Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pancreatita se dezvoltă rapid şi dispare în scurt timp (pancreatita acută), însă în unele cazuri
inflamaţia este persistentă şi produce distrugerea treptată a funcţiei pancreatice (pancreatita
cronică).
Pancreatita acută reprezintă inflamaţia bruscă a pancreasului, care poate fi uşoară sau
ameninţătoare de viaţă, care însă, de obicei, se vindecă complet.
Aproape 80% din cazurile de pancreatită acută sunt determinate de calculii biliari şi de
alcool. Femeile sunt de aproximativ 1,5 ori mai afectate în comparaţie cu bărbaţii de pancreatită
produsă de calculii biliari.
În mod normal, pancreasul secretă lichid pancreatic în duoden, prin ductul pancreatic. Lichidul
pancreatic conţine enzime digestive în formă inactivă şi inhibitori care inactivează enzimele care
se activează înainte de a ajunge în duoden.
Obstrucţia ductului pancreatic de către un calcul biliar blocat în sfincterul Oddi întrerupe curgerea
lichidului pancreatic. De obicei, blocajul este temporar şi conduce la leziuni limitate, care se
vindecă în scurt timp. Însă, dacă blocajul persistă, enzimele activate se acumulează în pancreas,
depăşesc acţiunea inhibitorilor şi încep să distrugă celulele panceratice, producând inflamaţia
severă.
Consumul zilnic de numai 50 ml de alcool (jumătate de sticlă de vin, patru sticle de bere sau 150
ml de lichior) timp de câţiva ani poate conduce la obstruarea canaliculelor pancreatice care se
varsă în ductul pancreatic, cu apariţia la final a pancreatitei acute.
Criza de pancreatită poate fi precipitată de ingestia unor cantităţi mari de alcool sau de o masă
copioasă. De asemenea, pancreatita poate fi produsă de numeroase alte afecţiuni.
Există multe medicamente care au acţiune iritantă asupra pancreasului. De obicei, inflamaţia
dispare atunci când administrarea acestora este întreruptă. Virusurile pot de asemenea cauza
pancreatită, de obicei de scurtă durată.
Nu există nici o analiză sanguină care să dovedească diagnosticul de pancreatită acută, însă
anumite analize, folosite împreună, sunt extrem de sugestive pentru perezenţa acestei boli.
Pe radiografiile abdominale standard se observă anse intestinale dilatate, sau rareori unul sau
mai mulţi calculi biliari. Pe radiografiile toracice se pot observa regiuni pulmonare colabate sau
acumularea de lichid în cavitatea pleurală. Ecografiile indică prezenţa calculilor în vezica biliară
sau uneori în ductul biliar comun şi, de asemenea, arată mărirea de volum a apancreasului.
Tomografia computerizată (CT) este deosebit de utilă pentru detectarea variaţiilor mărimii
pancreasului, fiind folosită la pacienţii cu pancreatită acută severă şi la cei cu complicaţii, cum ar
fi scăderea marcată a presiunii sanguine. Deoarece imaginile sunt foarte clare, informaţiile
obţinute prin CT contribuie la stabilirea diagnosticului.
Persoanele cu pancreatită acută severă sunt internate de obicei în unitatea de terapie intensivă,
unde semnele vitale (pulsul, presiunea arterială şi frevenţa respiratorie) şi producţia de urină pot fi
monitorizate în mod continuu.
Se fac analize repetate pentru a se monitoriza concentraţiile diferitelor componente din sânge,
cum ar fi hematocritul, glucoza, electroliţii, globulele albe, amilaza şi lipaza. Se poate introduce
un tub prin cavitatea nazală, care se avansează până în stomac, petnru extragerea aerului şi
lichidului, în special dacă greaţa şi voma persistă şi ileusul gastrointestinal este prezent.
La persoanele la care presiunea sanguină scade sau care sunt în şoc, volumul sanguin este
menţinut prin administrarea intravenoasă de lichide, iar funcţia cardiacă este monitorizată
îndeaproape.
Unii pacienţi necesită administrarea de oxigen suplimentar, iar cei cu stare foarte gravă
necesită ventilaţie asistată. Durerea severă se trateaază de obicei cu opioide.
Când pancreatita este cauzată de litiaza biliară, trataemetnul depinde de severitatea bolii. Dacă
este uşoară, extirparea vezicii biliare poate fi amânată până când simptomele se ameliorează.
Deşi peste 80% dintre pacienţi cu astfel de pancreatită elimină calculii biliari spontan, extragerea
acestora prin ERCP este necesară de obicei la pacienţii a căror stare nu se ameliorează după
primele 24 de ore de spitalizare.
La o persoană în vârstă având boli asociate, cum ar fi afectare cardiacă, endoscopia se foloseşte
de obicei ca primă metodă, însă dacă nu se obţin rezultate este necesară intervenţia chirurgicală.
Dacă în urma evaluării CT se observă că pancreasul este numai uşor mărit ca volum,
prognosticul este excelent. Însă, când se observă regiuni extinse de ţesut pancreatic distrus,
prognosticul este nefavorabil.
În caz de pancreatită acută uşoară, riscul de deces este scăzut, în jur de 5%, însă la pacienţii cu
pancreatită care produce leziuni severe şi hemoragie importantă, sau când procesul inflamator
nu este restrâns la pancreas, riscul de deces poate ajunge până la 10-50%.
Decesul este cauzat de insuficienţa cardiacă, pulmonară sau renală sau de infecţie
pancreatică sau de un pseudochist care se rupe sau sângerează.