Masurari in electronica

Artur Buzdugan
Tema 6
ACUMULATOARE…
 Baterii zinc-carbon
• Sunt o sursă economică pentru alimentarea echipamentelor, utilizând
materiale ieftine şi fiind produse de majoritatea fabricanţilor în
diverse variante constructive. În Tabelul 2.2 sunt prezentate
caracteristici tehnice specifice acestor baterii
Construcţia se bazează pe elementul Léclanche (1868), fiind
realizate cu un anod de zinc, un catod din amestec de MnO2 şi
carbon şi un electrolit slab acid. În prezent, sunt utilizate două
soluţii constructive pentru electrolit:
Capacitate E Masa
a) din clorură de amoniu şi clorură de zinc în apă;
Tip bol a
(mAh) (V) (g) b) cu electrolit realizat numai cu clorură de zinc în apă.

1222 9V 400 9 6F22 37

1215 AA 950 1,5 R6 15

1212 AAA 540 1,5 R03 9,7

• Performanţele bateriei rezultă din reacţia electrochimică ce apare
între anod, catod şi electrolit:
a) MnO2 + 2NH4Cl + Zn ZnCl22NH3 + Mn2O3 + H2O→ E ≈ 1,55V
b)8MnO +4Zn +ZnCl2+9H2O 8MnOOH + ZnCl24ZnO5H2O → E≈1,6V
• Trebuie observat că la bateriile Zn-C tensiunea U la borne variază
sensibil cu gradul de descărcare. În Fig. (a) de mai sus se prezintă
modificarea tensiunii bateriei în timpul funcţionării, pentru cele două
variante constructive.
• Din aceste grafice rezultă faptul că, în cazul utilizării bateriei pentru alimentarea unui
circuit de măsurare (punte dezechilibrată, de exemplu), este necesară stabilizarea
tensiunii U. Uneori, stabilizarea este necesară şi când bateria este utilizată la
alimentarea amplificatoarelor de măsurare. Durata de viaţă a bateriilor Zn-C este
prezentată în Tabelul de mai sus. La înseriere, pentru obţinerea tensiunii dorite,
bateriile trebuie să fie de acelaşi tip şi din acelaşi lot de fabricaţie. Dacă una din baterii
se uzează mai repede se înlocuieşte întreg setul înseriat. În plus conectarea în circuit
trebuie să fie cu intermitenţe pentru ca bateriile să-şi poată reveni. Pe durate mai mari
de nefolosire, de ordinul săptămânilor, bateriile se scot din aparat deoarece există riscul
corodării acestuia de către lichidul care se poate scurge din baterii, scurgere datorată, în
principal, îmbătrânirii acestora. În plus, trebuie ţinut cont că la temperaturi scăzute
bateria încetează să mai funcţioneze normal - Fig.
Baterii alcaline

• . Acest tip de baterie are performanţe superioare faţă de bateriile Zn-C în privinţa
capacităţii bateriei, a stabilităţii rezistenţei interne, a comportării la temperaturi
scăzute, a pantei caracteristicii de sarcină şi a densităţii de energie.
• Construcţia bateriei alcaline prezintă un anod de Zn cu o arie mare, un catod de
MnO2 şi carbon conductor şi un electrolit de hidroxid de potasiu.
• T.e.m. tipică este E = 1,58V iar tensiunea bateriei în circuit închis scade funcţie de
creşterea curentului de sarcină. În Fig. de mai sus se prezintă o comparaţie cu
bateria de tip Zn-C, observându-se performanţele superioare ale bateriei alcaline.
În Fig.2.7 sunt prezentate câteva tipuri de baterii alcaline cu utilizare în domenii
diverse, de la aparate de măsurare la echipamente video şi calculatoare portabile.
Baterii zinc-mercur
Aceste baterii au capacitatea specifică de ordinul a 110 Wh/kg, sensibil
mai mare decât la bateriile zinc-carbon (75 Wh/kg) şi o durată de viaţă
mai mare (de ordinul anilor). Tensiunea nominală este în jur de 1,2
V/celulă, mult mai stabilă la creşterea gradului de descărcare decât la
bateriile zinc-carbon. Bateriile Zn-HgO se fabrică la dimensiuni
miniaturale (în formă de pastile) şi sunt utilizate la unele aparate de
măsurat portabile de dimensiuni mici. Principalul dezavantaj îl
constituie este faptul că nu pot funcţiona la temperaturi sub 5ºC.

