SOLOI Culegere Calcul Integral

ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ
Conf. dr. ANTON SOLOI

Conf. dr. EMIL POPESCU
Lect. dr. ANCA LUPAŞ
Culegere de probleme
© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

PREFAŢĂ
Prezenta culegere de probleme are drept scop să pună la îndemâna

studenţilor din Academia Tehnică Militară, precum şi studenţilor de la alte
universităţi de învăţământ superior tehnic, un bogat material aplicativ privind
calculul integral, care să contribuie la o mai bună însuşire a cunoştinţelor
teoretice predate la cursul de analiză matematică. Teoria se fixează şi se
aprofundează prin rezolvarea unui număr important de probleme, exerciţii,
exemple şi contraexemple care nuanţează rezultatele şi pun în evidenţă
importanţa lor. Conţinutul lucrării este structurat pe baza programei analitice,
cuprinzând nouă capitole. La începutul fiecărui capitol sunt prezentate
rezultatele teoretice ce urmează a fi aplicate în rezolvarea problemelor. Sunt
date apoi numeroase probleme rezolvate şi probleme propuse, selectate în
strânsă legătură cu chestiunile teoretice prezentate şi ordonate în funcţie de
gradul lor de dificultate. Fiecare capitol include aplicaţii în geometrie,
mecanică, fizică etc. Elevii de liceu pot găsi în Capitolul 1 o serie de probleme,
mai dificile decât cele cuprinse în manualele şcolare, care să-i ajute în
pregătirea examenelor.
Ne exprimăm speranţa că această culegere de probleme va contribui la
înţelegerea şi asimilarea de către cititor a principalelor tehnici de rezolvare a
problemelor de calcul integral.
Contribuţia autorilor, pe capitole, este următoarea:
Conf. univ. dr.

Conf. univ. dr. Lect. univ. dr.
Nr. capitol Secţiuni Popescu
Soloi Anton Lupaş Anca
Emil
Breviar - da -
Probleme
1-15 16-44 45-53
Capitolul 1 rezolvate
Probleme
1-15 16-45 -
propuse
Breviar - da -
Probleme
1-15 16-45 -
Probleme
1-15 16-45 -
propuse
Breviar - da -
Probleme
1-14 15-46 -
Probleme
1-15 1-51 -
propuse

Conf. univ. dr. Conf. univ. dr. Lect. univ. dr.
Nr. capitol Secţiuni
Popescu Emil Soloi Anton Lupaş Anca
Breviar - - da
Probleme
14-22 11-13 1-10
Probleme
1-10 - 11-29
propuse
Breviar - - da
Probleme
1-15 37 16-36
Probleme
1-15 - 16-36
propuse
Breviar da - -
Probleme
1-14 15-29 30-44
Probleme
1-15 16-26 27-40
propuse
Breviar da - -
Probleme
1-10 11-21 22-31
Probleme
1-10 20-29 11-19
propuse
Breviar da - -
Probleme
1-10 21-30 11-20
Probleme
1-10 21-30 11-20
propuse
Breviar - - da
Probleme
1-10 21-30 11-20
Probleme
1-10 19-30 11-18
propuse
Autorii

CUPRINS
CAPITOLUL 1 INTEGRALA RIEMANN A FUNCŢIILOR REALE DE

VARIABILĂ REALĂ
1.1 BREVIAR TEORETIC
1.1.1 Funcţii integrabile Darboux
1.1.2 Funcţii integrabile Riemann
1.1.3 Primitive
1.1.4 Primitive reductibile la primitive de funcţii raţionale
1.1.5 Aplicaţii ale integralei Riemann
1.1.6 Inegalităţi integrale
1.2 PROBLEME REZOLVATE
1.3 PROBLEME PROPUSE
CAPITOLUL 2 INTEGRALA IMPROPRIE A FUNCŢIILOR DE O
VARIABILĂ REALĂ
CAPITOLUL 3 INTEGRALE CU PARAMETRU
3.1.1 Integrale cu parametru pe interval compact
3.1.2 Integrala cu parametru pe interval necompact
3.1.3 Integrale Euleriene
CAPITOLUL 4 FUNCŢII CU VARIAŢIE ŞI FUNCŢII INTEGRABILE
STIELTJES

CAPITOLUL 5 INTEGRALA CURBILINIE
CAPITOLUL 6 INTEGRALA DUBLĂ
CAPITOLUL 7 INTEGRALA TRIPLĂ
CAPITOLUL 8 INTEGRALA DE SUPRAFAŢĂ
CAPITOLUL 9 FORMULE INTEGRALE
ANEXE
ANEXA 1
ANEXA 2
ANEXA 3
BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1
INTEGRALA RIEMANN A FUNCŢIILOR REALE
DE VARIABILĂ REALĂ

1.1.1 Funcţii integrabile Darboux
Definiţia 1.1. Fie d [ a, b ] = ( a = x0 < x1 < … < xn = b ) o diviziune a
compactului [ a, b ] ⊂ .
Notăm prin D ( a, b ) familia tuturor diviziunilor intervalului [ a, b ] şi prin
d = max xi +1 − xi norma diviziunii d ∈D [ a, b ] .
i = 0, n −1
Fie f : [ a, b ] → mărginită şi d ∈D [ a, b ] . Notăm prin
Mi ( f ) =
sup f ( x ) , mi ( f ) = inf f ( x ) , i = 1, n .
x∈[ xi −1 , xi ] x∈[ xi −1 , xi ]
Numim sumă Darboux superioară (respectiv inferioară) asociată funcţiei f

n
şi diviziunii d ∈D [ a, b ] numărul Sd ( f ) = ∑ M i ( xi − xi −1 ) şi, respectiv,
i =1
n
sd ( f ) = ∑ mi ( xi − xi −1 ) .
i =1
Se observă imediat că S d ( f ) ≥ sd ( f ) , ∀ d ∈ D [ a, b ] .
Propoziţia 1.2. (i) Fie d1, d 2 ∈D [ a, b ] , d1 ⊃ d 2 ( d1 mai fină decât d 2 ) .
Atunci:
sd 2 ( f ) ≤ sd1 ( f ) ≤ Sd1 ( f ) ≤ Sd2 ( f ) .
(ii)
sd ( f ) ≤ SΔ ( f ) , ∀ d , Δ ∈ D [ a, b ] .
{
Definiţia 1.3. Numărul inf Sd ( f ) d ∈D [ a, b ] } se numeşte integrală
b
Darboux superioară a funcţiei f pe [ a, b ] şi se notează prin ∫f.
a

{ }
Analog, numărul sup sd ( f ) d ∈D [ a, b ] se numeşte integrala Darboux
b
inferioară a funcţiei f pe [ a, b ] şi se notează cu ∫f.
a
Teorema 1.4 (Darboux). Dacă f = [ a, b ] → este mărginită, atunci

pentru orice ε > 0 , ∃ δ = δ ( ε ) > 0 cu proprietatea că pentru orice
d ∈D [ a, b ] cu d < δ să avem:
⎧ b
∫
⎪ Sd ( f ) − f < ε şi
⎪⎪
a
⎨b
⎪
∫
⎪ f − sd ( f ) < ε.
⎪⎩ a
Definiţia 1.5. O funcţie mărginită f = [ a, b ] → se numeşte integrabilă

b b
Darboux pe [ a, b ] dacă ∫ f = ∫ f ; valoarea comună a celor două numere se
a a
b
notează prin ∫a f şi se numeşte integrala Darboux a funcţiei f pe [ a, b ] .
Teorema 1.6. Funcţia mărginită f : [ a, b] → este integrabilă Darboux

pe [ a, b ] dacă şi numai dacă ∀ ε > 0 , ∃ d ∈D [ a, b ] cu proprietatea
S d ( f ) − sd ( f ) < ε .
Propoziţia 1.7. Funcţia f : [ a, b] → mărginită este integrabilă Darboux
pe [ a, b ] dacă şi numai dacă ∀ ε > 0 , ∃ δ = δ ( ε ) > 0 , astfel încât oricare ar fi
diviziunea d ∈D [ a, b ] cu d < δ să avem S d ( f ) − sd ( f ) < ε .
Propoziţia 1.8. Funcţia mărginită f : [ a, b] → este integrabilă Darboux
pe [ a, b ] dacă şi numai dacă pentru orice şir de diviziuni
( dn )n ⊂ D [ a, b] cu lim d n = 0 să avem: lim sdn ( f ) = lim Sdn ( f ) .
n n n
Observaţie. Această propoziţie indică un algoritm de calcul pentru

integrala Darboux.
Teorema 1.9. Orice funcţie continuă pe [ a, b ] este integrabilă Darboux pe
[ a, b ] .

Teorema 1.10. Orice funcţie monotonă pe [ a, b ] este integrabilă Darboux
pe [ a, b ] .
Definiţia 1.11. Vom numi numărul b − a, ( b > a ) lungimea oricărui
interval I cu capetele a şi b, şi-l vom nota cu ( I ) = b − a .
Spunem că mulţimea E ⊂ este lungimea nulă (sau de măsură Jordan
nulă) dacă: ∀ ε > 0, ∃ I j ( ) j =1,n
o familie finită de intervale reale cu proprietăţile:
• I j = I j , j = 1, n (interval deschis) ;
n
• ∪I j ⊃ E ;
j =1
n
• ∑ (I j ) < ε .
j=1
Propoziţia 1.12. (i) Dacă E ⊂ este de lungime nulă, atunci E este

mărginită.
(ii) Orice mulţime finită este de lungime nulă.
(iii) Orice submulţime a unei mulţimi de lungime nulă
este de lungime nulă.
(iv) Reuniunea unei familii finite de mulţimi de
lungime nulă este o mulţime de lungime nulă.
Definiţia 1.13. O mulţime E ⊂ se numeşte de măsură nulă (sau de
măsură Lebesgue nulă sau neglijabilă) dacă ∀ ε > 0, ∃ ( I n )n∈ un şir de intervale
reale cu proprietăţile:
• I n = I n , ∀ n ≥ 1 (interval deschis) ;
• ∪ In ⊃ E ;
n∈
• ∑ ( In ) < ε .
n ≥1
Propoziţia 1.14. (i) Orice mulţime numărabilă este de măsură nulă.

(ii) Orice submulţime a unei mulţimi de măsură nulă
este de măsură nulă.
(iii) Reuniunea unei familii numărabile de mulţimi de
măsură nulă este o mulţime de măsură nulă.
(iv) Dacă E este de lungime nulă, atunci E este de
măsură nulă. Reciproca nu e adevărată.

(v) Dacă E este o mulţime compactă de măsură nulă,
atunci E este de lungime nulă.
Teorema 1.15 (criteriul de integrabilitate al lui Lebesgue). Fie
f : [ a, b ] → mărginită şi mulţimea
D ( f ) = { x ∈ [ a, b ] f este discontinuă în x} ,
f este integrabila Darboux pe [ a, b ] dacă şi numai dacă mulţimea D ( f ) este
neglijabilă.
1.1.2 Funcţii integrabile Riemann
Definiţia 1.16. Fie funcţia reală f : [ a, b ] → , diviziunea
d ∈ D [ a, b ] , d = ( a = x0 < x1 < … < xn = n ) şi ξi ∈ [ xi −1, xi ] , i = 1, n .
Numărul
n
σ d ( f , ξi ) = ∑ f ( ξi )( xi − xi −1 )
i =1
se numeşte suma Riemann a funcţiei f corespunzătoare diviziunii d şi punctelor

intermediare ( ξi )i =1, n .
Propoziţia 1.17. Dacă f : [ a, b ] → este mărginită şi d ∈D [ a, b ] , atunci:
(i) ⎨
{
⎧ S ( f ) = sup σ ( f , ξ ) ξ ∈ [ x , x ] , i = 1, n
⎪ d d i i i −1 i }
{
⎪ sd ( f ) = inf σd ( f , ξi ) ξi ∈ [ xi −1, xi ] , i = 1, n
⎩ }
(ii) sd ( f ) ≤ σd ( f , ξi ) ≤ Sd ( f ) , ∀ ξi ∈ [ xi −1, xi ] , i = 1, n, ∀ d ∈ D [ a, b ] .
Definiţia 1.18. Fie f : [ a, b ] → . Funcţia f se numeşte Riemann
integrabilă pe [ a, b ] (sau R-integrabilă) dacă ∃ I ∈ , astfel încât ∀ ε > 0 ,
∃ δ = δ(ε) > 0 cu proprietatea că dacă d ∈D [ a, b ] cu d < τ şi
∀ ξi ∈ [ xi −1, xi ] , i = 1, n , avem: σ d ( f , ξi ) − I < ε .
Propoziţia 1.19. Dacă f este R-integrabilă pe [ a, b ] , atunci f este

mărginită pe [ a, b ] .
Teorema 1.20. Funcţia f este R-integrabilă pe [ a, b ] dacă pentru orice şir
( d n )n ⊂ D [ a, b ] cu lim d n = 0 şi pentru orice alegere a şirului de puncte
n
⎣
n
⎦ ( (
intermediare ξi( ) ∈ ⎡ xi(−1) , xi( ) ⎤ , i = 1, mn , şirul σd n f , ξ(n )
n n n
)) n
este convergent.

Teorema 1.21. O funcţie f este R-integrabilă dacă şi numai dacă este
mărginită şi este D -integrabilă . Mai mult, valorile celor două integrale coincid.
Observaţie. Întrucât cele două noţiuni, de integrabilitate Darboux şi de
integrabilitate Riemann, sunt echivalente, nu vom specifica despre ce integrală
b b
este vorba, adică: f este integrabilă şi ∫a f = ∫a f ( x ) dx este integrala funcţiei f.
Propoziţia 1.22. Fie funcţiile f , g : [ a, b ] → , R-integrabile pe [ a, b ] şi
α, β∈ . Atunci
(i) (liniaritatea) αf + βg sunt R-integrabile pe [ a, b ] şi
b b b
∫a ( αf + βg ) dx = α ∫a f +β ∫a g ;
(ii) f ⋅ g este R-integrabilă pe [ a, b ] ;
b
(iii) (pozitivitatea) Dacă f ≥ 0 pe [ a, b ] , atunci ∫a f ≥ 0 ;
b b
(iv) (monotonia) Dacă f ≥ g pe [ a, b ], atunci ∫ f ≥ ∫ g ;
a a
(v) (prima proprietate de mărginire) Dacă funcţia f este mărginită
m ≤ f ( x ) ≤ M , ∀ x ∈ [ a, b ] , atunci:
b
m(b − a ) ≤ ∫a f ≤ m ( b − a )
şi
b
∫a f ≤ (b − a ) ⋅ f ∞
, unde f = sup f ( x ) ;
x∈[ a , b ]
∞
(vi) (a doua proprietate de mărginire) Fie funcţia f mărginită,

m ≤ f ( x ) ≤ M , ∀ x ∈ [ a, b ] şi g ≥ 0 pe [ a, b ] , atunci:
b b b
m⋅ ∫a g≤ ∫a ( f ⋅ g ) ≤ M ⋅ ∫a g ;
(vii) (proprietatea modulului) f este R-integrabilă pe [ a, b ] şi
b b
∫a f ≤ ∫a f ;
(viii) (prima formulă de medie) Fie funcţia f mărginită

m ≤ f ( x ) ≤ M , ∀ x ∈ [ a, b ] şi funcţia g ≥ 0 pe [ a, b ] , atunci:
b b
∃ μ ∈ [ m, M ] , astfel ca ∫a ( f ⋅ g ) = μ ⋅ ∫a g .

Dacă în plus f este şi continuă pe [ a, b ] (are proprietatea lui Darboux pe
b b
[ a, b] ), atunci ∃ c ∈ [ a, b] , astfel încât ∫a ( f ⋅ g ) = f ( c ) ⋅ ∫a g ;
(ix) (a doua formulă de medie Bonnet-Weierstrass). Dacă în plus g este
monotonă, atunci ∃ c ∈ [ a, b ] cu proprietatea:
b c b
∫a ( f ⋅ g ) = g ( a ) ⋅ ∫a f + g (b) ⋅ ∫c f ;
(x) (ereditatea) f este R-integrabilă pe orice [ c, d ] ⊂ [ a, b ] ;
(xi) (aditivitate de interval) Dacă f este R-integrabilă şi pe [ b, c ] , atunci f
este R-integrabilă pe [ a, c ] , ( a < b < c ) şi mai mult:
c b c
∫a f = ∫a f + ∫b f .
Teorema 1.23 (fundamentală a calculului integral).
Fie f : [ a, b ] → , R-integrabilă pe [ a, b ] , c ∈ [ a, b ] fixat şi fie funcţia
x
F : [ a, b ] → , F ( x ) = ∫c f.
Atunci:
(i) F este continuă pe [ a, b ] ;
(ii) F este derivabilă în orice punct x0 de continuitate a lui f şi
F ′ ( x0 ) = f ( x0 ) .
Definiţia 1.24. Fie f : [ a, b ] → . O funcţie F : [ a, b ] → se numeşte
primitivă pentru f pe [ a, b ] dacă:
(i) F este derivabilă pe [ a, b ] ;
(ii) F ′ ( x ) = f ( x ) , ∀ x ∈ [ a, b ] .
Teorema 1.25 (Leibnitz-Newton). Dacă f : [ a, b ] → este R-integrabilă
pe [ a, b ] şi admite primitive pe [ a, b ] , atunci:
b
∫a f = F ( b ) − F ( a ) ,
unde F este o primitivă a lui f pe [ a, b ] .
Teorema 1.25 (integrarea prin părţi). Fie f , g : [ a, b ] → derivabile, cu
derivata integrabilă pe [ a, b ] . Atunci are loc relaţia:
b b
∫a ( f ⋅ g′) = ( f ⋅ g ) a − ∫a ( f ′ ⋅ g ) .
b

Teorema 1.26 (prima schimbare de variabilă).
Fie f : [ a, b ] → continuă. Atunci oricare ar fi funcţia ϕ : [ α, β] → [ a, b ]
derivabilă, cu derivata R-integrabilă pe [ α, β] avem relaţia
β ϕ(β)
∫α ( f ϕ ) ϕ′ = ∫ϕ(α ) f .
Teorema 1.27 (a doua schimbare de variabilă).
Fie f : [ a, b ] → continuă şi ϕ : [ α, β] → [ a, b ] bijectivă, derivabilă şi cu
derivata R-integrabilă pe [ a, b ] . Atunci
b ϕ−1 ( b )
∫a f = ∫ϕ −1
(a)
(f ϕ ) ⋅ϕ′ .
Teorema 1.28 (a treia schimbare de variabilă).

Fie f : [ a, b ] → continuă şi ϕ : [ α, β] → [ a, b ] bijectivă cu ϕ−1
′
( )
derivabilă şi cu derivata ϕ−1 R-integrabilă pe [ a, b ] . Atunci
ϕ( β )
∫ϕ(α ) ( )
β ′
∫α ( f ϕ) = f ⋅ ϕ−1 .
Definiţia 1.29. Fie o proprietate P care se referă la punctele unui interval

[ a, b] şi fie mulţimea:
DP = {t ∈ [ a, b ] punctul t nu are proprietatea P} .
Dacă DP este neglijabilă, vom spune că proprietatea P are loc aproape
peste tot pe [ a, b ] sau prescurtat P are loc a.p.t.
Teorema 1.30. Fie f , g : [ a, b ] → cu proprietăţile:
(i) f = g a.p.t. în [ a, b ] ;
(ii) f , g sunt R-integrabile pe [ a, b ] ,
b b
atunci ∫a f = ∫a g .
Propoziţia 1.31. Fie f , g : [ a, b ] → şi A ⊂ [ a, b ] . Dacă:
(i) A este finită şi f = g pe [ a, b ] − A ;
(ii) g este R-integrabilă pe [ a, b ] ,
atunci:
(a) f este R-integrabilă pe [ a, b ] ;

b b
(b) ∫a f = ∫a g .
1.1.3 Primitive
Definiţia 1.32. Fie I = [ a, b ] ⊂ , a < b şi f : I → . O funcţie F : I →
se numeşte primitiva lui f pe I dacă:
(i) F este derivabilă pe I;
(ii) F ′ ( x ) = f ( x ) , ∀ x ∈ I
şi notăm F = ∫f.
Observaţie. Notăm cu P ( I ) familia funcţiilor care admit primitive pe I,
cu C ( I ) familia funcţiilor continue pe I, cu L ( I ) familia funcţiilor
R-integrabile pe I şi cu d ( I ) familia funcţiilor care au proprietatea lui Darboux
pe I.
Propoziţia 1.33. Fie I = [ a, b ] , a < b . Atunci:
(i) C ( I ) ⊂P ( I ) ∩L ( I ) ;
(ii) P ( I ) ∩L ( I ) − C ( I ) ≠ ∅ ;
(iii) P ( I ) −L ( I ) ≠ ∅ ;
(iv) L ( I ) −P ( I ) ≠ ∅ ;
(v) P ( I ) ⊂ d ( I ) ;
(vi) d ( I ) −P ( I ) ≠ ∅ .
Propoziţia 1.34 (integrarea prin părţi).
Fie I ⊂ un interval şi f , g ∈ C1 ( I ; ) . Atunci
∫ ( f ⋅ g ′) = f ⋅ g − ∫ ( g ⋅ f ′) .
Propoziţia 1.35 (prima schimbare de variabilă).
Fie I ⊂ interval şi f : I → o funcţie care admite primitive. Atunci
∀ J ⊂ interval şi ∀ ϕ = J → I derivabilă rezultă că:
(i) funcţia ( f ϕ ) ⋅ ϕ′ admite primitive pe J;
(ii) dacă F este o primitivă a lui f, atunci F ϕ este o primitivă a lui
( f ϕ ) ⋅ ϕ′ .
Propoziţia 1.36 (a doua schimbare de variabilă).
Fie I ⊂ interval şi f : I → . Fie J ⊂ şi ϕ : J → I o funcţie
bijectivă derivabilă cu derivata nenulă. Dacă F este o primitivă pentru
( f ϕ ) ⋅ ϕ′ , atunci F ϕ−1 este o primitivă pentru f.

Propoziţia 1.37 (a treia schimbare de variabilă).
Fie I ⊂ interval şi f : I → continuă. Oricare J ⊂ interval şi
oricare ϕ : j → I funcţie bijectivă cu inversa derivabilă, funcţia f ⋅ ϕ−1

′
( )
admite primitive. Mai mult, dacă F este o primitivă pentru (f ϕ ) , atunci
F ϕ−1 este o primitivă pentru f ⋅ ϕ−1 . ( )
Propoziţia 1.38. Dacă f , g : [ a, b ] → admit primitive pe intervalul I,
atunci ( α ⋅ f + β ⋅ g ) admite primitive pe I , ∀ α, β∈ şi mai mult:
∫ (α ⋅ f + β ⋅ g ) = α ⋅ ∫ f + β ⋅ ∫ g .
Teorema 1.39 (descompunerea în fracţii simple).
P( x)
Fie R ( x ) = o fracţie raţională unde grad P < grad Q , iar
Q( x)
p ki q
Q( x) = α ⋅ ∏ ( x − ai ) ⋅ ∏ ( x2 + b j x + c j ) ∗
j
, α∈ , ai ∈ ,
i =1 j =1
∗
b j , c j ∈ , ki , j, p, q ∈ , b 2j − 4 ⋅ c j < 0, i = 1, p, j = 1, q.
Atunci există şi sunt unice constantele reale
Aij , Bsr , Csr ∈ , j = 1, ki , s = 1, r , r = 1, q, i = 1, p ,
astfel încât:
P( x) Bij ⋅ x + C ij
ki
p
Aij q i
Q( x)
= ∑∑ ( x − a ) j + ∑∑ .
(x )
j
2
i =1 j =1 i i =1 j =1 + bi ⋅ x + ci
P( x)
Teorema 1.40 (Hermite). Calculul primitivei ∫ dx, P, Q ∈ [ x ] , se
Q( x)
M ( x)
reduce la o sumă de primitive de forma ∫ dx, M , N ∈ [ x] , unde
N ( x)
polinomul N are toate rădăcinile simple.
Observaţie. În acest caz putem scrie succesiv:
P( x) R( x) M ( x)
∫ dx = + ∫
dx, R, S , P, Q, M , N ∈ [ x] ,
Q( x) S ( x) N ( x)

Q
unde S este cel mai mare divizor comun al lui Q şi N, N = , iar R şi M sunt
S
polinoame care au gradul cu o unitate mai mic decât al numitorului S şi,
respectiv, N. Pentru determinarea polinoamelor R şi M se derivează ultima
relaţie şi prin identificare se determină coeficienţii polinoamelor R şi M.
1.1.4 Primitive reductibile la primitive de funcţii raţionale
1.1.4.1 Primitive ale funcţiilor raţionale
Propoziţia 1.41. Fie R o funcţie raţională şi
pi
ri ∈ Q, i = 1, k , ri = , pi , qi ∈ , ( pi , qi ) = 1, k ∈ ∗
.
qi
(
Primitiva funcţiei R x r1 , x r2 ,… , x rk ) se reduce la calculul primitivei unei
funcţii raţionale, dacă se face schimbarea de variabilă x = t n , n = [ q1, q2 ,…, qk ] .
Propoziţia 1.42. Fie R o funcţie raţională şi
∗ ∗
ni ∈ , ni ≥ 2, i = 1, k , k ∈ , a, b ∈ .
(
Primitiva funcţiei R x, 1 ax + b ,
n n2
ax + b ,…,
nk
ax + b ) se reduce la
calculul unei funcţii raţionale, dacă se face schimbarea de variabilă
x=
a
(
1 n
)
t − b , n = [ n1, n2 ,…, nk ] .
Propoziţia 1.43. Fie R o funcţie raţională şi a, b, c, d ∈ , n ∈ ∗ , n ≥ 2 .

⎛ ax + b ⎞
Primitiva funcţiei R ⎜ x, n ⎟ se reduce la calculul primitivei unei
⎝ bx + d ⎠
funcţii raţionale, dacă se face schimbarea de variabilă:
d ⋅ tn − b
x= .
a − c ⋅ tn
Propoziţia 1.44 (Euler). Fie R o funcţie raţională şi a, b, c ∈ . Atunci
(
primitiva funcţiei R x, ax 2 + bx + c ) pe intervalul I se reduce la calculul
primitivei unei funcţii raţionale, folosind următoarele schimbări de variabilă:
(a) ax 2 + bx + c = t + x a , dacă a > 0 ;
(b) ax 2 + bx + c = tx ± c , dacă c > 0, 0 ∉ I ;

(c) ax 2 + bx + c = t ( x − x0 ) , dacă b 2 − 4ac > 0 şi x0 ∉ I este una din
rădăcinile ecuaţiei ax 2 + bx + c = 0 .
Propoziţia 1.45 (Abel). Fie m, n, p ∈ Q, a, b ∈ . Primitiva funcţiei
( )
p
binome f ( x ) = x m ax n + b se reduce la calculul primitivei unei funcţii
raţionale în următoarele situaţii:
m n
(a) dacă p ∈ , m = 1 , n = 1 , ( m1, m2 , n1, n2 ∈ ) şi q = [ m2 , n2 ] , atunci
m2 n2
se foloseşte schimbarea de variabilă x = t q ;
m +1 r
(b) dacă ∈ , p = ∉ , r , s ∈ , atunci se foloseşte schimbarea de
n s
variabilă:
1/ n
⎛ ts − b ⎞
x = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ a ⎠
m +1 r
(c) dacă + p ∈ , p = , atunci se foloseşte schimbarea de variabilă:
n s
( )
−1/ n
x = b1/ n t s − a .
1.1.4.2 Primitive din funcţii raţionale compuse cu funcţii

trigonometrice ∫ R ( sin x,cos x ) dx
Propoziţia 1.46. (i) Fie R o funcţie raţională. Metoda generală de calcul a

primitivei ∫ R ( sin x,cos x ) dx este de reducere la calculul primitivei unei funcţii
x
raţionale folosind schimbarea de variabilă t = tg şi cunoscând că:
2
x x
2 tg 1 − tg 2
sin x = 2 , cos x = 2.
x x
1 + tg 2 1 + tg 2
2 2
(ii) Dacă funcţia R are proprietatea că:
R ( − sin x,cos x ) = − R ( sin x,cos x ) ,
se foloseşte schimbarea de variabilă:
x = arccos t , ( t = cos x ) .

(iii) Dacă funcţia R are proprietatea că:
R ( sin x, − cos x ) = − R ( sin x,cos x ) ,
se foloseşte schimbarea de variabilă.
x = arcsin t , ( t = sin x ) .
(iv) Dacă funcţia R are proprietatea că:
R ( − sin x, − cos x ) = R ( sin x,cos x ) ,
se foloseşte schimbarea de variabilă.
x = arctg t , ( t = tg x ) ,
cunoscând că
2 tg 2 x 1
sin x = 2
, cos 2 x = .
1 + tg x 1 + tg 2 x
Observaţie. Dacă funcţia raţională este compusă cu funcţii hiperbolice,
atunci se pot aplica metodele arătate la punctul 2 cu modificări neesenţiale.
Propoziţia 1.47. Primitive din funcţii raţionale compuse cu funcţii
∫ R ( e ) dx , λ ∈
λx ∗
exponenţiale .
Calculul acestor primitive se reduce la calculul de primitive din funcţii
raţionale, dacă se foloseşte schimbarea de variabilă:
x=
1
λ
ln t , (t =e ).λx
Propoziţia 1.48. Primitive din funcţii raţionale compuse cu funcţii

independente funcţional pe o mulţime reală ∫ R ( f1 ( x ) , f2 ( x ) ) dx , cu
proprietatea că
f1 ( x ) f2 ( x )
≠ 0, ∀ x ∈ I ⊂ .
f1′( x ) f 2′ ( x )
În cazul acesta se calculează în paralel primitiva funcţiei
R ( f1′( x ) , f 2′ ( x ) ) , obţinându-se un sistem liniar verificat de cele două primitive.
1.1.5 Aplicaţii ale integralei Riemann

Teorema 1.49 (Aria unei suprafeţe plane).
Fie f , g = [ a, b ] → şi f ≥ g pe [ a, b ] .
Mulţimea Γ f , g = {( x, y ) g ( x ) ≤ y ≤ f ( x ) , ∀ x ∈ [ a, b]} are arie (măsură)
dacă şi numai dacă f − g este R -integrabilă pe [ a, b ] .

În această situaţie
b
măs Γ f , g = ∫a ( f − g ) .
Teorema 1.50. Fie f : [ a, b ] → , f ≥ 0 pe [ a, b ] .
{
Mulţimea ϑ f0 x = ( x, y, z ) }
y 2 + z 2 ≤ f ( x ) , ∀ x ∈ [ a, b ] are măsură dacă
şi numai dacă f 2 este R-integrabilă pe [ a, b ] .

În această situaţie
b
∫a f
2
măs ϑ f0 x = π
şi reprezintă volumul corpului obţinut prin rotaţia graficului funcţiei f în jurul

axei Ox.
Observaţie. Un rezultat asemănător se obţine şi pentru volumul corpului
obţinut prin rotaţia graficului funcţiei f în jurul axei Oy:
b
măs ϑ f0 y = 2π ∫a x ⋅ f ( x ) dx .
Teorema 1.51. Fie funcţia f : [ a, b ] → derivabilă.
Mulţimea L f = {( x, y ) y = f ( x ) , x ∈ [a, b]} are măsură dacă şi numai
dacă 1 + f ′2 este R-integrabilă pe [ a, b ] . În această situaţie:

b
∫a 1 + ( f ′) .
2
măs L f =
Teorema 1.52 (aria unei suprafeţe de rotaţie).

Fie f : [ a, b ] → derivabilă. Mulţimea
{
S f = ( x, y , z ) y 2 + z 2 = f ( x ) , ∀ x ∈ [ a, b ] }
1 + ( f ′) este R-integrabilă pe [ a, b ] . În
2
are arie (măsură) dacă şi numai dacă
această situaţie
b
∫a f ⋅ 1 + ( f ′)
2
măs S f = 2π
şi reprezintă aria suprafeţei corpului obţinut prin rotaţia graficului funcţiei f în

jurul axei Ox.

Teorema 1.53 (Guldin). Fie funcţia f : [ a, b ] → , f ≥ 0 .
1 + ( f ′)
2
(i) Mulţimea S f definită mai sus are arie dacă şi numai dacă
este R-integrabilă pe [ a, b ] . În plus, dacă notăm cu yG ordonata centrului de
greutate a graficului funcţiei f, atunci:
b
∫a f ⋅ 1 + ( f ′)
2
măs S f = 2 ⋅ π ⋅ yG ⋅ măs L f ; yG = b
.
∫a 1 + ( f ′)
2
(ii) Mulţimea ϑ fOx definită mai sus are măsură dacă şi numai dacă f este
R-integrabilă pe [ a, b ] . În plus, dacă notăm cu yG ordonata centrului de greutate
al subgrafului Γ f = {( x, y ) 0 ≤ y ≤ f ( x ) , ∀ x ∈ [ a, b ] , atunci }
1 b
∫a f
2
măs ϑ fOx = 2πyG ⋅ măs Γ f ; yG = 2 b

.
∫a f
Propoziţia 1.54 (Centre de greutate şi momente de inerţie).
Fie f : [ a, b ] → , f ≥ 0 , f este R-integrabilă pe [ a, b ] .
(i) Ordonata yG a centrului de greutate al subgrafului Γ f este:
1 b
∫a f
2
yG = 2 b
,
∫a f
b
∫
iar abscisa xG are expresia xG = b
a
x⋅ f
.
∫a f
(ii) Momentul de inerţie în raport cu axa Ox al subgrafului Γ f este:
1 b
∫a f
3
Ix = .
3
Momentul de inerţie centrifugal al subgrafului Γ f este:
1 b
∫a x ⋅ f
2
I xy = .
2

Momentul de inerţie în raport cu axa Oy al subgrafului Γ f este:
b
∫a x
2
Iy = ⋅f.
1.1.6 Inegalităţi integrale

Propoziţia 1.55 (inegalitatea lui Young).
Fie f : + → continuă, strict crescătoare cu f ( 0 ) = 0 . Atunci
∀ a ∈ + şi b ∈ f ( + ) avem:
a b
∫0 f ( x ) dx + ∫0 f ( x ) dx
−1
a ⋅b ≤
cu egalitate când f ( a ) = b .
Propoziţia 1.56 (inegalitatea lui Hölder).

Fie f , g : [ a, b ] → funcţii R-integrabile pe [ a, b ] şi p, q ≥ 1 cu
1 1
+ = 1 . Atunci:
p q
1/ p 1/ q
b ⎛ b p⎞ ⎛ b q⎞
∫a f ⋅g ≤⎜
⎝ ∫a f ⎟
⎠
⋅⎜
⎝ ∫a g ⎟
⎠
cu egalitate când cel puţin una dintre funcţii este nulă a.p.t pe [ a, b ] .
Propoziţia 1.57 (inegalitatea Cauchy-Buniakovski-Schwarz).
Fie f , g : [ a, b ] → funcţii R-integrabile pe [ a, b ] , atunci
2
⎛ b ⎞ ⎛ b 2⎞ ⎛ b 2⎞
⎜
⎝ ∫a f ⋅g ⎟ ≤⎜
⎠ ⎝ ∫a f ⎟⋅⎜
⎠ ⎝ ∫a g ⎟
⎠
cu egalitate când cel puţin una dintre funcţii este nulă a.p.t. pe [ a, b ] .
Propoziţia 1.58 (inegalitatea lui Minkovski).
Fie f ⋅ g : [ a, b ] → funcţii R-integrabile pe [ a, b ] şi p ≥ 1 , atunci
1/ p 1/ p 1/ p
⎛ b p⎞ ⎛ b p⎞ ⎛ b p⎞
⎜
⎝ ∫a f +g ⎟
⎠
≤⎜
⎝ ∫a f ⎟
⎠
+⎜
⎝ ∫a g ⎟
⎠
cu egalitate când ambele funcţii sunt nule a.p.t. pe [ a, b ] .

Propoziţia 1.59 (inegalitatea lui Cebîşev).
Fie f , g : [ a , b] → funcţii monotone, de monotonii diferite. Atunci:
b 1 ⎛ b ⎞ ⎛ b ⎞
∫a ( f ⋅ g ) ≤ ⎜
b−a⎝ ∫a f ⎟⋅⎜
⎠ ⎝ ∫a g ⎟⎠
cu egalitate când cel puţin una dintre funcţii este nulă a.p.t. pe [ a, b ] .
Propoziţia 1.60 (inegalitatea lui Jensen).
Fie f , p : [ a, b ] → [ α, β] funcţii R-integrabile pe [ a, b ] şi ϕ : [ α, β] →
continuă şi convexă (convexă însemnând că:
ϕ ( tx + (1 − t ) y ) ≤ tϕ ( x ) + (1 − t ) ϕ ( y ) , ∀ t ∈ [ 0,1] , ∀ x, y ∈ [α, β] ).
Atunci
⎡ b ⎤ b
⎢
ϕ⎢
∫a ( p ⋅ f ) ⎥ ∫ ⎡ p ⋅( f
a ⎣
ϕ ) ⎤⎦
b ⎥≤ b
.
⎢
⎣ ∫a p ⎥
⎦ ∫a p
Observaţie. Pentru ϕ concavă inegalitatea îşi schimbă sensul.
Propoziţia 1.61 (inegalitatea lui Gronwall).
Fie f , ϕ, ψ : [ a, b ] → funcţii continue pe [ a, b ] , ψ ( t ) ≥ 0, t ∈ [ a, b ] şi
t
f ( t ) ≤ ϕ ( t ) + ψ ( s ) ⋅ f ( s ) ds, t ∈ [ a, b ] ,
∫
a
atunci:
t ⎛t ⎞
f ( t ) ≤ ϕ ( t ) + ϕ ( s ) ⋅ ψ ( s ) ⋅ exp ψ ( ξ ) dξ ⎟ ds, t ∈ [ a, b ] .
∫ ⎜
∫
⎜ ⎟
a ⎝s ⎠

Să se stabilească dacă următoarele funcţii sunt integrabile:
⎧0, dacă x ∈ [ −3,0];
⎪
1 f : [ −3,6] → , f ( x ) = ⎨ − 1
⎪e x , dacă x ∈ ( 0,6].
⎩
Rezolvare. Deoarece
1
−
lim e x = 0 = f ( 0) ,
x 0
rezultă că f este continuă, deci integrabilă.

2 f : [ −2,5] →
⎧−1, dacă x ∈ [ −2,1];
⎪
f ( x ) = ⎨ x, dacă x ∈ (1, 4];
⎪
⎩ 5, dacă x ∈ ( 4,5].
Rezolvare. f este integrabilă, deoarece este o funcţie crescătoare.
3 Fie a < b, a, b ∈ . Să se arate că funcţia lui Dirichlet

⎧⎪1, dacă x ∈ [ a, b] ∩
f ( x) = ⎨
⎪⎩0, dacă x ∈ [ a, b ] \
nu este integrabilă.
Rezolvare. Se observă că mulţimea punctelor de discontinuitate
D f = [ a, b] nu este neglijabilă. Rezultă că f nu este integrabilă chiar dacă este
mărginită.
4 Să se arate că funcţia lui Riemann f : [ 0,1] → ,
⎧0, dacă x = 0 sau x ∈ [ 0,1] \

⎪
f ( x) = ⎨ 1 m m
⎪ , dacă x = ∈ [ 0,1] , fracţie ireductibilă
⎩n n n
1
este integrabilă şi să se calculeze ∫f.
0
Rezolvare. Funcţia f este mărginită: 0 ≤ f ( x ) ≤ 1 , oricare ar fi
x ∈ [ 0,1] , iar D ( f ) = [ 0,1] ∩ . D ( f ) este o mulţime numărabilă, deci
neglijabilă. Din criteriul lui Lebesgue rezultă că f este integrabilă.
Fie Δ o diviziune a intervalului [ 0,1] , arbitrară. Deoarece în orice interval
marginea inferioară a funcţiei f este 0, avem sΔ ( f ) = 0 . Rezultă că
{ }
sup sΔ ( f ) Δ ∈ D [0,1] = 0 . Datorită faptului că f este integrabilă, avem şi
{
inf SΔ ( f ) Δ ∈ D [0,1] = 0 .}
Prin urmare,
1
∫ f ( x ) dx = 0 .
0

5 Să se arate că funcţia f : [ −1,1] → ,
⎧ x , dacă x ∈ [ −1,1] − A;
f ( x) = ⎨
⎩−1, dacă x ∈ A,
⎧1 ⎫
unde A = ⎨ n ∈ − {0}⎬ este integrabilă, dar nu admite primitive.
⎩n ⎭
Rezolvare. Funcţia f este mărginită, f ([ −1,1]) ⊂ [ −1,1) , f este continuă
a.p.t. (deoarece mulţimea punctelor de discontinuitate este neglijabilă), deci f
este integrabilă pe intervalul [ −1,1] . Pe de altă parte, f nu are proprietatea lui
1
Darboux. Într-adevăr, pentru λ = ∈ [ −1,1) , nu există cλ ∈ [ −1,1] , astfel încât
2
1
f ( cλ ) = . Rezultă că f nu admite primitive.
2
6 Să se arate că funcţia f : [ −1,1] → ,

⎧0, dacă x = 0
⎪
f ( x) = ⎨ 1 2 1
⎪⎩ 2 x sin − cos , dacă x ∈ [ −1,1] \ {0}
x2 x x2
admite primitive, dar nu este integrabilă.
Rezolvare. Se observă că f : [ −1,1] → ,
⎧0, dacă x = 0
⎪
F ( x) = ⎨ 2 1
⎪⎩ x sin , dacă x ∈ [ −1,1] \ {0}
x2
este o primitivă pentru f. Pe de altă parte, f este nemărginită, deci nu este
integrabilă.
7 Să se calculeze integrala nedefinită

cx + d
I= ∫ ( x − a )( x − b )
dx, a, b, c, d ∈ , x ∈ \ {a, b} .
Rezolvare. Funcţia de sub semnul integrală se scrie

⎧ ac + d 1 bc + d 1
⎪ a − b ⋅ x − a + b − a ⋅ x − b , dacă b ≠ a;
⎪
f ( x) = ⎨
c ac + d
⎪ + , dacă b = a.
⎪⎩ x − a ( x − a) 2

Atunci
⎧ ac + d bc + d
⎪⎪ a − b ln x − a − ln x − b + C , dacă b ≠ a;
a−b
∫ f ( x ) dx = ⎨
⎪c ln x − a − ac + d + C , dacă b = a.
⎪⎩ x−a
8 Utilizând integrarea prin părţi, să se calculeze:
∫
a) I = sin ( ln x ) dx, x > 0 ,
b) I = ∫ e x
dx, x ≥ 0 .
Rezolvare.
a) Fie f ( x ) = sin ( ln x ) şi g ′ ( x ) = 1 . Atunci
cos ( ln x )
f ′( x ) = , iar g ( x ) = x .
x
Rezultă că
∫ ∫
I = x ⋅ sin ln x − cos ( ln x ) dx = x ⋅ sin ln x − x ⋅ cos ln x − sin ( ln x ) dx ,
adică
x
I = x sin ( ln x ) − x cos ( ln x ) − I ⇒ I = ( sin ln x − cos ln x ) + C .
2
∫
b) e x dx = 2 ⋅ x ⋅ e − 2⋅e +C.
x x
9 Să se calculeze integrala binomă
∫
I = x3 2 + x 2 dx, x ∈ .
Rezolvare. Se observă că I este de forma
∫ ( )
p 1
x m ax n + b dx cu m = 3, n = 2, p =
2
şi că
m +1
= 2∈ .
n
Facem schimbarea de variabilă x 2 + 2 = t 2 .

Rezultă că
t5 2 3
∫( )
2 2
I= t − 2 ⋅ t dt = − t + C =
5 3
( x + 2) ⋅ ( )
2 2
x2 + 2 2 ⋅ x2 + 2 x2 + 2
= − + C.
5 3
10 Să se calculeze
3
x2 − 4 x
∫
*
I= dx, x ∈ +.
x
Rezolvare. Facem schimbarea de variabilă x = t12 .
Rezultă că
t13 − t 3 11 12 ⋅ t14 12 ⋅ t 9 6 4 4 3
∫
I = 12 ⋅
t6
⋅ t d t =
14
−
9
=
7
⋅ x ⋅ 6
x −
3
⋅ x +C.
11 Să se calculeze
1
I= ∫ ( 2 + cos x )( 3 + cos x ) dx .
x
Rezolvare. Fie tg = t . Atunci
2
1+ t2 dt dt
I = 2⋅ ∫ ( 3 + t 2 ) ⋅ ( 2 + t 2 ) dt = 2 ⋅ ∫ t 2 + 3 − ∫ t 2 + 2 =
2 t 1 t
= ⋅ arctg − ⋅ arctg +C =
3 3 2 2
2 ⎛ 1 x⎞ 1 ⎛ 1 x⎞
= ⋅ arctg ⎜ ⋅ tg ⎟ − ⋅ arctg ⎜ ⋅ tg ⎟ + C.
3 ⎝ 3 2⎠ 2 ⎝ 2 2⎠
12 Să se calculeze
cos x
I= ∫ sin x ⋅ dx, x ∈ ( 2k π, ( 2k + 1) π ); k ∈ .
2
1 + sin x
1
Rezolvare. Facem schimbarea de variabilă sin x = t ⇒ I = ∫t 1+ t 2
dt .

1
În continuare facem schimbarea de variabilă = z şi obţinem:
t
( )
z ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 + 1 + sin 2 x ⎞
∫
2
I= ⎜ − ⎟ dz = − ln z + z + 1 + C = − ln ⎜ ⎟+C.
1 ⎝ z2 ⎠ ⎜ sin x ⎟
1+ 2 ⎝ ⎠
z
13 Fie f : [ a, b ] → o funcţie crescătoare şi să notăm cu

b
b−a b−a⎞
n
⎛
r ( n) =
n k =1 ∑ f ⎜a + k
⎝
⎟ − f ( t ) dt .
n ⎠ ∫
a
Să se arate că
b−a
0 ≤ r (n) ≤ ⎡ f ( b ) − f ( a ) ⎤⎦ .
n ⎣
b−a
Rezolvare. Fie xk := a + k , k = 0, n − 1 .
n
Avem
b n −1 xk +1
∫ f ( t ) dt = ∑
k =0
∫ f ( t ) dt ,
a xk
iar dacă f este crescătoare

n −1 xk +1 n −1 xk +1
r ( n) = ∑∫ ⎡⎣ f ( xk +1 ) − f ( t ) ⎤⎦ dt ≤ ∑∫ ⎡⎣ f ( xk +1 ) − f ( xk ) ⎤⎦ dt ;
k =0 xk k =0 xk
având în vedere că pentru xk ≤ t ≤ xk +1 , avem f ( xk ) ≤ f ( t ) ≤ f ( xk +1 ) .

Calculând ultima sumă, obţinem:
n −1
r (n) ≤ ∑ ( xk +1 − xk ) ⎡⎣ f ( xk +1 ) − f ( xk )⎤⎦ =
k =0
b−a
= − f ( a )( x1 − a ) + f ( b )( b − xn −1 ) = ⎡ f ( b ) − f ( a ) ⎤⎦ .
n ⎣
14 Fie f : [ 0,1] → o funcţie integrabilă. Atunci

n 1
1 ⎛k⎞
lim
n →∞ n
∑ ⎝n⎠ 0 ∫
f ⎜ ⎟ = f ( x ) dx
k =1
Să se calculeze lim
n →∞ n16 (
1 15 15
1 + 2 + … + n15 . )
Rezolvare. Pentru fiecare n ≥ 1 , formăm diviziunea echidistantă
⎛ 1 n ⎞
Δ n = ⎜ x0 = 0 < x1 = < x2 = = 1⎟
⎝ n n ⎠
1
de normă Δn = → 0 , iar în fiecare interval [ xi −1, xi ] alegem punctul
n
intermediar
i
ξi = xi = .
n
Se observă că termenul general al şirului din enunţ este chiar suma
Riemann asociată funcţiei integrabile f, diviziunii Δ n şi punctelor intermediare
ξi :
n n
1 ⎛k⎞
σ Δ n ( f , ξi ) = ∑ f ( ξi )( xi − xi −1 ) = ∑
n k =1
f ⎜ ⎟.
⎝n⎠
k =1
1
Deoarece f este integrabilă, lim σ Δ n ( f , ξi ) =
n →∞ ∫0 f ( x ) dx .
Fie f ( x ) = x15 . Atunci, conform celor de mai sus
lim
n →∞ n 16(
1 15 15
1 + 2 + … + n15 = )
1
1 ⎡⎛ 1 ⎞ ⎛n⎞ ⎤
15 15 15
⎛2⎞ 1
= lim ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + … + ⎜ ⎟ ⎥ = x15 ⋅ dx = .
n →∞ n ⎢⎝ n ⎠
⎣ ⎝n⎠ ⎝ n ⎠ ⎥⎦ 0 16 ∫
15 Să se determine centrul de greutate al plăcii plane omogene al cărui

model matematic îl constituie domeniul D mărginit de graficul lui x 2 + y 2 = R 2 ,
y1 ≥ 0 şi axa Ox .
Rezolvare. Avem f : [ − R, R ] → , f ( x ) = R2 − x2
( R − x ) dx
R R
∫ x ⋅ R 2 − x 2 dx ∫
2 2
xG = − RR , −
yG = R R ,
∫− R 2∫
2 2 2 2
R − x dx R − x dx
−R
π ⋅ R2
Rezultă xG = 0 şi yG = .
2

16 Fie f : [ a, b ] → , f ( x ) = c, ∀ x ∈ [ a, b ] , c ∈ .
b
Să se arate că f este Darboux integrabilă pe [ a, b ] şi să se calculeze ∫a f .
Rezolvare. Dacă luăm d ∈ D [ a, b ] , atunci pentru
d [ a, b ] = ( a = x0 < x1 < … < xn = b ) ,
M i = max f ( x ) = c = min f ( x ) = mi , i = 1, n
x∈[ xi −1 , xi ] x∈[ xi −1 , xi ]
şi deci
n −1 n −1
Sd ( f ) = ∑ M i ⋅ ( xi − xi −1 ) = ∑ mi ⋅ ( xi − xi −1 ) = sd ( f ) = c ⋅ ( b − a ) ,
i =1 i =1
adică
b
∫a f = ( b − a ) ⋅ c .
⎧0, x = a
17 Fie g : [ a, b ] → , g ( x ) = ⎨ , c∈ ∗
+.
⎩ c , x ∈ ( a , b ]
b
Să se arate că g este Darboux integrabilă pe [ a, b ] şi să se calculeze ∫a g .
Rezolvare. Dacă luăm diviziunea d ∈ D [ a, b ] , atunci pentru
d [ a, b ] = ( a = x0 < x1 < ... < xn = b )
avem:
⎧ M i = c, i = 1, n;
⎪
⎨ ⎧c, i = 2, n;
⎪ i ⎨
m =
⎩ ⎩0, i = 1.
n −−b
Atunci Sd ( g ) = ∑ M i ⋅ ( xi − xi −1 ) = ( b − a ) ⋅ c ⇒ ∫a g = ( b − a ) ⋅ c .
i =1
Pentru suma Darboux inferioară avem
n n
sd ( g ) = ∑ mi ⋅ ( xi − xi −1 ) = ∑ mi ⋅ ( xi − xi −1 ) = b ⋅ c − c ⋅ x1 .
i =1 i=2

Atunci
−−b
∫−−a g = sup{sd ( g ) d ∈D [ a, b]} = sup{bc − cx1 x1 ∈ ( a, b]} = ( b − a ) c = ∫a g .

b
Rezultă că g este Darboux integrabilă pe [ a, b ] .

b
Valoarea integralei este ∫a g = ( b − a ) ⋅ c .
18 Fie h : [ a, b ] → , h ( x ) = x .
Să se arate că h este Darboux integrabilă pe [ a, b ] şi să se calculeze
b
∫a h, ( a < b) .
Rezolvare.
Fie d ∈ D [ a, b ] , d [ a, b ] = ( a = x0 < x1 < … < xn = b ) .
Atunci pentru i = 1, n, M i = h ( xi ) = xi şi mi = h ( xi −1 ) = xi −1 .
De aici
n n
Sd ( h ) − sd ( h ) = ∑ xi ( xi − xi −1 ) − ∑ xi −1 ( xi − xi −1 ) =
i =1 i =1
n n
∑ ( xi − xi −1 ) ∑ ( xi − xi −1 ) = d ⋅ ( b − a ).
2
= ≤ d
i =1 i =1
ε
Fie ε > 0 şi ∃ dε ∈ D [ a, b ] , pentru care dε < , astfel ca:
b−a
S d ε ( h ) − sd ε ( h ) < ε ;
deci, h este Darboux integrabilă pe [ a, b ] .

Pentru a afla valoarea integralei vom considera diviziunile particulare:
⎛ b−a b−a ⎞
d n [ a, b ] = ⎜ a = x0 < xi = a + < … < xh = a + k < … < b = xn ⎟
⎝ n n ⎠
şi obţinem:
n
⎡ b − a⎤b − a ( b − a ) ( n + 1) ; 2
Sdn ( h ) =∑ ⎢⎣ a + i n ⎥⎦ n = a ( b − a ) + 2n
i =1
n
⎡ b − a⎤b − a ( b − a ) ( n − 1).2
sdn ( h ) =∑ ⎢ a + ( i − 1)
n ⎥⎦ n
= a ( b − a ) +
i =1 ⎣
2n

Avem că:
b
b2 − a 2
∫ ( )
h = inf Sd n ( h ) = lim Sd n ( h ) =
n n 2
a
şi
b2 − a 2
( )
b
∫
−− a
h = sup sdn ( h ) = lim sdn ( h ) =
n n 2
.
b2 − a 2
b
În consecinţă, h =
a ∫ 2
.
19 Fie mulţimea C (mulţimea triadică a lui Cantor) o submulţime a

intervalului [ 0,1] formată după următorul algoritm. Se împarte intervalul [ 0,1]
⎛1 2⎞
în 3 părţi egale eliminându-se intervalul ⎜ , ⎟ . Intervalele rămase se împart
⎝3 3⎠
din nou în 3 părţi egale eliminându-se pentru fiecare din ele partea din mijloc.
Procesul se repetă la infinit pentru fiecare interval rămas.
Să se demonstreze că:
(i) C est o mulţime compactă;
(ii) C este de lungime nulă (de măsură Jordan nulă);
(iii) C nu este numărabilă;
(iv) C este de măsură nulă (de măsură Lebegue nulă).
Rezolvare.
(i) Reamintim că orice număr x ∈ [ 0,1] se poate scrie sub forma unei
fracţii zecimale infinite de tipul
a1 a2 a
x= + 2 + … + nn + …, ai ∈ 10 , i∈ *
.
10 10 10
În mod analog, schimbând baza 10 în baza 2 sau 3, acelaşi număr îl putem
scrie sub forma:
∞ ∞
∑ ∑ 2ii , ci ∈
bi c ∗
x= i
, bi ∈ 3 sau x = 2, i ∈ .
i =1 3 i =1
Din modul de construcţie al mulţimii C vom exclude din [ 0,1] acele

∞
∑
bi
numere x = i
, bi ∈ {0,1, 2} cu proprietatea
i =1 3

1 2 1 a a a 2
< x < ⇒ < 1 + 22 + … + nn + … < .
3 3 3 3 3 3 3
Am oprit după prima operaţie numai numerele care nu au a1 = 1 ,
adică a1 ∈ {0, 2} .
⎡ 1⎤ ⎡ 2 ⎤
Împart intervalele ⎢0, ⎥ şi ⎢ ,1⎥ analog ca mai sus şi elimin intervalul
⎣ 3⎦ ⎣ 3 ⎦
1 2
deschis din mijloc; adică eliminăm numerele x pentru care 2 < x < 2 ,
3 3
respectiv
7 7 ⎛2 1 2 2⎞
2
< x< 2 , ⎜ + 2 < x< + 2 ⎟.
3 3 ⎝3 3 3 3 ⎠
După această eliminare rămânem cu numerele pentru care
b2 ∈ {0, 2} , b2 ≠ 1 .
Continuând procedeul inductiv, cum tot timpul scoatem mulţimi deschise,
rămânem cu o mulţime închisă, deci compactă.
Mai mult, în mulţimea C au rămas numai numere de forma:
∞
∑ 3ii , bi ∈{0,2}, i ∈
b ∗
x= .
i =1
n
∗ ⎛2⎞
(ii) Fie ε > 0 şi n ∈ pentru care ⎜ ⎟ < ε .
⎝3⎠
2
După prima operaţie rămân 2 segmente de lungime totală , după a doua
3
2
2 2⎛1⎞
operaţie rămân 2 segmente de lungime totală 2 ⎜ ⎟ , după operaţia de ordin
⎝3⎠
n
∗ n⎛1⎞
n∈ n
rămân 2 segmente de lungime totală 2 ⎜ ⎟ . Aceste segmente includ
⎝3⎠
n
⎛2⎞
mulţimea C, iar lungimea lor totală este ⎜ ⎟ < ε . Deci, C este de lungimea nulă
⎝3⎠
(de măsură Jordan nulă).
(iii) Cunoaştem că [ 0,1] nu este o mulţime numărabilă şi fie f : C → [ 0,1]
definită astfel:
∞ ∞
⎧0, bi = 0
∑ ∑
bi di
∀ x ∈ C, x = ⇒ f ( x ) := , d i = ⎨ , i∈ ∗
.
i =1 3i
i =1 2i
⎩1, bi = 2

Este clar că f este injectivă şi cum orice număr y ∈ [ 0,1] se poate scrie
∞
∑ 2ii , ci ∈
c ∗
sub forma y = 2, i∈ , deducem că f este şi surjectivă. Deci, C
i =1
este cardinal echivalentă cu [ 0,1] ⇒ C nu este numărabilă.
(iv) Cum C este de lungime nulă (de măsură Jordan nulă) ea este şi de
măsură nulă (de măsură Lebesgue nulă).
20 Fie funcţiile f , g : [ 0,1] →
⎧0, x ∈ [ 0,1] − sau x = 0;

⎧⎪0, x ∈ [ 0,1] − ⎪
f ( x) = ⎨ , g ( x) = ⎨1 p
⎪⎩1, x ∈ [ 0,1] ∩ ⎪q , x = , ( p, q ) = 1, p, q ∈ , 0 < p ≤ q.
⎩ q
Să se demonstreze că:
(i) f este discontinuă în orice punct al intervalului [ 0,1] pe când g este
discontinuă numai în punctele raţionale nenule, fiind însă continuă în cele
iraţionale;
(ii) f nu este Darboux integrabilă pe [ 0,1] pe când g este Darboux
1
integrabilă pe [ 0,1] şi ∫0 g = 0 .
Rezolvare.
(i) Dacă x ∈ [ 0,1] este raţional, în orice vecinătate V a sa, se va găsi un
punct xir iraţional. Deci, f ( xir ) − f ( x ) = 1 şi nu poate fi făcută oricât de mică.
Rezultă că f este discontinuă în orice punct raţional. Similar se raţionează
şi în cazul când x ∈ [ 0,1] este iraţional. În concluzie, f este discontinuă în orice
punct al intervalului [ 0,1] .
Funcţia g este discontinuă în orice punct
p
x= , 0 < p ≤ q, ( p, q ) = 1; p, q ∈ ∗
.
q
⎛p p ⎞ p
Într-adevăr, oricare ar fi vecinătatea V = ⎜ − ε, + ε ⎟ a punctului
⎝q q ⎠ q
există un punct ς ∈V iraţional pentru care modulul
⎛ p⎞ 1
g (ς) − g ⎜ ⎟ =
⎝q⎠ q
şi nu poate fi făcut oricât de mic, fapt ce arată că g este discontinuă în orice
punct raţional.

Vom arăta că în oricare punct iraţional ς ∈ [ 0,1] funcţia g este continuă.
1
Fie n ∈ astfel ca < ε . Pentru orice k ∈ , ∃ ∈ astfel ca
n
+1
<ς< .
k k
Vom nota cu I k = ( ak , bk ) intervalul deschis cu proprietatea
+1
< ak < ς < bk < .
k k
Evident, I k nu conţine nici un număr raţional cu numitor k. Vom construi
succesiv intervalele I1, I 2 ,…, I n şi vom nota cu
⎧⎪c = max ( ak )
⎨ , k = 1,2,…, n .
⎪⎩d = min ( bk )
p
Intervalul ( c, d ) nu conţine nici un punct x = , q = 1, n , şi oricare număr
q
p
raţional ce aparţine acestui interval este de forma x = , q = n + 1, n + 2,… ,
q
1
pentru care g ( x ) = .
q
1 1
Prin urmare, g ( ς ) − g ( x ) = g ( x ) = < < ε pentru orice x ∈ ( c, d ) ∩ .
q n
În concluzie, g este continuă în orice punct iraţional ς ∈ [ 0,1] .
Mulţimea punctelor de discontinuitate a lui g este ∩ [ 0,1] − {0} , care
este numărabilă.
(ii) Din criteriul de integrabilitate Lebegue deducem că f nu este Darboux
integrabilă pe [ 0,1] , deoarece mulţimea punctelor sale de discontinuitate este
[0,1] .
Folosind din nou criteriul de integrabilitate Lebegue deducem că g este
Darboux integrabilă (R-integrabilă) pe [ 0,1] .
Cum g este R-integrabilă şi h ≡ 0 pe [ 0,1] este R-integrabilă, iar g = h
1 1
a.p.t. pe [ 0,1] , deducem că ∫0 ∫0
g = h = 0.

21 Fie f : [ 0,1] → cu proprietăţile:
1
(i) ∀ [ a, b ] ⊂ [ 0,1] , ∃ ξ ∈ [ a, b ] , astfel încât: f ( ξ ) = ;
1 + ξ2
1 π
(ii) f este R-integrabilă pe [ 0,1] . Să se arate că ∫0 f = .
4
Rezolvare. Pentru orice diviziune
d n ∈ D [ 0,1] , d n [ 0,1] = ( 0 = x0 < x1 < x2 < … < xn = 1) , n ∈ ∗
cu lim d n = 0 , folosind proprietatea funcţiei f deducem că:

n
1
∃ ξi ∈ [ xi −1, xi ] , i = 1, n , astfel ca f ( ξi ) = .
1 + ξi2
Astfel
n
σ d n ( f , ξi ) = ∑ f ( ξi ) ⋅ ( xi − xi −1 ) =
i =1
(1.1)
n
1 ⎛ 1 ⎞
= ∑ 1 + ξi2 ⋅ ( xi − xi −1 ) = σd n ⎜ ,
⎝ 1 + x2 ⎠
ξ i ⎟.
i =1
1
Însă funcţia g ( x ) = , g [ 0,1] → , fiind continuă pe [0,1] este
1 + x2
R-integrabilă ⇒
⎛ 1 ⎞ 1 1 π
∃ lim σd n ⎜
n
,
⎝ 1 + x2 ⎠
ξ i ⎟= ∫0 1 + x2
dx =
4
.
Din (1.1) deducem prin trecere la limită că:

1 ⎛ 1 ⎞ π
∃ ∫0 f = lim σdn ( f , ξi ) = lim σdn ⎜
n n
, ξ
⎝ 1 + x2 ⎠ 4
i ⎟= ,
1 π
de unde ∫0 f =
4
.
22 Fie f : [ 0,1] → cu proprietatea ∀ [ a, b ] ⊂ [ 0,1] , ∃ ξ1, ξ 2 ∈ [ a, b ] cu

proprietatea
f ( ξ1 ) = ξ1 + ξ2 şi f ( ξ2 ) = ξ1 − ξ 2 .
Să se arate că f nu este R-integrabilă pe [ 0,1] .

Rezolvare. Fie d n ∈ D [ 0,1] , n ∈ ∗
d n = ( 0 = x0 < x1 < … < xn = b ) cu lim d n = 0 .

n
Din proprietatea funcţiei f deducem că pentru orice interval parţial

[ xi −1, xi ], i = 1, n , există ξ1i , ξ2i ∈ [ xi −1, xi ], i = 1, n , astfel ca
f ( ξ1i ) = ξ1i + ξ 2i şi f ( ξ 2i ) = ξ1i − ξ 2i .
Deducem că:
n
σdn ( f , ξ1i ) = ∑ f ( ξ1i )( xi − xi −1 ) =
i =1
n
= ∑ ( ξ1i + ξ2i )( xi − xi −1 ) = σd n
( x, ξ1i ) + σdn ( x, ξ2i ).
i =1
Cum funcţia h ( x ) = x, h = [ 0,1] → este R-integrabilă pe [ 0,1] rezultă

că:
1
∃ lim σ d n ( x, ξ1i ) =
n ∫0 x ⋅ d x = limn σd n
( x, ξ 2 i ) .
În consecinţă,
1
∃ lim σdn ( x; ξ1i ) = 2 ⋅
n ∫0 x ⋅ dx = 1. (1.2)
Pe de altă parte:
n
σ d n ( f , ξ 2i ) = ∑ f ( ξ2i ) ⋅ ( xi − xi −1 ) =
i =1
n
= ∑ ( ξ1i − ξ2i ) ⋅ ( xi − xi −1 ) = σd n
( x, ξ1i ) − σdn ( x, ξ2i ) .
i =1
Similar ca mai sus, deducem că:
∃ lim σ dn ( f ; ξ 2i ) = 0 . (1.3)
n
Din (1.2) şi (1.3) deducem că f nu este R-integrabilă pe [ 0,1] .
23 Fie funcţiile f , g : [ 0, n ] → , n ∈ *
,
f ( x ) = [ x ] şi g ( x ) = { x} .
Să se arate că f şi g sunt R-integrabile pe [ 0, n ] şi să se calculeze
n n
∫0 f şi ∫0 g .
Rezolvare. Atât pentru f, cât şi pentru g mulţimea punctelor de
discontinuitate din intervalul [ 0, n ] este {1,2,…, n} care, fiind finită, este
neglijabilă. Cum f şi g sunt mărginite deducem prin criteriul de integrabilitate
Lebesgue că sunt R-integrabile pe [ 0, n ] .
Mai mult:
n −1 k +1 n −1 k +1 n −1
( n − 1) n ;
∫0 [ x]dx = ∑ ∫k [ x] dx = ∑ ∫k ∑
n n
∫0 f =
k =0 k =0
k dx =
k =0
k=
2
n −1 k +1 n −1
1 n
∫0 {x} dx = ∑ ∫k ( x − k ) dx = ∑
n n
∫0 g=
k =0 k =0
2
= .
2
24 Să se arate că şirurile următoare:

n −1
π 1
(i) xn = lim ⋅
n n
∑ kπ
, n∈ ∗
;
k =1 2 + sin
n
2− n
⎡ 2n −1 k ⎞⎤
⎛
(ii) xn = ⎢ ∏⎜ 1 +
⎢ k =1 ⎝ 2 ⎠ ⎥n⎟
⎥ , n∈ ∗;
⎣ ⎦
n
∑
k
(iii) xn = tg 2 , n ∈ ∗
k =1 n
sunt convergente şi să se calculeze limita fiecăruia.
Rezolvare.
(i) Scriem şirul ( xn )n sub forma:
π ⎡ ⎤ π
sin sin
n ⋅ ⎢π ⋅ 1 ⎥ n ⋅σ ⎛ 1 kπ ⎞
xn =
π ⎢
n ∑kπ ⎥ =
π dn ⎜
⎝ 2 + sin x
;
n
⎟,
⎠
⎢ k =1 2 + sin ⎥
n ⎣ n ⎦ n
1
unde f : [ 0, π] → , f ( x ) = fiind continuă este R-integrabilă pe
2 + sin x
[0, π] ⇒
∀d n ∈ D [ 0, π] cu lim d n = 0 şi ∀ ξ k ∈ [ xk −1, xk ] , k = 1, n ,
n
⎛ kπ ⎞
aici ⎜ ξk = xk = ⎟ . Avem că
⎝ n ⎠

π π 1
∃ lim σdn ( f ; ξk ) =
n ∫0 f = ∫0 2 + sin x dx =
1
π/ 2 1 1 1 4 2t + 1 2 3π
= 2⋅ ∫0 2 + sin x
dx = 2 ⋅ ∫ 0 1+ t + t2
d t =
3
arctg
3 0
=
9
.
π
sin
Cum ∃ lim n = 1 ⇒ şirul ( x ) este convergent şi lim x = 2 3 ⋅ π .
n π n n
n
n
9
n
(ii) Se logaritmează în baza e şi se obţine:
2n −1
∑ ln ⎛⎜⎝1 + 2n ⎞⎟⎠ = σd ⎛
1 k k ⎞
ln xn = n ⎜ ln (1 + x ) , ⎟
2 k =1
n
⎝ 2n ⎠
aici f : [ 0,1] → , f ( x ) = ln (1 + x ) , continuă (R-integrabilă)
⎛ 1 k ⎞
d n [ 0,1] = ⎜ 0 = x0 < x1 = n < … < xk = n < … < xn = 1⎟ ;
⎝ 2 2 ⎠
1 k
lim d n = lim n
= 0, ξ k ∈ [ xk −1, xk ] , ξ k = xk = n , k = 1, n .
n n 2 2
Cum f este R-integrabilă pe [ 0,1] deducem că
1
∃ lim ln xn = lim σ d n ( f , ξ k ) =
n n ∫0 ln (1 + x ) dx =
1 x1 1 dx 4
= x ⋅ ln (1 + x ) 0 − ∫01+ x
dx = ln 2 − 1 + ∫0 1 + x = ln e
4
lim xn = .
n e
(iii) Se foloseşte inegalitatea
x3
x+ ≥ tg x ≥ x, ∀ x ≥ 0 .
6
Prin urmare:
n 2 ⋅ ( n + 1)
n n 2
1 1
∑ ∑k
k 3
− xn < 6 = ⇒
n k =1 n 6n k =1 24 ⋅ n6
şirul ( xn )n este convergent şi

n
1 1 1
∑
k
lim xn = lim
n n n
k =1
n
= lim σdn ( x, ξk ) =
n ∫0 x ⋅ dx = 2 .
25 Să se arate că dacă f , g : [ a, b ] → sunt continue pe [ a, b ] , atunci

funcţia
⎧⎪ f ( x ) , x ∈ [ a, b ] ∩
h( x) = ⎨
⎪⎩ g ( x ) , x ∈ [ a, b ] −
este R-integrabilă pe [ a, b ] dacă şi numai dacă f ≡ g .
Rezolvare. Dacă h este R-integrabilă pe [ a, b ] , să demonstrăm că f ≡ g .
Presupunem prin absurd că ∃ x ∈ [ a, b ] pentru care f ( x ) ≠ g ( x ) . Dacă
f ( x ) > g ( x ) , atunci prin continuitatea lui f − g în x există V0 o vecinătate a
lui x , V0 = ( x − ε, x + ε ) , ε > 0 , pentru care:
(f − g )( x ) > 0, ∀ x ∈V0 .
Cum f este R-integrabilă pe [ a, b ] rezultă că f este R-integrabilă pe
[ x − ε, x + ε ] ⊂ [ a, b] şi similar pentru g. Prin folosirea teoremei de
integrabilitate cu şiruri de sume Riemann deducem:
∀ ξk ∈ [ xk −1, xk ] ∩ , ∀ d n [ a, b ] ∈ D [ a, b ] cu lim d n = 0
n
avem că
x +ε
∃ lim σ d n ( h, ξk ) =
n ∫x −ε f ( x ) dx .
Similar pentru
x +ε
ς k ∈ [ xk −1, xk ] − , k = 1, n, ∃ lim σ dn ( h, ς k ) = ∫x −ε g ( x ) dx .
n
Însă h fiind R-integrabilă, rezultă:

x +ε x +ε
∫x −ε f ( x ) dx = ∫x −ε g ( x ) dx .
Din proprietatea de pozitivitate avem că
x +ε
∫x −ε ( f − g )( x ) dx > 0 contradicţie.

26 Fie f : [ a, b ] →
⎧1 1 ∗
⎪⎪ 2n , x = n , n ∈ ;
f ( x) = ⎨
⎪0, x ∈ [ 0,1] , x ≠ 1 ∗
, n∈ .
⎪⎩ n
1
Să se arate că f este R-integrabilă pe [ a, b ] şi să se calculeze ∫0 f .
Rezolvare. Fie
ε
d ∈ D [ 0,1] , d = ( 0 = x0 < x1 < … < xn = 1) , cu d < δ = , ε > 0 .
2
Pentru orice alegere a punctelor intermediare ξk ∈ [ xk −1, xk ] , k = 1, n ,
avem că
n n
0 ≤ σd ( f ; ξk ) = ∑ f ( ξk )( xk − xk −1 ) ≤ d ∑ f ( ξk ) ≤
k =1 k =1
⎛1 1 1 ⎞
≤ d ⋅ 2 ⋅ ⎜ + 2 + … + n / 2 ⎟ < 2 d < ε,
⎝2 2 2[ ] ⎠
1
de unde rezultă că f este R-integrabilă pe [ 0,1] şi ∫0 f = 0 .
⎡ π⎤
27 Să se arate că funcţia f : ⎢0, ⎥ → , f ( x ) = sin x este Darboux
⎣ 2⎦
⎡ π⎤ π/2
integrabilă pe ⎢0, ⎥ şi să se calculeze
⎣ 2⎦ 0
f. ∫
⎡ π⎤
Rezolvare. Fie d ∈ D ⎢0, ⎥ , d = ( 0 = x0 < x1 < … < xn ) . Cum f este
⎣ 2⎦
monoton crescătoare şi mărginită deducem că sin xk −1 ≤ f ( x ) ≤ sin xk ,
x ∈ [ xk −1, xk ] , ∀ k = 1, n şi
n
Sd ( f ) − sd ( f ) = ∑ ( sin xk − sin xk −1 )( xk − xk −1 ) =
k =1
xk − xk −1 x + xk −1
n
= ∑ 2sin 2
cos k
2
( xk − xk −1 ) ≤
k =1
π
n n
∑ ( xk − xk −1 ) ∑ ( xk − xk −1 ) = 2 d
2
≤ ≤ d < ε.
k =1 k =1

2ε ⎡ π⎤
Prin urmare, ∀ ε > 0, ∃ δε = > 0 şi ∀ d ∈ D ⎢0, ⎥ cu d < δε să avem
π ⎣ 2⎦
⎡ π⎤
Sd ( f ) − sd ( f ) < ε ⇒ f este Darboux integrabilă pe ⎢0, ⎥ .
⎣ 2⎦
Pentru calculul integralei vom considera nişte diviziuni particulare
⎡ π⎤
d n ∈ D ⎢0, ⎥
⎣ 2⎦
⎡ π⎤ ⎛ π kπ π⎞
d n ⎢0, ⎥ = ⎜ 0 = x0 < x1 = < … < xk = < … < xn = ⎟
⎣ 2⎦ ⎝ 2n 2n 2⎠
şi obţinem:
sin
( n − 1) π
π kπ π
n n
Sd n ( f ) = ∑ ( xk − xk −1 ) ⋅ sin xk = 2n ∑ sin 2n = 2n 2n
π
;
k =1 k =1 sin
4n
⎡ ( n − 1) π ⎤
n
π ( k − 1) π π ⎢ sin 2n
n ⎥
∑
sdn ( f ) = ( xk − xk −1 ) ⋅ sin xk −1 =
2n k =1
sin ∑
2n
= ⋅⎢
2n ⎢ sin π
− 1⎥ .
⎥
k =1
⎢⎣ 4n ⎥⎦
Avem că:
π/2
∫0 f = inf Sdn ( f ) = lim Sdn ( f ) = 2;
n n
π/2
∫0 f = sup sdn ( f ) = lim sdn ( f ) = 2.
n n
π/2
În consecinţă, ∫0 f = 2.
28 Fie f : [ 0,1] → o funcţie integrabilă Riemann pe [ 0,1] şi şirul

( bn )n ⊂ cu proprietatea
m
∃ M > 0 astfel încât ∑ bk ≤ M , ∀ n ≥ 1.
k =1
n
∑ f ⎛⎜⎝ n ⎞⎟⎠ ⋅ bk = 0 .
1 k
Să se demonstreze că ∃ lim
n n
k =1

Rezolvare. Fie d n ∈ D [ 0,1] , ∀ n ∈ ∗
⎛ 1 k ⎞
d n [ 0,1] = ⎜ 0 = x0 < x1 = < … < xh = < … < xn = 1⎟
⎝ n n ⎠
şi lim d n = 0 .
n
Cum f este R-integrabilă pe [ 0,1] ⇒ este Darboux integrabilă pe [ 0,1] şi
este mărginită ⇒
{
⎧mk = inf f ( x ) x ∈ [ xk −1, xk ] ;
⎪ }
⎨ k = 1, n ,
{
⎪⎩ M k = sup f ( x ) x ∈ [ xk −1, xk ] , }
iar
⎛ k −1⎞ ⎛k⎞
f⎜ ⎟ − f ⎜ ⎟ = f ( xk −1 ) − f ( xk ) ≤ M k − mk , k = 1, n .
⎝ n ⎠ ⎝n⎠
n
Notăm cu cn = ∑ bk cu b0 = 0 .
k =0
Avem:
n n
⎛k⎞
∑ f ⎜⎝⎛ n ⎟⎠⎞ ⋅ ( ck − ck −1 ) =
1 1
∑
b
an := f ⎜ ⎟ ⋅ bk =
n k =1 ⎝n⎠ n k =1
⎡ ⎛k⎞ ⎤
n
1 ⎛k⎞
= ∑ ⎢ f ⎜ ⎟ ck − f ⎜ ⎟ ck −1 ⎥ =
n k =1 ⎣ ⎝ n ⎠ ⎝n⎠ ⎦
⎡ ⎛ k −1⎞ ⎛ b ⎞⎤ 1
n
1
= ∑
n k =1
ck −1 ⋅ ⎢ f
⎣
⎜
⎝ n ⎠
⎟− f ⎜ ⎟ ⎥ + cn ⋅ f (1) .
⎝ n ⎠⎦ n
Rezultă
n
1
∑
M M
an ≤ M ( M k − mk ) + f (1) = M ⎡⎣ Sdn ( f ) − sdn ( f ) ⎤⎦ + f (1) .
n k=1 n n
Însă lim Sd n ( f ) − sd n ( f ) = 0 , de unde rezultă imediat afirmaţia din
n
problemă.
29 Să se arate că dacă funcţia f : [ a, b ] → , a < b , are limită finită în

orice punct din [ a, b ] , atunci:
(i) funcţia f1 : [ a, b ] → , f1 ( x ) = lim f ( u ) , x ∈ [ a, b ] este continuă pe
u→x
[ a, b ] ;

(ii) funcţia f 2 : [ a, b ] → , f 2 = f − f1 este Riemann integrabilă pe [ a, b ] .
b
Determinaţi ∫a f2 .
Rezolvare.
(i) Fie ε > 0, x ∈ [ a, b ] . Din definiţia funcţiei f1 rezultă că ∃ δ = δ ( ε ) > 0 ,
ε
astfel încât pentru ∀ x′ ∈ [ a, b ] , x′ ≠ x, x − x′ < δ să rezulte f ( x′ ) − f1 ( x ) < .
2
Atunci
f1 ( x′′ ) − f1 ( x ) ≤ f1 ( x′′ ) − f ( x′ ) + f ( x′ ) − f1 ( x ) < ε ,
de îndată ce:
x′, x′′ ∈ [ a, b ] , x′′, x′ ≠ x, x′′ − x < δ şi x′ − x < δ .
Acest lucru arată că f1 este continuă în x ∈ [ a, b ] şi cum x este
arbitrar ⇒ f1 este continuă în [ a, b ] .
(ii) Este clar că ∃ lim f 2 ( u ) = 0, ∀ x ∈ [ a, b ] .
u→x
Să considerăm mulţimea:
⎪⎧ ε ⎪⎫
Ω ε = ⎨ x ∈ [ a, b ] f 2 ( x ) ≥ ⎬, ε > 0 .
⎩⎪ 2 ( b − a ) ⎭⎪
Această mulţime este finită, deoarece în caz contrar ar fi infinită şi cum
este mărginită conform lemei Cesaro există un şir convergent ( xn ) n ⊂ Ωε .
Mai mult,
⎧ ε
⎪ f 2 ( xn ) ≥ 2 ( b − a ) , ∀ n ∈
∗
ε
⎨ ⇒ lim f 2 ( xn ) ≥
⎪lim xn = x ∈ [ a, b ] n 2(b − a )
⎩ n
contradicţie cu faptul că lim f 2 ( u ) = 0 .
u→x
Fie aşadar
Ωε = {a1, a2 ,…, ak } , k ∈ ∗
; ai ∈ [ a, b ] , i = 1, k ,
iar
{
M = max f ( ai ) ; i = 1, k . }

ε
Dacă d ∈ D [ a, b ] cu d < , iar ξi ∈ [ xi −1, xi ] , i = 1, n , atunci:
2kM
n n
σ d ( f , ξi ) = ∑ f ( ξ j )( x j − x j −1 ) ≤ ∑ f ( ξ j ) ( x j − x j −1 ) =
j =1 j =1
n n
= ∑ ( )(
f ξ j ⋅ x j − x j −1 +) ∑ ( )( )
f ξ j ⋅ x j − x j −1 ≤
j =1, ξ j ∈Ωε j =1, ξ j ∉Ωε
ε
≤ Mk d + ( b − a ) = ε.
2(b − a )
b
Prin urmare, f 2 este R-integrabilă pe [ a, b ] şi ∫a f2 = 0 .
30 Fie f : [ a, b ] → care are proprietatea lui Darboux pe [ a, b ] .
(i) Dacă f este Lipschitziană pe [ a, b ] , să se arate că este Darboux
integrabilă pe [ a, b ] .
(ii) Dacă ∃ g : [ a, b ] → , Darboux integrabilă pe [ a, b ] , astfel încât:
∃ L > 0, f ( x ) − f ( y ) ≤ L ⋅ g ( x ) − g ( y ) , ∀ x, y ∈ [ a, b ] ,
să se arate că f este Darboux integrabilă pe [ a, b ] .

Rezolvare.
(i) Cum f este Lipschitziană pe [ a, b ] rezultă ∃ M > 0 astfel încât
f ( x ) − f ( y ) < M x − y , ∀ x, y ∈ [ a , b ] .
Pentru y = x0 ∈ [ a, b ] ⇒
f ( x ) − f ( x0 ) < x − x0 M < M ( b − a ) ⇒
f ( x0 ) − M ( b − a ) < f ( x ) < M ( b − a ) + f ( x0 ) , ∀ x ∈ [ a, b ] ,
deci f este mărginită pe [ a, b ] .
Fie d ∈ D [ a, b ] , d = ( x0 = a < x1 < … < xn = b ) .

Cum f are proprietatea lui Darboux pe [ a, b ] ⇒
∑ ( M k − mk )( xk − xk −1 ) = ∑ ( f ( ξM ) − f ( ξm )) ( xk − xk −1 ) <
n n
Sd ( f ) − sd ( f ) = k k
k =1 k =1
n n
< L⋅ ∑ ξM k
− ξmk ⋅ ( xk − xk −1 ) = L ⋅ d ∑ ( xk − xk −1 ) < L ⋅ ( b − a ) ⋅ δε = ε
k =1 k =1
ε
⇒ δε =
M (b − a )
( ) ( )
unde f ξ M k = M k , f ξmk = mk , ξ M k , ξ mk ∈ [ xk −1, xk ] , k = 1, n
În concluzie, f este Darboux integrabilă pe [ a, b ] .

