mi aranjez părul
tăiat de furtuni
se-ncurcă genunea
şi clipa ar putea asfinţi...
Trece câte-un glonte de hârtie
şi-mi clatină lumea.
E-o copilărie să plâng
anii vor creşte la loc
fluturându-mi pletele-n vântul
care nu va mai sufla niciun cuvânt
despre părul meu lung
29
Însemnãri cu staif
Theodor CODREANU
(Huşi)
Numere în labirint
[2003]
11 395. Ce nefericire să
fii nevoit a citi cărţi scrise
de prieteni! Ai dori din tot sufletul să fie
bune, dar, în mai toate cazurile, constaţi că
sunt cârpeli.
11 396. Pentru eu nu există provincie. În
provincie trăiesc doar ceilalţi. Aşa şi este, de
vreme ce eul e centrul lumii.
11 398. Aforismele se scriu la tinereţe şi
la bătrâneţe. Maturitatea nu are timp de
mărunţişuri.
11 399. Ce iluzie deşartă ca feciorii tăi să
te continuie! Să nu te aştepţi nici să-ţi
cinstească memoria. Ce a făcut „căpitanul
Constantin Creangă” pentru inegalabilul său
părinte?
11 400. Păcatul scriitorului român: pune
mize mici în cărţi mari.
11 401. Prozatorul care vrea să fie prea
subtil nu reuşeşte să fie decât banal.
11 402. În Serbia, oamenii refuză să mai
iasă la vot. După trei scrutine, ţara nu are un
preşedinte. Analiştii mediocri fac comparaţie
cu ţările vestice, unde, chipurile, ar exista un
dezinteres similar faţă de politică. Fals. În
Occident, e într-adevăr, un asemenea
dezinteres, dar într-o ţară ca Serbia e protest
împotriva pseudo-democraţiei care li s-a
impus.
11 403. Un fizician ieşean, Mircea
Sanduloviciu, a emis o teorie fizică privitoare
la apariţia vieţii pe pământ, în urma unor
experimente de laborator prin care a creat
condiţii de apariţie spontană a unor producte
care se comportă ca o celulă
autoproducătoare.
11 404. 20 noiembrie. Şir de cinci
atentate simultane în Istanbul, în timp ce
George W. Bush se afla în vizită la Londra.
11 405. Cei responsabili de apariţia
terorismului islamic continuă să se mire cum
de e posibil aşa ceva.
11 406. Până la urmă, din femeie nu
rămâne decât forma. Care trece.

30
11 407. Adolescenţa e ca o vegetaţie

abundentă, incapabilă de a da roade.
11 408. 26 noiembrie 2003. Tot mai vocal
Valentin Stan în comentariile sale politice, în
genere, venind cu documentele pe masă.
Seara, la emisiunea „Naşul” (B1 TV), pe tema
memorandumului rusesc privind
federalizarea Basarabiei, se confruntă cu
fostul ministru al Culturii, Ion Ungureanu.
Acest proiect a stârnit un nou val de proteste
la Chişinău şi a silit grupările din opoziţie să
încheie un pact pentru salvarea unităţii şi
independenţei Republicii Moldova. Valentin
Stan crede în federalizare atât de îndrăcit,
încât s-a arătat cu totul orb la consecinţe,
regretând că până şi Voronin a sfidat
Moscova, silindu-l pe Vladimir Putin să-şi
anuleze vizita la Chişinău pentru semnarea
vicleanului memorandum. Valentin Stan
crede că întreaga vinovăţie o poartă Iurie
Roşca, responsabil de violenţele din stradă,
ceea ce a împiedicat rezolvarea crizei
transnistrene. Ion Ungureanu a încercat
zadarnic să-i explice ce se ascunde în spatele
federalizării Basarabiei.
11 409. 1 Decembrie. Nelinişte şi
nesiguranţă, într-o ţară tot mai lipsită de
libertate. În Huşi, lipsesc drapelele de ziua
naţională. Oamenii cred că, refuzând
sărbătoarea, protestează împotriva politicii
guvernamentale. Pe care tot ei o legitimează
cu votul lor.
11 410. Artificiul este condiţia artei, iar
lipsa de naturaleţe – moartea ei.
11 411. 5 decembrie. Atentat la viaţa lui
Grigore Vieru. Unul care nu poate fi dovedit
cu probe.
11 412. 13 decembrie. În Basarabia,
românii sunt declaraţi oficial drept o
minoritate naţională. Iată până unde poate
merge distrugerea unui neam: până la
condiţia de minoritar în propria ţară.
România se îndreaptă către acelaşi ţel.
11 413. 14 decembrie. La o conferinţă de
presă, Paul Brener, administratorul „civil” al
Irakului, anunţă capturarea lui Saddam
Hussein, găsit într-un bârlog al unei ferme
situate la 15 km de Tikrit, oraşul natal al
fostului dictator. Entuziasm în rândul
naivilor din istorie. Primele imagini din
captivitate arată un individ bărbos, murdar şi
obosit, cooperant cu medicul care a efectuat
controlul sănătăţii. Pare un duplicat al lui
Ceauşescu din captivitate. Desigur, Saddam
va fi judecat cu sentinţa dinainte ştiută, cum
31
stă bine unui stat de drept. Asta nu înseamnă