NU SE MAI PRODUC
 Bateria cu litiu

Acest tip de baterie are anodul din litiu, iar catodul din FeS2 (sau alt compus
similar). O comparaţie între acest tip de baterie şi bateria Zn-C este prezentată
în Tabelul 2.4. Bateria cu litiu poate funcţiona într-o gamă foarte largă de
temperaturi (-40… 70 oC ), calităţi datorită cărora s-a impus în aplicaţii spaţiale,
militare şi în instrumentaţia industrială.
Avantaje:
Alcalin Litiu (Li/FeS2)
Densitate mare de Tensiunea
Acumulare comparativ electromotoare Nominală 1,5V 1,5V
Timp de operare la 1400mA 0,2 1,3
Cu NiCd si NiMH (ore)
Dezavantaje la 1000mA 0,4 2,1
la 400mA 2,7 5,7
Preț mare la 20mA 117,0 122,0
Sensibile la frig Durata de viaţă 7,0 10,0
(ani)
 Li-ion
• Anod: Grafit
Catod: Oxid de Li
Electrolit: LiPF6 sau LiBF4
• Utilizarea Li metalic in acest tip de baterii genereaza
probleme legate de siguranta in exploatare, motiv pentru
care au fost dezvoltate anumite combinatii de structuri
fizice pe baza de litiu pentru anod. Una din solutiile gasite
a fost intercalarea litiului intro retea cristalina de grafit.
Electrolitul are si el marele dezavantaj de a coroda
aluminiul.
Din aceste motive, structurile bateriilor pe baza de Li sunt
diverse si dificil de expus pe larg. Totodata, dezvoltarea
acestui tip de baterii este continuata in prezent, un
standard general valabil nefiind, inca, tradus in practica.
Principalul avantaj al acestor baterii este densitatea mare
de energie, ajungand pana la 250 Wh/kg
 SLA
• Sunt baterii pe baza de plumb si solutie diluata de acid sulfuric. Datorita pretului scazut reprezinta mai mult de jumatate din totalul
acumulatorilor vanduti in lume.
• Anodul: Plumb poros, in forma metalica
Pb + SO42- —> PbSO4 + 2e- 0,356V
• Catodul: Dioxid de plumb (PbO2)
PbO2 + SO42- + 4H+ + 2e- —> PbSO4 + 2H2O 1,685V
• Electrolit: Acid sulfuric diluat
• Tensiunea electrochimica per element: 2.05 V
Datorita constructiei apar 2 probleme:
• Daca tensiunea celulei depaseste 2.39V, apa se va separa in hidrogen si oxigen care se vor acumula in interiorul celulei. In caul in care
concentratia creste, pot aparea explozii puternice
• Emanatiile electrolitului au efect toxic si coroziv asupra mediului.
• In prezent aceste probleme au fost in mare masura rezolvate datorita utilizarii celulelor capsulate, aparute la inceputul anilor 70. Totusi,
nici aceste celule nu sunt inchise etans dar au supape de ventilatie care elibereaza gazele generate in exces.
• Aceste celule moderne au elemente de cataliza in interior, care ajuta la recombinarea oxigenului si a hidrogenului separat la incarcare,
minimizand pierderile de apa din celula.
• Bateriile pe baza de Pb au un numar redus de cicluri de incarcare/descarcare si o densitate de energie redusa, in jur de 30-40W/kg.
• Totusi au avantajul de a fi ieftine.
Ni - Zn

• Acumulatorul nichel-zinc este un acumulator alcalin din categoria

nichel oxihidroxid-metal. A fost dezvoltat de peste un secol. Este
folosit frecvent in dispozitive electronice. Nu are probleme legate de
inflamabilitate ca cel litiu-ion
 Baterii Nichel-Cadmiu

Este o baterie cu proprietăţi remarcabile, având o tensiune la borne

practic constantă pe durata descărcării şi permiţând reîncărcarea.
Comportarea la temperaturi extreme este mult mai bună iar costul pe
ora de utilizare este redus.
Materialele din care se realizează acest tip de baterie trebuie să suporte
cicluri repetate de oxidări şi reduceri. Oxidarea electrodului negativ
simultan cu reducerea electrodului pozitiv conduce la generarea de
energie electrică. Reacţiile sunt reversibile şi trecerea unui curent
electric prin baterie, de la o sursă exterioară, are ca efect reîncărcarea
acesteia.
2 NiO(OH) + Cd +2 H2 O Ni(OH)2 + Cd(OH)2
• Avantaje: comportare buna la autodescarcare si functionare la temperaturi scazute,
durata de exploatare mare.
Dezavantaje: cost ridicat, densitate de putere mai redusa, efect de memorie.
Efectul de memorie semnifica schimbarea parametrilor celulei la parametrii
ultimului ciclu, din punct de vedere al capacitatii. Acest efect se traduce printr-o
reducere temporara a capacitatii celulei atunci cand celula este incarcata fara a fi
fost descarcata complet in prealabil. Cauza consta in fenomenele chimice care duc
la acumularea de hidroid de cadmiu pe anod, facandu-l inert chimic.
Remediul in cazul in care are loc acest fenomen este de a trece celula in doua sau
trei cicluri de incarcare/descarcare completa la curent mare.
• "Formatarea" are insa drept consecinte o reducere a duratei de exploatare a celulei.
Fenomenul a fost pentru prima oara observat la acumulatorii satelitilor, supusi unor
cicluri superficiale de incarcare/descarcare.
Nota: descarcarea completa semnifica o descarcare pana la aproximativ 1V\celula.
(0,85V) . Referitor la potentialul de afectare a mediului datorita prezentei
elementului Cd, aceste celule sunt considerate periculoase. Totusi, cantitatea de Cd
este infima, anodul fiind dintr-un alt metal, acoperit doar.
 Baterii NiMH
Mobilitatea este un atribut al activităţilor desfăşurate în zilele noastre. Echipamentele electronice
actuale, începând cu calculatoarele portabile şi terminând cu telefoanele celulare, implică existenţa
unor surse de energie de mici dimensiuni dar cu o mare densitate de energie. Evolutia de la anod de
Cd la anod din metale rare in aliaj cu Ni este datorata capacitatii de absorbtie marita a acestor aliaje a
hidrogenului din electrolit, ceea ce se traduce intr-o densitate de putere mai mare, cel putin teoretic,
cu pana la 50%. Practic, aceasta crestere este de aproximativ 25%.
In bateriile moderne, anodul cuprinde, urmatoarele elemente: V, Ti, Zr, Ni, Cr, Co, si Fe.
Caracteristica tehnică Comparaţie NiMH/NiCd