(ii) Fie ca la punctul (i) un x0 ∈ [ a, b ] . Funcţia g fiind Darboux integrabilă
este mărginită şi
g ( x ) − g ( y ) ≤ g ( x ) + g ( y ) ≤ 2 M , ∀ x, y ∈ [ a , b ]
⇒ f este mărginită pe [ a, b ] .
Cum f are proprietatea lui Darboux obţinem:
∑ ( M kf − mkf ) ( xk − xk −1 ) =
n
Sd ( f ) − sd ( f ) =
k =1
∑ ( f ( ξM ) − f ( ξm )) ( xk − xk −1 ) < L ⋅ ∑ g ( ξM ) − g ( ξm ) ( xk − xk −1 ) <
n n
= k k k k
k =1 k =1
∑ ( M kg − mkg ) ( xk − xk −1 ) = L ⋅ ( Sd ( g ) − sd ( g ) ) ,
n
< L⋅
k =1
unde
( ) ( )
f ξ M k = M kf ; f ξmk = mkf , ξ M k , ξ mk ∈ [ xk −1, xk ] , k = 1, n;
{ }
M kg = max g ( x ) x ∈ [ xk −1, xk ] , k = 1, n;
mkg = min { g ( x ) x ∈ [ xk −1, xk ]} , k = 1, n.
Cum g este Darboux integrabilă rezultă că şi f este Darboux integrabilă pe

[ a, b ] .
Obs. Este clar că afirmaţia (i) rezultă imediat din (ii), considerând
g ( x ) = x, x ∈ [ a, b ] . Mai mult, cum o funcţie Lipschitziană pe [ a, b ] este

continuă pe [ a, b ] deducem imediat că afirmaţia de la (i) rezultă prin
Teorema 1.9.
31 Să se calculeze următoarele integrale, folosind o metodă de

schimbare de variabilă:
1
1
π cos
(i) I1 =
2
x 2 ∫
x dx ;
π
π
2
cos x
(ii) I 2 = ∫ 2 + cos 2 x
dx ;
0
a
dx
∫ ( a2 + x2 )
∗
(iii) , a∈ .
2 2
0 a +x
Rezolvare.
1
2
⎛ 1 ⎞′
π
1 1 π
2 ⎝ ⎠
x ∫
(i) I1 = − ⎜ ⎟ cos dx = sin
x x 1
= 1.
π
π
π/2
cos x
(ii) I 2 = ∫ 3 − 2sin x2
dx =
0
⎛ 2 ⎞′
π/2 ⎜ sin x ⎟ π/2
1 ⎝ 3 ⎠ 1 ⎛ 2 ⎞ 1 2
=
2 ∫ ⎛ 2 ⎞
2
dx =
2
arcsin ⎜
⎝ 3
sin x ⎟
⎠0
=
2
arcsin
3
.
0
1− ⎜ sin x ⎟
⎝ 3 ⎠
a
(iii) Se face schimbarea de variabilă x = a ⋅ tg u ⇒ x′ = ⇒
cos 2 u
a
π/4 π/4
cos 2 u 1 2
I3 = ∫ du = ∫ cos udu = .
( ) ( )
2 2 2 2 2 2
0 a 1 + tg u a 1 + tg u a 0 2a

32 Să se calculeze următoarele integrale, folosind formula de integrare
prin părţi:
1
(i) I n = ∫ arccos x dx, n ∈
n
;
2
2
π/2
1
(ii) J n = ∫
sin n
x
dx, n ∈ ;
π/4
π/2
1
(iii) Tn = ∫ (1 + cos x ) n
dx, n ∈ .
0
Rezolvare.
1
1
(i) I n = ∫ x′ arccos n x dx = x ⋅ arccos n x
2
2 +
2
2
( )
1 1
n ⋅ arccos n −1 x ′
n
2⎛π⎞
∫ ∫
2 n −1
+ x⋅ dx = − ⎜ ⎟ − n⋅ 1 − x arccos x dx =
1− x 2 2 ⎝4⎠
2 2
2 2
⎛ 2 2 2 ⎞⎛ π ⎞
n
= ⎜− + n ⎟ ⎜ ⎟ − n ( n − 1) I n − 2 , ∀ n ≥ 2,
⎝ 2 π ⎠⎝ 4 ⎠
2 2⎛π−4⎞
iar I 0 = 1 − şi I1 = ⎜ ⎟.
2 2 ⎝ 4 ⎠
⎛ sin − n +1 x ⎞′
π/ 2 π/2
sin 2 x + cos 2 x
(ii) J n = ∫ sin n
x
dx = J n − 2 + cos x ⎜⎜
⎝ − n + 1∫ ⎟⎟ dx =
⎠
π/ 4 π/4
π/ 2 π/2
⎛ sin − n +1 x ⎞ sin − n + 2 x
= J n − 2 + cos x ⎜⎜
⎝ − n + 1
⎟⎟ +
⎠ π/4 π/4 − n + ∫1
dx =
n
n−2 1 ⎛ 2⎞
= J n−2 + ⎜ ⎟ , ∀ n ≥ 2,
n −1 n −1⎝ 2 ⎠
π
iar J 0 =
4
şi J1 = − ln ( 2 −1 . )

π/2
sin 2 x + cos 2 x
π/2 ⎡ (1 + cos x )− n +1 ⎤′
(iii) Tn = ∫ (1 + cos x )n
dx = ∫ sin x ⎢
⎢⎣ n −1
⎥ dx +
⎥⎦
0 0
π/2 − n +1 π/2
cos 2 x − 1 + 1 (1 + cos x )
+ ∫ (1 + cos x ) n
dx = sin x
n −1
−
0 0
π/ 2 − n +1 π/ 2 π/2
cos x (1 + cos x ) 1 − cos x dx
− ∫ n −1
dx − ∫ (1 + cos x ) n −1
dx + ∫ (1 + cos x )n
=
0 0 0
1 n−2
= + M n −1 + Tn − Tn −1,
n −1 n −1
unde
π/2
cos x
Mn = ∫ (1 + cos x )n
dx = Tn −1 − Tn ⇒
0
1 π
Tn = ⎡⎣( n − 1) Tn −1 + 1⎤⎦ , ∀ n ≥ 1, iar T0 = .
2n − 1 2
33 Fie funcţiile f , g : → cu proprietăţile:

(i) f derivabilă şi ∃ x ∈ astfel ca f ′ să fie continuă în x ;
(ii) g integrabilă pe [ a, b ] şi strict pozitivă. Să se arate că:
n
⎡ ⎛ 1 ⎛ k ⎞⎞ ⎤ 1
lim ∑ ⎢f ⎜
⎝
x + ⋅ g ⎜
⎝ ⎠⎠
⎟ ⎟ − f ( x ) ⎥ = f ′( x ) ⋅ ∫0 g ( x ) dx .
k =1 ⎣ ⎦
n n n
Rezolvare. Funcţia f verifică cerinţele teoremei Lagrange pe intervalul
⎡ 1 ⎛ k ⎞⎤
I k ,n = ⎢ x , x + g ⎜ ⎟ ⎥ , k = 1, n , şi deci există c ( k , n ) ∈ I k , n , astfel încât
⎣ n ⎝ n ⎠⎦
⎛ 1 ⎛ k ⎞⎞ 1 ⎛k⎞
f ⎜ x + g ⎜ ⎟ ⎟ − f ( x ) = f ′(c ( k, n)) g ⎜ ⎟ , (1.4)
⎝ n ⎝ n ⎠⎠ n ⎝n⎠
cum c ( k , n ) ∈ I k , n rezultă că
1 ⎛k⎞
∀ k = 1, n, c ( k, n) − x ≤ g⎜ ⎟. (1.5)
n ⎝n⎠
1 ⎛k⎞
Funcţia g fiind integrabilă este mărginită pe [ 0,1] şi ∃ lim g ⎜ ⎟ = 0 .
n n ⎝n⎠
Cum f ′ este continuă în x deducem că ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ , astfel ca pentru
∀ n ≥ nε să avem:

f ′ ( c ( k , n ) ) − f ′ ( x ) < ε, ∀ k = 1, n .
Să evaluăm diferenţa:
n
⎡ ⎛ 1 ⎛ k ⎞⎞ ⎤ 1
∑ ⎢f ⎜ x + n g ⎜ n ⎟ ⎟ − f ( x )⎥ − f ′ ( x )
⎝ ⎝ ⎠⎠ ∫0 g ( x ) dx ≤
k =1 ⎣ ⎦
n n n
1 ⎛k⎞ 1 ⎛k⎞ 1 ⎛k⎞ 1
≤ ∑ f ′(c ( k , n)) g ⎜ ⎟ − f ′( x ) ⋅
n ⎝n⎠ n ∑
g ⎜ ⎟ + f ′( x )
⎝ n ⎠ n ⎝n⎠
∑
g ⎜ ⎟ − f ′( x ) ∫0 g ( x ) dx ≤
k =1 k =1 k =1
⎛ ⎛ k⎞ ⎞
n
∑ ⎡⎣ f ′ ( c ( k , n )) − f ′( x )⎤⎦ n g ⎛⎜⎝ n ⎞⎟⎠ +

1 k 1
≤
k =1
f ′ ( x ) ⋅ ⎜ σΔ ⎜ g , ⎟ −
⎝ ⎝ n⎠
∫g⎟ ≤
0 ⎠
nε −1 n
⎡⎣ f ′ ( c ( k , n ) ) − f ′ ( x ) ⎤⎦ g ⎛⎜ ⎞⎟ + ε
1 k 1 ⎛k⎞
≤ ∑ n ⎝ n ⎠ n ∑
g⎜ ⎟+
⎝n⎠
(1.6)
k =1 k = nε
⎛ k⎞ 1
+ f ′ ( x ) ⋅ σΔ ⎜ g ; ⎟ −
⎝ n⎠ ∫0 g .
Deoarece f ′ este continuă în x , ea este mărginită într-o vecinătate a lui
x . Din această constatare deducem:
nε −1
n −1
⎡⎣ f ′ ( c ( k , n ) ) − f ′ ( x ) ⎤⎦ g ⎛⎜ ⎞⎟ ≤ 2M f ′ ⋅ M g ⋅ ε
1 k
∑ n ⎝n⎠ n
. (1.7)
k =1
Din (1.6) şi (1.7) rezultă concluzia problemei.
34 Să se calculeze următoarea limită

⎡ n −1 k +1 ⎤ 1
L = lim ⎢ k
n ⎢
∑ ∫k ( x − n )( n + 1 − x ) dx ⎥ ⋅
⎥⎦ n
2
.
⎣ k =0
Rezolvare. Utilizând teorema lui Stolz-Cesaro, se obţine că
n +1
2 ⋅ L = lim
n ∫n ( x − k )( k + 1 − x ) dx .
În integrală se face schimbarea de variabilă t = arcsin x − n şi se obţine
π
L= .
16
35 Fie a < b şi f : [ 0, b − a ] → ∗
+ o funcţie continuă. Să se calculeze:
b f ( x − a)
I= ∫a f ( x − a ) + f (b − x )
dx .

Rezolvare. Se arată că:
a +b
2
f ( x − a) f ( x − a)
b
∫ f ( x − a ) + f (b − x )
dx =
a +b
f ( x ∫
− a ) + f ( b − x )
dx
a
2
b−a
şi se obţine I = .
2
36 Fie f : [ − a, a ] → o funcţie integrabilă şi care admite primitivă pe

[ −a, a ] . Să se arate că:
x
(i) f este impară dacă şi numai dacă ∀ x ∈ [ 0, a ] , ∫− x f ( t ) dt = 0
x x
(ii) f este pară dacă şi numai dacă ∀ x ∈ [ 0, a ] , ∫ f ( t ) dt = 2 ⋅ ∫ f ( t ) dt .
−x 0
Rezolvare.
(i) Fie F o funcţie primitivă a lui f pe [ − a, a ] .
Atunci F ( x ) − F ( − x ) = 0, ∀ x ∈ [ 0, a ] . Rezultă:
F ′ ( x ) + F ′ ( − x ) = 0, ∀ x ∈ [ 0, a ] ⇒ f ( x ) + f ( − x ) = 0, ∀ x ∈ [ 0, a ] ,
adică f este impară. Similar se rezolvă şi punctul (ii).
⎡1 ⎤
37 Fie a > 1 şi funcţia f : ⎢ , a ⎥ → continuă.
⎣a ⎦
Să se arate că:
a
∫ ( f x p + x− p ) lnxx dx = 0, p ∈ .
1/ a
Rezolvare. Folosind aditivitatea de interval scriem:

a 1 a
∫1 f ( x ) ∫ ( ) ∫ f (x ) lnxx dx
−p ln x ln x
p
+x dx = f x p + x − p dx + p
+ x− p
x 1
x
1
a a
1
şi cu schimbarea de variabilă x = deducem că:
u
1 a
∫1 f ( x ) ∫ ( )
−p ln x ln u
p
+x dx = − f u p + u − p du ,
x u
1
a

de unde rezultă imediat rezultatul cerut.
Obs. Un rezultat similar se obţine pentru a ∈ [ 0,1] .
38 Fie f : [ a, b ] → cu proprietăţile:
(i) f derivabilă pe [ a, b ] , cu derivata mărginită, f ′ ( x ) ≤ M , ∀ x ∈ [ a, b ] ;
(ii) ∃ d ∈ D [ a, b ] , d [ a, b ] = ( a = x1 < x1 < … < xn = b ) , n ∈ ∗
, astfel încât
f ( xk ) + f ( xk −1 ) = 0, k = 1, n .
Să se arate că:
2
b d
∫a f ( x ) dx ≤
4
M ⋅n.
xk − xk −1
Rezolvare. Fie ck = , k = 1, n ,
2
n xk
∫a f ( x ) dx = ∑ ( x − ck )′ f ( x ) dx =
b
k =1
∫
xk −1
n⎡ xk ⎤
∑ ⎢( x − ck ) f ( x )
∫( x − ck ) f ′ ( x ) dx ⎥ =
xk
= −
⎢
k =1 ⎣
xk −1 ⎥
xk −1 ⎦
⎡ ck
n xk ⎤
=− ∑ ∫
⎢
⎢
′
∫
( x − ck ) f ( x ) dx + ( x − ck ) f ( x ) dx ⎥ =
′
⎥
k =1 ⎣ xk −1 ck ⎦
⎡ n ck xk ⎤
∑ ∫ ∫
= − ⎢ f ′ ( d1k ) ( x − ck ) dx + f ′ ( d 2 k ) ( x − ck ) dx ⎥ =
⎢ ⎥
k =1 ⎣ xk −1 ck ⎦
n
1
=−
8 k =1 ∑
( xk − xk −1 )2 ⎡⎣ f ′ ( d1k ) − f ′ ( d2k )⎤⎦ ,
unde d1k ∈ [ xk −1, ck ] şi d 2 k ∈ [ ck , xk ] , k = 1, n .

Rezultă
2
b d
∫a f ( x ) dx ≤
4
M ⋅n.

39 Fie a ∈ şi funcţia f a : [ 0,1] →
⎧ 1
⎪cos , x ∈ ( 0,1];
fa ( x ) = ⎨ x
⎪⎩a, x = 0.
(i) Studiaţi integrabilitatea funcţiei f a .
(ii) Să se arate că funcţia f a are primitive dacă şi numai dacă a = 0 .
Rezolvare.
(i) Cum mulţimea punctelor de discontinuitate este neglijabilă, iar f a este
mărginită, deducem că f a este integrabilă pe [ 0,1] .
(ii) Scriem:
⎧0, x ∈ ( 0,1];
f a ( x ) = f0 ( x ) + ⎨
⎩a, x = 0.
Se consideră funcţia g : [ 0,1] →
⎧ 1
⎪ x sin , x ∈ ( 0,1]
g ( x) = ⎨ x
⎪⎩0, x=0
şi lim g ( x ) = 0 . Deci, g este continuă şi admite primitive pe [ 0,1] .
x 0
Fie G o primitivă a sa şi
⎧ 2 1
⎪ − x sin + 2G ( x ) , x ∈ ( 0,1];
F ( x) = ⎨ x
⎪ 2G ( 0 ) , x = 0.
⎩
1
Pentru x ≠ 0, F ′ ( x ) = cos , iar
x
F ( x ) − F ( 0) 1 G ( x ) − G ( 0)
lim = lim − x sin + 2 lim = 0,
x →0 x x →0 x x →0 x
x>0 x >0 x>0
deci f0 admite primitive pe ( 0,1] .

În plus, f0 admite primitivă dacă si numai dacă funcţia ha : [ 0,1] →
⎧0, x ∈ ( 0,1];
ha ( x ) = ⎨
⎩a, x = 0.
Însă ha admite primitive dacă şi numai dacă a = 0 .

40 Fie funcţia f : [ a, b ] → , b > a , derivabilă cu derivată nenulă pe
[ a, b] , iar
Γf = {( x, y ) ∈ 2
y = f ( x ) , x ∈ [ a, b ] }
graficul lui f.
(i) Notând cu V f volumul corpului de rotaţie generat de Γ f prin rotire în
jurul axei Oy, să se arate că:
⎡ b ⎤
V f = π ⎢b 2 f ( b ) − a 2 f ( a ) − 2
⎣ ∫a xf ( x ) dx ⎥⎦ .
(ii) Dacă f1 , f 2 : [ a, b ] → , b > a , derivabile cu derivata nenulă pe [ a, b ]
şi f 2 ≥ f1 , f1 ( a ) = f 2 ( a ) , f1 ( b ) = f 2 ( b ) , să se arate că volumul corpului de
rotaţie generat de Γ f1 şi Γ f 2 prin rotire în jurul axei Oy este:
∫a x ( f2 ( x ) − f1 ( x ) ) dx .
b
V f1 , f2 = 2π
(iii) Pentru f 2 ( x ) = x , f1 ( x ) = x 2 , f1 f 2 : ( 0,1] → să se determine

V f1 , f 2 .
Rezolvare.
(i) Din ipoteze deducem că f este bijectivă cu inversa derivabilă. În
formula:
∫c ( )
d 2
Vf = π f −1 ( y ) dy
integrăm prin părţi şi apoi schimbăm variabila y = f ( x ) .
Vom obţine succesiv:
⎡ ⎤
( )
d
( ) ( y ) dy ⎥ =
′
2 d
V f = π ⎢ y f −1
⎣⎢
( y)
c
−2 ∫c yf −1 ( y ) f −1
⎦⎥
⎡ b ⎤
= π ⎢b 2 f ( b ) − a 2 f ( a ) − 2
⎣ ∫a xf ( x ) dx ⎥ .
⎦
(ii) Folosind relaţia determinată la punctul (i) deducem
∫a x ( f2 ( x ) − f1 ( x ) ) dx .
b
V f1 , f2 = 2π
(iii)
∫ ( )
1 7π
V f1 , f 2 = 2π x x − x 2 dx = .
0 10

41 Să se determine primitivele următoarelor funcţii raţionale trigono-
metrice:
dx ⎧ 2k + 1 3k ± 1 ⎫
(i) F1 ( x ) =
∫ cos x − cos5 x
, x ∉ ⎨k π,
⎩ 2
π,
3
π⎬ ;
⎭k ∈
sin 7 x ⎧ 2k + 1 ⎫
(ii) F2 ( x ) =
∫ cos3 x
dx, x∉⎨
⎩ 2
π⎬ ;
⎭k ∈
dx ⎡ π⎤
(iii) F3 ( x ) =
∫ sin 4 x + cos 4 x
, x ∈ ⎢⎣0, 4 ⎥⎦ .
Rezolvare.
(i) Cum R ( sin x,cos x ) = − R ( sin x, − cos x ) facem schimbarea de
variabilă: sin x = t şi obţinem:
dt 1 1 sin x −1
F1 ( x ) = ∫ t 2 (1 − t 2 )( 3 − 4t 2 ) =− + ln
3sin x 2 sin x + 1
−
4 2sin x − 3
− ln + C.
3 3 2sin x + 3
(ii) Deoarece R ( sin x,cos x ) = − R ( − sin x,cos x ) facem schimbarea de

variabilă: cos x = t şi obţinem:
( )
3
1− t2 1 3 1
F2 ( x ) = − ∫
2
dt = + 3ln cos x − cos x + cos 4 + C .
t3 2
2cos x 2 4
(iii) Aici R ( sin x,cos x ) = R ( − sin x, − cos x ) , iar
2
F3 ( x ) = ∫ 1 + cos2 x dx .
Se face schimbarea de variabilă tg 2x = t şi deducem:
dt 1 ⎛ tg 2 x ⎞ ⎡ π⎤
F3 ( x ) = ∫ 2
t +2
=
2
arctg ⎜
⎝ 2 ⎠
⎟ + C , x ∈ ⎢0, 4 ⎥ .
⎣ ⎦
42 Să se găsească un exemplu de funcţie f : [ a, b ] → care este

integrabilă pe [ a, b ] , dar care nu este o funcţie derivată pe [ a, b ] .
⎧⎪[ x ] , x < 0;
Rezolvare. Fie funcţia f : [ −1,1] → , f ( x ) = ⎨
⎪⎩[ x ] + 1, x ∈ [ 0,1].

Se observă că funcţia f nu este o funcţie derivată, deoarece nu are
proprietatea lui Darboux pe orice interval ce conţine originea.
Dar dacă calculăm integrala Darboux superioară şi inferioară, vom
observa că ambele sunt egale cu zero şi deci funcţia f este integrabilă Riemann.
43 Să se găsească un exemplu de funcţie f : [ a, b ] → care este o

derivată, dar nu este integrabilă Riemann pe [ a, b ] .
Rezolvare. Fie funcţia f : [ 0,1] → dată de relaţia
⎧ 1 2 1
⎪ 2 x sin 2 − cos 2 , dacă x ∈ ( 0,1];
f ( x) = ⎨ x x x
⎩⎪0, dacă x = 0.
Funcţia f este evident derivata funcţiei
⎧ 2 1
⎪ x sin 2 , dacă 0 < x ≤ 1
F ( x) = ⎨ x
⎪⎩0, dacă x = 0
dar nu este integrabilă, deoarece este nemărginită în origine.
44 Se consideră funcţiile:
arctg x 2
f: → , f ( x) = ∫0 e tg t dt ;
g : [ 0,2] → , (
g ( x ) = max x, x 2 . )
(i) Să se arate că f este derivabilă şi să se calculeze derivata sa.
(ii) Să se arate că g admite primitive şi să se calculeze aceste primitive.
(iii) Să se arate că
x ⋅ f ( x)
1 1 2 1
1 ex π
∫ ex
2
dx + ∫
2e 1 + x 2
dx =
4 ∫
g ( x ) dx .
0 0 0
Rezolvare.
2
(i) Funcţia e tg t
este o funcţie continuă, deci admite primitive. Fie F ( u )
u
2
∫
astfel încât F ( u ) = e tg t dt .
0
2
Evident F ′ ( u ) = e tg u , f ( x ) = F ( arctg x ) .
2
1 tg 2 ( arctg x ) 1 ex
Rezultă imediat că f ′ ( x ) = F ′ ( arctg x ) =e = .
1 + x2 1 + x2 1 + x2

⎧⎪ x, dacă x ∈ [ 0,1];
(ii) g ( x ) = ⎨ 2
⎪⎩ x , dacă x ∈ (1,2].
g este o funcţie continuă pe [ 0,2] şi în aceste condiţii ea admite primitive
pe [ 0,2] .
⎧ x2
⎪ + C1, dacă x ∈ [ 0,1];
⎪2
Fie G ( x ) = ⎨
3
⎪ x + C , dacă x ∈ 1, 2 .
⎪⎩ 3 2 ( ]
Dar funcţia G ( x ) trebuie să fie continuă şi derivabilă pe [ 0,2] şi din
1
condiţia de continuitate rezultă că C2 = + C1 .
6
⎧x 2
⎪ + C , dacă x ∈ [ 0,1]
⎪2
Deci, G ( x ) = ⎨
2
⎪ x + 1 + C , dacă x ∈ 1,2
⎪⎩ 3 6 ( ]
va fi primitiva funcţiei g.
(iii) Integrând prin părţi, vom obţine:
xf ( x )
1 1
1 1 1 1
∫ ex
2
=−
2e
f (1) + f ( 0 ) +
2 2 1 + x2
dx = ∫
0 0
1 2
1 ex π
=−
2e 1 + x 2∫dx +
8
,
0
adică
xf ( x )
1 1 2
1 cx π
∫ ex
2
+
2e 1 + x∫2
= .
8
0 0
Dar
1 1
π π π 1 π
4∫g ( x ) dx =
4 ∫
x dx = ⋅ = .
4 2 8
0 0
45 Să se explice care sunt cauzele pentru care nu putem face

π
dx
schimbarea de variabilă t = tg x în integrala ∫ 1 + sin 2
x
.
0

Rezolvare. Această schimbare de variabilă nu este bijectivă, funcţia
π
tangentă nefiind definită în punctul x = .
2
46 Să se calculeze:
1n
lim
n →∞ n
( n + 1)( n + 2 )… 2n ,
utilizând noţiunea de integrală definită.
Rezolvare. Fie
1n n + 1 n + 2 2n
En = ( n + 1)( n + 2 )…( 2n ) = n ⋅ … =
n n n n
⎛ 1⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ n⎞
= n ⎜1 + ⎟ ⋅ ⎜ 1 + ⎟…⎜ 1 + ⎟ .
⎝ n⎠ ⎝ n⎠ ⎝ n⎠
Atunci:
1⎡ ⎛ 1⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ n ⎞⎤
ln En = ⎢ln ⎜1 + ⎟ + ln ⎜1 + ⎟ + … ln ⎜ 1 + ⎟ ⎥ .
n⎣ ⎝ n⎠ ⎝ n⎠ ⎝ n ⎠⎦
Fie funcţia f : [ 0,1] → , f ( x ) = ln (1 + x ) .
1 2 n 1
Fie diviziunea Δ n = 0 < < < … < = 1, Δ n = → 0 şi punctele
n n n n
i
intermediare ξi ∈ [ xi −1, xi ] , ξi = xi = , i = 1, n . Deducem că
n
ln En = σ Δ n ( f ; ξi ) , ∀ n ∈ *
.
Deoarece funcţia f este integrabilă pe [ 0,1] şi ln En este şirul sumelor

Riemann asociate funcţiei f, diviziunii Δ n şi punctele intermediare ξi , rezultă că
1
∫
∃ limln En = ln (1 + x ) dx = 2ln 2 − 1 .
n
0
Deci:
4
lim En = e2 ln 2 −1 = .
n →∞ e
47 Să se calculeze folosind noţiunea de integrală definită
lim
1
n →∞ n 2
⋅ ( n − 1 + 2 ( n − 2) + … p ( n − p ) + … n − 1 . )

Rezolvare.
En =
1
n2
( n − 1 + 2( n − 2) + … n − 1 = )
1 ⎛ 1 ⎛ n −1⎞ 2⎛ n −2⎞ p (n − p) 1 n −1 ⎞
= ⎜ ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + … + … ⋅ ⎟.
n ⎜⎝ n ⎝ n ⎠ n⎝ n ⎠ n n n n ⎟⎠
Considerăm f : [ 0,1] → , f ( x ) = x (1 − x ) funcţie continuă şi deci

integrabilă pe [ 0,1] . Fie diviziunea
1 2 n 1
Δn = 0 < < … < = 1, Δ n = → 0
n n n n
şi punctele intermediare ξi ∈ [ xi −1, xi ] , ξi = xi , i = 1, n . Deducem că
ln En = σ Δ n ( f ; ξi ) , ∀ n ∈ *
.
1
În aceste condiţii lim En =
n →∞ ∫0 x (1 − x ) dx
π π
2 2
1 1 1 − cos 4t π
∫0 ∫
x (1 − x ) dx = sin t ⋅ cos t ⋅ 2sin t ⋅ cos t dt =
2 2∫ dt = .
8
0 0
∑
k
48 Să se calculeze lim xn , dacă xn = 2
. sin
n →∞ n
k =1
Rezolvare. Se ştie că pentru orice x > 0 sunt adevărate inegalităţile
x3
x− < sin x < x .
6
Atunci
1
n
1
n
( n − 1) = 0 . 2
∑ ∑
k
lim ⋅ − xn ≤ lim 6 ⋅ k 3 = lim
n n
k =1
n n 6n
k =1
n 24n 4
1 1
Rezultă că lim xn =
n →∞ ∫0 x dx = 2 .
49 Să se calculeze următoarea integrală
dx
I= ∫3 .
( )
1/ 4
x2 ⋅ 1 + 3 x4

2 1
(1 + )
−
4/3 −4
Rezolvare. Integrala este o integrală abeliană I = x ∫ 3 x dx
2⎫
m=− ⎪
3
⎪
4 ⎪ m +1 1 m +1 1 1
n= ⎬⇒ = ∉ , dar + p= − =0
3 ⎪ n 4 n 4 4
1⎪
p=− ⎪
p⎭
1 + x4 / 3 4
( )
−3 / 4
şi substituţia recomandată este t ≡ 4 / 3 , t = 1 + x −4 / 3 ⇒ x = t 4 − 1
4
.
x
Integrala este echivalentă cu
1 −1/ 4
⎛
t4 ⎞ t2
∫( ) ( )( )
−7 / 4
t 4 − 1 ⎜⎜ 4
2
⎟⎟
⎝ t −1⎠
⋅ −3t 3 t 4 − 1 dt = − 3 ∫ t4 −1
dt =
3 ⎡ dt dt ⎤ 3 3 t −1
=− ⎢ 2
2 ⎣ t +1 ∫ t − 1⎦ 2 ∫
+ 2 ⎥ = − arctg t − ln
4 t +1
+C
3 (1 + x ) −4 / 3 1/ 4
−1
3
I = − arctg 1 + x ( ) 4
−4 / 3 1/ 4
− ln +C .
2
(1 + x ) −4 / 3 1/ 4
+1

x dx
I= ∫ ( x − 1) 1+ x − x 2
.
Rezolvare. Integrala se reduce la o integrală raţională folosind

substituţiile lui Euler:
1 − 2t
1 + x − x 2 = tx + 1 ⇒ x =
1 + t2
⎛ 1 − 2t ⎞ 1 −2 −t 2 + t + 1 ( )
∫⎜ ⎟⋅ ⋅ dt =
⎝ 1 + t 2 ⎠ −2t − t 2 t + 1 − t 2
1+ t 2
⋅
1+ t 2
1+ t 2 2
( )
1 − 2t t
=2 ∫
t (t + 2) 1 + t 2
d
(
t = ln
)t+2
− 2arctg t + C

1 + x − x2 − 1 ⎛ 1 + x − x2 − 1 ⎞
I = ln − 2arctg ⎜ ⎟ +C .
2
1 + x − x − 1 + 2x ⎜ x ⎟
⎝ ⎠

2π
dx
∫ cos x + 2
.
0
x
Rezolvare. Deoarece substituţia recomandată t = tg nu este bijectivă pe
2
[ 0, 2π] , vom transforma integrala astfel
2π π π
dx dx dx
I= ∫ cos x + 2
= ∫ cos x + 2
= 2⋅ ∫
cos x + 2
.
0 −π 0
x
Făcând în această integrală echivalentă substituţia u = tg , obţinem:
2
1 ∞
∞2 du ∞
2 1 4 2π
I = 2 1 + u2
u
1 ∫
− u
=4
3 + u 2
du∫=
3
arctg
3
=
3
.
0 +2 0 0
1 + u2
dx
I= ∫ cos 4 x + sin 4 x
.
Rezolvare.
dx 2dx
I= ∫ 1 − 2sin 2 x cos 2 x
= ∫
2 − sin 2 2 x
.
1
Făcând schimbarea de variabile tg 2 x = t ⇒ x = arctg t
2
1 1 1 1 1
I= ∫ t2
⋅
1+ t2
d t = ∫
2 + t2
d t =
2
arctg
2
+C
2−
1+ t2
1 tg 2x
I= arctg .
2 2

53 Să se demonstreze că
m sin x + n cos x
∫ a sin x + b cos x dx = Ax + B ln a sin x + b cos x + C ,
A, B, C fiind constante reale ce se vor determina.
Rezolvare. Vom scrie egalitatea
m sin x + n cos x = A ( a sin x + b cos x ) + B ( a cos x − b sin x ) ,
egalitate din care rezultă
⎧ ma + nb
⎪⎪m = Aa − Bb A=
a 2 + b2
⎨
⎪n = Ab + Ba an − bm
B=
⎩⎪ a 2 + b2
Integrala va deveni în aceste condiţii
a cos x − b sin x
∫
I = Adx + B ∫ a sin x + b cos x
dx = Ax + B ln a sin x + b cos x + C .

Să se stabilească dacă următoarele funcţii sunt integrabile:
1. f : [ −2, 4] → ,
⎧0, dacă x ∈ [ −2,0];

⎪
⎪ x ln x
f ( x) = ⎨ , dacă x ∈ ( 0,1];
⎪ 1 − x
⎪⎩−1, dacă x ∈ (1,4].
Răspuns. f este integrabilă, fiind continuă.
2. f : [ −4,7 ] →
⎧4, dacă x ∈ [ −4,0];

⎪
f ( x ) = ⎨0, dacă x ∈ ( 0,3];
⎪
⎩−2, dacă x ∈ ( 3,7 ].
Răspuns. f este integrabilă, fiind descrescătoare.

3. f : [ a, b ] →
⎧⎪1, dacă x ∈ [ a, b ] ∩ ;
f ( x) = ⎨
⎪⎩−1, dacă x ∈ [ a, b ] \ .
Răspuns. A f = [ a, b] , f nu este integrabilă.
4. Funcţia lui Riemann, f : [ 0,1] →
⎧0, dacă x = 0 sau x ∈ [ 0,1] \

⎪
f ( x) = ⎨1 m
⎪ , dacă x = ∈ ∩ [ 0,1] , m, n ∈ , ( m, n ) = 1
⎩n n
admite primitive?
Răspuns. f ([ 0,1]) nu este interval; f nu admite primitive.
5. Să se studieze dacă f : [ 0,1] → ,
⎧⎪ x 2 , dacă x ∈ [ 0,1] \ A;
f ( x) = ⎨
⎪⎩0, dacă x ∈ A,
⎧1 ∗⎫
unde A = ⎨ n ∈ ⎬ este integrabilă şi dacă admite primitive.
⎩n ⎭
Răspuns. f este integrabilă, dar nu admite primitive.
αx + β
6. Să se calculeze ∫ dx , unde α, β, a, b, c ∈ ,
( ax )
2 2
+ bx + c
b 2 − 4ac < 0 , x ∈ .
Răspuns.
( 2aβ − αb ) x + bβ − 2αc + 2 2aβ − αb arctg 2ax + b + C .
( )(
4ac − b 2 ax 2 + bx + c ) (
4ac − b 2
3/ 2
4ac − b 2 )
7. Folosind integrarea prin părţi, să se calculeze
∫
I n, m = sin n x cos m x dx, m, n ∈ .

⎧ 1 n −1 m +1 n −1
−
⎪ m +1 sin x cos x + I n − 2, m + 2 , n ≥ 3, m ∈ ;
m +1
⎪
⎪ 1
Răspuns. I n, m = ⎨ I1, m = − cos m +1 x + C ; m ∈ ;
⎪ m +1
⎪ 1 1
∫
m +1
⎪⎩ I 2, m = m + 2 sin x cos + m + 2 cos x dx, m ∈ .
m
8. Să se calculeze
dx
∫x+ 2
x − x +1
, x∈ ,
făcând schimbarea de variabilă x2 − x + 1 = t − x .

Răspuns.
3 3 1
2ln x + x 2 − x + 1 − ln 2 x − 1 + 2 x 2 − x + 1 − +C .
2 2 2 x − 1 + 2 x2 − x + 1
9. Să se calculeze
dx
∫ e +e
ax − ax
, a∈ \ {0} , x ∈ ,
făcând schimbarea de variabilă e ax = t .

1
( )
Răspuns. ⋅ arctg eax + C .
a
10. Să se calculeze:
dx
∫x a 2 + b2 x2
, ab ≠ 0, x ∈ \ {0} ,
cu ajutorul substituţiei a 2 + b 2 x 2 = t 2 .
1 a 2 + b2 x2 − a
Răspuns. ln +C .
2a 2 2 2
a +b x +a
∫
3
x 2 1 + x 2 x dx

1 + x2 x 3
cu ajutorul substituţiei =t .
x2 x
Răspuns.
2 23
5
1
x 1 + x 2 x − ln
( 1+ x
3 2
x − 6 x5 )+ 2
arctg
2 3 1 + x 2 x + 6 x5
+C .
5 15 x2 x 5 3 3 6 x5
12. Să se calculeze
1
∫ sin x + 2cos x + 3
dx, x ∈
x
cu ajutorul substituţiei tg =t.
2
x
1 + tg
Răspuns. arctg 2 +C .
2
13. Să se calculeze, cu ajutorul substituţiei tg x = t ,

1
∫ 9cos 2 x + 25sin 2 x
dx, x ∈ .
1 ⎛5 ⎞
Răspuns. arctg ⎜ tg x ⎟ + C .
15 ⎝3 ⎠
π / 2n +1
∫ sin x cos x cos 2 x… cos 2n −1 x dx .

0
1
Răspuns. .
2n +1
15. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate al figurii mărginite
de curba y = sin x, x ∈ [ 0, π] şi axa Ox .
π π
Răspuns. xG = ; yG = .
2 8
16. Fie f : [ a, b ] → integrabilă cu proprietatea că

∀x1, x2 ∈ [ a, b ] , x1 < x2 , ∃ ξ ∈ ( x1, x2 ) ,
astfel încât f ( ξ ) = 0 .

b
Să se arate că ∫a f = 0 .
17. Există funcţii f : [ a, b ] → , a, b ∈ , a < b , Riemann integrabile pe
intervalul [ a, b ] cu proprietatea că ∀x1, x2 ∈ [ a, b ] , x1 < x2 , ∃ ξ1, ξ 2 ∈ ( x1, x2 ) ,
astfel încât f ( ξ1 ) = ξ1 + ξ2 şi f ( ξ2 ) = ξ1 − ξ2 ?
Răspuns. Nu.
b
18. (i) Fie f : [ a, b ] → + continuă astfel încât ∫a f = 0 . Să se arate că
f ≡ 0 pe [ a, b ] .
(ii) Dacă h : [ a, b ] → este continuă şi pentru orice funcţie continuă
b
g : [ a, b ] → , g ( a ) = g ( b ) = 0 avem ∫a h ⋅ g = 0 , să se arate că h ≡ 0 pe [ a, b] .
19. (i) Fie f1 , f 2 : → continue. Dacă graficul funcţiei f 2 este simetric
a+b
faţă de dreapta x = , a < b , atunci
2
b a+b b
∫a x ( f1 f 2 )( x ) dx =
2 ∫a ( f1 f 2 )( x ) dx .
(ii) Dacă graficul funcţiei f1 este simetric faţă de punctul M ( a, b ) ,

atunci
b 2 a −b
∫ (
x ⋅ f1 ( x ) dx = b ⋅ b − a
2 2
) − 2a ⋅ ∫ f1 ( x ) dx .
2 a −b a
20. Funcţia f : → este derivabilă şi ∃ x ∈ , în care f ′ este

continuă. Să se arate că:
⎡ ⎛ kπ ⎞ ⎤ 2
n
1
lim ∑ ⎢ f ⎜ x + sin ⎟ − f ( x ) ⎥ = π f ′( x ) .
k =1 ⎣ ⎝ ⎠ ⎦
n n n
21. Fie funcţia f = [ a, b ] → integrabilă pe [ a, b ] .

Să se arate că:
n
⎡ b−a ⎛ b − a ⎞ ⎤ ∫a f
b
lim ∏ ⎢1+ f ⎜a +
⎝
k ⎟⎥ = e .
⎠⎦
k =1 ⎣
n n n

Indicaţie:
⎛ b − a ⎞ 1 (b − a )
n 2
⎡ b−a ⎛ b − a ⎞⎤
ln ∏ ⎢
⎣
1 +
n
f ⎜
⎝
a +
n
k ⎟⎥
⎠ ⎦
− σ Δ⎜ f,
⎝ n
k⎟ ≤
⎠ 2 n
M f2 .
k =1
22. Fie funcţia f : [ 0, a ] → continuă şi strict crescătoare. Se defineşte

funcţia F : [ 0, a ] → prin:
x f ( x)
F ( x) = ∫0 f ( t ) dt + ∫0 f −1 ( t ) dt − xf ( x ) .
(i) Să se arate că F este derivabilă şi are derivata nulă. Să se determine

funcţia F.
(ii) Să se arate că ∀ u ∈ [ 0, a ] şi ∀ v ∈ ⎡⎣ 0, f ( a ) ⎤⎦ are loc inegalitatea
u v
∫0 f ( t ) dt + ∫0 f ( t ) dt .
−1
u ⋅v ≤
23. Să se calculeze integrala

1 dx
I= ∫0 max ( x, a ) + 1 , a ∈ .
⎧ln 2, a ≤ 1;
⎪ a 2
Răspuns. I = ⎪ + ln , a ∈ (1,2 ) ;
⎨a +1 a +1
⎪ 1
⎪ , a ≥ 2.
⎩a +1
24. Fie funcţia f : [ a, b ] → derivabilă, cu derivata f ′ integrabilă pe

[ a, b] . Să se arate că:
⎡ n −1
b−a ⎛ b−a ⎞⎤ b − a
∑
b
lim n ⋅ ⎢
n ⎢⎣
∫a f ( x ) dx −
n k =0 ⎝
f ⎜k
n
+ a ⎟⎥ =
⎠ ⎥⎦ 2 ⎣
⋅ ⎡ f ( b ) − f ( a ) ⎤⎦ .

π/2
a ⋅ sin x + b ⋅ cos x
I= ∫ sin x + cos x
dx , a , b ∈ ,
0
fără utilizarea unei schimbări de variabile.

π
Răspuns. I = ( a + b) .
4
26. Fie f : [ a, b ] → ∗
+, a < b , continuă.
{ }
Dacă notăm cu M = max f ( x ) x ∈ [ a, b ] şi m = min f ( x ) x ∈ [ a, b ] , să { }
se arate că:
1/ n
⎡ 1 b ⎤
∫
⎡⎣ f ( x ) ⎤⎦ dx ⎥
n
(i) M = lim ⎢ ;
n ⎢b − a ⎥⎦
⎣ a
−1/ n
⎡ 1 b −n ⎤
(ii) m = lim ⎢
n ⎢b − a ∫
⎡⎣ f ( x ) ⎤⎦ dx ⎥
⎥⎦
.
⎣ a
Obs. Aceste formule exprimă, prin intermediul unei limite, extremele unei
funcţii continue pe un interval compact, fără ca această funcţie să fie derivabilă.
1
Exemplu. f ( x ) = x (1 − x ) , f : [ 0,1] → ∗+ şi M = ≥ f ( x ) , ∀ x ∈ [ 0,1] .
4
Conform punctului (i) deducem:
1/ n
1 ⎡ 1 ⎤
∫ x (1 − x ) dx ⎥
n
M = = lim ⎢ n
.
4 n ⎣ 0 ⎦
27. Folosind integrarea prin metoda schimbării de variabilă să se

calculeze următoarele integrale nedefinite:
dx
I1 = ∫ x⋅ 2
x − 2 x cos ϕ + 1
, x > 0, ϕ∈ ( 0, π )
1+ x
I2 = ∫ 1− x
dx, x ∈ ( −1,1)
x2 − 1
I3 = ∫ x4
dx, x > 1.
⎧ ⎛1 1 2 ⎞
⎪ I1 = − ln ⎜ x − cos ϕ + x x − 2 x cos ϕ + 1 ⎟ + C
⎪⎪ ⎝ ⎠
Răspuns. ⎨ I 2 = arcsin x − 1 − x 2 + C
⎪
⎪ I = 1 cos3 arcsin 1 + C
⎪⎩ 3 3 x

28. Folosind integrarea prin părţi să se calculeze următoarele integrale:
1+ x
∫
I1 = x ln
1− x
dx, x ∈ ( −1,1)
1
∫
I 2 = x arcsin dx, x > 1
x
2 x
∫
I 3 = arcsin
1+ x
dx, x > 0.
⎧
(
1 2
)
1+ x
⎪ I1 = 2 x − 1 ln 1 − x + x + C
⎪
⎪ x2 1 1 2
Răspuns. ⎨ I 2 = arcsin + x −1 + C
⎪ 2 x 2
⎪ 2 x
⎪ I 3 = x arcsin − 2 x + 2arctg x + C.
⎩ 1+ x
29. Să se calculeze următoarele integrale raţionale:

x dx
I1 = ∫ x3 + x 2 + x + 1
, x∈
x3dx
I2 = ∫ 1 + x2 3 , x ∈
( )
şi să se determine numerele p, q ∈ , astfel ca integrala
x 2 + px + q
I3 = ∫ ( x − 1)3 ( x + 2)3 dx
să nu conţină funcţii transcendente elementare.
⎧ 1 x2 + 1 1
⎪ I1 = ln + arctg x + C
⎪ 2 ( x + 1) 2
2
⎪ 2
Răspuns. ⎨I = − 1 2x + 1 + C
⎪ 2
⎪ (
4 x2 + 1 2
)
⎪
⎩ p = q.

30. Să se calculeze următoarele integrale abeliene
dx
I1 = ∫ 4 x3 (1 − x ) , x ∈ ( 0,1)
x
I2 = ∫ 4
1 + x5
dx, x > 0.
⎧ 1 t2 + t 2 +1 2 t 2 1− x
⎪1I = ln + arctg + C , unde t =
⎪ 2 t2 − t 2 +1 4 1− t2 x
Răspuns. ⎨
⎪ 1 ⎡ t −1 ⎤
I
⎪ 2 = − ⎢ ln + 2arctg t ⎥ + C , unde t = 4 1 + x −5 .
⎩ 5 ⎣ t +1 ⎦
31. Să se calculeze următoarele integrale iraţionale:

8x − 3 ⎛1 5⎞
I1 = ∫ 12 x − 4 x 2 − 5
dx, x ∈ ⎜ , ⎟;
⎝2 2⎠
dx
I2 = ∫ (1 + x ) 2
x + x +1
, x > −1;
x2 ⎛ −1 − 5 −1 + 5 ⎞
I3 = ∫ 1 − 2x − x 2
dx, x ∈ ⎜
⎝ 2
,
2
⎟.
⎠
⎧ 2 9 2x − 3
⎪ I1 = − 2 12 x − 4 x − 5 + arcsin +C
2 2
⎪
⎪ x + x2 + x + 1
Răspuns. ⎪⎨ I 2 = ln +C
2
⎪ x + 2 + x + x +1
⎪
⎪ I 3 = 1 ( 3 − x ) 1 − 2 x − x 2 + 2arcsin x + 1 + C
⎩⎪ 2 x
32. Se consideră funcţia f : →

⎧ 2 − x, x ∈ ;
⎪
f ( x) = ⎨ 1
⎪⎩ x , x∈ − .
(i) Arătaţi că f este inversabilă, monotonă şi să se găsească inversa sa.

(ii) Arătaţi că f este continuă numai în x = 1 .
(iii) Funcţia f admite primitive pe ?

(iv) Funcţia f este integrabilă pe [ 0,1] ?, dar pe [1,2] ?
Răspuns.
(iii) Nu are primitive, neavând proprietatea lui Darboux pe .
(iv) Nu este integrabilă pe [ 0,1] nefiind mărginită. Nu este integrabilă nici
pe [1,2] , deoarece mulţimea punctelor de discontinuitate este (1,2] , care nu este
neglijabilă.
33. Fie f : [ a, b ] → integrabilă. Să se arate că:

n
⎡b − a ⎛ b − a ⎛ 1 ⎞ ⎞⎤
∑
b
∃ lim
n
k =1
arctg ⎢
⎣ n
f ⎜a +
⎝ n
k ⎜1 + ⎟ ⎟⎥ =
⎝ n ⎠ ⎠⎦ ∫a f ( x ) dx .
34. Să se calculeze folosind integralele definite următoarele limite:
1p + 2 p … + n p
(i) lim , p > 0;
n →∞ n p +1
1 ( 2n )!
(ii) lim n ;
n →∞ n n!
n
1
(iii) lim 4
n →∞ n
∑ k 3 ⋅ 5k / n .
k =1
⎧ 1
⎪ p + 1;
⎪⎪
Răspuns. ⎨2ln 2 − 1;
⎪ 5 15 30 24
⎪ − 2 + 3 − 4 .
⎪⎩ ln 5 ln 5 ln 5 ln 5
35. (Bihari)
Fie f , ψ : [ a, b ] → + funcţii continue pe [ a, b ] , ω : + → *
+
o funcţie
continuă, monoton crescătoare şi
t
f ( t ) ≤ M + ψ ( s ) ⋅ ω ( f ( s ) ) ds, t ∈ [ a, b ] , M ≥ 0 ,
∫
a
atunci
u
1
• funcţia Φ : → , Φ (u ) = ∫ ω( s )
ds, ∀ u ∈ , u0 ∈ este inversabilă;
u0

⎛ ⎛t ⎞⎞
• f ( t ) ≤ Φ Φ ( M ) + ⎜ ψ ( ξ ) dξ ⎟ ⎟ , t ∈ [ a, b ] .
−1 ⎜
∫
⎜ ⎜ ⎟⎟
⎝ ⎝a ⎠⎠
36. (Gronwall)
Fie f , ψ : [ a, b ] → funcţii continue pe [ a, b ] , ψ ( t ) ≥ 0, t ∈ [ a, b ] şi
t
f ( t ) ≤ M + ψ ( s ) ⋅ f ( s ) ds , t ∈ [ a , b ] , M > 0 ,
∫
a
atunci
⎛t ⎞
f ( t ) ≤ M ⋅ exp ⎜ ψ ( ξ ) dξ ⎟ , t ∈ [ a, b ] .
∫
⎜ ⎟
⎝a ⎠
37. Fie f , ψ : [ a, b ] → funcţii continue pe [ a, b ] , ψ ( t ) ≥ 0, t ∈ [ a, b ] şi

t
1 2 1
⋅ f ( t ) ≤ ⋅ M 2 + ψ ( s ) ⋅ f ( s ) ds , t ∈ [ a , b ] , M ∈ ,
∫
2 2
a
atunci
t
f ( t ) ≤ M + ψ ( ξ ) dξ, t ∈ [ a, b ] .
∫
a
38. Să se calculeze următoarele integrale folosind substituţiile lui Euler:

1
(i) ∫ 2
x + x − x +1
dx ;
1
(ii) ∫
x − x2 + 5x − 6
dx .
⎧ 3 3
⎪ 2ln t − ln 2 t − 1 − + C , unde t = x + x 2 − x + 1;
⎪ 2 2 ( 2t − 1)
Răspuns. ⎨
⎪ 2 arctg 2 ( 3 − x ) + C .
⎪ 3
⎩ 3( x − 2 )
39. Să se găsească următoarele primitive folosind substituţiile lui Cebîşev:

3
1+ 4 x
(i) ∫ x
dx ;

1
(ii) ∫ x4
x +1 2
dx .
⎧12 3
( ) ( )
7 4
4
⎪ 1 + x − 33 1 + 4 x +C;
⎪7
( )
Răspuns. ⎨ 3
2
⎪ 1+ x 1 − x2
⎪ − +C.
⎩ 3 x3 x
40. Să se determine primitivele următoarelor funcţii trigonometrice:

1 ⎛ π⎞
(i) ∫
5 + 4sin x
dx, x ∈ ⎜ 0, ⎟ ;
⎝ 2⎠
∫ sin
2
(ii) x cos3 x dx, x ∈ ;
sin 5 x ⎛ π⎞
(iii) ∫ cos 4 x
dx , x ∈ ⎜ 0, ⎟ ;
⎝ 2⎠
1 ⎛ π⎞
(iv) ∫ sin 4 x cos 2 x
dx , x ∈ ⎜ 0, ⎟ .
⎝ 2⎠
⎧ x
⎪ x 2 5tg + 4
= tg , I = arctg 2 +C
⎪t
⎪ 2 3 3
⎪ sin 3 x sin 5 x
⎪t = sin x, I= − +C
Răspuns. ⎨ 3 5
⎪ 2 1
⎪t = cos x, I = − cos x − + +C
⎪ cos x 3cos3 x
⎪ 1
⎪t = tg x, I = tgx + 2ctg x − ctg 2 x + C .
⎩ 3
41. Să se studieze integrabilitatea funcţiei

⎧⎪ x 2 , dacă x ∈ ∩ [ −1,1];
f : [ −1,1] → , f ( x ) = ⎨
⎪⎩2 x − 1, dacă x ∈ [ −1,1] \ .
Răspuns. Mulţimea punctelor de discontinuitate este ( −1,1] care nu este
neglijabilă, deci funcţia nu este integrabilă.

π
2
∫
42. Să se calculeze I n = sin n x dx, n ∈ şi lim I n .
n
0
n −1
Răspuns: Se stabileşte formula de recurenţă I = I n − 2 şi apoi se
n
calculează I 2 n şi I 2 n +1 . lim I n = 0 .
n
∫ (1 − x ) dx şi lim I
2 n
43. Să se calculeze I n = n.
n
0
Răspuns. Se stabileşte formula de recurenţă. I n =

( 2n )!! , lim I = 0 .
( 2n + 1)!! n n
44. Să se calculeze următoarele integrale definite:
6
πx
(i) ∫ [ x]sin 6
dx ;
0
2
∫ ⎡⎣e
x⎤
(ii) ⎦ dx ;
0
n +1
(iii) ∫ ln [ x]dx .
1
⎧ 30
⎪⎪ π
Răspuns. ⎨14 − ln 7!
⎪
⎪⎩ln n!
45. Fie f : [ 0,1] → continuă. Să se arate că:

π π
π
∫ x ⋅ f ( sin x ) dx = ∫
2
f ( sin x ) dx
0 0
π
x sin x
şi să se calculeze I = ∫ 1 + cos 2
x
dx .
0
π2
Răspuns. I = .
4
CAPITOLUL 2
INTEGRALA IMPROPRIE A FUNCŢIILOR
DE O VARIABILĂ REALĂ

Definiţia 2.1. Fie a, b ∈ , a < b , b finit sau infinit, şi funcţia
f : [a, b ) → .
(i) Funcţia f se numeşte local integrabilă pe [ a, b ) dacă ∀ c ∈ ( a, b )
restricţia lui f la intervalul [ a, c ] este R-integrabilă pe [ a, c ] .
(ii) Dacă funcţia este local integrabilă pe [ a, b ) , putem construi o nouă
u
funcţie F : [ a, b ) → , F ( u ) = ∫a f ( x ) dx .
Dacă în plus ∃ lim F ( u ) < ∞ , spunem că f este integrabilă în sens
u →b
u <b
generalizat pe ( a, b ) , iar valoarea limitei o notăm prin
b−
lim F ( u ) =
u →b ∫ f ( x ) dx (2.1)
u <b a
pe care o numim integrală improprie. De asemenea, mai exprimăm acest lucru

spunând că integrala improprie este convergentă.
Dacă limita (2.1) este infinită sau nu există, spunem că integrala improprie
este divergentă.
b
(iii) Dacă ∫ f ( x ) dx este convergentă, spunem că integrala improprie este
a
b− b−
absolut convergentă, iar dacă ∫ f ( x ) dx este convergentă fără ca ∫ f ( x ) dx să
a a
b−
fie convergentă, vom spune că integrala ∫ f ( x ) dx este semiconvergentă.
a

Propoziţia 2.2. Fie f : [ a, b ) → o funcţie local integrabilă pe [ a, b ) cu
proprietăţile:
b−
(i) ∫ f ( x ) dx este convergentă;
a
(ii) ∃ lim f ( x ) = L .
x →b
x <b
Atunci L = 0 (reciproca nu este adevărată).
Consecinţa 2.3. Dacă f : [ a, b ) → este o funcţie local integrabilă pe
b−
[ a, b ) pentru care ∃ lim f ( x ) ≠ 0 sau limita nu există, atunci
x →b ∫ f ( x ) dx este
x <b a
divergentă.
Teorema 2.4 (Formula Leibnitz-Newton).
Fie f : [ a, b ) → o funcţie local integrabilă pe [ a, b ) care admite
primitive pe [ a, x ] , ∀ x ∈ ( a, b ) şi fie F o primitivă a sa.
b−
Atunci ∫ f ( x ) dx este convergentă dacă şi numai dacă există
a
lim F ( x ) < ∞ . În acest caz avem relaţia:
x →b
x <b
b−
∫ f ( x ) dx = xlim
→b
F ( x) − F (a) .
a x <b
Teorema 2.5 (formula de integrare prin părţi).

Fie funcţiile f , g : [ a, b ) → cu proprietăţile:
(i) f , g ∈ C1 [ a, c ] , ∀ c ∈ ( a, b ) ;
(ii) ∃ lim f ( x ) g ( x ) < ∞ ;
x →b
x <b
b−
(iii) ∫ f ( x ) g′ ( x ) este convergentă.
a
Atunci:
b−
(a) ∫ f ′ ( x ) g ( x ) dx este convergentă;
a

b− b−
(b) ∫ f ′ ( x ) g ( x ) dx = xlim
→b
f ( x ) g ( x ) − f ( a ) g ( a ) − ∫ f ( x ) g ′ ( x ) dx
a x <b a
Teorema 2.6 (prima formulă de schimbare de variabilă).

Fie funcţiile f : [ a, b ) → şi ϕ : [ α, β ) → [ a, b ) cu proprietăţile:
(i) f ∈ C0 [ a, c ] , ∀ c ∈ ( a, b ) ;
(ii) ϕ∈ C1 [ α, γ ] , ∀ γ ∈ ( α, β ) şi bijectivă,
b− β−
atunci ∫ f ( x ) dx este convergentă dacă şi numai dacă ∫(f f )( u ) ϕ′ ( u ) du
a α
este convergentă.
În acest caz are loc egalitatea celor două integrale, adică:
b β
∫ f ( x ) dx = ∫ ( f ϕ )( u ) ⋅ ϕ′ ( u ) du .
a α
Teorema 2.7 (A doua formulă de schimbare de variabilă).

Fie funcţiile f : [ a, b ) → şi ϕ : [ α, β ) → [ a , b ) cu proprietăţile:
(i) f ∈ C0 [ a, c ] , ∀ c ∈ ( a, b ) ;
(ii) ϕ bijectivă şi ϕ−1 ∈ C1 [ a, c ] , ∀ c ∈ ( a, b ) .
α
Atunci ∫( f ϕ )( u ) du este convergentă dacă şi numai dacă
β
b−
∫ f ( x ) ⋅ ( ϕ ) ( x ) dx este convergentă. În plus are loc egalitatea

−1 ′
a
β− b−
∫ f ( x ) ⋅ ( ϕ ) ( x ) dx .
−1 ′
∫(f ϕ )( u ) du =
α a
Teorema 2.8 (criteriul general al lui Cauchy-Bolzano).

Fie funcţia f : [ a, b ) → local integrabilă pe [ a, b ) .
b−
Integrala ∫ f ( x ) dx este convergentă dacă şi numai dacă: ∀ ε > 0 ,
a
u2
∃ c ( ε ) ∈ ( a, b ) cu proprietatea că ∀ u1, u2 ∈ ( c ( ε ) , b ) să avem: ∫ f ( x ) dx < ε .
u1

Consecinţa 2.9. Fie f : [ a, b ) → o funcţie local integrabilă pe [ a, b ) .
b− b−
Dacă integrala ∫ f ( x ) dx este absolut convergentă, atunci ∫ f ( x ) dx este
a a
convergentă (reciproca nu este adevărată).
Teorema 2.10 (Dirichlet). Fie funcţiile f , g : [ a, b ) → cu următoarele
proprietăţi:
(i) g monoton descrescătoare pe [ a, b ) şi ∃ lim g ( x ) = 0 ;
x b
(ii) f este local integrabilă pe [ a, b ) şi
t
∃ M > 0, astfel încât ∫ f ( x ) dx < M , ∀ t ∈ [ a, b ) ,
a
b−
atunci integrala ∫ f ( x ) g ( x ) dx este convergentă.
a
Teorema 2.11 (Abel). Fie funcţiile f , g : [ a, b ) → cu proprietăţile:

(i) g monotonă şi mărginită pe [ a, b ) ;
(ii) f este local integrabilă pe [ a, b ) ;
b−
(iii) integrala ∫ f ( x ) dx este convergentă,
a
b−
atunci integrala ∫ f ( x ) g ( x ) dx este convergentă.
a
Teorema 2.12 (Cauchy-MacLaurin – criteriul integral).

Fie a ≥ 0 şi f : ( a, +∞ ) → + o funcţie monoton descrescătoare. Atunci
următoarele afirmaţii sunt echivalente:
∞
(i) integrala ∫ f ( x ) dx este convergentă;
a
(ii) seria numerică ∑ f ( n ) este convergentă.
n ≥[ a ]
Teorema 2.13 (criteriu de comparaţie).

Fie f , g : [ a, b ) → + funcţii local integrabile pe [ a, b ) .
Dacă ∃ M > 0 şi ∃ c ∈ [ a, b ) cu proprietatea că:
(i) f ( x ) ≤ M ⋅ g ( x ) , ∀ x ∈ [ c, b ) ;

b−
(ii) ∫ g ( x ) dx este convergentă,
a
b−
atunci ∫ f ( x ) dx este convergentă.
a
Consecinţa 2.14. Fie f , g : [ a, b ) → funcţii local integrabile pe [ a, b )

cu proprietăţile f ≥ 0 şi g > 0 pe [ c, b ) , unde c ∈ [ a, b ) .
b−
f ( x)
(i) Dacă ∃ lim
x b g ( x)
< ∞ şi ∫ g ( x ) dx este convergentă, atunci
a
b−
∫ f ( x ) dx este convergentă.
a
b−
f ( x)
(ii) Dacă ∃ lim
x b g ( x)
≠ 0 şi ∫ f ( x ) dx este convergentă, atunci
a
b−
∫ g ( x ) dx este convergentă.
a
b−
f ( x)
(iii) Dacă ∃ lim
x b g ( x)
∈ ( 0, +∞ ) , atunci integralele ∫ f ( x ) dx şi
a
b−
∫ g ( x ) dx au aceeaşi natură.
a
Consecinaţa 2.15 (criteriul β ).

Fie f : [ a, b ) → (b finit) o funcţie local integrabilă pe [ a, b ) .
b−
∫ f ( x ) dx
β
(i) Dacă ∃ β ∈ ( 0,1) astfel încât ∃ lim ( b − x ) f ( x ) < ∞ , atunci
x b
a
este convergentă.
b−
∫ f ( x ) dx
β
(ii) Dacă ∃β ≥ 1 astfel încât ∃ lim ( b − x ) f ( x ) ≠ 0 , atunci
x b
a
este divergentă.

Consecinţa 2.16 (criteriul α ).
Fie f : [ a, b ) → (b infinit) o funcţie local integrabilă pe [ a, b ) .
b−
(i) Dacă ∃ α > 1 astfel încât ∃ lim x f ( x ) < ∞ , atunci ∫ f ( x ) dx
α
este
x →∞
a
convergentă.
b−
(ii) Dacă ∃ α ∈ ( 0,1] astfel încât ∃ lim x f ( x ) ≠ 0 , atunci
α
∫ f ( x ) dx este
x →∞
a
divergentă.
Observaţie. Există, de asemenea, criterii similare criteriilor de la seriile
numerice. Ele au fost demonstrate de Gh. Bucur (vezi [10]. pag. 200-208).

Să se studieze convergenţa integralelor improprii:
∞
ln x
1 ∫ 1 + x 2
dx .
1
x α ln x
Rezolvare. Limita lim x f ( x ) = lim
α
există şi este finită pentru
t →∞ t →∞ 1 + x2
3
α= > 1 (limita este 0). Rezultă că integrala este convergentă.
2
∞
dx
2 ∫ 2 +
x
x 2
.
0
Rezolvare. Se observă că
1
lim xα = 0 pentru α = 2 > 1 .
x →∞ 2 x + x2
Integrala este convergentă.
∞
x4
3 ∫ 1 + x 2
dx .
1
Rezolvare. Deoarece x ≥ 1 , are loc inegalitatea
x4 x4 x2
≥ = .
1 + x2 x2 + x2 2

∞
x2
Cum ∫ 2
dx este divergentă, rezultă că şi integrala dată este divergentă.
1
1
dx
4 ∫ 3
x
.
0
dx 3 ⎛
2⎞ 1
Rezolvare. Pentru 0 < u < 1 , F ( u ) = 3 = ⎜1 − u 3 ⎟ .
x 2 ⎜⎝ ⎟ ∫ Deoarece
u ⎠
3 3
lim F ( u ) = , integrala este convergentă şi are valoarea .
u 0 2 2
2
dx
5 ∫x
3x − 2 x − 1 2
.
1
1
Rezolvare. Fie f ( x ) = , f : (1,2] → .
2
x 3x − 2 x − 1
α 1
Observăm că lim ( x − 1) f ( x ) = 0 , dacă luăm α = < 1 . Rezultă că
x 1 2
integrala este convergentă.
1
x 2 dx
6 ∫ 1 − x4
.
0
1
α−
Rezolvare. lim (1 − x )
α x 2
= lim
(1 − x ) 2
= 0,
x 1
1 − x4 x 1
(1 − x ) (1 + x )
2
3
pentru α = < 1 . Integrala este convergentă.
5
1
1
7 ∫ 1− x 2
dx .
−1
1
Rezolvare. Fie funcţia reală f : ( −1,1) → , f ( x ) = .
2
1− x
1
α−
4 α
Pentru α = < 1 are loc lim ( x + 1) f ( x ) = lim
( x + 1) 2
=0
5 x −1 x −1 1− x

3
şi pentru α = <1,
5
1
α−
α
lim (1 − x ) f ( x ) = lim
(1 − x ) 2
=0.
x 1 x 1 1+ x
Rezultă că integrala este convergentă.
8 Să se arate că integrala improprie

1
cos x
∫ x
dx
0
este convergentă.
cos x 1
Rezolvare. lim x α ⋅ = 1, pentru α = < 1 .
x 0 x 2
9 Să se studieze convergenţa integralelor improprii

∞ ∞
x x
∫ dx şi ∫ 1 + x 2 dx .
−∞ (1 + x ) 2 2
−∞
Rezolvare. Se observă că
0 0
xdx −1 1
∫ =
( )
=− ,
−∞ (1 + x )
2 2 2 1+ x 2
−∞
2
iar
∞ ∞
xdx −1 1
∫ 1 + x2 2 =
( )
= ;
0 ( ) 2 1 + x2
0
2
deci,
∞
xdx
∫ = 0.
−∞ (1 + x ) 2 2
∞ ∞ ∞
Deoarece ∫
xdx
1+ x 2
=
1
2
ln 1 + x 2 ( ) 0
= ∞, rezultă că ∫
xdx
1 + x2
este
0 −∞
divergentă.

10 Să se arate că următoarea integrală divergentă este convergentă în
sensul valorii principale a lui Cauchy:
∞
1+ x
1∫+ x 2
dx .
−∞
Rezolvare.
∞ u
1+ x 1+ x ⎛ 1
( ) ⎞
u
∫ ∫ ln 1 + x 2
u
2
d x = lim 2
dx = lim ⎜ arctg x −
+ ⎟ = π.
−∞
1+ x u →∞ 1 + x
−u
u →∞ ⎝ u 2 −u ⎠
11 Să se arate că:
∞
e− nx 1 1 1
∫ 1 + e x
dx = − +
n +1 n + 2 n + 3
−…
0
Rezolvare. Deoarece
1
= e− x − e−2 x + e−3 x − … ,
1+ e x
avem
∞ ∞
e− nx 1
∫ ∑ ( ) − ( m + n +1)
∫ ( ∑
)
m m
d x = − 1 e d x = − 1 .
1 + e x
m≥0 m≥0
m + n + 1
0 0
Pentru ultima egalitate am folosit faptul că

∞
1
∫e
− px
dx = ,
p
0
pentru orice p ≥ 1 .
12 Să se studieze convergenţa integralei

∞
2
∫ e− x dx .
0
Rezolvare. Avem
∞ 1 ∞
− x2 − x2 2
∫ e dx = e∫ ∫
dx + e− x dx .
0 0 1

Prima integrală nu este improprie, a doua integrală este convergentă,
∞ u u
1
∫ ∫
− x2 −x
deoarece e ≤e −x
, pentru x ≥ 1 şi e dx = lim e− x dx = lim − e− x = .
x →∞ x →∞ 1 e
1 1
∞
2
∫
Rezultă că integrala e− x dx este convergentă.
0
13 Să se arate că
∞
∫ cos x dx
2
1
este convergentă.
Rezolvare. Facem schimbarea de variabilă x 2 = t , x = t . Rezultă
∞ ∞
1 cos t
∫ ∫
2
cos x dx = dt .
2 t
1 1
Integrând prin părţi, avem

∞ ∞ ∞ ∞
cos t sin t 1 sin t 1 sin t
∫ t
dt =
t 1
+
2 t t ∫
dt = − sin1 +
2 t t
dt . ∫
1 1 1
Deoarece
∞
sin t 1 1
t t t
< 3 / 2 şi ∫t 3/ 2
dt
1
este convergentă, folosind criteriul de comparaţie deducem că integrala

∞
sin t
∫t t
dt este absolut convergentă, deci convergentă. Prin urmare, integrala
1
propusă este convergentă.
14 Să se calculeze
∞
tg 2 x
∫ π 2
− x 2
dx .
0
Rezolvare. Observăm că
1 A B 1 1
22
= + implică A = , B = .
π −x π− x π+ x 2π 2π

Rezultă:
∞ ∞ ∞
1 ⎛ 1 1 ⎞ 2 1 tg 2 x 1 tg 2 t
∫ ⎜ + ⎟ tg x =
2π ⎝ π − x π + x ⎠ 2π π − x
dx =
2π ∫t
dt = 0 , ∫
0 −∞ −∞
deoarece funcţia de sub integrală este impară.
15 Să se studieze convergenţa integralei

∞
dx
∫ ( x + 1) x2 − 1
0
şi apoi să se calculeze.
Rezolvare. Avem
∞ 1 ∞
dx dx dx
∫ ( x + 1) 2
x −1
= ∫ ( x + 1) 1− x 2
+ ∫ ( x + 1) 2
x −1
,
0 0 1
iar
α 1 1 1
lim (1 − x ) = , pentru α = < 1,
x 1
( x + 1) 1 − x2 2 2 2
α 1 1 1
lim ( x − 1) = , pentru α = < 1,
x 1
( x + 1) x2 − 1 2 2 2
1
lim x α = 1, pentru α = 2 > 1 .
x →∞
( x + 1) 2
x −1
Rezultă că integrala este convergentă. În prima integrală facem
schimbarea de variabilă x = sin t , dx = cos t dt , deci:
1 π/2
dx dt
I1 = ∫ ( x + 1) 1 − x2
= ∫ 1 + sin t
.
0 0
t
Notând cu u = tg , obţinem
2
1 1 1
1 2du du 2
I1 = ∫ ⋅
2u 1 + u 2
= 2
(1 + ) 2
= −∫1 + u
= 1.
0 1+ 0 u 0
1 + u2
În a doua integrală facem schimbarea de variabilă x2 − 1 = t + x .

Obţinem:
∞ 0 0
dx 2t 2t t 2 − 1 −1
I2 = ∫ ( x + 1) = ∫ ⋅ 2 ⋅ 2 dt = 2
x 2 − 1 −1 ( t − 1) t − 1 2t
2
t − 1 −1
= 1.
1
Rezultă că valoarea integralei este I1 + I 2 = 2 .
16 Să se studieze, folosind definiţia, convergenţa integralelor:

1
(i) I1 = ∫ ln n xdx, n ∈ ;
0+
∞
∫
(ii) I 2 = x −α ln x dx, α > 0 ;
1
1
1
(iii) I 3 = ∫ (2 − x) 1− x
dx .
0
Rezolvare.
(i) Consider funcţia f : ( 0,1] → , f ( x ) = ln n x, n ∈ cu proprietăţile:
• f este local integrabilă pe ( 0,1] ;
1 1 1
1
• ∫ f ( x ) dx = ∫ x′ ln ∫
x dx = x ln x − n ln n −1 x dx
n n
u
u u u
1 1
n −1
∫ f ( x ) dx = x ⎡ln n x − n ln n −1 x + An2 ln n − 2 x + … + ( −1)
⎣
Ann −1 ln n −1 x ⎤ +
⎦u
u
1
+ ( −1) ∫ dx, ∀ u ∈ ( 0,1]
n
Ann
u
1
u →0 ∫
f ( x ) dx = ( −1)
n
∃ lim n! < ∞ .
u >0 u
În consecinţă, integrala I1 este convergentă şi valoarea ei este

I1 = ( −1) n!
n
(ii) Consider funcţia

f : [1, +∞ ) → , f ( x ) = x −α ln x, α > 0 ,
cu proprietăţile:
• f este local integrabilă pe [1,+∞ ) ;

u
⎛ x −α+1 ⎞ x −α+1
u u
• ∫ f ( x ) dx = ⎜⎜∫−α + 1
⎟⎟ ln x dx =
−α + 1
ln x +
1 1⎝ ⎠ 1
∞ u u
1 x −α+1 x −α+1
+
α −1 ∫
x −α dx =
−α + 1
ln x −
1 ( −α + 1) 1
2
, ∀α ≠ 1 .
1
u
1
Pentru α = 1 ⇒ ∫ f ( x ) dx = ln 2 u .
2
1
Se poate constata uşor că:
u ⎧+∞, α ≤ 1;
⎪
∃ lim
u →∞ ∫ f ( x ) dx = ⎨ 1
⎪ ( α − 1)2
, α > 1.
1
⎩
În concluzie, integrala I 2 este convergentă pentru α > 1 , având valoarea
1
I2 = şi divergentă pentru α ≤ 1.
( )
x − 1
2
(iii) Considerăm funcţia

1
f : [ 0,1) → , f ( x ) =
(2 − x) 1− x
cu proprietăţile:
• f este local integrabilă pe [ 0,1) ;
• 1 − x = v 2 ⇒ x ( v ) = 1 − v 2 ⇒ x′ ( v ) = −2v < 0, ∀v > 0
1− u
x′ ( v )
u u
dx
∫ f ( x ) dx = ∫
( 2 − x ) 1 − x
= ∫ ( 2 − x ( v )) ⋅ 1 − x(v)
dv =
0 0 1
1− u
−2 ⎛π ⎞
= ∫ 1 + v2
d v = 2 ⎜
⎝ 4
− arctg 1 − u ⎟ , ∀u ∈ ( 0,1) ;
⎠
1
u
⎛π ⎞ π
u →1 ∫
• ∃ lim f ( x ) dx = lim 2 ⎜ − arctg 1 − u ⎟ = < ∞ .
u →1 ⎝ 4 ⎠ 2
0
u <1 u <1
În consecinţă, integrala I3 este convergentă, iar valoarea ei este

π
I3 = .
2

17 Să se studieze, folosind criteriul Cauchy–Bolzano, convergenţa
integralelor:
∞
∫
(i) I1 = e− x cos bx dx, b ∈ ;
0
1
x
(ii) I 2 = ∫ 1 − x4
dx .
0
Rezolvare.
(i) Vom arăta că pentru orice ε > 0 , există un număr δ ( ε ) > 0 , astfel încât
pentru orice u1 , u2 ∈ , satisfăcând condiţiile u1 > δ ( ε ) şi u2 > δ ( ε ) să avem:
u2
∫e
−x
cos bx dx < ε .
u1
Se poate considera u2 ≥ u1 > δ ( ε ) > 0 şi atunci

u2 u2 u2
∫e ∫e ∫e dx = e−u1 − eu2 < e−u1 .

−x −x −x
cos bx dx ≤ cos bx dx ≤
u1 u1 u1
Fiind dat 1 > ε > 0 arbitrar, este suficient să alegem: δ ( ε ) = − ln ε , astfel ca

de îndată ce u2 ≥ u1 > δ ( ε ) să avem:
u2
∫e
−x
cos bx dx < ε .
u1
În concluzie, integrala I1 este convergentă.

Folosind definiţia putem determina valoarea integralei
u u
∫ ( − e ) cos bx dx = − e
′ u
∫
−x −x −x
e cos bx dx = cos bx −
0
0 0
u u
∫ ( ) cos bx dx = 1 − e
′
∫e
−x −u −u 2 −x
− b −e cos bu + b e sin bu + b cos bx dx ⇒
0 0
u
1 ⎡
∫
⇒ e − x cos bx dx =
1+ b 2 ⎣
1 − e−u cos bu + b e−u sin bu ⎤⎦ ⇒
0

u
1 1
u →∞ ∫
⇒ ∃ lim e− x cos bx dx =
1 + b2
⇒ I1 =
1 + b2
.
0
(ii) Vom arăta că pentru ∀ ε > 0, ∃ c ( ε ) ∈ ( 0,1) , astfel încât

∀ u1, u2 ∈ ( 0,1) cu proprietatea: c ( ε ) < u1 ≤ u2 < 1 să avem:
u2
x
∫ 1− x 4
dx < ε .
u1
Studiem
u2 u2 u2
x dx dx
∫ 1 − x4
dx < ∫ 1 − x 1 + x 1 + x2
< ∫ 1− x
=
u1 u1 u1
=2 ( )
1 − u1 − 1 − u2 < 2 1 − u1 < 2 1 − c ( ε ) ⇒
ε2
Fiind dat ε > 0 arbitrar, este suficient să alegem c ( ε ) = 1 − astfel ca de
4
îndată ce:
ε2
1 − u2 ≤ 1 − u1 < 1 − c ( ε ) =
4
să avem:
u2
x
∫ 1− x 4
dx < ε .
u1
În concluzie, integrala I 2 este convergentă.

Deşi această integrală este o integrală abeliană, nu suntem în nici unul din
cazurile de substituţie ale lui Cebîşev în care această integrală se reduce la o
integrală raţională.
Valoarea integralei se poate determina, spre exemplu, ca suma unei serii
numerice, procedând astfel:
1−
( 2n − 1)!! 4 n ⎞ ( 2n − 1)!! 4 n + 2
1 1 1
⎛
∑ ∑
x
∫ 1− x 4
dx = ∫ x⎜
⎜
⎝ n≥0 ( 2 n ) !!
x ⎟ dx =
⎟
⎠ n≥0 ( 2 n ) !!
x dx = ∫
0 0 0
( 2n − 1)!! ⋅ 2 .
= ∑
n≥0 (
2n )!! 8n + 3

18 Folosind prima formulă de schimbare de variabilă să se stabilească
convergenţa integralelor:
∞
dx
(i) I1 = ∫x 2
x −1
;
1
∞
x2 + 1
(ii) I 2 = 4
x ∫+ 1
dx .
0
Rezolvare.
(i) Se foloseşte funcţia bijectivă pe [1,+∞ ) ,
1
ϕ : [1, +∞ ) → , ϕ ( x ) = ; ϕ∈ C1 [1, +∞ ) ,
x
∞
⎛ 1 ⎞′
∞
dx 1 π
∫
I1 = − ⎜ ⎟
⎝ x⎠ 1
= − arcsin = < ∞.
x1 2
1 1− 2
x
1
(ii) Se foloseşte funcţia ϕ : ( 0, +∞ ) → , ϕ ( x ) = x − , ϕ∈ C1 ( 0, +∞ ) şi
x
∞
⎛ 1 ⎞′ ⎛ 1⎞
∞ ⎜x− ⎟ ⎜x− ⎟
⎝ x⎠ 1
lim arctg ⎝
x⎠
I 2 = lim
u →0 ⎛
∫ 1 ⎞
2
dx =
2 u → 0 2
=
u >0 u 2 + x − u >0
⎜ ⎟
⎝ x ⎠ u
∞
1 x2 − 1 π
= lim arctg = < ∞.
u 0 2 2⋅x u 2 2
19 Folosind a doua formulă de schimbare de variabilă să se stabilească

b
x dx
(i) I1 =
∫ ( x − a )( b − a )
, b > a;
a
π/2
dx
(ii) I 2 = ∫ tg x
.
0

Rezolvare.
(i) Se foloseşte schimbarea de variabilă
⎡ π⎤
x = ϕ ( t ) , ϕ : ⎢0, ⎥ → , ϕ ( t ) = a cos 2 t + b sin 2 t
⎣ 2⎦
⎛ π⎞
ϕ′ ( t ) = −2a sin t cos t + 2b sin t cos t = ( b − a ) sin 2t > 0, ∀ t ∈ ⎜ 0, ⎟
⎝ 2⎠
⇒ ϕ este o funcţie crescătoare şi derivabilă ⇒ este inversabilă şi
ϕ ∈ C1 [ a, b ]
−1
π/2
ϕ ( t ) ⋅ ϕ′ ( t )
b
x dx
I1 = ∫ ( x − a )( b − x )
= ∫ ( ϕ ( t ) − a ) ( b − ϕ ( t ) ) dt =
a 0
π/2
∫ ( a cos ) π
=2 2
t + b sin 2 t dt = ( a + b ) < ∞.
2
0
π
Prin teorema 2.6 deducem că integrala este convergentă şi I1 = ( a + b) .
2
(ii) Folosim schimbarea de variabilă
x = ϕ ( t ) , ϕ : [ 0, +∞ ) → , ϕ ( t ) = arctg t 2 ⇒
2t
ϕ′ ( t ) = ≥ 0, ∀ t ∈ [ 0, ∞ ) ⇒ ϕ este o funcţie crescătoare şi derivabilă ⇒
1+ t2
⎛ π⎞
este inversabilă şi ϕ−1 ∈ C1 ⎜ 0, ⎟ ⇒
⎝ 2⎠
π/2 ∞ ∞
dx ϕ′ ( t ) dt
I2 = ∫ = ∫
tg x 0 tg ϕ ( t )
dt = 2
1 + t 4∫.
0 0
Mai folosim schimbarea de variabilă:

1 1
t = ψ ( u ) , ψ : [ 0, +∞ ) → , ψ ( u ) = ⇒ ψ ' ( u ) = − 2 < 0, ∀u > 0 ⇒
u u
⇒ ψ este o funcţie descrescătoare şi derivabilă şi ψ ∈ C1 ( 0, +∞ ) ⇒
−1
∞ ∞ ∞
dt ψ′ ( u ) 1+u 2
I2 = 2
1 + ∫
t 4
= −2
1 + ψ 4
(∫u )
du = 2
1 + u 4
du . ∫
0 0 0
π
Prin exerciţiul anterior ultima integrală are valoare finită şi I 2 = < ∞.
2

20 Folosind teorema lui Abel, să se demonstreze convergenţa
integralelor:
∞
sin x α
∫ x ( x + a 2 ) dx , α ∈
∗
(i) I1 = , a∈ ;
0
∞
arctg x
(ii) I 2 = ∫ x k
dx, k ∈ , k ≥ 2 ;
0
π/ 2
ln ( sin x )
(iii) I 3 = ∫ xα
dx , α < 1 .
0
Rezolvare.
∗
(i) Consider funcţiile f , g : + → cu proprietăţile:
(1) g ( x ) = sin x α monotonă pe porţiuni şi g ( x ) ≤ 1, ∀ x ∈ ∗
+;
1
(2) f ( x ) = local integrabilă pe ∗
şi
(
x x+a 2
) +
∞ ∞
2dt π
∫ f ( x ) dx = ∫ t 2 + a2 = a < ∞ .
0 0
Din (1) şi (2) deducem convergenţa integralei.

(ii) Considerăm funcţiile f , g : [1, +∞ ) → cu proprietăţile
(1) g ( x ) = arctg x , monotonă şi mărginită;
1
(2) f ( x ) = k , k ≥ 2, k ∈ ; local integrabilă pe [1,+∞ ) şi
x
∞
1
∫ f ( x ) dx =
k −1
< ∞.
1
Din (1) şi (2) deducem convergenţa integralei.
Pentru a calcula integrala I 2 folosim integrarea prin părţi:
⎛ x − k +1 ⎞′
∞ ∞ ∞
arctg x π 1 dx
I2 = ∫ k
dx = ⎜⎜
− k + 1 ∫
⎟⎟ arctg x dx =
4 ( k − 1)
+
k − 1 k
1 + 2
. ∫ ( )
1⎝ ⎠
1
x 1
x x
∞
1
Notăm J k = ∫ xk (1 + x2 ) dx, k ∈ ⇒
1

⎧ k −1
( −1)
j
k π
Jk =
1
− J k −2 , k ≥ 2
⎪ J 2k =
⎪⎪
∑
2k − 2 j − 1
+ ( −1) ;
4
k −1 j =0
⇒ ⎨ k∈ .
π 1 ⎪ k −1
( −1)
j
k 1
J 0 = , J1 = ln 2
4 2 ⎪ J 2 k +1 = ∑
2 k − 2 j
+ ( − 1)
2
ln 2,
⎪⎩ j =0
(iii) Pentru α < 0 funcţia integrant se poate prelungi prin continuitate în

x = 0 , iar integrala devine o integrală proprie.
Pentru 0 ≤ α < 1, ∃β > 0 , astfel încât:
⎧α + β < 1
⎪
⎨∃ lim xβ ln sin x = 0
⎪ xx → 0
⎩ >0
⎡ π⎤
În acest caz consider funcţiile f , g : ⎢0, ⎥ →
⎣ 2⎦
⎧ β ⎛ π⎤
⎪ x ln sin x, x ∈ ⎜ 0, ⎥ ⎡ π⎤
(1) g ( x ) = ⎨ ⎝ 2 ⎦ care, fiind continuă pe ⎢0, ⎥ , este
⎪0, x = 0 ⎣ 2⎦
⎩
mărginită. Funcţia g este monotonă.
1
(2) f ( x ) = α+β , α + β < 1, f ( 0 ) = 0 . Funcţia f este local integrabilă pe
x
⎛ π⎤
⎜ 0, ⎥ şi
⎝ 2⎦
π/ 2 1−α−β
1 ⎛π⎞
∫ f ( x ) dx = ⋅⎜ ⎟
1− α − β ⎝ 2 ⎠
< ∞.
0
Din (1) şi (2) rezultă convergenţa integralei.
21 Folosind formula de integrare prin părţi, să se stabilească

π
x
(i) ∫
I1 = cos3 x ⋅ ln ctg dx ;
2
0
∞ ln
(1 + a x ) − ln (1 + b x ) dx, a, b ∈
2 2 2 2
∫
∗
(ii) I 2 = 2
;
0
x
∞
dx
(iii) I 3 = ∫ x3 2
x −1
.
1

Rezolvare.
(i) Primitiva funcţiei f ( x ) = cos3 x este
1
∫
F ( x ) = cos3 x dx = sin x − sin 3 x + C , x ∈ ; C ∈
3
.
Prin urmare:
π π
⎛ 1 3 ⎞′ x ⎛ 1 3 ⎞ x
∫
I1 = ⎜ sin x − sin x ⎟ ⋅ ln ctg dx = ⎜ sin x − sin x ⎟ ⋅ ln ctg
⎝ 3 ⎠ 2 ⎝ 3 ⎠ 20
+
0
π
⎛ 1 ⎞ dx 5π
∫
+ ⎜ sin x − sin 3 x ⎟
⎝ 3 ⎠ sin x
=
6
< ∞.
0
⎛ 1 + a2 x2 ⎞
∞ ln ⎜ 2 2 ⎟ ∞
⎛ 1 ⎞′ ⎡ ⎛ 1 + a x ⎞ ⎤
2 2
⎝ 1 + b x ⎠
(ii) I 2 = ∫ x 2
dx = ⎜ − ⎟ ⎢ ln ⎜⎜
⎝ ∫ ⎟ ⎥ dx =
x ⎠ ⎣⎢ ⎝ 1 + b 2 x 2 ⎟⎠ ⎦⎥
0 0
∞ ∞
⎛ a2 b2 ⎞
1
x⎣
( ) (
= − ⎡ln 1 + a 2 x 2 − ln 1 − b 2 x 2 ⎤ + 2 ⋅
⎦0 ) ∫⎜⎜
1 + 2 2
−
1 + ⎟ dx =
2 2⎟
0⎝ ⎠
a x b x
∞
= 2 ( a arctg ax − b arctg bx ) 0 = π ( a − b ) < ∞.
(iii) Folosind succesiv formula de schimbare de variabilă şi formula de

integrare prin părţi, obţinem:
⎛ 1 ⎞′
∞
dx ⎜− ⎟ ∞ 1
u 2du
⎝ x⎠
I3 = ∫
3 2
=
x −1 1 x 1− 1 ∫
dx =
2
= ∫
1 x 2 0 1− u
2
x
( ) du = −u 1 − u
1 1
′ 1
∫ ∫
2 2
= u − 1− u 0 + 1 − u 2 du =
0 0
1 1
1 − u2 u2 π
∫ ∫
1
= du = arcsin u 0 − du ⇒ I 3 = < ∞.
1− u 2
1 − u2 4
0 0
22 Folosind teorema lui Dirichlet, să se demonstreze convergenţa

integralelor:
∞
sin kx
∫
∗
(i) I1 = dx , k ∈ ;
x
0

∞
1 dx
(ii) I 2 = sin∫ x α xβ
, α > 1, β > 0 ;
1
∞
cos mx
∫
∗
(iii) I 3 = dx, m ∈ .
ch x
−∞
Rezolvare.
(i) În punctul x = 0 , funcţia integrant se poate prelungi prin continuitate.
Consider funcţiile f , g : [1, +∞ ) → .
(1) f ( x ) = sin kx, f local integrabilă pe [1,+∞ ) şi
t
2
∫ f ( x ) dx ≤
k
, ∀ t > 1;
0
1
(2) g ( x ) = > 0, g descrescătoare şi lim g ( x ) = 0 .
x x →∞
∞
sin kx
Din (1) şi (2) deducem că ∫ x
dx este convergentă.
1
(ii) Consider funcţiile f , g : [1, −∞ ) → .
1
(1) f ( x ) = sin α , f local integrabilă pe [1,−∞ ) şi
x
t t t t
1 1 1
∫ ∫ ∫
f ( x ) dx < sin α dx = sin α dx ≤ α dx =
x x x ∫
1 1 1 1
=
1
α −1
(
1 − t1−α < )
1
α −1
, ∀ t ≥ 1.
1
xβ x →∞
Din (1) şi (2) rezultă că I 2 este convergentă.
(iii) Consider funcţiile f , g : [ 0, +∞ ) →
(1) f ( x ) = cos mx, f local integrabilă pe [ 0,+∞ ) şi
t
2
∫ f ( x ) dx <
m
, ∀ t ≥ 0.
0
1
ch x x →∞

∞
cos x
Din (1) şi (2) deducem că ∫ ch x
dx este convergentă, de unde rezultă
0
imediat convergenţa lui I3 .
23 Folosind un criteriu de comparaţie să se stabilească convergenţa

integralelor:
∞
dx
∫
∗
(i) I1 = , n∈ ;
( x + 1)
2 n
0
∞
dx
∫ ( x 2 + a12 )( x2 + a22 ) ⋅… ⋅ ( x2 + an2 ) , ak ∈
∗
(ii) I 2 = , k = 1, n ;
0
ai ≠ ± a j , i ≠ j , i, j = 1, n .
Rezolvare.
∞
1 1 dx π
∫
∗
(i) Cum 0 < ≤ 2 , ∀ x ≥ 0, ∀ n ∈ , iar = <∞
( x + 1) x +1 x2 + 1 2
2 n
0
deducem convergenţa integralei I1 pentru orice n ∈ ∗ .

dx
Dacă notăm cu Fn ( x ) = ∫
se cunoaşte că:
( )
2 n
x +1
1 x 2n − 3
Fn ( x ) = ⋅ + Fn −1 ( x ) ⇒
( 2n − 2 ) x 2 + 1 ( )
n −1
2n − 2
∞ ∞ ∞
dx 1 x 2n − 3 dx
I1 = ∫ = + ∫ ⇒
( x + 1) ( ) ( x + 1)
n −1 n −1
2 n
2n − 2 x 2 + 1 2n − 2 2
0 0
0
∞
2n − 3 dx
I1 = ∫ , ∀ n ≥ 2.
( x + 1)
n −1
2n − 2 2
0
Prin recurenţă determinăm

∞
2n − 3 2n − 5 3 1 dx ( 2n − 3)!! ⋅ π .
I1 = ⋅
2n − 2 2n − 4
⋅… ⋅ ⋅ ⋅ 2 =
4 2 x + 1 ( 2n − 2 )!! 2 ∫
0

1 1 ∗
(ii) Cum 0 < ≤ , ∀ x ≥ 0, ∀ n ∈ ,
( x 2
+ a12 ) ⋅… ⋅ x ( 2
+ an2 ) x + a12
2
∞
dx π
iar ∫ =
x 2 + a12 2 a1
< ∞ deducem convergenţa integralei.
0
Folosind descompunerea în fracţii simple:
n
1 1
∑
c
k
, = ck = , k = 1, n ,
( 1 )( 2 ) ( n ) k =1 k
x 2
+ a 2
x 2
+ a 2
⋅ … ⋅ x 2
+ a 2
x 2
+ a 2 n
∏ ( a2j − ak2 )
j =1
J ≠k
deducem
π c
n
I2 = ∑ 2 ⋅ akk .
k =1
24 Să se stabilească convergenţa integralei

∞
∫
I = e−λx P ( x ) dx, λ > 0, P ∈ [ x]
0
şi apoi să i se determine valoarea.

