1

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA CUPRINS

FACULTATEA DE DREPT

ARGUMENT …

Precizări …
Colaborarea student / titular de disciplină …
Lucrarea de control …
Forma de evaluare …
Lector univ.dr. Veronica Rebreanu
Prezentarea generală a cursului “Dreptul mediului” …
Obiectul disciplinei …
DREPTUL MEDIULUI Obiectivele principale ale cursului …
Ghid de studiu …
Cunoştinţe dobândite …
- Îndrumar de studiu individual - Competenţe formate …
Structura “Indrumarului de studiu individual” …
Pentru studenţii Facultăţii de Business
Bibliografie generală …

Modulul I - Aspecte generale …

Unitatea 1. Terminologie …
Anul III de studiu Termeni cheie …
Semestrul II Întrebări de control şi autoverificare …
Anul universitar 2006-2007 Unitatea 2. Conceptul de protecţie a mediului …
Învăţământ la distanţă Sisteme de protecţie a mediului …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 3. Dreptul – instrument important al protecţiei mediului
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 4. Conştiinţa ecologică - conştiinţa de mediu ...
Căile de realizare a cointeresării în protecţia şi dezvoltarea
mediului
Termeni cheie …
Cluj-Napoca Întrebări de control şi autoverificare …
2006

Modulul II - Introducere în Dreptul mediului …
Unitatea 1. Conturarea dreptului mediului ca ramură autonomă de
drept …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 2. Principiile dreptului mediului …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 3. Raportul de dreptul mediului …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 4. Răspunderea în dreptul mediului …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Modulul III - Accesul la informaţia privind mediul …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
2
Unitatea 5. Regimul juridic al ariilor protejate şi a monumentelor
naturii …
Protecţia juridică a faunei terestre şi acvatice …
Protecţia juridică a florei …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 6. Protecţia juridică a mediului artificial.
Protecţia juridică a aşezărilor umane …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 7. Regimul juridic al deşeurilor şi al substanţelor
periculoase …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
• ANEXA 1: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005
privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006.
• ANEXA 2: Legislaţia mediului – cuprinde lista celor mai
importante acte normative privind protecţia mediului …

Modulul IV - Aspecte speciale privind protecţia

juridică a diferitelor elemente de mediu
(natural/artificial) …

Unitatea 1. Protecţia juridică a solului şi a subsolului …

Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 2. Protecţia juridică a fondului forestier …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 3. Protecţia juridică a apelor …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …
Unitatea 4. Protecţia juridică a atmosferei …
Termeni cheie …
Întrebări de control şi autoverificare …

ARGUMENT
Dreptul mediului este o disciplină relativ recent introdusă
în planurile de învăţământ ale facultăţilor de drept din România.
Relativ recentă pentru că preocupări în acest sens, e drept,
modeste, au existant şi înaintea anului 1990, dar politica statului
nu era atât de interesată de reflectarea reglementărilor privind
protecţia mediului şi într-o disciplină de invăţământ. Pentru acest
motiv, şi educaţia cetăţenilor în acest sens - al creării unei
conştiinţe de protecţie a mediului - este şi astăzi carenţială.
Departe de a avea pretenţia să epuizăm toate aspectele
referitoare la protecţia mediului, ne-am propus, în cele ce
urmează, să abordăm doar câteva dintre acestea. Alegerea doar a
unora dintre temele importante din Dreptul mediului nu înseamnă
neglijarea celorlalte de către autor şi, cu atât mai puţin, de către
studenţi. În orele de întâlnire cu titularul de disciplină, temele
abordate doar la modul introductiv în prezenta lucrare vor fi
dezvoltate, împreună cu alte teme care, deocamdată, nu şi-au
găsit locul în aceste pagini, dar sunt sugerate prin Lista de acte
normative indicate la sfărşitul “Îndrumarului”, în Anexa 2.
În situaţia actuală, când unul dintre obiectivele de mare
importanţă care trebuiesc atinse din programul pentru integrarea
României în Uniunea Europeană este protecţia mediului, cu atât
mai mare atenţie trebuie să dăm acestui aspect al vieţii noastre de
zi cu zi. Şi aceasta nu doar pentru că Uniunea Europeană sau
guvernanţii noştri o vor, ci pentru că, în ultimă instanţă, întreaga
noastră existenţă este influenţată într-un sens sau altul de tot ceea
ce există în jurul nostru.
Mediul atât cel natural cât şi cel creat de om, considerat
patrimoniul comun al umanităţii, înseamnă că reprezintă şi un
interes comun al umanităţii. Decurgând din interesul comun al
umanităţii, înseamnă că protejând mediul se protejează şi unele
dintre drepturile recunoscute individului.1
1
Alexandru KISS, Droit international de l’environnement, Paris, Pedone, 1989,
p. 20, citat de Mircea DUŢU, în Dreptul mediului, Tratat, vol. I, Editura
Economică, Bucureşti, 1998, p. 93.
3
Un semnal în acest sens îl constituie şi cel de-al şaselea
Program comunitar de acţiune în domeniul mediului, care se
desfăşoară sub titlul “viitorul nostru, alegerea noastră”. Pe bună
dreptate, se impune astăzi ca fiecare stat în parte să adopte un
sistem de norme vizând protecţia mediului; totodată, este necesar
să se recurgă la un program de educaţie a cetăţenilor în sensul
formării în rândul acestora a unei reale conştiinţe de mediu, care
să-i determine să protejeze mediul la modul conştient şi nu
neapărat de frica sancţiunilor ce ar putea fi aplicate. În atingerea
acestor deziderate, considerăm că un loc aparte îl ocupă modul în
care este asigurat accesul la informaţia de mediu, ca şi accesul la
justiţie în probleme de mediu.
PRECIZĂRI
“Îndrumarul de studiu individual” este menit să faciliteze
pregătirea studenţilor de la forma de “Învăţământ la distanţă”.
Această categorie de studenţi nu frecventează cursurile şi
seminariile, cu excepţia datei de întălnire cu tutorul stabilite în
“Calendarul disciplinei”. De aceea, mai jos precizăm modalitatea
de colaborare cu titularul de disciplină, modul de redactare a
lucrării de control, forma de evaluare.
Colaborarea student / titularul disciplinei
În cazul în care există neînţelegeri cu privire la unele
aspecte din materia Dreptului mediului, neînţelegeri cu privire la
redactarea şi conţinutul lucrării de control, cu privire la stabilirea
notei finale, ori în legătură cu alte aspecte legate de această
disciplină, studenţii pot contacta titularul de disciplină la:
Telefon facultate: 0264-40.53.00 int. 5917
Telefon mobil: 0742-09.29.07
Telefon acasă: 0264-44.35.58
e-mail: v_rebreanu@yahoo.com
Se va răspunde studenţilor care se prezintă şi trec la
subiectul mesajului I.D.Mediu. În caz contrar, mesajul va fi şters
din raţiuni de protecţie.

Lucrarea de control
Titlul lucrării de control este lăsat la latitudinea studentului.
Lucrarea de control va consta în prezentarea unui caz de poluare
constatat personal (nu din mass-media, nu din informaţii de la
prieteni, nu copiat de pe Internet etc.). Lucrarea se va preda
profesorului la data prezentării la examen, nu ulterior acesteia.
Lucrarea va avea structura clasică: introducere, cuprins,
încheiere.
În cuprinsul lucrării de control vor fi urmărite următoarele
aspecte:
- prezentarea cazului de poluare aşa cum a fost observat de
către student (ex. dacă este vorba de poluarea unui râu, se va
prezenta culoarea acestuia, dacă există vreun miros care
însoţeşte poluarea, dacă există peşti morţi sau nu mai există
de multă vreme, dacă influenţează vreun fel şi malurile etc. La
fel în cazul deşeurilor, al poluării atmosferice, al poluării pădurii
sau al altor situaţii de poluare);
- actul sau actele normative încălcate, cu menţionarea articolelor
aplicabile situaţiei respective;
- principiile de dreptul mediului care au fost încălcate prin
producerea poluării;
- care sunt cauza/cauzele poluării? Este solicitată opinia
studentului, chiar dacă nu are acces la datele tehnice ale
obiectivului industrial dacă acesta este poluatorul. Dacă poate
obţine asemenea informaţii e şi mai bine. Sunt luate în calcul şi
situaţii de poluare provocate de persoane fizice;
- persoanele fizice sau juridice care se fac vinovate de
producerea poluării;
- autorităţi ale administraţiei publice care au atribuţii în domeniul
respectiv şi cum au acţionat acestea (dacă este cazul);
- sancţiunile legale aplicabile; scurt comentariu cu privire la
aceste sancţiuni (apreciaţi că sunt prea aspre sau prea blânde,
ce propuneri aveţi în acest sens?);
- opinia studentului cu privire la măsurile care consideră că ar
trebui întreprinse pentru evitarea unei noi poluări de acest fel;
- orice alte aspecte considerate importante de către student
pentru a convinge asupra gravităţii cazului respectiv de poluare
4
şi pentru a sublinia necesitatea existenţei unei conştiinţe de
mediu (ex. dacă a existat acces la informaţia de mediu sau la
justiţie; dacă au fost obţinute acordurile/autorizaţiile de mediu
necesare etc.).
- se va menţiona bibliografia, inclusiv site-urile de pe Internet,
precum şi legislaţia consultate.
Forma de evaluare
Pentru examen, studenţii vor trebui să studieze “Îndrumarul
de studiu individual”, împreună cu cel puţin unul dintre titlurile
menţionate la Bibliografie. De asemenea, se pretinde parcurgerea
şi cunoaşterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005
privind protecţia mediului, cu modificările şi completările aduse prin
legea de aprobare nr. 265/2006. Celelalte acte normative
menţionate în Anexa 2 sunt enumerate, pe de o parte, cu titlu
informativ şi, pe de altă parte, pentru a uşura munca studentului în
căutarea reglementărilor juridice referitoare la cazul de poluare pe
care l-a ales pentru Lucrarea de control. La examen, fiecare
student va primi o întrebare şi din tema aleasă pentru lucrarea de
control. De asemenea, printre întrebările de la examen vor figura
şi cele formulate în “Îndrumar”. Este recomandabil ca studenţii să
se prezinte la examen cu O.U.G. nr. 195/2005; pot avea asupra lor
şi alte acte normative privind protecţia mediului, pe care le-au
folosit pentru redactarea lucrării de control.
Examinarea cunoştinţelor dobândite la disciplina Dreptul
mediului se va desfăşura sub forma unui colocviu. Nota finală se
va stabili astfel: 60 % din nota finală reprezintă răspunsurile la
întrebări şi 40% reprezintă nota la lucrarea de control pe care
studenţii o vor preda în ziua prezentării la colocviu.

PREZENTAREA GENERALĂ A CURSULUI
Obiectul disciplinei
Dreptul mediului, ca ramură distinctă a sistemului
dreptului românesc, are ca obiect de studiu o categorie
distinctă de relaţii sociale1, care iau naştere în legătură cu
activităţi privind:
- protecţia mediului, inclusiv cele privind prevenirea
consecinţelor păgubitoare şi limitarea efectelor poluării,
dacă aceasta s-a produs, şi împiedicarea producerii altor
pagube;
- cele privind stabilirea corectă a răspunderilor juridice,
restabilirea situaţiei anterioare poluării, stabilirea
persoanei care răspunde potrivit principiului “poluatorul
plăteşte”;
- cele privind conservarea şi dezvoltarea resurselor naturii
şi a celorlalte componente ale mediului;
- cele privind îmbunătăţirea condiţiilor de mediu;
- obţinerea avizului, acordului, autorizaţiei de mediu pentru
activităţi economice şi sociale cu impact asupra mediului;
- asigurarea accesului publicului la informaţia privind
mediul, inclusiv asigurarea participării publicului la luarea
deciziei în probleme de mediu;
- îndeplinirea atribuţiilor de mediu de către autorităţile
administraţiei publice locale şi centrale sau a celor pentru
protecţia mediului;
- activitatea unor organisme neguvernamentale privind
informarea şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la
1
Mircea DUŢU, Dreptul mediului. Tratat Abordare integrată, vol. I, Editura
Economică, Bucureşti, 2003, p. 111-112; Ernest LUPAN, Dreptul mediului,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 52-55; Daniela MARINESCU, Tratat
de dreptul mediului, Editura ALLBeck, Bucureşti, 2003, p.
5
anumite activităţi care pot aduce atingere în vreun fel
mediului;
- relaţii care privesc structura organizatorică a activităţii de
protecţie a mediului.
Spectrul tipurilor de relaţii sociale privind mediul, care
rezultă de aici, se va dezvălui pe parcursul studierii Dreptului
mediului.
Obiectivele principale ale cursului
Pornind de la experienţa internaţională privind
reglementarea juridică a protecţiei mediului şi rezultatele
concrete ale aplicării în practică a prevederilor legale, studiul
cursului de Dreptul mediului urmăreşte:
- cunoaşterea actelor normative de bază privind protecţia
juridică a mediului;
- formarea în rândul studenţilor a unei conştiinţe de mediu,
de protecţie a acestuia; astfel pregătiţi în spiritul şi litera
legislaţiei referitoare la diferite aspecte legate de mediu,
absolvenţii ar putea transmite mai departe această
conştiinţă de mediu prin modul în care vor aplica
cunoştinţele dobândite în profesia de jurist, în orice
domeniu şi-ar desfăşura activitatea. În felul acesta,
impunând o anumită atitudine bazată pe cunoaşterea şi
respectarea legislaţiei de mediu vor putea influenţa, la
rândul lor, conduita şi poziţia celorlalţi cetăţeni faţă de
necesitatea creării şi păstrării unui mediu sănătos, drept
constituţional, prevăzut în art. 35 al Constituţiei României.
De asemenea, crearea unei conştiinţe de mediu şi a
conştientizării cetăţenilor asupra dreptului la informaţie şi
justiţie în probleme de mediu, vor uşura în mare măsură
şi implementarea tuturor reglementărilor comunitare
privind mediul. În mare parte, legislaţia comunitară este
deja implementată în reglementările privind mediul.
Calitatea mediului în care trăim depinde în mare
 6
măsură de noi, nu doar de existenţa legislaţiei şi activitatea baza reglementărilor juridice studiate, se aşteaptă de la
autorităţilor administraţiei publice. student şi formarea unor opinii proprii care, chiar dacă nu se
suprapun specialiştilor în domeniu, să fie argumentat
Ghid de studiu susţinute. Astfel, se urmăreşte nu doar însuşirea mecanică a
Pentru înţelegerea şi aprofundarea cunoştinţelor unor idei, ci formarea unor atitudini, deprinderi prin care
cuprinse în Modulul I este necesară lectura atentă a cât mai informaţia de mediu să fie în permanenţă pusă în aplicare,
multor titluri din bibliografia indicată, cu mare atenţie la cu respectarea principiilor specifice.
noţiunile cheie. Temele (capitolele) prezentate vor fi învăţate
separat. Se va acorda atenţie sporită limbajului specific Structura “Indrumarului de studiu individual”
Dreptului mediului în vederea înţelegerii şi însuşirii lui
“Îndrumarul de studiu individual” pentru Dreptul
corecte.
mediului este structurat în cinci module. Fiecare modul
Se vor face notiţe cuprinzând termenii şi ideile
cuprinde un număr de capitole (lecţii) sub forma unor “unităţi
importante ale unităţilor parcurse.
de studiu” în care sunt prezentate în mod rezumativ temele
După studierea fiecărui capitol (unităţi de studiu), se
cele mai importante, care constituie fondul de idei ce
va face şi o scurtă recapitulare prin intermediul termenilor
trebuiesc studiate, însuşite, aprofundate şi explicate pe baza
cheie şi a întrebărilor de control formulate. Recomandăm
studiului individual. La fiecare “unitate de studiu” sunt
studenţilor şi recapitularea noţiunilor dobândite în unităţiile
formulate obiectivele, noţiunile cheie, temele, iar la finalul
anterioare, încercându-se să se stabilească totodată şi
fiecărui modul sunt formulate întrebări pentru autoverificare,
relaţia logică dintre acestea.
ca şi unele teme de reflecţie pentru a stimula gândirea în
formularea unor puncte de vedere proprii. Unele dintre
Cunoştinţe dobândite
module, respectiv unităţi din cadrul “Îndrumarului” sunt mai
Înţelegerea şi fixarea conţinutului fiecărei teme şi a
elaborat prezentate, altele mai schematic, pentru a da
problematicii acestora asigură înţelegerea generală a
studentului posibilitatea ca unele dintre teme să le studieze
Dreptului mediului ca disciplină nouă, precum şi ca ştiinţă şi
singur din titlurile menţionate în bibliografie şi din legislaţia
ca fenomen social-istoric, alături de fixarea conceptelor
indicată.
specifice domeniilor de activitate reglementate de Dreptul
mediului.
- Modulul I - Aspecte generale
Modulul I este structurat în cinci unităţi în care
Competenţe formate:
problematica Dreptului mediului este prezentată din
Bagajul de informaţie juridică însuşit contribuie la
perspectiva conceptelor cu caracter general ale acestei
dobândirea capacităţii de a opera cu conceptele juridice
discipline de studiu, şi anume:
specifice Dreptului mediului, de a face legătura dintre ele în
1. Terminologie.
analiza fenomenului juridic pentru formarea unei gândiri şi a
2. Conceptul de protecţie a mediului. Sisteme de protecţie a
unei conştiinţe de mediu. Pe baza cunoştinţelor doctrinare
mediului.
dobândite – prin parcurgerea cursurilor indicate, ca şi pe

3. Dreptul – instrument important al protecţiei mediului.
4. Conştiinţa ecologică - conştiinţa de mediu. Căile de
realizare a cointeresării în protecţia şi dezvoltarea
mediului.
- Modulul II - Introducere în Dreptul mediului.
Modulul al II-lea este structurat în trei unităţi, în care
este prezentată evoluţia şi conturarea Dreptului mediului ca
ramură de drept, cu toate trăsăturile definitorii ale acesteia şi,
implicit, şi ca disciplină nouă de studiu:
1. Conturarea dreptului mediului ca ramură autonomă de
drept.
2. Principiile dreptului mediului.
3. Raportul de dreptul mediului.
4. Răspunderea în dreptul mediului.
- Modulul III - Accesul la informaţia privind mediul
(Conferinţa de la Aarhus; legislaţia comunitară
legislaţia; legislaţia naţională)
În Modulul al III-lea este prezentată o scurtă evoluţie a
dreptului la informaţie şi justiţie în probleme de mediu,
legislaţia internaţională şi comunitară în materie, precum şi
implementarea acestora în legislaţia românească.
- Modulul IV - Aspecte speciale privind protecţia
juridică a diferitelor elemente de mediu
(natural/artificial)
În Modulul al IV-lea sunt prezentate reglementările
juridice prin intermediul cărora se realizează protecţia
elementelor din mediul natural, cât şi protecţia mediului
artificial. Unitţile cuprinse în acest modul se referă la:
1. Protecţia juridică a solului şi a subsolului;
2. Protecţia juridică a fondului forestier;
3. Protecţia juridică a apelor;
4. Protecţia juridică a atmosferei;
7
5. Regimul juridic al ariilor protejate şi a monumentelor
naturii;
Protecţia juridică a faunei terestre şi acvatice; Protecţia
juridică a florei.
6. Protecţia juridică a mediului artificial;
7. Regimul juridic al deşeurilor şi al substanţelor
periculoase.
În afara celor două module, “Îndrumarul” cuprinde si
două anexe:
• ANEXA 1: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005
privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 265/2006.
• Anexa 2: Legislaţia mediului - cuprinde lista selectivă a
celor mai importante acte normative care reglementează
în mod direct sau doar tangenţial activitatea de protecţie
a mediului în diferite domenii de activitate şi sub diferite
aspecte.
De asemenea, “Îndrumarul” cuprinde şi o Bibliografie
generală, în care se face trimitere doar la un număr redus de
titluri; au fost selectate doar cele mai recente lucrări, dată
fiind dinamica cu care au avut loc schimbări în legislaţia
privind mediul, unele dintre lucrările anterioare acestor
schimbări nemaiavând acoperire după noile modificări
legislative.
OBSERVAŢII:
a) “Îndrumarul de studiu individual” nu este suficient
pentru pregătirea şi prezentarea la examenul de “Dreptul
mediului”. Chiar şi în cazul temelor prezentate mai pe larg,
autorul a omis deliberat unele elemente, lăsând posibilitate
studentului să le descopere personal. Pentru examen sunt
OBLIGATORII: studierea cel puţin a uneia dintre lucrările

indicate în bibliografia selectivă; studierea “Îndrumarului de
studiu individual”, în special temele prezentate pe larg;
studierea legii-cadru privind protecţia mediului şi a celorlalte
acte normative menţionate la fiecare unitate; atenţie la
întrebările formulate la sfârşitul fiecărei unităţi – acestea vor
figura, alături de alte întrebări, şi printre întrebările de
examen.
b) În măsura în care studenţii au acces şi la alte
lucrări care nu sunt menţionate în bibliografia selectivă (mai
vechi sau mai recente de Dreptul mediului sau care au
legătură cu acesta), le pot folosi pentru pregătirea
examenului sau redactarea lucrării de control, cu condiţia
actualizării informaţiei potrivit noutăţilor legislative.
Precizarea este valabilă şi în ceea ce priveşte documentarea
de pe Internet, cu obligaţia menţionării site-urilor accesate.
8
Bibliografie generală
1. Mircea DUŢU, Dreptul mediului. Tratat, vol. I-II, Editura
Economică, Bucureşti, 1998.
2. Mircea DUŢU, Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrată,
vol. I-II, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
3. Ernest LUPAN, Dreptul mediului. Partea generală. Tratat
elementar, vol. I; Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
4. Ernest LUPAN, Mircea-Ştefan MINEA, Amalia MARGA,
Dreptul mediului. Partea specială. Tratat elementar, vol. II,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996; atenţie la modificările
legislaţiei.
5. Ernest LUPAN, Dreptul mediului, Universitatea Creştină
“Dimitrie Cantemir” – Facultatea de Drept Cluj-Napoca, Editura
Argonaut, Cluj-Napoca, 1998.
6. Ernest LUPAN, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
7. Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, Editura
ALL Beck, Bucureşti, 2003.
8. Ştefan ŢARCĂ, Dreptul mediului, Curs universitar, Editura
„Lumina Lex”, Bucureşti, 2005.
9. Ernest LUPAN, Dicţionar de protecţia mediului, Editura
„Lumina Lex”, Bucureşti, 1997.
10. Ciprian-Raul ROMIŢAN, Dicţionar de Dreptul Mediului,
Editura „All Beck”, Bucureşti, 2004.
11. Gheorghe DURAC, Laura BOURIAUD, Dreptul mediului.
Răspunderea juridică pentru daune ecologice, Doctrină şi
legislaţie, Editura „Junimea”, Iaşi, 2004.
 9
12. Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura 24. Theodor MREJERU, Bogdan MREJERU, Autonomia
„ALL EDUCATIONAL”, Bucureşti, 2002. administrativă şi ecologia, Doctrină. Jurisprudenţă, Editura „All
13. Richard B. PRIMACK, Maria PĂTROESCU, Laurenţiu Beck”, Colecţia Praxis, Bucureşti, 2004.
ROZYLOWICZ, Cristian IOJĂ, Conservarea diversităţii
biologice, Editura „Tehnică”, Colecţia EcoTerra, Bucureşti, Pentru mai multe explicaţii privind dezvoltarea
2002. durabilă, a se vedea programele UNESCO în acest sens,
14. Constantin PÂRVU, Ecologie generală, Editura „Tehnică”, precum şi manualul on-line „Educaţie pentru dezvoltare
Colecţia EcoTerra, Bucureşti, 2001. durabilă”, accesând: http://www.dadalos.org
15. Lester R. BROWN, Eco-Economie. Crearea unei economii
pentru planeta noastră, Editura „Tehnică”, Colecţia Probleme
globale ale omenirii, Bucureşti, 2001.
16. Marcian BLEAHU, Priveşte înapoi cu mânie... Priveşte
înainte cu spaimă. Valenţele ecologiei politice, Editura
„Economică”, Bucureşti, 2001.
17. Maria TOTH, Mediul înconjurător în educaţie: educaţie
ecologică, educaţie pentru mediu sau educaţie privind mediul?,
Editura „Studium”, Cluj-Napoca, 2002.
18. A. ARDELEAN, C. MAIOR, Management ecologic, Editura
„Servo-Sat”, Arad, 2000.
19. Ana CULIC, Ruxandra-Mălina PETRESCU, Managementul
şi legislaţia deşeurilor, Editura „EFES”, Cluj-Napoca, 2006.
20. Gheorghe MUSTAŢĂ, Decalog ecologic, Editura „Clusium”,
Cluj-Napoca, 2005.
21. Viorica SIMON, Radiaţiile nucleare şi mediul înconjurător,
Editura „Casa cărţii de ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2004.
22. Ioan GRIGORESCU, Paradisul murdar, Editura „Cartea
Românească”, Bucureşti, 1974.
23. *** S.O.S.! natura în pericol, Editura „Politică”, Bucureşti,
1989.

MODULUL I – Aspecte generale
Modului I cuprinde 5 unităţi de studiu (capitole, teme),
fiecare cu câte un set de cunoştinţe specifice, cunoaşterea
cărora constituindu-se ca premisă a studiului şi cunoaşterii
conceptelor fundamentale ale dreptului mediului (care fac
obiectul Modulelor ulterioare).
Unităţile de studiu ale Modulului I sunt:
1. Terminologie.
2. Conceptul de protecţie a mediului. Sisteme de protecţie a
mediului.
3. Dreptul – instrument important al protecţiei mediului.
4. Conştiinţa ecologică - conştiinţa de mediu. Căile de
realizare a cointeresării în protecţia şi dezvoltarea
mediului.
Unitatea 1. TERMINOLOGIE
Va trebui mai întâi stabilit înţelesul termenilor cel mai des
utilizaţi, cum ar fi: mediu (mediu natural, mediu artificial) (mediu?,
mediu înconjurător?, mediu ambiant?), poluare, agent poluant,
elemente de mediu, factori de mediu, etc.
Inţelesul şi mai ales întinderea termenului de “mediu” ca şi
a formei în care acesta trebuie folosit (“mediu” sau “mediu
înconjurător”) este încă controversat, fără a exista însă o dispută
reală în acest sens.
Astfel, Ernest Lupan se pronunţă în sensul folosirii
cuvântului “mediu”, fără nici o altă precizare, în loc de “mediu
înconjurător” sau “mediu ambiant”, considerând că în ultimele
două situaţii am fi în faţa unui pleonasm, precizând că termenii
“mediu”, “înconjurător” şi “ambiant” sunt oarecum sinonimi.1
1
E. LUPAN, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 5-6.
10
Fără să dea vreo explicaţie în acest sens, Mircea Duţu
foloseşte pe tot parcursul cursului2 termenul de “mediu”, iar
Daniela Marinescu3 foloseşte expresia “mediu înconjurător”.
Dicţionarul explicativ al limbii române4 oferă mai multe
definiţii ale termenului “mediu”, dintre care în demersul nostru
ştiinţific ne vom opri la două: “1. Natura înconjurătoare în care se
află fiinţele şi lucrurile… 2. Societatea, lumea în mijlocul căreia
trăieşte cineva; ambianţă”. Motivul pentru care ne-am oprit la cele
două definiţii menţionate în DEX este că, deşi formulate la modul
abstract şi concentrat, împreună acoperă ceea ce înţelegem prin
acest termen în cadrul disciplinei de Dreptul mediului, sugerând
totodată şi elementele constitutive ale acestuia, după cum vom
vedea şi din definiţia dată mediului în art. 2 pct. 41 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului5,
după cum vom vedea în cele ce urmează.
Iată definiţile date de Dicţionarul enciclopedic6:
“1. Totalitatea condiţiilor (relief, climă, fiinţe vii etc.) în care
trăiesc organismele; complex teritorial în care se îmbină
elementele de relief, structura geologică şi resursele subsolului,
apele şi condiţiile de climă, solul, vegetaţia şi fauna şi care
constituie cadrul natural de desfăşurare a vieţii materiale a
societăţii omeneşti;…
¤ Mediu înconjurător = totalitatea factorilor naturali şi a
celor creaţi prin activităţi umane care, în strânsă interacţiune,
2
Mircea DUŢU, Dreptul mediului.Tratat. Abordare integrată, vol. I-II, Editura
Economică, Bucureşti, 2003.
3
Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, Editura All Beck,
Bucureşti, 2003.
4
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.
5
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, privind protecţia mediului,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1196 din 30 decembrie 2005, este
reprodusă în îngrijirea autoarei (V.R.) la sfârşitul prezentului “Îndrumar de
studiu individual”, în Anexa 1, cu completările şi modificările aduse prin
legea de aprobare nr. 265/2006. În cele ce urmează, de câte ori ne vom referi la
acest act normative, ce reprezintă legea-cadru în domeniu, vom preciza OUG nr.
195/2005.
6
Dicţionar enciclopedic, vol. IV, L-N, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001,
p. 339-340.

asigură menţinerea echilibrului ecologic, determină condiţiile de
viaţă pentru om şi de dezvoltare a societăţii”.
Interesant este faptul că în Dicţionarul enciclopedic (DE)
este utilizată expresia “mediu înconjurător”!1 Fiind vorba de un
dicţionar oficial, vom accepta şi această noţiune de “mediu
înconjurător”, considerând că ne aflăm într-una din acele situaţii în
care sunt folosite alăturări de cuvinte pe care lingviştii le consideră
teoretic incorecte dar le acceptă pentru că sunt deja încetăţenite şi
utilizate de populaţie cu anumite semnificaţii.
Totuşi, sesizăm utilizarea de către autorii DE a unui termen
care ar putea duce la crearea unor confuzii, şi anume, acela de
"factor”. Acelaşi DE defineşte factorul2 a fi ceea ce determină,
ceea ce face să ia naştere un proces, o acţiune. De asemenea,
este precizat înţelesul termenului “factori ecologici” (geografici sau
de mediu) = totalitatea factorilor mediului înconjurător capabili să
acţioneze asupra vieţii, care se condiţionează reciproc.
Considerăm că, la redactarea definiţiei mediului, autorii DE au avut
în vedere definiţia dată mediului doar din perspectiva ecologiei,
aşa cum rezultă din definiţiile celor doi termeni din Dicţionarul de
ecologie3. Astfel, potrivit Dicţionarului de ecologie menţionat:
• mediu = totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici şi
biologici dintr-un loc dat cu care un organism vine în contact4;
• ecologie = ştiinţă biologică de sinteză ce studiază prin
excelenţă conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de
viaţă, alcătuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotici şi
biotici), precum şi structura, funcţia şi productivitatea
1 195/2005 privind protecţia mediului, considerăm că reprezintă
Alte sensuri date termenului “mediu” care pot fi găsite în dicţionarul
enciclopedic al academiei sunt:
-“ reprezintă baza naturală a procesului de producţie şi a diviziunii sociale a
muncii, favorizând sau frânând dezvoltarea societăţii, fără a avea însă un rol
determinant în această dezvoltare. Societatea, lumea în mijlocul căreia trăieşte
cineva; ambianţă. De asemenea, mai pot fi întâlnite şi definiţia noţiunii de
“Mediu social”, ca şi semnificaţia termenului “mediu” în medicină, fizică,
chimie,în spiritism şi alte practici oculte, în geologie.
2
Dicţionar enciclopedic,vol. II, D-G, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p.
277.
3
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, Dicţionar de ecologie,
Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982.
4
Idem, p. 363.
11
sistemelor biologice supraindividuale (populaţii, biocenoze) şi
a sistemelor mixte (ecosisteme)5;
• factor = agent, fenomen sau orice component din natură, de
origine fizico-mecanică, chimică sau biologică, care
acţionează, direct sau indirect, pozitiv sau negativ, asupra unui
individ, a unei populaţii sau biocenoze. Între factorii din mediul
natural există relaţii de interdependenţă, astfel încât,
intensificarea sau diminuarea acţiunii unui factor induce
modificări ale ansamblului de factori din sistemul dat.6
Una dintre cele mai clare precizări din legislaţia noastră a
ceea ce înseamnă element de mediu şi factor de mediu poate fi
găsită în Legea nr. 86/2000 care ratifică Convenţia de la Aarhus
(mai precis în textul tradus al convenţiei), unde este reglementat
că informaţia de mediu se referă, printre altele la:
“a) starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul şi atmosfera,
apa, solul, pământul, peisajul şi zonele naturale, diversitatea
biologică şi componentele sale, inclusiv organismele
modificate genetic şi interacţiunea dintre aceste elemente;
b) factori, cum ar fi: substanţele, energia, zgomotul şi radiaţia şi
activităţile ori măsurile, inclusiv măsurile administrative,
acordurile de mediu, politicile, legislaţia, planurile şi
programele care afectează sau pot afecta elementele de
mediu amintite la subpunctul a), analizele cost – beneficiu sau
alte analize şi prognoze economice folosite în luarea deciziei
de mediu”.
De aceea, definiţia dată mediului, formulată în OUG nr.
varianta cea mai completă a ceea ce înseamnă mediu din
perspectiva Dreptului mediului, deoarece, pe lângă condiţii (prin
5
Idem, p. 191-193.
6
Idem, p. 225. Potrivit aceluiaşi Dicţionar de ecologie, p. 225-230, în funcţie de
provenienţa, efectele, rolul pe care îl are, sau ceea ce îl caracterizează etc.,
factorul poate fi: abiotic; alimentar; antropic; biotic; cheie; climatic; cosmic;
C/N; de concentrare a radioactivităţii; de creştere; declanşator; edafic; endemic;
endogen (sau intern); eolian; epidemic; exogen (sau extern); genetic; letal;
limitant; orografic; vătămător; factori ai fluctuaţiei populaţiei; ai reglării
populaţiei; dependenţi de densitate; ecologici; independenţi de densitate;
pedogenetici.

care putem înţelege şi factorii de mediu), precizează şi elementele
naturale ale Terrei, continuând cu elementele create de om,
mediul artificial. În acest fel, este subliniată aria foarte largă de
interes a Dreptului mediului:
“mediu1 - ansamblul de conditii si elemente naturale ale
Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale
peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si
anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in
interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv
unele valoril materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care
pot influenta bunastarea si sanatatea omului”.
Una dintre cele mai complete explicaţii date noţiunii de
“factor” din perspectiva Dreptului mediului o considerăm a fi cea
prevăzută în Cap. 1, art. 2, alin. (2) din “Metodologia de gestionare
şi furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile
publice pentru protecţia mediului”2:
“Factorii la care se referă informaţia privind mediul sunt:
a) emisiile de poluanţi chimici, inclusiv emisiile de gaze cu efect
de seră şi cele de substanţe care afectează stratul de ozon,
emisiile de poluanţi fizici, cum sunt cele de energie, zgomot,
radiaţii etc., şi emisiile de poluanţi biologici şi bacteriologici
care rezultă din activităţile social-economice;
b) substanţele şi preparatele chimice periculoase care sunt
fabricate, introduse pe piaţă, utilizate, depozitate temporar sau
definitiv, transportate inters, eliminate, manipulate, introduse
sau scoase din ţară;
c) substanţele şi preparatele cu caracter special, ca de exemplu:
îngrăşămintele chimice şi produsele de uz fitosanitar,
bifenilpolicloruraţii şi compuşii acestora sau substanţele
înscrise în anexele la Protocolul de la Montreal privind
substanţele care epuizează stratul de ozon, care se supun
prevederilor legislaţiei specifice;
d) deşeurile de orice fel.”
Chiar dacă probabil că nu epuizează tot ceea ce poate
1
Conform art. 1 alin. (2) din OUG nr. 195/2005, aprobată prin Legea nr.
265/2006.
2
Aprobată prin Ordinul Ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 1182/2002,
publicat în M.Of. nr. 331 din 15 mai 2003.
12
avea un efect negativ asupra mediului, enumerarea de mai sus
ni se pare cea mai corectă în ceea ce priveşte semnificaţia
factorilor de mediu, fără să-i confunde cu elementele de mediu.
O altă noţiune a cărei semnificaţie dorim să o subliniem
este “poluarea”.
Astfel, Ernest Lupan defineşte poluarea ca fiind “o acţiune
naturală, dar mai ales umană sau a altor vietăţi, care produce
ruperea echilibrului ecologic, dăunează vieţii, sănătăţii, liniştii sau
stării de confort a oamenilor şi altor vieţuitoare ori provoacă
pagube economiei prin modificarea factorilor naturali sau a celor
creaţi prin activităţi umane”.3
După cum observăm, este vorba de două categorii de
poluare: poluarea naturală şi poluarea rezultată în urma
activităţilor desfăşurate de om.
Când vorbim de poluarea naturală, factorul de poluare –
poluantul - îl constituie în cea mai mare parte a situaţiilor deşeurile
activităţii vitale ale speciilor de vieţuitoare care, la rândul lor, permit
dezvoltarea unor organisme parazite.4 Desigur există şi alte forme
de poluare naturală. Chiar dacă beneficiază în general de
mecanisme naturale de autoreglare, când e vorba de poluarea
rezultată ca urmare a diferitelor activităţi umane, mediul natural
face din ce în ce mai greu faţă şi se reglează din ce în ce mai
greu; de multe ori, în încercarea elementelor de mediu natural, a
ecosistemelor de a se regla, au loc adaptări aberante la noile
condiţii, afectând, printre altele, şi sănătatea omului.
Dacă în Anexa iniţială la Legea nr. 137/1995 noţiunea de
poluare nu a fost definită, ci doar aceea de poluator, în Anexa
introdusă prin OUG nr. 91/20025 găseam o definiţie foarte
3
E. LUPAN, op.cit., p. 8.
4
Cum ar fi: păduchi, microorganisme, viermi, viruşi etc., conform Daniela
MARINESCU, op.cit., p. 15.
5
Conform Anexei la Legea nr. 137/1995, modificată, aşa cum a fost completată
prin OUG nr. 91/2002 prin “poluare se înţelegea introducerea directa sau
indirecta, ca rezultat al unei activitati desfasurate de om, de substante, de vibratii,
de caldura si/sau de zgomot in aer, in apa ori in sol, care pot aduce prejudicii
sanatatii umane sau calitatii mediului, care pot dauna bunurilor materiale ori pot
cauza o deteriorare sau o impiedicare a utilizarii mediului in scop recreativ sau in

apropiată celei formulate în art. 1 al “Regulilor de la Montreal” din
1982, care se referea însă la regulile poluării transfrontiere.1
Potrivit noilor reglementări cuprinse în OUG nr. 195/2005, prin
“poluare2 se înţelege introducerea directa sau indirecta a
unui poluant care poate aduce prejudicii sanatatii umane şi/sau
calitatii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare
sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte
scopuri legitime;”
Iar prin poluant3 se înţelege orice substanta, preparat sub
formă solida, lichida, gazoasa sau sub formă de vapori ori de
energie radiatie electromagnetica, ionizanta, termica, fonica sau
vibratii care, introdusa in mediu, modifica echilibrul constituentilor
acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale”.
Alte definiţii ale termenului poluant, mai sunt formulate în
legislaţia specială privind protecţia diferitelor elemente de mediu:
Anexa 1 la Legea apelor nr. 107/1996, modificată prin Legea nr.
310/2004; Anexa 1 la OUG. Nr. 243/2000 privind protecţia juridică
a atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
655/2001 etc.
Observăm că legiuitorul se referă în special la poluarea
produsă prin activităţi ale omului. Şi aceasta deoarece, fiind vorba
de reglementarea juridică a protecţiei mediului, în cazul producerii
unei forme de poluare, natura nu va putea fi niciodată trasă la
răspundere pentru asemenea situaţii. Doar oamenii pot fi
răspunzători fie prin poluarea produsă prin propriile activităţi, fie
pentru poluarea naturală dacă aceasta putea fi preîntâmpinată
printr-o activitate umană.
alte scopuri legitime”, iar prin “poluant - orice substanta solida, lichida, gazoasa
sau sub forma de vapori ori de energie (radiatie electro-magnetica, ionizanta,
termica, fonica sau vibratii) care, introdusa in mediu, modifica echilibrul
constituentilor acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor
materiale”.
1
Poluare = “orice introducere de către om în mediu, direct sau indirect, a unor
substanţe sau energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol
sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea
materială, să diminueze binefacerile sau să împiedice alte utilizări ale mediului”,
conform Ernest LUPAN, op.cit., p. 9.
2 4
Conform art. 2 pct. 51 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
3
Conform art. 2 pct. 50 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
13
Iată o minimă enumerare a formelor de poluare: naturală;
industrială; agricolă; chimică; fizică (radioactivă, termică, fonică,
electromagnetică, prin vibraţii), biologică, genetică, estetică etc.4
Înţelesul altor termeni absolut necesari pentru dobândirea
unei terminologii specifice Dreptului mediului şi pentru crearea
unei conştiinţe de mediu este menţionat expres de către leguitor
fie în art. 2 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, fie în
alte acte normative care reglementează protecţia mediului. Se
pretinde, atât în cuprinsul lucrării de control, cât şi la examen,
utilizarea corectă a acestor termeni, potrivit înţelesului stabilit de
legiuitor. La fiecare modul, unitate, unde este cazul, vom da
definiţiile termenilor de bază ai temelor respective.
Termeni cheie
Mediu; mediu ambiant; element de mediu; factor de mediu;
poluare; poluant.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Încercaţi să găsiţi şi alte sensuri ale noţiunii de “mediu”.
2. Explicaţi-vă de ce înţelesul noţiunii de “mediu” este atât de
divers.
3. Credeţi că aţi putea evidenţia un alt fel de mediu decât cele
definite în dicţionare sau lucrările de specialitate?
4. Faceţi o listă cu diferiţi factori naturali de poluare (poluatori
naturali).
5. Faceţi o listă cu diferiţi poluatori rezultaţi din activităţile umane.
6. Este stresul un factor de poluare a psihicului uman sau un
rezultat al poluării?
7. În legislaţia pe care o veţi parcurge pentru pregătirea
examenului şi pentru redactarea lucrării de control, încercaţi să
urmăriţi înţelesul dat termenilor folosiţi în actele normative
respective. Urmăriţi dacă sunt similare înţelesului pe care îl
cunoşteaţi anterior. Urmăriţi dacă înţelesul acestor termeni
este identic formulat (exemplu: înţelesul termenului deşeu: în
OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului; în anexa 1.A la
Pentru dezvoltări, a se vedea şi Ernest LUPAN, op.cit., p. 9; Daniela
MARINESCU, op.cit., p. 14-19.

OUG. Nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor; în Anexa nr. 1 la
Legea apelor nr. 107/1996, aşa cum a fost modificată prin
Legea nr. 310/2004) etc.
Unitatea 2. CONCEPTUL DE PROTECŢIE A MEDIULUI
“Geografic, mediul nu cunoaşte frontiere.”1
Pornind de la afirmaţia de mai sus, şi interesul pentru
protecţia mediului ar trebui să nu cunoască frontiere, forţele întregii
omeniri să se concentreze spre îmbunătăţirea acestuia, spre
protejarea lui de orice sursă de poluare prezentă sau viitoare. Aşa
cum este intitulat şi cel de-al şaselea program comunitar de
acţiune în domeniul mediului: “Viitorul nostru, alegerea noastră”,
toate naţiunile ar trebui să conştientizeze rolul major pe care îl au
în protecţia mediului, în crearea unui mediu aşa cum şi-ar dori să-l
moştenească.
În cele ce urmează, pe baza mai multor definiţii formulate
în diferite lucrări, vom încerca să vedem înţelesul conceptului de
protecţie a mediului. Apoi, vom enumera câteva sisteme de
protecţie a mediului şi vom aminti importanţa monitorizării calităţii
mediului.
“Protecţia mediului = totalitatea acţiunilor întreprinse
de om pentru păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi
ameliorarea calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor
materiale şi spirituale, asigurarea condiţiilor de viaţă şi de muncă
tot mai bune generaţiilor actuale şi viitoare.”2 Considerăm că este
una dintre cele mai bune definiţii formulate pentru acest concept
întrucât se referă atât la mediul natural cât şi la mediul artificial;
mai mult, cu 10 ani înainte, are în vedere şi dezvoltarea durabilă,
1
Ludwig KRÄMER, E.C. Treaty and Environmental Law, Third edition, Sweet
& Maxwell, London, 1998, p. 53.
2
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, op.cit., 1982, p. 499 şi
urm.
14
concept (chiar principiu al dreptului mediului) care a fost
dezvoltat şi a ocupat unul din punctele de interes centrale la
Conferinţa de la Rio, în 1992, şi a căpătat consacrare pe zi ce
trece mai imperativă în legislaţia internaţională şi naţională.
“Protecţia mediului înconjurător = acţiune organizată de
stat sau de o instituţie naţională ori internaţională în scopul
păstrării echilibrului ecologic, menţinerii şi ameliorării calităţii
factorilor naturali, asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot
mai bune”3.
A se vedea prevederile din Constituţie, art. 35, Dreptul la
mediu sănătos.
OUG nr. 195/2005, art. 94: “Protecţia mediului constituie o
obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice în care scop:…”
(vezi enumerarea obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice în Anexa
1 la “Îndrumar”).
Aspectele legate de protecţia mediului interferează, în mod
direct sau indirect, oricât de puţin am crede, cu toate activităţile din
societate. De aceea, pe bună dreptate, politica de mediu este
parte componentă a politicii economico-sociale a statului. Mai mult,
de ani buni, protecţia elementelor şi factorilor de mediu nu se mai
limitează la interesele şi doar între graniţele unui singur stat, ci a
devenit o problemă globală.
Sisteme de protecţie a mediului
În literatura de specialitate4 au fost enunţate cel puţin două
asemenea sisteme de protecţie a mediului: sistemul mijloacelor
juridice şi sistemul mijloacelor organizatorice.
Sistemul mijloacelor juridice de protecţie a mediului
constă în ansamblul normelor juridice prin intermediul cărora sunt
stabilite fie obligaţia de a face ceva pentru protecţia mediului, fie
prohibirea unor acţiuni prin care s-ar putea aduce atingere
mediului. Majoritatea normelor de dreptul mediului reglementează
aproape concomitent cele două atitudini.
Trăsăturile specifice ale mijloacelor juridice de protecţie a
mediului constau în:
3
Dicţionar enciclopedic, vol. IV, L-N, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001,
p. 339-340.
4
Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 87-110.

- caracter preventiv al poluării mediului;
- caracter defensiv, când este vorba de înlăturarea efectelor
poluării;
- caracter reparator, când se ridică problema reparării
prejudiciilor produse prin poluare;
- caracter progresist, când reglementează mijloace de
îmbunătăţire a condiţiilor de mediu;
- caracter represiv, prin aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege
pentru săvârşirea faptelor de încălcare a normelor de protecţie
a mediului;1
- caracter educativ – am adăuga noi – rezultând atât din
cunoaşterea normelor juridice privind protecţia mediului, cât şi
din modalitatea de realizare a dreptului, fie prin respectarea de
bună-voie, fie prin intervenţia autorităţilor publice în aplicarea
normelor juridice în domeniul mediului.
Sistemul mijloacelor organizatorice de protecţie a
mediului sunt pe plan naţional, regional, internaţional.
Sistemul organizatoric naţional al protecţiei mediului este
conceput astfel încât să cuprindă toate persoanele antrenate, pe
plan naţional, în raporturi de dreptul mediului: statul şi autorităţile
administraţiei centrale şi locale, cu atribuţii directe sau indirecte în
activitatea de protecţie a mediului;2 persoanele juridice private, fie
ca potenţiali poluatori, fie cu obiect de activitate protecţia mediului,
fie potenţiale victime ale poluării; persoanele fizice, fie ca poluatori,
fie ca victime ale poluării, fie ca beneficiari ai îmbunătăţilrilor
condiţiilor de mediu.3
Sistemul organizatoric regional sau subregional cuprinde
sistemul de organizaţii şi organisme cu competenţe în protecţia
mediului la nivelul unui continent sau a unor regiuni ale unui
continent, în funcţie de anumite criterii şi de finalitatea avute în
vedere. Exemple de organizaţii regionale ar fi: Comisia Europeană
1
Idem, p. 88-89.
2
A se vedea în acest sens, pe lângă alte reglementări juridice, OUG nr. 195/2005
pentru protecţia mediului, modificată: Capitolul XIV. Atribuţii şi răspunderi,
Secţiunea 1. Atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor pentru protecţia mediului (art.
75-79); Secţiunea a 2-a. Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi centrale şi
locale (art. 80-93).
3 7
Idem, Secţiunea a 3-a. Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice (art. 94-95).
15
pentru Protecţia Resurselor Naturale şi a Naturii (1962);
Organizaţia Statelor Americane; Organizaţia Unităţii Africane etc.
Exemple de organisme subregionale ar fi: Comisia Dunării;
Comisia Rinului, Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei
de la Oslo; Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la
Helsinki etc.4
Sistemul organizatoric internaţional5 cuprinde ansamblul
organizaţiilor şi organismelor cu activitate în protecţia mediului, la
care pot adera orice stat, din orice parte a lumii, şi care au un
caracter global prin modul în care privesc şi propun soluţionarea
aspectelor privind protecţia mediului. Organismele globale în
protecţia mediului sunt Organizaţia Naţiunilor Unite şi organismele
specializate ale acesteia în domeniul protecţiei mediului, cum ar fi:
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite; Conferinţa
Naţiunilor Unite asupra mediului. Printre cele mai importante
conferinţe ale O.N.U. pentru protecţia mediului, şi contributive în
acest sens, sunt cunoscute cea de la Stockholm, 1972; de la Rio
de Janeiro, 1992; de la Johannesburg, 2002.
Monitorizarea mediului6
Un aspect important în ceea ce priveşte protecţia mediului,
la care concură cele două sisteme de protecţie a mediului
enunţate, îl constituie monitorizarea mediului.
“Monitorizarea mediului = supravegherea, prognozarea,
avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a namicii
caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul
cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora,
a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate
de măsuri care se impun.”7
Pornind de la prevederile OUG nr. 195/2005, art. 4 lit. j),
“crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului”,
pe baza altor prevederi legale privind protecţia mediului şi prin
intermediul autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale,
4
Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 110-111.
5
Ernest LUPAN, op.cit., p. 105-109.
6
Ernest LUPAN, op.cit., p. 95-101; Daniela MARINESCU, op.cit., 2003, p.
515-523.
Conform art. 2 pct. 44 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

este organizat un sistem naţional de supraveghere a calităţii
solului, a apelor, a aerului, a radioactivităţii, a vegetaţiei, a faunei,
a florei, a sănătăţii oamenilor, a altor elemente şi factori de mediu
sau care concură la realizarea unui mediu sănătos.
Din însăşi formularea definiţiei monitorizării mediului rezultă
că, prin intermediul autorităţilor de specialitate, statul are şi trebuie
să aibă o atitudine activă atât în ceea ce priveşte cunoaşterea şi
evaluarea în permanenţă a calităţii mediului, cât şi în ceea ce
priveşte măsurile care se impun. Art. 75, litera i) din OUG nr.
195/2005 prevede ca atribuţie a autorităţii centrale pentru protecţia
mediului: “organizează sistemul naţional de monitorizare integrată
a calităţii mediului, coordonează activitatea acestuia şi asigură
informarea autorităţii centrale pentru sănătate privind rezultatele
monitorizării contaminării radioactive a mediului”.
A se vedea şi definiţia dată monitorizării integrate a apelor,
formulată la pct. 39 din Anexa 1 la Legea nr. 107/1996 1: reprezintă
activitatea de observaţii şi măsurători standardizate şi continue pe
termen lung, asupra apelor, pentru cunoaşterea şi caracterizarea
stării şi tendinţei de evoluţie a mediului hidric. Această activitate
presupune tripla integrare a: ariilor de investigare la nivel de bazin
hidrografic; mediilor de investigare; elementelor investigate. De
asemenea, completările aduse legii apelor prin pct. 40 al Legii nr.
310/2004, au introdus la art. 35 alineatele (1.1)-(1.5) referitoare la
programele pentru monitoringul apelor ce urmează să fie stabilite
până la data de 22 decembrie 2006. Acceste programe de
monitoring vor trebui să fie concordante cu prevederile Anexei nr.
1.1., introdusă tot prin Legea nr. 310/2004.
OUG nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu
modificări şi completări de Legea nr. 655/2001, în Capitolul III.
Calitatea aerului înconjurător, Secţiunea a 2-a. Monitorizarea
calităţii aerului şi a nivelului emisiilor (art. 23-26) prevede că
monitorizarea calităţii aerului semasigură prin Sistemul naţional de
monitorizare integrată a calităţii aerului (art. 23 alin. 1), care se
înfiinţează şi organizează prin hotărâre a Guvernului (art. 23 alin.
2)
1
Legea apelor nr. 107/1996 a fost modificată şi completată prin Legea nr.
310/2004.
16
La nivel internaţional, ca parte componentă a
Programului “Observarea planetei”, a fost înfiinţat în anul 1972,
prin Hotărârea Conferinţei O.N.U. de la Stockholm, “Sistemul
Global de Monitoring al Mediului Înconjurător”. Acesta îşi
desfăşoară activitatea pe informaţiile primite din sistemele
naţionale de monitorizare a mediului. Pe baza acestor informaţii,
se realizează o analiză obiectivă a stării biosferei, se pot face
prognoze pe termen lung şi trage semnalele de alarmă pentru a se
lua măsurile urgente care se impun în anumite domenii.
Termeni cheie
Protecţia mediului; sisteme de protecţie a mediului; sistem
juridic de protecţie a mediului; sistem organizatoric de protecţie a
mediului; monitorizarea mediului.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Consideraţi corectă afirmaţia potrivit căreia mediul nu cunoaşte
frontiere? Explicaţi varianta aleasă.
2. Încercaţi să daţi o definiţie personală conceptului de protecţie a
mediului. Ce aţi adăuga la formulările consacrate?
3. În ce constă sistemul juridic de protecţie a mediului?
4. În ce constă sistemul organizatoric naţional de protecţie a
mediului? Studiaţi OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului;
ce alte autorităţi ale administraţiei publice au atribuţii în
domeniul protecţiei mediului? Faceţi o listă cu acestea.
5. De ce consideraţi că este importantă monitorizarea naţională a
mediului? Dacă aţi avea atribuţii în acest domeniu, pe ce
aspect al monitorizării aţi pune cel mai mare accent? Aţi avea
în vedere şi alte aspecte nemenţionate expres în definiţie?
6. Formulaţi câteva dintre avantajele prezente ale unei
monitorizări globale a stării mediului. Încercaţi să găsiţi
răspunsuri în acest sens şi în mass media.
Unitatea 3. DREPTUL – INSTRUMENT IMPORTANT AL
PROTECŢIEI MEDIULUI

Unul dintre primele aspecte potrivit cărora dreptul poate fi
considerat ca un instrument important al dreptului mediului poate fi
considerată metoda de reglementare a ramurii de Dreptul
mediului: metoda autoritarismului. Normele prin care este
reglementată protecţia mediului şi alte reglementări privind mediul
sunt imperative, ceea ce înseamnă aplicarea de sancţiuni celor
care le încalcă. Mai mult, art. 95 din OUG nr. 195/2005, prevede
caracterul obiectiv, indiferent de culpă, al răspunderii pentru
prejuridiile aduse mediului.
Normele juridice de dreptul mediului sunt obligatorii tuturor
persoanelor fizice sau juridice (publice sau private), aşa cum
rezultă această obligativitate de protejare a mediului din
Constituţia României (art. 35), OUG nr. 195/2005, precum şi din
multe alte acte normative prin care sunt stabilite norme de
protecţie a mediului.
Prin intermediul normelor juridice se impune o anumită
conduită de protecţie a mediului: fie prin obligarea de a înfăptui
anumite activităţi de protejare a mediului, fie prin abţinerea de la
anumite activităţi.
La conturarea acestei conduite de protejare a mediului sunt
menite să contribuie şi principiile cu caracter general care stau la
baza protecţiei mediului, formulate în art. 3 al OUG nr. 195/2005
privind protecţia mediului, ca şi cele cu caracter special formulate
în legi speciale prin care sunt reglementate anumite domenii de
activitate în relaţie cu protecţia mediului (exemplu: O.U.G. 78/2000
privind regimul deşeurilor), ori de protejare expresă a unor
elemente de mediu (exemplu: O.U.G. nr. 202/2002 privind
gospodărirea integrată a zonei costiere).
Un rol important revine dreptului şi sub aspectul protecţiei
şi exploatării raţionale a rezervelor subsolului. Prin mijloace şi
forme proprii, dreptul va trebui să stimuleze şi să asigure un
procent cât mai ridicat de recuperare şi o protecţie cât mai deplină
a rezervelor de materii prime minerale.1 Numai în acest fel se va
atinge acest dezderat al umanităţii privind dezvoltarea durabilă.
1 5
Mircea DUŢU, op.cit., 2003, vol. II, p. 174.
17
Tot prin intermediul normelor juridice este reglementat
sistemul organizatoric atât la nivel naţional, cât şi pe plan
internaţional. Sistemul organizatoric naţional prezintă mare interes
întrucât de seriozitatea cu care aceste autorităţi publice îşi
îndeplinesc obligaţiile, depinde şi credibilitatea politicii statului în
direcţia protejării mediului.
De asemenea, prin intermediul normelor juridice au fost
create fonduri băneşti destinate diferitelor acţiuni de refacere,
îmbunătăţire etc. a mediului, cum ar fi: fondul de mediu 2; fondul de
ameliorare a fondului funciar3, fondul de conservare şi regenerare
a pădurilor4 şi altele.
Reglementarea protecţiei mediului prin intermediul
normelor juridice poate avea şi un aspect educativ în sensul creării
unei conştiinţe de mediu. Doar câteva reglementări juridice în
acest sens vin în sprijinul afirmaţiei anterioare: pornind de la art.
85 din OUG nr. 195/2005, care prevede obligaţiile autorităţii
publice centrale pentru educaţie şi cercetare, printre altele şi în
sensul elaborării “programelor educaţionale în scopul formării unui
comportament responsabil faţă de mediu” (lit. c) etc.; luând în
considerare legislaţia referitoare la accesul la informaţie şi justiţie
în probleme de mediu5, care asigură, pe de o parte, accesul
oricărei persoane la informaţia de mediu, chiar fără justificarea
unui interes, şi obligaţia autorităţilor de a difuza această informaţie
şi, pe de altă parte, posibilitatea adresării justiţiei, potrivit
reglementărilor internaţionale ratificate de România; un alt aspect
cu efect educativ este constatarea situaţiilor de încălcare a
normelor privind protecţia mediului de către organele în drept şi
aplicarea cu celeritate a sancţiunilor corespunzătoare.
2
Constituit potrivit Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu (publicată în
M.Of. nr. 207 din 11 mai 2000). Legea nr. 73/2000 a fost modificată şi
completată prin O.U.G. nr. 93/2001 (publicată în M.Of. nr. 347/29.06.2001),
aprobată prin Legea nr. 293/2002 (publicată în M.Of. nr. 390/07.06.2002).
3
Constituit din taxele prevăzute în art. 92, alin.(4) din Legea fondului funciar, nr.
18/1991, republicată.
4
Constituit din sumele prevăzute în art. 63, lit. a)-f) din Legea nr. 26/1996,
Codul silvic.
Vezi infra, Modulul III. Accesul la informaţie şi justiţie în probleme de mediu.