Desi celulele NiMH costa mai mult decat NiCd iar numărul Tensiune nominală Aceeaşi

de cicluri utile este mai redus, ele sunt utilizate datorită Capacitate NiMH cu 40% mai mare ca NiCd

capacitatii mai mari. Caracteristica de sarcină Echivalent

Referitor la efectul de memorie prezentat mai Capacitate la temperaturi
o NiMH ceva mai bine decât NiCd
ridicate (>35 C)
inainte, desi se crede ca celulele NiMH nu il dezvolta,
Intervalul temperaturilor de
el a fost observat in practica. Remediul este de a lucru
Similar

efectua o descarcare completa (pana la 0,84V) la NiMH elimină folosirea cadmiului,

Afectarea mediului
element toxic
aproximativ 30 de cicluri normale.
Caracteristica unei baterii NiMH :
• Bateriile NIMH sunt, din punct de vedere al funcţionării, un hibrid între chimia electrodului pozitiv de la
bateriile NiCd cu aliaje metalice utilizate pentru stocarea hidrogenului (aliaje metalice care pot capta
hidrogenul în volume de sute de ori mai mari ca propriul volum). Electrochimia bateriei NiMH este
reprezentată de următoarele reacţii:
Încărcare: La electrodul negativ, în prezenţa aliajului şi a unei tensiuni electrice aplicate, apa din electrolit se
descompune:
Aliaj + H2O + e` Aliaj (H) + OH`
• La electrodul pozitiv, reacţia se bazează pe oxidarea hidroxidului de nichel:
• Ni(OH)2 + OH` NiOOH + H2O + e`
Descărcare
• La electrodul negativ, hidrogenul se combină cu ionul de hidroxil, apărând apa şi un electron:
• Aliaj(H) + OH` Aliaj + H2O + e`
• La electrodul pozitiv, prin reducere apare hidroxidul de nichel:
• NiOOH + H2O + e` Ni(OH)2 + OH`
• O caracteristică tipică de descărcare (în 5 ore) pentru bateria NiMH este prezentată în Fig.2.8.
 Acumulatoare

Alcaline, Acide
Spre deosebire de baterii, acumulatoarele pot fi
reîncărcate şi de aceea sunt mai economice. În
plus, pot fi realizate la capacităţi mult mai mari
(zeci de Ah).