Rezolvare. Cum λ > 0, ∃ α > 1, astfel încât lim x α ⋅ e−λx ⋅ P ( x ) < ∞ ; deci,
x →∞
integrala este convergentă.
Dacă gradP = n , calculând integrala prin părţi, obţinem:
∫e
−λx
P ( x ) dx = −
1
λ ∫
′ 1
( )
P ( x ) e −λx dx = − e −λx P ( x ) +
λ
1 −λx
λ
e P′ ( x ) dx . ∫
Efectuând un calcul recursiv, obţinem o relaţie de forma:
∫e
−λx
P ( x ) dx = e −λx Q ( x ); Q ∈ [ x ], gradQ = n .
Prin derivarea ultimei relaţii se obţine:
P ( x ) e−λx = −λ e−λx Q ( x ) + e−λx Q′ ( x ) , ∀x ∈ ⇒
P ( x ) = −λQ ( x ) + Q′ ( x ) , ∀x ∈ .
n n
Scriind P ( x ) = ∑ ak x k
şi Q ( x ) = ∑ bk xk , deducem prin identificarea
k =0 k =0
coeficienţilor polinoamelor

n n n
∑ ak x k
= −λ ∑ bk x + ∑ hbk xk −1 ⇒
k
k =0 k =0 k =1
⎧⎪an = −λbn
⎨ ⇒
⎪⎩ k
a = −λ bk + ( k + 1) bk +1 , ∀ k = 0, n − 1
p
1
bn − p = − ∑ λk +1 ⋅ Ank+ k − p ⋅ an− p + k , p = 0, n ⇒
k =0
∞ ∞
Q( x)
∫ ∫ P ( x ) dx = Q ( x ) e − Q ( 0 ) = −Q ( 0 ) .
−λx −λx
e = lim
0 0 x →∞ e−λx
Deducem
n
k!
I = −b0 = ∑ λ
a .
k +1 k
k =0
25 Să se studieze convergenţa integralei raţionale

+∞
P( x)
I= ∫ dx; P, Q ∈ [ x] ,
Q( x)
−∞
în ipoteza că polinomul Q are numai rădăcini complexe simple. În caz de

convergenţă să se determine valoarea integralei.
Rezolvare. Condiţia necesară şi suficientă de convergenţă este
grad P + 2 ≤ grad Q şi fie grad Q = 2n, n ∈ ,
iar xk = xk = ak + ibk = ρk ( cos α k + isin α k ) , k = 1, n , rădăcinile complexe ale lui

Q. Aici ak , bk ∈ , bk ≠ 0 , ρk ∈ +, α n ∈ ( 0, π ) , k = 1, n ,
bk
ρk = ak2 + bk2 , α k = arctg , k = 1, n .
ak
Are loc următoarea descompunere în fracţii simple
P( x) n Ak x + Bk
= ∑
Q ( x ) k =1 x 2 + 2ρk cos α k ⋅ x + ρk2
⇒
n n (2.2)
P( x) = ∑ ( Ak x + Bk ) ⋅ ∏ ( x − x j )( x − x j ).
k =1 j =1
J ≠k

Însă, din descompunerea în factori primi ai polinomului Q deducem:
n 2n 2n
Q ( x ) = C2 n ∏ ( x − x j )( x − x j ) ⇒ Q′ ( x ) = C2n ∑ ∏ ( x − x j ) ⇒
j =1 k =1 j =1
j≠k
n
Q′ ( xk ) = C2 n ( xk − xk ) ∏ ( xk − x j )( xk − x j ) şi
j =1
j≠k
n
Q′ ( xk ) = C2 n ( xk − xk ) ∏ ( xk − x j )( xk − x j ), k = 1, n.
j =1
j≠k
Înlocuind în (2.2), pentru x = xk şi x = xk , rezultă:

⎧ Q ( xk )
⎪ P ( xk ) = ( Ak xk + Bk ) ;
⎪ C (
2n k x − xk )
⎨
⎪ P ( x ) = ( A x + B ) Q ( xk ) .
⎪ C2 n ( xk − xk )
k k k k
⎩
Rezolvând sistemul de mai sus, se obţine:
⎧ ⎛ P ( xk ) P ( xk ) ⎞
⎪ Ak = C2 n ⎜ + ⎟;
⎪ ⎝ Q ′ ( x k ) Q′ ( xk ) ⎠
⎨ k = 1, n, (2.3)
⎪ ⎛ P ( x ) P ( x ) ⎞
⎪ Bk = −C2 n ⎜ Q′ ( x ) ⋅ xk + Q′ ( x ) ⋅ xk ⎟ ,
k k
⎩ ⎝ k k ⎠
unde C2n este coeficientul dominant al polinomului Q. Integrala iniţială se
reduce la o sumă finită de integrale:
+∞ +∞ n n +∞
P ( x) Ak x + Bk A x+B
I= ∫ Q( x)
dx = ∫∑ k =1 ( x − xk )( x − xk )
dx =
k =1
∑ ∫ ( x − xkk )( x −k xk ) dx =
−∞ −∞ −∞
u
⎡A A ( B − 2ρk cos α k ) ⎛ x + ρk cos α k ⎞ ⎤
( )
n
= ∑ lim ⎢ k ln x 2 + 2ρk cos α k x + ρk2 + k k
u →∞ ⎣ 2 2ρ sin α
⋅ arctg ⎜
⎝ ρ sin α
⎟⎥ .
⎠ ⎦ −u
k =1 k k k k
⎛ π⎞
Putem considera α k ∈ ⎜ 0, ⎟ , k = 1, n , şi după efectuarea calculelor se
⎝ 2⎠
obţine:
π Ak ⋅ ( Bk − 2Re xk )
n
I=
2 Im x∑ ,
k =1 k

unde ( Ak , Bk ) k =1, n sunt daţi de relaţiile (2.3)
⎛ P ( xk ) ⎞ ⎡ ⎛ P ( xk ) ⎞⎤
Re ⎜ ⎟ ⋅ Re ⎢ x ⋅ ⎜ − 1 ⎟⎥
⎝ Q′ ( xk ) ⎠ ⎢⎣ ⎝ Q′ ( xk ) ⎠ ⎥⎦ P ( xk )
n k n
I = 2π ⋅ Cn ∑ Im x
= 2πi ⋅
Q′ ( x )
. ∑
k =1 k k =1 k
26 O metodă des folosită pentru determinarea valorii unui integrale

convergente este folosirea seriilor de puteri.
Cunoscând valorile funcţiei Zeta a lui Riemann, definită prin
1 1 ⎛ 1 ⎞
∑ n p = ζ( p) ∑ ( −1)
n −1
şi ⋅ = ⎜ 1 − ⎟ ⋅ ζ ( p ) , p > 1,
n ≥1 n ≥1 n p ⎝ 2 p −1 ⎠
(vezi anexa 3), să se stabilească convergenţa şi apoi să se calculeze valoarea
următoarelor integrale:
ln (1 ± x )
1
(i) J 0,1 = ∫ x
dx ;
0
1
ln x
(ii) J 2 = ∫ 1 − x2 dx ;
0
1
1 + x dx
(iii) J 3 = ln ∫ ⋅ ;
1− x x
0
∞
x2
(iv) J 4 = ∫ e x
− 1
dx ;
0
∞
x
∫
∗
(v) J5 = dx , a ∈ .
sh ax
0
Rezolvare.
ln (1 + x )
1
(i) Studiem integrala J 0 = ∫ x
dx .
0
ln (1 + x )
Funcţia f : ( 0,1] → , f ( x ) = se poate prelungi în origine,
x
punând f ( 0 ) = 1. Dezvoltăm în serie de puteri funcţia f pe intervalul ( −1,1) ⇒

n −1
ln (1 + x ) x x2 ( −1)
=1− + +…+ x n −1 + …, ∀ x ∈ ( −1,1) .
x 2 3 n
Datorită convergenţei uniforme a seriei de puteri pe intervalul
[ 0, u ] ⊂ ( −1,1) putem integra seria termen cu termen:
n −1 u
ln (1 + x ) ( −1) ( −1)n −1 u n , ∀ u ∈
u
xn
∫ x
dx = ∑ n n
= ∑ n2
( 0,1) .
0 n ≥1 0 n ≥1
Cum suma seriei este o funcţie continuă în u = 1 , prin a doua teoremă a lui
Abel de la serii de puteri determinăm:
n −1 n −1
ln (1 + x ) ( −1) u n ( −1)
u
π2
lim
u →1 ∫ x
dx = lim
u →1
∑ n 2
=
n2
∑ =
12
.
u <1 0 n ≥1
u <1 n ≥1
ln (1 − x )
1
Studiem acum integrala J1 = ∫ x
dx .
0
Putem proceda ca mai sus sau
1
ln (1 − x )
1
ln (1 + x )
1 ln 1 − x 2
( )
1 ln (1 − t )
1
∫ x
dx + ∫ x
dx =
x ∫ dx =
2 t
dt ∫
0 0 0 0
π2
⇒ J1 = −2 J 0 ⇒ J1 = − .
6
1
ln x ln x
(ii) J2 = ∫ 1 − x 2
dx . Funcţia f : ( 0,1) → , f ( x ) =
1 − x2
se poate
0
1
prelungi prin continuitate în x = 1 , punând f (1) = − .
2
Dezvoltăm în serie de puteri funcţia f pe intervalul ( −1,1) :
ln x
f ( x) =
1− x 2 ∑
= ln x ⋅ x 2 n , x < 1.
n ≥1
Datorită convergenţei uniforme a seriei de puteri pe intervalul

[ 0, u ] ⊂ ( −1,1) putem integra seria termen cu termen:

u u u
ln x
∫ 1− x 2
dx = ∫∑
x 2 n ln x dx = ∑∫
x 2 n ln x dx =
0 0 n≥0 k ≥0 0
⎛ x 2 n +1 ⎞′ ⎡ u 2 n +1 ⎤
u u
x 2n
= ∑∫ ⎜⎜
2 n + 1
⎟⎟ ln x dx = ⎢
⎢ 2 n ∑+ 1
ln u −
2 n + 1 ∫
d x ⎥=
⎥⎦
n≥0 0 ⎝ ⎠ n≥0 ⎣ 0
u 2 n +1 u 2 n +1
= ln u ∑ − ∑ .
n ≥ 0 ( 2n + 1)
2
n≥0
2 n + 1
Cum suma seriei este o funcţie continuă în u = 1 , prin a doua teoremă a lui
Abel de la serii de puteri deducem:
u
ln x ⎡ u 2 n +1 u 2 n +1 ⎤ 1 π2
lim ∫ dx = lim ⎢ln u − ∑ ∑
⎥=− =− ∑
.
n≥0 ( ) ⎦ n≥0 ( )
u →1 1 − x 2 u →1 ⎢ 2 n + 1 2 n + 1
2
⎥ 2 n + 1
2
8
u <10 ⎣ n≥0 u <1
1 1+ x
(iii) Consider funcţia f : ( 0,1) → , f ( x ) = ln , care poate fi
x 1− x
prelungită prin continuitate în origine punând f ( 0 ) = 2 . Dezvoltăm în serie de
1+ x x2n
puteri ln
1− x
⇒ f ( x) = 2
2 n + 1∑
, x < 1.
n≥0
Conform teoremei de transfer de integrabilitate de la serii de puteri,
aplicată pe [ 0, u ] ⊂ ( −1,1) , deducem:
1 (1 + x )
u u
x 2n
∫ ln
x 1− x
dx = 2 ∫∑ n≥0
2 n + 1
dx =
0 0
u 2 n +1
u
1
=2 ∑ ∫
x 2 n dx = 2 ∑ , ∀ u ∈ ( 0,1) .
n ≥ 0 ( 2n + 1)
2
n≥0
2 n + 1
0
Cum suma seriei este o funcţie continuă în u = 1 prin a doua teoremă a lui
Abel de la serii de puteri, deducem:
u 2 n +1
u
1 l+ x 1 π2
lim ∫
ln
u →1 x 1 − x
dx = lim 2
u →1 ( 2 n + 1)
∑2
=2
( 2 n + 1) 2 ∑
=
4
.
u <1 0 n≥0 u <1 n≥0
x2
(iv) Consider funcţia f : ( 0, +∞ ) , f ( x ) = x . Putem prelungi funcţia f
e −1
prin continuitate în x = 0 , punând f ( 0 ) = 0 .

Dezvoltăm în serie de puteri:
1 x2
1− e −x
e −1
∑
⇒ f ( x ) = 2 = x 2 e ( ) , e− x < 1, x > 0 .
− n +1 x
n≥0
Deoarece seria este uniform convergentă pe [ 0,u ) , putem integra seria

termen cu termen pe acest interval
u u u
∫ ∑e ∑ ∫ x2 e−( n+1) x dx .
− ( n +1)
∫ f ( x ) dx = x dx =
0 0 n≥0 n≥0 0
Cum suma seriei este continuă în u = 1 , raţionând ca mai sus, deducem:

u
1
lim
u →∞ ∫ f ( x ) dx = 2 ∑ ( n + 1)3 = 2 ⋅ ζ ( 3) .
0 n≥0
x
(v) Funcţia f : ∗
+ → , f ( x) = se poate prelungi prin continuitate
sh ax
1
în x = 0 , punând f ( 0 ) = , a > 0 .
a
Vom considera numai a > 0 , cazul când a < 0 se studiază analog.
Efectuăm schimbarea de variabilă
1 −1 1
eax = ⇒ x = ln u ⇒ x′ = − ⇒
u a au
1 ⎛ −1 ⎞
0 − ln u ⎜ ⎟ 1
⎝ a ⋅u ⎠ 2 ln u
∫ ∫
a
J5 = 2 du = − 2 du .
1 a 1 − u 2
1 −u 0
u
π2
Folosind rezultatul de la (ii) deducem J 5 = 2 .
4a
27 (Lobacevski) Fie funcţia Lobacevski

x
⎡ π π⎤
ϕ : ⎢ − , ⎥ → , ϕ ( x ) = − ln cos t dt .
⎣ 2 2⎦ ∫
0
Să se arate că:
π/2
(i) integrala ∫ ln cos t dt este convergentă;
0

0
(ii) integrala ∫ ln cos t dt este convergentă;
−π / 2
(iii) funcţia ϕ are proprietatea
⎛π x⎞ ⎛π π⎞ ⎡ π π⎤
ϕ ( x ) = 2ϕ ⎜ + ⎟ − 2ϕ ⎜ − ⎟ − x ln 2, ∀ x ∈ ⎢ − , ⎥ ;
⎝ 4 2⎠ ⎝4 2⎠ ⎣ 2 2⎦
π/ 2 π/2
−π
(iv) ∫ ln sin t dt = ∫ ln cos t dt = 2
ln 2 .
0 0
Rezolvare.
(i) Folosind criteriul β de convergenţă, deducem că
⎛π ⎞
β ln sin ⎜ − t ⎟ π −t =u
⎛π ⎞ ⎝2 ⎠ 2 ln sin u
∀ β > 0, lim ⎜ − t ⎟ ln cos t = lim −β
lim =
π⎝ 2 ⎠ π
⎛π ⎞ u 0 u −β
2 ⎜ −t⎟
t t
2
⎝2 ⎠
cos u
= lim sin −β− u = lim ⎛ − 1 ⎞ ⋅ u ⋅ u β cos u = 0;
u 0 −β ⋅ u 1 ⎜ ⎟
u 0 ⎝ β ⎠ sin u
π/2
prin urmare, integrala ∫ ln cos t dt este convergentă.
0
⎛ π π⎞
(ii) Observăm că ϕ ( − x ) = ϕ ( x ) , ∀ x ∈ ⎜ − , ⎟ , şi din punctul (i)
⎝ 2 2⎠
π/2
deducem că şi integrala ∫ ln cos t dt este convergentă.
0
⎡ π π⎤
Prin urmare, funcţia ϕ este bine definită pe intervalul închis ⎢ − , ⎥ .
⎣ 2 2⎦
(iii) Pentru a găsi identitatea propusă, observăm că
⎛π t ⎞ ⎛π t ⎞ ⎛ π π⎞
cos t = 2cos ⎜ + ⎟ cos ⎜ − ⎟ ; ∀ t ∈ ⎜ − , ⎟ .
⎝ 4 2⎠ ⎝ 4 2⎠ ⎝ 2 2⎠
Logaritmând această relaţie, deducem imediat că:
⎛π t ⎞ ⎛π t ⎞ ⎛ π π⎞
ln cos t = ln cos ⎜ + ⎟ + ln cos ⎜ − ⎟ + ln 2, ∀ t ∈ ⎜ − , ⎟ .
⎝ 4 2⎠ ⎝ 4 2⎠ ⎝ 2 2⎠

⎛ π π⎞
Integrând pe [ 0, x ] cu x ∈ ⎜ − , ⎟ , avem:
⎝ 2 2⎠
x x x
⎛π t ⎞ ⎛ ⎛ π t ⎞⎞
∫ ∫ ∫
ln cos dt = ln cos ⎜ + ⎟ dt + ln ⎜ cos ⎜ − ⎟ ⎟ dt + x ln 2 .
⎝ 4 2⎠ ⎝ 4 2 ⎠⎠
(2.4)
0 0 0 ⎝
π t
În prima integrală din dreapta facem schimbarea de variabilă u = +
4 2
π x π x
+ +
x 4 2 4 2
⎛π t ⎞
∫ ln cos ⎜ + ⎟ dt = 2
⎝ 4 2⎠ ∫π ln cos u du = 2 ∫ ln cos u du −
0 0
4 (2.5)
π
4
⎛π x⎞ ⎛π⎞
∫
−2 ln cos u du = −2ϕ ⎜ + ⎟ + 2ϕ ⎜ ⎟ .
⎝ 4 2⎠ ⎝4⎠
0
În mod analog procedăm cu a doua integrală a membrului drept din (2.4)

π t
şi facem schimbarea de variabilă v = − ⇒
4 2
π x
−
x 4 2
⎛π t⎞
∫ ln cos ⎜⎝ 4 − 2 ⎟⎠ dt = −2 ∫π ln cos vdv =
0
4 (2.6)
π x π
−
4 2 4
⎛π x⎞ ⎛π⎞
= −2 ∫ ∫
ln cos vdv + 2 ln cos vdv = −2ϕ ⎜ − ⎟ − 2ϕ ⎜ ⎟ .
⎝4 2⎠ ⎝4⎠
0 0
Înlocuind (2.5) şi (2.6) în (2.4) se obţine:

⎛π x⎞ ⎛π x⎞ ⎛ π π⎞
ϕ ( x ) = 2ϕ ⎜ + ⎟ − 2ϕ ⎜ − ⎟ − x ln 2, ∀ x ∈ ⎜ − , ⎟ .
⎝ 4 2⎠ ⎝4 2⎠ ⎝ 2 2⎠
Cum relaţia (2.4) are loc, prin trecere la limită şi în capetele intervalului
⎛ π π⎞ ⎡ π π⎤
⎜ − , ⎟ , atunci şi ultima relaţie are loc în ⎢ − , ⎥ .
⎝ 2 2⎠ ⎣ 2 2⎦
(iv) Din punctul (iii) avem că:
π/2
⎛π⎞ ⎛π⎞ π ⎛π⎞ π π
ϕ ⎜ ⎟ = 2ϕ ⎜ ⎟ − ln 2 ⇒ ϕ ⎜ ⎟ = ln 2 ⇒
⎝2⎠ ⎝2⎠ 2 ⎝2⎠ 2 ∫ ln cos t dt = − ln 2 .
2
0

π/2
Pentru integrala ∫ ln sin t dt facem schimbarea de variabilă
0
π/2 0
π π
x = −t ⇒
2 ∫ ln sin t dt = − ∫ ln cos x dx = − ln 2 .
2
0 π/2
1
x n dx
28 (Wallis) Se consideră integrala Wallis I n =
1− x
∫ 2
, n∈ .
0
(i) Să se stabilească convergenţa şi apoi să se calculeze integrala.
(ii) Să se arate că şirul ( I n ) n este monoton descrescător.
(iii) Să se demonstreze:
2 2
⎡ ( 2n )!! ⎤ 1 π ⎡ ( 2n )!! ⎤ 1 ∗
⎢ ⎥ ⋅ < <⎢ ⎥ , ∀ n∈ .
⎣ ( 2 n − 1) !! ⎦ 2 n + 1 2 ⎣ ( 2 n − 1) !! ⎦ 2 n
(iv) Să se arate că:
2
⎡ ( 2n )!! ⎤ 1 π
lim ⎢ ⎥ = .
n
⎣ ( 2n − 1)!!⎦ 2n + 1 2
(v) Să se stabilească:
∏ ⎜⎛⎝1 − 4n2 ⎟⎞⎠ = π .

1 2
n ≥1
Rezolvare.
(i) Facem schimbarea de variabilă: x = sin t ⇒
1 π/ 2
x ndx 1 n −1 n −1
In = ∫ 1 − x2
= ∫ sin n t dt = − sin n −1 x cos x +
0 n
In−2 =
n
In−2 .
0 0
Prin urmare:
π/2
2n − 1 2 n − 3 1 ( 2n − 1)!! ⋅ ( 2n − 1)!! ⋅ π
I 2n = ⋅
2n 2n − 2
⋅… ⋅ ⋅ I0 =
2 ( 2n )!! ∫ dt =
( 2n )!! 2
0
şi
π/ 2
2n 2n − 2 2 ( 2n )!! ⋅ ( 2n )!! .
I 2 n −1 = ⋅
2n + 1 2n − 1
,…, ⋅ I1 =
3 ( 2n + 1)!! ∫ sin t dt =
( 2n + 1)!!
0

(ii) Cum x n +1 ≤ x n , ∀ x ∈ [ 0,1] ⇒ I n +1 < I n , ∀ n ∈ .
(iii) Cum I 2 n +1 < I 2 n < I 2 n −1 prin înlocuire găsim:
( 2n )!! < ( 2n + 1)!! ⋅ π < ( 2n − 2 )!! ⇒
( 2n + 1)!! ( 2n )!! 2 ( 2n − 1)!!
2 2
⎡ ( 2n )!! ⎤ 1 π ⎡ ( 2n )!! ⎤ 1 ∗
⎢ ⎥ ⋅ < <⎢ ⎥ ⋅ , ∀ n∈ .
⎣ ( 2 n − 1) !! ⎦ 2 n + 1 2 ⎣ ( 2 n − 1) !! ⎦ 2n
(iv) Avem
( 2n − 1)!! ⋅ π
I 2n
=
( 2n )!! 2 = 2n + 2 şi
I 2 n + 2 ( 2n + 1)!! π 2n + 1
⋅
( 2n + 2 )!! 2
( 2n )!!
I 2 n +1 ( 2n + 1)!! 2n + 3
= = .
I 2 n + 3 ( 2n + 2 )!! 2n + 2
( 2n + 3)!!
In In ∗
În concluzie, ≥ ≥ 1, ∀ n ∈ .
In+2 In+ 2
In In
Cum ∃ lim = 1 ⇒ lim = 1 şi atunci
n →∞ I n + 2 n I n +1
I 2n π ( 2n − 1)!! ( 2n + 1)!!
lim = lim ⋅ = 1,
n I 2 n +1 n 2 ( 2n )!! ( 2n )!!
adică
2
⎡ ( 2n − 1)!!⎤ 2
∃ lim ⎢ ⎥ ⋅ ( 2n + 1) = ,
n
⎣ ( 2n )!! ⎦ π
de unde relaţia dorită.
(v) Avem că
2
2 ⎡ ( 2n − 1)!!⎤ ⎛1 3 3 2n − 1 2n + 1 ⎞
= lim ⎢ ⎥ ( 2n + 1) = lim ⎜ ⋅ ⋅ ,…, ⋅ ⎟=
π n
⎣ ( 2 n ) !! ⎦ n ⎝2 2 4 2 n 2 n ⎠
n n
2k − 1 2k + 1 ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞
= lim ∏ ⋅ = lim ⎜ 1− 2 ⎟ = ∏ ∏ ⎜1 − 2 ⎟.
k =1 ⎝ 4k ⎠ k ≥1 ⎝ 4k ⎠
n
k =1
2k 2k n

29 (Dirichlet) Să se arate că integrala Dirichlet
∞
sin x
I= ∫ x p
dx
0
este semiconvergentă pentru p ∈ ( 0, 2 ) şi divergentă pentru p ≥ 2 .

Rezolvare.
∞
sin x
(a) Pentru ∫ x p
dx integrăm prin părţi
1
∞ ∞ ∞ ∞
sin x cos x cos x cos x
∫ x p
dx = − p
x 1 x ∫
− p p +1 dx = cos1 − p p +1 dx .
x ∫
1 1 1
Cum integrala este convergentă, via teorema Dirichlet, deducem prin

∞
sin x
teorema de integrare prin părţi că ∫ x p
dx este convergentă (chiar absolut
1
convergentă), pentru orice p > 0 .
1
sin x sin x
(b) Pentru p ∈ ( 0,1] , ∃ lim p < ∞ şi deci integrala ∫ p
dx este
x 0 x x
0
convergentă.
sin x
(c) Dacă 1 < p < 2 ⇒ 0 < p − 1 < 1 şi ∃ lim x p −1 p
= 1 şi din criteriul β
x 0 x
1
sin x
de convergenţă deducem că ∫ x p
dx este convergentă.
0
1
sin x
Din (a), (b), (c) găsim că ∀ p ∈ ( 0,2 ) integrala ∫ x p
dx este
0
convergentă.
sin x sin 2 x 1 ⎛ 1 cos 2 x ⎞
(d) Dacă p ∈ ( 0,1] , avem ≥ = ⎜ p− ⎟.
xp xp 2⎝ x xp ⎠
∞ ∞
dx cos 2 x
Cum ∫ xp
este divergentă şi ∫ x p
dx este convergentă, din criteriul
1 1
∞
sin x
comparaţiei deducem că ∫ xp
dx este divergentă.
1

(e) Pentru p ∈ (1,2 ) analog ca mai sus
sin x 1 ⎛ 1 cos 2 x ⎞
≥ ⎜ p − ⎟.
x p 2⎝ x xp ⎠
1 1
1 cos 2 x
Cum ∫ xp
dx este divergentă, iar ∫ x p
dx este convergentă deducem
0 0
∞
sin x
că ∫ x p
dx este divergentă.
0
sin x sin x 1 1 1
(f) Pentru p ≥ 2 ⇒ = ⋅ ≥ ⋅ , ∀ x ∈ ( 0, δ ) ⊂ ( 0,1) .
xp x x p −1 2 x p −1
∞ ∞
dx sin x
Deoarece p − 1 ≥ 1 , avem că ∫ x p −1
este divergentă ⇒
x p
dx este∫
0 0
divergentă.
30 (Euler-Poisson)
∞ − p⋅ x2
∫
∗
Fie integrala I n, p = x n e 2 dx, n∈ , p∈ +; să se arate că:
0
n −1 ∗
(i) I n, p = I n − 2, p , ∀ p ∈ , n ≥ 2, p ∈ +;
p
(ii) I n, n < I n +1, n < I n + 2, n , ∀ n ∈ ;
∞ x2
− π
(iii) ∫ e 2 dx =
2
.
0
Rezolvare.
(i) Integrăm prin părţi şi obţinem:
( )
∞
∞ px 2 px 2 ∞ px 2
1 n −1 − 1 − n − 1 n−2 −
I n, p =−
p
x e ∫ 2 dx = − x n −1 e
p
2
0
+
p ∫
x e 2 dx .
0 0
px 2
− n −1
Cum lim x n −1 e 2 = 0 ⇒ I n, p = I n − 2, p .
x →∞ p
∞ px 2
− 1
În plus, avem I1, p = x e ∫ 2 dx =
p
0

(x p)
2
∞ px 2 ∞
( x p )′ dx =
− 1 − 1
I 0, p = ∫ e 2 dx =
p0
e ∫ 2
p
I 0,1 .
0
Din relaţia de recurenţă determinăm:

2n 2n ( 2n − 2 ) ( 2n )!! I = ( 2n )!!
I 2 n +1, p = I 2 n −1, p = I 2 n − 3, p = … = 1, p
p p2 pn p n +1
I 2 n + 2, p =
( 2n + 1)!! I =
( 2n + 1)!! ⋅ I 0,1 .
0, p
p n +1 p n +1 p
(ii) Deoarece
∞ px 2
−
∫x (x − t) 2
n
e 2 dx > 0, ∀ t ∈ ⇒
0
∞ px 2 ∞ px 2 ∞ px 2
− − −
∫x ∫ ∫
n+2
e 2 dx − 2t x n +1 e 2 dx + t 2 x n e 2 dx > 0, ∀ t ∈ ⇒
0 0 0
2
I n + 2, p − 2t I n +1, p + t I n, p > 0, ∀ t ∈ ⇒
( I n+1, p ) − ( I n, p ) ⋅ ( I n+ 2, p ) < 0, ∀ n ≥ 1, ∀ p > 0 .

2
(2.7)
Revenind la relaţia de recurenţă (i) cu p = n ⇒

n +1
I n +1, n = I n −1, n şi I n + 2, n = I n, n > I n, n
n
Combinând aceste ultime inegalităţi cu (2.7), deducem:
( I n+1,n ) < I n, n ⋅ I n + 2, n < ( I n + 2, n ) ⇒ I n +1, n < I n + 2, n , ∀ n ≥ 1 .

2 2
Înlocuind în (i) pe p = n, ( p = n − 1) şi combinând cu (2.7),deducem:

( I n, n ) − I n −1, n ⋅ I n +1, n < 0 ⇒ ( I n, n ) < ( I n +1, n ) ⇒ I n, n < I n +1, n , ∀ n ≥ 1.
2 2 2
În concluzie, am găsit că:

I n, n < I m +1, n < I n + 2, n , ∀ n ≥ 1 sau
I 2 n +1,2 n +1 < I 2 n + 2,2 n +1 < I 2 n + 3,2 n +1, ∀ n ≥ 1.
(iii) Înlocuind în ultimele inegalităţi expresiile determinate din relaţiile de
recurenţă, avem:

( 2n )!! < ( 2n + 1)!! ⋅ I 0,1 < ( 2n + 2 )!! ⇒
( 2n + 1)n +1 ( 2n + 1)n +1 2n + 1 ( 2n + 1)n + 2
(2.8)
( 2n )!! ⋅ 1 < I < ( 2n )!! ⋅ 1 ⋅ 2n + 2 .
( 2n − 1)!! 2n + 1 0,1 ( 2n − 1)!! 2n + 1 2n + 1
Din formulele lui Wallis avem că:
∃ lim
( 2n )!! ⋅ 1
=
π
;
n ( 2n − 1)!! 2n + 1 2
folosind acest lucru în (2.8), deducem că:
∞ x2
π − π
I 0,1 =
2
, adică ∫ e 2 dx =
2
.
0
31 (Dirichlet) Să se arate că funcţia f : [ −π, π] →
⎧1 1
⎪⎪ x − , x ∈ [ −π, π] − {0} ;
x
f ( x) = ⎨ 2sin
⎪ 2
⎪⎩0, x=0
are proprietăţile:
(i) este continuă pe [ −π, π] ;
1
(ii) este derivabilă în dreapta punctului x = 0 şi f ′ ( 0 + ) = ;
12
π
⎛ 1⎞
n →∞ ∫
(iii) ∃ lim f ( x ) ⋅ sin ⎜ n + ⎟ x dx = 0 ;
⎝ 2⎠
0
(iv) folosind eventual proprietatea (iii) şi identitatea:
⎛ 1⎞
sin ⎜ n + ⎟ x
1 ⎝ 2⎠
+ cos x + cos 2 x + … + cos nx = , ∀ x ∈ ( 0, π ], n ∈ ,
2 2sin
x
2
∞
sin x π
să se arate că ∫ x
dx = .
2
0

Rezolvare.
(i) Folosind regula lui l’Hospital se arată că:
x
2 ⋅ sin −x
lim f ( x ) = lim 2 = 0.
x 0 x 0 x
2 ⋅ x ⋅ sin
2
(ii) Folosind o consecinţă a teoremei Lagrange şi regula l’Hospital
obţinem succesiv
x
x 2 cos
⎛ x ⎞ 2 −2
⎜ 1 cos ⎟
lim f ′ ( x ) = lim ⎜ − 2 + 2 = lim 1 − cos x =
⎟ x 0 2
x 0 x 0 x 2 x 2 x
⎜ 4sin ⎟
⎝ 2⎠
x x
2 x cos (1 − cos x ) − x 2 cos sin x
2 2 x x
( 1 − cos x )
2 2cos (1 − cos x ) − x cos sin x
= lim = lim 2 2 =
4 (1 − cos x )
2
x 0 4x x 0
x x x x x x
4sin 2 cos − 2 x sin cos 2 2sin − x cos
= lim 2 2 2 2 = 1 lim 2 2= 1 .
x 0
16sin 4
x 8x 0 sin 3
x 12
2 2
Cum f este continuă şi derivabilă pe orice vecinătate V = ( −ε, ε ) ⊂ ( −π, π ) ,
ε > 0 a punctului x = 0 deducem, printr-o consecinţă a teoremei Lagrange, că f
1
este derivabilă la dreapta punctului x = 0 şi f ′ ( 0 + ) = .
12
Integrând prin părţi, obţinem:
π π
⎛ 1⎞ 1 ⎛ 1⎞
∫ f ( x ) sin ⎜ n + ⎟ x dx = −
⎝ 2⎠ n+
1 ∫ f ( x ) cos′ ⎜ n + ⎟ x dx =
⎝ 2⎠
0 0
2
π
⎛ 1⎞
f ( x ) cos ⎜ n + ⎟ x π
⎝ 2⎠ 1 ⎛ 1⎞
=−
n+
1
+
n+
1 ∫ f ′ ( x ) cos ⎜ n + ⎟ x dx.
⎝ 2⎠
0
2 0
2
Cum f ′ se poate prelungi în punctul x = 0 prin continuitate ⇒ f ′ este
mărginită pe [ 0, π] ⇒ ∃ M > 0, astfel încât f ′ ( x ) ≤ M , ∀ x ∈ [ 0, π] .

În consecinţă:
f ( π)
π
⎛ 1⎞ Mπ
∫
f ( x ) sin ⎜ n + ⎟ x dx ≤
⎝ 2⎠ n+
1
+
n+
1
, ∀ n∈ ⇒ (iii)
0
2 2
(iv) Se cunoaşte relaţia:
⎛ 1⎞
sin ⎜ n + ⎟ x
1 ⎝ 2⎠
+ cos x + cos 2 x + … + cos nx = , ∀ n ∈ ( 0, π] , ∀ n ∈ ,
2 2sin
x
2
care se poate demonstra prin inducţie matematică.
Funcţia din partea dreaptă a identităţii are limită finită în x = 0 .
Integrând, obţinem:
⎛ 1⎞
π π sin ⎜ n +⎟
π ⎛1 ⎞ ⎝ 2⎠
2 ⎝2 ∫
= ⎜ + cos x + cos 2 x + … + cos nx ⎟ dx =
⎠ ∫ 2sin
x
dx .
0 0
2
Din punctul (iii) cunoaştem că:
π π
⎛ 1⎞ ⎛1 1 ⎞ ⎛ 1⎞
∫
∃ lim f ( x ) sin ⎜ n + ⎟ x dx = lim ⎜ −
⎝ 2⎠ ∫ ⎟ sin ⎜ n + ⎟ x dx = 0 ⇒
2⎠
⎟ ⎝
n n →∞ x 2sin x
0 0⎜
⎝ 2⎠
⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞
π sin ⎜ n + ⎟ x π sin ⎜ n + ⎟ x
⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠ π
∃ lim
n ∫ x
dx = lim
n ∫
2sin
x
dx = .
2
0 0
2
⎛ 1⎞
În ultima relaţie facem schimbarea de variabilă: t = ⎜ n + ⎟ x şi deducem
⎝ 2⎠
⎛ 1⎞
⎜ n+ ⎟π
⎝ 2⎠
π sin t
2
= lim
n ∫ t
dt .
0
∞
sin t
Cum integrala ∫ t
dt este convergentă deducem, prin ultima relaţie, că
0
π
valoarea ei este .
2

32 Fie funcţia f : + → local integrabilă pe +.
∞
(i) Să se demonstreze că ∫ f ( x ) dx este convergentă dacă şi numai dacă
0
⎛1⎞
1 f⎜ ⎟
⎝ x ⎠ dx este convergentă.
∫ x2
0
⎧⎛ x ⎞ 1
⎪⎪⎜ sh x − 1⎟ 2 , x ≠ 0 ∞
(ii) Dacă f ( x ) = ⎨⎝ ⎠x să se arate că ∫ f ( x ) dx este
1
⎪− , x = 0 0
⎪⎩ 6
convergentă.
Rezolvare.
(i) Din egalitatea
u 1 u
∫ f ( x ) dx = ∫ f ( x ) dx + ∫ f ( x ) dx, ∀ u > 0 ,
0 0 1
1
efectuând schimbarea de variabilă x = , deducem
v
1
u 1 u
⎛ 1 ⎞ ⎛1⎞
∫ f ( x ) dx = ∫ ∫
f ( x ) dx + ⎜ − 2 ⎟ f
⎝ v ⎠
⎜ ⎟ dv ,
⎝v⎠
0 0 1
de unde rezultă imediat concluzia.

(ii) Se constată că f este continuă în x = 0 ; ea admite chiar dezvoltarea în
serie de putere:
1 7 2 31 4 381 6 5110 8
f ( x) = − + x − x + x − x + …, x ∈ +.
3! 3 ⋅ 5! 3 ⋅ 7! 5 ⋅ 9! 6 ⋅ 11!
De asemenea:
1 ⎛1⎞ ⎛ 1 ⎞
∃ lim f ⎜ ⎟ = lim ⎜ − 1 ⎟ = −1 < ∞ ;
x → 0, x > 0 x 2 ⎝ x ⎠ x → 0 1
x > 0 ⎜ x ⋅ sh ⎟
⎝ x ⎠
1 ⎛1⎞
deci, funcţia f ⎜ ⎟ poate fi prelungită prin continuitate în punctul x = 0 .
x2 ⎝ x ⎠
⎛1⎞
1 f ⎜ ⎟
⎝ x ⎠ dx este convergentă.
În consecinţă,
x2 ∫
0

O evaluare numerică cu ajutorul calculatorului dă valoarea:
∞ 1 1
⎛ x ⎞ 1 ⎛ 1 ⎞
I= ∫ ∫
f ( x ) dx = ⎜ − 1 ⎟ 2 dx + ⎜
⎝ sh x ⎠ x ∫ 1
− 1⎟ dx = −0,693147…
0 0 0 ⎜ x ⋅ sh ⎟
⎝ x ⎠
33 Să se stabilească convergenţa şi să se calculeze valoarea integralei:

∞
∫
I n = e − a⋅ x ⋅ sin n x dx, a > 0, n ∈ .
0
Rezolvare. Folosind teorema de integrare prin părţi, vom găsi:

∞ ∞
1 n − ax n −1
I n = − e − ax sin n x +
a 0 a ∫
e sin x cos x dx .
0
Continuând să folosim integrarea prin părţi, se obţine:

∞
n n ( n − 1) − ax n − 2
∞
I n = − 2 e − ax sin n −1 x cos x +
a 0 a 2
e sin ∫ x cos 2 x dx −
0
∞
n n ( n − 1)
a 0 ∫
− 2 e − ax sin n x dx ⇒ I n = 2
n + a2
I n − 2 , ∀ n ∈ , n ≥ 2.
1 1
Deoarece I 0 = şi I1 = , putem stabili
a 1 + a2
I 2 n −1 =
( 2n − 1)! ;
(1 + a )(3 + a ) ,…, ⎣( 2n − 1) + a ⎦
2 2 2 ⎡ 2 2⎤
I 2n =
( 2 n )! .
( )( )
a 22 + a 2 42 + a 2 ,…, ⎡( 2n ) + a 2 ⎤
⎣ ⎦
2
34 Fie funcţia f : [ 0,1) → , local integrabilă pe [ 0,1) .

1
(i) Să se demonstreze că ∫ f ( x ) dx este convergentă dacă şi numai dacă
0
∞
⎛ 1 ⎞ dt
∫ f ⎜1 − ⎟ 2 este convergentă.
⎝ t ⎠t
1

(ii) Să se stabilească convergenţa integralei
∞
ln ( x − 1) − ln x
I= ∫ x
dx
1
şi apoi să se determine valoarea integralei I.

Rezolvare.
(i) Folosind teorema de schimbare de variabilă se stabileşte că:
1 ∞
⎛ 1 ⎞ dt
∫ f ( x ) dx = ∫ f ⎜1 − ⎟ 2 ,
⎝ t ⎠t
0 1
de unde concluzia.
(ii) Din (i) se deduce că
∞
ln ( x − 1) − ln x
1
ln x π2
I= ∫ x
dx =
1− x
dx = − .
6 ∫
1 0
35 Fie funcţia f : ( 2, +∞ ) → , local integrabilă pe ( 2,+∞ ) .

Să se arate că dacă cel puţin una din următoarele integrale este
convergentă, atunci sunt convergente şi celelalte două şi are loc egalitatea:
∞ ∞ ∞
⎛ x a ⎞ ln x ⎛ x a ⎞ dx f ( x)
∫ f⎜ + ⎟
⎝a x⎠ x
dx = ln a ⋅ ∫ f ⎜ + ⎟ = 2ln a ⋅
⎝a x⎠ x 2 ∫
dx, a > 0 .
0 0 2 x −4
Rezolvare. Folosim teorema de schimbare de variabilă

x = a ⋅ eu ⇒ x′ = a ⋅ eu > 0 ⇒
∞ ∞
⎛ x a ⎞ ln x
I1 = ∫ f⎜ + ⎟
⎝a x⎠ x ∫
dx = f ( 2ch u ) ⋅ ( u + ln a ) du =
0 −∞
∞ ∞ ∞
= ∫ u ⋅ f ( 2ch u ) du + ln a ⋅ ∫ f ( 2ch u ) du = ln a ⋅ ∫ f ( 2ch u ) du.
−∞ −∞ −∞
În ultima integrală folosim schimbarea de variabilă:

1
2ch u = x ⇒ 2sh u ⋅ u′ = 1 ⇒ u′ = ⇒
x2 − 4
∞ (2.9)
f ( x)
I1 = 2ln a ⋅ ∫ 2
x −4
dx = I 3 .
2

Studiind integrala I 2 , prin schimbarea x = a ⋅ eu deducem
∞ ∞
⎛ x a ⎞ dx
∫ ∫
I 2 = ln a ⋅ f ⎜ + ⎟ = ln a ⋅ f ( 2ch u ) du = I1 .
⎝a x⎠ x
(2.10)
0 −∞
Din (2.9) şi (2.10), prin teorema schimbării de variabilă, deducem

afirmaţia din enunţul problemei.
36 Fie funcţia f : ∗+ → , local integrabilă pe ∗+ .

Dacă una din integrale este convergentă, atunci este convergentă şi
cealaltă şi are loc egalitatea.
∞ ∞
⎡⎛ b⎞ ⎤
2
∫ ( )
1
a
⋅ f x 2 dx = ∫ f ⎢⎜ ax − ⎟ ⎥ dx; a ⋅ b > 0 .
⎢⎣⎝ x ⎠ ⎥⎦
0 0
Rezolvare.
Folosind teorema de schimbare de variabilă,
b b
u = ax − ⇒ u′ = a + 2
x x
∞ ∞
⎡⎛ b⎞ ⎤ ⎛
2
∫ ( )
b ⎞
∫
2
f u du = f ⎢⎜ ax − ⎟ ⎥ ⋅ ⎜ a + 2 ⎟ dx = (2.11)
−∞ ⎣⎝
0 ⎢
x ⎠ ⎥⎦ ⎝ x ⎠
∞ ∞
⎡⎛ b⎞ ⎤
2 ⎡⎛ b ⎞ ⎤ dx
2
∫
= a ⋅ f ⎢⎜ ax − ⎟ ⎥ dx + b ⋅
⎣⎝ x ⎠ ⎥⎦ ⎢⎣⎝
∫
f ⎢⎜ ax − ⎟ ⎥ 2 .
x ⎠ ⎥⎦ x
0 ⎢ 0
b
În ultima integrală facem schimbarea de variabilă: x = − ⇒
a ⋅t
∞ 0
⎡⎛ b ⎞ ⎤ dx
2 ⎡⎛ b⎞ ⎤
2
∫
b ⋅ f ⎢⎜ ax − ⎟ ⎥ 2 = a ⋅
⎣⎝ x ⎠ ⎥⎦ x ∫ f ⎢⎜ at − ⎟ ⎥ dt .
⎢⎣⎝ t ⎠ ⎥⎦
0 ⎢ −∞
Înlocuind în (2.11) se obţine:

∞ ∞
⎡⎛ b⎞ ⎤
2
∫ f ⎡⎣(u )⎤⎦ du = a ⋅ ∫
2
f ⎢ ⎜ a ⋅ t − ⎟ ⎥ dt .
−∞ −∞ ⎢⎣⎝ t ⎠ ⎥⎦
Având în vedere că funcţia integrant este pară, obţinem afirmaţia

problemei.
37 Fie funcţia f : ( 0, +∞ ) → definită prin:
f ( x ) = ui , dacă i − 1 ≤ x < i, i ∈ ∗
, ( un )n∈ ⊂ .

Să se arate că:
∞ ∞
(i) integrala ∫ f ( x ) dx este convergentă dacă şi numai dacă seria ∑
n =1
un
0
este convergentă;
∞ ∞ ∞
(ii) dacă seria ∑ un este convergentă, atunci ∫ f ( x ) dx = ∑ un ;
n =1 0 n =1
∞
(iii) integrala ∫ h ( x ) dx este semiconvergentă, unde
0
n −1 1
h ( x ) = ( −1) , dacă n − 1 ≤ x < n, n ∈ ∗
.
n
Rezolvare.
n n
(i) Se observă că sn = ∑ uk = ∫ f ( x ) dx .
k =1 0
Dacă seria ∑ un este divergentă, rezultă că şirul ( sn ) n este divergent în
n ≥1
x
. Deci, nici funcţia F ( x ) = ∫ f ( t ) dt nu are limită finită la +∞ . Dacă seria
0
∑ un este convergentă, atunci din criteriul general al lui Cauchy avem că:
n ≥1
∗
∀ ε > 0, ∃ nε ∈ , ∀ n ∈ , n ≥ nε , ∀ p ∈ ,
să rezulte
n+ p
∑ uk < ε.
k =n
Fie x′′ > x′ ≥ nε şi notăm cu n1 = [ x′] şi alegem p ∈ ∗

astfel ca
p = [ x′′] − [ x′] ≥ 1, p ∈ ⇒ n + p = [ x′′] . Cu aceste notaţii deducem
x′′ n+ p x′ x′′
∫′ f ( t ) dt = ∫ f ( t ) dt − ∫ f ( t ) dt + ∫ f ( t ) dt ≤
x n n n+ p
n+ p x′ x′′ n + p +1
≤ ∫ f ( t ) dt + ∫ f ( t ) dt + ∫ f ( t ) dt ≤ ∑ uk + un+1 + un+ p +1 < 3ε.
n n n+ p k = n +1

∞
Prin criteriul Cauchy-Bolzano deducem convergenţa ∫ f ( t ) dt .
0
(ii) Din cele de mai sus rezultă că:
∞ n
∫ f ( t ) dt = limn ∫ f ( t ) dt = limn sn = ∑
n ≥1
un .
0 0
∞
( −1)n −1 , care este
(iii) Integrala ∫ h ( t ) dt are aceeaşi natură cu seria ∑ n
0 n ≥1
∞
semiconvergentă. Prin urmare, integrala ∫ h ( t ) dt este semiconvergentă.
0
38 Să se calculeze valoarea integralei

∞
x 2m
I= ∫ 1 + x 2n
dx, 1 ≤ m < n, m, n ∈ .
−∞
Rezolvare.
Suntem în condiţiile problemei 25 din acest capitol. Rădăcinile
numitorului sunt numerele complexe simple:
xk = cos
( 2k + 1) π + isin ( 2k + 1) π , k = 0,2n − 1 ,
2n 2n
dar numai primele n au părţi imaginare pozitive, având loc relaţia
xk = x2n −1− k , k = 0, n − 1 şi xk = x02k +1, k = 0, n − 1.
Conform formulei finale din problema 25 deducem:
P ( xk )
n −1 n −1
xk2 m πi
n −1
I = 2π i ∑ Q′ ( x )
= 2π i
2 n ⋅ x
∑2 n −1
=
n
⋅ x∑
k
2( m − n ) +1
=
k =0 k k =0 k k =0
n −1 2⋅ ⎡ 2( m − n ) +1⎤ ⋅n
πi ⎡⎣ 2( m − n ) +1⎤⎦ ( 2 k +1) π i 2( m − n ) +1 1 − x0 ⎣ ⎦
= ∑ x
n k =0 0
= ⋅ x0
n
⋅
1− x
2 ⎡⎣ 2( m − n ) +1⎤⎦
=
0
−2π i x02 m +1 π 1
= ⋅ = ⋅ .
n 1 − x04 m + 2 n ⎛ 2m + 1 ⎞
sin ⎜ π⎟
⎝ n ⎠

∞
x 2m − x 2 p
I= ∫ 1 − x 2n
dx, 1 ≤ m, p < n; m, n, p ∈ .
−∞
Rezolvare. Observăm că atât numitorul, cât şi numărătorul au rădăcinile

egale cu ±1 . Prin urmare, fracţia poate fi simplificată cu x 2 − 1 şi funcţia
integrant poate fi prelungită prin continuitate în ±1 .
Convergenţa integralei este asigurată de condiţia m, p < n . Rădăcinile
numitorului, mai puţin rădăcinile ±1 , sunt:
kπ kπ
xk = cos + isin , k = 1,2n − 1 .
n n
Observăm că xk = x2n −1− k , k = 1, n − 1 şi xk = x1k , k = 1, n − 1 .
Suntem în condiţiile problemei 25 şi valoarea integralei este:
n −1
P ( xk ) n −1 2 m
xk − xk2 p π i ⎡1 + x12 m +1 1 + x12 p +1 ⎤
I = 2π i ∑ Q′ ( x )
= 2π i ∑ − 2 nx 2 n −1
=− ⎢
n ⎣ 1 − x 2 m +1
−
1 − x 2 p+1 ⎥
⎦
=
k =1 k k =1 k 1 1
π ⎡ ⎛ 2m + 1 ⎞ ⎛ 2 p + 1 ⎞⎤
= ⎢ ctg ⎜ π ⎟ − ctg ⎜ π ⎟⎥ .
n ⎣ ⎝ 2n ⎠ ⎝ 2n ⎠⎦

∞
x2m
I= ∫
x 4n
+ 2 x 2n
cos σ + 1
dx, 1 ≤ m < n, σ ∈ ( −π, π ) .
−∞
Rezolvare. Cum m < n convergenţa este imediată.

Introducem unghiul α = π − σ ⇒ α ∈ ( 0,2π ) şi
∞
x 2m
I=
x∫4n
− 2 x 2n
cos α + 1
dx .
−∞
Pentru calculul rădăcinilor numitorului notăm x 2n = z , iar z va fi rădăcina
ecuaţiei:
z 2 − 2 z cos α + 1 = 0 .
Deducem z = cos α ± isin α şi pentru x se obţin două serii de rădăcini:
α + 2k π α + 2k π
xk = cos + isin , k = 0, 2n − 1;
2n 2n
α + 2 jπ α + 2 jπ
x j = cos − isin , j = 0,2n − 1.
2n 2n

Din cele două serii de valori numai primele n din prima serie şi ultimele n
din a doua serie au partea imaginară pozitivă.
Conform formulei finale din problema 25 deducem:
⎡ n −1 P ( xk ) 2 n −1 P ( xk ) ⎤
I = 2π i⋅ ⎢ ∑ + ∑ ⎥=
⎢⎣ k = 0 Q′ ( xk ) k = n Q′ ( xk ) ⎥⎦
⎡ n −1 xk2 m
2 n −1
xk 2 m ⎤
= −2 π i ⎢ ∑ 4 4 n −1
− 4 2 n −1
cos α
+ ∑ 4 4 n −1
− 4 2 n −1
cos α
⎥ =
⎣⎢ k = 0 nxk nx k k =n nxk nx k ⎦⎥
⎡⎛ 2 m + 1 ⎞ 2m + 1 ⎤
sin ⎢⎜ 1 − ⎟α + π⎥
π ⎣ ⎝ 2n ⎠ 2n ⎦.
=
n 2m + 1
sin α ⋅ sin π
2n
Cum α = π − σ deducem:
⎛ 2m + 1 ⎞
sin ⎜1 − ⎟σ
π ⎝ 2n ⎠
I= .
n sin σ ⋅ sin 2m + 1 π
2n
41 Fie f : + → derivabilă cu derivata monotonă şi lim f ′ ( x ) = 0 .

x →∞
(i) Să se arate că există şi este finită limita
⎡1 1
n ⎤
n ⎢2 2 ⎥⎦ ∫
lim ⎢ f (1) + f ( 2 ) + f ( 3) + … + f ( n − 1) + f ( n ) − f ( x ) dx ⎥ = s .
⎣ 1
(ii) Dacă în plus f ′ este crescătoare, atunci are loc inegalitatea

n
1 1 1
8
f ′ ( n ) < f (1) + f ( 2 ) + … + f ( n − 1) + f ( n ) −
2 2 ∫ f ( x ) dx − s < 0 .
1
1
(iii) Studiaţi cazul particular f ( x ) = şi f ( x ) = − ln x .
x

Rezolvare.
x
(i) Vom nota cu F ( x ) = ∫ f ( u ) du, x > 1 . Avem:
1
⎧ k+
1
⎪ ⎛ 1⎞
2
⎪F ⎜ k + ⎟ =
⎪ ⎝ 2⎠ ∫
f ( u ) du
1
⎪
⎪⎪ k
⎪
∫
⎨ F ( k ) = f ( u ) du , k = 1, n − 1 ⇒
1
⎪ k +1
⎪
⎪ F ( k + 1) = ∫
f ( u ) du
⎪ 1
⎪⎩
⎛ 1⎞ ⎛ 1 ⎞
∃ uk ∈ ⎜ k , k + ⎟ şi vk ∈ ⎜ k + , k + 1⎟ , k = 1, n − 1,
⎝ 2⎠ ⎝ 2 ⎠
⎧ ⎛ 1⎞ 1 1
⎪ F ⎜ k + 2 ⎟ − F ( k ) = 2 f ( k ) + 8 f ′ ( uk ) ;
⎪ ⎝ ⎠
⎨ k = 1, n − 1.
⎪ F ( k + 1) − F ⎛ k + 1 ⎞ = 1 f ( k + 1) − 1 f ′ ( v ) ,
⎪⎩ ⎜ ⎟ k
⎝ 2⎠ 2 8
Însumând după k = 1, n − 1 , se obţine:

1 1
f (1) + f ( 2 ) + … + f ( n − 1) + f ( n ) − F ( n ) =
2 2
1
= ⎡⎣ f ′ ( v1 ) − f ′ ( u1 ) + f ′ ( v2 ) − f ′ ( u2 ) + … + f ′ ( vn −1 ) − f ′ ( un −1 ) ⎤⎦ .
8
Seria numerică din dreapta este convergentă, prin criteriul Leibnitz,
deoarece termenul său general în valoare absolută converge monoton către zero.
(ii) Pentru cazul f ′ crescătoare avem:
1 1 1
f ′ ( n ) < f ′ ( un ) < − ⎡⎣ f ′ ( vn ) − f ′ ( um ) + f ′ ( vn −1 ) − f ′ ( un +1 ) + …⎤⎦ < 0 .
8 8 8
1
(iii) Aceasta arată, în cazul f ( x ) = , existenţa limitei
x
⎛ 1 1 ⎞
lim ⎜1 + + … + − ln n ⎟ = c
n ⎝ 2 n ⎠

şi furnizează inegalitatea
1 1 1 1 1
− 2 < 1 + + … + − ln n − c < .
2n 8n 2 n 2n
Pentru f ( x ) = − ln x vom găsi
⎛ 1⎞
ln n! = ⎜ n + ⎟ ln n − n + 1 − s + ε n , n ∈ ,
⎝ 2⎠
1
unde s este o constantă şi 0 < ε n < .
8n
Din formula lui Stirling cunoaştem că:
1 − s = ln 2π .
42 (Hardy) Fie p > 1 şi funcţia f : + → + integrabilă astfel că

∞
∫
∃ f ( x ) dx < ∞ , echivalent cu f ∈ Lp ( ).
p
+
0
(a) Definim aplicaţia F f : Lp ( + ) → Lp ( + ) prin relaţia
x
x ⋅ Ff ( x ) = ∫ f ( t ) dt , x > 0 .
0
Să se demonstreze inegalitatea lui Hardy:

∞ p∞
⎛ p ⎞
∫ ⎡⎣ F f ( x ) ⎤⎦ dx ≤ ⎜
∫f ( t ) dt
p p
⎟
⎝ p −1⎠
0 0
p
⎛ p ⎞
echivalent cu F f ≤⎜ ⎟ f , unde
⎝ p −1⎠
p p
1/ p
⎛∞ ⎞
=⎜ f ∫ ( t ) ⎟⎟
p
f ,
p ⎜
⎝0 ⎠
fapt care arată că aplicaţia f → F f duce spaţiul Lp în Lp .
(b) Să se demonstreze că egalitatea are loc dacă şi numai dacă f ≡ 0 a.p.t.
Rezolvare.
(a) Se constată imediat că F f este derivabilă şi
F f′ ( x ) = f ( x ) − F f ( x ) , ∀ x ∈ +.

p
⎡u ⎤
∞
⎢ ∫
⎢ f ( t ) dt ⎥
⎥
u
Cum ∃ f ∫ < ∞ ⇒ ∃ lim ⎢ 0 ⎥ ⋅ u = 0 , iar integrala ∫ F f ( x ) dx
p p
o
u →∞ ⎣ u ⎦
0 0
vom calcula folosind integrarea prin părţi.
u u u
u
∫ F fp ( x ) dx = ∫ x′ ⋅ F fp ( x ) dx = x ⋅ F fp ( x ) 0 − ∫ x ⋅ p ⋅ F fp −1 ( x ) ⋅ F f′ ( x ) dx =
0 0 0
u
= u ⋅ F fp ( u ) − p ⋅ ∫ ( f ( x ) − F f ( x ) ) ⋅ F fp −1 ( x ) dx.
0
Trecând la limită, deducem:

∞ ∞ ∞
∫ F fp ( x ) dx = − ∫ p ⋅ f ( x ) ⋅ F fp −1 ( x ) dx + p ⋅ ∫ F fp ( x ) dx . (2.12)
0 0 0
Din inegalitatea lui Hölder deducem:

∞ 1/ p ∞ 1/ q
⎛∞ ⎞ ⎛ ⎞
∫ f ( x ) ⋅ F f ( x ) dx ≤ ⎜ f ∫ ( x ) dx ⎟⎟ ∫
⎜ F fp ( x ) dx ⎟
p −1 p
. (2.13)
⎜ ⎜ ⎟
0 ⎝0 ⎠ ⎝0 ⎠
Din (2.12) şi (2.13) rezultă:
∞ 1/ p 1/ p
⎛ p −1⎞⎛ ⎞ ⎛∞ ⎞
∫
⎟ ⎜ F f ( x ) dx ⎟⎟ ≤⎜ f ∫ ( x ) dx ⎟⎟
p p
⎜ .
⎝ p ⎠ ⎜⎝ 0 ⎠
⎜
⎝0 ⎠
(b) În inegalitatea Hölder avem egalitate dacă şi numai dacă f = 0 a.p.t,
de unde rezultă afirmaţia din problemă.
43 Să se arate că integrala
∞
[ x ]2 −1
I= ∫ f ( x ) dx , f ( x ) = { x} , x ≥ 1,
1
este convergentă, apoi să se calculeze valoarea sa.

Rezolvare. Evident f este continuă pe ∗+ \ şi avem:
n 2 −1
f ( x) = (n +1− x) , x ∈ [ n, n + 1) , n ∈ ∗
.

Atunci:
n
∞ n −1 n2
(n +1 − x) 1 π2
I= ∫ f ( x ) dx = ∑
n ≥1
∫ f ( x ) dx = ∑
n≥ n2
= ∑
n ≥1 n 2
= .
6
1 n n +1

∞⎛ − a ⎞
2
b2
⎜ x2 − 2 ⎟
∫
*
I= ⎝e −e x ⎠ dx, a, b ∈ +.
0
a2 b2
− 2 − 2
Rezolvare. Cum lim e x =0= lim e x putem prelungi funcţia integrant
x 0 x 0
în punctul x = 0 , prin continuitate.
a
Folosind schimbarea de variabilă x = obţinem:
u
a
t a2 t
− du
∫ ∫
2
j= e x2 dx = − a e − u
0 ∞
u2
şi integrând prin părţi, avem:
∞
du ⎛ 1 2 ∞ ∞ ⎞
−u 2 −u 2
J =a ∫ e
u 2
= a ⎜ − e−u
⎜ u a ⋅t −1
−2 ∫ e du ⎟ =
⎟
a ⋅t −1 ⎝ a ⋅t −1 ⎠
∞
− a 2 t −2
∫
2
= t ⋅e − 2⋅a⋅ e −u du.
a ⋅t −1
Atunci:
t ⎛ − a 2 − b2 ⎞ ∞ ∞
− e x ⎠ dx = t ⋅ ( e− a ) − 2a ⋅ ∫
⎜ x2 2 ⎟ 2
t −2 − b 2 t −2 −t 2 2
∫ ⎝e −e e dt + 2b ⋅ ∫ e−t dt .
0 a ⋅t −1 b⋅t −1
⎛ − a 2 − b2 ⎞ ∞
⎜ 2 ⎟ π
∫
2
e −t dt =
2
Cum lim t ⋅ ⎝ e x − e x ⎠ = 0 şi deducem
t →∞ 2
0
⎛ − a 2 − b2 ⎞ t
⎜ 2 ⎟
∫
I = lim ⎝ e x − e x ⎠ dx = ( b − a ) π .
2
t →∞
0

45 Stabiliţi convergenţa şi demonstraţi egalitatea
+∞
⎛ ex + 1 ⎞ π2
∫ ln ⎜⎜ x
⎝ e − 1
⎟⎟ dx =
⎠ 4
.
0
Rezolvare. Convergenţa integralei rezultă imediat din
α ⎛ ex + 1 ⎞
lim x ⋅ ln ⎜⎜ x ⎟⎟ < ∞, 0 < α < 1
x →0
⎝ e − 1 ⎠
x >0
⎛ ex + 1 ⎞
lim xβ ⋅ ln ⎜⎜ x ⎟⎟ < ∞, β > 1.
x →∞
⎝ e − 1 ⎠
Putem scrie:
+∞ 1 +∞
⎛ ex + 1 ⎞ ⎛ ex + 1 ⎞ ⎛ ex + 1 ⎞
I := ∫ ln ⎜⎜ x
⎝ e − 1 ⎠
∫
⎟⎟ dx = ln ⎜⎜ x
e − 1
⎟⎟ dx + ∫ ln ⎜⎜ x
e − 1
⎟⎟ dx =: I1 + I 2 .
0 0 ⎝ ⎠ 1 ⎝ ⎠
Dezvoltând în serie de puteri funcţia integrant avem
⎛ ex + 1 ⎞ ⎛ 1 + e− x ⎞ 1
ln ⎜⎜ x
⎝ e − 1
⎟⎟ = ln ⎜⎜
⎠ ⎝ 1 − e −x ⎟
⎟
⎠
= 2 ⋅
2∑n + 1
⋅ e
− ( 2 n +1) x
, x > 0.
n≥0
Studiem posibilitatea aplicării teoremei transferului de integrabilitate

pentru integralele:
1
1
∫ ∑ 2n + 1 ⋅ e
− ( 2 n +1) x
I1 = 2 ⋅ dx ,
0 n≥0
∞
1
I2 = 2 ⋅ ∑
∫ 2n + 1 ⋅ e
− ( 2 n +1) x
dx.
1 n≥0
Cum termenul general al seriilor de funcţii este majorat astfel

1 1 1
⋅e (
− 2 n +1) x
≤ ≤ , ∀ x ∈ [u ,1] ⊂ ( 0,1) , ∀ n ∈ ;
2n + 1 ( 2 n + 1) 2
⋅ x ( 2 n + 1) 2
⋅ u
1 1
⋅e (
− 2 n +1) x
⋅e (
− 2 n +1)
≤ , ∀ x ≥ 1, ∀ n ∈ ,
2n + 1 2n + 1
deducem că seriile de funcţii sunt uniform convergente pe [u ,1] , ∀ u ∈ ( 0,1) , şi
respectiv pe [1,∞ ) . În plus, termenul lor general este o funcţie continuă
(integrabilă) pe , iar seriile numerice

1 ∞
1 1
2⋅ ∑∫ 2n + 1
⋅e (
− 2 n +1) x
dx şi 2 ⋅ ∑∫ 2 n + 1
⋅e (
− 2 n +1) x
dx
n≥0 0 n≥0 1
sunt convergente. Astfel, prin teorema transferului de integrabilitate deducem că

1 ∞
1 1
∫∑ ⋅e ( ∫ ∑ 2n + 1 ⋅ e
− 2 n +1) x − ( 2 n +1) x
I = 2⋅ dx + 2 ⋅ dx =
n≥0
2 n + 1
0 1 n≥0
1 ∞
1 1
= 2⋅ ∑ ∫ 2n + 1 ⋅ e−( 2n+1) xdx + 2 ⋅ ∑ ∫ 2n + 1 ⋅ e−( 2n+1) xdx =
n≥0 0 n≥0 1
∞
1 1 1 π2
= 2⋅ ∑∫ ⋅e
− ( 2 n +1) x
∑
dx = 2 ⋅ = ζ ( 2) − ⋅ ζ ( 2) = .
n ≥ 0 ( 2n + 1)
2
n≥0 0
2n + 1 4 4

Să se studieze convergenţa integralelor improprii:
∞
x
1. ∫ 1 + x 4 dx .
−∞
Răspuns. Convergentă.
∞
x dx
2.
x +1
∫ 5
.
0
∞
dx
3.
x −1
∫x 2
.
1
∞
4. ∫ x ⋅ ln x dx .
0
Răspuns. Divergentă.
∞
dx
5. ∫
x + 2 2
x + 2
.
−∞

1
∫x
−3 − x
6. e dx .
0
Răspuns. Divergentă.
1
dx
7. ∫ sin x
.
0
π
1
8. ∫ ctg ( x ) dx .
0
1
cos x
9. ∫ x
dx .
0
10. Să se arate că
∞ 1
dx dx
∫ ( x + 1) 2
x −1
=2 ∫ ( x + 1) 1− x 2
,
0 0
observând că cele două integrale sunt convergente.
11. Să se arate că
∞
dx θ ⎛ π⎤
∫ =
x 2 + 2 x cos θ + 1 2sin θ
, θ∈ ⎜ 0, ⎥ .
⎝ 2⎦
1
∞
x 2 dx
x∫4
− 2 x 2
cos 2α + 1
, α ≠ k π, k ∈ .
−∞
π
Răspuns. .
2 sin α

∞
x 2dx
∫ x 4
+ 1
.
−∞
π
Răspuns. .
2
∞
x 2 dx
∫ x 4
− x 2
+ 1
.
−∞
Răspuns. π .
∞
v.p. ∫ arctg x dx .
−∞
Răspuns. 0 .
16. Să se arate că integrala

∞
arctg x
I= ∫ 1 + x 2 3 / 2 dx
0 ( )
este convergentă şi apoi să se calculeze valoarea integralei.
π
Răspuns: I = − 1 .
2

∞
x ln x
I= ∫ 1 − x2 2 dx
0 ( )
este divergentă.
18. Să se studieze convergenţa integralei

∞
m1x + m2
∫ dx, b 2 − 4ac < 0, n ∈ * *
In = , m1 ∈ , m2 ∈ , a < 0 ,
( ax )
2 n
−∞ + bx + c
şi în caz de convergenţă să i se calculeze valoarea.

bm1 ⎞ 2π ( 2n − 3)!! ⎛ 4a ⎞
n −1
⎛ 1
Răspuns. I n = ⎜ m2 − ⎟⋅ n ⋅ ⋅⎜ 2⎟
⋅ n.
⎝ 2a ⎠ a ( 2n − 2 )!! ⎝ 4ac − b ⎠ a
19. Fie f : + → cu proprietăţile:

⎡ π⎤
(i) f integrabilă pe ⎢0, ⎥ ;
⎣ 2⎦
(ii) f ( x + π ) = f ( x ) , x ∈ + ;
(iii) f ( π − x ) = f ( x ) , x ∈ [ 0, π] .
∞
sin x
(a) Să se arate că integrala I = ∫ f ( x)
x
dx este convergentă şi
0
∞ π/2
sin x
(b) I = ∫ f ( x) x
dx = ∫ f ( x ) dx .
0 0
20. (criteriul d`Alembert) Fie funcţia f : [ a, b ) → , a < b, b finit sau

infinit, cu proprietăţile:
(i) f integrabilă pe orice [ c, d ] ⊂ [ a, b ) ;
∗
(ii) ∃ α ∈ 0, astfel încât:
f ( x + α)
≤ q < 1, ∀ x ∈ [ a, b ) , iar x + α ∈ [ a, b ) ,
f ( x)
atunci integrala
b−
∫ f ( x ) dx este convergentă.
a
∗
Observaţie. Dacă ipoteza (ii) se schimbă în ipoteza (ii’) ∃ α ∈ +, astfel
încât
f ( x + α)
≥1,
f ( x)
b−
atunci integrala ∫ f ( x ) dx este divergentă.
a
21. (Criteriul Kummer) Fie f , g : ( a, +∞ ) → + integrabile pe orice

[c, d ] ⊂ [ a, +∞ ) . Dacă există α > 0 , astfel încât:

⎡ f ( x) ⎤
lim inf ⎢ g ( x ) − g ( x + α )⎥ > 0 ,
x →∞
⎣ f ( x + α) ⎦
∞
atunci integrala ∫ f ( x ) dx este convergentă.
0
22. Studiaţi convergenţa integralei

1
∞ sin
xα dx, α ∈
I= ∫
x − ln x
.
1
Răspuns. α > 0 integrală convergentă;

α ≤ 0 integrală divergentă.
23. Să se stabilească pentru ce valoari ale lui p, q ∈ integrala

∞
x p sin x
I= ∫
1 + x q
dx
0
este convergentă (absolut convergentă).

Răspuns:
• Integrala este convergentă când p şi q verifică inegalităţile
inf {− ( p + 1) , q − ( p + 1)} < 1 şi sup {− p, q − p} > 0 .
• Integrala este absolut convergentă când p şi q verifică

inegalităţile:
inf {− ( p + 1) , q − ( p + 1)} < 1 şi sup {− p, q − p} > 1 .
24. Să se studieze convergenţa integralei

∞
xα
∫
∗
I= β 2
dx, α, β∈ +.
0
1 + x sin x
Răspuns:
• Integrala este convergentă pentru β > 2 ( α + 1) .
• Integrala este divergentă pentru β ≤ 2 ( α + 1) .

25. Să se studieze convergenţa şi în caz afirmativ să se calculeze valoarea
integralei:
∞
dx
I= ∫ x x +1 2
.
a >0
⎛1 1 ⎞
Răspuns. I = ln ⎜ + 1 + 2 ⎟ .
⎝a a ⎠
26. Să se studieze convergenţa şi în caz afirmativ să se calculeze valoarea

integralei
∞
dx
In = ∫ ( x + a1 )( x + a2 ) ⋅… ⋅ ( x + an ) , n ≥ 2, ai > a j > 0, i > j , i, j = 1, n .
0
n
1
Răspuns. I n = ln ∏ ak−b , unde: bk =
k
n
.
k =1
∏ ( ai − ak )
i =1
i≠k
Indicaţie:
n
1
∑
bk
= ,
( x + a1 )( x + a2 ) ⋅… ⋅ ( x + an ) k =1 x + ak
iar
n
∑ bk = 0 .
k =1
27. Stabiliţi convergenţa integralei şi calculaţi valoarea ei:

1
(
ln 2 + 3 x ) dx .
I= ∫ 3
x
−1
9
Răspuns. I = 6 − ln 3 .
2
28. Studiaţi convergenţa şi în caz afirmativ determinaţi valoarea

integralei:
1
(
ln x + 1 + x 2 ) dx .
I= ∫ x
0

( 2n − 1)!! .
∑ ( −1)
n +1
Răspuns. I =
n≥0 ( 2n )!! ⋅ ( 2n + 1)2
29. Să se demonstreze că integrala
π/ 2
dx
In = ∫ 1 + tg n x
, n∈ ,
0
este convergentă şi să se determine valoarea ei.

π
Răspuns. I n = , n ∈ .
4

1
⎡1⎤
∫
I = x ⎢ ⎥ dx
⎣x⎦
0
este convergentă, apoi se se calculeaze valoarea sa.

π2
Răspuns. I = .
3

1
I= ∫ [ln x]dx
0
este convergentă şi apoi calculaţi valoarea sa.

e
Răspuns. I = .
1− e

cos ( a arcsin x )
1
I (a) = ∫ 1 − x2
dx , a ∈ .
−1
⎧ π, a = 0;
⎪
Răspuns. I ( a ) = ⎨ 2 aπ
⎪⎩ a sin , a ≠ 0.
2

33. Să se calculeze integrala:
∞
⎧ 1⎫
∫
∗
I n = min ⎨ x n , n ⎬ dx, n ∈ , n ≥ 2.
0
⎩ x ⎭
2n
Răspuns. I n = .
n2 − 1
34. Să se stabilească convergenţa şi apoi să se arate că

n +1
( −1) ;
1
ln x
∫ dx = ∑
1 + x2 n ≥ 0 ( 2n + 1)
2
0
∞
x ln x
∫ 1 + x2 2 dx = 0 .
0 ( )
35. Să se stabilească convergenţa şi apoi să se arate că:
∞
1 π2
∫e x
−1
dx =
3
.
0

∞
ln x
I= ∫ 1 + x 2 dx
0
este convergentă şi să se determine valoarea sa.

Răspuns. I = 0 .

∞
x 2 dx
I (α) =
x 4
−∫2 x 2
cos α + 1
, α ∈ ( 0, π )
−∞
şi apoi să se deducă valoarea integralei

+∞ ∞
x2 x2
J1 = ∫ dx, J 2 = ∫ dx ,
( x + 1)
2 4
−∞
2
−∞
x + 1

∞ ∞
x2 x2
J3 = ∫ x 4
− x 2
+ 1
dx, J 4 =
x 4
+ x 2∫+ 1
dx .
−∞ −∞
Răspuns. I ( α ) =
π
2sin α 2 () 4 ()
6 () 3 ()
; J1 = I π ; J 2 = I π ; J 3 = I π ; J 4 = I π .
38. Să se stabilească convergenţa integralei

1
x
I= ∫ (1 + x ) 1 − x2
dx
0
şi în caz de convergenţă determinaţi valoarea sa.

1
Răspuns. I = .
2
39. Studiaţi convergenţa integralei

π
∫ ( )
I = cos mx ⋅ ln 1 − 2a cos x + a 2 dx, m ≠ 0, a ∈ − {±1}
0
şi în caz de convergenţă determinaţi valoarea sa.

⎧ πa m
⎪⎪− , pentru a 2 < 1;
Răspuns. I = ⎨ m
⎪− π , pentru a 2 > 1.
⎪⎩ ma m
40. Calculaţi integrala

π
∫
I = x ⋅ ln sin x dx .
0
π2
Răspuns. I = − ln 2 .
2

π/ 2
∫ ln
2
I= sin x dx .
0
π ⎛ 2 π2 ⎞
Răspuns. I = ⋅ ⎜⎜ ln 2 + ⎟⎟ .
2 ⎝ 12 ⎠

42. Stabiliţi convergenţa şi calculaţi integrala
π/2
∫ cos 2mx ⋅ ln cos x dx, m ∈

∗
I= .
0
m −1 π
Răspuns. I = ( −1) .
4m
43. Demonstraţi egalitatea

π/ 2 π/2
dx π
∫ tg x
= ∫ tg x dx =
2
.
0 0
44. Demonstraţi egalitatea

π/ 2 π/4
π2
∫ ln ∫
2 2
tg x dx = 2 ln tg x dx = .
16
0 0
45. (Liouville) Să se demonstreze că:

π/2
sin nx π
∫
∗
cos n -1x dx = , n ∈ .
sin x 2
0

CAPITOLUL 3
INTEGRALE CU PARAMETRU

3.1.1 Integrale cu parametru pe interval compact
Definiţia 3.1. Fie f : [ a, b ] × T → , unde T ⊂ k , k ∈ ∗ , astfel încât
∀ t ∈ T funcţia ft : [ a, b ] → definită prin ft ( x ) = f ( x, t ) , x ∈ [ a, b ] este
R-integrabilă pe [ a, b ] .
b b
Atunci funcţia F : T → definită prin F ( t ) = ∫ ft ( x ) dx = ∫ f ( x, t ) dx se
a a
numeşte integrală cu parametru.
Definiţia 3.2. Fie f : [ a, b ] × T → , T ⊂ sau T ⊂ 2 şi fie t0 ∈ T ′ .
Dacă ∀ x ∈ [ a, b ] ∃ lim f ( x, t ) = g ( x ) , se poate defini astfel o nouă
t →t0
funcţie g : [ a, b ] → .
Spunem că lim f ( x, t ) = g ( x ) uniform în raport cu x ∈ [ a, b ] ,
t → t0
dacă ∀ ε > 0, ∃ δε > 0 , astfel încât ∀ t ∈ T , t − t0 < δε să avem:
∀ x ∈ [ a , b ] , f ( x, t ) − g ( x ) < ε .
Teorema 3.3. Fie f : [ a, b ] × T → , T ⊂ , cu proprietăţile:

(i) f continuă pe [ a, b ] × T ;
(ii) t0 ∈ T ′ şi g ( x ) = lim f ( x, t ) uniform pe [ a, b ] .
t → t0
Atunci funcţia F are limită în t0 şi
b b
lim F ( t ) = lim
t →t0 t → t0 ∫ f ( x, t ) dx = ∫ tlim
→t0
f ( x, t ) dx .
a a
Consecinţa 3.4. Fie f : [ a, b ] × T → , T ⊂ , cu proprietăţile

(i) f continuă pe [ a, b ] × T ;

(ii) ∀ t0 ∈ T ′ şi g ( x ) = lim f ( x, t ) uniform pe [ a, b ] .
t →t0
Atunci funcţia F : T → este continuă pe T.
Teorema 3.5. Fie funcţiile f : [ a, b ] × [ c, d ] → şi u , v : [ c, d ] → [ a, b ] cu
proprietăţile:
(i) u şi v continue în t0 ;
(ii) aplicaţia x → f ( x, t ) este R-integrabilă pe [ a, b ] , ∀ t ∈ [ c, d ] ;
(iii) aplicaţia t → f ( x, t ) este continuă în t0 ∈ [ c, d ] uniform în raport cu x
(adică lim f ( x, t ) = f ( x, t0 ) uniform în raport cu x).
t → t0
v(t )
Atunci funcţia F ( t ) = ∫ f ( x, t ) dx este continuă în t0 .
u(t )
Teorema 3.6 (Leibniz). Fie f : [ a, b ] × [ c, d ] → continuă pe

∂f
[ a, b] × [ c, d ] , astfel încât ∃ şi este continuă pe [ a, b] × [ c, d ] .
∂t
Atunci:
b
(a) funcţia F : [ c, d ] → , F ( x ) = F ( x, t ) dx este derivabilă pe [ c, d ] ;
∫
a
b
∂f
(b) F ′ ( t ) = ∫ ∂t
( x, t ) dx, ∀ t ∈ ( c, d ) .
a
Teorema 3.7. Fie funcţiile f : [ a, b ] × [ c, d ] → şi u , v : [ c, d ] → [ a, b ] cu

proprietăţile:
(i) f continuă pe [ a, b ] × [ c, d ] ;
∂f
(ii) ∃ şi este continuă pe [ a, b ] × [ c, d ] ;
∂t
(iii) u, v derivabile pe ( c, d ) .
Atunci:
v(t )
(a) funcţia F : [ c, d ] → , F ( t ) = ∫ f ( x, t ) dx este derivabilă pe ( c, d ) ;

u (t )
v(t )
∂f
(b) F ′ ( t ) = ∫ ( x, t ) dx + v′ ( t ) ⋅ f ( v ( t ) , t ) − u′ ( t ) ⋅ f ( u ( t ) , t ) , ∀ t ∈ ( c, d ) .
∂t
u(t )

Teorema 3.8. Fie f : [ a, b ] × [ c, d ] → continuă. Atunci:
u⎛v ⎞ v⎛u ⎞
⎜ f ( x, t ) dt ⎟ dx = ⎜ f ( x, t ) dx ⎟ dt , ∀ u ∈ ( a, b ] , ∀ v ∈ ( c, d ] .
∫∫
⎜ ⎟ ⎜ ∫∫ ⎟
a⎝ c ⎠ c⎝a ⎠
3.1.2 Integrala cu parametru pe interval necompact

Definiţia 3.9. Vom considera funcţia f : [ a, b ) × [ c, d ] → , b finit sau
infinit. În ipotezele:
(i) f este local integrabilă pe [ a, b ) , pentru ∀ t ∈ [ c, d ] ;
b−
(ii) integrala ∫ f ( x, t ) dx este convergentă, ∀ t ∈ [c, d ] ,
a
vom putea defini o funcţie F : [ c, d ] →
b−
F (t ) = ∫ f ( x, t ) dx , ∀ t ∈ [c, d ] ,
a
pe care o numim integrala improprie cu parametru.

b−
Definiţia 3.10. Vom spune că integrala F ( t ) = ∫ f ( x, t ) dx converge
a
uniform în raport cu parametrul t ∈ [ c, d ] dacă: ∀ ε > 0, ∃ bε ∈ ( a, b ) , astfel încât
b′′
∀ b′, b ∈ ( bε , b ) să avem: ∀ t ∈ [ c, d ] ,
n
∫′ f ( x, t ) < ε .
b
Teorema 3.11. Fie funcţia f : [ a, b ) × [ c, d ] → cu proprietăţile:

(i) f este local integrabilă pe [ a, b ) pentru ∀ t ∈ [ c, d ] ;
(ii) ∃ ϕ : [ a, b ) → local integrabilă pe [ a, b ) şi
b−
(1) ∫ ϕ ( x ) dx este convergentă;
a
(2) f ( x, t ) ≤ ϕ ( x ) , ∀ ( x, t ) ∈ [ a, b ) × [ c, d ] ,
atunci integrala
b−
F (t ) = ∫ f ( x, t ) dx
a
este convergentă uniform în raport cu t ∈ [ c, d ] .

Teorema 3.12 (Abel). Fiind date funcţiile f , g : [ a, b ) × [ c, d ] → , b finit
sau infinit, cu proprietăţile:
(i) f local integrabilă pe [ a, b ) pentru orice t ∈ [ c, d ] ;
b−
(ii) integrala ∫ f ( x, t ) dx este uniform convergentă în raport cu
a
parametrul t ∈ [ c, d ] ;
(iii) g este monotonă în raport cu x pe [ a, b ) pentru orice t ∈ [ c, d ] ;
(iv) g este uniform mărginită pe [ a, b ) , adică ∃ M > 0 , astfel încât
g ( x, t ) < M , ∀ ( x, t ) ∈ [ a , b ) × [ c, d ] ,
atunci integrala
b−
∫ f ( x , t ) ⋅ g ( x , t ) dx
a
este uniform convergentă în raport cu t ∈ [ c, d ] .
Teorema 3.13 (Dirichlet). Fiind date funcţiile f , g : [ a, b ) × [ c, d ] → ,b
finit sau infinit, cu proprietăţile:
(i) f local integrabilă pe [ a, b ) pentru orice t ∈ [ c, d ] ;
(ii) ∃ M > 0 , astfel încât
u
∫ f ( x , t ) dx < M , ∀ ( u , t ) ∈ [ a , b ) × [ c, d ] ;
a
(iii) g este monotonă în raport cu x pe [ a, b ) pentru orice t ∈ [ c, d ] ;

(iv) ∃ lim g ( x, t ) = 0 uniform în raport cu t ∈ [ c, d ] .
x →b
x <b
Atunci integrala
b−
∫ f ( x , t ) ⋅ g ( x , t ) dx
a
este uniform convergentă în raport cu t ∈ [ c, d ] .
Teorema 3.14 (Dini). Fie funcţia f : [ a, b ) × [ c, d ] → , b finit sau infinit,
cu proprietăţile:
(i) f continuă pe [ a, b ) × [ c, d ] ;
(ii) f pozitivă pe [ a, b ) × [ c, d ] ;

b−
(iii) integrala F ( t ) = ∫ f ( x, t ) dx este convergentă şi continuă în raport cu
a
parametrul t ∈ [ c, d ] .
b−
Atunci integrala ∫ f ( x, t ) dx este uniform convergentă în raport cu
a
parametrul t ∈ [ c, d ] .
Teorema 3.15 (transfer de continuitate)
Fie f : [ a, b ) × [ c, d ] → , b finit sau infinit, cu proprietăţile:
b−
(ii) integrala F ( t ) = ∫ f ( x, t ) dx converge uniform în raport cu t ∈ [c, d ] .
a
Atunci funcţia F : [ c, d ] → este continuă.
Teorema 3.16 (transfer de derivabilitate)
∂f
(ii) ∃ continuă pe [ a, b ) × [ c, d ] ;
∂t
b−
(iii) integrala ∫ f ( x, t ) dx converge pentru orice t ∈ [c, d ] ;
a
b−
∂f
(iv) integrala ∫ ∂t
( x, t ) dx converge uniform în raport cu t ∈ [ c, d ] .
a
Atunci:
b−
(a) funcţia F : [ c, d ] → , F ( t ) = ∫ f ( x, t ) dx este derivabilă pe [c, d ] ;
a
b−
∂f
(b) F ′ ( t ) = ∫ ( x, t ) dx, t ∈ [c, d ] .
∂t
a
Mai obişnuim să scriem:
b− b−
d ∂
dt ∫ f ( x, t ) dx = ∫ ∂t
f ( x, t ) dx .
a a

Teorema 3.17 (transfer de integrabilitate)
b−
(ii) integrala ∫ f ( x, t ) dx converge uniform pentru t ∈ [c, d ] .
a
Atunci:
b− ⎛ d ⎞
(a) integrala
⎜ ∫ ∫
⎜ f ( x, t ) dt ⎟ dx este convergentă;
⎟
a ⎝c ⎠
b− ⎛ d ⎞ d ⎛ b− ⎞
∫ ∫
⎜ ⎟ ⎜ ∫ ∫
(b) ⎜ f ( x, t ) dt ⎟ dx = ⎜ f ( x, t ) dx ⎟ dt .
⎟
a ⎝c ⎠ c⎝ a ⎠
Teorema 3.18. Fie f : [ a, b ) × [ c, d ) → , b finit sau infinit, d finit sau
infinit, cu proprietăţile:
(i) f continuă pe [ a, b ) × [ c, d ) ;
b−
(ii) integrala ∫ f ( x, t ) dx converge uniform în raport cu t ∈ [c, d ) ;
a
d−
(iii) integrala ∫ f ( x, t ) dt converge uniform în raport cu x ∈ [ a, b ) ;
c
(iv) cel puţin una din integralele
b− ⎛ d − ⎞
(1)
⎜∫ ∫
⎜ f ( x, t ) dt ⎟ dx ;
⎟
a ⎝ c ⎠
d − ⎛ b− ⎞
(2) ∫ ∫
⎜ f ( x , t ) dx ⎟ d t
⎜ ⎟
c ⎝ a ⎠
este convergentă
Atunci:
(a) integralele:
b− ⎛ d − ⎞
∫ ∫
⎜ f ( x, t ) dt ⎟ dx ;
⎜ ⎟
a ⎝ c ⎠
d − ⎛ b− ⎞
∫ ∫ ⎜
⎜
f ( x, t ) dx ⎟ dt
⎟
c ⎝ a ⎠
sunt convergente;

(b) are loc egalitatea
b− ⎛ d − ⎞ d − ⎛ b− ⎞
∫ ⎜⎜ ∫ ⎟ ⎜ ∫ ∫
f ( x, t ) dt ⎟ dx = ⎜ f ( x, t ) dx ⎟ dt .
⎟
a ⎝ c ⎠ c ⎝ a ⎠
3.1.3 Integrale Euleriene
Definiţia 3.19. Integralele improprii cu parametru
1−
b −1
B ( a, b ) = ∫ x a −1 (1 − x ) dx, a > 0, b > 0 ;
0+
∞
Γ(a) = ∫x
a −1 − x
e dx , a > 0
0+
se numesc integrale Euleriene de prima specie şi, respectiv, de a doua specie.

