SSER Acumulatoare PbAcid

ACUMULATOARE ELECTRICE – BATERII REÎNCĂRCABILE
Noţiuni introductive
Acumulatorul electric reprezintă dispozitivul care înmagazinează energie

electrică, folosind metode electrochimice, care ulterior poate fi transmisă
aproape în totalitate către un consumator.
Ciclul de încărcare / descărcare se poate repeta de un număr de ori.
Acumulatorul este un generator electric secundar, adică un generator
care nu poate furniza energie fără ca anterior să fi fost încărcat.
Noţiuni introductive
Funcţionarea unui acumulator se bazează pe

un proces reversibil de oxido-reducere
(redox), un proces în care o componentă este
oxidată (pierde electroni), iar cealaltă este
redusă (câştigă electroni).
În acest proces componentele nu sunt
consumate sau pierdute, ci doar îşi schimba
starea lor prin oxidare, revenind la starea
iniţială în circumstanţe adecvate.
Descărcarea se face prin conectarea unui
circuit extern la bornele bateriei iar încărcarea
prin imprimarea unui curent invers între
bornele acesteia.
Scurt istoric
Primul acumulator electric a fost construit in 1803 de către Johann

Wilhelm Ritter.
În 1859 Gaston Plante a construit primul model de baterie plumb-acid,

insă acesta a început sa fie utilizat pe scara larga după 1879 pe măsura ce
utilizarea energiei electrice a crescut.
Thomas Alva Edison a inventat în 1900, un alt tip de acumulator (Ni-Fe)

cu electrozi din fier şi din nichel care folosea ca electrolit hidroxidul de
potasiu (KOH). S-au comercializat începând din 1908, şi stau la baza
actualelor modele de acumulatoare alcaline.
În 1900, în Suedia, Junger şi Berg a inventat bateria Ni-Cd, care foloseşte

anod de cadmiu în loc de fier, având caracteristici foarte asemănătoare cu
acumulatoarele de tip Ni-Fe.
Clasificarea acumulatoarelor
Pb-Acid
Ni-Cd
Ni-MH
Li-lon, Li-polimer
Aer-Zn
Alte tipuri
ACUMULATOARE – Pb-Acid
Cel mai utilizat acumulator din lume este de tip Pb-acid datorita
preţului scăzut, simplităţii tehnologiei de fabricaţie, versatilităţii şi
reversibilităţii excelente a procesului electrochimic.
Acumulatorul cu Pb-acid este folosit pe scară largă, atât ca sursa

de alimentare portabila pentru automobile, în tracţiunea electrică,
precum şi în aplicaţii staţionare cum ar fi: asigurarea continuităţii
alimentării cu energie in caz urgenta sau ca sursa de mare putere
pentru nivelarea vârfurilor de sarcina din reţelele de alimentare.
O celula a unui acumulator Pb-acid poate fi Pb PbO 2

reprezentat schematic ca o structura având un
electrod negativ realizat din plumb poros
(burete de plumb) şi un electrod pozitiv realizat
din plumb acoperit cu bioxid de plumb,
scufundaţi într-o soluţie apoasă de acid
sulfuric:
Pb || PbSO 4 || H 2SO 4 || PbSO 4 || PbO 2 || Pb

Procesul electrochimic poate fi exprimat prin următoarea reacţie
chimica:
⎯descarcare
⎯ ⎯⎯→
Pb + PbO2 + 2H 2SO4 2PbSO4 + 2H 2O
←⎯ ⎯⎯⎯
incarcare
Procesul electrochimic poate fi exprimat prin următoarea reacţie chimica:
⎯descarcare
⎯ ⎯⎯→
←⎯ ⎯⎯⎯
incarcare
Procesul de descărcare duce la formarea de sulfat de plumb

insolubil pe ambii electrozi. Acest material este unul slab conductor
de curent electric şi depunerea acestuia într-o pelicula densa poate
duce la pasivizarea ambilor electrozi. Astfel capacitatea practică a
unei celule se poate reduce destul de mult, ajungând la mai puţin de
5-10% din capacitatea teoretica.
Procesul de descărcare determină creşterea rezistentei interne a

celulei, ca urmare a formării PbSO4 şi a scăderii conductivităţii
electrolitului pe măsura ce H2SO4 se consumă.
Densitatea acidului din baterie poate da o măsura a gradului de