că se va rezolva criza sacrificială prin
sacrificarea demonului. Teroriştii vor
instaura răzbunarea perpetuă4.
11 414. Cei săraci cu mintea cred că
problema Irakului stă în capturarea şi
condamnarea lui Saddam Hussein. Halul în
care a fost găsit dictatorul arată că nu el a
coordonat rezistenţa de după cucerirea
americană. Adevărata problemă a
Bagdadului este imensa bogăţie a aurului
negru. Saddam s-a arătat nevrednic de a o
gestiona în favoarea poporului său.
11 415. 17 decembrie. Adrian Dinu
Rachieru a plecat, totuşi, spre Huşi, reuşind
să înfrângă gripa care l-a chinuit în ultimele
săptămâni. Va sosi mâine împreună cu Al.
Dobrescu şi Emilian Marcu pentru lansarea
cărţii mele Caragiale – abisal, tipărită la
Editura Augusta din Timişoara. Va fi o dublă
lansare: la Liceul „Cuza Vodă” şi la Biblioteca
„Mihai Ralea”.
11 416. Cărţile noastre ar arăta sărace şi
livreşti dacă le-am scrie aşa cum le-am
proiectat. Adevărata frumuseţe este
imprevizibilă. Aşa sunt paginile care vin de la
sine, cu ceea ce numim inspiraţie.
11 417. Nimic mai primejdios pentru
copii decât dragostea părinţilor mărginiţi. Un
copil din vecini e răsfăţat în fiecare an cu o
groază de jucării şi de alte obiecte, aduse,
fireşte, de Moş Crăciun. Părinţii, bunicii şi
prietenii se prostesc în jurul lui, admirând
jucărie cu jucărie, în vreme ce bietul copil le
ia şi le distruge cât ai zice peşte, sub ochii lor
grozav de nedumiriţi. Unde-i băţul lui Nică,
eroul lui Creangă, băţ transformat pe loc într-
un straşnic bidiviu?
11 418. 26 decembrie. Închei încă un
capitol din Duminica Mare a lui Grigore Vieru.
11 419. Creaţia – singura tensiune psihică
nestresantă. Precum iubirea, în ceasurile ei
bune.
11 420. Popoarele şi indivizii trăiesc o
imensă silă de sine. Mai ales cei/cele pe cale
de dispariţie.
4
Aceasta avea să ajungă pe culme, odată cu apariţia
statului islamic, devastator nu doar în Irak, ci şi în
Siria şi-n alte ţări, declanşând cel mai mare exod de
imigranţi spre Europa din ultimele veacuri, mutând
bârlogul răzbunării din Orientul Mijlociu în sânul
bătrânului continent, care pare sătul de atâta bine,
gata dispus să lase loc altor seminţii şi religii.
32
Epos
Ana OPRAN
(Pădureni – Huşi)
Prăbuşirea
(fragment)
Oana întoarse de două
ori cheia în broască
părăsind apartamentul cu
telefonul la ureche. Mare minune cu
smartphone-urile ăstea! Ai zice că aşa a fost
de când e lumea şi pământul. Un adevărat
drog. O prelungire şi o multiplicare a
propriei fiinţe. Te afli în acelaşi timp în mai
multe locuri.
Nu se putea să nu-i audă vocea!...
Andrei era în metrou. Se îndrepta spre
garaj. Astăzi avea de livrat o maşină pe care o
pusese la punct. Altele două aşteptau pe
rampe. Bine că avea mecanici cu experienţă
şi responsabili. După-amiază avea rendez-
vous cu un client important pentru un
contract de vânzare-cumpărare. Toate
acestea se contabilizau în câştiguri bune.
Oana ştia că rata la bancă pentru apartament
va fi virată la termen, direct de-acolo, prin
Société Générale. 2017 trăgea pe ultima sută.
Se apropiau sărbătorile de iarnă. Şi-a propus
perdele şi draperii noi în tot apartamentul. A
văzut un birou de nuc, o bijuterie, la un
producător care se afirma acum pe piaţa
obiectelor de interior unicat, confecţionate
din lemn natur. Ceva în genul „Maison Seltz”,
ebenişti francezi recunoscuţi pentru design-
ul realizat la mână. I-a admirat aproape
bolnavă de dorinţă, în magazinul de pe Saint-
Germain, vara trecută când ea şi Andrei au
făcut o vacanţă de vis la Paris. Închiriaseră
un studio pe Cardinal Lemoine, la doi paşi de
Campusul universitar Jussieu şi aproape de
vechea clădire a Sorbonei. Aici, în inima
Arondismentului 5 cu reputaţia lui
intelectuală bine stabilită, era locul ideal
pentru Andrei care se înscrisese la un pachet
de cursuri de mecanică pentru a-şi putea
echivala diploma de inginer mecanic-auto
obţinută în ţară. Se plimbau prin Cartierul
Latin, coborau pe Sena spre Notre-Dame, o
luau pe Saint-Germain sau spre Jardin des
Plantes... Aşa a intrat de câteva ori în
magazinul-expoziţie al ebeniştilor, admirând
rafinamentul artistic al concepţiei şi
lucrătura impecabilă a obiectelor de mobilier
33
etalate. Dar aveau nişte preţuri!... Nu te

