TEMA 14: ECONOMIA COLABORATIVĂ ȘI DE PARTAJARE:

OPORTUNITĂȚI ȘI PROVOCĂRI PENTRU ADMINISTRAREA

AFACERILOR

CUPRINS
14.1 Introducere
14.2 Economia colaborativă - delimitări conceptuale
14.3 Oportunități și provocări pentru administrarea afacerilor

14.1 Introducere
Expansiunea tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) a permis îmbunătățirea
modelelor de afaceri, iar economia digitală a transformat afacerile și societatea prin
intermediul noilor tehnologii și procese. Fenomenul de Industrializare 4.0 (Industry 4.0)1 se
manifestă în activitățile economice actuale prin diferitele sale aplicații, din sfera inteligenței
artificiale (Artificial Intelligence)2, internetului lucrurilor (Internet of Things, IoT)3 sau Cloud
computing4, ce combină tehnologiile digitale cu elementele economiei tradiționale.
Noile modele de afaceri, unde orientarea către cererea și nevoile consumatorilor este
mai mult ca oricând esențială, au un pronunțat caracter participativ și inovativ, în care clienții
iau parte la conceperea și realizarea bunurilor și serviciilor, nu doar la consumul/utilizarea
lor.
Modele de afaceri din sfera economiei digitale sunt puse, de unii specialiștii, în
categoria inovațiilor perturbatoare. Acestea apar odată cu înlocuirea produselor și
serviciilor tradiționale de pe o piață, prin conceperea și dezvoltarea unor produse / servicii
revoluționare, bazate îndeosebi pe tehnologia informației și comunicării, ce, în final, ajung să
domine piața și să elimine concurența tradițională. Spre exemplu, expansiunea companiilor
dot-com de la finalul anilor 90 a generat la nivel macroeconomic o bulă speculativă (ce a dus

1
Economia digitală a introdus conceptul de Industrializare 4.0 se referă la o nouă fază a Revoluției Industriale,
care are la bază: interconectivitatea, automatizarea, învățarea automată și transferul de date în timp real.
2
În sens larg, inteligența artificială este definită ca fiind capacitatea unui computer sau robot controlat digital de
a efectua sarcini asociate în mod obișnuit cu ființe inteligente.
3
Internetul lucrurilor are la bază ideea de rețea a dispozitivelor, serviciilor și a altor sisteme care sunt
interconectate prin internet, cu facilitatea schimburilor de informații date, controlul proceselor etc.
4
Fără a avea încă un corespondent consacrat pentru limba română (“Calcul/computerizare în nori”) Cloud
computing reprezintă un ansamblu de servicii și aplicații ce se bazează pe resurse partajate (memorie, sisteme de
calcul, servere) prin intermediul internetului.
la apariția crizei dot-com), dar a însemnat și o provocare înaltă pentru companii, în particular
a celor din comerț, care au resimțit competiția firmelor ce au profitat de noile condiții
conferite de expansiunea internetului. Astăzi, modelul de afaceri al Netflix (furnizor de
servicii de streaming online de filme și programe de televiziune, dar și producător de conținut
exclusiv) nu doar că a înlocuit afacerile de închiriere filme (în mod ironic, aceasta era
activitatea inițială a firmei), ci pare să amenințe acum chiar industria cinematografiei. În
viitor (nu chiar îndepărtat), accesul mai facil la tehnologiile bazate pe inteligentă artificială ar
crea cadrul, la rândul lor, dezvoltării unor idei și modele noi de afaceri, care le-ar concura pe
cele anterioare.

