1.

Cauzele si principalele efecte ale poluarii atmosferei

Principalele efecte:
1.Încălzirea globală datorată cantităţii uriaşe de de CO2 provenit de la marile
industrii – accelerarea topirii calotei de gheaţă – creşterea nivelului mărilor şi
oceanelor
2.Subţierea progresivă a stratului de ozon – pătrunderea pe Terra a unei cantităţi
mai mari de raze ultraviolete care conduc la cancer de piele şi cataracte oculare,
paralel cu scăderea productţiilor de cereale şi a planctonului oceanelor.
3.Ploile acide . conţin sulf şi emanaţii ale gazelor de eşapament – duc la
distrugerea recoltelor/pădurilor şi la încălzirea globală.
4.Smogul – este un amestec de vapori de apă şi poluanţi.

2. Protectia atmosferei in dreptul intern

Potrivit OG 195/2005 şi OUG 243/2000 privind protecţia atmosferei, se
urmăreşte prevenirea, eliminarea, limitarea deteriorării, ameliorare acalităţii
atmosferice.
Pt prevenire, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile aprobă Strategia
Naţională şi Planul Naţional de Acţiune în domeniul protecţiei atmosferei; mai
multe programe naţionale de reducere a unor emisii (NO; pulbere de la
instalaţiile de ardere); SN şi PNA privind schimbările climatice; Sistemul Naţional
de Estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi altele.
Regimul juridic de protecţie al atmosferei are la bază respectarea principiilor de
abordare integrată a protecţiei mediului, în care scop, legea stabileşte:
1.SN privind protecţia atmosferică
2.elaborarea şi gestionarea integrată a calităţii aerului
3.prevenirea şi combaterea poluaării atmosferei din surse fixe/mobile/difuze
4.participarea publicului
5.monitorizarea calităţii aerului
6.atrib. şi răsp autorităţilor, persoanelor fizice şi pers juridice în acest domeniu

3. Conferintele mondiale in domeniu si principalele documente adoptate

I. 1972 Stockholm – delegaţi din 114 state. Probleme
-planificarea şi gestionarea aşezărilor umane în vederea asigurării calităţii
mediului
-gestionarea resurselor naturale ale mediului
-determinarea poluanţilor de importanţă internaţională
-aspecte economice, sociale şi educative legate de mediul înconjurător.
2 documente importante adoptate: Declaraţia de Principii asupra Mediului
Înconjurător – ce conţine 26 pp privind drepturile şi obligaţiile statelor în acel
domeniu şi Planul de Acţiune privin Mediul Înconjurător – ce cuprinde 109
recomandări adresate statelor în acest domeniu.
II. 1992 Rio de Janeiro – „Conferinţa secolului” – 189 state. Scop
general: elaborarea de strategii şi măsuri care să contribuie la ameliorarea crezei
economice mondiale în contextul dezvoltării durabile.
Documente: Declaraţia de Principii (Carta Pământului) – în care sunt
enumerate pp după care omenire atb să se conducă în relaţiile interumane şi omnatură

1
– sunt eluate cele de la Stockholm; Agenda XXI – analizează premisele şi
posibilităţile de punere în aplicare a pp din Carta Pământului, cu 4 secţiuni ce
privesc dimensiunile sociale şi economice, conservarea şi gestionarea resurselor,
întărirea rolului organizaţiilor internaţionale şi mijloacelor de execuţie;
Convenţia privind Schimbările Climatice – un anagajament ferm al statelor
semnatare de a-şi reduce emisiile de carbon până în anul 2000 la nivelul celor
existente în 1990; Convenţia privind Diversitatea Biologică
(biodiversitatea) – cuprinde obligaţiile asumate de state pt protejarea
diferitelor ecosisteme şi a diverselor forme de viaţă; 3 rezoluţii ce se referă la
schimbările climatice – măsurile ce tbluate de state pt asigurarea unui mod de
viaţă satisfăcător pt om.
III. 2002 Johannesburg – Obiectiv: eradicarea sărăciei în ţările slab
dezvoltate, asigurarea de măsuri pt stoparea încălzirii globale şi
măsurile de protecţie a mediului înconjurător în aşezările umane. Din
păcate, =» fiasco, întrucât documentele adoptate nu sunt de talia celor
de la primele două conferinţe.

4. Particularitatile izvoarelor formale

1.Toate normele de dr mediului au caracter imperativ
2.Unele din normele de dr mediului sunt norme tehnice care, prin includere alor
în diferite acte normative, produc efecte juridice
3.Sunt izvoare speciale tratatele şi convenţiile internaţionale, sub două condiţii:
a)România să fie parte/să le fi ratificat
b)să fie în vigoare la data invocării lor

5. Obligatiile Romaniei care decurg din documentele internationale privind

schimbarile climatice
Prin semnarea şi ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite privind schimbările
climatice (Rio 1992) prin L24/1994 şi a Protocolului de la Kyoto prin L3/2001,
România şi-a asumat anagajamentul ca emisiile de gaze cu efecte de seră să
scadă cu 8% în perioada 2008-2012, faţă de anul de bază 1989, obligându-se să
participe la efortul internaţional privind problematica schimbării climatice
Prin semnarea şi ratificarea de către România a Convenţiei cadru a
Naţiunilor Unite privind schimbările climatice din 1992 de la Lyon şi a Protocolului
de la Kyoto, România şi-a asumat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu
efect de seră în perioada 2008-2012 cu 8% faţă de 1989 ca an de referinţă.
Din Convenţia cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice
României îi revin următoarele obligaţii:
a) să elaboreze, să actualizeze şi să publice inventariile naţionale ale
emisiilor antropice de gaze;
b) să încurajeze transferul de tehnologii şi procedee care permit
controlul emisiilor de gaze cu efect de seră;
c) să adopte politici de precauţie pentru a preveni şi atenua cauzele
schimbărilor climatice;
d) să comunice Conferinţei părţilor convenţiei informaţii detaliate
privind măsurile politice şi măsurile adoptate în acest domeniu.

2
Din Protocolul de la Kyoto României îi revin următoarele obligaţii:
a) să prevadă emisiile de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012
cu 8% faţă de 1989;
b) să realizeze înainte de prima perioadă de angajament (2008)
Registrul naţional de emisii de gaze cu efect de seră.
Prin Protocolul de la Kyoto România are dreptul să transfere sau să
achiziţioneze de la orice stat parte la convenţie unităţi de reducere a emisiilor de
gaze rezultate din Proiectele de Împlementare în Comun, proiecte care au ca
scop reducerea emisiilor antropice de gaze.
Pentru România Împlementarea în Comun înseamnă în primul rând
retehnologizare în câteva domenii prioritare:
- furnizarea de energie şi căldură;
- evitarea sau recuperarea emisiilor de gaze din depozitele de deşeuri;
- economisirea consumului de energie în unele clădiri publice şi private,
precum şi în industrie.
Cadrul legislativ pentru aplicarea Protocolului de la Kyoto cuprinde acte
normative specifice, legislaţia de mediu, în general, şi legislaţia conexă specifică
sectoarelor energetic, transport şi agricultură, Strategia privind schimbările
climatice, adoptată în 2005, cu obiective generale şi specifice şi cu un Plan
naţional de acţiune în domeniul schimbărilor climatice.
La nivelul UE, un instrument de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră este Directiva 2003/87/CE privind înfiinţarea unei scheme de comercializare
a permisiilor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul comunităţii.