puteai apropia nici în vis.
Atelierul din Braşov valorifica însă
elementele de sculptură românească într-o o
împletire de tradiţie şi modern care parcă îi
dădea lemnului o a doua viaţă, una venită din
sufletul veşnic al pădurilor şi munţilor de
aici. Doar avem un Brâncuşi, orice s-ar
spune!... Oana recunoscu în sinea ei că,
încetul cu încetul, viaţa lor materială ieşea
din conul de sărăcie în care se aflase la
început. Ea era studentă la Academia de
Poliţie când s-au căsătorit. Au plecat de la
zero, după o nuntă studenţească veselă dar
care i-a lăsat doar cu datorii şi câteva
amintiri de suflet pentru toată viaţa. Purtată
de gânduri, Oana nici nu şi-a dat seama când
a ajuns în faţa Spitalului judeţean din Piteşti.
La morga spitalului o întâlni pe Eva
Berevoi. N-o mai văzuse de vreo 4 ani, când
venise împreună cu mentorul ei artistic,
Valter Brant, să deschidă o expoziţie la
Corbu, satul ei natal. Eva era o pictoriţă şi o
poetă care-şi căuta propria cale de afirmare.
Era la început de drum. Plecase din sat după
terminarea Şcolii generale şi nu prea se mai
auzise nimic despre ea. Ai ei se mutaseră toţi
la cimitirul din deal. Dar dădea bine să pleci
de la vatra strămoşească, să te conectezi la
izvoare, adică. Valter, care-i fusese profesor
de Fotografie şi procesare computerizată la
Departamentul de Grafică al Institutului de
Arte Plastice, o monitoriza cu atenţie şi
exigenţă, ca pe un cal de curse pe care a
pariat şi care trebuia să câştige. Atunci Irina,
care fusese dintotdeauna o împătimită a
artelor( scria frecvent cronici ale unor
evenimente artistice locale şi publicase ea
înseşi două plachete de versuri) îi organizase
evenimentul la Centrul cultural din comună.
Mai ales că expoziţia era însoţită de lansarea
volumului de versuri de debut ilustrat cu
propriile „metafore grafice”. De fapt, Eva
fusese eleva preferată a soţului Irinei şi o
prezenţă veselă în casa familiei Moraru. Emil
se ocupa de pregătirea ei pentru Olimpiada
de limba şi literatura română care devenise
pe atunci o adevărată rampă de lansare şi
pentru elevi şi pentru profesori. Curtea mare
a casei din Corbu, cu prunii, merii, şi nucii ei
bătrâni răsuna deseori de râsetele şi
strigătele lui Tudor, Daniel şi Evei, în timp ce
dinspre culmile Iezerului coborau umbrele
pădurilor, aerul tare al dimineţilor, răcoarea