Întrebări de control şi autoverificare
1. Încercaţi să găsiţi şi alte argumente în favoarea considerării
dreptului ca instrument important al protecţiei mediului. Priviţi
acest aspect din perspectivă interdisciplinară.
Unitatea 5. CONŞTIINŢA ECOLOGICĂ –
CONŞTIINŢA DE MEDIU
Căile de realizare a cointeresării
în protecţia şi dezvoltarea mediului
Urmărind reglementările din toate timpurile, legate într-un
fel sau altul de ceea ce astăzi numim protecţia mediului, observăm
că omul a avut din cele mai vechi timpuri interes în protejarea
anumitor aspecte ale mediului natural, dar şi “plăcerea” şi dorinţa
de a fi atent la ambientul în care trăieşte – mediul artificial. Astfel,
chiar dacă protecţia mediului este un concept relativ nou, unul din
elementele ce stau la baza acestuia – atenţia pentru protejarea lui
– a fost prezent în conştiinţa umanităţii.
Trebuie făcută precizarea că nu dorim să suprapunem cele
două concepte, acestea având întinderi diferite.
Când ne referim la conştiinţa ecologică înţelegem
conştiinţa omenirii pentru protejarea mediului natural, cu tot ceea
ce include el şi sub toate aspectele din această perspectivă.
Pentru a înţelege mai bine acest concept, vom reda una dintre
definiţiile consacrate ale ecologiei: “ştiinţă biologică de sinteză ce
studiază prin excelenţă conexiunile ce apar între organisme şi
mediul lor de viaţă, alcătuit din ansamblul factorilor de mediu
(abiotici şi biotici), precum şi structura, funcţia şi productivitatea
sistemelor biologicesupraindividuale (populaţii, biocenoze) şi a
sistemelor mixte (ecosisteme)”.1 Este aşadar vorba, în primul rând,
de interacţiunile complexe existente în lumea vie; în al doilea rând,
sistemul astfel creat depinde, în mare măsură, de starea
elementelor componente (cantitativ şi calitativ); în al treilea rând,
1
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, op.cit., 1982, p. 191 şi
urm.
18
starea generală a sistemului, la rândul lui, poate avea efecte
asupra elementelor componente. Oricât de insignifiantă ar fi, la
prima vedere, existenţa unor insecte pentru rasa umană, dispariţia
acestora ar însemna pierderea unei verigi a sistemului, cu
repercursiuni mult mai grave decât îşi poate imagina omul când
gândeşte doar luând în considerare prezenţa unei insecte
deranjante, ignorând lanţul trofic din care aceasta face parte.
Când ne referim la conştiinţa de mediu avem în vedere
atât conştiinţa omenirii pentru protejarea mediului natural cât şi a
mediului artificial. Astfel, considerăm conceptul de conştiinţă de
mediu mai larg, încluzându-l pe acela de conştiinţă ecologică, la
care se adaugă şi interesul pentru protecţia mediului creat de om.
Fie că este vorba de una sau de alta dintre formele de
conştiinţă enunţate, în vederea protecţiei mediului s-a avut în
vedere cointeresarea persoanelor într-un fel sau altul la protecţia şi
dezvoltarea mediului. De aceea, conştiinţa de mediu şi, în cadrul
acesteia, conştiinţa ecologică poate fi realizată cel mai bine prin
intermediul unor programe educative, astfel încât protejarea naturii
şi a mediului creat de om să fie considerată de fiecare ca o datorie
permanentă, ca o conştientizare a binelui pe care “mi-l fac” şi nu
ca o corvoadă, ca nişte reguli pe care le respectăm doar când ştim
că ne poate vedea cineva şi sancţiona.
Căile de realizare a cointeresării în protecţia şi
dezvoltarea mediului2
Cointeresarea bazată pe conştiinţa de proprietar, pornindu-
se de la drepturile şi obligaţiile pe care le are fiecare proprietar,
drepturi şi obligaţii desprinse din toate actele normative, începând
cu Constituţia.
Cointeresarea determinată de înăsprirea sancţiunilor
juridice. Un studiu al actelor normative privind protecţia mediului –
cel puţin pentru ultimii 15 ani – ar sublinia majorarea cuantumurilor
sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea reglementărilor din
această ramură a dreptului. Această majorare se înregistrează atât
în ceea ce priveşte limitele amenzilor aplicate pentru contravenţii,
2
Ernest LUPAN; op.cit., p. 32-39.

cât şi în ceea ce priveşte limitele închisorii prevăzute în cazul
săvârşirii de infracţiuni.
Termeni cheie
Conştiinţa ecologică; conştiinţa de mediu; conştiinţa de
proprietar; înăsprirea sancţiunilor aplicate pentru încălcarea
normelor de protecţie a mediului.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Pornind de la prevederile art. 85 din OUG nr. 195/2005, dacă
aţi lucra în structurile autorităţii publice pentru educaţie şi
cercetare (centrale sau locale), ce program educativ aţi
concepe în vederea creării unei conştiinţe de mediu în rândul
tinerilor?
2. Analizaţi-vă: aveţi conştiinţă de mediu sau ecologică? Unde vă
simţiţi carenţial? De ce?
3. Cum aţi proceda dacă aţi avea copii şi aţi dori să-i educaţi în
sensul respectării şi protejării mediului, fără să deveniţi
“pisălogi”?
MODULUL II - Introducere în Dreptul mediului.
Modulul al II-lea este structurat în trei unităţi, în care este
prezentată evoluţia şi conturarea Dreptului mediului ca ramură de
drept, cu toate trăsăturile definitorii ale acesteia şi, implicit, şi ca
disciplină nouă de studiu:
19
1. Conturarea dreptului mediului ca ramură autonomă de drept.
2. Principiile dreptului mediului.
3. Raportul de dreptul mediului.
4. Răspunderea în dreptul mediului.
Unitatea 1. CONTURAREA DREPTULUI MEDIULUI
CA RAMURĂ AUTONOMĂ DE DREPT
Aşa cum afirmam, Dreptul mediului este o ramură
relativ recentă a sistemului de drept românesc, chiar dacă
reglementări în sensul protecţiei mediului au existat încă din
vechime.1
A. Definiţie (vom reda câteva definiţii pentru exemplificare
şi pentru a atrage atenţia că fiecare dintre ele, într-o formă sau
alta, se referă cam la aceleaşi aspecte):
Dreptul mediului = “acea ramură în sistemul juridic românesc
care înmănunchează normele juridice ce reglementează reelaţiile
sociale dintre persoane formate în legătură cu protecţia mediului”;2
= “ansamblul complex al normelor juridice
care reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind
atitudinea lor faţă de mediu, ca element vital şi suport al vieţii, în
procesul folosirii în scopuri economice, sociale şi culturale a
componentelor sale – naturale şi artificiale – precum şi relaţiile
legate de protecţia, conservarea şi dezvoltarea lor durabilă”;3
1
Pentru o introducere în istoricul reglementărilor privind protecţia mediului, pe
plan naţional şi internaţional, a se vedea Mircea DUŢU, Dreptul mediului.
Tratat, vol. I, Capitolul I, “De la dreptul natural, la dreptul naturii”, Editura
Economică, Bucureşti, 1998, p. 17-33. De asemenea, Daniela MARINESCU,
Tratat de dreptul mediului, Capitolul II, “Reglementarea raporturilor om-natură
de-a lungul timpului. De la dreptul naturii la dreptul natural”, Editura All Beck,
Bucureşti, 2003, p. 20-34.
2
Ernest LUPAN, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 51.
3
Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, Editura All Beck,
Bucureşti, 2003, p. 43.

= “ansamblul reglementărilor juridice şi
instituţiilor stabilite în vederea protecţiei, conservării şi ameliorării
mediului, conform obiectivelor de dezvoltare durabilă”;1
B. Criteriile principale de delimitare a ramurii de dreptul
mediului:
- obiectul sau domeniul supus reglementării – relaţiile sociale
privind protecţia, conservarea şi dezvoltarea mediului ambiant,
cu trăsături specifice, care nu constituie obiect de
reglementare pentru nici una dintre ramurile tradiţionale ale
dreptului.2
- metoda de reglementare – a autoritarismului, prin intermediul
normelor cu caracter imperativ (onerative şi prohibitive).
- scopul sau finalitatea – protecţia mediului natural şi artificial şi
contribuţia, alături de celelalte state cu care încheiem acorduri
sau tratate în acest sens, pe lângă alte aspecte importante, să
contribuim la asigurarea unei planete mai curate şi mai
respirabile şi la folosirea durabilă a resurselor naturale.
Criteriile complementare:
- principile comune care stau la baza reglementărilor de dreptul
mediului;
- calitatea subiecţilor raporturilor de dreptul mediului;
- natura sancţiunilor aplicate în caz de încălcare a normelor de
dreptul mediului.
C. Metoda de reglementare este autoritară, prin
intermediul normelor juridice cu caracter imperativ, stabilind pentru
subiectele raporturilor juridice de dreptul mediului drepturi şi
obligaţii care iau naştere doar prin efectul legii. Normele de dreptul
mediului sunt fie onerative – obligă la o anumită conduită, cu
aplicare de sancţiuni în caz de nerespectare, fie prohibitive –
interzic anumite conduite, atitudini, de asemenea, cu aplicare de
sancţiuni în caz de nerespectare.
În marea lor majoritate, normele de dreptul mediului sunt
norme tehnice, sancţionate pe cale juridică, cum ar fi: normele de
1
Mircea DUŢU, op.cit., 2003, p. 122.
2 3
Mircea DUŢU, Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrată, vol. I, Editura
Economică, 2003, p. 106.
20
calitate a mediului (prevăd nivelurile maxime admisibile de
poluare în mediile receptoare, ex. apă); norme de emisie (stabilesc
cantitatea de poluanţi ori concentraţiile acestora, ce pot fi emişi de
o anumită sursă); norme procedeu (alegerea unui tip dintre
dispozitivele de epurare impuse); norme de produs (referitoare la
calităţile fizice şi chimice ale unui anumit produs, ale ambalajului
etc.).3
D. Izvoarele dreptului mediului: (a se vedea şi Anexa 2
la “Îndrumar”)
- Art. 35 din Constituţia României,aşa cum a fost modificată
după Referendumul din octombrie 2003.
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind
protecţia mediului, care reprezintă legea-cadru în materie;
- alte legi prin care, pornind de la principiile generale formulate în
legea-cadru, sunt reglementate raporturi privind protecţia diferitelor
elemente de mediu (atmosfera, sol, subsol, apa, fondul forestier
etc.); ori alte activităţi ce pot avea impact asupra mediului (regimul
juridic al deşeurilor, al substanţelor periculoase etc.); ori legate de
autorizarea desfăşurării anumitor activităţi (emiterea avizelor,
acordurilor, autorizaţiilor de mediu); ori pentru aprobarea (de cele
mai multe ori cu modificări şi completări) ordonanţelor sau
ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului (ex. Legea nr. 426/2001
pentru aprobarea OUG nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor) ;
- Ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului (exemplu:
O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor etc.)
- Hotărâri de Guvern (ex. H.G. nr. 918/2002 privind stabilirea
procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi
pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse
acestei proceduri etc.);
- Ordine ale Ministrului Mediului şi Apelor (ex. Ordinul MAPM nr.
860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu.
- Hotărâri ori decizii ale autorităţilor administraţiei publice
judeţene şi locale în exercitarea atribuţiilor legate de protecţia
mediului.
Daniela MARINESCU, op.cit., p. 42-43. De asemenea, a se vedea şi Mircea
DUŢU, op.cit., 2003, p. 113-118.

- Alte acte normative, alte izvoare (ex. cutuma).
Termeni cheie
Dreptul mediului; criterii principale de delimitare a ramurii
de dreptul mediului; criteriile complementare de delimitare a
ramurii de dreptul mediului; metoda autoritarismului; izvoarele
dreptului mediului.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Ce alte aspecte aţi lua în calcul pentru conturarea ramurii de
dreptul mediului?
2. Cum explicaţi adoptarea metodei autoritarismului pentru
Dreptul mediului?
3. Căutaţi în legislaţia de mediu cel puţin trei exemple de norme
cu caracter onerativ şi cel puţin trei norme cu caracter
prohibitiv, împreună cu sancţiunile aplicate în caz de
nerespectare.
4. Dacă aţi fi primarul localităţii în care domiciliaţi, care ar fi prima
dispoziţie pe care aţi da-o legată protecţia mediului?
5. În condiţiile în care hotărârile Curţii Europene de Justiţie sunt
obligatorii statelor comunitare, România fiind acceptată în
Uniunea Europeană din 2007, consideraţi că jurisprudenţa
Curţii Europene de Justiţie privind protecţia mediului va fi
acceptată ca izvor de drept în România sau nu? Argumentaţi.
Unitatea 2. PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI
Principiile dreptului sunt acele idei generale, cu caracter
călăuzitor sau director, care orientează elaborarea şi aplicarea
normelor juridice într-o ramură de drept sau nivelul întregului
sistem de drept dintr-o ţară sau chiar pe plan internaţional.1 Ele
1 5
Romul Petru VONICA, Introducere generală în drept, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2000, p. 42 şi urm.; Radu I. MOTICA, Gheorghe MIHAI, Teoria
generală a dreptului, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2001, p. 57 şi urm.
21
reflectă cel mai bine sinteza cunoştinţelor şi experienţelor umane
decantate într-un domeniu pe care se întemeiază existenţa şi
evoluţia acestora.2
Principiile generale ale dreptului sunt, pe de o parte,
rezultatul experienţei societăţii şi, pe de altă parte, reflectă
cerinţele obiective ale evoluţiei societăţii.3 Numai în măsura în
care sunt astfel recunoscute, respectarea lor poate asigura
sistemului juridic în care sunt formulate unitate, echilibru, coerenţă
şi, totodată, şi “primenirea sa permanentă”.4
Principiile dreptului prezintă grade diferite de generalitate,
în funcţie de sfera de cuprindere a domeniului de referinţă. Cea
mai accesibilă delimitare a principiilor, din acest punct de vedere,
este în principii generale, reflectări abstracte care sintetizează
sfere aplicabile unor întregi ramuri ale ştiinţei sau domenii mai largi
aflate în atenţie, şi principii concrete, care se referă la părţi relativ
distincte ale unor domenii guvernate de principiile generale.
Principiile generale dau măsura sistemului de drept, lor
subordonându-se întreaga tehnică juridică, cu activităţile de
normare, interpretare şi realizare a dreptului. Principiile concrete
decurg din principiile generale şi constituie suportul de
materializare a acestora.5
O altă delimitare a principiilor dreptului constă în: principii
ale sistemului dreptului intern şi principii ale sistemelor de drept
internaţional. În planul dreptului internaţional, o categorie aparte o
constituie principiile generale şi concrete ale dreptului conturate la
nivelul Uniunii Europene.6
Imperativitatea principiilor se desprinde fie direct din “litera”
normei, când sunt expres formulate într-un act normativ, fie
2
Andrei SIDA, Introducere în teoria generală a dreptului, “Vasile Goldiş”
University Press, Arad, 2002, p. 62 şi urm.
3
Nicolae POPA, Teoria generală a dreptului, Editura AllBeck, Bucureşti, 2002,
p. 106.
4
Ibidem.
Andrei SIDA, op.cit., p. 62 şi urm.
6
Pentru dezvoltări privind aspectele teoretice ale principiilor dreptului, a se
vedea Andrei SIDA, op.cit., p. 62-69.

indirect din “spiritul” actelor normative, prin analizarea raţiunii,
scopului ori finalităţii normelor de drept.7
Chiar dacă sunt formulate şi precizate la modul diferit în
legislaţia naţională, regională sau internaţională, prin însăşi
existenţa lor, cu caracter pe zi ce trece mai imperativ, se
recunoaşte considerarea mediului ca făcând parte din patrimoniul
comun al umanităţii.2
Prin studiul formulării principiilor privind protecţia mediului,
se poate urmări şi evoluţia interesului şi nevoilor reale ale societăţii
umane în raporturile sale cu tot ceea ce o înconjoară. Acestea,
împreună, dau şi măsura evoluţiei politicii internaţionale, regionale
sau naţionale în ceea ce priveşte protecţia mediului.
Unul dintre primele acte internaţionale care au formulat
principii în acest sens, este “Declaraţia internaţională asupra
principiilor vizând protecţia mediului”, adoptată la Stockholm, cu
ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului.3 La Stockholm
au fost formulate 27 de principii, reprezentând tot atâtea sarcini
pentru statele membre ale ONU şi 109 recomandări pentru luarea
de măsuri pentru protecţia mediului.
De observat că la fiecare declaraţie semnată de
participanţii la conferinţe sau întâlniri la nivel înalt sunt enumerate
principiile stabilite a sta la baza celor hotărâte; principiile stabilite la
asemenea întâlniri devin pe an ce trece mai multe şi mai elaborate
şi, nu în ultimul rând, din ce în ce mai imperative.
De aceea, este greu să fie enumerate toate aceste principii
care ar ocupa mult prea mult spaţiu dacă ar fi toate menţionate. În
cele ce urmează vom prezenta doar o scurtă clasificare a
principiilor dreptului mediului aşa cum a fost realizată în literatura
de specialitate şi vom prezenta, cu minime comentarii principiile
7
Ibidem.
2
Mircea DUŢU, Dreptul mediului, Tratat, vol. I, Editura Economică, Bucureşti,
1998, p. 84.
3
Conferinţa s-a desfăşurat în perioada 5-12 iunie 1972. Pentru detalii, a se vedea
şi:
- Ernest LUPAN, Dreptul mediului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”,
Facultatea de Drept Cluj-Napoca, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1998, p. 79.
- *** S.O.S.! natura în pericol, [antologie, traducere, comentarii şi note: Stelian
Ţurlea], Editura Politică, Bucureşti, 1989, p. 12.
22
dreptului mediului prevăzute în OUG nr. 195/2005 privind
protecţia mediului.
În OUG nr. 195/2005, legiuitorul român a enumerat
principiile şi elementele strategice care stau la baza protecţiei
mediului.
La redactarea legii de bază privind protecţia mediului, ca şi
a altor acte normative în acest domeniu, legiuitorul a avut în
vedere şi scopul politicilor globale de protecţie a mediului4. În acest
fel, a ţinut cont şi de anumite idei cu caracter de universalitate
formulate cu prilejul diferitelor întâlniri - regionale, internaţionale,
mondiale - pe tema protecţiei mediului, idei care au fost
consacrate doctrinar tot ca principii de dreptul mediului.
În art. 3 al legii-cadru privind protecţia mediului, alături de
principiile de dreptul mediului, legiuitorul precizează şi elementele
strategice care stau la baza acestei legi, fără a le delimita în mod
expres. Considerăm că unele dintre aceste elemente strategice
deja ar putea fi considerate ca fiind principii de dreptul mediului.
La stabilirea acestor principii şi elemente strategice, ca şi la
redactarea întregii legi de bază ca şi a celorlalte acte normative
privind protecţia mediului sau care au legătură cu aceasta,
legiuitorul român a avut în vedere atât izvoarele naţionale,
comunitare, internaţionale în materie, cât şi şi experienţa altor
state în acest sens.
Iată în cele ce urmează câteva enumerări, respectiv
clasificări a principiilor dreptului mediului:
Ernest Lupan5:
• Principiul consacrării legislative a protecţiei mediului ca
obiectiv de interes public major (desprins în mare măsură din
art. 1 al OUG nr. 195/2005: “Obiectul prezentei legi îl constituie
reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes public
major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care
conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.” (subl.ns. V.R.) Mai
mult, Dreptul mediului fiind o ramură a dreptului în care metoda
4
Pentru dezvoltări, a se vedea Ernest LUPAN, op.cit., p. 55-66.
5
Ernest LUPAN, op.cit., p. 55-66. Sunt prezentate prezintă împreună principiile
doctrinare şi legale, naţionale şi internaţionale ale Dreptului mediului, fără vreo
clasificare, respectiv enumerare prealabilă a acestora. De aceea, şi noi le
enumerăm respectând ordinea autorului.

este cea a autoritarismului, cum altfel ar putea fi asigurată
imperativitatea normelor dacă nu prin intermediul consacrării
lor prin acte normative?
• Principiul prevenirii poluării. La data redactării cursului, acest
principiu era prevăzut în art. 3, lit. b) al Legii nr. 137/1995
modificată.
Ulterior, prin modificarea şi completarea legii de bază, a fost
formulat un nou principiu în art. 3, lit. a.1), legat de acesta, dar
mult mai compex, după cum vom vedea când vom dezvolta
principiile potrivit ordinii în care sunt prevăzute în lege.1
• Principiul precauţiei în luarea deciziilor de către autorităţile
pentru protecţia mediului şi alte autorităţi ale administraţiei
publice centrale şi locale care desfăşoară activităţi în legătură
cu protecţia mediului. Prevăzut în art. 3, lit. a), ne miră de ce
este formulat după principiul prevenirii.
• Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice
cadrului biogeografic natural, formulat în art. 3, lit. c).
• Principiul “poluatorul plăteşte” – prevăzut în art. 3, lit. d).
• Principiul priorităţii sănătăţii şi vieţii oamenilor, rezultat din
prevederile constituţionale, ca şi din alte reglementări care
privesc protecţia elementelor de mediu natural şi artificial de pe
poziţia centrală a omului în cadrul acestora.
• Principiul realizării şi coordonării activităţii de protecţie a
mediului de către stat, pornind şi de la elementul strategic
prevăzut ăn art. 3, lit. i) din Legea nr. 137/1995 modificată.
• Principiul bunei vecinătăţi, preluat din dreptul internaţional,
referitor la obligaţia statelor de a desfăşura activităţile în
limitele jurisdicţiei lor naţionale, fără a cauza daune mediului
altor state.
• Principiul cooperării între state în domeniul protecţiei mediului,
preluat tot din dreptul internaţional, este privit ca o cerinţă
imperativă, din perspectiva faptului că unui stat îi este uneori
mai greu să întreprindă singur măsuri de protecţie a mediului,
decât printr-o acţiune concertată a mai multor state.
Mircea Duţu2 subliniază situaţiile diferite în care se
regăsesc principiile în dreptul
1
Nu este amintit în enumerarea pe care o redăm pentru că modificarea legii a
intervenit ulterior datei redactării cursului E.LUPAN.
23
mediului:
- în legislaţiile naţionale se recurge la consacrarea expresă a
principiilor dreptului mediului în dreptul pozitiv, consacrându-li-
se statutul de norme de conduită de maximă generalitate şi
universalitate, obligatorii în domeniul respectiv, formulate
uneori identic sau asemănător şi ca principii politico-strategice;
- în dreptul comunitar, principiile au un statut intermediar, fiind
formulate mai degrabă considerate ca linii directoare atât
pentru politica în domeniu a comunităţii, cât şi pentru statele
comunitare;
- la nivelul internaţional al dreptului mediului conceptul de
principiu are caracterul cel mai imprecis, fiind utilizat de cele
mai multe ori pentru a desemna o constantă evidentă,
concluziile unei analize, norme generale obligatorii.
M. Duţu grupează principiile dreptului mediului în două mari
categorii:
- principii fundamentale – consacrate la toate nivelurile dreptului
mediului (naţional, regional, comunitar, internaţional), privindu-
le ca fiind osatura care îi conferă unitate, coperenţă, stabilitate,
unicitate. Printre acestea sunt enumerate ca făcând parte
principiile: prevenirii; precauţiei; protecţiei mediului;
conservării, ameliorării calităţii mediului; “poluatorul plăteşte”;
- principii generale – consacrate la nivelul dreptului mediului,
dominând materiile tradiţionale ale acestuia şi exprimând
specificul lor. Ca exemplu, în această categorie sunt
enumerate ca făcând parte din dreptul comunitar al mediului
principiile: corectării cu prioritate la sursă a atingerilor aduse
mediului; integrării considerentelor ecologice în toate politicile
comunitare; al subsidiarităţii. La nivelul dreptului internaţional
sunt enumerate ca principii specifice: principiul cooperării;
obligaţia statelor de a soluţiona pe cale paşnică diferendele în
materie de mediu; responsabilităţii comune, dar diferenţiate a
statelor; răspunderea statelor pentru pagubele aduse mediului;
îndatorirea de asistenţă ecologică.
Acelaşi autor3 precizează şi conturarea unor “principii
2
Mircea DUŢU, Dreptul mediului, Tratat, vol. I, Editura Economică, Bucureşti,
2003, p. 203-217.
3
Idem, p. 215-216.

adiţionale”, iniţial reguli tehnice de implementare, cum ar fi:
aplicarea celei mai bune tehnologii posibile, aplicarea celei mai
bune tehnologii disponibile, care nu antrenează costuri excesive,
cele mai bune practivi de mediu, cea mai bună opţiune practicabilă
în interesul mediului.
Daniela Marinescu2 are în vedere mai multe criterii de
clasificare a principiilor
de dreptul mediului, rezultând astfel şi o enumerare mai amplă a
acestora. Astfel, consideră ca fiind cele mai importante
următoarele distincţii între principii:
- principii interne şi principii internaţionale, cu sublinierea că
unele pot fi atât interne, cât şi internaţionale;
- principii de bază şi principii decizionale, cu precizarea că unele
pot face parte din ambele categorii, cum ar fi principiul
“poluatorul plăteşte”;
- principii tradiţionale (cum ar fi “poluatorul plăteşte”) şi principii
noi, formulate după anul 1980, consolidate în Declaraţia de la
Rio, cum ar fi principiile: precauţiei, dezvoltării durabile,
participării publicului;
- principii afirmate expres în Legea protecţiei mediului şi principii
doctrinare;
- principii de maximă generalitate în dreptul mediului şi principii
speciale, aplicabile unui anumit domeniu al dreptului mediului
(de exemplu, principiul proximităţii, specific regimului juridic al
deşeurilor).
Enumerăm, mai jos, principiile avute în vedere de Daniela
Marinescu, pe plan
intern, cât şi pe plan extern, cu precizarea că principiile specifice
unor activităţi au fost prezentate în capitolele în care era prezentat
regimul juridic al acestora, cum ar fi cele privind substanţele toxice,
deşeurile, activitatea nucleară etc., după cum vom proceda şi noi:
1. Principii pe plan intern:
a) Principii de bază:
- principiul potrivit căruia protecţia mediului
înconjurător constituie un obiectiv de interes public
major;
2
Daniela MARINESCU, op.cit., p. 47-75.
24
- principiul exercitării de către stat a dreptului
suveran de a exploata resursele naturale, în
conformitate cu politica sa ecologică;
- principiul prevenirii riscurilor ecologice şi al
producerii daunelor;
- principiul conservării biodiversităţii şi a
ecosistemelor specifice cadrului bio-geografic natural;
- principiul “poluatorul plăteşte”;
- principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat
al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici
disponibile pentru activităţile care produc poluări
semnificative.
b) Principii decizionale:
- principiul precauţiunii în luarea deciziilor,
- principiul interzicerii poluării;
- principiul participării publicului la elaborarea şi
aplicarea deciziilor de mediu.
2. Principii externe:
a) Principii de bază:
- principiul sic utere tuo, respectiv obligaţia statelor
de a se asigura că activităţile exercitate în limitele
jurisdicţiei lor naţionale să nu cauzeze daune mediului
altor state;
- principiul bunei vecinătăţi;
- principiul informării şi cooperării între state;
- principiul protejării patrimoniului comun al
umanităţii;
- principiul prevenirii poluării.
b) Principii specifice cu caracter restrâns:
- principiul nediscriminării – orice persoană afectată
sau care ar putea fi afectată de o pagubă materială are
dreptul să ridice, în faţa unui organ administrativ sau
judiciar, problema permisibilităţii unor activităţi cu
consecinţe periculoase pentru mediu;
- principiul interzicerii poluării;
- principiul “poluatorul plăteşte”.
Rezultă că, indiferent de criteriile pe care le-au avut

în vedere pentru realizarea unei clasificări a principiilor de dreptul
mediului, toţi autorii recunosc importanţa existenţei şi respectării
principiilor din dreptul mediului.
De aceea, în cele ce urmează, ne vom limita doar la
prezentarea schematică a principiilor prevăzute în legea-cadru a
protecţiei mediului, urmând ca principiile specifice unui domeniu de
activitate legat de protecţia mediului să le prezentăm în capitolele
respective.
În cuprinsul art. 3 al OUG nr. 195/2005 sunt prevăzute:
“Principiile si elementele strategice ce stau la baza prezentei
legi, in scopul asigurarii unei dezvoltari durabile, sunt:
Observăm dintr-o lectură sumară a articolului că
“dezvoltarea durabilă” reprezintă un scop ce ar fi putut fi atins prin
respectarea principiilor, elementelor strategice şi a legislaţiei în
materie, dar şi un principiu sau element strategic.
a) principiul precautiei in luarea deciziei;
După cum am văzut din enumerările anterioare, acest
principiu face parte dintre
principiile decizionale. A luat naştere din necesitatea de a preveni
efectele negative pentru mediu produse prin diferite activităţi ale
omului şi s-a desprins din principiul prevenirii.1 Este vorba de
prudenţa cu care trebuie să acţioneze titularul proiectului sau al
activităţii2 la luarea oricărei decizie privind desfăşurarea unor
acivităţi care au impact sau ar putea avea impact asupra mediului.
Acest principiu guvernează toate demersurile de obţinere a
avizelor, acordurilor, autorizaţiilor de mediu3, şi trebuie avut în
vedere atât de iniţiator, cât şi de autorităţile administraţiei care au
atribuţii în eliberarea acestor acte tehnico-juridice.
Prudenţa în cazul principiului precauţiei reprezintă o
atitudine care constă în a lua măsuri faţă de un risc necunoscut
sau vag cunoscut.4
1
Daniela MARINESCU, op.cit., p. 58.
2
Vezi definiţia termenilor în art. 2 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia
mediului.
3 8
Idem.
4
Veti şi Mircea DUŢU, op.cit., p. 213.
25
a.1) principiul prevenirii, reducerii si controlului integrat al
poluarii prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru
activitatile care pot produce poluari semnificative;5
Prudenţa în cazul principiului prevenirii reprezintă o
atitudine care constă în a lua măsuri faţă de un fenomen ale cărui
consecinţe negative sunt cunoscute, fiind astfel posibil să se ia
măsuri în raport cu riscul cunoscut şi măsurabil. 6 Semnificaţia
expresiei “cele mai bune tehnici disponibile” o aveam explicată în
Anexa 2. Definiţii la OUG nr. 34/2002 privind prevenirea,
reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 645/2002.7 Aceeaşi definiţie a fost preluată şi redată
şi în Anexa la Legea 137/1995 modificată. În prezent, explicaţia
“celor mai bune tehnici disponibile” este precizată în art. 2 pct. 18
din OuG nr. 195/2005. OuG nr. 34/20028 reprezenta
implementarea Directivei 91/61/EC privind prevenirea şi controlul
integrat al poluării. principiul prevenirii riscurilor ecologice si a
producerii daunelor;
Are la bază ideea că activitatea de prevenire a riscurilor
5
Introdus în fosta Lege nr. 137/1995 prin OUG nr. 91/2002, art. I, pct. 2.
6
Ibidem.
7
OUG nr. 34/2002, Anexa 2: “Cele mai bune tehnici disponibile – stadiul de
dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a
modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică de a constitui
referinţa pentru stabilirea valorilor-limită de emisie în scopul prevenirii, iar în
cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru reducerea globală a emisiilor şi a
impactului asupra mediului în întregul său; cele mai bune – se înţelege tehnicile
cele mai eficiente pentru atingerea unui nivel general ridicat de protecţie a
mediului ân ansamblul său. În determinarea celor mai bune tehnici disponibile
trebuie luate în considerare, în special, elementele enumerate în anexa nr. 4;
tehnici – atât tehnologia utilizată, cât şi modul în care instalaţia este proiectată,
construită, întreţinută, exploatată şi scoasă din funcţiune; disponibile – acele
tehnici care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în
sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se
în considerare costurile şi beneficiile, indiferent dacă aceasta este sau nu utilizată
ori produsă în România, astfel încât titularul activităţii să poată avea acces în
condiţii rezonabile şi în conformitate cu prevederile anexei nr. 4.”
OuG nr. 34/2002 a fost abrogată prin OuG nr. 152/2005 privind prevenirea şi
controlul integrat al poluării (M.Of. nr. 1078/30.11.2005).

ecologice este cu mult mai puţin costisitoare decât repararea
daunelor ecologice. Aplicarea acestui principiu are două aspecte:
pe de o parte, reglementarea juridică a unor obligaţii şi aplicarea
acestora cu caracter preventiv, şi, pe de altă parte, demersuri de
evitare a producerii unor consecinţe negative în calitatea mediului.
b) principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor
specifice cadrului biogeografic natural;
Termenii biodiversitate şi ecosistem sunt definiţi în art. 2
din OUG nr. 195/20051. Aspectele avute în vedere de acest
principiu au fost cuprinse în Convenţia privind diversitatea
biologică2 adoptată la Rio de Janeiro în cadrul Conferinţei
Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului Înconjurător:
- menţinerea proceselor ecologice esenţiale ale sistemelor de
suport ale vieţii;
- prezervarea diversităţii genetice;
- utilizarea durabilă a speciilor şi ecosistemelor.
Se observă că, pornind de la cele trei aspecte enumerate,
ideea de conservare a biodiversităţii şi a ecosistemelor trebuie
avută în vedere în orice activitate umană care are sau poate avea
efecte asupra acestora. Acest principiu este perfect justificat de
acţiunile iraţionale de exploatare, în trecutul nu foarte îndepărtat, a
unor rezerve, resurse ale naturii (includem aici şi vânarea excesivă
a unor specii de animale), toate acestea ducând uneori la
diminuarea drastică sau chiar secarea unor rezerve naturale sau
chiar dispariţia unor specii care, la rîndul lor, au avut efecte
neprevăzute şi neaşteptate pentru ecosistemele din care făceau
parte.
d) principul "poluatorul plateste";
Generic, se consideră ca obiect al plăţii cheltuielile pe care
poluatorul trebuie să le suporte; în particular, se consideră că ar fi
vorba de executarea şi suportarea de către întreprinzătorul
poluator a obligaţiilor de evitare, limitare, eliminare sau diminuare
a poluării. De aceea acest principiu este privit ca o metodă de
alocare a costurilor de menţinere sub control a poluării, dar poate fi
aplicat doar doar coroborat cu principiile prevenirii şi interzicerii
1
Vezi Anexa 1 la “Indrumar”.
2
Ratificată de România prin Legea nr. 58/1994, publicată în M.Of. nr.
199/02.08.1994.
26
poluării. Au fost explimate în literatura juridică mai multe
considerente care stau la baza principiului “poluatorul plăteşte”3:
- de ordin juridic – răspunderea bazată pe ideea de risc sau de
garanţie pentru faptele materiale de poluare;
- moral – pornind de la obligaţia poluatorului de a reduce
efectele secundare ale activităţii sale asupra mediului;
- tehnic – pentru retehnologizare sau utlizarea tehnologiilor
nepoluante sau cât mai puţin poluante;
- financiar – suportarea financiară de către agentul poluator a
cheltuielilor legate de diminuarea efectelor negative produse
prin activitatea sa şi a riscului.
e) înlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza
nemijlocit si grav sanatatea oamenilor;
Sănătatea omului, sub toate aspectele sale, fizică, psihică,
socială etc., este avută în vedere nu numai din perspectiva
dreptului mediului, dar una dintre finalităţile acestuia, am putea
considera că este şi aceasta. De aceea, reglementarea juridică a
mediului din perspectiva sănătăţii oamenilor are în vedere de la
norme de igienă4, până la înlocuirea substanţelor periculoase ce
pot periclita sănătatea omului sau măcar diminuarea lor;
considerăm important de menţionat aici şi informarea publicului cu
privire la acestea5.
f) crearea sistemului national de monitorizare integrata a
mediului6;
Întrucât, potrivit art. 5 al OUG nr. 195/2005, “statul
recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos”,
înseamnă că, prin intermediul autorităţilor administraţiei centrale
sau locale competente în acest sens, statul trebuie să aibă în orice
moment informaţii despre despre starea tuturor elementelor şi
factorilor de mediu. Numai în acest fel, poate avea şi posibilitatea
de a interveni direct sau indirect pentru reglarea şi echilibrarea
3
Pentru dezvoltări, a se vedea Daniela MARINESCU, op.cit., p. 55.
4
A se vedea Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 536/1997.
5
A se vedea OUG nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 451/2001.
6
A se vedea definiţia din art. 2 din OUG nr. 195/2005.

mediului sub toate aspectele sale. Numai aşa statul poate să-şi
formeze o politică de mediu.
g) utilizarea durabila a resurselor naturale1;
Noţiunea de utilizare durabilă a resurselor naturale este în
strânsă legătură cu cea de “dezvoltare durabilă”, formulat ca temă
centrală a celui de-al cincilea Program comunitar de acţiune în
domeniul mediului2, care a fost elaborat în lumina pregătirilor
pentru Conferinţa Naţiunilor Unite privind mediul şi dezvoltarea,
Rio, 1992. Astfel, pentru prima oară era introdusă ideea privind
echilibrul dintre activităţile umane şi protecţia mediului. Trei direcţii
de acţiune sunt avute în vedere pentru economisirea resurselor
naturale şi astfel pentru o dezvoltare durabilă a societăţii în toate
sectoarele: industrie, energie, transporturi, agricultură, turism etc.:
- optimizarea refolosirii şi reciclării deşeurilor – a rezultat şi o
avalanşă de acte normative în acest domeniu;
- raţionalizarea producţiei şi consumului de energie – a se vedea
şi multele încercări de reorientare a sectorului energetic spre
surse neconvenţionale de energie;
- modificarea consumului şi stabilirea unui model de
comportament – sigur e vorba de societăţile occidentale,
obişnuite cu un fel de “risipă” în ceea ce priveşte oferta şi
cererea.
A se vedea şi definiţia dată “dezvoltării durabile” de pct. 28 din
Anexa 1 la Legea apelor3:
1
Potrivit art. 2 pct. 60 din OuG nr. 195/2005, prin resurse naturale se înţelege
totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite in activitatea
umana: resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili, regenerabile -
apa, aer, sol, flora, fauna salbatica, si permanente - energie solara, eoliana,
geotermala si a valurilor.
Precizăm că, deşi în Anexa la Legea 137/1995 modificată şi completată era
definit termenul de utilizare durabila ca fiind folosirea resurselor naturale intr-
un mod si o rata care sa nu conduca la declinul pe termen lung al acestora,
mentinand potentialul lor in acord cu necesitatile si aspiratiile generatiilor
prezente si viitoare, în noua lege-cadru privind protecţia mediului această
definiţie nu se regăseşte.
2
Derulat în perioada 1993-2000, sub titlul: “un program al Comunităţii Europene
privind politica şi acţiunea în legătură cu mediul şi dezvoltarea durabilă” sau
“Towards Sustainability”.
27
“dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a
compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface
propriile necesităţi”.
h) mentinerea, ameliorarea calitatii mediului si reconstructia
zonelor deteriorate;
Se referă la trei direcţii de acţiune în domeniul mediului:
- menţinerea mediului în starea şi echilibrul în care este – în
situaţia în care nu a suferit nici un fel de poluare din partea
activităţilor umane;
- ameliorarea calităţii mediului – îmbunătăţirea acestuia în
situaţiile în care diferite forme de poluare au alterat uşor mediul
şi se poate realiza prin acţiuni obişnuite;
- reconstrucţia zonelor deteriorate – înseamnă investiţii majore
şi o activitate concertată a autorităţilor şi societăţii în situaţii în
care zone mai mari sau mai mici şi-au pierdut în cea mai mare
parte sau în totalitate calităţile iniţiale care, din varii raţiuni
(economice, biologice, culturale etc) se impun a fi refăcute.
i) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor privind
mediul4, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu5
Unii autori6 îl consideră un principiu, ceea ce vom face şi
noi. Reprezintă cei trei piloni pe care îi are în vedere Convenţia de
la Aarhus.7 Doar în măsura în care eşti bine informat, poţi spune
că participarea ta la luarea unei decizii privind, de exemplu, o
investiţie care ar putea avea impact asupra mediului, va putea fi
corectă. Numai având acces la informaţia de mediu poate fi
respectat şi principiul precauţiei în luarea deciziei. A se vedea şi
art. 5 al OUG nr. 195/2005, unde la litera a) se prevede că statul
3
Legea apelor nr. 107/1996 a fost modificată şi completată prin Legea nr.
310/2004.
4
Modificat prin OUG nr. 91/2002, art. I, pct. 3.
5
Art. 3 lit. h) din OUG nr. 195/2005.
6
Ca principiu decizional – vezi Daniela MARINESCU, op.cit., p. 59-67.
7
În 1998, Conferinţa miniştrilor, derulată sub titlul “Un mediu pentru Europa”, a
adoptat Convenţia de la Aarhus pentru accesul la informaţie, participarea
publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu. România
a ratificat-o prin Legea nr. 86/2000. Există încă state comunitare care nu au
ratificat-o.

garantează accesul la informaţia privind mediul, cu respectarea
condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare.1
j) dezvoltarea colaborarii internationale pentru asigurarea
calitatii mediului2
În acest sens, sunt elocvente numeroasele convenţii,
tratate, acorduri semnate pe plan internaţional cu privire la diferite
aspecte de prevenire a poluării mediului, de distrugere a
habitatelor, a ecosistemelor etc. România a ratificat majoritatea
acestora. De asemenea, a se vedea şi prevederile constituţionale:
art. 11 – “tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte
din dreptul intern”; art. 20 – Tratatele internaţionale privind
drepturile omului – “Dacă există neconcordanţe între pactele şi
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile
interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Termeni cheie
Principiu de dreptul mediului; principiul precauţiei în luarea
deciziei; principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al
poluării; utilizarea celor mai bune tehnici disponibile; principiul
prevenirii riscurilor ecologice; principiul conservării biodiversităţii şi
a ecosistemelor; principiul “poluatorul plăteşte”; sănătatea
oamenilor; monitorizare integrată a mediului; utilizare durabilă a
resurselor naturale; calitatea mediului; participarea publicului la
luarea deciziei în probleme de mediu.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Verificaţi dacă aţi reţinut principiile şi elementele strategice
prevăzute de art. 3 din legea nr. 137/1995 modificată.
Consideraţi că sunt respectate în procesul de realizare a
dreptului?
2. Încercaţi să dezvoltaţi înţelesul şi semnificaţiile formulate în
“Îndrumar” sau în alte lucrări de specialitate şi pe baza
legislaţiei în materie pe care o veţi parcurge.
1 4
În acest sens, a se vedea reglementările privind accesul la informaţie enumerate
în Anexa 2 la “Îndrumar”, precum şi cuprinsul Modulului III.
2
Art. 3 lit. i) din OUG nr. 195/2005.
28
3. Ce alt principiu credeţi că ar putea fi formulat în Dreptul
mediului? Dacă este cazul.
4. Dacă aţi face parte dintr-o autoritate a administraţiei publice
(locale sau centrale), cu atribuţii şi în protecţia mediului, ce
măsuri v-aţi gândi să întreprindeţi pentru ca aceste principii să
guverneze nu numai procesul legislativ, ci şi cel de interpretare
şi aplicare a normelor de dreptul mediului?
Unitatea 3. RAPORTUL DE DREPTUL MEDIULUI
Raporturile care iau naştere în legătură cu mediul, în
baza prevederilor legale privind protecţia mediului, sunt
considerate raporturi de dreptul mediului.
A. Iată câteva definiţii formulate în literatura de
specialitate pentru ceea ce înseamnă raportul de dreptul mediului:
Raportul de dreptul mediului este: “relaţia socială
reglementată de normele dreptului mediului, formată între
persoane în legătură cu folosirea raţională a resurselor naturale şi
cu protecţia mediului în totalitatea sa, a cărui realizare este
asigurată, în caz de nevoie, prin forţa coercitivă a statului”;3
= “relaţia socială care ia naştere între persoane în legătură
cu prevenirea şi combaterea poluării, protecţia, conservarea şi
dezvoltarea durabilă a elementelor mediului ş.a., relaţii
reglementate de normele dreptului mediului”.4
B. Caracterele specifice ale raporturilor de dreptul
mediului:5
- iau naştere întotdeauna în legătură cu utilizarea, conservarea,
protecţia, dezvoltarea mediului. Raporturile de dreptul mediului
3
Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 78.
Daniela MARINESCU, op.cit., 2003, p. 77.
5
Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 78-79; Daniela MARINESCU, op.cit., 2003,
p. 77.

au un caracter complex şi variat întrucât activităţile în care stau
la baza lor sunt extrem de complexe şi variate;
- în raporturile de dreptul mediului pot participa, atât ca subiect
activ, cât şi ca subiect pasiv, orice persoană fizică sau juridică,
publică sau privată; adică persoanele fizice, persoane juridice
publice sau private, autorităţile ale administraţiei publice
centrale sau locale etc. Şi aceasta pornind şi de prevederile
constituţionale şi din legea-cadru privind protecţia mediului,
potrivit cărora persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a
proteja şi ameliora mediul înconjurător1;
- de regulă, participanţii la raporturile de dreptul mediului se află
pe poziţie de subordonare juridică;2
- luând naştere în temeiul şi condiţiile legii, exprimând astfel
voinţa statului, în majoritatea cazurilor, raporturile de dreptul
mediului sunt simplu voliţionale. Există însă şi situaţii în care
pot lua naştere raporturi de dreptul mediului care să aibă
caracter dublu voliţional, atunci când aceste raporturi iau
naştere prin voinţa părţilor (exemplu: asociaţiile, fundaţiile care
sunt constituite cu scopul desfăşurării de activităţi legate de
protecţia mediului).
C. Categoriile de raporturi de dreptul mediului3 sunt
stabilite în mod diferit, în funcţie de felul, natura şi finalitatea
activităţii în legătură cu care iau naştere, se modifică sau se sting:
- raporturi juridice care iau naştere în legătură cu activitatea de
prevenire a poluării mediului, concretizate în cele născute în
cadrul derulării procedurilor de autorizare a unor activităţi, în
respectarea şi punerea în aplicare a obligaţiilor fizice sau
juridice de a nu desfăşura activităţi poluante; aceste raporturi
1
Constituţia României, modificată şi renumerotată în 2003, art. 35, alin. (3). A se
vedea şi OUG nr. 195/2005, art. 1: protecţia mediului “obiectiv de interes public
major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea
durabilă a societăţii”; art. 94: “Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor
persoanelor fizice şi juridice” etc.
2
Chiar dacă nu poate fi separată de unele reglementări cu caracter privat, ramura
dreptului mediului face parte din dreptul public.
3
Daniela MARINESCU, op.cit., 2003, p. 78; Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p.
79-80;
29
iau naştere între titularul activităţii şi autorităţile administraţiei
publice cu atribuţii în acest sens;
- raporturi juridice care iau naştere în desfăşurarea activităţilor
legate de diminuarea efectelor poluării mediului (ex. montarea
unor filtre etc.) ori eliminarea efectelor păgubitoare ale poluării
mediului – în cazul în care această poluare a avut loc; aceste
raporturi iau naştere între titularul activităţii poluatoare şi
autoritatea administraţiei publice competente şi/sau deţinătorul
elementului de mediu supus refacerii;
- raporturi juridice care iau naştere pentru sancţionarea
titularului activităţii, în aplicarea principiului “poluatorul
plăteşte”; iau naştere între poluator şi autoritatea administraţiei
publice competente să aplice sancţiuni şi/sau victima poluării;
- raporturi juridice care iau naştere din voinţa părţilor, cu
caracter dublu voliţional, cu scopul îmbunătăţirii şi refacerii
condiţiilor de mediu, precum şi cu scopul dezvoltării durabile a
mediului4 (prin protejarea, conservarea resurselor minerale, a
altor produse ale naturii – ex. pădurea etc.) ; iau naştere între
persoanele fizice sau juridice participante la acest proces şi
autorităţile administraţiei publice competente;
- raporturi de drept internaţional al mediului – când apare un
element de extraneitate la care participă, pe de o parte,
organizaţii internaţionale, şi, pe de altă parte, statele sau
persoanele juridice naţionale. Sigur că pe aceeaşi linie de
clasificare, p distinct utem considera ca tip distinct raporturile
comunitare de dreptul mediului, ştiut fiind că reglementările
comunitare în materie de mediu sunt extrem de numeroase şi,
până în anul 2007 vor trebui implementate în marea lor
majoritate, dacă nu în totalitate. distinct
D. Izvoarele raportului de dreptul mediului
Izvoare ale unui raport juridic concret de dreptul mediului
pot fi acţiunile umane sau evenimentele naturale.
4
Daniela MARINESCU, op.cit., 2003, p. 78, consideră raporturile privind
dezvoltarea durabilă a mediului ca raport de dreptul mediului distinct de
celelalte.

Acţiunile omeneşti, pentru a reprezenta izvor al unui raport
de dreptul mediului, trebuie să fie în legătură cu prevenirea
poluării, cu poluarea mediului, cu folosirea raţională a resurselor
naturale, cu îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, cu înlăturarea
efectelor poluării şi refacerea mediului etc. Acţiunile umane pot fi
săvârşite de persoane fizice sau juridice (publice sau private).
Aceste acţiuni pot avea un caracter pozitiv sau negativ, şi pot fi
săvârşite cu sau fără intenţia de a da naştere, a modifica sau
stinge un raport de dreptul mediului.
Evenimentele naturale care pot fi izvor al raportului de
dreptul mediului sunt acele împrejurări, prevăzute de lege, care se
produc independent de voinţa omului şi care au efecte poluante
asupra mediului natural sau artificial. În această categorie intră
inundaţiile, furtunile, erupţiile vulcanice, alunecările de teren etc.
E E. Structura raportului de dreptul mediului
F Ca orice raport juridic, şi raportul juridic de dreptul
mediului are o structură tripartită -
subiecte, conţinut, obiect – prezentând însă următoarele aspecte
specifice, care îi deosebesc structura de cea a altor ramuri ale
dreptului:
• Subiectele raportului de dreptul mediului
Pot fi atât subiecte active, cât şi pasive ale raportului de
dreptul mediului, în funcţie de drepturile şi obligaţiile legate de
protecţia mediului pe care le au: persoanele fizice, indiferent de
cetăţenia pe care o au; persoanele juridice publice – autorităţile
administraţiei publice - sau private, indiferent de naţionalitate.
Statul român poate participa direct ca subiect al raportului
internaţional de mediu.1
• Conţinutul raportului de dreptul mediului
Drepturile şi obligaţiile corelative ale subiectelor raportului
de dreptul mediului formează conţinutul raportului de dreptul
mediului. Subiecte active şi pasive putând fi orice persoană fizică
sau juridică, înseamnă că toate aceste persoane au, pe de o parte,
dreptul la un mediu sănătos, şi, pe de altă parte, obligaţia de a
1
Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 81-82.
30
proteja mediul. Pornind de la prevederile art. 35 din Constituţia
modificată în 2003 a României, aceste drepturi şi obligaţii
aparţinând tuturor se desprind din întreaga legislaţie de protecţie a
mediului.
• Obiectul raportului de dreptul mediului.
Luând în considerare punctul de vedere cel mai împărtăşit
în teoria dreptului2 privind
obiectul raportului juridic, şi anume, că ar consta în acţiunile pe
care titularul dreptului subiectiv le întreprinde sau le pretinde în
desfăşurarea raportului juridic, înseamnă că obiect al raportului
juridic de dreptul mediului este însăşi conduita la care se referă
drepturile şi obligaţiile corelative ale subiectelor. Rezultă că
obiectul raportului de dreptul mediului este foarte variat, ţinând
cont de complexitatea, varietatea şi natura acţiunilor pe care
participanţii la raportul juridic trebuie să le întreprindă sau de la
care trebuie să se abţină.
Termeni cheie
Raport de dreptul mediului; categorii de raporturi de dreptul
mediului; subiect al raportului de dreptul mediului; conţinutul
raportului de dreptul mediului; obiectul raportului de dreptul
mediului.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Daţi exemple de raporturi de dreptul mediului în care
autorităţile administraţiei publice sunt subect activ.
2. Daţi exemple de raporturi de dreptul mediului în care
persoanele juridice sunt subiect pasiv, şi exemple în care sunt
subiect activ.
3. Daţi exemple în care persoanele fizice sunt fie subiect activ, fie
subiect pasiv al raportului de dreptul mediului.
4. În afară de enumerarea privind categoriile de raporturi de
dreptul mediului, aţi mai propune o altă categorie?
2
Gheorghe BOBOŞ, Teoria generală a dreptului, 2001; Nicolae POPA, Teoria
generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1998, p. 319-320.

Unitatea 4. RĂSPUNDEREA ÎN DREPTUL MEDIULUI 1
Răspunderea juridică în dreptul mediului constă în
complexul de drepturi şi
obligaţii care iau naştere ca urmare a încălcării prevederilor
legale privind protecţia mediului.
OUG nr. 195/2005, în art. 95 al. (1), prevede că
“răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter
obiectiv, independent de culpă. În cazul pluralităţii autorilor,
răspunderea este solidară”, iar potrivit al. (2), “în mod
excepţional, răspunderea poate fi subiectivă pentru
prejudiciile cauzate speciilor protejate şi habitatelor naturale,
conform reglementărilor specifice”.
Aşadar, răspunderea juridică în dreptul mediului
intervine, la modul general, nu doar în situaţiile în care s-a
produs un prejudiciu mediului, ci chiar şi în situaţiile de
încălcare a normelor de protecţie a mediului, fără să fi fost
afectat în vreun fel mediul natural sau artificial.
În afară de cele trei tipuri de răspundere prevăzută de
legea-cadru a protecţiei mediului, există alte acte normative
care prevăd şi răspunderea disciplinară, însoţită când este
cazul de cea patrimonială. De exemplu, Codul silvic2 în art.
95 prevede: “Încălcarea prevederilor prezentului Cod silvic
atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială3, civilă,
contravenţională sau penală a persoanelor vinovate, potrivit
legii”. Este vorba şi de răspunderea disciplinară întrucât
personalul unităţilor silvice are, potrivit legii, atribuţii de
1
Pe larg, a se vedea: Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 341-351; Daniela
MARINESCU, op.cit., 2003, p. 437-469; Mircea DUŢU, op.cit., 2003, p. 393-
455.
2
Legea nr. 26/1996 (publicată în M.Of. nr. 92 din 8 mai 1996).
3 4
Conform prevederilor noului Cod al muncii, din 2003, răspunderea materială a
fost înlocuită cu “răspunderea patrimonială”.
31
protejare a fondului forestier, ce figurează şi în contractul
de muncă.
Există şi autori care consideră unele sancţiuni ca fiind
specifice de drept al mediului.4 Printre acestea enumeră:
• Sancţiuni privind autorizarea activităţilor economice şi
sociale: refuzul acordării autorizaţiei, suspendarea ori
anularea acesteia, dispunerea încetării definitive sau
temporare a funcţionării activităţii unei persoane juridice,
chiar dacă sunt, de regulă, considerate sancţiuni
contravenţionale complementare în domeniul mediului
are caracter principal şi special;5 a se vedea în legea-
cadru situaţiile în care autorizaţia de funcţionare se
suspendă sau se retrage titularului investiţiei. În această
categorie sunt incluse:
- anularea şi suspendarea (de la 1 la 6 luni) a
autorizaţiei de comercializare, a autorizaţiei de
utilizare şi a autorizaţiei de prestări de servicii cu
produse de uz fitosanitar, conmform prevederilor art.
33 din O.G. nr. 4/1995 privind fabricarea,
comercializarea şi utilizarea produselor de uz
fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi
buruienilor în agricultură şi silvicultură;
- măsura de încetare a activităţii utilizatorilor de
apă, dispusă în condiţiile art. 107, alin. (5) şi (6) şi art.
108, alin. 3 din Legea apelor nr. 107/1996;
- sancţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 200/2000
privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase:
retragerea autorizaţiei de desfăşurare a activităţii
comerciale (art. 26, alin. 1) pentru declararea de date
nereale, incomplete, greşite despre substanţele şi
preparatele chimice periculoase;
; Mircea DUŢU, op.cit., vol. I, 2003, p. 447-455.
5
Mircea DUŢU, op.cit., vol. I, 2003, p. 448.