14.2 Economia colaborativă - delimitări conceptuale

Consumul colaborativ, concept lansat în 2007 de Ray Algar, definește o tendință și o
nouă filosofie, prin care consumatorii pot ajunge la un echilibru între propriul interes și binele
comunității. Fenomenul de consum colaborativ cuprinde acordurile în care participanții pot
utiliza și accesa la comun bunuri și servicii, bazându-se pe închirierea, schimbul și
împrumutul de active, corporale și necorporale, de obicei dintre cele sub-utilizate. În practică,
fenomenul de consum colaborativ cuprinde acordurile în care participanții pot utiliza și
accesa la comun bunuri și servicii.
Deși termenii: „economie colaborativă”, „consum colaborativ”, „economie de
partajare”, „economie la cerere”, „economie de la persoană la persoană”, ori „economie
integrată” sunt adesea folosiți în mod interșanjabil, Botsman și Rogers (2010), pionieri în
studiul fenomenului economiei colaborative, au propus o distincție între principalele concepte
utilizate în practică5:
 consum colaborativ – partajarea, schimbul, comercializarea sau închirierea de
produse și servicii, care ar permite accesul asupra dreptului de proprietate,
modelul reinventând nu doar ceea se consumă, ci și cum se consumă;
 economie de colaborare – rețele de persoane și comunități (și nu instituții)
conectate, transformând modul de producție, consum, finanțare și învățare;
 economie de partajare – model bazat pe partajarea activelor subutilizate, de la
spații, competențe, până la beneficii monetare sau nemonetare.
Cum partajarea reală este asociată cu împrumuturile, schimbul și consumul determinat
îndeosebi de preocupările sociale și de mediu, apare termenul de pseudo-partajare,

5
Janja Hojnik (2018), Sharing Economy in Europe Opportunities and Challenges, [pdf] disponibil online
https://zavod14.si/wp-content/uploads/2018/11/Knjizica_Sharing-Economy_A5_WEB.pdf
activitate cu scop, în principal, economic6. Această caracteristică a economiei de partajare
arată caracteristicile sale duale, aflate între sistemele alternative de consum și cele
tradiționale.
În urma unor consultări largi, Forumul Economic Mondial a propus distincția între o
multitudine de concepte utilizate (multe dintre acestea ce nu au încă un corespondent
consacrat în limba română și nu numai): economie de partajare, economie colaborativă,
economie la cerere, economia GIG (de tip GIG), economia independentă (freelance),
economia de la persoană la persoană (sau „de egalitate”), economia de acces, economia
mulțimilor, economia digitală, economia platformelor7:
 economie de partajare (en. sharing economy): presupune împărțirea activelor
subutilizate, monetizate sau nu, în moduri care îmbunătățesc eficiența,
durabilitatea și comunitatea;
 economie colaborativă (en. collaborative economy): orientarea către formele de
consum, producție, finanțare și învățare în colaborare („consumul colaborativ”);
 economie la cerere (en. on-demand economy): are la bază furnizarea de bunuri și
servicii „la cerere”;
 economia GIG (en. GIG economy): concept apropiat de economia la cerere, se
manifestă prin participarea forței de muncă și obținerea de venituri prin proiecte
sau sarcini individuale pentru care este angajată o persoană;
 economie independentă (en. freelance economy): include practic economia GIG,
căci integrează forța de muncă a lucrătorilor independenți, dar cuprinde și
angajamente pe termen mai lung și/sau mai profunde;
 economia de la persoană la persoană (en. peer economy): are la bază rețele
peer-to-peer (P2P) în crearea de produse, furnizarea de servicii, finanțare și multe
altele;
 economia de acces (en. acces economy): se manifestă prin principiul „accesului
asupra proprietății” (se suprapune cu partajarea, deși partajarea nu este neapărat
necesară);

6
idem
7
Rinne, April (2017), What exactly is the sharing economy?, Forumul Economic Mondial, [online] disponibil la
https://www.weforum.org/agenda/2017/12/when-is-sharing-not-really-sharing/
  economia mulțimilor (en. crowd economy): vizează modele economice bazate pe
grupuri mari de persoane (include, dar nu se limitează la conceptele de
crowdsourcing și crowdfunding);
 economia de platformă (en. platform economy): cuprinde activitățile ce se
desfășoară pe platforme dezvoltate în baza tehnologiilor digitale;
 economia digitală (en. digital economy): se referă generic la toate activitățile ce
se bazează pe tehnologiile digitale.
Așa cum se poate observa, aceste definiții nu oferă o delimitare conceptuală riguroasă,
astfel că avem un spectru larg și nuanțat de activități, cu provocările specifice pentru factorii
de decizie și economiști, în căutarea acestora de a măsura dimensiunile și impactul modelelor
de afaceri din sfera economiei colaborative.
Totuși, în pofida diferențelor amintite, definiția economiei colaborative dată de
Comisia Europeană (2016) nu face distincție între concepte: „modele de afaceri în care
activitățile sunt facilitate de platforme de colaborare, ce creează o piață deschisă pentru
utilizarea temporară de bunuri sau servicii, oferite adesea de către persoane private”8.

