STRUCTURA TEXTULUI ARGUMENTATIV

Schema generală a discursului argumentativ este:

I. PREMISA: Expunerea tezei în primul paragraf.

II. ARGUMENTAREA:
1. refuzarea sau acceptarea tezei
2. dezvoltarea tezei/argumentelor
Pot exista mai multe demersuri argumentative:
- Argumentul de autoritate se sprijină pe credibilitatea unui expert citat şi pe pertinenţa
cercetarii sale privind tema în discuţie.
- Argumentul pragmatic, prin care un act e apreciat în funcţie de consecinţele favorabile,
argumentul bazat pe scopuri (avand drept scop…)
- Argumentul de reciprocitate care rezulta din transpoziţia punctelor de vedere simetrice: pe
de o parte, … pe de alta parte
- Argumentul de comparare
- Refuzarea unei teze
III. CONCLUZIA:
Concluzia poate fi reluată într-un nou enunţ marcat printr-un indice al enunţării: de menţionat faptul
că...; pe de o parte, … pe de altă parte; de altfel; cu alte cuvinte… aşadar, rezultă…
Concluzia bazată pe o alternativa: pe de o parte… pe de alta parte.

INDICI AI ARGUMENTARII:
Ca indici lexicali, se folosesc termeni adecvaţi tezei.
Ca indici ai enunţării sunt folosite procedee precum:
- verbe de opinie: a crede, a considera, a presupune etc.
- adverbe sau locuţiuni adverbiale de mod, folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative: probabil,
posibil, desigur, fără îndoială, cu siguranţă etc.
- conjuncţii, locuţiuni conjuncţionale cu rol argumentativ folosite mai ales pentru exprimarea
raporturilor de tip cauzal, consecutiv, final, concluziv: deoarece, din cauză că, încat, ca să, aşadar
etc.
- formule ca: în primul rand, mai întâi, în al doilea rând, de exemplu, apoi, în concluzie, deoarece,
prin urmare, pe de o parte… pe de alta parte, astfel etc.
- termeni sau expresii care exprimă direct o judecată de valoare: cum cred unii;
- folosirea termenilor sau expresiilor care exprimă indirect o judecata de valoare: putem spune că…
- pronume şi adjective pronominale demonstrative care fac legătura între idei: aceasta, acesteia etc.
Legatura între idei se realizează şi prin conectorii şi, de asemenea, sau printr-un proces de opoziţie
şi nu.
- alţi conectori - rezultă, de menţionat faptul că, numai, ca, de altfel, de asemenea, deşi, dar, de
altfel, cu alte cuvinte, deci, şi anume - realizeaza conexiuni secundare interne unui argument.
Dispunerea textului se face în paragrafe distincte.
Timpul verbelor este prezentul etern, neutru, timp al reprezentării actualizatoare, al înscrierii
particularului în general.

Atenţie! Dacă prima variantă vi se pare prea specializată, iată o prezentare a

tehnicilor de argumentare mai abordabilă:

ARGUMENTAREA. CONSTRUCŢIA DISCURSULUI  ARGUMENTATIV

 Modalitate de a prezenta şi a susţine un punct de vedere asupra unei anumite probleme şi,
in egala măsură, de  a convinge cititorul/interlocutorul  de valabilitatea perspectivei propuse.

Argumentarea cuprinde:

- o  ipoteză, un punct de vedere formulat asupra unor aspecte ale operei literare sau 
asupra realităţii;
- argumentarea  propriu-zisă, care ocupă cea mai întinsă parte a unui text 
argumentativ.

Pentru a convinge, autorul argumentării trebuie să facă apel la  argumente

convingătoare. În demersul argumentativ se inserează citate din  lucrări de autoritate, se fac
referiri la idei ale unor personalităţi, se oferă  exemple familiare interlocutorului/cititorului. Nu
este exclusă (nici) argumentarea pe cale emoţională, în acest caz apelându-se la situaţii la
care  cititorul nu poate rămâne indiferent.

- concluzia sau partea finală a argumentării, care subliniază dacă punctul de vedere
constituind ipoteza se  susţine sau se infirmă.

În redactarea unui text argumentativ, trebuie  să  se aibă în vedere formularea cu

multă claritate a argumentelor, ţinându-se cont  de prezentarea gradată a acestora, cele mai
convingătoare argumente fiind  rezervate finalului, pentru ca demersul să-şi asigure scopul.