• sancţiunea prevăzută în art. 75 din legea fondului funciar
nr. 18/1991, republicată;
• obligaţia stabilită de art. 16, alin. (2) din O.G. nr. 81/1998
privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire
a terenurilor degradate.
Termeni cheie
Răspunderea civilă, răspundere penală, răspundere
administrativă, răspundere disciplinară şi patrimonială,
răspunderea specifică în dreptul mediului.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Consideraţi necesară stabilirea existenţei unei forme speciale
de răspundere în dreptul mediului?
2. Cuantumurile sancţiunilor vi se par suficiente pentru a asigura
caracterul preventiv al acestora?
3. Aţi întâlnit şi alte tipuri de sancţiuni pe care le-aţi considera
specifice dreptului mediului?
4. Este vreo sancţiune pe care a-ţi propune-o spre consacrare
într-un act normativ? Dacă da, în ce constă sancţiunea
propusă şi pentru ce fel de faptă?
MODULUL III - Accesul la informaţia
privind mediul
În Modulul al III-lea este prezentată reglementarea
juridică a accesului la informaţie, participarea publicului şi
accesul la justiţie în probleme de mediu, în lumina
implementării reglementărilor comunitare şi internaţionale în
materie.
32
Ca şi alte state est-europene candidate la aderarea în
Uniunea Europeană, România are avantaje şi dezavantaje în
adoptarea şi adaptarea legislaţiei europene la nevoile şi specificul
naţional. Avantajul îl constituie cel puţin faptul că poate evita
greşelile sau neajunsurile pe care le-au făcut sau înregistrat ţările
comunitare, sărind peste anumite etape de bâjbâială sau de
bâlbâială legislativă; dezavantajul constă cel puţin în faptul că
adoptarea unor acte normative şi adaptarea altora potrivit
legislaţiei comunitare europene trebuiesc făcute într-un timp
extrem de scurt – cu atât mai mult dacă îl comparăm cu avansul
de cel puţin 30 de ani de politică privind protecţia mediului
derulată pe parcursul programelor de acţiune în domeniul
mediului la care au participat statele membre ale Comunităţii
Europene începând cu anul 1972.
* * *
Considerăm necesară stabilirea înţelesului noţiunii1
“informatie de mediu - informatia definita in Conventia privind
accesul la informatii, participarea publicului la luarea deciziilor si
accesul la justitie in probleme de mediu semnata la Aarhus la 25
iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000”.
Convenţia de la Aarhus în art. 2. Definiţii, alin. 3
precizează: “informaţie de mediu înseamnă orice informaţie scrisă,
vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială, privind:
a) starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul şi atmosfera, apa,
solul, pământul, peisajul şi zonele naturale, diversitatea
biologică şi componentele sale, inclusiv organismele
modificate genetic şi interacţiunea dintre aceste elemente;
b) factori, cum ar fi: substanţele, energia, zgomotul şi radiaţia şi
activităţile ori măsurile, inclusiv măsurile administrative,
acordurile de mediu, politicile, legislaţia, planurile şi
programele care afectează sau pot afecta elementele de
mediu amintite la subpunctul a), analizele cost – beneficiu sau
1
Conform definiţiei formulate în Anexa la Legea nr. 137/1995 privind protecţia
mediului, modificată şi completată prin O.G. nr. 91/2002, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 294/2003.

alte analize şi prognoze economice folosite în luarea deciziei
de mediu;
c) starea sănătăţii şi siguranţei umane, condiţiile de viaţă umane,
zonele culturale şi construcţiile şi modul în care acestea sunt
sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu ori de
factorii, activităţile sau măsurile cuprinse în subpunctul b)”.
* * *
1
În Preambulul Conferinţei Naţiunilor Unite privind
mediul şi dezvoltarea, care s-a desfăşurat la Rio de Janeiro în
perioada 3-14 iunie 1992, printre cele 27 de principii enunţate,
principiile 10 şi 17 privesc tema noastră, precizând, printre altele,
faptul că aspectele de mediu sunt cel mai bine tratate prin
participarea tuturor cetăţenilor interesaţi, într-o măsură
convenabilă.
La nivel naţional, statele urmau să asigure accesul
fiecărui individ la informaţia privind mediul deţinută de autorităţile
publice, ca şi posibilitatea de a participa la procesul decizional în
materie; acesta se putea realiza de state şi prin luarea unor
măsuri pentru a face cât mai cunoscute informaţiile de mediu, cât
şi prin asigurarea accesului efectiv la procedurile judiciare şi
administrative în cazul unor daune create de nerespectarea celor
de mai sus.
Evaluarea impactului asupra mediului – considerat ca un
instrument naţional – urma să fie făcută în acele situaţii în care
activităţile propuse puteau avea un impact negativ asupra
mediului şi necesitau avize din partea unor autorităţi naţionale.
Se poate observa, o dată în plus, că este enunţată formularea de
activităţi care pot avea un impact negativ asupra mediului,
lăsând-o la nivelul principiilor, revenind astfel fiecărui stat
explicarea clară şi, eventual, enumerarea situaţiilor care pot intra
sub incidenţa acestui conţinut negativ al impactului, ca şi situaţiile
în care poate fi refuzată informaţia privind mediul.
1 3
Documentul de la lucrări, în limba franceză. De asemenea, în limba engleză, a
se vedea şi Daniel A. FARBER, pct. 29.3 Access to environmental information
in other countries, în op.cit., p. 855 şi urm.
33
* * *
Experienţa dobândită în aplicarea Directivei Consiliului
90/313/EEC a scos la iveală atât aspecte pozitive, cât şi aspecte
carenţiale în implementarea ei în legislaţia statelor comunitare,
ceea ce a determinat ca în anul 1998 să fie semnată Convenţia
de la Aarhus2, care, la rândul ei, implementa liniile directoare
stabilite anterior în cadrul Conferinţei Ministeriale desfăşurate la
Sofia în 1995.3 Prin semnarea Convenţiei se intenţiona sporirea
accesului publicului la informaţie şi îmbunătăţirea participării
acestuia la luarea deciziilor, astfel încât cetăţenii să devină mai
conştienţi de problemele de mediu şi să promoveze o mai bună
implementare a legislaţiei de mediu, atât prin principiile enunţate,
cât şi prin modificările legislaţiei comunitare, propunând totodată
adoptarea unei noi directive în acest sens.
* * *
În România, accesul publicului la informaţia privind
mediul, ca şi implicarea acestuia în luarea deciziilor privind
activităţi care ar putea avea un impact asupra mediului au fost
reglementate prin acte normative fie cu caracter general, fie cu
caracter special în ceea ce priveşte protecţia mediului. Acestea
reprezintă, în mare măsură, implementarea în legislaţia noastră
atăt a reglementărilor comunitare în materie, cât şi a celor
internaţionale, cum ar fi Convenţia de la Aarhus.
Chiar dacă nu a prea fost respectată în sensul în care vedem
astăzi lucrurile, ci mai degrabă sub aspectul politicii de suprafaţă
cu accent pe propaganda socialistă, în Legea nr. 9/1973 privind
protecţia mediului înconjurător4 art. 7, lit. j era prevăzută ca
una dintre obligaţiile organelor şi organizaţiilor de stat etc., potrivit
atribuţiilor ce le reveneau, “să adopte măsuri corespunzătoare
pentru ridicarea continuă a nivelului de instruire şi educare a
2
Ratificată de România prin Legea nr. 86 din 10 mai 2000 pentru ratificarea
Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea
deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie
1998, publicată în M.of. nr. 224 din 22 mai 2000.
Bulletin of the European Union, nr. 6-1998, 1.3.149, p. 65.
4
Publicată în B.Of. nr. 91 din 23 iunie 1973, abrogată prin Legea nr. 137/1995
privind protecţia mediului.

tuturor cetăţenilor ţării, în vederea participării lor active la
înfăptuirea politicii partidului şi statului privind protecţia mediului
înconjurător”. Observăm că, în ciuda faptului că se referă la o
posibilitate a cetăţenilor de a participa la luarea unor decizii,
anterior acesteia este vorba de luarea măsurilor de instruire şi
educare a cetăţenilor, nicidecum despre o informare a acestora
sau de vreo libertate la accesul privind informaţia de mediu.
Chestiune de terminologie folosită sau de interpretare dată, cert
este că această reglementare legală în vigoare până la
adoptarea, în 1995, a legii noi de protecţie a mediului, nu a fost
luată în considerare şi deci nici aplicată1; principala bază pentru
dreptul la informaţie au constituit-o prevederile Constituţiei din
1991. Astfel, în art. 31 alin.1 al Constituţiei este prevăzut dreptul
persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public,
iar în alin. 2 este prevăzută obligaţia autorităţilor publice, potrivit
competenţelor ce le revin, să asigure informarea corectă a
cetăţenilor, corectitudinea informării opiniei publice fiind o
obligaţie a mijloacelor de informare în masă, publice şi private –
potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol.
Printre primele reglementări legale care se referă strict şi
exclusiv la accesul la informaţia de mediu2 a fost Legea
protecţiei mediului nr. 137/19953 care, în art. 5, litera a)
prevedea că statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un
mediu sănătos, garantând în acest scop accesul la informaţiile
privind calitatea mediului. Odată cu adoptarea Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 91/20024 pentru modificarea şi
completarea Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, aprobată,
1
A se vedea şi Barna BARTHA, România, în “Access to Environmental
Information in Europe” – The Implementation and Implications of Directive
90/313/EEC (on the freedom of access to information on the environment),
Editor Palph E. HALLO, Kluwer Law International, International Environmental
Law and Policy Series, London, 1996, p. 387-394.
2
Pe lângă participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în
probleme de mediu.
3 6
Republicată în M.Of. nr. 70 din 17 februarie 2000. În prezent, Legea nr.
137/1995 a fost abrogată prin OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului,
publicată în M.Of. nr. 1196 din 30 decembrie 2005.
4 9
Publicată în M.Of. nr. 465 din 28 iunie 2002.
34
cu modificări şi completări, prin Legea nr. 294/27.06.20035 s-a
modificat şi cuprinsul art. 5, litera a): “accesul la informaţia privind
mediul, cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute în
legislaţia în vigoare”.6 Textul art. 5 litera a), aşa cum a fost
modificat, reprezintă un exemplu atât de implementare a
legislaţiei comunitare, cât şi de adaptare a legislaţiei existente la
noutăţile legislative. Este vorba, după cum menţionam în paginile
anterioare, atât de necesitatea simţită la nivelul comunitar al
prevederilor legale de a se da o mai bună şi clară precizare unor
termeni ori situaţii reglementate, ca şi de evitarea unor situaţii
înregistrate în jurisprudenţa comunitară, astfel încât să nu
repetăm greşelile sau cazurile de interpretare eronată a
legislaţiei. Mai mult, recent fusese adoptată Legea nr. 544/20017
privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Normele
metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 123/20028, la care ulterior avea să facă trimitere
H.G. nr. 1115/2002 referitoare la accesul la informaţia privind
mediul.
Alte articole din Legea-cadru9 care reglementează în mod
direct sau indirect accesul la informaţie ar fi:
- art. 3, lit. h) “informarea şi participarea publicului la luarea
deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu” –
pentru a lua o decizie corestă, mai întîi trebuie să ai informaţia
necesară. În acest sens, a se vedea şi procedura organizării
dezbaterii publice în cazul unor noi investiţii;
- art. 5, lit. a) “accesul la informaţia privind mediul, cu
respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia
în vigoare”. Vom vedea în cele ce urmează prevederile legale
privind obligativitatea autorităţilor administraţiei publice de a
difuza informaţia din oficiu sau la cerere, precum şi situaţiile în
care anumite informaţii sunt considerate confidenţiale;
5
Publicată în M. Of. nr. 505/14.07.2003.
Acelaşi conţinut are şi art. 5 lit. a) din OUG nr. 195/2005.
7
Publicată în M.Of. nr. 663din 23 octombrie 2001.
8
Publicată în M.Of. nr. 167 din 8 martie 2002.
OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

- art. 5, lit. c) “consultarea în procesul de luare a deciziilor
privind dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea
actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi
programelor”;
- art. 14, al. (4). “titularul activităţii are obligaţia de a informa
autorităţile publice teritoriale competente pentru protecţia
mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de
poluanţi reglementaţi, precumşi cu privire la accidente sau
pericole de accidente”;
În cele ce urmează, sunt menţionate articolele din fosta
Lege nr. 137/1995 privind protecţia mediului, care au
legătură cu accesul la informaţie. Studenţii sunt rugaţi să
identifice aceste reglementări, aşa cum sunt prevăzute în
cadrul OUG 195/2005 (Anexa 1 la prezentul „Îndrumar...”)
- art. 61, lit. c) – “Pentru asigurarea unui mediu de viaţă
sănătos, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, după
caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii … “să
informeze publicul privind riscurile generate de funcţionarea sau
existenţa obiectivelor cu risc pentru mediu şi sănătatea
populaţiei”;
- art. 65, lit. c) şi o): Autoritatea centrală pentru protecţia
mediului (art. 66 -autorităţile publice teritoriale pentru protecţia
mediului îndeplinesc la nivel local) are următoarele atribuţii şi
răspunderi: … “creează sistemul de informare propriu şi
stabileşte condiţiile şi termenii care să permită accesul liber la
informaţii şi participarea publicului la deciziile privind mediul”;
“pune la dispoziţia publicului datele centralizate privind starea
mediului, programele şipolitica de protecţie a mediului”;
- art. 67, lit. a) Pentru exercitarea funcţiilor sale autoritatea
centrală pentru protecţia mediului “solicită informaţiile necesare:
ministerelor, autorităţilor administraţiei publice locale, persoanelor
fizice şi juridice, cu referire la prevederile art. 65 lit. a), b), d), e),
f), h), I), j), l), p), r) şi ])”;
- art. 69, pct. 2 – autoritatăţile administraţiei publice centrale şi
locale sunt obligate: “să asigure pregătirea şi transmiterea către
autorităţile competente pentru protecţia mediului a informaţiilor şi
35
documentaţiei necesare obţinerii avizului pentru planurile şi
programele pentru care este necesară evaluarea de mediu”;
- art. 71, lit. f) – Autoritatea publică centrală pentru sănătate are
următoarele atribuţii şi răspunderi: “colaborează la nivel
central şi local în asigurarea accesului publicului la informaţia
de sănătate în relaţie cu mediul”;
- art. 73 - Autoritatea publica centrala pentru educatie si
cercetare asigura:
a) adaptarea planurilor si programelor de invatamant la toate
nivelurile, in scopul insusirii notiunilor si principiilor de protectia
mediului, pentru constientizarea, instruirea si formarea in acest
domeniu; b) promovarea tematicilor de studii si programe de
cercetare care raspund prioritatilor stabilite de autoritatea
publica centrala pentru protectia mediului; c) elaborarea
programelor educationale in scopul formarii unui
comportament responsabil fata de mediu.” Chiar dacă nu are
legătură directă cu accesul la informaţia privind mediul,
educaţia în sensul cunoaşterii noţiunilor şi principiilor de
protecţie a mediului şi formarea unui comportament
responsabil faţă de mediu, considerăm noi, implică şi o
conştientizare a dreptului şi obligaţiei de a cunoaşte tot ce
poate dăuna mediului, pentru a lua deciziile în cunoştinţă de
cauză.
- art. 80, lit. f) – Protecţia mediului constituie o obligaţie a
tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop: “informează
autorităţile competente şi populaţia, în caz de eliminări
accidentale de poluanţi în mediu sau de accident major”.
Legea nr. 86/20001 prin care este ratificată Convenţia de
la Aarhus, privind accesul la informaţie, participarea
publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme
de mediu, urmată de Hotărârea Guvernului nr. 1115/2002
privind accesul liber la informaţia privind mediul2 am putea
1
Publicată în M.Of. nr. 224 din 22 mai 2000.
2
Publicată în M.Of. nr. 781 din 28 octombrie 2002. Solicitarea şi furnizarea
informaţiei privind mediul se fac cu respectarea prevederilor Legii nr. 544/2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public (art. 3, alin. 1), iar
nemulţumirile sunt soluţionate potrivit Normelor metodologice de aplicare a

afirma că reprezintă căi de acces activ şi pasiv al populaţiei la
informaţia privind mediul; Ordinul Ministrului Apelor şi
Protecţiei Mediului nr. 1182/20021 pentru aprobarea
metodologiei de gestionare şi furnizare a informaţiei privind
mediul deţinută de autorităţile publice pentru protecţia mediului.
Privită din perspectiva populaţiei:
Considerăm cale de acces activ la informaţia
privind mediul reglementarea potrivit căreia, chiar fără
justificarea scopului (H.G.1115/2002, art. 3, alin. 3), orice
persoană fizică sau juridică (numită solicitant – art. 2, alin.
1, pct. 3) se poate adresa cu o cerere compartimentului
specializat de informare şi relaţii publice organizat în
cadrul autorităţii publice (art. 3, alin. 2), care are şi
obligaţia de a pune la dispoziţia solicitantului informaţiile
privind mediul pe care le deţine (art. 3, alin. 3) în termen
de 10 zile de la înregistrarea cererii (art. 5, alin. 1); refuzul
accesului publicului la informaţia privind mediul este
posibil în situaţiile şi condiţiile prevăzute în H.G. nr.
1115/2002 art. 4, alin. 1-3, în termen de 5 zile de la
înregistrarea cererii (art. 5, alin. 3).
Considerăm cale de acces pasiv a populaţiei la
informaţia privind mediul reglementarea potrivit căreia
autorităţile publice pun la dispoziţie informaţiile privind
mediul şi starea acestuia, pe care le deţin din oficiu (H.G.
nr. 1115/2002 art. 3, alin. 3), prin anunţuri (zilnice),
publicaţii periodice şi rapoarte descriptive (anuale) (art.
10).
O altă cale de acces pasiv a populaţiei la informaţia
privind mediul o considerăm a fi cuprinsă în reglementările
referitoare la procedura pentru obţinerea acordului de
mediu: Hotărârea de Guvern nr. 918/20022 privind
procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului
Legii nr. 544/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 (art. 6, alin.
1-2).
1 4
Emis la data de 18 decembrie 2002.
2 5
Publicată în M.Of. nr. 686 din 17 septembrie 2002.
36
şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private
supuse acestei proceduri; Ordinul Ministrului Apelor şi
Protecţiei Mediului nr. 860/202 pentru aprobarea
Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de
emitere a acordului de mediu, la emiterea lui avându-se în
vedere şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 34/20023 privind prevenirea, reducerea şi
controlul integrat al poluării, aprobată şi modificată prin
Legea nr. 645/20024; Ordinul Ministrului Apelor şi
Protecţiei Mediului nr. 863/20025 privind aprobarea
ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru
de evaluare a impactului asupra mediului. Cale de acces
pasiv a populaţiei la informaţia privind mediul reglementată
prin obligaţia titularului unei investiţii de a aduce la
cunoştinţa publicului, prin diverse metode de informare
(prevăzute în Ord. 860/2002, Cap. 3 Informarea şi
participarea publicului la procedura de evaluare a
impactului asupra mediului art. 35-47). În activitatea de
informare a publicului, titularul investiţiei este încurajat în
identificarea publicului interesat şi angajarea unui dialog
direct cu publicul interesat în vederea prezentării
obiectivelor proiectului (art. 35, alin. 2), şi organizează, sub
îndrumarea autorităţii publice competente, dezbaterea
publică în cadrul căreia prezintă raportul la studiul de
evaluare a impactului asupra mediului, conform
prevederilor art. 30-44 (Cap. 3, Secţiunea a 4-a, art. 27,
alin. 2).
Această cale de acces la informaţia privind mediul pe care
am prezentat-o ca fiind pasivă, considerăm că are, reglementată
legal, şi o componentă activă lăsată la latitudinea publicului. Astfel,
chiar dacă titularul proiectului investiţiei are obligaţia de a parcurge
procedura necesară pentru informarea publicului considerat că ar
putea fi interesat, acesta din urmă nu este obligat să participe la
3
Publicată în M.Of. nr. 223 din 3 aprilie 2002.
Publicată în M.Of. nr. 901 din 12 decembrie 2002.
Publicat în M.Of. nr. 52 din 30 ianuarie 2003.

şedinţele de dezbatere publică (art. 43).1 Dacă publicul de
dovedeşte a fi interesat, deci alege calea activă de participare,
poate înainta propuneri justificate privind evaluarea impactului
asupra mediului până la data la care are loc dezbaterea publică a
raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului (art.
40), propuneri pe care titularul proiectului are obligaţia să le
înregistreze în timpul şedinţei de dezbatere publică (art. 44, alin. 1,
litera b) şi pe baza cărora titularul proiectului trebuie să
întocmească o evaluare care să conţină soluţiile de rezolvare a
problemelor semnalate (art. 44, alin. 2). Astfel, informarea
publicului interesat de o investiţie este asigurată înainte de
obţinerea acordului de mediu în vederea demarării ei, dar şi după,
întrucât, la cerere, acordul de mediu este pus la dispoziţia
publicului (art. 46., alin. 3).
Din perspectiva atribuţiilor şi rolului autorităţilor
publice pentru protecţia mediului, în Ordinul MAPM nr.
1182/2002, în capitolul 2 sunt prevăzute mecanismele de acces la
informaţia privind mediul corespunzătoare următoarelor sisteme
(art. 3):
a) un sistem prin care autorităţile publice pentru protecţia
mediului colectează informaţia privind mediul şi o difuzează
publicului din oficiu, asigurând fluxul activ (s.n.) al informaţiei
privind mediul, reglementat în Capitolul 3, secţiunile 1-7;
b) b) un sistem care permite publicului solicitarea şi obţinerea
informaţiei privind mediul de la autorităţile publice pentru
protecţia mediului, asigurând fluxul pasiv (s.n.) al acesteia,
reglementat în Capitolul 4, secţiunile 1-2.
Sigur că procedura, participanţii, drepturile şi obligaţiile
corelative ale celor interesaţi la evaluarea impactului asupra
mediului şi pentru emiterea acordului de mediu ca şi în alte situaţii
în care este necesară informarea publicului sunt mult mai
complexe şi în detaliu prezentate în legislaţie. Intenţia noastră a
1
Ordinul 860/2002, Capitolul 3, art. 43: “Dacă în interval de 90 de minute de la
ora anunţată pentru începerea şedinţei nu se prezintă nici un reprezentant al
publicului, se poate afirma că nu există public interesat de proiectul respectiv
(s.n.), afirmaţie consemnată în procesul-verbal semnat de preşedinte şi de
secretar”.
37
fost doar de a semnala existenţa legislaţiei referitoare la
informarea publicului cu privire la aspectele de mediu, ale căror
categorii sunt menţionate expres în art. 2 din H.G. nr. 1115/2002;
clasificarea şi codificarea acestor informaţii pe domenii,
subdomenii şi tipuri se fac conform anexei A din Ordinul nr.
1182/20022 pentru aprobarea Metodologiei de gestionare şi
furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile
publice pentru protecţia mediului, detalierea lor fiind făcută în
art. 7: a) informaţii privind starea mediului (A)(I-IV); b) informaţia
despre factori, măsuri sau activităţi care afectează sau pot afecta
mediul, analize şi prognoze folosite la luarea deciziei de mediu (B)
(I-VIII); c) informaţia privind starea sănătăţii şi a siguranţei
populaţiei, condiţiile de viaţă, zonele culturale şi construcţiile, în
măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea
elementelor de mediu şi/sau de factorii, activităţile ori
măsurilecuprinse la lit. a) şi b) (C) (I-II).
“Autorităţile publice pun la dispoziţie informaţiile privind
mediul pe care le deţin, din oficiu sau la cererea solicitantului,
fără justificarea scopului în care au fost cerute.” (sublinierea
ns. V.R.) (Cap.2, art. 3, alin. (3) din H.G. nr. 1115/2002).
După cum rezultă din cele de mai sus, ca şi dintr-o analiză
mai profundă a legislaţiei româneşti, se poate observa o foarte
amplă şi detaliată reglementare juridică a accesului liber la
informaţia privind mediul, sub anumite aspecte poate de invidiat
chiar de către statele comunitare.
Desprindem trei situaţii în care publicul poate obţine
informaţie de mediu:
- în situaţia în care autorităţile administrative menţionate de lege
au obligaţia fie de a difuza această informaţie din oficiu, fie să
asigure accesul la informaţie la cererea celor interesaţi;
- în situaţia în care se iniţiază o investiţie şi este nevoie şi de
părerea publicului interesat prin participarea acestuia la
dezbateriea publică şi contribuind, prin părerile exprimate, la
luarea deciziei;
2
Publicat în M.Of.nr. 331 din 15 mai 2003.

- în situaţia adresării justiţiei în probleme de mediu, când
informaţia de mediu trebuie pusă la dispoziţia instanţei de
judecată.
Refuzul unei solicitări privind informaţia de mediu se va
face în scris, în
condiţiile art. 4, pct.7 din Convenţia de la Aarhus şi va cuprinde
motivele acestuia. Situaţiile în care o solicitare de informaţie de
mediu poate fi refuzată sunt prevăzute în:
- art. 4, pct. 3 şi 4 din Convenţia de la Aarhus
“3. O solicitare de informaţie de mediu poate fi refuzată dacă:
a) autoritatea publică căreia îi este adresată solicitarea nu
deţine informaţia respectivă;
b) cererea este vizibil nerezonabilă sau este formulată
într-o manieră prea generală; ori
c) cererea se referă la documente în curs de elaborare
sau priveşte sistemul de comunicaţii interne al
autorităţilor publice, în cazul în care o astfel de excepţie
este prevăzută de legea naţională sau de practica
obişnuită, luându-se în considerare interesul public în
cazul unei asemenea dezvăluiri.
5. O solicitare de informaţie de mediu poate fi refuzată
dacă dezvăluirea acesteia ar afecta în mod negativ:
a) confidenţialitatea procedurilor autorităţilor publice, în
cazul în care o astfel de confidenţialitate este prevăzută
de legislaţia naţională;
b) relaţiile internaţionale, siguranţa naţională sau
securitatea publică;
c) cursul justiţiei, dreptul uneimpersoane de a beneficia de
o judecată dreaptă sau dreptul unei autorităţi publice de
a conduce o anchetă de natură penală sau disciplinară;
d) confidenţialitatea informaţiilor comerciale şi industriale,
în cazul în care aceasta este prevăzută de lege pentru
a proteja un interes economic legitim. În acest context
informaţia privind emisiile care sunt semnificative
pentru protecţia mediului va fi făcută publică;
e) drepturile de proprietate intelectuală;
38
f) confidenţialitatea unor date personale şi/sau a unor
dosare aparţinând unei persoane fizice, atunci când
această persoană nu a consimţit la publicarea
informaţiilor, în cazul în care o astfel de confidenţialitate
este prevăzută de legislaţia naţională;
g) interesele unei terţe părţi care a oferit informaţia cerută
fără ca acea parte să fie pusă sub/sau să existe
posibilitatea punerii sale sub o o bligaţie legală de a
face astfel, în situaţia ăn care această parte nu a
consimţit la publicarea materialului; sau
h) mediul la care se referă informaţia, cum ar fi locurile de
cuibărit al speciilor rare”;
- în Capitolul 2, art. 4 din Hotărîrea Guvernului nr. 1115/2002:
Art. 4. (1) Autorităţile publice pot refuza accesul publicului la
informaţia privind mediul, în cazul în care furnizarea acesteia
afectează:
a) confidenţialitatea procedurilor autorităţilor publice, dacă
este prevăzută de legislaţia în vigoare;
b) relaţiile internaţionale;
c) apărarea, ordinea publică şi siguranţa naţională;
d) subiecte care fac ori au făcut obiectul unei acţiuni
judecătoreşti sau anchete penale ori disciplinare sau
care fac obiectul unor proceduri de investigaţii
preliminare;
e) activităţi comerciale sau industriale pentru care sunt
prevăzute clauze de confidenţialitate, care asigură
protejarea unui interes economic legitim, inclusiv
proprietatea intelectuală;
f) confidenţialitatea unor date personale;
g) interesele unei terţe părţi care a oferit informaţia cerută,
fără ca acea parte să aibă obligaţia legală de a furniza
informaţia şi fără să fi consimţit la publicarea
informaţiei;
h) mediul înconjurător, dacă informaţia solicitată se referă
la documente a căror răspândire ar putea duce la
creşterea posibilităţii de risc asupra mediului;
i) informaţii clasificate ca secret de serviciu”.
 39

Ceea ce considerăm încă a fi carenţial în acest domeniu

sunt, pe de o parte, o mai mare nevoie de sensibilizare la modul
real a populaţiei cu privire la necesitatea efectivă de protecţie sub
toate aspectele a mediului în care trăim, ca şi conştientizarea
populaţiei de dreptul pe care îl are atât la informaţie, cât şi la
participarea efectivă şi activă – garantate legal - la orice investiţie
care se dovedeşte a avea un impact asupra mediului.

Termeni cheie
Informaţia de mediu; elemente de mediu; factori de mediu;
acces pasiv / acces activ la informaţia de mediu; accesul la justiţie
în probleme de mediu.

Întrebări de control şi autoverificare

Parcurgeţi Convenţia de la Aarhus (ratificată prin Legea
nr. 86/2000) şi celelalte acte normative (menţionate în Anexa 2
la “Îndrumar”) referitoare la informaţia privind mediul şi
încercaţi să răspundeţi la întrebările următoare:
1. La ce se referă informaţia de mediu şi pe ce fel de suport
poate fi găsită?
2. Urmăriţi în mass-media informaţiile de mediu. Consideraţi că
sunt suficiente? Cum altfel aţi proceda dacă aţi avea
responsabilităţi în acest domeniu?
3. Care sunt autorităţile administraţiei publice cu atribuţii în
asigurarea informaţiei de mediu?
4. Consideraţi că populaţia este avizată în ceea ce priveşte
dreptul pe care îl are la informaţia de mediu?
5. Cine are dreptul să solicite informaţia de mediu?
6. Care sunt situaţiile în care autorităţile publice pot refuza
accesul publicului la informaţia privind mediul?
7. Încercaţi să solicitaţi o informaţie de mediu de la autoritatea
care o poate deţine, potrivit legii.
8. Parcurgând legislaţia prevăzută în anexa 1 la “Îndrumar”, găsiţi
alte reglementări privind accesul publicului la informaţia de
mediu, participarea la luarea deciziei în probleme de mediu
sau privind accesul la justiţie în probleme de mediu (cel puţin
două).
MODULUL IV - Aspecte speciale privind
protecţia juridică a diferitelor elemente de
mediu (natural/artificial)
În Modulul al IV-lea sunt prezentate reglementările
juridice prin intermediul cărora se realizează protecţia
elementelor din mediul natural, cât şi protecţia mediului
artificial. Unitţile cuprinse în acest modul se referă la:
1. Protecţia juridică a solului şi a subsolului.
2. Protecţia juridică a fondului forestier.
3. Protecţia juridică a apelor.
4. Protecţia juridică a atmosferei.
5. Regimul juridic al ariilor protejate şi a monumentelor
naturii. Protecţia juridică a faunei terestre şi acvatice.
Protecţia juridică a florei.
6. Protecţia juridică a mediului artificial.
7. Regimul juridic al deşeurilor.

Unitatea 1. Protecţia juridică a solului şi a subsolului
(legislaţia de bază; clasificarea terenurilor; importanţa
şi mijloacele juridice ale protecţiei terenurilor agricole;
răspunderea juridică); (noţiunea de subsol;
reglementare legală; poluarea subsolului; atribuţiile
organelor statului, răspunderea juridică)
A. Protecţia juridică a solului
Unul dinte elementele importante ale mediului, ca element
al biosferei, este solul. Este considerat important şi pentru că este
suport şi mediu de viaţă pentru plantele superioare, unul dintre
principalii depozitari ai substanţei vii a uscatului şi ai energiei
potenţiale biotice captate prin fotosinteză, ca şi al celor mai
importante elemente vitale (carbonul, azotul, calciul, fosforul,
potasiul etc.).1 Solul, limitat ca întindere, este foarte important
pentru viaţa pe Pământ, fiind folosit în producţia agricolă pentru
realizarea producţiei vegetale şi animale; reprezintă stratul
superior şi afânat al scoarţei pământeşti în care se dezvoltă viaţa
vegetală şi constituie cea mai importantă componentă a terenurilor
agricole.2
Acesta reprezintă şi principalul mijloc de producţie în
agricultură şi silvicultură. Populaţia globului, sporindu-şi numărul,
necesită şi o cantitate mai mare de alimente. De aceea, s-a impus
în mare măsură şi extinderea suprafeţelor de teren destinate
agriculturii. Pe de altă parte însă, aceasta a necesitat asanarea
unor terenuri mlăştinoase sau defrişarea unor zone împădurite.
Cea de-a doua operaţiune s-a dovedit a fi extrem de păguboasă în
general pentru mediu căci zone întinse defrişate au dezechilibrat
ecosistemele în foarte multe zone de pe glob, întâlnindu-se din
acest motiv situaţii de alunecări de teren sau de deşertizare. În
acest fel, unele zone despădurite nu mai pot fi folosite nici pentru
agricultură.
1 3
Pentru dezvoltări, a se vedea Daniela MARINESCU, op.cit., p. 176-181.
2 4
Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 114.
40
Un alt aspect care dăunează solului este industrializarea
excesivă, motiv pentru care concentraţia emisiilor din atmosferă a
crescut şi, la rândul lor, au influenţat dezvoltatea plantelor fie ele
de cultură, fie flora spontană. De asemenea, fie din cauza unor
accidente, fie prin utilizarea în concentraţii necorespunzătoare a
unor substanţe ca îngrăşăminte chimice, s-au acumulat în sol
substanţe toxice care au tulburat echilibrul acestuia, compromiţând
calitatea terenurilor destinate diferitelor culturi şi, implicit, şi
calitatea recoltelor respective.
Toate acestea fiind observate de oamenii de ştiinţă, pentru
a nu dăuna echilibrelor naturale şi sănătăţii omului, au determinat
reglementarea juridică a protecţiei solului de orice ar putea dăuna
acestuia. Sigur că majoritatea acestor măsuri ţin mai mult de
activitatea desfăşurată în agricultură sau în alte activităţi. Cu toate
acestea, găsim asemenea reglementări şi în Legea-cadru a
protecţiei mediului, ca şi în alte acte normative.
Astfel, OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, în
Capitolul XI, “Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor
terestre”, stabileşte că protecţia acestora, prin măsuri adecvate de
gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului
este obligatorie pentru toţi deţinătorii, cu titlu sau fără titlu3, iar
controlul asupra respectării reglementărilor legale privind protecţia
şi conservarea, ameliorarea şi folosirea judicioasă a solurilor, a
subsolului şi a ecosistemelor terestre se organizează şi se execută
de autorităţi ale administraţiei publice competente, potrivit
dispoziţiilor legale (subl.ns.V.R.).4 Printre aceste alte autorităţi se
numără şi autorităţile centrale pentru agricultură şi silvicultură, ale
căror obligaţii în domeniu fiind enumerate în art. 69 din OUG nr.
195/2005.
De cele mai multe ori, solul este desemnat cu termenul de
teren, care primeşte diferite semnificaţii, în funcţie de destinaţie
sau alte elemente care se află amplasate pe terenurile respective,
acoperit, fără însă a uita că este vorba de diferite categorii de sol.
Art. 2 din Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar -
modificată şi republicată – clasifică terenurile astfel:
“ În funcţie de destinaţie, terenurile sunt:
Art. 65 din OUG nr. 195/2005.
Art. 67 din OUG nr. 195/2005.

a) terenuri cu destinaţie agricolă, şi anume:
• terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole,
pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fâneţele, serele, solariile,
răsadniţele şi altele asemenea -
• cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice,
• păşunile împădurite,
• cele ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice,
• amenajările piscicole şi de îmbunătăţiri funciare,
• drumurile tehnologice şi de exploatare agricolă,
• platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole
• şi terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia
agricolă;
b) terenuri cu destinaţie forestieră, şi anume:
• terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori
administrare silvică,
• terenurile destinate împăduririlor;
• şi cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi -,
dacă sunt cuprinse în amenajamente silvice;
c) terenuri aflate permanent sub ape, şi anume:
• albiile minore ale cursurilor de apă,
• cuvele lacurilor la nivelurile maxime de retenţie,
• fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale;
d) terenuri din intravilan, aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care
sunt amplasate construcţiile, ale amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile
agricole şi forestiere;
e) terenuri cu destinaţii speciale, cum sunt cele folosite pentru:
• transporturile rutiere, feroviare, navale şi aeriene, cu construcţiile şi
instalaţiile aferente
• construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei
electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii,
• pentru exploatările miniere şi petroliere, cariere şi halde de orice fel,
• pentru nevoile de apărare,
• plajele,
• rezervaţiile, monumentele naturale,
• ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea.”
Dintre acestea, vom avea în vedere, în cele ce urmează
doar câteva aspecte
privind protecţia terenurilor destinate agriculturii. Terenurile
acoperite cu păduri vor fi avute în vedere la protecţia juridică a
fondului forestier, iar cele aflate permanent sub ape, vor fi avute în
vedere la protecţia juridică a apelor. Restul nu fac obiectul nostru
de studiu, dar e bine să fie cunoscute.
41
Trei aspecte trebuie avute în vedere din perspectiva
protecţiei terenurilor agricole1, având importanţa lor majoră pentru
procurarea hranei:
1. utilizarea terenului potrivit destinaţiei şi categoriei agricole
(Se vor avea în vedere: art. 44, alin. (6) din Constituţia
României, referitor la “Dreptul de proprietate privată”; Legea nr.
18/1991, republicată, privind fondul funciar, Cap. 6 - Folosirea
terenului pentru producţia agricolă şi silvică, art. 74, 75, 76);
2. situaţiile de schimbare a folosinţei terenurilor, ca şi cele de
scoatere temporară sau definitivă a terenurilor din
circuitul agricol (Legea nr. 18/1991, republicată, Cap. 6 -
Folosirea terenului pentru producţia agricolă şi silvică, art. 77,
78; Cap. 7 – Folosirea temporară sau definitivă a terenurilor în
alte scopuri decât producţia agricolă şi silvică, art. 92, alin. (3)-
(6), art. 93, art. 94, art. 96);
3. situaţiile care privesc menţinerea sau îmbunătăţirea
calităţii solului, prin amenajări de îmbunătăţiri funciare
(conform prevederilor Legii nr. 84/1996, privind îmbunătăţirile
funciare); prin asolamente (sau rotaţia culturilor agricole);
protecţia terenurilor agricole prin diverse lucrări de amenajare,
prin constituirea terenurilor degradate în perimetre de
ameliorare (conform art. 82, 83, 85, 86, 87, 88 din Legea nr.
18/1991 privind fondul funciar, republicată; a se vedea în acest
sens şi H.G. nr. 786 din 30 decembrie 1993 pentru aprobarea
“Regulamentului privind stabilirea grupelor de terenuri care
intră în perimetrele de ameliorare, precum şi componenţa,
funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialişti, constituite
pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare”2; prin lucrări de
împădurire, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.
81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin
1
În august 2004, din totalul de teren agricol reprezentând 14,8 milioane hectare,
aproximativ 70%, adică aproape 10 miliane de hectare aparţin unor exploataţii
agricole de până la 10 hectare, conform Traian LAZĂR, Asolamentul dă viaţă
pământului!, în Revista “Agro Terra”, anul II, nr. 8/august/2004, p. 21. .
2
Publicat în M.Of. nr. 48 din 24 februarie 1994.

împădurire a terenurilor degradate.1; prin înfiinţarea perdelelor
forestiere de protecţie prevăzute de Legea nr. 289/20022.
În funcţie de gradul de degradare a solului, pot fi aplicate
diferite tehnici fie pentru menţinerea calităţilor solului, fie pentru
refacerea, recuperarea calităţilor acestuia, pentru redarea lui în
folosinţă potrivit categoriei de teren din care face parte.
1. Art. 44 al Constituţiei României3, referitor la “Dreptul
de proprietate privată”, în
alineatul 6 prevede: “Dreptul de proprietate obligă la respectarea
sarcinilor privind protecţia mediului şi asugurarea bunei vecinătăţi,
precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau
obiceiului, revin proprietarului”. Respectarea sarcinilor privind
protecţia mediului şi respectarea celorlalte sarcini care revin
proprietarului, potrivit legii sau obiceiului, le considerăm aici, din
perspectiva protecţiei solului, în sensul prevăzut în art. 74 din
Legea nr. 18/19914 privind fondul funciar: “Toţi deţinătorii de
terenuri agricole sunt obligaţi să asigure cultivarea acestora şi
protecţia solului”. Mai mult, observăm că Legea nr. 18/1991 nu se
referă doar la proprietari, ci la toţi deţinătorii de terenuri agricole. În
acest sens, Legea nr. 18/1991, în articole diferite, reglementează
modalitatea de atenţionare a proprietarilor, respectiv altor
deţinători de terenuri, prin somaţie şi sancţiunile aplicate în caz de
nerespectare a obligaţiei de a folosi terenul agricol potrivit
destinaţiei. Art 75 al Legii fondului funciar prevede că, în cazul
în care proprietarii de terenuri care nu îşi îndeplinesc obligaţiile
prevăzute la art. 74 vor fi somaţi de către primărie să-şi execute
aceste obligaţii. În cazul în care cei astfel atenţionaţi nu dau curs
somaţiei în termenul stabilit de primar, din motive care le sunt
imputabile, prin dispoziţia primarului, vor fi sancţionaţi cu plata
anuală a unei sume stabilite pe hectar, în funcţie de categoria de
1
Publicată în M.Of. nr. 313 din 27 august 1998. O.G. nr. 81/1998 a fost
aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 107 din 16 iunie 1999
(publicată în M.Of. nr. 304 din 29 iunie 1999).
2
Publicată în M.Of. nr. 338 din 21 mai 2002.
3 6
Conform modificărilor şi renumerotării articolelor în urma referendumului din
2003.
4
Legea fondului funciar nr. 18/1991 a fost republicată în M.Of. nr. 1 din 5
ianuarie 1998.
42
folosinţă a terenului. Art 76 al aceleiaşi legi se referă la
deţinătorii de terenuri atribuite în folosinţă în condiţiile Legii
fondului funciar, care, în cazul în care nu îşi îndeplinesc obligaţiile
prevăzute la art. 74 vor fi somaţi în acest sens, iar dacă nu dau
curs somaţiei, la sfârşitul anului în curs vor pierde dreptul de
folosinţă asupra terenului.
2. Pot exista situaţii în care din varii motive terenurilor
agricole să li se schimbe categoria de folosinţă sau să fie scoase
temporar sau definitiv din circuitul agricol, toate acestea fiind
reglementate legal, astfel:
2.1. potrivit art. 77 din Legea fondului funciar, “schimbarea
categoriei de folosinţă a terenurilor arabile ale persoanelor
juridice, în alte categorii de folosinţă agricolă, se poate face cu
avizul organelor agricole de specialitate judeţene”, în anumite
cazuri.5 Art. 78 al. (1) se referă la situaţia în care pentru
schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor arabile, altele6
decât cele prevăzute în art. 77, deţinute de persoane juridice în
care statul deţine majoritatea acţiunilor, va trebui aprobată de
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.7 Dacă
persoanele juridice trebuie să obţină aviz sau aprobare pentru
schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor agricole, potrivit
art. 78, al. (2) persoanele fizice care le deţin în proprietate au doar
obligaţia ca, în 30 de zile de la data la care a avut loc această
operaţiune, să comunice modificarea intervenită oficiului de
cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol judeţean.
Nerespectarea acestor obligaţii legale privind schimbarea
5
Aceste cazuri sunt enumerate de art. 77 al Legii fondului funciar, la literele a)-
e): a) terenurile arabile situae în zonele de deal …, pot fi transformate în
plantaţii viticole şi pomicole; b) terenurile arabile din zonele de şes…, pot fi
transformate în plantaţii viticole şi pomicole; c) terenurile arabile cu soluri
nisipoase pot fi amenajate şi transformate în plantaţii viticole şi pomicole; d)
terenurile înregistrate la arabil, situate în zonele de deal şi munte pe pante
nemecanizabile… se pot amenaja şi transforma în păşuni şi fâneţe; e) terenurile
arabile situate în albiile râurilor şi a Dunării…, pot fi amenajate în bazine
piscicole.
Adică: păşuni, fâneţe, vii şi livezi.
7
În Legea nr. 18/1991 republicată în 1998, era vorba de Ministerul Agriculturii
şi Alimentaţiei, în 2004 denumirea era de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi
Dezvoltării Rurale.

categoriei de folosinţă a terenurilor de la superioară la inferioară şi
cele privind folosirea definitivă sau temporară a terenurilor agricole
în alte scopuri decât pentru producţia agricolă, potrivit prevederilor
art. 111 din legea fondului funciar, sunt considerate contravenţii.
Distincţia dintre obligaţiile persoanelor juridice şi persoanelor fizice
se reflectă şi în sancţiunile stabilite pentru nerespectarea acestora,
prin stabilirea de amenzi în sume diferite, potrivit art. 112, lit. a) şi
art. 113, lit. a).1 În situaţia în care terenul agricol constituie zonă
de protecţia a monumentelor, schimbarea folosinţei acestuia se
poate face numai cu avizul Comisiei naţionale a monumentelor,
ansamblurilor şi siturilor istorice (art. 78, al. (4).
2.2. Folosirea temporară sau definitivă a unor terenuri
agricole în alte scopuri decât producţia agricolă se face numai
în condiţiile Legii nr. 18/19912 şi doar pe baza aprobării obţinute
din partea organelor prevăzute de lege3, după ce, în prealabil, şi-
au dat acordul şi deţinătorii de terenuri4, iar în caz de refuz
nejustificat, hotărârea instanţei de judecată poate înlocui
consimţământul acestora5.
Scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenurilor
1
La data repubicării Legii nr. 18/1991, în 1998, amenda prevăzută în art. 112, lit.
a) pentru persoanele fizice era stabilită amenda de la 500.000 lei la 1.000.000
lei, iar în art. 113, lit. a) pentru persoanele juridice era stabilită amenda de la
5.000.000 lei la 10.000.000 lei.
2
Conform art. 90 din Legea nr. 18/1991 republicată.
3
Conform art. 94 din Legea nr. 18/1991 republicată, se aprobă : “a) de organele
agricole judeţene, prin oficiul de cadastru agricol şi organizarea teritoriului
agricol judeţean sau al municipiului Bucureşti, pentru terenurile de până la 1 ha.
Aprobarea pentru orice extindere a acestei suprafeţe de teren se dă de către
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale; b) de Ministerul
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru terenurile agricole în
suprafaţă de până la 100 ha; c) de Guvern pentru terenurile agricole a căror
suprafaţă depăşeşte 100 ha”.
4 7
Conform art. 96, alin. (1) din Legea nr. 18/1991, “aprobarea prevăzută la art. 94
şi 95 este condiţionată de acordul prealabil al deţinătorilor de terenuri”.
5
Conform art. 96 al. (2) din Legea nr. 18/1991, “Refuzul nejustificat al
deţinătorului terenului de a-şi da acordul prevăzut la alin. (1) va putea fi
soluţionat de instanţa de judecată, hotărârea acesteia înlocuind consimţământul
celui în cauză”.
43
agricole din extravilan6, de clasa I şi a II-a de calitate7, se face la
propunerea consiliilor locale, prin hotărâre a Guvernului şi cu
avizul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Persoanele fizice sau juridice solicitante trebuie să plătească o
taxă din care se constituie Fondul de ameliorare a fondului funciar,
aflat la dispoziţia Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi a Dezvoltării
Rurale şi a Ministerului Protecţiei Mediului şi Apelor.
Pentru scoaterea temporară a terenurilor din producţia
agricolă8, titularul aprobării este obligat să depună o garanţie în
bani egală cu taxa prevăzută pentru scoaterea definitivă a
terenurilor din circuitul agricol, într-un cont special al Fondului de
ameliorare al fondului funciar. După îndeplinirea obligaţiilor
prevăzute privind redarea terenului în circuitul agricol, confirmarea
de către organele judeţene agricole şi a proprietarului terenului,
titularul aprobării va primi garanţia depusă, împreună cu dobânda
bancară corespunzătoare perioadei de depozit. Dacă la două
termene succesive, stabilite de organul agricol de specialitate,
titularul aprobării nu execută lucrările la calitatea stabilită, întreaga
garanţie va rămâne în Fondul de ameliorare a fondului funciar.
3. situaţiile care privesc menţinerea sau îmbunătăţirea
calităţii solului, prin asolamente; prin amenajări de
îmbunătăţiri funciare; protecţia terenurilor agricole prin diverse
lucrări de amenajare; prin constituirea terenurilor degradate în
perimetre de ameliorare; prin înfiinţarea perdelelor forestiere
de protecţie. În funcţie de gradul de degradare a solului, pot fi
aplicate diferite tehnici fie pentru menţinerea calităţilor solului, fie
pentru refacerea, recuperarea calităţilor acestuia, pentru redarea
lui în folosinţă potrivit categoriei de teren din care face parte.
3.1. Pentru ca terenurile agricole să-şi păstreze
complexitatea substanţelor pe care le conţin şi pentru a se putea
asigura şi calitatea lor de autoreglare9, în vederea asigurării
6
Conform, art. 92, alin. (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 18/1991 republicată.
Conform art. 92, alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, alături de aceste
clase de terenuri, sunt luate în calcul şi cele amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri
funciare, precum şi cele plantate cu vii şi livezi, prin extinderea intravilanului
localităţilor.
8
Conform art. 93 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată.
9
Specialiştii consideră pământul ca fiind “un organism viu care se autoreglează”.

condiţiilor de productivitate şi de calitate a produselor agricole şi
agroalimentare, acestea trebuiesc exploatate potrivit unor reguli
tehnice, tehnologice, biotehnologice şi organizatorice foarte bine
definite şi respectate. Unul dintre procedeele recomandate a fi
utilizate pentru atingerea obiectivelor de mai sus îl reprezintă
asolamentele1 sau rotaţia culturilor agricole.2 Pentru realizarea
unui asolament raţional, trebuie cultivate cel puţin 6-7 culturi (de
exemplu, în cultura plantelor de câmp: grâu, porumb, orz, floarea
soarelui, sfeclă-de-zahăr, leguminoase, cum sunt, trifoi, lucernă,
mazăre, soia, şi altele; culturi furajere etc.).
3.2. Conform art. 79, alin. (1) din Legea nr. 18/1991,
republicată: “Protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin
lucrări de prevenire şi de combatere a proceselor de degradare şi
poluare a solului provocate de fenomene naturale sau cauzate de
activităţi economice şi sociale”. În acest sens, se vor întocmi studii
şi proiecte, corelate cu cele de amenajare şi organizare a
teritoriului, de către organe de cercetare şi proiectare specializate.
Aceste proiecte vor fi executate de către deţinătorii terenurilor sau
de către unităţi specializate pentru asemenea lucrări.3 În limita
alocaţiei bugetare alocate, statul sprijină realizarea lucrărilor de
protecţie şi ameliorare a solului.
Art. 87 din Legea nr. 18/1991 prevede că, în situaţia în care
deţinătorii de terenuri degradate, chiar dacă acestea nu sunt
cuprinse în perimetre de ameliorare, doresc, din proprie iniţiativă,
să facă înierbări, împăduriri, corectare a reacţiei solului sau alte
lucrări de ameliorare pe terenurile lor, statul le va pune la
1 pentru încadrarea grupelor de terenuri în perimetre de ameliorare
Pentru detalii în acest sens, a se vedea şi Traian LAZĂR, Asolamentul dă viaţă
pământului, în Revista “Agro Terra”, anul II, nr. 8/august/2004, p. 21. Pentru a
organiza asolamentul, exploataţiile agricole trebuie să aibă dimensiuni optime,
adică aproximativ 250-300 ha sau mai mult. În condiţiile în care, în urma
reformei fondului funciar, majoritatea gospodăriilor agricole se situează sub 10
hectare, este dificilă organizarea asolamentelor necesare.
2
Dacă astăzi se recurge la asolamente, la utilizarea unor substanţe care să
hrănească pământurile de cultură, pentru obţinerea de recolte sănătoase, nu
trebuie uitat că una dintre primele reguli de utilizare optimă a terenurilor agricole
a fost folosită de iudei, prin intermediul “anului sabatic”; acesta însemna că tot al
şaptelea an pământul nu era cultivat, lăsându-l să se refacă.
3 8
Conform art. 79, alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar,
republicată.
44
dispoziţie gratuit4 materialul necesar5, amendamente şi asistenţă
tehnică pentru executarea acestor lucrări.
3.3. Prin Legea nr. 84/19966 sunt reglementate
amenajările de îmbunătăţiri funciare, care sunt “lucrări
complexe de construcţii hidrotehnice şi agropedoameliorative, de
prevenire şi înlăturare a acţiunilor factorilor de risc, secetă, exces
de apă, eroziunea solului şi inundaţii pe terenurile cu destinaţie
agricolă sau silvică, având ca scop valorificarea capacităţii de
producţie a terenurilor şi a plantelor şi introducerea în circuitul
economic a terenurilor neproductive”7.
Amenajările de îmbunătăţiri funciare, prin efectul lor,
contribuie la protecţia şi ameliorarea mediului.8 Tipurile de lucrări
care intră în categoria amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, cum
ar fi cele de construcţii, de instalaţii şi dotări aferente, sunt
enumerate în art. 2, alin. (1) al Legii nr. 84/1996: îndiguiri şi
regularizări ale cursurilor de apă; amenahări de irigaţii, orezării,
pentru aprovizionarea controlată a solului şi a plantelor cu cantităţi
necesar de apă; amenajări de drenaj şi de desecare; amenajări
de combatere a eroziunii solului şi de ameliorare a terenurilor
afectate prin alunecări; amenajări pedoameliorative pe terenurile
sărăturate; amenajări silvice de înfiinţare a perdelelor forestiere de
protecţie a terenurilor agricole şi a plantaţiilor erozionale(după cum
vom vedea şi în cele ce urmează).
3.4. Terenurile degradate şi poluate care şi-au pierdut, total
sau parţial, capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau
silvice, vor fi constituite în perimetre de ameliorare.9 Propunerile
se fac pe baza situaţiilor întocmite de comune, oraşe, municipii,
înaintate Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar
4
Materialele primite în aceste condiţii trebuie să fie utilizate în vederea scopului
pentru care au fost cerute, în caz contrar, beneficiarii vor trebui să plătească
contravaloarea lor.
5
Adică: sămânţă de ierburi, puieţi.
6
Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 84/1996 a fost publicată în M.Of. nr. 159 din
24 iulie 1996.
7
Conform art. 1, alin. (1) din Legea nr. 84/1996 privind îmbunătăţirile funciare.
Conform art. 1, alin. (3) din Legea nr. 84/1996 privind îmbunătăţirile funciare.
9
Conform art. 82 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată.

delimitarea acestora în perimetre de ameliorare se face de către
comisii de specialişti, potrivit atribuţiilor lor legale şi pe baza
reglementărilor legale privind grupele de terenuri care intră în
perimentrele de ameliorare.1 Perimetrele de ameliorare sunt,
aşadar, terenuri degradate şi poluate, care şi-au pierdut total sau
parţial capacitatea de producţie şi asupra cărora trebuiesc
executate lucrări de amenajare, punere în valoare, de consolidare
a terenului, pe baza unor proiecte de ameliorare.
Importanţa pe care statul o acordă refacerii terenurilor
degradate prin intermediul perimetrelor de ameliorare se
desprinde, printre altele, şi din obligaţia deţinătorilor de a a pune la
1
A se vedea în acest sens şi H.G. nr. 786 din 30 decembrie 1993 pentru
aprobarea “Regulamentului privind stabilirea grupelor de terenuri care intră în
perimetrele de ameliorare, precum şi componenţa, funcţionarea şi atribuţiile
comisiilor de specialişti, constituite pentru delimitarea perimetrelor de
ameliorare” (Publicat în M.Of. nr. 48 din 24 februarie 1994).
Art. 2 al “Regulamentului” enumeră grupele de terenuri care, în înţelesul Legii
fondului funciar nr. 18/1991 sunt considerate degradate: “terenurile care prin
eroziune, poluare sau prin acţiunea altor factori antropici şi-eu pierdut total sau
parţial capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau silvice, şi anume: a)
terenuri cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă, indiferent de
folosinţă; b) terenuri cu eroziune în adâncime (ogaşe, ravene, torenţi); c) terenuri
afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi curgeri noroiase; d) terenuri
nisipoase expuse erodării de către ape sau vânt; e) terenuri cu aglomerări de
pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de aluviuni torenţiale; f) terenuri
cu exces permanent de umiditate şi mlaştini; g) terenuri sărăturate şi acide; h)
terenuri poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe; i) terenuri ocupate cu
halde miniere, deşeuri industriale şi/sau menajere, gropi de împrumut; j) terenuri
neproductive; k) terenuri cu biocenoze afectate sau distruse”.
Art. 3 al “Regulamentului” prevede că în componenţa comisiei de specialişti
intră: “- primarul localităţii, ca preşedinte al comisiei; - reprezentantul Camerei
agricole; - reprezentantul filialei silvice sau al ocolului silvic; - reprezentantul
Oficiului de cadastru şi organizare a teritoriului; - reprezentantul Agenţiei pentru
protecţia mediului; - reprezentantul sectorului de îmbunătăţiri funciare; - pentru
situaţii deosebite şi grave de degradare va participa şi un specialist în domeniu,
reprezentant, după caz, al Comisiei geologice a Academiei Române, al
Companiei Naţionale “Apele Române”, al Oficiului de studii pentru pedologie şi
agrochimie, precum şi al altor instituţii similare; - proprietarii terenurilor
egradate care fac obiectul constituirii perimetrului de ameliorare; - secretarul
consiliului local, care îndeplineşte funcţia de secretar al comisiei”.
45
dispoziţie terenurile constituite în perimetre de ameliorare, în
vederea aplicării măsurilor şi lucrărilor prevăzute în proiectul de
ameliorare.
Potrivit legii, şi după cum reiese şi din componenţa comisiei
de specialişti, proprietarul terenului fiind membru al acesteia la
constituirea terenului în perimetru de ameliorare, el trebuie să-şi
dea acordul în acest sens. Dacă însă proprietarul nu este de
acord, primăria va face propuneri prefecturii, care va decide dacă
terenul respectiv trebuie sau nu inclus în perimetru de ameliorare.
Dacă da, consiliul local este obligat fie să-I atribuie în folosinţă,
titularului terenului în cauză, pe toată durata cât vor dura lucrările
de ameliorare, o suprafaţă de teren corespunzătoare; în situaţia în
care statul nu dispune de teren în localitatea respectivă, iar
proprietarul nu este de acord să primească un alt teren la distanţă
mai mare, se va aplica procedura de expropriere pentru cauză de
utilitate publică, potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994.2
3.5. În situaţia în care trenurile degradate sunt inapte
pentru folosinţe agricole, sau sunt neproductive, indiferent de
forma de proprietate, în vederea protejării solului, refacerii
echilibrului hidrologic şi îmbunătăţirii condiţiilor de mediu, aceste
terenuri pot fi ameliorate prin lucrări de împădurire, potrivit
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 81/1998 privind unele
măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor
degradate.3 Pentru ca terenurile degradate şi cele neproductive să
poată fi ameliorate prin împădurire, acestea trebuie constituite în
perimetre de ameliorare.4 Enumerarea tipurilor de terenuri
degradate5 este preluată întocmai din H.G. nr. 786/1993.6 În
2
Conform art. 83 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată.
3
Publicată în M.Of. nr. 313 din 27 august 1998. O.G. nr. 81/1998 a fost
aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 107 din 16 iunie 1999
(publicată în M.Of. nr. 304 din 29 iunie 1999).
4
Conform art. 4 din O.G. nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea
prin împădurire a terenurilor degradate, aprobată prin Legea nr. 107/1999.
5
Art. 2 din O.G. nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin
împădurire a terenurilor degradate, aprobată prin Legea nr. 107/1999.
6
Prin H.G. nr. 786/1993 s-a aprobat “Regulamentul privind stabilirea grupelor
de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare, precum şi componenţa,
funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialişti, constituite pentru delimitarea
perimetrelor de ameliorare”.

vederea efectuării lucrărilor de împădurire pe terenurile degradate,
acestea vor fi preluate1, de către Regia Naţională a Pădurilor
“Romsilva”, şi vor fi înscrise în amenajamentele silvice, devin parte
a fondului forestier naţional proprietate publică a statului şi se
supun regimului silvic.2 Terenurile constituite în perimetre şi
propuse a fi ameliorate prin împădurire vor fi scoase din evidenţa
terenurilor cu folosinţe agricole productive sau a terenurilor
neproductive şi vor fim înregistrate ca “terenuri neproductive
destinate a fi împădurite”.3
3.6. O altă posibilitate legală de protecţie a solului este cea
prevăzută de Legea nr. 289/20024, privind perdelele forestiere de
protecţie. Perdelele forestiere de protecţie sunt formaţiuni cu
vegetaţie forestieră, înfiinţate prin plantare, cu lungimi diferite şi
lăţimi relativ înguste, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de
altele sau faţă de un obiectiv, cu scopul de a-l proteja împotriva
efectelor unor factori dăunători.5 Înfiinţarea perdelelor forestiere de
protecţie în România reprezintă o cauză de utilitate publică6, şi
constituie bun de interes naţional, putând fi, după caz, proprietate
publică sau privată7. În ceea ce priveşte protecţia solului, vom lua
în considerare aici două tipuri de perdele de protecţie: cele pentru
protecţia terenurilor agricole şi cele antierozionale.8 Perdelele
1
Conform prevederilor art. 8, 9, 10, 11 din O.G. nr. 81/1998 privind unele
măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, aprobată prin
Legea nr. 107/1999.
2
Conform art. 20 din O.G. nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea
prin împădurire a terenurilor degradate, aprobată prin Legea nr. 107/1999.
Pentru regimul silvic, a se vedea infra, Unitatea 2. Protecţia juridică a fondului
forestier.
3 10
Conform prevederilor art. 7 din O.G. nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru
ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, aprobată prin Legea nr.
107/1999.
4
Publicată în M.Of. nr. 338 din 21 mai 2002.
5
Conform art. 1 din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie.
6
Conform art. 4, alin. (1) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de
protecţie.
7
Conform art. 3, alin. (1) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de
protecţie.
8 13
Conform art. 2 din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie,
perdelele forestiere de protecţie sunt de următoarele tipuri: “a) pentru protecţia
46
forestiere de protecţie a terenurilor agricole se înfiinţează în
zonele din Câmpia Română, Câmpia Tisei, Lunca Dunării şi
Podişul Dobrogei, afectate frecvent de fenomene de secetă.9
Perdelele forestiere antierozionale se realizează în toate zonele
ţării, pe terenuri aflate în diferite grade de degradare.10 Întrucât
gospodărirea perdelelor forestiere de protecţie se realizează prin
intermediul unor norme tehnice silvice11 , iar titularii acestora au
obligaţii similare sau identice cu proprietarii de fond forestier, vom
dezvolta aceste aspecte în capitolul respectiv.12
Răspunderea juridică pentru încălcarea normelor
privitoare la protecţia solului
Atât Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar13, republicată,
cât şi Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, modificată14,
prevăd atragerea, în cazul nerespectării prevederilor lor,
răspunderii civile, contravenţionale sau penale, după caz.
Astfel, Legea nr. 18/1991, republicată, încadrează faptele
fie ca infracţiuni ori contravenţii, prevăzând felul şi limitele
sancţiunilor care pot fi aplicate. În cele ce urmează ne vom opri
doar la cele care au legătură cu disciplina noastră:
terenurilor agricole contra factorilor climatici dăunători şi pentru ameliorarea
condiţiilor climaterice din perimetrul apărat; b) antierozionale, de protejare a
solului supus fenomenelor de eroziune; c) pentru protecţia căilor de comunicaţie
şi de transport, în special împotriva înzăpezirilor; d) pentru protecţia digurilor şi
a malurilor contra curenţilor, viiturilor, gheţii şi altele; e) pentru protecţia
localităţilor şi a diverselor obiective economice şi sociale”.
9
Conform art. 7, alin. (1) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de
protecţie.
Conform art. 7, alin. (2) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de
protecţie. Procedura de identificare a terenurilor degradate se realizează potrivit
prevederilor OG nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin
împădurire a terenurilor degradate (Publicată în M.Of. nr. 313 din 27 august
1998), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/1999 (Publicată în
M.Of. nr. 304 din 29 iunie 1999).
11
Conform art. 11 din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de
protecţie.
12
Infra, Unitatea 2. Protecţia juridică a fondului forestier.
În Capitolul 9. Sancţiuni, art. 106 din legea nr. 18/1991.
14
În Capitolul 5. Sancţiuni, art. 82 din Legea nr. 137/1995, modificată.