6 Protectia atmosferei pe plan international

- a făcut iniţial obiectul jurisprudenţei: prima hotărâre dată de un tribunal
internaţional - în 1935, SUA – Canada, era vorba despre poluare atmosferică
severă produsă pe teritoriul SUA de o topitorie a Canadei situată la graniţa cu
SUA.
Codul aerian internaţional a fost primul document internaţional care a
cuprins norme privitoare la poluarea atmosferei, inclusiv referitor la poluarea
fonică.
În cazul Europei, unul dintre cele mai complexe texte referitoare la acest
gen de poluare este Declaraţia de principii asupra luptei împotriva poluării
aerului adoptată de Consiliul de Miniştri a UE în 1968. Declaraţia are o viziune de
ansamblu, ea recomandă statelor 3 metode care au fost deja implementate
în
legislaţiile naţionale (inclusiv în România):
1) instalaţiile fixe susceptibile a cauza o creştere sensibilă a poluării să nu
poată funcţiona fără o autorizaţie individuală prealabilă emisă de o
autoritate competentă;
2) instalaţiile - care, considerate izolat, nu sunt susceptibile a cauza creşteri
ale poluării aerului, dar care, fie din cauza densităţii lor, fie din alte
motive, pot cauza la un moment dat concentraţii mari de poluanţi - să fie
obligate să instaleze filtre sau să aibă un orar de funcţionare redus;
3) vehiculele cu motor şi aparatele fabricate în serie care utilizează

3
combustibil prin a căror ardere rezultă emisii poluante să fie supuse unui
control tehnic periodic.
Convenţia de la Geneva din 1979 privind poluarea atmosferică
transfrontalieră pe distanţe lungi a stabilit următoarele principii*:
1) protejarea omului şi a mediului înconjurător contra poluării atmosferice
în care scop părţile se obligă să limiteze şi în măsura posibilului să reducă
treptat
poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi;
2) combaterea introducerii substanţelor poluante pentru aer prin
consultări, schimb de informaţii, politici, strategii şi activităţi de cercetare,
ţinând
seama de eforturile făcute la nivel naţional şi internaţional;
3) organizarea de către părţi a schimbului de informaţii şi verificarea
politicilor şi activităţilor economice, precum şi a măsurilor tehnice luate
pentru
combaterea poluării aerului;
4) acordarea la cerere, la intervale scurte de timp, a unor informaţii de
către partea în al cărei teritoriu se află sursa poluantă, a datelor părţi care
suferă
de pe urma acestei poluări.
Convenţia de la Geneva a fost ulterior completată de 5 protocoale:
1)adoptat la Geneva în 1984 şi se referă la finanţarea pe termen lung a
programului de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului
poluanţilor în Europa;
2)1985, semnat la Helsinki care se referă la reducerea emisiilor de sulf cu
cel puţin 30 de procente;
3) 1988, semnat la Sofia, protocol pentru combaterea emisiilor de oxizi
de azot;
4)1991, semnat la Geneva, protocol pentru combaterea emisiilor de
compuşi organici volatili;
5)1933, semnat la Stockholm, protocol pentru combaterea substanţelor
care epuizează stratul de ozon.
În cadrul UE a fost adoptat Planul mondial de acţiune pentru stratul de
ozon, plan care nu prea a fost respectat. De aceea, în 1985 la Viena s-a adoptat
o
Convenţie privind protecţia stratului de ozon. Ea este o convenţie cadru model
care a pus bazele cooperării statelor, atât pentru protejarea stratului de ozon,
cât
şi a ozonului aflat la cea mai mare altitudine.

7. Proprietatea asupra apelor

Apele fac parte din domeniul public al statului. Potrivit art. 136, alin. 3 din
Constituţie, apele cu potenţial energetic valorificabil de interes naţional, plajele,
marea teritorială şi resursele naturale ale zonei economice ale platoului
continental fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Bunurile aparţinând proprietăţii publice sunt inalienabile, ceea ce nu
exclude, ci presupune integrarea lor în circuitul economic şi juridic. Constituţia
prevede ca modalităţi juridice de punere în valoare a bunurilor proprietate
publică administrarea, concesionarea, închirierea şi darea în folosinţă gratuită
instituţiilor de utilitate publică.

4
Subiectele cărora le pot fi date în administrare bunurile proprietate publică
sunt regiile autonome şi instituţiile publice.
În completarea Constituţiei, L 107 prevede că aparţin domeniului public al
statului apele de suprafaţă împreună cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi bazine
hidrografice ce depăşesc 10 km pătraţi, malurile şi cuvetele
(fundurile) râurilor, precum şi apele de suprafaţă subterane, faleza şi plaja mării
cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi
fundul apelor maritime.
Albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km şi bazinele hidrografice mai mici
de 10 km pătraţi aparţin deţinătorilor cu orice titlu ai terenurilor pe care se
formează sau curg. Insulele care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la
nivelul mediu al apei aparţin proprietarului albiei apei.
În ceea ce priveşte apele de izvor, conform art. 579 C. civ. , cel ce este
proprietarul terenului este şi proprietarul izvorului. De la această prevedere
există 2 excepţii:
1) proprietarul fondului vecin a dobândit un drept propriu asupra izvorului;
2) apa izvorului este necesară locuitorilor unei localităţi rurale – în acest caz
suntem în prezenţa unei restricţii aduse dreptului de proprietate.
Proprietarul izvorului poate opri apa izvorului, îl poate desfiinţa sau îi poate
schimba cursul. Din momentul în care apa curge pe terenul vecin apa devine prin
accesiune proprietatea titularului acelui fond.