Teorema 3.20 (proprietăţile integralei Euleriene de prima specie)
(i) B ( a, b ) = B ( b, a ) (simetrie), a > 0, b > 0 ;
a −1
(ii) B ( a, b ) = B ( a − 1, b ) , a > 1, b > 0 ;
a + b −1
b −1
B ( a, b ) = B ( a, b − 1) , b > 1, a > 0 ;
a + b −1
B ( a, n ) = B ( n, a )
( n − 1)! , n∈ ∗
, a > 0;
a ( a + 1) ,…, ( a + n − 1)
∞
y a −1
(iii) B ( a, b ) = ∫ (1 + y )a +b dy, a > 0, b > 0 ;
0+
∞
x a −1 π
(iv) B ( a,1 − a ) =
1+ x ∫ dx =
sin πa
, 0 < a < 1.
0
Teorema 3.21 (proprietăţile integralei Euleriene de a doua specie)

(i) Γ este indefinit derivabilă pentru orice a > 0 şi
∞
dk Γ
∫
x a −1 ⋅ ln k x ⋅ e− x dx, a > 0, k ∈ ∗
k
= ;
da 0+ 0
(ii) Γ ( a + 1) = a ⋅ Γ ( a ) , a > 0 ;
Γ ( n ) = ( n − 1)!, n ∈ ∗
;

Γ ( a ) ⋅ Γ (b)
(iii) B ( a, b ) = , a > 0, b > 0 ;
Γ (a + b)
(iv) (formula complementarelor)
π
Γ ( a ) ⋅ Γ (1 − a ) = , a < 0 < 1;
sin πa
(v) (formula Gauss)
1
n −1
⎛ 1⎞ ⎛ n −1⎞ − np
Γ ( p ) ⋅ Γ ⎜ p + ⎟ ,…, Γ ⎜ p + ⎟ = n 2 ⋅ ( 2 π ) 2 Γ ( np ) , n ∈
∗
, p∈ ∗
+;
⎝ n⎠ ⎝ n ⎠
∞
1 1
∫
⋅ e − ax ⋅ x n −1dx, a > 0, n ∈ ∗
(vi) n = ;
a Γ ( n)
0
1 ⋅ 2 ⋅… ⋅ n
(vii) Γ ( p ) = lim ⋅ np, p∈ ∗
+.
n →∞ p ( p + 1) ⋅ … ⋅ ( p + n )

1 Să se studieze continuitatea funcţiei
b
F: → , F (t ) = ∫a f ( x ) ⋅ x − t dx ,
unde
f ∈ C0 ( [ a , b ] ; ).
Rezolvare. Observăm că F are expresia
⎧ b
⎪ ∫a f ( x )( x − t ) dx, dacă t ≤ a
⎪
⎪ t b
F (t ) = ⎨
⎪
∫a f ( x )( t − x ) dx + ∫t f ( x )( x − t ) dx, dacă t ∈ ( a, b )
⎪ b
⎪⎩ ∫a ( t − x ) f ( x ) dx, dacă t ≥ b
şi F ∈ C0 ( , ).
2 Să se calculeze F ′ ( t ) , unde:
t2
F: → , F (t ) = ∫t sin ( x + t ) cos ( x − t ) dx .

Rezolvare. Aplicăm formula lui Leibniz pentru integralele cu parametru
cu limitele variabile.
Obţinem:
F ′ ( t ) = t ( t − 1) cos ( 2t ) + ( t − 1) sin ( 2t ) + t sin 2t 2 . ( )
3 Să se calculeze F ′ ( t ) , unde:
ln (1 + xt )
t
F : (1, ∞ ) → , F ( t ) = ∫
1 x
dx .
Rezolvare. Din formula lui Leibniz rezultă
( )
2
1 1 + t2
F ′ ( t ) = ln .
t 1+ t
4 Fie integrala
1 dx
In ( a ) = ∫0 , n ≥ 0, a ≠ 0 .
(x 2
+a 2 n
)
1
Să se arate că I n +1 ( a ) = − I n′ ( a ) .
2⋅n⋅a
Rezolvare. Prin derivare, avem
1 n
∂ ⎛ 1 ⎞
∫
I n′ ( a ) = ⎜ ⎟ dx = −2 ⋅ n ⋅ a ⋅ I n +1 ( a ) .
∂a ⎝ x 2 + a 2 ⎠
0
5 Să se calculeze derivata funcţiei

t +2
sin tx
F : [ 2,3] → , F ( t ) = ∫ dx .
x
t −1

Rezolvare. Din formula lui Leibniz obţinem:
(
sin t 2 + 2t ) − sin (t 2
−t )+ t +2
F ′(t ) =
t+2 t −1 ∫ cos tx dx =
t −1
=
(
sin t 2 + 2t ) − sin (t 2
−t ) + 1 sin tx t +2
=
t+2 t −1 t t −1
(
sin t 2 + 2t ) − sin (t ) + 1 sin t + 2t − 1 sin t
2
−t
=
t+2 t −1 t
( ) t ( 2 2
)
−t =
sin ( t + 2t ) + sin ( t − t ) .
2t + 2 2 1 − 2t 2
= 2 2
t + 2t t −t
6 Să se calculeze integrala
1
(
ln 1 − t 2 x 2 ) dx ,
∫ x 2
1− x 2
t < 1.
0
Rezolvare. Notăm integrala cu F ( t ) . Prin derivare în raport cu t obţinem:

1 π/2
1 1 −2t
F ′(t ) = ∫ 1− x 2 1 − t 2 x2
( −2t ) dx = ∫ 1 − t 2 sin 2 u
du =
0 0
π/2 π/2
1 1 1
= −2t ∫ tg 2
u
du = −2t ∫ 1 + (1 − t 2 ) ⋅2
tg 2 u cos u
du =
0 1− t2 0
1 + tg 2 u
∞ ∞
1 −2t −2t π −t π
= −2t ∫ 1 + (1 − t 2 ) z 2
dz =
1− t2
arctg z 1 − t 2 =
1− t2
⋅
2
=
1− t2
.
0 0
Rezultă că
F (t ) = π 1 − t 2 + C , C ∈ .
Dar, pentru t = 0 avem:
0=π+ C .
Prin urmare, F ( t ) = π ( 1 − t − 1) . 2

π/ 2
∫ ln ( cos )
2
x + t 2 sin 2 x dx, t > 0 .
0
Rezolvare. Fie funcţia F : ( 0, ∞ ) → ,

π/2
F ( t ) := ∫ ln ( cos )
2
x + t 2 sin 2 x dx .
0
Folosind derivarea sub integrală, obţinem:

π/ 2
2t sin 2 x
F ′(t ) = ∫ cos 2 x + t 2 sin 2 x
dx =
0
tg 2 x
π/2 2t π/ 2
1 + tg 2 x 2t tg 2 x
= ∫ 1 2 tg 2
x
dx =
1 + t 2 2
tg x ∫
dx.
0 +t 0
1 + tg 2 x 1 + tg 2 x
Fie tg x = u . Atunci:
∞ ∞ ∞
u2 du u2
F ′ ( t ) = 2t ∫ (1 + t 2u 2 )(1 + u 2 ) du = 2t
1∫+ t 2 2
u
− 2t
1 + t 2 2
u 1∫(
+ u 2
=
)( )
0 0 0
∞ ∞
2 du π 1 πt πt π
=
t ∫ 1
+u 2
− 2t ⋅
2 t + 1
= 2arctg ut −
0 t + 1
=π−
t + 1
=
t + 1
.
0 2
t
Rezultă că
F ( t ) = π ln ( t + 1) + C .
Pentru t = 1 , avem
F (1) = π ln 2 + C
π/ 2 π/ 2
F (1) = ∫ ln ( cos ) ∫ ( ln1) dx = 0;
2 2
x + sin x dx =
0 0
deci, C = −π ln 2 .

În acest fel,
t +1
F ( t ) = π ln ( t + 1) − π ln 2 = π ln .
2
8 Să se calculeze:
π 1
∫0 cos x
ln (1 + t cos x ) dx, t < 1 .
Rezolvare. Fie F : ( −1,1) →

π 1
F (t ) = ∫0 cos x ln (1 + t cos x ) dx .
Atunci
π 1 π 1
F ′(t ) = ∫ 0 1 + t cos x
dx = ∫0 1 − tg
x2
dx .
1+ t 2
x
1 + tg 2
2
x
Notăm cu u = tg . Avem
2
∞ 1 2 ∞ du
F ′(t ) = ∫0 ⋅
1 − u2 1 + u2
du = 2 ∫0 (1 + t ) + (1 − t ) u 2
=
1+ t
1 + u2
∞
2 1− t 1− t π
= arctg u = .
1− t 1+ t 1+ t 0 1− t 2
Rezultă că
F ( t ) = π ⋅ arcsin t + C .
Pentru t = 0, avem F ( 0 ) = 0 , deci C = 0 . Prin urmare,
F ( t ) = π arcsin t .
9 Să se arate, folosind posibilitatea permutării integralelor depinzând de

un parametru, că:
1 xb − xa b +1
∫0 ln x
dx = ln
a +1
,

unde a, b > 0 .
1
Rezolvare. Fie integrala cu parametru F : [ a, b ] → , F ( t ) = xt dx . ∫
0
Avem
b ⎞ b⎛1 1⎛b ⎞ 1 b
x − xa
∫ ∫∫
F ( t ) dt = ⎜ x dx ⎟ dt = ⎜ x dx ⎟ dx = ∫∫ ∫
t t
dx .
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ln x
a a⎝0 ⎠ 0⎝ a ⎠ 0
Pe de altă parte:
1
xt +1
b b b
dt b +1
∫ F ( t ) dt = ∫ ∫
= ln ( t + 1) a = ln ( b + 1) − ln ( a + 1) = ln
b
dt = .
t +1 t +1 a +1
a a 0 a
1
⎛ 1⎞x −x
b a
∫ cos ⎜ ln ⎟
⎝ x ⎠ ln x
dx, a > 0, b > 0 .
0
Rezolvare. Deoarece
b
xb − x a
ln x ∫
= xt d t ,
a
inversând ordinea de integrare, avem:
⎛ 1 ⎞ ⎛⎜ t ⎞⎟
1 b b1
∫ cos ⎜ ln ⎟ x dt dx =
⎝ x ⎠ ⎜⎝ a ⎟ ∫ ∫∫ (
xt cos ( − ln x ) dx dt )
0 ⎠ a0
1 0
0
∫
I := x cos ( − ln x ) dx = ∫ e ( ) cos u du = e ( ) sin u −
t u t +1 u t +1
∞
0 −∞
0 0
u ( t +1) u ( t +1)
− ∫ ( t + 1) e sin u du = − ( t + 1) ∫e sin u du =
−∞ −∞
⎡ u t +1 0
0 ⎤
( ) u ( t +1)
= − ( t + 1) ⎢e
⎢⎣
( − cos u ) + ( t + 1) e
−∞ ∫
cos u du ⎥ =
⎥⎦
−∞
= − ( t + 1) ⎡⎣ −1 + ( t + 1) I ⎤⎦ .

Rezultă că
t +1
I= 2
.
t + 2t + 2
Atunci:
⎛ 1 ⎞ ⎛⎜ t ⎞⎟
1 b b
t +1
∫ cos ⎜ ln ⎟ x dt dx =
x ⎠⎜ ⎟ ∫ ∫
dt =
a( ) 2
0
⎝ ⎝a ⎠ t + 1 + 1
1 1 + ( b + 1)
b 2
1 ⎡ 2⎤
= ln 1 + ( t + 1) = ln .
2 ⎣ ⎦ a 2 1 + ( a + 1)2
11 Să se exprime cu ajutorul integralelor Euleriene şi să se determine

condiţiile pentru ca următoarele integrale să fie convergente:
1
dx
a) ∫ n 1 − xm , m > 0 ;
0
∞
x m −1dx
b) ∫ (1 + x )n .
0
Rezolvare.
a) Facem schimbarea de variabilă x m = t . Rezultă că
1 1 1 1
dx 1 m −1 1 ⎛1 1 ⎞
∫ n 1 − xm =
m
t∫ ⋅ (1 − t ) n dt = B ⎜ , + 1⎟ .
m ⎝m n ⎠
0 0
Integrala este convergentă pentru

1 1
> 0, + 1 > 0, adică m > 0, n > −1 ⇒ n ≥ 2 .
m n
x
b) Facem schimbarea de variabilă = t . Integrala devine
1+ x
1
n − m −1 m −1
∫ (1 − t ) t dt = B ( n − m, m )
0
şi este convergentă pentru n > m, m > 0 .
12 Să se calculeze, folosind funcţia Γ , integrala

∞
∫ x m e − x dx, m, n ∈ .
n

1 1
1 −1
Rezolvare. Facem substituţia x = t . Obţinem x n
= tn, dx = t n dt .
n
Integrala devine
∞ m +1
1 −1 1 ⎛ m +1⎞
n
t∫ n e −t dt = Γ ⎜
n ⎝ n ⎠
⎟.
0
13 Fie f : [ 0, a ] → o funcţie continuă.

Să se arate că funcţia u : 3
\ A → , unde A = [ 0, a ] × {0} × {0} ,
f (t )
a
u ( x, y , z ) = ∫ (x − t) 2 2
+y +z 2
dt
0
verifică ecuaţia lui Laplace

∂ 2u ∂ 2u ∂ 2u
+ + = 0.
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2
Rezolvare. Avem
f (t ) ⋅ ( x − t )
a
∂u
∂x
=− ∫ (x − t) 2
+ y + z ⋅ ⎡( x − t ) + y 2 + z 2 ⎤
2 2 2
dt ,
0
⎣ ⎦
f (t ) ⋅ y
a
∂u
∂y
=− ∫ (x − t) 2
+ y + z ⋅ ⎡( x − t ) + y + z
2 2 2 2 2⎤
dt ,
0
⎣ ⎦
f (t ) ⋅ z
a
∂u
∂z
=− ∫ (x − t) 2
+ y + z ⋅ ⎡( x − t ) + y 2 + z 2 ⎤
2 2 2
dt ,
0
⎣ ⎦
∂ 2u
a ⎧⎪ −
3
− ⎫
5
⎪
∫
= − f ( t ) ⋅ ⎨ ⎡ ( x − t ) + y 2 + z 2 ⎤ 2 − 3 ( x − t ) ⎡ ( x − t ) + y 2 + z 2 ⎤ 2 ⎬ dt ,
2 2 2
∂x 2 ⎣ ⎦ ⎣ ⎦
0 ⎪⎩ ⎪⎭
∂ 2u
a ⎧⎪ −
3
− ⎫
5
⎪
∫
= − f ( t ) ⋅ ⎨ ⎡ ( x − t ) + y + z ⎤ 2 − 3 y ⎡ ( x − t ) + y + z ⎤ 2 ⎬ dt ,
2 2 2 2 2 2 2
∂y 2 ⎣ ⎦ ⎣ ⎦
0 ⎪⎩ ⎪⎭
∂ 2u
a ⎧⎪ −
3
− ⎫
5
⎪
∫
= − f ( t ) ⋅ ⎨ ⎡ ( x − t ) + y + z ⎤ − 3 z ⎡ ( x − t ) + y + z ⎤ 2 ⎬ dt .
2 2 2 2 2 2 2 2
∂z 2 ⎣ ⎦ ⎣ ⎦
0 ⎪⎩ ⎪⎭

Obţinem că
∂ 2u ∂ 2u ∂ 2u
+ + =
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2
a ⎧ −
3
− ⎫
5
= − f ( t ) ⋅ ⎨3 ⎡( x − t ) + y + z ⎤ − 3 ⎡( x − t ) + y + z ⎤ ⋅ ⎡( x − t ) + y + z ⎤ 2 ⎬ dt = 0.
∫
2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
⎩ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ ⎭
0
14 Să se studieze convergenţa uniformă a integralei cu parametru

∞
∫
F ( t ) = e − x sin ( tx ) dx, t ∈ .
0
Rezolvare. Se observă că pentru

∀ x ∈ ( 0, ∞ ) şi ∀ t ∈ , e − x sin tx ≤ e − x ,
∞
∫
iar e − x dx = 1 . Atunci F ( t ) converge uniform în raport cu t ∈ .
0
15 Să se demonstreze că funcţia f : [ 0,1] → definită prin

1
f (t ) = ∫ ( χ[0,t ] ( x ) − χ[t ,1] ( x ) ) dx
0
este continuă; unde χ[ a , b] ( ⋅) este funcţia caracteristică a intervalului [ a, b ] ,

adică:
⎧1, x ∈ ( a, b )
⎪
χ[ a ,b] ( x ) = ⎨1/ 2, x ∈ {a, b} , x ∈ .
⎪
⎩0, x ∉ [ a, b ]
Rezolvare. Cum funcţia integrant
g ( x, t ) = χ[0,t ] ( x ) − χ[t ,1] ( x ) , g : [ 0,1] →
2
nu este continuă de-a lungul dreptei x = t nu putem folosi teorema de transfer de

continuitate (Teorema 3.5).

Într-adevăr:
⎧ lim g ( x, t ) = lim χ[0,t ] ( x ) − χ[t ,1] ( x ) = 1;
⎪ xx →<t
t x →t
x <t
⎪⎪
⎨ lim g ( x, t ) = lim χ[0,t ] ( x ) − χ[t ,1] ( x ) = −1;
⎪ xx →
>t
t x →t
x >t
⎪
⎪⎩ g ( t , t ) = 0.
Însă, prin calcul direct, se constată că:
1 1 t 1
f ( t ) = χ[0,t ] ( x ) dx − χ[t ,1] ( x ) dx − dx − dx = 2t − 1, t ∈ [ 0,1]
∫ ∫ ∫ ∫
0 0 0 t
este o funcţie polinomială, deci continuă şi derivabilă pe [ 0,1] .

Această problemă arată că în teoremele despre transferul continuităţii şi
derivabilităţii ale integralei cu parametru pe interval compact ipotezele puse nu
sunt neapărat necesare.
x2
− 2
x
16 Fie funcţia f : [ 0,1] × ( 0, +∞ ) , f ( x, y ) = e y
.
y2
a) Să se arate că
1 1
t 0 ∫ ∫t
lim f ( x, t ) dx ≠ lim f ( x, t ) dx .
0
0 0
b) Explicaţi de ce nu putem permuta limita cu integrala.

Rezolvare.
a) Observăm că pentru orice x ∈ ( 0,1] avem:
x2
x − 2 xz
∃ lim f ( x, t ) = lim e t = lim = 0,
0 t2
2 2
t 0 t z →∞ e x z
de unde deducem că:

1
∫ tlim0 f ( x, t ) dx = 0 . (3.1)
0
În plus,
1 1 x2 1 1
x − 1 −2 1 1
∫ ∫
f ( x, t ) dx = 2 e dx = − e t + ⇒ ∃ lim f ( x, t ) dx = . ∫
2
t (3.2)
t 2 2 t 0 2
0 0 0

Din (3.1) şi (3.2) deducem afirmaţia (a).
b) Vom arăta că nu sunt îndeplinite condiţiile teoremei 3.3, în speţă că
funcţia f nu are limită în punctul ( 0,0 ) .
Într-adevăr, considerăm şirurile ( xn , tn )n ⊂ 2
convergente la ( 0,0 ) ,
astfel încât:
⎧⎪ xn = tnα , α ≥ 2; α− 2 −tn2 α− 2
⎨ atunci f ( x ,
n nt ) = t n e
⎪⎩tn > 0, n ∈ ,
şi
2 α− 2 ⎧1, α = 2;
∃ lim f ( xn , tn ) = lim tnα− 2 e−tn =⎨
n →∞ tn → 0 ⎩0, α > 2.
Prin urmare, funcţia f nu are limită în punctul ( 0,0 ) .
17 Fie funcţia f : [ 0,1] →

2
⎧
f ( x, y ) = ⎨
2 2
( x
)
⎪sin x y ⋅ y 2 , x ∈ [ 0,1] , y ∈ ( 0,1];
⎪ x3 , x ∈ [ 0,1] , y = 0
⎩
şi funcţiile u , v : → definite prin:
⎧ et − 1 ⎧1 − cos t
⎪ , t ≠ 0; ⎪ , t ≠ 0;
u (t ) = ⎨ t v (t ) = ⎨ t
⎪ ⎩⎪0, t = 0.
⎩1, t = 0,
Să se calculeze:
u (t )
lim
t 0 ∫ f ( x , t ) dx .
v(t )
Rezolvare. Vom verifica ipotezele teoremei 3.5.

– Funcţiile u şi v sunt continue în punctul 0.
– Funcţia parţială x → f ( x, t ) este R-integrabilă pe [ 0,1] .
– ∃ lim f ( x, t ) = x3 uniform în raport cu x ∈ [ 0,1] .
t 0
Dacă primele ipoteze sunt uşor de stabilit, vom face precizări numai
pentru ultima.
x 6t 6
Cum: x 2t 2 −
6
( )
≤ sin x 2t 2 ≤ x 2t 2 , ∀ ( x, t ) ∈ 2
⇒

⎧ t 4 x7 t 4
⎪ f ( x, t ) − x ≤
3
≤ , ∀ x ∈ [ 0,1] , ∀ t ∈
⎪ 6 6
⎨ ⇒
4
⎪lim t = 0 uniform în raport cu x ∈ 0,1
⎪⎩t 0 6 [ ]
∃ lim f ( x, t ) = x3 uniform în raport cu x ∈ [ 0,1]
t 0
şi sunt îndeplinite ipotezele teoremei 3.3. În consecinţă:

u(t ) lim u ( t )
t 0 1
1
0 ∫ ∫ ∫
∃ lim f ( x, t ) dx = lim f ( x, t ) dx = x3dx = .
t t 0 4
v(t ) lim v ( t ) 0
t 0
18 Să se stabilească faptul că funcţia f : ( −1,1) →
∫
f ( t ) = ln (1 + t sin x ) dx, t ∈ ( −1,1)
0
este derivabilă şi să se calculeze derivata funcţiei.

Rezolvare. Fie funcţia h ( x, t ) = ln (1 + t sin x ) , h : [ 0, π] × ( −1,1) → , care
– h este continuă pe [ 0, π] × ( −1,1) ;
∂h sin x
–∃ = şi este continuă pe [ 0, π] × ( −1,1) .
∂t 1 + t sin x
Prin teorema 3.6 (Leibniz) deducem că f este derivabilă pe ( −1,1) şi
π π 1
∂h sin x u
∃ f ′(t ) =∫ ∂t
( x, t ) dx = ∫
1 + t sin x
dx = 8
1 + u 2
u 2
+ 2∫(
tu + 1
du =
)( )
0 0 0
4 ⎡π 1 ⎛ 1+ t t ⎞⎤
= ⎢ − ⎜⎜ arctg − arctg ⎟⎟ ⎥ =
t ⎢⎣ 4 1− t2 ⎝ 1− t2 1− t2 ⎠ ⎥⎦
4 ⎡π 1 1− t ⎤
= ⎢ − arctg ⎥ , t ≠ 0, t ∈ ( −1,1) .
t ⎢⎣ 4 1− t2 1 + t ⎥⎦
Prin consecinţa a 4-a a lui Lagrange deducem:

π
sin x
t →0 ∫ 1 + t sin x
f ′ ( 0 ) = lim dx .
0

∂h
Cum îndeplineşte condiţiile teoremei 3.3 deducem
∂t
π
sin x
∫ t →0 1 + t sin x dx = 2 ⇒
f ′ ( 0 ) = lim
0
⎧4 ⎡π 1 1− t ⎤
⎪ ⎢ − arctg ⎥
f ′ ( t ) = ⎨ t ⎢⎣ 4 1− t 2 1 + t ⎥⎦ , t ∈ ( −1,1) − {0} ;
⎪
⎩2, t = 0.
19 Fie funcţia f ∈ C1 ([ a, b ] : ) , a < b, a , b ∈ şi F : →

b
F (t ) = ∫ f ( x ) ⋅ max ( x, t ) dx .
a
Să se arate că F este derivabilă pe mulţimea − {a, b} şi să se calculeze

derivata a doua a funcţiei F. Se cunoaşte că f ( a ) ≠ 0, f ( b ) ≠ 0 .
Rezolvare. Funcţia F se mai poate scrie sub forma:
⎧b
∫
⎪ xf ( x ) dx, t ≤ a;
⎪a
⎪t
⎪⎪ b
∫ ∫
F ( t ) = ⎨ tf ( x ) dx − xf ( x ) dx, t ∈ ( a, b ) ;
⎪a t
⎪b
⎪
∫
⎪ tf ( x ) dx, t ≥ b.
⎪⎩ a
Se constată uşor că pe fiecare interval sunt îndeplinite condiţiile de
aplicare a teoremei 3.6. Deducem că F este derivabilă şi
⎧0, t < a;
⎪t
⎪
∫
F ′ ( t ) = ⎪ f ( x ) dx + 2tf ( t ) , t ∈ ( a, b ) ;
⎨a
⎪b
⎪ f x dx, t > b.
∫
⎪ ( )
⎩a

În mod clar F ′ este continuă şi derivabilă pe − {a, b} , fiind îndeplinite
ipotezele teoremelor 3.5 şi 3.6. Rezultă:
⎧0, t < a;
⎪
F ′′ ( t ) = ⎨3 f ( t ) + 2tf ′ ( t ) ; t ∈ ( a, b ) .
⎪0, t > b,
⎩
π/2
F ( a, b ) = ∫ ln ( a )
2
sin 2 x + b 2 cos 2 x dx, a ⋅ b ≠ 0, a, b ∈ ,
0
folosind teorema transferului de derivabilitate (Leibniz).

∗2 ⎡ π⎤
Rezolvare. Consider funcţia f : × ⎢0, ⎥ →
⎣ 2⎦
(
f ( a, b, x ) = ln a 2 sin 2 x + b 2 cos 2 x , )
care are proprietăţile:
f ( − a, b, x ) = f ( a, b, x ) = f ( a, −b, x ) , ∀ a, b ∈ ∗
,
adică este pară în raport cu a şi b. Putem presupune că a > 0, b > 0 , urmând ca în
răspunsul final să înlocuim a şi b prin a şi, respectiv, b .
Dacă a > 0 şi b > 0 , atunci argumentul logaritmului este pozitiv şi deci f
2 ⎡ π⎤
admite derivata parţială în raport cu a şi b continue pe ∗+ × ⎢0, ⎥ . Suntem în
⎣ 2⎦
condiţiile teoremei 3.6 şi, prin urmare, funcţia F este derivabilă parţial în raport
cu a şi b.
Cum:
⎛ π ⎞ ⎡ π⎤
f ( a, b, x ) = f ⎜ b, a, − x ⎟ , ∀ a, b ∈ ∗
, x ∈ ⎢0, ⎥ ⇒
⎝ 2 ⎠ ⎣ 2⎦ (3.3)
F ( a , b ) = F ( b, a ) , ∀ a , b ∈ ∗
,
∂F ∂F
putem calcula ( a, b ) care, în baza relaţiei (3.3), este egală cu ( a, b ) .
∂a ∂b

Aşadar:
π/2 π/2
∂F ∂ 2a sin 2 x
∂a
= ∫ ∂a
f ( a, b, x ) dx = ∫ a 2 sin 2 + b 2 cos 2 x
dx =
0 0
π/2 ∞
tg 2 x u2 1
= 2a ∫ a 2 tg 2 x + b 2
= 2 a
a ∫
2 2
u + b 2
⋅
1 + u 2
du =
0 0
b2 1
∞ ± 2
a + b 2 + b 2 − a 2 du = π = ∂F , a ≠ ±b.
= 2a ∫ a 2u 2 + b 2 u2 + 1 a + b ∂b
0
Însă
∂F ∂F π π
dF = da + db = da + db ,
∂a ∂b a+b a+b
iar
∂ ⎛ π ⎞ ∂ ⎛ π ⎞
⎜ ⎟= ⎜ ⎟.
∂b ⎝ a + b ⎠ ∂a ⎝ a + b ⎠
În consecinţă, dF este o diferenţială totală exactă şi ∃ C ∈ , astfel încât:
F ( a, b ) = π ln ( a + b ) + C ; a, b ∈ ∗
+.
Pentru a = b obţinem:
π/2
F ( a, a ) = ∫ 2ln adx = π ln a ⇒ C = −π ln 2 .
0
Deci
a+b
F ( a, b ) = π ln , a, b ∈ ∗
+
2
sau încă:
a+b
F ( a, b ) = π ln
, a, b ∈ ∗ .
2
Observaţie. Se constată cu uşurinţă că pentru a = b > 0 ⇒
∞ ∞
∂F 2 u2 1 ⎛ 1 ⎞′
= ∫ du = − u ⎜ ∫2⎟
du =
∂a a
0 ( 1+ u 2 2
) a
0
⎝ 1 + u ⎠
∞
1⎡ du ⎤ π
∞
1
= − ⎢u ⋅
a ⎢ 1 + u2
− ∫ 1 + u 2
⎥=
⎥ 2a
⇒ F ( a, a ) = π ln a.
⎣ 0 0 ⎦

π/ 2
arctg ( a tg x )
F (a) = ∫ tg x
dx, a ∈
0
şi apoi să se stabilească valoarea integralei

π/2
x
I= ∫ tg x
dx .
0
⎡ π⎤
Rezolvare. Consider funcţia f : × ⎢0, ⎥ →
⎣ 2⎦
⎧ arctg ( a tg x ) ⎛ π⎞
⎪ , x ∈ ⎜ 0, ⎟ ;
⎪⎪ tg x ⎝ 2⎠
f ( a, x ) = ⎨a, x = 0; a∈ ∗
⎪ π
⎪0, x = ,
⎪⎩ 2
⎡ π⎤
şi f ( 0, x ) = 0, x ∈ ⎢0, ⎥ .
⎣ 2⎦
Se constată că f este continuă şi derivabilă în raport cu variabila a pentru
⎡ π⎤
orice x ∈ ⎢0, ⎥ şi
⎣ 2⎦
⎧ 1 ⎛ π⎞
⎪ 2 2
, x ∈ ⎜ 0, ⎟ ;
1 + a tg x ⎝ 2⎠
∂f ⎪⎪
= ⎨1, x = 0; a ∈ ∗+ ,
∂a ⎪
π
⎪0, x = ,
⎪⎩ 2
∂f
adică este o funcţie continuă în raport cu ansamblul variabilelor pe mulţimea
∂a
∗ ⎡ π⎤
+ × ⎢ 0, ⎥ .
⎣ 2⎦
Suntem în condiţiile teoremei 3.6 şi, prin urmare, F este derivabilă pe ∗+
şi are derivata

π/ 2 π/2 ∞
∂f 1 1 du
F ′( a ) = ∫ ∂a
( a , x ) dx = ∫ 1 + a 2 tg2 x dx = ∫ 1 + a 2 2
u 1 + u 2
=
0 0 0
∞ ∞
a2 1 1 du π 1
= 2∫
a − 1
⋅
1 + a 2 2
u
du +
1 − a 2
1 + u 2
= ∫
2 a +1
, a ≠ 1, a > 0.
0 0
Pentru a = 1 obţinem:
π/ 2 π/2 π/2
∂f 1 π
F ′ (1) = ∫ ∂a
(1, x ) dx = ∫ 1 + tg 2 x
dx = ∫ cos 2 x dx =
4
.
0 0 0
π 1
Prin urmare: F ′ ( a ) = ⋅ , a >0⇒
2 a +1
π
F (a) = ln ( a + 1) = C , C ∈ , a > 0 .
2
Cum F este continuă, prin teorema 3.3 deducem că
π/ 2
arctg ( a tg x )
lim F ( a ) =
a →0 ∫ lim
a →0 tg x
dx = 0 ⇒ C = 0 .
a >0 0 a >0
π
Am obţinut că F ( a ) = ln (1 + a ) , a ≥ 0 .
2
În plus, cum f ( − a, x ) = − f ( a, x ) , ∀ a ∈ +, avem:
π
F ( −a ) = − F ( a ) , ∀ a ≥ 0 ⇒ F ( a ) = ⋅ sgn a ⋅ ln (1 + a ) , a ∈ .
2
π/2
x
Valoarea integralei I = ∫ tg x
dx se obţine trecând la limită în F pentru
0
a → 1 folosind teorema 3.3:
π/2 π/2 π/2
x arctg ( a tg x ) π
I= ∫ tg x
dx = ∫ lim
a →1 tg x
dx = lim
a →1 ∫ f ( a, x ) dx = lim F ( a ) =
a →1 2
ln 2.
0 0 0
22 (Poisson) Fie funcţia f : × [ 0, π] − {(1,0 ) , ( −1, π )} →
(
f ( x, θ ) = ln 1 − 2 x cos θ + x 2 )
şi integrala:
π
F ( x) = ∫ f ( x, θ) dθ, x ∈ .
0

(i) Să se arate că F este continuă pe .
(ii) Să se demonstreze identitatea
n −1
⎛ kπ 2⎞ x 2n − 1
∏ ⎜1 − 2 x cos
⎝ n
+x ⎟= 2
⎠ x − 1
, ∀ x ≠1
k =1
şi să se determine expresia funcţiei F pe .
(iii) Să se demonstreze că
⎧
⎪
⎪⎪
F ( x ) =
1
2k
F ( )x 2k
, x∈ , k ∈
⎨ F ⎛ 1 ⎞ = F ( x ) − π ln x 2 , x ≠ 0
⎪ ⎜⎝ x ⎟⎠
⎪
⎪⎩ F ( − x ) = F ( x ) , x ∈
şi apoi folosind aceste identităţi determinaţi expresia funcţiei F pe .
(iv) Să se deducă valoarea integralei
π
x − cos θ
G ( x) = ∫ 1 − 2 x cos θ + x 2
dθ, x ≠ 1 .
0
(v) Să se calculeze G considerând-o ca integrală raţională de funcţie

trigonometrice.
Rezolvare.
(i) Cum f ( x, θ ) = ln ⎡( x − cos θ ) + sin 2 θ ⎤ ,
2
⎣ ⎦
iar
⎧ x − cos θ = 0
⎨ ⇔ ( x, θ ) ∈ {(1,0 ) , ( −1, π )}
⎩sin θ = 0
deducem că f este bine definită pe × [ 0, π] − {(1,0 ) , ( −1, π )} , continuă, chiar
diferenţiabilă pe domeniul de definiţie ⇒ F este continuă pe − {±1} .
Întrucât ∃ lim θ1/ 2 ln ( 2 − 2cos θ ) = 0 ⇒
θ→0
θ< 0
π π
∫ x→1
∃ lim f ( x, θ ) dθ = ∫ f (1, θ) dθ = F (1) .
0 0
Similar, ∃ lim ( π − θ ) ln ( 2 + 2cos θ ) = 0 ⇒

1/ 2
θ→π
θ<π
π π
∃ ∫ xlim
→−1
f ( x, θ ) dθ = ∫ f ( −1, θ ) dθ = F ( −1) .
0 0

Mai mult, aplicând teorema lui Lagrange pe fiecare interval ( x, ±1) :
π
F ( x ) − F ( ±1) = ∫ ( f ( x, θ ) − f ( ±1, θ ) ) dθ =
0
π π
(
2 xc± − cos θ )
= ∫ ( )( )
f x′ xc± , θ ⋅ xc± ± 1 dθ = xc± ± 1 ⋅ ∫ xc2 − 2 xc± ⋅ cos θ + 1
dθ =
0 0 ±
∞
⎛ 1 xc± − 1 1 ⎞
= 2 xc± ± 1 ⋅ ⎜ ∫
x 1+ t2
+
(
xc± xc± + 1
⋅
) (
⎛ 1 − xc ) 2⎟
⎞ ⎟
dt =
0 ⎜ c±
⎜⎜ t2 + ⎜ ±
⎟⎟ ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎝ 1 + xc± ⎠ ⎠
∞
1 π ⎛ −1 + xc ⎞ 2π
= 2 xc± ± 1 ⋅ ⋅ + arctg ⎜ t ±
⎟ ≤ ⋅ xc± ± 1 ≤
⎜ ⎟
xc± 2 ⎝ 1 + xc± ⎠0 xc±
2π
≤ ⋅ x ±1 , ∀ x∈ − {±1} , xc± ∈ ( x, ±1) .
xc±
Prin urmare, F este continuă atât în punctul 1, cât şi în punctul –1.

(ii) Rădăcinile ecuaţiei x 2n − 1 = 0 sunt: x0 = 1, xn = −1
2πk 2πk
xk = cos + isin = xk , k = 1, n − 1 .
2n 2n
Prin urmare, are loc următoarea descompunere în factori în [ x] :
n −1
x 2n
(
−1 = x −1 ⋅2
) ∏( x 2
− ( xk + xk ) x + xk ⋅ xk = )
k =1
n −1
(
= x2 − 1 ⋅ ) ∏ ⎛⎜⎝ x 2 k ⎞
− 2 x cos π + 1⎟ .
n ⎠
k =1
x 2n − 1
Se observă că funcţia Pn ( x ) = 2 ∈ [ x ] este o funcţie continuă
x −1
⇒ Pn (1) = Pn ( −1) = n .
Cum funcţia F este continuă pe , putem defini integrala F ca limita
sumei Darboux asociată funcţiei f ( x, ⋅) şi diviziunii

⎛ π 2π n −1 ⎞
Δ [ 0, π] = ⎜ , ,…, π⎟
⎝n n n ⎠
n −1
π ⎛ πk ⎞
F ( x ) = lim ∑ ln ⎜1 − 2 x cos + x 2 ⎟, x ∈ ;
k =1 ⎝ ⎠
n →∞ n n
π
F ( x ) = lim ln Pn ( x ) , x ∈ .
n n
Pentru calculul limitei vom distinge următoarele cazuri:

π x2n − 1
• x < 1 ⇒ F ( x ) = lim ln 2 = 0;
n n x −1
⎧
⎪ x > 1 ⇒ F ( x ) = lim π
⎡1
⎢
⎣n
ln 1 − x −2 n
+ (
ln x 2
)
−
1
n
( )
ln 1 − x 2 ⎥ =
⎤
⎦
⎪ n
• ⎨
⎪ 2
= π ln x + π lim
1 ln 1 − x
−2 n
( )
x −2 n = π ln x 2 ;
⎪ − 2
⎩ n n x n
⎧ π
⎪⎪ x = ±1 ⇒ F ( ± 1) = lim
x →±1
F ( x ) = lim lim
x →±1 n n
ln Pn ( x ) =
• ⎨
⎪ π π
= lim lim ln Pn ( x ) = lim ln n = 0.
⎪⎩ n x →±1 n n n
În concluzie:
⎧⎪0, x < 1;
F ( x) = ⎨ 2
⎪⎩π ln x , x ≥ 1 .
(iii) Efectuând schimbarea de variabilă θ = π − ϕ , se obţine:
π π
∫ ( ) ∫ ( )
F ( x ) = ln 1 − 2 x cos θ + x dθ = ln 1 + 2 x cos ϕ + x 2 dϕ = F ( − x ) , x ∈ .
2
0 0
De asemenea,
π π
∫ ( )
⎡⎛ 1 1 ⎞ ⎤
∫
F ( x ) = ln 1 − 2 x cos θ + x dθ = ⎢⎜ 2 − 2 cos θ + 1⎟ + ln x 2 ⎥ dθ =
2
0 0⎣
⎝x x ⎠ ⎦
⎛1⎞
= π ln x 2 + F ⎜ ⎟ , x ≠ 0
⎝x⎠

π
∫ (
2 F ( x ) = F ( x ) + F ( − x ) = ln 1 − 2 x cos θ + x 2 dθ + )
0
π π
∫ ( )
+ ln 1 + 2 x cos θ + x dθ = ln 1 − 2 x 2 cos 2θ + x 4 dθ = ∫ ( )
2
0 0
2π π
∫ ( ) ∫ ln (1 − 2 x )
1 2 1 4 2
= ln 1 − 2 x cos ϕ + x dϕ = cos ϕ + x 4 dϕ =
2 2
0 −π
π
∫ (
= ln 1 − 2 x 2 cos ϕ + x 4 dϕ = F x 2 , ∀ x ∈ ) ( ) ⇒
0
F ( x) =
1
2
( )
F x2 , ∀ x ∈ .
Presupunem că F ( x ) =
1
2n
F x 2n
( )
, n∈ ∗
, atunci, procedând ca mai sus,
obţinem:
( ) ( ) ( ) ) dθ =
π
2F x 2n
=F x 2n
+ F −x 2n
∫ (
= ln 1 − 2 x 2 ⋅ cos 2θ + x 2
0
n n +1
) ∫ ( ) dϕ =
2π π
=
1
2 ∫
0
( 2n
ln 1 − 2 x cos ϕ + x 2n +1
dϕ =
1
2
−π
ln 1 − 2 x 2 cos ϕ + x 2
n +1
( ) F ( x ), ∀ x ∈
n +1 1 2n +1
= F x2 ⇒ F ( x) = , ∀ n∈ .
2n +1
Folosind această relaţie putem regăsi expresia funcţiei F.
Funcţia F fiind continuă pe [ −1,1] este mărginită adică, ∃ M > 0 , astfel
încât F ( x ) ≤ M , ∀ x ∈ [ −1,1] ⇒
F ( x) =
1
2
n M
2
( )
F x 2 ≤ n , ∀ n ∈ , ∀ x ∈ [ −1,1] ,
de unde
F ( x ) = 0, ∀ x ∈ [ −1,1] .
Pentru
⎛1⎞ 1 ⎛ 1 ⎞
x > 1 ⇒ F ( x ) = π ln x 2 + F ⎜ ⎟ = π ln x 2 + n F ⎜ n ⎟ ⇒ F ( x ) = π ln x .
2
⎝ x⎠ 2 ⎝ x2 ⎠

23 Folosind seriile numerice, să se studieze convergenţa integralei
∞
xp
I= ∫
1 + x q
sin 2
x
dx , p , q ∈ .
0
Rezolvare. Pentru x ∈ ⎡⎣ k π, ( k + 1) π ⎤⎦ , k ∈ , avem următoarele inegalităţi:
⎡⎣( k + 1) π ⎤⎦
p
xp xp
≤ ≤ (3.4)
1 + x q sin 2 x 1 + ( k π )q sin 2 x 1 + ( k π )q sin 2 x
xp
≥
xp
≥
( kπ) .
p
(3.5)
1 + x sin x 1 + ( ( k + 1) π ) sin 2 x 1 + ( ( k + 1) π )q sin 2 x
q 2 q
De asemenea, se poate demonstra că:

( k +1) π π
1 1 π
∫ 1 + c sin 2 x
d x =
1 + ∫
c sin 2
x
d x =
1 + c
. (3.6)
kπ 0
Din (3.4), (3.5) şi (3.6), prin integrare pe ⎡⎣ k π, ( k + 1) π ⎤⎦ obţinem:

( k +1) π
( k π) p π ⎡⎣( k + 1) π ⎤⎦ π
p
xp
1 + ⎡⎣( k + 1) π ⎤⎦
q
≤ ∫ 1 + x q sin 2 x
dx ≤
1 + ( kπ)
q
. (3.7)
kπ
Deoarece funcţia de sub integrală este pozitivă, din inegalitatea (3.7)

n p π p +1
rezultă că integrala I are aceeaşi natură cu seria ∑, care prin
n ≥ 0 1 + ( n + 1) π
q q
( n + 1) p π p +1
criteriul comparaţiei are aceeaşi natură cu seria
1+ n π
∑ q q
.
n≥0
Aceste serii, prin criteriul comparaţiei, au aceeaşi natură cu seria
1
∑ q
.
n≥0 2 − p
n
q
Prin urmare, integrala I este convergentă dacă şi numai dacă − p > 1,
2
q
fiind divergentă pentru − p ≤ 1.
2

24 Se consideră funcţia ϕ : [ 0,1] →
⎧ xb − x a
⎪ , x ∈ ( 0,1) ;
ϕ( x) = ⎨ ln x a>b>0
⎪0, x ∈ {0,1} ,
⎩
şi mulţimea:
⎧⎪ 1 ⎫⎪
Ωϕ = ⎨ f ∈ C ([ 0,1]; ) f ⋅ϕ ∈L 2 −2 1
([0,1]) şi ∫ f ( x ) dx = 1⎬ .
⎪⎩ 0 ⎪⎭
(i) Să se arate că funcţia
⎡ −1 ⎛ b + 1 ⎞ ⎤ 2
⎢ln ⎜ a + 1 ⎟ ⎥ ⋅ ϕ ∈Ωϕ .
⎣ ⎝ ⎠⎦
(ii) Demonstraţi că:
1
⎛ b +1⎞
∫ f 2 ( x ) ⋅ ϕ−2 ( x ) dx ≥ ln −1 ⎜ ⎟ , ∀ f ∈ Ωϕ .
⎝ a +1⎠
0
Rezolvare.
b
(i) Este evident că ϕ este continuă şi ϕ ( x ) = xu du . ∫
2 2
a
1
Considerăm integrala cu parametru F ( u ) = xu dx . Sub integrală avem o ∫
0
funcţie continuă de variabile x şi u pe mulţimea [ 0,1] × [ a, b ] . Folosind teorema
transferului de integrabilitate deducem:
b 1 1
⎛ b ⎞
∫ F ( u ) du = ⎜ ∫ ∫a ∫
x du ⎟ dx = ϕ2 ( x ) dx
u
a 0
⎝ ⎠ 0
şi cum
1
1
F ( u ) = xu du = ∫ u +1
0
rezultă că:
1 b
1 b +1
∫ ϕ ( x ) dx = ∫
2
du = ln ⇒ (i) .
u +1 a +1
0 a

(ii) Cum f ∈ Ωϕ ⇒
2 2
⎡1 ⎤ ⎡ 1 f ( x) ⎤ 1 1
∫
1 = ⎢ f ( x ) dx ⎥ = ⎢ ∫ ∫
ϕ ( x ) dx ⎥ ≤ f ( x ) ϕ ( x ) dx ⋅ ϕ 2 ( x ) dx = ∫
2 −2
⎢⎣ 0 ⎥⎦ ⎢⎣ 0 ϕ ( x ) ⎥⎦ 0 0
1 1
b +1 2 b +1
= ln
a +1 ∫
f ( x ) ⋅ ϕ−2 ( x ) dx ⇒ ∫ f 2 ( x ) ϕ−2 ( x ) dx ≥ ln −1
a +1
, ∀ f ∈ Ωϕ .
0 0
25 Fie funcţia f : [ 0, +∞ ) → definită prin:

1
a+x
∫
f ( a ) = arctg
1 + ax
dx .
0
(i) Să se determine f ( 0 ) şi f (1) şi apoi să se calculeze f ( a ) .

(ii) Calculaţi lim f ( a ) .
a →∞
Rezolvare.
π π
(i) Este clar că f (1) = şi f ( 0 ) = − ln 2 .
4 4
a+x
Pentru a ∉ {0,1} facem schimbarea de variabilă = u.
1 + ax
Rezultă
1
(1 − a ) 2 1
f (a) =
1 − a2
∫ ( au − 1)2 ⋅ arctg u du =
a
(∫ − ( au − 1) )′ ⋅ arctg u du =
−1
a a
⎡ 1 1 ⎤
1 − a 2 ⎢ arctg u du
=
a
⋅ −
⎢ au − 1 a
+
( ∫
au − 1) 1 + a 2 ( )
⎥=
⎥
⎣ a ⎦
1 − a2 ⎡ π 1 arctg a 1 ⎛ a2
1 1
au + 1 ⎞ ⎤
=
a
⎢
⋅ − ⋅
⎢ 4 a − 1
+ 2 + 2
a −1 a + 1⎝ a
⎜
⎜ au − 1
du − 2 ∫ du ⎟ ⎥ =
u + 1 ⎟⎠ ⎥ ∫
⎣ a ⎦
π a + 1 arctg a a 2 − 1 a2 − 1 2 a2 − 1 1− a
= ⋅ − + 2 ln ( a + 1) + 2 ln 2 − 2 arctg .
4 a a a +1 a +1 a +1 a +1 1+ a
(ii) Se arată că:
1 1
a+x 1 1
∫ arctg
1 + ax ∫
dx − arctg dx ≤ arctg , ∀ a ≥ 1 .
x a
0 0

Prin trecere la limită, deducem
1
1 π
a →∞ x ∫
∃ lim f ( a ) = arctg dx = + ln 2 .
4
0
∗2
26 Se dă funcţia F : →
π
dx
F ( a, b ) = ∫ a2 cos2 x + b2 sin 2 x .
0
(i) Să se studieze posibilitatea folosirii teoremei lui Leibniz.

(ii) Să se demonstreze că F verifică o ecuaţie cu derivate parţiale de
ordinul întâi liniară. Să se stabilească că soluţia generală a acestei ecuaţii trece
printr-o curbă a cărei ecuaţie se cere. Să se determine apoi soluţia problemei
Cauchy ce reprezintă valoarea integralei.
(iii) Să se calculeze valoarea integralei.
π
dx
G ( a, b ) = ∫
∗
; a, b ∈ .
(a )
2 2 2 2 2
0 cos x + b sin x
Rezolvare.
(i) Funcţia
∗2 1
f: × [0, π] → , f ( a, b, x ) =
a 2 cos2 x + b2 sin 2 x
este diferenţială şi conform formulei lui Leibniz, funcţia F este derivabilă.
⎧ ∂F π
cos 2 x
⎪ = −2a ∫ dx
( )
2
⎪ ∂a 2 2 2 2
0 a cos x + b sin x
⎪
(ii) ⎨ ⇒
π
⎪ ∂F sin 2 x
⎪ = −2b ∫ dx
( )
2
∂b 2 2 2 2
⎪ 0 a cos x + b sin x
⎩
a ∂F b ∂F
− ⋅ − ⋅ =F. (3.8)
2 ∂a 2 ∂b
Sistemul caracteristic asociat este
da db dF ⎧abF = C 1;
= = ⇒⎨ C 1,C 2∈ .
−
a
−
b F ⎩a = b C 2 ,
2 2

Soluţia generală a ecuaţiei (3.8) este:
( )
φ abF , ab −1 = 0, unde φ∈ C1 ( 2
, ).
Pentru a = b ≠ 0 obţinem condiţia Cauchy pentru ecuaţia (3.8):
π
F ( a, b ) = . (3.9)
a2
Soluţia problemei Cauchy (3.8) şi (3.9) este
⎧a = b ⇒ C 2 = 1
⎪ π
⎨ C1 ⇒ F ( a, b ) = .
⎪ F = ⇒ C 1 = π a ⋅ b
⎩ a2
(iii) Din punctul (ii) se deduce că:
1 ∂F 1 ∂F π ⎛ 1 1 ⎞
G ( a, b ) = − − ⇒ G ( a, b ) = ⎜ 2 + 2 ⎟.
2a ∂a 2b ∂b 2a ⋅ b ⎝a b ⎠
27 Fie funcţia F : − {0} → definită prin:

π/ 4
cos 2 x
F (a) = ∫ a 2 cos 2 x + sin 2 x
dx , a ≠ 0 .
0
(i) Studiaţi continuitatea funcţiei F.

(ii) Determinaţi funcţia F.
Rezolvare. Se constată imediat că F ( a ) = F ( − a ) , ∀ a ∈ ∗
, iar
π/4
1⎛ π 1⎞ π+2
F (1) = ∫ cos
2
x dx = ⎜ + ⎟ = .
2⎝ 4 2⎠ 8
0
Pentru a 2 ≠ 1 facem schimbarea de variabilă tg x = t şi deducem:

1 1
1 1 1
dt 2 2
a − 1 dt − a − 1 dt
F (a) = ∫ (1 + t 2 )( a 2 + t 2 ) = ∫ t2 +1 ∫t 2 + a2
0 0 0
1 ⎛π 1 1⎞
F (a) = ⎜ − arctg ⎟.
a2 − 1 ⎝ 4 a a⎠

Rezultă:
⎧π + 2
⎪⎪ 8 , a = ±1;
F (a) = ⎨
⎪ 1 ⎛⎜ π − 1 arctg 1 ⎞⎟ , a 2 ≠ 1, a ≠ 0.
⎪⎩ a 2 − 1 ⎝ 4 a a⎠
Se verifică imediat că lim F ( a ) = F (1) şi deci F este continuă în punctul
a →1
a = 1 şi similar în punctul a = −1 .
2
28 Fie funcţia F : D ⊂ →
∞
dx
F ( a, b ) = ∫ ⎡ x2 + 1 + g ( x )⎤ a 2 − g ( x ) ⋅ b2
,
0 ⎣ ⎦
unde
– g: + → + continuă şi mărginită;
{
– D = ( a, b ) a 2 ≥ b 2 > 0 . }
(i) Să se studieze posibilitatea folosirii teoremei de transfer de
derivabilitate.
ordinul întâi. Să se stabilească că soluţia generală a acestei ecuaţii trece printr-o
curbă a cărei ecuaţie se cere. Să se determine soluţia problemei Cauchy ce
reprezintă valoarea integralei.
(iii) Să se calculeze valoarea integralei
∞
x2 + 1
G ( a, b ) = ∫ dx , a 2 ≥ b 2 > 0 .
{⎡⎣ x }
2
0
2
+ 1 + g ( x ) ⎤⎦ a 2 − b 2 g ( x )
Rezolvare.
∗2
(i) Funcţia f : → +
1
f ( a, b ) = 2
, a 2 ≥ b 2 > 0, x ≥ 0
⎡ x2 + 1 + g ( x )⎤ a 2 − b2 g ( x )
⎣ ⎦
este continuă şi diferenţiabilă, deoarece
⎡ x 2 + 1 + g ( x )⎤ a 2 > b2 g ( x ) , ∀ x ≥ 0 .
⎣ ⎦

În plus
⎧ 1 1
0 < ≤
⎪
⎪
⎡ x2 + 1 + g ( x )⎤ a 2 − b2 g ( x ) a 2 x2 + 1
⎣ ⎦ ( )
⎨∞
⎪ dx
∫
⎪ x 2 + 1 este convergentă,
⎪⎩ 0
ceea ce arată că F este uniform convergentă.

Vom arăta că integralele
∞ ⎡ x2 + 1 + g ( x )⎤
⎣ ⎦
I1 = ∫ dx
{⎡⎣ x }
2
0
2
+ 1 + g ( x ) ⎤⎦ a − b g ( x )
2 2
şi
∞
g ( x)
I2 = ∫ dx
{ }
2
0 ⎡ x2 + 1 + g ( x )⎤ a 2 − b2 g ( x )
⎣ ⎦
sunt uniform convergente.
Avem succesiv:
x2 + 1 + g ( x ) x2 + M + 1
0< ≤ , ∀x≥0
{⎡⎣ x } ( x + 1)
2 2
+ 1 + g ( x ) ⎤⎦ a − b g ( x )
2 2 2 4 2
a
g ( x) M
0< ≤ , ∀x≥0
{⎡⎣ x } ( x + 1)
2 2
+ 1 + g ( x ) ⎤⎦ a − b g ( x )
2 2 2 4 2
a
∞
dx
şi cum integralele ∫ , k ≥ 1 , sunt convergente, rezultă convergenţa
( x + 1)
2 k
0
uniformă a integralelor I1 şi I 2 .
(ii) În concluzie, F este derivabilă parţial în raport cu a şi b şi
∂F
∞ ⎡ x2 + 1 + g ( x )⎤
⎣ ⎦
= −2 a ∫ dx ;
{⎡⎣ x }
2
∂a 2
+ 1 + g ( x ) ⎤⎦ a − b g ( x )
2 2
0

∞
∂F g ( x ) dx
= 2b ∫ .
{⎡⎣ x }
2
∂b
0
2
+ 1 + g ( x ) ⎤⎦ a − b g ( x )
2 2
Prin urmare:
a ∂F b ∂F
− − =F. (3.10)
2 ∂a 2 ∂a
Sistemul caracteristic asociat ecuaţiei (3.10) este:
⎪⎧abF = C1
da db dF
a
= =
b F
⇒ ⎨ −1
⎪⎩ab = C2
(
⇒ φ abF , ab −1 = 0, φ∈ C1 ) ( 2
; ).
− −
2 2
∞
dx π
Pentru a = b ≠ 0 ⇒ F ( a, a ) = ∫ a 2 ( a 2 + 1) =
2a 2
.
0
Curba prin care trece soluţia generală a ecuaţiei (3.10) este
⎧ a = b;
⎪
Γ:⎨ π (3.11)
⎪⎩ F = 2a 2 .
Soluţia problemei Cauchy (3.10) şi (3.11) este:

π
F ( a, b ) = , ( a, b ) ∈ D .
2⋅a ⋅b
(ii) Se observă că:
−
1 ∂F 1 ∂F
− = G ( a, b ) ⇒ G ( a, b ) =
π a 2 + b2 (
, ( a, b ) ∈ D .
)
2a ∂a 2b ∂b 4a 3b3
*2
29 Se dă funcţia F : →
∞
dx
F ( a, b ) = ∫ a2 ch 2 x + b2 sh 2 x .
0
(i) Să se studieze posibilitatea folosirii teoremei de transfer de

derivabilitate.
ordinul întâi. Să se stabilească că soluţia generală a acestei ecuaţii trece printr-o
curbă a cărei ecuaţie se cere. Să se determine apoi soluţia problemei Cauchy ce
reprezintă valoarea integralei.

(iii) Să se calculeze valoarea integralei
∞
dx
G ( a, b ) = ∫
∗
; a, b ∈ .
( a ch x + b sh x )
2 2 2 2 2
0
∗2
Rezolvare. Funcţia f : × + →
1
f ( a, b, x ) =
a 2 ch 2 x + b 2 sh 2 x
2
(a) este pozitivă f ( a, b, x ) > 0, ∀ ( a, b, x ) ∈ ∗ × + ;
(b) este derivabilă parţial în raport cu fiecare variabilă, iar derivatele
parţiale sunt continue ⇒ este diferenţiabilă pe domeniul de definiţie;
(c) deoarece
⎧ 1 1 1 ∗2
⎪ a 2 ch 2 x + b 2 sh 2 x a 2 ch 2 x , ∀ ( a, b, x ) ∈
≤ × +, iar
⎪
⎨∞
⎪ 1 dx < ∞ ,
∫
⎪ ch 2 x
⎩0
deducem că integrala
∞
1
∫ a 2 2
ch x + b 2 2
sh x
dx
0
este uniform convergentă.
În continuare vom arăta că integralele:

∞ ∞
ch 2 x sh 2 x
I1 = ∫ dx şi I 2 = ∫ dx
(a ) (a )
2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
0 ch x + b sh x 0 ch x + b sh x
sunt uniform convergente.

Cum
⎧ ch 2 x 1
⎪ ≤
( )
2
⎪ a 2 ch 2 x + b 2 sh 2 x a 4 ch 2 x ∞
⎪ 1
⎨
⎪ sh 2 x 1 1
şi ∫ ch 2
x
dx < ∞
⎪ 2 2 ≤ 2 2 2 0
( )
2
2 2 a b ch x
⎪⎩ a ch x + b sh x
deducem că I1 şi I 2 sunt uniform convergente în raport cu parametrii
a şi b ∈ ∗ .
În concluzie, F este derivabilă parţial în raport cu a şi b şi
⎧ ∂F ∞
ch 2 x
⎪ = −2 a ∫ dx
( )
2
⎪ ∂a 2 2 2 2
0 a ch x + b sh x
⎪
⎨ ⇒
∞
⎪ ∂F sh 2 x
⎪ = −2b ∫ dx
( )
2
∂b 2 2 2 2
⎪ 0 a ch x + b sh x
⎩
a ∂F b ∂F
− − =F. (3.12)
2 ∂a 2 ∂b
Sistemul caracteristic asociat este:
da db dF ⎪⎧abF = C 1
= = ⇒ ⎨ −1 ⇒
−
a
−
b F ⎪⎩ab = C 2
2 2
(
soluţia generală a ecuaţiei (3.12) este φ abF , ab −1 = 0, φ∈ C1 ) ( 2
, ).
Pentru a = b ≠ 0 obţinem condiţia Cauchy pentru ecuaţia (3.12):
∞ ∞ ∞
dx 2 e2 x 1 du π
∫
F ( a , a ) = 2 2 = 2 4 x dx = 2 2
a ch x a 0 e + 1 ∫= 2.
a u + 1 4a ∫ (3.13)
0 1
Soluţia generală a problemei Cauchy (3.12) şi (3.13) este:
π *2
F ( a, b ) = , ( a, b ) ∈ .
4a b
(iii) Se observă că:
1 ∂F 1 ∂F π ⎛ 1 1 ⎞ *2
− + = G ( a, b ) ⇒ G ( a, b ) = ⎜ 2 − 2 ⎟ , ( a, b ) ∈ .
2a ∂a 2b ∂b 8 ab ⎝ a b ⎠

30 (Euler-Dirichlet) Se consideră funcţia F : [ 0, +∞ ) →
∞
sin ux
F (u ) = ∫ x
dx .
0
(i) Să se studieze continuitatea şi derivabilitatea funcţiei F utilizând

∞
sin ux
∫
integrala cu parametri φ ( u , k ) = e− kx
x
dx, u ≥ 0, k > 0 .
0
(ii) Se dau funcţiile y, z : + → prin relaţia
∞ ∞
sin ux cos ux
y (u ) = ∫ x (1 + x2 ) dx şi z ( u ) = ∫ 1 + x 2
dx .
0 0
Să se studieze continuitatea şi derivabilitatea lor.

(iii) Să se arate că funcţia y verifică o ecuaţie diferenţială de ordinul II
liniară, cu coeficienţi constanţi şi neomogenă.
Să se determine, rezolvând această ecuaţie diferenţială, funcţiile y şi z.
Rezolvare.
(i) Vom considera funcţia Ψ : 2+ →
⎧ sin tx
⎪ , x>0
Ψ (t, x ) = ⎨ x
⎪⎩t , x = 0
2
care este continuă pe +
∞
∫
F ( u ) = Ψ ( u , x ) dx . (3.14)
0
Pentru continuitatea lui F trebuie să studiem uniform convergenţa
integralei (3.14). Fie u ∈ [ c, d ] , d > c > 0, v > 0
⎧v 1 − cos ( uv ) 2 2
⎪ ∫
⎪ sin ux dx =
u
≤ ≤ ;
u c
⎨0
⎪ 1
⎪ lim = 0 uniform în raport cu u.
⎩ x →0 x
Prin teorema lui Dirichlet de convergenţă uniformă deducem că integrala
(3.14) este uniform convergentă în raport cu u ∈ [ c, d ] , d > c > 0 , arbitrar. Putem
lua d = +∞ şi deci F este continuă pe [ c, +∞ ) .
Cum c > 0 este arbitrar, deducem că funcţia F este continuă pe ( 0, ∞ ) .

Pentru a studia derivabilitatea funcţiei F vom utiliza integrala cu
∞
sin ux
∫
parametri φ ( u, k ) = e− kx ⋅ 3
dx . Funcţia θ : + →
x
0
⎧ − kx sin ux
⎪e ⋅ , x>0
θ ( x, u, k ) := ⎨ x
⎪⎩u, x = 0
3
este continuă pe +, iar
∞
∫
φ ( u , k ) = θ ( x , u , k ) dx . (3.15)
0
2
Deducem că funcţia φ este continuă pe +. În plus,
⎧v 2 2
⎪0 ∫
⎪ sin xu dx ≤ ≤ , ∀ u ≥ c > 0;
u c
⎨
⎪ e− kx
⎪ lim = 0 uniform în raport cu u şi k .
⎩ x →∞ x
Prin urmare, integrala (3.15) este uniform convergentă în raport cu u şi k.
Studiem uniform convergenţa integralei
∞ ∞
∂θ k
∫ ∂u ∫
( x, u, k ) dx = e− kx cos ux dx = 2 2 .
k +u
(3.16)
0 0
Deoarece
⎧ e− kx cos ux ≤ e− kx , ∀ ( x, u , k ) ∈ 3+
⎪
⎪∞
⎨ − kx
∫
⎪ e dx uniform în raport cu u
⎪⎩ 0
integrala (3.16) este uniform convergentă în raport cu u ≥ 0 .
În concluzie, funcţia φ este derivabilă parţial în raport cu u ≥ 0 şi
∂φ k u
= 2 ⇒ φ ( u , k ) = arctg + C (k ) .
∂u k + u 2 k
u
Însă φ ( 0, k ) = 0 ⇒ C ( k ) = 0 ⇒ φ ( u , k ) = arctg . Funcţia φ este uniform
k
π
convergentă în raport cu k , rezultă F ( u ) = lim φ ( u , k ) = , ∀ u > 0 .
k 0 2

Am arătat că
⎧π
⎪ , u > 0;
F (u ) = ⎨ 2
⎩⎪0, u = 0.
Se constată că funcţia F este derivabilă pe Cum funcţia sin ( ⋅) este
*
+.
π
impară putem considera prelungirea lui F pe astfel F ( u ) = ⋅ sgn u , u ∈ .
2
(ii) Atât pentru funcţia z, cât şi pentru funcţia y putem folosi teoremele de
convergenţă uniformă ale lui Dirichlet. Deoarece
⎧v 2 2
∫
⎪ sin xu dx ≤ ≤ , ∀ u ≥ c > 0;
⎪⎪ 0 u c
⎨
⎪ lim 1
⎪ x →∞ x 1 + x 2 = 0 uniform în raport cu u ,
⎪⎩ ( )
∞
sin ux
deducem că integrala y ( u ) = ∫ x (1 + x2 ) dx este uniform convergentă în raport
0
∞
cos ux
cu u. Similar, se demonstrează că integrala z ( u ) = ∫ 1 + x2 dx este uniform
0
convergentă în raport cu u. Cum integranţii sunt funcţii continue sau se pot
prelungi prin continuitate, deducem că funcţiile y şi z sunt continue în raport cu
∞ ∞ ⎛ ⎞
cos ux ∂ ⎜ sin ux ⎟
u. Mai mult, cum z ( u ) =
1∫+ x 2
dx = ∫ (
∂u ⎜ x 1 + x 2 ⎟
dx deducem că funcţia y
)
0 0 ⎝ ⎠
este derivabilă şi y ' ( u ) = z ( u ) , u ≥ 0 . Pentru derivabilitatea funcţiei z vom
∞
x sin ux
studia convergenţa uniformă a integralei ∫ 1 + x2
dx . Procedând ca mai sus,
0
avem
⎧v 2 2
⎪ ∫
⎪ sin xu dx ≤ ≤ , ∀ u ≥ c > 0;
u c
⎨0
⎪ x
⎪ lim = 0 uniform în raport cu u;
⎩ x →∞ 1 + x 2
∞
x sin ux
prin urmare, integrala ∫ 1 + x2 dx este uniform convergentă.
0

*
Integrantul fiind continuu, rezultă că integrala este şi continuă pe +. În
concluzie, funcţia z este derivabilă, mai mult z ∈ C1 ( ).
(iii) Avem succesiv:
⎧ y′ ( u ) = z ( u ) ;
⎪⎪ ∞
⎨ x sin ux u ≥ 0.
∫
⎪ z′ ( u ) = − 1 + x 2 dx,
⎪⎩ 0
∞
sin ux π
Prin urmare, y ( u ) − y′′ ( u ) = ∫ x
dx ⇒ y ( u ) − y′′ ( u ) = , u > 0 .
2
0
Ecuaţia caracteristică asociată ecuaţiei diferenţiale de mai sus este
r 2 − 1 = 0 , iar soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale omogene este
y0 ( u ) = C1 ⋅ e−u + C2 ⋅ eu ; C1, C2 ∈ .
π
O soluţie particulară a ecuaţiei neomogene este yp ( u ) = . Constantele se
2
determină din condiţiile
⎧ y (0) = 0 π
⎪⎪ ∞ C1 = − ;
⎨ 1 π⇒ 2
⎪
⎪⎩
y ′ ( 0 ∫
) =
1 + x2
dx =
2 C2 = 0.
0
În final am determinat expresiile funcţiilor z şi y ca fiind

π
⎧
⎪⎪ y ( u ) =
2
(
⋅ 1 − e −u ; )
⎨ u>0
⎪ z ( u ) = π ⋅ e −u ,
⎪⎩ 2
31 (i) Să se stabilească convergenţa integralei
∞
1
∫ ( x2n + 1) ⋅ ( e x + 1)
*
In = dx , n ∈ . (3.17)
−∞
∞
1
∫ x 2 n + 1 dx , n ∈
*
(ii) Să se arate că I n = , şi folosind integralele
0
Euleriene să i se determine valoarea.

Rezolvare.
(i) Folosind criteriul de convergenţă uniformă a lui Weierstrass şi
⎧ 1 1 1
≤ ≤ ;
⎪ 2n
⎪ x(+ 1 ⋅ e x
+ 1 )( )
x 2n + 1 x 2 + 1
*
⎨∞ n∈ , x ≥ 1,
⎪ 1
∫
⎪ x 2 + 1 dx < ∞,
⎩ −∞
deducem că integrala (3.17) este uniform convergentă.
(ii) Folosind schimbarea de variabilă x = −u , deducem
∞ ∞
1 eu
In = ∫ ( x2n + 1) ⋅ ( e x + 1) dx = ∫ ( u 2n + 1) ⋅ ( eu + 1) du ⇒
−∞ −∞
∞
1
∫x
*
2 ⋅ In = 2 ⋅ 2n
dx , n ∈ .
0
+1
∞
x a −1
B ( a, b ) = ∫ ( x + 1)a +b dx, n ∈
*
Din , prin schimbarea de variabilă
0
2n
x = u deducem:
1
∞ −1
1 2
u n 1 ⎛ 1 1 ⎞ π
In = ∫ ⋅
2n u + 1
du = B ⎜ ,1 − ⎟ =
2n ⎝ 2n 2n ⎠ 2n sin π
, n ≥ 1.
0
2n
*
32 Se consideră funcţiile f , g : + → + cu proprietăţile:
(a) f şi g continue pe + ,
∞ ∞
1 1
(b) ∃ ∫ f 2 ( x) dx < ∞ şi ∃ ∫ f ( x)
dx < ∞ ,
0 0
(c) g este mărginită.
2
Definim funcţia F : D ⊂ → prin
∞
dx
F ( a, b ) = ∫ a 2
⎡
⎣ f ( x ) + g ( x ) ⎤
⎦ − b 2
g ( x )
,
0
unde domeniul D = ( a , b ) ∈ { *2
a 2 ≥ b2 .}
(i) Să se studieze diferenţiabilitatea funcţiei F pe domeniul D,

(ii) Să se demonstreze că F verifică următoarea ecuaţie cu derivate
parţiale
a ∂F b ∂F
− ⋅ − ⋅ =F (3.18)
2 ∂a 2 ∂b
a cărei soluţie generală se cere.
(iii) Să se stabilească faptul că soluţia generala a ecuaţiei (3.18) trece
printr-o curbă a cărei ecuaţie se cere. Să se determine apoi soluţia problemei
Cauchy ce reprezintă valoarea integralei.
(iv) Să se determine funcţia G : D →
∞
f ( x)
G ( a, b ) = ∫
∗
dx; a, b ∈ .
{a }
2
0
2
⎡⎣ f ( x ) + g ( x ) ⎤⎦ − b g ( x )
2
Rezolvare.
(i) Fie funcţia h : D × + →
1
h ( a , b, x ) = ,
a 2 ⎡⎣ f ( x ) + g ( x )⎤⎦ − b2 g ( x )
care este continuă şi diferenţiabilă pe domeniul D, considerând x parametru,

deoarece
a 2 ⎡⎣ f ( x ) + g ( x ) ⎤⎦ > b 2 g ( x ) , ∀ x ≥ 0, ( a, b ) ∈ 2
.
În plus:
⎧∞ 1
⎪∫
⎪0 f ( x)
dx < ∞;
⎨
⎪ 1
⎪ 0 < h ( a , b, x ) ≤ a 2 f x ;
⎩ ( )
prin urmare, funcţia F este exprimată printr-o integrală uniform convergentă pe
domeniul D. Vom studia acum uniform convergenţa integralelor:
∞
f ( x) + g ( x)
I1 ( a, b ) = ∫
∗
dx; a, b ∈ ;
{a }
2
0
2
⎡⎣ f ( x ) + g ( x ) ⎤⎦ − b g ( x )
2
∞
g ( x)
I 2 ( a, b ) = ∫
∗
dx; a, b ∈ .
{a }
2
0
2
⎡⎣ f ( x ) + g ( x ) ⎤⎦ − b g ( x )
2

Avem succesiv:
f ( x) + g ( x) f ( x) + M g 1 Mg
0< ≤ = + , x≥0
{ } a4 f 2 ( x ) a4 f ( x ) a4 f 2 ( x )
2
a 2 ⎡⎣ f ( x ) + g ( x ) ⎤⎦ − b 2 g ( x )
g ( x) Mg
0< ≤ , x ≥ 0.
{a } a4 f 2 ( x )
2
2
⎡⎣ f ( x ) + g ( x ) ⎤⎦ − b g ( x )
2
Prin ipoteza (b) deducem că ambele integrale sunt uniform convergente.

În concluzie, funcţia F este diferenţiabilă, având derivate parţiale continue pe
domeniul D.
∂F ∂F
(ii) Este uşor de a verifica că = −2a ⋅ I1 ( a , b ) şi = 2b ⋅ I 2 ( a , b ) .
∂a ∂b
Prin urmare, funcţia F verifică ecuaţia (3.18), soluţia generală a ecuaţiei fiind
( )
φ abF , ab −1 = 0, φ∈ C1 2 ; . ( )
∞
1 1
(iii) Pentru a = b ≠ 0 ⇒ F ( a, a ) = 2 ⋅
a 0 f ( x)
2 ∫
dx , iar soluţia problemei
Cauchy asociate ecuaţiei (3.18) este

∞
1 1
F ( a, b ) =
ab ∫ f ( x)
dx .
0
(iv) Se constată cu uşurinţă că

∞
1 ∂F 1 ∂F 1 ⎛ 1 1 ⎞ 1
G ( a, b ) = − −
2a ∂a 2b ∂b
⇒ G ( a, b ) = ⎜ 2+ 2⎟
2ab ⎝ a b ⎠ 0 f ( x)
dx . ∫
33 (prima formulă Froullani) Fie funcţia f : ( 0, +∞ ) → cu

proprietăţile:
(a) f este de clasă C0 ( ( 0, ∞ ) ; ) ,
(b) ∃ lim f ( x ) = f ( 0 + ) < ∞, ∃ lim f ( x ) = f ∞ < ∞ .
x 0 x →∞
*
Atunci, pentru orice a, b ∈ + avem
∞
f ( ax ) − f ( bx )
dx = ( f ( 0 + ) − f ∞ ) ⋅ ln .
b
I= ∫ x a
0

Rezolvare. Pentru stabilirea egalităţii se foloseşte definiţia
f ( ax ) − f ( bx )
A
I = lim
ε→ 0, ∫ x
dx =: lim I ( ε, A ) .
ε→ 0,
A→∞ ε A→∞
Observăm că
f ( ax ) f ( bx )
A A
I ( ε, A ) = ∫ x
dx − ∫ x
dx .
ε ε
f ( ax )
A
În integrala ∫ x
dx facem schimbarea de variabilă t = ax şi obţinem
ε
f ( ax ) f (t )
A Aa
∫ x
dx = ∫ t
dt .
ε εa
Procedând similar şi în a doua integrală, obţinem

εb
f (t ) f (t ) f (t ) f (t )
Aa Ab Ab
I ( ε, A ) = ∫ t
dt − ∫ t
dt = ∫ t
dt − ∫ t
dt .
εa εb εa Aa
f (t )
Aplicând prima formulă de medie pentru funcţia continuă t →
t
fiecărei integrale din partea dreaptă, obţinem
εb Ab
1 1
dt = ( f ( ξε ) − f ( η A ) ) ⋅ ln ,
b
t ∫
I ( ε, A ) = f ( ξε ) ⋅ dt − f ( η A ) ⋅ ∫ t a
εa Aa
unde ξε ∈ [ εa, εb ] , η A ∈ [ Aa, Ab ] .

Prin trecere la limită, ξε fiind în intervalul [ a ⋅ ε, b ⋅ ε ] , iar ηε în intervalul
[ a ⋅ A, b ⋅ A] , deducem
⎛b⎞
∃ lim I ( ε, A ) = lim ⎡⎣ f ( ξε ) − f ( ηε ) ⎤⎦ ⋅ ln ⎜ ⎟ = ( f ( 0 + ) − f∞ ) ⋅ ln ⇒
b
ε 0, ε 0, ⎝a⎠ a
A→∞ A→∞
∞
f ( ax ) − f ( bx )
dx = ( f ( 0 + ) − f ∞ ) ⋅ ln .
b
I= ∫ x a
0
Se poate demonstra că integrala este chiar uniform convergentă pentru

a, b ∈ [ c, d ] , d > c > 0 . ([10], pag. 296).

34 (a doua formulă Froullani) Fie funcţia f : ( 0, +∞ ) → cu
proprietăţile:
(a) f este de clasă C0 ( ( 0, ∞ ) ; ) şi ∃ lim f ( x ) = f ( 0 + ) < ∞,
x 0
∞
f ( x)
(b) ∃ A > 0, astfel ca ∫ x
dx < ∞ .
A
*
Atunci, pentru orice a, b ∈ + avem
∞
f ( ax ) − f ( bx ) b
I= ∫ x
dx = f ( 0 + ) ⋅ ln .
a
0
Rezolvare. Pentru stabilirea egalităţii folosim definiţia

f ( ax ) − f ( bx )
A
I = lim
ε→ 0, ∫ x
dx =: lim I ( ε, A ) .
ε→ 0,
A→∞ ε A→∞
Observăm că
f ( ax ) f ( bx )
A A
I ( ε, A ) = ∫ x
dx − ∫ x
dx .
ε ε
f ( ax )
A
În integrala ∫ x
dx facem schimbarea de variabilă t = ax şi obţinem
ε
f ( ax ) f (t )
A Aa
∫ x
dx = ∫ t
dt .
ε εa
Procedând similar şi în a doua integrală, obţinem:

εb
f (t ) f (t ) f (t ) f (t )
Aa Ab Ab
I ( ε, A ) = ∫ t
dt − ∫ t
dt = ∫ t
dt − ∫ t
dt .
εa εb εa Aa
Pentru prima integrală din partea dreaptă aplicăm prima formulă de medie
f (t )
funcţiei continue t → , iar pentru a doua integrală folosim a doua ipoteză.
t
Obţinem:
εb
f (t ) f (t )
Ab Ab
1 b
t ∫
I ( ε, A ) = f ( ξε ) ⋅ dt − ∫ t
dt = f ( ξε ) ⋅ ln −
a ∫ t
dt ,
εa Aa Aa
unde ξε ∈ [ εa, εb ].

Prin trecere la limită în ultima relaţie deducem:
f (t )
Ab
b b
I = lim I ( ε, A ) = lim f ( ξε ) ⋅ ln − lim
ε→ 0, ε→ 0 a A→∞ ∫ t
dt = f ( 0 + ) ⋅ ln .
a
A→∞ Aa
Se poate demonstra că integrala este chiar uniform convergentă pentru

a, b ∈ [ c, d ] , d > c > 0 ([10], pag. 298).
35 Fie funcţia f : 2
− ∪ {( 2nπ,1) , ( ( 2n + 1) π, −1)} → definită prin
n∈
α sin x
f ( x, α ) = .
1 − 2α cos x + α 2
Folosind o dezvoltare în serie de puteri convenabil aleasă, să se calculeze
valoarea integralei
π
sin x ⋅ sin nx
In (α ) = ∫
*
2
dx, n ∈ , α ≠ 1.
−π
1 − 2α cos x + α
Rezolvare. Dezvoltăm în serie de puteri funcţia f, în raport cu α , în jurul

originii. Folosind metoda identificării coeficienţilor, obţinem:
α sin x
2
= a0 + a1 ⋅ α + a2 ⋅ α 2 + ... + an ⋅ α n + ..., α < 1,
1 − 2α cos x + α
de unde
⎧a0 = 0, a1 − 2a0 cos x = sin x;
⎨
⎩an − 2an −1 cos x + an − 2 = 0, n ∈ , n ≥ 2.
Din relaţia liniară de recurenţă de ordinul doi se obţine:
an = sin nx, n ∈ ⇒ f ( x, α ) = ∑ α n ⋅ sin nx, α < 1. (3.19)
n ≥1
Însă,
⎛ 1⎞
f ( x , α ) = f ⎜ x, ⎟ , ∀ ( x , α ) ∈
⎝ α⎠
2
− ∪ {( 2nπ,1) , (( 2n + 1) π, −1)}, α ≠ 0 .
n∈
Prin urmare:
1
f ( x, α ) = ∑ αn ⋅ sin nx, α > 1. (3.20)
n ≥1
Înmulţind (3.19) cu sin nx şi integrând în raport cu x pe intervalul [ −π, π]

seria din partea dreaptă, pe intervalul de uniform convergenţă α ≤ r < 1 , se
obţine:

π π
sin x ⋅ sin nx
∫ ∫
2 *
α ⋅
n
sin nx dx = α ⋅ 2
dx, n ∈ , α < 1,
−π −π
1 − 2α cos x + α
toate celelalte integrale fiind nule. În concluzie:
⎧⎪πα n , α < 1;
I n ( α ) = ⎨ 1− n
⎪⎩πα , α > 1.
36 (i) Să se calculeze valoarea integralei

π
1 + sin x
I= ∫π x − cos x
dx .
−
2
⎧ π π ⎫
(ii) Fie domeniul D = ⎨( x, y ) ∈ 2 − x ≤ y ≤ , − ≤ x ≤ π ⎬ . Să se
⎩ 2 2 ⎭
calculeze integrala dublă
cos y
J=
x − ∫∫
cos x
dx dy .
D
(iii) Să se studieze convergenţa integralei

π
1
F ( y) = ∫ x − cos x
dx , y > 0
−y
π
2
şi să se precizeze valoarea integralei K = ∫ F ( y ) ⋅ cos y dy .
−π
Rezolvare.
⎡ π ⎤
(i) Fie funcţia f : ⎢ − , π ⎥ → , f ( x ) = x − cos x continuă, monotonă şi
⎣ 2 ⎦
⎛ π⎞
f ⎜ − ⎟ ⋅ f ( π ) < 0 . Din consecinţa teoremei Cauchy-Darboux deducem că
⎝ 2⎠
⎛ π⎞ ⎡ π ⎤ ⎛1 ⎞
∃! x0 ∈ ⎜ 0, ⎟ ⊂ ⎢ − , π ⎥ , astfel încât f ( x0 ) = 0 . Cum ∃ β∈ ⎜ ,1⎟ , astfel încât
⎝ 2⎠ ⎣ 2 ⎦ ⎝2 ⎠
β 1
lim ( x − x0 ) ⋅ < ∞ , deducem că integrala I este convergentă şi
x x0 x − cos x

x0 π
1 + sin x 1 + sin x
I= ∫π cos x − x
dx +
x − ∫
cos x
dx = 2π + 2 π + 1 .
− x 0
2
y
x+y=0
π
B ⎛⎜ π, ⎞⎟
π π
C ⎛⎜ − , ⎞⎟ ⎝ 2⎠
⎝ 2 2⎠
x
O
A ( π, −π )
Fig. 3.1
(ii) Cum domeniul D este simplu în raport cu axele, prin teorema lui
Fubini deducem
⎛π ⎞
π ⎜ 2 ⎟
cos y
J= ⎜
π ⎜ x − ∫ ∫
cos x
dy ⎟ dx = I = 2π + 2 π + 1 .
⎟
− ⎜ −x ⎟
2⎝ ⎠
(iii) Din (i) deducem că integrala ce defineşte funcţia F este convergentă
şi
π
⎛π 2 ⎞
cos y
K= ⎜
⎜ ∫ ∫ dx ⎟ dy = J = I = 2 π + 2 π + 1 .
x − cos x ⎟
−π ⎝ − y ⎠
37 (Laplace) (a) Se consideră funcţiile f , g , h : + → :

∞ ∞ ∞
sin xt cos xt t sin xt
f ( x) = ∫ t (1 + t 2 ) dt , g ( x ) =
1 +∫t 2
d t, h ( x ) =
1 + t 2 ∫
dt .
0 0 0
Să se arate că aceste integrale sunt uniform convergente pentru orice

x ≥ x0 > 0 .