- art. 107 consideră ca infracţiunea de distrugere (pedepsită
potrivit prevederilor Codului penal) = degradarea terenurilor
agricole şi silvice, …, distrugerea şi degradarea culturilor
agricole, a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare…
- art. 111 – constituie contravenţii la normele privind evidenţa,
protecţia, folosirea şi ameliorarea terenurilor agricole sau
silvice următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de
condiţii, încât, potrivit legii penale constituie infracţiuni: aceste
contravenţii sunt menţionate la literele a), b), d), e), f), g), h).
Coroborat cu art. 111, lit. d), se va aplica şi prevederea
art. 101, alin. (2). Vezi şi art. 5, alin. (4) din OG nr. 2/2001,
privind regimul juridic al contravenţiilor.
- art. 112-113 prevăd cuantumul acestor amenzi, şi cele care se
aplică persoanelor juridice şi fizice, iar art. 114 (1) sunt
prevăzute persoanele care pot constata aceste contravenţii şi
aplica sancţiunile: specialiştii împuterniciţi în acest scop de
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, de
Ministerul Apelor şi protecţiei Mediului, de împuterniciţii
prefectului şi specialiştii împuterniciţi de directorul general al
direcţiei generale pentru agricultură şi alimentaţie sau, după
caz, de directorul general al inspectoratului silvic judeţean,
precum şi de către primar.
- art. 114, alin. (2) prevede că prin actul de constatare se
dispune cu privire la suportarea pagubelor de către cei vinovaţi
şi, după caz, restabilirea situaţiei anterioare.
Legea nr. 137/1995, modificată, prevedea următoarele:
- art. 83, alin. 1 – constituie contravenţii încălcarea următoarelor
prevederi de lege:
- lit. f) – privind obligaţiile proprietarilor şi deţinătorilor
de terenuri cu orice titlu sau fără titlu, menţionate la art. 52,
lit. a)-d);
- lit. p) – privind obligaţiile persoanelor fizice şi
juridice prevăzute la art. 54, lit. b).
Studenţii sunt rugaţi să identifice aceste prevederi în
actuala OUG nr. 195/2005 (vezi Anexa 1 la prezentul
„Îndrumar...”)
A se vedea în acest sens şi prevederile art. 111, lit. d),
prevederea art. 101, alin. (2) din Legea nr. 18/1991 Coroborat
47
cu art.). Vezi şi art. 5, alin. (4) din OG nr. 2/2001, privind
regimul juridic al contravenţiilor.
- lit. u) referitor la obligaţiile persoanelor fizice şi
juridice privind refacerea cadrului natural şi/sau
conservarea naturii, conform celor prevăzute la art. 53, lit.
f) şi g) şi art. 54, lit. b);
- art. 83, alin. 2 prevede cuantumul amenzilor în
funcţie de persoana căreia i se aplică (fizică sau juridică);
alin. 4 prevede modalitatea de plată a amenzii; art. 5
reglementează destinaţia sumelor achitate ca amendă: o
cotă de 75% - la bugetul statului, restul de 25% - revine
autorităţii din care face parte agentul constatator (vezi în
acest sens, şi art. 14, alin. 3).
Legea nr. 84/1996 privind îmbunătăţirile funciare prevede,
de asemenea, faptele care constituie infracţiuni şi cele care
constituie contravenţii:
- art. 30 - infracţiunea de distrugere, pedepsită conform art. 217
Cod penal = distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
nefuncţionare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare sau
împiedicarea accesului la conservarea sau salvarea acestora;
- art. 31, alin. (1) – “Constituie contravenţii la normele privind
proiectarea, executarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi
protecţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare următoarele
fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit
legii penale, să fie considerate infracţiuni”: urmează
enumerarea unor asemenea fapte la literele a) – q).
O.G.nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea
prin împădurire a terenurilor degradate, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 107/1999, prevede următoarele:
- infracţiuni:
- art. 151 - împiedicarea sub orice formă de către persoanele
fizice a executării programelor de împădurire aprobate;
1
Aşa cum a fost modificat prin pct. 17 din Legea nr. 107/1999 pentru aprobarea
O.G. nr. 81/1998.

- art. 15.11 - distrugerea plantaţiilor silvice înfiinţate în
perimetrele de ameliorare se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 2 ani;
- contravenţii:
- art. 15.22 - păşunatul în terenurile degradate împădurite,
constituite în perimetrele de ameliorare potrivit prezentei
ordonanţe
Considerăm tot ca o sancţiune prevederea art. 19, alin.
3
(2) : “În cazurile în care persoanele fizice şi juridice, care deţin
terenuri degradate proprietate privată, nu sunt de acord cu
executarea lucrărilor de ameliorare în condiţiile prevăzute de
prezenta ordonanţă, Guvernul, la propunerea ministerelor
interesate, va supune Parlamentului exproprierea prin lege, în
regim de urgenţă, pentru utilitate publică, a terenurilor respective.”4
Întrucât Guvernul reactualizează prin hotărâri de guvern
cuantumul amenzilor aplicate în caz de nerespectare a
reglementărilor legale, nu am meţionat aceste sume prevăzute
legal, întrucât se pot modifica până la data examenului. Acelaşi
lucru este valabil şi pentru celelalte capitole.
B. Protecţia juridică a subsolului
Parte componentă a teritoriului de stat, subsolul reprezintă
spaţiul fizic situat sub sol. Este considerat ca un con neregulat, cu
vârful în centrul Pământului şi cu baza la suprafaţa acestuia,
constituită din sol. 5
Unul dintre factorii deosebit de importanţi ai creşterii
economice, ai dezvoltării generale, îl constituie resursele naturale
1
Introdus prin pct. 18 din Legea nr. 107/1999 pentru aprobarea O.G. nr. 81/1998.
2 6
Introdus prin pct. 18 din Legea nr. 107/1999 pentru aprobarea O.G. nr. 81/1998.
3
Aşa cum a fost modificat prin pct. 20 din Legea nr. 107/1999 pentru aprobarea
O.G. nr. 81/1998.
4
Precizăm că în textul iniţial al ordonanţei se preciza exproprierea “cu
prevederea unor măsuri compensatorii”. Fie legiuitorul consideră această măsură
ca o sancţiune, fie s-a bazat pe reglementările în vigoare privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică.
5
Conform C.L. POPESCU, Regimul constituţional al subsolului României, în
Revista “Dreptul” nr. 3/1995, p. 7.
48
ale subsolului.6 Şi aceasta deoarece materiile prime minerale
sunt limitate cantitativ şi nu se regenerează; mai mult, în ultimele
decenii au scăzut atât de mult, în timp ce necesităţile omenirii sunt
pe zi ce trece mai mari, încât, pe de o parte, se acţionează pe
principiul dezvoltării durabile, care înseamnă şi mari economii,
recuperare, refolosire etc., şi, pe de altă parte, se acţionează spre
descoperirea unor înlocuitori ai acestor materii prime.
Dacă în Constituţia din 1991, art. 135. Proprietatea, alin. 4
prevedea că “Bogăţiile de orice natură ale subsolului…, resursele
naturale ale zonei economice şi ale platorului continental…, fac
obiectul exclusiv al proprietăţii publice”, devenit art. 1367, prevede
în alin. (3): “Bogăţiile de interes public ale subsolului, …, resursele
naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi
alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al
proprietăţii publice”. Iată deci că nu orice bogăţie a subsolului, ci
doar cele considerate de interes public fac parte din proprietatea
publică. Deducem şi faptul că în fiecare situaţie în parte, legiuitorul
se va pronunţa în acest sens.
Anterior modificărilor aduse Constituţiei, în martie 2003, a
fost adoptată Legea minelor nr. 85/20038 care, în art. 1 prevede:
“Resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al
platoului continental în zona economică a României din Marea
Neagră, delimitate conform principiilor dreptului internaţional şi
reglementărilor din convenţiile internaţionale la care România este
parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului
român”. În lumina Constituţiei modificate, probabil va trebui să
citim resursele de interes public, şi, dacă legea nu precizează
altfel, să le considerăm a fi cele enumerate în art. 2, alin. (2) din
Legea nr. 85/2003: “Resursele minerale care fac obiectul prezentei
Mircea DUŢU, op.cit., Capitolul 5, II.Protecţia subsolului, Vol. II, 2003, p.
174-176.
7
Ca urmare a modificărilor aduse prin Legea de revizuire a constituţiei nr.
429/2003, aprobate prin Referendumul din 19 oct. 2003, art. 135. Proprietatea a
fost în întregime modificat şi a devenit art. 136, ca urmare a renumerotării
articolelor.
8
Publicată în M.Of. nr. 197 din 27 martie 2003. Important este de sesizat şi
dinamica politicii în acest sens, întrucât Legea nr. 85/2003 abrogă o destul de
recentă reglementare de bază în acest sens, Legea minelor nr. 61/1998.

legi sunt: cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi
roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare şi
disperse, sărurile haloide, substanţele utile nemetalifere, rocile
utile, pietrele preţioase şi semipreţioase, turba, nămolurile şi
turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile,
apele geotermale, gazele care le însoţesc, apele minerale naturale
(gazoase şi plate), apele minerale terapeutice, precum şi produsul
rezidual minier din haldele şi iazurile de decantare”.
Art. 3 al Legii nr. 85/2003 precizează înţelesul unor
termeni, printre care cei de:
“1. activitate minieră – ansamblul de lucrări privind prospecţiunea,
explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea,
concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea şi
închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere şi
reabilitare a mediului”;
“2. administrare – dreptul acordat de stat, prin autoritatea
competentă, unei instituţii publice de a efectua activităţi miniere în
baza unei licenţe sau a unui permis”;
“4. autoritatea competentă – Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale, care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor
minerale, conform atribuţiilor stabilite de prezenta lege1”. În ceea
ce priveşte materiile prime radioactive, Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN)2 exercită controlul de
securitate nucleară, informează Agenţia Naţională pentru Energie
Atomică (ANEA), iar aceasta raportează organismelor
internaţionale de specialitate, conform acordurilor şi convenţiilor la
care România este parte.3
“32. resursă minerală – substanţa naturală din scoarţa terestră,
formată în urma proceselor geologice, utilizabilă ca atare sau prin
prelucrare în activitatea economico-socială” etc.
1
Conform Capitolului 8. Autoritatea competentă, art. 54-55. A se vedea, de
asemenea, şi H.G. nr. 221/1995 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale pentru Resurse Minerale.
2
Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 942/2001 privind
aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNCAN (Publicat în
M.Of. nr. 113 din 12 februarie 2001).
3
Conform prevederilor art. 67 din Legea minelor nr. 85/2003.
49
În afară de procedura de eliberare a autorizaţiei celor
care desfăşoară activităţi în minerit, prevăzuită în Legea nr.
85/2003, art. 49.1 din Legea nr. 137/1995, modificată, prevede
situaţia în care acordul şi autorizaţia de mediu pentru activităţi
miniere se emit de Guvern, iar art. 54 din aceeaşi lege prevede
obligaţiile pe cre le au persoanele fizice sau juridice care
prospectează sau exploatează resursele subsolului.
După cum am mai afirmat, una dintre ţintele importante ale
protecţiei mediului este dezvoltarea durabilă. Una dintre căile prin
care dezvoltarea durabilă poate fi asigurată este şi aceea a
economisirii resurselor naturale ale subsolului, prin folosirea la
maximum a celor deja extrase, ca şi prin găsirea unor înlocuitori ai
acestora, astfel încât subsolul Terrei să nu “sece” complet pentru
generaţiile viitoare. De aceea, se impune respectarea unor reguli
stricte de extracţie în activitatea minieră, evitarea risipei de orice
natură, utilizarea celor mai bune tehnologii posibile.
Termeni cheie
Sol; teren agricol; asolamente; perimetru de ameliorare;
împădurirea terenurilor degradate; perdea forestieră de protecţie;
perdea forestieră antierozională; Fondul de ameliorare a fondului
funciar.
Subsol; activitate minieră; resursă minerală.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Cum se procedează în cazul scoaterii definitive sau temporare
a terenului din circuitul agricol?
2. Ce este Fondul de ameliorare a fondului funciar?
3. Ce este perimetrul de ameliorare şi cum se constituie?
4. Ce sunt perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole?
Dar perdelele forestiere antierozionale?
5. Enumeraţi cel puţin patru contravenţii prevăzute de art. 31,
alin. (1) din Legea nr. 84/1996 privind îmbunătăţirile funciare.
6. Cui aparţin resursele minerale ale subsolului?
7. Care sunt sancţiunile prevăzute de Legea nr. 137/1995,
modificată, pentru nerespectarea reglementărilor privind
exploatarea bogăţiilor subsolului?

Unitatea 2. Protecţia juridică a fondului forestier1
Reglementări importante privind terenurile cu destinaţie
silvică, în ordinea adoptării, avem în Legea fondului funciar nr.
18/1991; în OUG nr. 195/2005, în Codul silvic - Legea nr. 26/1996
– Fondul forestier naţional; Legea nr. 289/20022 privind perdelele
forestiere de protecţie; O.G. nr. 81/1998, privind unele măsuri
pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate3 ş.a.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/19964, indiferent de natura
dreptului de proprietate, fondul forestier naţional este constituit
din: “pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc
nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică, iazurile,
albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse în
amenajamentele silvice”.
Vegetaţia forestieră supusă prevederilor Codului
silvic5, care este situată pe terenuri din afara fondului forestier
naţional, este constituită din (art. 6 Cod silvic):
“a) vegetaţia forestieră de pe păşunile împădurite;
b) perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole;
c) plantaţiile forestiere de pe terenurile degradate;
d) plantaţiile forestiere şi arborii din zonele de protecţie a lucrărilor
hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, precum şi cei situaţi de-a
lungul cursurilor de apă şi al canalelor de irigaţie;
e) perdelele forestiere de protecţie şi arborii situaţi de-a lungul
căilor de comunicaţie din extravilan;
1 stabilite, prin amenajamentele silvice, să fie împădurite;
Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 148-176; Daniela MARINESCU, op.cit.,
2003, p. 186-202; Mircea DUŢU, op.cit., 2003, p. 124-140. De asemenea, a se
vedea şi actele normative privind acest aspect în Anexa 2 la “Îndrumar”.
2 c) terenurile destinate asigurării hranei vânatului şi animalelor din
Publicată în M.Of. nr. 338/21 mai 2002.
3 dotarea unităţilor silvice;
Publicată în M.Of. nr. 313 din 27 august 1998, aprobată prin Legea nr.
107/1999, publicată în M.Of. nr. 304 din 29 iunie 1999.
4
Codul silvic, publicat în M.Of. nr. 93 din 8 mai 1996.
5
Codul silvic, Titlul I. Dispoziţii comune referitoare la fondul forestier şi
vegetaţia forestieră din afara acestuia, art. 6; Titlul V. Vegetaţia forestieră din
afara fondului forestier, art. 87-94.
50
f) zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele decât cele
cuprinse în fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii
forestiere exotice, precum şi jnepenişurile din zona alpină;
g) parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în fondul
forestier naţional.”
A. În sensului prezentului Cod silvic, pădurile incluse în
fondul forestier naţional sunt “terenurile acoperite cu vegetaţie
forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 hectare (art. 2 din
Codul silvic).
Pornind de la funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile sunt
încadrate în două grupe funcţionale:
- grupa I – cuprinde păduri cu fundţii de protecţie a apelor, a
solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri
pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi
ecofondului, precum şi pădurile declarate monumente ale
naturii şi rezervaţii;
- grupa a II-a – cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de
protecţie în care se urmăreşte să se realizeze, în principal,
masa lemnoasă de calitate superioară şi alte produse ale
pădurii şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu.”
(art. 20, alin. 1 Cod silvic)
Indiferent de forma de proprietate a pădurilor, starea de
sănătate6 a acestora este
asigurată de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.7
B. Terenurile destinate împăduririi şi terenurile care
servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie
silvică, care fac parte din fondul forestier naţional sunt:
“a) terenurile în curs de regenerare, terenurile degradate şi poienile
b) pepinierele solariile, plantajele, culturile de răchită şi cele cu arbuşti
ornamentali şi fructiferi;
6
Codul silvic, Titlul II, Capitolul 2, Secţiunea a 3-a. Protecţia pădurilor, art. 29-
32.
7
A se vedea H.G. nr. 1105/2003 privind reorganizarea Regiei naţionale a
Pădurilor – Romsilva (publicată în M.Of. nr. 678 din 26 septembrie 2003).

d) terenurile date în folosinţă temporară personalului silvic;
e) terenurile ocupate de construcţii şi cele aferente acestora, drumuri şi
căi ferat forestiere, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale, dotări
tehnice specifice sectorului forestier.” (art. 3 Cod silvic)
C. Amenajamentele silvice:
- constituie baza cadastrului forestier şi a titlului de proprietate a
statului şi stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice şi social-
economice, ţelurile de gospodărire şi măsurile necesare pentru
realizarea lor. (art. 16 Cod silvic)
- prin amenajamentele silvice se stabilesc măsuri de
gospodărire diferenţiate pentru fiecare grupă şi subgrupă
funcţională de pădure, pentru îndeplinirea corespunzătoare a
funcţiilor atribuite; (art. 20 alin. 2 Cod silvic);
- se elaborează pe ocoale silvice şi unităţi de producţie,
urmărind asigurarea continuităţii funcţiilor ecologice şi social-
economice ale pădurilor; respectă metodologia unitară şi a
prevederilor normelor tehnice de amenajare a pădurilor (art.
17.alin. 1 Cod silvic);
- pe baza lor se întocmeşte periodic inventarul fondului forestier
la nivel naţional şi teritorial (art. 17, alin. 2 Cod silvic);
- se întocmesc pe perioade de 10 ani, cu excepţia celor care
privesc specii repede crescătoare, care se întocmesc pe 5-10
ani (art. 18 alin. 1 Cod silvic).
D. Fondul forestier naţional:
- constituie bun de interes naţional.
- poate fi proprietate publică sau privată, dar indiferent de forma de
proprietate, dreptul de proprietate se exercită în conformitate cu
dispoziţiile Codului silvic. (art. 4 Cod silvic)
- este supus regimului silvic;
- administrarea fondului forestier naţional se realizează potrivit
O.G. nr. 96/19981, republicată.
După forma de proprietate, fondul forestier naţional este
constituit din:
1
Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi
administrarea fondului forestier naţional (Publicată în M.Of. nr. 320 din 28
august 1998), a fost aprobată prin Legea nr. 141/1999, şi republicată în M.Of. nr.
23 din 24 ianuarie 2000, dându-se articolelor o nouă numerotare.
51
“a) fondul forestier proprietate publică a statului;2
b) fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-
teritoriale (comune, oraşe, municipii);3
c) fondul forestier proprietate privată a unităţilor de cult (parohii,
schituri, mânăstiri), a instituţiilor de învăţământ sau a altor
persoane juridice;4
d) fondul forestier proprietate privată indiviză a persoanelor fizice
(foşti composesori, moşneni şi răzeşi sau moştenitori ai acestora);5
e) fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice6” (art. 3
din OG nr. 96/1998, republicată).
Regimul silvic7 este “un sistem de norme tehnice silvice,
economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea,
protecţia şi paza fondului forestier naţional, şi are ca finalitate
asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere”. (art. 9
Cod silvic).
Reglementarea regimului silvic se realizează potrivit O.G.
nr. 96/19988, republicată.
Controlul respectării regimului silvic pentru întregul fond
forestier naţional se exercită de autoritatea publică centrală care
răspunde de silvicultură, precum şi prin inspectoratele silvice
teritoriale aflate în subordinea acesteia.9
2
Administrat conform prevederilor O.G. nr. 96/1998, republicată, Capitolul III.
Secţiunea 1, art. 11.
3
Administrat conform prevederilor O.G. nr. 96/1998, republicată, Capitolul III.
Secţiunea a 2-a, art. 12-14.
4
Administrat conform prevederilor O.G. nr. 96/1998, republicată, Capitolul III.
Secţiunea a 4-a, art. 16.
5
Administrat conform prevederilor O.G. nr. 96/1998, republicată, Capitolul III.
Secţiunea a 2-a, art. 12-14.
6
Administrat conform prevederilor O.G. nr. 96/1998, republicată, Capitolul III.
Secţiunea a 3-a, art. 15.
7
A se vedea şi O.G. nr. 96/1998, repurblicată, Capitolul II. Regimul silvic, art. 6-
10.
8
Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi
administrarea fondului forestier naţional (Publicată în M.Of. nr. 320 din 28
august 1998), a fost aprobată prin Legea nr. 141/1999, şi republicată în M.Of. nr.
23 din 24 ianuarie 2000, dându-se articolelor o nouă numerotare.
9
Codul silvic, art. 72; O.G. nr. 96/1998, republicată, Capitolul IV. Controlul
respectării regimului silvic, art. 19-22.

E. Fondul forestier proprietate publică1:
Administrarea fondului forestier proprietate publică a
statului se realizează prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva,
care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie
financiară2. Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în
municipiul Bucureşti.3
Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate
publică4 se reglementează prin amenajamentele silvice (Codul
silvic art. 16).
Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor5
se realizează în concordanţă cu prevederile amenajamentelor
silvice şi ale studiilor de specialitate, de către Regia Naţională a
Pădurilor – Romsilva.
În scopul asigurării permanenţei, stabilităţii, biodiversităţii
pădurii6, se va acorda prioritate regenerării speciilor din tipul
natural fundamental.
Paza fondului forestier7 pe care îl administrează, împotriva
tăierilor ilegale de arbori, furturilor, distrugerilor, degradărilor,
păşunatului, braconajului şi altor fapte păgubitoare, precum şi
măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor sunt asigurate şi
exercitate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva (art. 33 Cod
silvic).
Obligaţii pentru prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI):
1
Codul silvic (Legea nr. 26/1996), Titlul II. Fondul forestier proprietate publică,
art. 10-63; Titlul IV. Dispoziţii comune fondului forestier proprietate publică şi
fondului forestier proprietate privată, art. 76-82.
2
Codul silvic, Titlul II, Capitolul I. Administrarea fondului forestier proprietate
publică a statului, art. 10-15; O.G. nr. 96/1998, republicată, Capitolul III.
Administrarea fondului forestier naţional, Secţiunea 1, Administrarea fondului
forestier proprietate publică a statului
3
H.G. nr. 1105/2003 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor –
Romsilva.
4
Codul silvic, Titlul II, Capitolul II. Gospodărirea fondului forestier proprietate
publică, Secţiunea 1. Amenajarea fondului forestier, cap. 16-20.
5
Codul silvic, Titlul II, Capitolul II, Secţiunea a 2-a. Reconstrucţia ecologică,
regenerarea şi îngrijirea pădurilor, cap. 21-28.
6
Vezi şi art. 3, lit.c) din Legea nr. 137/1995, modificată.
7
Codul silvic, Titlul II, Capitolul II, Secţiunea a 4-a. Paza fondului forestier, art.
33-38.
52
- obligaţia de aplicare şi respectare a acestor reglementări au
Regian Naţională a Pădurilor – Romsilva, persoanele juridice şi
fizice care desfăşoară activităţi ăn fondul forestier, precum şi in
zonele limitrofe acestuia (art. 35, alin. 1 Cod silvic);
- au obligaţia să sprijine acţiunile de PSI în zonele cu vegetaţie
forestieră prefecţii, consiliile judeţene şi locale, unităţile
Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului de Interne,
formaţiile civile de pompieri (art. 36 alin. 1 Cod silvic);
- sunt obligate să participe la stingerea incendiilor persoanele
fizice aflate în zonele cu vegetaţie forestieră în care s-au
produs acestea (art. 36 alin. 2 Cod silvic).
Exploatarea masei lemnoase8 se face în conformitate cu
prevederile amenajamentelor silvice şi ale instrucţiunilor privind
termenele, modalităţile şi epocile de recoltare, scoatere şi
transport al materialului lemnos, emise de autoritatea publică
centrală care răspunde de silvicultură.
Arborii destinaţi tăierii se vor marca, în prealabil, cu
ciocane silvice, de către personalul silvic9, în conformitate cu
normele tehnice. (art. 43 alin. 1 Cod silvic). Ciocanele silvice de
marcat au regimul mărcilor şi al sigiliilor (art. 44, alin. 1 Cod silvic).
Forma şi modul de utilizare, precum şi modul de marcare a
arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament10
aprobat de conducătoruil autorităţii publice centrale care răspunde
de silvicultură (art. 43, alin. 2 Cod silvic).
8
Codul silvic, Titlul II, Capitolul II, Secţiunea a 6-a. Exploatarea masei
lemnoase, art. 42-49. A se vedea şi Secţiunea a 5-a. Produsele specifice fondului
forestier, art. 39-41; O.G. nr. 96/1998, republicată, Capitolul II. Regimul silvic,
art. 10.
9
OUG nr. 59/2000 privind Statului personalului silvic (publicată în M.Of. nr.
238 din 30 mai 2000).
10
A se vedea Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr.
33/2002 privind aprobarea Regulamentului privind confecţionarea şi folosirea
ciocanelor silvice din dotarea structurilor silvice constituite la nivel de ocoale
silvice, necesare pentru gospodărirea pădurilor proprietate privată şi a celor
proprietate publică aparţinând comunelor, oraşelor şi municipiilor (Publicat în
M.Of. nr. 64 din 29 ianuarie 2002).

Asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier1.
Ocrotirea, asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier
naţional constituie o preocupare fundamentală, de interes naţional,
a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, menită
să asigure dezvoltarea durabilă a acestuia (art. 50 Cod silvic).
Reducerea suprafeţei fondului forestier proprietate publică
este interzisă (art. 54 al. 1 Cod silvic; art. 23 O.G. nr. 96/19982).
Excepţiile care pot fi aprobate prin lege se referă la: construcţiile
cu destinaţie militară, cări ferate, şosele de importanţă deosebită,
linii electrice de înaltă tensiune, mine, forări, sonde şi echipamente
aferente acestora, conducte magistrale de transport gaze sau
petrol ori pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare, de gospodărire a
apelor sau de realizare a unor noi surse de apă, obiective turistice,
ocuparea definitivă de terenuri din fondul forestier în alte scopuri
decât cele silvice, cu defrişarea pădurii sau fără (art. 54, alin. 2
Cod silvic).
Ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier3 se
face, de regulă, pe bază de schimb (art. 55, al. 1 Cod silvic), cu
obligativitatea ambelor părţi de înregistrare în evidenţele de
cadastru general şi cu plata taxelor de timbru (art. 55, alin. 4 Cod
silvic), fiecare teren dobândind situaţia juridică a celui pe care îl
înlocuieşte (art. 55, alin. 3 Cod silvic).
În cazul în care terenul din fondul forestier este acoperit cu
pădure, valorificarea masei lemnoase se face de către ocolul silvic
iar beneficiarul schimbului datorează, pe lângă taxa legală pentru
scoaterea definitivă din producţia silvică, şi contravaloarea pierderii
de creştere determinată de exploatarea masei lemnoase înainte
de vârsta exploatabilităţii, precum şi cheltuielile de instalare a
vegetaţiei forestiere până la încheierea stării de masiv, stabilite pe
bază de deviz (art. 55 Cod silvic).
Beneficiarul scoaterii definitive de terenuri din fondul
forestier, care nu dispune de teren echivalent pentru schimb, va
plăti deţinătorului de teren: contravaloarea acestuia, taxa legală
1
Codul silvic, Titlul II, Capitolul III. Asigurarea integrităţii şi dezvoltării
fondului forestier, art. 50-63.
2
O.G. nr. 96/1998, republicată, Capitolul V. Scoaterea definitivă sau temporară a
terenurilor din fondul forestier naţional, art. 23-26.
3
A se vedea şi O.G. nr. 96/1998, republicată, art. art. 23 alin. (2), art. 26.
53
pentru folosirea definitivă a terenurilor forestiere în alte scopuri
decât producţia silvică (care se varsă în Fondul de ameliorare a
fondului funciar, potrivit prevederilor art. 92 alin. (4) din Legea
fondului funciar nr. 18/1991, republicată)4, precum şi
contravaloarea pierderii de creştere precizată la art. 55, dacă
terenul este acoperit de pădure (art. 56 Cod silvic).
Pentru folosirea temporară de terenuri din fondul forestier5,
titlularul aprobării va plăti Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva
chiria pentru terenul respectiv şi, după caz: contravaloarea
pierderii de creştere ca urmare a tăierii masei lemnoase înainte de
vârsta exploatabilităţii stabilită în amenajamentele silvice,
cheltuielile corespunzătoare reinstalării vegetaţiei forestiere şi
întreţinerii acesteia până la realizarea stării de masiv, precum şi
valoarea obiectivelor existente care se dezafectează ca urmare a
transmiterii terenului. Titularul aprobării va depune la RNP –
Romsilva, înainte de preluarea terenului, o garanţie echivalentă cu
taxa legală prevăzută pentru ocuparea definitivă de terenuri din
circuitul civil, care i se va restitui după îndeplinirea obligaţiilor şi
după redarea terenurilor în fondul forestier în condiţii apte pentru
împădurire (art. 58 Cod silvic).
F. Fondul forestier proprietate privată6
Se administrează de către proprietarii acestuia, individual sau în
asociaţii. Aceştia au obligaţia să le gospodărească în conformitate
cu regimul silvic şi cu regulile privind protecţia mediului (art. 64
Cod silvic). Modul de gospodărire este stabilit prin amenajamente
silvice, în condiţiile art. 18 Cod silvic, întocmite pe trupuri de
4
Conform prevederii O.G. nr. 96/1998, republicată, art. 23 alin. (2) lit. a).
5
A se vedea şi O.G. nr. 96/1998, republicată, art. art. 24, art. 26.
6
Codul silvic (Legea nr. 26/1996), Titlul III. Fondul forestier proprietate
privată, art. 64-75; Titlul IV. Dispoziţii comune fondului forestier proprietate
publică şi fondului forestier proprietate privată, art. 76-82; O.G. nr. 96/1998,
republicată, privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului
forestier naţional, Capitolul III. Administrarea fondului forestier naţional,
Secţiunea a 3-a. Administrarea fondului forestier proprietate privată a
persoanelor fizice, art. 15 şi Secţiunea a 4-a. Administrarea pădurilor proprietate
privată a unităţilor de cult (parohii, schituri, mânăstiri), a instituţiilor de
învăţământ sau a altor persoane juridice, art. 16.

pădure şi pe ansamblul localităţii, cu suportarea cheltuielilor de la
bugetul de stat (art. 66 Cod silvic).
Proprietarii fondului forestier proprietate privată au obligaţia
respectării prevederilor amenajamentelor silvice şi să asigure
permanenţa pădurii prin regenerarea pădurilor după tăiere, în cel
mult 2 ani, pentru care, RNP – Romsilva, la cerere, asigură sprijin
tehnic. În caz contrar, dacă această prevedere nu se respectă din
motive imputabile proprietarului, autoritatea centrală care
răspunde de silvicultură, după somaţie, va dispune RNP –
Romsilva executarea, prin ocolul silvic, pe contul proprietarului, a
lucrărilor de împădurire şi de întreţinere până la regenerarea
definitivă (art. 67 Cod silvic).
Deţinătorii de păduri proprietate privată şi persoanele fizice
sau juridice care execută exploatarea masei lemnoase sunt
obligate să recolteze numai arbori marcaţi de personalul silvic, să
respecte regulile silvice de exploatare a masei lemnoase şi cele
referitoare la circulaţia materialului lemnos conform Codului silvic.
(art. 73 Cod silvic).
Reducerea suprafeţei pădurilor proprietate privată este
interzisă, cu excepţiile prevăzute în art. 54 alin. 2 (art. 74 alin. 1
Cod silvic).
Deţinătorii de păduri proprietate privată au obligaţia să le
menţină în stare bună de sănătate şi să execute la timp lucrările
de igienă, precum şi cele de protecţie (art 69 alin. 1 Cod silvic), să
asigure paza acestora împotriva tăierilor ilegale de arbori,
distrugerilor de seminţiş, incendiilor, furturilor, păşunatului
neautorizat, precum şi altor fapte păgubitoare (art. 70 alin. 1 Cod
silvic).
Deţinătorii de păduri proprietate privată vor fi sprijiniţi în
acţiunile de pază a pădurilor şi de stingere a incendiilor de pădure
de către: organele silvice; prefecţii; consiliile judeţene şi locale;
unităţile de poliţie; jandarmerie; unităţile şi formaţiunile de
pompieri; unităţile Ministerului Apărării Naţionale (art. 70 alin. 2
Cod silvic).
G. Codul silvic, prin Titlul IV. Dispoziţii comune fondului
forestier proprietate publică şi fondului forestier proprietate
privată, reglementează următoarele aspecte:
54
- Controlul circulaţiei materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de
transformat lemn rotund în cherestea – Capitolul 1, art. 76-82;
- Fondul cinegetic şi fondul piscicol în apele de munte –
Capitolul 2, art. 83-86.
H. Vegetaţia forestieră supusă prevederilor Codului
silvic1, dar care este situată pe terenuri din afara fondului
forestier naţional, se administrează de către proprietarii acestora,
se gospodăreşte potrivit scopului pentru care a fost creată şi este
supusă unor norme tehnice silvice şi de pază, precum şi de
circulaţie şi transport pentru materialul lemnos recoltat, emise de
către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură,
care controlează aplicarea şi respectarea lor (art. 87 Cod silvic).
I. Pajişti, păşuni, fâneţe
Pajişte = teren acoperit de vegetaţie erbaceea perenă,
spontană sau cultivată, folosită de obicei ca păşune sau fâneaţă.2
= asociaţie vegetală compusă din: plante erboase la
care se adaugă puţini muşchi, foarte rar şi licheni…Ecosistemele
ocupate de pajişti reprezintă o bună parte din fondul destinat
furajării animalelor domestice. Exploatarea lor raţională asigură
echilibrul natural în condiţiile creşterii numărului de animale cerut
de nevoile mereu crescânde ale economiei.3
Păşune = teren cu vegetaţie erbacee perenă sau anuală,
folosită pentru hrănirea animalelor prin păşunat. Iarba de pe
terenul pe care pasc vitele. Păşune alpină = pajişte alpină.4
= asociaţie vegetală ierboasă, naturală sau
artificială, folosită pentru păscutul anumalelor domestice (ovine,
bovine, cabaline), fără a fi cosită în prealabil. După zona de
vegetaţie pe care o ocupă, păşunile pot fi: alpine, de pădure, de
silvostepă, de stepă, de luncă.5
1
Codul silvic, Titlul I. Dispoziţii comune referitoare la fondul forestier şi
vegetaţia forestieră din afara acestuia, art. 6; Titlul V. Vegetaţia forestieră din
afara fondului forestier, art. 87-94.
2
Conform Dicţionarului Enciclopedic, vol. V, OQ, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2004, p. 153.
3
Conform Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, Dicţionar
de ecologie, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 420-421.
4
Conform Dicţionarului Enciclopedic, vol. V, OQ, p. 260.

Fâneaţă = asociaţie vegetală de ierburi destinată cosirii şi
transformării în fân. În România fâneţele naturale se află în zonele
de deal şi de munte, ocupând o parte din pajiştile din aceste zone.1
Conform art. 2 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar,
care clasifică terenurile în funcţie de destinaţie, păşunile şi fâneţele
sunt încadrate în categoria terenurilor cu destinaţie agricolă.
Ordinul comun nr. 226/235/2003 al Ministerului Agriculturii,
Pădurilor şi Apelor şi Mediului şi al Ministerului Administraţiei
Publice a aprobat “Strategia privind organizarea activităţii de
îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen
mediu şi lung”. Sunt astfel formulate o serie de măsuri tehnice şi
organizatorice pentru ameliorarea pajiştilor, precum şi
responsabilităţile care revin tuturor factorilor interesaţi pentru
punerea în valoare a pajiştilor, în condiţii de eficienţă economică
ridicată. Pe baza acestei strategii, în 2004 a fost elaborat proiectul
“Programului de reabilitare a pajiştilor în perioada 2005-2008”,
întocmit la nivel de comună, oraş, municipiu şi judeţ şi cumulat pe
total ţară. În iunie 2004 era aprobat de conducerea Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.2
J. Terenurile degradate preluate de Regia Naţională a
Pădurilor – Romsilva, conform prevederilor O.G. nr. 81/19983, art.
9, art 11 şi art. 19 alin. (2), se înscriu în amenajamentele silvice,
devin parte a fondului forestier naţional proprietate publică a
statului şi se supun regimului silvic.
K. Perdelele forestiere de protecţie înfiinţate potrivit Legii
nr. 289/20024 reprezintă o cauză de utilitate publică şi formează
Sistemul naţional al perdelelor forestiere de protecţie (art. 4
L.289/2002). Ele pot fi proprietate publică sau privată şi constituie
bun de interes naţional (art. 3 alin. (1) din L. 289/2002).
5
Conform Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, op.cit., p.
443.
1
Conform Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, op.cit., p.
253.
2 6
Programul de reabilitare a pajiştilor, în revista “Agro Terra”, anul II, nr.
8/august/2004, p. 12.
3
Privind unele măsuri pentru ameliorare prin împădurire a terenurilor degradate.
4
Tipurile perdelelor forestiere de protecţie sunt enumerate supra, pag. 65, nota 6
de la subsol.
55
Perdelele forestiere de protecţie sunt supuse unor norme
tehnice silvice, elaborate în condiţiile art. 35 din Legea nr.
289/2002, având ca finalitate asigurarea gestionării durabile a
accestora, în vederea exercitării funcţiilor de protecţie pentru care
au fost înfiinţate (art. 11 din Legea nr. 289/2002).
L. Formele răspunderii juridice pentru încălcarea
normelor privind protecţia pădurilor:
- civilă, contravenţională şi penală, potrivit Legii nr. 137/1995,
modificată, art. 82, 83 (contravenţii) şi 85 (infracţiuni);
- civilă, contravenţională şi penală, potrivit Legii nr. 18/1991, art.
106-112;
- disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală,
potrivit Codului silvic, Titlul VI. Răspunderi şi sancţiuni, art. 95-
109;
- disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală a
persoanei vinovate, conform O.G. 96/1998, republicată,
Capitolul 7, art. 29-35;
- contravenţională, conform Legii nr. 31/20005 privind stabilirea
şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
- civilă: pagubele produse prin nerespectarea prevederilor
privind protecţia pădurilor6 se recuperează integral de la cei
care le-au produs, deosebit de sancţiunile penale sau
administrative ce se aplică, după caz (art. 32 alin. 2 Codul
silvic).
Termeni cheie
Fondul forestier naţional; pădure; amenajament silvic;
regim silvic; terenuri destinate împăduririi; administrarea fondului
forestier; gospodărirea fondului forestier; reconstrucţia ecologică,
regenerarea şi îngrijirea pădurilor; pajişte, păşune, fâneaţă;
perdelele forestiere de protecţie.
5
Publicată în M.Of. nr. 144 din 6 aprilie 2000.
Codul silvic, Titlul II, Capitolul II, Secţiunea a 3-a, art. 32, alin. 1: “Persoanele
juridice şi fizice, care desfăşoară activităţi ce pot aduce prejudicii, prin poluare,
fondului forestier naţional şi vegetaţiei forestiere din afara acestui fond, sunt
obligate să ia toate măsurile necesare pentru respectarea indivatorilor de calitate
a aerului, apei şi solului.”

Întrebări de control şi autoverificare
1. Care sunt obligaţiile persoanelor fizice sau juridice (publice sau
private) privind terenurile cu destinaţie silvică prevăzute în
Legea nr. 18/1991, republicată, şi în Legea nr. 137/1995,
modificată?
2. Care sunt deosebirile şi asemănările administrării şi
gospodăririi fondului forestier proprietate publică şi a fondului
forestier proprietate privată?
3. Enumeraţi cel puţin 5 fapte care constituie infracţiuni.
4. Enumeraţi cel puţin 5 fapte care constituie contravenţie.
5. Cuantumul pedepselor stabilite pentru săvârşirea de
contravenţii sau infracţiuni vi se par: a) prea blânde; b) prea
uşoare; c) bine stabilite de legiuitor. Argumentaţi varianta
aleasă.
Unitatea 3. Protecţia juridică a apelor
Apa este un element indispensabil vieţii omului, tuturor
celorlalte vieţuitoare, tuturor plantelor, activităţilor economice ale
omului (productive, energetice, de transport): “Apele reprezintă o
sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element
indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru
activităţi productive, sursa de energie şi cqle de transport, factor
determinant în menţinerea echilibrului ecologic” (art. 1 alin. (1)
Legea apelor nr. 107/1996).1 Concepţia potrivit căreia “apa spală
totul” după care omul din toate timpurile s-a ghidat, după cum
reiese şi din cele de mai sus, se pare că nu mai acoperă realitatea,
fapt, de asemenea subliniat în art. 1 alin. (1) al Legii apelor. În
Secolul XX poluarea a devenit din ce în ce mai acută, realizată cu
substanţe pe care apa nu a mai putut face faţă să le “spele” şi să
se regenereze, aspect care a afectat de cele mai multe ori
ecosistemele naturale, ca să nu mai vorbim de chiar viaţa sau
activităţile umane. În Legea nr. 310/2004 însuşi legiuitorul
1 3
Legea apelor a fost publicată în M.Of. nr. 244 din 8 octombrie 1996. De
asemenea, a fost modificată şi completată prin Legea nr. 310/2004, publicată în
M.Of. nr. 584 din 30 iunie 2004.
56
subliniază acest lucru, introducând la art. 1 alin. (1.1): “Apa nu
este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural
care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare”, şi modificând
cuprinsul alin. (2): “Apele fac parte din domeniul public al statului.
Cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea durabilă a
resurselor de apă sunt acţiuni de interes general”. (subl.ns., V.R.)
Din cele de mai sus rezultă că apa este patrimoniul nostru,
al tuturor şi, indiferent de cei cărora legea le stabileşte atribuţii de
protejare, întreţinere, exploatare judicioasă etc., în realitate aceste
obligaţii sunt ale noastre, ale tuturor.
OUG nr. 195/2005, în Capitolul IX. Protecţia apelor şi a
ecosistemelor acvatice, art. 55-58, stabileşte cadrul general pentru
protecţia apelor, obligaţii ale autorităţilor pentru protecţia mediului
şi ale persoanelor fizice şi juridice şi, făcând, totodată, trimitere şi
la legislaţia specifică în vigoare în ceea ce priveşte activităţile de
gestionare şi protecţie a resurselor de apă.
În literatura de specialitate, apele au fost clasificate având
la bază mai multe criterii:
- al administrării lor (internaţionale, teritoriale, naţionale); al
aşezării lor (de suprafaţă şi subterane); al destinaţiei lor
economice (de folosinţă generală, destinate industriilor,
destinate agriculturii, ape cu destinaţii speciale); după criteriul
formei de proprietate (cele care aparţin domeniului public al
statului şi cele care aparţin domeniului privat, după cum se
desprinde din art. 3 alin. (1)2 şi (2) din Legea nr. 107/1996);3
- o altă clasificare4 a apelor supuse ocrotirii are în vedere
următoarele criterii: din punctul de vedere al regimului ocrotirii
şi situării lor (ape internaţionale, teritoriale, naţionale); după
criteriul situării obiective şi destinaţiei (resursele de apă dulce;
apa pentru populaţie; apa potabilă; apa uzată menajeră; apa
pentru industrie; apele uzate industrial; apa pentru irigaţii; apa
de desecare-drenaj); din punctul de vedere al calităţii şi în
raport cu domeniile de utilizare (categoria I, a II-a şi a III-a);
2
Cuprinsul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 a fost modificat prin Legea nr.
310/2004, pct. 7.
Conform clasificării din Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 194-195; Daniela
MARINESCU, op.cit., 2003, p. 122-123.
4
Mircea DUŢU, op.cit., vol. II, 2003, p. 280-281.

ape degradate, cărora nu li se mai poate da nici o
întrebuinţare.
Trei aspecte trebuiesc avute în vedere la
protecţia apelor: protecţia cantitativă, protecţia calitativă şi
protecţia sanitară.1
Administrarea apelor, malurilor şi albiilor acestora,
indiferent de persoana fizică sau juridică care le administrează, se
realizează potrivit Legii nr. 107/1996, modificată şi completată prin
Legea nr. 310/2004, precum şi prevederilor din convenţiile
internaţionale la care România este parte. (art. 1 alin. (4) Legea
apelor).
Regimul juridic de folosire al apelor şi al albiilor este
reglementat prin Capitolul II din Legea nr. 107/1996, cu
modificările şi completările Legii nr. 310/2004, şi stabileşte, pe
lângă altele, şi interdincţii pentru protecţia resurselor de apă (art.
16 Legea apelor), obligaţii ale utilizatorilor de apă în scopul folosirii
raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă (art. 17 Legea
apelor).
Gospodărirea apelor2, potrivit definiţiei formulate de pct.
35 din Anexa 1 la Legea apelor, modificată prin Legea nr.
310/2004, este: “ansamblul activităţilor care prin mijloace tehnice
şi măsuri legislative, economice şi administrativ, conduc la
cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, menţinerea sau
îmbunătăţirea resurselor de apă pentru sarisfacerea nevoilor
sociale şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi poluării
acestor resurse, precum şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor
distructive ale apelor”.
Fondul naţional de date de gospodărire a apelor este
constituit din informaţiile hidrometeorologice, hidrogeologice şi cele
de gospodărire a apelor (art. 35 alin. 2 Legea apelor) sau
1
Mircea DUŢU, op.cit., vol. II, 2003, p. 282-284.
2
Legea apelor, Capitolul III. Gospodărirea apelor, Secţiunea 1, Cunoaşterea
resurselor de apă; Secţiunea a 2-a. Protecţia albiilor, a malurilor şi a lucrărilor de
gospodărire a apelor; Secţiunea a 3-a. Amenajarea bazinelor hidrografice;
Secţiunea a 4-a. Regimul lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au
legătură cu apele; Secţiunea a 5-a. Apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor
meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice; Secţiunea a
6-a. Participarea publicului, art. 25-79.
57
totalitatea bazelor de date meteorologice, hidrologice,
hidrogeologice, de gospodărire cantitativă şi calitativă a apelor3.
Modul de organizare, păstrare şi gestionare a acestui fond se
stabileşte de către autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului (art. 35 alin. 3).
Fondul naţional de date de gospodărire a apelor include şi
evidenţa apelor ce aparţin domeniului public din Cadastrul apelor.
Modul de organizare a fondului naţional de date hidrologice şi de
gospodărire a apelor şi a Cadastrului apelor se stabileşte de către
autoritatea publică centrală cu atribuţii în domeniul apelor, iar
ţinerea la zi a acestuia se asigură de Administraţie Naţională
“Apele Române” (art. 35 alin. (5) Legea apelor modificată prin
Legea nr. 310/2004).
Cadastrul apelor este “activitatea privind inventarierea,
clasificarea, evidenţa şi sinteza datelor referitoare la reţeaua
hidrologică, resursele de apă, lucrările de gospodărire a apelor,
precum şi la prelevările şi restituţiile de apă”.4
În vederea stabilirii orientărilor fundamentale privind
gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor
de apă şi a ecosistemelor acvatice, precum şi pentru protejarea
zonelor umede se elaborează scheme directoare pe bazine sau
grupe de bazine hidrografice, până cel târziu la data de 22
decembrie 2009. (art. 43 alin. (1) Legea apelor nr. 107/1996, aşa
cum a fost modificată prin pct. 47 din Legea nr. 310/2004).
Bazin hidrografic = o suprafaţă de teren de pe care toate
scurgerile de suprafaţă curg printr-o succesiune de curenţi, râuri şi
posibil lacuri, spre mare într-un râu cu o singură gură de vărsare,
estuar sau deltă (Anexa 1 la Legea nr. 107/1996, modificată prin
Legea nr. 310/2004).
Răspunderea juridică pentru încălcarea prevederilor
referitoare la ape poate fi, după caz, disciplinară, patrimonială,
civilă, contravenţională sau penală. (art. 86 Legea apelor).
Legea apelor în art. 87, pct. 1)-53) enumeră faptele care
constituie contravenţii în domeniul apelor. Cuantumul amenzilor
aplicate pentru săvârşirea contravenţiilor este stabilit în art. 885 al
3
Conform Anexei 1 pct. 33 la Legea apelor, modificată prin Legea nr. 310/2004.
4
Conform Anexei 1 pct. 19 la Legea apelor, modificată prin Legea nr. 310/2004.
5
Aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2004, pct. 99.

