Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CZB Suport de Curs
CZB Suport de Curs
CRIŞAN, RODICA
Construcţii din zidărie şi beton armat / Rodica Crişan –
Bucureşti: Editura Universitară “Ion Mincu”, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-606-638-013-3
69
Cuvânt înainte 5
3
Tipuri de construcţii din zidărie 101
Construcţia din «celule» 101
Construcţia din «cutii înşiruite» 102
Construcţia cu pereţi izolaţi 106
Construcţia cu schelet 108
Betonul, un material asociat cu modernitatea 109
Marile inovaţii de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX 109
Afirmarea betonului armat în arhitectura modernă 112
Estetica betonului armat 121
Formă şi structură 121
Expresivitatea materialului 122
Structuri curente din beton armat 125
Structuri în cadre 125
Structuri cu pereţi portanţi (cu diafragme) 127
Structuri mixte 129
Planşee la construcţii din zidărie şi beton armat 131
Planşee din lemn 131
Planşee din beton armat şi mixte 135
Relaţia clădirii cu terenul 147
Infrastructura 147
Rosturi 155
Protecţia hidrofugă şi protecţia termică 157
Pereţi de inchidere din zidărie şi beton armat 173
Alcătuirea pereţilor 174
Problema punţilor termice 184
Controlul migraţiei vaporilor de apă 187
Execuţia elementelor din beton armat 189
Betonul aparent 209
Betonul armat cu fibre 211
Betonul prefabricat 215
Construcţiile cu pereţi portanţi prefabricaţi 218
Prefabricarea construcţiilor cu schelet 233
Faţade prefabricate din beton armat 251
Tendinţe actuale în prefabricarea construcţiilor 269
Studii de caz 275
Bibliografie 317
4
Cuvânt înainte
Volumul de faţă reprezintă suportul teoretic al cursului omonim predat studenţilor anului
2 al Facultăţii de Arhitectură din UAUIM şi se referă la modul de a construi arhitectura folosind
ca materiale principale zidăria şi betonul armat.
Sunt evidenţiate caracteristicile respectivelor materiale, ale punerii lor în operă şi ale
principalelor subansambluri constructive în care ele intervin, din perspectiva posibilităţilor,
limitelor şi cerinţelor specifice în proiectarea de arhitectură pentru execuţie, dar şi din
perspectiva implicaţiilor asupra calităţii arhitecturale, inclusiv cu referire la sustenabilitatea
produsului final. In acest context, perspectiva istorică – prezentă în volum ca şi în cursul predat
– este menită să pună în evidenţă felul în care de-a lungul timpului şi cu precădere pe parcursul
secolului XX aceste materiale au influenţat arhitectura. Studiile de caz din arhitectura recentă au
fost selectate cu scopul de a evidenţia o dată în plus rolul materialelor şi tehnologiilor, precum şi
al rezolvărilor de detaliu, în creaţia de arhitectură; totodată ele ilustrează felul în care
preocupările actuale pentru sustenabilitate „redescoperă” şi „reinterpretează” materiale cu o
lungă tradiţie de utilizare precum zidăria şi betonul.
In cadrul volumului, ca şi în cadrul cursului, cele două materiale sunt prezentate într-o
manieră integrată, având în vedere că foarte frecvent în practică ele sunt utilizate împreună.
Acest volum nu este o colecţie de produse şi tehnologii, nici un „reţetar” de detalii
constructive şi nu poate suplini documentaţia personală; produsele, tehnologiile şi detaliile
prezentate aici au numai un caracter ilustrativ într-un anumit context. Volumul, ca şi cursul,
reprezintă doar o introducere, la nivel de principii generale, în problematica foarte complexă a
relaţiei între arhitectura imaginată şi posibilităţile de materializare a ei în obiectul real, construit,
unde cele din urmă depind fundamental de oferta de produse şi tehnologii, aflată în permanentă
şi rapidă schimbare. Ca atare, o componentă importantă a formării profesionale în domeniul
tehnologiilor arhitecturale o reprezintă obişnuinţa documentării personale continui, alături de
dobândirea competenţelor necesare pentru a selecta şi utiliza corect produsele, tehnologiile şi
documentaţiile existente în raport cu cerinţele unui caz concret de proiectare.
Rodica Crişan
5
6
ZIDĂRIA – INTRE TRADIŢIE ŞI ACTUALITATE
Zidăria are o lungă tradiţie care, timp de mai multe milenii, a furnizat pe cale empirică
soluţiile cele mai raţionale pentru realizarea construcţiilor. Pe parcursul istoriei, din zidărie s-au
realizat atât construcţii de mică anvergură, destinate locuinţelor modeste, dar şi mari palate,
biserici, fortăreţe, poduri, apeducte etc
Dintotdeauna constructorii zidăriilor s-au confruntat cu o serie de problemele specifice
acestui mod de a construi; ceea ce a diferit în timp a fost „soluţia” dată acestor probleme, mereu
perfecţionată de progresul tehnologic. Aceste probleme specifice zidăriilor se referă la:
- alegerea materialor de bază adecvate pentru a construi zidăria:
- pietre naturale
- pietre artificiale - de la cărămizile tradiţionale, până la blocurile moderne din
material ceramic sau beton;
- asocierea elementelor de bază („elementele legate” din alcătuirea zidăriei), astfel
încât să fie asigurată continuitatea zidăriei;
- realizarea structurilor orizontale de acoperire şi de separare între nivele;
- realizarea golurilor de uşi şi ferestre;
- în zone seismice, preluarea acţiunilor orizontale, în plus faţă de cele din încărcările
gravitaţionale;
- necesitatea de a îndeplini şi alte funcţii decât cea portantă, cum ar fi protecţia
contra factorilor climatici, dar şi cerinţe estetice.
In rezolvarea majorităţii problemelor de mai sus, principala limită o reprezintă SLABA
REZISTENŢĂ LA ÎNTINDERE (practic neglijabilă) a zidăriilor, de unde au rezultat o serie de
restricţii privind înălţimile construcţiilor, distanţele între pereţii portanţi şi dimensiunile golurilor.
Pe de altă parte, creativitatea constructorilor a oferit în timp diverse rezolvări ale acestor
probleme, bazate pe mijloacele tehnice disponibile în diverse epoci istorice.
7
Piramida lui Kheops, ansamblul de la Giseh (2575 – 2465 î.Hr). Tunelul Al-mamoun.
8
“Crotti”: arhitectură vernaculară de uz agricol, Bruscio, Elveţia
9
Pe de altă parte, la realizarea construcţiilor monumentale – cum sunt templele –
structurile orizontale erau realizate din lespezi mari de piatră.
In alcătuirea curentă a templului egiptean (începând cu sec. XVI î.Hr.), şiruri de coloane
sau semicoloane adosate pereţilor de închidere reduc deschiderile la dimensiunile impuse de
lespezile de piatră; imaginea de ansamblu a templului egiptean este încă cea a unei construcţii
generate prin „acumulare”.
La templul grec (sec. VI-V î.Hr.),
cutia din zidărie creează un nucleu
central rigid înconjurat la exterior de
coloane pe care reazemă arhitrave din
piatră; întreg spaţiul este acoperit de o
şarpantă din lemn în două ape, cu pane
longitudinale ce descarcă pe frontoane.
Diferenţierea părţilor constructive
şi, în particular, a componentelor cu
funcţii structurale, pune în evidenţă
problema „nodului” ce realizează
conexiunea între părţi şi care, prin modul
de realizare, trebuie să asigure
continuitatea şi soliditatea ansamblului.
In ceea ce priveşte structurile boltite, arhitectura etruscă şi cea romană sunt cele în
care arcul şi bolta s-au afirmat ca elemente constructive cu funcţie distinctă, a căror formă este
astfel concepută încât distribuţia
încărcărilor să nu genereze în zidărie
decât eforturi de compresiune.
Arhitecţii epocii romane
republicane târzii sunt cei care au avut
meritul “de a fi îndrăznit să elibereze
bolta, care nu era decât un gol într-o
masă, pentru a face din ea un volum
1
liber în spaţiu.” Bolta devine astfel o
componentă constructivă cu rol distinct –
cel de acoperire a spaţiilor – ce reazemă
pe pereţi verticali portanţi.
1
Adam, Jean-Pierre, La construction romaine. Materiaux et techniques. Editions A. et J. Picard, Cahors,
Paris, 1984.
10
Tradiţie, continuitate, inovaţie
Fie ea manifestare spontană a unui meşteşug transmis de-a lungul secolelor sau
rezultatul unei “reinterpretări” moderne, ştiinţifice, a tehnicii tradiţionale, arhitectura din zidărie
include elemente de continuitate milenară pe care inovaţia în materie de produse şi evoluţia
cunoştinţelor nu le anulează.
La construcţiile din zidărie portantă, peretele este
deopotrivă structură şi închidere. Sistemul constructiv este
organizat pe bază de celule, conform unui criteriu ordonator al
spaţiului puternic legat de ordinea structurală, de dimensiunile
limitate ale elementelor ce formează structura orizontală şi de
slaba rezistenţă la întindere a pereţilor. Stabilitatea la solicitări, nu
numai verticale, ci şi orizontale sau înclinate, impune organizări
spaţiale pe cât posibil simetrice şi care să ofere trasee continui
pentru transportul încărcărilor către terenul de fundare. Simetria şi
controlul raportului plin–gol influenţează organizarea spaţială a
clădirilor din zidărie, generând o regulă ordonatoare a proiectului A. Palladio, Villa Capra „La
bazată pe respectarea logicii constructive. Rotonda”, Vicenza, cca.1570
11
trecutul recent în favoarea sistemelor cu schelet din oţel sau beton armat. Prin intermediul
intervenţiilor asupra existentului construit, se redescoperă mecanismele de funcţionare
structurală a construcţiilor istorice din zidărie, diferite de schemele luate în considerare de
normativele actuale.
1
Totodată preocupările actuale pentru sustenabilitatea mediului construit redescoperă
mecanismul de control ambiental bazat pe masivitatea zidăriei şi acordă atenţie sporită
continuităţii în raport cu tradiţia, cu cultura constructivă a unui loc, reînnoind astfel interesul
pentru sistemele constructive din zidărie ce au demonstrat potenţialul unei tehnici constructive
milenare de a genera o arhitectură „durabilă”, adaptată contextului local.
1
Sustainable development: “development which meets the needs of the present without compromising the
ability of future generations to meet their own needs.” (The World Commission on Environment and
Development)
12
porţiune redusă de zidărie, ce trebuie
suportată de un element adecvat:
(arhitrava). Se pune astfel în evidenţă un
mecanism de adaptare specific zidăriei,
bazat pe apareiaj.
Un fenomen similar de ‘adaptare’
se manifestă şi în cazul unor cedări la
baza zidului; el devine evident atunci când
în pereţi apar fracturi la separaţia între
materialul ‘activ’ şi cel ‘inactiv’.
Efect de „volan termic” zi - noapte în timpul verii Efect de „volan termic” zi - noapte în timpul iernii
13
La construcţiile tradiţionale din zidărie pot fi identificate o serie de caracteristici – de
conformare şi amplasare a clădirilor – care ajută zidăria la îndeplinirea funcţiei sale
“conservative”:
- forme compacte ale clădirilor;
- goluri mici (care să nu reducă masa închiderilor în raport cu volumul interior)
- amplasarea adosată terenului;
- acoperişe divers conformate în raport cu funcţia care este mai importantă: cea de
conservare a căldurii la interior în nopţile reci, sau cea de răcire în nopţile calde de
vară;
- acoperişe boltite care activează circulaţia aerului în spaţiul interior prin forma lor şi
dispunerea golurilor.
In particular, în regiuni cu clime diverse s-au născut în timp – ca expresie a unor culturi
constructive locale – diverse rezolvări ale închiderilor din zidărie, capabile să “optimizeze”
raporturile cu mediul înconjurător.
La „trulli” (Puglia, Italia, climă
mediteraneană), grosimea
variabilă şi forma pseudo-cupolei
din piatră permit vara un efect de
aspirare a aerului interior care se
ridică spre vârful mai cald al
cupolei şi este evacuat prin gol.
14
In regiunile unde soarele estival
intens impune umbrirea faţadelor,
zidăriile se “deschid” în logii şi
portice adânci care devin spaţii
locuibile umbroase, dar şi protecţii
solare pentru interior.
15
In climele reci, peretele se
deschide în suprafeţe vitrate mari,
pentru a beneficia de ‘însorire’.
Dacă sunt bine orientate (S, SE,
SV), ferestrele ample pot
funcţiona ca sisteme de captare a
energiei solare şi, prin
valorificarea capacităţii de
acumulare a pereţilor interiori, se
poate realiza încălzirea spaţiilor
locuibile.
16
Din această perspectivă, sunt aduse din nou în atenţie calităţile „conservative” ale
peretelui monostrat din zidărie masivă, folosind materialele cu impact ambiental redus şi
consum energetic mic la producerea lor.
Diversele soluţii tradiţionale regionale bazate pe zidărie sunt astăzi privite ca răspunsuri
“inteligente” la problemele create de folosirea neraţională a sistemelor de încălzire şi de
climatizare, precum şi a materialelor termoizolante moderne; arhitectura tradiţională devine
sursă de inspiraţie pentru promovarea unor rezolvări arhitectural-tehnologice sustenabile.
17
O a doua direcţie, mai complexă, poate fi observată la Wainwright Building (Louis
Sullivan, St. Louis, 1890). Deşi neportantă, faţada de cărămidă a fost astfel concepută încât să
sugereze scheletul de oţel din spatele ei. Considerată ca expresie a „sincerităţii în arhitectură”,
această atitudine a influenţat puternic arhitectura de cărămidă a începutului de secol XX.
Multe dintre construcţiile de început ale lui F.L.Wright – Larkin Building (Buffalo, 1904),
Robie House (Oak Park, 1909), Hotel Imperial (Tokyo, 1906) – includeau elemente ascunse din
oţel sau beton care făceau posibilă materializarea viziunii sale formale.
O a treia direcţie derivă din arhitectura fabricilor secolului XIX din zidărie portantă.
Clădirile din această categorie sunt caracterizate de mari suprafeţe plane de cărămidă,
distribuţie funcţională a volumelor şi folosirea unor elemente portante (stâlpi) din lemn sau fontă.
O a patra direcţie combină valenţele de textură ale apareiajului de cărămidă cu interesul
pentru modelarea liberă a volumelor şi siluete romantice, în contextul arhitecturii „expresioniste”
a începutului de secol XX.
Alături de remarcabile creaţii expresioniste
din nordul Europei (Michael de Klerk, Piet Kramer,
Fritz Höger, Bernhard Hötger, Eduard Scotland,
Alfred Runge etc), modernismul catalan valorifică
într-o manieră particulară tradiţia locală a zidăriei
de cărămidă (Cesar Martinell, Puig i Cadafalch,
Antoni Gaudí etc).
Intre cele 2 războaie mondiale, cărămida a
fost utilizată de o generaţie tânără de arhitecţi
modernişti europeni care experimentau noi
concepte spaţiale bazate pe ortogonalitate
carteziană şi volume simple. In particular, lucrările
timpurii ale lui Mies van der Rohe încearcă să
concilieze această nouă concepţie formală cu
construcţia tradiţională din zidărie de cărămidă
Piet Kramer, Ansamblul rezidenţial De
„ajutată” de noile materiale ale vremii, oţelul şi
Dageraad, Amsterdam, 1923
betonul (Haus Lange, Krefeld, 1927-1930). Dar cel
mai frecvent în arhitectura modernistă zidăria de cărămidă era acoperită cu un strat neted de
tencuială.
In SUA, arhitecţii păreau mai puţin interesaţi de confruntarea ideologică între estetica
modernistă în ascensiune şi folosirea materialelor tradiţionale. Asociată unui schelet portant din
oţel, cărămida a fost folosită la închideri, ca material principal (American Standard Building,
1923) dar şi în asociere cu oţelul (Crysler Building, 1930).
18
După al doilea război mondial, folosirea aparentă a cărămizii – atât în pereţi portanţi,
cât şi la închideri neportante – a fost „revitalizată” datorită unui nou interes pentru materialele
brute evidenţiate într-o manieră foarte directă şi agresivă de estetica brutalistă.
Zidăria portantă a avut un impact redus în arhitectura postbelică; prezenţa ei s-a făcut
simţită cu precădere în închideri neportante asociate unor structuri din oţel sau beton. In
această perioadă, Mişcarea Modernă acceptă închiderea din cărămidă aparentă ca pe un
compromis; rezonanţa istorică a texturii ei este complet integrată în vocabularul modernist.
In a doua jumătate a secolului XX, post-modernismul utilizează cărămida ca referinţă la
tradiţia istorică într-o manieră stilizată şi/sau ironică. In Europa s-a conturat un post-modernism
diferit de cel din SUA: în contextul unei sinteze de elemente geometrice clasice, ‘esenţa’
cărămizii – masivitatea, rezistenţa, soliditatea – au fost
apreciate şi exploatate.
In prezent cărămida continuă să fie utilizată cu
precădere la ÎNCHIDERI, situându-se în fruntea competiţiei cu
materiale mai moderne şi mai sofisticate tehnologic, ca dovadă
a faptului că sunt apreciate calităţile sale „nestructurale”: costul
rezonabil, flexibilitatea, durabilitatea şi, nu în ultimul rând,
aspectul.
In contextul preocupărilor actuale pentru o arhitectură
sustenabilă, calităţile ecologice ale ceramicii – ca material
“sănătos” şi cu impact redus asupra mediului ambiant –
precum şi capacitatea de control ambiental a peretelui masiv,
readuc în atenţie zidăria monostrat, bazată însă pe produse cu
Mario Botta, Biserica Santo
perfomanţe ameliorate.
Volto, Torino, 2001-2006.
PIATRA – din ce în ce mai anacronică din perspectiva
strict funcţională a peretelui portant – a „supravieţuit” în arhitectura secolului XX pe de o parte
ca mijloc prin care diverse atitudini puteau fi exprimate în mod simbolic, pe de altă parte ca
material accesibil, utilizat în virtutea unor tradiţii locale.
Piatra are două „feţe” arhitecturale: în arhitectura monumentală ea exprimă bunăstare,
forţă, permanenţă; atunci când este utilizată în arhitectura domestică, se prezintă ca un material
modest, natural, accesibil. Acestor două aspecte le corespund nivele diferite de exigenţă privind
calitatea pietrei, prelucrarea şi punerea ei în operă: pe de o parte, piatra tăiată şi prelucrată cu
grijă, uneori de provenienţă exotică şi/sau lustruită, în arhitectura monumentală; pe de altă
parte, bolovani de râu, pietriş sau piatră cioplită, asociate cu straturi groase de mortar, în
arhitectura domestică.
La începutul secolului XX, arhitectura monumentală din piatră se asociază cu stilul neo-
clasic şi cel neo-gotic, înglobând totodată noile tehnologii constructive: metal şi sticlă, elemente
ascunse din beton armat. In acelaşi timp, ca reacţie contra industrializării, mişcarea Arts and
19
Crafts utiliza piatra în arhitectura domestică, propunând o întoarcere la valorile „oneste” ale
materialelor şi tehnicilor constructive tradiţionale.
Invocând tot „onestitatea” dar în sprijinul schimbărilor majore aduse de revoluţia
industrială – raţionalizarea procesului constructiv, pentru creşterea productivităţii şi reducerea
costurilor – Mişcarea Modernă utilizează şi ea piatra dar în manieră specifică, eliminând
decoraţiile „inutile” ale arhitecturii monumentale tradiţionale.
Pereţii portanţi din zidărie de piatră rămân o rezolvare curentă doar în arhitectura
domestică. Dezvoltarea scheletului din oţel sau beton armat a oferit o nouă soluţie, mai
adecvată pentru structura portantă a clădirilor de dimensiuni mari ce adăpostesc instituţii sau
funcţiuni comerciale; în acest caz, peretele din piatră devine exclusiv “închidere”. Promovarea
închiderilor nestructurale de către Otto Wagner şi Adolf Loos a furnizat o bază teoretică pentru
expresia „onestă” a paramentului de piatră. Frecvent el este utilizat pentru a conferi „legitimitate
tradiţională” unor clădiri moderniste.
In perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, timp de trei decenii
utilizarea pietrei a cunoscut un regres, în favoarea unor materiale şi sisteme de pereţi-cortină
mai avansate din punct de vedere tehnologic. In contextul arhitecturii moderniste a epocii,
pietrei i-a fost rezervat rolul de parament fără decoraţii, efectele estetice limitându-se la culoare
şi textură.