8. Administrarea şi folosinţa apelor şi a albiilor

Toate apele din domeniul public sunt în administrarea Administraţiei
Naţionale Apele Române, administrare încredinţată, în condiţiile legii, de către
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.
Administrarea bazinelor hidrografice naţionale se face la nivelul
districtelor de bazin de către direcţiile de apă ale Administraţiei Naţionale Apele
Române. Apele din teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării sunt date în
administrarea Administraţiei Rezervaţiei.
Folosinţa apelor poate fi*:
1) folosinţă liberă – pentru nevoi de băut, adăpat, scăldat şi nevoi
gospodăreşti pentru care nu se utilizează instalaţii de capacitate mare;
2) folosinţă autorizată – pentru producerea energiei electrice, pescuit,
navigaţie, irigaţie, alimentare cu apă potabilă şi industrială, etc.
Priorităţi în legătură cu folosinţa apei. Au prioritate:
1) asigurarea apei necesare populaţiei;
2) alimentarea cu apă pentru animale;
3) refacerea rezervei de apă după incendii;
4) debitele necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatelor
acvatice.
În legătură cu folosirea apei există şi o serie de servituţi. Astfel, în art. 26
din legea apelor este instituită o servitute naturală pentru deţinătorii
terenurilor
din aval care sunt obligaţi să primească apele ce se scurg în mod natural de
pe
terenurile situate în amonte.
În art. 28 sunt reglementate servituţi legale, permanente, pe care sunt
obligate să le acorde riveranilor, fără a percepe taxe, în zonele stabilite de
comun

5
acord cu Administraţia Naţională Apele Române, pentru:
1) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în
gospodărirea apelor;
2) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere sau alte instalaţii
necesare unor studii privind regimul apelor.
3) transportul şi depozitarea temporară a materialelor şi utilajelor pentru
intervenţii operative privind apărarea împotriva inundaţiilor;
4) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, precum şi
circulaţia acestora şi a personalului, în cazul executării de lucrări de
întreţinere, reparaţii, precum şi pompări experimentale în cazul forajelor
hidrogeologice.

9. Gospodărirea apelor
Scopul: protecţia cantitativă şi calitativă, valorificarea potenţialului lor
natural,
protecţia resurselor acvatice, apărarea împotriva inundaţiilor şi a
fenomenelor
meteo periculoase.
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile elaborează strategii şi politici
naţionale în acest scop, stabileşte regimul de folosire a resurselor de apă
indiferent de forma de proprietate şi asigură aplicarea reglementărilor
internaţionale şi naţionale în domeniu.
Pentru realizarea obiectivului principal al Strategiei Naţionale legea defineşte
2 moduri de abordare:
1) folosirea naţională şi protecţia resurselor de apă prin obligaţia
utilizatorului de a solicita şi de a obţine în faza de proiectare a lucrărilor care
se
construiesc pe ape sau sunt în legătură cu apele, precum şi pentru activităţile
social-economice cu potenţial negativ asupra apelor, avizul de gospodărire a
apelor, iar pentru punerea în funcţiune a acestor lucrări: autorizaţia de
gospodărire a apelor;
2) desfăşurarea unor activităţi unitare echilibrate de gospodărire a resursei
de apă, activitate fundamentată pe schema cadru de amenajare şi
gospodărire a
apelor realizată pe bazine hidrografice. Gospodărirea apelor are la bază
principiul solidarităţii umane şi a interesului comun prin colaborare şi
cooperare la toate nivelele administraţiei
publice a tuturor utilizatorilor de apă şi pe principiul „poluatorul plăteşte”, în
baza
căruia cei ce poluează trebuie să suporte costul complet al activităţilor proprii
şi
al activităţilor publice pentru a reduce poluarea produsă asupra mediului.

10. Protecţia apelor

Sediul materiei: L 107/1996, legea apelor. Conform acesteia, conservarea şi
protecţia tuturor resurselor de apă are la bază:
1) principiul precauţiei;
2) principiul prevenirii;
3) principiul evitării daunelor la sursă;

6
4) principiul „poluatorul plăteşte”.
Protecţia juridică a apelor se realizează sub aspect cantitativ şi calitativ.
Pentru protecţia cantitativă a resurselor de apă utilizatorii sunt obligaţi să
folosească apa prin folosirea judicioasă, să asigure întreţinerea şi repararea
instalaţiilor proprii, să folosească cele mai bune tehnici disponibile, etc.
În acelaşi scop Administraţia Naţională Apele Române poate limita sau
suspenda provizoriu folosirea unor surse de apă prin folosirea judicioasă, să
asigure întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii, să folosească cele mai
bune
tehnici disponibile, etc. În acelaşi timp, Administraţia Naţională Apele
Române
poate sau suspenda provizoriu folosirea unor surse de apă pentru a face faţă
unui
pericol, consecinţelor unor accidente, secetei sau inundaţiilor.
În scopul protecţiei calitative a resurselor de apă legea interzice poluarea în
orice modalitate a acestora. Normele de calitate a apei sunt aprobate prin hotărâre de
guvern la propunerea autorităţilor publice centrale din domeniu.
Pentru protecţia calitativă utilizatorii sunt obligaţi să adopte tehnologii de
producţie cu consumuri mici, să asigure întreţinerea şi exploatarea
instalaţiilor
proprii, etc. .

11. Poluarea şi protecţia cursurilor de apă şi a lacurilor internaţionale

Poluarea intenţionată se pedepseşte. Legea instituie o serie de interdicţii
precum:
1) darea în funcţiune sau dezvoltarea ansamblurilor de locuit fără
dotarea corespunzătoare pentru evacuarea apelor uzate şi punerea
concomitentă în funcţiune a reţelelor şi staţiilor de epurare şi
canalizare;
2) sunt interzise aruncarea sau introducerea în orice mod în albiile
cursurilor de apă în cuvetele locuite şi în Marea Neagră a substanţelor
şi deşeurilor de orice folosinţă;
3) se interzice spălarea autovehiculelor în cursurile de apă;
4) în apele de suprafaţă se interzice evacuarea apelor uzate neepurate;
5) pentru protejarea surselor de apă potabilă, în jurul lor se instituie zone
cu regim de restricţii şi perimetre de protecţie hidrogeologică, în
aceste zone fiind interzisă desfăşurarea oricărei activităţi umane şi
stabilirea domiciliului, respectiv a sediului, pentru persoane fizice şi
persoane juridice.
Cel mai important document în acest domeniu îl constituie Regulile de la
Helsinki, document adoptat în 1966 de către Asociaţia de Drept Internaţional.
Conform art. 6 din acest document, fiecare stat din cadrul unui bazin de
drenaj
internaţional are dreptul la o cotă rezonabilă şi echitabilă de folosire a apelor
bazinului, având în acelaşi timp obligaţia de a se abţine în a cauza o nouă
formă
de poluare a apelor sau o creştere a poluării existente.
Potrivit Regulilor de la Helsinki, poluarea = o schimbare dăunătoare în
compoziţia naturală, în conţinutul ori în calitatea apelor, produsă prin
intervenţia

7
factorului uman.
Unii specialişti în drept internaţional al mediului, pornind de la ideea că
preferinţa pentru una sau alta din folosinţele apei trebuie hotărâtă, având în
vedere consecinţele subtanţiale sau serioase pe care acestea le produc,
socotesc
poluarea ca unul din factorii relevanţi în definirea părţii echitabile pe care
fiecare
stat riveran o deţine asupra cursului de apă.
Prin aplicarea conceptului de utilizare echitabilă şi raţională de drenaj
internaţional, potrivit Regulilor de la Helsinki fiecare stat este obligat să nu
producă prejudicii substanţiale prin poluarea pe teritoriul unui alt stat
cobazinal