Legii apelor, literele a)-c), iar enumerarea persoanelor care pot
constata săvârşirea acestor contravenţii şi aplica amenzilor este
făcută în art. 906 Legea apelor.
Faptele care constituie infracţiuni, potrivit Legii apelor,
sunt menţionate în art.923, art. 934, 945, 956; articolele 96-106 din
Legea apelor prin care erau prevăzute alte fapte considerate
infracţiuni, ca şi persoanele abilitate să le constate, au fost
abrogate de Legea nr. 310/2004, pct. 106.
De asemenea, Legea nr. 137/1995, modificată, în art. 85 lit.
d) consideră infracţiune nerespectarea prevederilor sau
interdicţiilor stabilite pentru protecţia apei, potrivit prevederilor art.
40 lit. a)-g) din aceeaşi lege.
Termeni cheie
Apa; protecţia apelor; administrarea apelor; regimul juridic
de folosire al apelor şi al albiilor; gospodărirea apelor; bazin
hidrografic; Fondul naţional de date de gospodărire a apelor;
Cadastrul apelor.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Incercaţi să formulaţi şi alte argumente pentru considerarea
apei ca patrimoniu naţional. Pledaţi pentru protejarea
cantitativă şi calitativă a apei.
2. Enumeraţi cel puţin cinci fapte considerate de lege contravenţii
în domeniul apelor.
3. Enumeraţi cel puţin trei fapte considerate de lege infracţiuni în
domeniul apelor.
4. Cuantumul amenzilor în cazul contravenţiilor şi al pedepselor
cu închisoarea în cazul infracţiunilor, stabilite de lege, le
consideraţi: a) prea uşoare; b) prea aspre; c) proporţionale cu
gradul de pericol social. Argumentaţi-vă opinia, oricare este
varianta pe care aţi ales-o.
6 8
Aşa cum este reformulat de pct. 100 al Legii nr. 310/2004.
3 9
Modificat prin Legea nr. 310/2004, pct. 102.
4
Modificat prin Legea nr. 310/2004, pct. 103.
5 10
Modificat prin Legea nr. 310/2004, pct. 104.
6 11
Modificat prin Legea nr. 310/2004, pct. 105.
58
5. În afară de contravenţiile şi infracţiunile prevzute de lege, aţi
mai avea de propus vreo faptă ca fiind contravenţie sau
infracţiune?
6. Ce este bazinul hidrografic?
7. Ce este Fondul naţional de date de gospodărire a apelor? Dar
Cadastrul apelor?
8. Consideraţi sancţiune prevederea art. 107 alin. (6) din Legea
apelor: “Nerespectarea prevederilor alin. (2), (3) şi (4) poate
determina luarea măsurilor de încetare a activităţii utilizatorilor
de apă”? Dacă da, ce fel de sancţiune?
Unitatea 4. Protecţia juridică a atmosferei
Din perspectiva protecţiei mediului, atmosfera este
“masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră, incluzând şi
stratul protector de ozon”7. Ca şi în cazul apei, calitatea aerului
este foarte importantă pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, pentru
existenţa faunei şi florei.8 Aerul înconjurător este “aerul
troposferic, exclusiv cel din locurile de muncă”9.
Cadrul juridic general al protecţiei atmosferei se găseşte în
OUG nr. 196/2005, Capitolul X. Protecţia atmosferei, schimbările
climatice, gestionarea zgomotului ambiental, art. 59-64.
Legislaţia specială privind protecţia atmosferei o constituie,
printre altele, O.U.G. nr. 243/200010, aprobată, cu modificări şi
completări, de Legea nr. 655/200111, adoptată cu scopul de a
stabili cadrul juridic “privind prevenirea, eliminarea, limitarea
deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei, în scopul evitării
efectelor negative asupra sănătăţii omului şi mediului, asigurându-
7
Anexa 1 la Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, modificată. Aceeaşi
definiţie este formulată şi în Anexa 1 la OUG nr. 243/2000 privind protecţia
atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001.
Mircea DUŢU, op.cit., vol. II, 2003, p. 237 şi urm.
Conform definiţiei din Anexa 1 la OUG nr. 243/2000 privind protecţia
atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001.
Publicată în M.Of.nr. 633 din 6 decembrie 2000.
Publicată în M.Of.nr. 773 din 4 decembrie 2001.

se astfel alinierea la normele juridice internaţionale şi la
reglementările comunitare” (art. 1 alin. (1)).
La baza protecţiei juridice a atmosferei se află principiile
generale legale privind protecţia mediului, acceptate la nivel
internaţional (art. 2).
Art. 3 precizează principalele obiective ale strategiei
naţionale privind protecţia atmosferei (alin. 1), care se
reactualizează periodic de autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului şi se adoptă prin hotărâre de guvern (alin. 2).
H.G. nr. 731/20041 a aprobat Strategia naţională privind
protecţia atmosferei al cărei scop este “crearea cadrului necesar
pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de
gestionare a calităţii aerului, eficient din punct de veere
economic”.2
Strategia naţională privind protecţia atmosferei, aprobată
prin H.G. nr. 731/2004, este astfel structurată:
I. Cadru general
- Scopul = crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi
implementarea unui sistem integrat de gestionare a calităţii
aerului, eficient din punct de vedere economic.
- realizarea respectării obiectivelor – prin implementarea
sistemului de gestionare a calităţii aerului şi prin
implementarea măsurilor de control al emisiilor de poluanţi în
atmosferă.
- promovează conceptul dezvoltării durabile, vându-se în vedere
impactul poluării aerului asupra calităţii vieţii şi asupra sănătăţii
oamenilor.
- obiectivele Strategiei…
- principiile pe care le respectă şi pe care se bazează
- Strategia are în vedere cele două direcţii principale ale
politicilor din România
- Procesul de implementare a acquisului
- Autorităţile cu atribuţii şi responsabilităţi..
II. Cadrul legislativ şi instituţional
1. Legislaţia naţională privind protecţia aerului
2. Legislaţia internaţională
1
Publicată în M.Of. nr. 496 din 2 iunie 2004.
2 4
Strategia naţională privind protecţia atmosferei, I. Cadru general, alineat 1.
59
3. Cadrul instituţional
III. Situaţia prezentă în domeniul protecţiei atmosferei
IV. Standardele şi obiectivele privind calitatea aerului
ambiental
V. Dezvoltarea strategiei şi aspecte financiare
VI. Formularea strategiei
1. Linii strategice generale
2. Strategia naţională privind protecţia atmosferei până în anul
2007
3. Strategia naţională privind protecţia atmosferei pentru perioada
de după 2007
VII. Planul naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei.
Atribuţiile şi responsabilităţile autorităţii publice centrale
şi a autorităţilor publice locale în domeniul mediului, ale altor
autorităţi publice centrale şi teritoriale sunt prevăzute în Capitolul
II3. Atribuţii şi responsabilităţi, Secţiunea 1. Atribuţi şi
responsabilităţi ale autorităţilor competente în domeniul protecţiei
atmosferei (art. 7-8) şi Secţiunea a 2-a. Atribuţii şi responsabilitţi
ale altor autorităţi publice centrale şi teritoriale (art. 9-15).
Evaluarea calităţii aerului înconjurător pentru teritoriul
României se realizează pe baza valorilor limită şi a valorilor de
prag, în acord cu standardele naţionale şi ale Uniunii Europene.
Cadrul general al reglementărilor privind calitatea aerului
înconjurător îl constituie OUG nr. 243/2000, Capitolul III. Calitatea
aerului înconjurător, prin Secţiunea 1. Evaluarea calităţii aerului
înconjurător (art. 16-22) şi Secţiunea a 2-a. Monitorizarea calităţii
aerului şi a nivelului emisiilor (art. 23-26).
Capitolul IV. Surse de poluare4, stabileşte obligaţiile
titularilor de activităţi care constituie diferite surse de poluare
pentru atmosferă, prin Secţiunea 1. Emisii din surse fixe (art. 27-
38) şi Secţiunea a 2-a. Emisii din surse mobile şi surse difuze (art.
39-45) şi Secţiunea a 3-a. Controlul produselor şi al substanţelor
care pot afecta calitatea atmosferei (art. 42-45).
Răspunderea pentru încălcarea prevederilor privind
protecţia atmosferei:
3
Al OUG nr. 243/2000, aprobată cu modifirări şi completări prin Legea nr.
655/2001.
Din OUG nr. 243/2000, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 655/2001.

OUG nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, prevede:
“încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage
răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz” (art.
46).
Art. 47 precizează faptele care constituie contravenţie şi
cuantumul amenzilor stabilite pentru acestea.
Art. 49 enumeră faptele care constituie infracţiuni şi
precizează pedepsele aplicate în cazul săvârşirii lor.
În OUG nr. 195/2005, art. 96, sunt precizate şi căteva fapte
care contravenţii, iar art. 98 - faptele care constituie infracţiuni .
Termeni cheie
Atmosferă; aer înconjurător; Strategia naţională privind
protecţia atmosferei.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Ce înţelegeţi prin atmosferă? Ce înţelegeţi prin aer
înconjurător? Care are conţinutul mai larg?
2. Care sunt obligaţiile autorităţii administraţiei publice centrale
pentru protecţia mediului în domeniul protecţiei atmosferei,
potrivit OUG nr. 196/2005 şi OUG nr. 243/2000?
3. Care sunt atribuţiile persoanelor fizice şi juridice în acest sens,
potrivit aceloraşi acte normative?
4. Ce este evaluarea calităţii aerului înconjurător?
Unitatea 5. Regimul juridic al ariilor protejate şi al
monumentelor naturii
Protecţia juridică a faunei terestre şi acvatice
Protecţia juridică a florei
60
A. Regimul juridic al ariilor protejate şi al
monumentelor naturii
Protejarea anumitor zone de pe suprafaţa pământului,
pentru calităţi speciale, pentru frumuseţe, pentru conţinutul unor
specii rare de plante sau animale a fost în atenţia oamenilor încă
din cele mai vechi timpuri1. În România, prima rezervaţie naturală
a fost înfiinţată în anii ’30, Rezervaţia Retezat, după care au urmat,
pe bună dreptate, multe alte arii care au fost protejate prin lege. 2
Iniţial, Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului
reglementa regimul ariilor protejate şi al monumentelor naturii în
Capitolul III. Protecţia resurselor naturale şi conservarea
biodiversităţii, Secţiunea a 4-a, art. 55-60, în prezent abrogate prin
OUG nr. 91/2003. Astfel că, în afara unor reglementări în diferite
alte articole, printre altele, şi a ariilor protejate, doar art. 35 din
Legea nr. 137/1995, modificată, mai face trimitere expres la acest
aspect: “regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice se supun prevederilor
prezentei legi, precum şi legislaţiei specifice în vigoare” (art. 35
alin. 2).
Legislaţia specifică la care face trimitere art. 35 constă, în
primul rând, în O.U.G. nr. 236/20003 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei
sălbatice, aprobată prin Legea nr. 462/20014. În afara acestora,
mai există şi alte acte normative despre care vom face menţiune
pe măsura prezentării materialului.
Definiţie. Aria naturală protejată este definită în art. 2 pct.
6 din OUG nr. 195/2005. Aceeaşi definiţie este formulată şi în
OUG nr. 236/2000, în art. 4 lit. d).
Scopul adoptării OUG nr. 236/2000 îl constituie garantarea
conservării şi utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de
interes public major şi componentă fundamentală a strategiei
naţionale pentru dezvoltarea durabilă (art. 1). Prin patrimoniu
1
Vezi în acest sens, despre “legea braniştei” şi alte reguli vizând natura în
vechiul drept românesc, Mircea DUŢU, op.cit., vol. I, 2003, p. 73 şi urm.
2
Vezi Ernest LUPAN, op.cit., 2001, p. 282-283.
3
Publicată în M.Of. nr. 625 din 4 decembrie 2000.
4
Publicată în M.Of. nr. 433 din 2 august 2001.

natural se înţelege ansamblul componentelor şi structurilor fizico-
geografice, biologice şi biocenotice ale mediului natural a căror
importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă,
sabogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-istorică au o
semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice
floristice şi faunistice, al integgrităţii funcţionale a ecosistemelor,
conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi
pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi
civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare (art. 4 lit. b).
Legea-cadru prin care se reglementează protecţia ariilor
protejate este:
* OUG nr. 236/20001,
- Capitolul I. Dispoziţii generale (art. 1-4). Stabileşte scopul
reglementării, obiectivele urmărite, zonele care intră şi cele
care nu intră sub incidenţa ei, înţelesul unor termeni;
- Capitolul II. Regimul ariilor naturale protejate:
- Secţiunea 1. Categorii de arii naturale protejate (art.
5); Pentru asigurarea măsurilor speciale de ocrotire şi
conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural se
instituie un regim diferenţiat de ocrotire, conservare şi
utilizare, potrivit diferitelor categorii de arii naturale
protejate stabilite de lege;
- Secţiunea a 2-a. Instituirea regimului de arie
naturală protejată (art. 6-15);
Instituirea regimului de arie naturală protejată şi de
zonă de protecţie a bunurilor patrimoniului natural este
prioritară în raport cu orice alte interese, cu mici
excepţii; regimul de protecţie se stabileşte indiferent de
destinaţia terenului şi de deţinător, şi este obligatorie
respectarea acestuia, potrivit legii. Instituirea regimului
de arie naturală protejată se face prin lege, hotărâre a
Guvernului, hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale,
la propunerea, după caz, a autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului, altor autorităţi publice
centrale, regiilor autonome, companiilor, preşedinţilor
consiliilor judeţene sau primarilor etc. Modul de
1
Aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 462/2001.
61
constituire şi de administrare a ariilor naturale
protejate va lu în considerare interesele comunităţilor
locale, facilitându-se participarea localnicilor la
aplicarea măsurilor de protecţie, conservare şi utilizare
durabilă a resurselor naturale, încurajându-se
menţinerea practicilor şi cunoştinţelor tradiţionale locale
în valorificarea acestor resurse, în beneficiul
comunităţilor locale;
- Secţiunea a 3-a. Administrarea reţelei de arii
naturale protejate (art. 16-24); Ansamblul ariilor
naturale protejate constituie reţeaua naţională de arii
naturale. Coordonarea managementului reţelei
naţionale de arii naturale protejate intră în
responsabilitatea autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului, a Academiei Române şi a
Comitetului Naţional “Om-Biosferă”. Responsabilităţi
pentru stabilirea modalităţilor de administrare a ariilor
naturale protejare şi a altor bunuri ale patrimoniului
natural revin autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului, împreună cu Academia Română şi
autorităţilor administraţiei ublice judeţene sau locale.
- Capitolul III. Conservarea habitatelor şi a speciilor (art. 25-
28); Conservarea şi ocrotirea habitatelor naturale şi
seminaturale, terestre, acvatice şi subterane de interes
comunitar, existente pe teritoriul României se fac prin
declararea de arii speciale de conservare.
- Capitolul IV. Conservarea altor bunuri ale patrimoniului
natural (art. 29-37); se referă la protejarea: tipurilor
geomorfologice deosebite, de relief pozitiv sau negativ,
peşterile, depozitele fosilifere, formaţiunile geologice,
mineralogice, arbori seculari, peşteri etc.
- Capitolul V. Autorităţi şi instituţii responsabile (art. 38-43);
Autoritatea publocă centrală pentru protecţia mediului, prin
Direcţia de Conservare a Naturii şi a Diversităţii Biologice;
Academia Română, prin Comisia pentru Ocrotirea
Monumentelor Naturii; Comisia Naţională UNESCO, prin
Comitetul Naţional “Om-Biosferă”

- Capitolul VI. Organizarea şi exercitarea controlului (art. 44-
46); Controlul respectării prevederilor OUG nr. 236/2000 se
organizează de autoritatea centrală pentru protecţia mediului şi
se exercită prin personal special împuternicit. Controlul ştiinţific
se organizează de Academia Română prin personal special
împuternicit.
- Capitolul VII. Sancţiuni (art. 47-51); Încălcarea prevederilor
OUG nr. 236/2000 atrage răspunderea civilă, contravenţională
sau penală, după caz.
- Capitolul VIII. Dispoziţii finale (art. 52-55) Autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile din sectorul
public şi privat, regiile autonome, companiile naţionale şi
societăţile comerciale sunt obligate să pună în aplicare
prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi să acţioneze
pentru respectarea lor.
- Anexa 1. Scopul şi regimul de management al categoriilor de
arii naturale protejate;
- Anexa 2. Tipurile de habitate naturale a căror conservare
necesită declararea ariilor speciale de conservare;
- Anexa 3. Specii de plante şi de animale a căror conservare
necesită desemnarea ariilor speciale de conservare şi a ariilor
de protecţie specială avifaunistică.
* H.G. nr. 230 din 4 martie 20031 reglementează delimitarea
rezervaţiilor biosferei, parcurile naţionale şi parcurile naturale,
precum şi constituirea administraţiei acestora. Delimitarea
acestora în actul normativ, prin descriere şi hartă, sunt baza
realizării cadastrului de specialitate al ariilor naturale protejate,
secţiunea rezervaţii ale biosferei, parcuri naţionale şi parcuri
naturale (art. 1 alin. 2). Denumirile şi desemnările internaţionale
ale rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale
sunt menţionate în art. 1 alin. 3, descrise în Anexa 1, iar
clasificarea lor s-a realizat pe baza categoriilor corespunzătoare
statutului de protecţie, stabilit în Anexa 1 La OUG nr. 236/2000.
B. Protecţia juridică a faunei terestre şi acvatice
1 7
Publicată în M.Of. nr. 190 din 26 martie 2003.
62
Prin noţiunea de faună se înţelege totalitatea speciilor de
animale dintr-un grup taxonomic (ex. vertebrate etc.), dintr-o zonă
geografică naturală, dintr-un teritoriu administrativ, dintr-o eră sau
perioadă geologică. Studierea structurii şi dinamici biocenozelor nu
se poate realiza fără cunoaşterea elementelor de faună.2
Când se pune problema protecţiei juridice a faunei, ne
referim la protecţia juridică a animalele sălbatice şi la cele
domestice. Protecţia juridică a animelelor domestice şi sălbatice
urmăreşte finalităţi diferite: ocrotirea lor de acte de cruzime, rele
tratamente şi abandon; protejarea lor faţă de captură, distrugere şi
comercializare, ca acte care pot duce la dispariţia speciilor.3
Reglementări juridice privind animalele în dreptul
românesc:
- Codul civil, Cartea a II-a, Capitolul al II-lea, art. 467, 468, 473.
- Pentru protecţia animalelor domestice sunt adoptate acte
normative cu conţinut sanitar-veterinar; art. 310 Cod penal etc;
- Animalele sălbatice se bucură de o ocrotire mai bine
reglementată juridic. Astfel, cel mai important act normativ în
acest sens este Legea fondului cinegetic şi a protecţiei
vânatului nr. 103/19964; Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei
Mediului nr. 647/20015 pentru aprobarea Procedurii de
autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau de
achiziţie şi comercializare pe piaţa internă sau la export a
plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, precum şi a
importului acestora; Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol,
pescuitul şi acvacultura6.
- Animalele pentru experimente: Ordonanţa Guvernului nr.
37/20027 pentru protecţia animalelor folosite în scopuri
2
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, op.cit., p.232. Potrivit
aceleiaşi surse (p. 232-238), fauna poate fi: a solului, bentală, de coronament,
cadaverică, cavernicolă, de apă dulce, insulară, interstiţială, infestinală, litorală,
madicolă, marină, microbiană, microporală, muscicolă, parazitară, pelagică,
sesilă, terestră, torenticolă, vagilă.
3
Mircea DUŢU, op.cit., vol. II, 2003, p. 177.
4
Republicată, cu modificări şi completări, în M.Of. nr. 328 din 17 mai 2002.
5
Publicat în M.Of. nr. 416 din 26 iulie 2001.
6
Republicată în M.Of. nr. 627 din 2 septembrie 2003.
Publicată în M.Of. nr. 95 din 2 februarie 2002.

ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 471/20028.
- Animalele sălbatice în captivitate: Legea grădinilor zoologice şi
acvariilor publice nr. 191/20023.
Ş.a.
Statutul juridic al animalelor sălbatice, potrivit Legii nr.
103/1996, republicată.
Animalele sălbatice de interes vânătoresc, enumerate în
anexele 1 şi 2 ale Legii nr. 103/1996, denumite vânat, resursă
naturală regenerabilă de interes naţional şi internaţional (art. 2),
împreună cu biotopurile acestora, constituie fondul cinegetic al
României (art. 1),
Vânatul României este administrat şi gestionat în
scopul conservării biodiversităţii faunei sălbatice, menţinerii
echilibrului ecologic, exercitării vânătorii şi al satisfacerii altor
cerinţe social-economice (art. 2). Vânatul este bun public de
interes naţional (art. 3).
Fondul cinegetic al României se compune din unităţi de
gospodărire cinegetică, denumite fonduri de vânătoare,
constituite pe toate categoriile de teren, indiferent de proprietar, şi
astfel delimitate încât să asigure o cât mai mare stabilitate
vânatului în cuprinsul a cestora (art. 3 alin. 1).
Gestionarea fondurilor de vânătoare se atribuie de către
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură
organizaţiilor vânătoreşti legal constituite din România,
administratorului pădurilor statului, unităţilor de învăţământ şi
unităţilor de cercetare ştiinţifică cu profil cinegetic din România,
denumite gestionari ai fondurilor de vânătoare (art. 4).
Suprafaţa fondurilor de vânătoare variază între 5.000 ha
şi 10.000 ha (art. 3 alin. 3 şi 4).
Administrarea şi gestionarea fondului cinegetic al
României se realizează de către autoritatea publică centrală care
răspunde de silvicultură (art. 7), potrivit prevederilor Legii nr.
103/1996, republicată, Capitolul II, art. 7-16.
Protecţia vânatului se realizează de către gestionarii
fondurilor de vânătoare care sunt obligaţi să asigure gestionarea
8
Publicată în M.Of. nr. 535 din 23 iulie 2002.
3
Publicată în M.Of. nr. 271 din 23 aprilie 2002.
63
durabilă a vânatului (pe baza unor studii de specialitate
întocmite de specialişti), paza şi ocrotirea vânatului (art. 17 alin. 1,
2 şi art. 18), potrivit reglementărilor Capitolului III, art. 17-24.
Vânătoarea, ca acţiune de căutare, stârnire, urmărire,
hăituire, rănire, ucidere ori capturarea de vânat sau orice altă
activitate cu aceeaşi finalitate sunt permise la speciile de vânat, în
condiţiile, perioadele şi cu mijloacele prevăzute de Legea nr.
103/1996, republicată, Capitolul IV. Exercitarea vânătorii, art. 25-
33.
Legea nr. 103/1996, republicată, în Capitolul V.
Răspunderi şi sancţiuni, art. 34 prevede că încălcarea
dispoziţiilor acestei legi atrage, după caz, răspunderea
disciplinară, contravenţională, civilă sau penală.
Art. 35-39 din Legea nr. 103/1996, republicată, precizează
faptele care constituie infracţiuni, inclusiv personalul de
specialitate care le poate constata.
Art. 40-44 din Legea nr. 103/1996, republicată precizează
faptele care constituie contravenţii şi persoanele împuternicite să
le constate.
Art. 45 din Legea nr. 103/1996, republicată, împreună cu
anexele 1 şi 2 precizează cuantumul despăgubirilor pentru
pagubele cauzate prin fapte ce constituie infracţiuni sau
contravenţii, cine le încasează şi distribuirea acestora.
Prin Legea nr. 192/20014 privind fondul piscicol,
pescuitul şi acvacultura, pe lângă explicarea termenilor de
specialitate ai acestei activităţi (art. 4), reglementează:
Administrarea şi exploatarea fondului piscicol (Titlul II, Capitolul I);
dreptul de pescuit şi autorizarea pescuitului (Capitolul II);
Exercitarea pescuitului (Capitolul III); paza fondului piscicol
(Capitolul IV); Organizarea activităţii de piscicultură (Titlul III,
Capitolul I); inspecţia piscicolă (Titlul IV); protecţia fondului piscicol
(Titlul V); Titlul VI: răspunderea care poate interveni pentru
nerespectarea prevederilor acestei legi poate fi disciplinară,
contravenţională, penală, materială sau civilă. Fondul piscicol =
4
Republicată în M.Of. nr. 627 din 2 septembrie 2003, în baza modificărilor şi
completărilor aduse prin OUG nr. 76/2002, aprobată, la rândul ei cu modificări,
prin Legea nr. 42/2003.

totalitatea populaţiilor de peşti, raci, scoici, broaşte şi a altor
vieţuitoare acvatice.
C. Protecţia juridică a florei
Flora = totalitatea plantelor din biosferă.1
Există floră spontană, care se dezvoltă fără intervenţia
omului şi există plante cultivate a căror dezvoltare se realizează cu
intervenţia omului şi cu aplicarea regulilor specifice şi potrivit
destinaţiei acestora. Regimul lor juridic este diferit. Flora spontană
este protejată prin reglementări juridice cuprinse în Legea nr.
137/1995, modificată; prin protejarea fondului forestier şi a
plantelor care există în afara acestui fond; prin protecţia florei
incluse în ariile protejate; prin reglementări specifice plantelor
cultivate referitoare la seminţe şi materialul săditor, cum ar fi
Legea nr. 266/20022 privind producerea, prelucrarea, controlul şi
certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului
săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, Ordinul
Ministrului Agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 350/20023 pentru
aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în
vederea comercializării, prelucrarea, controlul şi certificarea
calităţii, precum şi comercializarea seminţelor de cereale,
oleaginoase şi textile, plante furajere, sfeclă, cartof şi legume etc.
Termeni cheie
Arie protejată; monument al naturii; patrimoniu natural;
faună; vânat; fond de vânătoare; floră.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Ce este aria protejată? Ce este un monument al naturii?
2. Cine administrează şi gestionează ariile protejate?
3. Care este procedura instituirii regimului de arie naturală
protejată?
1 de locuit (art. 3)
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, op.cit., p.254-255.
Potrivit aceleiaşi surse, distingem: flora continentală; zonată după relief;
autotrofă fotosintetizantă şi chemosintetizantă; anaerobă; edafică; intestinală;
microbiană.
2
Publicată în M.Of. nr. 343 din 23 mai 2002.
3
Publicat în M.Of. nr. 635 din 28 august 2002.
64
4. Ce este reţeaua naţională de arii naturale?
5. Ce este patrimoniul natural?
6. Faceţi o listă cu autorităţile şi instituţiile responsabile pentru
protecţia ariilor protejate.
7. Ce se înţelege prin faună?
8. Ce este vânatul? Ce este un fond de vânătoare?
9. Cine administrează şi gestionează fondurile de vânătoare?
10. Cine poate fi vânător? Care sunt obligaţiile vânătorilor?
11. Ce înţelegeţi prin floră? Pe baza cunoştinţelor acumulate,
faceţi o listă a fondurilor pe care se pot întâlni diferite plante.
12. Faceţi o listă cuprinzând articolele din Legea nr. 137/1995,
modificată, care se referă,
într-o formă sau alta la protecţia plantelor.
Unitatea 6. Protecţia juridică a mediului artificial.
Protecţia juridică a aşezărilor umane, departe de a fi ruptă
de protejarea diferitelor elemente de mediu (aer, apă, floră, faună
etc.) şi a factorilor ce le pot influenţa, prezintă reglementări
specifice acestui mediu.
OUG nr. 195/2005 , în Capitolul XII. Protecţia aşezărilor
umane, art. 70-73), reglementează cadrul general de protecţie a
aşezărilor umane, stabilind, pe lângă alte reglementări, obligaţiile
autorităţile administraţiei publice locale, ale persoanelor fizice şi
juridice pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos.
Legea nr. 98/19944 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică,
modificată5, este astfel structurată:
Capitolul I. Dispoziţii generale (art. 1-2)
Capitolul II. Contravenţii la normele de igienă referitoare la zonele
4
Publicată în M.Of. nr. 317 din 16 noiembrie 1994.
5
Legea nr. 98/1994 a fost modificată şi completată prin: O.G. nr. 108/30 august
1999, aprobată prin Legea nr. 344/31 mai 2002; O.G. nr. 5/15 ianuarie 2004,
aprobată prin Legea nr. 170/2004; Legea nr. 314 din 28 iunie 2004.

Capitolul III. Contravenţii la normele de igienă referitoare la
aprovizionarea cu apă a populaţiei (art. 5-8)
Capitolul IV. Contravenţii la normele de igienă privind colectarea şi
îndepărtarea reziduurilor (art. 9-11)
Capitolul V. Contravenţii la normele de igienă privind unităţile de
folosinţă publică (art. 12-14)
Capitolul VI. Contravenţii la normele de igienă pentru unităţile
sanitare (art. 15-17)
Capitolul VII. Contravenţii la normele privind prevenirea şi
combaterea bolilor transmisibile (art. 18-21)
Capitolul VIII. Contravenţii la normele igienico-sanitare pentru
alimente şi la normele de igienă privind producţia, prelucrarea,
depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea alimentelor (art.
22-25)
Capitolul IX. Contravenţii la normele de igienă privind protecţia faţă
de radiaţiilor nucleare (art. 26-28)
Capitolul X. Contravenţii la normele privind condiţiile şi procesele
de muncă (art. 29-31)
Capitolul XI. Contravenţii la normele privind organizarea şi
funcţionarea instituţiilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea
copiilor şi tinerilor (art. 32-33)
Capitolul XII. Contravenţii la normele de igienă privind infestarea
cu insecte vectoare şi cu rozătoare, precum şi la normele privind
regimul pesticidelor1 (art. 34-35)
Capitolul XIII. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
(art. 36-42)
Capitolul XIV. Dispoziţii finale (art. 43-50).
Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 536/19972 pentru
aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind
mediul de viaţă al populaţiei, a căror nerespectare atrage
răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după
caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârşite
(pct. 3). Structura acestor norme şi recomandări este următoarea:
Capitolul I. Norme de igienă referitoare la zonele de locuit (art. 1-
20)
1
În prezent, pesticidelor li se spune “produse de uz fitosanitar”. Vezi în acest
sens şi Art. V al OUG nr. 91/2003.
2
Publicat în M.Of. nr. 140 din 3 iulie 1997.
65
Capitolul II. Norme de igienă referitoare la aprovizionarea cu apă
a localităţilor (art. 21-26)
Capitolul III. Norme de igienă pentru fântâni publice şi individuale,
folosite la aprovizionarea cu apă de băut (art. 27)
Capitolul IV. Norme de igienă referitoare la colectarea şi
îndepărtaarea reziduurilor lichide (art. 28-36)
Capitolul V. Norme de igienă referitoare la colectarea,
îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide (art. 37-47)
Capitolul VI. Norme de igienă la unităţile de folosinţă publică (art.
48-83)
Capitolul VII. Norme de igienă privind produsele cosmetice (art.
84-94)
Capitolul VIII. Norme de igienă pentru transporturile de persoane
(urban şi preorăşenesc; aerian;feroviar; naval; rutier interurban
(art. 95-140)
Capitolul IX. Norme privind produsele pesticide utilizate în
profilaxia sanitar-umană (art. 141-148)
Capitolul X. Norme de igienă privind înhumarea, transportul şi
deshumarea cadavrelor umane (art. 149-154).
Termeni cheie
Norme de igienă.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Parcurgeţi actele normative indicate. Normele de igienă pe
care le reglementează sunt respectate?
2. Enumeraţi, la fiecare categorie de norme de igienă, cel puţin
trei fapte care, potrivit legii, constituie contravenţii şi, cu toate
acestea, sunt tolerate şi nu sunt sancţionate ca atare. Care
credeţi că este motivul?
3. Sunteţi reprezentantul autorităţii publice care trebuie să
asigure respectarea normelor de igienă. Gândiţi-vă cel puţin la
două măsuri pe care le-aţi lua pentru ca aceste norme să fie
respectate de cei cărora li se adresează.
4. Norme de igienă referitoare la colectarea, îndepărtarea şi
neutralizarea deşeurilor solide sunt respectate şi aplicate?
5. Cunoaşteţi normele de igienă pentru transporturile de
persoane? Dar cei care asigură aceste transporturi?
 66
6. Care sunt normele de igienă privind înhumarea, transportul şi „a) principiul utilizării în exclusivitate a acelor activităţi de
deshumarea cadavrelor umane? Sunt respectate? gestionare a deşeurilor care nu aduc prejudicii sănătăţii şi
mediului;
b) principiul ‚poluatorul plăteşte’;
c) principiul responsabilităţii producătorului;
Unitatea 7. Regimul juridic al deşeurilor şi al substanţelor d) principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile, fără
antrenarea unor costuri excesive;
periculoase
e) principiul proximităţii, care presupune ca deşeurile să fie
valorificate şi eliminate cât mai aproape de locul de generare;
Definiţie: deşeu = orice substanţă sau orice obiect din
f) principiile nediscriminării, consimţământului şi permisiunii
categoriile stabilire în Anexa Nr. I.B, pe care deţinătorul le aruncă
transportului de deşeuri periculoase numai în acele ţări care
sau are intenţia ori obligaţia să le arunce (Anexa I.A. OUG nr.
dispun de tehnologii adecvate de eliminare, care trebuie
78/2000)
respectate în comerţul internaţional cu deşeuri”.
OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, în Capitolul
- administrarea şi gestionarea deşeurilor, precum şi autorităţile
IV. Regimul deşeurilor reprezintă cadrul general de reglementare
competente în acest sens (Capitolul 2. Administrarea
în domeniu, completat cu OUG nr. 78/2000. Dinamica legislaţiei
deşeurilor, Secţiunea 1 (art. 5-9); Controlul activităţilor legate
comunitare în acest domeniu şi necesitatea implementării acesteia
de deşeuri (art. 14-14.1); Capitolul II.1. Gestionarea deşeurilor
în România, a dus ca, la modificările şi completările din 2003 ale
(art. 14.2-14.10)
legii-cadru privind protecţia mediului, să se opereze următoarea
- autorizarea activităţilor legate de deşeuri Secţiunea 1.1. (art.
modificare şi completare: Secţiunea a 2-a reglementează “Regimul
9.1)
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase” (art. 16-21), iar
- obligaţii în domeniul gestionării deşeurilor: ale producătorilor
Secţiunea a 2.1-a, introdusă prin OG nr. 91/2003, “Regimul
de deşeuri (art. 19-21); ale transportatorilor de deşeuri (art. 22-
deşeurilor şi al deşeurilor periculoase” (art. 22-25). În prezent,
24); ale operatorilor în domeniul valorificării şi eliminării
acestea sunt reglementate în OUG nr. 195/2005, Capitolul III.
deşeurilor (art. 25-26); ale persoanelor fizice şi juridice (art. 27-
Regimul substanţelor şi preparatelor periculoase şi în legislaţia
28)
specială.
- comerţul internaţional şi transzitul de deşeuri (art. 29-33)
O.U.G. nr. 78/20001 privind regimul deşeurilor, aprobată
- facilităţi fiscale pentru cei ce gestionează sau valorifică deşeuri
cu completări şi modificări prin Legea nr. 426/20012,
(art. 34-37)
reglementează activităţile de gestionare a deşeurilor în condiţii de
- atribuţii şi răspunderi ale administraţiei publice centrale şi
protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător (art. 1 alin.
locale (art. 38-50)
1), aplicându-se: deşeurilor menajere; deşeurilor de producţie;
- faptele care constituie contravenţii (art. 51-52)
deşeurilor de construcţie şi demolări; deşeurilor periculoase (art. 1
- faptele care constituie infracţiuni (art. 53)
alin. 2), precizând totodată şi categoriile de deşeuri cărora nu li se
- în scopul aplicării eficiente a măsurilor de gestionare a
aplică (art. 2 alin. 1). Cele mai importante aspecte reglementate
deşeurilor este prezentată o listă a aspectelor ce urmau să fie
sunt:
reglementate prin hotărâri de guvern: 1. Modalităţile de
- principiile care stau la baza gestionării deşeurilor (art. 3):
gestionare pentru categorii speciale de deşeuri (cum ar fi:
1
uleiurile uzate; bateriile şi acumulatorii uzaţi; ambalaje şi
Publicată în M.Of. nr. 283 din 22 iunie 2000.
2 deşeuri din ambalaje etc.); 2. Condiţiile de funcţionare a
Publicată în M.Of. nr. 411 din 25 iulie 2001.

instalaţiilor de tratare şi eliminare a deşeurilor; 3. Condiţiile
pentru transportul deşeurilor.
Pentru alte acte normative prin care sunt reglementate
depozitarea, transportul sau alte aspecte legate de diferite
categorii deşeuri şi substanţe periculoase, a se vedea şi lista din
Anexa 2 la “Îndrumar”.
Termeni cheie
Deşeu; administrarea şi gestionarea deşeurilor; ambalaje şi
deşeuri din ambalaje; reutilizare; reciclare.
Întrebări de control şi autoverificare
1. Ce înţelegeţi prin termenul “deşeu”? Dediniţia formulată de
lege vi se pare corectă? Motivaţi răspunsul.
2. Cine poate administra şi gestiona deşeurile şi cum se
realizează acestea?
3. Pornind de la legea-cadru privind regimul deşeurilor şi studiind
alte acte normative prin care este reglementat acest aspect,
încercaţi să realizaţi o listă în care să enumeraţi toate tipurile
de deşeuri pe care le cunoaşteţi.
ANEXA 1
Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 22/12/2005
privind protecţia mediului1
Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1196 din 30/12/2005
Având în vedere necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră în
procesul de integrare europeană, este imperios necesară adoptarea, în regim de urgenţă, a
prezentului act normativ, în baza căruia să poată fi adoptată legislaţia subsecventă în
domeniul protecţiei mediului şi
Ţinând cont de necesitatea creării cadrului unitar prin care se statuează principiile care
guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului şi care trasează direcţiile de
1
Aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din data de 6 iulie 2006. Legea nr. 265/2006
este reprodusă, în întregime, la finalul lucrării.
67
reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării
durabile, elemente care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgenţă
extraordinare.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:
CAPITOLUL I
Principii şi dispoziţii generale
Art. 1.2 - (1) Obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie un
ansamblu de reglementări juridice privind protecţia mediului, obiectiv de
interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care
conduc la dezvoltarea durabilă.
(2)3 Mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale
Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului,
toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice,
precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând
elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi
spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi
sănătatea omului.
Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile
de mai jos au următoarea semnificaţie:
1.4 accident ecologic- evenimentul produs ca urmare a unor
neprevăzute deversări/emisii de substanţe sau preparate
periculoase/poluante, sub formă lichidă, solidă, gazoasă ori sub formă de
vapori sau de energie, rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice
necontrolate/ bruşte, prin care se deteriorează ori se distrug ecosistemele
naturale şi antropice;
2.5 acte de reglementare - avizele de mediu, avizul Natura 2000,
acordul de mediu, acordul de import/export plante şi/sau animale
2
Aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 265/2006, pct.1. Textul iniţial al art. 1 era: “Art. 1.
- Obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie reglementarea protecţiei mediului,
obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la
dezvoltarea durabilă a societăţii.”
3
Iniţial, definiţia mediului era formulată în art. 2 pct. 41 al OuG nr. 195/2005. Prin Legea nr.
265/2006 de aprobare a OuG nr. 195/2005 art. 2 pct. 41 a fost abrogat, iar definiţia mediului
a fost devenit alin. (2) al art. 1 din OuG nr. 195/2005.
4
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 2. Iniţial, cuprinsul punctului 1 era: “accident
ecologic - eveniment produs ca urmare a unor mari şi neprevăzute deversări/emisii de
substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă de vapori sau de energie rezultate
din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate/bruşte, prin care se deteriorează sau
se distrug ecosistemele naturale şi antropice”.

sălbatice non-CITES, permisul CITES, autorizaţia privind emisiile de gaze
cu efect de seră, acordul de import pentru organisme modificate genetic,
autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu, autorizaţia privind activităţile cu
organisme modificate genetic;
3.1 acord de mediu - actul tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile
de realizare a proiectului, din punctul de vedere al impactului asupra
mediului; acordul de mediu reprezintă decizia autorităţii competente
pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să
realizeze proiectul din punctul de vedere al protecţiei mediului;
4.2 acordul de import pentru organisme modificate genetic - actul
tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului,
care dă dreptul titularului să realizeze activitatea de import de
organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în
care aceasta se poate desfăşura, conform legislaţiei în vigoare;
5. arie/sit - zonă definită geografic exact delimitată;
6. arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu
perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi
conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente
şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice,
speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau
culturală deosebită;
7. arie specială de conservare - arie de interes comunitar desemnată
printr-un act statutar, administrativ şi/sau contractual în scopul aplicării
măsurilor de conservare necesare pentru menţinerea sau restaurarea
unei stări favorabile de conservare a habitatelor naturale şi/sau a
populaţiilor speciilor pentru care a fost desemnată;
8. audit de mediu - instrument managerial de evaluare sistematică,
documentată, periodică şi obiectivă a performanţei organizaţiei, a
5
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 2. Iniţial, cuprinsul punctului 2 era: “acte de
reglementare - avize de mediu, aviz Natura 2000, acord de mediu, acord de import/export
plante şi/sau animale sălbatice non-CITES, permis CITES, acord de import pentru
organisme modificate genetic, autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind
activităţile cu organisme modificate genetic”.
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 2. Iniţial, cuprinsul punctului 3 era: “acord de
mediu - act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului, din
punct de vedere al protecţiei mediului; acordul de mediu reprezintă decizia autorităţii
competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze
proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului”.
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 2. Iniţial, cuprinsul punctului 4 era: “acordul de
import pentru organisme modificate genetic - act tehnico-juridic emis de autoritatea
competentă pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului să realizeze o activitate
desfăşurată cu organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în care
aceasta poate avea loc, conform legislaţiei specifice”.
68
sistemului de management şi a proceselor destinate protecţiei
mediului, cu scopul:
a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact
asupra mediului;
b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea
obiectivelor şi ţintelor de mediu ale organizaţiei;
9. autorizaţie de mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile
competente pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile
şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei
activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar
pentru punerea acesteia în funcţiune;
10. autorizaţie integrată de mediu - act tehnico-juridic emis de
autorităţile competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind
prevenirea şi controlul integrat al poluării;
11.3 autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic - actul
tehnico-juridic emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor
legale în vigoare, care reglementează condiţiile de introducere deliberată
în mediu şi/sau pe piaţă a organismelor modificate genetic şi pentru
utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
12.4 autoritate competentă pentru protecţia mediului - autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului sau agenţiile pentru protecţia mediului, respectiv
agenţiile regionale pentru protecţia mediului şi agenţiile judeţene pentru
protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»,
precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate acesteia;
13. avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia
mediului:
a) avizul de mediu pentru planuri şi programe - act tehnico-juridic emis
de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă
integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul
supus adoptării;
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 2. Iniţial, cuprinsul punctului 11 era: “autorizaţie
privind activităţi cu organisme modificate genetic - act tehnico-juridic emis de autoritatea
competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează condiţiile privind
introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic sau utilizarea
în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic”.
4
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 2. Iniţial, cuprinsul punctului 12 era: “autoritate
competentă pentru protecţia mediului - autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau, după caz, autorităţile publice
teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regionale pentru protecţia mediului,
agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta
Dunării", precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate acesteia”.

b) avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu - act tehnico-juridic emis
de autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea
titularului unei activităţi cu impact asupra mediului, vânzarea pachetului
majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, concesionare,
dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment,
având ca scop stabilirea obligaţiilor de mediu, ca prevederi ale unui
program pentru conformare, în vederea asumării acestora de către părţile
implicate în situaţiile menţionate anterior;
c) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv
pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice - act tehnico-juridic emis de
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în
procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi respectiv
de autorizare a îngrăşămintelor chimice;
d) aviz Natura 2000 - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă
pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind
protecţia habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică în
planul sau programul supus adoptării;
14. bilanţ de mediu - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice
atestate conform legii, în scopul obţinerii avizului pentru stabilirea
obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi care conţine
elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor
şi consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi
anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu
efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact
semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului;
15. biodiversitate - variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor
terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta
include diversitatea intraspecifică, interspecifică şi diversitatea
ecosistemelor;
16. biotehnologie - aplicaţie tehnologică în care se utilizează sisteme
biologice, organisme vii, componentele sau derivatele acestora, pentru
realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu folosinţă
specifică;
17. biotehnologie modernă - aplicarea in vitro a tehnicilor de
recombinare a acidului nucleic şi a tehnicilor de fuziune celulară, altele
decât cele specifice selecţiei şi ameliorării tradiţionale, care înlătură
barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare
genetică;
69
18.1 cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai
avansat şi eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor
de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică de a constitui
referinţa pentru stabilirea valorilor-limită de emisie în scopul prevenirii
poluării, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în
ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:
a) tehnicile se referă deopotrivă la tehnologia utilizată şi modul în care
instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la
scoaterea din funcţiune a acesteia şi remedierea amplasamentului,
potrivit legislaţiei în vigoare;
b) disponibile se referă la acele cerinţe care au înregistrat un stadiu de
dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în
condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în considerare costurile şi
beneficiile, indiferent dacă aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate
la nivel naţional, cu condiţia ca aceste tehnici să fie accesibile
operatorului;
c) cele mai bune - se referă la cele mai eficiente tehnici pentru
atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în
întregul său;
181. 2 certificat de emisii de gaze cu efect de seră - titlul care conferă
dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă
definită;
19. deşeu - orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile
stabilite de legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care
deţinătorul îl aruncă, are intenţia sau are obligaţia de a-l arunca;
20. deşeu reciclabil - deşeu care poate constitui materie primă într-un
proces de producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte
scopuri;
21. deşeuri periculoase - deşeurile încadrate generic, conform
legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau
categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent sau o proprietate
care face ca acestea să fie periculoase;
22. deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi
structurale ale componentelor naturale şi antropice ale mediului,
reducerea diversităţii sau productivităţii biologice a ecosistemelor
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 2. Iniţial, cuprinsul punctului 18 era: “cele mai
bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat în
dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea
practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul
prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu
emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:”
2
Pct. 181 al art. 2 din OuG nr. 195/2005 a fost introdus prin Legea nr. 265/2006, pct. 3.

naturale şi antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra
calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului,
supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară,
ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului;
23. dezvoltare durabilă - dezvoltarea care corespunde necesităţilor
prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi
satisface propriile necesităţi;
24. echilibru ecologic - ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre
elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură
menţinerea structurii, funcţionarea şi dinamica ideală a acestuia;
25. ecosistem - complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi
microorganisme şi mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate
funcţională;
26. ecoturism - formă de turism în care principalul obiectiv este
observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să contribuie la conservarea şi protecţia naturii;
b) să utilizeze resursele umane locale;
c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură - conştientizarea
turiştilor şi a comunităţilor locale;
d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi
socio-cultural;
27. efluent - orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau
difuză, inclusiv prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitare,
vidanjare sau vaporizare;
28.1 emisie - evacuarea directă ori indirectă, din surse punctuale sau
difuze, de substanţe, vibraţii, radiaţii electromagnetice şi ionizante,
căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol;
29. eticheta ecologică - un simbol grafic şi/sau un scurt text descriptiv
aplicat pe ambalaj, într-o broşură sau alt document informativ, care
însoţeşte produsul şi care oferă informaţii despre cel puţin unul şi cel mult
trei tipuri de impact asupra mediului;
30. evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea
publicului şi a autorităţilor publice interesate de efectele implementării
planurilor şi programelor, luarea în considerare a raportului de mediu şi a
rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea
informării asupra deciziei luate;
31. evaluarea impactului asupra mediului - proces menit să identifice,
să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 4. Iniţial, cuprinsul punctului 28 era: “emisie -
evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanţe, vibraţii,
căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol.”
70
legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative,
principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a
mediului;
32. evaluarea riscului - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice
atestate conform legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi
gravităţii principalelor componente ale impactului asupra mediului şi se
stabileşte necesitatea măsurilor de prevenire, intervenţie şi/sau
remediere;
33. exemplar - orice plantă sau animal în stare vie sau moartă, sau
orice parte sau derivat din acestea, precum şi orice alte produse care
conţin părţi sau derivate din acestea, aşa cum sunt specificate în
documentele ce le însoţesc, pe ambalaje, pe mărci sau etichete sau în
orice alte situaţii;
34. experţi - persoane fizice, recunoscute şi/sau atestate pe plan
naţional şi/sau internaţional de către autorităţile competente în domeniu;
35. habitat natural - arie terestră, acvatică sau subterană, în stare
naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici
geografice, abiotice şi biotice;
36. habitat natural de interes comunitar - acel tip de habitat care:
a) este în pericol de dispariţie în arealul său natural; sau
b) are un areal natural redus fie ca urmare a restrângerii acestuia fie
datorită faptului că în mod natural suprafaţa sa este redusă; sau
c) prezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una
sau mai multe din cele cinci regiuni biogeografice: alpină, continentală,
panonică, stepică şi pontică;
37. habitat al unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin
factori abiotici şi biotici în care trăieşte o specie în oricare stadiu al ciclului
sau biologic;
38.2 informaţia privind mediul - orice informaţie scrisă, vizuală, audio,
electronică sau sub orice formă materială despre:
2
Textul iniţial, care nu cuprindea şi înşiruirea a)-f), a fost completat prin Rectificarea
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 88/31 ianuarie 2006, cu următorul conţinut:
RECTIFICARE Nr. 195 din 22 decembrie 2005,
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
În Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, se face următoarea
rectificare (care nu aparţine Redacţiei "Monitorul Oficial", Partea I):
- la art. 2 pct. 38, în loc de:
"38. - informaţia privind mediul - orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice
formă materială despre:"
se va citi:…”
Rectificarea a fost deja operată în cuprinsul actului normativ (VR).

a) starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa,
solul, suprafaţa terestră, peisajul şi ariile naturale, inclusiv zonele umede,
marine şi costiere, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv
organismele modificate genetic, precum şi interacţiunea dintre aceste
elemente;
b) factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau
deşeurile, inclusiv deşeurile radioactive, emisiile, deversările şi alte
evacuări în mediu, ce afectează sau pot afecta elementele de mediu
prevăzute la lit. a);
c) măsurile, inclusiv măsurile administrative, cum sunt politicile,
legislaţia, planurile, programele, convenţiile încheiate între autorităţile
publice şi persoanele fizice şi/sau juridice privind obiectivele de mediu,
activităţile care afectează sau pot afecta elementele şi factorii prevăzuţi la
lit. a) şi, respectiv, b), precum şi măsurile sau activităţile destinate să
protejeze elementele prevăzute la lit. a);
d) rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia
mediului;
e) analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze economice
folosite în cadrul măsurilor şi activităţilor prevăzute la lit. c);
f) starea sănătăţii şi siguranţei umane, inclusiv contaminarea, ori de
câte ori este relevantă, a lanţului trofic, condiţiile de viaţă umană, siturile
arheologice, monumentele istorice şi orice construcţii, în măsura în care
acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu
prevăzute la lit. a), sau, prin intermediul acestor elemente, de factorii,
măsurile şi activităţile prevăzute la lit. b) şi, respectiv, c);
39. infrastructura pentru informaţii spaţiale - metadate, seturi de date
spaţiale şi servicii de date spaţiale; servicii şi tehnologii de reţea; acorduri
privind folosirea în comun, accesul şi utilizarea; procedurile, procesele şi
mecanismele de monitorizare şi coordonare stabilite, operate sau puse la
dispoziţie în conformitate cu prevederile legale;
40. instalaţie - orice unitate tehnică staţionară sau mobilă precum şi
orice altă activitate direct legată, sub aspect tehnic, cu activităţile
unităţilor staţionare/mobile aflate pe acelaşi amplasament, care poate
produce emisii şi efecte asupra mediului;
41.1 Abrogat.
1
Abrogat prin pct. 5 din Legea nr. 265/2006. Iniţial, cuprinsul pct. 41 al art. 2 din OuG nr.
195/2005 era: “mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa,
solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate
materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune,
cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale,
calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.
71
42. mediu geologic - ansamblul structurilor geologice de la suprafaţa
pământului în adâncime: sol, ape subterane, formaţiuni geologice;
43. microorganism - orice entitate microbiologică, celulară sau
necelulară, capabilă de replicare sau de transfer de material genetic,
inclusiv virusurile, viroizii şi celulele vegetale şi animale în culturi;
44. monitorizarea mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea
şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor
calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate
şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale
ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun;
45. monument al naturii - specii de plante şi animale rare sau
periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes
ştiinţific sau peisagistic;
46. organism modificat genetic - orice organism, cu excepţia fiinţelor
umane, în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce
nu se produce natural prin împerechere şi/sau recombinare naturală;
461.2 autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră - actul
tehnico-juridic emis de autoritatea publică competentă pentru protecţia
mediului pentru una sau mai multe instalaţii ori pentru părţi ale instalaţiei
situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator, prin
care se alocă un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră;
47. plafon naţional de emisie - cantitatea maximă dintr-o substanţă care
poate fi emisă la nivel naţional, în decursul unui an calendaristic;
48. planuri şi programe - planurile şi programele, inclusiv cele
cofinanţate de Comunitatea Europeană, ca şi orice modificări ale
acestora, care se elaborează şi/sau se adoptă de către o autoritate la
nivel naţional, regional sau local ori care sunt pregătite de o autoritate
pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament sau
Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau
administrative;
49. plan de acţiuni - plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie
parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei
integrate de mediu de către titularul activităţii sub controlul autorităţii
competente pentru protecţia mediului în scopul respectării prevederilor
legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării; planul de
acţiune face parte integrantă din autorizaţia integrantă de mediu;
2
Punctul 461 al art. 2 din OuG nr. 195/2005 a fost introdus prin Legea nr. 265/2006, pct. 6.