(b) Să se demonstreze că funcţiile f , g , h ∈ C1 ( +; ), mai mult
f ∈ C2 ( *
+; ).
(c) Să se arate că g ( x ) = f ' ( x ) şi h ( x ) = − f '' ( x ) , ∀ x > 0 .
(d) Ştiind că valoarea integralei
∞
sin xt π
I= ∫ t
dt = , x > 0 ,
2
0
π
să se arate că f ( x ) − f '' ( x ) = , x > 0 .
2
(e) Folosind eventual punctul (d), să se determine funcţiile f , g şi h.
Rezolvare.
(a) În studiul funcţiei f considerăm funcţia ς : 2+ → definită prin
⎧ sin xt
, t ≠ 0;
ς ( x, t ) = ⎨
⎪
⎪ t 1 (
+ t 2
) x ≥ 0,
⎪ x
⎪⎩1 + t 2 , t = 0,
care este continuă şi deci Riemann integrabilă în raport cu t pe orice compact

închis în + , ∀ x ≥ 0 .
Consider următoarele majorări:
sin xt 1
≤ x , ∀ t ≥ 0, x ≥ 0;
(
t 1+ t2 ) 1+ t2
cos xt 1
≤ , ∀ t ≥ 0, x ≥ 0.
1+ t2 1+ t2
∞
1 π
Cum ∫ 1 + t 2
dt =
2
< ∞ deducem că integralele sunt uniform convergente
0
în raport cu x ≥ 0 .
Pentru funcţia h vom folosi teorema 3.13 (Dirichlet):
v v
cos xt 2
• ∫ sin xt dt =
x u x
≤ , ∀ u, v > 0, x > 0 ,
u
t
• lim = 0 uniform în raport cu x ≥ 0 ,
t →∞ 1 + t 2

t
• funcţia este uniform monoton descrescătoare.
1 + t2
∞
t sin xt
În concluzie, integrala ∫ 1 + t 2
dt , x ≥ 0 este uniform convergentă în
0
raport cu x, pentru orice x ∈ [ a, b ] , 0 < a < b .
(c) Pentru a arăta ca f , g , h ∈ C1 ( ) ∗

+ vom unifica toate condiţiile
teoremei 3.15 (transfer de derivabilitate).
Spre exemplificare vom face acest lucru pentru funcţia f :
2
• f este continuă pe ∗+ ;
∂f cos xt ∗2
• ∃ = continuă pe + ;
∂x 1 + t 2
∞
sin xt
• integrala ∫ t (1 + t 2 ) dt converge (uniform) pentru orice x ≥ 0 ;
0
∞ ∞
∂ sin xt cos xt
• integrala ∫ (
∂x t 1 + t 2
d t =
1)+ t 2 ∫
dt converge uniform în raport cu
0 0
x ≥ x0 > 0 .
În concluzie, f ∈ C1 ( ) . Similar, demonstrăm că g , h ∈ C ( ) .
∗
+
1 ∗
+
Mai mult, cum f ′ ( x ) = g ( x ) , x > 0 , iar g este derivabilă, deducem că

f ∈ C2 ( ).
∗
+
Este uşor de verificat că f ′ ( x ) = g ( x ) , x > 0 şi g ′ ( x ) = − h ( x ) , x > 0 .

Însă:
∞
sin xt
f ( x) + h( x) = ∫ z
dt , x > 0,
0
de unde deducem că
π
f ( x ) − f ′′ ( x ) = , x > 0. (3.21)
2
(e) Ecuaţia diferenţială (3.21) este liniară, cu coeficienţi constanţi,
neomogenă. Ecuaţia caracteristică a ecuaţiei neomogene este r 2 − 1 = 0 , iar
soluţia generală a ecuaţiei omogene este:
f 0 = A e x + B e− x ; A, B ∈ , x > 0 .

π
Cum f p ( x ) = , x > 0 , este o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene,
2
deducem că soluţia generală a ecuaţiei (3.21) este:
π
f ( x) = + A e x + B e− x , x > 0 .
2
Mai mult,
g ( x ) = A e x − B e − x , x > 0;
h ( x ) = − Be− x − Ae x , x > 0.
∞ ∞
cos xt dt π
Dar cum g ( x ) =
1 ∫
+ t 2
dt <
1 + t 2
=
2 ∫
, x > 0, deducem că g este
0 0
π π
nemărginită, ceea ce atrage condiţia A = 0 . În plus, g ( 0 ) = ⇒ B = − şi astfel
2 2
toate cele trei funcţii sunt determinate
f ( x) =
π
2
( )
1 − e− x , x > 0;
π
g ( x ) = e − x , x > 0;
2
π
h ( x ) = e− x , x > 0.
2
Observaţie. Un raţionament similar se face în cazul x < 0 , obţinându-se:
⎧
⎪ f ( x ) =
π
2
( )
1 − e − x sgn x;
⎪
⎪ π −x
⎨ g ( x ) = e sgn x;
⎪ 2
⎪ π −x
⎪⎩ h ( x ) = e sgn x,
2
observând că funcţiile sunt discontinue în origine.
38 (factorul de discontinuitate al lui Dirichlet)

Fie funcţia D : →
∞
π sin t cos xt
D( x) =
2 ∫ t
dt , x ∈ .
0
Să se studieze funcţia D şi apoi să i se determine valoarea.

Rezolvare. Transformând produsul în sumă, deducem:
∞ ∞ ∞
π sin t cos xt 1 sin (1 + x ) t 1 sin (1 − x ) t
D ( x) =
2 ∫ t
dt =
π t
dt +
π ∫ t
dt . ∫
0 0 0
Întrucât ambele integrale din dreapta au sens, putem scrie.

⎧1, x ∈ ( −1,1) ;
1 1 ⎪
D ( x ) = sgn (1 + x ) + sgn (1 − x ) = ⎪0, x ∈ ( −∞, −1) ∪ (1, +∞ ) ;
2 2 ⎨
⎪ ⎧ 1⎫
⎪1/ 2, x ∈ ⎨⎩± 2 ⎬⎭.
⎩
39 (Phrogmen). Fie funcţia g : [ 0, a ] → , a > 0 continuă. Să se arate că

are loc egalitatea:
( −1)n
a t
lim
x →∞
∑ n! ∫e
nx ( t − u )
g ( u ) du = g ( u ) du, ∀ t ∈ [ 0, a ] .
∫
n ≥1 0 0
Rezolvare. Din dezvoltarea în serie de puteri a funcţiei exponenţiale se

cunoaşte că:
−e ( ) ( −1)n enx(t −u ) , ∀ x, t , u ∈
∑
x t −u
e = ,
n≥0
n!
unde seria din membru drept este uniform convergentă în raport cu x, t şi u.
Înmulţim egalitatea cu g şi fiind verificate condiţiile de aplicare a
teoremei de transfer de integrabilitate, putem permuta seria cu integrală. Se
obţine:
n −1 a
( −1)
a
⎡1 − e− e x( t −u ) ⎤ g u du =
∫ ⎢⎣ ⎥⎦ ( )
n! ∑ ∫e
nx ( t − u )
g ( u ) du .
0 n≥0 0
Mai rămâne să demonstrăm că:

a t
x ( t −u )
∃ lim ⎡⎢1 − e − e
∫
⎤ ⋅ g u du = g u du .
⎥⎦ ( ) ( ) ∫ (3.22)
x →∞ ⎣
0 0

a
x ( t −u )
∫
În e− e ⋅ g ( u ) du facem schimbarea de variabilă t − u = y ⇒
0
a t
−e ( )
x t −u
∫ g ( u ) du = ∫ e− e g ( t − y ) dy =
xy
e
0 t −a
t 0
∫ g ( t − y ) dy + ∫ e− e g ( t − y ) dy.
− e xy xy
= e
0 t −a
Studiind integralele din partea dreaptă avem următoarele majorări

t t
∫ g ( t − y ) dy ≤ e − e ∫ g ( t − y ) dy ≤
− e xy xy
e
0 0
(3.23)
t − xt
1− e
∫
≤ sup g ⋅ e− xy dy = sup g ⋅
x
, x≠0
0
şi
∫( ) dy ≤
0 0 0
∫ g ( t − y ) dy − ∫ g ( t − y ) dy ≤ sup g ⋅
− e xy
1 − e− e
xy
e
t −a t −a t −a
(3.24)
0 x(t − a )
1− e
≤ sup g ⋅ ∫e dy = sup g ⋅ , x ≠ 0.
xy
x
t −a
Din (3.23) şi (3.24) deducem că:

a 0
x ( t −u )
∃ lim ⎡⎢e− e ∫
⎤ ⋅ g u du =
⎥⎦ ( ) ∫ g ( t − y ) dy .
x →∞ ⎣
0 t −a
Înlocuind în (3.22) deducem:

a a t −a
x ( t −u )
∃ lim ⎡1 − e− e ∫
⎤ ⋅ g u du = g u du −
∫ ∫ g ( t − y ) dy =
⎢
x →∞ ⎣ ⎥⎦ ( ) ( )
0 0 0
a t t
∫ ∫
= g ( u ) du + g ( u ) du = g ( u ) du. ∫
0 a 0
În exerciţiile ce vor urma, vom prezenta câteva aplicaţii ale integralelor

Euleriene.

Pentru a transforma o integrală pe interval nemărginit într-o integrală pe
interval mărginit va trebui să utilizăm o transformare omografică ce transformă
intervalul de integrare [ a, b ) , a < b, b finit sau infinit în intervalul ( 0,1) .
Vom prefera acele transformări care transformă şi funcţia de integrat
q −1
într-o funcţie de forma x p −1 (1 − x ) .
În general se caută o transformare de forma:
m1t + n1
x (t ) = , m1n2 − m2n1 ≠ 0 .
m2t + n2
40 Studiaţi convergenţa şi în caz de convergenţă determinaţi valoarea

integralei
1
x 2n
∫
∗
I= dx, n ∈ .
0 3 (
x 1− x 2
)
Rezolvare. Cum ∃ lim 3 x f ( x ) < ∞ deducem că integrala este
x 0
convergentă.
Efectuăm schimbarea de variabilă x 2 = u şi obţinem:
π 1 ⋅ 4 ⋅ … ⋅ ( 3n − 2 )
1 2 1
1 n− 3
(1 − u )− 3 du = B ⎛⎜ n + , ⎞⎟ = ⋅
1 1 2
I=
2 ∫u
2 ⎝ 3 3⎠ 3 3 ⋅ 6 ⋅ … ⋅ 3n
.
0
41 Stabiliţi convergenţa şi în caz de convergenţă, determinaţi valoarea

integralei
∞
x a −1 − xb −1
I= ∫
(1 + x ) ln x
dx; a, b ∈ ( 0,1) .
0
Rezolvare. Cu ajutorul criteriilor α şi β se stabileşte convergenţa

integralei. Se constată că:
xb −1 − x a −1
b
∫ xu −1du =
ln x
.
a

Folosind teorema de transfer de integrabilitate putem scrie:
∞ ∞ ∞ ⎡b
x a −1 − xb −1 1 ⎡ ⎤ − xu −1 ⎤
b
∫ ∫ ∫ ∫∫
u −1
dx = ⎢ − x du ⎥ dx = ⎢ du ⎥ dx =
0
(1 + x ) ln x
0
x +1⎢
⎣a ⎥
⎦ ⎢
0 ⎣a
1+ x ⎥⎦
( cos uπ )′ du =
b ⎛ ∞ u −1 ⎞ b b
x π
=− ⎜∫∫ ⎜ 1+ x ⎟
dx ⎟ du = −
sin πu
du = ∫ 1 − cos 2 uπ ∫
a⎝ 0 ⎠ a a
aπ
1 ⎛ cos uπ − 1 ⎞
b tg
= ln ⎜ 2
⎟ = ln bπ .
2 ⎝ cos uπ + 1 ⎠ a tg
2
42 Calculaţi valoarea integralei

∞
xm
∫
∗
I= dx , a , b ∈ +, np > m + 1 > 0 .
0 ( a + bx ) n p
Rezolvare. Pentru transformarea intervalului [0, ∞ ) în intervalul [ 0,1)

vom folosi schimbarea de variabilă:
t a
xn (t ) = ⋅ , t ∈ [ 0,1) .
1− t b
Integrala devine:
m
⎛a⎞ tm
⎜ ⎟
(1 − t )m ⋅
1
⎝b⎠ a 1 1
I= ∫ p 1
⋅
nb (1 − t )2
⋅ n −1 n −1
dt =
0 a ⎛ t ⎞ n ⎛a⎞ n
(1 − t ) p ⎜ ⎟
⎝1− t ⎠
⋅⎜ ⎟
⎝b⎠
n −1
m +1− p − 1 n −1
n m− n −1
a p+ −m− 2
=
m +1−
n −1
⋅ t∫ n ⋅ (1 − t ) n dt =
n 0
nb
n −1 ⎛ m +1⎞ ⎛ m +1⎞
m +1− Γ⎜
−p ⎟ ⋅ Γ⎜ p − ⎟
⎛a⎞
⋅ ⎝
n a n ⎠ ⎝ n ⎠
=⎜ ⎟ ⋅ .
⎝b⎠ n Γ( p)

π/2
∫ sin
m −1
I= x cos n −1 x dx, m, n ∈ ∗
.
0
Rezolvare. Se face schimbarea de variabilă sin 2 x = t , iar integrala

devine:
⎛m⎞ ⎛n⎞
Γ Γ
1 ⎛ m n ⎞ 1 ⎜⎝ 2 ⎟⎠ ⎜⎝ 2 ⎟⎠
1 m
1 2 −1 n
−1
I=
2 ∫t (1 − t ) 2 dt = B ⎜ , ⎟ =
2 ⎝ 2 2⎠ 2 ⎛m+n⎞
.
0 Γ⎜ ⎟
⎝ 2 ⎠
44 Să se calculeze integrala:
∞
sin x α
I= ∫ x β
dx , 0 < β ≤ α , α + β > 1 .
0
Rezolvare. Stabilirea convergenţei este imediată.

1
Se face schimbarea de variabilă x = tα ⇒
∞
1 sin t
I= ∫ ⋅
α β +1− 1
dt .
0
tα α
∞
β 1 1 sin t
Vom nota cu a = + 1 − ⇒ I =
α α α ta
dt . ∫
0
Se cunoaşte că:
∞
1 1
t a
=
Γ(a) ∫
⋅ e−ut ⋅ u a −1du .
0
Înlocuind în integrala I se obţine:

∞ ⎛∞ ⎞
1 1
I= ⋅
α Γ(a) ⎜ ∫ ∫
⋅ sin t ⎜ e−ut ⋅ u a −1 ⎟ dt .
⎟
0 ⎝0 ⎠
Datorită uniform convergenţei integralelor putem permuta ordinea de
integrare:
∞ ⎛∞ ⎞
1
∫ ∫
a −1 −ut
I= ⋅ u ⎜ e sin dt ⎟ du .
αΓ ( a ) ⎜ ⎟
0 ⎝0 ⎠

∞
1
Însă ∫ e−ut sin t dt =
1 + u2
.
0
Rezultă:
∞
1 u a −1
I= ⋅
αΓ ( a ) 1 + u 2 ∫
du .
0
Schimbăm variabilă u 2 = w şi obţinem

a
∞ −1
1 w2 π ⎛a a⎞ 1 π
I= ⋅ ∫
2αΓ ( a ) 1 + w
dw = ⋅ B ⎜ ,1 − ⎟ =
2αΓ ( a ) ⎝ 2
⋅
2 ⎠ 2αΓ ( a ) sin πa
.
0
2
În concluzie:
1 π
I= ⋅ .
⎛ β + α −1⎞ ⎡ π ⎛ β + α − 1 ⎞⎤
2αΓ ⎜ ⎟ sin ⎢ ⎜ ⎟⎥
⎝ α ⎠ ⎣2⎝ α ⎠⎦
45 Se consideră funcţia f : → cu proprietăţile:

(i) f este continuă şi mărginită pe ;
⎛1⎞
(ii) f ( x ) + f ⎜ ⎟ = α, ∀ x ∈ ∗ .
⎝ x⎠
Să se calculeze integrala
∞
f ( x)
I= ∫ xm dx, unde 0 < m < 1, m + np > 1
( x + 1)
n p
0
şi 2m + np − 2 = 0; m, n, p ∈ .
Rezolvare. Convergenţa integralei rezultă imediat din
f ( x)
lim ⋅ x α < ∞, 0 < m < α < 1;
x →0
x >0 (
xm xn + 1 )
f ( x)
lim ⋅ xβ < ∞, 1 < β ≤ m + n ⋅ p .
( )
x →∞ p
xm xn + 1

1
Efectuăm schimbarea de variabilă x = şi obţinem
u
⎛1⎞ ⎛1⎞
0 f ⎜ ⎟ u 2 m + np − 2 ∞ f⎜ ⎟
⎝u⎠ ⎝u⎠
I =− ∫ du = ∫ um du = J .
(u ) (u )
p p
∞ u m n
+1 0
n
+1
Pe de altă parte:
∞
α
I+J = ∫ xm dx ,
( x + 1)
n p
0
1
în care după schimbarea de variabilă x = un obţinem:
1− m
∞ −1
α u n α ⎛1− m 1− m ⎞
I+J =
n ∫ (1 + u ) p
du = B⎜
n ⎝ n
, p−
n ⎠
⎟,
0
de unde
α ⎛ 1− m 1− m ⎞
I= B⎜ ,p− ⎟.
2n ⎝ n n ⎠
Aplicaţie: f ( x ) = arctg x
∞
arctg x π ⎛1− m 1− m ⎞
I= ∫ xm dx = B⎜ ,p− ⎟.
( x + 1) 4n ⎝ n n ⎠
n p
0
46 Să se determine pentru ce valori ale parametrului α ∈ integrala

1
∫
I ( α ) = x x +α dx
0
este convergentă şi apoi să se calculeze cu eroarea de 10−3 valoarea integralei

(
I −1 .
2)
Rezolvare. Se poate stabili uşor că integrala cu parametru I ( α ) este
convergentă pentru α > −1 . Mai mult, cum

( x ln x )k , x > 0 ,
x =e
x x ln x
= ∑ k!
k ≥0
convergenţa fiind uniformă pe orice compact inclus în [ 0,1] , deducem că
( x ln x )k , x > 0, α > −1 ,
α
x ⋅ ∑ k!
k ≥0
este uniform convergentă pe orice compact inclus în ( 0,1] . Fiind îndeplinite

condiţiile de aplicare a teoremei de transfer de integrabilitate pentru integrale
improprii cu parametrii, deducem că:
( x ln x )k dx = ( x ln x ) ( −1)k
1 1 k
∫
I (α) = x ⋅ α
∑ k! ∑∫ x α
⋅
k!
= ∑ ( k + α + 1)k +1 .
0 k ≥0 k ≥0 0 k ≥0
Seria fiind o serie numerică alternantă deducem că
( −1)k
( 2) ∑ k + α +1
n
1
I −1 − k +1
< n+ 2
< 10−3 ⇔ n ≥ 3 .
( )
k =0 ( n + α + 2)
Prin urmare, I − 1 ( 2)
= 1,613 ± 10 −3
.

1. Să se calculeze F ′ ( t ) dacă F : ( 0, ∞ ) → ,
2t
∫
F ( t ) = cos ( x + t ) ln ( xt ) dx .
t
Răspuns.
1
t ⎣ ( )
F ′ ( t ) = ⎡⎣sin ( 3t ) − sin ( 2t ) ⎤⎦ + 2 ⎡3ln t 2 cos ( 3t ) − 2ln t ⋅ cos ( 2t ) ⎤ −
⎦
cos ( x + t )
2t
− ∫ x
dx.
t

2. Fie f , g : →
1 − x (1+ t )
2 2 2
⎛x 2 ⎞ e
∫
f ( x ) = ⎜ e dt ⎟ , g ( x ) = ∫
−t
dt .
⎜ ⎟ 1 + t 2
⎝0 ⎠ 0
π
Să se calculeze f ′ ( x ) şi g ′ ( x ) şi să se arate că f ( x ) + g ( x ) = .
4
Răspuns.
x 1
−t 2 − x2 2 2
f ′ ( x ) = 2e ∫ dt , g ′ ( x ) = −2 x ⋅ e ∫
−x
e e− x t
dt ,
0 0
iar f ′ ( x ) + g ′ ( x ) = 0, x ∈ .
3. Să se arate că integrala eliptică E : ( 0,1) → ,

π/2
E (t ) = ∫ 1 − t 2 sin 2 x dx
0
verifică ecuaţia diferenţială

1 1
E ′′ ( t ) + E ′ ( t ) + E (t ) = 0 .
t 1 − t2
π/ 2 π/2
t sin 2 x dx 1 cos 2 x dx
Răspuns. E ′ ( t ) = − ∫ 1 − t 2 sin 2 x
, E ′′ ( t ) = −
t2 1− t2 ( ) ∫0 2
1 − t sin x 2
.
0
∞ −x
e − e−tx
F (t ) = ∫ x
dx , t > 0 .
0
Răspuns. F ( t ) = ln t .
∞ 2
1 − e −tx
F (t ) =
x 2 ∫dx , t > 0 .
0
Răspuns. F ( t ) = π t .

π/2
arctg ( t sin x )
F (t ) = ∫ sin x
dx .
0
Răspuns. F ( t ) =
π
2 (
ln t + 1 + t 2 . )
π/ 2
1 1 + t sin x
F (t ) = ∫ sin x ln 1 − t sin x dx ,
0
unde t ∈ ( −1,1) .
Răspuns. F ( t ) = π ⋅ arcsin t .
∞ − ax
e − e −bx
∫ x
dx, a > 0, b > 0 .
0
b
Răspuns. ln .
a
9. Să se deducă egalităţile:
∞ ∞
2t π dx π
∫ = 2 şi ∫ = , t>0 .
0 (x 2
+t )
2 2 2t 0 (x 2
+t )
2 2 4t 2
10. Folosind schimbarea ordinii de integrare, să se calculeze

∞
⎛1 t 1 1⎞
∫ ⎜
⎝ x
arctg −
x x
arctg ⎟ dx , t > 0 .
x⎠
0
π
Răspuns. ln t .
2
Folosind proprietăţile funcţiilor euleriene să se calculeze următoarele
integrale.

1
11. ∫x x3 (1 − x )dx .
0
5π
Răspuns. .
27
1
dx
12. ∫ n 1 − xm , n ≥ 2, n ∈ , m >0.
0
1 ⎛1 1⎞
Răspuns. ⋅ B ⎜ ,1 − ⎟ .
m ⎝m n⎠
b
dx
13. ∫ ( x − a )( b − x )
, a, b > 0 .
a
Răspuns. π .
π/2
14. ∫ sin 4 x cos 2 x dx .
0
π
Răspuns. .
32
π
dx
15. I = ∫ 3 − cos x
.
0
1 ⎛1 1⎞
Răspuns. Substituţia cos x = 1 − 2 u conduce la I = B⎜ , ⎟.
2 ⎝4 2⎠
Folosind metoda integrării prin părţi sau/şi o metodă de schimbare de

variabilă să se arate că:
π
sin 2nx
∫
∗
16. dx = 0, n ∈ .
sin x
0
∞
Ax 2 + B A+ B π
17. ∫ 4 2
x + ax + 1
dx = ⋅ , a > −2 .
a+2 2
0

2π π
dx dx 2π
18. ∫ a + b cos x
=2 ∫
a + B cos x
=
2
a −b 2
; b<a.
0 0
1
dx 1 1 + ab
19. ∫ = ⋅ ln ; a < 1, b < 1, ab > 0 .
−1 (1 − 2 x + x )(1 − 2 x + x )
2 2 ab 1 − ab
1
x 4dx π
20. ∫ ( x2 + 1) 1 − x2
=
2
( 2 −1 .)
−1
Folosind dezvoltările în seriile de puteri să se calculeze următoarele

integrale:
π
cos mx
21. ∫ 1 − 2a cos x + a 2 dx, a < 1, m ∈ .
0
1 − a2
Indicaţie.
1 − 2a cos x + a 2
=1+ 2 ∑ a 2 cos nx .
n ≤1
πa m
Răspuns. .
1 − a2
π
sin x sin mx
22. ∫ 1 − 2 a cos x + a 2
dx, a < 1, m ∈ .
0
sin x
Indicaţie.
1 − 2a cos x + a 2
= ∑ an −1 sin nx .
n≥
π m −1
Răspuns. a .
2
2π
cos mx
23. ∫ 1 − a cos x
dx, a < 1, m ∈ .
0
2b
Indicaţie. Se va nota a = .
1 + b2

m
2π ⎛ 1 − 1 − a2 ⎞
Răspuns. ⎜ ⎟ .
2 ⎜ ⎟
1− a ⎝ a
⎠
∫ (
24. I = cos mx ⋅ ln 1 − 2a cos x + a 2 dx, a ≠ 1, m ∈ . )
0
⎧ πa m
⎪⎪− , a 2 < 1;
Răspuns. I = ⎨ m
⎪− π , a 2 > 1.
⎪⎩ ma m
25. Cunoscând valoarea integralei

∞
sin ax π
∫ x
dx = sgn a, a ∈
2
,
0
∞
cos ax − cos bx
să se determine valoarea integralei ∫ x 2
dx , a , b ∈ , a > b > 0 .
0
π
Răspuns. (a − b) .
2

∞
2 1 π
∫ e− ax dx =
2 a
, a > 0,
0
∞ − ax 2 2
e − e−bx
să se determine valoarea integralei ∫ x2
dx, b > a > 0 .
0
Răspuns. π ( b− a . )
∞
dx π
∫ x 2 + a 2 = 2a , a ∈
∗
I= ,
0
∞
dx
∫
∗
să se determine valoarea integralei I n = , n∈ .
0 (x 2
+a )
2 n

π 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ... ⋅ ( 2n − 3)
Răspuns. I n = ⋅ .
2a 2 n −1 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ... ⋅ ( 2n − 2 )
Stabiliţi convergenţa şi apoi determinaţi valoarea următoarelor integrale:

∞ 2
⎛ e− ax − e−bx ⎞
28. ⎜⎜∫ x
⎟⎟ dx; a, b > 0 .
0⎝ ⎠
⎡ ( 2a )2 a ( 2b )2b ⎤
Răspuns. ln ⎢ 2( a + b)
⎥.
⎢ (a + b) ⎥
⎣ ⎦
∞ − ax
e − e −bx
∫
∗
29. sin mx dx; a > 0, b > 0, m ∈ .
x
0
b a
Răspuns. arctg − arctg .
m m
⎛ 2⎞
∞ −⎜ x 2 + a ⎟
⎜ x 2 ⎟⎠
∫
∗
30. (Laplace) e ⎝ dx , a∈ .
0
1
Răspuns. π e −2 a .
2
∞⎛ −a ⎞
2
b
⎜ x2 − 2 ⎟
31. ∫⎝e −e x ⎠ dx .
0
Răspuns. π (b − a ) .
∞
sin 2 bx
∫e
− ax ∗
32. dx, a > 0, b ∈ .
x
0
1 ⎛ 4b 2 ⎞
Răspuns. ln ⎜⎜1 + 2 ⎟⎟ .
4 ⎝ a ⎠

∞ − ax 2
e − cos bx
33. ∫ x2
dx, a > 0, b > 0 .
0
⎛b ⎞
Răspuns. π ⎜ − a ⎟ .
⎝2 ⎠
∞ ln
(x 2
+ a2 ) dx; a, b ∈
∫
∗
34. 2 2 +.
0
x +b
π
Răspuns. ln ( a + b ) .
b
1
(
ln 1 − a 2 x 2 ) dx, a
∫
2
35. < 1.
2 2
0 x 1− x
Răspuns. π ( 1 − a − 1) . 2
π/2
ln (1 + a cos x )
36. ∫ cos x
dx; a < 1 .
0
π2 arccos 2 a
Răspuns. − .
8 2
∞
arctg αx
37. ∫ x (1 + β2 x 2 ) dx, α,β∈ ≠ 0.
0
π ⎛ α⎞
Răspuns. ln 1 + ⎟ .
2 ⎜⎝ β⎠
1
arctg αx
38. ∫x 1− x 2
dx , α ∈ .
0
Răspuns.
π
2 (
ln α + 1 + α 2 . )

39. Să se demonstreze identitatea lui Ramanudjan:
∞ 2 ∞ 2
e− x e− x
a⋅ ∫
ch ax
dx = b
ch ax ∫
dx, ab = π .
0 0
Folosind integralele Euleriene să se calculeze integralele:
(1 + x )2 p −1 (1 − x )2q −1 dx; p, q ∈
1
40. ∫ +.
−1 (1 + x )
2 p+q
1− t
Indicaţie. x = , t= u.
1+ t
Răspuns. 2 p + q − 2 B ( p, q ) .
π
2 cos 2 a
⎛ cos θ + sin θ ⎞ π
41. ∫ π
⎜
⎝ cos θ − sin θ
⎟
⎠
dθ, a ∈ , a ≠ ( 2k + 1) , k ∈ .
2
−
2
θ
Indicaţie. tg = x.
2
π
Răspuns. .
cos ( π cos 2a )
Folosind dezvoltarea în serie de puteri calculaţi integralele:

1
42. ∫ ln x ln (1 + x ) dx .
0
π2
Răspuns. 2 − 2ln 2 − .
12
1
43. ∫ ln x ln (1 − x ) dx .
0
π2
Răspuns. 2 − .
6

1
∫ ln Γ ( x ) dx .
0
Răspuns. ln 2π .
45. Schimbând ordinea sub semnul integral, să se calculeze integralele:

1 2
⎛ 1 ⎞ x x −1 ( )
∫
I1 = sin ⎜ ln ⎟
⎝ x ⎠ ln x
dx ;
0
⎛ 1 ⎞ x ( x − 1)
1
∫
I 2 = cos ⎜ ln ⎟ ⋅
⎝ x ⎠ ln x
dx .
0
2 1
Răspuns. I1 = arctg ; I 2 = ln 2 .
9 2
46. Fie integralele eliptice:

π2
E (k ) = ∫ 1 − k 2 sin 2 ϕ dϕ (de speţa întâi);
0
π/2
dϕ
F (k ) = ∫
1 − k sin ϕ 2 2
, (de speţa a doua).
0
(i) Să se demonstreze formulele:
k
∫ F ( x ) ⋅ x dx = E ( k ) − (1 − k ) F ( k ) ;
2
∫ E ( x ) ⋅ x dx = 3 ((1 + k ) E ( k ) − (1 − k ) F ( k ) ) .
k
1 2 2
(ii) Folosind integralele Euleriene să se arate că:

⎛1⎞ 1 2⎛1⎞
E⎜ ⎟ = Γ ⎜ ⎟;
⎝2⎠ 4 π ⎝4⎠
⎡ 3 ⎤
⎛1⎞ 1 ⎢ 1 2 ⎛ 1 ⎞ ( 2π ) 2 ⎥
F⎜ ⎟= ⎢ Γ ⎜ ⎟+ ⎥.
⎝ 2 ⎠ 4 2 ⎢ 2π ⎝ 4 ⎠ Γ 2 ⎛ 1 ⎞ ⎥
⎢⎣ ⎜ ⎟
⎝ 4 ⎠ ⎥⎦

47. Demonstraţi convergenţa pentru integralele din partea stângă şi
stabiliţi egalităţile:
∞
sin 4 ( x ) π
• ∫ x 2
dx =
4
;
0
∞ 3
⎛ sin ( a ⋅ x ) ⎞ 3π
• ∫⎜ ⎟ dx = a ⋅ a , a ∈
8
;
0⎝ ⎠
x
∞
cos ( a ⋅ x ) − cos ( b ⋅ x ) b
∫
*
• dx = ln , a, b ∈ +;
x a
0
∞ − a⋅ x2 2
e − e − b⋅ x 1 b
∫
*
• dx = ln , a, b ∈ +;
x 2 a
0
∞ 2
⎛ e − a ⋅ x − e − b⋅ x ⎞ 2⋅a 2⋅b
∫
*
• ⎜⎜ ⎟⎟ dx = 2 ⋅ a ⋅ ln + 2 ⋅ b ⋅ ln , a, b ∈ +;
⎝ x ⎠ a+b a+b
0
∞
sin ( ax ) ⋅ sin ( bx ) 1 a+b
• ∫ x
dx = ln
2 a−b
, a, b ∈ , a ≠ b ;
0
∞
sin 4 ( ax ) − sin 4 ( bx ) 3 a
∫
*
• dx = ln , a, b ∈ .
x 8 b
0
48. Folosind de două ori teorema transferului de derivabilitate stabiliţi că:

∞
arctg ( ax ) ⋅ arctg ( bx ) π
∫ x2
dx = ⋅ ⎡( a + b ) ⋅ ln ( a + b ) − a ⋅ ln a − b ⋅ ln b ⎤⎦ .
2 ⎣
0
Indicaţie. Se derivează integrala de două ori întâi în raport cu parametrul

a şi apoi în raport cu b.
49. Folosind teorema transferului de derivabilitate stabiliţi că:
∞ ln
(a 2
+ x2 ) dx = π ⋅ ln ( a + b ) , a, b ∈
∫
*
• 2 2
;
0
b +x b

⎛ 2 ⎞
∞ −⎜ x2 + a ⎟⎟
⎜ x2 π −2⋅ a
∫
*
• e ⎝ ⎠ dx = ⋅e , a∈ ;
2
0
∞ − a⋅ x 2
e − cos ( b ⋅ x ) π
• ∫ x2
dx = − π ⋅ a +
2
⋅ b , a ≥ 0, b ∈ .
0
50. Folosind integralele Euleriene să se stabilească egalităţile:

∞
x a −1 ⋅ ln x cos ( πa )
• ∫ 1+ x
dx = −π2 ⋅ 2
sin ( πa )
, a ∈ ( 0,1) ;
0
( )
∞
x n −1 1 1 π
• ∫ 1 + xn 2 ⋅ x n + 1 − x dx = − 2⋅ , n ≥ 2;
n
0 ( ) n − 1 n sin π
n
1
n ∞ n+ n −1
⎛1⎞
∏∫ x
2
k −1 −x
⋅ ( 2π )
n
*
• ⋅e dx = ⎜ ⎟ 2 , n∈ ;
k =1 0 ⎝n⎠
∞
1 + xn π ⎛ 1 1 ⎞
∫
*
• dx = ⋅ + , n∈ ;
1 + x 2n
2n ⎜ sin π cos π ⎟
0 ⎜ ⎟
⎝ 2n 2n ⎠
( x − a )α ⋅ ( b − x )β dx = ( b − a )α+β+1
b
• ∫ ( x + c )α+β+ 2 ( a + c
β+1
) ( ⋅ b + c ) α+1
⋅ B ( α + 1, β + 1) ,
a
x−a b−a
b > a > 0, c > 0. Schimbarea de variabilă = ⋅ t.
x+c b+c
51. Să se exprime prin funcţia Beta integrala
(1 + x )2a −1 ⋅ (1 − x )2b −1 dx = 2a +b − 2 ⋅ B
1
∫ ( a, b ) , a, b ∈ *
+
−1 (1 + x ) 2 a +b
şi să se arate că
π
2 2 cos a
⎛ cos t + sin t ⎞ π ⎛π π⎞
∫ π
⎜
⎝ cos t − sin t
⎟
⎠
dt =
2cos ( π cos 2a )
, a ∈⎜ , ⎟ .
⎝6 3⎠
−
2

CAPITOLUL 4
FUNCŢII CU VARIAŢIE
ŞI FUNCŢII INTEGRABILE STIELTJES

Definiţia 4.1. Fie funcţia reală f : [ a, b ] → şi diviziunea
Δ = ( a = x0 < x1 < … < xk < xk +1 < … < xn = b )
a intervalului [ a, b ] .
n −1
VΔ ( f ) := ∑ f ( xk +1 ) − f ( xk )
k =0
se numeşte variaţia funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ .

Notăm cu D ( [ a,b ] ) mulţimea diviziunilor intervalului [ a,b ] .
Dacă mulţimea {VΔ ( f )}Δ∈D este mărginită, atunci spunem despre
([ a,b])
funcţia f că este cu variaţie mărginită, iar marginea superioară a acestei mulţimi
se numeşte variaţia totală a funcţiei f pe intervalul [ a,b ]
b
V ( f ) := sup VΔ ( f ) .
a Δ∈D ([ a,b ])
Proprietăţile 4.2:
(i) Fie f : [ a,b ] → o funcţie monotonă pe [ a,b ] . Atunci f este o funcţie
cu variaţie mărginită şi
b
V ( f ) = f ( a ) − f (b) .
a
(ii) Dacă f : [ a,b ] → este o funcţie Lipschitziană (adică există L > 0 ,

)
astfel încât ( ∀ ) x, y ∈ [ a,b ] , f ( x ) − f ( y ) ≤ L x − y , atunci f este cu variaţie
mărginită.
(iii) Orice funcţie f : [ a,b ] → derivabilă pe [ a,b ] , cu derivata mărginită
pe [ a,b ] , este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a,b ] .

(iv) Dacă f : [ a,b ] → este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a,b ] şi
d b
dacă [ c,d ] ⊆ [ a,b ] , atunci f este cu variaţie mărginită pe [ c, d ] şi V ( f ) ≤ V ( f ) .
c a
(v) Dacă a < c < b şi dacă funcţia f : [ a,b ] → este o funcţie cu variaţie
mărginită pe intervalele [ a, c ] şi [ c, b ] , atunci f este cu variaţie mărginită pe
[ a,b] şi are loc relaţia
b c b
V ( f ) =V ( f ) +V ( f ).
a a c
(vi) Dacă f şi g sunt funcţii cu variaţie mărginită pe [ a,b ] şi dacă

λ, μ ∈ , atunci:
a) λf + μg este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a,b ] ;
b) f ⋅ g este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a,b ] ;
c) dacă, în plus, există α > 0 (respectiv α < 0) , astfel încât
1
f ( x ) ≥ α ( respectiv f ( x ) ≤ α ) ∀ x ∈ [ a,b ] , atunci funcţia este cu variaţie
f
mărginită pe [ a,b ] .
(vii) Teorema de structură a lui Jordan. Dacă f este o funcţie cu variaţie
mărginită pe [ a,b ] , atunci există două funcţii ϕ, ψ : [ a,b ] → crescătoare pe
[ a,b] , astfel încât f = ϕ − ψ .
(viii) Dacă f : [ a,b ] → este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a,b ] ,
atunci
a) f este o funcţie mărginită pe [ a,b ] ;
b) f este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a,b ] ;
c) f este integrabilă pe [ a,b ] ;
d) pentru orice x ∈ [ a, b ) există lim f ( y ) şi pentru orice x ∈ ( a, b ]
y→x
y>x
există lim f ( y ) .
y→x
y< x
(ix) Dacă f : [ a,b ] → este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a,b ] şi
dacă f este continuă într-un punct x0 ∈ [ a,b ] , atunci sunt continue în punctul x0
x b
şi funcţiile ϕ ( x ) = V ( f ) şi ψ ( x ) = V ( f ) .
a x
(x) Dacă f : [ a,b ] → este o funcţie derivabilă cu derivata integrabilă pe
b b
[ a,b] , atunci variaţia totală a lui f va fi V ( f ) =
a ∫a f ′ ( x ) dx .

(xi) Fie ϕ : [ a, b ) → absolut integrabilă pe [ a, b ) .
x
Funcţia f : [ a,b ] → , f ( x ) = ∫a ϕ ( t ) dt este cu variaţie mărginită pe
b b−
[ a,b] şi Va ( f ) = ∫a ϕ ( t ) dt .
(xii) Fie şirul de funcţii reale { f n }n∈ , f n : [ a,b ] → . Dacă
a) f n este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a,b ] pentru orice n ∈ ;
⎧b ⎫
b) şirul ⎨V ( f n ) ⎬ este mărginit;
⎩a ⎭n
c) şirul { f n }n este convergent,
atunci limita şirului de funcţie este o funcţie cu variaţie mărginită.
Definiţia 4.3
Fie funcţiile f , g : [ a,b ] → , Δ = ( a = x0 < x1 < x2 < … < xn = b ) o
diviziune a intervalului [ a,b ] şi punctele intermediare ξ0 , ξ1 , …, ξn −1 , astfel
încât ξi ∈ [ xi , xi +1 ] , pentru ∀ i = 0, n, −1 . Atunci numărul real
n −1
σΔ ( f , g ; ξi ) := ∑ f ( ξi ) ⎡⎣ g ( xi +1 ) − g ( xi )⎤⎦
i =0
se numeşte suma Riemann-Stieltjes asociată funcţiilor f şi g, diviziunii Δ şi

punctelor intermediare ξi .
Definiţia 4.4
O funcţie f : [ a,b ] → se numeşte integrabilă Riemann-Stieltjes în
raport cu g, g : [ a, b ] → dacă există un număr real I cu proprietatea că oricare
ar fi ε > 0 există ηε > 0 , astfel încât pentru orice diviziune Δ a intervalului
[ a,b] cu Δ < ηε şi pentru orice alegere a punctelor intermediare
ξi ∈ [ xi , xi +1 ] , i = 0, n − 1 are loc inegalitatea
σ Δ ( f , g ; ξi ) − I < ε .
Numărul real I se numeşte integrala Riemann-Stieltjes a funcţiei f în
raport cu g pe intervalul [ a,b ] şi se notează
b b
∫a f ( x ) dg ( x ) sau ∫a f dg .

Proprietăţile 4.5:
(i) Funcţia f : [ a,b ] → este integrabilă Stieltjes în raport cu g pe
[ a,b] ( g : [ a,b] → ) , dacă şi numai dacă există un număr real I cu proprietatea
că pentru orice şir {Δ n }n de diviziuni ale intervalului [ a,b ] de normă, tinzând
către zero şi pentru orice alegere a punctelor intermediare ξin şirul
{σ ( f , g; ξ )}
Δn
n
i
n
converge la I.
( f1, f2 :[ a,b] → ) sunt integrabile Stieltjes în

(ii) Dacă funcţiile f1 şi f 2
raport cu g pe intervalul [ a,b ] ( g : [ a,b ] → ) şi dacă α1 , α 2 sunt numere reale,
atunci funcţia α1 f1 + α 2 f 2 este integrabilă în raport cu g pe [ a,b ] şi
b b b
∫a ( α1 f1 ( x ) + α2 f2 ( x ) ) dg ( x ) = α1 ∫a f1 ( x ) dg ( x ) + α 2 ∫a f2 ( x ) dg ( x ) .
(iii) Dacă funcţia f ( f : [ a,b] → ) este integrabilă Stieltjes în raport cu
g1 şi g 2 pe [ a,b ] ( g1, g 2 : [ a,b ] → ) şi dacă α1 şi α 2 sunt numere reale, atunci
f este integrabilă Stieltjes în raport cu α1 ⋅ g1 + α 2 ⋅ g 2 pe [ a,b ] şi
b b b
∫a f ( x ) d ( α1 ⋅ g1 ( x ) + α 2 ⋅ g 2 ( x ) ) = α1 ∫a f ( x ) dg1 ( x ) + α 2 ∫a f ( x ) dg2 ( x ) .
(iv) Fie f , g [ a,b ] → . Dacă f este integrabilă Stieltjes în raport cu g pe
[ a, b] şi dacă a < c < b , atunci f este integrabilă în raport cu g pe [ a, c ] şi pe
[ c, b ] şi
b c b
∫a f ( x ) dg ( x ) = ∫a f ( x ) dg ( x ) + ∫c f ( x ) dg ( x ) .
(v) Fie f , g : [ a,b ] → , f mărginită pe [ a, b ] , g monoton crescătoare şi
Δ = ( a = x0 < x1 < … < xn = b ) . Notăm mi = inf f ( x ) şi M i = sup f ( x ) ,
x∈[ xi , xi +1 ] x∈[ xi , xi +1 ]
i = 0, n − 1 . Atunci numerele reale

n −1
SΔ ( f , g ) = ∑ M i ( g ( xi +1 ) − g ( xi ) ) şi
i =0
n −1
sΔ ( f , g ) = ∑ mi ( g ( xi +1 ) − g ( xi ) )
i =0
sunt sumele Darboux-Stieltjes superioară şi, respectiv, inferioară asociate

funcţiilor f şi g şi diviziunii Δ .

Funcţia f este integrabilă în raport cu g pe [ a, b ] dacă şi numai dacă pentru
orice ε > 0 există ηε > 0 , astfel încât pentru orice diviziune Δ cu Δ < ηε să
rezulte
SΔ ( f , g ) − sΔ ( f , g ) < ε .
(vi) Fie f , g : [ a,b ] → . Dacă f este integrabilă Stieltjes în raport cu g
pe [ a, b ] , atunci şi g este integrabilă în raport cu f pe [ a, b ] şi avem
b b
∫a f ( x ) dg ( x ) = f ( b ) g ( b ) − f ( a ) g ( a ) − ∫a g ( x ) df ( x ) .
(vii) Fie f , g : [ a,b ] → . Dacă f este o funcţie continuă pe [ a, b ] , iar g
este o funcţie cu variaţie mărginită pe [ a, b ] , atunci f este integrabilă Stieltjes în
raport cu g pe [ a, b ] .
(viii) Fie f , g : [ a,b ] → . Dacă f este o funcţie integrabilă Riemann pe
[ a, b] şi dacă g este Lipschitziană pe [ a, b] , atunci f este integrabilă Stieltjes în
raport cu g pe [ a, b ] .
(ix) Fie f : [ a,b ] → o funcţie integrabilă Riemann pe [ a, b ] ,
ϕ : [ a, b ] → o funcţie absolut integrabilă pe intervalul ( a, b )
x
şi g : [ a, b ] → , g ( x ) = C + ∫a ϕ ( t ) dt , C ∈ .
Atunci f este integrabilă în raport cu g pe [ a, b ] şi avem
b b
∫a f ( x ) dg ( x ) = ∫a f ( x ) ϕ ( x ) dx .
În particular, dacă f este o funcţie continuă pe [ a, b ] , iar g este o funcţie
cu derivata continuă pe [ a, b ] , atunci f este integrabilă Stieltjes în raport cu g pe
[ a, b] şi
b b
∫a f ( x ) dg ( x ) = ∫a f ( x ) g′ ( x ) dx .
(x) Fie f , g : [ a,b ] → , f continuă pe [ a, b ] şi g cu variaţie mărginită pe
[ a, b] . Atunci
b b
∫a f ( x ) dg ( x ) ≤ M V ( g ) ,
a
unde
M = sup f ( x ) .
x∈[ a , b ]

(xi) Fie f , g : [ a,b ] → , f continuă pe [ a, b ] , iar g monoton crescătoare
neconstantă pe [ a, b ] .
Atunci există ξ ∈ [ a, b ] , astfel încât:
b
∫a f ( x ) dg ( x ) = f ( ξ ) ( g ( b ) − g ( a ) ) .
(xii) Fie { f n }n ( fn : [ a, b] → ) un şir de funcţii continue pe [ a, b]
uniform convergent către f ( f : [ a, b ] → ) şi g : [ a, b ] → o funcţie cu
variaţie mărginită pe [ a, b ] . Atunci:
b b
∃ lim
n →∞ a ∫ f n ( x ) dg ( x ) = ∫a f ( x ) dg ( x ) .
(xiii) Fie u : [ α, β] → [ a, b ] o funcţie continuă şi strict monotonă şi fie
f , g : [ a,b ] → , astfel încât f este integrabilă Stieltjes în raport cu g pe [ a, b ] .
Atunci f u este integrabilă Stieltjes în raport cu g u pe [ α, β] şi avem
u (β) b
∫u(α ) f ( x ) dg ( x ) = ∫a f (u ( t ) ) dg (u ( t ) ) .
Să se stabilească dacă următoarele funcţii sunt cu variaţie mărginită:
⎧0, dacă x = 0;
1 f : [ 0,1] → , f ( x ) = ⎨
⎩ln x, dacă x ∈ ( 0,1].
Rezolvare. Deoarece lim ln x = +∞ , funcţia dată nu este mărginită pe
x →0
[ 0,1] şi deci nu este cu variaţie mărginită.
⎧arcsin x, dacă x ∈ [ 0,1] ∩ ;
⎪
2 f : [ 0,1] → , f ( x ) = ⎨ π
⎪ − arcsin x, dacă x ∈ [ 0,1] ∩ ( \ ).
⎩2
Rezolvare. Funcţia f nu este cu variaţie mărginită, deoarece toate
⎧⎪ 2 ⎫⎪
punctele din intervalul [ 0,1] \ ⎨ ⎬ sunt puncte de discontinuitate de speţa a
⎩⎪ 2 ⎭⎪
doua.

⎧⎪ 2 ⎫⎪
Într-adevăr, fie α ∈ [ 0,1] \ ⎨ ⎬ şi fie ( xn )n , ( yn )n , astfel încât
⎩⎪ 2 ⎭⎪
lim xn = α = lim yn şi xn ∈ , yn ∈ \ , ∀ n ∈ .
n n
π
Atunci, lim f ( yn ) = − arcsin α ≠ arcsin α = lim f ( xn ) .
n 2 n
⎧ 1+ x
⎪⎪ arctg , dacă x ∈ [ 0,2] \ {1} ;
1− x
3 f : [ 0, 2] → , f ( x ) = ⎨
⎪ π , dacă x = 1.
⎪⎩ 2
Rezolvare. Funcţia f este o funcţie cu variaţie mărginită, deoarece este
o funcţie monotonă crescătoare pe intervalele [ 0,1] şi, respectiv, [1, 2]
1 2 2
f ′( x ) = ⋅ = , dacă x ∈ [ 0, 2] \ {1} ⇒
⎛ 1 + x ⎞ (1 − x )
2 2
1 + x2
1+ ⎜ ⎟
⎝1− x ⎠
f ′ ( x ) ≤ 2, ∀ x ∈ [ 0,2] − {1}.
1+ x π
lim f ( x ) = lim arctg = ;
x →1 x →1 1− x 2
x <1 x <1
1+ x π
lim f ( x ) = lim arctg =− .
x →1 x →1 1− x 2
x <1 x >1
Fiind monotonă funcţia f este cu variaţie mărginită pe [ 0,1] şi [1,2] şi

deci pe [ 0,1] ∪ [1,2] = [ 0,2]
2 1 2 1 2 2 2
V ( f ) =V ( f ) +V ( f ) = ∫ ∫1
2
dx + dx = 2arctg x 0 = 2arctg 2 .
0 0 1 0 1 + x2 1+ x 2
⎧ 2 1
⎪ x sin , dacă x ∈ [ −1,0 ) ;
x
⎪
4 f : [ −1,1] → , f ( x ) = ⎨0, dacă x = 0;
⎪ 1
⎪ x 2 cos , dacă x ∈ ( 0,1].
⎩ x

Rezolvare.
⎧ 1 1
⎪ 2 x sin − cos , dacă x ∈ ( −1,0 ) ;
x x
⎪
f ′ ( x ) = ⎨0, dacă x = 0;
⎪ 1 1
⎪2 x cos + sin , dacă x ∈ ( 0,1) .
⎩ x x
f ( x ) − f (0) 1
lim = lim x sin = 0;
x →0 x−0 x →0 x
x <0 x<0
f ( x ) − f (0) 1
lim = lim x cos = 0.
x →0 x−0 x →0 x
x <0 x >0
Funcţia f este funcţie cu variaţie mărginită, deoarece este o funcţie

derivabilă cu derivata mărginită pe [ −1,1] :
f ′( x ) ≤ 2 + 1 = 3 .
⎡ 2⎤
5 Să se arate că funcţia f : ⎢0, ⎥ →
⎣ π⎦
⎧0, dacă x = 0
⎪
f ( x) = ⎨ 1 ⎛ 2⎤
⎪ x sin x , dacă x ∈ ⎜ 0, π ⎥
⎩ ⎝ ⎦
⎡ 2⎤ ⎡ 2⎤
este continuă pe ⎢0, ⎥ , dar nu este cu variaţie mărginită pe ⎢0, ⎥ .
⎣ π⎦ ⎣ π⎦
⎛ 2⎤ 1
Rezolvare. Evident f continuă pe ⎜ 0, ⎥ şi deoarece lim x sin = 0 ,
⎝ π⎦ x →0 x
⎡ 2⎤
rezultă că f este continuă pe ⎢0, ⎥
⎣ π⎦
1 1 1
sin = 0 ⇔ = kπ ⇒ x = , k ∈ ;
x x kπ
1 1 π 2
sin = 1 ⇔ = ( 2k + 1) ⇒ x = , k∈ .
x x 2 ( 2k + 1) π

Fie atunci diviziunea
⎛ 1 2 1 2 1 2 1 2 2 2⎞
Δn = ⎜ 0 < ⋅ < < … < ⋅ < ⋅ < 1⋅ = ⎟
⎝ 2n π ( 2n − 1) π 3 π 2 π π π⎠
VΔ n ( f ) = 0 − 0 +
( −1)n 2 − 0 + 0 − 2 ⋅ ( −1)n + … + 0 − 2 ⋅ ( −1) +
2
⋅1 − 0 =
π ( 2n − 1) π 2n − 1 π 3 π
2⎛ 2 2 2 ⎞
= ⎜ + + … + + 1⎟ .
π ⎝ 2n − 1 2 n − 3 3 ⎠
∞
1
Dar seria ∑
2 k + 1
este divergentă, ceea ce implică lim VΔn ( f ) = +∞ .
n →∞
k =1
⎡ 2⎤
Rezultă deci că funcţia f nu are variaţie mărginită pe ⎢0, ⎥ .
⎣ π⎦
Să se arate că următoarele funcţii au variaţie mărginită şi să se calculeze
variaţia lor totală.
1 − x2
6 f : [ −1,1] → , f ( x ) = arcsin .
1 + x2
Rezolvare.
f ′( x) =
1
⋅
( ) (
−2 x 1 + x 2 − 2 x 1 − x 2 )=
⎛ 1 − x2 ⎞
1− ⎜
2
(1 + x )2 2
2⎟
⎝1+ x ⎠
⎧ 2
⎪⎪1 + x 2 x ∈ [ −1,0 ) ;
−2 x 1
= ⋅ = ⎨
x 1 + x 2 ⎪ −2
x ∈ ( 0,1].
⎩⎪1 + x 2
Funcţia f este monotonă pe [ −1,0] şi [ 0,1] şi atunci avem
1 0 1 π π
V ( f ) = V ( f ) + V ( f ) = f ( 0 ) − f ( −1) + f ( 0 ) − f (1) = + = π.
−1 −1 0 2 2
7 f : [ 0, 2π] → , f ( x ) = 3cos 2 x − 7 .
Rezolvare. Funcţia are variaţie mărginită, deoarece este derivabilă cu
derivata continuă pe [ 0, 2π] . Atunci:

2π 2π 2π 2π
V ( f )=
0 ∫0 f ′ ( x ) dx = ∫0 −6sin x cos x dx = ∫0 −3sin 2 x dx =
π
π 3/ 2 2π
= ∫0
2 3sin 2 x dx +
π
2
∫− 3sin 2 x d x +
π
3sin 2∫x d x +
3π / 2 ∫
−3sin 2 x dx =
π 3π
π 2π
3 2 3 3 2 3
= − cos 2 x + cos 2 x + cos 2 x + cos 2 x = 3 + 3 + 3 + 3 = 12.
2 0 2 π 2 π 2 3π
2 2
⎡ 1 1⎤ ⎡1⎤
8 f :⎢ , ⎥ → , f ( x ) = x3 ⎢ ⎥ .
⎣n +1 n ⎦ ⎣x⎦
Rezolvare. Dacă
1 1 1
≤ x ≤ , atunci n ≤ ≤ n + 1
n +1 n x
⎧ 1
n + 1, dacă x =
⎡ 1 ⎤ ⎪⎪ n +1
⎢⎣ x ⎥⎦ = ⎨
⎪n, ⎛ 1 1⎤
dacă x ∈ ⎜ ,
⎪⎩ ⎝ n + 1 n ⎦⎥
şi
⎧ 1 1
⎪ , dacă x = ;
⎪( ) 2
n + 1 n + 1
f ( x) = ⎨
⎪ x 3 ⋅ n, ⎛ 1 1⎤
dacă x ∈ ⎜ , .
⎪⎩ ⎝ n + 1 n ⎦⎥
Fie
⎛ 1 1⎞ *
Δ=⎜ = x0 < x1 < x2 … < x p = ⎟ , p ∈ ,
⎝ n +1 n⎠
1
VΔ ( f ) = nx13 − + nx23 − nx13 + nx33 − nx23 + … + nx3p − nx3p −1 =
( n + 1) 2
1 1
= nx13 − + n⋅ − nx13
( n + 1)2 n 3

⎧1 1 1
⎪ n2 − , dacă nx13 > ;
⎪ ( )
n + 1
2
( )
n + 1
2
VΔ ( f ) = ⎨
⎪1 + 1
− 2 nx 3
, dacă nx 3
<
1
.
1 1
⎪ n 2 ( n + 1)2 ( )
n + 1
2
⎩
Atunci:
⎧ ⎫
⎪1 ⎛ ⎞
1 1 1 3 ⎪
supVΔ ( f ) = max ⎨ 2 − , sup ⎜ + − 2 nx1 ⎟⎬ =
Δ ⎪ n ( n + 1) 2
⎡ 1 1 ⎤ ⎜ n 2
( n + 1) 2 ⎟⎪
x1∈⎢ , ⎥⎝ ⎠
⎩ ⎣ n +1 n ⎦ ⎭
⎧⎪ 1 1 1 1 2n ⎫⎪
= max ⎨ 2 − ; + − 3⎬
=
⎪⎩ n ( n + 1) 2
n 2
( n + 1) ( n + 1) ⎪⎭
2
⎧⎪ 1 1 1 1 2 ⎫⎪
= max ⎨ 2 − ; 2− + 3⎬
=
⎩⎪ n ( n + 1) 2
n ( n + 1) 2
( n + 1 ) ⎭⎪
1 1 2
= − + .
n 2 ( n + 1)2 ( n + 1)3
1
n 1 1 2
În concluzie, V (f )= − + .
1 n 2 ( n + 1)2 ( n + 1)3
n +1
9 Să se scrie ca diferenţă de funcţii monoton crescătoare funcţia

f : [ 0,2] →
⎧⎪ x, dacă x ∈ [ 0,1];
f ( x) = ⎨
⎪⎩1 − x, dacă x ∈ (1,2].
Rezolvare. Descompunerea este posibilă, deoarece funcţia f este o
funcţie cu variaţie mărginită pe [ 0,2] :
⎧⎪ x, dacă [ 0,1];
ϕ : [ 0, 2] → , ϕ ( x ) = ⎨
⎪⎩1, dacă (1,2];
⎧⎪0, dacă [ 0,1];

ψ : [ 0,2] → , ψ ( x ) = ⎨
⎪⎩ x, dacă (1,2].
Evident, vom avea f ( x ) = ϕ ( x ) − ψ ( x ) .

⎧1, dacă x ∈ [ 0,3] \ {2} ;
10 Fie funcţia f : [ 0,3] → , f ( x ) = ⎨
⎩2, dacă x = 2.
Să se arate că există un şir de diviziuni {Δ n } ale intervalului [ 0,3] de
{ }n
3
normă tinzând la zero pentru care şirul VΔ n ( f ) nu converge către V ( f ) .
0
Rezolvare. Fie {Δ n }n un şir de diviziuni ale intervalului [ 0,3] astfel ales
încât nici o diviziune a sa să nu conţină punctul x = 2 .
3
{ }
În acest caz VΔ n ( f ) = 0 pentru orice n ∈ , în timp ce V ( f ) = 2 .
0
11 Fie f : [ a, b ] → o funcţie continuă şi cu variaţie mărginită pe

[ a, b] . Să se arate că:
(i) f este R-S integrabilă în raport cu f pe [ a, b ] şi
b 1
∫a f df = 2 ⎡⎣ f ( b ) − f 2 ( a ) ⎤⎦ ;
2
(ii) f este R-S integrabilă în raport cu f 2 pe [ a, b ] şi

b b 2
∫a f df 2 = 2 ∫a f 2df = ⎡⎣ f 2 ( b ) − f 2 ( a ) ⎤⎦ .
3
Rezolvare.
(i) Deoarece f este continuă şi cu variaţie mărginită pe [ a, b ] rezultă că
f este Riemann-Stieltjes integrabilă în raport cu f pe [ a, b ] .
Din formula de integrare prin părţi avem că:
b b
∫a f df = f 2 ( b ) − f 2 ( a ) − ∫a f df ,
de unde se obţine relaţia dorită.
(ii) f 2 continuă şi f cu variaţie mărginită pe [ a, b ] ⇒ f 2 este R-S
integrabilă în raport cu f pe [ a, b ] ⇒ prin proprietatea de reversibilitate deducem
că f este R-S integrabilă în raport cu f 2 pe [ a, b ] .
Vom arăta că:
b b
∫a f df 2 = 2 ∫a f
2
df ,
rezultă că f este Riemann-Stieltjes integrabilă în raport cu f pe [ a, b ] .

Pentru aceasta este suficient să arătăm că:
∀ ε > 0, ∃ δε > 0, ∀ Δ [ a, b ] = ( a = x0 < x1 < … < xn = b ) , Δ < δ ε (4.1)
şi
( )
∀ ξi ∈ [ xi , xi +1 ] , i = 0, n − 1 , să avem: σ Δ f , f 2 ; ξi − σ Δ f 2 , f ; ξi < ε .( )
Alegem: ξi = xi , i = 0, n − 1 ⇒
( )
σΔ f , f 2 ; xi − σΔ f 2 , f ; xi =( )
n −1 n −1
∑ f ( xi ) ( f 2
( xi +1 ) − f ( xi ) ) − 2∑ f 2 ( xi ) ( f ( xi +1 ) − f ( xi ) ) =
2
i =0 i =0
n −1 (4.2)
∑ f ( xi ) ( f ( xi +1 ) − f ( xi ) )
2
= ≤
i =0
n −1 b
≤ M ⋅ε ∑ ( f ( xi +1 ) − f ( xi ) ) ≤ M ⋅ εV ( f ) , a
i =0
unde am ţinut seama de mărginirea funcţiei f pe [ a, b ] şi de continuitatea

sa uniformă, adică:
∀ε > 0, ∃δε > 0, ∀x1 , x2 ∈ [ a, b ] , x1 − x2 < δε ⇒ f ( x1 ) − f ( x2 ) < ε . (4.3)
⎛ ⎞
⎜ ε ⎟
Din (4.2) şi (4.3) deducem că δε = δ ⎜ b ⎟ , adică am demonstrat
⎜⎜ M ⋅ V ( f ) ⎟⎟
⎝ a ⎠
(4.1). Din egalitatea demonstrată şi teorema de integrare prin părţi obţinem:
b b b
∫a f 2df = f 3 ( b ) − f 3 ( a ) − ∫a f df 2 = f 3 ( b ) − f 3 ( a ) − 2 ∫a f
2
df ,
de unde rezultă egalitatea dorită.
12 Fie şirul de funcţii f n : [ 0,2] → , n ∈ , şi curbele rn având

reprezentarea parametrică
⎧ x = t;
rn : ⎨ t ∈ [ 0,2] , n ∈ ,
⎩ y = fn (t ) ,
2 2
k −1 ⎛ 2 ⎞ ⎛ 2 ⋅ k −1⎞ ⎡2⋅k − 2 2⋅k ⎤
f n ( t ; k ) := ( −1) ⋅ ⎜ n ⎟ − ⎜ t − n −1 ⎟ , t ∈ ⎢ n −1 , n −1 ⎥ , k = 1,2n −1
⎝2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎣ 2 2 ⎦

şi imaginea reprezentării ca în figura alăturată.
y
f1
f3
0 2 x
1
f2
Fig.4.1
Să se arate că:
(i) şirul ( f n ) n este uniform convergent pe [ 0,2] şi să se calculeze
lim f n ( x ) = f ( x ) , x ∈ [ 0, 2] ;
n
(ii) şirul ( f n ) n este cu variaţie egal mărginită pe [ 0,2] ;
(iii) şirul ( f n )n nu converge nici în lungime, nici în variaţie către f.
Explicaţi de ce?
Rezolvare.
1
(i) Observăm că f n ( x ) ≤ rn = n −1
, ∀ x ∈ [ 0,2] . Prin criteriul
, ∀ n∈ ∗
2
Weierstrass deducem că şirul ( f n ) n converge uniform şi:
lim f n ( x ) = f ( x ) ≡ 0, ∀ x ∈ [ 0,2] .
n
(ii) Funcţia f n fiind monotonă pe porţiuni deducem că f n este cu variaţie

mărginită pe [ 0,2] şi
2n −1 xk( +)1
n
2 2n −1 2n −1
1
V ( fn ) =
0
∑ V
( n)
( f n ) = ∑ rn = ∑
2n −1
= 2, ∀ n ∈ ,
k = 0 xk k =0 k =0
1
unde x0( ) = 0, xk( ) = xk( −)1 + n −1 , k = 1,2n , n ∈ ( f n )n
n n n ∗
, adică şirul este cu
2
variaţie egal mărginită pe [ 0,2] .
(iii) Dacă d n = ( rn , I ( rn ) ) , n ∈ şi d = ( r , I ( r ) ) , unde
⎧⎪ x = t ;
r=⎨ t ∈ [ 0, 2] ⇒ (d ) = 2 ,
y = f ( t ) = lim f n ( t ) ,
⎪⎩ n

iar
( d n ) = π, ∀ n ∈ ∗
⇒ lim
n
( dn ) = π ≠ 2 = ( d ) = (lim d ) ;
n
n
mai mult,
( )
2 2 2
V ( f ) = 0 ⇒ limV ( f n ) = 2 ≠ 0 = V lim f n .
0 n 0 0 n
Şirul ( f n )n nu converge în lungime către f, deoarece funcţiile
( )
f n au 2n −1 − 1 puncte de întoarcere în care
lim
( ) = +∞ şi
f n ( x ) − f n xk( )
n
lim
( ) = −∞
f n ( x ) − f n xk( )
n
x − xk( ) x − xk( )
(n) n (n) n
x xk x xk
şi deci f n nu sunt de clasă C1 pe [ 0,2] , n ∈ .
13 Fie şirul ( rn )n ⊂ ∩ ( 0,1] , r1 = 1, iar f : [ 0,1] → definită prin:
⎧0, dacă x = 0 sau x ∈ − ∩ [ 0,1];

⎪
f ( x) = ⎨ 1 ∗
⎪ α , dacă x = rn , n ∈ , α ∈ , α > 1.
⎩n
Să se arate, folosind definiţia, că funcţia f este cu variaţie mărginită pe
[ 0,1] .
Rezolvare. Se constată că pentru orice diviziune
Δ [ 0,1] = ( x0 = 0 < x1 < x2 < … < xn = 1)
avem:
n n n
VΔ ( f ) = ∑ f ( xk ) − f ( xk −1 ) ≤ ∑ f ( xk ) + ∑ f ( xk −1 ) =
k =1 k =1 k =1
n −1
= f ( 0) + 2 ∑ f ( xk ) + f (1).
k =1
Cum f este injectivă pe [ 0,1] ∩ , iar

f ([0,1]) = f ([ 0,1] ∩ ) ,
rezultă că:
⎛ 1 1 ⎞
VΔ ( f ) ≤ 2 ⎜1 + α + … + α + … ⎟ = 2S ( α ) < ∞ ,
⎝ 2 n ⎠
deci f este cu variaţie mărginită pe [ 0,1] .

14 Fie f , g : [ a, b ] → două funcţii cu variaţie mărginită. Să se arate că
funcţia produs h = f ⋅ g este cu variaţie mărginită.
Rezolvare. Din teorema de structură a lui Jordan avem f = f1 − f 2 ,
g = g1 − g 2 , unde f1, f 2 , g1, g 2 sunt funcţii crescătoare şi pozitive pe [ a, b ]
(adăugăm lui f1 şi f 2 aceeaşi constantă pozitivă suficient de mare; analog
pentru g1 şi g 2 ). Rezultă că:
h = ( f1 − f 2 )( g1 − g 2 ) = ( f1 g1 + f 2 g 2 ) − ( f1 g 2 + f 2 g1 ) ,
unde funcţiile h1 = f1 g1 + f 2 g 2 şi h2 = f1 g 2 + f 2 g1 sunt crescătoare, deoarece
suma şi produsul a două funcţii crescătoare pozitive sunt funcţii crescătoare.
Rezultă că h este diferenţa a două funcţii crescătoare pe [ a, b ] , deci h este cu
variaţie mărginită.
15 Să se arate că o funcţie f : [ a, b ] → cu variaţie mărginită este

mărginită.
Rezolvare. f = f1 − f 2 unde f1, f 2 sunt funcţii crescătoare pe [ a, b ] , deci
mărginite pe [ a, b ] .
Deoarece diferenţa a două funcţii mărginite este o funcţie mărginită,
rezultă că f este mărginită.
16 Fie f : [ a, b ] → o funcţie cu variaţie mărginită. Să se arate că:

a) f are limite laterale în orice punct x ∈ ( a, b ) ;
b) f este integrabilă Riemann pe [ a, b ] .
Rezolvare.
a) Deoarece o funcţie monotonă admite limite laterale în orice punct
x ∈ ( a, b ) , iar f = f1 − f 2 , f1 şi f 2 crescătoare, rezultă că f admite limite
laterale în orice punct x ∈ ( a, b ) .
b) Fie f = f1 − f 2 , f1 şi f 2 crescătoare f1 şi f 2 sunt integrabile Riemann,
deoarece orice funcţie monotonă este integrabilă Riemann.
Diferenţa a două funcţii integrabile este încă o funcţie integrabilă pe
[ a, b ] .
17 Să se arate că funcţia f : [ a, b ] → ,
⎧⎪1, dacă x ∈ ∩ [ a, b ]
f ( x) = ⎨
⎪⎩0, dacă x ∈ ( \ ) ∩ [ a, b ]
deşi este mărginită, nu este cu variaţie mărginită.

Rezolvare. Dacă f ar fi cu variaţie mărginită, ar trebui să admită limite
laterale în orice punct x ∈ ( a, b ) . Se observă însă că pentru orice x ∈ [ a, b ] nu
există nici f ( x − 0 ) şi nici f ( x + 0 ) . Rezultă că f nu este cu variaţie mărginită.
18 Fie f , g : [ 0,2] → , f ( x ) = x, g ( x ) = [ x ] − x . Să se arate că f este

2
integrabilă Stieltjes în raport cu g şi ∫0 f ( x ) dg ( x ) = 1.
Rezolvare. f este continuă, iar g cu variaţie mărginită, deoarece
⎪ x, x ∈ [ 0,1)
⎧−
g ( x) = ⎨
⎪⎩1 − x, x ∈ [1,2]
este monotonă pe [ 0,1) şi [1,2] , deci pe [ 0,2] .
2 2 2 2 2
∫0 f ( x ) dg ( x ) = ∫0 x d [ x] − ∫0 x dx = x [ x ] − ∫0 [ x]dx − 2 = 1 .
0
19 Fie f : [ 0,4] → definită prin
⎧0, dacă 0 ≤ x < 2;

f ( x) = ⎨
⎩5, dacă 2 ≤ x ≤ 4.
Să se arate că f nu este integrabilă Stieltjes în raport cu f.
Rezolvare. Fie Δ = ( 0 = x0 < x1 < … < xn = 4 ) . Există k, astfel încât
xk −1 < 2 ≤ xk , deci mk = 0, M k = 5 .
Atunci: SΔ ( f ) − sΔ ( f ) = 5 ⎡⎣ f ( xk ) − f ( xk −1 ) ⎤⎦ = 5[ 5 − 0] = 25 , adică f
nu este integrabilă Stieltjes în raport cu f.
20 Să se arate că pentru orice n ≥ 1,

1 1
∫0 x n dx n =
2
.
Rezolvare. Aplicăm proprietatea de reversibilitate a integralei Stieltjes

b b
∫a f ( x ) df ( x ) = f 2 ( b ) − f 2 ( a ) − ∫a f ( x ) df ( x ) .
În această relaţie se consideră f ( x ) = x n sau se calculează direct integrala
Stieltjes, transformând-o în integrală Riemann.

2
∫0 x d ln (1 + x ) ;
2
a)
1
b) ∫−1 x d arctg x .
Rezolvare.
2 x2 2 2⎛ 1 ⎞
∫0 x d ln (1 + x ) = ∫ ∫
2
a) dx = ⎜ x − 1 + ⎟d x =
0 1+ x 0⎝ 1+ x ⎠
2
x2 2
− x 0 + ln (1 + x ) 0 = 2 − 2 + ln 3 = ln 3;
2
=
2
0
1
x 1
( )
1 1
b) ∫ −1
x d arctg x = ∫
−1 1 + x 2
d x =
2
ln 1 + x 2
−1
= 0.
22 Fie f : [ 0, π] → , f ( x ) = sin x . Să se calculeze variaţia totală a lui

f pe intervalul [ 0,π] .
Rezolvare. f este de clasă C1 pe [ 0, π] , deci cu variaţie mărginită pe
[ 0,π]
π π
π π π
V( f )=
0 ∫0 f ′ ( x ) dx = ∫0 cos x d x = ∫ 0
2 cos xdx −
∫
π cos xdx
2
=
π
2 π
= − sin x − sin x = 1 + 1 = 2.
0 π
2

1. Fie f : [ 0,1] → ,
⎧⎪ x, x ∈ ∩ [ 0,1];
f ( x) = ⎨ 2
⎪⎩ x , x ∈ [ 0,1] \ .
Este f o funcţie cu variaţie mărginită?
Răspuns. Funcţia f are puncte de discontinuitate de speţa a doua, deci f
nu este cu variaţie mărginită.

2. Fie f : [ 0,6] → ,
⎧2 x, x ∈ [ 0,3) ;
⎪
f ( x ) = ⎨8, x = 3;
⎪ 2
⎩ x + 4, x ∈ ( 3,6].
Să se arate că f este cu variaţie mărginită.
Răspuns. f este monotonă.
3. Fie f : [ 0, π] → ,
f ( x ) = x cos x − sin x .
Să se calculeze variaţia totală a lui f pe intervalul [ 0,π] .
π
Răspuns. V ( f ) = π .
0
4. Fie f : [ 0,2] →
f ( x ) = [ x] − x .
Să se calculeze variaţia totală a lui g pe intervalul [ 0,2] .
Răspuns. 2.
5. Fie f : [ 0,1] → ,
⎧ π
⎪ x cos , dacă x ∈ ( 0,1];
f ( x) = ⎨ 2x
⎪⎩0 , dacă x = 0.
Este f o funcţie cu variaţie mărginită?

Răspuns. Nu.
6. Fie f : [ a, b ] → , g : [ c, d ] → , f cu variaţie mărginită, iar g

Lipschitziană. Să se arate că g f este cu variaţie mărginită pe [ a, b ] .
1 1
∫0 x3dg ( x ) , ∫0 arctg x dg ( x ) ,
unde g ( x ) = x 2 , ( ∀ ) x ∈ [ 0,1] .
2 π
Răspuns. , respectiv − 1 .
5 2

1
∫−1arcsin x dx
2
.
π
Răspuns. − .
2
9. Să se calculeze integrala Stieltjes

2
∫ 0
π f ( x ) df ( x ) ,
unde
⎧0, dacă x = 0;
⎪
f ( x) = ⎨ 2 1 ⎛ 2⎤
⎪ x sin x , dacă x ∈ ⎜ 0, π ⎥ .
⎩ ⎝ ⎦
8
Răspuns. .
π4
π
∫0 f ( x ) d ( sin x ) ,
unde
⎧2, dacă x = 0;
⎪
⎪cos 2 x, dacă x ∈ ⎜⎛ 0, π ⎤ ;
⎪ ⎝ 4 ⎦⎥
⎪
f ( x) = ⎨ ⎛ π π⎤
x , dacă x ∈ ⎜ , ;
⎪ ⎝ 4 2 ⎦⎥
⎪
⎪ π2 2 ⎛π ⎤
⎪ − x , dacă x ∈ ⎜ , π ⎥ .
⎩4 ⎝2 ⎦
(
Răspuns. 20 − 2 ) π8 − 2 − 122 .
Să se stabilească dacă următoarele funcţii sunt cu variaţie mărginită.
11. f : [ 0,2] →
⎧0, dacă x ∈ [ 0,1];
⎪
f ( x) = ⎨ − 1
⎪e ( x −1)2 , dacă x ∈ (1,2].
⎩

Răspuns. Da.
12. f : [ 0,1] →
⎧⎪2 x, dacă x ∈ [ 0,1] ∩ ;
f ( x) = ⎨ 2
⎪⎩ x , dacă x ∈ [ 0,1] ∩ \ .
Răspuns. Nu.
13. f : [ −1,1] →
⎧ 1 + x2
⎪⎪arctg 2
, dacă x ∈ ( −1,1) ;
f ( x) = ⎨ 1 − x
⎪ π , dacă x = ±1.
⎪⎩ 2
Răspuns. Da.
14. Să se arate că funcţia f : [ −1,1] →
⎧2 x, x ∈ [ −1,0]
⎪
f ( x) = ⎨ π este continuă,
⎪ x cos , x ∈ ( 0,1]
⎩ 2
dar nu are variaţie mărginită.
π
Ind. Se calculează variaţia totală pe o diviziune pentru care cos ia
2x
succesiv valorile 0 şi 1 şi se obţin sumele parţiale ale seriei armonice.
15. Să se demonstreze că funcţia f : [ 0,1] →
⎧0, dacă x = 0
⎪
f ( x) = ⎨ 2 π
⎪⎩ x cos , dacă x ∈ ( 0,1]
2x
este cu variaţie mărginită.
Să se arate că următoarele funcţii sunt cu variaţie mărginită şi să se
calculeze variaţia lor totală.
16. f : [ −π, π] →
f ( x ) = x sin x + cos x .
Răspuns. 2π .

⎡ 1 1⎤ ∗
17. f :⎢ , → , n∈ ,
⎣ n + 1 n ⎥⎦
⎡1⎤
f ( x) = x ⎢ ⎥ ,
⎣x⎦
unde [ x ] reprezintă partea întreagă a lui .x.
2
Răspuns. .
n +1
18. f : [ −2,0] →
⎧⎪2 x 2 , dacă x ∈ [ −2,0 ) ;

f ( x) = ⎨
⎪⎩1, dacă x = 0.
Răspuns. 9.
19. Să se scrie ca diferenţă a două funcţii monotone crescătoare funcţia

⎧⎪2 x, dacă x ∈ [ 0,1];
f : [ 0,2] → , f ( x) = ⎨ 3
⎪⎩4 x − 3, dacă x ∈ (1,2].
⎧ ⎧⎪2 x, dacă x ∈ [ 0,1];
⎪ϕ ( x ) = ⎨
⎪⎩4 x − 2, dacă x ∈ (1,2];
3
⎪⎪
Răspuns. ⎨
⎪ ⎧⎪0, dacă x ∈ [ 0,1];
⎪ ψ ( x ) = ⎨
⎩⎪ ⎩⎪1, dacă x ∈ (1,2].
20. Să se arate că funcţia f : [ 0,1] →
⎧0, dacă x = 0
f ( x) = ⎨
⎩ x ln x, dacă x ∈ ( 0,1]
este cu variaţie mărginită şi să se calculeze variaţia ei totală.
1 1/ e 1 1 1 2
Răspuns. V ( f ) = V ( f )+ V ( f )= + = .
0 0 1/ e e e e

π/ 2
21. Să se calculeze ∫0 x 2df ( x ) , unde
⎧ sin x ⎛ π⎤
⎪ , dacă x ∈ ⎜ 0, ⎥ ;
f ( x) = ⎨ x ⎝ 2⎦
⎪1, dacă x = 0,
⎩
prin două metode.
π
Răspuns. − 2 .
2
⎡ 1⎤
22. Fie funcţia fără variaţie mărginită f : ⎢0, ⎥ →
⎣ 2⎦
⎧0, dacă x = 0;
⎪
f ( x) = ⎨ π ⎛ 1⎤
⎪ x cos 2 x , dacă x ∈ ⎜ 0, 2 ⎥ .
⎩ ⎝ ⎦
Să se arate că integralele
1/ 2 1/ 2
I1 = ∫0 f 2 ( x ) df ( x ) şi I1 = ∫0 f ( x ) df 2 ( x )
există şi apoi să se calculeze valorile lor.

1 1
Răspuns. f 2 este o funcţie cu variaţie mărginită şi I 2 = − ; I1 = − .
12 24
π/2
23. Să se calculeze ∫0 sin x dg ( x ) , unde
⎧ −1, dacă x = 0;
⎪
⎛ π⎞
g ( x ) = ⎪− cos x, dacă x ∈ ⎜ 0, ⎟ ;
⎪
⎨ ⎝ 2⎠
⎪
⎪ 2, dacă x = π .
⎪⎩ 2
π
Răspuns. 2 + .
4
1
24. Să se calculeze ∫−1 x d x − x2 .
1
Răspuns. − ⎡ 2 2 + 2ln 1 + 2 + π ⎤ .
8⎣ ⎦ ( )
1 ⎛ ⎛1 ⎞⎞
25. Să se calculeze ∫ −1
f ( x ) d ⎜ max ⎜ − x 2 , x 2 ⎟ ⎟ , dacă
⎝ ⎝2 ⎠⎠
⎧⎪ x3 , dacă x ∈ [ −1,0];
f ( x) = ⎨
⎪⎩2 x + 1, dacă x ∈ ( 0,1].
15
Răspuns. .
8
2
⎡ 2⎤
26. Să se calculeze ∫ 0
π f ( x ) df 2 ( x ) , unde f : ⎢0, ⎥ →
⎣ π⎦
⎧0, dacă x = 0;
⎪
f ( x) = ⎨ 2 1 ⎛ 2⎤
⎪ x sin , dacă x ∈ ⎜ 0, .
⎩ x ⎝ π ⎦⎥
6
2 ⎛2⎞
Răspuns. ⋅ ⎜ ⎟ .
3 ⎝π⎠
π/2
27. Să se calculeze I = ∫0 3
sin x d sin x .
3
Răspuns. .
5
Să se demonstreze că următoarele funcţii sunt cu variaţie mărginită şi să

se calculeze variaţia lor totală.
⎧⎪ 1 − x 2 , dacă x ∈ [ 0,1) ;
28. f : [ 0,2] → , f ( x) = ⎨
⎪⎩3 x, dacă x ∈ [1,2].
2 1 2
Răspuns. V ( f ) = V ( f ) + V ( f ) = 4 + 3 = 7 .
0 0 1
29. f : [ 0,2π] → , f ( x ) = sin x − 3 cos x .

2π
Răspuns. V ( f ) = 8 .
0

CAPITOLUL 5
INTEGRALA CURBILINIE

Definiţia 5.1
(i) Fie I = [ a, b ] interval compact. O funcţie continuă d : I → 3
se
numeşte drum.
(ii) Se numeşte imaginea drumului mulţimea
I ( d ) = {d ( t ) , t ∈ [ a, b ]} = {( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) ) , t ∈ [ a, b]} .
(iii) Dacă d ( a ) = d ( b ) , atunci drumul se numeşte închis.
(iv) Fie d : I → , d (t ) = ( f (t ) , g (t ) , h (t )) .
3
Drumul d se numeşte rectificabil dacă şi numai dacă funcţiile f , g , h sunt

cu variaţie mărginită pe [ a, b ] .
Lungimea drumului d, dacă f , g , h au derivată integrabilă pe [ a, b ] , este
b
dată de relaţia ( d ) = ∫a f ′2 ( t ) + g ′2 ( t ) + h′2 ( t ) dt .
(v) Două drumuri d : [ a, b ] → 3 şi δ : [ α, β] → 3 se numesc echivalente
dacă există o funcţie ω : [ a, b ] → [ α, β] , astfel încât ω ( a ) = α ; ω ( b ) = β
şi ∀ t ∈ [ a, b ] , d ( t ) = ( δ ω)( t ) .
Relaţia astfel definită este o relaţie de echivalenţă.
(vi) Se numeşte curbă o clasă de drumuri echivalente. Se numeşte curbă
închisă o curbă ce conţine un drum închis, se numeşte curbă rectificabilă o curbă
ce conţine un drum rectificabil, se numeşte lungimea curbei lungimea comună a
drumurilor care alcătuiesc curba şi se numeşte imaginea curbei imaginea
drumurilor care aparţin curbei.
Definiţia 5.2. Fie C o curbă rectificabilă în spaţiu:
⎧ x = f (t )
⎪
C : [ a, b ] → 3 , C = ⎨ y = g ( t ) t ∈ [ a, b ]
⎪
⎩ z = h (t )
3
şi fie F : D ⊂ → . (D un domeniu ce conţine imaginea curbei C)

Fie ( t ) lungimea curbei C. Dacă integrala Stieltjes.
∫a F ( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) ) d
b
(t )
există, atunci ea se notează ∫ F ( x, y , z ) d şi se numeşte integrala curbilinie de
C
primul tip a funcţiei F de-a lungul curbei C.
Observaţia 5.3
(i) Dacă funcţiile f , g , h sunt de clasa C 1([ a, b ]) şi dacă F este continuă
pe D, atunci:
∫a F ( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) )
b
∫ F ( x, y , z ) d = f ′2 ( t ) + g ′2 ( t ) + h′2 ( t ) dt .
C
(ii) Considerând un fir material de grosime neglijabilă care este imaginea

unei curbe C şi dacă μ = μ ( x, y, z ) este densitatea în punctul ( x, y, z ) , atunci
masa M şi coordonatele centrului de greutate xG , yG , zG sunt date de formulele:
1
∫
M = μ ( x, y, z ) d , xG =
M ∫ xμ ( x, y, z ) d ,
C C
1 1
yG =
M ∫ yμ ( x, y, z ) d , zG =
M ∫ zμ ( x, y, z ) d ,
C C
evident dacă integralele de mai sus există.

Definiţia 5.4
{ }
(i) Fie C = ( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) ) , t ∈ [ a, b ] o curbă în spaţiu; D un domeniu
în spaţiul euclidian 3 care conţine imaginea curbei C; P, Q, R : D → 3
.
Dacă integralele Stieltjes
∫a P ( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) ) df ( t ) ;
b
∫a Q ( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) ) dg (t ) ;
b
∫a R ( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) ) dh ( t ) ,
b
există atunci suma lor se notează
∫ P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y, z ) dy + R ( x, y, z ) dz
C

şi se numeşte integrala curbilinie de tipul al doilea.
Dacă funcţiile P, Q, R sunt continue şi curba C rectificabilă, atunci
integrala curbilinie de tipul al doilea există.
(ii) Din punct de vedere mecanic integrala
C
reprezintă lucrul mecanic al forţei vectoriale

F ( x, y , z ) = P ( x, y , z ) i + Q ( x , y , z ) j + R ( x , y , z ) k
al cărei punct de aplicaţie descrie curba C.
Proprietăţile 5.5
3
(i) Dacă P; Q; R : D ⊂ → sunt funcţii continue pe D şi dacă funcţiile
f , g , h : [ a, b ] → sunt funcţii de clasă C 1 ([ a, b ]) , atunci integrala curbilinie de
tipul al doilea există şi
∫ P ( x, y, z )dx + Q ( x, y, z ) dy + R ( x, y, z ) dz =
C
∫a ⎡⎣ P ( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) ) f ′( t ) + Q ( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) ) ⋅ g′( t ) + R ( f ( t ) , g ( t ) , h ( t ) ) ⋅ h′ ( t )⎤⎦ dt.

b
=
(ii) Fie C o curbă în spaţiu, D un domeniu care include imaginea lui C şi

P1, Q1, R1, P2 , Q2 , R2 : D → , λ1λ 2 ∈ .
Atunci, dacă există integralele
∫ Pi ( x, y, z )dx + Qi ( x, y, z ) dy + Ri ( x, y, z ) dz, i = 1,2,

C
are loc egalitatea

2 2 2
∫∑
i =1
λ i Pi ( x, y, z ) dx + ∑ λ iQi ( x, y, z ) dy + ∑ λ i Ri ( x, y, z ) dz =
i =1 i =1
C
2
= ∑ λi ∫ Pi ( x, y, z ) dx + Qi ( x, y, z ) dy + Ri ( x, y, z ) dz.
i =1 C
(ii) Fie C1 , C2 două curbe juxtapozabile şi C = C1 ∪ C2 .