Anii ’80 au marcat o „explozie” în ceea ce priveşte utilizarea pietrei la închideri: rigoarea
inhibantă a modernismului a lăsat locul exuberanţei post-moderne, în timp ce progresele în
tehnologia de fabricare a pietrei au redus semnificativ costurile. Combinând valorile simbolice
ale arhitecturii tradiţionale cu structura raţională a modernismului, post-modernismul a căpătat
notorietate şi legitimare odată cu construcţia clădirii
AT&T a lui Philip Johnson la New York (1983) ce
aminteşte de zgârie norii începutului de secol XX,
având un parament din granit roz.
Astăzi, piatra nu mai este printre
principalele materiale de zidării structurale. Cu toată
productivitatea utilajelor actuale, costul prelucrării
pietrei este în continuare ridicat, la fel costul
transportului şi manoperei de şantier.
De cele mai multe ori piatra este utilizată ca
parament (simplu sau dublu, în asociere cu b.a.)
sau ca placaj.
In anumite regiuni se menţine o utilizare
relativ extinsă a zidăriilor din pietre locale.
20
PRODUSE PENTRU ZIDĂRII
Este vorba despre produsele ce constituie „elementele legate” din alcătuirea zidăriilor
portante – pereţi şi alte elemente structurale (stâlpi, bolţi, arce) – dar şi cele folosite la elemente
constructive neportante, cum sunt pereţii de închidere la structurile cu schelet şi pereţii de
compartimentare.
In plus, anumite produse pentru zidării – cele cu calităţi estetice deosebite – au fost din
totdeauna folosite ca paramente aparente ale unor pereţi realizaţi din alte materiale.
I. PRODUSE CERAMICE
Produsele ceramice sunt încă cele mai răspândite în lucrările de zidărie. Producţia s-a
diversificat însă mult în ultimul timp, pentru a oferi pe piaţă produse optimizate în ceea ce
priveşte performanţele zidăriei în care vor fi utilizate: produse termoizolante pentru închideri,
produse uşoare pentru compartimentări, produse apte să primescă în interior armături etc. Mai
mult, se manifestă tendinţa de a majora dimensiunile elementelor, pentru a reduce timpul de
execuţie a zidăriilor, dar şi pentru a reduce numărul de rosturi; faţă de tradiţionala cărămidă,
manevrabilă cu o singură mână, astăzi se produc elemente de dimensiuni mari (blocuri)
prevăzute cu goluri de priză pentru manevrare.
In producţia de elemente ceramice pentru zidării există tendinţa către o progresivă
specializare a lor pentru diverse destinaţii de folosinţă:
- cărămizi pline sau semipline pentru zidării tencuite sau aparente;
- blocuri semipline pentru zidării portante;
- blocuri semipline pentru pereţi portanţi de închidere;
- blocuri cu goluri mari, pentru pereţi de umplutură la structuri cu schelet;
- cărămizi şi blocuri cu goluri pentru pereţi despărţitori.
Tăierea cărămizilor
21
Realizarea zidului 1.
22
Blocuri ceramice cu goluri
Cele mai multe inovaţii în domeniul materialelor pentru zidării privesc producţia de
elemente de dimensiuni mari (blocuri) şi se referă la: reducerea greutăţii specifice prin goluri
şi/sau prin porozitatea pastei de argilă; noi forme menite să faciliteze punerea în operă;
creşterea preciziei dimensiunilor şi formei pentru a reduce dimensiunile rosturilor, ca şi pentru a
simplifica execuţia zidăriilor şi a lucrărilor de finisaj. Cu titlu de exemplificare, sunt prezentate în
continuare produsele din seria Porotherm (Wienerberger) folosite în România.
23
Blocuri ceramice cu nut şi feder pentru pereţi
de compartimentare nestructurali
120 x 65 mm
POROTHERM*
80 x 238 mm
POROTHERM S*
Realizarea zidăriilor din blocuri Porotherm
Asizele şi apareiajul
Rosturi verticale decalate la ½ din dimensiunea blocului, în lungul zidului; rosturi
orizontale de mortar: 12 mm. Locaşurile de mortar trebuie umplute complet.
24
Zidărie confinată - colţ de perete exterior
25
Realizarea golurilor de uşi şi ferestre în zidării din blocuri Porotherm
26
Asiză din cărămizi pline 240 x
115 x 63, pentru completarea
zidăriei la nivel cu buiandrugii
Poroteherm.
27
Sortimente optimizate
POROTON T9
28
Blocuri cu goluri din ceramică alveolară
Ceramica alveolară (poroasă) pentru corpuri cu goluri de greutate redusă (şi capacitate
de izolare termică ameliorată) este obţinută adăugând în amestecul “tradiţional” de argilă+apă
+nisip, anumite materiale naturale (pleavă de orez, resturi de
măsline stoarse, făină de lemn, celuloză din hârtie reciclată) sau
sintetice (granule de polistiren) cu granulometrie mică (2-2,5 mm)
care, în timpul arderii, degajă gaze, lăsând “alveole” (goluri)
închise, uniform distribuite în masa materialului ceramic.
Bellenberg – Monomur 3B
29
Imbinări între pereţi ranforsate cu benzi din oţel la fiecare două asize.
Terreal – Calibric
30
II. PRODUSE DIN BETON
Prima utilizare a blocurilor de beton pentru zidării la construcţii civile se situează la
începutul secolului XX în SUA şi este rezultatul căutării „pietrei artificiale” în prima jumătate a
sec. XIX. Primul bloc de beton a fost turnat în 1882.
Şi astăzi produsele din beton pentru zidării sunt în continuare legate de două moduri de
a le interpreta şi utiliza în construcţii şi arhitectură.
1) Ca materiale economic, înlocuind alte materiale mai scumpe.
Blocurile de beton costă mai puţin ca piatra, dar şi decât cărămida. Din acest motiv, dacă în
unele ţări b.b. sunt utilizate cu precădere în alte construcţii decât cele de locuit (Italia), în
diverse alte ţări (Franţa, SUA) utilizarea b.b este foarte răspândită în zidării destinate a fi
tencuite la orice fel de clădiri .
2) Ca materiale capabile să simuleze calităţile estetice ale pietrei.
Capacitatea betonului de a simula calităţile estetice ale pietrei a condus la punerea la punct a
unor produse speciale, destinate zidăriilor aparente, cu moduri de finisare foarte diverse
(culoare, agregate, tratamente superficiale); blocul din beton este utilizat ca element de
modulare a texturii de zidărie, cu trimitere la piatră.
In prima jumătate a scolului XX, F. L. Wright a experimentat blocul de beton în
construcţia de locuinţe economice şi adaptate contextului regional. Ideea sa se baza pe
posibiltatea de a amprenta materialul, atribuindu-i decoraţii diverse pe suprafaţa văzută.
31
Sistemul „textile block slab”, pus la punct şi aplicat de Wright la diverse clădiri construite
între anii ’20 şi 50’, are la bază cărămizi de
beton pătrate (41 x 41 cm) cu grosime de 9
cm, asamblate cu mortar fluid şi bare de oţel.
Plăcile puteau forma paramentele unui perete
dublu cu gol de aer interior, sau ale unui
perete (sau stâlp) cu miez din b.a. turnat in
situ. Wright a exploatat natura compozită a
betonului pentru a varia culorile şi granulaţia
plăcilor, folosind nisipuri de diverse tipuri sau
pietre sfărâmate.
Elementele din beton pentru zidării
sunt în principal blocuri pline, semipline sau cu
goluri mari produse prin matriţare; sunt realizate din beton de ciment cu agregate de diverse
naturi. Forma lor – volumul, golurile, feţele, rosturile – rezultă din conformarea matriţelor în care
betonul proaspăt, într-un amestec relativ uscat (cu puţină apă), este turnat, compactat şi vibrat.
Caracteristicile agregatelor sunt importante pentru determinarea proprietăţilor
elementului şi a costului său; se utilizează agregate normale (nisip şi pietriş) sau agregate
uşoare (argilă expandată, spume vulcanice, scorii, zgură).
In raport cu greutatea betonului şi procentul de goluri, se obţin produse cu greutăţi
specifice diverse – deci cu diverse rezistenţe mecanice şi diverse rezistenţe la transferul
căldurii.
Aspectul blocurilor de beton este influenţat întâi de toate de natura şi dimensiunile
agregatelor, precum şi de cantitatea de apă din amestec. Culoarea se datorează cu precădere
materiilor prime utilizate.
Forma blocurilor – inclusiv profilatura superficială (striuri, caneluri, basoreliefuri) – şi
structura materialului sunt obţinute prin cicluri rapide de amprentare sub presiune în matriţe din
care blocul încă proaspăt este transferat către procesul de maturare, prin care betonul atinge
stadiul de întărire. Procedeul folosit pentru maturarea betonului influenţează coloraţia blocului.
Odată întărite, blocurile destinate zidăriilor aparente pot fi supuse unor tratamente
superficiale (ca şi piatra): şlefuire, sablare, buciardare, flamare etc.
Dacă sunt destinate a fi utilizate în zidării “uscate” sau cu rosturi foarte subţiri,
suprafeţele sunt frezate sau rectificate mecanic.
Un tip particular de finisare care imită bosajul de piatră (relief superficial pronunţat) este
finisajul „split”. Alt tip de finisaj, care imită piatra neregulată, este cel al blocului „slump”, obţinut
cu amestecuri mai fluide şi care în momentul decofrării suferă o deformare în sens vertical,
determinând o formă neregulată a blocului.
32
Blocurile pentru zidării aparente pot suferi şi tratamente superficiale peliculogene, pe
bază de răşini, emailare şi glazurare.
Şi blocurile din beton au suferit o evoluţie interesantă, menită să le amelioreze
performanţele şi/sau să le lărgească domeniul de utilizare.
Folosirea argilei expandate ca agregat a fost pusă la punct la finele anilor ’30 în
Danemarca şi este astăzi larg răspândită îndeosebi în Europa.
Blocurile din b.c.a. (inventat în anii ’20 în Suedia) au o greutate foarte redusă, sunt uşor
de prelucrat, au feţe regulate şi netede.
a) – b) Blocuri pline
Cu mortar în rosturi
Cu mortar în rosturi Montaj ‘uscat’
orizontale şi profile de + miez turnat
orizontale şi verticale
îmbinare verticală
33
Blocuri VOBB
34
Blocuri DAC-ART
35
Produse din beton celular autoclavizat
1
Betonul celular autoclavizat (BCA ) a fost inventat în Suedia în anii ’20, de către
arhitectul Johan Axel Ericksson, ca alternativă pentru produsele de lemn, deficitare după război.
Betonul celular autoclavizat este un beton uşor preturnat, care, spre deosebire de alte
produse din beton, se poate tăia cu fierăstrăul la dimensiunile
cerute şi permite realizarea de şliţuri pentru trasee de
instalaţii.
Unul din motivele importante pentru care în prezent
BCA este utilizat în construcţia de locuinte, este economia de
energie. Numit “termoizolaţia structurală”, BCA are o bună
capacitate de izolare termică, dar şi calitatea de a acumula
2
căldură.
Blocurile de BCA au feţe regulate şi netede, aşa încât se zidesc cu rosturi subţiri şi se
finisează cu o tencuială „la piele” realizabilă rapid. Se folosesc în principal la zidării de
3
umplutură şi compartimentare; sunt utilizabile şi pentru zidării portante, dar cu restricţii.
1
Corespondentul în engleză este AAC - Autoclaved Aerated Concrete.
2
“In some European countries 60% of new home construction uses autoclaved aerated concrete (AAC)
blocks or panels for exterior wall construction. AAC is also a common building material in the Middle East,
Far East, Australia, and South America” (Residential Concrete Magazine, May 1st, 2006)
3
Conform Normativului CR6-2006, din BCA GBN 50 în România se pot construi: ZNA – numai P; ZC –
max. P+1 în zone cu seismicitate foarte redusă (ex. Sibiu, Deva...)
36
Blocuri YTONG
Dimensiuni standard. Montaj cu mortar în rosturi subţiri (2-3 mm)
37
Zidărie din blocuri Ytong – detalii caracteristice.
38
39
40
41
42
43
Elemente pentru pereţi despărţitori
a) Plăci
- cu feţe lise – montate cu mortar în rosturile
verticale şi orizontale
b) Fâşii armate
44
Fâşii armate pentru acoperişe înclinate la mansarde
45
Sistem constructiv din fâşii de BCA, pentru hale industriale (Ytong – Hebel)
46
47
III. PRODUSE DIN SILICO-CALCAR
YTONG-SILKA
48
Pereţi prefabricaţi din blocuri de silico-calcar (Ytong-Silka)
50
Zidărie din moloane + beton armat
Tipuri de apareiaje
51
Tipuri de zidării portante din piatră (conform Normativului italian DM 20.11.1987)
In zone seismice, se admit numai zidării din blocuri rectangulare; la clădiri cu max 2
nivele se admit şi zidării din piatră brută listate la max 160 cm.
1
Ramcke, Rolf, Masonry in Architecture, Masonry Construction Manual, Basel/Boston/Berlin, 2001
53
Proiectul trebuie deci să respecte restricţiile care decurg din ţeserea zidăriei, evitând
printr-o corectă dimensionare nevoia de a tăia cărămizi şi de a folosi bucăţi cu dimensiuni
speciale.
module (5 cm). 10 90
125 115
Dimensiunile nominale sunt dimensiunile utilizate în
15 140
comerţ pentru a desemna un anumit sortiment de cărămidă sau
20 190
bloc. Sunt determinate în raport cu sistemul modular, scăzând 25 240
grosimea rostului din dimensiunea modulară. 30 290
Tipuri de apareiaje
In cazul cărămizilor, dimensiunile mici ale elementului de bază fac posibile apareiaje
diferite, rezultând zidării de diverse grosimi şi cu diverse texturi pe faţa expusă.
In regiunile unde cărămida a fost şi este folosită frecvent, s-au utilizat în timp diverse
tipuri de apareiaje, cu diverse moduri de dispunere a cărămizilor în alternanţa din cadrul unui
rând şi în rândurile suprapuse; diversele apareiaje răspund unor cerinţe structurale şi/sau
estetice diverse.
54
Zidărie de 1/2 cărămidă
stretcher bond
Zidărie de o cărămidă
header bond
flamish bond
55
monk bond
56
english cross bond
dutch bond
57
In cazul elementelor de dimensiuni mai mari – blocurile ceramice sau din beton –
diferenţierile între apareiaje sunt minore, întrucât în general blocul ocupă toată grosimea zidului.
Pentru decalarea rosturilor pe verticală se folosesc local elementele de dimensiuni mai mici
obţinute prin tăiere sau elemente speciale (jumătăţi de blocuri).
Determinarea cotelor A, B, C
pentru J = grosimea rostului = 5 mm
A (exterior-exterior) = (n x M) – J = (n x M) – 0.5 cm
B (interior-interior) = (n x M) + J = (n x M) + 0.5 cm
C (exterior-interior) = (n x M)
58
Inălţimea zidăriilor din blocuri trebuie să fie un
multiplu întreg al înălţimii modulare a blocului
(înălţimea nominală a blocului + grosimea rostului
orizontal)
Coordonarea modulară
Este un mijloc de a defini dimensiunile spaţiilor arhitecturale şi ale elementelor din care
ele sunt realizate, astfel încât să fie posibilă corelarea dimensională între componente produse
independent. Are ca efect creşterea eficienţei în proiectarea şi execuţia construcţiilor, şi
1
facilitează întreţinerea.
In general, coordonarea modulară are la bază un sistem de axe şi plane de coordonare,
bazat pe anumite ‘măsuri’ repetabile şi cumulabile - respectiv un modul (M).
Conceptul de “modulare” este foarte vechi. Folosirea modulelor (bazate pe măsuri
antropomorfice) ca instrumente de compoziţie şi coordonare dimensională se întâlneşte încă din
arhitectura clasică greco-romană.
Fără a neglija valabilitatea demonstrată a modulului ca instrument de dimensionare şi
compoziţie, conceptul modern de coordonare modulară este legat întâi de toate de
industrializarea proceselor constructive.
In arhitectura modernă, istoria coordonării modulare începe în 1936, când Albert
Farwell Bemis propune un modul (M = 4 inci) pentru construcţiile de serie.
In perioada primului război mondial şi anii imediat următori, s-au formulat mai multe
propuneri privind valoarea modulului:
1. In Germania – Ernst Neufert propune modulul 1/8 m = 12.5 cm – baza “sistemului
octametric”.
1
"Greater productive capacity in the construction industry to meet the demands of an expanding
population must be provided by increases in efficiency in the processes and techniques of designing and
building. An ultimate objective is the development of a system of construction in which all materials,
components, products and equipment fit together simply and easily with minimum alterations required on
the job.“ (Modular Practice, 1962, John Wiley & Sons)
59
2. In Franţa – Jean Pierre Paquet propune modulul de 10 cm (aproximând valoarea de
4 inci a lui Bemis)
3. In Suedia – Lennart Bergwall ajunge la aceeaşi propunere ca şi Paquet - modulul de
10 cm (cca 4 inci).
Dar abia în 1953 “European Productivity Agency” (organism tehnic al OEEC) lansează
un studiu sistematic privind coordonarea modulară (Proiectul EPA 174), la care au participat
reprezentanţi ai 11 ţări vest-europene.
In prezent, valoarea standardizată pe plan internaţional a modulului de bază (adoptată
în 1955 prin Convenţia de la Munchen, în urma studiului amintit) este
M = 10 cm.
Valorile multimodulelor standardizate pe plan internaţional pentru coordonarea
dimensiunilor în plan orizontal sunt:
3 M, 6 M, 12 M, 30 M, 60 M respectiv 30 cm, 60 cm, 1.20 m, 3.00 m, 6.00 m.
Proiectarea modulară
Se referă la sisteme de proiectare bazate pe reţele modulare care fac posibilă folosirea
şi integrarea unor componente standardizate, produse industrial.
Modularea simplifică proiectarea, execuţia, dar şi întreţinerea construcţiilor
(componentele cu dimensiuni modulare putând fi uşor înlocuite).
In general, pentru a realiza economii de costuri, se recomandă folosirea unui număr
minim de dimensiuni preferate.
Proiectarea modulară este obligatorie în cazul construcţiilor prefabricate.
60
ELEMENTE CONSTRUCTIVE DIN ZIDĂRIE
PERETE NEPORTANT
(NESTRUCTURAL)
PERETE DE INCHIDERE
SUB NIVELULTERENULUI
SCARĂ
1
Conform Normativului CR6-2006.
61
I. Pereţi din zidărie nearmată
62
I.C_Zidărie dublă cu spaţiu intermediar
(Eurocode 6)
g. Cu miez din mortar sau beton h. Cu spaţiu de aer sau umplutură din material
(min.50 mm) + agrafe metalice de termoizolant; pereţii pot fi asociaţi cu armături
asociere a paramentelor orizontale înglobate în mortarul din rosturi
Variante:
- Ambii pereţi sunt portanţi
- Unul din pereţi este portant, celălalt autoportant
(min.70 mm) cu rol de parament
Sunt zidării cu pereţii paraleli între care conexiunile sunt realizate cu elemente de
zidărie dispuse transversal. Prezintă risc de ruptură prin mecanisme locale de cedare,
la nivelul elementelor de legătură.
Tradiţional folosite în nordul Europei şi SUA (unele tipologii au fost folosite şi în
România interbelică – ex. zidăria „americană”, fig.i), în prezent NU sunt considerate
zidării portante de către Eurocode 6.
63
k. Conexiuni din elemente de zidărie l. Pereţi cu grosime redusă, la distanţă
transversale la câteva asize; de relativ mare, asociaţi cu zidării
regulă unul din pereţi este portant. transversale (‘contraforţi’)
Sistemul permite realizarea unor zidării
portante cu înălţimi foarte mari, pereţii fiind
asociaţi sus şi jos cu centuri de b.a.
64
Zidăriille armate s-au răspândit cu precădere în ţările confruntate cu probleme seismice,
ceea ce impune restricţii importante pentru utilizarea zidăriilor simple, nearmate. In
continuare sunt prezentate tipurile de zidării armate utilizate în prezent.
II.A_Zidăria confinată
65
II.C_Alte tipuri de zidării armate
(Eurocode 6)
Zidărie cu armătură orizontală difuză, dispusă în elemente tip U apte să formeze centuri
continui din b.a
66
Zidărie cu armătură verticală difuză în blocuri cu goluri, dispusă la interax redus
(corespunzător dimensiunii blocului)
Zidărie cu armătură difuză în goluri create prin modul de ţesere a cărămizilor şi umplute
cu beton
67
III. Pereţi din zidărie precomprimată
(Eurocode 6)
Zidăria precomprimată este o zidărie
căreia i-au fost induse în mod deliberat eforturi de
compresiune prin intermediul cablurilor înglobate şi
tensionate; aceste eforturi de compresiune
anulează eforturile de întindere ce pot apărea în
utilizare.