50.1 poluant - orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă,
gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie, radiaţie
electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în
mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi
aduce daune bunurilor materiale;
51. poluare - introducerea directă sau indirectă a unui poluant care
poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna
bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării
mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime;
52.2 prejudiciu - efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii
oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanţi, activităţi
dăunătoare ori dezastre;
53.3 proiect - execuţia lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori
amenajări, alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv
cele care implică extragerea resurselor minerale;
54. program pentru conformare - plan de măsuri cuprinzând etapele
care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile
autorizaţiei de mediu sau avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu
de către titularul activităţii, sub controlul autorităţii competente pentru
protecţia mediului, în scopul respectării prevederilor legale privind
protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integrantă din
autorizaţia de mediu sau din avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu;
55. program operaţional sectorial - document aprobat de Comisia
Europeană pentru implementarea acelor priorităţi sectoriale din Planul
Naţional de dezvoltare care sunt aprobate spre finanţare prin cadrul de
sprijin comunitar;
56. public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în
concordanţă cu legislaţia ori cu practica naţională, asociaţiile,
organizaţiile sau grupurile acestora;
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 7. Iniţial, cuprinsul punctului 50 era: “poluant -
orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de
energie radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în
mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune
bunurilor materiale”.
2 biologici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestora.
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 7. Iniţial, cuprinsul punctului 52 era: “prejudiciu - o
schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare cuantificabilă a
funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al
publicului, care poate să survină direct sau indirect”.
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 7. Iniţial, cuprinsul punctului 53 era: “proiect -
documentaţie privind execuţia lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajări, alte
intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică extragerea
resurselor minerale;
72
57. raport de mediu - parte a documentaţiei planurilor sau
programelor, care identifică, descrie şi evaluează efectele posibile
semnificative asupra mediului, ale aplicării acestora şi alternativele sale
raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă,
conform legislaţiei în vigoare;
58. raport de amplasament - documentaţie elaborată de persoane fizice
sau juridice atestate conform legii, în scopul obţinerii autorizaţiei integrate
de mediu şi care evidenţiază starea amplasamentului, situaţia poluării
existente înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei şi oferă un punct de
referinţă şi comparaţie la încetarea activităţii;
59. raport de securitate - documentaţie elaborată de persoane fizice
sau juridice atestate conform legii, necesară pentru obiective în care sunt
prezente substanţe periculoase conform prevederilor legislaţiei privind
controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care
sunt implicate substanţe periculoase;
60. resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce
pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile - minerale şi
combustibili fosili, regenerabile - apă, aer, sol, floră, fauna sălbatică,
inclusiv cele inepuizabile - energie solară, eoliană, geotermală şi a
valurilor;
61. sistem de management de mediu - componentă a sistemului de
management general, care include structura organizatorică, activităţile de
planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi
resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea şi
menţinerea politicii de mediu;
62. sit de interes comunitar - arie/sit care, în regiunea sau în regiunile
biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau
restaurarea stării de conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a
speciilor de interes comunitar şi care pot contribui astfel semnificativ la
coerenţa reţelei NATURA 2000 şi/sau contribuie semnificativ la
menţinerea diversităţii biologice în regiunea sau regiunile respective.
Pentru speciile de animale ce ocupă arii întinse de răspândire, ariile de
interes comunitar corespund zonelor din teritoriile în care aceste specii
sunt prezente în mod natural şi în care sunt prezenţi factorii abiotici şi
63. specii de interes comunitar - specii care pe teritoriul Uniunii
Europene sunt:
a) periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este situat la limita
de distribuţie în areal şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în
regiunea vest-palearctică; sau

b) vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate
este probabilă într-un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor perturbatori
persistă; sau
c) rare, speciile ale căror populaţii sunt reduse din punct de vedere al
distribuţiei sau/şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate
sau vulnerabile, riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii
geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafeţe largi; sau
d) endemice şi care necesită o atenţie specială datorită caracteristicilor
specifice ale habitatului lor şi/sau a impactului potenţial pe care îl are
exploatarea acestora asupra stării de conservare
64. stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce
acţionează asupra unui habitat natural şi a speciilor caracteristice
acestuia şi care pot influenţa pe termen lung atât distribuţia naturală,
structura şi funcţiile acestuia, cât şi supravieţuirea speciilor caracteristice;
65. stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce
acţionează asupra unei specii şi care pot influenţa pe termen lung
distribuţia şi abundenţa populaţiilor speciei respective;
66. substanţă - element chimic şi compuşi ai acestuia, în înţelesul
reglementărilor legale în vigoare, cu excepţia substanţelor radioactive şi a
organismelor modificate genetic;
67. substanţa periculoasă - orice substanţă clasificată ca periculoasă
de legislaţia specifică în vigoare din domeniul chimicalelor;
68. substanţe prioritare - substanţe care reprezintă un risc semnificativ
de poluare asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra
omului şi folosinţelor de apă, conform legislaţiei specifice din domeniul
apelor;
69. substanţe prioritar periculoase - substanţele sau grupurile de
substanţe care sunt toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi
alte substanţe sau grupe de substanţe care creează un nivel similar de
risc, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor;
70. sursă de radiaţii ionizante - entitate fizică, naturală, realizată sau
utilizată ca element al unei activităţi care poate genera expuneri la
radiaţii, prin emitere de radiaţii ionizante sau eliberare de substanţe
radioactive;
71. trasabilitate - posibilitatea identificării şi urmăririi organismelor
modificate genetic şi a produselor rezultate din acestea pe parcursul
tuturor etapelor activităţilor care implică astfel de organisme şi produse;
72. utilizare în condiţii de izolare - orice operaţiune prin care
microorganismele sunt modificate genetic, cultivate, multiplicate, stocate,
folosite, transportate, distruse şi/sau anihilate în condiţii controlate, în
spaţii/medii închise. Pentru toate aceste operaţiuni se iau măsuri
73
specifice de izolare, pentru a se evita/limita contactul lor cu oamenii şi
cu mediul;
73.1 Abrogat.
74. zonă umedă - întindere de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale
sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau
curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv întinderea de apă
marină a cărei adâncime la reflux nu depăşeşte 6 m.
Art. 3. - Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei
ordonanţe de urgenţă sunt:
a) 2 principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
b) principiul precauţiei în luarea deciziei;
c) principiul acţiunii preventive;
d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă;
e) principiul "poluatorul plăteşte";
f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice
cadrului biogeografic natural;
g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;
h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi
accesul la justiţie în probleme de mediu;
i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.
Art. 4. 3 - Modalităţile de implementare a principiilor şi a elementelor
strategice sunt:
a) prevenirea şi controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai
bune tehnici disponibile pentru activităţile cu impact semnificativ asupra
mediului;
b) adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerinţelor
politicii de mediu;
c) corelarea planificării de amenajare a teritoriului şi urbanism cu cea
de mediu;
d) efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor şi
programelor care pot avea efect semnificativ asupra mediului;
1
Abrogat prin pct. 8 din Legea nr. 265/2006. Iniţial, cuprinsul pct. 73 al art. 2 era:
“vecinătatea ariei naturale protejate - zona din afara limitei unei arii naturale protejate din
care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de către un proiect sau o
activitate în funcţie de natura, mărimea şi/sau localizarea acestora;
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 9. Iniţial, cuprinsul literei a) era: “principiul
integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale”.
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 10. Iniţial, partea introductivă a art. 4 din OuG nr.
195/2005 era: “Modalităţile de implementare a principiilor şi a obiectivelor strategice sunt:”

e) evaluarea impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu
impact semnificativ asupra mediului;
f) introducerea şi utilizarea pârghiilor şi instrumentelor economice
stimulative sau coercitive;
g) rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în
funcţie de amploarea acestora;
h) promovarea de acte normative armonizate cu reglementările
europene şi internaţionale în domeniu;
i) stabilirea şi urmărirea realizării programelor pentru conformare;
j) crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii
mediului;
k) recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin
acordarea etichetei ecologice;
l) menţinerea şi ameliorarea calităţii mediului;
m) reabilitarea zonelor afectate de poluare;
n) încurajarea implementării sistemelor de management şi audit de
mediu;
o) promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul
protecţiei mediului;
p) educarea şi conştientizarea publicului, precum şi participarea
acestuia în procesul de elaborare şi aplicare a deciziilor privind mediul;
q) dezvoltarea reţelei naţionale de arii protejate pentru menţinerea stării
favorabile de conservare a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi
faună sălbatică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene - Natura
2000;
r) aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilităţii şi etichetării
organismelor modificate genetic;
s) înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi
grav sănătatea oamenilor.
Art. 5. - Statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu
sănătos şi echilibrat ecologic, garantând în acest scop:
a) accesul la informaţia privind mediul, cu respectarea condiţiilor de
confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare;
b) 1 dreptul de asociere în organizaţii pentru protecţia mediului;
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 11. Iniţial, cuprinsul literei b) era: “asocierea în
organizaţii pentru protecţia mediului”.
74
c) 2 dreptul de a fi consultat în procesul de luare a deciziilor privind
dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea actelor de
reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi programelor;
d) 3 dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor
pentru protecţia mediului, autorităţilor administrative şi/sau judecătoreşti,
după caz, în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un
prejudiciu;
e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.
Art. 6. - (1) Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea
autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor
persoanelor fizice şi juridice.
(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în
bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din
implementarea legislaţiei comunitare din domeniul mediului şi pentru
programe de protecţie a mediului şi colaborează cu autorităţile publice
centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizării
acestora.
Art. 7. - (1)4 Coordonarea, reglementarea şi implementarea în domeniul
protecţiei mediului revin autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, agenţiilor
regionale şi judeţene pentru protecţia mediului, Administraţiei Rezervaţiei
Biosferei «Delta Dunării».
(2) În perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" autoritatea publică
teritorială pentru protecţia mediului este reprezentată de Administraţia
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 11. Iniţial, cuprinsul literei c) era: “consultarea în
procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea
actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi programelor”.
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 11. Iniţial, cuprinsul literei d) era: “dreptul de a se
adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor
administrative şi/sau judecătoreşti, după caz, în probleme de mediu”.
4
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 12. Iniţial, cuprinsul alineatului (1) era:
“Coordonarea, reglementarea şi implementarea în domeniul protecţiei mediului revin
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Mediului, agenţiilor regionale şi judeţene pentru protecţia mediului, Administraţiei
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", iar controlul respectării măsurilor de protecţia mediului
se realizează de către Garda Naţională de Mediu, precum şi de personalul specializat al
autorităţilor de protecţie a mediului şi persoanele împuternicite de autoritatea competentă,
conform legislaţiei specifice în vigoare.”

(3)1 Controlul respectării măsurilor de protecţia mediului se realizează
de:
a) comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de
Mediu, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»;
b) autorităţile administraţiei publice locale, prin personalul împuternicit;
c) Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul
Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin personalul
împuternicit, în domeniile lor de activitate, conform atribuţiilor stabilite prin
lege.
CAPITOLUL II
Procedura de reglementare
Art. 8.2 - (1) Autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu
excepţia Gărzii Naţionale de Mediu şi a structurilor subordonate acesteia,
conduc procedura de reglementare şi emit, după caz, acte de
reglementare, în condiţiile legii.
(2) în derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau
activităţi care pot avea efecte semnificative asupra teritoriului altor state,
autorităţile competente pentru protecţia mediului au obligaţia să respecte
prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Art. 9. - (1) Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru planuri şi
programe sunt obligatorii pentru adoptarea planurilor şi programelor care
pot avea efecte semnificative asupra mediului.
(2) Evaluarea de mediu are ca scop integrarea obiectivelor şi cerinţelor
de protecţie a mediului în pregătirea şi adoptarea planurilor şi
programelor.
(3) Procedura de evaluare de mediu, structura raportului de mediu şi
condiţiile de emitere a avizului de mediu pentru planuri şi programe,
inclusiv pentru cele cu efecte transfrontieră, sunt stabilite prin hotărâre a
1 competente pentru protecţia mediului, evaluării impactului asupra
Alineatul (3) al art. 7 din OuG nr. 195/2005 a fost introdus prin pct. 13 din Legea nr.
265/2006.
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 14. Iniţial, cuprinsul art. 8 era: “(1) Autorităţile
competente pentru protecţia mediului conduc procedura de reglementare şi emit, după caz,
avize de mediu, acorduri şi autorizaţii/autorizaţii integrate de mediu, în condiţiile legii.
(2) În derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau activităţi care pot avea
efecte semnificative asupra teritoriului altor state, autorităţile competente pentru protecţia
mediului respectă prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte.”
75
Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului.
(4) Aprobarea planurilor şi programelor, la orice nivel ierarhic, este
condiţionată de existenţa avizului de mediu pentru respectivul plan sau
program.
Art. 10. - (1) Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru stabilirea
obligaţiilor de mediu sunt obligatorii în cazul în care titularii de activităţi cu
posibil impact semnificativ asupra mediului urmează să deruleze sau să
fie supuşi unei proceduri de: vânzare a pachetului majoritar de acţiuni,
vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau în alte situaţii care
implică schimbarea titularului activităţii, precum şi în caz de dizolvare
urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii, conform legii.
(2) În termen de 60 de zile de la data semnării/emiterii documentului
care atestă încheierea uneia dintre procedurile menţionate la alin. (1),
părţile implicate transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia
mediului obligaţiile asumate privind protecţia mediului, printr-un document
certificat pentru conformitate cu originalul.
(3) Clauzele privind obligaţiile de mediu cuprinse în actele întocmite în
cadrul procedurilor prevăzute la alin. (1) au caracter public.
(4) Îndeplinirea obligaţiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor
de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii.
(5) Procedura de solicitare şi emitere a avizului de mediu pentru
stabilirea obligaţiilor de mediu se adoptă prin ordin al conducătorului
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 90 de
zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 11. - (1) Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii
pentru proiecte publice sau private sau pentru modificarea ori extinderea
activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot
avea impact semnificativ asupra mediului.
(2) Pentru obţinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private
care pot avea impact semnificativ asupra mediului, prin natura,
dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse, la decizia autorităţii
mediului.
(3) Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv
pentru proiecte cu impact transfrontieră şi lista proiectelor publice sau
private supuse procedurii sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
(4) Acordul de mediu se emite în paralel cu celelalte acte de
reglementare emise de autorităţile competente, potrivit legii.

Art. 12. - (1) Desfăşurarea activităţilor existente precum şi începerea
activităţilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se
realizează numai în baza autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.
(2) Procedura de emitere a autorizaţiei de mediu şi lista activităţilor
supuse acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducătorului
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
(3) Pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, activităţile existente, care nu
sunt conforme cu normele şi reglementările de mediu în vigoare, sunt
supuse bilanţului de mediu, la decizia autorităţii competente pentru
protecţia mediului.
(4) Procedura de realizare a bilanţului de mediu este stabilită prin ordin
al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
(5)1 Autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte cu
titularul activităţii programul pentru conformare, pe baza concluziilor şi
recomandărilor bilanţului de mediu.
(6) Este obligatorie îndeplinirea măsurilor cuprinse în programul pentru
conformare la termenele stabilite.
(7) Activităţile desfăşurate de structurile componente ale sistemului de
apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt exceptate de la
obţinerea autorizaţiei de mediu.
Art. 13. - (1) Măsurile privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
şi lista activităţilor supuse procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de
mediu sunt stabilite prin lege.
(2) Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu şi normele
metodologice de aplicare a acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al
conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Art. 14. - (1) Autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu se emite după
obţinerea celorlalte avize, acorduri, autorizaţii, după caz, ale autorităţilor
competente, potrivit legii.
(2) Funcţionarea fără autorizaţie de mediu este interzisă pentru
activităţile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere
al protecţiei mediului.
(3) Funcţionarea fără autorizaţie integrată de mediu este interzisă
pentru activităţile supuse legislaţiei privind prevenirea şi controlul integrat
al poluării.
1 Autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite, revizuieşte şi actualizează, după
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 15. Iniţial, cuprinsul alineatului (5) al art. 12 era:
“Autoritatea competentă pentru protecţia mediului negociază cu titularul activităţii programul
pentru conformare, pe baza concluziilor şi recomandărilor bilanţului de mediu.”
76
(4) Titularul activităţii are obligaţia de a informa autorităţile publice
teritoriale competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele
automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi, precum şi cu privire la
accidente sau pericole de accidente.
Art. 15. - (1)2 Autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu
excepţia Gărzii Naţionale de Mediu şi a structurilor subordonate acesteia,
emit, revizuiesc şi actualizează, după caz, actele de reglementare.
(2) Actele de reglementare se emit numai dacă planurile şi programele,
proiectele, respectiv programele pentru conformare privind activităţile
existente prevăd prevenirea, reducerea, eliminarea sau compensarea,
după caz, a consecinţelor negative asupra mediului, în raport cu
prevederile aplicabile din normele tehnice şi reglementările în vigoare.
(3) Titularii activităţilor care fac obiectul procedurilor de reglementare
din punct de vedere al protecţiei mediului au obligaţia de a respecta
termenele stabilite de autoritatea competentă de protecţia mediului în
derularea acestor proceduri.
(4) Nerespectarea termenelor stabilite de autoritatea competentă de
protecţia mediului în derularea procedurii de reglementare conduce la
încetarea acestei proceduri, solicitarea actului de reglementare fiind
anulată.
Art. 16. - (1) Avizul de mediu pentru planuri şi programe are aceeaşi
perioadă de valabilitate ca şi planul sau programul pentru care a fost
emis, cu excepţia cazului în care intervin modificări ale respectivului plan
sau program, conform legislaţiei specifice.
(2) Avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu este valabil
până la îndeplinirea scopului pentru care a fost emis, cu excepţia cazului
în care intervin modificări ale condiţiilor în care a fost emis.
(3) Acordul de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a
proiectului. Acordul de mediu îşi pierde valabilitatea dacă lucrările de
investiţii pentru care a fost emis nu încep în termen de 2 ani de la data
emiterii, cu excepţia proiectelor cu finanţare externă pentru care acordul
de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada desfăşurării
acestora, până la finalizarea investiţiei.
(4) Autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani, iar autorizaţia integrată de
mediu este valabilă 10 ani.
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 16. Iniţial, cuprinsul alineatului (1) al art. 15 era: “
caz, actele de reglementare.”

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), autorizaţiile de mediu şi
autorizaţiile integrate de mediu emise cu program pentru conformare,
respectiv cu plan de acţiuni sunt valabile pe toată perioada derulării
programului/planului.
(6) Perioada de valabilitate a autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu
nu poate depăşi ultimul termen scadent al programului pentru
conformare, respectiv al planului de acţiuni, cu aplicarea prevederilor alin.
(4) şi (5).
Art. 17. - (1) Avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu,
acordul de mediu şi autorizaţia de mediu se revizuiesc dacă apar
elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii. În
acest caz se poate cere şi refacerea evaluării impactului asupra mediului
şi/sau a bilanţului de mediu.
(2) Autorizaţia integrată de mediu se revizuieşte în condiţiile prevăzute
de legislaţia specifică privind prevenirea şi controlul integrat al poluării.
(3) Acordul de mediu şi autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu se
suspendă de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului care
a emis actul de reglementare, pentru nerespectarea prevederilor
acestora sau ale programelor pentru conformare/planurilor de acţiuni,
după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel
mult 30 de zile pentru îndeplinirea obligaţiilor. Suspendarea se menţine
până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada
suspendării, desfăşurarea proiectului sau activităţii este interzisă.
(4) În cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite prin actul de
suspendare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune,
după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu
sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, după caz.
(5) Dispoziţiile de suspendare şi, implicit, de încetare a desfăşurării
proiectului sau activităţii sunt executorii de drept.
Art. 18. - Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau
anularea actelor de reglementare se soluţionează de instanţele de
contencios administrativ competente.
Art. 19. - Acordul de mediu şi autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu
pentru activităţile miniere care utilizează substanţe periculoase în
procesul de prelucrare şi concentrare, pentru capacităţi de producţie mai
mari de 5 milioane tone/an şi/sau dacă suprafaţa pe care se desfăşoară
activitatea este mai mare de 1.000 ha, se promovează prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului.
77
Art. 20. - (1) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului,
împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi
locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului la deciziile
privind activităţi specifice şi accesul la justiţie, în conformitate cu
prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea
publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu,
semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000.
(2) Informarea publicului în cadrul procedurilor de reglementare pentru
planuri, programe proiecte şi activităţi se realizează conform legislaţiei
specifice în vigoare.
(3)1 Consultarea publicului este obligatorie în cazul procedurilor de
emitere a actelor de reglementare, potrivit legislaţiei în vigoare.
Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilită prin
acte normative specifice.
(4) Modalităţile de realizare a participării publicului la elaborarea unor
planuri şi programe specifice în legătură cu mediul se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă.
(5) Accesul la justiţie al publicului se realizează potrivit reglementărilor
legale în vigoare.
(6)2 Organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia
mediului au drept la acţiune în justiţie în probleme de mediu, având
calitate procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecţia mediului.
Art. 21. - (1) Persoane fizice sau juridice independente de titularul
planului, programului, proiectului sau al activităţii şi atestate de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, potrivit legii, realizează:
a) evaluarea de mediu;
b) evaluarea impactului asupra mediului;
c) bilanţul de mediu;
d) raportul de amplasament;
e) raportul de securitate.
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 17. Iniţial, cuprinsul alineatului (3) al art. 20 era:
“Consultarea publicului este obligatorie în cazul procedurilor de emitere a actelor de
reglementare. Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilită prin acte
normative specifice.”
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 17. Iniţial, cuprinsul alineatului (6) al art. 20 era:
“Organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului au drept la acţiune în
justiţie în probleme de mediu.”

(2) Procedura de atestare a persoanelor fizice şi juridice se stabileşte
prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă.
(3) Cheltuielile pentru elaborarea evaluării de mediu, evaluării
impactului asupra mediului, bilanţului de mediu, raportului de
amplasament şi raportului de securitate sunt suportate de titularul
planului, programului, proiectului sau al activităţii.
(4) Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia
autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi a publicului revine
titularului planului, programului, proiectului sau al activităţii, iar
răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor prevăzute la alin. (1) revine
autorului acestora.
Art. 22. - (1) Autorităţile publice pentru protecţia mediului încasează
sumele provenite din taxele pentru emiterea actelor de reglementare.
(2) Taxele prevăzute la alin. (1) se fac venit la Fondul pentru mediu, iar
cuantumul acestora se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Art. 23. - (1) Autorităţile competente pentru protecţia mediului
încasează, de asemenea, sume provenite din tarife pentru lucrările şi
serviciile prestate la solicitarea persoanelor fizice şi juridice, în cadrul
activităţilor pe care le desfăşoară în limitele competenţelor lor legale.
(2) Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor prestate, precum şi cuantumul
tarifelor se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului, în termen de 6 luni de la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Autorităţile publice pentru protecţia mediului constituie un fond de
stimulare a personalului prin utilizarea unui procent de 25%, obţinut din
încasarea tarifelor prevăzute la alin. (1), iar diferenţa de 75% se varsă la
bugetul de stat.
(4) Metodologia de utilizare a fondului de stimulare este stabilită prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului.
(5) Disponibilităţile înregistrate şi neutilizate la finele anului se
reportează în anul următor şi se utilizează cu aceleaşi destinaţii
prevăzute la alineatul (3).
(6) Autorităţile competente pentru protecţia mediului au dreptul să
primească şi să utilizeze fonduri provenite din sponsorizări şi donaţii de la
persoane fizice şi juridice, române sau străine, în condiţiile legii.
78
CAPITOLUL III
Regimul substanţelor şi preparatelor periculoase
Art. 24. - Activităţile privind fabricarea, introducerea pe piaţă, utilizarea,
depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern, manipularea,
eliminarea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi
preparatelor periculoase sunt supuse unui regim special de reglementare
şi gestionare.
Art. 25. - (1) Transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi
preparatelor periculoase se realizează conform acordurilor şi convenţiilor
privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase, la care România
este parte.
(2) Importul şi exportul substanţelor şi preparatelor periculoase
restricţionate sau interzise la utilizare de către anumite state sau de către
România se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor şi
convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Art. 26. - Autoritatea publică centrală şi autorităţile publice teritoriale
pentru protecţia mediului, precum şi alte autorităţi publice abilitate prin
lege, după caz, controlează respectarea reglementărilor privind regimul
substanţelor şi preparatelor periculoase.
Art. 27. - Pentru controlul importului, exportului şi tranzitului
substanţelor şi preparatelor periculoase în vamă, autoritatea vamală
convoacă autorităţile competente în domeniul substanţelor şi preparatelor
periculoase, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 28. - Persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi
preparate periculoase au următoarele obligaţii:
a) să respecte prevederile art. 24 privind substanţele şi preparatele
periculoase;
b) să ţină evidenţă strictă - cantitate, caracteristici, mijloace de
asigurare - a substanţelor şi preparatelor periculoase, inclusiv a
recipientelor şi ambalajelor acestora, care intră în sfera lor de activitate,
şi să furnizeze informaţiile şi datele cerute de autorităţile competente
conform legislaţiei specifice în vigoare;
c) să elimine, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi
pentru mediu, substanţele şi preparatele periculoase care au devenit
deşeuri şi sunt reglementate în conformitate cu legislaţia specifică.
d) să identifice şi să prevină riscurile pe care substanţele şi preparatele
periculoase le pot reprezenta pentru sănătatea populaţiei şi să anunţe

iminenţa unor descărcări neprevăzute sau accidente autorităţilor pentru
protecţia mediului şi de apărare civilă.
CAPITOLUL IV
Regimul deşeurilor
Art. 29. - Gestionarea deşeurilor se efectuează în condiţii de protecţie a
sănătăţii populaţiei şi a mediului şi se supune prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenţă, precum şi legislaţiei specifice în vigoare.
Art. 30. - Controlul gestionării deşeurilor revine autorităţilor publice
competente pentru protecţia mediului şi celorlaltor autorităţi cu
competenţe stabilite de legislaţia în vigoare.
Art. 31. - Autorităţile administraţiei publice locale, precum şi persoanele
fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de gestionare a deşeurilor au
atribuţii şi obligaţii în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de
urgenţă şi a celor specifice din domeniul gestionării deşeurilor.
Art. 32. - (1) Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice
natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă.
(2) Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor, în scopul
recuperării, se realizează în baza reglementărilor specifice în domeniu,
cu aprobarea Guvernului, în conformitate cu prevederile Tratatului privind
aderarea României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.
157/2005.
(3) Valorificarea deşeurilor se realizează numai în instalaţii, prin
procese sau activităţi autorizate de autorităţile publice competente.
(4) Tranzitul şi exportul de deşeuri de orice natură se realizează în
conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu
legislaţia naţională specifică în domeniu.
Art. 33. - (1) Transportul intern al deşeurilor periculoase se realizează
în conformitate cu prevederile legale specifice.
(2) Transportul internaţional şi tranzitul deşeurilor periculoase se
realizează în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor
internaţionale la care România este parte.
79
CAPITOLUL V
Regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de
protecţie a plantelor
Art. 34. - Îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor
sunt supuse unui regim special de reglementare stabilit prin legislaţie
specifică în domeniul chimicalelor.
Art. 35. - Regimul special de reglementare a îngrăşămintelor chimice
şi a produselor de protecţie a plantelor se aplică activităţilor privind
fabricarea, plasarea pe piaţa, utilizarea, precum şi importul şi exportul
acestora.
Art. 36. - Autorităţile publice centrale competente conform legislaţiei
specifice din domeniul chimicalelor, în colaborare cu autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, au următoarele obligaţii:
a) să reglementeze regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de
protecţie a plantelor;
b) să organizeze, la nivel teritorial, reţeaua de laboratoare pentru
controlul calităţii îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a
plantelor;
c) să verifice, prin reţeaua de laboratoare, concentraţiile reziduurilor de
produse de protecţie a plantelor în sol, recolte, furaje, produse
agroalimentare vegetale şi animale.
Art. 37. - Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
împreună cu autorităţile publice centrale pentru agricultură, silvicultură,
sănătate şi cele din domeniul transporturilor sau serviciile descentralizate
ale acestora, după caz, supraveghează şi controlează aplicarea
reglementărilor privind îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a
plantelor, astfel încât să se evite poluarea mediului de către acestea.
Art. 38. - (1) Persoanele juridice care produc, stochează,
comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi produse de
protecţie a plantelor, au următoarele obligaţii:
a) să producă, stocheze, comercializeze şi să utilizeze produse de
protecţia plantelor numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
b) să nu folosească îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a
plantelor în zonele sau pe suprafeţele unde sunt instituite măsuri speciale
de protecţie;
c) să administreze produse de protecţie a plantelor cu mijloace aviatice,
numai cu avizul autorităţilor competente pentru protecţia mediului,

autorităţilor competente în domeniul sanitar şi al comisiilor judeţene de
bază meliferă şi stupărit pastoral, potrivit reglementărilor în vigoare, după
o prealabilă înştiinţare prin mass-media;
d) să aplice, în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face
prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecţie a plantelor
care sunt selective faţă de insectele polenizatoare;
e) să livreze, să manipuleze, să transporte şi să comercializeze
îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor ambalate cu
inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţă şi folosire, în
condiţii în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport
şi/sau a mediului, după caz;
f) să stocheze temporar îngrăşămintele chimice şi produsele de
protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, bine aerisite.
(2) Persoanele juridice interesate în fabricarea şi/sau plasarea pe piaţă
a produselor de protecţia plantelor şi îngrăşămintelor chimice au obligaţia
să solicite şi să obţină, în cazul în care legislaţia specifică prevede
aceasta, avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor,
respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice, în vederea
producerii, comercializării şi utilizării acestora în agricultură şi silvicultură.
(3) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) revin şi persoanelor fizice, în
condiţiile legii.
CAPITOLUL VI
Regimul organismelor modificate genetic, obţinute prin tehnicile
biotehnologiei moderne
Art. 39. - (1) Activităţile care implică organisme modificate genetic
obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne, sunt supuse unui regim
special de reglementare, autorizare şi administrare, conform dispoziţiilor
prezentei ordonanţe de urgenţă, a legislaţiei specifice şi convenţiilor şi
acordurilor internaţionale la care România este parte.
(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) includ:
a) utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate
genetic;
b) introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor
modificate genetic vii;
c) importul organismelor/microorganismelor modificate genetic.
(3) Activităţile prevăzute la alin. (2) se desfăşoară numai în condiţiile
asigurării protecţiei mediului, precum şi a sănătăţii oamenilor şi
animalelor, în baza actelor de reglementare, emise de autoritatea
competentă.
80
Art. 40. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
emite autorizaţiile şi acordurile de import privind activităţile cu organisme
modificate genetic prevăzute la art. 39, alin. (2) lit. c).
(2) În procesul decizional privind activităţile de la art. 39, alin. (2), lit. b)
şi c), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului solicită avizele
autorităţilor publice centrale pentru agricultură, sănătate, siguranţa
alimentelor, protecţia consumatorului, precum şi ale altor instituţii
implicate, conform legislaţiei specifice, consultă Comisia pentru
Securitate Biologică şi asigură informarea şi participarea publicului.
(3) În procesul decizional privind activităţile prevăzute la art. 39, alin. (2)
lit. a), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului aplică
procedura stabilită prin legislaţia specifică privind microorganismele
modificate genetic.
Art. 41. - (1) Autorizaţiile privind introducerea deliberată în mediu şi pe
piaţă a organismelor modificate genetic vii şi privind utilizarea în condiţii
de izolare a microorganismelor modificate genetic se emit numai
persoanelor juridice, conform prevederilor legislaţiei specifice.
(2) Importul pe teritoriul României şi exportul unui organism modificat
genetic se realizează numai de către persoane juridice, conform
prevederilor legislaţiei specifice în vigoare.
(3) Transportul internaţional al organismelor modificate genetic se
realizează conform legislaţiei naţionale, acordurilor şi convenţiilor privind
transportul internaţional de mărfuri/mărfuri periculoase, după caz, la care
România este parte.
Art. 42. - Autoritatea vamală permite importul/exportul organismelor
modificate genetic şi colaborează cu autorităţile publice centrale pentru
protecţia mediului, agricultură, siguranţa alimentelor, sănătate şi alte
autorităţi implicate, în conformitate cu legislaţia specifică.
Art. 43. - Titularii acordurilor de import pentru organisme modificate
genetic şi ai autorizaţiilor privind activităţile cu organisme modificate
genetic au obligaţia să se conformeze cerinţelor legale privind asigurarea
trasabilităţii, etichetării, monitorizării şi să raporteze autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului şi altor autorităţi, după caz, rezultatele
activităţii, conform legislaţiei specifice în vigoare.
Art. 44. - Persoanele juridice care desfăşoară activităţi care implică
organisme modificate genetic au următoarele obligaţii:

a) să solicite şi să obţină acordul de import pentru organisme
modificate genetic şi/sau autorizaţiile privind activităţile cu organisme
modificate genetic, după caz;
b) să respecte prevederile acordurilor de import pentru organisme
modificate genetic şi/sau ale autorizaţiilor privind activităţile cu organisme
modificate genetic, după caz;
c) să oprească activitatea sau să schimbe condiţiile de desfăşurare, la
solicitarea autorităţii competente, dacă apar informaţii noi, privind riscurile
asupra mediului şi sănătăţii umane şi animale;
d) să răspundă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi a legislaţiei
specifice în vigoare, pentru prejudiciile rezultate din aceste activităţi;
e) să acopere costurile măsurilor necesare pentru prevenirea şi/sau
reducerea consecinţelor efectelor adverse ale acestor activităţi;
f) să aplice măsurile de eliminare a deşeurilor rezultate din activităţile
care implică organisme/microorganisme modificate genetic, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
CAPITOLUL VII
Regimul activităţilor nucleare
Art. 45. - Activităţile în domeniul nuclear se desfăşoară în conformitate
cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor
naţionale şi internaţionale specifice la care România este parte.
Art. 46. - (1) Acordul de mediu pentru o practică sau o activitate din
domeniul nuclear se eliberează înainte de emiterea autorizaţiei de către
autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi control în domeniul
nuclear, conform legislaţiei în vigoare.
(2) Autorizaţia de mediu se emite după eliberarea autorizaţiei de către
autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi control în domeniul
nuclear.
(3) Pentru instalaţiile cu risc nuclear major - centrale nuclearoelectrice,
reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear şi
depozite finale de combustibil nuclear ars - acordul de mediu sau
autorizaţia de mediu se emit prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
autorităţii centrale pentru protecţia mediului.
Art. 47. - (1) Controlul activităţilor nucleare se realizează de autoritatea
competentă în domeniul activităţilor nucleare.
(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are
următoarele atribuţii:
81
a) organizează monitorizarea radioactivităţii mediului pe întregul
teritoriu al ţării;
b) supraveghează, controlează şi dispune luarea măsurilor ce se impun
în domeniul activităţilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale
privind protecţia mediului;
c) colaborează cu organele competente în apărarea împotriva
dezastrelor, protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului.
Art. 48. - Persoanele fizice şi juridice autorizate, care desfăşoară
activităţi în domeniul nuclear, au următoarele obligaţii:
a) să evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potenţial, să
solicite şi să obţină autorizaţia de mediu;
b) să aplice procedurile şi să prevadă echipamentele pentru activităţile
noi, care să permită realizarea nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor
de radioactivitate şi al riscurilor asupra populaţiei şi mediului, şi să solicite
şi să obţină acordul de mediu sau autorizaţia de mediu, după caz;
c) să aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a
contaminării radioactive a mediului, care să asigure respectarea
condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive prevăzute în autorizaţie
şi menţinerea dozelor de radioactivitate în limitele admise;
d) să menţină în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a
mediului local, pentru a depista orice contaminare radioactivă
semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare accidentală de substanţe
radioactive;
e) să raporteze prompt autorităţii competente orice creştere
semnificativă a contaminării mediului şi dacă aceasta se datorează sau
nu activităţii desfăşurate;
f) să verifice continuu corectitudinea presupunerilor făcute prin
evaluările probabilistice privind consecinţele radiologice ale eliberărilor
radioactive;
g) să asigure depozitarea deşeurilor radioactive, în condiţii de siguranţă
pentru sănătatea populaţiei şi a mediului.
CAPITOLUL VIII
Conservarea biodiversităţii şi arii naturale protejate
Art. 49. – (1)1 Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
împreună cu autorităţile publice centrale şi locale, după caz, elaborează
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 18. Iniţial, cuprinsul alineatului (1) al art. 49 era:
“Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, împreună cu alte autorităţi publice
centrale, după caz, elaborează reglementări tehnice privind măsurile de protecţie a
ecosistemelor, de conservare şi utilizare durabilă a componentelor diversităţii biologice.”

reglementări tehnice privind măsurile de protecţie a ecosistemelor, de
conservare şi utilizare durabilă a componentelor diversităţii biologice.
(2) Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale,
a florei şi faunei sălbatice se supun prevederilor prezentei ordonanţe de
urgenţă, precum şi legislaţiei specifice în vigoare.
(3)1 La proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei arii
naturale protejate este obligatorie procedura de evaluare a impactului
asupra acesteia, urmată de avansarea soluţiilor tehnice de menţinere a
zonelor de habitat natural, de conservare a funcţiilor ecosistemelor şi de
protecţie a speciilor sălbatice de floră şi faună, inclusiv a celor
migratoare, cu respectarea alternativei şi a condiţiilor impuse prin acordul
de mediu, automonitorizarea, precum şi monitorizarea de către structurile
de administrare, până la îndeplinirea acestora."
(4) Deţinătorii cu orice titlu de suprafeţe terestre şi acvatice supuse
refacerii ecologice sau aflate într-o arie naturală protejată au obligaţia de
a aplica şi/sau respecta măsurile stabilite de autoritatea competentă
pentru protecţia mediului.
Art. 50. - (1) Proprietarii de terenuri extravilane situate în arii naturale
protejate supuse unor restricţii de utilizare, conform legislaţiei specifice în
domeniu, sunt scutiţi de plata impozitului pe teren.
(2) Scutirea de la plata impozitului pe teren se acordă în baza unei
confirmări emisă de structura de administrare a ariei naturale protejate
sau de autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
Art. 51. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
stabileşte lista siturilor de interes comunitar şi a ariilor de protecţie
specială avifaunistică, pe care o transmite Comisiei Europene la data
aderării, împreună cu Formularele standard Natura 2000, completate
pentru fiecare sit în parte.
(2) Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeană se
aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă.
1 19.
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 18. Iniţial, cuprinsul alineatului (3) al art. 49 era:
“La proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate este
obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmată de avansarea
soluţiilor tehnice de menţinere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcţiilor
ecosistemelor şi de protecţie a speciilor sălbatice de floră şi faună, inclusiv a celor
migratoare, cu respectarea alternativei şi a condiţiilor impuse prin acordul de mediu, precum
şi automonitorizarea până la îndeplinirea acestora.”
82
(3) Siturile de interes comunitar se declară prin ordin al autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului, iar după recunoaşterea
statutului lor de către Comisia Europeană devin arii speciale de
conservare şi se declară prin hotărâre a Guvernului.
(4) Managementul siturilor de interes comunitar necesită planuri de
management adecvate specifice sau integrate în alte planuri de
management şi măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul
evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor ca şi
perturbarea speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan
sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar
susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, face obiectul unui
studiu pentru evaluarea impactului, ţinând cont de obiectivele de
conservare a ariei şi cu consultarea publicului. Nu sunt acceptate planuri
sau proiecte în siturile respective care afectează aria.
(41)2 Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului raportează
Comisiei Europene stadiul îndeplinirii măsurilor prevăzute în normele
Uniunii Europene privind protecţia naturii.
(5)3 Pentru administrarea parcurilor naţionale, parcurilor naturale, a
siturilor de interes comunitar şi a ariilor de protecţie specială
avifaunistice, a căror suprafaţă este mai mare de 4.000 ha, precum şi
pentru coordonarea şi monitorizarea celorlalte categorii de arii naturale
protejate se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi
Conservarea Biodiversităţii, instituţie publică, în subordinea autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului, finanţată din venituri proprii şi
subvenţii acordate de la bugetul de stat, care are în subordine şi/sau în
coordonare structuri de administrare special constituite, cu personalitate
juridică.
(6) Structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi
competenţele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi
Conservarea Biodiversităţii, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în
termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă.
2
Alineatul (41) al art. 51 din OuG nr. 195/2005 a fost introdus prin Legea nr. 265/2006, pct.
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 20. Iniţial, cuprinsul alineatului (5) al art. 51 era:
“Pentru administrarea parcurilor naţionale, parcurilor naturale, a siturilor de interes
comunitar şi a ariilor de protecţie specială avifaunistice a căror suprafaţă este mai mare de
4.000 ha, se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi Conservarea
Biodiversităţii, instituţie publică, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, care are în
subordine şi/sau coordonare structuri de administrare special constituite, cu personalitate
juridică.”

Art. 52. - (1) Respectarea prevederilor din regulamentele şi planurile
de management ale ariilor naturale protejate, aprobate conform
prevederilor legale, este obligatorie.
(2)1 În ariile naturale protejate sunt interzise:
a) desfăşurarea programelor, proiectelor şi activităţilor care contravin
planurilor de management sau regulamentelor ariilor naturale protejate;
b) schimbarea destinaţiei terenurilor fără aprobarea structurilor de
administrare;
c) păşunatul şi amplasarea de stâne şi locuri de târlire fără aprobarea
structurilor de administrare;
d) activităţi comerciale de tip comerţ ambulant, fără aprobarea structurilor
de administrare."
(3) Pe teritoriul ariilor naturale protejate, pe lângă interdicţiile prevăzute
în planurile de management şi regulamente, sunt interzise:
a) distrugerea sau degradarea panourilor informative şi indicatoare,
construcţiile, împrejmuirile, barierele, plăcile, stâlpii, semnele de marcaj
sau orice alte amenajări aflate în inventarul ariilor naturale protejate;
b) aprinderea şi folosirea focului deschis în afara vetrelor special
amenajate şi semnalizate în acest scop de către administratorii sau
custozii ariilor naturale protejate;
c) abandonarea deşeurilor în afara locurilor special amenajate şi
semnalizate pentru colectare dacă există;
d)2 accesul cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili pe
suprafaţa ariilor naturale protejate, în scopul practicării de sporturi, în
afara drumurilor permise accesului public şi a terenurilor special
amenajate;"
e) exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile din parcurile
naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii
şi din zonele de conservare specială ale parcurilor naturale. În parcurile
naturale în afara zonelor de conservare specială, exploatarea oricăror
resurse minerale neregenerabile este permisă numai dacă acest lucru
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 21. Iniţial, cuprinsul alineatului (2) al art. 52 era:
„În ariile naturale protejate şi în vecinătatea acestora este interzisă:
a) desfăşurarea programelor, proiectelor şi activităţilor care contravin planurilor de
management sau regulamentelor ariilor naturale protejate sau care sunt susceptibile să
genereze un impact asupra acestora;
b) schimbarea destinaţiei terenurilor;
c) păşunatul şi amplasarea de stâne şi locuri de târlire;
d) activităţi comerciale de tip comerţ ambulant.”
2 legal constituite, precum şi la o distanţă mai mică de 15 km faţa de limita acestora, este
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 22. Iniţial, cuprinsul literei d) din alineatului (3) al
art. 52 era: “accesul pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi practicarea de sporturi în afara
drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili.”
83
este prevăzut în mod explicit în planurile de management şi
regulamentele acestora.
(4) Pentru orice proiect finanţat din fonduri comunitare este necesară
obţinerea avizului Natura 2000. Competenţele şi procedura de emitere a
avizului Natura 2000 se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 53. - (1) Introducerea pe teritoriul ţării, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege, de culturi de microorganisme, a exemplarelor de
plante şi animale sălbatice vii, fără acordul pentru import al speciilor non-
CITES sau, respectiv, permisului CITES pentru celelalte specii, este
interzisă.
(2) Exportul speciilor de plante şi animale din flora şi fauna sălbatică se
realizează pe baza acordului pentru export al speciilor non-CITES şi,
respectiv, permisul CITES, pentru celelalte specii.
(3) Competenţele şi procedura de emitere a acordului de import/export
plante şi/sau animale sălbatice non-CITES şi ale permisului CITES sunt
stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4) Activităţile de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi
comercializare pe piaţa internă a plantelor şi animalelor din flora şi fauna
sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţi ori produse ale acestora,
în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, se pot organiza şi desfăşura
numai de persoane fizice sau juridice autorizate de autorităţile publice
judeţene pentru protecţia mediului.
Art. 54.3 - (1) De la data aderării României la Uniunea Europeană
cultivarea sau testarea plantelor superioare modificate genetic se va
supune acquis-ului comunitar.
(2) De la data aderării României la Uniunea Europeană, în România se
interzice cultivarea plantelor superioare modificate genetic, altele decât
cele acceptate în Uniunea Europeană.
(3) Distanţa minimă faţă de ariile naturale protejate, în care activitatea
de cultivare şi/sau de testare a plantelor superioare modificate genetic
este interzisă, se stabileşte prin ordin comun al conducătorilor autorităţii
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 23. Iniţial, cuprinsul art. 54 era: “Orice activitate
de cultivare sau testare a plantelor superioare modificate genetic în ariile naturale protejate,
strict interzisă.”

publice centrale pentru protecţia mediului şi gospodăririi apelor şi
autorităţii publice centrale pentru agricultură, păduri şi dezvoltare rurală.
Capitolul IX
Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice
Art. 55. - (1) Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a
ecosistemelor acvatice are ca obiect menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii
şi productivităţii biologice ale acestora, în scopul evitării unor efecte
negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale.
(2) Conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii apelor costiere şi
maritime urmăreşte reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau
pierderilor de substanţe prioritare/prioritar periculoase în scopul atingerii
obiectivelor de calitate stipulate în Convenţia privind protecţia Mării Negre
împotriva poluării, semnată la Bucureşti la 21 aprilie 1992, ratificată prin
Legea nr. 98/1992.
Art. 56. - (1) Activităţile de gospodărire şi protecţie a resurselor de apă
şi a ecosistemelor acvatice se supun prevederilor prezentei ordonanţe de
urgenţă, precum şi legislaţiei specifice în vigoare.
(2) Reglementarea activităţilor din punct de vedere al gospodăririi
apelor şi controlul respectării prevederilor privind protecţia apelor şi a
ecosistemelor acvatice se realizează de către autorităţile competente
pentru protecţia mediului, de gospodărire a apelor şi de sănătate.
Art. 57. - Autorizaţia de gospodărire a apelor pentru activităţile supuse
legislaţiei din domeniul prevenirii şi controlului integrat al poluării se emite
în conformitate cu prevederile legale din acest domeniu şi se include în
autorizaţia integrată de mediu.
Art. 58. - Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii:
a) să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de
asigurare a migrării faunei acvatice şi de ameliorare a calităţii apei,
prevăzute cu termen în avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor,
precum şi în autorizaţia de mediu, şi să monitorizeze zona de impact;
b) să se doteze, în cazul deţinerii de nave, platforme plutitoare sau de
foraje marine, cu instalaţii de stocare sau de tratare a deşeurilor, instalaţii
de epurare a apelor uzate şi racorduri de descărcare a acestora în
instalaţii de mal sau plutitoare;
c) să amenajeze porturile cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare
sau neutralizare a deşeurilor petroliere, menajere sau de altă natură,
84
stocate pe navele fluviale şi maritime, şi să constituie echipe de
intervenţie în caz de poluare accidentală a apelor şi a zonelor de coastă;
d) să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct
în apele naturale şi să nu arunce de pe acestea nici un fel de deşeuri;
e) să nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce
impurificarea apelor de suprafaţă;
f) să nu deverseze în apele de suprafaţă, subterane şi maritime ape
uzate, fecaloid menajere, substanţe petroliere, substanţe
prioritare/prioritar periculoase;
g) să nu arunce şi să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor şi în
zonele umede şi de coastă deşeuri de orice fel şi să nu introducă în ape
substanţe explozive, tensiune electrică, narcotice, substanţe
prioritare/prioritar periculoase.
CAPITOLUL X
Protecţia atmosferei, schimbările climatice, gestionarea
zgomotului ambiental
Art. 59. - Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are
următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează politica naţională şi coordonează acţiunile la nivel
naţional, regional şi local privind protecţia atmosferei, schimbările
climatice, precum şi pentru protecţia populaţiei faţă de nivelurile de
expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte negative asupra
sănătăţii umane, în conformitate cu politicile europene şi internaţionale
specifice;
b) elaborează, promovează şi actualizează Strategia naţională în
domeniul protecţiei atmosferei şi Planul naţional de acţiune în domeniul
protecţiei atmosferei;
c) elaborează, promovează şi, după caz, actualizează Programul
naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi
provenite din instalaţii mari de ardere;
d) coordonează elaborarea Programului naţional de reducere
progresivă a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici
volatili şi amoniac;
e) elaborează, promovează şi actualizează Strategia naţională privind
schimbările climatice, Planul naţional de acţiune privind schimbările
climatice;
f) asigură integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect
de seră şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice în strategiile
sectoriale;

g) administrează Registrul naţional al emisiilor de gaze cu efect de
seră;
h) coordonează Sistemul naţional de estimare a emisiilor de gaze cu
efect de seră;
i) coordonează implementarea mecanismelor flexibile prevăzute de
Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice;
j) aprobă şi promovează Planul Naţional de Acţiune pentru reducerea
nivelurilor de zgomot;
k) organizează activitatea de monitoring privind calitatea aerului la
nivelul întregii ţări;
l) stabileşte, după caz, prin actele de reglementare, valori limită de
emisie mai restrictive şi măsurile necesare în vederea respectării
plafoanelor naţionale de emisii, respectiv a încărcărilor şi nivelelor critice.
Art. 60. - (1) Schema de comercializare a certificatelor de emisii de
gaze cu efecte de seră şi condiţiile de elaborare a planurilor naţionale de
alocare a acestor certificate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în
termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe
de urgenţă.
(2)1 Gestionarea durabilă şi unitară a fondurilor obţinute în urma
tranzacţionării unităţii de cantitate atribuită, prevăzută de Protocolul de la
Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor
climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 3/2001,
se realizează prin structuri special constituite în cadrul Administraţiei
Fondului pentru Mediu.
Art. 61. - Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin
autorităţile publice din subordinea sa, supraveghează şi controlează
aplicarea prevederilor legale privind protecţia atmosferei şi gestionarea
zgomotului ambiental, în care scop:
a) dispune încetarea temporară sau definitivă a activităţilor generatoare
de poluare, în vederea aplicării unor măsuri de urgenţă sau pentru
nerespectarea programului pentru conformare/planului de acţiuni;
b) solicită aplicarea măsurilor tehnologice, a restricţiilor şi interdicţiilor în
scopul prevenirii, limitării sau eliminării emisiilor de poluanţi;
1 2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 24. Iniţial, cuprinsul alineatului (2) al art. 60 era:
“Gestionarea durabilă şi unitară a resursei disponibile de credite de emisii de gaze cu efect
de seră se realizează prin structuri special constituite, în cadrul Administraţiei Fondului
pentru mediu.”
85
c) solicită luarea măsurilor în vederea respectării nivelului maxim
admis al zgomotului ambiental.
Art. 62.2 - Deţinătorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se găsesc
perdelele şi aliniamentele de protecţie, spaţiile verzi, parcurile, gardurile
vii sunt obligaţi să le întreţină pentru îmbunătăţirea capacităţii de
regenerare a atmosferei, protecţia fonică şi eoliană.
Art. 63. - Autorităţile cu responsabilităţi privind securizarea frontierei
au obligaţia să nu permită intrarea/ieşirea din ţară a surselor mobile
poluante care nu respectă prevederile legale în vigoare.
Art. 64. - Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în
domeniu:
a) să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând
măsuri tehnologice adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor
atmosferici;
b) să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu
sisteme de automonitorizare şi să asigure corecta lor funcţionare;
c) să asigure personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit
programului pentru conformare, autorităţilor competente pentru protecţia
mediului, datele necesare;
d) să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii
emisiilor şi să nu pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc
limitele maxime admise prevăzute în legislaţia în vigoare;
e) să asigure, la cererea autorităţilor competente pentru protecţia
mediului, diminuarea, modificarea sau încetarea activităţii generatoare de
poluare;
f) să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică
a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, astfel încât să nu conducă,
prin funcţionarea acestora, la depăşirea nivelurilor limită a zgomotului
ambiental.
CAPITOLUL XI
Protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 25. Iniţial, cuprinsul art. 62 era: “Deţinătorii, cu
orice titlu, de terenuri sunt obligaţi să întreţină perdelele şi aliniamentele de protecţie,
spaţiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătăţirea capacităţii de regenerare a
atmosferei, protecţia fonică şi eoliană.”

Art. 65.3 - Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin
măsuri adecvate de gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a
teritoriului, este obligatorie pentru toţi deţinătorii, cu orice titlu.
Art. 66. - (1) Reglementările privind modalităţile de investigare şi
evaluare a poluării solului şi subsolului, remedierea în zonele în care
solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate şi cele referitoare
la protecţia calităţii solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la intrarea în
vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, cu
consultarea celorlalte autorităţi publice centrale competente, stabileşte
sistemul de monitorizare a calităţii mediului geologic în scopul evaluării
stării actuale şi a tendinţelor de evoluţie a acesteia.
Art. 67. - Controlul respectării reglementărilor legale privind protecţia,
conservarea, amenajarea şi folosirea judicioasă a solului, a subsolului şi
a ecosistemelor terestre se organizează şi se exercită de autorităţile
competente pentru protecţia mediului, precum şi, după caz, de alte
autorităţi ale administraţiei publice competente, potrivit dispoziţiilor legale.
Art. 68. - Deţinătorii de terenuri, cu orice titlu, precum şi orice
persoană fizică sau juridică care desfăşoară o activitate pe un teren, fără
a avea un titlu juridic, au următoarele obligaţii:
a) să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii
mediului geologic;
b) să asigure luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate
productiv sau funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor de
comunicaţii rutiere, feroviare şi de navigaţie;
c) să respecte orice alte obligaţii prevăzute de reglementările legale în
domeniu.
Art. 69. - Deţinătorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetaţiei
forestiere din afara fondului forestier şi ai pajiştilor, precum şi orice
persoană fizică sau juridică care desfăşoară o activitate pe un astfel de
teren, fără a avea un titlu juridic, au următoarele obligaţii:
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 26. Iniţial, cuprinsul art. 65 era: “Protecţia solului,
a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare,
organizare şi amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toţi deţinătorii, cu titlu sau fără
titlu.”
86
a) să menţină suprafaţa împădurită a fondului forestier, a vegetaţiei
forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenişurilor, tufişurilor şi
pajiştilor existente, fiind interzisă reducerea acestora, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege;
b) să exploateze masa lemnoasă în condiţiile legii precum şi să ia
măsuri de reîmpădurire şi, respectiv de completare a regenerărilor
naturale;
c) să gestioneze corespunzător deşeurile de exploatare rezultate, în
condiţiile prevăzute de lege;
d) să asigure respectarea regulilor silvice de exploatare şi transport
tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, în scopul menţinerii
biodiversităţii pădurilor şi a echilibrului ecologic;
e) să respecte regimul silvic în conformitate cu prevederile legislaţiei în
domeniul silviculturii şi protecţiei mediului;
f) să asigure aplicarea măsurilor specifice de conservare pentru
pădurile cu funcţii speciale de protecţie, situate pe terenuri cu pante
foarte mari, cu procese de alunecare şi eroziune, pe grohotişuri, stâncării,
la limita superioară de altitudine a vegetaţiei forestiere, precum şi pentru
alte asemenea păduri;
g) să respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetaţiei
lemnoase de pe păşunile împădurite care îndeplinesc funcţii de protecţie
a solului şi a resurselor de apă;
h) să asigure exploatarea raţională, organizarea şi amenajarea
pajiştilor, în funcţie de capacitatea de refacere a acestora;
i) să exploateze resursele pădurii, fondul cinegetic şi piscicol, potrivit
prevederilor legale în domeniu;
j) să exploateze pajiştile, în limitele bonităţii, cu numărul şi speciile de
animale şi în perioada stabilită, în baza studiilor de specialitate şi a
prevederilor legale specifice;
k) să protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol şi al pajiştilor din
cadrul ariilor naturale protejate, în termenii stabiliţi prin planurile de
management şi regulamentele specifice;
l) să sesizeze autorităţile pentru protecţia mediului despre accidente
sau activităţi care afectează ecosistemele forestiere sau alte asemenea
ecosisteme terestre.
CAPITOLUL XII
Protecţia aşezărilor umane
Art. 70. - Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile

administraţiei publice locale, precum şi, după caz, persoanele fizice şi
juridice au următoarele obligaţii:
a)1 să îmbunătăţească microclimatul localităţilor, prin amenajarea şi
întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul şi din zonele
limitrofe acestora, să înfrumuseţeze şi să protejeze peisajul, să menţină
curăţenia stradală;
b) să prevadă, la elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea
teritoriului, măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic
natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi, condiţii de refacere
peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate, măsuri de protecţie
sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva
inundaţiilor;
c) să respecte prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea
teritoriului privind amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi
mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, a staţiilor de epurare, a
depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale şi a altor obiective
şi activităţi, fără a prejudicia ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi
recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei;
d) să informeze publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau
existenţa obiectivelor cu risc pentru sănătatea populaţiei şi mediu;
e) să respecte regimul de protecţie specială a localităţilor
balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic şi de agrement, a
monumentelor istorice, a ariilor protejate şi a monumentelor naturii. Sunt
interzise amplasarea de obiective şi desfăşurarea unor activităţi cu efecte
dăunătoare în perimetrul şi în zonele de protecţie a acestora;
f)2 să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea
de locuire, concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea
spaţiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de
protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică,
estetică şi recreativă, în conformitate cu planurile de urbanism şi
amenajarea teritoriului;
g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau
permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea
unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 27. Iniţial, cuprinsul literei a) a art. 70 era: “să
îmbunătăţească microclimatul urban, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor
de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, să înfrumuseţeze şi să
protejeze peisajul, să menţină curăţenia stradală.”
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 27. Iniţial, cuprinsul literei f) a art. 70 era: “să
adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire, concomitent
cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de
arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie
ecologică, estetică şi recreativă.”
87
ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în
zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;
h) să nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitări
necontrolate de deşeuri de orice fel;
i) să adopte măsuri obligatorii, pentru persoanele fizice şi juridice, cu
privire la întreţinerea şi înfrumuseţarea, după caz, a clădirilor, curţilor şi
împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a
arborilor şi arbuştilor decorativi;
j) să iniţieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de întreţinere şi
dezvoltare a canalizării.
Art. 71.3 - (1) Schimbarea destinaţiei terenurilor prevăzute în planurile
urbanistice ca spaţii verzi amenajate este interzisă.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) terenurile proprietate
privată, prevăzute în planurile urbanistice ca zone verzi, sau spaţiile
plantate neprotejate a căror destinaţie poate fi schimbată numai cu
respectarea reglementărilor specifice în vigoare.
Art. 72. - La elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea
teritoriului se respectă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a
reglementărilor speciale şi se prevăd, în mod obligatoriu, măsuri de
menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al
fiecărei zone şi localităţi, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a
zonelor deteriorate şi măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi, de protecţie
sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva
inundaţiilor.
Art. 73. - Planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului se supun
procedurii de evaluare de mediu, în vederea obţinerii avizului de mediu
pentru planuri şi programe, conform legislaţiei în vigoare.
CAPITOLUL XIII
Comitetul regional pentru protecţia mediului
Art. 74. - (1) La nivelul fiecărei agenţii regionale pentru protecţia
mediului se organizează un Comitet regional pentru protecţia mediului,
denumit în continuare Comitet regional.
(2) Componenţa Comitetului regional este următoarea:
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 28. Iniţial, cuprinsul art. 71 era: “Schimbarea
destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi prevăzute în planurile urbanistice este
interzisă.”