34
serilor de vară, sau fulgii pufoşi ai primelor

ninsori.
Frumoasă, zveltă în ciuda celor 45 de ani,
Eva impresiona prin aerul ei princiar. Acum,
privind în treacăt la tânăra poliţistă naivă si
copilăroasă din faţa ei, abia îşi ascundea un
rictus de condescendenţă dublată de o
nervozitate bine camuflată.
De necrezut!...
Şi când te gândeşti
că trebuia să fiu în
această maşină!...
murmură ea abia
audibil în timp ce
aşteptau în holul rece
de la Morga să fie
conduse pentru a
recunoaşte trupurile
celor doi decedaţi.
Paris, ianuarie, 2021
Adina DARAWSHA
(Israel)
Revedere
De Paşte, abia aştept să mă întorc în

sătucul meu, ferit de lume, acolo unde
cozonacii sunt ademenitori, căci poartă
parfumul spicelor de acasă, al lanurilor
luminoase care iubesc soarele în dansul lor
de aur. Mă revăd printre copii, scrutând
şerpuirea potecilor grunţoase de ţară: două
cărări late şi o coamă cu bolovani pe mijloc.
Intram pe la case pentru a spune binevoitori
,,Hristos a înviat!” aidoma Îngerilor care au
dat vestea Mariei Magdalena cea purtătoare
de mir. Ţineam în mâini nişte sacoşe mari
care ne acopereau pe jumătate şi ni se
împleticeau printre paşi.
Adevărat a înviat! răspundeau
gospodinele cu zâmbet pe chip, oferindu-ne
ouă roşii bomboane şi bani... Ai cui sunteţi?
După ce ne declaram identitatea scotocind
prin arborele genealogic al neamurilor,
continuam, luând gospodăriile la rând.
Aveam în nări adierea miriştilor cu iz de flori
sălbatice şi iarbă. În unele curţi păşeam pe
coridoare de zambile şi lalele plantate
aproape simetric, iar dacă ne aruncam
privirile spre staule, vedeam mieii zburdând
ca nişte clăbuci de nori jucăuşi. Uitam că
trebuie să mai şi spunem ceva, atraşi fiind de

35
zbenguiala năstruşnice lor făpturi. Căscând

gura la oi, ne trezeam înconjuraţi de pisoi şi
ţânci care se gudurau pe lângă picioare.
Bineînţeles, îi purtam pe toţi în braţe, fără
milă de hainele noi pregătite cu atâta grijă de
mame. Până să apară stăpânul sau stăpâna,
eram deja sătui de joacă, nu ne mai
interpretam rolul, luam oul roşu, îi dădeam
drumul în fundul pungii, spuneam
bogdaproste şi plecam.
La o casă mai mică, având prispa de lut,
părea să nu locuiască nimeni. Am intrat
strigând ,,Hristos a înviat!”, aproape răcnind,
în speranţa că cineva ne va auzi. Înfipţi în
faţa pragului ca nişte santinele, fixam cu
privirile uşa deschisă a sălii, motanul mijit
care făcea baie de soare şi galoşii negri,
sărăcăcioşi de lângă răzătoare. Se ivi o
bătrânică scundă şi suavă ca o umbră, ţinând
într-o mână nişte monede, iar în cealaltă
nişte nuci pe care le tot înghesuia în
buzunarele pestelcii. Se scuză că nu are ceva
mai bun pentru că nu-i veniseră fii de prin
lume, însă tremurând şi cu mărinimie ne
dădu puţinul pe care îl avea. Am ieşit pe
poartă privind înapoi, dar silueta ei se
mărunţise şi mai mult pe măsură ce se
afunda în lumina slaba cămăruţelor.
Sunt ani de atunci, o viaţă de om, un timp
în care printre avioane sau trenuri alerg să
prind această sărbătoare la obârşia mea. Din
confortul vilelor, al caselor cât un palat, din
toiul ultra tehnicii şi al highlife-ului, mulţi
dintre noi căutăm liniştea matricei. De multe
ori mă întreb dacă pădurea şi câmpul cu flori
mă vor mai primi cu braţele deschise sau mă
vor respinge ca pe o trădătoare de datini
pentru anii în care am lipsit. Voi cuprinde
seninul în braţe şi-mi voi aplecat tâmpla pe
pieptul ţărânii, voi pătrunde în raiul din
inima mea. Voi intra în taină, cu paşi uşori ca
odinioară, pe porţile caselor părăsite şi îmi
voi face buchet din flori rămase prin curte.
Mă voi bucura sub ochii naturii, mai gingaşi
decât o privire de căprioară şi mă voi ruga la
altarul iertării pentru rătăcirile mele. Mă voi
oglindi în lumina curată ca de Înger a
meleagul lui natal în zi de Paşte, singurul
care nu m-a trădat vreodată, care m-a
aşteptat mereu să îmi potolesc pofta din
copacul cu poame mărunte, să-mi sting setea
din izvoarele limpezi şi să-mi odihnesc
trupul în căldura adevăratei iubiri.
– Hristos a înviat! va răsuna glasul dulce
al copiilor.
36
– Adevărat a înviat! le voi spune, şi voi