Fie P, Q, R : D → , unde D este un domeniu ce conţine imaginea curbei
C. Atunci, dacă integralele există, are loc egalitatea:

∫ P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y, z ) dy + R ( x, y, z ) dz =
C = C1 ∪ C2
2
= ∑ ∫ P ( x , y , z ) d x + Q ( x , y , z ) d y + R ( x , y , z ) d z.
i =1 Ci
Definiţia 5.6
(i) Fie P, Q, R : D ⊂ 3 → funcţii continue. Dacă există F : D → ,
diferenţiabilă pe D astfel încât
dF ( x, y, z ) = P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y, z ) dy + R ( x, y, z ) dz, ∀ ( x, y, z ) ∈ D ,
atunci spunem că expresia
P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y , z ) dy + R ( x, y, z ) dz
este o diferenţială totală pe D.
(ii) Spunem că integrala curbilinie nu depinde de drum dacă pentru orice
curbe C1 şi C2 având acelaşi punct iniţial şi acelaşi punct final
∫ P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y, z ) dy + R ( x, y, z )dz =
C1
= ∫ P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y, z ) dy + R ( x, y, z )dz =
C2
( x2 , y2 , z2 )
not
∫ P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y, z ) dy + R ( x, y, z ) dz,
( x1 , y1 , z1 )
unde ( x1 , y1 , z1 ) şi ( x2 , y2 , z2 ) sunt extremităţile iniţială şi finală ale curbei
Ci , i = 1,2 .
Proprietăţile 5.7
(i) Fie P, Q, R : D ⊂ 3 → funcţii continue.
Condiţia necesară şi suficientă pentru ca integrala
C
să nu depindă de drum este ca expresia

P ( x , y , z ) dx + Q ( x , y , z ) dy + R ( x , y , z ) d z
să fie o diferenţială totală pe D.

În aceste condiţii o funcţie F cu proprietatea
dF = P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y, z ) dy + R ( x, y, z ) dz
este dată de relaţia
( x, y,z )
F ( x, y, z ) = ∫ P ( x , y , z ) d x + Q ( x , y , z ) dy + R ( x , y , z ) d z ,
( x0 , y0 , z0 )
unde ( x0 , y0 , z0 ) este un punct fixat în D, iar ( x , y , z ) este un punct oarecare
în D.
(ii) Integrala unei diferenţiale exacte pe o curbă închisă este nulă.
(iii) Fie P, Q, R : D → funcţii continue ce admit derivate parţiale după
orice direcţie. Atunci
P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y , z ) dy + R ( x, y, z ) dz
este o diferenţială exactă dacă şi numai dacă pentru orice ( x, y, z ) ∈ D au loc
∂P ∂Q ∂Q ∂R ∂R ∂P
egalităţile = ; = şi = .
∂y ∂x ∂z ∂y ∂x ∂z

1 Să se arate că următoarele drumuri au aceeaşi imagine. Sunt drumuri
echivalente cu aceeaşi orientare?
f : [ 0,2π] → 2
, f ( t ) = ( a cos t , b sin t ) ;
g : [ 0, 2π] → 2
, g ( t ) = ( a cos t , −b sin t ) .
Rezolvare. Dacă notăm cu x = a cos t şi y = b sin t , prin eliminarea lui t,
rezultă imaginea drumului f ca fiind elipsa
x2 y2
+ −1 = 0.
a b2
Analog, dacă notăm cu x = a cos t , y = −b sin t , rezultă că Im g este
aceeaşi elipsă. Prima parametrizare parcurge elipsa în sens trigonometric direct,
iar a doua, în sens invers. Rezultă că f şi g nu sunt echivalente cu aceeaşi
orientare.
2 Să se arate că următoarele drumuri sunt echivalente cu aceeaşi

orientare:
f : [ 0,2π] → 3 , f ( t ) = ( a cos t , a sin t , b ) ;
g : [ 0,2π] → 3
, g ( t ) = ( a cos 2t , a sin 2t , b ) .

Rezolvare. Dacă notăm cu
x = a cos t , y = a sin t , z = b sau x = a cos 2t , y = a sin 2t , z = b ,
obţinem că imaginea în 3 a lui f şi g este cercul cu centrul pe axa Oz, de rază
a situat în planul z = b . Observăm că aplicaţia
t
ϕ : [ 0, 2π] → [ 0, π], ϕ ( t ) =
2
este bijectivă, continuă, strict crescătoare, iar
f ( t ) = ( g ϕ )( t ) , t ∈ [ 0,2π] .
Rezultă că f şi g sunt echivalente cu aceeaşi orientare.
3 Fie γ : [ 0,1] → 2
⎧⎛ π ⎞
⎪⎜ t cos , t ⎟ , t ∈ ( 0,1];
γ ( t ) = ⎨⎝ 2t ⎠
⎪( 0,0 ) , t = 0.
⎩
Să se arate că γ nu este rectificabil.
⎧ π
⎪t cos , t ∈ ( 0,1] ⎧t , t ∈ ( 0,1];
Rezolvare. Fie x ( t ) = ⎨ 2t şi y (t ) = ⎨
⎪⎩0, t = 0 ⎩0, t = 0.
⎛ 1 1 1 1 ⎞
Fie Δ = ⎜ 0 < < < … < < < 1⎟ .
⎝ 2n − 1 2n − 2 3 2 ⎠
Avem
2n− 2
∑
2 2
⎡⎣ x ( ti +1 ) − x ( ti ) ⎤⎦ + ⎡⎣ y ( ti +1 ) − y ( ti ) ⎤⎦ =
i =1
2n− 2 2
⎛ π π ⎞
∑ − ti cos ⎟ + ( ti +1 − ti ) =
2
= ⎜ ti +1 cos
i =1 ⎝ 2ti +1 2ti ⎠
2n− 2 2 2
⎛ 1 π 1 π ⎞ ⎛ 1 1⎞
= ∑ ⎜
⎝ i +1
cos ( i + 1) − cos i ⎟ + ⎜
2 i
− ⎟ =
2 ⎠ ⎝ i +1 i ⎠
i =1
1 1 1 1 1 1
= 2
+ 2 + 2 + 2 2 + 2 + 2 2 +… +
2 2 2 23 4 34
1 1 1 ⎛1 1 1 ⎞ 1 1
+ + ⋅ > 2⎜ + + … + ⎟ =1+ +…+ → ∞.
( 2n − 2 ) 2
( 2n − 2 ) ( 2n − 1)
2 2
⎝2 4 2n − 2 ⎠ 2 n −1

Rezultă că γ nu este rectificabil.
4 Să se calculeze lungimea cicloidei

⎧ x = t − sin t ;
γ:⎨ t ∈ [ 0,2π] .
⎩ y = 1 − cos t ,
Rezolvare.
2π 2 2
( λ ) = ∫ ds = ∫0 ⎡⎣ x′ ( t ) ⎤⎦ + ⎡⎣ y′ ( t ) ⎤⎦ dt =
γ
2π 2π t
= ∫0 2 − 2cos t dt = 2 ∫0 sin dt = 8.
2
5 Să se calculeze lungimea cardioidei

⎧⎪ x = R ( 2cos t − cos 2t ) ;
γ:⎨ t ∈ [ 0, 2π] , R > 0 .
⎪⎩ y = R ( 2sin t − sin 2t ) ,
Rezolvare.
2π
(γ) = ∫0 R 2 ( −2sin t + 2cos 2t ) + R 2 ( 2cos t − 2cos 2t ) dt = 16 R .
2 2
6 Să se calculeze lungimea curbei a cărei imagine este

⎧ 2 2 ⎫
⎪ ⎛ x ⎞3 ⎛ y ⎞3 ⎪
Γ = ⎨( x, y ) ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ = 1⎬ .
⎪ ⎝a⎠ ⎝b⎠ ⎪
⎩ ⎭
Rezolvare. Γ este imaginea curbei cu reprezentarea parametrică
⎧⎪ x = a cos3 t ;
γ:⎨ t ∈ [ 0, 2π]
3
⎪⎩ y = b sin t ,
( γ ) = ∫0
2π
3a 2 cos 2 t sin t + 3b 2 sin 2 t cos t dt =
(
4 a 2 + ab + b 2 ).
a+b
7 Să se calculeze lungimea curbei a cărei imagine este

Γ= {( x, y, z ) x = t cos t, y = t sin t, z = t , t ∈ [0,1]}.

Rezolvare.
1 2 2 2
(γ) = ∫0 ⎡⎣ x′ ( t ) ⎤⎦ + ⎡⎣ y′ ( t ) ⎤⎦ + ⎡⎣ z′ ( t ) ⎤⎦ dt =
1 3 1+ 3
= ∫0 ( cos t − t sin t )2 + ( sin t + t cos t )2 + 1 dt =
2
+ ln
2
.
8 Să se calculeze integrala curbilinie de primul tip ∫ xy ds , unde

γ
⎧⎪ x = cos 2 t ;
γ:⎨ t ∈ [ 0,π] .
⎪⎩ y = cos t ,
Rezolvare.
π
∫ ∫0 cos t sin t
3
xy ds = 4cos 2 t + 1dt = 0 .
γ
9 Să se calculeze
∫ x ds ,
γ
unde imaginea lui γ este Γ = {( x, y ) x + y =1 . }

Rezolvare. Γ = Γ1 ∪ Γ 2 ∪ Γ3 ∪ Γ 4 cu parametrizările
⎧ x = 1 − t;
γ1 : ⎨ t ∈ [ 0,1] ;
⎩ y = t,
⎧ x = −t ;
γ2 : ⎨ t ∈ [ 0,1];
⎩ y = 1 − t,
⎧ x = t;
γ3 : ⎨ t ∈ [ −1,0];
⎩ y = −1 − t ,
⎧ x = t;
γ4 : ⎨ t ∈ [ 0,1].
⎩ y = t − 1,

∫ x ds = ∫ x ds + ∫ x ds + ∫ x ds + ∫ x ds =
γ γ1 γ2 γ3 γ4
1 1
∫0 (1 − t ) ( −1) + 1 dt + ∫0 −t ( −1) + ( −1) dt +
2 2 2 2
=
0 1
∫−1 ∫0
t 12 + ( −1) dt + t 12 + 12 dt = 0.
2
+
10 Să se calculeze
∫( x )
2
− y 2 ds ,
γ
unde γ are ca imagine mulţimea
Γ= {( x, y, z ) x 2
+ y2 = a2 , x + y + z = 0 . }
Rezolvare. γ are parametrizarea
⎧ x = a cos t ;
⎪
γ : ⎨ y = a sin t ; t ∈ [ 0,2π]
⎪ z = − a sin t + cos t ,
⎩ ( )
∫(x )
2
− y 2 ds =
γ
∫0 ( a cos t − a sin t )
2π
a 2 sin 2 t + a 2 cos 2 t + a 2 ( cos t − sin t ) dt = 0.
2 2 2 2 2
=
11 Să se calculeze integrala curbilinie de al doilea tip:
∫ xy dx + dy ,
γ
unde
⎧ x = 9cos t ;
γ:⎨ t ∈ [ 0,2π] .
⎩ y = 9sin t ,
Rezolvare.
2π
2π sin 3 t 2π
∫ xy dx + dy = ∫0 ⎡⎣81cos t sin t ( −9sin t ) + 9cos t ⎤⎦ dt = − 729
3
+9sin t 0 = 0.
γ 0

∫( y ) (
+ 2 xz dx + 2 y ( x + z ) dy + x 2 + y 2 dz , )
2
I=
γ
unde
⎧ x = a cos t ;
⎪
γ : ⎨ y = b sin t ; t ∈ [ 0, 2π] .
⎪ z = ct ,
⎩
Rezolvare.
∫0 ⎡⎣(b sin t + 2act cos t ) ( −a sin t ) +

2π
2 2
I=
(
+ 2b sin t ( a cos t + ct ) ⋅ ( b cos t ) + a 2 cos 2 t + b 2 sin 2 t ⋅ c ⎤ dt =
⎦ )
= 2πa 2c.
( 2, −1)
I= ∫( −1,1) x (1 + x ) dx − y (1 + y ) dy ,
verificându-se că nu depinde de drumul care uneşte punctele ( −1,1) şi ( 2, −1) .
Rezolvare. Fie P ( x, y ) = x (1 + x ) şi Q ( x, y ) = − y (1 + y ) .
∂P ∂Q
Avem = . Rezultă că integrala nu depinde de drumul care uneşte
∂y ∂x
punctele ( −1,1) şi ( 2, −1) . Fie γ drumul care uneşte cele două puncte:
⎧ x = 3t − 1;
γ:⎨ t ∈ [ 0,1] .
⎩ y = −2t + 1,
Atunci:
1 31
I= ∫ 0
⎡⎣9t ( 3t − 1) + 2 ( −2t + 1)( −2t + 2 ) ⎤⎦ dt = .
6
2
14 Să se determine funcţia U : → , dacă
( )
dU = 2 x 2 + 2 xy − y 2 dx + x 2 − 2 xy − y 2 dy . ( )

Rezolvare. Fie ( x0 , y0 ) ∈ 2
∫ ( ) ∫ (x )
x y
U ( x, y ) = 2t 2 + 2ty0 − y02 dt + 2
− 2 xt − t 2 dt =
x0 y0
x x y y
t3 t2 x y t2 t3
=2 + y0 − y02t + x 2t −x − =
3 x0
2 x
x0 y0 2 y0
3 y0
0
=
x− y 2
3
(
x + 4 xy + y 2 + C , )
unde C este o constantă reală.
15 Să se calculeze lucrul mecanic efectuat de forţa

F ( x, y , z ) = ( 2 x + y + z , x + 2 y + z , x + y + 2 z )
când punctul ei de aplicaţie descrie arcul
AB = {( x, y, z ) x = a cos t , y = a sin t , z = bt , t ∈ [ 0, π ] . }
Rezolvare. Lucrul mecanic L este
L = ∫ ( 2 x + y + z )dx + ( x + 2 y + z ) dy + ( x + z + 2 z ) dz =
AB
π
= ∫0 ⎡⎣( 2a cos t + a sin t + bt ) ⋅ ( −a sin t ) + ( a cos t + 2a sin t + bt )( a cos t ) +
+ ( a cos t + a sin t + 2bt ) ⋅ b ⎤⎦ dt = bπ ( bπ − 2a ) .
Să se calculeze următoarele integrale curbilinii:

⎧⎪ x = ln 1 + t 2 ; (
t ∈ [ 0,1] .
)
∫
−x
16 ye d , dacă C = ⎨
C ⎪⎩ y = 2arctgt − t + 1,
Rezolvare.
1 (
− ln 1+ t 2 )⋅ ⎛ 2t ⎞ ⎛ 2
2
⎞
2
∫ ye ∫0 ( 2arctg t − t + 1) e
−x
d = ⎜ 2⎟
+⎜ 2
− 1 ⎟ dt =
C
⎝1+ t ⎠ ⎝1+ t ⎠
2
1 1 ⎛ π ⎞ π ln 2
0 ∫
= ( 2arctg t − t + 1) ⋅ 2
t +1
⋅ 1dt = ⎜ ⎟ + −
⎝4⎠ 4 2
.

⎧ x = a cos t ;
17 ∫ xy d , dacă C = ⎨ t ∈ [ 0, 4π] , a, b > 0 .
C ⎩ y = b sin t ,
Rezolvare.
π/2
∫ xy d = 2 ∫0 ab sin t cos t a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 t dt −
C
π
−2 ∫π / 2 ab sin t cos t a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 t dt +
3π
+2 ∫π
2 ab sin t cos t a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 t dt −
2π
−2 ∫32π ab sin t cos t a 2 sin 2 + b 2 cos 2 t dt.
Făcând substituţia sin 2 t = u , va rezulta că
(
8ab a 2 + ab + b 2 ).
∫ xy d =
3( a + b )
C
⎧⎪ x = R ( t − sin t ) ;
18 ∫ y d , dacă C = ⎨ t ∈ [ 0,2π] , R > 0 .
C ⎪⎩ y = R (1 − cos t ) ,
Rezolvare.
2π
∫ ∫0 R (1 − cos t ) R 2 (1 − cos t ) + R 2 sin 2 t dt =
2
yd =
C
2π
= ∫0 R 2 (1 − cos t ) 2 − 2cos t dt =
2π 2π t 32 R 2
∫0 (1 − cos t ) ∫0
2 3/ 2 2 3
=R 2 dt = 4 R sin dt = .
2 3
⎧ x = a cos t ; ⎡ π⎤
19 ∫( x + y)d , dacă C = ⎨
⎩ y = b sin t ,
t ∈ ⎢0, ⎥ , a, b > 0 .
⎣ 2⎦
C

Rezolvare.
π
∫( x + y)d = ∫ 0
2 ( a cos t + b sin t ) a 2 sin 2 + b 2 cos 2 dt =
C
π π
= ∫0
2 a cos t
(a 2 2
)
− b sin t + b dt + 2 2
∫0
2 b sin t
( )
a 2 + b 2 − a 2 cos 2 t dt =
∫ (a ) ∫0 b (b − a ) u + a du =
1 1
2
= a − b 2 u 2 + b 2 du + 2 2 2 2
0
a 2 + b2 ab ⎛ b b + b2 − a 2 ⎞
= + ⎜ b arccos + a ln ⎟.
2 2 b2 − a 2 ⎜ a a ⎟
⎝ ⎠
⎧⎪ x = t ;
20 ∫
xy d , dacă C : ⎨ t ∈ [ −1,1] .
2
C ⎪⎩ y = 1 − t ,
Rezolvare.
0t2
∫ ∫
2
xy d = −t 1 − t ⋅ 1 + 2
dt +
C
−1 1 − t
1 t2 0 1
∫0 ∫−1 ∫0 tdt = 1.
2
+ t 1− t 1+ dt = − td t +
1− t2
⎧ x = a cos t ;
⎡ π⎤
21 ∫ ( x + y + z ) d , dacă C : ⎪⎨ y = a sin t; t ∈ ⎢0, ⎥ , a, b > 0 .
⎪ z = bt , ⎣ 2⎦
C
⎩
Rezolvare.
π
∫( x + y + z)d = ∫ 0
2 ( a cos t + a sin t + bt ) ⋅ a 2 sin 2 t + a 2 cos 2 t + b 2 dt =
C
π
⎛ bπ2 ⎞
∫ ( a cos t + a sin t + bt ) dt = a + b ⎜⎜ 2a + ⎟⎟ .
2 2 2 2
= a +b 2
0
⎝ 8 ⎠

⎧ x = et cos t ;
⎪⎪
22 ∫( )
x 2 + y 2 ln z d , dacă C : ⎨ y = et sin t ;
⎪
t ∈ [ 0,1] .
⎪⎩ z = e ,
C t
2e3 + 1
∫( )
1 1
x 2 + y 2 ln z d = ∫0 ∫0
e 2t t ⋅ et 3 dt = 3 t e3t dt = 3
9
C
d = e 2t ( cos t − sin t ) + e 2t ( sin t + cos t ) + e 2t dt = et 3 dt .

2 2
23 Să se calculeze masa firului material care este imaginea drumului

⎧ x = t;
⎪
C :⎨ t 2 t ∈ [ 0,1] şi are densitatea liniară ρ ( x, y ) = 1 + x .
⎪ y = ,
⎩ 2
Rezolvare.
1
M= ∫ (1 + x ) d = ∫0 (1 + t ) ⋅ 1 + t 2 dt =
C
7 2 −2
1
( )
1 1
= ∫0 1 + t 2 dt + ∫0 t 1 + t 2 dt = ln 1 + 2 +
2 6
.
24 Să se calculeze masa firului material care este imaginea drumului

⎧ x = 4t 5 ;
⎪⎪ z
C : ⎨ y = 15 t 4 ; t ∈ [ −1,1] şi are densitatea liniară ρ ( x, y, z ) = .
⎪ 2
3
⎪⎩ z = 2t ,
Rezolvare.
( ) ( ) ( )
z 1 2 2 2
M= ∫ 2
d = ∫−1 t3 ⋅ 20t 4 + 4 ⋅ 15t 3 + 6t 2 dt =
C
1 1
= ∫−1 ∫0
t 3 ⋅ 400t 8 + 240t 6 + 36t 4 dt = 2 t 3 400t 8 + 240t 6 + 36t 4 dt =
∫0 ( )
1 1
∫0
= 4 t 5 100t 4 + 60t 2 + 9 dt = 4 t 5 10t 2 + 3 dt = 5 + 2 = 7.

∫x
2 2 2
25 Să se calculeze y z d , unde C este curba simplă închisă,
C
rectificabilă în spaţiu care are ca imagine cercul situat la intersecţia sferei
x 2 + y 2 + z 2 = 1 cu planul x + y = 0 şi care are ambele capete în A ( 0,0,1) .
Rezolvare. O parametrizare a curbei C poate fi
⎧ 2
⎪x = cos θ;
⎪⎪ 2
⎨ 2 ⎡ π 5π ⎤
⎪ y = − 2 cos θ; θ∈ ⎢ , ⎥
⎪ ⎣2 2 ⎦
⎪⎩ z = sin θ,
şi în acest caz
5π 5π
∫
2 2 2
x y z d = ∫π
2 1
4
cos 4 θ sin 2 θ dθ = ∫ π
2 1
4
( )
cos 4 θ − cos6 θ dθ =
π
32
,
C 2 2
unde:
2 2 2
d = sin θ + sin 2 θ + cos 2 θ ⋅ dθ = dθ .
4 4
Să se calculeze integralele:
⎧ x = cos t ; ⎡ π⎤
26 ∫ y 2dx − x 2dy, dacă C : ⎨
⎩ y = sin t.
t ∈ ⎢ 0, ⎥ .
⎣ 2⎦
C
Rezolvare.
π
∫ y dx − x dy = ∫ (sin t ( − sin t ) − cos t cos t ) dt =

2 2 2 2 2
0
C
π
∫ ( sin t + cos t ) dt = − 3.
3 3 4
=− 2
0
⎧⎪ x = ln 1 + t 2 ; (
t ∈ [ −1,1] .
)
∫ y e dx + x e dy, dacă C : ⎨
x x
27
C ⎪⎩ y = t − 2arctg t ,

Rezolvare.
∫−1 ⎢⎣( t − 2arctg t ) ⋅1 + ln (1 + t )(1 + t ) ⎜⎝1 − 1 + t 2 ⎟⎠⎥⎦ dt =

1⎡ 2 ⎛ 2 ⎞⎤
∫
2
y e x d x + x e x dy =
C
( ) ( ) ( )
1
= ∫⎡t − 2arctg t + 1 + t 2 ln 1 + t 2 − 2ln 1 + t 2 ⎤ dt =
-1 ⎣ ⎦
92 − 30π − 12ln 2
= .
9
⎧⎪ x = t 2 ;
28 ∫
y dx + xy dy, dacă C : ⎨ t ∈ [ 0,1] .
3 2
C ⎪⎩ y = 1 − t ,
Rezolvare.
⎡ ⎤
1⎢ 3 −2t ⎥
∫ y dx + xy dy = ∫0 ⎢⎢ 1 − t 2 ⋅ 2t + t 2 ⋅ 3 1 − t 2 ⋅ 2⎥
dt =
C
⎢⎣
3
( )
1 − t 2 ⎥⎥
⎦
1⎛ ⎞ 2t 3 9
∫
3 2
= ⎜⎜ 2t ⋅ 1 − t − 3 ⎟⎟ dt = .
0
⎝ 1− t2 ⎠ 20
⎧⎪ x = t ;
29 ∫( ) (
x 2 + y 2 dx − x 2 − y 2 dy, dacă C : ⎨ )
⎪⎩ y = 1 − t ,
t ∈ [ 0,1] .
C
Rezolvare.
∫(x ) ( )
2
+ y 2 dx − x 2 − y 2 dy =
C
1⎡ 1 1 ⎤ 1⎛
1 1 ⎞ 4
= ∫0 ⎢( t + 1 − t ) ⋅
⎣ 2 t
+ (t − 1 + t ) ⋅
2 1 − t ⎥⎦
dt = ∫ ⎜
0⎝ 2 t
−
2 1− t
⎟ dt = 3 .
⎠
y dx − x dy
∫ 9 x2 + 4 y2 + 4 y
,
C
unde C este curba simplă, închisă şi orientată pozitiv care are drept imagine în
x2 y 2
plan elipsa + = 1 şi ambele extremităţi în punctul ( 2,0 ) .
4 9

Rezolvare. O parametrizare a curbei C poate fi
⎧ x = 2cos θ;
C :⎨ θ∈ [ 0,2π] .
⎩ y = 3sin θ,
y dx − x d y
∫ 9x + 4 y2 + 4 y
2
=
C
3sin θ ⋅ ( −2sin θ )
2π ⎡ 2cos θ ( 3cos θ ) ⎤
= ∫ ⎢ 2 2
0 ⎣ 36cos θ + 36sin θ + 12sin θ
−
36 + 12sin θ ⎦
⎥ dθ =
2π −6 2π −1 π
= ∫
0 36 + 12sin θ
dθ = ∫
0 6 + 2sin θ
dθ = −
2 2
.
∫x
2
31 Să se calculeze integrala y dx + y 2dy , unde C este curba simplă
C
închisă, orientată pozitiv, care are drept imagine semicercul
x 2 + y 2 = 4, ( y ≥ x ) reunit cu diametrul care îl determină şi ambele extremităţi
în origine.
Rezolvare. Curba C poate fi considerată ca o juxtapunere de drumuri.
y
0 x
B
Fig. 5.1
C = OA ∪ AB ∪ BO
⎧x = t ⎧ x = 2cos θ ⎡ π 5π ⎤
OA : ⎨ t ∈ ⎡⎣0, 2 ⎤⎦ AB : ⎨ θ∈ ⎢ , ⎥
⎩ y = t ⎩ y = 2sin θ ⎣4 4 ⎦
⎧x = t
BO : ⎨ t ∈ ⎣⎡ − 2,0 ⎦⎤
⎩ y = t

∫x
2
y dx + y 2 d y =
C
5π
∫0 (t )
2
∫ ⎡ −16cos 2 θ sin 2θ + 8sin 2 θ cos θ ⎤ dθ +
3 2
= + t dt + π
4
⎣ ⎦
4
∫− 2 (t + t ) dt = −2π.
0
3 2
+
32 Să se calculeze integrala ∫ ( a + y ) dx + ( a + x ) dy , unde C este curba

C
simplă care are drept imagine semicercul x 2 + y 2 − 2ax = 0 ( y ≥ 0 ) reunit cu
semicercul x 2 + y 2 + 2ax = 0 ( y ≥ 0 ) şi extremitatea iniţială în punctul
( 2a,0 ) a > 0 .
Rezolvare. Curba C poate fi considerată ca o reuniune C = C1 ∪ C2
⎧ x = a + a cos θ
C1 = ⎨ θ ∈ [ 0, π]
⎩ y = a sin θ
⎧ x = −a + a cos θ
C2 = ⎨ θ ∈ [ 0, π]
⎩ y = a sin θ
y
C2 C1
−a a 2a x
Fig. 5.2
π
∫ ( a + y ) dx + ( a + x) dy = ∫0 ⎡⎣a (1 + sin θ)( −a sin θ) + ( 2a + a cos θ)( a cos θ)⎤⎦ dθ +
C
π
+ ∫0 ⎡⎣a (1 + sin θ)( −a sin θ) + a cos θa cos θ⎤⎦ dθ =
∫ (sin θ + sin θ) dθ +2a ∫ ( cos θ + cos θ) dθ = −4a .
π π
= −2a2 2 2 2 2
0 0

∫ y dx + z dy + x dz ,
2 2 2
dacă C este curba lui Viviani obţinută prin intersecţia suprafeţelor

x 2 + y 2 + z 2 = a 2 şi x 2 + y 2 − ax = 0 , a > 0, z > 0 .
Rezolvare. O parametrizare a curbei C se obţine folosind coordonatele
cilindrice x = ρ cos θ, y = ρ sin θ, z = z . Parametrizarea cilindrului impune
ρ2 − aρ cos θ = 0 ⇒ ρ = a cos θ .
Curba fiind pe sferă vom obţine
a 2 cos4 θ + a 2 cos2 θ sin 2 θ + z 2 = a 2 ,
de unde rezultă z = a sin θ .
În aceste condiţii:
π
⎛ 5 − sin 3 2θ ⎞ 3πa3
∫ y dx + z dy + x dz = a ∫
2 2 2 3 2
2
π ⎜⎜ cos θ + sin θ cos 2θ + ⎟⎟ dθ = − .
− ⎝ 4 ⎠ 4
C 2
Să se calculeze următoarele integrale verificând independenţa lor de

drum:
( 2,0 )
∫(0,2) y
2 x
34 e dx + 2 y e x dy .
Rezolvare.
P ( x, y ) = y 2 e x ;
Q ( x, y ) = 2 y e x .
∂P ∂Q
Deoarece = , rezultă că Pdx + Qdy este o diferenţială exactă.
∂y ∂x
Considerăm drumul cu parametrizarea
⎧ x = t;
⎨ t ∈ [ 0,2]
⎩ y = 2 − t,
şi integrala devine
( )
2 2
∫0 ( ) ( ) ∫0
2 t 2
2 − t e − 2 2 − t e t
d t = t − 2t e t
d t = −4 .

( 2,6,3) y x xy
35 ∫ ( −1,3,1) z
dx + dy − 2 dz .
z z
Rezolvare.
y x xy
Fie P ( x, y, z ) = ; Q ( x , y , z ) = ; R ( x, y , z ) = − 2
z z z
∂P 1 ∂Q ∂Q x ∂R ∂R y ∂P
= = ; =− 2 = ; =− 2 = .
∂y z ∂x ∂z z ∂y ∂x z ∂z
Rezultă deci că Pdx + Qdy + Rdz este o diferenţială totală exactă.
3
Fie F : → o funcţie astfel încât:
dF = P ( x , y , z ) d x + Q ( x , y , z ) dy + R ( x , y , z ) dz
∂F y xy
= ⇒ F ( x, y , z ) = + g ( y, z )
∂x z z
∂F x x x ∂g ∂g xy
= = + ⇒ = 0 ⇒ F ( x, y , z ) = + h( z)
∂y z z z ∂y ∂y z
∂F xy − xy xy xy
=− 2 = − + h ′ ( z ) ⇒ h′ ( z ) = 0 ⇒ F ( x , y , z ) = + C.
∂z z z2 z2 z
( 2,6,3) y x xy
∫( −1,3,1) z
dx + dy − 2 dz = F ( 2,6,3) − F ( −1,3,1) = 4 + 3 = 7 .
z z
3
36 Să se determine o funcţie F : → astfel încât dF = ω dacă
ω = y ( y + 2 z ) dx + 2 x ( y + z ) dy + 2 xy dz .
Rezolvare. Fie
P ( x, y, z ) = y ( y + 2 z ) , Q ( x, y, z ) = 2 x ( y + z ) , R ( x, y, z ) = 2 xy
∂P ∂Q ∂Q ∂R ∂R ∂P
= 2 y + 2z = , = 2x = , = 2y =
∂y ∂x ∂z ∂y ∂x ∂z
P , Q, R : 3
→ de clasă C 1 ( ).3
Rezultă că expresia Pdx + Qdy + Rdz este diferenţială totală exactă:

∂F
= y 2 + 2 yz ⇒ F ( x, y, z ) = xy 2 + 2 xyz + g ( y, z )
∂x
∂F ∂g ∂g
= 2 xy + 2 xz; 2 xy + 2 xz = 2 xy + 2 xz + ⇒ =0
∂y ∂y ∂y

⇒ F ( x, y, z ) = xy 2 + 2 xyz + h ( z )
∂F
= 2 xy; 2 xy = 2 xy + h′ ( z ) ⇒ h′ ( z ) = 0 .
∂z
Deci, funcţia F : 3 → căutată va fi F ( x, y, z ) = xy 2 + 2 xyz + C .
37 Fie curba Γ de ecuaţie x + y = 1, x ∈ [ −1,1] , şi funcţiile

2
P, Q : → :
P ( x, y ) = ( x + y ) ;
2
(
Q ( x, y ) = − x 2 + y 2 . )
∫ Pdx + Qdy
2
(i) Să se arate că integrala depinde de drum, unde γ ⊂
γ
este o curbă arbitrară rectificabilă.
dx + dy
(ii) Să se arate că ∫x+ y
= 0 şi să se explice rezultatul. Generalizaţi.
Γ
2
(iii) Este adevărată afirmaţia: Pentru orice curbă γ ⊂ simplă închisă şi
rectificabilă există funcţia f γ ∈ C1 ( 2
; ) constantă pe curba γ ⊂ 2
, astfel
încât:
∫ Pdx + Qdy = ∫ f γ ( dx + dy ) .
γ γ
Justificaţi răspunsul.
∫ g dx + g dy = ∫ g dx + g dy = 0, ∀ g ∈ C ( ),
1 2
(iv) Să se arate că ,
AB CD
unde AB şi CD sunt reprezentate în figură.
y
B ( 0,1)
(Γ)
C ( −1,0 ) A (1,0 ) x
D ( 0, −1)
Fig. 5.3

(v) Să se determine funcţia f ∈ C1 ( 2
; ) astfel ca:
∫ ∫
⎧ Pdx + Qdy = f ⋅ dx + f ⋅ dy;
⎪
⎨Γ Γ
⎪f
⎩ DA = 1.
(iv) Folosind formula lui Green să se calculeze integrala
∫
I = Pdx + Qdy .
Γ
Explicaţi rezultatul obţinut.

Rezolvare.
(i) Integrala ∫ Pdx + Qdy este independentă de drum dacă şi numai dacă
γ
∂P ∂Q
=
∂y ∂x
, ∀ ( x, y ) ∈ D ⊂ 2
, ∂D = γ, P, Q ∈ C1 ( 2
, );
∂P ∂Q
= 2 ( x + y ) ≠ −2 x = .
∂y ∂x
dx + dy
(ii) Cum pe Γ avem x + y = 1 ⇒
x+ y ∫
= dx + dy = 0 . ∫
Γ Γ
Nu se poate folosi formula lui Green pentru integrala din partea stângă,
1
deoarece funcţia nu este de clasă C1 pe D ⊂ 2 , ∂D = Γ .
x+ y
2
Generalizare. Pentru orice curbă Γ ⊂ simplă închisă şi rectificabilă
dată de ecuaţia f ( x, y ) = C ⇒
∫ f ( x, y )( dx + dy ) = 0 .
Γ
(iii) Dacă prin absurd ar exista o funcţie f ∈ C1 ( 2

, ) constantă pe γ
astfel ca:
∫ Pdx + Qdy = ∫ f ( dx + dy ) ,
γ γ
∫
2
atunci din (ii) ⇒ Pdx + Qdy = 0, ∀ γ ⊂ , simplă închisă şi rectificabilă
γ
∫
⇒ Pdx + Qdy ar fi independentă de drum. Contradicţie cu (i).
γ

⎧ x = 1 − u; ⎧ x = −1 + u;
(iv) AB = ⎨ u ∈ [ 0,1] şi CD = ⎨ u ∈ [ 0,1] .
⎩ y = u, ⎩ y = −u ,
Din teorema de reducere a integralei curbilinii la o integrală Riemann
deducem:
⎧ 1
∫
⎪ g ( dx + dy ) = ∫0 g (1 − u, u )( −1 + 1) du = 0;
⎪ AB
⎨ 1
∀ g ∈ C1 ( 2
, ).
∫
⎪ g ( dx + dy ) =
⎪ ∫0 g ( −1 + u, −u )(1 − 1) du = 0,
⎩CD
(v) Condiţiile sunt echivalente cu:
⎪ ∫
⎧ ( P − f ) dx + ( Q − f ) dy = 0;
⇒
⎨Γ
⎪ f ( u , −1 + u ) = 1, ∀ u ∈ [ 0,1]
⎩
⎧∂ ∂ ⎧ ∂f ∂f
⎪ ∂y ( P − f ) = ( Q − f ) ⎪− ∂x + ∂y = 4 x + 2 y
⎨ ∂ x ⇔ ⎨ ⇒ (5.1)
⎪ f ( u , −1 + u ) = 1, ∀ x ∈ [ 0,1] ⎪ f ( u , −1 + u ) = 1, u ∈ [ 0,1]
⎩ ⎩
dx dy df ⎪⎧ x + y = C1;
= = ⇒⎨ 2
−1 1 4 x + 2 y ⎪⎩2 x − y 2 + f = C2 ,
soluţia problemei Cauchy (5.1) fiind:
( x + y ) 2 + 6 ( x + y ) + 5 − 4 ( 2 x 2 − y 2 + f ( x, y ) ) = 0 .
(vi) Din formula lui Green deducem:
⎛ ∂Q ∂P ⎞
∫
I = P d x + Qd y = ∫∫ ∫∫
⎜ ∂x − ∂y ⎟ dxdy = − ( 4 x + 2 y ) dxdy ,
Γ D ⎝ ⎠ D
unde
D= {( x, y ) ∈ 2
x + y ≤1 }
I =− ∫∫ ( 4 x + 2 y ) dxdy − ∫∫ ( 4 x + 2 y ) dxdy =
BCD BDA
0 ⎡ −1+ x ⎤ ⎡ 1 1− x ⎤
=− ∫1 ⎢ ∫−1− x ( 4 x + 2 y ) dy ⎥ dx − ∫0 ⎢ ∫1+ x ( 4 x + 2 y ) dy ⎥ dx = 0.
⎣ ⎦ ⎣ ⎦

1. Să se arate că drumul γ : [ 0,1] → 2
este rectificabil
⎧⎛ 2 π 2⎞
⎪⎜ t sin , t ⎟ , t ∈ ( 0,1];
γ ( t ) = ⎨⎝ t ⎠
⎪( 0,0 ) , t = 0.
⎩
2 2
Răspuns. ⎡⎣ x′ ( t ) ⎤⎦ + ⎡⎣ y ′ ( t ) ⎤⎦ este mărginită.
2. Să se calculeze lungimea drumului a cărui imagine este
{( x, y ) y 2
= 2 px, x ∈ [ 0, a ] , y ≥ 0, p > 0 . }
a ( 2a + p ) p 2a + 2a + p
Răspuns. + ln .
2 2 p
3. Să se găsească o parametrizare a lemniscatei
( )
2
x2 + y 2 = xy, x > 0, y > 0 .
⎡ π⎤
Răspuns. x = sin θ cos θ ⋅ cos θ, y = sin θ cos θ ⋅ sin θ, θ∈ ⎢0, ⎥ .
⎣ 2⎦
4. Să se afle lungimea elipsei de semiaxe a, b, a > b .

⎡ e2 12 ⋅ 3 4 12 ⋅ 32 ⋅ 5 6 ⎤
Răspuns. 2aπ ⎢1 − 2 − 2 2 e − 2 2 2 e − …⎥ , unde
⎣ 2 2 ⋅4 2 ⋅4 ⋅6 ⎦
⎛ b2 ⎞
e 2 = ⎜⎜1 − 2 ⎟⎟ .
⎝ a ⎠
Să se calculeze integralele curbilinii de primul tip:

⎧⎪ x = a cos3 t ; ⎡ π⎤
5. ∫ y ds, unde γ : ⎨
3
⎪⎩ y = a sin t ,
t ∈ ⎢0, ⎥ .
⎣ 4⎦
γ
3 2a 2
Răspuns. .
40

⎧ x = 2t ;
⎪
6. ∫ y ds, unde γ : ⎪ y = t 2 ; t ∈ [ 0,1] .
⎨
γ ⎪ 2 3
⎪⎩ z = t ,
3
3+ 2 3
Răspuns. 6 3 − 2 + 3ln .
3
∫(x )
3
7. + y 3 ds , unde
γ
Im γ = {( x, y, z ) }
x 2 + y 2 + z 2 = a 2 , x = y ≥ 0, z ≥ 0 .
2 2 2 4
Răspuns. x = y = a ⋅ sin t , z = a ⋅ cos t , t ∈ [ 0, π]; a .
2 3
8. Să se calculeze masa firului material cu densitatea
( )
ρ ( x, y , z ) = x 2 + y 2 ln z
şi care are forma arcului de curbă:

⎧ x = et cos t ;
⎪⎪
AB : ⎨ y = et sin t ; t ∈ [ 0,1] .
⎪
⎪⎩ z = e ,
t
1 + 2a 3
Răspuns. Masa = ∫ ρ ( x, y, z ) ds =
3 3
.
AB
Să se calculeze integralele curbilinii de al doilea tip:

x+ y x− y
9. ∫x 2
+ y 2
dx +
x 2
+ y 2
dy
γ
⎧ x = a cos t ;
γ:⎨ t ∈ [ 0,2π] .
⎩ y = a sin t ,
Răspuns. −2π .

1 1
10. ∫ x + y dx + x + y dy , unde γ este conturul pătratului cu vârfurile
γ
A (1,0 ) ; B ( 0,1) ; C ( −1,0 ) ; D ( 0, −1) .

Răspuns. 0.
∫(x )
2
11. + y 2 dx + xydy , unde
γ
Im γ = {( x, y ) x 2
}
− 2 x + y 2 = 0, y ≥ 0, x ∈ [ 0,1] .
7
Răspuns. .
6
Să se arate că următoarele integrale sunt independente de drum şi să se

calculeze:
(1,1)
∫(0,0) 2 xy dx + x dy .
2
12.
Răspuns. 1.
( 6,8) xdx + ydy

13. ∫(1,0 ) x 2 + y 2
pe un drum care nu trece prin punctul ( 0,0 ) .
Răspuns. 9.
14. Să se determine funcţia U dacă

dU = e x − y ⎡⎣(1 + x + y ) dx + (1 − x − y ) dy ⎤⎦ .
Răspuns. e x − y ( x + y ) + C .
( 2,3,2 )
∫(1,1,1) yz dx + xz dy + xy dz ,
observând că integrala este independentă de drum.

Răspuns. Dacă notăm cu
P ( x, y, z ) = yz , Q ( x, y, z ) = xz , Q = ( x, y, z ) = xy ,

atunci
∂P ∂Q ∂Q ∂R ∂R ∂P
= , = , = .
∂y ∂x ∂z ∂y ∂x ∂z
Să se calculeze integralele curbilinii:

⎧ x = t;
⎪ 2
∫
16. xyz d , dacă C = ⎪ y = 2t 3 ; t ∈ [ 0,1] .
⎨ 3
C ⎪ 1
⎪z = t2,
⎩ 2
16 2
Răspuns. .
143
⎧⎪ x = e 4t ; ⎡ 1 ⎤
∫
17. xyd , dacă C = ⎨
2t
⎪⎩ y = e ,
t ∈ ⎢0, ln 2 ⎥ .
⎣ 2 ⎦
C
23 173 − 25 5
Răspuns. .
120
⎧⎪ x = a ( cos t + t sin t ) ;
18. ∫
xyd , dacă C = ⎨ t ∈ [ −π, π] , a > 0 .
C ⎪⎩ y = a ( sin t − t cos t ) ,
Răspuns. 0.
⎧⎪ x = (1 + cos t ) cos t ;
19. ∫
x 2 + y 2 d , dacă C = ⎨ t ∈ [ −π, π] .
C ⎪⎩ y = (1 + cos t ) sin t ,
32
Răspuns. .
3
20. ∫( x + y)d , dacă C este curbă închisă rectificabilă care are ca

C
imagine pătratul A1 ( 0,0 ) , A 2 (1, −1) , A3 ( 2,0 ) , A 4 (1,1) şi ambele capete în
origine.
Răspuns. 3 + 2 2 .

21. Să se calculeze masa firului material care este imaginea drumului
⎧ 3 8
⎪x = 8 t ;
⎪
⎪ 1
C : ⎨ y = t8; t ∈ [ 0,1]
⎪ 2
⎪ 11 3
⎪z = t ,
⎩ 3
şi care are densitatea liniară ρ ( x, y, z ) = 4 2 y .
60 + 11ln11
Răspuns. .
100
∫ yd ,
C
( ) ( )
2
dacă C este arcul lemniscatei x 2 + y 2 = a2 x2 − y 2 .
Răspuns. 2a 2 2 − ( 2).

x2 + y 2
∫ e d ,
C
dacă C este un contur convex limitat de curbele x 2 + y 2 = a 2 , x = y şi x = 0 .
( π
)
Răspuns. 2 e a − 1 + a e a .
4
24. Să se calculeze integrala ∫ zd dacă C este elicea conică

C
x = t cos t , y = t sin t , z = t , t ∈ [ 0, a ] .
1⎡ 3 3⎤
Răspuns. ⎢( 2 + a ) 2 − 2 2 ⎥ .
3⎢ ⎥⎦
⎣

25. Să se determine masa firului material care este imaginea drumului
⎧ x = at ;
⎪a
C = y = ⎪ t2; t ∈ [ 0,1] , a > 0
⎨2
⎪ a
⎪ z = t3,
⎩ 3
2y
şi a cărei densitate liniară este ρ ( x, y, z ) =
.
a
a⎡ 3 3+ 2 3⎤
8⎣
(
Răspuns. ⎢ 3 3 − 1 + ln
2 3 ⎦
)
⎥.
26. Să se calculeze ∫ xdy dacă

C
⎧ x = et ;
⎪
C=⎨ t ∈ [ 0,ln 2] .
⎪⎩ y = ln 1(+ e t
, )
2
Răspuns. 1 + ln .
3
∫ ( arcsin y ) dx + x dy dacă
3
C
⎧⎪ x = −t ;
C :⎨ t ∈ [ −1,1] .
2
⎪⎩ y = 1 − t ,
3π
Răspuns. − 2.
8

⎧ x = et ;
⎪⎪
∫ xdx + xy dy + xyz dz , dacă C : ⎨ y = e−t ; t ∈ [ 0,1] .
⎪
⎪⎩ z = 2t ,
C
e2 2 − e
Răspuns. + .
2 2e

⎧ x = a cos t
∫ ( ) ⎪
z a 2 − x 2 dx + xzdy + x 2 + y 2 dz , dacă C = ⎨ y = a sin t
⎪ z = bt
C
⎩
⎡ π⎤
t ∈ ⎢0, ⎥ , a, b > 0.
⎣ 2⎦
a 2b
Răspuns. ( π − 1) .
2
30. Să se calculeze integrala ∫ y 2 − x + 2 ( dx + dy ) , unde C este curba

C
simplă închisă orientată pozitiv care are ambele extremităţi în punctul A1 ( 0,1)
şi drept imagine parabola y 2 = x + 1 în cadranele II şi III şi parabola
2 y 2 = − x + 2 în cadranele I şi IV.
Răspuns. − 3 .
dx + dy
31. Să se calculeze integrala ∫ max ( x , y )
, unde C este curba simplă,
C
închisă şi orientată pozitiv care are drept imagine dreptunghiul A1A 2A3A 4A1 ,
unde A1 ( −1, −1) , A 2 ( 2, −1) ; A3 ( 2,1) ; A 4 = ( −1,1) .
Răspuns. –1.
∫ y 2 + z 2 dx + z 2 + x 2 dy + x 2 + y 2 dz ,
C
unde C este curba simplă care are drept imagine segmentul din spaţiu AB cu
A ( −1, −1, −1) şi B ( 2, 2,2 ) şi capătul în punctul A.
15 2
Răspuns. .
2
∫ ydx + zdy + xdz ,

C
unde C este curba simplă închisă care are drept imagine triunghiul din spaţiu
A1A 2 A3A1 cu vârfurile A1 (1,0,0 ) ; A 2 ( 0,1,0 ) ; A 3 ( 0,0,1) .

3
Răspuns. − .
2

( 3,0 ) y x
∫⎛1 ⎞
⎜ , −2 ⎟ 1 + xy
dx +
1 + xy
dy
⎝3 ⎠
pe o curbă a cărei imagine nu intersectează hiperbola xy = −1.

Răspuns. ln 3 .
( )
35. Stabilind că expresia ω ( x, y, z ) = y 2 − 3 x 2 dx + 2 xy dy este o
3
diferenţială totală să se găsească o funcţie F : → , astfel încât dF = ω .
Răspuns. F ( x, y ) = − x3 + xy 2 + C .
36. Stabilind în prealabil că expresia

⎛ z + xy y ⎞ ⎛1 1 ⎞ z − xy
ω=⎜ + 2 2⎟
d x + x ⎜ − 2 2⎟
dy + 2
dz , x > 0, z > 0
⎝ xz x + y ⎠ ⎝ z x + y ⎠ z
3
este o diferenţială totală să se găsească o funcţie F : → , astfel încât
dF = ω .
y xy
Răspuns. F ( x, y, z ) = ln xz − arctg + +C .
z z

CAPITOLUL 6
INTEGRALA DUBLĂ

Fie D o mulţime compactă din 2
astfel încât D ⊂ [ a, b ] × [ c, d ] .
Frontiera domeniului D este o curbă închisă alcătuită dintr-o reuniune finită de
imagini de curbe netede. Să considerăm diviziunile:
δ = ( a = x0 < x1 < … < xn = b ) ,
δ = ( c = y0 < y1 < … < ym = d )
ale intervalului [ a, b ] , respectiv [ c, d ] . Paralelele la axa Oy prin punctele
diviziunii δ şi paralelele la axa Ox prin punctele diviziunii δ împart
dreptunghiul [ a, b ] × [ c, d ] în n × m dreptunghiuri de forma
I ij = [ xi −1, xi ] × ⎡⎣ yi −1, y j ⎤⎦ , 1 ≤ i ≤ n, 1 ≤ j ≤ m .
Să notăm cu Λ mulţimea dreptunghiurilor conţinute în D sau care au

puncte comune cu D.
Definiţia 6.1. Vom numi diviziune a domeniului D mulţimea
dreptunghiurilor δ1, δ 2 ,…, δ p din Λ şi vom nota
(
Δ = δ1 , δ 2 ,…, δ p ),
ordinea de numerotare a dreptunghiurilor fiind arbitrară. Norma diviziunii Δ
este egală cu
{ }
Δ = max xi − xi −1, y j − y j −1 1 ≤ i ≤ n, 1 ≤ j ≤ m = max δ , δ . { }
Să considerăm diviziunile δ şi δ′ ale intervalului [ a, b ] şi, respectiv,
[ c, d ]
mai fine decât δ ; adică δ′ ⊃ δ, δ′ ⊃ δ . Acestor diviziuni le corespunde o
diviziune Δ′ a domeniului D care este mai fină decât Δ şi Δ ′ ≤ Δ , deoarece
δ′ ≤ δ , δ′ ≤ δ .
2
Fie f : D ⊂ → o funcţie mărginită. Notăm cu
{ }
mk = inf f ( x, y ) ( x, y ) ∈ δk , 1 ≤ k ≤ p,

{
M k = sup f ( x, y ) ( x, y ) ∈ δk , 1 ≤ k ≤ p}
şi definim
p p
sΔ ( f ) = ∑ mk ⋅ aria δk , SΔ ( f ) = ∑ M k ⋅ aria δk
k =1 k =1
suma Darboux inferioară, respectiv suma Darboux superioară asociată funcţiei

f şi diviziunii Δ .
Sumele Darboux sΔ ( f ) şi SΔ ( f ) aproximează prin lipsă, respectiv prin
adaos volumul corpului mărginit de suprafaţa z = f ( x, y ) , ( x, y ) ∈ D , planul
xOy şi cilindrul cu generatoarele paralele cu axa Oz şi a cărui curbă directoare în
planul xOy este frontiera lui D. Pentru f pozitivă suprafaţa este situată deasupra
planului xOy şi are ca proiecţie pe acest plan pe D.
Fie ( ξk , ηk ) ∈δ k , 1 ≤ k ≤ p , un sistem de puncte intermediare asociat
diviziunii Δ a domeniului D. Numărul real
p
σ Δ ( f , ξk , ηk ) = ∑ f ( ξk , ηk ) ⋅ aria δk
k =1
se numeşte suma Riemann asociată funcţiei f, diviziunii Δ şi sistemului de

puncte intermediare ( ξk , ηk ) ∈ δ k , 1 ≤ k ≤ p .
Propoziţia 6.2
1. Dacă Δ′ este o diviziune mai fina decât Δ , atunci
sΔ ( f ) ≤ sΔ ′ ( f ) ≤ SΔ ′ ( f ) ≤ SΔ ( f ) .
2. Pentru orice diviziuni Δ şi Δ′ ale lui D avem:
sΔ ( f ) ≤ SΔ ′ ( f ) .
3. Pentru orice sumă Riemann σΔ ( f , ξk , ηk ) , avem
s Δ ( f ) ≤ σ Δ ( f , ξ k , ηk ) ≤ S Δ ( f ) .
Definiţia 6.3. Spunem că funcţia f este integrabilă Riemann pe D dacă

există I ∈ cu proprietatea că oricare ar fi ε > 0 există δε > 0 , astfel încât
pentru orice diviziune Δ a lui cu Δ < δ∈ şi pentru orice alegere a punctelor
intermediare ( ξk , ηk ) ∈ δ k , 1 ≤ k ≤ p , rezultă că
σ Δ ( f , ξ k , ηk ) − I < ε .

Numărul I cu această proprietate se notează:
I= ∫∫ f ( x, y ) dxdy
D
şi se numeşte integrala dublă a lui f pe D. Domeniul D se numeşte domeniul de

integrare, iar dxdy se numeşte elementul de arie.
Teorema 6.4 (Criteriul lui Darboux)
Funcţia mărginită f : D ⊂ 2 → este integrabilă Riemann pe D dacă şi
numai dacă oricare ar fi ε > 0 există δ∈ > 0 , astfel încât pentru orice diviziune Δ
a lui D cu Δ < δ∈ să avem:
SΔ ( f ) − sΔ ( f ) < ε .
Din definiţia integralei duble rezultă următoarele proprietăţi (presupunem
că integralele există):
a) aria domeniului D este
aria D = ∫∫ dxdy ;
D
b) liniaritatea integralei duble este dată de formulele:
∫∫ ⎡⎣ f1 ( x, y ) + f2 ( x, y )⎤⎦ dxdy = ∫∫ f1 ( x, y ) dxdy + ∫∫ f2 ( x, y ) dxdy,

D D D
∫∫ αf ( x, y ) dxdy = α ∫∫ f ( x, y ) dxdy, α ∈ ;
D D
c) dacă D este împărţit în două subdomenii D1 şi D2 printr-o curbă, atunci
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫∫ f ( x, y ) dxdy + ∫∫ f ( x, y ) dxdy ;

D D1 D2
d) dacă f este pozitivă pe D, adică
f ( x, y ) ≥ 0, ( ∀ ) ( x, y ) ∈ D ,
atunci ∫∫ f ( x, z ) dxdz ≥ 0 ;
D
e) dacă f este integrabilă pe D, atunci f este integrabilă pe D şi are loc
inegalitatea:
∫∫ f ( x, y ) dxdy ≤ ∫∫ f ( x, y ) dxdy .
D D

Teorema 6.5 Orice funcţie continuă f : D ⊂ 2 → este integrabilă
Riemann pe D.
Mulţimea funcţiilor integrabile pe D este mai bogată decât mulţimea
funcţiilor continue, după cum va rezulta din următoarea teoremă.
Definiţia 6.6. O mulţime A ⊂ 2 se numeşte mulţime neglijabilă dacă
pentru orice ε > 0 există un şir de dreptunghiuri deschise ( I n ) n ≥1 ⊂ 2 , astfel
încât:
∞ ∞
∑ aria ( I n ) < ε, ∪ I n ⊃ A .
n =1 n =1
Propoziţia 6.7
a) Orice mulţime cel mult numărabilă A= {( x , y
n n ) n∈ ∗
} este
neglijabilă.
b) Dacă A ⊂ B şi B este neglijabilă, atunci A este neglijabilă.
c) Orice reuniune numărabilă de mulţimi neglijabile este o mulţime
neglijabilă.
Fie f : D ⊂ 2 → . Notăm:
A f := {( x, y ) ∈ D ( x, y ) este punct de discontinuitate pentru f } .

Definiţia 6.8. Funcţia f : D ⊂ 2 → se numeşte continuă aproape peste
tot (prescurtat a.p.t.) dacă A f este o mulţime neglijabilă.
Teorema 6.9 (Criteriul de integrabilitate al lui Lebesgue)
O funcţie f : D ⊂ 2 → este integrabilă Riemann dacă şi numai dacă
este mărginită şi continuă aproape peste tot.
Teorema 6.10. Fie f : D = [ a, b ] × [ c, d ] ⊂ 2 → o funcţie mărginită şi
integrabilă pe D, astfel încât pentru orice x ∈ [ a, b ] există integrala
d
∫c f ( x, y ) dy := F ( x ) .
Atunci funcţia F : [ a, b ] → este integrabilă pe [ a, b ] şi are loc formula

b⎛ d ⎞
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫a ⎜⎝ ∫c f ( x , y ) dy ⎟ d x .
⎠
D

În mod analog, avem şi formula
d⎛ b ⎞
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫c ⎜⎝ ∫a f ( x, y ) dx ⎟⎠ dy .
D
De obicei, se notează:
b⎛ d ⎞ b ⎛ d ⎞
∫a ⎜⎝ ∫c f ( x , y ) dy ⎟ dx =
⎠ ∫ a
dx ⎜
⎝ ∫c f ( x , y ) dy ⎟ ,
⎠
d⎛ b ⎞ d ⎛ b ⎞
∫c ∫a
⎜
⎝
f ( x, y ) dx ⎟ dy =
⎠ ∫c dy ⎜
⎝ ∫a f ( x, y ) dx ⎟⎠.
În acest fel,
b ⎛ d ⎞ d ⎛ b ⎞
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫a
dx ⎜
⎝ ∫c f ( x , y ) dy ⎟ =
⎠ ∫c dy ⎜
⎝ ∫a f ( x , y ) dx ⎟ .
⎠
D
2
Definiţia 6.11. D ⊂ se numeşte domeniul simplu în raport cu axa Oy
dacă
D= {( x, y ) ∈ 2
a ≤ x ≤ b, ϕ1 ( x ) ≤ y ≤ ϕ2 ( x ) , }
unde funcţiile ϕ1, ϕ2 : [ a, b ] → , ϕ1 ≤ ϕ2 , sunt continue.
2
D⊂ se numeşte domeniul simplu în raport cu axa Ox dacă
D= {( x, y ) ∈ 2
c ≤ y ≤ d , ψ1 ( y ) ≤ x ≤ ψ 2 ( y ) , }
unde funcţiile ψ1, ψ 2 : [ c, d ] → , ψ1 ≤ ψ 2 , sunt continue.
Teorema 6.12. Fie D ⊂ 2 un domeniu simplu în raport cu axa Oy şi

f : D → o funcţie mărginită şi integrabilă, astfel încât pentru orice x ∈ [ a, b ]
există integrala
ϕ2 ( x )
F ( x) = ∫ϕ ( x )
1
f ( x , y ) dy .
Atunci funcţia F : [ a, b ] → este integrabilă şi are loc formula

b⎛ ϕ2 ( x ) ⎞
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫ ∫ ⎜
a ⎝ ϕ1 ( x )
f ( x , y ) d y ⎟ dx .
⎠
D
Analog se scrie formula de calcul în cazul domeniilor simple în raport cu

axa Ox. Într-adevăr, dacă
D= {( x, y ) ∈ 2
c ≤ y ≤ d , ψ1 ( y ) ≤ x ≤ ψ 2 ( y ) }
este un domeniu simplu în raport cu axa Ox, atunci are loc formula
d⎛ ψ2 ( x ) ⎞
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫c ⎜⎝ ∫ψ ( x)
1
f ( x , y ) dx ⎟ dy .
⎠
D
Pentru calculul integralelor duble pe domenii mai complicate, împărţim

aceste domenii cu ajutorul unor segmente paralele cu axele de coordonate, în
subdomenii care sunt simple în raport cu axa Ox sau Oy, apoi folosim formulele
anterioare şi proprietatea de aditivitate a integralei duble.
Fie D′ ⊂ 2 un domeniu compact, raportat la sistemul de referinţă
cartezian uOv , având frontiera Γ′ , care este urma unei curbe închise netede. Să
considerăm transformarea regulată
⎪⎧ x = ϕ ( u , v ) ; D ( ϕ, ψ )
T :⎨ ϕ, ψ ∈ C1 ( D1 ) ; ≠ 0 pe D1 ⊂ 2
,
⎪⎩ y = ψ ( u, v ) , D ( u, v )
unde D1 este o mulţime deschisă ce conţine compactul D′ ⊂ 2 . Atunci când

( u, v ) parcurge pe D′, ( x, y ) prin transformarea regulată T parcurge compactul
D ⊂ 2 raportat la sistemul de referinţă cartezian xOy. În acest caz spunem că
domeniul D ⊂ 2 este imaginea domeniului D′ ⊂ 2 prin transformarea
regulată T şi se scrie D = T ( D′ ) , iar frontiera Γ a domeniului este imaginea
frontierei Γ′ prin transformarea regulată T, adică Γ = T ( Γ′ ) . Dacă
ϕ, ψ ∈ C2 ( D1 ) , are loc formula schimbării de variabilă în integrala dublă.
Teorema 6.13 (Formula schimbării de variabilă în integrala dublă)
Fie f : D ⊂ 2 → o funcţie continuă pe D. Atunci
D ( ϕ, ψ )
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫∫′ f ( ϕ ( u, v ) , ψ ( u, v ) ) dudv .
D ( u, v )
D D
Să considerăm trecerea de la coordonatele carteziene ( x, y ) la

coordonatele polare ( ρ, θ ) prin transformarea regulată.
⎧ x = ρ cos θ
T :⎨ ; ρ∈ [ 0, R ] , θ∈ [ 0,2π] ,
⎩ y = ρ sin θ
D ( x, y )
unde = ρ ≠ 0.
D ( ρ, θ )
În acest caz, formula de schimbare de variabilă în integrala dublă devine
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫∫′ f (ρ cos θ, ρ sin θ) ρdρdθ, D = T ( D′) .

D D

De asemenea, se foloseşte transformarea regulată care permite trecerea de
la coordonatele carteziene ( x, y ) la coordonatele polare generalizate ( ρ, θ ) :
⎧ x = aρ cos θ;
T :⎨ ρ∈ [ 0,1] , θ∈ [ 0, 2π] ,
⎩ y = bρ sin θ,
D ( x, y )
unde = abρ ≠ 0 . În acest caz, formula de schimbare de variabilă în
D ( ρ, θ )
integrala dublă devine
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ab∫∫′ f ( aρ cos θ, bρ sin θ) ρdρdθ, D = T ( D′) .

D D
Principalele aplicaţii ale integralelor duble sunt:

a) Fie D ⊂ 2 → un domeniu compact a cărui frontieră este urma unei
curbe închise netede (sau netedă pe porţiuni). Aria domeniului D este dată de
formula
aria D = ∫∫ dxdy .
D
2
b) Fie funcţia f : D ⊂ → continuă şi pozitivă. Notăm cu Γ f
subgraficul lui f,
Γf = {( x, y, z ) ∈ 3
( x, y ) ∈ D, 0 ≤ z ≤ f ( x, y )} .
Volumul lui Γ f este
volum Γ f = ∫∫ f ( x, y ) dxdy
D
c) Să considerăm o placă materială plană neomogenă, de grosime

neglijabilă, care are forma dată de domeniul compact D ⊂ 2 . Dacă
ρ : D ⊂ 2 → + este densitatea plăcii materiale şi ρ este presupusă continuă,
atunci masa M a plăcii este
M= ∫∫ ρ ( x, y ) dxdy .
D
Coordonatele ( xG , yG ) ale centrului de greutate al plăcii sunt de

formulele:
1 1
xG =
M ∫∫ xρ ( x, y ) dx dy; yG =
M ∫∫ yρ ( x, y ) dxdy .
D D

Dacă ρ = const. (placa este omogenă), atunci
1 1
xG =
aria D ∫∫ xdxdy; yG =
aria D ∫∫ ydxdy .
D D
d) Fie o placă materială plană neomogenă de grosime neglijabilă, care are

forma dată de domeniul compact D ⊂ 2 şi ρ : D ⊂ 2 → + densitatea plăcii
materiale. Momentul de inerţie faţă de originea axelor de coordonate este dat de
formula
∫∫ ( x )
+ y 2 ρ ( x, y ) dxdy .
2
IO =
D
Momentele de inerţie I Ox şi I Oy ale plăcii faţă de axele de coordonate Ox

şi Oy au expresiile:
∫∫ y ρ ( x, y ) dxdy; ∫∫ x ρ ( x, y ) dxdy
2 2
I Ox = I Oy =
D D
şi se observă că I O = I Ox + I Oy .

1 Să se arate că funcţia f : [ 0,1] × [ 2,3] → , f ( x, y ) = x 2 + y 3 este
integrabilă.
Rezolvare. Funcţia f este continuă pe domeniul de definiţie, deci
integrabilă.
2 Funcţia f : [ −1,1] × [ −1,1] → ,
⎧ 2 xy
⎪ 2 , dacă ( x, y ) ≠ ( 0, 0 )
f ( x, y ) = ⎨ x + y
2
⎪1, dacă ( x, y ) = ( 0, 0 )
⎩
este integrabilă?
Rezolvare. Observăm că funcţia f este mărginită, deoarece f ( x, y ) ≤ 1 ,
( ∀ ) x, y ∈ [ −1,1] . Pe de altă parte, f are un singur punct de discontinuitate,
( 0,0 ) . Conform criteriului lui Lebesgue f este integrabilă.

2
Să se calculeze ariile următoarelor domenii din .
3 D= {( x, y ) x 2
≤ y ≤ 4 − x2 }
Rezolvare.
⎛ 4− x2 ⎞
∫− 2 ( 4 − x − x ) dx = 3 .
2 2 16 2
aria ( D ) = ∫− ∫x
2 2
⎜ 2
dy ⎟ dx =
2
⎝ ⎠
⎧⎪ 2 2 2⎫
⎪
4 D = ⎨( x, y ) x 3 + y 3 ≤ a 3 ⎬ .
⎪⎩ ⎪⎭
Rezolvare.
⎛ ⎛ 2 2 ⎞ 32 ⎞
⎜ ⎜a3 −x3 ⎟ ⎟
3
⎜
a ⎝
⎜ ⎟
⎠
⎟ a⎛ 2 2 ⎞2
1 ⎜ ⎟ 3πa 2
4
aria ( D ) = ⎜
⎜ ∫ ⎟ ⎜ ∫
dy ⎟ d x = ⎜ a − x ⎟ d x =
3 3
⎟ 8
. ∫
0⎝ 0 ⎠ 0⎝ ⎠
Să se calculeze următoarele integrale duble:

1⎛1 ⎞
∫∫
y2
5 I = ⎜ e dy ⎟ d x .
⎜ ⎟
0⎝ x ⎠
Rezolvare. Se observă că:
{( x, y ) 0 ≤ x ≤ 1, x ≤ y ≤ 1} = {( x, y ) 0 ≤ y ≤ 1,0 ≤ x ≤ y} .
1⎛ y ⎞ 1
− y2 2 1⎛ 1⎞
Atunci: I = ⎜ e
⎜ ∫∫ ⎟ ∫
d x ⎟ dy = y e − y dy = ⎜1 − ⎟ .
2⎝ e⎠
0⎝ 0 ⎠ 0
6 I= ∫∫ xyd xdy , unde D este domeniul mărginit de axa Ox şi

D
semicercul superior ( x − 2 ) + y 2 = 1 .
2
{
Rezolvare. D = ( x, y ) 1 ≤ x ≤ 3,0 ≤ y ≤ 1 − ( x − 2 )
2
} ,
3 ⎛ 1− ( x − 2 ) ⎞ 2
2
3 y = 1− ( x − 2 ) 3
⎜ ⎟ y2
∫ ( )
1 4
I= ⎜∫ ∫ xy dy ⎟ dx = x
2 ∫ dx =
2
x 4 x − x2 − 3 d x = .
3
1⎜ 0 ⎟ 1 y =0 1
⎝ ⎠

Cu ajutorul unor schimbări de variabilă adecvate, să se calculeze
integralele duble:
(
− x2 + y2 ) d xdy , unde
7 ∫∫ e
D
D= {( x, y ) x 2
+ y 2 ≤ a 2 , x ≥ 0, y ≥ 0, a > 0 . }
Rezolvare. Vom trece la coordonate polare:
⎡ π⎤
x = ρ cos θ, y = ρ sin θ, ρ∈ [ 0, a ], θ∈ ⎢0, ⎥ .
⎣ 2⎦
Rezultă că integrala este egală cu
a⎛ π
2 ⎞ π −ρ2
a
π e −ρ2
a
(
π 1 − e−a
2
).
∫∫
⎜
⎜ 0
2 e −ρ ⋅ ρdθ ⎟ dρ =
⎟ 2 ∫
e ⋅ ρ dρ = ⋅
2 −2
=
4
0⎝ ⎠ 0 0
∞⎛ ∞ ∞
(
− x2 + y2 ) dx ⎞⎟ dy ; să se deducă valoarea integralei 2
8 ∫∫
⎜ e
⎜ ⎟ ∫ e− x dx .
0⎝0 ⎠ 0
Rezolvare. Folosind problema precedentă avem
∞⎛ ∞
(
− x2 + y 2 ) dx ⎞⎟ dy = lim (
− x2 + y 2 ) d xdy =
I= ⎜ e
⎜ ∫∫ ⎟ a →∞ ∫∫ e
0⎝ 0 ⎠ x2 + y 2 ≤ a2
x ≥ 0, y ≥ 0
= lim
(
π 1 − e− a
2
) = π.
a →∞ 4 4
Pe de altă parte,
∞ ∞ 2
2 2 ⎛∞ 2 ⎞
∫
I = e− x d x ⋅ e− y ∫ ∫
dy = ⎜ e − x d x ⎟ .
⎜ ⎟
0 0 ⎝0 ⎠
Rezultă că
∞
2 π
∫ e− x d x = I =
2
.
0

9 Să se calculeze integrala dublă improprie
⎛ x2 y 2 ⎞
−⎜ 2 + 2 ⎟
⎜a b ⎟
I= ∫∫ e ⎝ ⎠ d x dy ,
x2 y2
unde D este exteriorul elipsei+ −1= 0 .
a 2 b2
Rezolvare. Facem schimbarea de variabile
x = aρ cos θ, y = bρ sin θ, J = abρ ,
observând că θ∈ [ 0,2π] , iar ρ∈ [1,∞ ) . Rezultă:
2π ∞
πab
∫ ∫
2
I = ab dθ e−ρ ρdρ = .
e
0 1
10 Să se calculeze integrala dublă
∫∫ x d xdy ,
2
I=
D
unde D este domeniul definit prin intersecţia parabolelor:
y 2 = px, y 2 = qx, x 2 = ay, x 2 = by ( 0 < p < q, 0 < a < b) .
Rezolvare. Vom face schimbarea de variabilă y 2 = ux; x 2 = vy , unde

u ∈ [ p, q ] , iar v ∈ [ a, b ] . Prin această schimbare de variabilă patrulaterul
curbiliniu delimitat de parabolele din enunţ se transformă într-un patrulater
determinat de intersecţia dreptelor:
1
u = p; u = q şi v = a; v = b; J = − .
3
Deci,
1
q b
(
b3 − a 3 q 2 − p 2 )( )
∫ ∫
2
I = udu v dv = .
3 18
p a
11 Să se afle volumul corpului mărginit de planul xOy, cilindrul

x 2 + y 2 = 1 şi planul x + y + z = 3 .

Rezolvare.
Vol = ∫∫ (3 − x − y ) dxdy , unde D este proiecţia pe planul xOy a
D
intersecţiei dintre planul z =3− x − y şi cilindrul x 2 + y 2 = 1 , adică
D= {( x, y ) x 2
}
+ y 2 ≤ 1 . Atunci:
1 1 1
2π ρ2
Vol = ρdρ ∫ ∫0 ( 3 − ρ cos θ − ρ sin θ ) dθ = 6 π ρdρ = 6π
2 ∫
= 3π .
0 0 0
12 Să se determine coordonatele centrului de greutate pentru un sector

π
circular cu raza R şi α = .
4
Rezolvare. Să notăm cu D domeniul din enunţ. Avem
R π
πR 2
I1 = ∫∫ d xdy = ∫ ρdρ∫ 0
4 dθ =
8
,
D 0
π R
R3 2
I2 = ∫∫ xdxdy =∫ 0
4 cos θdθ ρ 2dρ =
∫ 6
,
D 0
π R
(
R3 2 − 2 ).
I3 = ∫∫ y d x dy = ∫
0
4 sin θdθ ρ 2dρ =
∫ 6
D 0
Rezultă coordonatele centrului de greutate:

I2 4R 2
xG = = ;
I1 3
yG = =
(
I3 4 R 2 − 2
.
)
I1 3
13 Să se calculeze momentul de inerţie faţă de axa Oy al plăcii plane

materiale delimitată de y 2 = 1 − x, x = 0 , având densitatea ρ ( x, y ) = xy .
Rezolvare.
1− x
x3 (1 − x )
1 1
1
∫∫ xyx d xdy = ∫ x dx ∫ ∫
2 3
I0 y = y dy = dx = .
2 40
D 0 0 0

14 Să se calculeze momentul de inerţie faţă de originea axelor al plăcii
plane materiale omogene de densitate constantă ρ0 , delimitată de x 2 + y 2 = R 2 .
Rezolvare. Fie D = {( x, y ) x 2
+ y2 ≤ R2 . }
2π R R
ρ4 πR 4
∫∫ ( x ) ∫ ∫
2 2 2
I0 = + y dxdy = dθ ρ ρdρ = 2 π ⋅ = .
4 2
D 0 0 0
15 Fie funcţia f : D ⊂ 2
→ , f ( x, y ) = ⎡⎣ x 2 + y 2 ⎤⎦ , unde
D= {( x, y )∈ 2
}
x2 + y 2 < 4 .
Dacă τ∈ D ( D ) este o diviziune de forma τ = {d 0 , d1 , d 2 , d 3 } cu

dk = {( x, y ) ∈ D k ≤ x 2
}
+ y 2 < k + 1 , k = 0,3 ,
a) să se calculeze sumele Darboux superioară şi inferioară
corespunzătoare fiecărei diviziunii τ şi funcţiei f ;
b) să se precizeze dacă f este Darboux integrabilă pe D şi în caz
afirmativ să se calculeze ∫∫ f .
D
Rezolvare. Notăm cu:
{ } {
M k = max f ( x, y ) ( x, y ) ∈ d k ; mk = min f ( x, y ) ( x, y ) ∈ d k , k = 0,3, }
şi constatăm că M k = mk , ∀ k = 0,3 . Prin urmare, S ( f , τ ) = s ( f , τ ) şi f este
Darboux integrabilă pe D. Mai mult:
3
S ( f , τ) = ∑ M k ⋅ aria dk = 0 ⋅ π ⋅1 + 1⋅ π ⋅1 + 2 ⋅ π ⋅1 + 3 ⋅ π ⋅1 = 6π.
k =0
y
d3
d2 x
d1
Fig. 6.1

În concluzie, f este Darboux integrabilă pe D şi ∫∫ f = 6π .
D
16 Fie funcţia f : D ⊂ 2
→ , f ( x, y ) = { x + y } , unde
D= {( x, y )∈ 2
}
x, y ∈ [ −2, 2] ,
iar acoladele desemnează funcţia parte fracţionară.

Dacă τ∈ D ( D ) este o diviziune de forma τ = {d 0 , d1 ,…, d9 } , unde:
dk ={( x, y ) ∈ D k ≤ x + y < k + 1}, k = 0,1

d 2 = {( x, y ) ∈ D 2 ≤ x + y < 3, x < 0, y > 0}
d 4 = {( x, y ) ∈ D 2 ≤ x + y < 3, x > 0, y > 0}
d6 = {( x, y ) ∈ D 2 ≤ x + y < 3, y < 0, x > 0}
d8 = {( x, y ) ∈ D 2 ≤ x + y < 3, x < 0, y < 0}
d3 = {( x, y ) ∈ D 3 ≤ x + y < 4, x < 0, y > 0}
d5 = {( x, y ) ∈ D 3 ≤ x + y < 4, x > 0, y > 0}
d7 = {( x, y ) ∈ D 3 ≤ x + y < 4, x > 0, y < 0}
d9 = {( x, y ) ∈ D 3 ≤ x + y < 4, x < 0, y < 0}.
Să se calculeze sumele Darboux superioară şi inferioară corespunzătoare

diviziunii τ şi funcţiei f.
Să se precizeze dacă f este Darboux integrabilă pe D şi în caz afirmativ
să se calculeze ∫∫ f .
D
Rezolvare. Fie
{ } {
M k = max f ( x, y ) ( x, y ) ∈ d k ; mk = min f ( x, y ) ( x, y ) ∈ d k , k = 0,9, }
şi constatăm că M k = mk , ∀ k = 0,9 . Prin urmare, S ( f , τ ) = s ( f , τ ) şi f este
Darboux integrabilă pe D. Mai mult:
9
S ( f , τ) = ∑Mk aria dk = 0 ⋅ aria d0 + 1⋅ aria d1 + 2 ⋅ ( aria d2 + aria d4 + aria d6 + aria d8 ) +
k =0
3 1
+ 3 ⋅ ( aria d3 + aria d5 + aria d7 + aria d9 ) = 16 + 2 ⋅ 4 + 3 ⋅ 4 = 24
2 2

şi
∫∫ f = 24 .
D
y
d3 d5
d2 d4
d0
d1
x
d8 d6
d9 d7
Fig. 6.2
17 Fie funcţia f : [ 0.1] → , f ( x, y ) = xy şi

2
⎧ 1 2 n −1 ⎫
,1⎬ ∈ D ([ 0,1]) , n ∈
k ∗
d n = ⎨0, , ,…, ,…,
⎩ 2 n n n ⎭
(
şi P n = ( d n , d n ) ∈ D [ 0,1] .
2
)
Să se calculeze sumele Darboux superioare şi inferioare corespunzătoare
diviziunii P n .
Să se stabilească dacă f este Darboux integrabilă pe [ 0,1]
2
şi să se
calculeze ∫∫ f.
[0,1]2
Rezolvare.
⎧ 2 i −1 i j −1 j⎫
Fie dij = ⎨( x, y )∈ [ 0,1] ≤x< , ≤ y < ⎬ , i, j = 1, n .
⎩ n n n n⎭
Atunci:
( i − 1)( j − 1) ;
{
mij = min f ( x, y ) ( x, y ) ∈ dij = } n2
{
M ij = max f ( x, y ) ( x, y ) ∈ dij = } ij
n2
.

Prin urmare:
ij ( n + 1)
n n 2
1
S ( f ,P n ) = 2
n
∑∑ n 2
=
4 n 2
;
i =1 j =1
1
n n
( i − 1)( j − 1) = ( n − 1)2 ,
s ( f ,P n ) = 2
n
∑∑ n2 4n 2
i =1 j =1
1
deoarece aria dij = .
n2
( n + 1)
2
1
Cum ∫∫ f = inf S ( f ,P n )
n
= lim
n 4n 2
=
4
[0,1] 2
şi
( n − 1)
2
1
∫∫ f = sup s ( f ,P n )
n
= lim
n 4n 2
= ,
4
[0,1] 2
1
deducem că f este Darboux integrabilă pe [ 0,1] şi ∫∫
2
f = .
4
[ 0,1]2
18 Fie f : [ 0,1] →
2
⎧⎪ x + y, ( x, y ) ∈ Q 2 ∩ [ 0,1]2
f ( x, y ) = ⎨
⎪⎩ x + y − 1, ( x, y ) ∈ [ 0,1] − Q
2
Să se arate că ∫∫ f =1 şi ∫∫ f = 0.
[0,1]2
[0,1]2
Rezolvare. Consider o diviziune
⎧ 1 2 n −1 ⎫
,1⎬ ∈ D ([ 0,1]) , n ∈
k ∗
d n = ⎨0, , ,…, ,…, şi
⎩ n n n n ⎭
(
P n = ( d n , d n ) ∈ D [ 0,1] .
2
)
Vom nota
⎧ 2 i −1 i j −1 j⎫
dij = ⎨( x, y )∈ [ 0,1] ≤x< , ≤ j< ⎬ , i, j = 1, n şi
⎩ n n n n⎭

{
M ij = max f ( x, y ) ( x, y ) ∈ dij = } i j
+ ,
n n
i −1 j −1
{
mij = min f ( x, y ) ( x, y ) ∈ dij } =
n
+
n
− 1.
Prin urmare:
n +1
n n n n
∑∑ ⎛⎜⎝ n + n ⎞⎟⎠ =
1
∑∑
i j
S ( f ,P n ) = M ij aria dij = 2 ,
i =1 j =1 n i =1 j =1
n
⎛ i −1 j −1 ⎞
n n n n
1 1
s ( f ,P n ) = ∑∑ mij aria dij = 2 ∑∑ ⎜ + − 1⎟ = − ,
j =1 ⎝ ⎠
i =1 j =1 n i =1
n n n
iar
n +1
∫∫ f = inf S ( f ,P n ) = lim
n n n
= 1,
[0,1]2
−1
∫∫ f = sup s ( f ,P n ) = lim
n n n
= 0.
[0,1]2
În concluzie, f nu este Darboux integrabilă pe [ 0,1] .

2
19 Să se arate că f : [ 0, 2] →
2
⎧ xy, ( x, y ) ∈ [ 0,1]2
⎪
⎪⎪ x − y, ( x, y ) ∈ [ 0,1] × (1, 2]
f ( x, y ) = ⎨
⎪ x + y, ( x, y ) ∈ (1,2] × [ 0,1]
⎪ 2
⎪⎩ x + y , ( x, y ) ∈ (1,2]
2 2
este Darboux integrabilă pe [ 0,1] şi să se calculeze ∫∫

2
f.
[0,2]2
Rezolvare. Notăm prin:
D( f ) = {( x, y )∈[0,2] 2
f este discontinuă în punctul ( x, y ) . Este clar că }
mulţimea punctelor de discontinuitate a funcţiei este D ( f ) = AB ∪ CD , unde
AB = {( x, y ) ∈[0,2] 2
x ∈ [ 0,2] , y = 1 şi CD = } {( x, y ) ∈[0, 2] 2
}
x = 1, y ∈ [ 0,2] .

y
D
2
x− y
x2 + y2
A1 B
xy x+ y
0 1 2 x
C
Fig. 6.3
Prin criteriul de integrabilitate Lebesgue f este Darboux integrabilă pe

[ 0,2]dacă şi numai dacă este mărginită şi D ( f ) este o mulţime neglijabilă
2
Lebesgue. Fie
2k
Ak = ( xk , jk ) , k ∈ ∗
, n ∈ ∗ , 0 ≤ k ≤ n; yk = 1;
şi xk =
n
⎡ ε ε⎤
Dk = [ xk , xk +1 ] × ⎢ yk − , yk + ⎥ , k = 0, n − 1, ε > 0.
⎣ 8 8⎦
Constatăm că:
n −1
ε ε
aria Dk = ( xk +1 − xk ) ⋅ ⇒
4 k =0 2∑
aria Dk = < ε , (6.1)
iar
n −1
AB ⊂ ∪ Dk . (6.2)
k =0
Din (6.1) şi (6.2) deducem că AB este neglijabilă Lebesgue. Similar se
arată că şi CD este neglijabilă Lebesgue. În concluzie, D ( f ) = AB ∪ CD este
neglijabilă Lebesgue şi cum este mărginită, f este Darboux integrabilă pe
[ 0,2]2 .
∫∫ f = ∫∫ ( x ⋅ y ) dx dy + ∫∫ ( x − y ) d x dy +
[0,2]2 [0,1]×[0,1] [0,1]×[1,2]
∫∫ ( x + y ) d xdy + ∫∫ ( x + y ) d x dy =
2 2
+
[1,2]×[1,2] [1,2]×[0,1]
1 14 71
= −1+ 2 + = .
4 3 12

20 Fie funcţia: f : [ −1,1] →
2
⎧0, ( x, y ) = ( 0,0 ) ;
⎪⎪
f ( x, y ) = ⎨ xy
, ( x, y ) ∈ [ −1,1] − {( 0,0 )}.
2
(
⎪ x2 + y 2
)
2
⎪⎩
Să se arate că f nu este integrabilă Riemann pe [ −1,1]2 , dar există

integralele iterate:
1 ⎛ 1 ⎞ ⎛1 1 ⎞
I1 = ∫ ∫1⎜
−1 ⎝
f ( x , y ) dx ⎟ dy , I 2 =
⎠ ∫ ∫−1 f ( x, y ) d y ⎟⎠ dx
⎜
−1 ⎝
şi sunt egale.
Rezolvare. Vom arăta că f nu este mărginită pe [ −1,1] .
2
Fie α > 0, yn = αxn , n ∈ şi ∃ lim xn = 0 . Atunci:

n
α 1
lim f ( xn , yn ) = lim ⋅ = +∞ .
n n
(1 + α ) 2 2 xn2
Cum f nu este mărginită pe [ −1,1] ⇒ f nu este Riemann integrabilă pe

2
[ −1,1]2 .
⎛ +1 ⎞
1 ⎛ 1 ⎞
2
1 ⎜x x + y
2 −2 +1
⎟ ( )
∫ ∫
I1 = ⎜
−1 ⎝ −1
f ( x , y ) d x ⎟ dy = ⎜
⎠ − 1
⎜⎜ 2 −2 + 1∫ ⎟ dx = 0 .
⎟⎟
⎝ −1 ⎠
Similar I 2 = 0 .

2
⎧ x2 − y2
⎪ , ( x , y ) ∈ [ 0,1]2
, xy ≠ 0;
(
⎪ x2 + y2 2
f ( x, y ) = ⎨ )
⎪
⎪⎩0, ( x, y ) ∈ [ 0,1] , xy = 0.
2
Să se arate că f nu este integrabilă Riemann pe [ 0,1] , integralele iterate

2
există, dar sunt diferite.

Rezolvare. Vom arăta că f nu este mărginită pe [ 0,1] .
2
Fie α ∈ , α < 1, yn = αxm şi lim xn = 0 . Atunci:

n
1 − α2 1
lim f ( xn , yn ) = lim ⋅ = +∞ .
n n
(1 + α ) 2 2 xn2
Cum f nu este mărginită pe [ 0,1] ⇒ f nu este Riemann integrabilă pe

2
[ 0,1]2
⎡ arctg 1 ⎤
1⎛1 ⎞ ⎢ tg α − 1 1 ⎥
2 2 1 y 2
⎜ x −y ⎟
I1 = ⎜ ∫∫ dx ⎟ dy = ⎢ ∫ ∫ ⋅ dα ⎥ dy =
( 2 2
)
2
0⎜ 0
2
x +y ⎟ 0
⎢ 0
tg α + 1 y ⎥
⎝ ⎠ ⎢ ⎥
⎣ ⎦
1 1
1 ⎛ 1⎞ dy π
∫
= − sin ⎜ 2arctg ⎟ dy =
2y ⎝ y⎠ 1 + y 2
=
4
. ∫
0 0
π
Similar I 2 = − .
4
22 Să se arate că mulţimea:
E= {( x, y )∈ 2
}
y 2 ≥ 2 px, x 2 + y 2 ≤ 8 p 2 , p > 0 ,
este măsurabilă Jordan şi să se calculeze aria sa.