Tipurile de acumulatoare cele mai răspândite

sunt: acumulatoare cu plăci de plumb (2V/celulă;
35Ah/kg) şi nichel-cadmiu (1,2V, 35 Ah/kg).
Acumulator cu acid
 Acumulatoare cu gel
• Numarul de cicluri de incarcare-descarcare la unele
modele pot ajunge chiar si pina la 800 de ori, iar
durata lor de viata este de 10-12 ani.
• Rezistența redusă la T, scurtcircuite și sensibilitatea
înaltă la tensiunea de încărcare
Specificația bateriilor
• State of Charge (SOC)(%) Starea de încărcare - capacitatea actuală a bateriei ca
procent din capacitatea maximă. SOC este, în general, calculat folosind integrarea
curentă la determinați schimbarea capacității bateriei în timp.
• Depth of Discharge (DOD) (%) – Adâncimea descărcării - Procentul de capacitate al
bateriei descărcată exprimată ca procent din capacitatea maximă. O descărcare de
cel puțin 80% DOD este denumită descărcare profundă.
• Terminal Voltage (V)-Tensiunea terminalului - Tensiunea dintre bornele bateriei cu
sarcina aplicată. Tensiunea terminalului variază în funcție de SOC și curentul de
descărcare / încărcare.
• Open-circuit voltage (V) Tensiune în circuit deschis - Tensiunea dintre bornele
bateriei fără sarcină aplicat. Tensiunea circuitului deschis depinde de starea bateriei,
crescând cu stare de sarcină.
Internal resistance - Rezistență internă - Rezistența din baterie, în general diferită
pentru încărcare și descărcare, depinde și de starea de încărcare a bateriei. Cand
rezistență internă crește, eficiența bateriei scade și stabilitatea termică este redusă
cu cât mai mult energia de încărcare este transformată în căldură.
 Specificația tehnică a bateriei
• Tensiune nominală (V) - Tensiunea raportată sau de referință a bateriei.
• Tensiune de tăiere - Tensiunea minimă admisă, această tensiune este aceea ce
definește starea „goală” a bateriei.
• Capacitate sau capacitate nominală (Ah pentru o rată C specifică) - Capacitatea
coulometrică , Ah totale disponibile când bateria este descărcată la un anumit curent de
descărcare (specificat ca rată C) de la starea de încărcare de la 100% până la întrerupere
voltajuli. Capacitatea este calculată prin înmulțirea curentului de descărcare (în amperi)
cu timpul de descărcare (în ore) și scade odată cu creșterea ratei C.
• Energie sau energie nominală (Wh (pentru o rată C specifică)) - „Capacitatea
energetică” a bateria, totalul de ore Watt disponibile când bateria este descărcată la un
anumit moment curentul de descărcare (specificat ca rată C) de la starea de încărcare
de la 100% până la întrerupere voltajului. Energia este calculată prin înmulțirea puterii
de descărcare (în wați) cu timpul de descărcare (în ore). Ca și capacitatea, energia scade
odată cu creșterea ratei C.
• Durata de viață a ciclului (număr pentru un DOD specific) - Numărul de cicluri
de încărcare a descărcării bateria poate experimenta înainte să nu
îndeplinească criteriile specifice de performanță. Viața ciclului este estimat
pentru condiții specifice de încărcare și descărcare. Durata de operare reală a
bateria este afectată de viteza și adâncimea ciclurilor și de alte condiții, cum ar
fi temperatura și umiditatea. Cu cât DOD este mai mare, cu atât durata ciclului
este mai mică.
• Energie specifică (Wh / kg) - energia nominală a bateriei pe unitate de masă,
uneori denumită densitatea de energie gravimetrică. Energia specifică este o
caracteristică a chimia bateriei și ambalarea. Alături de consumul de energie al
vehiculului, acesta determină greutatea bateriei necesară pentru atingerea unui
interval electric dat
Putere specifică (W / kg) - Puterea maximă disponibilă pe unitate de masă.
Putere specifică este o caracteristică a chimiei bateriei și a ambalajelor.
Determină greutatea bateriei necesare pentru atingerea unui obiectiv de
performanță dat.
• Densitatea energetică (Wh / L) - energia nominală a bateriei pe unitatea de
volum, uneori denumită densitatea volumetrică a energiei. Energia specifică
este o caracteristică a chimia bateriei și ambalarea. Alături de consumul de
energie al vehiculului, acesta determină dimensiunea bateriei necesare pentru
a atinge un interval electric dat.
• Densitate de putere (W / L) - Puterea maximă disponibilă pe unitatea de
volum. Putere specifică este o caracteristică a chimiei bateriei și a ambalajelor.
Determină dimensiunea bateriei necesare pentru atingerea unui obiectiv de
performanță dat.
Curent maxim de descărcare continuă - Curentul maxim la care bateria poate fi
descărcată continuu. Această limită este de obicei definită de baterie
producător pentru a preveni debitele excesive de descărcare care ar deteriora
bateria sau reduce capacitatea acestuia. Împreună cu puterea maximă continuă
a motorului, aceasta definește viteza și accelerarea durabilă a vehiculului.
• Curent maxim de 30 sec de descărcare - Curentul maxim la care bateria poate fi descărcată
pentru impulsuri de până la 30 de secunde. Această limită este de obicei definită de
producător pentru a preveni debitele excesive de descărcare care ar deteriora bateria sau
reduce capacitatea acesteia. Alături de puterea de vârf a motorului electric, definește
performanța de accelerație (0-60 km / h) a vehiculului.
•  Tensiune de încărcare - Tensiunea la care este încărcată bateria atunci când este încărcată
complet capacitate. Schemele de încărcare constau în general dintr-o încărcare constantă de
curent până la tensiunea bateriei atinge tensiunea de încărcare, apoi încărcare constantă a
tensiunii, permițând încărcați curentul până la conicitate până când este foarte mic.
• Tensiune de plutire - Tensiunea la care este menținută bateria după încărcare la 100 procent
de SOC pentru a menține această capacitate compensând auto-descărcarea bateriei.
• Curent de încărcare (Recomandat) - Curentul ideal la care bateria este inițial
încărcată (la aproximativ 70% SOC) în cadrul schemei de încărcare constantă înainte de
tranziție în încărcare constantă de tensiune.
• Rezistența internă (maxim) - Rezistența în interiorul bateriei, în general diferită
pentru încărcare și descărcare 
Perspective
Li ion catode - perspective
Generatoare de curent continuu alimentate de la reţea
Mașina de c.c. cu excitația
a) alimentată de la o sursă independentă
b) alimentată de la propria înfășurare rotorică (autoexcitație)
a) derivație
b) serie
c) mixtă
Caracteristicile generatorului de c.c.
• A) De mers în gol; Uo = f(Ic) pentru I = 0 și n = ct
• B) caracteristica externă U = f(I) pentru Ic = const, și n = ct
• C) caracteristica de reglaj Ic = f(I) pentru U = const și n = ct
Surse de tensiune și surse de curent
Surse de tensiune
Acest rezistor Rint nu există fizic în interiorul sursei, el doar
modelează scăderea tensiunii la bornele, care poate avea și alte
cauze
Reprezentarea Thevenin
• Când sursele ideale de tensiune și de curent nu mai sunt independente de
restul circuitului, le numim surse comandate (controlate), care se împart în 3
categorii
DIVIZORUL REZISTIV
 Sursa ideală de curent. Reprezentarea Norton
• La viteza constantă a benzii
transportatorului și cu un
rezistor conectat între poli,
Generatorul Van der Graaf
este o sursă de curent
continuu aproape ideală
Generator de c.c. cu alimentare de la reţea:

a) schema bloc;
b) schema echivalentă.

Aceste generatoare sunt mult mai economice decât cele electrochimice şi

pot debita puteri mult mai mari (zeci, sute de W), însă pun probleme de
compatibilitate electromagnetică şi necesită stabilizarea tensiunii de ieşire.
Schema de principiu a unui generator de c.c. alimentat de la reţea este
prezentată mai jos (a), în care notaţiile au următoarea semnificaţie:
TA – transformatorul de alimentare, RA/FN – redresorul de alimentare/filtru
de netezire, ST – stabilizatorul de tensiune, U - tensiunea de ieşire.
În (b) se prezintă schema echivalentă Thevenin a unei astfel de surse, unde
Ri reprezintă rezistenţa internă a acesteia. Se observă că este similară cu cea
a generatoarelor de tip baterie şi deci, caracteristica de sarcină este: .
 a) Filtru de netezire;
b) tensiunea de ieşire.

Spre deosebire de generatoarele de tip baterie, unde tensiunea E este aproape

constantă, aici ea variază în limite largi ( sau mai mult) din cauza variaţiei tensiunii reţelei
U1, fiind necesară stabilizarea tensiunii de ieşire U.
Blocul redresor/filtru de netezire (RA/FN) are schema prezentată în Fig.2.10.a, unde
grupul RC formează filtrul de netezire (FN). Se preferă filtru de tip RC deoarece nu emite
câmp electromagnetic perturbator, cum se întâmplă în cazul filtrului de tip LC. Din Fig. de
mai sus (b) rezultă că tensiunea redresată , de perioadă T=20ms, este convertită de către
FN într-o componentă continuă (componentă utilă) şi o componentă alternativă, , de
frecvenţă dublă (100 Hz, componentă parazită). Raportul acestor tensiuni, notat cu:
(2.2)
se numeşte factor de ondulaţie şi reprezintă principalul parametru de calitate al filtrului
FN.
În cazul lui FN de tip RC (Fig.2.10.a), relaţia (2.2) devine:
; (2.3)

e.g. pentru R = 10 Ω, C = 3000μF şi f = 50 Hz se obţine o valoare satisfăcătoare numai

pentru activarea circuitelor numerice (TTL,CMOS). Pentru activarea circuitelor analogice
(amplificatoare operaţionale, punţi în regim neechilibrat etc.), valoarea lui γ trebuie să
fie mai mică de 0,1-0,01%. Pentru a se ajunge la astfel de valori, fără creşterea lui C
(componenta cea mai gabaritică a FN), se pot utiliza două soluţii:
- montaj cu multiplicator de capacitate;
- creşterea frecvenţei până la f = 5…20 kHz, prin intermediul unui convertor c.c/c.c,
situaţie în care C poate fi redus la valori uzuale. Pentru f = 20 kHz, R = 10 Ω şi ,
rezultă , valoare mult mai uşor de găsit, iar gabaritul lui C este mult redus.
Prima soluţie este mai simplă, mai fiabilă şi mai ieftină decât a doua, însă din cauza
gabaritului mare al lui C, în prezent se utilizează mai mult a doua soluţie.
O importantă îmbunătăţire a lui γ o aduce şi stabilizatorul de tensiune (ST) care, după
modul de funcţionare, poate fi cu stabilizare liniară sau prin comutaţie.
 Generatoare de curent continuu cu stabilizator de tensiune

Acestea realizează o stabilizare de bună calitate însă au randament scăzut

deoarece reglarea tensiunii U implică disipare de căldură pe un rezistor.
Schemele cu stabilizare liniară prezintă o mare varietate de soluţii, cele mai
utilizate pentru generatoarele cu destinaţie metrologică fiind schemele cu
reglare serie. Acestea se adaptează foarte uşor şi la stabilizarea curentului.