14.3 Oportunități și provocări pentru administrarea afacerilor

Digitalizarea oferă o mai mare libertate antreprenoriatului și inovării prin reducerea
barierelor de intrare pentru creatorii de aplicații și furnizorii de platforme digitale. Deși
accesul public la bunuri (de exemplu, cărți în bibliotecile publice) este cunoscut de secole,
tehnologiei informației și comunicării, internetul în particular, facilitează procesul mai mult
ca niciodată în istoria omenirii.
Actorii economiei colaborative sunt:
 furnizori de servicii care împărtășesc active, resurse, timp și / sau abilități -
aceștia pot fi persoane fizice care oferă servicii ocazional sau furnizori de
servicii care acționează într-o capacitate profesională;
 utilizatorii acestor articole;
 intermediari care conectează - prin intermediul unei platforme online -
furnizorii cu utilizatorii și facilitează tranzacțiile între aceștia.

Modelele de afaceri compatibile cu conceptul de economie colaborativă se bazează pe

filosofia consumului bazat pe acces, unde, în loc să cumpere și să dețină bunuri, consumatorii
8
Comisia Europeană (2017), Raport referitor la o agendă europeană pentru economia colaborativă, [online]
disponibil la https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2017-0195_RO.html
preferă să plătească pentru experiența accesării lor temporare. Ei se pot folosi de bunuri pe
care altfel nu și le-ar putea permite sau pe care ar prefera să nu le dețină, din diferite motive.
Afacerile din sfera economiei colaborative nu sunt apanajul exclusiv al start-up-urilor,
mari companii adaptându-se și răspunzând activ schimbării modelului dominant de afaceri.
Un exemplu elocvent este cel al marilor companii BMW Group și Daimler AG, care au
dezvoltat servicii de car sharing personale, DriveNow și Car2Go.
Dacă afacerile tradiționale aduc plus valoare prin crearea de produse și servicii care
sunt vândute unui client, modelele noi de afaceri din sfera economiei colaborative își creează
valoarea mai ales prin conectarea utilizatorilor (atât a consumatorilor, cât și a
producătorilor)9. Cum platforma nu deține mijloacele de producție (în sens tradițional),
punctul forte al afacerii constă în capacitatea acesteia de a elimina barierele comerciale,
folosind informația și circulația datelor. Acest lucru creează un sistem economic mult mai
deschis, cu o participare mult mai mare a utilizatorilor săi.
Modelul generic de afaceri al economiei colaborative are la bază, așadar, accesul la
servicii și produse prin conectarea unor utilizatori privați cu alți utilizatori privați, prin
intermediul unor plaforme (fig. 1).