încărcare a acesteia:
În starea încărcata:
Concentraţie H2SO4 este de 40%;

Densitatea de 1,3 Kg/dm3;
Tensiunea la borne 2,15 V la 25°C.
În stare descărcată:
Concentraţie H2SO4 este de 16%;

Densitatea de 1,1 Kg/dm3;
Tensiunea la borne 1,98 V la 25°C.
⎯descarcare
⎯ ⎯⎯→
←⎯ ⎯⎯⎯
incarcare
În timpul încărcării PbSO4 este transformat in Pb la electrodul

negativ şi in PbO2 la cel pozitiv. Randamentul ciclului de
încărcare/descărcare poate fi ridicat, dar depinde de frecventa
încărcărilor şi de construcţia celulei.
În cazul celulelor clasice de tip Pb-acid reacţia de încărcare devine

mai puţin eficientă când celula ajunge la o încărcare de 85 -90%,
atunci când electrodul pozitiv începe să degaje oxigen iar cel negativ
hidrogen.
Această pierdere de gaze determină o pierdere a apei.

⎯descarcare
⎯ ⎯⎯→
←⎯ ⎯⎯⎯
incarcare
În anumite aplicaţii bateriile trebuie încărcate cu 10% peste

puterea nominală pentru a se asigura o capacitate de descărcare mai
mare. Aceste suprasarcini duc la pierderi suplimentare de electrolit.
ACUMULATOARELE Pb-acid cu supapa regulatoare sunt proiectate

astfel încât, să determine recombinarea chimică a oxigenului degajat la
electrodul pozitiv, cu hidrogenul de la electrodul negativ, determinând
reducerea pierderilor de apa. La aceste baterii acidul este imobilizat intr-un
gel sau intr-o folie separatoare poroasa care permite transportul oxigenului.
Oxigenul difuzează de la placa (electrodul) pozitivă la cea negativă unde
oxidează Pb, împiedicând atingerea unei concentraţii de hidrogen care ar
permite evaporarea sa.
Electrodul Pozitiv
+ ⎯⎯ ⎯⎯→
descarcare
PbO2 + 4H + SO 4 + 2e
2-
PbSO4 + 2H 2O
←⎯ ⎯⎯⎯
incarcare
Pentru a se obţine o densitate optimă a curentului, trebuie ca

electrodul să aibă o structură poroasă astfel încât suprafaţa de
contact dintre acesta si electrolit sa fie mare. La încărcare maximă
electrodul pozitiv este alcătuit dintr-o masă de cristale de PbO2
conectate intre ele, ce formeaza o reţea continuă.
Structura poroasa permite creşterea volumului atunci când, in procesul de

descărcare PbO2 → PbSO4.
Electrodul Pozitiv
+ ⎯⎯ ⎯⎯→
descarcare
PbO2 + 4H + SO 4 + 2e
2-
PbSO4 + 2H 2O
←⎯ ⎯⎯⎯
incarcare
Când celula este parcursă de curent, electrodul pozitiv este solicitat

electric, datorită creşterii polarizaţiei câmpului electric pe măsură ce H2SO4
este consumat. Acest fenomen duce la o descărcare parţială a celulei.
Formarea de PbSO4 duce la diminuarea volumului porilor şi determina

apariţia unei suprafeţe aproape netede pe structura de PbO2.
O caracteristică importantă a electrodului este dată de natura si structura

PbSO4 depus. Formarea de straturi dense si coerente duce la pasivizarea
rapidă electrodului.
Electrodul Pozitiv
Există trei variante constructive ale electrodului:
Placi de tip Plante;

Plăci lipite;
Plăci tubulare.
Electrodul Pozitiv Placi de tip Plante;
In acest caz materialul activ este obţinut prin

oxidarea electrochimică a suprafeţei plăcii de Pb
obţinută in prealabil prin turnare. Astfel pe
suprafaţa exterioara se depune un strat de PbO2.
Plăcile sunt prevăzute cu nervuri, care au rolul
de a mării suprafaţa totala.
Astfel de placi au o durata de utilizare destul de

mare, deoarece acestea au un exces de plumb,
care ulterior poate fi din nou oxidat la PbO2. Totusi
aceste placi sunt foarte grele (si scumpe) şi au o
rezistenţă mecanică slabă, astfel încât utilizarea lor
este limitată la aplicaţii cu baterii de staţionare,
unde este important ca durata de viaţă să fie cât
mai mare.
Electrodul Pozitiv Placi lipite
În 1880, s-a propus realizarea plăcilor de

