ALEGEREA MATERIALELOR

Situaţii:
1. Alegerea materialelor pentru un produs nou = proiectare nouă.
2. Reevaluarea unui produs sau a unui proiect pentru a reduce preţul
de cost, a creşte fiabilitatea, a îmbunătăţi performanţele etc.

Reprezintă legătura dintre calculele din proiectul ingineresc de

realizarea efectivă a unui produs.

Există peste 40.000 aliaje metalice şi probabil tot atâtea materiale

nemetalice ce pot forma un produs.

Alegerea nepotrivită a materialului duce

→ la o piesă nereuşită
şi
→ la un cost necorespunzător.
La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute
în vedere două principii:

1. materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-

chimice, mecanice şi tehnologice corespunzătoare
cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate;

2. materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de

rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic =
= să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile
privind:
• elaborarea materialelor;
• obţinerea semifabricatelor şi
• realizarea produselor impuse de aplicaţie.
În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice, s-a
recurs la împărţirea materialelor în două clase:
• MATERIALE STRUCTURALE
• MATERIALE FUNCŢIONALE

MATERIALELE STRUCTURALE
= cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt
cele mai importante
• destinate confecţionării pieselor, componentelor supuse
la solicitări mecanice:

 materiale metalice = oţeluri, fonte şi aliaje neferoase;

 materiale ceramice şi sticle;
 lemnul şi materialele compozite;
MATERIALELE FUNCŢIONALE
= cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de
natură electrică, magnetică, optică, chimică etc.

• trebuie să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor

piese pentru electrotehnică, electronică, automatică şi
informatică, tehnica măsurării, detecţia şi înregistrarea
semnalelor de diverse naturi fizice etc.;

• materiale semiconductoare;
• materiale magnetice;
• materiale ceramice cu proprietăţi piezoelectrice;
• polimerii pentru cristale lichide;
• ceramicele electrooptice;
• materialele conductoare şi superconducoare etc.
CRITERII ŞI METODE DE SELECŢIE ALE MATERIALELOR

Cunoaşterea condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea

produsului şi comportarea sa în exploatare:

 condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus:

• complexitatea sistemului de solicitare:
• solicitări simple = întindere, compresiune, încovoiere,
forfecare sau
• solicitări compuse;
• modul de acţiune al solicitărilor - static sau dinamic;
• caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (implică
apariţia sau nu a degradarii prin oboseală);
• condiţiile termice în care se aplică solicitările:
• la temperaturi scăzute;
• la temperatură normală sau
• în condiţii termice care → la apariţia fenomenului de fluaj;
• condiţiile de mediu în care se aplică solicitările:
• neutru;
• corosiv;
• abraziv etc.;
 condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului
• determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care
acesta este realizat: densitatea, fuzibilitatea, rezistivitatea
electrică, conductibilitatea termică etc.;

 condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea

suprafeţelor acestuia;

 condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului

Fiabilitatea = proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea
ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţiile prescrise, în
cursul unei perioade de timp date.

Mentenabilitatea = proprietatea produsului exprimată prin

probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat, întreţinut şi
reparat într-o anumită perioadă de timp.
În prezent, în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se
includ şi

• condiţiile ecologice = cele privind protecţia oamenilor şi

mediului înconjurător
şi
• condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos
din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură
sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi
produse).
În faza de proiectare a organelor de maşini, datorită diferenţelor între
valorile rezistenţelor limită standardizate (determinate pe epruvete) şi
valorile specifice ale pieselor reale (funcţionând în condiţii diferite, reale
de solicitare), precum şi datorită neomogenităţii materialelor metalice,
se adoptă un coeficient de siguranţă în funcţie de importanţa şi rolul
funcţional al respectivului organ de maşină.

Coeficientul de siguranţă se aplică îndeosebi pieselor solicitate la

oboseală şi are valori:
 cuprinse între 1,3 si 1,7 pentru oţeluri şi semifabricate laminate (cu
proprietăţi relativ omogene);
 între 1,7 si 3 pentru materiale turnate si
 peste 3 pentru organe de masini a caror siguranţă în exploatare
trebuie să fie foarte mare, a căror eventuale avarii sunt catastrofale.

La stabilirea economică a coeficientului de siguranţă se iau în calcul:

 durata de exploatare a piesei;
 caracterul solicitării;
 temperatura;
 mediul de lucru;
 tratamentele termice aplicate etc.
Exemplu:
Se consideră un element structural sub forma unei grinzi de susţinere
cu secţiune rectangulară:
• lungimea grinzii = 1000 mm;
• lăţimea = 100 mm şi
• nu există restricţii asupra grosimii.
Grinda este supusă unei sarcini concentrate de 20 000 N, care
acţionează în zona de mijloc.

Cerinţa principală de proiectare = grinda să nu sufere deformaţii

plastice ca rezultat al aplicării sarcinii. Se cere să se selecteze cel mai
ieftin material pentru execuţia acestei grinzi.
 = tensiunea de lucru a materialului - este
legata de limita de curgere printr-un [MPa]
coeficient de siguranta, c

Costul C al barei se calculeaza cu relatia:

[lei]

Unde:
- Cm = costul materialului pe unitatea de masa;
-  = densitatea materialului
Răspuns:
Materialele candidate pentru grinda considerată alături de
caracteristicile lor de bază sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Rezultatele obţinute arată că cele două oţeluri selectate sunt la fel de
potrivite, in timp ce aliajul neferos cu baza de aluminiu şi compozitul cu
fibre de sticlă înglobate în răşina epoxidică sunt mult mai scumpe.
Caracteristici ale materialelor candidate.

Costul pe
Tensiunea de lucru, * Masa specifica, Costul
Material unitatea de
σ [MPa] ρ [kg / m3] relativ**
rezistenta
OLC20 normalizat 117 7860 1 0,73
42MoCr11 imbunatatit 222 7860 1,38 0,73
AlMg1SiCuCr calit - revenit 93 2700 6 1,69
Epoxy + 70% fibre de sticla 70 2110 9 2,26
* Tensiunea de lucru  s-a stabilit raportand limita de curgere la coeficientul de siguranta c=3
** Costul relativ pe unitatea de masa are la baza otelul OLC20, pentru care s-a considerat ca fiind egal
cu unitatea. Materialul si cheltuielile de prelucrare sunt incluse in costul relativ.
Acest răspuns este rezonabil atâta timp cât oţelurile sunt folosite
pentru aplicaţii care nu necesită caracteristici speciale. Din punct de
vedere al masei specifice şi al rezistenţei specifice, datele din tabel
arată ca materialul compozit este cel mai avantajos. De aceea,
pentru alte aplicaţii, ca de exemplu construcţiile aerospaţiale, merită
să plătim costul suplimentar pentru realizarea unei structuri mai
uşoare.