Fig. 1: Modelul generic de afaceri în economia de partajare

Sursa: https://bmtoolbox.net/patterns/sharing-economy/

9
Comisia Europeană (2013), The Sharing Economy Accessibility Based Business Models for Peer-to-Peer
Markets, Business Innovation Observatory, [pdf] disponibil la https://www.eukn.eu/fileadmin/Lib/files/EUKN/2014/12-she-
accessibility-based-business-models-for-peer-to-peer-markets_en.pdf
 Conform acestui model, principalele caracteristici ale afacerilor din sfera economiei
colaborative sunt:
 Utilizatorul închiriază un activ, produs sau serviciu și nu îl cumpără (nu se
face transferul de proprietate).
 Platforma reunește furnizorii (oferta) și utilizatorii (cererea) și facilitează
procesele de închiriere.
 Compania deține platformă și nu activele, produsele sau serviciile oferite.
 Veniturile platformei (ale afacerii) sunt generate, în principal, de taxa de
serviciu (de la furnizor și /sau de la utilizator).
Consecință a unui astfel de model, avantajele în materie de costuri sunt evidente, atât
pentru ofertanți, cât și pentru consumatori. Pe de o parte, riscul unei astfel de afaceri poate fi
mai scăzut decât în cazul unui model tradițional, îndeosebi prin evitarea unor investiții majore
necesare pentru achiziția activelor fixe, și, de cealaltă parte, accesibilitatea pentru consumator
e mai ridicată, căci acesta nu cumpără produsul, ci plătește doar pentru timpul pentru care îl
folosește.
În mode evident, nu lipsesc provocările unei astfel de afaceri, printre care:
- dezvoltarea încrederii este mai mult ca oricând esențială, atât între participanți, cât și
între utilizatori și platformă; necesitatea suportului tehnic sau a mecanismelor
specifice de evaluare, prin comentarii și rating, este lesne de înțeles;
- asigurarea unui proces ușor al tranzacțiilor, între toate cele trei părți – utilizator,
ofertant, proprietarul/administratorul platformei; riscurile asociate plăților trebuie
avute în vedere;
- construirea unei mase critice de clienți (de ambele părți – proprietari de active și
utilizatori); „reversul medaliei” unor bariere mai scăzute de intrare, piața poate fi mai
ușor zdruncinată de apariția unor concurenți sau de alte produse și servicii, iar oferta
și cererea sunt mai dificil de previzionat.
În pofida unor avantaje evidente pentru consumatori, principala controversă a
economiei de partajare este din perspectiva legislativă, afacerile din sfera economiei
colaborative fiind necesar să fie reglementate în mod corespunzător. Astfel, provocarea
majoră este asigurarea unui cadru care să permită creșterea și dezvoltarea afacerilor din sfera
economiei colaborative. Soluțiile de reglementare trebuie să țină pasul și să ajungă la un
echilibru corect între inovare și asigurarea concurenței pe piață. Pe de o parte, reglementarea
trebuie să lase suficientă flexibilitate și posibilitate de inovație pentru a nu limita progresul
tehnologic, iar cerințele de reglementare trebuie să limiteze cu atenție noile modele de afaceri
și chiar să le încurajeze. Pe de altă parte, este nevoie de crearea unui cadru legislativ
transparent, care să ofere siguranță consumatorilor, să oblige la responsabilitate și să asigure
condițiile de concurență pe piață. Tot pe acest plan, companiile din economia de partajare
încearcă să adopte măsuri care să sporească încrederea, cum ar fi sistemele de evaluare de la
egal la egal și verificările de identitate. Astfel, factorii de decizie joacă un rol foarte
important, prin crearea unui cadru legislativ dedicat, care să cuprindă standarde de calitate și
siguranță.
Forumul Economic Mondial a propus o serie de recomandări pentru factorii de
decizie, în vederea elaborării politicilor și legislației10, ce vizează, printre altele:
 Asigurarea unui cadru de sprijin pentru inovație: pentru ca noile modele
de afaceri să poată fi viabile, trebuie creat un mediu propice care să asigure
infrastructura necesară pentru a permite dezvoltarea hub-urilor de inovare;
interzicerea și reglementările excesive pot limita procesele creative și inovația.
 Centrarea pe consumatori: reglementarea economiei colaborative trebuie să
țină cont de nevoile oamenilor, de asigurarea bunăstării lor și creșterea calității
vieții.
 Abordarea proactivă: decalajul dintre inovare și legislație fără intervenția
statului a făcut ca economia colaborativă să se afle într-o „zonă gri”, iar acest
lucru a generat controverse și chiar litigii. De aceea, noile modele de afaceri
trebuie să fie abordate proactiv, iar guvernele trebuie să creeze cadre clare care
să minimizeze incertitudinea.
 (Re)evaluarea întregului sistem de reglementare: pentru a fi asigurate
condițiile concurenței pe piață, este necesar ca legiuitorii să definească locul
nou intraților pe piață și să reconsidere cadrul legislativ pentru afacerile
tradiționale, dacă este cazul.
 Flexibilitate: tehnologia și modelele noi de afaceri se schimbă într-un ritm
ridicat, astfel că guvernele trebuie să fie mai flexibile și să asigure un cadru de
dialog cu toate părțile interesate, fundamentându-și deciziile pe informații și
date recente din piață.

10
Forumul Economic Mondial (2016), Understanding the Sharing Economy, [pdf] disponibil la
http://www3.weforum.org/docs/WEF_Understanding_the_Sharing_Economy_report_2016.pdf
 Pe acest fond, trebuie ținut cont de faptul că factorii favorizanți ai economiei
colaborative sunt atât de nivel macroeconomic (șomaj, putere de cumpărare, încrederea în
lumea corporativă), contextuali (tehnologia aplică pentru platformele și piețele online a
devenit mai accesibilă în termeni de costuri), cât și comportamentali - nevoile în schimbare
consumatorilor, inclusiv intențiile lor de a fi potențiali furnizori.