privi în urma lor, a micilor vestitori, purtând
o plasă mai mare decât ei împleticindu-se cu
feliile de cozonac şi ouăle adunate. Parfumul
miriştilor mă va învălui, lanul de grâu va
dansa din nou în soare, iar verdele crud şi
parfumul florilor sălbatice mă vor întoarce la
kilometrul zero al fiinţei mele. Aşa va învia
mereu dorul de acasă şi de blajinii care nu
mai sunt. Aşa va renaşte sufletul omului
purtat prin victorii, neputinţă, răstigniri şi
curaj. E sărbătoarea destinului aşezat de
Dumnezeu pe umeri, purtat pe drumul
răscrucilor, al ceţii şi al întunericului, la
capătul căruia se află înţelepciunea, răbdarea
şi Lumina.
Paşte binecuvântat!
P o e s i s (2)
Mihai APOSTU
(Dodeşti, Bârlad)
Visul
1.28
Cetatea Atolia va fi deschisă într-o zi impară.
Va fi un satelit nenatural şi va fi mare
pentru ca va fi aproape. Oamenii vor privi
spre cer
şi vor vedea un semn ciudat. Nu va fi semnul
diavolului
nici semn divin. Va fi semnul omului lăsat să
evolueze
dincolo de divinitate, dincolo de satan. Va fi
semnul care
se revendică direct din atomul primordial.
1.29
A doua zi omul va semna un nou pact în
păcat.
Preţul nemuririi va fi plătit de celula care nu
va mai reuşi să se divizeze. Abia acest pact
este
un semn apocaliptic. Abia acesta va distruge
omenirea
matusalemică după semnarea pactului.
Un pact cu efect întârziat care în viitor va
pune capăt
aventurii umane odată cu ultima generaţie.
1.30
Apoi vom privi cum se închid cercurile pe
revoluta planetelor,
apoi pe revoluta sistemelor solare,
37
apoi a galaxiilor, până vom avea ideea de

univers
care şi el este o sferă. Şi apoi ne mai mirăm
de...
cum a fost inventată roata când până şi
celula
este rotundă, până şi nucleul este rotund,
până şi membrana este rotundă şi gravitează.
1.31
Şi atunci aşezăm gândirea între două lumi.
Universul din exteriorul nostru şi universul
din interior!
Spiritul nostru se plimbă printre cele două
universuri
ca un flux magnetic între cei doi poli
existenţiali,
pentru a reveni în ecuaţia fundamentală,
pentru
a reuşi să ne situăm între alfa şi omega,
pentru a reuşi ţinându-ne de mână să fim în
echilibru.
(Fragment din vol. Septete)
Oana ANDREI
(Londra)
Un fel de scriere
Îmi plac cuvintele,

le las libere,
Axiomatic
să mă aprindă,
Matematica are un să mă farmece
fel şi să mă surprindă
de poezie – cu alegorii.
Un infinit. Aud cum ele
plasat simetric ating pământul viu
opus altuia, şi mă aşteaptă -
uneori real, până le scriu.
Uneori imaginar,
dar întotdeauna Ispite
Am dovedit dreptate.
În cele din urmă, Uneori
chiar şi atunci când nu mai sunt
asumat greşit. eu cea vie,
De la început. aprinzând
Poezie, totuşi. lumina lumii
nu are matematică - c-un creion
dacă e adevărat, vine şi-o hârtie,
direct să pot vedea
Din inimă. mult mai bine
tot ce e sfânt

38
şi cât ne iubim nu sunt eu,

fără să spunem ci o amăgire
vreun cuvânt. a aproapelui meu
Uneori eu
Elena FLUTUREL
(Mogoşeşti, Iaşi)
[Haikuuri]
*
ceasul adormit –
din când în când o muscă
indică ora
la montre endormie –
de temps en temps une mouche
indique l’heure
*
pâlc de ghiocei –
zăpada de pe dealuri
ascunsă în flori
group de perce-neige –
cachée aux fleurs
la neige sur les collines
*
primăvară iar –
verdele nu e complet
fără ochii tăi
de nouveau printemps –
le vert n’est pas complet
sans tes yeux
*
barză-ntr-un picior –
Statuia Libertăţii
mutată pe şes
cigogne dans un pied –
la Statue de la Liberté
transférée dans la plain
Alexandru CAZACU
(Bucureşti)
Lalele galbene
O statuie a dimineţii ce
înlocuieşte dimineaţa
în fanta de lumină tomnatică
cât o deschidere a compasului
sau o victoria hazardului
asupra jucătorului onest
39
când devii una cu inima ta