Ierarhizarea  argumentelor poate fi marcată prin cuvinte ca: „în primul rând”, „în al
doilea rând” etc. Se recomandă  utilizarea unor cuvinte prin care se face apel la experienţa
culturală/de  viaţă a interlocutorului, implicându-l în demers: „După cum cunoaşteţi...”, „Nu vă
puteţi îndoi de faptul  ca...”, „Este cunoscut de toată lumea faptul...” etc.

Argumentele pot fi grupate în  jurul unei idei sau teme, grupare subliniată prin:,,în ceea
ce priveşte”,  „referitor la” etc.

Argumentarea nu trebuie să  excludă creativitatea, autorul bazându-se pe un scenariu

ce ţine seama  de pregătirea receptorului şi de menţinerea atenţiei acestuia.

Legătura dintre segmentele discursului se realizează  prin conectori constituind mijloace

de realizare a coeziunii textului. Aşadar, într-un text argumentativ, este absolut necesară
prezenţa unor cuvinte ca: „deci”, ,,or” (a nu se confunda cu ori: ori = sau; or = însă),
„totuşi”,  „dimpotrivă”, „de altfel”, „de altminteri”, „pe de altă parte”  etc.

Exemplu de text argumentativ:

Argumentarea apartenenţei unui text la o categorie de texte (memorii)

In primăvara aceea, Liceul „Spini Haret" a organizat o călătorie de trei săptăma în

Italia, la care puteau participa şi foştii elevi. Costa 20.000 de lei, sumă considerabilă în 1927,
dar mama n-a şovăit să mi-o dea. Nu mai fusese în Italia din 1909 9 era fericită că măcar unul
din copiii ei o va descoperi. Pentru mine era mai mult decât ce putea însemna Italia pentru
orice tânăr de 20 de ani. Era şi prilejul de a întâlni câţiva din scriitorii cu care eram în
corespondenţă: Papini, Buonaiuti, Macchioro, A. Panzini şi alţii. In afară de oraşele cu nume
fabuloase, erau şi aventurile pe care mi închipuiam, limba italiană pe care mă pregăteam s-o
vorbesc pentru întâia oară, librăriile şi anticariile în care ştiam că voi găsi cărţi inaccesibile la
Bucureşti.

(Mircea Eliade, Memorii 1907-1960)

1. Formularea ipotezei (este prezentă în cerinţă)

Fragmentul de text citat din Memorii 1907-1960 de Mircea Eliade are un caracter subiectiv.

2. Enumerarea argumentelor
Primul argument este de ordin stilistic. În text sunt vizibile mărcile subiectivităţii.
Al doilea argument se referă la conţinutul textului. Tema fragmentului citat este planificarea
unei călătorii în Italia. Naraţiunea vizează personajul-narator dintr-o dublă perspectivă: ca elev
al Liceului Spiru Haret şi în calitate de copil al familiei Eliade. Ea se centreaza pe imaginea pe
care o are tânărul de 20 de ani despre Italia.

3. Exemplificarea ficărui argument:

a. Primul argument poate fi exemplificat cu pronume şi verbe de persoana I din text, care fac
referire la emiţătorul textului: pentru mine, eram în corespondenţă, mi le închipuiam, mă
pregăteam s-o vorbesc, ştiam, voi găsi. Pronumele şi verbele citate dovedesc identitatea dintre
cele trei instanţe ale comunicării/ autorul textului - M. Eliade, naratorul – alter ego al autorului,
personajul - tânărul de 20 de ani, de la Liceul Spiru Haret.
b. Al doilea argument poate fi exemplificat prin actualizarea funcţiei referenţiale a mesajului:
adevărul despre informaţiile care constituie subiectul naraţiunii poate fi dovedit prin cercetarea
arhivelor Liceului Spiru Haret.

Atenţie: Modelul de mai sus este doar un exemplu de organizare a ideilor, ci nu trebuie luat
drept ,,literă de Evanghelie” şi nici tratat ca variantă oficială de prezentare orală a subiectului.
În prezentarea orală, ideile trebuie să fie prezentate legat, de aceea se vor folosi conectorii de
argumentare. Pe de altă parte, fiecare ne organizam ideile diferit şi aveme xperienţe diferite,
aşa că, fiind vorba de o argumentare personală a textului, atunci va trebui sa se vadă că
este personală. În principiu însă, paşii de urmat şi etapele sunt cele de mai sus.