68
Stâlpi din zidărie simplă
69
ZIDURI DE SPRIJIN
Probleme specifice:
- preluarea împingerilor pământului
- colectarea apelor meteorice din pământ
Pot fi realizate din:
- zidărie simplă – cu grosime variabilă (a, b)
- zidărie armată (c)
70
Zid de sprijin din blocuri de beton cu montaj uscat (AB Retaining Walls)
71
PEREŢI LIBERI AUTOPORTANŢI
72
PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR DIN ZIDĂRIE
1
Conform CR6-200 şi P100-1/2006, Cap.8 - Construcţii din zidărie în zone seismice 6.
73
Separarea clădirii în tronsoane (prin rosturi) este necesară dacă:
- forma în plan are neregularităţi care depăşesc limitele admise
- lungimea clădirii depăşeşte 50 m
- terenul pe care este amplasată clădirea
prezintă neregularităţi (de stratificaţie,
de consistenţă, umpluturi locale etc).
74
Se admite suprimarea locală a unui perete structural, cu condiţia suprimării lui şi la
nivelele superioare.
b) Structuri cu pereţi rari (sistem celular)
Pereţii structurali se dispun, de regulă, la limita între unităţile funcţionale (ex. între
apartamente).
Numărul de nivele
Se limitează funcţie de:
- zona seismică
- regularitatea structurii
- densitatea pereţilor structurali
- tipul zidăriei (ZNA, ZC, ZC+AR, ZIA)
- materialele de zidărie
- importanţa (funcţiunea) clădirii
75
- reducerea lungimii unui perete faţă de nivelul inferior max. 20%
- reducerea ariilor nete totale de zidărie la nivelurile superioare (pentru
clădirile cu n≥3) max. 20% din aria zidăriei de la parter
- aria planşeelor trebuie să fie constantă la toate nivelurile clădirii; se acceptă
reduceri de arie de cca 10-15% la nivelele superioare, cu condiţia ca traseul de
scurgere a încărcărilor către NU!
fundaţii să nu fie întrerupt.
- fără niveluri ‘slabe’ (cu rigiditate
şi/sau rezistenţă mai mică)
76
CERINŢE CONSTRUCTIVE
1
I.A_Zidării din cărămidă, corpuri ceramice, blocuri din beton
Conform CR6-2006 şi P100-1/2006, în România pot fi utilizate zidării nearmate
monostrat la construcţii cu max. P+2 nivele – funcţie de zona seismică şi materiale – cu
respectarea următoarelor condiţii:
- conformare regulată a clădirii
- pereţi structurali deşi (sistem fagure)
- funcţiuni curente, de mică importanţă
- înălţimea de nivel ≤ 3,00 m
Aceste zidării trebuie să îndeplinească anumite cerinţe constructive.
La nivelul fiecărui planşeu al construcţiei, indiferent de modul de realizare a acestuia
(b.a., lemn) trebuie prevăzute centuri din beton armat.
Inălţimea minimă a centurilor este:
- la pereţii interiori: egală cu grosimea plăcii planşeului
- la pereţii exteriori şi cei de la casa scării: dublul grosimii plăcii planşeului
Lăţimea centurilor este în general egală cu grosimea pereţilor (min. 25 cm); la pereţii
exteriori lăţimea centurii poate fi mai mică decât a peretelui (2/3 din grosimea pereţilor şi min.
25 cm)
Perete zidărie
2h h
Centură b.a.
Centură b.a.
Centură b.a.
1
Conform CR6-2006
77
I.B_Zidării din piatră
Centură b.a.
Centură b.a.
Centură b.a.
78
1
II.A_Zidăria confinată (ZC)
1
Conform CR6-2006
79
Dispunerea centurilor:
- la nivelul fiecărui planşeu indiferent de modul de realizare a acestuia (b.a., lemn)
- şi în poziţie intermediară (între planşee)
- la construcţiile etajate cu pereţi rari (în ‘sistem celular’)
- la construcţiile tip ‘hală’ (cu deschideri 9.00÷15.00m şi înălţimi 6.00÷8.00m)
Centurile sunt continui pe toată lungimea pereţilor şi formează contururi închise.
Continuitatea centurilor poate fi întreruptă - cu măsuri speciale - în dreptul casei scării.
80
Realizarea stâlpişorilor şi centurilor din b.a. – odată cu realizarea zidăriei.
81
1
II.B_Zidăria cu inima armată (ZIA)
Arc fals
Arc
Buiandrug
1
Conform CR6-2006
82
Goluri în arc
Dispunerea cărămizilor
a) dispunere radială
b) dispunere în 2 inele concentrice
c) dispunere într-un singur inel din
elemente speciale în formă de
pană
Tipuri de arce
83
Realizarea arcelor din cărămidă
84
Arhitrave în arc plat
85
Buiandrugi (arhitrave, lintouri)
a) Buiandrug din b.a. b) Buiandrug din b.a. în cofraj ceramic. c) Buiandrug prefabricat din b.a.
precomprimat în cofraj ceramic. d) Buiandrug din b.a. înglobat în zidărie. e) Buiandrug din 2 profile
laminate de oţel + termoizolaţie interpusă. f) Buiandrug din elemente ceramice + armătură în mortar de
ciment. g) Buiandrug din profil metalic îmbrăcat cu elemente ceramice.
86
a) Buiandrugi prefabricaţi din b.a. precomprimat, în cofraj
ceramic
87
Prevederi constructive privind golurile în pereţi structurali din zidărie1
h
L l
≥ 0.6h ≥ 0.5h
ZNA
≥ 1.20m ≥ 1.00m
L l ≥ 0.5h ≥ 0.4h
ZC
≥ 1.00m ≥ 0.80m
1
Conform CR6-2006.
88
ROSTURI DE CONTROL IN PEREŢI DIN ZIDĂRIE
89
Rost de control în zidărie din elemente ceramice
90
DE LA PROIECT LA REALIZAREA CONSTRUCŢIEI
Proiectul de execuţie
Proiectul pentru obţinerea autorizaţiei de construire (PAC) cuprinde: planul de situaţie;
planurile de arhitectură pentru toate nivelurile constructiei; planul de invelitoare; o secţiune
caracteristică; toate faţadele; planul de săpătură; planul de fundaţii; memoriu tehnic (de
arhitectură, rezistenţă, instalaţii). Cu excepţia planului de situaţie, toate piesele desenate sunt
redactate la sc.1/50, respectând convenţiile de reprezentare pentru execuţie.
91
Pregătirea terenului de amplasament
După operaţiunile de curăţare şi defrişare, terenul de amplasament rezultă denivelat; în
continuare este necesar să fie adus la o formă cât mai plană care să permită începerea
lucrărilor de trasare şi executare a fundaţiilor. In proiectul de execuţie trebuie precizată cota
terenului sistematizat (CTS) pe care se va face trasarea sistemului modular de axe. Lucrările
care conduc la realizarea platformei
orizontale pe care se aşează
construcţia sunt lucrări de săpătură
(debleu) şi/sau de umplutură de
pământ (rambleu). Aceste lucrări se
numesc lucrări de sistematizare
verticală a terenului de amplasament;
platforma astfel obţinută se numeşte
platforma terenului sistematizat.
92
Realizarea săpăturii generale
93
Trasarea construcţiei
Trasarea este prima etapă a lucrărilor pregătitoare pentru realizarea fundaţiilor.
Prin trasarea constructiei se întelege, în principal, trasarea sistemului modular de axe,
format din axe transversale (notate în general cu cifre - 1, 2, 3 etc) şi axe longitudinale (notate
în general cu litere mari - A, B, C etc).
De regulă cel care execută operaţiunea de trasare este topograful autorizat; folosindu-
se de aparate speciale (aparatura topografică), el transpune în teren elementele de geometrie
din proiect, pe baza planului de trasare întocmit de proiectant.
94
Teodolit: instrument optic pentru măsurarea
unghiurilor orizontale şi verticale, alcătuit
dintr-o lunetă care se poate roti în faţa unui
cadran împărţit în grade, folosit în lucrările de
geodezie şi topografie.
95
Materializarea punctelor caracteristice determinate se face cu ţăruşi de lemn sau picheţi
metalici. La construcţiile importante se folosesc borne din beton; ele au la partea superioară o
plăcuţă metalică cu o cruce imprimată care marchează punctul considerat.
Trasarea axelor se poate face cu balize locale sau cu un profil continuu, pe tot conturul
viitoarei construcţii.
96
97
După trasarea axelor, se încep lucrările de fundaţii, respectiv săpăturile pe axele de
referinţă. Pe axul B din imaginea anterioară este exemplificată trasarea şanţului continuu cu
lăţimea stabilită prin proiect. Marginile săpăturii se marchează cu dulapi fixaţi cu ţăruşi.
Sprijiniri orizontale
─ Sprijiniri orizontale, cu şpraiţuri orizontale
Sprijiniri verticale
Sunt necesare în terenuri cu coeziune slabă şi unde există riscul unor infiltraţii de apă.
şpraiţ
pop pop
longrină longrină
Căptuşeală din scânduri verticale încastrate în pământ. Necesită longrine (în general
din bile Ø 18 cm) şi popi verticali care să prevină deplasarea pe verticală a longrinelor şi
şpraiţurilor.
99
Căptuşeală discontinuă din Căptuşeală continuă din
scânduri verticale scânduri verticale
100
TIPURI DE CONSTRUCŢII DIN ZIDĂRIE
Evoluţia arhitecturii din zidărie a fost marcată în timp de diverse încercări de a ieşi din
tiparele consacrate de tradiţie. Astfel, dincolo de tradiţionala construcţie din „celule” delimitate
de pereţi portanţi, în a doua jumătate a secolului XIX şi mai ales pe parcursul secolului XX s-au
1
conturat mai multe tipuri de construcţii din zidărie ; chiar dacă aria de utilizare a unora din
respectivele tipuri a fost şi este limitată, sau respectivele construcţii au avut doar un caracter de
experiment unic, aceste categorii tipologice sunt interesante prin modul inedit de a utiliza zidăria
în contextul unor concepţii arhitecturale particulare.
101
însăşi logica constructivă, clădirile evidenţiază o remarcabilă claritate în organizarea internă, ca
şi în aspectul general. O dovadă în acest sens sunt construcţiile compacte ale anilor ’20-’30 –
îndeosebi locuinţe – între care pot fi găsite multe exemple de o remarcabilă calitate
arhitecturală.
3 2
P 1
Adolf Loos, Casa Möller, Viena, Austria,
1928
102
J.J.P. Oud, Weissenhofsiedlung, Stuttgart, 1927
103
S P 1 2
104
Caracteristici şi criterii de alcătuire (ce limitează domeniul de utilizare):
- lăţimi ale încăperilor şi clădirilor limitate la deschideri impuse de materiale,
economicitate etc (ex. planşee pe o direcţie)
- compartimentări portante, deci grele – cu bune calităţi de izolare acustică
(“ecranare” spre vecini)
- pereţi exteriori fără restricţii costructive, maximum de lumină posibilă
- planuri adânci şi raport favorabil închideri / volum încălzit.
Din punct de vedere constructiv, sistemul presupune o succesiune de pereţi portanţi
transversali faţă de axa lungă a construcţiei. Dar nevoia de stabilitate în direcţie longitudinală
face ca numeroase normative naţionale să impună prezenţa unor pereţi longitudinali. Ca atare,
sistemul din cutii înşiruite are o utilizare limitată (acolo unde normele permit) sau este folosit în
asociere cu alte tipuri constructive.
105
Construcţia cu pereţi izolaţi
In contrast cu acumularea de „celule” sau înşiruirea de „cutii” paralele, acest tip de
construcţie evidenţiază o poziţionare liberă a pereţilor portanţi sub structura orizontală. Intrucât
aceşti pereţi portanţi nu înconjoară complet spaţiile (nu formează “celule” închise) se creează
spaţii delimitate parţial de zidării şi parţial de elemente nestructurale (ex. compartimentări din
sticlă); Construcţia se caracterizează prin deschidere şi interconectare spaţială fluidă (imposibile
la construcţiile din “cutii înşiruite” şi mai ales la cele din “celule”); spaţiul este continuu, „curge”
în interiorul clădirii şi trece dincolo de limitele ei materiale, prelungindu-se în exterior.
Proiectul lui Mies van der Rohe pentru o casă la ţară din zidărie de cărămidă (1923)
este un exemplu semnificativ. Pereţii devin elemente de compoziţie şi, prin prelungirea lor în
exterior, leagă clădirea de
contextul său. In locul golurilor
decupate (tipice pentru sistemul
din “celule”), porţiuni întregi de
pereţi lipsesc pentru a crea
deschideri ample.
106
liberă a pereţilor conduce la eforturi locale mari (la capetele pereţilor sau în anumite puncte
unde trebuie preluate încărcări concentrate din elementele orizontale); ca atare, realizarea unor
construcţii de acest fel din zidărie omogenă este posibilă numai în condiţii speciale (variind
grosimea pereţilor şi stâlpilor).
Cu toate acestea, dorinţa de a putea concepe clădirile nu ca sume de entităţi
“autonome”, ci mai curând ca succesiune de spaţii şi legături interior-exterior, a generat în
perioada de început a arhitecturii moderne construcţii de zidărie remarcabile din această
categorie. Catalizatorul acestei direcţii a fost Frank Lloyd Wright, care, cu “casele preeriei”, a
stabilit un veritabil “standard”: spaţiile interioare, joase şi ample, se interpătrund, iar terasele şi
grădinile se contopesc.
107
Construcţia cu schelet
In 1836, arhitectul Karl Friedrich Schinkel a realizat la Berlin construcţia Academiei de
Arhitectură (azi dispărută) având un sistem constructiv de tip schelet format din stâlpi şi bolţi
plate de zidărie (fără pereţi portanţi!). Clădirea se baza pe o tramă de 5.50 x 5.50 m; în nodurile
reţelei se aflau stâlpi din zidărie pe care descărcau bolţile. Ansamblul construcţiei era rigidizat
cu tiranţi din fier forjat şi arce din zidărie pe două direcţii, legând stâlpii. Planurile clădirii
evidenţiază felul în care reţeaua de stâlpi a influenţat partiul.
Faţă de construcţiile moderne cu schelet – bazate pe materiale rezistente la întindere
din încovoiere – posibilităţile elementelor de zidărie sunt extrem de limitate. Schinkel a reuşit
totuşi să exploateze la maximum cărămida ceramică tradiţională, atingând o incredibilă claritate
şi unitate din punct de vedere arhitectural şi tehnologic.
Dar, în condiţiile unui teren de fundare slab, conformarea construcţiei (stâlpii diferit
încărcaţi) a condus la apariţia unor tasări locale importante şi avarieri grave care în anii ’60 au
determinat demolarea construcţiei.
Brevete de invenţie de la
sfârşitul secolului XIX privind
utilizarea b.a. în construcţii
(după Paul Christophe, Le
Béton Armé, 1902)
1
François Hennebique, inginer francez, 1842 – 1921.
109
G. Mattè-Trucco, Uzinele FIAT,
Lingotto-Torino, 1916 – 1926
Schelet de beton în sistem
Hennebique
1
Robert Maillart, inginer şi antreprenor elveţian, 1872 – 1940.
110
In SUA, dezvoltarea sistemelor constructive cu schelet din beton armat capătă o
relevanţă majoră în domeniul fabricilor, procesul fiind favorizat de industria automobilistică în
1
curs de afirmare. In 1884 Ernest L. Ransome a berevetat propriul sistem constructiv, foarte
asemănător cu cel al lui Hennebique, folosind armături răsucite; acest sistem constituie
paradigma construcţiilor cu schelet americane de la începutul secolului XX şi, în particular, a
„fabricilor transparente”
adoptate ca model de
arhitectura modernă.
Tot sistemul constructiv brevetat de Ernest L. Ransome (ce foloseşte ca armături bare
răsucite din oţel) este utilizat la construcţia primului zgârie-nori cu schelet din beton armat.
1
Ernest Leslie Ransome (1852–1917), inginer şi arhitect de origine britanică, stabilit în SUA.
111
Afirmarea betonului armat în arhitectura modernă
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, betonul deschide în arhitectură o
nouă epocă, pe de o parte datorită scheletului din stâlpi şi grinzi de b.a. (ca alternativă la cel din
oţel), pe de altă parte prin valorificarea caracterului său fluid.
La Biserica Notre Dame du Raincy (proiectată tot de Auguste Perret), stâlpul devine
coloană cilindrică zveltă din beton aparent şi se desparte categoric de închideri; acestea din
urmă devin o epidermă subţire, transparentă.
Auguste Perret,
Biserica Notre Dame
du Raincy, 1922
112
Proiectându-şi propria casă, François Hennebique, inventatorul nodului stâlp-grindă ce
stă la baza scheletului din beton armat, face în fapt o demonstraţie privind potenţialul noului
sistem constructiv în arhitectura civilă.
113
1
In 1913 Walter Gropius publica un articol privind evoluţia arhitecturii industriale, ce a
avut un impact considerabil asupra arhitecturii europene interbelice; în articolul respectiv el
recomanda – ca model de urmat – arhitectura industrială americană de la începutul secolului
XX, unde scheletul de beton se asocia cu faţada de sticlă. Imediat după război, Le Corbusier
reia această teorie care propune “fabricile transparente” şi silozurile cu geometrii pure ca
modele ale noii arhitecturi. Astfel, betonul armat – asociat până atunci cu construcţiile
‘inginereşti’ – este ridicat de teoreticienii dintre războaie la rangul de precursor al noilor forme
arhitecturale. Arhitectura ‘viitorului’ necesita noi materiale, iar betonul armat asociat cu sticla
este consacrat ca o garanţie a modernităţii; caracteristicile lui – plasticitatea, omogenitatea,
rezistenţa – se potrivesc cvasi-tuturor mişcărilor de avangardă, de la expresionism, la noul
obiectivism.
1
“Die Entwicklung moderner Industriebaukunst”, în Jahrbuch des Deutschen Werkbundes, 1913.
114
Sintetizând din punct de vedere arhitectural experienţa şi realizările acumulate timp de
peste 25 de ani în domeniul ingineriei şi tehnologiei construcţiilor, cele „5 puncte” formulate de
1
Le Corbusier ca definitorii pentru arhitectura modernă sunt consecinţa teoretică a afirmării
scheletului în arhitectură:
1. parterul liber
2. acoperişul-terasă
3. planul liber
4. fereastra orizontală
5. faţada liberă
Cele „5 puncte” sunt perfect ilustrate de Vila Savoye.
Le Corbusier,
Vila Savoye, Poissy, 1929-1931
1
Le Corbusier et Pierre Jeanneret: Les 5 points d'une architecture nouvelle , Almanach de l'Architecture
moderne, Paris 1926.
115
Fluiditatea betonului
Continuitatea materialului turnat deschide o altă direcţie de căutare şi inovare în
arhitectură. Pe de o parte, peretele turnat conduce la o reconsiderare a modului în care spaţiile
arhitecturale sunt generate prin intermediul celulelor delimitate de pereţi; din acest punct de
vedere, betonului armat a inspirat o arhitectură care, spre deosebire de construcţiile tradiţionale
cu pereţi portanţi, proiectează celulele deschizându-le.
Peretele turnat.
Le Corbusier, Casa Citrohan, 1922.
Spaţiu delimitat de doi pereţi paraleli,
articulat liber pe două nivele şi deschis
la capete.
Spaţiul creat de pereţii din b.a. a generat în timp tipologii constructive repetitive, formate
din celule alăturate. Construcţiile tipizate din prefabricate – unde peretele portant de b.a
prefabricat devine un mod de a simplifica execuţia – rămân, în diverse părţi ale lumii, o marcă a
monotoniei periferiilor urbane ale anilor ’60-’70; dar în acest caz eroarea poate fi pusă pe
1
seama asocierii nefericite dintre ideea funcţionalistă şi cea a costului scăzut.
Pe de altă parte, caracterul „fluid” al betonului a fost valorificat din plin în domeniul
structurilor de acoperire. O serie de experimente şi inovaţii din prima jumătate a secolului XX au
demonstrat că structura de acoperire din beton
armat poate fi o alternativă viabilă la structura
cu grinzi din oţel. Economia de material,
corespondenţa între spaţiul interior şi volumul
exterior, dar mai ales marea libertate formală,
au făcut ca structurile de acoperire din beton
armat să devină soluţia constructivă curentă
pentru spaţiul monumental modern.
Cimentul armat Cottancin (1890)
foloseşte plăci subţiri din ciment armat, cu
dozaj mare şi fără pietriş, rigidizate cu nervuri
din acelaşi material.
1
Tadao Ando, Learning from the Modern Movement, 1989.