Stabilizator de tensiune liniar:

a) schemă; b) caracteristica de sarcină.
• Schema de principiu a unui stabilizator de tensiune serie este prezentată
în Fig. (a) unde notaţiile au următoarea semnificaţie:
Er - tensiunea de referinţă (Zener),
Pr - potenţiometru reglabil pentru reglarea nivelului tensiunii de ieşire U, A
– amplificatorul de eroare (amplificator diferenţial),
T – tranzistor de putere utilizat ca rezistenţă reglabilă (Rr).
În cazul acestui tip de stabilizator serie este necesar ca rezistenţa
interioară a blocului RA/FN să fie cât mai mică în raport cu Rr.
• Dacă, e.g. tensiunea de ieşire U are tendinţa să scadă, la intrarea
amplificatorului A apare o mică diferenţă de tensiune (e) care, după
amplificarea cu factorul A (A•e), face ca Rr să scadă, cu efect în
restabilirea tensiunii U. Când U are tendinţa să crească, se produc
fenomenele în sens invers. Ca rezultat, tensiunea U rămâne constantă la
variaţiile (în anumite limite) ale lui E şi Is (b).
• Stabilizatorul de tensiune serie este în acelaşi timp şi un excelent atenuator de
riplu (efect de filtru trece-jos). Explicaţia constă în faptul că la apariţia riplului Ur
(Fig. stânga (b), potenţialul punctului a (Fig. din dreapta (a) creşte şi
amplificatorul comandă creşterea rezistenţei tranzistorului T, având ca efect
reducerea riplului Ur. Se apreciază că efectul de netezire obţinut pe această cale
este echivalent cu cel al unui condensator de 10.000 μF, ceea ce înseamnă că la f
= 50 Hz şi R = 10 Ω, se obţine un factor de ondulaţie numai pe seama
stabilizatorului
Principalii parametri de calitate ai unui stabilizator de tensiune sunt:
tensiunea nominală Un, curentul nominal In, rezistenţa internă Ri,
stabilitatea la variaţia curentului de sarcină:
(2.4)
relaţie în care are semnificaţia din precedent (b), stabilitatea la
variaţia tensiunii primare:
(2.5)
şi coeficientul termic al tensiunii stabilizate CTU.
Valori uzuale pentru ultimii patru parametri sunt:
Sursele cu stabilizator de tensiune serie sunt simple, fiabile şi au
parametri de calitate (S, F şi CTU) foarte buni. Randamentul este scăzut
şi apar probleme dificile la răcirea tranzistorului regulator (T). Ambele
dezavantaje derivă din faptul că tranzistorul T este permanent în
conducţie şi din această cauză disipă o putere importantă:
(2.6)

Cum tensiunea , rezultă , ceea ce arată că aproape jumătate din

puterea sursei primare E se pierde în elementul regulator T. În prezent
se manifestă tendinţa, tot mai insistentă, de trecere la stabilizatoare în
comutaţie la care randamentul poate atinge valori de 70-90%.
 Fig 2.12

Stabilizator de curent: a) schemă; b) caracteristica de sarcină.

În practică există unele situaţii (de exemplu, la măsurarea rezis-tenţelor prin
metoda legii lui Ohm) când este avantajos (sau chiar obligatoriu) de lucrat la curent
constant, deci cu stabilizator de curent serie.
Schema de principiu a unui generator ce permite stabilizarea curentului de sarcină
este similară cu schema din Fig. precedent (a) cu deosebirea că la intrarea
amplificatorului de eroare A se aplică o tensiune dependentă de curentul
(Fig.2.12) şi nu de tensiunea U.
• Dacă, de exemplu, curentul Is are tendinţa să scadă, atunci căderea de tensiune RIs scade
şi deci, potenţialul punctului a scade, ceea ce face ca la bornele de intrare ale
amplificatorului A să apară tensiunea e. Polaritatea tensiunii e este astfel aleasă încât
tensiunea de ieşire (A•e) să comande micşorarea lui R1, micşorare ce are ca rezultat
readucerea lui IS la valoarea iniţială şi deci, Is rămâne constant la variaţia lui E şi R5(Fig.
precedent a(b).
• Stabilizatorul de curent joacă şi rolul de circuit de protecţie la supracurent a sursei primare
E. De aceea, în prezent, generatoarele alimentate la reţea sunt prevăzute cu ambele
stabilizatoare: de tensiune şi de curent.
• Generatoarele de c.c. (de laborator sau de sistem) se construiesc, de regulă, astfel încât să
permită funcţionarea atât în regim de tensiune constantă cât şi de curent constant.
• Schema de principiu a unui generator ce poate funcţiona cu stabilizare de tensiune şi de
curent (dar nu simultan în ambele) este prezentată în Fig.2.13.a, iar caracteristica de sarcină
a acestuia în Fig.2.13.b. Se observă că schema conţine un stabilizator de tensiune şi unul de
curent, ambele având în comun sursa primară (E) şi elementul reglabil (tranzistorul T).
 Fig.2.13. Stabilizator de tensiune şi curent:
a) schemă; b) caracteristica de sarcină