într-un război invizibil
de unde ne întoarcem de fiecare dată răniţi
Orele neterminate încremenind lângă noi

şi lacrimi care tapetează camerele urbei
Numai lalele galbene
se închid şi se deschid repede
şi adună în cupa lor
razele unui August incert
şi transparenta piele a lui Marsyas
O balerină ieşită din oglinzi
Reflexia chipului tău

pe luciul pianului aidoma
fericirii ce s-a prefăcut şi continuă
să se prefacă
în saloane şi străzi demodate
când lumina se aruncă înaintea ferestrelor
smerită şi iertătoare
iar o balerină ieşită din oglinzi
sare de pe un taler al dreptăţii pe altul
sub ploaia de Noiembrie rugată
să mai stea puţin cu noi
ca un surogat al prieteniei
in timp ce din sertar
cad fotografiile
cu foştii colegi
de cucerit o lume
de suferit o alta
şi le priveşti îndelung
fără să recunoşti pe nimeni
Ion GRIGORESCU
(Podu Hagiului-Iaşi)
Mărturisire
Sunt pomul plin de roade pe care-n vers

poetul
Cântatu-l-a cu suflet pătruns de împliniri.
Revărs peste întinderi precum un râu
revarsă
Acoperindu-şi mâlul cu-a apei unduiri.
În mine zac uitate podoabele naturii
Ce-aşteaptă să se coacă-n-al toamnei început,
Adânc pătrunsă-i seva în rădăcini şi-n
muguri
Zvâcneşte-n adâncime al vieţii larg tumult.
Simt viaţa cum pulsează în largile artere,

Pătrund în taina-adâncă a eului, vibrând
Precum vibrează o strună, când ca o
mângâiere
Arcuşul se-mlădoaie asupra-i lunecând.

40
Cânt visul şi speranţa cu bucurie nouă

A celui care singuratic adânc a meditat.
Revărs lumină caldă peste pământ şi-
adâncuri
Ca soarele-n amiază când după nori a stat.
Aud cum firul ierbii tresare şi renaşte

În ciclul vieţii veşnic acelaşi, neîncetat
Pătrund în taina lumii, în sferele de aştri
Cu paşi tăcuţi, asemenea intrări-ntr-un palat.
Voi căuta-n adâncuri şi-n sferele înalte

Un cântec nou, un cântec ce nu a fost cântat
Zbura-voi către stele şi apoi mai departe
Cu cântecul pe buze rostindu-l neîncetat.
Apodictice
Petru IOAN
(Iaşi)
Eneidă a catrenelor ad
litteram et in spiritu loci
În loc de introducere,
pentru a glumelor producere:
Deşi-i cu ceva mai puţin în etate
Faţă de-a cotnărenilor verde cetate,
IAŞII au evoluat la numărul plural
Prin etnodiversitate şi prin aer cultural.
*
Ieşenilor ispitiţi de morbul înavuţirii,
al parvenirii şi-al îmbogăţirii:
Ca urbe ce mai curând pare că se respectă,
Iaşii nu duc lipsă de concetăţeni corupţi !
Îi găseşti uşor într-o febrilă şi prosperă sectă,
A unor presupuşi şi deloc doriţi... „îngeri
căzuţi“.
*
În atenţia amatorului de turistice popasuri,
spre-a depăşi oarece impasuri:
În Iaşi, de vrei ceasuri relaxante a petrece,
A nu ocoli faimoasa şi ospitaliera „Boltă
Rece“
Şi nici parcul din Copou, cu umbroasele-i alei,
In răscrucea cărora tronează al lui Eminescu
Tei!
*

41
Liderilor ieşeni nu chiar obligaţi să adere

la o necuvenită şi impresionantă avere:
Rămaşi în coada regiunii la expertiza de nivel
naţional,
Ieşenii s-au mai pricopsit o dată cu aleşii în
plan local !
L-au reconfirmat în post pe ocupantul
palatului municipal,
Concurat, acum, de noul lider judeţean, sau
departamental...
Ştefan MÎRZAC
(Iaşi)
Cuvinte trăite
• Paradoxal, altruismul atrage mai mult pe