116
La începutul secolului XX, betonul armat este adoptat rapid în domeniul construcţiilor
utilitare de mari deschideri – marile spaţii paradigmatice ale epocii industriale: gări, pieţe,
expoziţii etc – unde concurează cu succes metalul, având avantajul unei mai bune rezisenţe la
foc.
117
1
In perioada 1915 - 1929 Eugène Freyssinet realizează numeroase acoperişe de mare
deschidere din beton armat pentru hangare şi fabrici, unde experimentează configuraţii
arhitectural-structurale ce vor fi
ulterior utilizate în toată lumea,
dar şi inovaţii în tehnologia
turnării betonului: cofrajele
glisante.
E. Freyssinet, hangare
pentru dirijabile la Orly,
1916-1921.
2
Intuiţia statică şi experimentul constructiv i-au permis lui Pier Luigi Nervi să creeze
structuri de acoperire complexe, cu suprafeţe cutate sau ondulate, care i-au adus renumele.
Deopotrivă proiectant şi constructor, Nervi concepe odată cu forma şi modul în care ea va fi
construită.
Ferocimentul inventat de Nervi (şi
brevetat în 1943) este un material omogen,
izotrop, elastic şi uşor, rezistent atât la
compresiune cât şi la întindere. El este
compus din mai multe straturi de reţea din
fire de oţel înglobate în ciment şi permite
realizarea de suprafeţe subţiri cu formă
complexă fără cofraj. In perioada anilor ’30–
’60 Pier Luigi Nervi pune la punct şi aplică
„Sistemul Nervi”, reprezentând un mod
inedit de a concepe şi realiza structuri din
beton armat, eficient, rapid şi economic.
Sistemul se bazează pe două „invenţii”:
prefabricarea structurală şi ferocimentul din
care sunt realizate cofraje pierdute.
1
Inginer francez (1879 – 1962).
2
Inginer italian (1891 – 1979).
118
Cojile subţiri din beton armat sunt structuri de acoperire a căror rezistenţă decurge din
1
formă şi nu din masivitate, inspirate de caracterul „fluid” al betonului. Eduardo Torroja şi Felix
2
Candela , sunt consideraţi pionierii domeniului, cel de al doilea fiind supranumit "The Shell
Builder“.
1
Eduardo Torroja y Miret (1899-1961), inginer spaniol.
2
Félix Candela Outeriño (1910-1997), arhitect spaniol.
119
Justo García Rubio,
Staţie de autobuz,
Cáceres, 1998 – 2003
120
ESTETICA BETONULUI ARMAT
«Betonul armat este cea mai frumoasă tehnică pe care omenirea a reuşit să o inventeze până
acum. Posibilitatea de a modela piatra, de a-i da orice formă, de a o face superioară pietrei naturale prin
1
capacitatea de a rezista la întindere are, în sine, ceva magic».
Formă şi structură
In prima jumătate a secolului XX, betonul armat a stat în centrul atenţiei inginerilor şi
arhitecţilor deschişi către inovare; în acest nou material şi în libertatea „fanteziei constructive”
pe care el o permite, a fost identificat un instrument esenţial al înnoirii în arhitectură.
In acelaşi timp proiectarea structurilor din beton armat beneficia de raţionalitatea ştiinţei
construcţilor şi rigoarea calculului, pentru a „fundamenta” frumuseţea ca „triumf al tehnicii” şi ca
expresie a legilor naturale ale comportamentului static.
De la origini şi până în prezent, în arhitectura betonului armat structura portantă nu este
disimulată, din contra, este evidenţiată, atribuindu-i-se rolul de suport al valorilor estetice. De la
Perret, la Nervi şi până la Calatrava, arhitectura betonului armat se caracterizează printr-o
concepţie formală înţeleasă ca manifestare vizibilă a adevărului static, în numele principiului
unităţii între structură şi formă; ea se bazează pe înţelegerea şi interpretarea legilor naturii în
actul constructiv şi pe adaptarea proiectului la caracteristicile materialului.
Referindu-se la beton, Calatrava face analogia construcţie-organism viu, evidenţiind un
paradox şi un adevăr constructiv deopotrivă. «Acestui material greu şi masiv prin natura sa,
arhitectura şi sculptura îi permit uşurarea, îi permit să se ridice, să zboare, să se menţină
2
suspendat în aer» spune el şi adaugă: «betonul permite orice volum, orice curbă»
«Ca material de construcţie, betonul poate crea o legătură între tehnologia realizării
construcţiilor şi formele perfecte ale naturii. Elementele pun în evidenţă un aspect esenţial dar
1
P. L. Nervi, Savoir construire, 1965, trad. Éditions du Linteau, 1997
2
Interviu cu S. Calatrava, T&A, august-septembrie 1995
121
mai curând neglijat al betonului şi anume capacitatea sa de a fi modelat. In spaniolă beton se
1
spune 'hormigon' – ceea ce înseamnă “modelabil”.»
Expresivitatea materialului
Odată ce betonul a fost adoptat de arhitecţii secolului XX, ideea valorificării calităţilor
estetice ale suprafeţei de beton nu a întârziat să apară. Un prim exemplu datează din 1906 şi i
se datorează lui Frank Loyd Wright care, la First Unity Temple (Oak Park, Illinois),
experimentează posibilităţile expresive oferite de tehnologia betonului aparent.
In anii ’30, Nervi utilizează şi el betonul aparent la Stadionul de la Florenţa (1930-1932)
şi la hangarele de avioane.
Dar abia după al doilea război mondial cunoştinţele tehnice permit un control
satisfăcător asupra proiectării şi execuţiei suprafeţelor de beton aparent.
Calitatea suprafeţei de beton caracterizează clădirea în ansamblu, fiind integrată
limbajului arhitectural ce poate fi foarte diferit de la caz la caz. In timp, diverse stiluri şi-au
asumat expresivitatea suprafaţei de beton, de la constructivism, raţionalism şi expresionism,
până la postmodernism şi deconstructivism.
In anii ’50 betonul aparent este adoptat rapid în arhitectura „brutalistă”, ca manifest
contra „arhitecturii populare” din cărămidă, larg utilizată la reconstrucţia de după război.
Betonul aparent predomină în arhitectura lui Le Corbusier de după al doilea război
mondial. La mănăstirea La Tourette (Eveux-sur-Arbresle, lângă Lyon, Franţa, 1957-1960) Le
Corbusier utilizează o largă gamă de ipostaze
ale cimentului şi betonului: de la cimentul
aplicat ca tencuială pe zidărie, la betonul
aparent al structurii portante, betonul vopsit în
culori vii şi panourile prefabricate de parapet
cu pietre naturale mărunte încastrate în masa
de ciment.
In a doua jumătate a secolului XX,
suprafaţa de beton aparent este integrată unor
limbaje arhitecturale foarte diferite, de către
diverşi arhitecţi precum Louis Kahn, Marcel
Breuer, Joseph Lluis Sert, I.M.Pei, Carlo
Scarpa, Mario Botta, Luigi Snozzi etc
1
Santiago Calatrava, Engineering Architecture, Birkhäuser Verlag, Basel-Boston-Berlin, 1990
122
In arhitectura japoneză modernă şi contemporană, betonul aparent este o prezenţă constantă,
de la Kenzo Tange la Tadao Ando şi Toyo Ito.
Tadao Ando,
The Church of
the Light,
Osaka, Japonia,
1989
Toyo Ito,
Tod's
Omotesando,
Tokyo, 2004
La începutul secolului XXI suprafaţa de beton este din nou adusă în atenţie fiind
revalorizată din punct de vedere estetic în cadrul lucrărilor unor arhitecţi celebri precum Enric
Miralles, Zaha Hadid, Moshe Safdie, Daniel Libeskind, Peter Eisenmann, Rem Koolhas,
Santiago Calatrava etc
123
Zaha Hadid, Phaeno Science Center, Wolfsburg, Germania, 2005
124
STRUCTURI CURENTE DIN BETON ARMAT
Structuri în cadre
Eficienţa structurilor în cadre din b.a. este condiţionată de solidaritatea între stâlpi şi
grinzi, asigurată de nodul de cadru rigid.
Intr-un cadru din beton armat, părţile (grinzi şi stâlpi) lucrează în mod solidar, motiv
pentru care încărcările se distribuie tuturor elementelor – spre deosebire de structurile
discontinui cu stâlpi şi grinzi (sisteme trilitice, cu grinzi simplu rezemate pe stâlpi).
125
H grindă = 1/8 – 1/10 L
Aaf x 1t/mp x n
H grindă A stâlp ≥
A A Rb / 4
unde
Secţiune A-A Aaf = aria aferentă stâlpului
n = numărul de etaje
Rb = marca betonului
126
Structuri cu pereţi portanţi (diafragme)
A A
Secţiune A-A
Det.1
t ≥ 14 cm; min 1/20 din h etaj
a ≥ 20 cm
a
Detaliul 1
127
Construcţie cu diafragme de beton armat în sistem celular, cu pereţi de faţadă portanţi
128
Structuri mixte
129
diafragmă
dală groasă
grindă
de faţadă
stâlp
130
PLANŞEE
LA CONSTRUCŢII DIN ZIDĂRIE ŞI BETON ARMAT
Până la sfârşitul secolului XIX planşeele din lemn au reprezentat soluţia curentă, fiind
utilizate în asociere cu zidăriile care, la rândul lor, reprezentau tehnica obişnuită de realizare a
construcţiilor. In prezent, ele continuă să fie utilizate la construcţii de zidărie de mică importanţă.
In România, utilizarea planşeelor din lemn – considerate „cu rigiditate nesemnificativă în plan
orizontal” de normativul CR6-2006 – este permisă numai în condiţii speciale (stabilite de
normativul P100-1/2006) şi anume: pentru clădiri cu puţine niveluri (max. 3 niveluri), din clasele
de importanţă inferioare şi amplasate în zone cu acceleraţie seismică slabă.
131
Rezemarea grinzilor de lemn pe zidărie (det. B – variante)
a) Incastrare în zidărie (cu măsuri de protecţie hidrofugă!); b) Decroş în zid; lungime de rezemare cca 15
cm; eventual pe tălpi de lemn; c) Consolă din zidărie; d) Consolă din piatră; e) Grindă în lungul zidului sau
longrină de rezemare.
a) Cu cep şi scobitură;
b) Cu chertare la jumătate-lemn;
c) Cu sabot metalic;
d) Cu piesă metalică ascunsă;
e) Pe longrină fixată cu cuie de grinda principală;
f) Cu şurub de strângere.
Rigidizarea planşeelor din lemn cu scânduri în două straturi, dispuse pe direcţii rotite la
0
90 şi fixate cu cuie.
133
Izolarea acustică între nivele
a) Cu plafon suspendat (45 dB); b) Cu pardoseală flotantă (45 dB); c) Cu plafon suspendat (45 dB); d) Cu
pardoseală flotantă pe plăci de beton (50 dB); e) Cu pardoseală flotantă şi plafon suspendat (50 dB); f) Cu
şapă ciment şi plafon între grinzi (50 dB); g) Cu şapă ciment şi plafon suspendat (50 dB); h) Cu şapă
ciment şi plafon suspendat (50 dB); i) Cu dale de beton şi plafon între grinzi (50 dB); j) Cu dale de beton şi
plafon suspendat (55 dB); k) Cu dale de beton şi plafon suspendat (55 dB); l) Alcătuire istorică, cu moloz
(55 dB).
1 – Grindă lemn; 2 – Şapă ciment; 3 – Izolaţie (material elastic cu densitate mare); 4 – Plăci
din derivate de lemn; 5 – Gol; 6 – Vată minerală; 7 – Plăci beton; 8 – Scânduri sau plăci
gips-carton; 9 – Şipci
134
PLANŞEE DIN BETON ARMAT ŞI MIXTE
Planşeele din beton armat şi cele mixte (beton armat + elemente înglobate din alte
materiale) reprezintă soluţia curentă de realizare a structurilor orizontale, atât la clădirile cu
structură din beton armat cât şi la cele realizate din zidărie portantă.
Planşeele pot rezema pe pereţi portanţi (din zidărie sau din beton armat) sau pe stâlpi
din beton armat; în acest ultim caz, rezemarea se face prin intermediul grinzilor de cadru, direct
pe stâlp (în cazul structurilor cu „dale groase”) sau prin intermediul unor capiteluri („planşee
ciupercă”)
135
Planşee din beton armat monolit
L1 L1
H
H = 1/8 – 1/10 L
L2 L2
b/H = 1/2 - 2/3
Modul de 5 cm! Incărcări obişnuite; L max. 5 – 6 m
L1/L2 ≤ 2
h placă = p/180
L2 HGS = 1/15 L2
L1/L2 > 2
136
Planşeu cu grinzi principale şi secundare, la o structură în cadre de b.a.
Plan de cofraj
Grindă principală
Nervură
L1
70 - 1.50
Perete portant
L2 Hn = 1/15 L2
137
L1/L2 > 2
Planşee cu nervuri dese bidirecţionale: planşee casetate
1.5 – 3.0
L1/L2 ≤ 1.5 L2 min 70 cm
L1
L1
138
Planşee tip „ciupercă”
Dale groase
L1
L2
L1/L2 ≤ 2
139
Dale groase – procedee de reducere a greutăţii
Cu grosime redusă în
zona centrală
≥L/4
Cu tuburi înglobate
≥L/8
Suprabetonare
140
Planşeu cu predală şi elemente de polistiren înglobate
60 cm
4
h
141
Planşee ceramice
(Wienerberger – Porotherm)
142
143
Planşee din fâşii ceramice preasamblate
Intre fâşii se dispun armături; planşeul este completat cu o suprabetonare care închide
rosturile între fâşii şi realizează o şapă de asociere la partea superioară (5 – 15 cm) armată cu
reţea de bare.
144
Rezemarea fâşiilor cu goluri pe pereţi din zidărie
145
Prescripţii privind proiectarea planşeelor la construcţii din zidărie1
DA!
NU!
placă b.a.
min.13 cm
centură b.a. centură b.a.
Faţa superioară a planşeelor va avea de regulă aceeaşi cotă de nivel pe toată suprafaţa
construcţiei. In mod excepţional, se acceptă decalări ale
≤ 20 cm
feţei superioare a planşeului mai mici decât înălţimea
curentă a centurilor (≤ 20 cm).
Consolele exterioare (balcoane, copertine) vor fi amplasate la nivelul planşeului curent;
se acceptă o denivelare ≤ 20 cm cu asigurarea continuităţii structurale. Se acceptă console de
b.a. în poziţii intermediare, încastrate în zidărie, cu respectarea următoarelor condiţii:
deschiderea consolei Lc ≤ 3t, unde t = grosimea peretelui (în caz contrar se introduc elemente
de b.a. în perete); accesul oamenilor pe consolă este ocazional (pentru întreţinere); rezemarea
consolei se face pe toată lăţimea ei.
1
Conform Normativului CR6-2006.
146
RELAŢIA CLĂDIRII CU TERENUL
INFRASTRUCTURA
Tipuri de fundaţii
Fundaţiile au rolul de a transmite pământului greutatea construcţiei şi solicitările
rezultate din acţiunile exterioare exercitate asupra sa.
147
Funcţie de încărcări, natura terenului şi adâncimea cotei de fundare, fundaţiile pot avea
una din următoarele alcătuiri constructive:
- bloc din beton simplu (cu sau fără trepte) – cu un domeniu de utilizare limitat
- bloc din beton simplu şi cuzinet din beton armat
- talpă din beton armat
Din punct de vedere al geometriei în plan, fundaţiile pot fi continue sau discontinue.
Pereţii structurali au întotdeauna fundaţii continui care urmează traseul zidurilor
portante. Structurile cu stâlpi pot avea fundaţii discontinui sau fundaţii continui.
148
Dimensionarea fundaţiilor b
Fundaţii discontinue
149
Tălpi excentrice
1 – Perete existent adiacent la limita de proprietate; 2 – Stâlp nou; 3 – Placă;
4 – Rost de tasare; 5 – Placă subsol; 6 – Talpă excentrică; 7 – Eventuală
talpă de legătură pentru rigidizare
Radier cu capiteluri
151
Radier cu grinzi pe două direcţii
1 – Stâlp; 2 – Grindă principală; 3 – Nervuri; 4 – Radier 12-14 cm; 5 – Beton de egalizare
Tipuri de tălpi la
Piloţi cu descărcare Piloţi cu descărcare partea superioară a
pe vârf prin aderenţă piloţilor
152
Fundaţii în trepte la clădiri pe teren în pantă
a ≤ 50 (70) cm
a
≥ 40 cm
a 2
≤
b 3
153
Prescripţii constructive privind infrastructura construcţiilor din zidărie1
≥ 1.50 m
beton simplu beton simplu
CTD
Centură b.a.
CTD
Bloc fundaţie
beton simplu
Pereţi de subsol
De regulă pereţii de subsol se realizează din beton armat şi se dispun axat faţă de
pereţii structurali din parter.
Dacă se execută din beton simplu, la baza peretelui şi la nivelul planşeului peste subsol
se prevăd centuri din b.a.
Grosimea pereţilor se stabileşte prin calcul, funcţie de încărcările verticale, din acţiunea
seismică şi – în cazul pereţilor de pe conturul subsolului – din împingerile pământului.
In cazul clădirilor cu pereţi rari (în sistem ‘celular’), se recomandă sporirea rigidităţii
subsolului prin introducerea unor pereţi suplimentari.
1
Conform Normativului CR6-2006.
154
Plan etaj curent Plan subsol
Planşee de infrastructură
La clădirile fără subsol, placa suport a pardoselii parterului se execută din beton armat
(chiar dacă restul planşeelor sunt din lemn!) şi legată monolit cu soclul clădirii.
La clădirile cu subsol:
- placa planşeului peste subsol va avea cel puţin aceeaşi grosime ca şi plăcile etajelor
supraterane (min.13 cm!)
- placa suport a pardoselii subsolului se va executa din beton armat şi legată de tălpile de
fundaţie, în cazul în care construcţia este amplasată pe un teren de fundare dificil şi/sau
placa susţine pereţi nestructurali din zidărie; se recomandă această soluţie atunci când
construcţia este amplasată în zone cu seismicitate mare (ex. Bucureşti).
ROSTURI
Rosturi de tasare
Privesc fundaţiile şi suprastructura: trebuie să taie complet
construcţia – elementele portante şi neportante – într-un plan vertical.
Fiecare parte de construcţie trebuie să poată „lucra” liber, pe propriile
fundaţii; independenţa este obţinută prin interpunerea unor straturi
continui de material elastic (polistiren, PFL poros bitumat etc)
155
Construcţie cu fundaţii la cote diferite (teren Construcţie pe teren cu structură geologică
bun de fundare la adâncimi diferite) neomogenă: separare în tronsoane funcţie
determinând reacţiuni inegale. de rezistenţele terenului
Rosturi antiseismice
Privesc fundaţiile şi suprastructura (taie complet construcţia – elementele portante şi
neportante – într-un plan vertical). Se prevăd la:
a) clădiri cu forme neregulate în plan şi/sau în elevaţie – unde au rolulul de separa
tronsoane cu caracter cât mai omogen din punct de vedere constructiv care să lucreze
(oscileze) independent la seism;
b) clădiri cu dimensiuni mari în plan – unde au rolul de a diminua efectul nesincron al
mişcării seismice la extremităţile clădirii.
Clădirile tip bară foarte lungi se separă în tronsoane intermediare cu caracteristici
structurale omogene şi tronsoane de capăt în care se concentrează o masă mai mare decat
masele celor intermediare.
Lăţimea rostului antiseismic se stabileşte astfel încât să se evite ciocnirea reciprocă în
timpul seismului (atunci când tronsoanele sunt în “antifază”).
Rosturi de dilatare
Privesc suprastructura (expusă variaţiilor de temperatură). In cazul unor pereţi sau
stâlpi dubli, separaţi printr-un rost de dilatare, talpa de fundaţie este comună (spre deosebire de
rosturile de tasare şi cele antiseismice care taie şi fundaţia).
Se prevăd la distanţe de 30 – 50 m.
In general coincid cu rosturile de tasare şi/sau antiseismice.
1 – rost 2-3 cm; 2 – perete din zidărie; 3 – perete din beton armat
156
PROTECŢIA HIDROFUGĂ ŞI PROTECŢIA TERMICĂ
157
In mod tradiţional, problema protecţiei împotriva umidităţii din ascensiune capilară se
rezolvă în două feluri:
In ambele variante stratul de sub placa suport a pardoselii trebuie ventilat cu aer
exterior pentru a preveni acumularea de umiditate din ascensiune capilară sau condens inversat
(la intradosul plăcii suport).
Prevederea unei termoizolaţii la nivelul pardoselilor peste pământ previne riscul de
condens pe faţa pardoselii şi totodată reduce pierderile de căldură dinspre interiorul încălzit
către pământ; prezenţa termoizolaţiei în alcătuirea pardoselilor pe pământ este actualmente
impusă de normele privind limitarea consumului de energie în exploatarea clădirilor.