La curenţi de sarcină mai mici decât curentul nominal (sau o altă

valoare prescrisă de către operator), generatorul funcţionează în regim
de stabilizator de tensiune, deoarece . Însă, când curentul
de sarcină Is atinge valoarea prestabilită, denumită critică, dată de
relaţia:
(2.7)
unde R = Rc reprezintă rezistenţa critică de sarcină, tensiunea şi
generatorul trece automat în regim de stabilizator de curent, deoarece
tranzistorul regulator T trece sub comanda lui Ae2 .
• Valoarea tensiunii de ieşire care se menţine constantă până la Is=Ic
(când generatorul trece în stabilizator de curent) este tensiunea critică
Uc. În cazul când (ceea ce înseamnă ) fenomenele se produc
invers: tensiunea în punctul a scade, ceea ce face ca şi deci T
trece din nou sub comanda lui .
• În concluzie, cum Is este determinat (în exterior) de către rezistenţa
de sarcină Rs, rezultă că pentru generatorul funcţionează în
regim de tensiune constantă, iar pentru funcţionează în regim
de curent constant, trecerea dintr-un regim în altul făcându-se
automat pentru .
 Generatoare de curent continuu stabilizate prin comutaţie
• În principiu, un stabilizator de tensiune prin comutaţie funcţionează la fel ca şi un
stabilizator de tensiune liniar, cu deosebirea că elementul reglabil T lucrează în
comutaţie, ceea ce face ca puterea disipată pe acesta să fie mult mai redusă, de unde
şi randamentul sursei mult mai bun decât la stabilizatoarele liniare. Însă, faţă de
acestea din urmă, stabilizatoarele în comutaţie au performanţe mai scăzute în privinţa
stabilizării, sunt mai complicate, produc ondulaţii în tensiunea U, suprasolicită în
curent (tranziţii) sursa primară E şi sunt mult mai poluante (emit paraziţi prin
conducţie şi prin radiaţie, ceea ce implică o atenţie mărită la ecranare şi filtrare).
• Schema unui stabilizator în comutaţie cuprinde un întrerupător electronic (K) ce
basculează o frecvenţă de ordinul kHz, un circuit acumulator de energie
electromagnetică (LC) şi un bloc de comandă (BC) - Fig.2.14.a. Circuitul LC asigură
curent sarcinii Rs în intervalele când K este deschis, constituind în acelaşi
timp şi un filtru pentru ondulaţiile rezultate din comutaţie. Dioda D, numită şi diodă de
recuperare, serveşte la închiderea curentului Is din sarcină pe durata cât K este
deschis (deci recuperarea energiei trimisă de bobină în sarcină Rs). Întrerupătorul K
este realizat dintr-un tranzistor sau un tiristor.
Fig.2.14. Stabilizator în comutaţie:
a) schema de principiu;
b) tensiunea comutată.

Funcţionarea circuitului se realizează astfel: în intervalul θ cât K este închis, la intrarea în filtrul LC (punctul b) se stabileşte
o tensiune Ub egală cu E, iar în intervalul (T- Θ) cât K este deschis, Ub scade la zero (mai exact, la UD=0,6V sub 0, cât
reprezintă căderea de tensiune pe dioda D, deoarece pe durata T-Θ aceasta conduce).
Acest fenomen se repetă cu frecvenţa f şi ca urmare, devine o succesiune de impulsuri de lăţime şi perioadă T
(Fig.2.14.b). Considerând filtrul LC, (fără cădere de tensiune continuă) şi neglijând U D, rezultă că valoarea medie pe o
perioadă T a tensiunii este:
, (2.8)
relaţie ce arată că tensiunea U poate fi stabilizată prin reglarea duratei Θ, de unde şi denumirea de stabilizare cu
modularea impulsurilor în durată.
După modul cum se face comanda lui K (blocul BC), există scheme cu oscilator separat şi de tip autooscilant.
Fig.2.15. Stabilizator în comutaţie: a) schema
b) astabil de comandă.

Schema de principiu (numai pentru reglajul serie) a unui stabilizator cu oscilator separat este prezentată în
Fig.2.15.a, unde AS este un astabil (de frecvenţă 5…20 kHz) la care rezistenţele de temporizare sunt
tranzistoarele T3 şi T4 (Fig.2.15.b).
Dacă, de exemplu, tensiunea stabilizată U are tendinţa să scadă, atunci tensiunea de ieşire Ae din
amplificator comandă tranzistorul T în sensul creşterii duratei Θ, creştere care conduce la stabilizarea lui U.
Când tensiunea U are tendinţa să crească, fenomenele se produc în sens invers, adică reglajul acţionează în
sensul micşorării lui . Ajustarea frecvenţei de repetiţie a impulsurilor se realizează cu ajutorul
potenţiometrului . Pentru protejarea sursei primare E împotriva tranziţiilor provocate de funcţionarea în
comutaţie a tranzistorului T, între tranzistorul T şi sursa E se introduce un filtru LC (sau RC) trece-jos.
În cazul schemei cu stabilizator autooscilant lipseşte blocul AS, iar circuitul intră în oscilaţie pe seama unei
uşoare reacţii pozitive aplicate pe borna (+) a amplificatorului A. Stabilizatoarele autooscilante sunt mai
simple şi mai ieftine decât cele cu oscilator separat, însă calitatea stabilizării este mai slabă, din cauza
influenţării reciproce a celor două funcţii cumulate de aceeaşi schemă: oscilator şi regulator de tensiune. Din
acest motiv astfel de stabilizatoare nu se utilizează în domeniul generatoarelor de c.c metrologice, însă au
aplicaţii la convertoare c.c./c.c. ridicătoare de tensiune.
Generatoare de curent continuu cu stabilizare mixtă