a) un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului;
b) un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;
b1)1 un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Ariile Naturale
Protejate şi Conservarea Biodiversităţii;
c) un reprezentant al agenţiei regionale pentru protecţia mediului;
d) un reprezentant al agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului din
regiunea respectivă, desemnat de către Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului;
e) un reprezentant al Comisariatului regional din regiunea respectivă al
Gărzii Naţionale de Mediu;
f) un reprezentant desemnat de autoritatea publică centrală în domeniul
finanţelor publice, din cadrul unui judeţ din regiunea respectivă;
g) un reprezentant al autorităţii publice în domeniul sănătăţii, din
regiunea respectivă;
h) un reprezentant al autorităţii publice centrale din domeniul
agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, din regiunea respectiva;
i) un prefect din regiunea respectivă, nominalizat de autoritatea publică
centrală în domeniul administraţiei publice;
j) un preşedinte de consiliu judeţean, nominalizat de preşedinţii
consiliilor judeţene din regiunea respectivă;
k) un reprezentant al Direcţiei Apelor din regiunea respectivă;
l) un reprezentant al operatorilor din regiunea respectivă, desemnat de
agenţia regională pentru protecţia mediului;
m) un reprezentant al autorităţii publice centrale în domeniul
transporturilor, construcţiilor şi turismului;
n) un reprezentant ales de organizaţiile neguvernamentale cu sediul în
regiunea respectivă.
o)2 un primar de municipiu reşedinţă de judeţ, nominalizat de primarii
celorlalte municipii reşedinţă de judeţ din regiunea respectivă.
(3) Reprezentanţii autorităţilor publice sunt desemnaţi de conducătorii
autorităţilor respective.
(4) Reprezentanţii administraţiei publice locale care fac parte din
Comitetul regional funcţionează în cadrul acestuia numai pe durata
exercitării mandatului funcţiei pe care o reprezintă.
1
Litera b1) a fost introdusă la alin. (2) art. 74 din OuG nr. 195/2005 prin Legea nr. 265/2006,
pct. 29.
2 c) coordonează activitatea de instruire în domeniul protecţiei mediului;
Litera o) a fost introdusă la alin. (2) art. 74 din OuG nr. 195/2005 prin Legea nr. 265/2006,
pct. 30.
88
(5) Comitetul regional colaborează cu agenţia regională pentru
protecţia mediului la aplicarea, la nivel regional, a strategiei şi politicii
naţionale de protecţie a mediului, în care scop are următoarele atribuţii:
a) avizează planul regional de acţiune pentru protecţia mediului şi
planurile regionale sectoriale specifice şi analizează stadiul realizării
acestora;
b) avizează lista de proiecte prioritare care urmează să fie finanţate din
fonduri comunitare şi/sau alte fonduri identificate la nivel regional şi
urmăreşte aplicarea lor;
c) evaluează stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate în negocierea
capitolului de mediu la nivelul regiunii respective şi recomandă acţiunile
prioritare pentru conformare;
d) stabileşte programe de educare şi de conştientizare a publicului
privind protecţia mediului.
(6) Secretariatul Comitetului regional este asigurat de către agenţia
regională pentru protecţia mediului.
(7) Comitetul regional are acces la informaţiile privind mediul deţinute
de sau pentru orice autoritate publică, la informaţiile privind mediul
deţinute de instituţii publice şi de operatorii economici, potrivit legii.
(8) Regulamentul de organizare şi funcţionare a comitetelor regionale
pentru protecţia mediului se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în
termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă.
CAPITOLUL XIV
Atribuţii şi răspunderi
Secţiunea 1
Atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor pentru protecţia mediului
Art. 75. - Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are
următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) reactualizează strategia protecţiei mediului, cu respectarea
principiilor şi elementelor strategice prevăzute în prezenta ordonanţă de
urgenţă;
b) elaborează recomandările şi acţionează pentru integrarea politicilor
de mediu în strategiile şi politicile sectoriale;
d) corelează planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi
urbanism şi stabileşte măsuri de reconstrucţie ecologică;

e) creează sistemul de informare propriu şi stabileşte condiţiile şi
termenii care permit accesul liber la informaţiile privind mediul şi
participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul;
f) stabileşte infrastructura pentru informaţia spaţială care serveşte
scopurilor politicilor de mediu şi politicilor sau activităţilor care pot avea
un impact asupra mediului;
g) iniţiază proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări şi
proceduri specifice;
h) avizează normele şi reglementările referitoare la activităţi cu impact
asupra mediului, elaborate de alte autorităţi şi controlează aplicarea
acestora;
i) organizează sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii
mediului, coordonează activitatea acestuia şi asigură informarea
autorităţii centrale pentru sănătate privind rezultatele monitorizării
contaminării radioactive a mediului;
j) creează cadrul instituţional-administrativ pentru identificarea şi
promovarea programelor de cercetare, pentru formarea şi instruirea unui
personal calificat pentru supraveghere, analiză, evaluare şi control al
mediului;
k) implementează politicile, strategiile şi reglementările de protecţia
mediului prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi agenţiile
regionale şi judeţene pentru protecţia mediului;
l) numeşte comisii de experţi pentru evaluarea prejudiciului adus
mediului prin anumite activităţi care implică organisme modificate genetic;
m) asigură, contra cost, consultarea organismelor ştiinţifice şi a
experţilor interni şi externi, după caz;
n)1 elaborează şi implementează programe şi elaborează materiale
educative privind protecţia mediului;
o) urmăreşte, în sfera sa de competenţă, respectarea obligaţiilor
asumate prin convenţiile internaţionale la care România este parte;
p) urmăreşte şi analizează aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă,
întocmeşte, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului,
rapoarte anuale privind starea mediului;
q) colaborează cu organizaţii şi autorităţi similare din alte ţări şi
reprezintă Guvernul în relaţiile internaţionale în domeniul protecţiei
mediului;
r) aplică sancţiuni, prin Garda Naţională de Mediu, pentru
nerespectarea legislaţiei de mediu şi pentru neconformarea la condiţiile
impuse prin actele de reglementare, titularilor activităţilor;
1 poluare, pe baza noilor date rezultate din supravegherea evoluţiei stării mediului, zona
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 31. Iniţial, cuprinsul literei n) a art. 75 era:
“elaborează şi implementează programe şi elaborează materiale educative privind
importanţa protecţiei mediului.”
89
s) colaborează cu autorităţile publice şi alte persoane juridice, în
scopul diminuării efectelor negative ale activităţilor economice asupra
mediului şi încurajează introducerea tehnicilor şi tehnologiilor adecvate
pentru mediu;
t) pune la dispoziţie publicului date privind starea mediului, programele
şi politica de protecţie a mediului;
ţ)2 se consultă cel puţin o dată pe an cu reprezentanţii organizaţiilor
neguvernamentale şi cu alţi reprezentanţi ai societăţii civile pentru
stabilirea strategiei protecţiei mediului;
u) identifică, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, noi
instrumente financiare care favorizează protecţia şi îmbunătăţirea calităţii
elementelor de mediu;
v) realizează activitatea de inspecţie şi control în domeniul protecţiei
mediului prin Garda Naţională de Mediu;
w) colaborează cu autorităţile publice de protecţie civilă pentru
elaborarea planurilor operative şi pentru executarea în comun a
intervenţiilor în caz de poluări sau accidente ecologice;
x) elaborează Programul Operaţional Sectorial Mediu având
responsabilitatea managementului, implementării şi gestionării asistenţei
financiare alocate acestui program;
y)3 propune, în situaţii speciale constatate pe baza datelor obţinute din
supravegherea mediului, declararea prin hotărâre a Guvernului de zone
de risc înalt de poluare în anumite regiuni ale ţării şi elaborează,
împreună cu alte autorităţi publice centrale şi locale, programe speciale
pentru înlăturarea riscului survenit în aceste zone, care se aprobă prin
hotărâre a Guvernului. După eliminarea factorilor de risc înalt de poluare,
pe baza noilor date rezultate din supravegherea evoluţiei stării mediului,
zona respectivă este declarată reintrată în normalitate;
z)4 autorizarea laboratoarelor pentru controlul calităţii mediului.
Art. 76. - (1) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instituţie
publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat,
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 32. Iniţial, cuprinsul literei ţ) a art. 75 era: “se
consultă periodic cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu alţi reprezentanţi
ai societăţii civile pentru stabilirea strategiei protecţiei mediului.”
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 32. Iniţial, cuprinsul literei y) a art. 75 era:
“declară, cu informarea Guvernului, în situaţii speciale constatate pe baza datelor obţinute
din supravegherea mediului, zone de risc înalt de poluare în anumite regiuni ale ţării şi
elaborează, împreună cu alte autorităţi publice centrale şi locale, programe speciale pentru
înlăturarea riscului survenit în aceste zone. După eliminarea factorilor de risc înalt de
respectivă este declarată reintrată în normalitate”
4
Litera z) a fost introdusă la art. 75 din OuG nr. 195/2005 prin Legea nr. 265/2006, pct. 33.

este organul de specialitate pentru implementarea politicilor şi legislaţiei
în domeniul protecţiei mediului, în subordinea autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului.
(2) Structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi
competenţele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului sunt stabilite
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului.
Art. 77. - Autorităţile competente pentru protecţia mediului sunt
instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul
de stat.
Art. 78. - Pentru exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea competentă
pentru protecţia mediului solicită informaţiile necesare altor autorităţi
publice centrale, autorităţilor administraţiei publice locale, persoanelor
fizice şi juridice.
Art. 79. - (1) În exercitarea atribuţiilor ce le revin, comisarii regionali,
comisarii şefi şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi persoane
împuternicite din cadrul acesteia, au acces, în condiţiile legii, oricând şi în
orice incintă unde se desfăşoară o activitate generatoare de impact
asupra mediului.
(2) Mijloacele de transport şi intervenţie auto şi navale din dotarea
autorităţilor competente pentru protecţia mediului sunt prevăzute cu
girofar de culoare albastră şi avertizare acustică.
(3) Persoana fizică sau juridică prejudiciată ca urmare a exercitării
atribuţiilor de verificare, inspecţie şi control poate depune plângere
organelor competente în termen de 15 zile de la constatarea prejudiciului.
(4) În obiectivele, incintele şi zonele cu regim special din domeniul
internelor, justiţiei şi siguranţei naţionale, personalul prevăzut la alin. (1)
are acces numai în prezenţa personalului specializat al acestora, după
caz.
(5) În obiectivele, incintele şi zonele aparţinând structurilor componente
ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională controlul
se realizează de către personalul specializat din Ministerul Apărării
Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de
Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Secţiunea a 2-a
Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi centrale şi locale
90
Art. 80. - Autorităţile administraţiei publice centrale au următoarele
obligaţii:
a) să elaboreze politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de
activitate, în conformitate cu principiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) să asigure integrarea politicilor de mediu în politicile specifice;
c) să elaboreze planuri şi programe sectoriale, cu respectarea
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
d) să asigure pregătirea şi transmiterea către autorităţile competente
pentru protecţia mediului a informaţiilor şi documentaţiilor necesare
obţinerii avizului de mediu pentru planurile şi programele pentru care este
necesară evaluarea de mediu;
e) să asigure, în structura lor organizatorică, structuri cu atribuţii în
domeniul protecţiei mediului, încadrate cu personal de specialitate;
f) să dezvolte, cu sprijinul autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului, programe de restructurare, în acord cu strategia pentru
protecţia mediului şi politica de mediu şi să asiste unităţile aflate în
coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea lor, la punerea în aplicare
a acestor programe;
g) să elaboreze normele şi reglementările specifice domeniului de
activitate în conformitate cu cerinţele legislaţiei de protecţia mediului şi să
le înainteze pentru avizare autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului.
Art. 81. - Autorităţile publice cu responsabilităţi în domeniile dezvoltării
şi prognozei au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează politicile de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltării
durabile, cu luarea în considerare a posibilelor efecte asupra mediului;
b) integrează în politica proprie măsuri şi acţiuni de refacere a zonelor
afectate şi măsuri de prevenire a dezastrelor;
c) elaborează Planurile de dezvoltare regională şi celelalte planuri şi
programe, conform legislaţiei în vigoare;
d) cooperează cu autorităţile competente pentru protecţia mediului la
elaborarea şi aplicarea strategiilor, a planurilor şi programelor din
domeniile lor specifice de activitate;
e) colaborează cu autorităţile competente la identificarea şi
implementarea proiectelor prioritare finanţate din surse externe.
Art. 82. - Autoritatea publică centrală pentru sănătate are următoarele
atribuţii şi răspunderi:
a) organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de
sănătate a populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu;

b) asigură supravegherea şi controlul calităţii apei potabile şi de
îmbăiere, precum şi calitatea produselor alimentare;
c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului, reglementări privind calitatea şi igiena mediului şi
asigură controlul aplicării acestora;
d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
în managementul calităţii mediului în relaţie cu starea de sănătate a
populaţiei;
e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în
autorizarea activităţilor prevăzute la art. 24 şi 39 şi la emiterea acordului
de import pentru aceste activităţi;
f) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de
art. 24-28, şi art. 39 pentru a preveni orice efect advers asupra stării de
sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi transmite autorităţilor
competente rezultatele controalelor şi măsurile adoptate;
g) colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale cu reţea sanitară
proprie, pentru cunoaşterea exactă a stării de sănătate a populaţiei şi
pentru respectarea normelor de igienă a mediului din domeniul lor de
activitate;
h) colaborează, la nivel central şi local, în asigurarea accesului
publicului la informaţia de sănătate în relaţie cu mediul.
Art. 83. - Ministerul Apărării Naţionale are următoarele atribuţii:
a) elaborează norme şi instrucţiuni specifice pentru domeniile sale de
activitate, în concordanţă cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) supraveghează respectarea de către personalul Ministerului Apărării
Naţionale a normelor de protecţia mediului pentru activităţile din zonele
militare;
c) controlează acţiunile şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către
personalul Ministerului Apărării Naţionale a legislaţiei de protecţia
mediului în domeniul militar;
d) asigură realizarea evaluării impactului asupra mediului, a raportului
de amplasament şi, după caz, a raportului de securitate, prin structuri
specializate, atestate de către autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului, numai pentru proiectele şi activităţile din zonele
militare;
e) asigură informarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului
cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi şi a calităţii
mediului în zona de impact, precum şi cu privire la orice poluare
accidentală datorată activităţii desfăşurate.
91
Art. 84. - Autorităţile publice centrale în domeniul securităţii
naţionale au următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) realizează activitatea de protecţie a mediului prin structuri proprii
care desfăşoară acţiuni de control, îndrumare şi coordonare, în scopul
păstrării şi menţinerii echilibrului ecologic în domeniile sale de activitate;
b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu
respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în domeniile sale
de activitate;
c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a
normelor de protecţie a mediului, pentru activităţile proprii;
d) controlează şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul
propriu a legislaţiei de protecţie a mediului în domeniul său de activitate;
e) asigură evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor şi
activităţilor proprii prin structuri specializate, certificate de către
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.
Art. 85. - Autoritatea publică centrală pentru educaţie şi cercetare
asigură:
a) adaptarea planurilor şi programelor de învăţământ la toate nivelurile,
în scopul însuşirii noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, pentru
conştientizarea, instruirea şi educaţia în acest domeniu;
b) promovarea tematicilor de studii şi programe de cercetare care
răspund priorităţilor stabilite de autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului;
c) elaborarea programelor educaţionale în scopul formării unui
comportament responsabil faţă de mediu;
d) elaborarea programelor şi studiilor specifice de cercetare ştiinţifică
privind controlul produselor şi procedeelor biotehnologice şi de prevenire,
reducere/eliminare a riscurilor implicate de obţinerea şi utilizarea
organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne;
e) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
în autorizarea activităţilor prevăzute la art. 39, din domeniul său de
activitate;
f) exercită controlul de specialitate pentru activităţile prevăzute de art.
39, din domeniul său de activitate, pentru a preveni orice efect advers
asupra stării de sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi
transmite autorităţilor competente rezultatele controalelor şi măsurile
adoptate.
Art. 86. - Autoritatea publică centrală în domeniile economiei şi
comerţului are următoarele atribuţii:

a) elaborează politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de
activitate în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) elaborează şi aplică la nivel naţional strategia de exploatare a
resurselor minerale, în concordanţă cu prevederile prezentei ordonanţe
de urgenţă;
c) elaborează politica în domeniul reciclării şi valorificării deşeurilor
industriale;
d) dezvoltă şi promovează legislaţia privind protecţia mediului din
domeniile specifice de competenţă;
e) colaborează cu alte autorităţi publice centrale la elaborarea
mecanismelor financiare pentru stimularea utilizării tehnologiilor curate;
f) colaborează la elaborarea şi promovarea normelor care asigură
implementarea cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
pentru anumite categorii de activităţi industriale;
g) încurajează introducerea sistemelor de management de mediu şi a
etichetei ecologice;
h) promovează norme şi asigura implementarea acestora în domeniul
substanţelor şi preparatelor periculoase;
i) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de
art. 24-28.
Art. 87. - Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, pădurilor
şi dezvoltării rurale are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) asigură protecţia şi conservarea solurilor şi menţinerea patrimoniului
funciar;
b) iniţiază proiecte de acte normative privind volumul de masă
lemnoasă ce se recoltează anual din fondul forestier naţional, pe baza
avizului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, conform
legislaţiei în vigoare;
c) asigură autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate
genetic;
d)1 aprobă locaţiile şi suprafeţele pe care urmează să fie cultivate
plante superioare modificate genetic, în vederea autorizării de către
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;"
e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în
autorizarea şi controlul activităţilor prevăzute la art. 39;
f) asigură, prin registrul naţional, evidenţa suprafeţelor cultivate şi a
cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 34. Iniţial, cuprinsul literei d) a art. 87 era: “aprobă
locaţiile şi suprafeţele în care urmează să fie cultivate plante superioare modificate genetic,
în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.”
92
g) aplică principiul coexistenţei culturilor de plante superioare
modificate genetic cu celelalte tipuri de culturi agricole;
h) asigură informarea autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului asupra rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul
organismelor modificate genetic.
Art. 88. - Autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor,
construcţiilor şi turismului are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) dezvoltă planuri şi programe care materializează politica naţională
de amenajare a teritoriului şi localităţilor, cu respectarea principiilor
prezentei ordonanţe de urgenţă şi a legislaţiei specifice privind evaluarea
de mediu a planurilor şi programelor;
b) elaborează şi aplică programe pentru dezvoltarea infrastructurii de
transport, a transporturilor multimodale şi a transportului combinat, cu
respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
c) asigură controlul gazelor de eşapament;
d) elaborează şi dezvoltă planuri de acţiune şi programe privind
îmbunătăţirea calităţii şi protecţiei mediului, inclusiv în domeniul
zgomotului şi vibraţiilor pentru toate modurile de transport şi
infrastructurile acestora;
e) urmăreşte protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin măsuri
impuse unităţilor care desfăşoară activităţi în domeniul turismului şi
încurajează aplicarea principiilor ecoturismului.
Art. 89. - Autoritatea publică centrală în domeniul administraţiei şi
internelor are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) elaborează strategiile în domeniile gospodăririi comunale şi al
producerii şi distribuţiei energiei termice în conformitate cu legislaţia
privind protecţia mediului;
b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu
respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru domeniile
sale de activitate;
c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a
normelor de protecţie a mediului pentru activităţile proprii;
d) aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul din domeniul
internelor a legislaţiei de protecţie a mediului;
e) sprijină autorităţile competente pentru protecţia mediului în
exercitarea controlului transporturilor de substanţe şi materiale supuse
unui regim special, pe baza normelor avizate de autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului;

f) participă, potrivit competenţelor, la acţiunile de prevenire, protecţie şi
intervenţie în caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru
Situaţii de Urgenţă.
Art. 90. - Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele
atribuţii şi răspunderi:
a) aplică prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea
teritoriului, cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) urmăresc respectarea legislaţiei de protecţia mediului de către
operatorii economici care prestează servicii publice de gospodărie
comunală;
c) adoptă programe şi proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii
localităţilor, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
d)1 să aibă personal specializat pentru protecţia mediului şi să
colaboreze în acest scop cu autorităţile pentru protecţia mediului;"
e) promovează o atitudine corespunzătoare a comunităţilor locale în
legătură cu importanţa protecţiei mediului;
f) asigură, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili,
luarea măsurilor de salubrizare a localităţilor, de întreţinere şi gospodărire
a spaţiilor verzi, a pieţelor şi a parcurilor publice;
g) conservă şi protejează spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încât
să se asigure suprafaţa optimă stabilită de reglementările în vigoare. În
localităţile în care nu există posibilitatea asigurării acesteia, conservarea
spaţiilor verzi existente este prioritară;
h) supraveghează operatorii economici din subordine pentru prevenirea
eliminării accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri
şi dezvoltarea sistemelor de colectare a deşeurilor refolosibile;
i)2 Abrogată.
Art. 91. - Autoritatea naţională în domeniul sanitar-veterinar şi al
siguranţei alimentelor are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului, reglementări în domeniul organismelor modificate
genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii
umane, sănătăţii şi bunăstării animalelor;
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 35. Iniţial, cuprinsul literei d) a art. 90 era:
“organizează structuri proprii pentru protecţia mediului, colaborează cu autorităţile
competente pentru protecţia mediului şi le informează asupra activităţii desfăşurate;
2
Abrogată prin pct. 36 din Legea nr. 265/2006. Iniţial, cuprinsul literei i) a art. 90 era:
“organizează servicii specializate pentru protecţia mediului şi colaborează, în acest scop, cu
autorităţile pentru protecţia mediului.”
93
b) asigură controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al
trasabilităţii produselor;
c) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
în stabilirea unor proceduri armonizate, eficiente şi transparente privind
evaluarea riscului şi autorizarea organismelor modificate genetic, precum
şi a unor criterii pentru evaluarea potenţialelor riscuri care rezultă din
utilizarea alimentelor şi hranei modificate genetic, pentru animale;
d) informează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
asupra rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul
organismelor modificate genetic.
Art. 92. - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are
următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului, reglementări în domeniul organismelor modificate
genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii
umane, sănătăţii şi bunăstării animale, protecţiei mediului şi intereselor
consumatorilor;
b) elaborează, împreună cu autorităţile publice centrale pentru protecţia
mediului, pentru agricultură, silvicultură şi cu autoritatea sanitar
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, reglementările referitoare la
produsele biocide, îngrăşăminte chimice, produsele de protecţie a
plantelor, organismele modificate genetic obţinute prin tehnicile
biotehnologiei moderne şi asigură controlul aplicării acestora în domeniul
său de competenţă;
c) controlează trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate
genetic în toate etapele introducerii lor pe piaţă;
d) asigură controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al
trasabilităţii produselor şi comunică autorităţii centrale pentru protecţia
mediului rezultatele controlului.
Art. 93. - Poliţia, Jandarmeria, Inspectoratele pentru Situaţii de
Urgenţă şi Garda financiară sunt obligate să acorde sprijin, la cerere,
reprezentanţilor autorităţilor competente pentru protecţia mediului în
exercitarea atribuţiilor lor.
Secţiunea a 3-a
Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice
Art. 94. - (1) Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor
persoanelor fizice şi juridice, în care scop:

a) solicită şi obţin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenţă şi a legislaţiei subsecvente;
b) respectă condiţiile din actele de reglementare obţinute;
c) nu pun în exploatare instalaţii ale căror emisii depăşesc valorile limită
stabilite prin actele de reglementare;
d) persoanele juridice care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ
asupra mediului organizează structuri proprii specializate pentru protecţia
mediului;
e) asistă persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi
control, punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate
celelalte documente relevante şi le facilitează controlul activităţilor ai
căror titulari sunt, precum şi prelevarea de probe;
f) asigură accesul persoanelor împuternicite pentru verificare, inspecţie
şi control la instalaţiile tehnologice generatoare de impact asupra
mediului, la echipamentele şi instalaţiile de depoluare a mediului, precum
şi în spaţiile sau în zonele aferente acestora;
g) realizează, în totalitate şi la termen, măsurile impuse prin actele de
constatare încheiate de persoanele împuternicite cu activităţi de
verificare, inspecţie şi control;
h) se supun dispoziţiei scrise de încetare a activităţii;
i) suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmările
produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii
prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plăteşte";
j) asigură sisteme proprii de supraveghere a instalaţiilor şi proceselor
tehnologice şi pentru automonitorizarea emisiilor poluante;
k) asigură evidenţa rezultatelor şi raportează autorităţii competente
pentru protecţia mediului rezultatele automonitorizării emisiilor poluante,
conform prevederilor actelor de reglementare;
l) informează autorităţile competente, în caz de eliminări accidentale de
poluanţi în mediu sau de accident major;
m) depozitează deşeurile de orice fel numai pe amplasamente
autorizate în acest sens;
n) nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără
acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără
informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de
urgenţă;
o) aplică măsurile de conservare stabilite de autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului pe suprafeţele terestre şi acvatice
supuse unui regim de conservare ca habitate naturale pe care le
gestionează precum şi pentru refacerea ecologică a acestora;
p) nu folosesc momeli periculoase în activităţile de pescuit şi vânătoare,
cu excepţia cazurilor special autorizate:
94
q) asigură condiţii optime de viaţă, în conformitate cu prevederile
legale, animalelor sălbatice ţinute în captivitate legal, sub diferite forme;
r)1 asigură luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor deţinute cu
orice titlu, neocupate productiv sau funcţional, în special a celor situate
de-a lungul căilor de comunicaţie rutiere, feroviare şi de navigaţie;
s) să se legitimeze la solicitarea expresă a personalului de inspecţie şi
control prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2)2 Persoanele fizice sau juridice care prospectează, explorează ori
exploatează resursele solului şi subsolului au următoarele obligaţii:
a) să efectueze remedierea zonelor în care solul, subsolul şi
ecosistemele terestre au fost afectate;
b)3 să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau, după caz,
celelalte autorităţi competente, potrivit legii, despre orice situaţii
accidentale care pun în pericol mediul şi să acţioneze pentru refacerea
acestuia.
(3) Persoanele fizice şi juridice care cultivă plante superioare modificate
genetic au următoarele obligaţii:
a)4 să solicite şi să obţină autorizaţia din partea autorităţii publice
competente pentru agricultură;
b)5 Abrogată.
(4) Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în vederea
respectării regimului ariilor naturale protejate:
a)6 să respecte prevederile planurilor de management şi ale
regulamentelor ariilor naturale protejate;
1
Modificată prin Legea nr. 265/2006, pct. 37. Iniţial, cuprinsul literei r) a art. 94 era:
“asigură luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcţional, în
special a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţie rutiere, feroviare şi de navigaţie.”
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 38. Iniţial, cuprinsul literei părţii introductive a
alineatului (2) a art. 94 era: “Persoanele fizice sau juridice care prospectează, explorează
sau exploatează resursele subsolului au următoarele obligaţii:”
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 38. Iniţial, cuprinsul literei b) a alineatului (2) art.
94 era: “să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau pe cele competente, potrivit
legii, despre orice situaţii accidentale care pun în pericol mediul şi să acţioneze pentru
refacerea acestuia.”
4
Modificată prin Legea nr. 265/2006, pct. 39. Iniţial, cuprinsul literei a) a alineatului (3) art.
94 era: “să solicite şi să obţină autorizaţia din partea autorităţii publice competente pentru
agricultură şi să desfăşoare activitatea pe bază de contract cu titularii autorizaţiilor de
introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic;”
5
Abrogată prin pct. 40 din Legea nr. 265/2006. Iniţial, cuprinsul literei b) a alinea tului (3)
art. 94 din OuG nr. 195/2005 era: “să solicite avizul privind amplasarea acestor culturi faţă
de ariile naturale protejate legal constituite.”
6
Modificată prin Legea nr. 265/2006, pct. 41. Iniţial, cuprinsul literei a) a alineatului (4) art.
94 era: “să cunoască şi să respecte prevederile planurilor de management şi ale
regulamentelor ariilor naturale protejate:”

b) să nu desfăşoare activităţi care contravin planurilor de management
sau regulamentelor ariilor naturale protejate, precum şi prevederilor
prezentei ordonanţe de urgenţă;
c)1 Abrogată.
d) să permită accesul în aria naturală protejată a administratorilor sau
custozilor precum şi a împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute cu
orice titlu.
Art. 95. - (1) Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are
caracter obiectiv, independent de culpă. În cazul pluralităţii autorilor,
răspunderea este solidară.
(2) În mod excepţional, răspunderea poate fi şi subiectivă pentru
prejudiciile cauzate speciilor protejate şi habitatelor naturale, conform
reglementărilor specifice.
(3) Prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează
conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor
specifice.
CAPITOLUL
Sancţiuni
Art. 96. - (1)2 Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de
la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON), pentru persoane fizice, şi de la
25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON), pentru persoane juridice,
încălcarea următoarelor prevederi legale:
1. obligaţiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de
automonitorizare şi de a raporta autorităţii publice teritoriale de protecţie
a mediului rezultatele automonitorizării şi/sau alte date solicitate, precum
şi accidentele şi incidentele care pot conduce la pericole de accidente;
2. obligaţiile persoanelor juridice de a ţine evidenţa strictă a
substanţelor şi preparatelor periculoase şi de a furniza informaţiile şi
datele cerute de autoritatea competentă pentru protecţia mediului;
3. obligaţiile persoanelor juridice de a identifica şi preveni riscurile pe
care substanţele şi preparatele periculoase le pot prezenta asupra
sănătăţii populaţiei şi mediului şi de a anunţa iminenţa producerii unor
1
Abrogată prin pct. 42 din Legea nr. 265/2006. Iniţial, cuprinsul literei c) a alineatului (4)
art. 94 din OuG nr. 195/2005 era: “să obţină acordurile aferente ariilor naturale protejate;”
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 43. Iniţial, cuprinsul părţii introductive a alineatului
(1) a art. 96 era: “Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 6.500 lei
(RON) la 7.000 lei (RON) pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei (RON) la 30.000 lei
(RON) pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:”
95
descărcări neprevăzute sau accidentale autorităţii competente pentru
protecţia mediului şi de apărare civilă;
4. obligaţia persoanelor fizice şi juridice autorizate de a aplica, prin
sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a
mediului, care să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a
substanţelor radioactive prevăzute în autorizaţie şi menţinerea dozelor
radioactive în limitele admise;
5. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice autorizate de a menţine în
stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a
depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o
eliminare accidentală de substanţe radioactive;
6. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu,
de a întreţine perdelele forestiere şi aliniamentele de protecţie, spaţiile
verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătăţirea capacităţii de
regenerare a atmosferei, protecţia fonică şi eoliană;
7. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu,
de a preveni, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii
mediului geologic;
XV 8. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu,
de a asigura la amplasarea, proiectarea, construirea şi punerea în
funcţiune a obiectivelor de orice fel, cât şi la schimbarea destinaţiei
terenurilor, condiţiile prevăzute în acordul şi în autorizaţia/autorizaţia
integrată de mediu;
9. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu,
de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără
acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără
informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de
urgenţă;
10. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără
titlu, de a lua măsuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau
funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţie
rutiere, feroviare şi de navigaţie;
11. obligaţiile deţinătorilor cu orice titlu ai suprafeţelor de teren de a
proteja flora şi fauna sălbatică existente pe acestea, în sensul menţinerii
echilibrului ecologic şi conservării biodiversităţii, precum şi exploatării
durabile a resurselor în baza prevederilor legale în vigoare, pentru a nu
crea prejudicii mediului înconjurător şi sănătăţii umane;

12.1 obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale
persoanelor fizice şi juridice, după caz, de a adopta şi/sau aplica măsuri
obligatorii cu privire la întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a curţilor şi
împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a
arborilor şi arbuştilor decorativi, în conformitate cu planurile de urbanism;
13. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale
persoanelor juridice, după caz, să prevadă la elaborarea planurilor de
urbanism şi amenajarea teritoriului, măsuri de menţinere şi ameliorare a
fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi, condiţii
de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate şi măsuri de
dezvoltare a spaţiilor verzi, de protecţie sanitară a captărilor de apă
potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;
14. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a
persoanelor fizice şi juridice, după caz, de a nu schimba destinaţia
terenurilor amenajate ca spaţii verzi prevăzute în planurile urbanistice;
15. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a
persoanelor fizice şi juridice, după caz, de a nu degrada mediul prin
depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel;
16.2 obligaţia desfăşurării pe suprafaţa ariilor naturale protejate numai a
acelor activităţi conforme prevederilor planurilor de management şi
regulamentelor ariilor naturale protejate;
17.3 Abrogat.
18. obligaţia de a nu distruge sau degrada panourile informative şi
indicatoare, construcţiile, împrejmuirile, barierele, plăcile, stâlpii, semnele
de marcaj sau orice alte amenajări de teritoriul ariilor naturale protejate,
din inventarul ariilor naturale protejate;
19. obligaţia de a aprinde şi folosi focul deschis doar în vetrele special
amenajate şi semnalizate în acest scop de către administratorii sau
custozii ariilor naturale protejate;
20. obligaţia de a nu abandona deşeuri pe teritoriul ariilor naturale
protejate şi de a le evacua de pe suprafaţa ariei naturale protejate sau de
1 265/2006.
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 43. Iniţial, cuprinsul punctului 12 alineatului (1)
art. 96 era: “obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale persoanelor
fizice şi juridice, după caz, să adopte şi/sau să aplice măsuri obligatorii cu privire la
întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi
din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi;”
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 43. Iniţial, cuprinsul punctului 16 a alineatului (1)
art. 96 era: “obligaţia desfăşurării pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi în vecinătatea
acestora numai a acelor activităţi conforme prevederilor planurilor de management şi
regulamentelor ariilor naturale protejate;”
3
Abrogat prin pct. 44 din Legea nr. 265/2006. Iniţial, cuprinsul punctului 17 a alineatului (1)
art. 96 era: “obligaţia obţinerii acordurilor aferente ariei naturale protejate;”
96
a le depozita doar în locuri special amenajate şi semnalizate pentru
colectare dacă există;
21. obligaţia de a nu intra pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi a nu
practica sporturi în afara drumurilor permise accesului public cu mijloace
motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili;
22. obligaţia de a respecta prevederile planurilor de management şi ale
regulamentelor ariilor naturale protejate aprobate conform prevederilor
legale;
23. obligaţia de a se legitima la solicitarea expresă a personalului de
inspecţie şi control prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă;
24. obligaţia de a nu exploata resurse minerale neregenerabile din
parcurile naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice,
monumentele naturii şi din zonele de conservare specială ale parcurilor
naturale şi obligaţia de a nu exploata resurse minerale neregenerabile din
parcurile naturale din zone situate în afara zonelor de conservare
specială dacă acest lucru nu este permis prin planurile de management
ale parcurilor respective;
25. obligaţia de a permite accesul în aria protejată a administratorilor
sau custozilor precum şi a împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute
cu orice titlu.
26.4 obligaţia persoanelor fizice de a nu deversa în apele de suprafaţă
sau subterane ape uzate, fecaloid menajere;
27.5 cultivarea fără autorizare a plantelor superioare modificate genetic.
(2)6 Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000
lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoane fizice, şi de la 30.000 lei
(RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea
următoarelor prevederi legale:
1.7 obligaţia persoanelor fizice şi juridice de solicitare şi obţinere a
actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum şi a
acordului de import/export şi a autorizaţiilor privind organismele
4
Punctul 26 al art. 96 din OuG nr. 195/2005 a fost introdus prin pct. 45 din Legea nr.
5
Punctul 27 al art. 96 din OuG nr. 195/2005 a fost introdus prin pct. 45 din Legea nr.
265/2006.
6
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 46. Iniţial, cuprinsul părţii introductive a alineatului
(2) al art. 96 era: “Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei
(RON) la 15.000 lei (RON) pentru persoane fizice, şi de la 35.000 lei (RON) la 40.000 lei
(RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:”
7
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 46. Iniţial, cuprinsul punctului 16 a alineatului (1)
art. 96 era: “obligaţia persoanelor juridice de solicitare şi obţinere a actelor de reglementare
conform prevederilor legale, precum şi a acordului de import/export şi a autorizaţiilor privind
organismele modificate genetic, conform prevederilor legale;”

modificate genetic, conform prevederilor legale, în termenele stabilite de
autoritate;"
2.1 Abrogat.
3. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind
îmbunătăţirea microclimatului urban, prin amenajarea şi întreţinerea
izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele
limitrofe acestora, de a înfrumuseţa şi proteja peisajul, de a menţine
curăţenia localităţilor;
4. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a informa
publicul privind riscurile generate de funcţionarea sau existenţa
obiectivelor cu risc pentru mediu şi sănătatea populaţiei;
5. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind adoptarea
elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densităţii de locuire,
concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a
parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală,
a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi
recreativă;
6. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a reglementa
accesul anumitor tipuri de autovehicule sau a desfăşurării unor activităţi
generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale
localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, zonele
destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului, inclusiv prin
interzicerea temporară sau permanentă;
7. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a supraveghea
aplicarea prevederilor din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului,
în acord cu planificarea de mediu;
8. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a supraveghea
operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării
accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri şi de a
dezvolta sisteme de colectare a deşeurilor refolosibile;
9.2 obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a avea
personal specializat pentru protecţia mediului şi de a colabora în acest
scop cu autorităţile pentru protecţia mediului;
1
Abrogat prin pct. 47 din Legea nr. 265/2006. Iniţial, cuprinsul punctului 2 al alineatului (2)
art. 96 era: “obligaţia efectuării bilanţului de mediu, în procedura de obţinere a autorizaţiei
de mediu şi, respectiv, a efectuării raportului de amplasament în procedura de obţinere a
autorizaţiei integrate de mediu, conform deciziei autorităţii competente pentru protecţia
mediului;”
2 3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 48. Iniţial, cuprinsul punctului 9 al alineatului (2) art.
96 era: “obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a avea servicii specializate
pentru protecţia mediului şi de a colabora în acest scop cu autorităţile pentru protecţia
mediului;”
97
10. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura,
prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, salubrizarea
stradală, a spaţiilor verzi, pieţelor şi parcurilor publice, şi întreţinerea
acestora;
11. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta
prevederile din planurile de urbanism cu privire la amplasarea
obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de
canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere,
stradale şi industriale, şi a altor obiective, fără a prejudicia ambientul,
spaţiile de odihnă, tratament şi recreere, starea de sănătate şi de confort
a populaţiei;
12. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a amenaja,
întreţine şi dezvolta reţele de canalizare;
13. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a furniza şi/sau utiliza
informaţii corecte pentru elaborarea evaluărilor de mediu, evaluărilor
impactului asupra mediului, a bilanţurilor de mediu şi a rapoartelor de
amplasament;
14. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asigura măsuri şi dotări
speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de
zgomot şi vibraţii, de a verifica eficienţa acestora şi de a pune în
exploatare numai pe cele care nu depăşesc pragul fonic admis;
15. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a livra, manipula,
transporta şi de comercializa îngrăşămintele chimice şi produsele de
protecţie a plantelor ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare,
prescripţii de siguranţă şi folosire, în condiţii în care să nu provoace
contaminarea mijloacelor de transport şi a mediului;
16. obligaţiile persoanelor juridice de a stoca temporar îngrăşămintele
chimice şi produsele de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri
unde s-au prevăzut toate măsurile de securitate;
17.3 Abrogat.
18. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu folosi îngrăşămintele
chimice şi produsele de protecţie a plantelor în zonele sau pe suprafeţele
unde sunt instituite măsuri speciale de protecţie;
19. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a administra produse de
protecţie a plantelor cu mijloace aviatice numai cu avizul autorităţilor
competente pentru protecţia mediului, autorităţilor competente din
domeniu sanitar şi al comisiilor judeţene de bază meliferă şi stupărit
Abrogat prin pct. 49 din Legea nr. 265/2006. Iniţial, cuprinsul punctului 17 al alineatului (2)
art. 96 era: “obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu cultiva sau testa, după caz,
plantele superioare modificate genetic, la o distanţă mai mică de 15 km faţă de limita ariilor
naturale protejate;”

pastoral, potrivit reglementărilor în vigoare, după o prealabilă înştiinţare
prin mass-media;
20. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a aplica, în perioada
înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele
tratamente cu produse de protecţie a plantelor care sunt selective faţă de
insectele polenizatoare;
21. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu folosi momeli
periculoase în activităţile de pescuit şi vânătoare, cu excepţia cazurilor
special autorizate;
22. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a efectua evaluarea
impactului asupra mediului la proiectarea lucrărilor care pot modifica
cadrul natural al unei arii naturale protejate, şi de avansare a soluţiilor
tehnice de menţinere a zonelor de habitat natural, de conservare a
funcţiilor ecosistemelor şi de ocrotire a organismelor vegetale şi animale,
inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei şi a condiţiilor
impuse prin actul de reglementare, precum şi monitorizarea proprie până
la îndeplinirea acestora;
23. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice care gestionează suprafeţele
terestre şi acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale
sau pentru refacere ecologică, de a aplica măsurile de conservare
stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
24. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a asigura condiţii optime
de viaţă animalelor sălbatice ţinute în captivitate legal, sub diferite forme;
25. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu exercita acţiuni care
să ducă la distrugerea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice de
pe cuprinsul ţării;
26. desfăşurarea de activităţi de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie
şi comercializare pe piaţa internă a plantelor şi animalelor din flora şi
fauna sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţi ori produse ale
acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, de persoane fizice
sau juridice neautorizate de autorităţile publice teritoriale pentru protecţia
mediului;
27.1 obligaţiile persoanelor fizice şi juridice, care prospectează,
explorează sau exploatează resursele naturale, de a remedia zonele în
care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate;
28. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a executa în termen toate
lucrările de asigurare a migrării faunei acvatice şi de ameliorare a calităţii
apei prevăzute în actele de reglementare;
1 4
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 50. Iniţial, cuprinsul punctului 27 al alineatului (2)
art. 96 era: “obligaţiile persoanelor fizice şi juridice care prospectează, explorează sau
exploatează resursele naturale de a remedia zonele în care solul, subsolul şi ecosistemele
terestre au fost afectate;”
98
29. obligaţia persoanelor juridice de a aplica măsurile de eliminare a
deşeurilor rezultate din activităţile care implică organisme modificate
genetic;
30. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a asigura dotarea, în cazul
deţinerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu instalaţii de
stocare sau de tratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate şi
racorduri de descărcare a acestora în instalaţii de mal sau plutitoare;
31. obligaţiile persoanelor juridice de a amenaja porturile cu instalaţii de
colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deşeurilor petroliere,
menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale şi maritime, şi de
a constitui echipe de intervenţie în caz de poluare accidentală a apelor şi
a zonelor de coastă;
32.2 obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu produce poluarea
apelor de suprafaţă prin spălarea de obiecte, produse, ambalaje,
materiale;
33.3 obligaţia persoanelor juridice de a nu deversa în apele de
suprafaţă sau subterane ape uzate, fecaloid menajere;
34. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu arunca şi de a nu
depozita pe maluri, în albiile râurilor, apele de suprafaţa şi în zonele
umede deşeuri de orice fel;
35. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu introduce în apele de
suprafaţă şi în zonele umede substanţe explozive, tensiune electrică,
narcotice sau alte substanţe periculoase.
(3)4 Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 7.500
lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei
(RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea
următoarelor prevederi legale:
1. obligaţia persoanelor fizice de a funcţiona cu respectarea
prevederilor autorizaţiei de mediu şi a persoanelor juridice de a funcţiona
cu respectarea prevederilor autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu
pentru activităţile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct
de vedere al protecţiei mediului;
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 51. Iniţial, cuprinsul punctului 32 al alineatului (2)
art. 96 era: “obligaţia persoanelor fizice şi juridice să nu spele obiecte, produse, ambalaje,
materiale care pot produce poluarea apelor de suprafaţă;”
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 51. Iniţial, cuprinsul punctului 33 al alineatului (2)
art. 96 era: “obligaţia persoanelor fizice şi juridice să nu deverseze în apele de suprafaţă
sau subterane ape uzate, fecaloid menajere, substanţe petroliere sau periculoase, ape care
conţin substanţe periculoase;”
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 52. Iniţial, cuprinsul părţii introductive a alineatului
(3) art. 96 era: “Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei
(RON) la 30.000 lei (RON) pentru persoane fizice şi de la 75.000 lei (RON) la 80.000 lei
(RON) pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:”

2. obligaţia titularilor activităţilor care fac obiectul procedurilor de
reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului de a respecta
termenele impuse de autoritatea competentă de protecţia mediului în
derularea acestor proceduri;
3. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a obţine acordul structurii de
administrare a ariei naturale protejate sau al custodelui, după caz, şi al
Comisiei de Ocrotire a Monumentelor Naturii din cadrul Academiei
Române, pentru amplasarea proiectelor şi/sau desfăşurarea oricărei
activităţi susceptibile să genereze un impact negativ asupra ariilor
naturale protejate;
4.1 obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a diminua, modifica sau
înceta activităţile generatoare de poluare la cererea motivată a
autorităţilor pentru protecţia mediului;
5. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asista persoanele
împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punându-le la
dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente
relevante;
6. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a prezenta autorităţilor
competente pentru protecţia mediului un document certificat pentru
conformitate cu originalul, care cuprinde obligaţiile asumate privind
protecţia mediului, în termen de 60 de zile de la data semnării sau
emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile
prevăzute la art. 10 alin. (2);
7. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a facilita verificarea,
inspecţia şi controlul activităţilor ai căror titulari sunt şi prelevarea de
probe;
8. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asigura accesul
persoanelor împuternicite la instalaţiile tehnologice generatoare de
impact asupra mediului, la echipamentele şi instalaţiile de depoluare a
mediului, precum şi în spaţiile sau în zonele potenţial generatoare de
impact asupra mediului;
9.2 obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a realiza în totalitate şi la
termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare şi
prevederile legale, de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecţia şi
controlul în domeniul protecţiei mediului;
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 52. Iniţial, cuprinsul punctului 4 al alineatului (3)
art. 96 era: “obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a diminua, modifica sau înceta
activităţile generatoare de poluare la cererea autorităţilor pentru protecţia mediului;”
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 52. Iniţial, cuprinsul punctului 9 al alineatului (3) art.
96 era: “obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a realiza în totalitate şi la termen
măsurile impuse de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecţia şi controlul în
domeniul protecţiei mediului;”
99
10. obligaţiile persoanelor juridice de a acoperi costurile măsurilor
necesare pentru prevenirea şi/sau reducerea consecinţelor efectelor
adverse ale activităţilor cu organisme modificate genetic;
11. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a produce îngrăşăminte
chimice şi produse de protecţie a plantelor numai prin tehnologii şi
biotehnologii autorizate, potrivit prevederilor legale;
12. introducerea pe teritoriul ţării, cu excepţia cazurilor prevăzute de
legislaţia în vigoare, de culturi de microorganisme, plante şi animale vii
din flora şi fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului cu consultarea Academiei Române şi,
după caz, a autorităţii centrale pentru sănătate;
13. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a îmbunătăţi
performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi de a nu pune în
exploatare instalaţiile ale căror emisii depăşesc limitele stabilite prin
actele de reglementare;
14. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a suporta costul pentru
repararea unui prejudiciu şi de a înlătura urmările produse de acesta,
restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului
"poluatorul plăteşte;
15.3 obligaţia persoanelor fizice şi juridice să nu deverseze în apele de
suprafaţă sau subterane ape uzate, substanţe petroliere sau periculoase,
ape care conţin substanţe periculoase."
(4) Amenzile aplicate în temeiul unei legi, ordonanţe de urgenţă,
ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului din domeniul protecţiei mediului şi
gospodăririi apelor se fac 100% venit la bugetul de stat, din care o cotă
de 25%, aferentă fondului de stimulare a personalului, se virează de
către unităţile Trezoreriei Statului în contul autorităţii din care face parte
agentul constatator, pe baza situaţiilor financiare lunare întocmite şi
prezentate de către autorităţile competente pentru protecţia mediului, în
termen de cinci zile lucrătoare de la primirea acestora, şi este evidenţiată
într-un cont distinct care se gestionează în regim extrabugetar.
3
Punctul 15 a fost introdus la la alineatul (3) art. 96 din OuG nr. 195/2005 prin Legea nr.
265/2006, pct. 53.

Art. 97.1 - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
prevăzute la art. 96 se realizează de:
a) comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de
Mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»;
b) autorităţile administraţiei publice locale şi personalul împuternicit al
acestora;
c) Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul
Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor prin personalul
împuternicit, în domeniile lor de activitate, conform atribuţiilor stabilite prin
lege.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art.
96 se realizează şi de personalul structurilor de administrare şi custozii
ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate
administrate.
(3) Dispoziţiile art. 96 referitoare la contravenţii se completează cu
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de
ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data
comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul
normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această
posibilitate în procesul verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei.
(5) Actele de constatare a contravenţiilor întocmite de agenţii
constatatori din cadrul autorităţilor prevăzute la alin. (1) sunt acte
procedurale, potrivit reglementărilor legale, cu toate efectele prevăzute
de legislaţia în vigoare.
1
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 54. Iniţial, cuprinsul alineatelor (1) şi (2) ale art. 97
era: “(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 96 se realizează
de comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisiei
Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cadre de poliţie, jandarmi şi personalul
Ministerului Apărării Naţionale, împuternicit în domeniile sale de activitate, conform
atribuţiilor stabilite prin lege.
(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 96 se realizează şi de personalul
structurilor de administrare şi custozii ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul ariei
naturale protejate administrate.”
100
Art. 98. - (1)2 Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 30.000 lei (RON) la
60.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în
pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:
1. arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile
protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice;
2. poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor
noi, funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi
neutralizare, menţionate în prevederile acordului de mediu şi/sau
autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.
(2)3 Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă penală de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON)
următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori
sănătatea umană, animală sau vegetală:
1. poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe sol a
unor deşeuri sau substanţe periculoase;
2. nerespectarea restricţiilor sau interdicţiilor stabilite pentru protecţia
apei şi a atmosferei, prevăzute de actele normative în vigoare;
3. folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru
omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor, în scopul consumului sau al
comercializării;
4. producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se
pune în pericol grav sănătatea umană;
5. nerespectarea restricţiilor şi a interdicţiilor la vânat şi pescuit ale unor
specii protejate sau oprite temporar prin lege şi în zonele cu regim de
protecţie integrală, potrivit reglementărilor specifice;
6. continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau
autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu;
7. nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe
periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a
îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai
ambalate şi în locuri protejate;
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 55. Iniţial, cuprinsul părţii introductive a alineatului
(1) al art. 98 era: “Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an
sau cu amendă penală de la 55.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), următoarele fapte, dacă
au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:”
3
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 56. Iniţial, cuprinsul părţii introductive a alineatului
(2) al art. 98 era: “Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă penală de la 65.000 lei (RON) la 70.000 lei (RON), următoarele fapte, dacă
au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:

8. prezentarea, în lucrările privind evaluarea de mediu, evaluarea
impactului asupra mediului, a bilanţului de mediu sau a raportului de
amplasament a unor concluzii şi informaţii false;
9. producerea şi/sau importul în scopul introducerii pe piaţă şi utilizarea
unor substanţe şi preparate periculoase, fără respectarea prevederilor
actelor normative în vigoare şi introducerea pe teritoriul României a
deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora;
10. importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase
interzise sau restricţionate;
11. transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu
încălcarea prevederilor legale în vigoare;
12. omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major;
13. producerea, livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a
produselor de protecţie a plantelor neautorizate;
14. desfăşurarea de către persoanele juridice de activităţi cu organisme
modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita şi obţine
acordul de import/export şi/sau autorizaţiile prevăzute de reglementările
specifice;
15.1 Abrogat.
(3) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani,
următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori
sănătatea umană, animală sau vegetală:
1. nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de
produse de protecţie a plantelor sau îngrăşăminte chimice;
2. provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante, a
contaminării mediului şi/sau a expunerii populaţiei la radiaţii ionizante,
omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a
contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare sau neluarea
măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear;
3. descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau platforme
plutitoare direct în apele naturale sau provocarea, cu ştiinţă, de poluare
prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct sau de pe nave
ori platforme plutitoare, a unor substanţe sau deşeuri periculoase.
(4) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani,
următoarele fapte:
1. continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia;
1
Abrogat prin pct. 57 din Legea nr. 265/2006. Iniţial, cuprinsul punctului 15 al alineatului (2)
art. 96 era: “cultivarea plantelor superioare modificate genetic de către persoanele fizice şi
juridice fără autorizaţie din partea autorităţii publice competente pentru agricultură şi fără
contract cu titularii autorizaţiilor de introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a
organismelor modificate genetic.”
101
2. neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi
preparatelor periculoase care au devenit deşeuri;
3. refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor
de coastă;
4. refuzul controlului, la introducerea şi scoaterea din ţară a
substanţelor şi preparatelor periculoase precum şi introducerea în ţară a
culturilor de microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna
sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului;
5. aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie
în caz de accident nuclear;
6. provocarea, cu ştiinţă, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în
apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor
substanţe sau deşeuri periculoase.
(5) În situaţia în care infracţiunile pedepsite conform alin. (3) şi (4) au
pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de
persoane, au avut vreuna dintre urmările prevăzute în art. 182 din Codul
penal ori au cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în
care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube
importante economiei naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20
de ani şi interzicerea unor drepturi.
(6) Tentativa se pedepseşte.
Art. 99. - (1) Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de
către organele de urmărire penală, conform competenţelor legale.
(2) Descoperirea şi stabilirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de
lege, de către comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare, jandarmi şi personalul împuternicit
din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a săvârşirii oricăreia dintre
infracţiunile prevăzute la art. 98, se aduce de îndată la cunoştinţa
organului de urmărire penală competent potrivit legii de procedură
penală.
CAPITOLUL XVI
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 100. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului este Ministerul Mediului şi
Gospodăririi Apelor.

Art. 101. - În scopul aplicării eficiente a măsurilor de protecţie a
mediului domeniile şi dispoziţiile generale din prezenta ordonanţă de
urgenţă se vor reglementa prin acte normative speciale.
Art. 102. – (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă, titularii de activităţi aflaţi în derularea
procedurii de reglementare au obligaţia să depună la autoritatea
competentă pentru protecţia mediului documentaţia completă, conform
legislaţiei în vigoare la data solicitării actului de reglementare.
(2)1 Până la adoptarea noilor proceduri de reglementare din punctul de
vedere al protecţiei mediului, emiterea actelor de reglementare se
realizează conform actelor normative existente la data intrării în vigoare a
legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 103. - Regulile generale privind respectarea regimului ariilor
naturale protejate şi sancţionarea contravenţiilor se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 104. - Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 30 zile de
la publicarea în Monitorul Oficial al României, cu excepţia următoarelor
prevederi:
a) art. 14 alin. (3) care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007 pentru
activităţile puse în funcţiune după 30 octombrie 1999;
b) art. 14 alin. (3) care intră în vigoare la 30 octombrie 2007 pentru
activităţile puse în funcţiune înainte de 30
octombrie 1999;
c)2 art. 21 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 54 care intră în vigoare la 1 ianuarie
2007.
Art. 105. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă
se abrogă:
a) Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 17 februarie 2000, cu
modificările şi completările ulterioare;
b) orice alte dispoziţii contrare.
1
Alineatul (2) a fost introdus la art. 102 din OuG nr. 195/2005 prin Legea nr. 265/2006, pct.
58.
2
Modificat prin Legea nr. 265/2006, pct. 59. Iniţial, cuprinsul literei c) a art. 104 era: “art.
21 alin. (l) lit. d) şi e) care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.”
102
ANEXA 2
LEGISLAŢIA MEDIULUI
Lista selectivă a celor mai importante acte normative care
reglementează în mod direct sau doar tangenţial activitatea de protecţie a
mediului în diferite domenii de activitate şi sub diferite aspecte.
I. Constituţia României
• art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern: “(2) Tratatele ratificate
de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
• art. 20 – Tratate internaţionale privind drepturile omului,: “(2) Dacă
există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au
prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia
sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”
• art. 21 – Accesul liber la justiţie: „(1) Orice persoană se poate adresa
justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2)
Nici o lege nu paote îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la
un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4)
Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”
• Art. 22 – Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică: „(1) Dreptul la
viaţă precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt
garantate.”
• Art. 31 – Dreptul la informaţie: „(1) Dreptul persoanei de a avea acces la
orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile publice,
potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a
cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes
personal. ... (4) Mijloacele de informare în masă, publice sau private, sunt
obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.”
• Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii: „(2) Statul este obligat să ia
măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.”
• Art. 35 - Dreptul la mediu sănătos: „(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei
persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. (2) Statul
asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice şi
juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.” (introdus
prin Legea de revizuire nr.429/2003)
• Art. 44 – Dreptul de proprietate privată: „(7) Dreptul de proprietate
obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei
vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau
obiceiului, revin proprietarului.”
• Art. 135 – Economia: „(2) Statul trebuie să asigure: ... d) exploatarea
resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; e) refacerea şi
ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic; f)
crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii; g) aplicarea politicilor
de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectiveleUniunii Europene.”