Termoizolaţia se poate pune sub sau peste placa suport, ambele variante avânt
avantaje şi dezavantaje ce trebuie cântărite în raport cu cazul concret.
Alcătuirea protecţiilor hidrofuge se stabileşte, de la caz la caz, funcţie de gradul de
umiditate a terenului, funcţiunea adăpostită şi sensibilitatea la apă a finisajelor folosite; în
anumite situaţii poate fi oportună realizarea unei hidroizolaţii orizontale continui pe toată
suprafaţa pardoselii.
158
In cele ce urmează sunt prezentate schematic alcătuiri constructive în care sunt
evidenţiate poziţiile protecţiilor hidrofuge şi variante de poziţionare a termoizolaţiei la nivelul
plăcii suport a pardoselii parterului.
Termoizolaţie XPS
Strat rupere capilaritate
pietriş şi piatră spată 10 -15 cm
159
1
Exemple de rezolvare a relaţiei clădire-teren
1
După: Hugues,T., Greilich, K., Peter, C., Building with large clay blocks, Birkhäuser/Edition Detail,
Münich, 2006 / Ediţia spaniolă DETAIL Praxis, Bloques ceramicos, GG, Barcelona 2008.
160
Protecţia contra u.a.c. cu strat de aer ventilat sub placa suport a pardoselii
161
Clădiri cu subsol
La clădirile cu subsol, problema protecţiei hidrofuge priveşte prevenirea riscului de
infiltraţii de apă din teren prin fundaţii, prin pereţii de închidere, precum şi la nivelul pardoselii pe
pământ. Alcătuirea protecţiilor hidrofuge depinde de gradul de umiditate a terenului şi tipul de
teren (comportarea sa în raport cu apa). In terenuri coezive şi/sau la construcţii pe teren în
pantă este necesar şi un sistem de drenare a apelor.
In ceea ce priveşte protecţia termică, există două situaţii: a) când subsolul adăposteşte
funcţiuni anexe care nu necesită încălzire; b) când subsolul adăposteşte funcţiuni care implică
existenţa unui sistem de încălzire.
+ +
_ +
Termoizolaţie
162
Termoizolaţie
min. 50 cm
Termoizolaţie
Membrană HDPE
(polietilenă de
înaltă densitate)
163
Termoizolaţie
Placă b.a.
Umplutură pamânt
Termoizolaţie
Beton de egalizare
164
Placă b.a.
Termoizolaţie
Umplutură pamânt
Placă b.a.
Termoizolaţie
Beton de egalizare
165
166
1
Exemple de rezolvare a relaţiei clădire-teren
Termoizolaţie
Soclu b.a. turnat
Izolaţie acustică
Termoizolaţie
Tencuială hidrofugă
+ membrană HDPE
Subsol neîncălzit
Placă b.a.
1
După: Hugues,T., Greilich, K., Peter, C., Building with large clay blocks, Birkhäuser/Edition Detail,
Münich, 2006 / Ediţia spaniolă DETAIL Praxis, Bloques ceramicos, GG, Barcelona 2008.
167
Zidărie din blocuri ceramice
Termoizolaţie (polistiren
Subsol încălzit
extrudat, sticlă spongioasă)
fixată cu mortar adeziv
Termoizolaţie
Protecţie termoizolaţie cu
membrană amprentată
HDPE
Radier b.a.
168
Termoizolaţie la tavan, pentru
reducerea efectului de punte termică
Blocuri de beton drenante
Strat impermeabilizant
Geotextil Termoizolaţie
min. 20 cm
Hidroizolaţie elastică
Subsol încălzit
Plăci ondulate HDPE sau plăci
drenante geocompozite
Termoizolaţie
Placi drenante
geocompozite
169
Protecţia contra apelor cu presiune hidrostatică
Probleme de acest fel apar în cazul construcţiilor cu infrastructură situată sub nivelul
maxim al apelor subterane. Hidroizolaţia contra apelor cu presiune hidrostatică trebuie să
formeze un sistem de protecţie unitar – aşa numita „cuvă” – care închide părţille de construcţie
aflate sub nivelul pânzei freatice într-o incintă etanşă continuă; acest sistem de protecţie
hidrofugă trebuie totodată să fie asigurat împotriva efectului mecanic al presiunii apelor, prin
poziţionarea sa sau prin alte mijloace adecvate.
Cuva se ridică până la min 50 cm peste nivelul maxim al apelor subterane (nivelul
superior maxim al zonei de capilaritate continuă).
De regulă, hidroizolaţia contra apelor cu presiune hidrostatică se aplică pe partea
dinspre care acţionează apa, deci la exteriorul construcţiei; în situaţii excepţionale (ex. lucrări de
hidroizolare executate ulterior realizării construcţiei, la interiorul ei) se adoptă rezolvări speciale
care prevăd sisteme de ancorare a peretelui de protecţie.
In cazul hidroizolaţiei aplicate la exteriorul construcţiei, la proiectarea construcţiei
trebuie avute în vedere următoarele:
- fundaţia clădirii trebuie să fie constituită dintr-un radier general, pentru a asigura o
presiune cât mai uniformă asupra hidroizolaţiei orizontale;
- dacă există diferenţe de nivel ale cotei de fundare între porţiuni de construcţie,
trecerea subradierului şi hidroizolaţiei de la o zonă la ala se va face cu o racordare
înclinată;
- dacă porţiuni de construcţie trebuie fundate pe planuri înclinate, atât radierul cât şi
subradierul-suport al hidroizolaţiei se execută în trepte prevăzute cu contrapante.
Exemple de rezolvări
1 – taluz săpătură; 2 – fundul săpăturii; 3 – beton de egalizare peste strat pietriş; 4 – subradier, suport
hidroizolaţie; 5 – hidroizolaţie orizontală + strat protecţie; 6 – hidroizolaţie verticală pe perete de protecţie;
7 – eventuală hidroizolaţie contra infiltraţiilor de apă şi umidităţii terenului; 8 – construcţia interioară de
rezistenţă: radier şi pereţi; 9 – gură de scurgere + colector cu pompă; 10 – curte engleză / ieşire de
emergenţă; 11 – cămaşă de drenare; 12 – nivel pânză freatică.
171
Hidroizolaţie rigidă aplicată la interior
1 – nivel maxim al pânzei freatice; 2 – beton de egalizare peste strat pietriş; 3 – radier din b.a. cu adaosuri
hidrofuge; 4 – puţ ascensor; 5 – traversare a unei conducte; 6 – rost etanşat cu mastic; 7 – hidroizolaţie la
curte engleză; 8 – mortar cu adaosuri hidrofuge.
172
PEREŢI DE INCHIDERE DIN ZIDĂRIE ŞI BETON ARMAT
Din punct de vedere al relaţiei cu structura portantă, pereţii de închidere pot fi:
a) pereţi cu funcţie portantă
- pereţi structurali (care preiau încărcări verticale şi orizontale pe care le transmit
fundaţiilor) – ex. pereţii de închidere ai construcţiilor cu structură din zidărie
portantă; pereţi structurali din b.a. pe conturul clădirilor cu structură din
diafragme de b.a.
- pereţi de rigidizare (nu sunt încărcaţi direct cu forţe verticale, dar contribuie la
rigiditatea laterală a construcţiei) – ex. pereţi de închidere din zidărie la clădiri
cu structuri în cadre de b.a.; pereţi de rigidizare din b.a. pe conturul clădirilor
având structuri cu stâlpi din b.a.
b) pereţi fără funcţie portantă – respectiv pereţi nestructurali (suportă doar propria
greutate şi au numai rol de închidere; trebuie să poată transmite acţiuni orizontale
perpendiculare pe planul lor – de ex. din vânt – către structura portantă) – ex. pereţi
de închidere din zidărie sau panouri de b.a. la clădiri cu structuri în cadre sau
diafragme de b.a.
In plus, pereţii de închidere trebuie să îndeplinească în cadrul construcţiei o serie de
funcţii fizice menite să regleze raporturile între mediul exterior şi microclimatul din interiorul
construcţiei:
- controlul schimburilor de căldură (izolarea termică şi acumularea de căldură)
- controlul migraţiei vaporilor de apă
- protecţia contra ploii
- izolarea la zgomot
- protecţia la foc
La acestea se adaugă unele cerinţe speciale pe care în anumite cazuri pereţii de
închidere trebuie să le îndeplinescă, cum ar protecţia contra apei din sol (cu şi fără presiune
hidrostratică) în cazul pereţilor de închidere a subsolurilor sau asigurarea unor condiţii
particulare de securitate în cazul unor clădiri ca băncile, adăposturile, anumite construcţii
militare.
Nu în ultimul rând, închiderile trebuie să satisfacă cerinţele estetice impuse de
concepţia arhitecturală a clădirii.
Numeroasele cerinţe ce privesc alcătuirea pereţilor de închidere pot să conducă la
„conflicte de interese” a căror rezolvare satisfăcătoare depinde în mod esenţial de o atentă
alegere a materialelor şi o rezolvare corectă a detaliilor.
In general, dincolo de opţiunile estetice, la proiectarea închiderilor primează cerinţele
referitoare la funcţia sa termică. La alegerea tipului de perete şi a materialelor trebuie însă luate
173
în considerare şi alte aspecte, cum ar fi greutatea, oportunităţile de raţionalizare a execuţiei,
costul materialelor şi al execuţiei.
ALCĂTUIREA PEREŢILOR
Pereţii exteriori se împart în două mari categorii: pereţi simpli şi pereţi dubli. Pereţii
simpli constau dintr-un unic perete de zidărie, în timp ce pereţii dubli sunt constituiţi din doi
pereţi paraleli asociaţi cu agrafe. Din punct de vedere al modului de realizare a funcţiei termice,
pereţii de închidere pot avea o alcătuire monostrat, bistrat sau multistrat. Zidăria monostrat este
un perete simplu care, în plus faţă de funcţia portantă, îndeplineşte şi cerinţele referitoare la
funcţia termică. Pereţii bistrat sau multistrat sunt pereţi unde zidăria satisface numai în parte
cerinţele de ordin termic sau pereţi din beton care, prin natura materialului, nu au capacitate de
izolare termică; ca atare, în alcătuirea peretelui apar alte straturi care în general au doar rolul de
a creşte capacitatea de izolare termică.
Pereţii simpli
In prezent, proiectarea lor este determinată în principal de cerinţele de ordin termic;
reglementările privind izolarea termică şi limitarea consumului de energie în utilizare au condus
la dezvoltarea unor soluţii diverse menite să satisfacă aceste cerinţe.
Adăugarea unui strat termoizolant la o zidărie portantă obişnuită permite lesne peretelui
exterior satisfacerea cerinţelor de ordin termic.
Pe de altă parte, peretele simplu monostrat continuă să fie preferat în anumite cazuri.
funcţia termică este asigurată prin grosimea peretelui, în relaţie directă cu proprietăţile
termoizolante ale materialelor din alcătuire (elemente de zidărie şi mortare). Pentru a satisface
cerinţele de izolare termică evitând totodată grosimi foarte mari ale peretelui (ce presupun
costuri mari şi pierderi de spaţiu), se utilizează elemente de zidărie cu proprietăţi de izolare
termică foarte bune, mortare uşoare, zidării cu rosturi subţiri, zidării din blocuri mari fără mortar
în rosturile verticale. Arhitectura sustenabilă readuce în atenţie peretele masiv din zidărie pentru
calităţile sale de „schimbător de căldură” (sau „volan termic”).
174
Peretele simplu din zidărie tencuită
O tencuială hidrorepelentă aplicată pe faţa exterioară previne pătrunderea apei de
ploaie în zidărie şi, ca atare, face posibilă utilizarea unor elemente de zidărie obişnuite, fără o
rezistenţă deosebită la îngheţ. Folosirea tencuielilor termoizolante susţine o dată în plus
utilizarea acestui tip de perete.
Peretele simplu cu termosistem
La pereţii de închidere care îndeplinesc cerinţe de ordin structural şi/sau de alt tip dar
au caracteristici de izolare termică relativ slabe, se poate aplica pe faţa exterioară un sistem
termoizolant („termosistem”). Astfel de sisteme termoizolante se folosesc la clădiri noi, dar şi
pentru ameliorarea izolării termice la clădiri existente.
Termosistemul este compus din 3 straturi:
- strat de fixare (mortar adeziv + şine sau dibluri)
- termoizolaţie (plăci de polistiren sau vată minerală rigidă)
- tencuială exterioară armată cu plasă din fibre de sticlă.
Intrucât rolul de izolare termică
revine practic termosistemului, de cele mai
multe ori acesta este aplicat pe zidării cu
slabe calităţi de izolare termică dar cu
rezistenţă mare la compresiune (ex. zidării
din cărămizi silico-calcare) sau pe pereţi
din beton armat.
Pereţii cu astfel de alcătuire au
grosimi relativ mici, în beneficiul spaţiului
interior util. Intrucât alcătuirea sistemul
termoizolant nu respectă condiţia
descreşterii progresive a rezistenţei
mecanice a straturilor de la interior spre
exterior, pentru a preveni efectele
Perete simplu cu termosistem
negative, materialele utilizate în cele 3
straturi trebuie să fie compatibile între ele; ca atare este recomandabilă utilizarea unor
termosisteme complete, cu unic producător al materialelor din cele 3 straturi.
Trebuie menţionat şi faptul că aceste termosisteme sunt vulnerabile la şocuri mecanice.
In plus, adăugarea unui strat moale la peretele masiv are un efect defavorabil asupra
proprietăţilor sale de izolare acustică. Problema protecţiei la foc trebuie tratată corespunzător
atunci când se folosesc materiale termoizolante inflamabile.
Peretele simplu cu placaj ventilat
Un perete de închidere netencuit, realizat din elemente de zidărie obişnuite,
nerezistente la îngheţ, sau din beton, poate fi protejat contra intemperiilor cu un placaj exterior
175
având în spate un strat de aer ventilat. Placajul exterior poate fi ataşat
direct peretelui (în cazul în care acesta îndeplineşte cerinţele de izolare
termică) sau poate fi prevăzut peste un strat termoizolant aplicat pe
perete. Placajul se fixează pe perete cu piese metalice (prinderi
mecanice); acestea pot avea un impact negativ considerabil asupra
capacităţii de izolare termică a peretelui în situaţia în care creează punţi
termice.
176
îmbibarea masei peretelui, în regiunile cu climat sever, fiecare asiză de zidărie, pe toată
înălţimea peretelui, trebuie să includă cel puţin două elemente de aceeaşi înălţime separate
printr-un rost de 20 mm (rosturi decalate pe verticală în asize
succesive, pentru asigurarea ţeserii). Rostul se umple complet
(fără goluri) cu un mortar hidrofug. Faţa expusă a zidăriei trebuie
rostuită adecvat încât să fie asigurată protecţia la ploaie.
Pereţii dubli
In alcătuirea pereţilor dubli, diversele funcţii sunt încredinţate unor straturi specializate.
Stratul interior din zidărie sau beton oferă o închidere solidă către spaţiul interior; el poate avea
rol portant sau nu. Stratul exterior din zidărie aparentă sau tencuită determină imaginea faţadei;
totodată are rol de protecţie contra intemperiilor şi agresiunilor mecanice; el se realizează din
cărămizi (preferabil pline) rezistente la îngheţ şi care nu produc eflorescenţe saline.
Spaţiul dintre cei doi pereţi poate include sau nu o termoizolaţie; atunci când
termoizolaţia există, ea este aplicată pe peretele interior şi poate umple parţial sau integral
spaţiul dintre pereţi; se disting astfel mai multe tipuri de pereţi dubli.
177
Pereţii dubli sunt mult utilizaţi în diverse părţi ale lumii, pentru a atinge nivelul de izolare
termică cerut de normele actuale. In România există însă rezerve în privinţa comportării unor
alcătuiri de acest fel în regim seismic iar pereţii dubli nu sunt luaţi în considerare de normele
naţionale de proiectare. Ca atare, condiţiile constructive menţionate se bazează pe literatura de
specialitate din alte ţări.
Peretele dublu cu gol interior
Spaţiul de aer dintre cei doi pereţi de zidărie poate fi inclus în calculul termic numai
1
dacă în stratul exterior nu sunt prevăzute goluri de ventilaţie. Prezenţa golurilor de ventilaţie în
stratul exterior permite ca apa de ploaie sau din condens să fie evacutată din cavitatea
intermediară către exterior sau îi facilitează evaporarea, fără ca stratul interior să devină saturat;
în plus, spaţiul de aer intermediar ajută stratul exterior din zidărie să se usuce mai repede.
Capacitatea de izolare termică a peretelui dublu este determinată în principal de stratul
interior; ca atare această alcătuire se justifică din punct de vedere economic numai în cazul în
care stratul interior are foarte bune calităţi izolante.
Pentru o bună circulaţie a aerului, cavitatea intermediară trebuie să aibă cel puţin 40 -
60 mm grosime; distanţa maximă între cei doi pereţi este determinată de rezistenţa la
compresiune a agrafelor care îi
asociază şi nu trebuie să depăşească
150 mm.
Golurile de ventilaţie (ex. rosturi
verticale deschise) trebuie prevăzute la
partea superioară a cavităţii şi la baza
ei, precum şi la nivelul reazemelor
intermediare ale stratului exterior aşa
încât să fie asigurată circulaţia aerului.
Golurile de la bază servesc şi pentru
2
evacuarea apei. La 20 m de perete
(inclusiv ferestre şi uşi) trebuie
2
prevăzute goluri de ventilare cu suprafaţă cumulată de 7500 mm (ceea ce înseamnă că, pentru
o construcţie parter, fiecare al doilea rost vertical de la baza peretelui exterior şi de la terminaţia
sa superioară trebuie lăsat deschis). Golurile de la baza peretelui trebuie să fie la min. 100 mm
2
deasupra cotei terenului.
1
Rezistenţa termică a straturilor de aer stagnant nu creşte direct proporţional cu grosimea stratului;
pentru flux termic orizontal, ea atinge valoarea maximă la 25 mm grosime (la grosimi mai mari rămâne
aceeaşi). Straturile de aer slab ventilate pot fi şi ele luate în calculul termic, considerând o rezistenţă
termică egală cu jumătate din rezistenţa termică a stratului de aer staţionar cu aceeaşi grosime. Conform
DIN EN ISO 6946 se consideră straturi de aer staţionar cele care comunică cu exteriorul prin goluri a căror
2
suprafaţă cumulată nu depăşeşte 500 mm pentru 1 m lungime şi straturi de ael slab ventilat cele aflate în
2
contact cu aerul exterior prin goluri a căror suprafaţă cumulată se situează între 500 şi 1500 mm pe metru
liniar. (După Pfeifer, Ramke, Achtyiger, Zilch, Masonry Construction Manual. Birkhäuser, Basel, 2001)
2
După Pfeifer, Ramke, Achtyiger, Zilch, Masonry Construction Manual. Birkhäuser, Basel, 2001.
178
Peretele dublu cu miez termoizolant şi strat de aer ventilat
La acest tip de perete funcţiile diverselor straturi sunt clar separate. Un strat
termoizolant este ataşat feţei exterioare a peretelui interior. Intre termoizolaţie şi peretele
exterior există un strat de aer ventilat, ceea ce face ca apa din condens sau apa de ploaie
infiltrată prin stratul exterior să poată fi evacuată fără ca termoizolaţia să fie saturată. Stratul
exterior al peretelui dublu protejează deci termoizolaţia împotriva efectelor directe ale
precipitaţiilor, şocurilor mecanice şi altor agresiuni posibile. Dacă termoizolaţia este permeabilă
la vapori, atunci circulaţia de aer nu numai că ajută la uscarea mai rapidă a peretelui (stratului)
exterior, ci şi la menţinerea uscată a termoizolaţiei permiţând umidităţii din condens să se
evapore.
Distanţa maximă între stratul interior şi cel exterior este de 150 mm (v. peretele dublu
cu gol interior); atunci când stratul interior este realizat dintr-o zidărie cu rezistenţă mare la
compresiune dar cu slabe calităţi termoizolante, acest spaţiu permite prevederea unui strat de
termoizolaţie eficientă suficient de gros, căruia îi revine rolul principal în asigurarea capacităţii
de izolare termică a peretelui. O astfel de soluţie poate compensa într-o anumită măsură
dezavantajul unei grosimi mari a închiderii necesară pentru a include termoizolaţia plus spaţiul
de aer ventilat. Un alt dezavantaj al acestui tip de închidere este costul ridicat.