egoişti.
• Banalităţile au totuşi o mare valoare;
pentru mincinoşi ele reprezintă
sincerităţile.
• Îndepărtează-te de cei ce fac să te
îndepărtezi de tine!
• Înţeleptul vede şi ce nu se vede, iar
ignorantul nu vede nici ce se vede.
• Toţi dăm lecţii după cum putem;unii le
dau brutale, cu efect imediat, iar alţii le
dau fine, cu efect întârziat sau chiar fără
efect.
• Legea este un baraj pe care unii îl trec
prin efect tunel.
• Uneori te simţi mai în larg în strâmtoarea
libertăţii din captivitate decât în
nemărginirea captivităţii din libertate.
• Compromisul îţi sacrifică o parte din pace,
ca să poţi trăi doar cu o parte din război.
• Cu pierderile pe care le au, unii au fost
puşi să-şi construiască monumente
închinate orgoliului şi au ieşit nişte
monumente nefiresc de mari.
• Politeţile exagerate sunt nişte plusuri care
acoperă nişte minusuri.
• Aforismul este micul prinţ al literaturii,
fiind imun la banalităţi.
• Umorul este, deseori, prefaţa aforismului,
iar morala este miezul lui.
• Este onorabil când fair - play -ul celui care
pierde îi depăşeşte orgoliul.
• Trăind în natură, simţi spiritualitatea şi îţi
creşte respectul pentru toate fiinţele.
• La ce ne grăbim atât? Ca să fugim de noi!
• Există multă lumină nevăzută în întuneric,
dar, parcă mai mult întuneric văzut în
lumină.
42
• Dacă, la copiat, elevul ar folosi ghilimele şi

ar indica sursa, ar mai primi nota 1 ?
• Şi vulpea s-a schimbat. S - a săturat de
carne şi a prins gustul ouălor. Aşa că, nu
mai mănâncă găini, ca să aibă sursă de
ouă.
• Puţini văd fiindcă cred, dar cei mai mulţi
cred dacă văd.
• Doar un gol interior te face să tânjeşti ca
să fii prea plin în exterior.
• Un bun respect de sine îţi împământează
viaţa.
• Unii fac împământarea cu picioarele, alţii,
cu mâinile sau cu genunchii, bătând
mătănii.
• Mare minune este Viaţa, mare univers
este Omul! Totul, de la minus infinit la
plus infinit. Un circuit închis de cauze şi
efecte, iar deasupra tronează conştiinţa
universală.
• Uneori riscul este copilul disperării.
• O bună comunicare poartă amprenta
echilibrului între a vorbi şi a asculta.
• Scuza rămâne de multe ori doar o
promisiune de iertare.
CUPRINS
B i b l i o r a f t ................................................ 2
Moment: In memoriam .................................. 3

Ţara mea de dincolo de Prut ................................... 3
NICOLAE DABIJA .......................................................... 3
Theodor CODREANU .................................................. 4
Nicolae Dabija şi armonia personalităţii ........... 4
Petruş ANDREI .............................................................. 6
Elegie ................................................................................. 6
Patria mea ....................................................................... 6
Marcel MIRON ............................................................... 7
Tăinuita comoară ......................................................... 7
Vasile FLUTUREL ......................................................... 7
Baladă-scrisoare de... târziu şi depărta .............. 7
Culturale, literare… ....................................... 9
Teodor PRACSIU........................................................... 9
Teatrul „Victor Ion Popa” - Bârlad........................ 9
Theodor CODREANU ............................................... 12
Din mişcarea literară a Vasluiului (I) ............... 12
Dan ANGHELESCU .................................................... 14
Mircea Anghelescu sau viaţa ca o carte (I) .... 14
Petruş ANDREI ........................................................... 17
Scriitorul Petru Ioan – „Şcoala literară de la
Huşi ................................................................................. 17
La aniversarã................................................... 20

43
Livia ANDREI .............................................................. 20

Acum 100 de ani? ...................................................... 20
Lina CODREANU ........................................................ 21
„Cu frăţească dragoste” .......................................... 21
P o e s i s (1) ................................................... 25
Mihaela ALBU ............................................................. 25
Poate fi pus în poveste Timpul? ......................... 25
Facerea .......................................................................... 25
Elina COJOCARU ........................................................ 26
Bolnavă, clipa .............................................................. 26
Martin CATA ................................................................ 27
Speranţă ........................................................................ 27
Epifanie ......................................................................... 27
Daniela OATU ............................................................. 28
Fericirea cu două tăişuri ........................................ 28
Părul meu lung ........................................................... 28
Însemnãri cu staif ......................................... 29
Theodor CODREANU ............................................... 29
Numere în labirint .................................................... 29
Epos ............................................................... 32
Ana OPRAN .................................................................. 32
Prăbuşirea .................................................................... 32
Adina DARAWSHA .................................................... 34
Revedere ....................................................................... 34
P o e s i s (2) .................................................. 36
Mihai APOSTU ............................................................ 36
Visul ................................................................................ 36
Oana ANDREI .............................................................. 37
Axiomatic ...................................................................... 37
Un fel de scriere ......................................................... 37
Ispite ............................................................................... 37
Elena FLUTUREL ....................................................... 38
[Haikuuri] ..................................................................... 38
Alexandru CAZACU .................................................. 38
Lalele galbene ............................................................. 38
O balerină ieşită din oglinzi .................................. 39
Ion GRIGORESCU ....................................................... 39
Mărturisire ................................................................... 39
Apodictice ...................................................... 40
Petru IOAN ................................................................... 40
Eneidă a catrenelor ad litteram et in spiritu
loci ................................................................................... 40
Ştefan MÎRZAC ........................................................... 41
Cuvinte trăite .............................................................. 41
Nota redacţiei: Revista „Liter-Club” apare cu