plumb prin lipire cu pastă de dioxid de plumb şi
acid sulfuric, cu scopul de a creşte capacitatea
acumulatorului. S-a constatat că lipirea se face
mai uşor sub forma de grilaj, decât de placa.
Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice a
fost necesară utilizarea unor aliaje ale plumbului
în locul plumbului pur, fapt care au dus la
apariţia altor probleme tehnologice.
Forma grilei poate fi adaptata pentru a

satisface anumite caracteristici specifice în
diferite aplicaţii: greutate, rezistenta la coroziune,
rezistenţa mecanica şi distribuţia uniformă a
curentului.

Deoarece punctul de topire al Pb-ului este scăzut
(327°C) cele mai multe grile sunt realizate prin
topire şi turnare. În anumite cazuri, grilele sunt
realizate prin stantare obtinandu-se o folie de metal
expandat perforata. Pentru bateriile foarte uşoare,
din material plastic se folosesc grile compozite din
plumb.
Grilele se proiecteaza in asa fel încât celulele sa

aiba o rezistenţă electrica cat mai mica, pentru a se
reduce la minimum desprinderea si pierderea de
materiale de active in ciclul de incarcare/descarcare.
Desprinderile provoacă pierderi de capacitate iar

materialul dislocat se poate acumula pe fundul
carcasei, caz în care pot sa apăra scurtcircuite între
plăcile pozitive şi negative.

Pentru a îmbunătăţii proprietăţile legate de acoperirea cu
PbO2 se folosesc mici cantităţi suplimentare de staniu.
Pentru a se asigura o rezistenţă mecanică mai buna Pb se
aliază cu cantităţi reduse de antimoniu, calciu sau seleniu.
Antimoniu (stibiu) (1.5-8%), îmbunătăţeşte proprietăţile

mecanice ale reţelelor şi barelor conductoare însă măreşte
rezistenţa electrica, accelerează auto-descărcarea celulei
şi reduce randamentul ciclului.
În timpul de încărcării, pot sa apară gaze otrăvitoare

SbH3 (stibina).
Pentru reducerea pierderilor de apa, bateriile moderne

folosesc aliaje de tip Pb-Ca sau grile cu conţinut scăzut de
antimoniu, cu mai puţin de 1%.
Electrodul Pozitiv Placi tubulare

Placile tubulare sunt realizate dintr-un rând de tuburi care conţin tije
axiale din plumb înconjurate de material activ. Tuburile sunt formate din
ţesături, cum ar fi fibra de sticlă sau din izolatoare sintetice perforate,
care sunt permeabile la electrolit.
Tuburile au în general o
secţiunea transversală circulară sau
pătrată, dreptunghiulară sau ovală.
Plăcile tubulare au o structura

mecanică rezistentă la vibraţii
continue care asigură menţinerea
straturilor de PbO2 depuse.
Electrodul Pozitiv Placi tubulare
Aceste plăci pot susţine

descărcări adânci, efectuate în mod
repetat, fără pierderea integrităţii şi
prin urmare, sunt potrivite pentru
aplicaţii de tracţiune electrică.
Electrodul Negativ
descarcare
2- ⎯⎯ ⎯⎯→
Pb + SO 4 PbSO4 + 2e
←⎯ ⎯ ⎯⎯
incarcare
Electrozi negativi sunt de cele mai multe ori realizaţi din plăci lipite,
utilizând grile din plasa fina sau din grile acoperite cu folie de plumb
folosindu-se aceeaşi tehnologie ca la fabricarea plăcilor pozitive.
Daca suprafaţa electrodului este redusa în condiţii atent controlate, se

formează o structură foarte poroasă din plumb, constând dintr-o masă
aciculară cu cristale fine, care oferă electrodului o suprafaţa exterioara mare
ce asigura o buna circulaţie a electrolitului.
Electrodul Negativ
Ciclurile de încărcare/descărcare adânci şi mai ales frecventa acestora,

determină modificarea morfologiei iniţiale a electrodului, acoperindu-l cu grăunţi
mari de cristal, care reduc suprafaţa exterioara totală a acestuia şi care pot
duce la pasivizarea mai rapidă, prin depunerea de straturi de PbSO4.
Îmbunătăţirea comportamentului se face prin adăugarea de aditivi (~1%) cum