Grosimea minimă a spaţiului de aer ventilat este 40 mm; considerând dimensiunea
maximă a golului dintre cei doi pereţi de 150 mm, rezultă că termoizolaţia poate avea o grosime
maximă de 110 mm. Este însă recomandabilă prevederea unei toleranţe dimensionale
rezonabile, ţinând cont de neplaneitatea suprafeţelor interioare ale celor doi pereţi ce
delimitează golul. Ca termoizolaţie sunt recomandabile plăcile rigide, fixate cu sisteme adecvate
(ex. discuri de fixare pe agrafele de ancore sau dibluri etc); saltelele sunt contraindicate întrucât
au tendinţa de a se deforma reducând spaţiul de aer.
179
Peretele dublu compact cu miez termoizolant
In acest caz cavitatea dintre cei doi pereţi este ocupată complet de materialul
termoizolant. Stratul exterior trebuie realizat din cărămizi rezistente la îngheţ şi cu o grosime de
min 115 cm pentru a creşte rezistenţa la ploaia batantă. Cărămizile glazurate sau cu strat de
acoperire trebuie să prezinte o rezistenţă superioară la îngheţ.
Termoizolaţia poate fi sub formă de plăci rigide, saltele sau materiale în vrac hidrofobe,
precum şi din spume celulare injectate (polistiren, poliuretan).
Pentru ca în termoizolaţie să nu se acumuleze umiditate excesivă, este important ca
stratul exterior al închiderii să fie foarte bine executat, având rosturile complet umplute cu
mortar de calitate corespunzătoare. La baza peretelui exterior trebuie prevăzute goluri (min.
2 2
5000 mm la 20 m ), aşa încât apa accidental ajunsă în cavitatea interioară să poată fi evacuată
în afară.
Plăcile şi saltelele din fibre minerale, precum şi plăcile din spume de răşini sintetice sau
sticlă spongioasă trebuie fixate pe peretele interior (ex. cu discuri de plastic montate pe agrafele
de ancorare) astfel încât grosimea termoizolaţiei să se menţină constantă. Plăcile rigide trebuie
prevăzute cu profile de îmbinare între ele (falţuri, lambă şi uluc) sau asociate cu benzi speciale,
aşa încăt apa să nu poată penetra în rosturi. Străpungerile (de ex. cu agrafe de ancorare)
trebuie etanşate cu un sigilant adecvat.
Atunci când se folosesc materiale termoizolante în vrac, acestea trebuie să umple
complet cavitatea; pentru ca golurile de la bază să nu fie obturate, se poate folosi o reţea de
oţel inoxidabil.
Peretele dublu cu miez de mortar şi strat minimal de aer
Acest tip de închidere include un strat continuu de tencuială aplicat pe faţa exterioară a
stratului interior, realizat din elemente cu bune calităţi termoizolante. Astfel apa este împiedicată
să ajungă la peretele interior şi este asigurată protecţia contra ploii batante. Stratul exterior
(zidărie aparentă) este realizat cât mai aproape de stratul de tencuială (la limita spaţiului
necesar pentru degetele zidarului) având rosturile umplute complet cu mortar.
Acest tip de închidere este o îmbunătăţire a peretelui simplu de zidărie aparentă cu
rosturi continue de 20 mm; spre deosebire de acesta, care suferă frecvent degradări imputabile
lipsei de atenţie la umplerea rostului cu mortar hidrofug, calitatea tencuialii de pe faţa exterioară
a peretelui interior poate fi lesne verificată înaintea zidirii peretelui exterior. Totuşi, dezavantajul
peretelui dublu rezidă în faptul că încărcările verticale trebuie preluate numai de stratul interior.
Dacă în locul unui parament de zidărie aparentă se preferă un parament tencuit, atunci
tencuială de pe stratul interior al peretelui dublu poate fi omisă; de asemenea în stratul exterior
nu sunt necesare cărămizi rezistente la îngheţ.
Sunt necesare orificii de drenare numai la bază, pentru a permite evacuarea apei
pătrunse prin stratul exterior.
Pentru conectarea celor doi pereţi sunt suficiente agrafe Ø 3 mm.
180
Susţinerea stratului exterior de zidărie
Greutatea stratului exterior din zidărie trebuie susţinută pe toată lungimea sa, pe
reborduri din placă sau pe profile din oţel. Dacă suportul nu este continuu, fiecare element de
zidărie din asiza corespunzătoare cotei de rezemare trebuie susţinut la ambele capete.
Suporturile metalice care după montare nu mai
sunt accesibile, trebuie asigurate cu o protecţie
anticorozivă permanentă (ex. oţel inoxidabil).
De regulă straturile exterioare sunt realizate din
zidărie de 115 mm (1/2 cărămidă); în unele ţări se
consideră necesară doar rezemarea lor la intervale de
3
12 m înălţime ; în România alcătuirea trebuie să
respecte normele de proiectare privind siguranţa
construcţiilor în regim seismic şi poate fi necesară
rezemarea la fiecare nivel.
Pereţi de 115 mm pot ieşi în consolă faţă de
reazem cu max. 1/3 din grosimea lor.
Zidăriile exterioare mai subţiri de 115 mm trebuie
nu pot fi utilizate pe o înălţime mai mare de 20 m
deasupra cotei terenului datorită rezistenţei lor limitate la
încărcări din vânt.
In stratul exterior de zidărie se prevăd rosturi de
dilatare-contracţie cel puţin sub elementele de susţinere.
Pentru realizarea golurilor se pot folosi:
- buiandrugi beton armat precomprimat în
cofraj ceramic (tip Porotherm)
- buiandrugi din zidărie de cărămidă aparentă cu elemente metalice înglobate (ex.
buiandrug metalic portant tip HCL Halfen-Deha)
- console metalice (ex. consola-buiandrug HHL Halfen-Deha)
3
Conform Pfeifer, Ramke, Achtyiger, Zilch, Masonry Construction Manual. Birkhäuser, Basel, 2001.
181
Consolă metalică aparentă
182
Ancorarea stratului exterior de zidărie
Stratul exterior de zidărie trebuie ancorat de stratul interior al peretelui dublu aşa încât
să se prevină răsturnarea sa şi/sau deformarea ca urmare a variaţiilor de temperatură. In plus,
sistemul de ancorare serveşte la preluarea încărcărilor din vânt; întrucât acţiunea vântului poate
genera atât presiune cât şi sucţiune, agrafele de ancorare trebuie să fie deopotrivă rezistente la
întindere şi compresiune. Agrafele
de ancorare se realizează din oţel
inoxidabil şi pot avea diverse forme.
Atunci când apareiajul celor doi
pereţi coincide, se utilizează agrafe
în formă de Z. In alte situaţii este
preferabilă utilizarea agrafelor în
formă de L care pot fi îndoite pentru
adaptare. Dacă rosturile orizontale
ale celor două zidării paralele nu
sunt în acelaşi plan sau dacă
peretele exterior se realizează după
ce peretele interior a fost deja
construit, sunt necesare sisteme de
ancorare speciale (care permit
fixarea ulterioară).
De regulă agrafelele de ancorare trebuie dispuse la distanţe de max. 500 mm pe
verticală şi max. 750 mm pe direcţie orizontală; în jurul golurilor, la colţurile clădirii, precum şi
dealungul rosturilor de dilatare-contracţie sunt necesare 3 agrafe/ml. In general, la 1 mp de
perete sunt necesare min. 5 agrafe Ø 3 mm; dacă înălţimea peretelui este mai mare de 12 m,
sunt necesare 5 agrafe Ø 4 mm; dacă distanţa între cei doi pereţi este 70-120 mm, pe 1 mp sunt
4
necesare 7 agrafe Ø 4 mm sau 5 agrafe Ø 5 mm.
La zidării curbe sau cu proeminente, tipul, numărul şi poziţiile agrafelor de ancorare
trebuie stabilit de la caz la caz ţinând cont de deformaţiile datorate vântului şi/sau variaţiilor de
temperatură.
Pentru prevenirea/reducerea riscului de fisurare a zidăriei exterioare (din contracţii sau
din mişcări termice), se pot prevederea armături în rosturi; se recomandă prevederea de
armături în rostul de deasupra sau dedesuptul rândului de ancore, sau în ambele.
Pentru fiecare caz în parte, elementele de ancorare, ca şi cele de susţinere, vor fi
proiectate şi verificate astfel încat să asigure cerinţele de rezistenţă şi stabilitate.
4
Ibidem.
183
Rosturi de dilatare-contracţie
In peretele exterior din zidărie se prevăd
rosturi de dilatare-contracţie – orizontale şi verticale
– cu grosime de 10-20 mm, umplute cu material
elastic. Distanţa între rosturi trebuie să fie max.12
m (Eurocode 6); la clădiri cu înălţime mai mare de
12 m, se prevăd rosturi orizontale la max. 9 m
distanţă. In practică, se prevăd rosturi la fiecare
etaj (sau la două etaje), sub piesele de rezemare.
Rosturile deschise pot fi folosite pentru ventilarea
stratului de aer din alcătuirea peretelui dublu.
184
Pentru evitarea pierderilor de căldură şi a degradărilor ce decurg din prezenţa punţilor
termice (suprafeţe reci – condens – umezeală – degradări specifice), acestea trebuie eliminate
din alcătuirea închiderilor sau cel puţin reduse.
La pereţii multistrat,
continuitatea termoizolaţiei la
exteriorul elementelor de
construcţie din b.a. permite
eliminarea punţilor termice; la
pereţii monostrat portanţi,
prevederea unor termoizolaţii
locale, cu grosimi mici, în dreptul
centurilor şi stâlpişorilor, permite
reducerea punţilor termice.
In anumite situaţii,
rezolvări de detaliu particulare ale unor noduri „delicate”, permit eliminarea sau reducerea
punţilor termice; o atenţie specială trebuie acordată nodurilor marcate în secţiunile de mai jos
(în general racorduri între structura verticală şi cea orizontală).
185
Se poate observa că în cazul pereţilor multistrat cu termoizolaţie la exteriorul stratului
portant (pereţi simpli cu termosistem sau cu placaj ventilat, pereţi dubli cu miez termoizolant),
riscul formării unor punţi termice este relativ limitat.
Mai complexă este situaţia în cazul pereţilor cu dublaj termoizolant la interiorul stratului
portant, unde sunt necesare rezolvări de detaliu particulare.
186
CONTROLUL MIGRAŢIEI VAPORILOR DE APĂ
Controlul migraţiei vaporilor de apă prin închiderile unei construcţii are în vedere
fenomenul de condens care, în anumite situaţii, se poate produce în masa peretelui.
187
Richmond House, Dublin, Irlanda, 2004-2005
Boyd Cody Architects, Dublin
188
EXECUŢIA ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT
Cofrajele
Pentru a dobândi forma finală dorită, betonul este turnat în cofraje; turnarea se poate
face în şantier sau se poate realiza în prealabil într-o fabrică, de unde elementele de b.a. astfel
obţinute sunt transportate în şantier şi puse în operă.
Betonul turnat în cofraje pe şantier se numeşte ’beton monolit’ (engl. in situ concrete).
Betonul turnat în fabrică se numeşte ’beton prefabricat’ (engl. precast concrete).
Cofrajele destinate turnării betonului pot fi ‘reutilizabile’ sau ‘pierdute’.
Cofrajele reutilizabile (de inventar) sunt cele care după întărirea betonului sunt
demontate şi utilizate pentru alte turnări; numărul de reutilizări depinde de deteriorabilitatea
materialului din care este făcut cofrajul.
Cofrajele pierdute devin parte integrantă a elementului constructiv turnat sau se distrug
la decofrare fiind realizate din materiale perisabile (ex. carton).
Dincolo de funcţiunea lor primă – cea de a da betonului forma proiectată – cofrajele
trebuie să mai îndeplinească următoarele cerinţe:
- să asigure corecta poziţionare a armăturilor;
- să asigură stabilitatea betonului proaspăt turnat;
- să protejeze betonul de influenţa temperaturilor exterioare şi de pierderea apei.
Acţiunile cele mai importante care pot afecta estetic betonul cofrat sunt: presiunea
betonului proaspăt din cofraj, acţiunea dinamică a vântului şi vibraţiile. Ele trebuie luate în
considerare la realizarea cofrajului.
Cofrajul este alcătuit din 3 componente:
(1) parament – strat continuu în contact cu betonul proaspăt; determină forma şi
textura superficială a elementului turnat; are ranforsări menite să asigure rezistenţa
suprafeţei la presiunea betonului;
(2) sistem de sprijinire – constituit din
elemente structurale menite să
preia încărcările rezultate din
acţiunile asupra paramentului şi să
le transmită către alte părţi deja
realizate sau către pământ;
(3) sisteme auxiliare – platforme fixe
sau mobile solidarizate de cofraj
pentru a permite turnarea, pentru
siguranţa lucrătorilor şi pentru
întreţinere.
189
Pentru asocierea celor 2 paramente ale cofrajului şi preluarea presiunii betonului, se
folosesc bare de ancorare (distanţieri) din oţel, aşezate în tuburi de PVC şi tensionate. Barele
de ancorare (distanţierii) determină producerea unor orificii în suprafaţa turnată; aceste orificii
sunt ulterior supuse unui tratament, mascându-le sau evidenţiindu-le prezenţa.
190
Toate componentele cofrajului pot fi realizate prin lucrări tradiţionale de dulgherie (ca în
imaginile de mai sus) sau cu sisteme moderne.
In prezent industria furnizează o gamă largă de sisteme de cofrare ce permit ca
suprafeţe mari de cofraj să fie montate şi demontate rapid; sistemele includ panouri modulare
cu piese de îmbinare adecvate, cofraje
pentru planşee cu popi telescopici,
cofraje glisante şi căţărătoare cu auto-
sprijinire etc. Cu scopul de a îmbina
avantajele economice ale cofrajelor
modulare şi efectele estetice ale lemnului,
acestea sunt frecvent folosite în
combinaţie cu paramente ’tradiţionale’ din
scânduri.
Panouri modulare cu ranforsări metalice şi parament din plăci fenolice (Sistem Peri)
191
Cofraje modulare din material plastic (Sistem Geopanel)
192
Cofraje pentru stâlpi rectangulari
Cofraj reutilizabil din polistiren expandat cu faţa interioară din material plastic
termoformat (Valero)
193
Cofraje pentru stâlpi circulari
Cofraje refolosibile din polistiren expandat, cu faţa exterioară din tablă şi faţa interioară
din lemn sau material plastic.
194
Cofraje circulare de unică întrebuinţare din carton, aluminiu şi polietilenă - K.A.P.
(Tubotec-Valero; Plakatube etc)
195
Cofraje pentru plăci
Cofraje tip masă cu grinzi de lemn şi popi metalici telescopici (Sistem Doka)
196
Cofraje pierdute din plasă de oţel
laminată la rece (Nervometal).
Suportă şi armează plăci uşoare (3-5
cm grosime). Se adaptează la orice
formă (suprafeţe curbe, forme libere).
Se livrează în panouri de 2500 x 600
mm; poate fi galvanizată sau nu.
Cofraje pierdute din GRC (Glassfibre Reinforced Concrete) sub formă de plăci subţiri (8
– 18 mm) plane sau cutate, pe deschideri până la 1200 mm.
197
Cofraje pierdute din polistiren expandat de înaltă densitate (Sistem Forel)
Cofraje pierdute din plăci din fibre lemnoase aglomerate cu ciment (Heraklith)
Au capacitate de izolare termică şi protecţie la foc. Capacitatea termoizolantă se poate
majora înglobând spumă rigidă de poliuretan (15 – 90 mm) între 2 plăci de 5 mm
(imaginea din drapta).
Dimensiunile plăcilor: 2000 x 6000 mm; grosimi 15...100 mm. La peste 25 mm grosime
necesită fixare suplimentară cu dibluri de plastic.
198
Cofraje speciale
199
Sisteme de cofraje cu grinzi dese
Sistem de cofraje de mari dimensiuni pentru pereţi şi stâlpi bazat pe utilizarea unor
grinzi dese – din lemn, oţel sau mixte (lemn-oţel sau lemn-aluminiu) – rigidizate cu centuri din
oţel. Permite modulări diverse şi se adaptează la orice formă, atât în plan cât şi în elevaţie. Este
indicat îndeosebi pentru beton aparent. (ex. Sistem Peri – Vario)
200
Cofrarea suprafeţelor continui cu formă repetitivă dezvoltate pe orizontală sau pe
verticală este facilitată de utilizarea unor dispozitive care permit deplasarea şi relocarea
cofrajului pentru o nouă utilizare – fie pe orizontală (cofraje ‘glisante’), fie pe verticală (cofraje
‘căţărătoare’).
Cofrajele glisante
In cazul unor pereţi cu lungime mare, cofrajul preasamblat se poate deplasa pe
orizontală pentru etape succesive de turnare, cu
ajutorul unor şine metalice sau patine dispuse la
partea inferioară.
Cofrajele căţărătoare
Sunt utilizate la turnarea pereţilor unor clădiri dezvoltate pe înălţime; sunt formate din
module autonome care se deplasează vertical, in diverse moduri (ex. Peri - Climbing Systems)
201
Air Traffic Control Tower, Edinburgh Airport, UK (cca 46 m înălţime)
202
Sistem de cofrare pentru pereţi perfect circulari cu contur închis, cu diametru ≥ 1,20 m,
folosind centuri articulate din oţel (Sistem Peri – GRV)
203
In cazul curbelor deschise cu rază variabilă, sunt necesare reglaje cu tensori. Legătura
între panouri se face cu agrafe autoaliniante.
Sistem modular pentru raze ≥ 1 m; ajustare simplă a cuburii, prin intermediul tensorilor,
fără modificarea panourilor (Peri – Rundflex)
204
Cofraje tunel
Sunt cofraje metalice modulate, constituite din cadre deplasabile, care permit turnarea
simultană a pereţilor şi planşeelor.
Cofraje-tunel autoportante de dimensiunea unei celule (până la 6-7 m) au fost folosite
încă din anii ‘70 – ’80 la construcţia locuinţelor colective, permiţând o execuţie foarte rapidă. Au
la origine tehnologia folosită la realizarea canalelor şi galeriilor.
Cea mai mare problemă o reprezintă decofrarea. In acest scop, cofrajele dispun de
tensori mecanici sau hidraulici şi se pot plia datorită articulaţiei de la cheie sau celor laterale.
205
Cofraje flexibile
Betonul cu agregate foarte fine este injectat într-un spaţiu delimitat de un material
deformabil: un material special, permeabil la aer şi apă, dar care reţine cimentul. Se formează
panouri cu lăţimi de 170 – 240 cm şi
lungimi variabile (până la 100 m), întrerupte
de ‘coaste’ verticale la fiecare 5 m.
Aplicaţiile cele mai frecvente sunt
la îmbrăcarea malurilor de râuri, canale etc,
pentru a preveni eroziunea. Cu acelaşi
procedeu se îmbracă tuburi, se repară
piloţi, se construiesc tetrapozi in situ, se
acoperă cavităţi în diguri.
Cofraje gonflabile
Se realizează din două membrane PVC de înaltă rezistenţă între care se introduce aer
cu presiune, după care se
proiectează spumă de poliuretan
(termoizolaţie), apoi beton peste
armătură (de regulă beton armat
cu fibre).
Se pot realiza construcţii
de până la 120 m diametru.
206
ajută decofrarea şi lasă o suplafaţă lisă de beton. Sunt reutilizabile.
- Panouri din tablă de oţel sau aluminiu
Sunt folosite atât pentru betoane turnate în şantier, cât şi pentru betoane prefabricate.
Costul mare al unor astfel de cofraje este de regulă compensat de numărul mare de reutilizări
posibile.
- Alte materiale: mase plastice, carton plastifiat, K.A.P.
Atât metalul cât şi plasticul sau Plăci
plăcile fenolice melaminat
contraplacaj formează pentru
suprafeţe deaparent
beton cofrare(Peri)
impermeabile apte pentru obţinerea unor suprafeţe de beton de bună calitate.
Materialul din care este făcut cofrajul (lemn, panouri pe bază de lemn, oţel, plastic etc)
şi finisarea suprafeţei sale (netedă, rugoasă, cu relief etc) determină textura de suprafaţă a
betonului aparent.
Netezimea sau rugozitatea influenţează culoarea (nuanţa) suprafeţei de beton – de ex.
un cofraj foarte neted determină o culoare mai deschisă a betonului, decât unul rugos.
Agenţii de decofrare
Se aplică pe faţa de contact între materialul cofrajului şi beton. Facilitează separarea
dintre suprafeţele de beton şi cofraj fără degradări la baterea cofrajul; ajută la obţinerea unui
strat finit continuu la faţa betonului; protejează materialul cofrajului, contribuind la posibilitatea
reutilizării lui. Pot fi: ulei, ceară, produse de tip pastă sau emulsie – funcţie de materialul
cofrajului.