12. Principalele documente internationale privind protectia cursurilor de apa si lacurilor

internationale.
În 1992, la Helsinki a fost adoptată Convenţia privind protecţia cursurilor
de apă şi a lacurilor internaţionale, care a întărit măsurile naţionale pentru
protecţia cursurilor de apă de suprafaţă şi subterane şi a obligat părţile să ia
măsuri pentru reducerea şi controlul poluării din surse fixe şi mobile.
Convenţia defineşte ”apele transfrontiere” ca fiind orice ape de suprafaţă
sau subterane care marchează frontierele dintre 2 sau mai multe state, le
traversează sau sunt localizate pe acestea, oriunde apele transfrontiere se
varsă
în mare, fără a forma estuare. Limita acestor ape este o linie dreaptă trasă
peste
gurile lor de vărsare, între limitele lor interioare de reflux de pe malurile lor.
”Impactul transfrontier” este definit ca fiind orice efect negativ
semnificativ asupra M, rezultat dintr-o schimbare în condiţiile apelor
transfrontiere, cauzat de o activitate umană, a cărei origine fizică se află total
sau
parţial în limitele de jurisdicţie ale unui stat, efectele asupra M producând-se
întro
zonă aflată sub jurisdicţia altui stat.
În luarea măsurilor preconizate de părţi, acestea se conduc după
următoarele principii:
a) principiul precauţiunii – acţiunea de evitare a impactului transfrontier prin
degajare de substanţe periculoase nu va fi amânată din cauza faptului că
cercetarea ştiinţifică nu a reuşit să demonstreze legătura de cauzalitate
dintre aceste substanţe, pe de o parte, şi impactul transfrontier, pe de altă
parte
b) principiul ”poluatorul plăteşte” – costurile măsurilor de prevenire, control şi
reducere a poluării sunt suportate de cel ce poluează
c) principiul DD
În 1994, la Sofia a fost semnată Convenţia privind cooperarea pentru
protecţia şi
gospodărirea durabilă a fluviului Dunărea. Faţă de Declaraţia de la Bucureşti
(1985), această Convenţie se aplică întregului bazin al fluviului Dunărea.
Ţările
dunărene se angajează să elaboreze un plan de management bazinal până în anul 2009.

8
13. Reglementări naţionale privind protecţia mediului marin

Reglementarea-cadru în materie o reprezintă legea 17/1990, privind regimul juridic al

apelor maritime interioare, al mării teritoriale, zonei contigue şi zonei economice
exclusive a României. Legea explică aceste noţiuni astfel:

- „ape maritime interioare” sunt apele dintre ţărm şi liniile de bază, acestea din

urma reprezentând liniile celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului sau cele
care unesc punctele cele mai avansate ale ţărmului spre larg, acolo unde nu
există reflux
- „ marea teritoriala” reprezintă marea adiacentă apelor maritime interioare,
până la 12 mile marine de la acestea
- „zona contiguă” este cea adiacentă mării teritoriale, întinzându-se spre larg
24 de mile marine de la marea teritorială
- „zona economică exclusivă” este cea situată dincolo de limitele apelor mărilor
teritoriale, adiacent lor, unde România îşi exercită drepturile suverane şi
jurisdicţia asupra resurselor naturale ale solului şi subsolului şi efectuează
operaţiuni de prevenire şi control al traficului ilicit de frontieră, al combaterii
introducerii drogurilor şi a încălcărilor legilor fiscale, vamale şi sanitare.
Legea 17 împuterniceşte organele române competente să stabilească norme şi
să ia măsuri pentru protecţia şi conservarea mediului marin şi să asigure
respectarea aplicării lor în porturi, în apele maritime interioare, marea teritorială,
zona contigua şi în zona economică exclusivă a României. Conform aceleiaşi legi,
este interzisă orice fel de poluare a mării teritoriale, apelor maritime interioare şi
a zonei economice exclusive, precum şi a atmosferei de deasupra acestora, prin
orice mod sau mijloace. Conform legii, este interzisă intrarea în marea teritorială a
navelor care au la
bord arme nucleare, chimice sau alte arme de distrugere în masă, sau care
transportă mărfuri sau produse interzise de legea română.
Legea mai prevede şi alte interdicţii privind :
- debarcarea sau îmbarcarea de tehnică militară, de submarine sau aparate de
cercetare subacvatică fără aprobare
- debarcarea sau îmbarcare de mărfuri stupefiante, de bani sau persoane
contrar legii române
- orice activitate de pescuit fără aprobare
- navele străine care transportă substanţe radioactive sau alte substanţe
periculoase pot trece prin marea teritorială doar cu aprobare, iar aceasta
trebuie data cu 30 de zile înainte de intrare
- privind bogăţiile solului şi subsolului din zona economică, asupra acestora,
statul are drepturi suverane, în acord cu principiile internaţionale
O altă reglementare naţională în materie o reprezintă Convenţia de la Bucureşti
din 1993 privind protejarea apelor Mării Negre împotriva poluării. (convenţia va fi
predată ulterior, dar trebuie scris despre ea la acest subiect).

9
14. Care sunt elementele de superioritate ale conventiei de la Bucuresti din 1992
privind protectia Marii Negere asupra poluarii.

„Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii”

-parti: Bulgaria, Republica Georgia, Romania, Federatia Rusa, Turcia si ...
-Conventia face parte din categoria masurilor internationale, Marea Neagra
avand legatura cu Marea Mediterana prin Stramtoarea Bosfor si cu Marea
Marmara si Marea Egee prin Stramtoarea Dardanele
-partile au avut in vedere particularitatile Marii Negre:
-este o mare aproape inchisa
-este un bazin colector al unei vaste retele hidrologice(rauri si
fluvii)
-se caracterizeaza prin stratificarea apelor sale de adancime si
prin sensibilitatea deosebita a florei si faunei la schimbarea de temperatura si
de
compozitie a apei
-Conventia se aplica la Marea Neagra propriu-zisa, avand ca limita, in sud,
pentru
scopurile care se urmaresc, linia care uneste Capul Kelaga si Capul Dalyan,
referito la Marea Neagra incluzand marea teritoriala si zona economica
exclusiva
a fiecarei parti din Marea Neagra.
Elemente de superioritate al Conventiei de la Bucuresti
a)da cea mai ampla definitie a poluarii mediului marin al Marii Negre, si
anume:
introducerea de catre om, direct sau indirect, de substante sau energie in
mediul
marin, indus in estuare, care are sau poate avea asemenea consecinte
daunatoare cum sunt:
-vatamarea resurselor vii si a vietii marine
-pericole pentru sanatatea omului
-obstacole pentru activitatile pe mare ( inclusiv pescuitul)
-alte folosinte legitime ale marii si deteriorarea conditiilor de agrement
-fiecare parte de la conventie se obliga sa tina seama de efectele negative
ale
poluarii dinauntrul apelor sale teritoriale asupra mediului marin al Marii Negre
in
care ea isi exercita suveranitatea si jurisdictia, fara insa a aduce atingere
normelor de drept international.
b)conventia se refera la poluarea din orice surse, si nu numai cu substante
expres prevazute, ci si cu materiale considerate periculoase
Pentru aplicarea prevederilor conventiei, au fost semnate 3 protocoale, care
fac
parte integranta din conventie
A. Primul protocol se refera la protejarea mediului marin al Marii Negre din
surse de pe uscat (descarcarile de substante poluante din surse aflate in
teritoriul statelor parti)
B. Al doilea protocol se refera la poluarea mediului marin al Marii Negre prin