Din cele prezentate anterior rezultă că stabilizatoarele liniare oferă o stabilizare foarte bună însă au randament
scăzut, iar cele în comutaţie au randament foarte bun, însă stabilizarea este de calitate mai slabă. Asociind un
stabilizator în comutaţie cu unul liniar se obţine un stabilizator mixt – Fig.2.16 - care păstrează calităţile de bază
ale ambelor tipuri: randament ridicat şi stabilizare precisă, calităţi datorită cărora acest tip de stabilizator aproape
că s-a generalizat, atât la alimentatoarele de laborator cât şi la cele din sistemele de măsurare.
Generatoarele cu stabilizare mixtă pot funcţiona atât în regim de tensiune constantă cât şi curent constant
întocmai ca generatoarele liniare.
Un exemplu de generator cu stabilizare mixtă îl constituie sursa de laborator PE 1536 Philips cu parametrii:
- în regim de tensiune constantă: tensiune reglabilă 0-20V, instabilitate la variaţia reţelei < 0,01%, CTU<0,02%/ ,
riplu<1,5mV;
- în regim de curent constant: curent reglabil 0-2A, stabilizare faţă de variaţia tensiunii reţelei şi a sarcinii mai bună
de 0,01%, respectiv sub 2mA, CTI<0,2%/ , rezistenţa interioară mai mică ca 100 mΩ.
 Generatoare speciale de curent continuu

În afară de generatoarele prezentate mai sus, în ultimii ani au apărut şi unele generatoare de c.c. speciale: cu
autolimitare de putere, de înaltă tensiune şi cele programabile.
Generatoarele convenţionale de c.c. prezentate anterior au caracteristica de sarcină dreptunghiulară, ceea ce
înseamnă că pot oferi puterea ma¬ximă numai pentru o singură pereche de valori Uc, Ic ale tensiunii şi
cu¬rentului, de unde şi flexibilitatea redusă a acestora. Generatoarele cu autolimitate de putere (Autoranging
Power Supply) funcţionează după o caracteristică de sarcină hiperbolică:
• (2.9)
adică oferă maximum de putere într-o gamă largă de tensiuni şi de curenţi, de unde şi marea flexibilitate.
Un exemplu de sursă cu autolimitare de putere îl constituie sursa tip 6024 A Hewlett-Packard. Panoul frontal şi
caracteristica de funcţionare ale acesteia sunt prezentate în Fig.2.17. Din grafic rezultă că această sursă poate
lucra în regim de U =const. şi I =const. de la 20V şi 10A până la 60V şi 3,3A, în mod continuu, valorile lui U şi I fiind
selectabile prin butoane de pe panoul sursei.
De exemplu, dacă se doreşte să se lucreze la tensiunea constantă U = 40V, curentul maxim ce poate fi solicitat este
limitat automat la 5A, în schimb dacă se doreşte să se lucreze la U = 60 V, curentul maxim va fi limitat la 3,3A. De
asemenea, dacă se doreşte să se lucreze la I = 4A = const., tensiunea maximă utilizabilă este limitată automat la
50V etc.
Fig. 2.17. Sursă dublă cu autolimitare de putere:
a) panou de comandă; b) caracteristica de sarcină

• Din cele arătate rezultă că sursa prezentată poate înlocui simultan trei surse convenţionale de aceeaşi
putere (200W): una de 20V şi 10A, alta de 40V şi 5A şi ultima de 60V şi 3,3A, ceea ce înseamnă o
importantă reducere a costului, economie de spaţiu, precum şi o anumită simplificare a schemelor de
măsură, avantaje ce ies în evidenţă mai ales în cazul sistemelor de măsurare automate.
• În tehnica măsurărilor electronice se întâlnesc şi situaţii în care sunt necesare tensiuni înalte (kV) de curent
continuu, stabilizate şi reglabile. Sursele care furnizează asemenea tensiuni sunt denumite surse de înaltă
tensiune. Acest tip de sursă funcţionează după o schemă similară cu cea a etaloanelor de înaltă tensiune.
Un exemplu în acest sens este sursa HP 6525A, cu următoarele caracteristici tehnice: tensiune: 0…4 kV,
intensitatea curentului 0…50 mA, stabilitate în tensiune 0,005%, rezoluţie 80mV, masă 19 kg.
• În sistemele de măsurare automate, cum sunt, de exemplu, sistemele de calibrare automată şi sistemele
de verificare automată a componentelor electronice, operaţiile respective de calibrare sau de verificare se
desfăşoară în secvenţe, sub comanda unui calculator care emite şi semnale numerice pentru selectarea
tensiunilor de lucru necesare. Cum majoritatea surselor de c.c. sunt programabile analogic, apare
necesitatea intercalării unui convertor numeric-analogic între interfaţa sistemului şi sursă, cu rol de a
converti semnalele numerice în comenzi analogice acceptate de sursă. Un astfel de CNA se numeşte
programator numeric de surse.