ar fi BaSO4, Mecanismul exact al efectelor aditivilor este complex şi nu este
suficient de bine înţeles, însă rezultatele practice au impus utilizarea acestora.
Construcţia acumulatoarelor Formatarea
Formatarea este definită ca procedura efectuată de obicei înainte de

asamblare finală, de aducere a materialelor active ale plăcilor pozitive şi
negative în starea corespunzătoare unei încărcări complete.
Procesul de formare este echivalent cu prima încărcare, însă operaţiunea

de electroliză este efectuată la o temperatură bine precizată şi cu o
compoziţie a electrolitului atent controlată.
Pentru a se realiza o conversie completă în întreaga masă a electrozilor

asigurând-se în acelaşi timp porozitatea şi aderenţa, încărcarea trebuie să se
facă la o densitate redusa a curentului (de obicei, <0,1 mA/mm2).
Unele acumulatoare sunt furnizate în stare uscată, încărcate şi sunt

activate pur şi simplu prin umplerea cu electrolit. Plăcile unor astfel de
acumulatoare au aditivi suplimentari, de obicei antioxidanţi. Formatarea lor
este urmată de o serie de procese de uscare controlată.
Construcţia acumulatoarelor Separatoarele
Separatoarele sunt folii izolatoare poroase care sunt plasate între

electrozii de polaritate opusa pentru a preveni contactul şi scurtcircuitul
dintre ei. De asemenea, ele acţionează ca o barieră în calea transportului
de material activ între plăci.
Separatoarele au următoarele caracteristici:

porozitate mare pentru a rezulta o rezistenţă electrica redusă;
diametrul porilor foarte mic pentru a se obţine separare bună.
rezistenţa la oxidare şi stabilitatea chimică în condiţii acide.
La primele baterii, separatoarele au fost făcute din brad sau lemn de

cedru din care s-au eliminat substanţe răşinoase cu scopul de a le face
rezistente la acid. Rezultate mai bune s-au obţinut cu separatoarele din
cauciuc microporos. Cauciucul natural devine foarte poros după
vulcanizare din cauza evaporării apei.
Construcţia acumulatoarelor Separatoarele
Majoritatea acumulatoarelor fabricate in zilele noastre utilizează

separatoare realizate din polimeri sintetici sau din fibre de sticlă.
Porozitatea acestor materiale poate fi controlată în timpul procesului de
fabricaţie. Cele mai utilizate materiale polimerice sunt policlorura de vinil
(PVC) şi polietilena extrudată.
De asemenea este folosită pe scara larga si o hârtie specială

impregnată cu răşini fenolice.
Sunt căutate in continuare materiale noi pentru realizarea

separatoarelor care sa fie capabile să reţină cantităţi importante de
electrolit pentru a fi utilizate în acumulatoarelor sigilate, care pot fi operate
în orice poziţie. De asemenea separatoarele foarte subţiri sunt necesare
pentru acumulatoarelor cu densitate de energie ridicată.
Construcţia acumulatoarelor Ansamblul final
După realizare, plăcile sunt separate şi

tăiate la dimensiuni.
Urechile de prindere sunt curăţate de oxid

si pregătite pentru lipirea conectorilor.
Foliile separatoare sunt fixate de regulă

pe plăcile pozitive.
Plăcile de aceeaşi polaritate sunt

poziţionate paralel şi asamblate sub formă
de pachete sau stive. (Pachetul cu placi
negative are o placă suplimentară).
Pachetele sunt intercalate, cu ajutorul

unor distanţiere.
Un acumulator este alcătuit din mai multe grupe de celule care sunt
conectate în serie;
În cazul acumulatoarelor staţionare de mare putere şi a modelelor
mai vechi, conexiunile sunt făcute prin legaturi externe.
În cazul baterilor moderne legaturile sunt efectuate în carcasa bateriei

direct prin pereţii despărţitori ai celulelor, economisind astfel cantitatea
de plumb şi diminuând rezistenţa internă şi greutatea a bateriei.
Carcasele sunt fabricate din polimeri sintetici prin turnare sau prin
injecţie. Polipropilena are excelente proprietăţi mecanice şi chimice şi
permite realizarea unor carcase uşoare de tip monobloc cu pereţi subţiri.
Încă se mai foloseşte sticla la realizarea