10
descarcare
Fara sa se foloseasca tehnica listelor, se prevede ca substantele deosebit de
nocive nu pot fi descarcate in Marea Neagra decat de la caz la caz, si in baza
unui
permis special emis de o autoritate nationala competenta
-toate celelalte substante pot fi descarcate in Marea Neagra in baza unui
permis
general emis de aceeasi autoritate nationala competenta
Protocolul nu se aplica atunci cand securitatea vietii pe mare, a navei sau
aeronavei sunt amenintate de distrugerea completa, pierdere totala, sau
exista
pericol pentru viata umana si e singura modalitate de inlaturare a pericolului,
existand toate posibilitatile ca daunele realizate prin descarcare sa fie mai
mici
decat daca s-ar fi procedat altfel
C. Al treilea protocol se refera la cooperarea privind combaterea poluarii cu
petrol si cu alte substante nocive ptr mediul marin in situatii de urgenta. El
cuprinde, in principal, obligatiile asumate de parti in cazul producerii
mareei negre. Cooperarea partilor imbraca o paleta foarte larga:
cercetarea stiintifica, elaborarea de programe comune, schimb de date,
acordarea de asistenta tehnica.
Pentru a stabili prioritatile care au decurs din aceasta conventie in 1993 au
avut
loc 2 reuniuni ale partilor (Odessa, 1993)
-aprilie-s-a adoptat Declaratia Ministeriala asupra Protejarii Mediului Marin al
Marii Negre
-iunie-s-a adoptat un plan intitulat Programul pentru Mediu al Marii Negre sub
auspiciul Bancii Mondiale

15. Protectia solului

In Romania, terenurile de orice fel, indiferent de destinatie si de titlul in baza
caruia sunt detinute, indiferent de domeniul public sau privat din care fac
parte,
constituie fondul funciar al tarii.
Protectia acestuia se asigura prin masuri de gospodarire, conservare si
amenajare obligatorii pentru toti detinatorii, indiferent de titlu.
In acest scop, MMDD stabileste sistemul de monitorizare a terenurilor in
scopul
evaluarii starii actuale si a tendintelor de evolutie ale acestuia.
Protectia juridica a terenurilor propune 2 aspecte:-protejarea calitativa
-protejarea cantitativa
A. Protejarea calitativa. Ptr aceasta, se executa lucrari de conservare si
ameliorare in baza unor studii si proiecte realizate de organele de
cercetare si proeictare de specialitate, colateral cu cele de amenajare a
teritoriului. Terenurile care prin degradare sau poluare si-au pierdut
total/partial capacitatea bioproductiva se constitue cu acordul detinatorului
in perimetru de ameliorare pe o perioada de 3-5 ani. Pe perioada cat
terenul de afla in perimetrul de ameliorare, detinatorul isi mentine titlul
juridic pe care l-a avut asupra acestuia, fiind insa scutit de plata taxelor si
impozitelor catre stat sau catre bugetele locale, nefiind obligat la expirarea

11
termenului de ameliorare sa plateasca contravaloarea sporului de valoare
pe care pe care terenul l-a dobandit in acest mod. Daca proprietarul nu
este de acord, primarul va face propunere motivata prefectului, care va
decide. In caz afirmativ, consiliul local este obligat sa atribuie in folosinta
titularului terenului o suprafata corespunzatoare pe durata lucrarilor. Daca
statul nu dispune in acea localitate de un teren ce poate fi dat in folosinta
temporara, iar proprietarul nu este de acord sa primeasca un teren la o
distanta mai mare, se va trece la procedura de expropriere pentru cauze
de utilitate publica (L33/1991). Tot pentru protejarea calitativa a
terenurilor se executa, prin grija detinatorilor, in regie sau prin contracte
incheiate cu unitatile specializate, lucrari de imbunatatire funciara. Exista
sisteme de monitorizare a calitatii solului prin care se urmaresc periodic
starea calitatii solurilor agricole si silvice si se adopta masurile care se
impun.
B. D.p.d.v. al protejarii cantitativedatorita presiunilr facute si a intereselor, se
poate schimba detinerea terenurilor agricole si silvice printr-o simpla
cerere administrativa in folosul altor destinatari. La terminarea obiectivelor
de investitii si constructii, daca raman terenuri nefolosite exista obligatia
proprietarilor lucrarilor respective de a le da, pe cat este posibil, o folosinta
29
agricola sau silvica. La inceperea efectuarii lucrarilor de constructiisau de
investitii, proprietarul lucrarilor este obligat sa decoperteze stratul de sol si
sa-l aseze si sa-l niveleze pe terenuri neproductive sau slab
productive=>singurele masuri ramase.

16. Proprietatea asupra fondului forestier national

Conform art. 1 din Codul silvic, aprobat prin L 26/1996, constituie fond forestier
naţional “pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor
de
cultură, producţie ori administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi
terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condiţiile legii,
indiferent de natura dreptului de proprietate”.
Dacă în 1990 pădurile reprezentau 30% din suprafaţa ţării, azi ele reprezintă
mai
puţin de 22 %. Pădurile îndeplinesc numeroase funcţii, fiind utilizate în
industria
lemnului, a celulozei şi hârtiei, în industria chimică, farmaceutică, îndeplinind
funcţii de recreere şi de protecţie, funcţii climatice de stabilitate a solului, etc.
FFN este dupa caz proprietate publica sau privata si constituie bun de interes
naţional; ca urmare, dupa forma de proprietate, FFN este este alcatuit din:
1. FF – propr. publică a statului
2. FF – propr. publică a unit. admin. terit.
3. FF – propr. privată a pers. fizice si juridice
4. FF – propr. privată a unit. admin. terit.
Indiferent de forma de proprietate, politica de punere în valoare economică,
socială şi ecologică a pădurilor este un atribut exclusiv al statului care
elaborează
politici şi strategii de punere în valoare a întregului fond forestier şi exercită
controlul asupra respectării acestora.
Pentru FF 1) se platesc taxe si impozite.