Rezolvare. Cum ∂E este o curbă cu tangentă continuă pe porţiuni
deducem că este neglijabilă Jordan ⇒ E este măsurabilă Jordan. Există mai
multe modalităţi de a calcula aria mulţimii E.
(i) Folosind aditivitatea de domeniu şi teorema Fubini:
⎡⎛ 2 p 2 px ⎞ 2 2p⎛ 8 p2 − x2 ⎞
⎜ ⎟
aria E = 2 d x dy = 2 ⎢ ⎜
∫∫ ∫ ∫ dy ⎟ d x + ∫
⎜ ∫ dy ⎟ dx =
⎢⎜⎜ ⎟⎟
( OAC ) ⎢⎣⎝ 0 0 ⎠ 2p ⎜ 0 ⎟
⎝ ⎠
2p 2 2p ⎤
⎛ x3 / 2 ⎞ 1⎛ x ⎞ ⎥=
= 2 ⎜⎜ 2 p ⋅ ⎟⎟ + ⎜ arcsin + x 8 p2 − x2 ⎟
⎝ 3/ 2 ⎠ 2⎝ 2 2p ⎠ 2p ⎥
0 ⎥⎦
4 p2 π
= + .
3 4

y
A ( 2 p, 2 p )
( )
E
C 2 2 p ,0
O x
x2 + y2 = 8 p2
y 2 = 2 px B ( 2 p, −2 p )
Fig. 6.4
(ii) Folosind faptul că domeniul E este simplu în raport cu axa Oy:
⎛ ⎞
2p ⎜ 8 p2 − x2 ⎟ 2p
⎜ ⎟ ⎛ y2 2⎞ 4 p2 π
∫ ∫ ∫
2
aria E = dx dy = ⎜⎜ − + 8 p − x ⎟⎟ dy = + .
⎜ ⎟ 2 p 3 4
−2 p ⎜ y2 ⎟⎟ −2 p ⎝ ⎠
⎜
⎝ 2p ⎠
23 Folosind o schimbare de variabilă adecvată să se arate că:

2
⎛ y 2 ⎞ ⎛ x2 ⎞ 1⎡ ⎤
b
∫∫ f ⎜⎜ ⎟⎟ f ⎜⎜ ⎟⎟ d xdy = ⎢ f ( u ) du ⎥ ,
⎝ x ⎠ ⎝ y ⎠ 3⎢ ⎥⎦ ∫
D ⎣a
unde
D= {( x, y )∈ 2
}
ax ≤ y 2 ≤ bx, ay ≤ x 2 ≤ by , 0 < a < b ,
iar f : [ a, b ] → este Riemann integrabilă pe [ a, b ] .

Spre deosebire de integrala Riemann a funcţiilor de variabilă reală, unde
schimbarea de variabilă avea drept scop „simplificarea” funcţiei integrant în
integrala dublă (triplă), schimbarea de variabilă are două scopuri.
• simplificarea domeniului de integrare;
• simplificarea funcţiei integrant.
În general nu pot fi atinse ambele scopuri simultan şi de aceea se preferă,
de regulă, numai simplificarea domeniului de integrare.
Cea mai convenabilă schimbare de variabilă este cea care transformă
domeniul D într-un dreptunghi.

y x 2 = by
x 2 = ay
y 2 = bx
D
y 2 = ax
O x
Fig. 6.5
Metoda propusă este de a determina acele curbe de coordonate ale

domeniului D.
Aceste curbe, de regulă, se aleg din aceeaşi familie de curbe cu frontiera
domeniului D.
În cazul de faţă: T : D → [ a, b ]
2
⎧⎪ y 2 = ux
T :⎨
2
( familii de parabole ) ; u, v ∈ [ a, b] .
⎪⎩ x = vy
⎛ ∂u ∂v ∂u ∂v ⎞
Jacobianul transformării ⎜ ∃ , , , continue ⎟ este:
⎝ ∂x ∂y ∂y ∂x ⎠
D ( x, y ) 1 1 1
= = = − ≠ 0,
D ( u, v ) D ( u, v ) ∂u ⋅ ∂v − ∂u ⋅ ∂v 3
D ( x, y ) ∂x ∂y ∂y ∂x
deci T este transformare regulată
⎛ y2 ⎞ ⎛ x ⎞ D ( x, y )
∫∫ f ⎜⎜ ⎟⎟ f ⎜ 2 ⎟ d xdy =
⎝ x ⎠ ⎝y ⎠
∫∫ f (u ) ⋅ f ( v ) ⋅
D ( u, v )
du d v =
D [ a ,b ]2
b⎛ b 2
1 ⎞ 1⎡ b ⎤
=
3 ∫a ⎜⎝ ∫a f ( u ) f ( v ) du ⎟ d v = ⎢
⎠ 3⎣ ∫a f ( u ) du ⎥ .
⎦

24 (i) Să se arate că transformarea
⎧⎪u = x − y
T =⎨ 2
, ( x, y ) ∈ 2
⎪⎩v = y − x
aplică domeniul D = {( x, y ) ∈ 2
}
, x 2 ≤ y ≤ x pe domeniul
⎧ 1 1 ⎫
Δ = ⎨( u, v ) ∈ 2
0 ≤ u ≤ , 0 ≤ v ≤ − u⎬.
⎩ 4 4 ⎭
(ii) Să se arate că:
1 D ( u, v ) 1
∫∫ du dv =
32
≠ ∫∫ D ( x, y )
d xdy = .
16
Δ D
Explicaţi de ce nu este aplicabilă teorema de schimbare de variabilă.

Rezolvare.
y v
1
4
3
16
O 1 3 1 x O 3 1 u
4 4 16 4
Fig. 6.6
(i) Este clar că:

Im T
( x , y )∈D , x = y
{ }
= ( u, v ) ∈ Δ u = 0 ,
Im T = {( u , v ) ∈ Δ v = 0} ,
( x , y )∈D , x = y
2
⎧ 1⎫
Im T = ⎨( u , v ) ∈ Δ u + v = ⎬ ,
1 ⎩ 4⎭
( x , y )∈D , x =
2
(
∀ ( x, y ) ∈ D ⇒ ( u , v ) = x − y , y − x 2 ∈ Δ . )
1
(ii) ∫∫ dudv = aria Δ = 32
Δ

D ( u, v ) ∂u ∂v ∂u ∂v
∫∫ D ( x, y )
dx dy = ∫∫ ∂x ⋅ ∂y − ∂y ⋅ ∂x d xdy = ∫∫ 1 − 2 x dxdy =
D D D
1 1
∫( )
⎛ x ⎞
= ⎜
⎝ ∫∫ x 2
1 − 2 x dy ⎟ dx = x − x 2 1 − 2 x dx =
⎠
0 0
1/ 2 1
= ∫ ( x − x ) (1 − 22
x ) dx + ∫ ( x − x ) ( 2 x − 1) dx =
1
16
. 2
0 1/ 2
Teorema de schimbare de variabilă nu este aplicabilă, deoarece

transformarea T nu este biunivocă.
Într-adevăr, dacă prin absurd T ar fi biunivocă
⎛3 3 ⎞ ⎛ 3 ⎞ ⎛1 1 ⎞ ⎡ 3⎤
⎜ , − α ⎟ = T ⎜ α, − α ⎟ = ⎜ , − α ⎟ , ∀ α ∈ ⎢0, ⎥ .
⎝4 4 ⎠ ⎝ 16 ⎠ ⎝2 2 ⎠ ⎣ 16 ⎦
Contradicţie!
25 Fie funcţia f : D → ; D = {( x, y ) x 2
+ y 2 ≤ π2 }
⎧ x + y; − π ≤ x ≤ π, sin x ≤ y ≤ π2 − x 2 ;
⎪
f ( x, y ) = ⎨
⎪⎩ x − y; − π ≤ x ≤ π, π2 − x 2 ≤ y < sin x.
Să se arate că f este integrabilă Riemann pe D şi să se calculeze ∫∫ f .

D
Rezolvare. Cum funcţia f este discontinuă pe mulţimea
D ( f ) := {( x, y ) − π ≤ x ≤ π, y = sin x} ,
care este neglijabilă Jordan (fiind cu tangenta continuă) rezultă că f este
Riemann integrabilă pe D (fiind mărginită pe domeniul D).
π π
⎛ π2 − x 2 ⎞
( x + y ) dy ⎟⎟ dx + ⎛⎜ ( x − y ) dy ⎞⎟ dx =
sin x
∫∫ f = ⎜
⎜ ∫ ∫sin x ⎝ ∫ ∫− π −x2 2
⎠
D −π ⎝ ⎠ −π
( )
π
= ∫
⎡
⎢⎣ x π2 − x 2 − sin x +
2
(
1 2
π − x 2 − sin 2 x )⎤⎥⎦ dx +
−π
( )
π
4π3
+ ∫
⎡
⎢⎣ x sin x + π 2
− x 2
−
1
2
sin 2
x − π 2
+ x (
2 ⎤
⎥⎦ d x =
3
− π. )
−π

y
−π π x
Fig. 6.7
x
I= ∫∫ dx dy .
( )
3
2 2 2
[0,1] 1 + x + y
2
Rezolvare. Funcţia integrant este continuă pe [ 0,1] . Dacă din punct de

2
vedere al teoremei Fubini domeniul de integrare fiind simplu în raport cu ambele

axe, succesiunea de integrare este indiferentă, din punct de vedere al calculului
succesiunea integralelor iterate nu este indiferentă. De pildă, în cazul de faţă nu
este indicat a considera următoarea succesiune:
1⎛1 ⎞
xdy
I= ⎜ ∫∫ ⎟ dx ,
( )
3
⎜ 2
0 ⎜ 0 1+ x + y
2 2 ⎟⎟
⎝ ⎠
deoarece pentru calculul integralei interioare este necesară schimbarea de

variabilă a + b ⋅ y s = t q de la integrala binomă. O relaxare a calculelor este dată
de următoarea succesiune:
1⎛1 ⎞ 1
xdx ⎛ 1 1 ⎞
∫∫
I= ⎜ ⎟ dy = ⎜⎜ − ∫ ⎟⎟ dy =
( )
3
⎜
0⎜ 0 1 + x 2 + y 2 2 ⎟⎟ 0⎝ 2+ y
2
1 + y2 ⎠
⎝ ⎠
1
2
y + 1+ y 1+ 2
= ln = ln .
y + 2 + y2 1+ 3
0

dx dy
I= ∫∫ y − cos x
, 1< a < b ,
[0, π]×[ a ,b]
şi apoi să se deducă valoarea integralei cu parametrii
π
b − cos x
J = ln ∫ a − cos x
dx .
0
Rezolvare. Funcţia integrant este continuă pe domeniul de integrare. Mai

mult, deoarece domeniul este simplu în raport cu ambele axe, putem folosi
teorema lui Fubini în două moduri diferite:
b⎛π
dx ⎞
b
π b + b2 − 1
I= ⎜∫∫ ⎟ dy =
⎜ y − cos x ⎟ ∫ 2
y −1
dy = π ln
2
a + a −1
.
a⎝0 ⎠ a
Pe de altă parte,
π⎛ b π
dy ⎞ b − cos x
I= ⎜ ∫∫ ⎟ dx = ln
⎜ y − cos x ⎟ a − cos x
dx = J .∫
0⎝a ⎠ 0
Am determinat astfel valoarea integralei J ca fiind:

π
b − cos x b + b2 − 1
J = ln∫a − cos x
dx = π ln
a + a 2
− 1
.
0
dxdy
I= ∫∫ 1 + y ⋅ cos x
, 0 < a < 1,
⎡ 0, π ⎤×[ 0, a ]
⎣ 2⎦
şi apoi să se deducă valoarea integralei cu parametru

π
2
ln (1 + a ⋅ cos x )
J= ∫ cos x
dx .
0
Rezolvare. Funcţia integrant este continuă pe domeniul de integrare. Mai

mult, deoarece domeniul este simplu în raport cu ambele axe, putem folosi
teorema lui Fubini în două moduri diferite:

π
a⎛ 2 ⎞ a
⎜ dx ⎟ 2 1− y
I= ⎜ ∫ ∫
1 + ⋅ cos ⎟ d y =
2
arctg
1∫+
dy .
0 1− y
y x y
0⎜ 0 ⎟
⎝ ⎠
Folosind schimbarea de variabliă y = cos ( 2 ⋅ u ) obţinem:
π2 1
− ⋅ ( arccos a ) .
2
I=
8 2
Pe de altă parte,
π π
2⎛ a ⎞
dy
2
ln (1 + a ⋅ cos x )
I= ∫ ∫ ⎜ ⎟ dx =
⎜ 1 + y ⋅ cos x ⎟ ∫ cos x
dx = J .
0 ⎝0 ⎠ 0
Am determinat astfel valoarea integralei J ca fiind

π
2
ln (1 + a ⋅ cos x ) π2 1
∫ − ⋅ ( arccos a ) .
2
J= dx =
cos x 8 2
0
Observăm că în integralal J funcţia integrant poate fi prelungită prin

continuitate. Într-adevăr:
ln (1 + a ⋅ cos x )
lim = a.
x →π
2
cos x

x+ y
I= ∫∫ x2 + y 2 −
2
dx dy .
x 2 + y 2 ≤1
x+ y
Rezolvare. Ecuaţia x 2 + y 2 − = 0 reprezintă ecuaţia cercului cu
2
⎛ 2 2⎞ 1
centrul în punctul P ⎜ , ⎟ şi raza . Fie D1 discul corespunzător şi
⎝ 4 4 ⎠ 2
D2 = D − D1 , unde D = {( x, y ) ∈ 2
x2 + y 2 ≤ 1 . }
x+ y
Funcţia f ( x, y ) = x 2 + y 2 − este negativă pe domeniul D1 şi
2
pozitivă în restul planului. Folosind aditivitatea de domeniu deducem:
I= ∫∫ f ( x, y ) dxdy + ∫∫ f ( x, y ) dxdy = −∫∫ f ( x, y ) dxdy + ∫∫ f ( x, y ) dxdy .
D1 D2 D1 D2

y
−1 1 x
O
Fig. 6.8
Însă
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫∫ f ( x, y ) dxdy − ∫∫ f ( x, y ) dxdy
D2 D D1
şi astfel
I= ∫∫ f ( x, y ) dxdy − 2 ⋅ ∫∫ f ( x, y ) dxdy . (6.3)
D D1
Pentru calculul primei integrale facem schimbarea în coordonate polare:

⎧ x = r cos θ, r > 0;
⎨
⎩ y = r sin θ, θ∈ [ 0,2π ) .
Folosind teorema de schimbare de variabilă şi teorema Fubini obţinem:
⎡ 2 r ⎤ π
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫∫ ⎢
⎣
r −
2
( cos θ + sin θ ) ⎥
⎦
rdrdθ =
2
. (6.4)
D ( 0,1]×[0,2 π )
Pentru a doua integrală din (6.3) facem schimbarea în coordonate polare
translatate:
⎧ 2
⎪⎪ x = r cos θ + , r > 0;
4
⎨
⎪ y = r sin θ + 2 , θ∈ [ 0,2π ) .
⎪⎩ 4
Folosind teorema de schimbare de variabilă şi teorema lui Fubini obţinem
⎛ 2 1⎞ π
∫∫ f ( x, y ) dxdy = ∫∫ ⎜ r − ⎟ r dr dθ = − .
⎝ 4⎠ 32
(6.5)
⎛ 1⎤
⎜ 0, ⎥×[ 0,2 π )
D
⎝ 2⎦

9π
Înlocuind (6.4) şi (6.5) în (6.3) deducem valoarea integralei I = .
16
∫∫ ( x )
2
+ y 2 d xdy ,
D
unde D este paralelogramul cu laturile y = x; y = x + a; y = a şi y = 3a ( a > 0 ) .

Rezolvare.
y y = x+a
3a y=x
a 2a 3a x
Fig. 6.9
a x+a
∫∫ ( x ) ∫ ∫ (x ) ∫a ∫x ( x + y ) dy +
2a x+a
2 2 2
+ y dxdy = dx + y 2 dy + 2
dx 2
D 0 a
a 4 x3 + 3 x 2 a + 3xa 2
∫2a dx ∫x ( x )
3a 3a
∫0
2 2
+ + y dy = dx +
3
2 a 6 x 2 a + 3 xa 2 + a3 3a 9 x 2 a − 4 x 3 + 27 a 3
+ ∫a 3
dx + ∫2a 3
dx = 14a 4 .
∫∫ ydxdy, unde D = {( x, y ) y ≤ x , x }
2 2
+ y2 ≤ 2 .
D
Rezolvare.
y + y 2 = 2 ⇔ y 2 + y − 2 = 0 ⇔ y = 1 şi y = −2 .
Dar y ≥ 0 ⇒ y = 1 soluţie acceptabilă y = x 2 ⇒ x = ±1.

y
A B
O x
Fig. 6.10
Deci A ( −1,1) şi B (1,1)
1⎛ x2 ⎞
−1 ⎛ 2− x2 ⎞
∫∫ ydxdy = ∫− ∫− ⎜ y dy ⎟ dx + ⎜ ∫ ∫ y dy ⎟ dx +
2⎜ 2− x2 ⎟ ⎜ ⎟⎟
D ⎝ ⎠ −1 ⎜
⎝− 2− x2 ⎠
1
2⎛ 2− x2 ⎞
∫( )
1 7
+ ∫1 ⎜⎜⎝ ∫− 2− x2
y dy ⎟ dx =
⎟
⎠ 2
x 4 + x 2 − 2 dx = − .
15
−1
Folosind aditivitatea de domeniu se putea calcula astfel:
⎛ ⎞ 2 ⎛ 2− x2 ⎞
1 2− x2 7
⎜ y dy ⎟ dx = − .
∫∫ y dxdy = ⎜∫ ∫−
−1 ⎜ 2− x2
y dy ⎟ dx −
⎟ ∫ ⎜ ∫ ⎟ 15
D ⎝ ⎠ − 2⎜
⎝ x2
⎟
⎠
Să se schimbe ordinea de integrare în următoarele integrale iterate:

π
⎛ cos x
2 ⎞
32 ⎜
⎜∫ ∫ f ( x, y ) dy ⎟ dx .
⎟
− ⎝ − cos x ⎠
π
2
Rezolvare.
Domeniul D este determinat de inegalităţile
⎧ π π⎫
D = ⎨( x, y ) − cos x ≤ y ≤ cos x, − ≤ x ≤ ⎬ .
⎩ 2 2⎭

y
1
y = cos x
π
− π
2
O 2
x
y = − cos x
−1
Fig. 6.11
⎛ π− arccos y
0 ⎞ 1 ⎛ arccos y ⎞
∫∫ f ( x, y ) dxdy dy = ⎜
⎜ ∫ ∫ f ( x, y ) dx dy +
⎟
⎟
⎜
⎜ ∫ ∫
f ( x, y ) dy ⎟ dx.
⎟
D −1 ⎝ arccos y −π ⎠ 0 ⎝ − arccos y ⎠
2⎛ 2 x − x2 ⎞
33 ∫1 ∫2− x
⎜
⎜
⎝
f ( x, y ) dy ⎟ dx .
⎟
⎠
Rezolvare. Domeniul de integrare este determinat de inegalităţile:
D= {( x, y ) y ≥ 2 − x, y 2
+ ( x − 1) ≤ 1 .
2
}
1
⎛ 1+ 1− y 2 ⎞
În aceste condiţii ∫∫ f ( x, y ) dxdy = ⎜
⎜ ∫ ∫2− y f ( x , y ) dx ⎟ dy .
⎟
D 0⎝ ⎠
2
1 x
O
Fig. 6.12

1 ⎛ 2x ⎞ 2 ⎛ 1+ 2 x − x2 ⎞
34 ∫ ⎜⎜ ∫ f ( x, y ) dy ⎟ dx + ⎜ ∫ ∫ f ( x, y ) dy ⎟ dx .
⎟ ⎜ ⎟
0⎝ 0 ⎠ 1 ⎜ 1− ⎟
⎝ 2 x − x2 ⎠
Rezolvare.
y
O 1 2 x
Fig. 6.13
Domeniul de integrare este determinat de reuniunea domeniilor
D1 = {( x, y ) x ∈ [0,1], 0 ≤ y ≤ 2 x} şi
D2 = {( x, y ) x ∈[1,2], ( x − 1) 2
+ ( y − 1) ≤ 1 .
2
}
⎛ 2 ⎞
2 ⎜ 1+ 2 y − y ⎟
∫∫ f ( x, y ) d x d y = ⎜ ∫ ∫y f ( x, y ) dx ⎟ dy .
D = D1 ∪ D2 0⎜
⎜
⎟
⎟
⎝ 2 ⎠
1 ⎛ arcsin y ⎞
⎜ xy
dx ⎟ dy .
∫⎜ ∫ sin x ⎟⎟
0⎜
⎝ arcsin y ⎠
Rezolvare.
x
Deoarece funcţia nu admite o primitivă exprimabilă cu ajutorul unei
sin x
combinaţii finite de funcţii elementare, integrala se va calcula prin schimbarea
ordinii de integrare

⎧ ⎡ π⎤ ⎫
D = ⎨( x, y ) x ∈ ⎢0, ⎥ sin 2 x ≤ y ≤ sin x ⎬ ,
⎩ ⎣ 2⎦ ⎭
π
2 sin x
xy x y2
∫∫ sin x
dx dy = ∫ ⋅
sin x 2
sin 2 x
dx =
D 0
π
2
∫ ( )
x 1 ⎡ 7⎤ 1
= sin x − sin 3 x dx = ⎢1 − ⎥ = .
2 2 ⎣ 9⎦ 9
0
1
y = sin x
y = sin 2 x
O π x
2
Fig. 6.14
⎛ 3 − y2
0 ⎞
⎜ ⎟
∫ ∫
x2
⎜ y e dx ⎟ dy .
−1 ⎜ − y 2 ⎟
⎝ ⎠
Rezolvare.
2
Deoarece funcţia e x nu admite o primitivă exprimabilă prin funcţii
elementare, vom calcula integrala schimbând ordinea de integrare. Integrala
∫∫
2
considerată se transformă în y e x dxdy , unde domeniul D este definit de
D
inegalităţile D= {( x, y ) x ∈[−1,0] şi − }
− x3 ≤ y ≤ − − x . Domeniul fiind
simplu în raport cu ambele axe, vom obţine egalitatea:

− −x
y2
∫−1 ( )
2 0 2 1 0 2
∫∫D y e x dxdy = ∫−1 ex

2
− −x 3
dx =
2
e x − x + x 3 dx =
1 0 2 1 0 2 e 1
=
2 ∫−1 x3 e x dx −
2 ∫−1 x e x dx = − .
4 2
y
−1
O x
y = − −x
y = − − x3
−1
Fig. 6.15
∫∫D x 2 + y 2 dx dy ,
unde
D= {( x, y ) ax ≤ x 2
+ y 2 ≤ 2ax, y ≥ 0, a > 0 . }
Rezolvare.
Utilizând transformarea în coordonate polare
⎪⎧ x = ρ cos θ, ρ∈ [ 0, ∞ ) ;
⎨
⎪⎩ y = ρ sin θ, θ∈ [ −π, π] ,
domeniul D devine
⎧ ⎡ π⎤ ⎫
Δ = ⎨( ρ, θ ) θ∈ ⎢0, ⎥ , ρ∈ [ a cos θ,2a cos θ]⎬ .
⎩ ⎣ 2⎦ ⎭
Jacobianul transformării fiind egal cu ρ rezultă că:
π
2 a cos θ
2⎛ ⎞
∫∫D ∫∫ ρ ⋅ ρdρdθ = ∫ ∫
2 2
x + y dxdy = ⎜ ρ2dρ ⎟ dθ =
0 ⎝ a cos θ ⎠
Δ
π 3 3 3 3 π π
= ∫
0
2 8a cos θ − a cos θ dθ =
3
7
3 ∫0
2 cos3 dθ = 7
3 ∫0
(
21 − sin θ ) 2
cos θdθ =
14
9
.

y
a a x
2
Fig. 6.16
y
38 Să se calculeze integrala ∫∫ D
arctg dxdy , unde
x
⎧ x ⎫
D = ⎨( x, y ) x 2 + y 2 ≥ 1, x 2 + y 2 ≤ 9, y ≥ , y ≤ x 3⎬.
⎩ 3 ⎭
Rezolvare. Utilizând transformarea în coordonate polare
⎧⎪ x = ρ cos θ, ρ∈ [ 0, ∞ ) ;
⎨
⎪⎩ y = ρ sin θ, θ∈ [ 0,2π ) ,
domeniul D devine
⎧ ⎡ π π ⎤⎫
Δ = ⎨( ρ, θ ) ρ∈ [1,3] , θ∈ ⎢ , ⎥ ⎬ .
⎩ ⎣ 6 3 ⎦⎭
O
1 3
x
Fig. 6.17

π
3⎛ 3 ⎞
y sin θ
∫∫ arctg dxdy = ⎜ arctg
x ⎜
π⎝ 1
∫∫
cos θ
ρ ⋅ dρ ⎟ dθ =
⎟
D ⎠
6
π π
3 2 3
1 θ π2
π
∫
= θ ⋅ ( 9 − 1) dθ = 4
2 2 π
= .
6
6
6
39 Determinaţi coordonatele centrului de greutate al unei plăci

⎛ ⎛ π ⎞⎞
omogene limitată de curba y = sin x şi dreapta OA ⎜ O = ( 0,0 ) şi A = ⎜ ,1⎟ ⎟ .
⎝ ⎝ 2 ⎠⎠
Rezolvare.
y
A
1
O π x
2
Fig. 6.18
Coordonatele centrului de greutate se calculează cu formulele:
xG =
∫∫D x ⋅ ρdxdy ; yG =
∫∫D y ⋅ ρdxdy
∫∫D ρdxdy ∫∫D ρdxdy
π π
⎛ sin x ⎞
2 ⎛ sin x − 2 ⎞
∫∫D dxdy = ∫ ∫ 2⎜
0 ⎜
2
⎝ π
x
dy ⎟ dx
⎟
⎠
= ∫
0 ⎝
⎜ x ⎟ dx =
π ⎠
π π
1 2 2 π 4−π
= − cos x 2 − x =1− = .
0 π 0 4 4

π π
⎛ sin x ⎞ 12 − π2
2 ⎛ x sin x − 2 2⎞
∫∫D xdydx = ∫ ∫2⎜
0 ⎜
2
⎝ π
x
x dy ⎟
⎟
⎠
dx = ∫
0 ⎝
⎜ x ⎟ dx =
π ⎠ 12
.
π π
⎛ sin x ⎞ ⎛ 2 2 x2 ⎞ π π π
2 sin x
∫∫D ydxdy = ∫ ∫ 2⎜
0 ⎜
2
⎝ π
x
ydy ⎟ dx =
⎟
⎠
∫
0 ⎜
⎜
⎝2
− 2 ⎟⎟ dx = − = .
π ⎠ 8 12 24
Rezultă deci
12 − π2 4 12 − π2
xG = ⋅ = ;
12 4 − π 3( 4 − π )
π 4 π
yG = ⋅ = .
24 4 − π 6 ( 4 − π )
6
40 Fie lemniscata ρ2 = 2a 2 cos 2θ . Să se calculeze aria porţiunii dintr-o

∗
buclă a lemniscatei situată în exteriorul discului ρ = a, a ∈ +.
Rezolvare.
y
O x
a a 2
Fig. 6.19
Calculăm coordonatele punctului de intersecţie
1 π
a 2 = 2a 2 cos 2 θ ⇒ cos 2θ = ⇒θ= .
2 6

Aria cerută se va calcula cu formula
π π
⎛ ⎞
∫ ( 2a cos 2θ − a ) dθ =
a 2 cos 2θ
∫∫D dxdy = 2∫ ∫
2 2
A= 6
⎜ ρdρ ⎟ dθ = 6
0 ⎝ a ⎠ 0
π
sin 2θ
2 2π 6 2 3 πa 2 ⎛ 3 π⎞
= 2a −a =a − = a2 ⎜ − ⎟.
2 0 6 2 6 ⎝ 2 6⎠
∫∫D {
x 2 + y 2 dxdy, unde D = ax ≤ x 2 + y 2 ≤ 2ax; 0 ≤ y ≤ x, a > 0 . }
Rezolvare.
y
x= y
O a a 2a x
2
Fig. 6.20
Trecând la coordonate polare

⎧ x = ρ cos θ;
⎨ ρ∈ [ 0, ∞ ) ; θ∈ [ 0,2π ) ,
⎩ y = ρ sin θ,
vom obţine relaţiile
x 2 + y 2 ≥ ax ⇔ ρ ≥ a cos θ
⎡ π⎤
x 2 + y 2 ≤ 2ax ⇔ ρ ≤ 2a cos θ; y ∈ [ 0, x ] ⇔ θ∈ ⎢0, ⎥
⎣ 4⎦
şi integrala va deveni
π π
∫ ( )
⎛ 2 a cos θ ⎞ 1
∫ ∫
4
⎜
0 ⎝ a cos θ
ρ ⋅ ρdρ ⎟ dθ = 4
⎠ 0 3
8a 3 cos3 θ − a 3 cos3 θ dθ =
π
7a3 35 2a3
=
3 ∫
0
4 cos3 θdθ =
36
.

42 Să se calculeze aria domeniului
D= {( x, y ) }
x 2 + y 2 ≤ ax, x 2 + y 2 ≤ ay, a > 0 .
Rezolvare. Trecând la coordonatele polare
⎧ x = ρ cos θ;
⎨ ρ∈ [ 0, ∞ ) ; θ∈ [ −π, π] ,
⎩ y = ρ sin θ,
vom obţine relaţiile ρ ≤ a cos θ, ρ ≤ a sin θ .
y
O x
Fig. 6.21
a
Punctul de intersecţie A va avea coordonatele x = y = .
2
În aceste condiţii aria domeniului D va fi dată de formula
π π
⎛ a sin θ ⎞ ⎛ a cos θ ⎞
A( D ) = ∫∫D
dx dy = ⎜4
∫ ∫
0 ⎝ 0
ρdρ ⎟ dθ + π2 ⎜
⎠ ⎝ 0 ∫ ∫ ρdρ ⎟ dθ =
⎠
4
π 2 π 2
2 2 2
4 a sin θ dθ + 2 a cos θ dθ = a ⎛ π − 1 ⎞ =
a2 π − 2 ( ).
= ∫
0 2 π ∫2
⎜
2 ⎝ 4 2⎠
⎟
8
4

1
43 Să se calculeze ∫∫ x2 y 2
dxdy , dacă
D 3 5− −
a 2 b2
⎪⎧ x2 y2 ⎪⎫
D = ⎨( x, y ) 1 ≤ 2 + 2 ≤ 4; a, b > 0 ⎬ .
⎩⎪ a b ⎭⎪
Rezolvare.
y
2b
b
O x
−2a −a a 2a
−b
−2b
Fig. 6.22
Trecând la coordonate polare generalizate
⎧ x = aρ cos θ;
⎨ ρ∈ [1,2]; θ∈ [ 0,2π]
⎩ y = bρ sin θ,
(Jacobianul transformării este abρ ), integrala devine:
2/3 2
⎛ −3 ⎞
( ) 3πab
( )
2π 2 1
∫0 ∫1 3
5 − ρ2
abρdρdθ = ab ( 2π ) ⋅ ⎜ ⎟ 5 − ρ2
⎝ 4 ⎠ 1
=
2
3
16 − 1 .
2
⎛ x2 + y 2 ⎞
∫∫D
2
44 Să se calculeze a − ⎜⎜ ⎟⎟ dxdy , dacă D este interiorul
⎝ 2 x ⎠
cercului x 2 + y 2 − 2ax = 0 , a > 0 .
Rezolvare. Trecând la coordonate polare
⎧ x = ρ cos θ;
⎨ ρ∈ [ 0, ∞ ) ; θ∈ [ −π, π ) ,
⎩ y = ρ sin θ,
domeniul D devine
⎧ ⎡ π π ⎤⎫
Δ = ⎨( ρ, θ ) ρ∈ [ 0,2a cos θ] , θ∈ ⎢ − , ⎥ ⎬
⎩ ⎣ 2 2 ⎦⎭

y
O a x
Fig. 6.23
2 2
⎛ x2 + y2 ⎞ ⎛ ρ ⎞
∫∫D ∫∫
2 2
a − ⎜⎜ ⎟⎟ dxdy = a −⎜ ⎟ ⋅ ρdρdθ =
⎝ 2 x ⎠ Δ
⎝ 2cos θ ⎠
π
2 ⎛ ⎞
2 a cos θ 1
= ∫ ∫ ⎜
π 0
− ⎝ 2cos θ
4a 2 cos 2 θ − ρ2 ρdρ ⎟ dθ =
⎠
2
π 2 a cos θ
= ∫2
π
1 ⎛ −1 ⎞
( 2
⎜ ⎟ 4a cos θ − ρ
− 2cos θ ⎝ 3 ⎠
2 2 3/ 2
) dθ =
2 0
π π
1 4a 3 2 2 a 3π
∫ ∫
3 3 2
= 2
π 8a cos θdθ = cos dθ = .
− 6cos θ 3 −π 3
2 2

1. Funcţia f : [ 0,1] × [ 0,1] → ,
⎧ x2 y
⎪ , dacă ( x, y ) ≠ ( 0, 0 )
f ( x, y ) = ⎨ x 4 + y 2
⎪0, dacă ( x, y ) = ( 0, 0 )
⎩
este integrabilă?
Răspuns. Integrabilă (are un singur punct de discontinuitate).
2. Să se arate că f : [ −1,1] × [ −1,1] → ,
⎧ 2 xy
⎪⎪ 2 , dacă ( x, y ) ≠ ( 0, 0 )
( )
2
f ( x, y ) = ⎨ x + y
2
⎪
⎪⎩0, dacă ( x, y ) = ( 0, 0 )
nu este integrabilă.

Răspuns. Nu este mărginită.
3. Să se calculeze ariile domeniilor plane:

⎪⎧ x 2 y 2 ⎪⎫
D = ⎨( x, y ) 2 + 2 ≤ 1⎬ .
⎪⎩ a b ⎪⎭
Răspuns. πab .
4. D = {( x, y ) 1 ≤ x 2
+ y 2 ≤ 9, x ≤ y ≤ 3 x . }
4π
Răspuns. .
3
Să se calculeze următoarele integrale duble:

5. ∫∫ x sin ( xy ) dxdy , unde D = [0,1] × [0, π] .
D
Răspuns. 1.
x2
6. ∫∫ y2
dxdy , unde
D
⎧ 1 ⎫
D = ⎨( x, y ) x ∈ [1,2] , ≤ y ≤ x ⎬ .
⎩ x ⎭
9
Răspuns. .
4
∫∫ ( x )
2
7. + y 2 − 4 x − 4 y + 10 dxdy , unde
D
D= {( x, y ) x 2
+ 4 y 2 − 2 x − 16 y + 13 ≤ 0 . }
17 π
Răspuns. .
2
8. ∫∫ 1 − x 2 − x 2 dxdy , unde D = {( x, y ) x 2
+ y2 ≤ x .}
D
2⎛ π 2⎞
Răspuns. ⎜ − ⎟.
3⎝ 2 3⎠

x2 y2
9. ∫∫ 1 − 2 − 2 dxdy , unde
a b
D
⎪⎧ 1 x2 y 2 ⎪⎫
D = ⎨( x, y ) ≤ 2 + 2 ≤ 1, x ≥ 0, a, b > 0 ⎬ .
⎩⎪ 4 a b ⎭⎪
πab 3
Răspuns. .
4
10. Să se calculeze integrala dublă
∫∫ ( x )
2
I= + y 2 dxdy ,
D
unde D domeniul delimitat de dreptele

y = x, y = x + a, y = a, y = 3a ( a > 0 ) .
Răspuns. 14a 4 .
11. Să se calculeze volumul corpului mărginit de suprafeţele:

z = 0, x 2 + y 2 = 1, x + y + z = 3 .
Răspuns. 3π .
12. Să se calculeze volumul corpului mărginit de suprafeţele:

z = xy 2 , x 2 + y 2 = R 2 , y = 0, x = 0 ,
aflat în primul cadran.
R5
Răspuns. .
15
13. Să se calculeze masa unei plăci plane de grosime neglijabilă dacă

⎧⎪ x2 ⎫⎪
densitatea ρ ( x, y ) = x + y , iar D = ⎨( x, y ) 1 ≤
2 2
+ y 2 ≤ 4⎬ .
⎩⎪ 4 ⎭⎪
75π
Răspuns. .
2

14. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate al unei plăci plane
de grosime neglijabilă cu densitatea ρ ( x, y ) = y şi care are forma dată de
domeniul
D= {( x, y ) x + y ≤ 2, y ≥ x } . 2
25 235
Răspuns. xG = − , yG = .
32 112
15. Să se afle momentul de inerţie în raport cu axa Ox a triunghiului

delimitat de dreptele x = 2, y = 2, x + y − 2 = 0 .
Răspuns. 4.
16. Dacă u : [ a1 , b1 ] → + şi v : [ a2 , b2 ] → + sunt integrabile, atunci:

(i) f : [ a1 , b1 ] × [ a2 , b2 ] → f ( x, y ) = u ( x ) + v ( y ) este Darboux
integrabilă pe D şi
b1 b2
∫∫ f = ( b2 − a2 ) ∫a 1
u + ( b1 − a1 ) ∫a
2
v;
D
(ii) g = [ a1 , b1 ] × [ a2 , b2 ] → , g ( x, y ) = u ( x ) v ( y ) este Darboux

integrabilă pe D şi
⎛ ⎞ ⎛
b1 b2 ⎞
∫∫ g =⎜
⎝ ∫ u⎟⋅⎜
a1 ⎠ ⎝ ∫a 2
v⎟.
⎠
D
17. (i) Fie f : [ 0,1] × [ 0,1] →
⎧1, x ∈ [ 0,1] ∩ ( − ) ∪ {0} sau y ∈ ( − ) ∩ [ 0,1];

⎪
f ( x, y ) = ⎨ 1 p
⎪1 − q , x, y ∈ [ 0,1] ∩ , x = q , p, q ∈ , ( p, q ) = 1.
∗
⎩
Să se arate că f este Darboux integrabilă pe [ 0,1] .
2
(ii) Dacă f ( ) : [ 0,1] → , f ( ) ( y ) = f ( x, y ) , ∀ x ∈ [ 0,1] , y ∈ [ 0,1] să

x x
se arate că f ( ) nu este integrabilă pe [ 0,1], ∀ x ∈ ∩ [ 0,1] .

x
18. Fie mulţimea
{
G = ( x, y ) ∈ [ 0,1] ∩
2 2
x=
m
n
m′
, y = , m, m′, n ∈ , n ≠ 0 şi ( m, n ) = 1 = ( m′, n )
n }
şi funcţia g : [ 0,1] →
2
⎧⎪1, ( x, y ) ∈ G;
g ( x, y ) = ⎨
⎪⎩0, ( x, y ) ∈ [ 0,1] − G.
2
(i) Să se arate că g nu este integrabila Darboux pe [ 0,1] .

2
m
(ii) Dacă y ∈ [ 0,1] ∩ , y = ; m, n ∈ , n ≠ 0, ( m, n ) = 1 ,
n
iar
⎧ k
⎪1, x = n , ( k , n ) = 1, k ≤ n;
⎪
g y ( x) = ⎨
⎪0, x ∈ [ 0,1] − ⎧⎨ x = k ( k , n ) = 1, k ≤ n ⎫⎬ ,
⎪⎩ ⎩ n ⎭
1
să se arate că g y este integrabilă pe [ 0,1] şi g y = 0 . ∫
0
19. Fie f : D → , D = {( x, y ) ∈ 2
x 2 + y 2 ≤ 2 y, y + x 2 ≤ 2 }
xy
f ( x, y ) = .
1 + x2 + y2
2
2
1.5
sin( u) + 1
2 1
2− u
0.5
0 0
1 0.5 0 0.5 1
−1 cos( u) , u 1
Fig. 6.24

5
Să se arate că f este integrabilă pe D şi ∫∫ f = 1 − 8 ln 3 .
D
20. Fie f : [ 0,1] →

2
⎧ ⎛ ⎡ 1⎤⎞ ⎛ 1 ⎤⎞
⎪1, dacă ( x, y ) ∈ ⎜ ( ∩ [ 0,1]) × ⎢0, ⎥ ⎟ ∪ ⎜ ( ( − ) ∩ [0,1]) × ⎡⎢ ,1 ⎟ ;
⎪ ⎝ ⎣ 2⎦⎠ ⎝ ⎣ 2 ⎥⎦ ⎠
f ( x, y ) = ⎨
⎪0, dacă ( x, y ) ∈ ⎛ ∩ [ 0,1] × ⎡ 1 ,1⎤ ⎞ ∪ ⎛ ( − 1⎤⎞
) ∩ [0,1]) × ⎡⎢0,
⎜( ) ⎢2 ⎥⎟ ⎜( ⎟.
⎪⎩ ⎝ ⎣ ⎦⎠ ⎝ ⎣ 2 ⎥⎦ ⎠
Să se demonstreze că f nu este integrabilă Riemann pe [ 0,1] , există

2
1⎛1 ⎞ 1⎛1 ⎞
∫∫
⎜ f ( x, y ) dy ⎟ dx , dar nu există
⎜ ⎟ ∫∫
⎜ f ( x , y ) dx ⎟ dy .
⎜ ⎟
0⎝ 0 ⎠ 0⎝ 0 ⎠
21. Să se arate că mulţimea
{
E = ( x, y )∈ 2
( x2 + y 2 )
2
(
≤ a2 x2 − y 2 , a ≠ 0 )}
are arie şi să se determine aria sa.
0.5
0.354
cos( 2⋅ u) ⋅ sin( u) 0
− 0.354 0.5
1 0.5 0 0.5 1
−1 cos( 2⋅ u) ⋅ cos( u) 1
Fig. 6.25
Răspuns. aria E = a 2 .
22. Să se arate că transformarea

⎧u = x + y
T =⎨ , ( x, y ) ∈ 2
⎩ v = xy

aplică domeniul D = {( x, y ) ∈ 2
}
xy ≥ 1, x + y ≤ 4, y ≥ 0 pe domeniul
⎪⎧ u 2 ⎪⎫
Δ = ⎨( u , v )∈ 2
2 ≤ u ≤ 4, 1 ≤ v ≤ ⎬.
⎩⎪ 4 ⎭⎪
Să se arate că:
D ( u, v )
∫∫ dudv ≠ ∫∫ D ( x, y )
dxdy
Δ D
şi să se explice de ce nu este aplicabilă teorema de schimbare de variabilă.

Răspuns. T nu este biunivocă.
23. Să se calculeze, trecând la coordonate polare generalizate, integrala

dublă:
I= ∫∫ xy dxdy ,
D
unde:
⎧ ⎛ x2 y2 ⎞
2 ⎫
⎪ x2 y 2 ⎪
D = ⎨( x, y )∈ 2
⎜⎜ 2 + 2 ⎟⎟ ≤ 2 − 2 , x ≥ 0 ⎬ ; a, b ∈
∗
+.
⎪⎩ ⎝a b ⎠ a b ⎪⎭
a 2b2
Răspuns. .
24
24. Fie funcţia continuă f : [1,2] → şi domeniul
⎧ x y ⎫
D = ⎨( x, y ) ∈ 2
≤ x 2 + y 2 ≤ x, ≤ x 2 + y 2 ≤ y⎬ .
⎩ 2 2 ⎭
Folosind o schimbare de variabile adecvată să se arate că transformarea
este regulată şi că:
2
1 ⎛ x ⎞ ⎛ y ⎞ ⎛ 2 ⎞
∫∫ f ⎜ ⎟ f ⎜ ⎟ dx dy = ⎜ ∫1 f ( x ) dx ⎟ .
( )
2 2 2 2 2
D x2 + y 2 ⎝x +y ⎠ ⎝x +y ⎠ ⎝ ⎠

1
s
0.8
0.6
1
⋅ sin( u)
2
1 0.4
⋅ sin( u)
4
1 1 0.2
⋅ sin( u) +
4 4
1 1
⋅ sin( u) + 0
2 2
0.2
0.4
−1
2 0.4 0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
−1 1 1 1 1 1 1 s
⋅ cos( u) + , ⋅ cos( u) + , ⋅ cos( u) , ⋅ cos( u)
2 2 2 4 4 4 2
Fig. 6.27
25. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate, momentele statice

şi momentele de inerţie ale plăcii omogene
D= {( x, y ) ∈ 2
x 2 + y 2 ≤ a 2 , x 2 + y 2 ≥ ax, y ≥ 0 , a > 0 . }

2
2
2 sin( u)
0
sin( u)
−2 2
2 1 0 1 2
−2 2⋅ cos( u) , cos( u) + 1 2
Fig. 6.27
Răspuns.
⎧ a 15 4
⎪ xG = − ; J x = πa ;
6 128
⎪
⎪ J = 14 a; J = 11 πa 4 ;
⎪ G 9π y
128
⎨
⎪ S = 7 a3; J = − 1 a 4 ;
⎪ x 12 xy
24
⎪ π
⎪ S y = − a3.
⎩ 16
⎧
( )
2⎫
26. Fie funcţia f : D → ; D = ⎨( x, y ) x 2 + y 2 ≤ 3 π
⎩ 2 ⎭⎬
⎧
( )
2
⎪⎪ x + y ; − 3 π ≤ x ≤ 3 π , cos x ≤ y ≤ 3 π − x2 ;
2 2 2
f ( x, y ) = ⎨
⎪⎩ 2 2 2 (
⎪ x − y; − 3 π ≤ x ≤ 3 π , 3 π 2 − x 2 ≤ y < cos x.
)
Să se arate că f este integrabilă Riemann pe D şi să se calculeze ∫∫ f .
D

s
s⋅ sin( u)
0
cos( u)
−s
4 2 0 2 4
−s s⋅ cos( u) , u s
Fig. 6.28
Răspuns.
3
2
(
⋅ π ⋅ 3π2 − 1 . )
Să se calculeze următoarele integrale:
27. ∫∫D (1 − y ) dxdy dacă
D= {( x, y ) x 2
+ ( y − 1) ≤ 1, y ≤ x 2 , x ≥ 0 .
2
}
1
Răspuns. .
15
1
⎛ arcsin y x ⎞
28. ∫ ∫arcsin y
⎜ dx ⎟ dy .
sin x ⎠
0⎝
π2
Răspuns. Se va schimba ordinea de integrare, I = − 1.
8
x2 + y 2
29. ∫∫D arcsin
2π
dxdy dacă
D= {( x, y ) π 2
≤ x 2 + y 2 ≤ ( 2π )
2
}.
⎛7 3⎞
Răspuns. π3 ⎜ π − ⎟.
⎝ 6 2 ⎠

y2
30. ∫∫D x2
dxdy dacă
D= {( x, y ) 1 ≤ x 2
}
+ y2 ≤ 2x .
3 3
Răspuns. π − .
2
x
31. ∫∫D arccos 2
x +y 2
dxdy dacă
⎧ 1 ⎫
D = ⎨( x, y ) x 2 + y 2 ≥ 1, x ≥ , x + y ≤ 2, x − y ≤ 2 ⎬ .
⎩ 2 ⎭
1 π2
Răspuns. ln 2 − .
2 32
32. ∫∫D xy dxdy dacă

⎧ ⎛ x2 y2 ⎞
2 ⎫
⎪ x2 y2 ⎪
D = ⎨( x, y ) ∈ 2
⎜⎜ 2 + 2 ⎟⎟ ≤ 2 − 2 , x ≥ 0 ⎬ , a, b ∈
∗
+.
⎪⎩ ⎝a b ⎠ a b ⎪⎭
a 2b2
Răspuns. .
24
R⎛ R2 − x2 ⎞
33. ∫0 ∫0⎜
⎜ ( ⎟ )
ln 1 + x 2 + y 2 dy ⎟ dx , dacă R > 0 .
⎝ ⎠
Răspuns.
π⎡
4⎣
( ) (
1 + R 2 ln 1 + R 2 − R 2 ⎤ .
⎦ )
34. Să se calculeze aria domeniului plan limitat de curba
(x )
2 2
+ y2 = 2 ax 3 .
5 2
Răspuns. πa .
8
35. Să se calculeze aria figurii limitate de curbele

x 2 + y 2 = 2 x; x 2 + y 2 = 4 x; y = x şi y = 0 .

⎛π 1⎞
Răspuns. Se trece la coordonate polare, A = 3 ⎜ + ⎟ .
⎝ 4 2⎠
∫∫S e
y
36. Să se calculeze integrala dxdy , dacă S este un triunghi
curbiliniu mărginit de parabola y 2 = x şi dreptele x = 0, y = 1.

1
Răspuns. .
2
x2 y 2
∫∫D 1− −
a 2 b2
dxdy ,
dacă domeniul D este limitat de elipsa,

x2 y 2 ∗
+ = 1, a, b ∈ +.
a 2 b2
2
Răspuns. πab .
3
38. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate al unui sector

circular omogen de rază a şi unghi la vârf 2α .
2
s
y ( u) 0
−s 2
0 0.5 1 1.5 2
0 x( u) s
Fig. 6.29

⎧ 2a sin α
⎪ xG = ;
Răspuns. ⎨ 3α
⎪⎩ yG = 0.
39. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate al unei plăci

omogene limitată de curbele x 2 = ay, x + y = 2a, a > 0 .
⎧ a
⎪⎪ xG = − ;
2
Răspuns. ⎨
⎪ yG = 8 a.
⎪⎩ 5
40. Să se calculeze aria domeniului plan limitat de curbele

5
xy = a 2 ; x + y = a, a > 0 .
2
15
Răspuns. − 2ln 2 .
8

CAPITOLUL 7
INTEGRALA TRIPLĂ

Fie V o mulţime compactă din 3 , astfel încât V ⊂ [ a, b ] × [ c, d ] × [ e, g ] .
Frontiera domeniului V este o reuniune de suprafeţe netede. Să considerăm
diviziunile
δ = ( a = x0 < x1 < … < xn = b ) ,
δ = ( c = y0 < y1 < … < ym = d ) ,
(
δ = x = z0 < z1 < … < t p = g )
ale intervalelor [ a, b ] , [ c, d ] , [ e, g ] . Planele paralele cu planele zOz, zOx, xOy
duse prin punctele diviziunilor δ, δ, δ împart paralelipipedul
[ a, b ] × [ c, d ] × [ e, g ] în n × m × p paralelipipede de forma:
I ijk = [ xi −1, xi ] × ⎡⎣ y j −1, y j ⎤⎦ × [ zk −1, zk , ] , 1 ≤ i ≤ n, 1 ≤ j ≤ m, 1 ≤ k ≤ p .
Să notăm cu Δ mulţimea paralelipipedelor conţinute în V sau care au

puncte comune cu V.
Definiţia 7.1. Vom numi diviziune a domeniului V mulţimea
paralelipipedelor δ1 , δ2 ,…, δr din Λ şi o vom nota:
Δ = ( δ1 , δ 2 ,…, δ r ) , r = n × m ×ρ ,
ordinea de numerotare fiind arbitrară. Norma diviziunii Δ este egală cu
Δ = max
1≤ i ≤ n , 1≤ j ≤ m.1≤ k ≤ p
{ xi − xi −1, y j − y j −1, zk − zk −1} = max { δ , δ , δ }.
Să considerăm diviziunile δ, δ , δ ale intervalelor [ a, b ] × [ c, d ] × [ e, g ] ,
care sunt mai fine decât δ, δ , δ ⊃ δ, δ′ ⊃ δ . Acestor diviziuni le corespunde o
diviziune Δ′ a domeniului V care este mai fină decât Δ şi Δ′ ≤ Δ , deoarece
δ′ ≤ δ , δ′ ≤ δ′ , δ′ ≤ δ .

3
Fie f : D ⊂ → o funcţie mărginită. Notăm cu
{ }
mk = inf f ( x, y, z ) ( x, y, z ) ∈ δk , 1 ≤ k ≤ r ,
M k = sup { f ( x, y, z ) ( x, y, z ) ∈ δk } , 1 ≤ k ≤ r ,
şi cu υk volumul paralelipipedului δk , 1 ≤ k ≤ r . Definim

r r
sΔ ( f ) = ∑ mk ⋅ υk ; SΔ ( f ) = ∑ M k ⋅ υk
k =1 k =1
suma Darboux inferioară, respectiv suma Darboux superioară asociată funcţiei f

şi diviziunii Δ .
Sumele Darboux sΔ ( f ) şi SΔ ( f ) aproximează prin lipsă, respectiv prin
adaos, masa unui corp neomogen de densitate variabilă f ( x, y, z ) ≥ 0 şi de
volum V.
Fie ( ξ k , ηk , ζ k ) ∈ δ k , 1 ≤ k ≤ r , un sistem de puncte intermediare asociat
diviziunii Δ a domeniului V. Numărul real
r
σΔ ( f , ξk , ηk , ζ k ) = ∑ f ( ξk , ηk , ζ k ) ⋅ υk
k =1
se numeşte suma Riemann asociată funcţiei f, diviziunii Δ şi sistemului de

puncte intermediare ( ξ k , ηk , ζ k ) ∈ δ k , 1 ≤ k ≤ r .
Propoziţia 7.2
1. Dacă Δ′ este o diviziune mai fină decât Δ , atunci:
sΔ ( f ) ≤ sΔ ′ ( f ) ≤ SΔ ′ ( f ) ≤ SΔ ( f ) .
2. Pentru orice diviziuni Δ şi Δ′ ale lui V avem:
sΔ ( f ) ≤ S Δ ′ ( f ) .
3. Pentru orice sumă Riemann σΔ ( f , ξ k , ηk , ζ k ) avem
sΔ ( f ) ≤ σΔ ( f , ξ k , ηk , ζ k ) ≤ SΔ ( f ) .
Definiţia 7.3. Spunem că funcţia f este integrabilă Riemann pe V ⊂ 3

dacă există I ∈ R cu proprietatea că oricare ar fi ε > 0 există δ > 0 astfel încât
pentru orice diviziune Δ a lui V cu Δ < δε şi pentru orice alegere a punctelor
intermediare ( ξ k , ηk , ζ k ) ∈ δ k , 1 ≤ k ≤ r , rezultă că:
σΔ ( f , ξ k , ηk , ζ k ) − I < ε .

Numărul I cu această proprietate se notează:
I= ∫∫∫ f ( x, y, z ) dxdydz
V
şi se numeşte integrala triplă (sau integrala de volum) a lui f pe V. Domeniul V

se numeşte domeniul de integrare, iar dxdydz se numeşte elementul de volum.
Teorema 7.4 (Criteriul lui Darboux)
Funcţia mărginită f : D ⊂ 3 → este integrabilă Riemann pe V ⊆ D
dacă şi numai dacă oricare ar fi ε > 0 există δε > 0 astfel încât pentru orice
diviziune Δ a lui V cu Δ < δε să avem
SΔ ( f ) − sΔ ( f ) < ε .
3
Teorema 7.5. Orice funcţie continuă f : V ⊂ → este integrabilă
pe V.
Din definiţia integralei triple rezultă următoarele proprietăţi (presupunem
că integralele există):
a) volumul domeniului V este
volumV = ∫∫∫ dxdydz ;
V
b) liniaritatea integralei triple este dată de formulele:
∫∫∫ ⎡⎣ f1 ( x, y, z ) + f2 ( x, y, z )⎤⎦ dxdydz = ∫∫∫ f1 ( x, y, z ) dxdydz + ∫∫∫ f2 ( x, y, z ) dxdydz,

V V V
∫∫∫ αf ( x, y) dxdydz = α∫∫∫ f ( x, y ) dxdydz, α∈ ,

V V
c) dacă V este împărţit în două subdomenii V1 şi V2 printr-o suprafaţă,

atunci:
∫∫∫ f ( x, y ) dxdydz = ∫∫∫ f ( x, y ) dxdydz + ∫∫∫ f ( x, y ) dxdydz ;

V V1 V2
d) f ( x, y, z ) ≥ 0, ∀ ( x, y ) ∈ D implică
∫∫∫ f ( x, y, z ) dxdydz ≥ 0 ;
V

e) are loc inegalitatea
∫∫∫ f ( x, y ) dxdydz ≤ ∫∫∫ f ( x, y, z ) dxdydz .

V V
Calculul integralei triple se reduce la calculul succesiv a trei integrale

simple.
Teorema 7.6. Fie f : V = [ a, b] × [ c, d ] × [ e, g ] ⊂ 3
o funcţie →
mărginită şi integrabilă pe V, astfel încât pentru orice ( x, y ) ∈ [ a, b ] × [ c, d ] există
integrala:
g
∫ f ( x, y, z ) dz := F ( x, y ) .
e
Atunci funcţia F : [ a , b] × [ c, d ] → este integrabilă pe [ a , b] × [ c, d ] →

şi are loc formula
⎛g ⎞
∫∫∫ f ( x, y, z ) dxdy d z = ⎜
⎜ ∫∫ ∫
f ( x , y , z ) d x ⎟d x d y ,
⎟
V D ⎝e ⎠
unde am notat D := [ a, b ] × [ c, d ] .
3
Definiţia 7.7. V ⊂ se numeşte domeniu simplu în raport cu axa Oz
dacă
V= {( x, y, z ) ∈ 3
( x, y ) ∈ D, ϕ ( x, y ) ≤ z ≤ ψ ( x, y )} ,
2
unde funcţiile ϕ, ψ : D ⊂ → sunt continue.
Teorema 7.8. Fie V ⊂ 3 un domeniu simplu în raport cu axa Oy şi
f : V → o funcţie mărginită şi integrabilă astfel încât pentru orice ( x, y ) ∈ D
există integrala
ψ ( x, y )
∫ f ( x, y, z ) dz := F ( x, y ) .
ϕ( x , y )
Atunci funcţia F : D → este integrabilă pe D şi are loc formula

⎛ ψ( x, y ) ⎞
⎜ f ( x, y, z ) dz ⎟dxdy .
∫∫∫ f ( x, y, z ) dxdy d z =
⎜ ∫∫ ∫ ⎟
V D ⎝ ϕ( x , y ) ⎠

2
Dacă domeniul D ⊂ este simplu în raport cu axa Oy,
D= {( x, y ) ∈ 2
a ≤ x ≤ b, u ( x ) ≤ x ≤ v ( x ) , }
2
iar V ⊂ un domeniu simplu în raport cu axa Oz,
V= {( x, y, z ) ∈ 3
( x, y ) ∈ D, ϕ ( x, y ) ≤ z ≤ ψ ( x, y )} ,
atunci avem următoarea formulă de calcul pentru integrala triplă:
b v( x ) ψ( x, y )
∫∫∫ f ( x, y, z ) dxdyd z = ∫ dx∫∫ ∫ dy ∫ f ( x , y , z ) dz .

V a D u( x) ϕ( x , y )
Pentru calculul integralelor triple pe domenii mai complicate, împărţim

aceste domenii cu ajutorul unor paralele cu planele de coordonate, în
subdomenii care sunt simple în raport cu una din axe, apoi folosim formulele
anterioare şi proprietatea de aditivitate a integralei triple.
Fie V ′ ⊂ 3 un domeniu compact, raportat la sistemul de referinţă
cartezian Ouvw, având frontiera S ′ , care este o suprafaţă închisă netedă. Să
considerăm transformarea regulată
⎧ x = f ( u , v, w ) ;
⎪
⎪ D ( f , g, h)
T : ⎨ y = g ( u , v, w ) ; f , g , h ∈ C1 (V1 ) ; ≠ 0 pe V ⊂ 3
,
⎪ D ( u , v, w )
⎪ z = h ( u , v, w ) ,
⎩
unde V1 este o mulţime deschisă ce conţine compactul V ′ ⊂ 3 . Atunci când
( u, v, w ) parcurge pe V ′, ( x, y, z ) prin transformarea regulată T parcurge
compactul V ⊂ 3 raportat la sistemul de referinţă cartezian Oxzy. În acest caz,
spunem că domeniul V ⊂ 3 este imaginea domeniului V ′ ⊂ 3 prin
transformarea regulată T şi se scrie V = T (V ′ ) , iar frontiera S a domeniului V
este imaginea frontierei S ′ prin transformarea regulată T, adică S = T ( S ′ ) . În
aceste condiţii are loc formula schimbării de variabilă în integrala triplă.
Teorema 7.9. (Formula schimbării de variabilă în integrala triplă)
Fie F : V ⊂ 3 → o funcţie continuă pe V. Atunci:
D ( f , g, h)
∫∫∫ F ( x, y, z ) dxdydy = ∫∫∫′ F ( f ( u , v, w ) , g ( u , v , w ) , h ( u , v , w ) ) dudvdw .
D ( u , v, w )
V V

Să considerăm trecerea de la coordonatele carteziene x, y , z la
coordonatele sferice ρ, θ, ϕ prin
⎧ x = ρ sin θ cos ϕ;
⎪
T : ⎨ y = ρ sin θ sin ϕ; ρ∈ [ 0, R ] , θ∈ [ 0, π] , ϕ∈ [ 0, 2π] ,
⎪ z = ρ cos θ;
⎩
unde
D ( x, y , z )
= ρ2 sin θ .
D ( ρ, θ, ϕ )
În acest caz formula de schimbare de variabilă în integrala triplă devine:
∫∫∫ F ( x, y, z ) dxdydy =
V
∫∫∫′ F ( ρ sin θ cos ϕ, ρ sin θ sin ϕ, ρ cos θ ) ρ

2
= sin θ dρdθdϕ.
V
Mai general, se poate considera transformarea regulată

⎧ x = aρ sin θ cos ϕ;
⎪
T : ⎨ y = bρ sin θ sin ϕ; ρ∈ [ 0,1] , θ∈ [ 0, π ] , ϕ∈ [ 0,2π ] ,
⎪ z = ρ cos θ;
⎩
unde
D ( x, y , z )
= abcρ2 sin θ ,
D ( ρ, ϕ, θ )
care permite trecerea de la coordonatele carteziene x, y, z la coordonatele sferice
generalizate ρ, θ, ϕ .
De asemenea, se utilizează trecerea de la coordonate carteziene la
coordonate cilindrice prin transformarea regulată
⎧ x = ρ cos ϕ;
⎪
T : ⎨ y = ρ sin ϕ; ρ∈ [ 0, R ] , θ∈ [ 0,2π] , ϕ∈ [ 0, h ] ,
⎪ z = z;
⎩
unde
D ( x, y , z )
= ρ.
D ( ρ, ϕ, z )

În acest caz, formula de schimbare de variabilă în integrala triplă devine:
∫∫∫ F ( x, y, z ) dxdydz = ∫∫∫′ F ( ρ cos ϕ, ρ sin ϕ, z ) ρ dρdϕdz .

V V
Cele mai importante aplicaţii ale integralelor triple sunt:

a) Fie V ⊂ 3 un domeniu compact a cărui frontieră este urma unei
suprafeţe închise netede (sau netedă pe porţiuni). Volumul domeniului V este dat
de formula
volum (V ) = ∫∫∫ dxdydz .
V
b) Să considerăm un corp material neomogen ce ocupă în spaţiu domeniul

compact V ⊂ 3 şi presupunem cunoscută densitatea în fiecare punct a corpului
material dată de funcţia continuă ρ :V ⊂ 3 → + . Masa corpului material este
M= ∫∫∫ ρ ( x, y, z ) dxdydz ,
V
iar coordonatele centrului de greutate ( xG , yG , zG ) sunt date de formulele:

1
xG =
M ∫∫∫ xρ ( x, y, z ) dxdydz ;
V
1
yG =
M ∫∫∫ yρ ( x, y, z ) dxdydz ;
V
1
zG =
M ∫∫∫ zρ ( x, y, z ) dxdydz .
V
c) Momentele de inerţie faţă de axele de coordonate ale unui corp

material, de densitate ρ care ocupă domeniul V, sunt date de egalităţile:
∫∫∫ ( x )
+ z 2 ρ ( x, y, z ) dxdy dz ;
2
I Ox =
V
∫∫∫ ( x )
+ z 2 ρ ( x, y, z ) dxdydz ;
2
I Oy =
V
∫∫∫ ( x )
+ z 2 ρ ( x, y, z ) dxdydz .
2
I Oz =
V

Momentele de inerţie faţă de planele de coordonate ale aceluiaşi corp sunt
∫∫∫ z ρ ( x, y, z ) dxdydz ;
2
I xOy =
V
I xOz = ∫∫∫ y 2ρ ( x, y, z ) dxdy dz ;

V
∫∫∫ x ρ ( x, y, z ) dxdydz ,
2
I yOz =
V
iar momentul de inerţie faţă de originea axelor de coordonate este
∫∫∫ ( x )
+ y 2 + z 2 ρ ( x, y, z ) dxdydz .
2
IO =
V
d) Fie un corp material neomogen care ocupă în spaţiu domeniul compact

V ⊂ 3 şi presupunem cunoscută densitatea în fiecare punct al corpului material
dată de funcţia continuă ρ :V ⊂ 3 şi presupunem cunoscută densitatea în
fiecare punct al corpului material dată de funcţia continuă ρ :V ⊂ 3 → + .
Potenţialul newtonian al corpului în punctul P ( a, b, c ) este dat de formula
ρ ( x, y , z )
U ( a , b, c ) = ∫∫∫ r ( x, y , z )
dxdy dz ,
V
unde r ( x, y, z ) = ( x − a )2 + ( y − b )2 + ( z − c )2 este distanţa dintre punctul

curent M ( x, y, z ) ∈V şi punctul P ( a, b, c ) .
Corpul material neomogen atrage punctul material P ( a, b, c ) de masă m
cu o forţă F (îndreptată spre corpul material) ale cărei proiecţii pe axele de
coordonate sunt:
x−a
Fx = K ⋅ m ⋅ ∫∫∫ r 3 ( x, y , z )
ρ ( x, y, z ) dxdy dz ,
V
y −b
Fy = K ⋅ m ⋅ ∫∫∫ r 3 ( x, y, z ) ρ ( x, y, z ) dxdydz,
V
z−c
Fz = K ⋅ m ⋅ ∫∫∫ r ( x, y , z )
3
ρ ( x , y , z ) d x dy dz ,
V
unde K este constanta atracţiei universale.

1 Să se calculeze volumul corpului mărginit de x ≥ 0, y ≥ 0, z ≥ 0
z ≤ 1 − y 2 , x + y ≤ 1.
Rezolvare. Volumul unui corp este dat de expresia
Vol = ∫∫∫ dxdydz ,
V
unde
V= {( x, y, z ) x ∈ [0,1], 0 ≤ y ≤ 1 − x, 0 ≤ z ≤ 1 − y } , 2
domeniu simplu în raport cu axa Oz (în spaţiu) şi axa Oy (în plan). Rezultă:
1 1− x 1− y 2 1 1− x 1⎛ 3 y =1− x ⎞
∫ ∫( ) y
∫ ∫ dy ∫ ∫
1 − y dy = ⎜1 − x − ⎟ dx =
2
Vol = dx dz = dx
⎜ 3 ⎟
0 0 0 0 0 0⎝ y =0 ⎠
1⎛
(1− x) ⎞
3
1 1 5
= ∫⎜ ⎜1 − x − ⎟dx = 1 − −
3 ⎟
= .
2 12 12
0⎝ ⎠
2 Să se calculeze volumul corpului Ω mărginit de suprafeţele

−1 ≤ x ≤ 2, z = 4 − y 2 , z = y 2 + 2 .
Rezolvare.
2
Vol = ∫∫∫ dxdyd z = ∫∫ dydz ∫ dx = 3∫∫ dydz =
Ω D −1 D
2
1 4− y 1
∫
= 3 dy ∫ dz = 3 ∫ ( 2 − 2 y ) d y 2
= 6
⎛
⎜
⎝
2 −
2⎞
⎟ = 8.
3⎠
−1 y2 + 2 −1
3 Să se calculeze volumul corpului sferic

V= {( x, y, z ) x 2
+ y2 + z2 ≤ R . }
Rezolvare. Coordonatele sferice ρ, θ, ϕ sunt legate de coordonatele
carteziene prin relaţiile
x = ρ sin θ cos ϕ, y = ρ sin θ sin ϕ, z = ρ cos θ
cu
0 ≤ ρ ≤ R, θ∈ [ 0, π] , ϕ∈ [ 0,2π] şi J = ρ2 sin θ (Jacobianul).

Aşadar:
2π π R π R
4πR3
∫∫∫ dxdydz = ∫ ∫ ∫ ∫ ∫
2 2
dϕ dθ ρ sin θdρ = 2π sin θdθ ρ dρ = .
3
V 0 0 0 0 0
4 Să se calculeze volumul elipsoidului

⎧⎪ x 2 y 2 z 2 ⎫⎪
V = ⎨( x, y, z ) 2 + 2 + 2 ≤ 1⎬ .
⎩⎪ a b c ⎪⎭
Rezolvare. Aplicăm coordonatele sferice generalizate
x = aρ sin θ cos ϕ, y = bρ sin θ sin ϕ, z = cρ cos θ
cu
0 ≤ ρ ≤ 1, θ∈ [ 0, π] , ϕ∈ [ 0, 2π] .
Jacobianul transformării este J = abcρ2 sin θ .

2π π 1
4π
Vol = ∫∫∫ ∫ ∫
dxdy dz = dϕ sin θdθ abcρ2dρ = ∫ 3
abc .
V 0 0 0
Dacă a = b = c = R , se obţine volumul corpului sferic.
5 Să se calculeze volumul cilindrului

V= {( x, y, z ) x 2
}
+ y2 ≤ R2 , 0 ≤ z ≤ h .
Rezolvare. Trecând la coordonate cilindrice

x = ρ cos θ, y = ρ sin θ, z = z şi J = ρ ,
obţinem:
2π R h
R2
Vol = ∫∫∫ ∫ ∫ ∫
dxdy dz = dθ ρdρ dz = 2π h = πR 2 h .
2
V 0 0 0
( )
3
6 Să se calculeze volumul mărginit de suprafaţa z 2 = x 2 + y 2 şi de
planele z = 0 şi z = a 3 , a > 0.
Rezolvare. Trecând la coordonate cilindrice
x = ρ cos θ, y = ρ sin θ, z = z, J = ρ ,

observăm că
ρ6 = z 2 cum z ≥ 0 ⇒ z = ρ3 , deci ρ∈ [ 0, a ] .
Avem
2π a ρ3 a
2πa 5
Vol = ∫ ∫ ∫
dθ ρdρ dz = 2π ρ4 dρ = ∫ 5
.
0 0 0 0
7 Să se calculeze următoarele integrale triple:
I= ∫∫∫ xyzdxdydz ,
V
unde V este delimitat de suprafeţele x = 0, y = 0, z = 0, x + y + z = 1 .

Rezolvare. Domeniul
V= {( x, y, z ) 0 ≤ x ≤ 1, 0 ≤ x ≤ 1, 0 ≤ y ≤ 1 − x, 0 ≤ z ≤ 1 − x − y}
este un domeniu simplu în raport cu axa Oz. Rezultă:
1− x 1− x − y 1− x
xy (1 − x − y )
1 1 2
I = dx ∫ ∫ dy ∫ ∫ ∫
xyz dz = dx
2
dy
0 0 0 0 0
1− x y =1− x
xy (1 − x − y )
2
⎛ xy 2 x3 y 2 xy 4 x 2 y 2 xy 3 x 2 y 3 ⎞
∫ 2
dy = ⎜⎜
⎝ 4
+
4
+
8
−
2
−
3
+
3 ⎟⎠
⎟ =
0 y =0
=
( x + x ) (1 − x )
3 2
+
x (1 − x )
4
−
x 2 (1 − x )
2
−
(
(1 − x ) x 2 − x x (1 − x )4
3
=
).
4 8 2 3 24
Deci:
x (1 − x )
1 4 1
∫ ( )
1
I= ∫
24
dx =
24
x 1 − 4 x + 6 x 2 − 4 x 3 + x 4 dx =
0 0
x =1
1 ⎛ x 2 4 x3 6 x 4 4 x5 x 6 ⎞ 1
= ⎜⎜ − + − ⎟⎟ = .
24 ⎝ 2 3 4 5 6 ⎠ 720
x =0
x2 y2 z2
∫∫∫ x
2 2 2
8 I= y z dz dy dz , unde V este elipsoidul + + ≤ 1.
V
a2 b2 c2
Rezolvare. Facem schimbarea de variabile x = aρ sin θ cos ϕ,
y = bρ sin θ sin ϕ, z = cρ cos θ cu ρ∈ [ 0,1], θ∈ [ 0, π] , ϕ∈ [ 0,2π] , J = abcρ2 sin θ .

2π π 1
∫ sin ϕ cos ∫ ∫
3 3 3 2 2
I =a b c ϕ dϕ sin θ cos θ dθ ρ8dρ =
5 2
0 0 0
3 3 3 2π π
abc
∫ sin ϕ cos ∫
2 2
= ϕ dϕ sin 5θ cos 2 θ dθ =
9
0 0
3 3 3 2π 2π
16a b c 4a3b3c3
∫ ∫
2 2
= sin ϕ cos ϕ dϕ = sin 2 2ϕ dϕ =
945 945
0 0
3 3 3 3 3 3
4a b c ⎛ ϕ sin 4ϕ ⎞ 2 π πa b c
= ⎜ − ⎟ = .
945 ⎝ 8 32 ⎠ 0 945
9 Să se determine coordonatele centrului de greutate al corpului cuprins

între paraboloidul z = 1 − x 2 − y 2 şi planul z = 0 .
Rezolvare. Calculăm volumul şi momentele statice faţă de planele de
coordonate
⎛ 1− x2 − y 2 ⎞
V= dxdydz = dxdy ⎜
∫∫∫ ∫∫dz ⎟ = ∫
⎜⎜ ⎟⎟
V D ⎝ 0 ⎠
2π 1
∫∫ (1 − x ) ∫ dθ∫ ρ (1 − ρ ) dρ =
2 2 2
= − y dxdy =
D 0 0
π
= , unde D =
2
{( x, y ) x 2
+ y2 ≤ 1 ⊂ } 2
.
1− x 2 − y 2
S yOz = ∫∫∫ xdxdy dz = ∫∫ xdxdy ∫ dz = ∫∫ ( )
x 1 − x 2 − y 2 d x dy =
V D 0 D
2π 1 2π 2π
∫ ( ) 4 4
= ∫ cos θdθ ρ2 1 − ρ2 dρ =
15 ∫ cos θdθ =
15
sin θ = 0.
0
0 0 0
1− x 2 − y 2
∫∫∫ ydxdydz = ∫∫ ydxdy ∫ ∫∫ y (1 − x )

2
S xOz = dz = − y 2 dx dy =
V D 0 D
1 2π 2π 2π
∫ ( ) ∫
4 4
∫ ( ) 0 = 0.
2 2
= ρ 1 − ρ dρ sin θdθ = sin θ dθ = − cos θ
15 15
0 0 0

1− x 2 − y 2
S xOy = ∫∫∫ zdxdydz = ∫∫ dxdy ∫ zd z =
V D 0
2π 1
∫∫ ( ) ∫ ∫( ) ρdρ = π6 .
2 2 2 1 2
= 1− x − y dxdy = dθ 1 − ρ2
2
D 0 0
Rezultă coordonatele centrului de greutate:

S yOz S xOz S xOy 1
xG = = 0; yG = = 0; zG = = .
V V V 3
10 Să se calculeze momentul de inerţie faţă de planul ( yOz ) al unui

sfere cu centrul în origine şi de densitate constantă ρ .
Rezolvare.
∫∫∫ x dxdydz , unde
2
I yOz = ρ0
V
V= {( x, y, z ) x 2
+ y2 + z2 ≤ 2
}.
Folosind coordonatele sferice
x = ρ sin θ cos ϕ , y = ρ sin θ sin ϕ, z = ρ cos θ , j = ρ2 sin θ
se obţine
2π π R
4πR5
∫ ∫
cos ϕdϕ sin θdθ ρ4dρ = ∫
2 3
I yOz = .
15
0 0 0
11 Se dă suprafaţa ( σ ) definită prin relaţia implicită
( ) +z
2
2 2 2 ∗
x + y −a = R 2 ; a, R ∈ +.
Să se determine:
(i) aria suprafeţei;
(ii) volumul corpului mărginit de suprafaţa ( σ ) ;
(iii) să se calculeze fluxul câmpului v = r prin suprafaţa ( σ ) ;
(iv) considerând reprezentarea parametrică a suprafeţei ( σ )
⎧ x = ( a + R cos u ) cos v, u ∈ [ 0, 2π] ,

⎪
σ : ⎨ y = ( a + R cos u ) sin v, v ∈ [ 0, 2π] ,
⎪ z = R sin u ,
⎩

y
să se calculeze circulaţia câmpului w = i + j + k de-a lungul curbei Γ situate
z
pe suprafaţa σ pentru care u = v .
Fig. 7.1
Rezolvare.
(i) Aria suprafeţei torului ( σ ) este:
A= ∫∫ dσ = ∫∫ A 2 + B 2 + C 2 du dv = ∫∫ ru′ × rv′ dudv ,

σ Δ Δ
unde
{
Δ = ( u, v ) ∈ 2
( u, v ) ∈ [0,2π]2 }
şi
⎧ ′ ∂x ∂y ∂z
⎪⎪ ru = i + j + k = − R sin u cos v ⋅ i − R sin u sin v ⋅ j + R cos u ⋅ k ;
∂u ∂u ∂u
⎨
⎪r ′ = ∂x i + ∂j j + ∂z k = − ( a + R cos u ) sin v ⋅ i + ( a + R cos u ) cos v ⋅ j .
v
⎩⎪ ∂v ∂v ∂v
Rezultă ru′ × rv′ = R ( a + R cos u ) ⇒
2π 2π
A= ∫0 ∫0 R ( a + R cos u ) dvdu = 4π2 aR .
(ii) Pentru calculul volumului folosim schimbarea de variabilă

⎧ x = ( a + ρR cos u ) cos v, u ∈ [ 0,2π];
⎪
T : ⎨ y = ( a + ρR cos u ) sin v, v ∈ [ 0,2π];
⎪
⎩ z = R ρ sin u , ρ∈ [ 0,1].
Jacobianul transformării este:
D ( x, y , z )
J = = ( a + ρR cos u ) ρR 2 ≠ 0
D ( ρ, u, v )

şi
{
T ( Ω ) = Δ ′ = ( ρ, u , v ) ∈ [ 0,1] × [ 0, 2π ]
2
}.
Rezultă:
ϑ= ∫∫∫ dxdy dz = ∫∫∫ ρR 2 ( a + ρR cos u ) dρdu dv =
Ω Δ
1 2π 2π
= ∫0 ∫0 ∫0 ρR 2 ( a + ρR cos u ) dvdu dρ = 2π2 R 2 a.
(iii) Fluxul câmpului v prin suprafaţa σ este:

Φ (v , σ) = ∫∫ v ⋅ n dσ =
σ
= ∫∫ ⎡⎣( a + R cos u ) cos v ⋅ i + ( a + R cos u ) sin v ⋅ j + R sin u ⋅ k ⎤⎦ ×

σ
× ( cos u cos v ⋅ i + cos u sin v ⋅ j + sin u ⋅ k ) dσ =
∫∫ ⎡⎣( a + R cos u ) cos u + R sin u ⎤⎦ ( a + R cos u ) Rdu dv = 6π2 R 2a.

2
=
Δ
Se putea folosi şi formula integrală Gauss-Ostrogradski

Φ (v , σ) = ∫∫∫ 3dxdydz = 3ϑ = 6π R a .
2 2
(iv) Circulaţia câmpului w pe curba Γ este:

y
C ( w, Γ ) = ∫Γ w ⋅ dr = ∫Γ dx + dy + z dz =
2π
= ∫0 ⎡⎣ − R sin 2u + R cos 2u + ( a + R cos u ) cos u ⎤⎦ du = 2π ( a + R ) .
12 Fie funcţia: f : D ⊂ 3
→ , f ( x, y, z ) = ⎡⎣ x 2 + y 2 + z 2 ⎤⎦ , unde
D= {( x, y, z ) ∈ 3
x2 + y2 + z 2 < 2 .}
Dacă σ ∈ D ( D ) este o diviziune de forma σ = {d0 , d1} cu
dk = {( x, y, z ) ∈ D k ≤ x 2
}
+ y 2 + z 2 < k + 1 , k = 0,1 ,
să se calculeze sumele Darboux superioare şi inferioare corespunzătoare

diviziunii σ şi funcţiei f.

Să se precizeze dacă f este Darboux integrabilă pe D şi în caz afirmativ
să se calculeze ∫∫∫ f .
D
Rezolvare. Notăm cu
{
M k = max f ( x, y ) ( x, y ) ∈ d k şi }
{ }
mk = min f ( x, y ) ( x, y ) ∈ d k , k = 0,1 ,
şi constatăm că M k = mk , k = 0,1 .
Prin urmare
S ( f , σ) = s ( f , σ) .
O y
Fig. 7.2
Mai mult
S ( f , σ ) = M 0 măs d 0 + M1 măs d1 = 0 +1
3
4π ⋅ 1 4π 1 − 0
3
=
(
4π
.
)
3 3 3
În concluzie, f este Darboux integrabilă pe D şi
4π
∫∫∫ f =
3
.
D
13 Să se arate că funcţia f : [ 0, 2] →
3
⎧ x + y + z , ( x, y, z ) ∈ [ 0,1]2 × [ 0,2]
⎪
⎪⎪ xyz , ( x, y, z ) ∈ [ 0,1] × (1,2] × [ 0, 2]
f ( x, y , z ) = ⎨
⎪ xy + yz + zx, ( x, y, z ) ∈ (1,2] × [ 0,1] × [ 0,2]
⎪ 2
⎪⎩ x + y + z , ( x, y, z ) ∈ (1,2] × (1,2] × [ 0, 2]
2 2

este integrabilă pe [ 0,2] şi să se calculeze ∫∫∫
3
f.
[0,2]3
Rezolvare. Constatăm că funcţia f este mărginită pe [ 0,2] şi că punctele
3
sale de discontinuitate sunt conţinute într-o reuniune finită de dreptunghiuri

paralele cu planele de coordonate. În consecinţă, f este integrabilă pe [ 0, 2] şi
3
1⎛ 1⎛ 2 ⎞ ⎞ 1⎛ ⎛ 2 ⎞ 2 ⎞
∫∫∫ f = ∫0 ⎜ ∫0 ⎜ ∫0 ( x + y + z ) dz ⎟ dy ⎟dx + ∫0 ⎜ ∫1 ⎜ ∫0 xyzdz ⎟ dy ⎟ dx +
⎝ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠
[0,2]3
( ) ⎞
2 ⎛ 1⎛ 2 ⎞ ⎞ ⎛ 2⎛ 2 2 ⎞ 77
∫1 ∫0 ∫0 ( ) ∫1 ∫1 ∫0
2 2 2
+ ⎜ ⎜ xy + yz + zx d x ⎟ d y ⎟d x + ⎜ ⎜ x + y + z d z ⎟ dy ⎟dx = .
⎝ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠ 3

3
⎧1, dacă x ∈ − Q sau y ∈ − Q sau z ∈ − Q;

⎪
f ( x, y , z ) = ⎨ 1 p
1
⎪ q− , dacă x , y , z ∈ Q şi x = , unde p, q ∈ , ( p, q ) = 1.
⎩ q
(i) Să se arate că f este integrabilă pe [ 0,1] şi să se calculeze ∫∫∫ f .

3
[0,1]3
(ii) Pentru orice x ∈ ( − Q ) ∩ [ 0,1] definim funcţia parţială
f1( ) ( y, z ) = f ( x, y, z ) , f1( ) : [ 0,1] →

x x 2
.
( x)
Să se arate că f1 este integrabilă pe [ 0,1] şi să calculeze ∫∫ f1( ) .
2 x
[0,1]2
p
(iii) Pentru orice x ∈ Q ∩ [ 0,1] cu x = ; p, q ∈ , ( p, q ) = 1 , definim
q
( x)
funcţia parţială f 2( ) ( y , z ) = f ( x, y , z ) , f 2( ) : [ 0,1] →
x x 2
. Să se arate că f 2 nu
este integrabilă pe [ 0,1] .
2
Rezolvare.
(i) Se demonstrează că mulţimea punctelor de discontinuitate a funcţiei f
este
D ( f ) = ( Q ∩ [ 0,1]) × [ 0,1] .
2

⎧ 1 ⎫
Cum Q ∩ [ 0,1] = ⎨1 − n ∈ ∗ ⎬ şi pentru orice n ∈ ∗ dreptunghiul
⎩ n ⎭
⎧ 1⎫
× [ 0,1] este de măsură Jordan nulă rezultă că mulţimea D ( f ) este
2
⎨1 − ⎬
⎩ n ⎭n∈ ∗
de măsură Lebesgue nulă; prin urmare, f este integrabilă pe [ 0,1] .
3
Cum în orice paralelipiped Δ ⊂ [ 0,1] se găsesc puncte care au abscisa

3
iraţională rezultă că
(
∀ σ ∈ D [ 0,1]
3
)
S ( f , σ) − s ( f , σ) = ∑ ( M Δ ( f ) − mΔ ( f ) ) măs ( Δ ) = ∑ măs ( Δ ) = 1 ⇒ ∫∫∫ f = 1 .
Δ∈σ Δ∈σ
[0,1]3
(ii) Dacă x ∈ ( − Q ) ∩ [ 0,1] ⇒ f1( ) ( y , z ) = 1, ∀ ( y , z ) ∈ [ 0,1] ; aşadar,

x 2
f1( ) este integrabilă pe [ 0,1] , iar ∫∫ f1( ) = 1.

x 2 x
[0,1]2
p
(iii) Pentru x ∈ Q ∩ [ 0,1] cu x = ; p, q ∈ şi ( p, q ) = 1 se obţine că
q
funcţia f 2( ) : [ 0,1] → ,
x 2
⎧1, dacă y ∈ − Q sau y ∈ − Q;

⎪
f 2( ) ( y, z ) = ⎨ 1
x
⎪1 − q , dacă y, z ∈ Q.
⎩
( x)
Prin urmare, mulţimea punctelor de discontinuitate a funcţiei f 2 este:
( ) D f 2( ) = [ 0,1] , ∀ x ∈ Q ∩ [ 0,1] .
x 2
Cum mulţimea D ( f ( ) ) nu este de măsură Lebesgue nulă deducem că

x
2
f 2( ) nu este integrabilă pe [ 0,1] .

x 2
Observaţie. În concluzie, deşi f este integrabilă pe [0,1]3 nu toate

funcţiile parţiale sunt integrabile pe [ 0,1] .
2

15 Fie funcţia f : [ −1,1] →
3
⎧0, dacă ( x, y, z ) = ( 0,0,0 ) ;

⎪⎪
f ( x, y , z ) = ⎨ xyz
, dacă ( x, y, z ) ∈ [ −1,1] − {( 0,0,0 )}.
3
(⎪ x2 + y2 + z 2
)
2
⎪⎩
Să se arate că f nu este integrabilă Riemann pe [ −1,1]3 , dar există

integralele iterate şi ele sunt egale.
Rezolvare. Se verifică uşor că f nu este mărginită pe [ −1,1] . Într-adevăr
3
pentru şirul ( xn , yn , zn )n cu yn = α xn , zn = xn , n ∈ , α ∈ ∗
, iar lim xn = 0
n
obţinem
α 1
lim f ( xn , yn , zn ) = lim = ±∞, α ∈ ∗
.
(2 + α )
2
n 2 n xn
În concluzie, f nu este integrabilă Riemann pe [ −1,1] .

3
Integralele iterate există şi deoarece funcţiile parţiale sunt impare pe

[ −1,1] , deducem că ele sunt egale cu zero.

3
⎧ x2 − y2
, ( x, y, z ) ∈ [ 0,1] − {( 0,0,0 )};
3
⎪⎪ z
( )
2
f ( x, y , z ) = ⎨ x 2 + y 2
⎪
⎪⎩0, ( x, y, z ) ∈ ( 0,0,0 ) .
Să se arate că f nu este integrabilă Riemann pe [0,1]3 , dar există
integralele iterate şi
1⎛ 1⎛ 1 ⎞ ⎞ 1⎛ 1⎛ 1 ⎞ ⎞
∫ ∫ ∫0
⎜ ⎜
0⎝ 0⎝
f ( x, y, z ) dx ⎟ dy ⎟ dz ≠
⎠ ⎠ ∫ ∫ ∫0
⎜ ⎜
0⎝ 0⎝
f ( x, y, z ) dy ⎟ dx ⎟ dz .
⎠ ⎠
Rezolvare. Considerăm şirul ( xn , yn , zn ) ⊂ 3
cu
∗
yn = α xn , zn = xn , n ∈ , α ∈ +, iar lim xn = 0 .
n
Atunci
1 − α2 1
lim f ( xn , yn , zn ) = lim = ±∞ .
(1 + α )
n 2 2 n xn
Deducem că f nu este integrabilă pe [ 0,1] .