Turnarea betonului
Betonul fluid trebuie turnat în cofraje fără a se produce modificări (cum ar fi segregarea
betonului). După turnare betonul este compactat omogen in situ, manual sau mecanic.
Compactarea in situ are ca scop:
- asigurarea umplerii complete a cofrajului
- disiparea bulelor de aer înglobate
- distribuţia omogenă a pastei de ciment
- asigurarea acoperirii continue a agregatelor
- asigurarea formării unui strat dens de beton la suprafaţă, care să acopere complet
armăturile
Intărirea betonului
Priza şi întărirea betonului nu sunt rezultatul uscării. Dacă betonul se usucă prea
repede, se produc fisuri de contracţie; dacă se stropeşte betonul cu apă, este aproape sigur că
vor apărea eflorescenţe. Betonul trebuie să-şi menţină propria umiditate cât mai mult timp; ca
atare se acoperă cu o folie impermeabilă, aşezată cât mai aproape de faţa betonului dar fără a-l
207
atinge. Metodele sunt laborioase dar indispensabile în cazul betonului aparent (min.4 zile stropit
şi/sau acoperit; iarna protejat de îngheţ prin acoperire şi eventual încălzire).
Rosturi de turnare
Rezistenţa cofrajului la presiunea betonului fluid impune limite în ceea ce priveşte
cantitatea de beton posibil a fi turnată în condiţii economice dintr-o singură operaţie. Ca atare
turnarea betonului trebuie executată pe etape separate prin rosturi.
Intrucât este imposibilă ascunderea unor astfel de rosturi în cazul betonului aparent,
este recomandabilă planificarea (proiectarea) lor atentă.
208
BETONUL APARENT
Betonul aparent este de două feluri: beton aparent natural (brut) şi beton aparent tratat
(prelucrat).
Betonul aparent natural (brut)
Betonul aparent natural (brut) reproduce structura cofrajului în care a fost turnat, aleasă
sau proiectată funcţie efectul estetic urmărit, fără să suporte tratamente ulterioare.
In acest caz în textura suprafeţei se valorifică faptul că, pe parcursul prizei şi întăririi, la
contactul cu cofrajul, se formează o crustă constituită numai din mortar de ciment cu agregate
foarte fine; la nivel macroscopic suprafaţa rezultă omogenă.
Structura materialului (compactă sau poroasă) şi coloraţia sa depind în principal de
cimentul şi nisipul utilizat.
Desenul suprafeţelor de beton aparent natural depinde de suprafaţa interioară a
cofrajului: mortarul de ciment reproduce în negativ suprafaţa fibroasă a scândurilor de brad,
suprafaţa netedă a panourilor fenolice din derivate de lemn, a panourilor metalice sau din
material plastic. Cofrajele de lemn pot fi în
prealabil tratate pe suprafaţa interioară prin
sablare sau periere, pentru a scoate în
evidenţă fibra lemnului şi a-i imprima textura pe
beton. Pe suprafaţa betonului se pot imprima
reliefuri – operând asupra rosturilor între
scândurile/panourile de cofraj, asupra poziţiei
distanţierilor metalici sau folosind contramatriţe
(de ipsos, ciment, material plastic, cauciuc etc). Beton cu ciment alb sau gri, tip ‘tije de
Proiectantul trebuie să colaboreze cu bambus’; contramatriţă de cauciuc
209
gri, dar cu nuanţe care depind de provenienţa materiei prime. Cimentul alb este obţinut prin
folosirea de calcare fără oxizi de fier. Cimentul colorat este obţinut cu adaosuri controlate de
pigmenţi, în ciment gri sau alb.
Culoarea suprafeţelor de beton aparent poate fi influenţată în mod ireversibil de factori
nedoriţi, cum ar fi heterogenitatea cofrajelor, condiţiile climatice în timpul prizei, modalităţile de
uscare etc. Ca atare este foarte greu de asigurat uniformitatea culorii, îndeosebi în cazul
betonului turnat in situ. Proiectul poate ţine cont de acest lucru, evitând spre exemplu suprafeţe
extinse, plane, netede şi uniforme, unde orice neregularitate devine mai evidentă şi introducând
fragmentări care pot face acceptabile anumite variaţii aleatorii ale culorii suprafeţelor.
Betonul aparent tratat (prelucrat)
După decofrare, betonul aparent poate suferi diverse tratamente superficiale; acestea
pot fi aplicate după întărirea completă a betonului, caz în care sunt similare celor utilizate în
cazul pietrei naturale (sablare, şpiţuire,
buceardare etc) sau înainte ca betonul să se fi
întărit complet (periere, spălare etc). In acest
din urmă caz pasta superficială de nisip şi
ciment este îndepărtată iar aspectul (culoarea,
rugozitatea) şi durabilitatea sunt legate
îndeosebi de caracteristicile agregatelor;
agregatele sunt alese funcţie de forma,
dimensiunile şi culoarea dorită; uneori sunt
Blocuri de beton cu faţă splitată
folosite agregate preţioase (granit, cuarţ, onix,
marmură, materialele ceramice etc); trebuie să fie materiale dure, durabile şi chimic stabile,
încât tratamentul superficial să nu le reducă rezistenţa mecanică şi să nu determine
desprinderea lor de masa de beton.
Tadao Ando, Church of the Light, Osaka, Japonia, 1989-1990; beton aparent natural
210
BETONUL ARMAT CU FIBRE
Ferocimentul
Ferocimentul poate fi considerat un precursor al betoanelor armate cu fibre.
Plecând de la o idee deja existentă (cimentul armat al lui Cottancin) ferocimentul a fost
pus la punct şi experimentat de Pier Luigi Nervi în prima jumătate a secolului XX.
Ferocimentul constă în asociearea dintre
mortarul de ciment şi un pachet de reţele metalice
suprapuse (10 - 12 straturi de reţele cu latura de 1
cm, din fire Ø 0.5 – 1.5 mm) pentru a realiza o placă
cu o grosime de 3 – 4 – 6 cm. Ideea de bază este
obţinerea unui material care, prin distribuţia difuză a
reţelei metalice, să dobândească un caracter
omogen, să nu fie fisurabil şi să utilizeze reţeaua ca
suport al materialului proaspăt fără a fi necesare
cofraje. Ferocimentul este deci un material
rezistent, elastic şi care oferă o mare libertate
formală, calităţi pe care Nervi le-a valorificat la
realizarea celebrelor sale structuri de acoperire
realizate în perioada 1930 – 1960.
Tradiţia ferocimentului a fost reluată în anii
’80 de Renzo Piano şi Peter Rice, la acoperişul
muzeului pentru Colecţia Menil (Houston, Texas,
Renzo Piano, Peter Rice, Colecţia Menil,
1981-1986). Plăcile din ferociment formează Houston, Texas, 1981-1986
intradosul unui acoperiş cu grinzi reticulare din oţel.
Fibrocimentul
Fibrocimentul se obţine adăugând fibre cu rol de armătură difuză la un amestec de
ciment, apă şi agregate.
Până în anii ’70 se utilizau cu precădere de fibre de azbest (de unde denumirea de
“azbociment”); folosirea lor fost abandonată din cauza nocivităţii demonstrate a fibrelor libere în
aer. In prezent azbocimentul se produce cu alte tipuri de fibre care nu sunt nocive (fibre
naturale, fibre sintetice).
Produsele încă de largă utilizare din fibrociment sunt plăcile pentru învelitori şi plăcile
pentru placări de faţade.
Culoarea naturală gri a cimentului poate fi modificată prin adăugarea de coloranţi în
straturile superficiale sau în masă; poate fi utilizat şi ciment alb.
211
Fibrocimentul Eternit
este un material compozit pe
baza de ciment Portland şi
apa, armat cu fibre naturale
(celuloză neînălbită) şi
cantitati mici de fibre sintetice
organice, din care se produc
plăci pentru învelitori şi
faţade ventilate
Astăzi, piaţa
costrucţiilor oferă diverse
sortimente de cimenturi
armate cu fibre de sticlă, de
oţel, de carbon sau fibre
polimerice; înglobate în pasta
de ciment, aceste fibre permit
realizarea unei game largi de
produse pentru construcţii, de la’coji’ subţiri, ductile şi rezistente, cu geometrii variate, utilizate
ca elemente nestructurale, şi până la elemente portante de înaltă rezistenţă din beton armat cu
fibre şi armături din oţel.
1
GFRC = Glass Fiber Reinforced Concrete.
212
Betonul translucid – LiTraCon 2
Amestecul de fibre optice (4%) cu o combinaţie fin divizată de piatră sfărâmată, ciment
şi apă conferă acestui material proprietatea de a fi translucid.
El fost inventat şi brevetat în 2001de arhitectul maghiar Aron Losonczi; este produs în
prezent de compania
inventatorului, LiTraCon Bt,
fondată în primăvara anului
2004, în oraşul Csongrad
(Ungaria).
Betonul Ductal
Este un material bazat pe ciment cu fibre metalice sau organice; are calităţi deosebite
de rezistenţă, ductilitate, durabilitate şi aspect, creat de Lafarge în asociere cu Bouygues şi
Rhodia. Se produce în următoarele
sortimente:
- Ductal® FM - conţine fibre
metalice şi este folosit la structuri
portante.
- Ductal® AF - are aceleaşi calităţi
mecanice + rezistenţă foarte bună
la foc.
- Ductal® FO - conţine fibre
organice şi este adecvat pentru
elemente nestructurale: panouri
de pereţi, mobilier, copertine etc
2
Light Transmitting Concrete
213
Extinderea Muzeului de Artă din Lille, 2010, arh. Manuelle Gautrand.
Panouri de faţadă din beton Ductal.
214
BETONUL PREFABRICAT
1
Eugène Freyssinet (1879-1962) este considerat inventatorul betonului precomprimat.
215
Prin precomprimare s-a depăşit principala limită a b.a. (riscul de fisurare), s-a făcut
intrarea unor noi materiale (betoane şi oţeluri de înaltă rezistenţă) şi au crescut considerabil
posibilităţile în domeniul concepţiei pieselor.
Noul material – betonul precomprimat – a revoluţionat întâi de toate construcţia
podurilor, unde a permis dezvoltarea unor soluţii-tip, bazate pe elemente fabricate în serie;
astfel, dintr-un efort constructiv excepţional, podul devine o problemă de rutină.
Pe de altă parte betonul precomprimat a facilitat rezolvarea unor probleme complexe de
conformare şi de execuţie în prefabricarea construcţiilor civile.
Angelo Mangiarotti,
Biserica Mater Misercordiae,
Baranzate, Milano, 1957
Elemente prefabricate asamblate
prin postcomprimare
216
4. Discontinuitatea este o caracteristică fundamentală a betonului prefabricat iar
rezolvarea îmbinărilor între prefabricate este determinantă pentru comportamentul ansamblului.
Prin tradiţie, problema îmbinărilor între prefabricate a fost abordată în două moduri:
I. ca simplă rezemare – soluţie limitată la construcţii simple, trilitice; implică un sistem
de stabilizare a ansamblului;
II. ca nod rigid – folosind în principal două tehnici:
217
CONSTRUCŢIILE CU PEREŢI PORTANŢI PREFABRICAŢI
218
Sistemul Balency (Franţa), 1954
219
Proiect tip IPCT 770 – planul unui tronson de mijloc.
In prezent, toate oraşele, mari şi mici, din România şi din alte ţări, au acumulat un
important stoc de construcţii de locuit din „panouri mari”; în toată lumea ele fac obiectul unor
operaţiuni complexe de reabilitare pentru aducerea la zi a calităţii locuirii. Aceste intervenţii de
reabilitare presupun cunoaşterea felului în care clădirile respective au fost construite, ca bază
necesară pentru înţelegerea fenomenelor de degradare care le afectează şi stabilirea modului
corect, eficient, de intervenţie.
220
Sisteme de asociere a panourilor suprapuse
1 – armătură verticală;
2 – mustăţi din panouri;
3 – eclise sudate;
4 – beton de monolitizare;
5 – rectificare cu mortar de ciment
221
B. Imbinări fără suduri.
a - cu mustăţi suprapuse
b, c - cu bucle
1 – armătură verticală;
2 – mustăţi suprapuse;
3 – mustăţi îndoite,
ancorate în betonul de monolitizare;
4 – bucle suprapuse;
5 – beton de monolitizare
222
B. Panouri de planşeu cu rezemare continuă
1 – mortar de poză;
2 – beton de monolitizare turnat înaintea montării panoului de perete de
la nivelul superior;
3 – mortar matat sub panoul de perete;
1 – panou de perete;
2 – panou de planşeu;
3 – mustăţi din panourile de perete;
4 – eclise sudate;
5 – beton de monolitizare;
6 – mortar de poză
223
B. Rezemarea panourilor de pereţi cu subbetonare
1 – panou de perete;
2 – panou de planşeu;
3 – beton de monolitizare.
b – Legături cu bucle
224
Panouri de pereţi exteriori şi interiori rezemate cu subbetonare
b – Legături cu bucle
Imbinări cu postcomprimare
225
Construcţia cu pereţi portanţi prefabricaţi s-a asociat în general cu construcţii de tip
“fagure”, cu performanţe minime şi nivel scăzut de calitate.
Totuşi, un sistem cu pereţi portanţi prefabricaţi nu are neapărat aceste caracteristici.
Unele soluţii interesante de locuinţe (majoritatea în ţările nordice şi SUA) s-au distanţat în timp
de acestă concepţie primitivă, tinzând către performanţe superioare; se pot cita în acest sens
locuinţele P+2 înşiruite realizate de James Stirling la Runcorn (1970-1977, demolate în 1990)
sau clădirea cu 16 nivele de locuinţe pentru studenţii universităţii Delaware (SUA) realizată în
1972 de Charles Luckman, ambele având pereţi transversali portanţi prefabricaţi şi faţade
libere. Pe aceeaşi linie se înscriu şi unele construcţii de locuinţe contemporane ce
demonstrează că, în condiţiile unei prefabricări „deschise” (de elemente constructive, şi nu de
clădiri), cu materiale şi
execuţie de bună
calitate, din prefabricate
se pot obţine construcţii
de o calitate arhitecturală
apreciabilă.
226
1996-1997 după proiectul arhitectului Moshe Safdie, folosind celule cu 5 feţe pline completate
cu elemente spaţiale prefabricate pentru terase; solidarizarea celulelor se face cu
postcomprimare.
227
Tipuri de celule spaţiale prefabricate
● Celule spaţiale prefabricate cu 6 feţe pline obţinute cu tehnologie tip „clopot” (a) sau
tip „pahar culcat”
(b); panourile de
planşeu inferior (1)
şi respectiv de
perete exterior (2)
sunt executate
separat şi asociate
apoi prefabricatului
228
Tehnologia de fabricare a celulelor spaţiale cu 6 feţe pline
a – secţiune longitudinală;
b – secţiune transversală;
c – vedere de jos în sus a planşeului inferior.
1 – perete exterior;
2 – pereţi interiori;
3 – planşeu superior;
4 – planşeu inferior;
5 – piese metalice pentru
asamblarea „clopotului”
cu planşeul inferior
a b c d
e f g
229
II. Celule spaţiale prefabricate executate cu tehnologia de tip „pahar culcat”
a – secţiune longitudinală;
b – secţiune transversală.
a b
c d
e f
g h
230
In prezent, se produc industrial celule spaţiale prefabricate din beton armat pentru
utilizări comune, precum birouri de organizare de şantier, bucătării sau grupuri sanitare.
Celulele spaţiale pentru bucătării şi/sau grupuri sanitare pot fi utilizate şi în asociere cu
alte sisteme constructive.
231
232
PREFABRICAREA CONSTRUCŢIILOR CU SCHELET
La prima vedere ideea de a prefabrica piese liniare (stâlpi, grinzi) pare simplă; apare
însă problema realizării îmbinărilor şi, legat de ea, cea a stabilităţii construcţiei, determinând
complicaţii îndeosebi în cazul construcţiilor etajate.
In principiu stabilitatea construcţiilor cu schelet prefabricat poate fi asigurată prin modul
de realizare a nodului sau folosind un sistem auxiliar de rigidizare.
In timp, numeroase brevete au încercat să rezolve un schelet spaţial stabil prin el
însuşi, cu noduri rigide realizate prin asocierea armăturilor şi betonare in situ, sau cu suduri
între piese metalice. Un exemplu în acest sens îl reprezintă depozitele cu structură prefabricată
realizate la Le Havre în anii ’50.
1
Arhitect, sculptor şi designer industrial italian, născut în 1921 la Milano. Conceptul care stă la baza
activităţii sale este generarea formei prin corecta utilizare a materiei şi tehnicii.
233
(2) piese prefabricate cu profil variabil şi secţiuni complexe, capabile să rezolve cu
eleganţă rezemările, să încorporeze sisteme de colectare a apei de ploaie, goluri
pentru instalaţii etc - astfel încât, prin concepţia prefabricatelor, betonul
recuperează lipsa de ‘flexibilitate’ asociată raţionalizării cofrajului.
Construcţia industrială realizată de Mangiarotti în 1993 la Giussano reprezintă punctul
culminant al unei lungi cerecetări evolutive desfăşurate de Mangiarotti asupra sistemelor
constructive prefabricate din beton armat bazate pe ideea triliticului. Stâlpul, grinda şi elementul
de suprafaţă reprezintă elementele
principale ale cercetării sale, care, prin
interpretarea originală a formei, a dat o
nouă calitate clădirilor prefabricate
inclusiv din punct de vedere al limbajului
arhitectural. Construcţia de la Giussano
reprezintă versiunea mai recentă a unui
sistem constructiv conceput şi realizat
prima dată în 1969 pentru sediul Lema
de la Alzate Brianza (Como), aplicat
ulterior şi la sediul Unifor de la Turate
(Como) în 1983. Designul particular al
componentelor constructive permite
menţinerea grinzii principale în grosimea
planşeului şi astfel obţinerea unui
intrados plan ritmat doar de nervurile
grinzilor şi elementelor de suprafaţă, a
căror formă facilitează traseele
instalaţiilor.
234
Stâlpii
Au secţiuni rectangulare şi sunt prevăzuţi cu lăcaşuri sau console de rezemare.
Fundaţiile
Sunt fundaţii de tip „pahar” în care stâlpii prefabricaţi sunt încastraţi.
Grinzile
Au secţiunea transversală curentă conformată în raport cu rolul în cadrul construcţiei
(grinzi principale, secundare, de bordaj sau de rigidizare) şi solicitările aferente. Uneori forma
grinzilor permite şi îndeplinirea unor alte funcţii decât cea portantă (ex. grinzi de bordaj cu canal
de calectare a apelor pluviale). In profil longitudinal pot fi orizontale sau cu înălţime variabilă (cu
pante). Capetele grinzilor sunt conformate în raport cu cerinţele de rezemare.
235
Grinzi principale I
236
Grindă principală cu tălpi înclinate
237
Grinzi secundare T
238
Grindă canal cu secţiune H, pentru colectarea apelor pluviale
Fâşii cu goluri
239
Elemente tip T şi TT
240
Alte tipuri de elemente de acoperiş
241
242
Elemente de închidere
Fâşii de b.c.a.
(faţade autoportante)
243
Sistem de prefabricate pentru construcţii de tip hală
Prefabricarea halelor se bazează pe „elemente de catalog” ale unui producător; ele
formează sisteme de prefabricate cu dimensiuni modulare care le fac să fie compatibile între
ele.
244
Construcţiile multietajate
Un element decisiv în alegerea soluţiei de prefabricare a scheletelor multietajate îl
reprezintă asigurarea stabilităţii la acţiuni orizontale. Din acest punct de vedere există două
variante:
a) construcţii cu stâlpi şi grinzi (sisteme trilitice)
b) construcţii cu noduri rigide.
245
Construcţiile cu noduri rigide: cadrele prefabricate
La construcţiile multietajate cu cadre prefabricate se urmăreşte (îndeosebi în zone
seismice) realizarea unor noduri rigide care să apropie cât mai mult comportarea structurii
prefabricate de cea a unei structuri monolite. Dar realizarea continuităţii armăturilor în zona
nodului (unde momentele încovoietoare şi forţele tăietoare au valori maxime) implică dificultăţi
de ordin constructiv şi tehnologic. Ca atare, tendinţa de a asigura structurilor prefabricate în
cadre un grad cât mai mare de monolitism, evitând totodată dificultăţile de realizare a nodurilor
rigide, conduce frecvent la adoptarea unor soluţii cu prefabricare parţială.