carcaselor, în special in cazul bateriilor de
rezervă pentru consumatorii vitali,
deoarece carcasa transparenta permite o
verificare rapidă a stării bateriei
Sticla simpla tinde să fie înlocuită de

sticla acoperita cu materiale poliesterice
antiacide sau de policlorura de vinil (PVC)
transparentă.
Construcţia ACUMULATOARElor Ansamblul

final
Interiorul poate fi prevăzut cu suporţi pentru fixarea plăcilor, lăsând un
spaţiu deasupra fundului carcasei pentru depunerea materialelor care se
desprind de pe electrozi.
La unele baterii plăcile sunt suspendate de capacul superior sau de un

perete lateral.
Capacul se lipeşte sau sigilează fiind

prevăzut cu orificii pentru bornele
terminale, supape de ventilaţie sau simple
capace cu filet. Carcasele pot fi prevăzute
cu sisteme automate complexe pentru
adăugarea de apă distilată în electrolit.
Performante si aplicaţii
ACUMULATOARE industriale
Dupa utilizare sistemele cu acumulatoare staţionare se împart în două

grupe:
sisteme pentru utilizarea intermitentă;
sisteme de nivelare a vârfurilor de sarcina.
Cele mai importante caracteristici sunt fiabilitatea, durata de viata

îndelungată si o rata a autodescărcarilor. Aceste acumulatoare se
realizează cu placi de tip Plante, plăci tubulare sau cu placi subţiri lipite pe
grilaje cu conţinut redus de antimoniu.
Parametrii acumulatoarelor
1. Tensiunea nominală (U) este primul parametru care se ia în

considerare la alegerea unui acumulator. Este exprimată în Volţi (V) şi
este stabilită de potenţialul electrochimic al elementelor care participă la
reacţia de oxido-reducere şi este cuprinsa între 1 - 4 V pe celulă.
2. Capacitatea (C) reprezintă sarcina electrică stocată în baterie.

Se măsoară în Amper-ora (Ah). În anumite aplicaţii trebuie specificată
valoarea maximă a curentului pe care îl poate furniza acumulatorul. De
exemplul la pornirea autoturismelor, demarorul solicită puternic
acumulatorul (sute de A), dar acţionează pentru o perioadă scurtă de
timp.
3. Energia pe care o poate furniza un acumulator depinde de

capacitatea şi de tensiunea sa. Se măsoară Wh (Watt-oră), W=UC.
Parametrii acumulatoarelor
4. Rezistenta internă a acumulatoarelor se măsoară în ohmi.

(ri=0.006Ω la acumulatorul Pb-acid).
5. Densitatea de energie (Wh / kg) sau (Ah/kg). In anumite aplicaţii

este importantă densitatea volumică a energiei (Ah/m3) sau (Ah / litru).
6. Randamentul este raportul procentual dintre puterea furnizată şi cea

primită la încărcare. Acumulatorul plumb-acid are un randament de
peste 90%.
Acumulatoarele Pb-Acid se proiecteaza pentru o gamă largă de

aplicaţii, fiecare având cerinţe şi caracteristici de descărcare proprii.
De exemplu, acumulatoarele de pe autoturisme sunt folosite perioade

scurte de timp, la o capacitate mult mai mare (cel puţin 5 C), dar rareori
suferă o descărcare adâncă. În schimb, acumulatoarele folosite în
tracţiunea electrica si în unele instalaţii industriale fixe trebuie să fie
capabile să asigure cicluri de descărcare adânci în care sa furnizeze un
curent constant (0.1-0.2 C, de exemplu) o perioadă mai lunga de timp.
Capacitatea practică a tuturor bateriilor depinde de temperatura de

operare iar aceasta scade foarte rapid la temperaturi sub 0° C.
Deoarece fenomenul degajării de hidrogen şi oxigen este unul instabil din

punct de vedere termodinamic, celulele plumb de acid sunt supuse fenomenului
de autodescărcare.
Frecventa acestor procese este dependenta de temperatură, de concentraţia