12
FF 2) cuprinde pasunile impadurite incluse potrivit actualului Cod silvic in
domeniul privat al acestora. Legea interzice trecerea terenurilor forestiere din
domeniul public in domeniul privat al unitatilor admin teritoriale prin hotarare
a
Consiliului Local, a Consiliului Judetean si, respectiv, a Consiliului General al
Municipiului Bucuresti.
De asemenea, este interzisa includerea padurilor in intravilan.
Respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toti detinatorii de FF.
In aplicarea regimului silvic, proprietarii FF sunt obligati, printre altele:
- să asigure întocmirea şi respectarea amenajamentelor silvice
- să realizeze lucrări de regenerare a pădurilor
- să asigure măsurile de prevenire si stingere a incendiilor
- să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare
- să notifice structura teritorială de specialitate a Ministerului Agriculturii şi
Dezvoltării rurale în termen de 60 de zile cu privire la transmiterea
proprietăţii asupra teritoriului forestier

17.Administrarea şi gestionarea fondului forestier

Indiferent de forma de proprietate, administrarea şi asigurarea serviciilor
silvice
se fac prin ocoalele silvice autorizate, care sunt de 2 tipuri:
A. Ocoale silvice de stat din structura Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva,
care
administrează păduri proprietate publică a statului
B. Ocoale silvice private, înfiinţate în condiţiile legii de unităţile administrativ
teritoriale şi de persoane fizice şi juridice sau de asociaţii ale acestora care au
în
proprietate păduri
Atât ocoalele silvice, cât şi cele private, sunt de interes public şi pot
administra
sau asigura servicii silvice şi pentru alte proprietăţi pe bază de contract.
Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de instituţiile
publice de cercetare sau de instituţii de învăţământ de stat cu profil silvic.
Fondul forestier proprietate publică a unităţilor adminstrativ-teritoriale se
adminstrează prin ocoale silvice private care funcţioneazăca regimuri
autonome
de interes local sau pe bază de contract cu ocoale silvice din cadrul Regiei
Naţionale a Pădurilor Romsilva.
Fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice
administrative
şi/sau servicii silvice se realizează prin ocoale silvice private care
funcţionează
similar asociaţiilor şi fundaţiilor sau pe bază de contracte cu alte ocoale
silvice.
Ocoalele silvice private pot fi constituite atât de proprietari, cât şi de asociaţii
ale
acestora şi pot funcţiona în subordonarea unor structuri silvice de rang
superior.
La baza constituirii asociaţiilor stau:
- principiul liberei asocieri

13
- principiul respectării regimului silvic
- principiul gospodăririi durabile a pădurilor
Pentru a beneficia de sprijin din partea statului, asociaţiile de proprietari de
păduri trebuie să se înscrie în Registrul Naţional al Asociaţiilor de Proprietari
de
Păduri, care este ţinut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

18. Circulaţia terenurilor din fondul forestier

Porivit art. 34 (1) din Codul silvic, terenurile forestiere proprietate publică a
statului nu pot face obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al unui
dezmembrământ al acestuia.
Din economia textului rezultă că celellte terenuri forestiere proprietate
publică şi
privată a unităţilor adminsitrativ teritoriale şi proprietate privată a
persoanelor
fizice şi juridice (indivduale sau asociate) sunt în circuitul civil şi ca urmare
pot fi
dobâdite sau înstrăinate prin oricare din modalităţile prevăzute de Codul civil,
cu
respectarea Codului silvic şi a legislaţiei completatoare.
Codul silvic stabileşte 2 principii în legătură cu circulaţia terenurilor din fondul
forestier:
- proprietatea forestieră nu poate fi divizată sub limita de 1 ha
- este interzisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional.
În cazul în care prin deschidere unei succesiuni, din cauza numărului de
moştenitori se creează posibilitatea dicvizării proprietăţii forestiere subh
limita de
1 ha, se constituie moştenirea în favoarea unuia sau unor moştenitori la
nivelul
minim de 1 ha cu plate unei sulte de către cel/cei în favoarea cărora s-a
constituit
moşstenirea.
De la acest principiu există o excepţie: este permisă reducerea fondului
forestier
naţional prin scoatere definitivă a terenului forestier pentru realizarea
obiectivelorde interes naţional declarate conform legii de utilitate publică.
Solicitantul terenului pentru amplasarea acestor obiective poate să opteze la
cere
să compenseze suprafaţa de terenuri ocupată cu terenuri echivalente ca
suprafaţă şi bonitate. Compensarea se realizează în echivalenţă valorică în
condiţiile în care suprafaţa terenului dat în compensare nu este mai mică
decât
suprafaţa terenului care este scoasă definitiv din fondul forestier.
Fără reducerea suprafeţei fondului forestier, cu condiţia compensării şi cu
plata
anticipată a obligaţiilor băneşti, pot fi scoase defitinitv din fondul forestier
naţional terenurile necesare realizării sau extinderii obiectivelorexpres
prevăzute
în art. 37 (1) din Codul silvic şi anume:
- cele necesare exploatării resurselor minerale (cărbuni, agregate minerale)

14
- cele necesare unor structuri de primire turistică, unităţilor administrativ
teritoriale, unităţilor de cultură, obiectivelor sociale, sportive şi medicale,
construcţiilor hidrotehnice de interes local şi surse de apă potabilă
- cele necesare unor locuinţe sau case de vacanşă, dar numai din fondul
forestier proprietate privată
- pentru obiectivele instalate în fondul forestier înainte de 1 ianuarie 1990
cuprinse în amenajamentele silvice în vigoare la acea perioadă în categoria
„ocupaţii şi litigii”.
Amplasarea tuturor acestor obiective se poate face cu îndeplinirea
cumulativă a
următoarelor condiţii:
A. construcţia şi teritoriul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaţă
persoane
B. suprafaţa maximă care face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier
incluzând construcţia, acesul şi împrejmuirea este de max 5% din suprafaţa
forestieră, dar nu mai mare de 200 m.p.
Compensarea se realizează fizic cu un teren care are de 5 ori valoarea
terenului
care se scoate definitiv din fondul forestier naţional, iar suprafaţa terenului
dat în
compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafaţa terenului care face
obiectul scoaterii definitive din fondul forestier.
Terenurile cu care se realizează compensarea trebuie să fie numai din afara
fondului forestier naţional, dar limitrofe acestuia şi apte de a fi împădurite.
Compensarea nu se poate realiza cu terenuri situate în zona alpină şi
sublpină şi
nici cu terenuri limitrofe perdelelor forestiere de protecţie. Terenurile primite
în
compensare ca efect al subrogaţiei reale cu titlu particular dobândeşte
acelaşi
regim juridic cu terenurile pe care le înlocuiesc.
Ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier este permisă numai pe o
perioadă determinată de timp pentru realizarea unor ibectivede interes
naţional
declarate de utilitate publică şi a obiectivelor expres prevîzute de Codul silvic
cu
plata anticipată a obligaţiilor băneşti de către beneficiarul aprobării de
scoatere
temporară a terenului din fondul forestier naţional.
Scoaterea temporară de poate face pe o perioadă de maxim 10 ani.
Ocuparea temporară se aprobă de:
- conducătorul aturităţii publice centrale care răspunde de silvicultură
(ministrul) pentru suprafeţele de până la 10 ha
- Guvern pentru suprafeţele de peste 10 ha.
Fondul forestier proprietate publică a statului nu poate fi concesionat cu
excepţia
terenurilor aferente activelor vândute de Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva.
Legea prevede că pentru lichidarea enclavelor şi corectarea perimetrului