246
Prefabricarea integrală a cadrelor
In cazul construcţiilor multietajate în cadre integral prefabricate, se recurge la soluţii
care urmăresc:
- reducerea numărului de îmbinări
- amplasarea îmbinărilor în afara nodurilor (în zone cu eforturi secţionale reduse)
Rezultă astfel mai multe categorii de soluţii.
a) Cadre cu stâlpi continui pe mai multe nivele
Soluţie indicată în cazul clădirilor cu
deschideri mari; stâlpii pot fi prevăzuţi cu
console pe una sau două direcţii (îmbinări cu
grinzi prefabricate în afara nodului)
247
b) Cadre cu stâlpi fragmentaţi pe înălţimea fiecărui nivel
Soluţie cu câmp mai larg de aplicare; sunt posibile îmbinări în
afara nodului, în zone mai puţin solicitate.
248
Imbinări prin monolitizare între grinzi şi stâlpi prefabricaţi
249
Imbinări de continuitate între stâlpi prefabricaţi
250
FAŢADE PREFABRICATE DIN BETON ARMAT
A. Elemente de suprafaţă
251
B. Elemente tip cadru
c) Elemente liniare
252
Rolul structural şi relaţia panourilor prefabricate cu construcţia
253
B2. Panouri neportante
Sunt “purtate” de structura portantă. In relaţia cu structura, trebuie să aibă 2 solidarizări
(continue sau punctuale), sus şi jos: una cu rol de rezemare+ancorare, alta numai cu rol de
ancorare.
254
● Panouri cu rezemare punctuală la partea de sus (panouri suspendate)
255
1 – console înalte la partea superioară a panoului; 2 – console înalte la partea inferioară
a panoului; 3 – console locale numai pe înalţimea planşeului
Panouri parapet
Stabilitatea la răsturnare se asigură prin solidarizări sus şi jos, una dintre ele având şi
rol de reazem.
256
● Panouri parapet cu rezemare pe
structura verticală – cu console
de beton (a) sau metal (b) sau
printr-o îmbinare de tip
monolitizare (d); este posibilă şi
suspendarea la partea
superioară (c). Rezemarea la
capete este preferabilă.
257
Alcătuirea panourilor în secţiune
1. Panourile tristrat
Panourile tristrat au fost primele utilizate la prefabricarea faţadelor din beton şi avut cea
mai largă utilizare; ele se compun din:
- două straturi de beton – min. 6 cm la exterior + min. 10 cm la interior în cazul
panourilor portante;
- un strat de termoizolaţie eficientă – în general polistiren expandat.
1 – prag
2 – strat interior de beton
3 – strat exterior de beton
4 – buclă de manevrare
5 – şpalet
6 – buiandrug
7 – gol fereastră
8 – faţa laterală a golului
9 – faţa orizontală a golului
10 – parapet
11 – panou plin
258
Construcţii integral prefabricate realizate pe baza proiectului tip IPCT 770
259
● Panouri cu nervuri îngustate (până la 2-3 cm) şi poziţionate în câmp (în zone mai
puţin „delicate”) + puncte suplimentare de ancorare cu agrafe din oţel
● Panouri fără nervuri, cu ancoraje din oţel inoxidabil (sau oţel obişnuit) trecut prin
ploturi locale de beton
260
1C. Panourile tristrat cu lamă exterioară liber dilatabilă
Cele două straturi din beton sunt asociate prin sisteme de ancorare punctuală
nerigidă. Soluţiile utilizate se bazează pe prevederea unor dispozitive de suspendare-
ancorare (DP) în centrul de greutate al
panoului şi a unor ancoraje
suplimentare (AS) cu agrafe. Uneori
sunt necesare şi dispozitive de
suspendare-ancorare secundare (DS)
2. Panourile monostrat
261
2B. Panourile din b.c.a.
262
Panouri din beton greu cu relief
pronunţat; dublaj termoizolant
montat in situ
263
Rosturi între panouri prefabricate de faţadă
Rosturile verticale
După principiul de funcţionare, pot fi:
- rosturi închise
- rosturi ventilate
- rosturi deschise
- rosturi libere
Fiecare categorie poate fi realizată în mai multe variante constructive.
Rosturi închise
264
Rosturi ventilate
In spatele unui cordon de etanşare (din benzi elastice sau chit) există un spaţiu de aer
care are rolul de a egaliza presiunea aerului în spatele etanşării şi de a asigura
decompresiunea şi drenajul prin care apa eventual infiltrată se scurge în exterior.
Rosturi deschise
265
● Rosturi deschise cu două treapte de etanşare, unde profile duble sau mai complexe
asigură etanşarea, detenta şi drenarea apei.
Rosturi libere
Profile de acoperire
Rosturile orizontale
Rezolvările sunt bazate pe aceleaşi principii ca şi în cazul rosturilor verticale; însă
geometria rostului trebuie să ţină cont de scurgerea gravitaţională a apei.
266
Rosturi închise
Rosturile închise elastice se folosesc atunci când se evită rezemarea panoului superior
pe cel inferior (1, 2) sau când încărcările sunt foarte mici (3)
Rosturi ventilate
Includ obligatoriu o şicană (prag ridicat în panoul de jos, acoperit cu un “limb” al
panoului de sus) care joacă şi rol de spaţiu de decompresiune şi drenaj; etanşare cu
benzi de etanşare (1), cu chit permanent plastic (2) sau cu mortar (3)
267
Rosturi libere
In situaţia rosturilor verticale deschise sau libere, se folosesc rosturi orizontale libere.
Etanşarea se obţine prin forma de prag a marginii superioare a panoului, cu rol de
barieră contra ploii şi vântului; în acest scop, pragul trebuie să aibă o înălţime (h) de
0 0
min. 60 mm şi să facă un unghi de 70 – 90 cu orizontala. La partea de sus a pragului
se dispun materiale de etanşare la vânt (benzi, folii, mase de etanşare, mortare).
Profile de acoperire
Se folosesc împreună cu garnituri de etanşare atunci când au şi rol de montaj (1).
In exemplul (2) este reprezentat un profil care aruncă apa scursă de pe panoul superior
şi are fante de evacuare a apei infiltrate sau din condens
Intersecţii de rosturi
Pentru dirijarea apei către exterior, la intersecţia dintre rostul orizontal şi cel vertical, pe
panourile de jos se aplică local o fâşie dintr-o folie etanşă
lipită (F.L.) care acoperă rostul vertical inferior şi se
racordează în sus cu bariera de vânt din faţa
termoizolaţiei.
268
TENDINŢE ACTUALE IN PREFABRICAREA CONSTRUCŢIILOR
Centru educaţional pentru preşcolari şi şcolari mici „Gerbert D’Orlhac”, Sant Cugat, Barcelona 2004
Autori: Felip Pich-Aguilera Baurier, Teresa Batlle Pagès
269
Prefabricarea „deschisă”
Se bazează pe sisteme de elemente prefabricate produse industrial, grupate în mai
multe clase de bază şi combinabile între ele, aşa încât pot fi utilizate împreună la realizarea unei
clădiri; elementele se pot folosi şi individual, în asociere cu alte sisteme constructive. Spre
exemplu, intreprinderea Indag S.A. are ca obiect de activitate dezvoltarea construcţiei
industrializate în principal în sectorul locuinţelor; ea produce un sistem de prefabricate care
include 6 clase de elemente:
1. Panouri de b.a. pentru pereţi interiori – portanţi, autoportanţi, neportanţi.
2. Panouri de b.a. pentru pereţi exteriori – portanţi, autoportanţi, neportanţi.
3. Panouri subţiri de b.a. (4 – 6 cm) pentru faţade uşoare din beton aparent.
4. Panouri şi predale de b.a. sau beton precomprimat pentru planşee.
5. Elemente liniare – stâlpi, grinzi, buiandrugi – pentru completarea funcţiei constructive
a elementelor din clasele 1 şi 2.
6. Elemente speciale pentru rampe de scară, panouri cu instalaţii sanitare, panouri cu
gol de ascensor; sunt piese cu geometrie variabilă care rezolvă aspecte particulare ale
fiecărui caz în parte.
Utilizarea unor astfel de sisteme de prefabricate permite o anumită flexibilitate în
proiectare; arhitectura clădirilor se distanţează evident de monotonia generată în trecut de
prefabricarea „închisă” a construcţiilor tipizate.
In continuare este prezentat ca exemplificare ansamblul Alcobendas, Madrid (1996)
1
grupând 198 de locuinţe sociale cu garaje.
Construcţiile sunt realizate cu sistemul de
prefabricate Indag S.A.; piesele folosite sunt:
- panouri de b.a pentru pereţi interiori
portanţi – 12 cm grosime, 2.90 m
înălţime, max. 10 m lungime;
- panouri de b.a cu agregate colorate
pentru pereţi exteriori portanţi – 12
cm grosime, 2.90 m înălţime, max. 10
m lungime;
- elemente de planşeu precomprimate,
cu nervuri la 70 cm interax, lăţime
2.10 m, înălţime 26 cm;
- piese speciale cu geometrie variabilă
pentru rampe de scări, panouri cu
instalaţii sanitare, plăci cu gol de
ascensor etc Ansamblul de locuinţe sociale, Madrid, 1996
Autor: Manuel de las Casas
1
Referinţe: Tectonica 5, Hormigón (II) prefabricado. ATC Ediciones, Madrid
270
271
A – îmbinări punctuale între panouri, cu plăci metalice înglobate; B – dornuri de poziţionare; C – plăci
metalice de asociere care se sudează de plăcile înglobate; D – suprabetonare şi monolitizare între panouri
de faţadă şi planşeu; E – călăreţi; F – mustăţi; G – armături suplimentare ridicate; H – armătură superioară
a plăcii
272
A – glaf tablă oţel galvanizat şi lăcuit 1.5 mm; B – geam securizat în panourile fixe; C – geam dublu
termoizolant; D – rost între panouri; E - sigilant (silicon peste cordon rigid din spumă de poliuretan) în
rosturi între panouri şi între panou şi rama ferestrei
273
E - sigilant (silicon peste cordon rigid din spumă de poliuretan) în rostul dintre panou şi rama ferestrei; F –
dublaj termoizolant poliuretan; G – gipscarton pe schelet metalic
274
Construcţii
din zidărie şi beton armat
Studii de caz
275
276
Galerie de Artă, Marktoberdorf, Germania, 1998-2000
Valentin Bearth & Andrea Deplazes
277
A. Pietriş 50 mm
B. Hidroizolaţie 3 mm
C. Termoizolaţie sticlă celulară
D. Strat bitum
E. Planşeu din plăci de lemn laminat
tristrat (95 mm) pe grinzi metalice
F. Cordon de etanşare elastic 15 mm
G. Copertină tablă cupru
H. Mortar de pantă 1%
I. Centură b.a.
J. Profil IPE 360
K. Şuruburi
L. Perete din zidărie de cărămidă
klinkerizată 50 cm grosime
M. Mână curentă din lemn
N. Pardoseală cărămidă klinkerizată
O. Element prefabricat din b.a
278
A. Pietriş 50 mm
B. Scurgeri pluviale
C. Priză aer ventilaţie
D. Membrană izolantă bituminoasă
dublă 3 mm
E. Copertină tablă cupru
F. Substructură din plăci hidrofugate
de lemn laminat
G. Termoizolaţie vată minerală 10 cm
H. Planşeu din plăci de lemn laminat
tristrat (95 mm) pe grinzi metalice
I. Canal cabluri electrice, cu capac
demontabil
J. Cordon elastic 15 mm
K. IPE 360
L. Tub fluorescent cu capac acrilic
M. Buiandrug din ţeavă de oţel +
platbandă sudată
279
A. Perete portant din cărămidă
klinkerizată
B. Ţevi de cupru pentru încălzire
C. Placă acoperire 1.5 cm
D. Barieră impermeabilă
E. Planşeu din plăci de lemn laminat
tristrat (95 mm) pe grinzi metalice
F. Profil IPE 360
G. Termoizolaţie polistiren 3 cm
H. Tub fluorescent cu capac acrilic
I. Perete din cărămidă 14.5 cm
J. Perete b.a. 33 cm
K. Folie impermeabilizantă bituminoasă
L. Profil protecţie din tablă de cupru
M. Izolaţie polistiren extrudat 6 cm
N. Folie profilată pentru ventilare şi
protecţia termoizolaţiei
O. Pardoseală din cărămidă klinkerizată
P. Şapă mortar 10.5 cm
Q. Cordon din spumă rigidă 5 mm
R. Beton de nivelare 5 cm
S. Tub de drenaj
Referinţe: TECTONICA 15, Cerámica (I). ATC Ediciones, Madrid; Deplazes, Andrea,
Constructing Architecture. Birkhauser, 2005.
280
Locuinţe la Baden, Elveţia, 2004
Urs Burkard, Adrian Meyer & Partner
281
Plan demisol
Plan parter
282
Alcătuirea zidăriei portante
400 mm blocuri ceramice Optitherm
ţesute + 120 mm cărămizi Kelesto
aparente, arse sub punctul de vitrifiere
2
(U = 0.38 W/m K)
283
A. Pietriş din cărămizi reciclate
B. Hidroizolaţie bituminoasă
C. Termoizolaţie polistiren extrudat 12 cm
D. Barieră de vapori
E. Placă beton armat 24 cm cu pantă
F. Şorţ tablă de aluminiu peste profil de
lemn
G. Polistiren extrudat 5 cm
H. Element din b.a. prefabricat 25 x 29 cm
I. Tâmplărie aluminiu/lemn cu geam
dublu termoizolant
J. Mână curentă din ţeavă de oţel
K. Geam laminat de securitate
L. Şapă beton 8 cm cu acoperire din
răşină 1 cm
M. Izolaţie acustică 3 cm
N. Placă beton armat 24 cm
O. Cărămizi aparente 25 x 12 x 65 cm
P. Blocuri din argilă uşoară de 14 cm
înălţime şi 225 sau 15 cm lăţime
Q. Termoizolaţie poliuretan 5 cm
R. Ancoraje în beton din 2 profile UPN şi
bare transversale (2)
S. Element din beton prefabricat 12 x 29
cm (S)
284
Locuinţă în Dublin, Irlanda, 2004-2005
Boyd Cody Architects
285
286
1 – criblură 50 mm; hidroizolaţie 3 mm; termoizolaţie min.120 mm; barieră de vapori 3 mm; plăci din
derivate de lemn 18 mm pe şipci 50x50 mm; grinzi de lemn 175x44 mm; gipscarton 12.5 mm vopsit alb
2 – zidărie de cărămidă 100 mm, ancorată cu agrafe din oţel inoxidabil; strat aer ventilat 40 mm;
termoizolaţie poliuretan 60 mm; zidărie din blocuri de beton 100 mm
3 – membrană hidroizolantă 2 mm
4 – platbandă oţel 200x10 mm; grindă buiandrug din oţel cu secţiune I 203 mm
5 – vitraj dublu 8 mm + 12 mm gol + 6 mm, în profile de aluminiu anodizat 50x50 mm
6 – contraplacaj 2x18mm cu furnir de mesteacăn; strat elastic 5 mm; sistem încălzire în şapă ciment 50
mm, între grinzi lemn 200x44; vată minerală 150 mm; gipscarton 12.5 mm vopsit alb
7 – contraplacaj 18 mm cu furnir de
mesteacăn
8 – gipscarton 12.5 mm, pe grinzi de
lemn 170x44; lumină indirectă
9 – stâlp din ţeavă rotundă de oţel ø
114x8mm
10 – glaf din b.a. 750x200 mm
11 – tencuială sclivisită 20 mm
12 – şapă cu sistem de încălzire, 75
mm ciment sclivisit; strat separaţie 2
mm; strat elastic (amortizare zgomot
impact) 50 mm; placă b.a. 150 mm;
hidroizolaţie bituminoasă; strat beton
30 mm; termoizolaţie 250 mm
287
Referinţe: DETAIL. Brick, Concrete, Stone. Vol. 4, 2007; www.boydcodyarch.com
288
Centru de formare Hilti, Schaan, Lichtenstein, 2006
Baumschlager Eberle Architekturbüro
289
1 – acoperiş verde;
hidroizolaţie; termoizolaţie
min. 222 mm; placă beton
armat 300 mm; gipscarton
12.5 mm
2 – vitraj dublu 6+16+8 mm
3 – tâmplărie lemn/aluminiu
4 – canal ventilaţie
5 – pardoseală cu canale
încălzire/răcire înglobate;
placă beton armat 400 mm;
termoizolaţie 200 mm;
tencuială
6 – pardoseală logie
7 – tâmplărie lemn/aluminiu
8 – geam laminat 8 mm
9 – piatră (gneis) 160 mm;
mortar poros 20 mm; beton
prefabricat 80 mm;
termoizolaţie polistiren
extrudat 200 mm; beton
armat 250 mm; tencuială
15 mm
10 – pardoseală cu canale
încălzire/răcire; placă beton
armat 500 mm; tavan cu
tratament acustic
11 – corp iluminat
290
1 – hidroizolaţie sablată, cu protecţie UV
2 – piatră (gneis) 160 mm; mortar poros 20 mm; beton
prefabricat 80 mm; termoizolaţie polistiren extrudat 200 mm;
beton armat 250 mm; tencuială 15 mm
3 – storuri
4 – tâmplărie lemn / aluminiu
5 – ventilo-convector, încălzire / răcire
6 – canal ventilaţie
291
Referinţe: DETAIL. Brick, Concrete, Stone. Vol. 4, 2007.
292
Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Navarra, Spania, 1997
Ignacio Vicens, José Antonio Ramos
Plan etaj 1
293
Alcătuirea închiderilor
2 straturi de beton armat (2 x 15 cm) aparent
+ miez de polistiren expandat (5 cm)
Pereţii sunt turnaţi în cofraje Peri cu plăci
fenolice 208 x 124.6 cm, conform modulării
stabilite prin proiect.
294
Galerie de Artă, Walsall, Marea Britanie, 2000
Caruso St. John Architects
295
Plan etaj 1
296
Secţiune verticală
Secţiune orizontală
297
A – polistiren extrudat 10 cm; B – şorţ neopren; C – tablă oţel
inoxidabil; D – polistiren extrudat 5 cm acoperit cu profil tablă oţel
inoxidabil 30x30x4 mm; E – fâşie PVC extrudat 5x4 mm; F –
longrină oţel inoxidabil 50x30x3 mm; G – vitraj dublu cu geam
difuzant: 7.5 mm + 12 mm + 4+4 mm geam laminat, fixat cu silicon
structural pe ramă de aluminiu; H – canal de drenare din aluminiu
anodizat; I – stor; J – reflector cu carcasă de aluminiu extrudat; K –
jaluzele acţionate electric; L – foaie de geam securizat 6 mm
rabatabilă, fixată cu silicon structural pe profil de aluminiu
298
Centraal Beheer Offices, Apeldoorn, Olanda, 1972
Herman Herzberger
299
Schema structurală a „turnului” (9 x 9 m)
300
Detalii de îmbinare între prefabricate
301
Detaliu de faţadă
Referinţe: Orton, Andrew, The way we build now. Van Nostrand Reinhold (UK), 1988
302
Locuinţe sociale prefabricate, Sants-Montjuic, Barcelona, 2004
Felip Pich-Aguilera Baurier, Teresa Batlle Pagés
Plan tip
303
Schema structurii
Nucleu rigid din celule prefabricate + stâlpi, grinzi şi plăci prefabricate
Referinţe: Pich-Aguilera Baurier, Felip, Batlle Pagés, Teresa, Sauer, Bruno, Arquitectura
industrializada: una respuesta real. ACTAR-PRO, Barcelona, 2005
304
Spelman Halls, Princeton University, New Jersey, SUA, 1974
I. M. Pei and Partners
305
306
Secţiune prin grinda postcomprimată de contur, la legătura panourile interioare.
307
Detaliu în zona ferestrei mobile
Referinţe: Orton, Andrew, The way we build now. Van Nostrand Reinhold (UK), 1988
308
Facultatea de Ştiinţe Economice, Reus, Spania, 1991
Pau Pérez, Antón M. Pamies, Antón Banús
Plan parter
309
Plan etaj 1
310
A – Placă oţel inoxidabil sau galvanizat pentru nivelare;
B – dornuri verticale pentru împiedicarea deplasării
grinzii;
C – panouri de planşeu;
D – armături suplimentare (de continuitate) trecute prin
golurile prevăzute în stâlp, ulterior înecate în răşină
epoxidică sau ciment fără contracţii;
E – armătură în rosturile dintre fâşiile de planşeu; F –
beton turnat in situ
311
Rezolvarea închiderilor
312
Detaliu îmbinare panou-stâlp (D3)
313
A – Panou planşeu prefabricat;
B – Strat de pantă;
C – Membrană impermeabilă cu protecţie;
D – Prefabricat rebord terasă;
E, F – Membrană impermeabilă;
G – Pietriş 16 - 32 mm;
H – Geotextil;
I – Polistiren extrudat 6 cm;
J – Beton celular.
314
315
Referinţe: TECTONICA 5, Hormigón (II). ATC Ediciones, Madrid
316
Bibliografie
317