şi de volumul electrolitului, precum şi de conţinutul de impurităţi.
În cazul în care antimoniu (stibiu) se desprinde de pe placa pozitivă, el se

poate depune pe placa negativă. Din acest motiv este indicat sa se folosească
grile cu conţinut redus de antimoniu şi a unor separatoare care sa nu permită
trecerea acestuia, pentru a reduce capacitatea de auto-descărcare.
Coroziunea plăcilor pozitive poate apărea în timpul încărcării sau al

supraîncărcării în cazul în care metalul este expus la electrolit. Acest lucru
conduce la o diminuare progresivă a structurii plăcii şi la o creştere a rezistenţei
interne ale celulei.
Dacă un acumulator plumb-acid este lăsat o perioadă îndelungată

într-o stare descărcata sau este exploatat la temperaturi prea ridicate
sau cu o concentraţie prea mare de acid, depozitul de sulfat de plumb
este transformat treptat prin recristalizare într-o structura densa şi
grosiera. Acest proces este cunoscut sub numele de sulfatare şi
conduce la pasivizarea severa, în special a plăcilor negative.
Un acumulator sulfatat se poate reface printr-o încărcare lenta având

un electrolit cu acid sulfuric diluat.
In funcţie de domeniul de utilizare acumulatoare Pb-acid se pot clasifica:
Acumulatoare auto - SLI (Starting-Light-Ignition);
Acumulatoare industriale: Tracţiune si aplicatii staţionare;
Acumulatoare portabile .
Sunt utilizate pentru pornirea motoarelor cu combustie interna de pe

autovehicule, precum şi pentru alimentarea sistemului electric atunci
când motorul termic nu funcţionează.
Reprezintă aproximativ 80% din producţia de

acumulatoare plumb-acid.
Acumulatoarele SLI trebuie să fie capabile să

furnizeze curenţi de descărcare mari într-un timp
foarte scurt.
Aceştea sunt construite din plăci subţiri lipite

şi separate de folii subţiri din materiale
compozite care au si rol de reţinere a
impuritatilor.
Acumulatoarele, în general, au tensiuni nominale de 12 V şi capacităţi

de 30-100 Ah pentru automobile sau 24 V şi până la 600 Ah pentru
camioane.
• Bateriile uzuale au densităţi de energie de
30Wh/kg (60 Wh/dm3), dar se pot realiza si
unităţi cu mai mult de 40 Wh/kg (75 Wh/dm3).
• În funcţie de modul de utilizare, o durată de

viaţă normală este de 3-5 ani.
•Pentru vehiculele folosite în teren accidentat

se folosesc baterii cu plăci pozitive tubulare.
În ultimii ani s-au introdus pe piaţă de bateriile “fără mentenanţă" (FM).

Acest termen arata că nu este necesară adăugarea de apă în electrolit pe
durata normală de viaţă de 3-5 ani.
Bateriile FM sunt construite astfel incat sa se asigure:

• reducerea a ratei de formare a gazelor în condiţiile normale de
funcţionare a bateriei;
• recombinarea gazelor emise.
De regula acumulatoarele auto sunt reîncărcate la tensiune constantă.

Variantele constructive FM trebuie să fie realizate din materiale care sa nu
permită apariţia fenomenului de producere a gazelor, în limitele impuse de
tensiunea de ieşire a alternatorului.
Uzual, grilele pozitive ale acestor acumulatoare, fie au un conţinut redus

de antimoniu, fie acesta este înlocuit cu calciu sau cu un grup de mai
multe metale (de exemplu, de stronţiu / aluminiu, staniu).
Grilele din aliaj de calciu au comportament mult îmbunătăţit deoarece

dezvoltarea de hidrogen este diminuata, însă aliajele din calciu au o
prelucrabilitate relativ redusă. De exemplu, este destul de greu să se
acopere cu astfel de materiale grilele obţinute prin stanţare.
Adesea bateriile FM au electrolitul imobilizat in gel de siliciu folosind

sulfatul de calciu sau încorporat în separatoare de fibra de sticlă
microporoasă. Ele sunt construite în carcase protejate de scurgeri, cu o
cale de aerisire pentru a elibera excesul de gaze şi sunt considerate
sisteme semisigilate.
Aceste baterii au o durată de

menţinere in stare încărcată mult mai
mare în comparaţie cu alte unităţi
convenţionale - până la 30% din
capacitate după 1 an.
Un avantaj suplimentar este dat de

lipsa posibilitatii de a se evacua vapori
de acid, astfel încât coroziunea
componentelor metalice din apropierea
bateriei este eliminata.
Acumulatoare industriale
Acumulatoarele de tracţiune trebuie să fie capabile să susţină furnizări

