Mijloace de îmbogăţire a vocabularului

Vocabularul sau lexicul reprezintă totalitatea cuvintelor care există în limbă şi este în permanenţă
supus schimbării. Înnoirea sau îmbogăţirea acestuia este un proces esenţial şi inevitabil, în condiţiile
schimbărilor care au loc permanent în societatea umană.
Cuvintele noi apar pe două căi fundamentale: prin mijloace interne, folosind cuvinte deja existente în
limbă şi prin mijloace externe, împrumutând cuvinte din alte limbi.
Mijloace interne
Mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului sunt derivarea, compunerea şi schimbarea valorii
gramaticale.
Derivarea
Derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor cu ajutorul prefixelor şi al sufixelor. Constă în
adăugarea prefixelor sau a sufixelor la cuvântul de bază. Derivarea cunoaşte următoarele tipuri:
a. derivarea cu prefixe
b. derivarea cu sufixe
c. derivarea parasintetică
a. Derivarea cu prefixe
Prefixele sunt sunetele sau grupul de sunete adăugate înaintea rădăcinii cuvântului şi care creează un
cuvânt nou. În ceea ce priveşte vechimea şi originea prefixelor în limba română, putem spune că unele
sunt foarte vechi, pentru că au fost moştenite din latină. Exemplu: în-; des-; stră-; altele au fost
împrumutate din slavonă: ne-; răs-; iar cele mai multe provin din franceză: ante-; anti-; con-; contra-;
extra-; super- . Prefixele au şi ele o anumită valoare lexicală: „con-„ are valoarea de
„împreună”(consătean, conlocui); „des-„ marchaeză despărţirea (desface, despărţi, dezlega) sau are
valoare negativă (dezaproba,dezmoşteni); „pre-” și „ante-” cu valoare de „înainte” (prevedere, preșcolar,
prestabilit,anteproiect, antebelic, antedată); „re-” cu valoare de ”din nou” (recitire, reproduce, revedere)
sau de „îndărăt” (retrage, reduce); „ne-”, „in-” cu valoare negativă (necinstit, nemaivăzut, inegal,
imposibil); „în-” cu valoare de „înăuntru” (înscriere, înrudire);„anti-” cu valoare de „contra”(antifurt,
antiinfecțios, antirusesc); „bi-” cu valoare de „în doi” (bicolor, bilunar); „post-” cu valoare de „după”
(postnatal, postliceal, postbelic); „extra-” cu valoare de „dinafară” (extrașcolar, extraterestru,
extraordinar); „inter-” cu valoare de „între” (internațional, intertextual, interspațial); „sub-” cu valoare de
„dedesubt” (subordonare, subinginer); „supra-” cu valoare de „deasupra” (suprapus, supraomenesc,
suprasolicitat); „ultra-” cu valoare de „foarte” (ultrasensibil, ultramodern, ultrasunet).
Cu ajutorul prefixelor se pot forma: substantive derivate (confrate, desfrâu, neatenție, preziuă, răscruce,
străbunic), adjective derivate (neatent, prelatin, răzbucuros, străvechi) și verbe derivate (înscrie, desface,
consfătui, înălbi, prevedea, îmbrăca, rechema, reciti, reorganiza).
b. Derivarea cu sufixe
Sufixele sunt sunete sau grupuri de sunete adăugate după rădăcina cuvântului, formând un cuvânt nou.
Ele sunt lexicale, când formează cuvinte noi, gramaticale, când formează forme gramaticală sau lexico-
gramaticale, când exprimă, simultan, un sens nou și o categorie gramaticală. Derivarea cu sufixe este mult
mai răspândită decât cea realizată cu ajutorul prefixelor. În limba română există peste 600 de sufixe.
Clasificarea sufixelor:
- sufixe diminutivale: -aș (copilaș, iepuraș, drăgălaș), -el (băiețel, carnețel, frumușel), -ică
(măturică, bunicică, mămică), -iță (fetiță, rochiță, linguriță), -uț/-uță (micuț, căluț, căsuță,
pisicuță), -șor/-ior (pomișor, frățior)
- sufixe augmentative: -andru (copilandru, băiețandru, cățelandru), -oi (iepuroi, rățoi, vulpoi)
- sufixe substantivale: -ar (marinar, bucătar, pantofar), -easă (florăreasă, mireasă, bucătăreasă), -ean
(licean, oltean, orășean), -eață (verdeață, albeață, roșeață), -et (tineret, făget, brădet), -ime
(vechime, mulțime, boierime), -ință (știință, credință, privință), -ist (tractorist, artist, jurnalist),
-itate (severitate, finalitate, ospitalitate), -tor (învățător, ascuțitor, trecător), -eală (îndrăzneală,
amețeală, socoteală)
- sufixe adjectivale: -esc (omenesc, românesc, bărbătesc), -tor (câștigător, atrăgător, arzător), -al
(amical, central, epocal), -eț (glumeț, citeț, îndrăzneț), -iu/-ie (auriu, vișiniu, argintie), -t (albit,
mărit, mărginit), -os (furios, dureros, bărbos), -bil (confortabil, favorabil, portabil), -ăreț (vorbăreț,
plângăreț, descurcăreț)
- sufixe verbale: -a (arunca, cânta, lucra), -i (înflori, împietri, înverzi), -ifica (personifica, electrifica,
identifica), -iza (ironiza, banaliza, autoriza), -ui (chinui, înlănțui, închipui), -ega (fumega,
spumega), -ona (aproviziona, condiționa, impresiona)
- sufixe adverbiale: -ește (bătrânește, românește, vitejește), -mente (realmente, literalmente,
finalmente)
- sufixe neologice productive: -ist (bonjurist, pașoptist), -ian (eminescian, sadovian), -itate
(spectaculozitate, postumitate), -iza (nominaliza, pauperiza)
c. Derivarea parasintetică
Derivarea parasintetică este un procedeu de formare a cuvintelor care constă în atașarea simultană a unui
prefix și a unui sufix la cuvântul de bază. Exemple: prefăcătorie, îmbărbăta, îmbelșuga, conlocuitor,
postliceal, imposibilitate, inadmisibil, supranatural, etc.