sprijinul financiar al colaboratorilor.
Liter-Club
Fondatori: Lina şi Theodor Codreanu, Livia şi
Petruş Andrei, Daniela Oatu şi Teodor Pracsiu,
Elena şi

44
Acolo unde omul își

desfãsoarã munca,
lasã si ceva
din inima sa.
Henryk Sienkiewicz
Liter-Club
Director: Lina Codreanu
Redactor-şef: Livia Andrei
Colegiul redacţional
Theodor Codreanu
Petruş Andrei
Daniela Oatu
Teodor Pracsiu
Email: linacod@yahoo.com
literclub2016@gmail.com
ISSN 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
ISSN-L 2501-2525
În atenţia colaboratorilor:
Materialele trimise vor avea 1-2 pagini A4,

Times New Roman, cu literă de 12 la un rând
sau până la 1500 de cuvinte.
Manuscrisele primite nu se returnează
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică
pentru conţinutul articolelor revine exclusiv
semnatarilor acestora ca persoane
individuale.

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, VI, Nr. 2 (21), Apr. - Iun. 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LITER-CLUB. Revistă de Cultură, VI, Nr. 2 (21), Apr. - Iun. 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Anul VI, nr. 2(21),

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

Ţara mea de dincolo de Prut

Ţara mea de dincolo de Prut,

Şi, ca-n anii noştri cei mai trişti

Ţara mea de dincolo de Prut,

Mi se-ngăduie şi-acum, ca mai-nainte,

Iar scripturile gândite de străbuni

Ţara mea de dincolo de Prut,

Dară dincolo de moarte, Ţară-a mea,

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

Ţara mea de dincolo de Prut,

Nicolae Dabija şi armonia personalităţii

nouă (a şaptea) de 38 de Aşchii de cer, un

eminesciană, de sorginte muzicală, desigur,

Râmnicu Sărat, mai 2010

Oare coasa morţii

Baladă-scrisoare de... târziu şi depărta

Curge peste fire un atroce frig

Frate Nicolae / Nicolae Frate,

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

N-am crezut vreodată că o dimineaţă

Frate Nicolae / Nicolae Frate,

Frate Nicolae / Nicolae Frate,

Când deschizi PC-ul pe loc te cutremuri -

Deşi parc-aud un frecat de palme

Da, dar nu e doliu, Frate Nicolae,

Frate Nicolae, trăim grea etapă,

Pe copiii noştri, ca şi pe nepoţi,

Frate Nicolae / Nicolae Frate,

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

Teatrul „Victor Ion

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

serenade şi piese religioase, 5 scenarii

situaţiile comice definesc implicit

complexe culturale şi inhibiţii. Regizorul

Din mişcarea literară a

Judeţ din Moldova de

3 Recent, istoricul ieşean Ioan Caproşu a

născut în Similişoara Bogdanei, fostul judeţ

Şeicaru, Ion Buzdugan, Atanase Mândru,

Mircea Anghelescu sau viaţa ca o carte (I)

Profesor emerit al Facultăţii de Litere a

singur accentuează, poate fi mai utilă/…/

Într-adevăr, ocultarea întregii literaturi a

este edificatoare: Memoriile unui fost

Scriitorul Petru Ioan –

Universitarul ieşean Petru Ioan, prof. univ.

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

poetul Ion. Gh. Pricop, aflat şi el, pe atunci, la

spaţio-temporal de spiritualitate românească

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

Bacău, 24 mai 2018. Universitatea „Vasile

Acum 100 de ani?

Nu revista „Liter-Club” ne-a unit, ci noi am

„Cu frăţească dragoste”

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

prezintă. Autorii recenzaţi sunt grupaţi nu

Liter-Club Anul VI, nr. 2(21), apr.-iun. 2021

şi veneraţia pe care acesta le are pentru

revigorant, cu tonuri amare şi generator de