lungi şi profunde de energie, urmate de reîncărcări profunde, de obicei pe
o secvenţă de zi cu zi. O rată de descărcare uzuala pentru acest tip de
sistem este C / 5, făcându-se până la 80% din capacitatea nominală,
pentru serviciul zilnic.
Cele mai importante caracteristici sunt: tensiunea de ieşire constantă,

capacitate ridicată la un cost relativ scăzut, rezistenţă la vibraţii şi o durata
de utilizare îndelungată.
Dimensiunile şi performanţele bateriilor de tracţiune variază intr-o gamă

largă:
Tensiunile nominale pot fi 12-240 V;
Capacitatea intre 100 - 1500 Ah sau mai mult;
Energia specifica a acestor unităţi este în mod normal în intervalul
20-30 Wh/ kg (55-77 Wh/dm3)
Ciclul de viaţă este de 1000-1500 cicluri încărcare / descărcare.
S-au realizat prototipuri de baterii de tracţiune Plumb-acid cu o

densitate de energie de peste 40 Wh/kg, şi 1000 de cicluri de viaţă, chiar
şi cu o densitate de energie de până la 60 Wh/kg, dar cu durată de viaţa
inferioară.
Curbele uzuale de descărcare si încărcare pentru o baterie de tracţiune.

Acumulatoarele stationare au o
densitate de energie aproximativ
jumătate din cea a acumulatoarelor de
tracţiune.
Acestea sunt utilizate pentru

sisteme de telecomunicaţii, de
semnalizare şi control la calea ferată,
pentru sistemele de alimentare
auxiliare ale consumatorilor unde este
necesara continuitatea alimentarii cu
energie. Piaţa UPS-urilor industriale,
de telecomunicaţii au avut una din
cele mai mari rate de creştere.
În ultimii ani, s-au făcut o serie de studii privind utilizarea

acumulatoarelor plumb-acid pentru vârfurile de sarcină. Serviciul de
funcţionare este asemănător cu cel al acumulatoarelor de tracţiune cu
excepţia faptului că densitatea de energie este mai puţin importantă în
comparaţie cu randamentul ciclului.
ACUMULATOARE industriale
Acumulatoarele Pb-acid cu supapa

regulatoare sunt din ce în ce mai mult
utilizate în industrie. Ele reprezintă in jur
de 10% din puterea echipamentelor de
stocare a energiei din SUA şi mai mult de
60% in cazul Japoniei şi al Europei.
S-au realizat acumulatoare cu supapa

regulatoare cu capacităţi de până la
3000Ah, pentru aplicaţii industriale. Deşi
iniţial aceştia s-au realizat cu plăci lipite,
versiunile comerciale actuale sunt cu
plăci tubulare si electrolit de tip gel.
Acumulatoare portabile
În jurul anilor 2000, piaţa acumulatoarelor portabile plumb acid de mici

dimensiuni, a crescut considerabil. Aproape toate bateriile portabile sunt
cu supapă regulatoare.
Plăcile pozitive şi negative sunt de obicei realizate cu ajutorul unei grile

de tip "fagure de miere" umpluta cu material activ.
Separatoare sunt realizate din folii subţiri, poroase, din materiale

izolatoare foarte bune care păstrează si electrolitul. De obicei, ele conţin
microfibre din sticla neţesute, şi sunt rezistente la căldură şi oxidare.
Celulele cilindrice sunt realizate din plăci şi separatoare, care sunt

pozitionate etajat in pachete si apoi roluite. Ansamblul realizat in acest
mod este rezistent la vibraţii, are impedanţă interna scăzută şi un timp
utilizare ridicat.
Aceste acumulatoare sunt, în general construite cu capacităţi cuprinse

intre 2 - 30 Ah şi permit 300 la 2000 de cicluri, în conformitate cu unele
aplicaţii speciale.
Alte avantaje oferite de acest tip de celule sunt: absenţa întreţinerii,
constanţa buna a tensiunii la descărcări mai mici de C / 4, abilitatea de a
susţine impulsuri scurte de curent de descărcare, autodescărcarea
scăzuta (de obicei 6 - 8% / luna) la temperatură ambientală şi preţul
scăzut.
Acumulatoarele cu celule de plumb-acid portabile, cu supapa

regulatoare pot funcţiona în orice poziţie, fără scurgeri de acid şi isi pot
găsi utilizarea în diferite aplicaţii, cum ar fi în case de marcat electronice,
sisteme de alarma, echipamente de iluminat in unităţile de urgenţă , cabine
telefonice, staţii de comutare, pompe de benzină controlate electronic şi
instrumentele portabile.