Compunerea
Un procedeu intern de îmbogățire a vocabularului este compunerea prin care două sau mai multe
cuvinte se unesc și dau naștere unui cuvânt nou.
Compunerea se face prin alăturare, contopire și abreviere.
a. Compunerea prin alăturare
Alăturare cuvintelor componente poate fi separat sau cu cratimă între ele.
Se scriu separat: numele proprii (Munteanu Maria, Dealul Mare, Oceanul Pacific, Piatra Craiului, Curtea
de Argeș) și unele substantive comune (două puncte, perfect simplu, casa de cultură, semnul întrebării).
Se scriu cu cratimă: proces-verbal, mamă-mare, bun-simț, sud-vest, inginer-șef, gura-leului, coada-
șoricelului, prim-ministru, dublu-sens, triplu-salt, gură-cască, papă-lapte, încurcă-lume, etc.
b. Compunere prin contopire
Prin contopire înțelegem scrierea cuvintelor componente împreună. Acestea pot fi: substantive
(binecuvântare, untdelemn, miazăzi, primăvară, capodoperă, binefacere), adjective (cuminte, binevoitor,
nemaipomenit, dacoroman, cumsecade, băimărean, atotștiutor), pronume (dumneavoastră, însumi, același,
fiecare, oricine), numerale (unsprezece, douăzeci, dintâi, câteștrei), verbe (binevoiește, binedispune,
cumințește), adverbe (acasă, dinainte, dimpotrivă, altundeva, niciodată, iarăși, oricând, rareori), prepoziții
(despre, dinspre, înspre, dintre, deasupra, dimprejurul), conjuncții (deoarece, decât, deși, fiindcă, întrucât,
precum) și interjecții (behehe!, tralala!, iacătă!, uiuiu!)
c. Compunere prin abreviere
Prin abreviere înțelegem scrierea cuvintelor componente prescurtat sau cu inițială majusculă. Exemple:
art. hot., subst. art., O.N.U., C.F.R., Peco, TAROM, P.N.L., Rompres, etc.
Schimbarea valorii gramaticale
Formarea unui nou cuvânt se face prin simpla trecere de la o parte de vorbire la alta, sau, alfel spus, prin
schimbarea categorie lexico-gramaticale. Schimbarea valorii gramaticale se realizează prin:
- substantivizarea: adjectivelor (bogatul, zgârcitul, frumosul, un frumos, cel frumos), adverbelor
(binele, un bine, aproapele), pronumelor (eul, sinele, nimicul), numeralelor (doiul, zecele, primul),
verbelor la participiu (prăpăditul, un prăpădit), verbelor la infinitiv (mâncarea, alergare)
- adjectivizarea: verbelor la participiu (citită, învățată, deschisă) și a verbelor la gerunziu
(tremurândă, lăcrimânzi)
- adverbializarea: adjectivelor calificative (elegant, frumos, sprinten), substantivelor(vara, toamna,
noaptea, duminica) și a verbelor (ocupat, mulțumit,)
Mijloace externe
Mijloacele externe de îmbogățire a vocabularului sunt neologismegele, adică cuvinte noi
împrumutate din alte limbi. Recurgerea la împrumuturi din alte limbi este favorizată, adeseori, și
determinată de mai mulți factori, precum vecinătatea geografică, amestecul de populație, relațiile de ordin
politic, economic și cultural.
Împrumuturile sunt de două feluri:
a. împrumuturile mai vechi din limba: slavă (apostol, buche, coajă, drag, plug, etc.), maghiară (belșug,
beteag, chin, chip, gingaș, hotar, lacăt, meșteșug, oraș, pildă, răvaș, viclean, etc.), turcească (balama,
basma, baclava, cafea, cașcaval, chiftea, dulap, dușumea, halva, iaurt, mohair, pătlăgea, pilaf,
șandrama, etc.), grecească (argonisi, arvună, cort, folos, mătase, omidă, prisos, stol, traistă, urgie,
aerisi, molipsi, politicos, sindrofie, etc.)
b. împrumuturile neologice din limba: latină (abroga, acvilă, cerebel, adnota, insulă, literă, pictor, rege,
tezaur, etc.), italiană (acont, bariton, basorelief, campion, febră, spaghete, pizza, reumatism, sorginte,
teracotă, etc.), franceză (antet, automobil, bacalaureat, certificat, coșmar, faleză, fular,etc.), rusească
(combinat, exponat, instructaj, procuratură, transfocator, etc.), engleză (aut, handicap, marketing,
baby-sitter, broker, dealer, non-profit, airbag, site, weekend, business, cheeseburger, stewardesă, grill,
party, etc.)
Termenii tehnico-științific sunt neologismele și au caracter internațional: caroserie, amortizor, volan,
dinam, rulment, celulă, atom, ion, moleculă, frazeologie, comprimat, telefon, video, etc.
Esența limbii este de aceea de a se reînnoi în permanență. Împrumutul din alte limbi reprezintă un aspect
al creativității lingvistice prin care limba se schimbă îmbogățindu-se neîncetat pentru a corespunde unor
realități în permanență noi.
Bibliografie:
www.academia.edu
http://limba-romana.ucoz.ro/
http://www.limba-romana.net/
http://bibliotecascolara.ro/
Barta, Măriuca, Limba română, Odorheiu-Secuiesc, Infopress