15
pădurilor, administratorul pădurilor proprietate publică a statului (RNPR)
poate
face schimburi şi/sau cumpărări de terenuri în numele statului pe bază de
acte
autentice.
În situaţia în care unul din terenuri este proprietate publică a statului,
schimbul
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să conducă la eliminarea de enclave din fondul forestier naţional
proprietate publică
- să determine comasarea terenurilor forestiere proprietate publică a
statului
- să asigure majorarea suprafeţelor împădurite din zonele deficitare de
păduri
Schimbul se iniţiază de administratorul pădurilor proprietate publică a
statului, se
poate realiza doar în cadrul aceluiaşi judeţ şi se aprobă prin ordin al
autorităţii
publice centrale.
O altă modalitate este cea a vânzării de terenuri din forndul forestier.
În ceea ce priveşte prorprietatea privată a personanelor fizice şi juridice, se
menţine dreptul de preemţiune al statului la cumpărarea de păduri ce
constuie
enclave în fondul forestier proprietate publică a statului. În acest scop,
vânzătorul
e obligat să înştiinţeze în scris adminstratorul pădurilor proprietate publică a
statului, statul putând să-şi exercite dreptul de preemţiune în termen de 30
de
zile.
Dacă în acest termen, administratorul pădurilor nu-şi exercită acest drept,
vânzarea este liberă. Dacă vânzătorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a
anunţa
administratorul de intenţia sa, atunci contractul de vânzare-compărare este
lovit
de nulitate absolută.
Deptul de preemţiune este un drept patrimonial de natură legală, recunoscut
statului în calitatea sa de personaă juridică titulară a fondului forestier
proprietate publică..
MADR prin RNPR poate cumpăra terenuri degradate proprietate privată
inapte
pentru folosinţă agricolă în vederea ameliorării prin împădurire prin
constituirea
lor în perimetre de ameliorare.
Statul mai poate dobândi în proprietate terenuri cu destinaţie forestieră şi
prin
donaţii.

19. Protecţia fondului forestier

Aceasta are ca scop prevenirea pierderilor provocate de fenomenele
meteorologice periculoase, a atacurilor provocate de boli şi dăunători, a

16
practicării braconajului, a tăierilor ilegale şi altele.
Indiferent de forma de proprietate, protecţia pădurilor cuprinde cel puţin 6
aspecte esenţiale:
1. protecţia împotriva tăierilor ilegale
2. reconstrucţia ecologică, îngrijirea şi regenerarea pădurilor
3. protecţia împotriva poluării
4. protecţia împotriva bolilor şi dăunătorilor vegetaţiei forestiere
5. prevenirea şi stingerea incendiilor
6. protecţia fondului de vânătoare şi pescuit din apele de munte, inclusiv
lacurile
de acumulare
1. protecţia împotriva tăierilor ilegale
Exploatarea masei lemnoase trebuie făcută astfel încât indiferent de nnatura
proprietăţii să se asigure menţinerea integrităţii fondului forestier în condiţiile
gestionării durabile a pădurilor.
Pentru aceasta, masa lemnoasă recoltată anual pe ansamblu ţării şi pe
fiecare
unitate de exploatare silvică se corelează cu cota normală de tăiere
prevăzută în
amenajamentul silvic tinâandu-se seama de structura masei lemnoase,
amelioararea factorilor de climă, necesitatea continuităţii producţiei masei
lemnoase.
MADR prin RNPR exercită controlul respectării egimului silvic pentru tot
fondul
forestier.
După exploatarea unui parchet (a unei suprafeţe limitrofe de pădure),
titularul
proprităţii este obligat să reîmpădurească suprafaţa respectivă plantând
puieţi
sau o altă suprafaţă stabilită de autorităţile publice locale.
2. reconstrucţia ecologică, îngrijirea şi regenerarea pădurilor
Acesea sunt acivităţi care se realizează conform amenajamentului silvic RNPR
din
Forndul de ameliorare a fondului forestier.
Dacă proprietarul unui teren din fondul forestier nu realizează din culpa sa
lucrările de regenerare, MADR, după somaţie, asigură prin ocoale silvice sau
societăţi comerciale atestate executarea lucrărilor de împădurire şi
întreţinere,
costul lucrărilor fiind suportate de proprietar.
Potrivit art 33 din Codul silvic, RNPR şi proprietarul de păduri sunt obligaţi să
înfiinţeze şi să menţină fondul de conservare şi regenerare a pădurilor,
purtător
de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal şi având regimul rezervelor
rezervelor
fiscale.
Acest fond se află la dispoziţie şi în contul adminstratoruluisau al
prestatorului de
servicii silvice.
3. protecţia împotriva poluării
Efectele poluării asupra fondului forestier sunt extrem de rapide şi încep cu

17
reducerea de creştere a vegetaţiei forestiere, terminând cu uscarea totală a
arborilor.
Pentru a preveni acest lucru, Codul silvic interzice amplasarea în păduri şi în
imediata pairpiere a obiectivelor industriale care emană noxe ce pot
prejudicia
vegetaţia forestieră.
4. protecţia împotriva bolilor şi dăunătorilor vegetaţiei forestiere
Aceasta se realizează pe baza unui sistem integrat prin colaborare între
autorităţile silvice, propietarii de păduri şi autorităţile adminstraţiei publice
locale
în cadrul sistemului naţional de monitorizare a vegetaţiei forestiere.
6. protecţia fondului de vânătoare şi pescuit din apele de munte,
inclusiv lacurile de acumulare
Pentru protecţia fondului cinegetic şi de pescuit, MADR elaborează norme
tehnice
obligatorii privind gospodărirea fondului de vânătoare şi pescuit în apele de
munte care sunt obligatorii pentru toţi proprietarii, indiferent de forma de
proprietate.