SSER Acumulatoare PbAcid

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SSER Acumulatoare PbAcid

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACUMULATOARE ELECTRICE – BATERII REÎNCĂRCABILE

Acumulatorul electric reprezintă dispozitivul care înmagazinează energie

Funcţionarea unui acumulator se bazează pe

Primul acumulator electric a fost construit in 1803 de către Johann

În 1859 Gaston Plante a construit primul model de baterie plumb-acid,

Thomas Alva Edison a inventat în 1900, un alt tip de acumulator (Ni-Fe)

În 1900, în Suedia, Junger şi Berg a inventat bateria Ni-Cd, care foloseşte

Acumulatorul cu Pb-acid este folosit pe scară largă, atât ca sursa

O celula a unui acumulator Pb-acid poate fi Pb PbO 2

Pb || PbSO 4 || H 2SO 4 || PbSO 4 || PbO 2 || Pb

Procesul de descărcare duce la formarea de sulfat de plumb

Procesul de descărcare determină creşterea rezistentei interne a

Densitatea acidului din baterie poate da o măsura a gradului de

Concentraţie H2SO4 este de 40%;

Concentraţie H2SO4 este de 16%;

În timpul încărcării PbSO4 este transformat in Pb la electrodul

În cazul celulelor clasice de tip Pb-acid reacţia de încărcare devine

Această pierdere de gaze determină o pierdere a apei.

În anumite aplicaţii bateriile trebuie încărcate cu 10% peste

ACUMULATOARELE Pb-acid cu supapa regulatoare sunt proiectate

Pentru a se obţine o densitate optimă a curentului, trebuie ca

Structura poroasa permite creşterea volumului atunci când, in procesul de

Când celula este parcursă de curent, electrodul pozitiv este solicitat

Formarea de PbSO4 duce la diminuarea volumului porilor şi determina

O caracteristică importantă a electrodului este dată de natura si structura

Există trei variante constructive ale electrodului:

Placi de tip Plante;

Electrodul Pozitiv Placi de tip Plante;

In acest caz materialul activ este obţinut prin

Astfel de placi au o durata de utilizare destul de

Electrodul Pozitiv Placi lipite

În 1880, s-a propus realizarea plăcilor de

Forma grilei poate fi adaptata pentru a

Electrodul Pozitiv Placi lipite

Grilele se proiecteaza in asa fel încât celulele sa

Desprinderile provoacă pierderi de capacitate iar

Electrodul Pozitiv Placi lipite

Antimoniu (stibiu) (1.5-8%), îmbunătăţeşte proprietăţile

În timpul de încărcării, pot sa apară gaze otrăvitoare

Pentru reducerea pierderilor de apa, bateriile moderne

Electrodul Pozitiv Placi tubulare

Plăcile tubulare au o structura

Electrodul Pozitiv Placi tubulare

Aceste plăci pot susţine

Daca suprafaţa electrodului este redusa în condiţii atent controlate, se

Ciclurile de încărcare/descărcare adânci şi mai ales frecventa acestora,

Îmbunătăţirea comportamentului se face prin adăugarea de aditivi (~1%) cum

Construcţia acumulatoarelor Formatarea

Formatarea este definită ca procedura efectuată de obicei înainte de

Procesul de formare este echivalent cu prima încărcare, însă operaţiunea

Pentru a se realiza o conversie completă în întreaga masă a electrozilor

Unele acumulatoare sunt furnizate în stare uscată, încărcate şi sunt

Construcţia acumulatoarelor Separatoarele

Separatoarele sunt folii izolatoare poroase care sunt plasate între

Separatoarele au următoarele caracteristici:

La primele baterii, separatoarele au fost făcute din brad sau lemn de

Construcţia acumulatoarelor Separatoarele

Majoritatea acumulatoarelor fabricate in zilele noastre utilizează

De asemenea este folosită pe scara larga si o hârtie specială

Sunt căutate in continuare materiale noi pentru realizarea

Construcţia acumulatoarelor Ansamblul final

După realizare, plăcile sunt separate şi

Urechile de prindere sunt curăţate de oxid