• Art. 136 – Proprietatea (modificat în întregime prin Legea de revizuire
nr.429/2003): „(1) Proprietatea este publică sau privată. (2) Proprietatea publică
este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale. (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul
aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele,
marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice.
II. LEGEA-CADRU pentru protecţia mediului
• Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia
mediului, (M.Of. nr. 1196/30.XII.2005), aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 265/2006 (M.Of. nr.
586/06.07.2006).
III. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor;
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
Garda de mediu
1. Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind reorganizarea şi funcţionarea
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor (M.Of. nr. 285 / 31 martie 2004);
2. Actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea
A.N.P.M sunt:
─ H.G 1625/2003 □ privind infiinţarea ,organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale pentru Protecţia Mediului.
─ H.G 308/2005 □ pentru modificarea si completarea H.G 408/2004.
─ H.G 459/2005 □ privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru
Protecţia Mediului.
3. Hotărârea Guvernului nr. 440/2005 – pentru reorganizarea şi
funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu (M.Of. nr. 448/26.05.2005)
IV. Voluntariat
1. Legea voluntariatului nr. 195/2001 (M.Of. nr. 206/24.04.2001),
2. Ordonanţa Guvernului nr. 58/22.08.2002 pentru modificarea şi
completarea Legii voluntariatului nr. 195/2001 (M.Of. 642/30.08.2002),
aprobată prin Legea nr. 629/19.11.2002 (M.Of. nr. 848/25.11.2002);
3. Ordinul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului nr.
439/2002 pentru aprobarea organizării acţiunii de voluntariat în domeniul
protecţiei mediului.
V. Fond funciar
1. Legea fondului funciar, nr. 18/1991 (republicată în M.Of.
nr. 1/05.01.1998);
2. H.G.nr. 786/30.12.1993 pentru aprobarea Regulamentului privind
stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare, precum şi
103
componenţa, funaţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialişti, constituite
pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare (M.Of.nr. 48/24.02.1994);
3. Legea îmbunătăţirilor funciare, nr. 138/2004 (M.Of. nr.
369/28.04.2004) modificată şi completată prin Legea nr. 233/2005 (M.Of. nr.
648/21.07.2005);
4. OG nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire
a terenurilor degradate (M.Of. nr. 313/27.08.1998), aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 107/1999 (publicată în M.Of. nr. 304/29.06.1999);
5. Legea nr. 289/15.05.2002 privind perdelele forestiere de protecţie
(M.Of. nr. 338/21.05.2002).
VI. FOND FORESTIER
1. Legea nr. 26/1996 – Codul silvic, modificat şi completat prin
OUG nr. 139/2005
2. OG nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi
administrarea fondului forestier naţional (republicată, în baza Legii de
aprobare nr. 141/1999, în M.Of. nr. 23 din 24 ianuarie 2000); modificată
prin OUG nr. 98/2003 (M.Of. nr. 744/23.10.2003), Republicată în M.Of.
nr. 122/26.02.2003);
3. Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor silvice.
4. OG nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin
împădurire a terenurilor degradate (M.Of. nr. 313/27.08.1998), aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/1999 (publicată în M.Of. nr.
304/29.06.1999);
5. Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie
(M.Of. nr. 338/21.05.2002).
6. Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor
nr. 33/2002 – pentru aprobarea Regulamentului privind confecţionarea şi
folosirea ciocanelor silvice din dotarea structurilor silvice constituite la
nivel de ocoale silvice, necesare pentru gospodărirea pădurilor
proprietate privată şi a celor proprietate publică aparţinând comunelor,
oraşelor şi municipiilor (Publicat în M.Of. nr. 64 din 29 ianuarie 2002).
7. Ord. MAAP nr. 75/269 din 18.II.2002 – aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a OG nr. 70/1999 (aprobată şi modificată prin
Legea nr. 653/2001) privind măsurile necesare pt. accesibilizarea
fondului forestier prin construirea de drumuri forestiere în perioada 2000-
2010.
8. OUG nr. 59/2000 privind Statului personalului silvic
(publicată în M.Of. nr. 238 din 30 mai 2000), aprobată prin Legea nr.
427/2001 (M.Of. nr. 406/23.07.2001).

VII. ARII NATURALE PROTEJATE;
FAUNĂ / FLORĂ SĂLBATICĂ; FOND CINEGETIC
1. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 (aprobată prin
Legea nr. 462/2001) – privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
2. Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, nr. 103/1996,
republicată în 2002
3. O.U.G. nr. 35/2001 pt. modificarea Legii nr. 103/1996.
1. Ordinul nr. 647/2001 – privind Procedura de autorizare a
activităţilor de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe
piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna
sălbatică, precum şi a importului acestora.
2. O.G. nr. 37/2002 (aprobată prin Legea ne. 471/2002) –
pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau în alte
scopuri experimentale.
3. Ordinul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului nr.
647/2001 pentru aprobarea “Procedurii de autorizare a activităţilor de
recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă
sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, precum
şi a importului acestora ce clarifică unele aspecte procedurale privind
activitatea de comercializare cu specii sălbatice CITES (periclitate) şi
nepericlitate (M.of. 416 / 26 iulie 2001)
VIII. Legea grădinilor zoologice şi acvariilor publice nr. 191/2002
(publicată în M.of. 271 / 23 martie 2002)
IX. PROTECŢIA APELOR
1. Legea apelor, nr. 107/1996 (M.Of. nr. 244/08.10.1996),
modificată şi completată prin Legea nr. 310/2004 (M.Of. nr.
584/30.06.2004).
2. Hotărârea Guvernului României nr. 472/2000 privind unele
măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă (M.Of nr.272/15.06.2002)
3. H.G. nr. 188/2002 privind aprobarea unor norme privind
condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate (M.Of. 187 din
20 martie 2002) + NTPA-011- Norme tehnice privind colectarea, epurarea
si evacuarea apelor uzate orasenesti (Anexa 1) NTPA-002/2002 -
Normativ privind conditiile de evacuare a apelor uzate din retelele de
canalizare ale localitatilor si direct în statiile de epurare NTPA-001/2002
privind stabilirea limitelor de încarcare cu poluanti a apelor uzate
industriale si orasenesti la evacuarea în receptorii naturali
104
4. Ordinul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului nr.
377/2001 privind aprobarea obiectivelor de referinţă pentru calitatea
apelor de suprafaţă
5. H.G. nr. 100/2002 pentru aprobarea “Normelor de calitate pe
care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru
potabilizare” şi a “Normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa
de prevalare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate
producerii de apă potabilă” (M.Of. 130 din 19 februarie 2002)
6. Ordinul MAPM nr. 1146/2002 pentru aprobarea
“Normativului privind obiectivele de referinţă pentru clasificarea calităţii
apelor de suprafaţă” (M.of. 197 din 27 martie 2003)
7. Ordinul MAPM nr. 918/2002 pentru aprobarea “Codului
bunelor practici agricole pentru uzul fermierilor”
8. H.G. nr. 118/2002 privind aprobarea “Programului de acţiune
pentru reducerea poluării mediului acvatic şi a apelor subterane, cauzate
de evacuarea unor substanţe periculoase” (M.Of. 132/20 februarie 2002)
9. H.G. nr. 459/2002 pentru aprobarea “Normelor de calitate
pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere” (M.Of. 350 /
27 mai 2002)
10. Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile (M.Of. 552
/ 29 iulie 2002), modificată şi completată prin Legea nr. 311/2004 (M.Of.
nr. 582/30.06.2004).
11. Ordinul MAPM nr. 913/2001 privind aprobarea conţinutului
cadru al Planului de gospodărire a apelor pe bazin hidrografic
12. Ordinul MAPM nr. 1049/2002 pentru aprobarea planului de
măsuri pentru eliminarea sau reducerea riscului de poluare a apelor
subterane
13. Legea nr. 14/1995 pentru ratificarea Conventiei privind
cooperarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea
(Conventia pentru protectia fluviului Dunarea) semnata la Sofia la 29
iunie 1994-M.Of. nr.41/27.02.1995
14. Legea nr. 30/1995 pentru ratificarea Conventiei privind
protectia si utilizarea cursurilor de apa transfrontiere si a lacurilor
internationale încheiata la Helsinki la 17 martie 1992- M.Of
nr.81/03.05.1995
15. Legea nr. 171/1997 privind aprobarea Planului de amenajare
a teritoriului national- Sectiunea II-a Apa - M.Of nr.325/24.11.1997
16. Legea 228/2000 pentru aprobarea OG nr. 95/2000 pentru
ratificarea Protocolului privind apa si sanatatea, adoptat la Londra la 17
iunie 1999, la Conventia privind protectia si utilizarea cursurilor de apa
tansfrontiera si a lacurilor internationale, adoptata la Helsinki la 17 martie
1992 - M.Of. nr.629/05.12.2000

17. Legea nr. 466/2001 pentru aprobarea OUG nr. 244/2000
privind siguranta barajelor - M.Of nr.428/31.07.2001
18. HG privind aprobarea închirierii plajei Mării Negre -
proprietate publică a statului, aflată în administrarea Administraţiei
Naţionale "Apele Române"
19. HG nr 638/1999 privind aprobarea regulamentului de
aparare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase si
accidentelor la constructiile hidrotehnice si a Normativului cadru de
dotare cu materiale si mijloace de aparare operativa împotriva inundatiilor
si gheturilor - M.Of nr.385/13.08.1999
20. HG nr.1300/2000 privind reconstructia ecologica a râului
Ialomita si afluenti în judetul Ilfov - M.Of nr.690/22.12.2000
21. HG nr. 662/7.07.2005 privind modificarea HG nr. 100/2002
pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie sa le
îndeplineasca apele de suprafata utilizate pentru potabilizare si a
Normativului privind metodele de masurare si frecventa de prelevare si
analiza a probelor din apele de suprafata destinate producerii de apa
potabila - M.Of nr.616/15.07.2005
22. HG nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare
treptata a evacuarilor, emisiilor si pierderilor de substante prioritar
periculoase - M.Of nr.428/20.05.2005
23. HG nr.352/2005 privind modificarea si completarea HG
188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in
mediul acvatic a apelor uzate- M.Of nr.398/11.05.2005
24. HG nr. 201/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
calitatea apelor pentru moluste- M.Of nr.196/22.03.2002
25. HG nr. 202/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
calitatea apelor de suprafata care necesita protectie si ameliorare în
scopul sustinerii vietii piscicole - M Of nr.196/22.03.2002
26. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind exploatarea în
siguranţă a acumulărilor cu folosinţă piscicolă, de agrement sau locală,
din categoriile de importanţa C şi D
27. Ordinul nr 485/1995 al MAPPM privind aprobarea
Regulamentului de organizare si functionare a Sistemului de alarmare în
caz de poluari accidentale ale apelor din România - M.Of
nr.267/17.09.1995
28. Ordin comun MMGA/MAPDR nr.242/197/2005 pentru
aprobarea organizarii monitoringului pentru reducerea aportului de
poluanti proveniti din surse agricole- M.Of. nr.471/3.06.2005
29. OM nr. 245/26.03.2005 privind aprobarea Metodologiei de
evaluare a riscului substantelor periculoase din lista I si II a substantelor
105
prioritare/prioritar periculoase in mediul acvatic M.Of nr.565 din
01.07.2005
30. Ordinul nr.638/2005, 420/SB/2005 pentru aprobarea
Regulamentului privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de
inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii
hidrotehnice si poluari accidentale si a Normativului-cadru de dotare cu
materiale si mijloace de aparare operativa impotriva inundatiilor,
gheturilor si poluarilor accidentale M.Of. 455/30.05.2005
31. Ordinul nr. 275/1997 al MAPPM privind Normele
metodologice privind instituirea regimului de supraveghere speciala în
caz de nerespectare a masurilor stabilite pentru asigurarea conditiilor
înscrise în autorizatia de gospodarire a apelor - M.Of nr.100
bis/26.05.1997
32. Ordinul nr. 276/1997 al MAPPM privind Metodologia de
elaborare a planurilor de restrictii si folosirea apei în perioade deficitare
-M.Of nr.100 bis/26.05.1997
33. Ordinul nr. 277/1997 al MAPPM privind Normativul de
continut al documentatiilor tehnice necesare obtinerii avizului de
gospodarire a apelor si a autorizatiei de gospodarire a apelor - M.Of
nr.100 bis/26.05.1997
34. Ordinul nr. 278/1997 al MAPPM privind Metodologia cadru
de elaborare a planurilor de prevenire si combatere a poluarilor
accidentale la folosintele de apa potential poluatoare - M.Of nr.100
bis/26.05.1997
35. Ordinul nr. 279/1997 al MAPPM referitor la Normele
metodologice privind avizul amplasamentului în zona inundabila a albiei
majore de obiective economice si sociale, inclusiv de noi locuinte, ca si
amplasarea unor obiective si desfasurarea de activitati în zonele de
protectie ale platformelor meteorologice si pe o distanta de 500 m în jurul
acestora- M.Of nr.100 bis/26.05.1997
36. Ordinul nr. 281/1997 al MAPPM referitor la Procedura
privind mecanismul de access la informatia de gospodarirea apelor- M.Of
nr.100 bis/26.05.1997
37. Ordinul nr. 282/1997 al MAPPM referitor la Procedura
privind participarea utilizatorilor de apa, riveranilor si publicului în
activitatea de consultare - M.Of nr.100 bis/26.05.1997
38. Ordinul nr. 396/1997 al MAPPM priv. aprobarea
Regulamentului cadru pentru elaborarea regulamentelor de exploatare a
barajelor, lacurilor de acumulare si prizelor ptr. alimentari cu apa cu sau
fara baraje si stabilirea competentelor de elaborare si aprobare a
regulamentelor de exploatare bazinale si a programelor de exploatare
lunare a lacurilor de acumulare - M.Of nr.111 bis/04.06.1997

39. Ordinul nr. 399/1997 al MAPPM privind aprobarea
Metodologiei de organizare, pastrare si gestionare a Cadastrului Apelor
din România - M.Of nr.111 bis/04.06.1997
40. Ordinul nr. 1097/1997 al MAPPM de aprobare a Normelor
tehnice privind metodologia de conducere si control a procesului de
epurare biologica cu namol activ în statii de epurare a apelor uzate
orasenesti, industriale si din zootehnie (NTPA-003/1997), a Normelor
tehnice privind Ghidul de stabilire a programelor de recoltare si analizare
a probelor de apa uzata (NTPA-004/1997), si a Normelor tehnice privind
metodologia de prelevare a probelor de ape uzate din efluentii finali
(NTPA-005/1997) - M.Of.nr 47/03.02.1998
41. Ordinul nr. 1098/1997 al MAPPM de aprobare a
Normativului privind dotarea cu aparatura, materiale si sticlarie a
laboratoarelor de profil din cadrul unitatilor de gospodarire a apelor
(NTPA-006/1997) - M.Of.nr 47/03.02.1998
42. Ordinul nr. 706/1998 al MAPPM privind constituirea retelei
de observatii si masuratori meteorologice specifice din administrarea
unitatilor bazinale de gospodarirea apelor - M.Of nr.470/08.12.1998
43. Ordinul nr. 782/1999 al MAPPM privind aprobarea
Procedurii de emitere a permisului de traversare a lucrarilor de
gospodarire a apelor cu rol de aparare împotriva inundatiilor si Indrumarul
tehnic pentru proiectarea si realizarea lucrarilor de traversare a lucrarilor
de gospodarire a apelor cu rol de aparare împotriva inundatiilor - M.Of
nr.572 bis/24.11.1999
44. Ordinul nr. 1618/2000 al MAPPM pentru aprobarea
sectiunilor reprezentative din cadrul Sistemului national de supraveghere
a calitatii apelor M.Of nr.26.15.01.2001
45. Ordinul nr. 114/2002 al MAPM pentru aprobarea
Regulamentului privind organizarea si certificarea corpului de experti
pentru evaluarea starii de siguranta în exploatarea barajelor încadrate în
categoriile de importanta A si B - NTHL-014 si a Procedurii de avizare a
specialistilor pentru evaluarea starii de siguranta în exploatare a barajelor
încadrate în categoriile de importanta C si D - NTHL-015 - M.Of
nr.427/19.06.2002
46. Ordinul nr. 115/288/2002 MAPM/MLPTL pentru aprobarea
Metodologiei privind stabilirea categoriilor de importanta a barajelor -
NTLH-021 - M.Of nr.427/19.06.2002
47. Ordinul nr. 116/289/2002 MAPM/MLPTL pentru aprobarea
Metodologiei privind evaluarea starii de siguranta în exploatare a
barajelor si lacurilor de acumulare - NTLH-022 si a Metodologiei privind
evaluarea starii de siguranta în exploatare a barajelor si digurilor care
realizeaza depozite de deseuri industriale- M.Of nr.427/19.06.2002
106
48. Ordinul nr. 117/2002 MAPPM pentru aprobarea
Regulamentului privind certificarea personalului de conducere si
coordonare a activitatii de urmarire a comportarii în timp a barajelor -
NTLH-031- M.Of nr.427/19.06.2002
49. Ordinul nr. 118/2002 MAPM ptru aprobarea Procedurii de
emitere a acordului si autorizatiei de functionare în siguranta a barajelor -
NTHL - 032- M.Of nr.427/19.06.2002
50. Ordinul nr. 119/2002 MAPM pentru aprobarea Procedurii de
trecere în conservare, post utilizare sau abandonare a barajelor - NTHL -
033- M.Of nr.427/19.06.2002
51. Ordinul nr. 120/2002 MAPM pentru aprobarea Procedurii si
competentele de efectuare a controlului privind siguranta în exploatare a
barajelor - NTHL -034- M.Of nr.445/25.06.2002
52. Ordinul nr. 121/2002 MAPM pentru aprobarea continutului
Fisei de evidenta a barajelor NTHL - 035- M.Of nr.425/18.06.2002
53. Ord. 147/2002 MAPM pentru aprobarea Procedurii de
declarare publica a caracteristicilor generale, a categoriei de importanta
si a gradului de risc asociat barajelor - NTHL -036 - M.Of
nr.4456/25.06.2002
54. Ordinul nr. 103/705/1.292/2002 MIR/MAPM/MLPTL privind
aprobarea Normelor pentru proiectarea, executia si exploatarea iazurilor
de decantare din industria miniera - M.Of nr.742/11.10.2002
55. Ord. 1.141/2002 al MAPM pentru aprobarea Procedurii si a
competentelor de emitere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a
apelor - M.Of nr.21/16.01.2003
56. Ordinul nr.1241/2003 al MAPM pentru aprobarea Procedurii
de modificare sau de retragere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire
a apelor -M.Of nr.104/19.02.2003
57. Ordinul nr. 1.146/2002 al MAPM pentru aprobarea
Normativului privind obiectivele de referinta pentru clasificarea calitatii
apelor de suprafata - M.Of nr.197/27.03.2003
58. Ordinul nr. 35/2003 al MAPM pentru aprobarea Metodelor
de masurare si analiza folosite la determinarea substantelor
prioritare/prioritare periculoase din apele uzate evacuate si apele de
suprafata - M.Of nr.305/07.05.2003
59. Ordinul nr. 639/2003 al MTCT pentru aprobarea
reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea constructiilor si
instalatiilor de epurare a apelor uzate orasenesti - Partea a II-a: Treapta
biologica indicativ NP-088-03 M.Of nr.773/04.11.2003
60. Ordinul nr. 640/2003 al MTCT pentru aprobarea
reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea constructiilor si
instalatiilor de epurare a apelor uzate orasenesti - Partea a III-a: Statii de

epurare de capacitate mica (5<Q<50l/s) si foarte mica (Q<5l/s), indicativ
NP-089-03 - M.Of nr.773/04.11.2003
61. Ordinul nr. 642/2003 al MTCT pentru aprobarea
reglementarii tehnice "Ghid pentru dimensionarea pragurilor de fund pe
cursurile de apa" indicativ GP-084-03 - M.Of nr.786/07.11.2003
62. Ordinul nr. 646/2003 al MTCT pentru aprobarea
reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea constructiilor si
instalatiilor de dezinfectare a apei in vederea asigurarii sanatatii
oamenilor si protectiei mediului" indicativ NP-091-03 - M.Of
nr.771/04.11.2003
63. Ord. 647/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementarii
tehnice "Ghid de proiectare a constructiilor pentru tratarea apei in
vederea potabilizarii" indicativ GP-087-03 - M.Of nr. 771/04.11.2003
64. Ordinul nr. 1069/2003 al MAPAM pentru aprobarea
Metodologiei cu privire la desfasurarea activitatilor specifice de
gospodarirea apelor - M.Of nr.44/20.01.2004
65. Ordinul nr. 965/2003 al MTCT pentru aprobarea
reglementarii tehnice "Ghid privind investigarea starii tehnice a
rezervoarelor, decantoarelor si metantancurilor in exploatare" indicativ
GT-052-02 - M.Of nr.887/12.12.2003
66. Ordinul nr. 1012 din 19 octombrie 2005 pentru aprobarea
procedurii privind mecanismul de acces la informaţiile de interes public
privind gospodărirea apelor
67. Ordinul nr. 1044 din 27 octombrie 2005 pentru aprobarea
procedurii privind consultarea utilizatorilor de apă, riveranilor şi publicului
la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi apelor
68. Ordin pentru aprobarea Manualului Prefectului pentru
managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi a Manualului
Primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii
69. ORDIN de Aprobare a Codului de Bune practici Agricole
revizuit in 2005
70. ORDIN de aprobare a listelor zonelor vulnerabile
71. ORDIN de aprobare a Monitoringului pentru ape
72. ORDIN de aprobare a Programului tehnic cadru de actiune in
zonele vulnerabile
73. ORDIN de aprobare a Sistemului de monitoring sol si a
Sistemului de management a deseurilor organice din zootehnie
74. Legea nr. 404/2003 pentru aprobarea OG 107/2002 privind
infiintarea Administratiei Nationale "Apele Romane" - M.Of
nr.713/13.10.2003
75. Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime
interioare al marii teritoriale si al zonei contigue a României, completata
107
si modificata prin Legea 36/2002 si republicata - M.Of
nr.775/21.10.2002
76. Legea nr. 98/1992 pentru ratificarea Conventiei privind
protectia Marii Negre împotriva poluarii, semnata la Bucuresti, la 21
aprilie 1992 - M.Of nr.242/29.09.1992
77. Legea nr. 6/1993 pentru aderarea României la Conventia
internationala din 1973 pentru prevenirea poluarii de catre nave,
modificata prin Protocolul încheiat la Londra la 17 febr. 1978-M.Of
nr.57/18.03.1993
78. Legea nr.110/1996 privind ratificarea Conventiei Natiunilor
Unite asupra dreptului marii încheiata la Monte Bay la 10 decembrie 1982
si aderarea la Acordul referitor la aplicarea partii a XI-a a Conventiei
Natiunilor Unite asupra dreptului marii, încheiat la New York la 28 iulie
1994 - M.Of nr.300/21.11.1996.
79. Legea nr.85/1997 privind acceptarea de catre România a
Codului international de management pentru exploatarea în siguranta a
navelor si pentru prevenirea poluarii (Codul international de management
al sigurantei- codul ISM) adoptat de catre Organizatia Maritima
Internationala prin Rezolutia A741(18) din 4 noiembrie 1993 - M.Of
nr.107/30.05.1997
80. Legea nr.597/2001 privind unele masuri de protectie si
autorizare a constructiilor în zona de coasta a Marii Negre - M.Of
nr.711/08.11.2001
81. Legea nr. 746/2001 pentru ratificarea Acordului privind
privilegiile si imunitatile acordate Comisiei pentru protectia mediului marin
al Marii Negre, semnat la Istambul la 28 aprilie 2000 - M.Of
nr.842/28.12.2001
82. Legea nr. 750/2001 pentru aprobarea OG nr. 38/2001
privind acceptarea anexei nr. III, amendata, si a unor amendamente la
Conventia internationala din 1973 pentru prevenirea poluarii de catre
nave, modificata prin Protocolul încheiat la Londra la 17 februarie 1978
(MARPOL 73/78) - M.Of nr.840/27.12.2001
83. Legea nr. 224/2002 pentru aprobarea OG nr. 38/2000
privind implementarea standardelor internationale pentru siguranta
navelor, prevenirea poluarii si asigurarea conditiilor de munca si de viata
la bordul navelor maritime care navigheaza în apele nationale - M.Of
nr.312/13.05.2002
84. Legea nr. 777/2001 pentru ratificarea Acordului privind
constituirea Grupului de cooperare navala în Marea Neagra, semnat la
Istambul la 2 aprilie 2001 - M.Of nr.29/17.01.2002
85. Legea nr. 573/2002 pentru acceptarea Amendamentelor la
anexa Protocolului din 1978 referitor la Conventia internationala din 1973

pentru prevenirea poluarii de catre nave, adoptate de Organizatia
Maritima Internationala prin Rezolutia 95(46) a Comitetului pentru
Protectia Mediului Marin, la Londra, 27 aprilie 2001 - M.Of
nr.695/01.11.2001
86. Legea nr. 68/2003 privind acceptarea Codului pentru
constructia si echipamentul navelor pentru transportul in vrac al
produselor chimice periculoase(Codul BCH),adoptat de Organizatia
Maritima Internationala prin Rezolutia MEPC.20(22) a Comitetului pentru
Protectia Mediului Marin la Londra la 5 decembrie 1985, astfel cum a fost
modificat prin amendamentele ulterioare, precum si pentru acceptarea
amendamentelor din 1990, 1996, 1999 si 2000 referitoare la acesta. -
M.Of. nr.192/26.03.2003
87. Legea nr. 72/2003 pentru acceptarea Codului international
ptru constructia si echipamentul navelor pentru transportul in vrac al
produselor chimice periculoase (Codul IBC), adoptat de Org. Maritima
Internat. prin Rezolutia MSC.4(48) a Comit. Securitatii Maritime din
Londra la 17.06 1983 si, respectiv, prin Rezolutia MEPC.19(22) a
Comitetului pentru Protectia Mediului Marin la Londra la 5 dec. 1985,
astfel cum a fost modificat prin amendamentele ulterioare, precum si
pentru acceptarea amendamentelor din 1990, 1999 si 2000 referitoare la
acesta.- M.Of nr.189/26.03.2003
88. Legea nr. 280/2003 pentru aprobarea OUG nr. 202/2002
privind gospodarirea integrata a zonelor costiere - M.Of nr.
454/26.06.2003
89. HG nr.476/2003 privind aprobarea Normelor metodologice
pentru punerea in aplicare a prevederilor Codului international de
management al sigurantei - Codul I.S.M. amendat, a Normelor
metodologice privind procedura de eliberare a certificatelor de
management al sigurantei in conformitate cu cerintele codului I.S.M.
amendat si a Normelor metodologice pentru manadatarea auditorilor -
M.Of nr.312/09.05.2003
90. OG nr.53/1999 privind aderarea la unele protocoale si
acceptarea unor amendamente la Conventia internationala din 1973
pentru prevenirea poluarii de catre nave, modificata prin Protocolul
încheiat la Londra la 17 februarie 1978 - M.Of nr.412/27.08.1999
91. OG nr. 15/2000 pentru aderarea României la Protocolul din
1992 pentru amendarea Conventiei internationale privind raspunderea
civila pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969,
încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992 - M.Of nr.35/29.01.2000
108
X. PROTECŢIA ATMOSFEREI / CALITATEA AERULUI
1. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind
protecţia atmosferei, aprobată prin Legea nr. 655/2001 (M.Of. 773 / 4
decembrie 2001)
2. Ordinul MAPM nr. 592/2002 privind aprobarea “Normativului
privind stabilirea valorilor limită, a avalorilor de prag şi a criteriilor şi
metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot şi oxizilor de
azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător (M.Of. 765 / 21
octombrie 2002)
3.Ordinul MAPM nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi
clasificarea aglomerărilor şi zonelor pentru evaluarea calităţii aerului în
România (M.Of. 739 / 9 octombrie 2002)
1. H.G. 568 / 2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru
limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea,
încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de
benzină (M.Of. 348 /16 iunie 2001)
2. Ordinul MAPM nr. 1103/2002 pentru aprobarea “Normelor
metodologice privind măsurarea şi analiza emisiilor de compuşi organici
volatili rezultaţi din depozitarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la
staţiile de benzină” (M.Of. 77 / 312 ianuarie 2002)
3. H.G. nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de
tip a motoarelor cu ardere internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi
stabilirea măsurilor de limitare a emisiei de gaze şi particule poluante
provenite de la acestea (M.Of. 623 / 22 august 2002)
4. H.G. nr. 672/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe
piaţă a aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis
prin aer (M.Of. 445 din 8 august 2001)
5. H.G. nr. 731/2004 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind
protecţia atmosferei (M.Of. nr. 496 din 2 iunie 2004)
6. Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu - M.Of.nr.
694/03.10.2003 modificata si completata de Legea nr. 333/08.07.2004
privind aprobarea OUG nr.86/2003 (M.Of nr. 674/27.07.2004)
7. HG nr.586/15.04.2004 privind înfiinţarea şi organizarea
Sistemului naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului –
(M.Of nr. 389/03.05.2004)
8. HG nr. 543/2004 – (M.Of. nr. 393/04.05.2004) pentru stabilirea
procedurii de elaborare şi punere în aplicare a planurilor şi programelor
de gestionare a calităţii aerului, în vederea atingerii valorilor limită într-o
anumită perioadă de timp;
9. HG nr. 738/14.05.2004 pentru aprobarea Planului naţional de
acţiune în domeniul protecţiei atmosferei - M.Of nr. 476/27.05.2004

10. Ordinul MAPM nr. 781 din 9 decembrie 2004 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind măsurarea emisiilor de
compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea şi
încărcarea/descărcarea benzinei la terminale - M.Of nr. 1243/23.12.2004
11. Ordinul MIR 337/23.10.2001 pentru aprobarea Normelor
privind inspecţia tehnică a instalaţiilor, echipamentelor şi dispozitivelor
utilizate în scopul limitării emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi
din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la
terminale şi la staţiile de benzină - M.Of nr. 10/10.01.2002
12. HG nr. 343 / 18.03.2004 privind furnizarea informaţiilor
referitoare la consumul de carburant şi emisiile de CO 2 ale
autoturismelor noi, destinate cumpărătorilor la comercializare - M.Of nr.
293/05.04.2004
13. HG nr. 55/13.01.2005 privind aprobarea Strategiei de
restructurare a industriei siderurgice din România şi a planurilor
individuale de viabilitate ale companiilor siderurgice, reactualizate pentru
perioada 2003-2008 - M.Of nr. 127/09.02.2005
14. HG nr . 689 / 05.05.2004 privind stabilirea condiţiilor de
introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei - M.Of nr. 442/18.05.2004
15. HG nr. 142 / 06.02.2003 privind limitarea conţinutului de
sulf din combustibilii lichizi - M.Of nr. 112/21.02.2003
16. HG nr.1209/29.07.2004 privind stabilirea procedurilor
pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini
mobile nerutiere şi a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru
transportul rutier de persoane sau de marfă şi stabilirea măsurilor de
limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea,
în scopul protecţiei atmosferei - M.Of nr. 809/02.09.2004
20. Ordin 1294/2005 privind încadrarea localităţilor din cadrul
regiunilor 1, 4 şi 6 în liste, potrivit prevederilor Ordinului MAPM
nr.745/2002
XI. NORME DE IGIENĂ
1. Legea nr. 98/10.11.1994 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică (M.Of. nr.
317/16.11.1994) [cu modificările şi completările aduse de: O.G. nr.
108/30.08.1999 (M.Of. nr. 429/31.08.1999), aprobată prin Legea nr.
344/31.05.2002 (M.Of. nr. 389/07.06.2002); O.G. nr. 5/15.01.2004,
aprobată prin Legea nr. 170/2004; Legea nr. 316/28.06.2004 (M.Of. nr.
592/01.07.2004)];
2. Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 536/1997 pentru
aprobarea “Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de
viaţă al populaţiei”.
109
XII. GESTIUNEA DEŞEURILOR SI A SUBSTANTELOR CHIMICE
PERICULOASE
1. Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2000 (M.Of. nr.
283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor aprobnată prin Legea nr.
426/2001 (M.Of. 411 / 25 iulie 2001);
2. H.G. nr. 662/2001 (M.Of. 446 / 8 august 2001) privind
gestionarea uleiurilor uzate, completată şi modificată de H.G. nr.
441/2002 (M.Of. 325 / 16 mai 2002); modificată şi completată prinHG. Nr.
1159/2003
3. H.G. nr. 1057/2001 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor
care conţin substanţe periculoase (M.Of. 700 / 5 noiembrie 2001)
4. H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor (M.Of. 394 /
10 mai 2005)
5. Ordinul MAPM nr., 757/2004 pentru aprobarea
“Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor (M.Of. 86 / 26
ianuarie 2005)
6. H.G. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor (M.Of. 160 / 6
martie 2002), modificată şi completată prin HG nr. 268/2005 (M.Of. nr.
332/20.04.2005.
7. Ordinul MAPM nr. 1215/2003 pentru aprobarea
Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor (M.Of. nr. 150 / 7
martie 2003)
8. H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi
deşeurilor de ambalaje (M.Of. 269/23 aprilie 2002), modificată şi
completată prin H.G. nr. 899/2004 (M.Of. nr. 601/5 iulie 2004).
9. H.G. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru
aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase
(M.Of. 659 / 5 septembrie 2002)
10. H.G. nr. 1357/2002 pentru stabilirea autorităţilor publice
responsabile de controlul şi supravegherea importului, exportului şi
tranzitul de deşeuri (M.Of. 893 / 10 decembrie 2002)
11. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 219/1.04.2002
pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor
rezultate din activităţile medicale şi a metodologiei de culegere a datelor
pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile
medicale (M.Of. nr. 386 din 6 iunie 2002).
12. O.M. nr.135/03.03.2005 prin care se aproba Regulamentul
privind organizarea si functionarea Comisiei de avizare a produselor de
uz fitosanitar, precum si procedura de emitere a Avizului de Mediu
 110
13. Legea nr. 6/1991 pentru aderarea Romaniei la Conventia de modificata de Hotararea de Guvern 441/2002 M.Of. nr.
la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor 325/16.05.2002 si de Hotararea Guvernului nr. 1159/2003 M.Of. nr.
periculoase si al eliminarii acestora - M.Of. nr. 18/1991 715/14.10.2003
14. Legea nr. 159/2000 pentru aprobarea OUG nr. 89/1999 25. Hotararea Guvernului nr. 1057/2001 M.Of. nr.
privind regimul comercial si introducerea unor restrictii la utilizarea 700/05.11.2001 privind regimul bateriilor si acumulatorilor care contin
hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon - M.Of. nr. substante periculoase
486/10.05.2000 26. Hotararea de Guvern nr. 162/2002 -M.Of. nr.
15. Legea nr. 150/2001 pentru acceptarea Amendamentului la 164/07.03.2002 privind depozitarea deseurilor - abrogata prin Hotararea
Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de Guvernului nr. 349/2005
ozon, adoptat la cea de-a IX-a reuniune a Partilor, la Montreal din 15 - 27. Hotararea Guvernului nr. 349/2002 M.Of. nr.
17.09.1997 -M.Of. nr. 181/04.10.2001 269/23.04.2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje
16. Legea nr. 9/2001 privind aprobarea OUG nr.24/2000 pentru -abrogata prin HG nr. 621/2005
acceptarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind 28. Hotararea Guvernului nr. 128/2002 M.Of. nr.
substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptat la Copenhaga, la 25 160/06.03.2002 privind incinerarea deseurilor, modificata si completata
noiembrie 1992 M.Of. nr. 61/02.05.2001 prin Hotararea Guvernului nr. 268/2005 - M.Of. nr. 332/20.04.2005
17. Legea nr. 360/2003 privind regimul substantelor si 29. Hotararea Guvernului nr. 856/2002- M.Of. nr.
preparatelor chimice periculoase M.Of. nr. 635/05.09.2003 , modificat si 659/05.09.2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si aprobarea listei
completat de Legea 263/2005 cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase
18. Legea nr. 91/2003 pentru ratificarea Conventiei de la 30. Hotararea Guvernului nr. 1357/2002 M.Of. nr.
Rotterdam privind procedura PIC -M.Of. nr. 199/27.03.2003 893/10.12.2002 pentru stabilirea autoritatiilor publice responsabile de
19. Legea nr. 261/2004 pentru ratificare a Conventiei de la controlul si supravegherea importului, exportului si tranzitului de deseuri
Stockholm privind poluantii organici persistenti, adoptata la 22 mai 2001 31. Hotararea Guvernului nr. 347/2003 privind restrictionarea
-M.Of. nr. 638/15.07.2004 introducerii pe piata si a utilizarii anumitor substante si preparate chimice
20. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 16/2001 -M.Of. nr. periculoase -M.Of. nr. 236/07.04.2003 modificata si completata prin
104/07.02.2002 privind gestionarea deseurilor industriale reciclabile Hotararea Guvernului nr. 932/2004 - M.Of. nr. 566/28.06.2004
aprobată cu modificări prin Legea 465/2001 M.Of. nr. 422/30.07.2001 şi 32. Hotararea Guvernului nr. 124/2003 - M.Of. nr.
modificată prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 61/2003 -M.Of. nr. 109/20.02.2003 privind prevenirea, reducerea si controlul poluarii
461/28.06.2003 mediului cu azbest, modificat de HG 734/2006
21. Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 87/2001 -M.Of. nr. 33. Hotararea Guvernului nr. 228/2004 -M.Of. nr.
543/01.09.2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor, 189/04.03.2004 privind controlul introducerii in tara a deseurilor
aprobată prin Legea 139/2002 M.Of. nr. 233/08.04.2002 cu modificările şi nepericuloase in vederea importului, perfectionarii active si a tranzitului
completările ulterioare modificata si completata prin Hotararea Guvernului nr. 514/2005 -M.Of.
22. Ordonanţa de Guvern nr. 21/2002 M.Of. nr. 86/01.02.2002 505/14.06.2005
privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale aprobată cu modificări şi 34. Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 -M.Of. nr.
completări prin Legea nr.515/2002 M.Of. nr. 578/05.08.2002 160/24.02.2004 privind gestionarea anvelopelor uzate;
23. Hotararea Guvernului nr. 173/2000 M.Of. nr. 35. Hotararea Guvernului nr. 58/2004 -M.Of. nr. 98/02.02.2004
131/28.03.2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiune privind aprobarea Programului National de eliminare treptata a
si controlul bifenililor policlorurati si a altor compusi similari, modificata si substantelor care epuizeaza stratul de ozon
completata prin Hotararea Guvernului nr. 291/2005 M.Of. nr. 36. Hotararea Guvernului nr. 1470/2004 M.Of. nr.
330/19.04.2005 954/18.10.2004 privind aprobarea Strategiei Nationale si Planului
24. Hotararea Guvernului nr. 662/2001 M.Of. nr. National de Gestionare a Deseurilor
446/08.08.2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, completata si

37. Hotararea Guvernului nr. 697/2004 -M.Of. nr.
477/27.05.2004 privind aprobarea procedurii de consimtamant prealabil
in cunostinta de cauza pentru controlul importului si exportului anumitor
substante si preparate chimice periculoase - procedura PIC
38. Hotararea Guvernului nr. 731/2004 M.Of. nr.
496/02.06.2004) pentru adoptarea Strategiei Naţionale privind Protecţia
Atmosferei
39. Hotararea Guvernului nr. 738/2004 -M.Of. nr.
476/27.05.2004 pentru adoptarea Planului Naţional de Acţiune pentru
Protecţia Atmosferei
40. Hotararea Guvernului nr. 2406/2004 -M.Of. nr. 32/2005
privind gestionarea vehiculelor scoase din uz
41. Hotararea Guvernului nr. 2427/2004 - M.Of. nr. 64/2005
privind evaluarea si controlul riscului substantelor existente
42. Hotararea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea
deseurilor (abroga HG nr. 162/2002) (la M.O. spre publicare)
43. Hotararea Guvernului nr. 448/2005 privind gestiunea
deseurilor de echipamente electrice si electronice -M.Of. nr.
491/10.06.2005
44. Hotararea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea
ambalajelor si deseurilor de ambalaje ( abroga HG nr.349/2002)
45. HG nr 322/2005 pentru modificarea si completarea HG nr.
541/2003 privindstabilirea unor masuri pentru limitarea emisiilor in aer ale
anumitor poluantiproveniti din instalatii mari de ardere -M.Of. Nr
359/27.04.2005
46. HG nr. 321/2005 privind evaluarea si gestionarea zgomotului
ambiental- M.Of 358/27.04.2005
47. Ordinul nr. 1027/2001 al MAPM privind reorganizarea
Secretariatului Ozonului
48. Ordinul Ministrului Apelor si Protectiei Mediului nr.
1190/2002 -M.Of. 2/07.01.2003 privind procedura de raportare a datelor
referitoare la ambalaje si deseuri de ambalaje - abrogat prin Ordinul
MMGA nr. 880/20.12.2004 -M.Of. nr. 55/17.01.2005
49. Ordinul Ministrului Apelor si Protectiei Mediului nr.
279/2002 -M.Of. 459/27.06.2002 privind infiintarea Secretariatului tehnic
pentru gestionarea si controlul compusilor desemnati in cadrul Directiei
de gestiune a deseurilor si substantelor chimice periculoase
50. Ordinul nr. 9/2002 al MAPM -M.Of. nr. 105/07.02.2002
pentru contingentarea consumului si productiei de substante care
epuizeaza stratul de ozon in anul 2002
111
51. Ordinul comun al MMGA si MFP nr. 1112/2002 privind
nominalizarea birourilor vamale pentru inrtarea/iesirea din tara a
substantelor care epuizeaza stratul de ozon -M.Of. nr. 898/11.12.2002
52. Ordinul nr. 1202/2002 al MAPM -M.Of. 99/18.02.2003
pentru contingentarea consumului si productiei de substante care
epuizeaza stratul de ozon in anul 2003
53. Ordinul Ministrului Apelor si Protectiei Mediului nr.
867/2002 -M.Of. 848/25.11.2002 privind definirea criteriilor care trebuie
indeplinite de deseuri pentru a se regasi pe lista specifica a unui depozit
si lista nationala de deseuri acceptate in fiecare clasa de depozit de
deseuri abrogat de Ordinul 95/2005 M. Of. nr.194 bis/2005
54. Ordinul Ministrului Apelor si Protectiei Mediului nr.
1147/2002 -M.Of. 150/07.03.2003 pentru aprobarea Normativului tehnic
privind depozitarea deseurilor - construirea, exploatarea, monitorizarea si
inchiderea depozitelor de deseuri abrogat prin Ordinul MMGA
nr.757/2004 M.Of. nr. 86 bis/26.01.2005
55. Ordinul Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor nr.
757/26.11.2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea
deseurilor, abroga Ordinul MAPM nr. 1147/2002 -M.Of. nr. 86
bis/26.01.2005
56. Ordinul Ministrului Apelor si Protectiei Mediului
nr.1215/2003 -M.Of 150/07.03.2003 pentru aprobarea Normativului
privind incinerarea deseurilor abrogat prin Ordinul MMGA nr.756/2004
M.Of. nr.86/26.01.2005
57. Ordinul Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor nr.
756/26.11.2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea
deseurilor, care abroga Ordinul MAPM nr. 1215/2003 M.Of. nr. 86
bis/26.01.2005
58. Ordinul Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor nr.
786/2004 pentru aprobarea Planului Regional de gestionare a deseurilor
pentru regiunea 7 Centru (model) si Ghidul pentru elaborarea Planului
Regional de Gestionare a deseurilor M.Of. nr.1211/16.12.2004
59. Ordinul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor nr.
880/20.12.2004 privind procedura de raportare a datelor referitoare la
ambalaje si deseuri de ambalaje -M.Of. nr. 55/17.01.2005, care abroga
Ordinul 1190/2002 privind procedura de raportare a datelor referitoare la
ambalaje si deseuri de ambalaje
60. Ordin nr. 243/2004 pentru aprobarea Normelor privind
procedura şi criteriile de autorizare a activităţii de gestionare a
anvelopelor uzate -M.Of. nr.712/6.08 2004
61. Ordinul nr. 338/625/2004 comun cu Ministerul Economiei si
Comertului pentru aprobarea Procedurii şi criteriilor de autorizare pentru

persoanele juridice în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea
obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje
M.Of. nr. 820/06.09.2004
62. Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor si
Mediului 49/2004 -M.Of 66/27.01.2004 pentru aprobarea normelor
tehnice privind protectia mediului in special a solurilor, cand se utilizeaza
namoluri de epurare in agricultura
63. Ordinul comun al Ministrului Mediului si Gospodaririi
Apelor nr. 751/23.11.2004 si al Ministrului Economiei si Comertului nr.
870/15.12.2004 privind gestionarea deseurilor din industria dioxidului de
titan -M.Of. 10/05.01.2005
64. Ordinul nr. 72/2004 al ministrului agriculturii, padurilor,
apelor si mediului pentru contingentarea consumului si productiei de
substante care epuizeaza stratul de ozon in anul 2004 M.Of. nr
86/30.01.2004
65. Ordin Comun al Ministerului Mediului si Gospodaririi
Apelor nr. 2/05.01.2004 -M.Of. 324/15.04.2004, al Ministerului
Transporturilor, Constructiilor si Turismului nr. 211/06.02.2004, al
Ministerului Economiei si Comertului nr. 118/02.03.2004 pentru
aprobarea Procedurii de reglementare si control al transportului
deseurilor pe teritoriul Romaniei
66. ORDIN comun MMGA, MAI, MTCT nr . 87/527/411/2005
privind modelul şi condiţiile de emitere a certificatului de distrugere la
preluarea vehiculelor scoase din uz -M.Of. nr. 295/8.04.2005
67. ORDIN comun MMGA, MEC nr. 88/110/2005 privind
materialele şi componentele vehiculelor exceptate de la aplicarea art. 4
alin. (1) al Hotărârii de Guvern nr. 2406/2004 privind gestionarea
vehiculelor scoase din uz -M.Of. Nr. 260/2005
68. Ordinul nr. 13/2005 al ministrului agriculturii, padurilor,
apelor si mediului pentru contingentarea consumului si productiei de
substante care epuizeaza stratul de ozon in anul 2005 -M.Of. nr.
114/04.02.2005
69. Ordinul MMGA nr. 95/2005 -M.Of. nr. 194 bis/08.03.2002
privind stabilirea criteriilor de acceptare si procedurilor preliminare de
acceptare a deseurilor la depozitare si lista nationala de deseuri
acceptate in fiecare clasa de deseuri abroga Ordinul nr. 867/2002
70. Ordinul MMGA nr. 108/16.02.2005 -M.Of. nr.
217/15.03.2005 privind metodele de prelevare a probelor si determinare
a cantitatilor de azbest in mediu
71. OM nr.13/2005 privind contingentarea in anul 2005 a
consumului si a productiei desubstante care epuizeaza stratul de ozon
ODS-uri (ref. la Protocolul de la Montreal)M.Of. nr.114/4.02.2005
112
72. OM nr.249/2005. privind infiintarea "Centrului National de
coordonare, informare,reactualizare a ghidurilor privind cele mai bune
tehnici disponibile si comunicare cuBiroul European pentru Prevenirea si
Controlul integrat al Poluarii si cu Forul Europeande Informare"- MO.
nr.296/8.04.2005
73. OM nr.251/2005 pentru organizarea si functionarea
Secretariatelor de Risc privindcontrolul activitatilor care prezinta pericole
de accidente majore in care sunt implicatesubstante periculoase-
M.Of.nr.298/11.04.2005
74. ORDIN nr. 742 din 19 iulie 2006 pentru modificarea anexei
nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 697/2004 privind aprobarea Procedurii
de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză pentru controlul
importului şi exportului anumitor substanţe şi preparate chimice
periculoase - Procedura PIC
XIII. CONTROLUL INTEGRAT AL POLUĂRII; IMPACT ASUPRA
MEDIULUI; AVIZE / ACORDURI / AUTORIZAŢII DE MEDIU;
AUTORIZAŢII INTEGRATE DE MEDIU; BILANŢ DE MEDIU etc.
1. OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în
M.Of. nr. 1196/30.12.2005, cu rectificarea din 31 ianuarie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1.196 din 30
decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 265/2006.
2. Ordonanţa de Urgenţă nr. 154/2005 privind prevenirea şi
controlul integrat al poluării (M.Of. nr. 1078/30.11.2005)
aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006
(M.Of. nr. 327/11.04.2006)
3. Ordinul MAPM nr. 1144/2002 – privind înfiinţarea Registrului
poluanţilor emişi de activităţile care intră sub incidenţa art. 3 alin. (1), lit.
g) şi h) din OUG nr. 34(2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul
integrat al poluării şi modul de raportare a acestora.
4. H.G. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a
impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice
sau private supuse acestei proceduri (M.Of. 686 / 17 septebrie 2002),
modificat prin HG nr. 1705/2004 (M.Of. nr. 970/22.10.2004)
5. H.G. nr. 573/2002 – aprobarea procedurilor de autorizare a
funcţionării comercianţilor – Anexa 4 – mediu
6. Ordinul MAPM nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu
(M.Of. 52 din 31 ian. 2003), modificat prin Ordinul MAPAM nr. 210/2004
(M.Of. nr. 310/07.04.2004) şi prin Ordinul MAPAM nr. 1037/2005 (M.Of.
nr. 985/7.11.2005).

1. Ordinul MAPM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor
metiodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a
impactului asupra mediului (M.Of. 52 / 31 ian. 2003)
2. Ordinul MAPM nr. 864/2002 pentru aprobarea procedurii de
evaluare a impactului şi de participare a publicului la luarea deciziei în
cazul proiectelor cu impact transfrontieră
3. Ordin MAPPM nr. 756/1997 – aprobarea Reglementării
privind evaluarea poluării mediului (M.Of. nr. 303bis/06.11.1997)
4. Ordinul MAPM nr. 184/1997 pentru aprobarea Procedurii de
realizare a bilanţurilor de mediu (M.Of. nr. 303bis/06.11.1997), modificat
şi completat prin Ordinul MAPM nr. 1133/5.12.2002.
5. GHID METODOLOGIC din 26 septembrie 2002 privind etapa
de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra
mediului (M.of. nr. 52 din 30 ianuarie 2003);
12. PROCEDURA din 26 septembrie 2002 de evaluare a impactului
asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu (M.Of. nr. 52 din 30
ianuarie 2003).
13. O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite (M.Of. nr.
291/25.04.2003), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
486/2003 (M.Of. nr. 827/22.11.2003).
14. Ordinul MAPPM nr. 36/2004 (M.Of. nr. 43/2004) Ghid
autorizatii integrate de mediu – www.mappm.ro.
15. Ordinul MAPAM nr. 117/2006 pentru aprobarea Manualului
privind aplicarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru
planuri şi programe (M.Of. nr. 186/27.02.2006)
16. HG nr. 1076/2004 – procedura de realizare a evaluării de
mediu pentru planuri şi programe (M.Of.nr. 707/05.08.2005)
17. Ordinul MAPPM nr. 709/1999 privind conţinutul avizului de
mediu pentru privatizare, emis de autoritatea competentă, în aplicarea
prevederilor HG nr. 450/1999 privind aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a OuG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor
comerciale, cu modificările şi completările ulterioare (M.Of. nr.
476/01.10.1999).
18. Ordinul MMGA nr. 1274/2005 privind emiterea avizului de
mediu la încetarea activităţilor de eliminare a deşeurilor, respective
depozitare şi incinerare (M.Of. nr. 1180/28.12.2005).
19. Ordinul MMGA nr. 876/2004 pentru aprobarea Procedurii de
autorizare a activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului (M.Of. nr.
31/11.01.2005).
20. Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului
la informaţia privind mediul - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul
760 din data de 22 august 2005
113
21. Ordinul MAPM nr. 1182/2002 pentru aprobarea
Metodologiei de gestionare şi furnizare a informaţiei privind mediul,
deţinută de autorităţile publice pentru protecţia mediului - Publicat în
Monitorul Oficial cu numărul 331 din data de 15 mai 2003
22. Hotărârea Guvernului nr. 564/2006 privind cadrul de realizare
a participării publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe în
legătură cu mediul - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 406 din
data de 10 mai 2006
23. Legea nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind
evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată
la Espoo la 25 februarie 1991 - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul
105 din data de 1 martie 2001
24. Ordinul nr. 647/2001 – privind Procedura de autorizare a
activităţilor de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe
piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna
sălbatică, precum şi a importului acestora.
XIV. IMPACT ASUPRA MEDIULUI ÎN CONTEXT TRANSFRONTIER
1. Legea nr. 22/2001 (M.of. 105 din 1 martie 2001) de ratificare a
Convenţiei privind evaluarea impactului de mediu în context transfrontier
(Convenţia Espoo)
2. Ordinul MAPM nr. 864/2002 pentru aprobarea procedurii de
evaluare a impactului şi de participare a publicului la luarea deciziei în
cazul proiectelor cu impact transfrontieră
XV. ACCESUL LA INFORMAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARTICIPAREA
PUBLICULUI LA LUAREA DECIZIEI ÎN PROBLEME DE MEDIU
1. Constituţia, art. 31, Dreptul la informaţie.
2. Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind
accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul
la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998
(M.of. 224/ 22 mai 2000)
3. H.G. 878/2005 privind accesul liber la informaţia privind
mediul (M.of. 760/22.08.2005)
4. Ordin MAPM nr. 1182/2002 – Metodologia de gestionare si
furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile publice
pentru protecţia mediului (M.Of. nr. 331/09.06.2003)
5. Legea nr. 544/2002 privind accesul la informaţie
6. HG nr. 123/2002 – accesul la informaţie
7. HG nr . 564/2006 privind cadrul de realizare a participării
publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe în legătură cu
mediul (M.Of. nr. 406/10.05.2006).

8. Legea nr. 622/2001 pentru ratificarea Actului final al
negocierilor dintre Guvernul României şi Comunitatea Europeană de
adoptare a Acordului privind participarea României la Agenţia Europeană
de Mediu şi la Reţeaua europeană de informare şi observare a mediului
(EIONET), adoptat la Bruxelles la 9 octombrie 2000, şi a Acordului dintre
România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la
Agenţia Europeanăde mediu şi la Reţeaua Europeană de informare şi
observare a mediului (M.Of. nr. 770/03.12.2001).
XVI. ACTIVITATE NUCLEARA; RADIATII IONIZANTE; SECURITATE
RADIOLOGICA etc.
1. Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a
activităţilor nucleare (publicată în M.Of. nr. 267 din 29.10.1996),
modificată şi completată prin Legea nr. 193/2003 (M.Of. nr. 343 din 20
mai 2003).
2. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr.
944/28.12.2001 privind aprobarea Normelor de supraveghere medicală a
persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizante (M.Of. nr. 34 / 18. 1.
2001).
3. Ordinul MSF nr. 761/2001 pentru aprobarea Metodologiei
privind examenul medical la angajarea în muncă, examenul medical de
adaptare, controlul medical periodic şi examenul medical la reluarea
muncii (M.Of. nr. 836 / 27. 12. 2001)
4. Ordinul MAPM nr. 942/27.10.2001 privind aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNCAN (M.Of, nr. 113 /
12. 2. 2001)
5. - Ordinul Preşedintelui CNCAN nr. 366/22.09.2001) pentru
aprobarea Normelor de securitate radiologică – Proceduri de autorizare
SR-02 (M.Of. nr. 764 bis / 30. 11. 201)
6. - Ordinul Preşedintelui CNCAN nr. 180%2002 pentru
aprobarea Normelor de Dozimetrie Individuală (M.Of. nr. 769 / 22. 10.
2002)
7. - Ordinul Preşedintelui CNCAN nr. 202/2002 pentru
aprobarea Normelor privind eliberarea permiselor de exercitare a
activităţilor nucleare şi desemnarea experţilor acreditaţi în protecţie
radiologică (M.Of. nr. 936 / 20 decembrie 2002)
8. Ordinul MSF nr. 1132/2002 pentru aprobarea completărilor la
Normele privind supravegherea medicală a persoanelor expuse
profesional la radiaţii ionizante, aprobate prin Ordinul MSF nr. 944/2001
(M.Of. nr. 15 / 13. 1. 2003)
114
9. - Ordinul Preşedintelui CNCAN nr. 353/30.08.2001 pentru
aprobarea Normelor de securitate radiologică privind radioprotecţia
operaţională a lucrătorilor externi (M.Of. nr. 764 bis din 30. 11. 2001)
10. - Ordinul Preşedintelui CNCAN nr. 228/2002 pentru controlul
Activităţilor Nucleare privind aprobarea Normelor de securitate
radiologică – proceduri de acceptare a întreprinderilor externe (M.Of. nr.
50 / 29. 1. 2003) (Ordin emis în vederea implementării)
11. - Ordinul CNCAN nr. 373/3.10.2001 pentru aprobarea
Normelor fundamentale pentru transportul în siguranţă al materialelor
radioactive (M.Of. nr. 127 bis / 18. 2. 2002)
12. - Ordinul CNCAN nr. 374/3.10.2001 pentru aprobarea
Normelor pentru expediţii internaţionale de materiale radioactive
implicând teritoriul României (M.Of. nr. 127 bis /18. 2. 2002)
13. Ordinul CNCAN nr. 183/6. 9. 2002 pentru aprobarea
Normelor privind expediţiile internaţionale de deşeuri radioactive
implicând teritoriul României – Directiva 92/3/Euratom şi Decizia
Comisiei nr. 93/552/Euratom – (M.Of. nr. 913 / 14. 12. 2002)
14. - Ordinul CNCAN nr. 222/2002 privind aprobarea Normelor
de transport al materialelor radioactive – proceduri de autorizare - Ordin
pt. implementarea Regulamentului Consiliului nr. 1493/93 – (M.Of. nr. 8 /
9. 1. 2003)
15. - Ordinul Comun CNCAN nr. 79/4.03.2002 şi MSF nr.
285/19.04.2002 pentru aprobarea normelor privind radioprotecţia
persoanelor în cazul expunerilor medicale la radiaţii ionizante (M.Of. nr.
446 / 25. 6. 2002)
16. - Ordinul comun al Preşedintelui CNCAN nr. 91/14. 3. 2002,
Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 856/23.11.2001 şi Ordinul
Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 112/12.3.2002 pentru
aprobarea Normelor privind alimentele şi furajele contaminate radioactive
după un accident nuclear sau altă situaţie de urgenţă radiologică (M.Of.
nr. 297 / 7. 5. 2002)
XVII. ALTE REGLEMENTĂRI
1. Legea nr. 456/2004 pentru ratificarea Memorandumului de
înţelegere dintre România şi Comunitatea Europeană privind contribuţia
României la programul Comunităţii "Instrument Financiar pentru Mediu
(LIFE)", semnat la Bucureşti la 5 martie 2003 si la Bruxelles la 18 martie
2003 (Monitorul Oficial cu numărul 1138 /02.12.2004).
 115
2. Hotărârea Guvernului nr. 643/2001 privind plata contribuţiei
României pe anii 2001 şi 2002 pentru participarea la Programul LIFE al
Comunităţii Europene - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 388 din
data de 16 iulie 2001

3. Hotărârea Guvernului nr. 80/2002 privind aprobarea sprijinului

financiar acordat participanţilor români la Programul LIFE-MEDIU din
bugetul de stat al României – ( Monitorul Oficial nr. 116 /12.02.2002).