20. Produsele pădurii şi folosinţa lor

Condul silvic clasifică produsele pădurii în 2 categorii:
1. produse lemnoase, care includ:
- produse principale (toate materialele lemnoase ale pădurilor reprezentate
din
tăieri de regenerare)
- produse secundare (rezultate din activitatea de ingrijire a arborilor a căror
exploatare se face în aceste condiţii)
- produse accidentale (rezultate în urma acţiunilor factorilor biotici şi abiotici
destabilizatori)
- produse de igienă (rezultate din procesul de eliminare naturală)
- alte produse ale pădurii: - arborii şi arbuştii ornamentali
- pomii de Crăciun
- răchită
- puieţii
- diferite produse din lemn
2. produse nelemnoase
- fauna de interes cinegetic
- peştele din apele de munte, crescătorii, bălţi situate în afara fondului
forestier
- fructele de pădure
- seminţele forestiere
- ciupercile comestibile din flora spontană
- plantele medicinale şi aromatice
- răşine
- alte produce (iarba de pe terenurile fondului forestier care se exploatează
prin
păşunat direct ale animalelor admise la păşunat în pădure şi prin cosire şi
valorificare ulterioară)
Exploatarea produselor lemnoase se face pe bază de autorizare emisă în
condiţiile prevăzute de lege.

18
Valorificările au loc prin licitaţie cu excepţia produselor lemnoase care au fost
exploatate de proprietar.
Dacă masa lemnoasă nu s-a putut vinde toată prin licitaţie, ce rămâne se
poate
vinde liber.
Produsele lemnoase se recoltează porivit normelor tehnice care prevăd că
- plantele aromatice
- fructele de pădure
- ciupercile comestibile
pot fi culese de orice persoană în cantităţi mici, pentru nevoi personale.
Dacă culgerea se face în cantităţi ma mari, atunci este necesară o autorizare
specială dată de RNPR dacă este vorba de păduri aparţinând domeniului
public al
statului sau de către adminstraţiile publice localedacă pădurile aparţin
domeniului public/privat al unităţilor adminstrativ teritoriale.
Dacă pădurile sunt proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice atunci
este nevoie de încheierea unui contract cu proprietarul pădurilor pentru
culegerea acestor produse.
Nerespectarea prevederilor Codului silvic determină atragerea răspunderii
civile,
contravenţionale sau penale după caz.

21. Subiectele răspunderii

Subiectul pasiv
Principiul poluatorul plăteşte stă la baza determinării subiectului pasiv al
răspunderii. Toate costurile preventive şi reparatorii se suportă de către
operator
inclusiv când aceste costuri au fost făcute de Agenţia Judeţeană pentru
Protecţia
Mediului.
Operatorul nu suportă preţul acţiunilor eparatorii luae dacă dovedeşte că nu
a
acţionat cu intenţie/din culpă şi că prejudiciul asupra mediului a fost provocat
de:
a) o emisie/eveniment autorizat în mod special şi în deplină concordanţă cu
prevederile actului de reglementare;
b) dacă dau o emisie/activitate/orice altă modalitate de utilizare a unui
produs pentru care demonstrează că nu era posibil conform stadiului
cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice existente la data când emisia a fost
eliberată să producă un prejudiciu asupra mediului;
c) dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de o terţă parte şi s-ar fi produs
chiar dacă s-ar fi luat măsuri de siguranţă corespunzătoare;
d) prejudiciul s-a produs ca urmare a conformării operatorului cu dispoziţia
emisă de o autoritate publică, alta decât un ordin/o instrucţiune eliberate
ca urmare a unei emisii rezultate din activitatea operatorului.
Statul ia măsurile corespunzătoare pentru a permite operatorilor să
ecupereze
costurile pe care le-a suportat.
Pentru garantarea recuperării costurilor suportate, Agenţia Naţională pentru

19
Protecţia Mediului instituie o ipotecă asupra bunurilor mobile ale operatorului
şi o
poprire asigurătorie. Înscrierea în Cartea funciară a ipotecii şi a popririi se
realizează pe baza dispoziţiilor AGPM care a stabilit şi măsuri reparatorii.
Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai mulţi operatori, ei sunt obligaţi solidar
să
suporte costurile mărurilor reparatorii/preventive.
Dacă operatorul face parte dintr-un consorţiu sau companie multinaţională, el
vai
fi responsabil solidar şi indivizibil cu consorţiul sau compania.
OUG nu aduce atingere dreptului operatorilor de a-şi limita răspunderea
conform
legilaţiei care implemetează Convenţia internaţională privind limitarea
răspunderii pentru creanţe maritime (1976) la care România a aderat (Legea
284/2006).
Subiectul activ
Nici directiva, nici OUG nu definec persoana vătămată.
Artizanii directivei au considerat necesar să determine sfera subiectului activ
din
punctul de vedere al calităţii procesuale active. Obligaţia principală revine
Autorităţilor Judeţene de Protecţia Mediului, ce pot solicita operatorilor să ia
măsuri preventive sau reparatorii considerate a fi necesare.
Se prevede posibilitatea persoanelor fizice sau juridice, inclusiv ONG, de a
solicita
autorităţilor competente să acţioneze conform atribuţiilor ce le revin, de unde
rezultă că persoanele fizice afectate de iminenţa unui prejudiciu de mediu şi
ONG-urile de mediu nu au o acţiune directă împotriva operatorului ce a
cauzat
iminenţa/dauna de mediu. Ele se pot îndrepta numai împotriva autorităţilor
de
mediu având posibilitatea de a contesta în faţa instanţeide
contenciosadministrativ
aspectele procesurale/substanţiale ale deciziilor luate de aceste
autorităţi.
Conform OUG, persoanele fizice sau juridice afectate sau posibil afectate
urmează următoarea procedură:
- transmite observaţii privind producerea/ameninţarea prejudiciului
Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu;
- să solicite Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului în scris/prin mijloace
electronice de comunicae să ia măsurile stabilite de OUG 68/2007;
- să se adreseze instanţei de contencios-administrativ competente pentru a
ataca deciziile autorităţilor de mediu.

22. Natura juridica a raspunderii de mediu conform OUG 68/2007

Aceasta este o procedură în 2 etape:
- cererile referitoare la prejudiciile aduse mediului
- cererile referitoare la ameninţările iminente cu astfel de prejudicii
Cererile trebuie adresate autorităţilor de mediu competente (AJPM),
solicitânduse
ca acestea să ia măsurile necesare.

20
Dacă în urma analizei făcute de AJPM într-o manieră plauzibilă rezultă că
există
un prejudiciu asupra mediului, Agenţia trebuie să stabilească măsurile ce
trebuie
întreprinse, de unde rezultă că trebuie să dea posibilitatea peratorului să-şi
exprime în scris opiniile şi observaţiile în legătură cu aceste măsuri în termen
de
5 zile de la primirea solicitării.
În 15 zile de la transmiterea cererii către operator, AJPM trebuie să informeze
persoanele fizice/juridice care au trimis obsevaţiile în legătură cudecizia de a
acţiona/refuzul să acţioneze.
Decizia AJPM se motivează în fapt şi în drept şi conţine informaţii asupra
termenelor şi procedurii de contencios-adminsitrativ.

21