3

Integralele iterate există şi
1⎛ 1⎛ 1 ⎞ ⎞ 1⎛ 1 −z ⎞ π
∫ ∫ ∫0
⎜
0⎝
⎜
0⎝
f ( x, y, z ) dx ⎟ dy ⎟ dz =
⎠ ⎠ ∫ ∫0
0
⎜
⎝
d
y2 + 1 ⎠
y ⎟ dz = −
4
;
1⎛ 1⎛ 1 ⎞ ⎞ 1⎛ 1 z ⎞ π
∫ ∫ ∫0
⎜
0⎝
⎜
0⎝
f ( x, y, z ) dy ⎟ dx ⎟ dz =
⎠ ⎠ ∫ ∫
⎜
0⎝ 0 x2 + 1
dx ⎟
⎠
dz =
4
.
17 Să se calculeze folosind teorema lui Fubini, integrala
I= ∫∫∫ xyzdxdydz ,
V
unde
⎧⎪ 3 z
2
x2 y 2 ⎫⎪
V = ⎨( x, y, z ) ∈ 2
≥ 2
+ 2
, z ≤ c , x ≥ 0, y ≥ 0 ∗
⎬ , a, b, c ∈ + .
⎪⎩ c a b ⎪⎭
Rezolvarea. Constatăm că integrantul este o funcţie continuă pe V (vezi
figura), deci integrabilă pe V .
z
c
O b y
a
x
Fig. 7.3
Putem folosi teorema lui Fubini cel puţin în patru moduri.
M1. Integrând mai întâi în raport cu z, apoi cu y şi în final cu x găsim că:
⎧⎪ x2 y 2 ⎫⎪
Dyx = ⎨( x, y ) ∈ 2
+ ≤ 1, x ≥ 0, y ≥ 0 ⎬
⎩⎪ a 2 b2 ⎭⎪

⎛ x2 ⎞
b 1− 2
⎛ c ⎞ a⎜ a ⎛ c ⎞ ⎟
⎟
⎜
I= ⎜∫∫ ⎜ ∫ xyz dz ⎟ dy dx = ⎜
⎟ ∫ ∫ ⎜
⎜ ∫ xyz dz ⎟ dy ⎟ dx =
⎟ ⎟
D yx 2 2 0⎜ 0 2
y2
⎜⎜ c x y
+ 2 ⎟⎟ ⎜ ⎜⎜ c x
+ ⎟⎟ ⎟
⎝ 2
a b ⎠ ⎝ ⎝ a 2 b2 ⎠ ⎠
⎛ x2 ⎞
b 1− 2
a⎜ a ⎟ a 2 2
⎡ 2 2⎤
a 2b 2c 2
⎜ xy x y ⎟ b c
( )
2
∫ ∫ ∫
2
= ⎜ c ⎢1 − 2 − 2 ⎥ dy ⎟ dx = x a2 − x2 dx = .
⎜ 2 ⎣ a b ⎦ ⎟⎠ 8a 4
48
0⎝ 0 0
M2. Calculul se simplifică dacă se integrează în altă ordine. Domeniul V

se proiectează pe planul zOy sub formă de triunghi mărginit de dreptele
b
y = 0, z = c, y = z .
c
⎧ b ⎫
Notăm cu Dyz = ⎨( x, y ) ∈ 2 0 ≤ y ≤ z, z ≥ 0 ⎬ şi obţinem
⎩ c ⎭
⎛ z2 y2 ⎞ ⎛b ⎛ z2 y2 ⎞ ⎞
− −
⎜a c⎜c ⎜ ⎟ ⎟
2 ⎟ z a
c b2 c 2
b2
⎜ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎟
I= ⎜ ∫∫ ∫ ∫ ∫
xyz dx ⎟ dy dz = ⎜ ⎜ ∫ xyz dx ⎟ dy ⎟ dz =
D yz ⎜ 0 ⎟ 0⎜ 0 ⎜ 0 ⎟ ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠
⎛bz ⎞
c⎜c 2⎛ 2 2⎞ ⎟ c 2 2
a z y b a 5 a 2b 2c 2
= ⎜
⎜
∫ ∫ ⎜ − ⎟ yz dy ⎟ dz =
2 ⎜⎝ c 2 b 2 ⎟⎠ ⎟ 8 c 4
z dz =
48
. ∫
0⎜ 0 ⎟ 0
⎝ ⎠
M3. Dacă secţionăm domeniul D cu un plan paralel cu zOy , cuprins între

planele x = 0 şi x = a , obţinem o secţiune (care are aria)
⎧⎪ x2 y 2 x 2 ⎫⎪
Dx = ⎨( y, z ) ∈ 2
c ≥ z ≥ c 2 + 2 , 0 ≤ y ≤ b 1− 2 ⎬.
⎪⎩ a b a ⎪
⎭

Prin urmare:
⎛ x2 ⎞
b 1−
a a⎜ b 2
⎛ c ⎞ ⎟
⎟
⎜
⎜ ∫ ∫∫
I = ⎛ xyz dydz ⎞ dx = ⎜
⎟ ∫ ∫ ⎜
⎜ ∫ xyz dz ⎟ dy ⎟ dx =
⎟
0⎜
⎟⎟ ⎟⎟
0 ⎝ Dx ⎠ 0 2
y2
⎜ ⎜⎜ c x
+
⎝ ⎝ a 2
b2 ⎠ ⎠
⎛ x2 ⎞
b 1−
a⎜ b 2 ⎟
⎜ c 2 xy ⎛ x2 y 2 ⎞ ⎟ a 2b 2c 2
∫ ∫
= ⎜
⎜
⎜ 1 − − ⎟
2 ⎜⎝ a 2 b 2 ⎟⎠ ⎟⎟
dy d x =
48
.
0⎝ 0 ⎠
M4. Dacă secţionăm domeniul D cu un plan paralele cu xOy cuprins între

planele z = 0 şi z = c , obţinem o secţiune (care are aria)
⎧⎪ z 2 x2 y 2 ⎫⎪
Dz = ⎨( x, y ) ∈ 2
≥ + , x ≥ 0, y ≥ 0 ⎬ , z ∈ ( 0, c ) .
⎩⎪ c 2 a 2 b2 ⎭⎪
Prin urmare:
⎛b ⎛ z2 y2 ⎞ ⎞
−
c⎜c ⎜ ⎟ ⎟
z a
c c2 b2
⎜ ⎜ ⎟ ⎟ a 2b 2 c 2
I= ⎛
⎜ ∫ ∫∫ xyz dy dx ⎞ dz = ⎜ ⎜
⎟ ⎜ ⎜ ∫ ∫ ∫ xyz dx ⎟ dy ⎟ dz =
⎟ ⎟ 48
.
0 ⎝ Dz ⎠ 0⎝ 0 ⎝ 0 ⎠ ⎠
O altă modalitate de a calcula integrala este teorema de schimbare de
variabilă.
M5. Pentru calculul integralei se mai poate folosi şi schimbarea de

variabilă (coordonate cilindrice)
⎧ ⎡ π⎤
⎪ x = aρ cos θ, θ∈ ⎢⎣0, 2 ⎥⎦
⎪
T : ⎨ y = bρ sin θ, ρ∈ ( 0,u ]
⎪
⎪ z = cu , u ∈ ( 0,1]
⎩
D ( x, y , z )
cum ∃ = abcρ > 0 deducem că transformarea T este regulată şi
D ( ρ, θ, u )
⎛ u ⎛π 2
1 ⎞ ⎞
2 2 2 3 sin 2θ a 2b 2 c 2
I= ∫∫∫ xyz dxdy dz = ⎜
⎜ ⎜
⎜
∫ ∫ ∫
a b cρu
2
⎟ ⎟
dθ dρ du =
⎟ ⎟ 48
.
D 0− ⎝ 0− ⎝ 0 ⎠ ⎠

18 Să se calculeze volumul mărginit de următoarea suprafaţă:
2
⎛ x2 y2 z 2 ⎞ xyz ∗
σ : ⎜⎜ 2 + 2 + 2 ⎟⎟ = 3 , a, b, c, h ∈ +.
⎝a b c ⎠ h
Rezolvare. Este convenabil să folosim coordonatele sferice generalizate
cu ajutorul formulelor:
⎧ x = a ρ sin θ cos ϕ, ϕ∈ ( 0, π / 2 )
⎪
T = ⎪ y = b ρ sin θ sin ϕ, θ∈ ( 0, π / 2 )
⎨
⎪ ⎛ abc 2 ⎤
⎪ z = c ρ cos θ, ρ∈ ⎝⎜ 0, 2h3 sin θ cos θ sin 2ϕ ⎦⎥
⎩
iar
D ( x, y , z )
∃ = abcρ2 sin θ > 0, ∀ ( ρ, ϕ, θ ) ∈ T ( Ω ) ,
D ( ρ, ϕ,0 )
deci transformarea este regulată şi
π ⎛ π ⎛ abc sin 2 θ cos θ sin 2ϕ ⎞ ⎞
− −
2 ⎜ 2 ⎜ 2 h3 ⎟ ⎟
∫∫∫ dxdydz = ∫ ⎜⎜ ∫ ⎜⎜ ∫ abcρ sinθdρ ⎟ dθ ⎟ dϕ =
2
I=
⎟ ⎟
D 0 − ⎝ 0- ⎝ 0- ⎠ ⎠
π⎛ π ⎞ π
2⎜ 2 ⎟ 2 4 4 4
a 4b 4 c 4 7 a b c a 4b 4 c 4
∫∫ ∫
3 3 3
= ⎜ sin θ cos θ sin 2ϕdθ ⎟ dϕ = sin 2ϕdϕ = .
⎜ 24h9 ⎟ 960 h 9
1440 h 9
0⎝ 0 ⎠ 0
19 Să se calculeze volumul corpului mărginit de următoarea suprafaţă:

2
⎛x y⎞ z2 x y ∗
σ : ⎜ + ⎟ + 2 = + ; x > 0, y > 0, z > 0, a, b, c, h, k ∈ +.
⎝a b⎠ c h k
Rezolvare. Vom folosi următoarea transformare de coordonate sferice
generalizate:
⎧ σ σ ⎛ π⎞
⎪ x = a ρ sin θ cos ϕ, θ∈ ⎜ 0, 2 ⎟ , σ > 0
⎪ ⎝ ⎠
⎪ ⎛ π⎞
T : ⎪ y = b ρ sin σ θ sin σ ϕ, ϕ∈ ⎜ 0, ⎟
⎪ ⎝ 2⎠
⎨
⎪ ⎛ a σ σ b σ ⎤
⎪ ⎜ sin θ cos ϕ + sin θ sin σ ϕ ⎥
σ h k
⎪ z = c ρ cos θ, ρ∈ ⎜ 0, ⎥
( )
2
⎪ ⎜ sin 2σ θ cosσ θ + sin σ θ + cos 2σ θ ⎥
⎪⎩ ⎝ ⎦

a σ b
sin θ cosσ ϕ + sin σ θ sin σ ϕ
şi notăm ρ max = h k .
( )
2σ σ σ 2 2σ
sin σ cos θ + sin θ + cos θ
În cazul acest, jacobianul transformării se calculează după formula
J = J1 J 2 J 3 , unde J1, J 2 şi J 3 sunt determinanţii funcţionali ai transformărilor
regulate
⎧ x = aξσ
⎪
T1 : ⎨ y = bησ ; ξ, η, ζ ∈ *+
⎪ σ
⎩ z = cζ
⎧ξ = r sin θ cos ϕ
⎪
T2 : ⎨η = r sin θ sin ϕ , ϕ∈ [ 0, 2π] , θ∈ [ 0, π] , r > 0
⎪ζ = r cos θ
⎩
⎧ 1
⎪⎪r = ρ σ
T3 : ⎨θ = θ , θ, ϕ∈ , ρ > 0.
⎪
⎪⎩ϕ = ϕ
Prin urmare:
D ( x, y , z ) ⎛ 1 1 −1 ⎞
J=
D ( ρ, θ, ϕ )
(
3 σ−1 σ−1 σ−1
= abc σ ξ η ρ 2
)( )
r sin θ ⎜ ⋅ ρ σ ⎟ =
⎜σ ⎟
⎝ ⎠
= abc σ2ρ2 sin 2σ−1 θ cosσ−1 ϕ sin σ−1 ϕ cosσ−1 θ.
Volumul corpului va fi:
π⎛ π ⎞
2 ⎜ 2 ⎛ ρmax ⎞ ⎟
I= ∫∫∫ dxdydz = ∫ ⎜⎜ ∫ ⎜⎜ ∫ abc σ2ρ2 sin2σ−1 θcosσ−1 ϕsinσ−1 ϕcosσ−1 θ dρ ⎟ dθ ⎟ dϕ =
⎟ ⎟
D 0⎝ 0⎝ 0 ⎠ ⎠
π⎛ π
⎞ ⎞
3
⎛ a σ σ b σ σ
2⎜ 2 sin θcos ϕ + sin θsin ϕ ⎟ ⎟
abc 2σ−1 σ−1 ⎜ h
∫∫ k
⎜ σ−1 σ−1
= sin θcos ϕsin ϕcos θ⎜ ⎟ dθ ⎟ dϕ
( )
2
⎜
0 0
3 ⎜ sin θ cos ϕ + sin ϕ + cos θ ⎟ ⎟
2σ σ σ 2σ
⎜
⎝ ⎝ ⎠ ⎠⎟
Vom considera σ = 2 (pentru a simplifica calculele).

Deducem:
⎛ ⎛ ⎛ a b ⎞ ⎞
3 ⎞
π/ 2⎜ π/ 2 2 2
⎜⎜ h cos ϕ + sin ϕ ⎟ 2 ⎟ ⎟
abc
I= ⎜ ∫ ∫ k
⎟ sin θ ⎟ dθ ⎟ dϕ =
5
sin θ cos ϕ sin ϕ cos θ ⎜ ⎜
⎜ 3 ⎜⎜ ⎜ sin 4
θ + cos 4
θ ⎟ ⎟⎟ ⎟
0 ⎜ 0 ⎟
⎝ ⎝⎝ ⎠ ⎠ ⎠
⎛ π/2 ⎞⎛ π/ 2 ⎞
abc ⎜ sin11 θ ⋅ cos θ ⎟⎜ ⎛ a b 2 ⎞
∫ ∫
2
= d θ cos ϕ + sin ϕ cos ϕ sin ϕdϕ ⎟=
3 ⎜⎜ ⎟ ⎜ ⎜⎝ h ⎟
⎝ 0 ( 4
sin θ + cos θ 4 3
)⎟
⎠⎝ 0
k ⎠ ⎟
⎠
abc ⎛ 7 π 1 ⎞ b3h3 + a3k 3 + a 2bhk 2 + ab 2 h 2k

= ⎜ − ⎟⋅ .
3 ⎝ 64 8 ⎠ 8h 3 k 3
20 Fie Ω ⊂ 3 un domeniu. Potenţialul Newtonian al domeniului Ω în

punctul M ( x, y, z ) este prin definiţie
ρ ( ξ, η, ζ ) ρ ( ξ, η, ζ )
PΩ ( x, y, z ) = ∫∫∫ r
dμ3 = ∫∫∫ r
dξdηdζ ,
Ω Ω
unde ρ = ρ ( ξ, η, ζ ) este densitatea punctual distribuită a corpului ce ocupă

domeniul Ω , iar r este distanţa de la un punct arbitrar N ( ξ, η, ζ ) ∈ Ω la
punctul M:
r = dist ( M, N ) = ( x − ξ )2 + ( y − η )2 + ( z − ζ )2 .
Forţa Newtoniană de atracţie cu care punctul M de masă m este atras de
corpul ce ocupă domeniul Ω este:
⎛ ∂P ∂P ∂P ⎞ ⎛ ∂ρ dμ3 ξ− x ⎞
FΩ = k ⋅ m ⋅ ⎜ Ω i + Ω j + Ω k ⎟ = k ⋅ m ⋅
⎝ ∂x ∂y ∂z ⎠ ∑ ∫∫∫
⎜
⎜ ∂ξ r
−
r ∫∫∫
⎟
ρ 3 dμ3 i ,
⎟
⎝ Ω Ω ⎠
unde k = 6,67 ⋅ 10−11 m3kg −1 ⋅ s −2 este constanta de atracţie universală.
Să se determine:
(i) potenţialul Newtonian al unui cilindru omogen în centrului bazei sale;
(ii) forţa de atracţie Newtoniană dintre centrul bazei unui cilindru omogen
şi cilindru;
(iii) potenţialul Newtonian al unei sfere omogene în punctul arbitrar M;
(iv) forţa de atracţie Newtoniană cu care un punct oarecare M de masă m
este atras de o sferă omogenă.

Rezolvare.
(i) Folosim teorema lui Fubini şi o schimbare de coordonate polare:
dx dy dz
PΩ ( 0,0,0 ) = ∫∫∫ ρ
2
x +y +z 2 2
,
Ω
unde
Ω= {( x, y, z ) ∈ 3
x 2 + y 2 ≤ R 2 , 0 ≤ z ≤ h , R, h ∈ } ∗
+, (7.1)
z
z
M ( 0,0, a )
O y
O y
x x
Fig. 7.4
Obţinem:
∫0 ( )
h⎛ dxdy ⎞ h
PΩ ( 0,0,0 ) = ρ ∫0 ⎜⎜ ∫∫ 2 2
x +y +z 2 ⎟
⎟
dz = 2πρ R 2 + z 2 − z dz =
⎝x 2 2
+ y ≤R 2
⎠
2
= ρπR ln
h + R 2 + h2
R
+ ρπh ( R 2 + h2 − h . )
(ii) Pentru forţa de atracţie avem numai o singură componentă nenulă.
Procedăm ca mai sus, cu Ω dat de (7.1):
ρz ⎛ h ⎞
ρz d z
Fz = ∫∫∫ 2 2
x +y +z 2
dx dy dz = ⎜
⎜ ∫∫ ∫0 2 2
⎟ dxdy =
2 ⎟
x +y +z ⎠
Ω x2 + y 2 ≤ R2 ⎝
⎛ ⎞
= ∫∫ ρ⎜
1
⎜ x2 + y2
x2 + y2 ≤ R2 ⎝
−
1
x2 + y 2 + h2 ⎟
⎠
(
⎟ dxdy = 2πρ R + h − R 2 + h 2 . )
(iii) Putem alege sistemul de coordonate astfel ca M ∈ Oz . Astfel,
M = M ( 0,0, a ) , a ∈ *+ şi

ρdxdy dz
P ( 0,0, a ) = ∫∫∫ x + y + ( z − a)
2 2 2
,
Ω
unde:
Ω= {( x, y, z ) ∈ 3
x2 + y 2 + z 2 ≤ R2 , R ∈ } ∗
+
R ⎛ dx dy ⎞
P ( 0,0, a ) = P ( M ) = ρ ∫ ⎜
−R ⎜ ∫∫ x 2
+ y 2
+ ( z − a ) 2 ⎟ dz =
⎟
⎝ x 2
+ y 2
≤ R 2
− z 2
⎠
∫− R ( )
R
= 2πρ R 2 − 2az + a 2 − z − a dz = (7.2)
⎡1
( ) ∫ ⎤
R
= 2πρ ⎢ ( R + a )3 − R − a 3 − z − a dz ⎥ .
⎣ 3a −R ⎦
Pentru
R
a≥R⇒ ∫− R z − a dz = 2aR , (7.3)
iar pentru 0 ≤ a ≤ R ⇒
R a R
∫− R ∫− R ( ) ∫a ( ) 2 2
z − a dz = z − a d z + a − z dz = a + R . (7.4)
Din (7.1), (7.2) şi (7.3) deducem că potenţialul în M al sferei omogen este:

⎧ 4h R 3
⎪ ⋅ ρ, a ≥ R
⎪3 a
P(M ) = ⎨
⎪⎛ 2πR 2 − 2 πa 2 ⎞ ρ, 0 ≤ a < R
⎪⎩⎜⎝ 3
⎟
⎠
aici a este interpretat ca dist ( M,0 ) .
Observaţie. Constatăm că potenţialul în M situat în exteriorul sferei este
aceleaşi pentru toate punctele egal depărtate de centrul sferei, ca şi cum toată
masa sferei ar fi concentrată în centrul ei.
Al doilea rezultat obţinut (cazul 0 ≤ a < R ) conduce la următoarea
concluzie. Dacă se consideră o sferă omogenă cu raza interioară R1 şi raza
exterioară R2 , potenţialul sferei în punctul M situat în cavitatea sa ( 0 ≤ a < R1 )
se reprezintă sub forma diferenţei de potenţial:
⎛ 2 ⎞ ⎛ 2 ⎞
PΩ ( M ) = PΩ1 ( M ) − PΩ2 ( M ) = ⎜ 2πR22 − πa 2 ⎟ ρ − ⎜ 2πR12 − πa 2 ⎟ ρ =
⎝ 3 ⎠ ⎝ 3 ⎠
(
= 2π R22 − R12 ρ )
şi nu depinde de a = dist ( M,0 ) .

În concluzie, potenţialul sferei cu cavitate simetrică într-un punct M situat
în cavitatea sa are valoarea constantă (nu depinde de poziţia punctului M din
cavitatea sferei).
(iv) Procedând similar ca la punctul (iii), se obţine că numai o singură
componentă a forţei de atracţie este nenulă, şi anume:
ρ( z − a)
F2Ω = km ⋅ ∫∫∫ ⎡ 2 ⎤3 2
dxdy dz ,
Ω x + y + ( z − a)
2 2
⎣ ⎦
unde Ω este domeniul de la punctul (iii).
Folosind teorema lui Fubini şi transformarea în coordonate polare
obţinem:
R ⎛ z−a ⎞
FzΩ = kmρ ⋅ ⎜ ∫ ∫∫ dxdy ⎟ dz =
( )
−R 3 2
⎜ x2 + y 2 ≤ R2 − z 2 x 2 + y 2 + ( z − a )
2
⎟
⎝ ⎠ (7.5)
R ⎛ z−a z−a ⎞
= kmρ ⋅ ⎜⎜∫
−R z − a
⎝
−
2
R − 2az + a ⎠
⎟⎟ dz.
Cum:
R z−a R ⎧−2 R, dacă a ≥ R
∫
−R z − a
dz =
−R ∫sgn ( z − a ) dz = ⎨
⎩ − 2 a , dacă a < R
(7.6)
şi, cu ajutorul schimbării de variabilă t = R 2 − 2az + a 2 , a doua integrală are

valoarea:
⎧ 2 R3
R z−a ⎪⎪ 2 − 2 R, dacă a ≥ R;
∫ dz = ⎨ 3 a (7.7)
−R
R 2 − 2az + a 2 4
⎪− a, dacă a < R.
⎪⎩ 3
Din (7.5), (7.6) şi (7.7) găsim că
⎧ 4π 3 1
−
⎪⎪ 3 R km ρ 2
, dacă a ≥ R;
FzΩ =⎨ a
⎪− 4π πa km ρ, dacă a < R.
⎪⎩ 3
Cum FxΩ = FyΩ = 0 forţa de atracţie va fi îndreptată înspre centrul sferei.
Observaţie. Un punct M care se găseşte în afara sferei ( a ≥ R ) este atras
cu aceeaşi forţă de atracţie ca oricare alt punct egal depărtat de centrul sferei, ca
4π 3
şi cum toată masa sferei R ρ ar fi concentrată în centrul sferei.
3

Pe de altă parte, forţa de atracţie exercitată de o sferă de rază R asupra
unui punct M aflat în interiorul ei este aceeaşi pentru toate punctele egal
depărtate de centrul sferei şi nu depinde de dimensiunea R a sferei. Altfel spus,
stratul sferei exterior nu exercită nici o influenţă asupra unui punct interior.
21 Să se calculeze momentele de inerţie J x şi J z ale corpului Ω

mărginit de suprafaţă tirbuşon din figură şi a cărui reprezentare parametrică este:
⎧ x = a cos u cos v, u ∈ [ 0,2π];
⎪
⎪ ⎡ π π⎤ ∗
σ = ∂Ω : ⎨ y = a sin u cos v, v ∈ ⎢ − , ⎥ , a, b ∈ +;
⎪ ⎣ 2 2⎦
⎪ z = a sin v + bu ,
⎩
Fig. 7.5
Rezolvare.
Momentul de inerţie J z are expresia
∫∫∫ ( x )
2
Jz = + y 2 dxdydz .
Ω
Folosind transformarea de coordonate
⎧ x = ρ cos u cos v, u ∈ [ 0,2π]
⎪
⎪ ⎡ π π⎤
T = ⎨ y = ρ sin u cos v, v ∈ ⎢ − , ⎥
⎪ ⎣ 2 2⎦
⎪ z = ρ sin v + bu , ρ∈ [ 0, a ]
⎩
al cărui Jacobian este:
D ( x, y , z ) ⎛ π π⎞
J= = ρ2 cos v > 0, ∀ ( u , v, ρ ) ∈ [ 0,2π] × ⎜ − , ⎟ × ( 0, a ) .
D ( ρ, u , v ) ⎝ 2 2⎠

Folosind teorema de schimbare de variabile se obţine
⎛ π/2 a⎛ 2π ⎞ ⎞ a 5 4 8π 5
∫ ∫0 ⎜⎝ ∫0
4 3
J2 = ⎜ ρ cos vdu ⎟ dρ ⎟ dv = 2π ⋅ ⋅ = a .
−π 2 ⎝ ⎠ ⎠ 5 3 15
În mod similar:
∫∫∫ ( y )
2
Jx = + z 2 dxdydz =
Ω
⎛
( ⎞ ⎞
)
π/ 2 a ⎛ 2π
= ∫ ⎜
−π / 2 ⎝ ∫0 ⎜⎝ ∫0 ρ2 cos v ρ2 sin 2 u cos2 v + ρ2 sin 2 v + 2ρbu sin v + b2u 2 du ⎟ dρ ⎟ dv =
⎠ ⎠
⎛
π/ 2 a⎛ 8π3 2 2 ⎞ ⎞
∫ ∫
4 3 4 2 2 3
= ⎜ ⎜ πρ cos v + 2ρ π cos v sin v + 4π bρ cos v sin v + ρ b cos v ⎟⎟ dρ ⎟⎟dv =
−π / 2 ⎜ 0⎜ 3
⎝ ⎝ ⎠ ⎠
⎛ a5
π/ 2 2π 5 8π3 3 2 ⎞
∫
3 2 4 2
= ⎜⎜ π cos v + a cos v sin v + a π b sin v cos v + a b cos v ⎟⎟dv =
−π / 2
⎝ 5 5 9 ⎠
8 5 16π3 3 2
= πa + ab .
15 9
22 Să se calculeze integrala ∫∫∫ x 2 + y 2 dxdydz , domeniul V fiind

V
2 2 2
limitat de suprafeţele x + y = z ; z = 1 .
Rezolvare.
⎛ 1 ⎞
∫∫∫ x 2 + y 2 dxdy dz = ∫∫ ∫ x + y
⎜
⎝
2 2
x 2 + y 2 dz ⎟ dxdy =
⎠
V pr xOyV
=
2
∫∫
x + y ≤1 2
(
x 2 + y 2 1 − x 2 − y 2 dxdy. )
z
O y
x
Fig. 7.6

⎪⎧ x = ρ cos θ, ρ∈ [ 0, ∞ ) ;
Trecând la coordonate polare ⎨ domeniul
⎪⎩ y = ρ sin θ, θ∈ [ 0,2a ) ,
D= {( x, y ) x 2
+ y2 ≤ 1 } {
devine Δ = ( ρ, θ ) ρ∈ ( 0,1] , θ∈ [ 0, 2π ) } şi deoarece
Jacobianul transformării este ρ ≠ 0 obţinem că:
∫∫
x 2 + y 2 ≤1
(
x 2 + y 2 1 − x 2 + y 2 dxdy = ) ∫0 ∫0
2π 1
ρ2 (1 − ρ ) dρdθ =
π
6
.
23 Să se calculeze
∫∫∫ ⎡⎣2 ( x )
+ y 2 + 3az − 5a 2 ⎤ dxdy dz ,
2
⎦
D
dacă
D := {( x, y, z ) ∈ 3
x 2 + y 2 − az ≤ 0; x 2 + y 2 + z 2 − 2a ≤ 0 . }
Rezolvare. Paraboloidul de rotaţie x 2 + y 2 − az = 0 şi sfera
x 2 + y 2 + z 2 = 2a 2 se intersectează după cercul z = a ; x 2 + y 2 = a 2 . Ecuaţiile
proiecţiei cercului de secţiune pe planul xOy sunt z = 0 şi x 2 + y 2 = a 2 . Deci:
∫∫∫ ⎡⎣2 ( x )
+ y 2 + 3az − 5a 2 ⎤ dxdydz =
2
⎦
V
⎧⎪ 2a2 − x2 − y 2 ⎫
= ∫∫ ⎨ ∫x +a y
2 2
⎣ ( )
⎡ 2 x 2 + y 2 + 3az − 5a 2 ⎤ dz ⎪⎬dzdy =
⎦
2⎪ ⎪⎭
x + y ≤a ⎩
2 2
∫∫ ( 2 ( x )
⎛ x2 + y 2 ⎞
= 2
+y 2
) 22 2 2
− 5a ⎜⎜ 2a − x − y −
a
⎟⎟ +
x2 + y2 ≤ a2 ⎝ ⎠
3a
⎡
+ ⎢⎢ 2a 2 − x 2 − y 2 −
x 2
+ y 2 2⎤
(
⎥ dxdy = )
2 a 2 ⎥
⎢⎣ ⎥⎦
⎛ ρ2 ⎞ 3aρ ⎡ 2 2 ρ ⎤
4
∫ ∫( )
2π a 139 5
= 2ρ3 − 5a 2ρ ⎜⎜ 2a 2 − ρ2 + ⎟⎟ + ⎢ 2 a − ρ − 2 ⎥ dρ dθ = a π.
0 0
⎝ a ⎠ 2 ⎣ a ⎦ 6 0

z
a 2
O a 2
x
Fig. 7.7
∫∫∫ x P y q z r (1 − x − y − z ) dxdydz , p, q, r , s > 0 ,

s
unde D = {( x, y, z ) ∈ 3
x + y + z − 1 ≤ 0, x, y, z ≥ 0 . }
Rezolvare. Funcţia integrant este continuă şi domeniul este simplu în
raport cu Oz.
z
C ( 0,0,1)
O ( 0,1,0 )
B y
A
(1,0,0 )
x
Fig. 7.8
Folosind teorema lui Fubini deducem
⎛ 1− x − y ⎞
∫∫∫ x p y q z r (1 − x − y − z ) dxdy dz = ∫∫ ∫0 x p y q z r (1 − x − y − z ) dz ⎟ dz dy .
s s
⎜
D AOB
⎝ ⎠
Făcând în această integrală schimbarea de variabilă z = (1 − x − y ) u ,

integrala devine:

⎛1 r + s +1 r
⎞
∫∫ ∫
(1 − x − y ) u (1 − u ) du ⎟ dxdy =
p q s
I= x y ⎜
⎜ ⎟
AOB ⎝0 ⎠
1 1− x
r + s +1
= B ( r + 1, s + 1) ∫∫x y (1 − x − y )
p q
dxdy.
0 0
Cu schimbarea de variabilă y = (1 − x ) v integrala devine
1 1 q+r +s+2 q r + s +1
I = B ( r + 1, s + 1) ∫0 ∫0 x p (1 − x ) v (1 − v ) dvdx =
= B ( r + 1, s + 1) B ( q + 1, r + s + 2 ) B ( p + 1, q + r + s + 3) =
Γ ( r + 1) Γ ( s + 1) Γ ( q + 1) Γ ( p + 1)
= .
Γ ( p + q + r + s + 4)
25 Să se afle volumul corpului Ω limitat de suprafeţele x 2 + y 2 = az şi

z = 2a − x 2 + y 2 ( a > 0) .
x2 + y 2
Rezolvare. Paraboloidul de rotaţie z= şi conul
a
z = 2a − x 2 + y 2 se intersectează după cercul z = a x 2 + y 2 = a 2 a cărui
proiecţie în planul xOy este z = 0, x 2 + y 2 = a 2 .
z
2a
O y
Fig. 7.9

În aceste condiţii volumul corpului Ω va fi
⎛ 2a − x2 + y 2 ⎞
∫∫ ⎜
⎜ ∫x +a a
2 2 dz ⎟ dxdy =
⎟
x2 + y 2 ≤ a2 ⎝ ⎠
⎛ x2 + a2 ⎞
∫∫
2 2
= ⎜⎜ 2a − x + y − ⎟⎟ dxdy =
a
x2 + y 2 ≤ a2 ⎝ ⎠
2π a ⎡
2 ρ ⎤
3
5πa3
= ∫0 ∫0 ⎢
⎣
2 aρ − ρ −
a
⎥
⎦
dρ dθ =
6
.
26 Să se stabilească în ce raport este împărţit volumul sferei

x + y + z 2 = 4az de suprafaţa x 2 + y 2 + az = 4a 2 .
2 2
x 2 + y 2 + ( z − 2a ) = 4a 2
2
Rezolvare. Sfera se intersectează cu
paraboloidul de rotaţie x 2 + y 2 + az = 4a 2 după cercul de ecuaţie
z = a, x 2 + y 2 = 3a 2 .
z
4a
2a
O y
Fig. 7.10
Volumul interior paraboloidului şi sferei se proiectează în planul xOy pe
domeniul D = {( x, y ) x 2
}
+ y 2 ≤ 3a 2 . Acest volum V1 se va calcula cu integrala

⎛ 4a −
x2 + y2 ⎞
⎜ dz ⎟ dx dy =
∫∫ ∫
⎜
a
2a − 4a2 − x2 − y 2 ⎟
D ⎝ ⎠
x2 + y2
= ∫∫ 2a −
a
+ 4a 2 − x 2 − y 2 dxdy.
D
Considerând în această integrală transformarea în coordonate polare
⎧ x = ρ cos θ, ρ > 0,
⎨
⎩ y = ρ sin θ, θ∈ [ 0,2π ) ,
va rezulta
2π a 3 ρ 37 a3
∫ ∫
2 2
V1 = 2aρ − + ρ 4a − ρ dρdθ = π.
0 0 a 6
4π8a 3 32πa3
Cum volumul sferei este V = = rezultă că volumul interior
3 3
27πa3
sferei şi exterior paraboloidului va fi egal cu V2 = .
6
Raportul celor două volume va fi deci
V1 37
= .
V2 27
27 Să se calculeze volumul corpului Ω limitat de suprafeţele

x 2 + y 2 + z 2 = 2az şi x 2 + y 2 ≤ z 2 .
x2 + y 2 + ( z − a ) = a2
2
Rezolvare. Sfera intersectează conul
z 2 = x 2 + y 2 după curba z = a, x 2 + y 2 = a 2 care se proiectează în planul xOy
în curba z = 0, x 2 + y 2 = a 2 . În aceste condiţii volumul corpului limitat de cele
două suprafeţe va fi
⎛ x2 + y 2 ⎞
V= ∫∫∫ dx dy dz = ∫∫ ⎜
⎜
2⎝
∫a − a2 − x2 − y 2
dz ⎟ dxdy =
⎟
⎠
Ω 2 2
x + y ≤a
∫0 ∫0 ( )
2π a 2π a3 a3 1 3 πa 3
= ρ2 − aρ + ρ a 2 − ρ2 dρdθ = ∫0 3
− + a dθ =
2 3 3
.

z
y
O
x
Fig. 7.11
28 Să se calculeze volumul corpului cuprins între suprafeţele

z = 4 − y 2 , z = y 2 + 2 şi x = −1, x = 2 .
Rezolvare. Corpul cuprins între cilindrii z = 4 − y 2 şi z = y 2 + 2 se
proiectează în planul yOz în domeniul ABCD.
În aceste condiţii volumul corpului va fi
⎛ 2 1 ⎛ 4− y2 ⎞ ⎞
V= ∫∫∫ dx dy dz = ⎜ ∫ ∫ ∫
−1 ⎜
⎝ −1
⎜
⎝ y2 + 2
d z ⎟ dy ⎟⎟ dx =
⎠ ⎠
Ω
(
⎛
) ⎞ ⎛ 4⎞
2 1
∫ ∫
2
= ⎜ 2 − 2 y d y ⎟ dx = ⎜ 4 − ⎟ 3 = 8.
−1 ⎝ −1 ⎠ ⎝ 3 ⎠
z
D
A C
−2 −1 O 1 2 y
Fig. 7.12

29 Determinaţi centrul de greutate al unui corp având forma unei
semisfere z ≥ 0 şi x 2 + y 2 + z 2 ≤ a 2 ştiind că densitatea într-un punct oarecare
al solidului este proporţională cu distanţa de la acest punct la centrul sferei.
Rezolvare. Coordonatele centrului de greutate se calculează cu ajutorul
formulelor:
∫∫∫
γ ( x , y , z ) x dx dy dz
Ω
xG =
∫∫∫ γ ( x, y, z ) dxdydz
Ω
∫∫∫ γ ( x, y, z ) ydxdydz
Ω
yG =
Ω
∫∫∫ γ ( x, y, z ) zdxdydz
Ω
zG = ,
Ω
unde γ ( x, y, z ) este densitatea corpului Ω în punctul ( x, y, z ) .

Trecând la coordonate sferice, vom obţine relaţiile
π / 2 2π a
∫∫∫ ∫ ∫∫
2 2 2
M= k ⋅ x + y + z dxdy dz = k ⋅ ρ ⋅ ρ2 sin θdρdϕdθ =
Ω 0 0 0
4 π / 2 k πa 4
a
=k ⋅ 2π ⋅ ( − cos θ ) =
4 0 2
Mx = ∫∫∫ x ⋅ k ⋅ x 2 + y 2 + z 2 dxdy dz =
Ω
π / 2 2π a
∫ ∫ ∫ ρ sin θ cos ϕ ⋅ ρ sin θ dρdϕdθ = 0

3
=k
0 0 0
My = ∫∫∫ y ⋅ k ⋅ x 2 + y 2 + z 2 dxdy dz =
Ω
π / 2 2π a
∫ ∫ ∫ ρ sin θ sin ϕ ⋅ ρ sin θ dρdϕdθ = 0

3
=k
0 0 0

π / 2 2π a
∫∫∫ z ⋅ k ⋅ ∫ ∫ ∫ ρ cos θρ sin θ sin θ dρdϕdθ =

2 2 2 3
Mz = x + y + z dxdy dz = k
Ω 0 0 0
5 5
a ⎛ cos 2θ ⎞ π / 2 ka π
=k 2π ⎜ − ⎟ = .
5 ⎝ 4 ⎠ 0 5
2a
Obţinem deci xG = 0, yG = 0 şi zG = .
5
30 Calculaţi integrala
2r ⎛ 2 rx − x 2 ⎛ 4r2 − x2 − y2 ⎞ ⎞
∫0 ⎜⎜ ∫− ⎜
2 rx − x 2 ⎜ ∫0 (
3 x +y 3 2
) dz ⎟ dy ⎟ dx ,
⎟ ⎟
⎝ ⎝ ⎠ ⎠
determinând domeniul de integrare.
Rezolvare. Domeniul de integrare Ω este determinat de intersecţia
cilindrului x 2 + y 2 = 2rx cu semisfera x 2 + y 2 + z 2 = 4r 2 ( z ≥ 0 ) .
Fig. 7.13
Trecând la coordonate cilindrice
⎧ x = ρ cos θ, ρ ≥ 0,
⎪
⎪ ⎡ π π⎤
⎨ y = ρ sin θ, θ∈ ⎢ − , ⎥ ,
⎪ ⎣ 2 2⎦
⎪⎩ z = z , z∈ ,

integrala devine
⎛ 4r 2 − x2 − y 2 ⎞
∫∫∫ ( ) ∫∫ ( )∫
2 2
3 x + y dx dy dz = ⎜ 3 x2 + y 2 d z dx dy ⎟ =
⎜ 0 ⎟
Ω x 2 + y 2 ≤ 2 rx ⎝ ⎠
π
2 2 r cos θ
⎛ ⎞
= ∫ ∫0
π
⎜
⎝
3ρ2 4r 2 − ρ2 ρdρdθ ⎟ =
⎠
−
2
π
2⎛
2 r cos θ ⎞ ⎛ 1036 64 ⎞
=2 ∫ ∫ ⎜
0 ⎝ 0
3ρ3 4r 2 − ρ2 dρ ⎟ dθ = r 5 ⎜
⎠ ⎝ 75
+ π ⎟.
5 ⎠
x2 y 2 z 2
∫∫∫ 1 − 2 − 2 − 2 dxdy dz ,
a b c
Ω
x2 y2 z2
dacă Ω este domeniul compact mărginit de elipsoidul + + −1≤ 0 .
a 2 b2 c2
Rezolvare. Trecând la coordonate sferice generalizate
⎧ x = aρ sin θ cos ϕ, ρ∈ [ 0,1] ,
⎪
⎨ y = bρ sin θ sin ϕ, θ∈ [ 0, π] ,
⎪ z = cρ cos θ, ϕ∈ [ 0, 2π] ,
⎩
Jacobianul transformării este J = abcρ2 sin θ şi integrala devine
π 2π 1 π 2π π π2
∫0 ∫0 ∫0 ∫0 ∫0
2 2
J = abc 1 − ρ ⋅ ρ sin θdρdϕdθ = abc sin θdϕdθ = abc.
16 4
z
c
−a
−b b y
a
−c
x
Fig. 7.14

3
Să se calculeze volumele domeniilor din :
1. V = {( x, y, z ) x 2
+ y 2 ≤ a2 , 0 ≤ z ≤ x2 + y2 .}
πa 4
Răspuns. .
2
2. V = {( x, y, z ) x 2
+ y 2 + z 2 ≤ 5, x 2 + y 2 ≤ 4 z .}
2π
Răspuns.
3
(
5 5−4 . )
3. Să se afle volumul unui cilindru eliptic drept a cărui axă coincide cu
y2 z2
axa Ox , înălţimea fiind egală cu 2a , iar ecuaţia bazei fiind 2 + 2 − 1 = 0 .
b c
Răspuns. 2πabc .
4. Să se afle volumul corpului situat în primul octant şi delimitat de

suprafeţele:
x 2 + y 2 = R 2 , z = 0, z = 1, y = x şi y = x 3 .
πR 2
Răspuns. .
24
Să se calculeze:
∫∫∫ 45x
2
5. y dxdy dz , unde
V
V = {( x, y, z ) x ≥ 0, y ≥ 0, z ≥ 0, 4 x + 2 y + z ≤ 8} .
Răspuns. 128 .
dxdy dz
6. ∫∫∫ (1 + x + y + z )n , n ≥ 2, n ∈ , unde
V
V = {( x, y, z ) x ≥ 0, y ≥ 0, z ≥ 0, x + y + z ≤ 1} .

⎧
⎪ 3 − ln 2, dacă n = 2;
⎪2
⎪⎪ 1 ⎛ 5⎞
Răspuns. ⎨ ⎜ ln 2 − ⎟ , dacă n = 3;
⎪ 2 ⎝ 8 ⎠
⎪ 2n − n 2 + n − 2
⎪ , dacă n ≥ 4.
⎪⎩ ( n − 1)( n − 2 )( n − 3) 2
n
7. ∫∫∫ zdxdzdy , unde domeniul V este mărginit de sferele

V
x 2 + y 2 + z = R 2 şi x 2 + y 2 + ( z − R ) = R 2 .
2 2
5πR 4
Răspuns. .
24
8. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate a jumătăţii superioare

a unui elipsoid omogen de semiaxe a, b, c .
3c
Răspuns. xG = 0; yG = 0; zG = .
8
9. Să se calculeze potenţialul newtonian în punctul P ( a, b, c ) al unui corp

omogen de densitate constantă ρ0 , care ocupă în spaţiu domeniul
V= {( x, y, z ) x 2
+ y 2 + z 2 ≤ R 2 , a 2 + b2 + c2 > R 2 . }
4πR3ρ0
Răspuns. .
2 2 2
3 a +b +c
(
− x2 + y2 + z 2 ) dxdydz .
∫∫∫ e
3
Răspuns. π π .
∫∫∫ ( x )
2
11. Să se calculeze + y 2 dxdy dz dacă domeniul
Ω
Ω= {( x, y, z ) z ≥ 0, r 2
≤ x2 + y 2 + z 2 ≤ R 2 , r, R ∈ } ∗
+ ; r < R.

Răspuns.
4
15
(
π R5 − r 5 . )
12. Să se calculeze volumul corpului mărginit de sfera x 2 + y 2 + z 2 = R 2
şi paraboloidul x 2 + y 2 = R ( R − 2 z ) , z ≥ 0, R > 0 .
5
Răspuns. πR 3 .
12
13. Să se calculeze volumul corpului mărginit de suprafeţele următoare:

x 2 + y 2 + z 2 = 1; x 2 + y 2 + z 2 = 16; z 2 = x 2 + y 2 ;
x = 0; y = 0; z = 0 ( x ≥ 0, y ≥ 0, z ≥ 0 ).
Răspuns.
(
21 2 − 2 ) π.
4
⎛ x2 y 2 z 2 ⎞
14. Să se calculeze ∫∫∫ ⎜⎜ 2 + 2 + 2 ⎟⎟ dxdy dz dacă domeniul Ω este
⎝a b c ⎠
Ω
2 2
x y z2
limitat de suprafaţa + + = 1.
a2 b2 c2
4
Răspuns. πabc .
5
15. Să se calculeze volumul corpului Ω limitat de suprafeţele
az = x 2 + y 2 , z = x 2 + y 2 ( a > 0) .
πa3
Răspuns. .
6
16. Să se calculeze volumul corpului Ω limitat de suprafeţele

az = a 2 − x 2 − y 2 , z = a − x − y, x = 0, y = 0, z = 0, a > 0 .
a3
Răspuns. ( 2 + 3π ) .
24
17. Să se calculeze volumul cilindrului x 2 + y 2 = 2ax cuprins între planul

xOy şi suprafaţa x 2 + y 2 = 2az .

3 3
Răspuns. πa .
4
18. Să se calculeze volumul corpului limitat de sfera x 2 + y 2 + z 2 = 4 şi

suprafaţa x 2 + y 2 = 3z (interiorul acestei suprafeţe).
19π
Răspuns. .
6
19. Din porţiunea bilei x 2 + y 2 + z 2 ≤ c aflată în primul octant

( x ≥ 0; y ≥ 0; z ≥ 0 ) se decupează un corp OABC limitat de planele de
x y
coordonate şi de planul + − 1 = 0 ( a ≤ c; b ≤ c ) a, b, c > 0 .
a b
Determinaţi masa acestui corp dacă în fiecare punct densitatea sa este
egală cu z .
Răspuns.
ab
24
(
6c 2 − a 2 − b 2 . )
20. Fie funcţia f :D⊂ 3
→ , f ( x, y, z ) = ⎡⎣ x + y + z ⎤⎦ , unde
D = [ −1,1] .
3
(i) Dacă σ ∈ D ( D ) este o diviziune de forma σ = {d h }k = 0,1
dk = {( x, y, z ) ∈ D }
k ≤ x + y + z < k + 1 , k = 0,1,
să se calculeze sumele Darboux superioară şi inferioară corespunzătoare

diviziunii σ şi funcţiei f.
(ii) Să se precizeze dacă f este Darboux integrabilă pe D şi în caz
afirmativ să se calculeze ∫∫∫ f .
D
20
Răspuns. ∫∫∫ f =
3
.
D

z
x
Fig. 7.15
⎛ 4 ⎞ 20
Indicaţie. S ( f , z ) = M 0 măs d0 + M1 măs d1 = ⎜ 23 − ⎟ = = s ( f ,σ) .
⎝ 3⎠ 3
21. Să se arate că funcţia f : [ 0,1] →

3
⎧1 p
⎪ , dacă ( x, y, z ) ∈ Q ∩ [ 0,1] şi z = , unde p, q ∈ şi ( p, q ) = 1
3 3
f ( x, y , z ) = ⎨ q q
⎪0, în caz contrar
⎩
este Darboux integrabilă pe [ 0,1] şi ∫∫∫ f = 0 .
3
[0,1]3
22. Fie funcţia f : [ −1,1] →

3
⎧ xy + yz + zx
, ( x, y, z ) ∈ [ −1,1] − {( 0,0,0 )};
3
⎪⎪ 2
( )
3 2
f ( x, y , z ) = ⎨ x + y + z
2 2
⎪
⎪⎩0, ( x, y, z ) = ( 0,0,0 ) .
Să se arate că f nu este Riemann integrabilă pe [ −1,1] , dar integralele

3
iterate există şi sunt egale.

∫∫∫ z dxdydz , unde
2
23. Să se determine valoarea integralei I = Ω este
Ω
partea comună a două sfere de ecuaţii:
S1 : x 2 + y 2 + z 2 ≤ R 2 ;
S2 : x 2 + y 2 + z 2 ≤ 2 R z, R > 0.
O y
x
Fig. 7.16
59
Răspuns. I = πR5 .
480
24. Să se arate cu funcţia f : [ −1,1] →

3
f ( x, y, z ) = sgn x + sgn y + sgn z
este integrabilă pe [ −1,1] şi să se calculeze ∫∫∫

3
f.
[ −1,1]3
Răspuns. ∫∫∫ f = 4.
[ −1,1]3
25. Folosind coordonatele sferice să se determine volumul corpului

mărginit de suprafaţa:
2
⎛ x2 y2 z 2 ⎞ x
σ : ⎜⎜ 2 + 2 + 2 ⎟⎟ = , a, b, c ∈ , h > 0 .
⎝a b c ⎠ h
π ⋅ a 2bc
Răspuns. .
3h

26. Folosind coordonatele sferice generalizate să se calculeze volumul
corpului mărginit de suprafaţa
2
⎛x y z⎞ z ∗
σ : ⎜ + + ⎟ = , x > 0, y > 0, z > 0, a, b, c, ∈ +.
⎝a b c⎠
abc 4
Răspuns. .
60l 3
27. Să se afle momentele de inerţie ale torului

⎧ x = ( a + r cos θ ) cos ϕ, θ∈ [ 0,2π];
⎪
T : ⎨ y = ( a + r cos θ ) sin ϕ, ϕ∈ [ 0,2π]; a > R > 0.
⎪
⎩ z = r sin θ, r ∈ [ 0, R ],
⎧ π2aR 2
⎪ x
⎪
J = J y =
2
(
4a 2 + 3R 2 ; )
Răspuns. ⎨
2
(
⎪ J = π R 2 a 4a 2 + 5 R 2 .
⎪⎩ z 4 )
28. (i) Să se determine potenţialul Newtonian al unui con omogen în
vârful său.
(ii) Să se determine forţa de atracţie Newtoniană cu care un punct
situat în vârful unui con omogen este atras de con (vezi figura).
z
O′ A
O y
x
OA = , O′A = R, OO′ = h
Fig. 7.17

⎧ PΩ ( 0,0,0 ) = πh ( − h ) ρ;
⎪
Răspuns. ⎨ 2πh
⎪⎩ FzΩ ( 0,0,0 ) = l ρ ( − h ) .
29. Determinaţi coordonatele centrului de greutate şi momentele de inerţie

x y z
ale piramidei formată de planele x = 0, y = 0, z = 0; + + = 1; a, b, c ∈ ∗+ .
a b c
⎧ a b c
⎪ xG = , jG = , zG = ;
4 4 4
⎪
⎪ a3bc b3ac c3ab
Răspuns. ⎨ J x = , Jy = , Jz = ;
⎪ 60 60 60
⎪ abc 2
( 2
⎪ J 0 = 60 a + b + c .
2
)
⎩

CAPITOLUL 8
INTEGRALA DE SUPRAFAŢĂ

Definiţia 8.1. Se numeşte pânză parametrizată netedă orice aplicaţie
s : D ⊂ 2 → 3 de clasă C1 pe mulţimea deschisă D.
În felul acesta oricărui punct ( u , v ) ∈ D îi corespunde un punct s ( u , v ) din
3
având coordonatele
⎧ x = f ( u, v )
⎪
⎨ y = g ( u, v ) , ( u, v ) ∈ D.
⎪
⎩ z = h ( u, v )
Aceste relaţii se numesc ecuaţiile parametrice ale pânzei s sau
reprezentarea parametrică a pânzei s. Pânza s se numeşte simplă dacă s este
injectivă. Mulţimea S := s ( D ) se numeşte urma pânzei s. De multe ori notăm
suprafaţa cu S.
2 3
Definiţia 8.2. O pânză netedă s : D ⊂ → ,
s ( u, v ) = ( f ( u, v ) , g ( u, v ) , h ( u, v ) )
se numeşte nesingulară dacă în fiecare punct ( u , v ) ∈ D , matricea jacobiană a

lui s
⎛ ∂f ∂g ∂h ⎞
⎜ ∂u ∂u ∂u ⎟
⎜ ⎟
⎜ ∂f ∂g ∂h ⎟
⎜ ⎟
⎝ ∂v ∂v ∂v ⎠
are rangul maxim, adică are rangul doi.
În spaţiu alegem reperul ortogonal Oxyz de versori i, j, k . Atunci punctul
curent ( f ( u , v ) , g ( u , v ) , h ( u , v ) ) al urmei lui s are vectorul de poziţie r dat de
relaţia
r ( u, v ) = f ( u, v ) i + g ( u, v ) j + h ( u, v ) k .

Să considerăm vectorii
∂f ∂g ∂h
ru ( u , v ) = ( u, v ) i + ( u, v ) j + ( u, v ) k ,
∂u ∂u ∂u
∂f ∂g ∂h
rv ( u , v ) = ( u, v ) i + ( u, v ) j + ( u, v ) k .
∂v ∂v ∂v
Fie ( u0 , v0 ) ∈ D . Planul care trece prin punctul P ( x0 , y0 , z0 ) , unde
x0 = f ( u0 , v0 ) , y0 = g ( u0 , v0 ) , z0 = h ( u0 , v0 ) , paralel cu vectorii ru ( u0 , v0 ) şi
rv ( u0 , v0 ) se numeşte planul tangent la s în punctul ( u0 , v0 ) . Acest plan are
ecuaţia
x − x0 y − y0 z − z0
∂f ∂g ∂h
( u0 , v0 ) ( u0 , v0 ) ( u0 , v0 ) = 0 .
∂u ∂u ∂u
∂f ∂g ∂h
( u0 , v0 ) ( u0 , v0 ) ( u0 , v0 )
∂v ∂v ∂v
Versorul-normală la suprafaţa s în punctul ( u0 , v0 ) este
ru ( u0 , v0 ) × rv ( u0 , v0 )
n ( u0 , v0 ) = ,
ru ( u0 , v0 ) × rv ( u0 , v0 )
unde
i j k
∂f ∂g ∂h
ru × rv = .
∂u ∂u ∂u
∂f ∂g ∂h
∂v ∂v ∂v
Dacă notăm cu
D ( g, h) D ( h, f ) D( f , g )
A= ,B , A= ,
D ( u, v ) D ( u, v ) D ( u, v )
observăm că
ru ( u0 , v0 ) × rv ( u0 , v0 ) = A2 + B 2 + C 2
şi versorul-normalei la suprafaţa s în punctul ( u0 , v0 ) are expresia
Ai + Bj + Ck
n= ,
A2 + B 2 + C 2
unde am renunţat la specificarea punctului ( u0 , v0 ) .

Dacă notăm cu
2 2 2
⎛ ∂f ⎞ ⎛ ∂g ⎞ ⎛ ∂h ⎞
E =⎜ ⎟ +⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ,
⎝ ∂u ⎠ ⎝ ∂u ⎠ ⎝ ∂u ⎠
∂f ∂f ∂g ∂g ∂h ∂h
F= + + ,
∂u ∂v ∂u ∂v ∂u ∂v
2 2 2
⎛ ∂f ⎞ ⎛ ∂g ⎞ ⎛ ∂h ⎞
G =⎜ ⎟ +⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ,
⎝ ∂v ⎠ ⎝ ∂v ⎠ ⎝ ∂v ⎠
atunci avem identitatea
A2 + B 2 + C 2 = EG − F 2 > 0.
Două pânze parametrizate netede s : D ⊂ 2 → 3 şi s1 : D1 ⊂ 2 → 3
( D şi D1 deschişi) se numesc echivalente şi se notează s ∼ s1 , dacă există o
funcţie bijectivă ϕ : D → D1, ϕ∈ C1 ( D ) , ϕ−1 ∈ C1 ( D ) , astfel încât jacobianul lui
ϕ să fie strict pozitiv în fiecare punct al deschisului D şi s1 ϕ = s . Funcţia ϕ se
numeşte schimbare de parametri.
Dacă s ∼ s1 , atunci urmele celor două pânze parametrizate netede coincid.
Relaţia „~” este o relaţie de echivalenţă în mulţimea pânzelor parametrizate
netede.
Definiţia 8.3. Se numeşte suprafaţă parametrizată netedă o clasă de

echivalenţă de pânze parametrizate netede.
Să considerăm suprafaţa s : D1 ⊂ 2 → 3 netedă, definită pe mulţimea
deschisă D1 , având reprezentarea parametrică
⎧ x = f ( u, v )
⎪
s : ⎨ y = g ( u, v ) , ( u, v ) ∈ D1.
⎪
⎩ z = h ( u, v )
2
Dacă D ⊂ D1 este un domeniu compact din , atunci mulţimea
s ( D ) = S reprezintă o porţiune din suprafaţa netedă dată. Presupunem că
suprafaţa s este simplă şi nesingulară.
3
Definiţia 8.4. Se numeşte aria porţiunii de suprafaţă S ⊂ numărul real
pozitiv:
aria S = ∫∫ ru × rv dudv = ∫∫ A2 + B 2 + C 2 dudv = ∫∫ EG − F 2 dudv .

D D D

Forma diferenţială
dσ = ru × rv dudv = A2 + B 2 + C 2 dudv = EG − F 2 dudv

se numeşte elementul de arie al suprafeţei S.
Integrala dublă
∫∫ A2 + B 2 + C 2 dudv
D
este independentă de reprezentarea parametrică a suprafeţei S.

Dacă suprafaţa S este dată explicit de ecuaţia
z = f ( x, y ) , ( x, y ) ∈ D ⊂ 2
,
atunci
aria S = ∫∫ 1 + p 2 + q 2 dx dy ,
D
unde
∂f ∂f
p= , q= .
∂x ∂y
2
Fie D ⊂ o mulţime compactă şi suprafaţă netedă, simplă, nesingulară
⎧ x = f ( u, v )
⎪
s : ⎨ y = g ( u, v ) , ( u , v ) ∈ D,
⎪
⎩ z = h ( u, v )
unde f , g , h ∈ C1 ( D ) . Să considerăm funcţia F : S ⊂ 3
→ şi o diviziune
( )
δ = s1 , s2 ,..., s p a suprafeţei S. Definim suma
p
σδ ( F , ξk , nk , ζ k ) = ∑ F ( ξk , ηk , ζ k ) ⋅ aria sk ,
k =1
unde ( ξ k , ηk , ζ k ) ∈ sk , 1 ≤ k ≤ p . Deoarece
⎧ξ k = f ( uk , vk )
⎪
⎨ηk = g ( uk , vk ) , 1 ≤ k ≤ p,
⎪
⎩ζ k = h ( uk , vk )
rezultă că
p
σδ ( F , ξk , ηk , ζ k ) = ∑ F ( f ( uk , vk ) , g ( uk , vk ) , h ( uk , vk ) ) ⋅ aria sk .
k =1

Diviziunii δ a suprafeţei S îi corespunde o diviziune Δ a domeniului D,
iar porţiunilor de suprafaţă s1 , s2 ,..., s p le corespund subdomeniile δ1 , δ2 ,..., δ p .
Aşadar, ( uk , vk ) ∈ δ k , 1 ≤ k ≤ p .
Definiţia 8.5. Dacă pentru orice şir de diviziuni ( δn )n ≥1 ale suprafeţei S
cu proprietatea că δn → 0 , şirul sumelor σδn ( )n ≥1 are o aceeaşi limită finită,
atunci şirului ( σδ )n ≥1
n
se numeşte integrala de suprafaţă de primul tip pe
suprafaţa S şi se notează
∫∫ F ( x, y, z ) dσ .
S
3
Teorema 8.6. În condiţiile de mai sus, dacă F : S ⊂ → este continuă
atunci:
∫∫ F ( x, y, z ) dσ = ∫∫ F ( f ( u, v ) , g ( u, v ) , h ( u, v ) ) A2 + B 2 + C 2 du dv .
S D
Dacă suprafaţa S este dată de

z = f ( x, y ) , ( x, y ) ∈ D ⊂ 2
,
atunci
∫∫ F ( x, y, z ) dσ =∫∫ F ( x, y, f ( x, y ) ) 1 + p 2 + q 2 dxdy ,
S S
unde
∂f ∂f
p= , q= .
∂x ∂y
Propoziţia 8.7.
a) Dacă F şi G sunt funcţii continue pe un deschis care conţine S şi α, β
sunt constante reale, atunci:
∫∫ ( αF + βG ) dσ = α ∫∫ F dσ + β∫∫ Gdσ .
S S S
b) Dacă S este juxtapunerea a două porţiuni disjuncte S1, S2 de suprafaţă,

atunci:
∫∫ F dσ = ∫∫ F dσ + ∫∫ F dσ .
S S1 S2
c) Aria unei porţiuni de suprafaţă S este

aria S = ∫∫ dσ .
S

2
Fie D ⊂ o mulţime compactă şi suprafaţa netedă simplă, nesingulară
⎧ x = f ( u, v )
⎪
s : ⎨ y = g ( u, v ) , ( u , v ) ∈ D,
⎪
⎩ z = h ( u, v )
unde f , g , h ∈ C1 ( D ) . Fie M ( x, y, z ) un punct al lui S = s ( D ) . Putem considera
în punctul M doi versori-normală la S:
Ai + Bj + Ck Ai + Bj + Ck
n1 = , n2 = − ,
2 2 2 2 2 2
A + B +C A + B +C
având sensuri opuse.
Suprafaţa S se numeşte orientabilă dacă în fiecare punct din S este definit
un versor-normală şi aplicaţia
( x, y , z ) n ( x, y , z )
este continuă. Suprafaţa orientabilă S împreună cu unul din cei doi versori-
normală se numeşte suprafaţă orientală.
O suprafaţă S în 3 se numeşte închisă dacă există o aplicaţie bijectivă
{
ϕ : ( x, y , z ) ∈ 3
x2 + y2 + z 2 = 1 → S , }
astfel încât ϕ şi ϕ−1 să fie continue (adică sfera unitate şi suprafaţa S sunt
homeomorfe).
Fie S ⊂ 3 o suprafaţă orientabilă. Dacă S este închisă, atunci în fiecare
punct din S este definit versorul-normală. Notăm cu ne versorul normalei
exterioare (care iese din domeniul mărginit de S) şi cu ni versorul normalei
interioare ( ni = −ne ) . În primul caz, perechea {S , ne } se numeşte faţa exterioară
şi se notează cu Se , iar perechea {S , ni } se numeşte faţa interioară şi se notează
cu Si .
Dacă S este neînchisă, proiectabilă pe planul xOy , atunci vom numi faţa
exterioară a suprafeţei S în raport cu planul Oxy perechea {S , ne } , notată Se ,
unde ne este versorul-normală care face un unghi ascuţit cu axa Oz . Faţa
interioară a suprafeţei S va fi {S , ni } , notată Si , cealaltă faţă a lui S, adică faţa
pentru care versorul-normală face un unghi obtuz cu axa Oz .
Fie C conturul suprafeţei S şi Γ proiecţia lui C pe planul Oxy . Pe C se pot
considera două sensuri de parcurs. Sensul asociat suprafeţei exterioare este acela
care corespunde sensului direct (pozitiv) pe conturul Γ . Feţei interioare i se
asociază sensul invers (negativ). În acest mod se defineşte un sens de parcurs pe

conturul oricărei părţi din suprafaţa S. Totodată am indus o orientare şi pe
domeniul D din planul Ouv .
Dacă ( cos α,cos β,cos γ ) sunt cosinuşii directori ai versorului-normală n la
suprafaţa S atunci
A B
cos α = , cos β = ,
2 2 2 2 2 2
A + B +C A + B +C
C
cos γ = .
2 2 2
A + B +C
Fie R = R ( x, y, s ) : S → o funcţie definită pe suprafaţa orientată S.
Definiţia 8.8. Fie F : V ⊂ 3 → o funcţie vectorială continuă pe

domeniul V, domeniu care conţine suprafaţa S,
F ( x , y , z ) = P ( x , y , z ) i + Q ( x, y , z ) j + R ( x , y , z ) k .
Integrala de suprafaţă de al doilea tip a funcţiei vectoriale F pe suprafaţa
Se sau fluxul câmpului vectorial F prin suprafaţa Se sau fluxul câmpului
vectorial F prin suprafaţa Se , cu notaţia:
∫∫ P ( x, y, z ) dydz + Q ( x, y, z ) dzdx + R ( x, y, z ) dxdy

Se
sau
Φ Se ( F ) = ∫∫ F ⋅ ndσ
Se
se defineşte prin egalitatea
∫∫ Pdydz + Qdzdx + Rdxdy =∫∫ ( P cos α + Q cos β + R cos γ ) dσ .

Se S
În mod asemănător se defineşte
∫∫ Pdydz + Qdzdx + Rdxdy = − ∫∫ ( P cos α + Q cos β + R cos γ ) dσ .

Si S
Utilizând regula de calcul a integralei de suprafaţă de primul tip, rezultă

că
∫∫ Pdydz + Qdzdx + Rdxdy =∫∫ ( P cos α + Q cos β + R cos γ ) dσ =
Se S
PA + QB + RC
= ∫∫ 2
A + B +C 2 2
dσ = ∫∫ ( PA + QB + RC ) dudv
S D

Am obţinut regula de calcul a integralei de suprafaţă de al doilea tip
∫∫ Pdydz + Qdzdx + Rdxdy =∫∫ ( PA + Qβ + RC ) dudv ,

Se S
unde
P = P ( f ( u, v ) , g ( u, v ) , h ( u, v ) ) ,
Q = Q ( f ( u, v ) , g ( u, v ) , h ( u, v ) ) ,
R = R ( f ( u, v ) , g ( u, v ) , h ( u, v ) ) ,
iar A = A ( u , v ) , B = B ( u , v ) , C = C ( u , v ) .
Dacă folosim scrierea vectorială, rezultatele anterioare devin:
ru × rv
∫∫ Pdydz + Qdzdx + Rdxdy =∫∫ F ⋅ ndσ = ∫∫ F ⋅ ru × rv
dσ =
Se S S
( F , ru , rv ) dσ =
= ∫∫ ru × rv ∫∫ ( F , ru , rv ) dudv,
S D
unde produsul mixt este

P Q R
( F , ru , rv ) = ∂∂uf ∂g
∂u
∂h
∂u
.
∂f ∂g ∂u
∂v ∂v ∂v
În cazul în care suprafaţa netedă este de ecuaţie z = f ( x, y ) , ( x, y ) ∈ D .
Atunci versorul-normală ne , corespunzător feţei exterioare Se , este
− pi − qj + k
ne = ,
p2 + q2 + 1
iar versorul-normală ni , corespunzător feţei interioare Si , este ni = − ne .
Să considerăm o placă materială neomogenă curbă, de grosime
neglijabilă, care are forma dată de urma S a suprafeţei s din spaţiu. Presupune
cunoscută în fiecare punct al plăcii materiale dată de funcţia continuă ρ ( x, y, z ) .
În acest caz, pentru placa materială se pot calcula:
a) masa M a plăcii:
M= ∫∫ ρ ( x, y, z ) dσ ;
S

b) coordonatele centrului de greutate G al plăcii:
1
xG =
M ∫∫ xρ ( x, y, z ) dσ,
S
1
yG =
M ∫∫ yρ ( x, y, z ) dσ,
S
1
zG =
M ∫∫ zρ ( x, y, z ) dσ;
S
c) momentele de inerţie ale plăcii materiale în raport cu axele de

coordonate:
I Ox = ∫∫( S ) ( )
y 2 + z 2 ρ ( x, y, z ) dσ,
I Oy = ∫∫ ( x 2 + z 2 ) ρ ( x, y, z ) dσ,
(S )
I Oz = ∫∫ ( x 2 + y 2 ) ρ ( x, y, z ) dσ;
(S )
d) momentele de inerţie ale plăcii materiale în raport cu planele de
coordonate:
I xOy = ∫∫( S )
z 2ρ ( x, y, z ) dσ,
I yOz = ∫∫ x 2ρ ( x, y, z ) dσ,
(S )
I xOz = ∫∫ y 2ρ ( x, y, z ) dσ;
(S )
e) momentele de inerţie ale plăcii materiale în raport cu originea:
∫∫ ( x )
+ y 2 + z 2 ρ ( x, y , z ) dσ .
2
IO =
(S )
1 Să se stabilească dacă paraboloidul eliptic
x2 y 2 *
z = 2 + 2 , a, b ∈
a b
este o suprafaţă orientabilă.

⎛ ∂z ∂z ⎞ ⎛ 2 x 2 y ⎞
Rezolvare. Observăm că n = ⎜ − , − ,1⎟ = ⎜ − 2 , − 2 ,1⎟ şi
⎝ ∂x ∂y ⎠ ⎝ a b ⎠
4 x2 4 y 2
n = 4
+ 4 + 1 ≠ 0 pentru orice ( x, y ) ∈ 2 . Deoarece n = n ( x, y ) este o
a b
funcţie continuă nenulă pe 2 , suprafaţa este orientabilă.
2 Să se stabilească dacă hiperboloidul cu două pânze

x2 y 2 z 2 *
S : 2 + 2 − 2 + 1 = 0, a, b, c ∈
a b c
este o suprafaţă orientabilă.
⎛ 2x 2 y 2z ⎞
Rezolvare. n = ⎜ 2 , 2 − 2 ⎟ ≠ ( 0,0,0 ) pentru orice ( x, y , z ) ∈ S .
⎝a b c ⎠
Normala n este o funcţie continuă, deci S este orientabilă.
3 Să se calculeze aria suprafeţei x = y 2 + z 2 situată în interiorul

cilindrului x 2 + y 2 = a 2 , a > 0 .
Rezolvare. Din simetria figurii faţă de planul xOy , Aria S = 2 ∫∫ dσ , unde
S
S este suprafaţa care are reprezentarea parametrică
z = x 2 − y 2 , ( x, y ) ∈ D = {( x, y ) x 2
+ y2 ≤ a2 . }
Observăm că
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞ x2 + y 2 x
dσ = 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dxdy = 1 + 2 dxdy = dxdy
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠ x − y2 x −y 2 2
π a
x cos θ 2π cos θ
Aria S = 2 ∫∫ 2
x −y 2
d x dy = 2 ∫
0
4
1 − sin θ 2 ∫
dθ ρdρ + 2 ∫
7π
4 1 − 2sin θ 2
dθ
D 0
π
2
a2 a 2π
2π
a
( ) ( )
a 4
∫0 ρdρ = 2
arcsin 2 sin θ +
0 2
arcsin 2 sin θ
7π
=
2
.
4
4 Să se calculeze aria decupată de cilindrul x 2 + y 2 − ay = 0, a > 0 ,

în emisfera superioară x 2 + y 2 + z 2 = a 2 .

Rezolvare. Ecuaţia emisferei superioare este z = a 2 − x 2 − y 2 şi
x2 y2 a
dσ = 1 + + d x d y = dx d y .
a2 − x2 − y 2 a2 − x2 − y 2 2 2
a −x −y 2
a dx d y
Aria = ∫∫ 2
a −x −y 2 2
,
D
unde D este proiecţia pe planul xOy a suprafeţei decupată de cilindru în

suprafaţa emisferei
a
ay − y 2 dx
∫ ∫−
Aria = a dy
ay − y 2 2
a −x −y 2 2
=
0
x = ay − y 2
a⎡ ⎤
x
∫
= a ⎢arcsin
⎢ 2
⎥
2⎥
a − y ⎦ x =−
dx =
0⎣ ay − y 2
a
y
∫
= 2a arcsin
a+ y
dy = a 2 ( π − 2 ) .
0
5 Să se calculeze integrala de suprafaţă
I= ∫∫ x 2 + y 2 dσ ,
S
unde S este suprafaţa laterală a conului

x2 y 2 z 2
+ − = 0; 0 ≤ z ≤ b, a > 0 .
a 2 a 2 b2
Rezolvare. Observăm că
b 2
z= x + y2,
a
b2 x2 b2 y 2 1
dσ = 1+ 2 2 2
+ 2 2 2
dx dy = a 2 +b 2 dxdy
a x +y a x +y a
a 2 + b2
I=
a ∫∫ x 2 + y 2 dx d y ,
D

unde D este proiecţia pe planul xOy a suprafeţei S, adică
D= {( x, y ) x 2
+ y2 ≤ a2 . }
a 2 + b2 2π a2πa 2 a 2 + b 2
∫0 ∫
2
I= dθ ρ dρ = .
a 0 3
6 Să se calculeze
1
I= ∫∫ x2 + y 2 + 4 z 2
dσ ,
S
unde S este emisfera superioară x 2 + y 2 + z 2 = a 2 , z ≥ 0, a ≠ 0 .

Rezolvare. O reprezentare parametrică a lui S este x = a sin θ cos ϕ ,
⎡ π⎤
y = a sin θ sin ρ, z = a cos θ , cu θ∈ ⎢0, ⎥ , ϕ∈ [ 0,2π] . Avem
⎣ 2⎦
2 2 2
⎛ ∂x ⎞ ⎛ ∂y ⎞ ⎛ ∂z ⎞
E = ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ = a2
⎝ ∂θ ⎠ ⎝ ∂θ ⎠ ⎝ ∂θ ⎠
2 2 2
⎛ ∂x ⎞ ⎛ ∂y ⎞ ⎛ ∂z ⎞
G = ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ = a 2 sin 2 θ
⎝ ∂ϕ ⎠ ⎝ ∂ϕ ⎠ ⎝ ∂ϕ ⎠
∂x ∂x ∂y ∂y ∂z ∂z
F= ⋅ + ⋅ + ⋅ = 0,
∂θ ∂ϕ ∂θ ∂ϕ ∂θ ∂ϕ
deci dσ = a 2 sin θ dθ dϕ
π π
2π 2
a 2 sin θ
2
d ( cos θ )
I= ∫ ∫ dϕ
2
a + 3a cos θ 2 2
dθ = −2πa ∫ 1 + 3cos θ 2
=
0 0 0
π
−2πa
( ) 2πa
( )
2
= ln 3 cos θ + 1 + 3cos 2 θ = ln 2 + 3 .
3 0 3
7 Să se calculeze integrala de suprafaţă
I= ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy ,

S
unde S este faţa exterioară a sferei

x2 + y 2 + z 2 = R2 , R > 0 .

Rezolvare. Versorul normală n al feţei exterioare a sferei este
⎛x y z⎞
n =⎜ , , ⎟
⎝R R R⎠
⎛ x2 y 2 z 2 ⎞ R2
I = ⎜⎜ + ∫∫
R R R⎠
+ ⎟⎟ dσ =
R ∫∫
dσ = R dσ = R ⋅ 4πR 2 = 4πR3 . ∫∫
S ⎝ S S
8 Să se calculeze
I= ∫∫ xzdxdy + xydydz + yzdxdz ,

S
unde S este faţa exterioară a suprafeţei
{
S = ( x, y , z ) x 2 + y 2 + z 2 = a 2 , z ≥ x 2 + y 2 , a > 0 . }
Rezolvare. O parametrizare a suprafeţei S este
⎡ π⎤
x = a sin θ cos ϕ; y = a sin θ sin ϕ; z = a cos θ, θ∈ ⎢0, ⎥ , ϕ∈ [ 0, 2π] .
⎣ 4⎦
Deducem
A = a 2 cos ϕ sin 2 θ, B = a 2 sin ϕ sin 2 θ, C = a 2 sin θ cos θ,
A2 + B 2 + C 2 = a 2 sin θ .
Atunci n are coordonatele
( cos ϕ sin θ,sin ϕ sin θ,cos θ ) .
Rezultă:
π
πa 4
( )
2π
∫ ∫ a4 2 4 2 3 2 2
I= 4 dθ cos ϕ sin ϕ sin θ + sin ϕ sin θ cos θ + cos ϕ cos θ sin θ dϕ = .
0 0 16
9 Să se afle coordonatele centrului de greutate a emisferei superioare

x + y + z 2 = R2 , R > 0 .
2 2
Rezolvare. Ecuaţia emisferei superioare S este
z = R2 − x2 − y 2 , D = {( x, y ) x 2
}
+ y2 ≤ R2 .
Observăm că
R
∫∫ dσ = 2πR
2
dσ = dxdy , iar S =
2 2 2
R −x −y S

R 1 2π
∫ ( )
x 2 −2
∫∫ xdσ = R ∫∫ ∫ cos θdθ = 0
2 2
Sx = dx d y = R ρ R −ρ dρ ⋅
2 2 2
S D R −x −y 0 0
R 1 2π
∫ ( )
y 2 −2
∫∫ ydσ = R ∫∫ ∫ sin θdθ = 0
2 2
Sy = dxdy = R ρ R −ρ dρ ⋅
2 2 2
S D R −x −y 0 0
R
Sz = ∫∫ z dσ = ∫∫ R2 − x2 − y 2
2
R −x −y 2 2
dxdy =
S D
R 2π
∫∫ ∫ ∫
2
=R dxdy = R ρ dρ ⋅ dθ = πR3.
D 0 0
Coordonatele centrului de greutate sunt
Sx Sy S R
xG = = 0; yG = = 0; zG = z = .
S S S 2
10 Să se calculeze fluxul câmpului vectorial F prin faţa exterioară

a suprafeţei semisferei S unde
F ( x, y , z ) = ( x, y , z )
S= {( x, y, z ) x 2
+ y2 + z 2 = R2 , z ≥ 0 , R > 0 . }
Rezolvare. Avem
z = R 2 − x 2 − y 2 , ( x, y ) ∈ D = {( x, y ) x 2
+ y2 ≤ R2 , }
⎛ x y R2 − x2 − y2 ⎞
n =⎜ , , ⎟
⎜R R R ⎟
⎝ ⎠
⎛ x y R2 − x2 − y 2 ⎞
Φs ( F ) = ∫∫ F ⋅ ndσ = ∫∫ ⎜x⋅ + y + z⋅
⎜ R R R
⎟ dσ =
⎟
S S ⎝ ⎠
∫∫ ( x )
1
∫∫ dσ = R ⋅ 2πR
2
= + y 2 + R 2 − x 2 − y 2 dσ = R 2
= 2πR 3.
R
S S
11 Să se calculeze aria suprafeţei z = x 2 + y 2 situată în interiorul

cilindrului x 2 + y 2 = 2 x .

Rezolvare.
y
O 2 x
1
Fig. 8.1
Aria suprafeţei considerate va fi
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
S= ∫∫ dσ = ∫∫ 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dxdy ,
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
S D
unde D = {( x, y ) x 2
}
+ y 2 ≤ 2 x şi este proiecţia lui S în planul xOy .
x2 y2
S= ∫∫ 1+ 2 +
x + y2 x2 + y2
dxdy = 2 ∫∫ dxdy =
D D
π π
2 cos θ
= 2 ∫ ∫
−
2
π 0 ρdρ = 2 ∫
−
2 2cos 2θdθ =
π π 2.
2 2
12 Să se calculeze aria suprafeţei sferei x 2 + y 2 + z 2 = a 2 situată

în exteriorul cilindrului x 2 + y 2 = ±ax (Viviani).
Rezolvare. Cei doi cilindri decupează în sferă patru ferestre de arie egală.
Pentru a afla aria suprafeţei sferei situată în exteriorul cilindrilor vom calcula
aria situată în interiorul celor patru ferestre:
( ) ( )
2 2
⎛ ∂ ⎞ ⎛ ∂ ⎞
∫∫ dσ = ∫∫
2 2 2 2 2 2
Af = 1+ ⎜ a −x −y ⎟ +⎜ a −x −y ⎟ dxdy =
S 2 2 ⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
x + y ≤ ax
x2 y2
= ∫∫ 1+ 2 +
a − x2 − y 2 a2 − x2 − y 2
dxdy.
x 2 + y 2 ≤ ax

Fig. 8.2
Trecând la coordonatele polare, integrala devine:
π π
a cos θ a2
Af = 2 ∫ ∫
2
0 0 a 2 − ρ2
ρdρdθ = 2 ∫
0
2a ( a − a sin θ ) dθ = πa 2 − 2a 2 .
Aria din suprafaţa sferei aflată în interiorul cilindrului este prin urmare
4πa − 8a 2 .
2
Aria totală a sferei este S = 4πa 2 . Deci, aria suprafeţei din sferă aflată în
afara ferestrelor Viviani va fi
( )
A = 4πa 2 − 4πa 2 − 8a 2 = 8a 2 .
13 Calculaţi aria porţiunii din planul 6 x + 3 y + 2 z = 12 conţinută în

planul octant.
Rezolvare. Aria suprafeţei ABC va fi
2
⎛ 3⎞ 49 7
∫∫ dσ = ∫∫ 1 + ( −3) + ⎜ − ⎟ dxdy = ∫∫ ∫∫
2
A= dxdy = dxdy = 14 .
ABC OAB
⎝ 2⎠ OAB
4 2
OAB
z
6 C
B
O 4 y
A
2
x
Fig. 8.3

x2 y 2
14 Să se calculeze aria suprafeţei z = + situată în interiorul
2a 2b
x2 y 2
cilindrului 2 + 2 ≤ c 2 , a, b, c ∈ ∗+ .
a b
x2 y 2
Rezolvare. Suprafaţa decupată din paraboloidul z = + de cilindrul
2a 2b
x2 y 2 x2 y 2
2
+ 2 ≤ c se proiectează în planul xOy în elipsa 2 + 2 ≤ c 2 . Atunci,
2
a b a b
∂z x ∂z y
deoarece p = = q= = , aria se calculează cu
∂x a ∂y b
x2 y2
A= ∫∫ dσ = ∫∫ 1+ 2 + 2 dxdy .
a b
S pr xOy
⎧ x = acρ cos θ;
Trecând în planul xOy la coordonate polare generalizate ⎨
⎩ y = acρ sin θ.
Jacobianul transformării va fi egal cu abc 2 ρ şi deci integrala va deveni
2πab ⎡
( ) ⎤
1 2π 3
∫0 ∫0
2 2 2 2
A= 1 + c ρ abc ρdθdρ= ⎢ 1+ c − 1⎥ .
3 ⎣ ⎦
15 Să se calculeze ∫∫ ( x + y + z ) dσ dacă S este suprafaţa

S
x 2 + y 2 + z 2 = a 2 cu z ≥ 0 .
Rezolvare. Considerăm parametrizarea suprafeţei S dată de
⎡ π⎤
x = a sin θ cos ϕ , y = a sin θ sin ϕ , z = a cos θ, θ∈ ⎢0, ⎥ , ϕ∈ [ 0, 2π] .
⎣ 2⎦
Atunci:
D ( y, z ) a cos θ sin ϕ a sin θ cos ϕ
A= = = a 2 sin 2 θ cos ϕ
D ( θ, ϕ ) −a sin θ 0
D ( z, x ) −a sin θ 0
B= = = a 2 sin 2 θ sin ϕ
D ( θ, ϕ ) a cos θ cos ϕ −a sin θ sin ϕ
D ( x, y ) a cos θ cos ϕ − a sin θ sin ϕ

C= = = a 2 sin 2 θ cos θ
D ( θ, ϕ ) a cos θ sin ϕ a sin θ cos ϕ

şi
A2 + B 2 + C 2 = a 4 sin 4 θ + a 4 sin 2 θ cos 2 θ = a 2 sin θ .
π
2π
∫∫ ( x + y + z ) dσ = ∫ 2
0 0 ∫ ( a cos θ cos ϕ + a sin θ sin ϕ + a cos θ ) ⋅ a 2 sin θdϕdθ =
S
π2
= 2 a 3π ∫0 sin θ cos θ dθ = a3π.
∫∫ ( y − z ) dydz + ( z − x ) dzdx + ( x − y ) dxdy ,

S
dacă S este faţa exterioară a conului x 2 + y 2 = z 2 ( 0 ≤ z ≤ h ) .
Rezolvare. Deoarece suprafaţa S este exprimată explicit prin relaţia
∂z x ∂z y
z = x 2 + y 2 , deducem imediat că = ; = şi deci
∂x 2
x +y 2 ∂y 2
x +y 2
normala la suprafaţă va fi dată de formula

x y
i + j −k
2
x +y 2 2
x +y 2
1 ⎛ x y ⎞
ne = = ⎜ i + j −k ⎟
x2 y2 2 ⎜ x2 + y 2 x2 + y2 ⎟
+ +1 ⎝ ⎠
x2 + y2 x2 + y2
∫∫ ( y − z ) dydz + ( z − x ) dzdx + ( x − y ) dxdy =

S
⎡ ⎤
= ∫∫ ⎢
Pr ( S ; xOy ) ⎣
(
⎢ y − x2 + y 2 ) x
x2 + y 2
+ ( 2
x +y −x 2
) 2
y
x +y 2
− x + y ⎥ dxdy =
⎦⎥
= ∫∫ ( 2 y − 2 x ) dxdy.
x 2 + y 2 ≤1
Trecând la coordonate polare

⎧ x = ρ cos θ;
⎨ ρ∈ ( 0,1]; θ∈ [ 0,2π ) ,
⎩ y = ρ sin θ,
integrala devine
2π 1 2π
∫0 ∫0 2ρ ( sin θ − cos θ ) ρdρdθ = ∫0 ( sin θ − cos θ ) dθ = 0 .

1 1 1
∫∫ x dxdz + y dzdx + z dxdy ,
S
dacă S este faţa exterioară a elipsoidului

x2 y2 z 2 ∗
+ + = 1, a, b, c ∈ +.
a 2 b2 c2
Rezolvare. Pentru suprafaţa S considerăm parametrizarea
⎧ x = a sin θ cos ϕ,
⎪ θ∈ [ 0, π];
⎨ y = b sin θ sin ϕ,
⎪ z = c cos θ, ϕ∈ [ 0,2π].
⎩
Atunci
D ( y, z ) b cos θ sin ϕ b sin θ cos ϕ
A= = = bc sin 2 θ cos ϕ
D ( θ, ϕ ) −c sin θ 0
D ( z, x ) −c sin θ 0
B= = = ac sin 2 θ sin ϕ
D ( θ, ϕ ) a cos θ cos ϕ −a sin θ sin ϕ
D ( x, y ) a cos θ cos ϕ −a sin θ sin ϕ

C= = = ab sin θ cos θ
D ( θ, ϕ ) b cos θ sin ϕ b sin θ cos ϕ
şi
1 1 1 π 2π ⎛ A B C⎞
∫∫ x
dydz + dzdx + dxdy =
y z ∫0 ∫0 ⎜ x + y + z ⎟ dϕdθ =
⎝ ⎠
S
π 2 π ⎛ bc sin 2 θ cos ϕ ac sin 2 θ sin ϕ ab sin θ cos θ ⎞
= ∫0 ∫0 ⎜⎜
⎝ a sin θ cos ϕ
+
b sin θ sin ϕ
+
c cos θ
⎟⎟ dϕdθ =
⎠
b 2 c 2 + a 2 c 2 + a 2b 2 π⎛ 2π ⎞
=
abc ∫ ∫0
⎜
0 ⎝
sin θ dϕ ⎟ =
⎠
b 2 c 2 + a 2 c 2 + a 2b 2
= 4π .
abc
18 Să se calculeze masa pânzei parabolice z =

1 2
2
(
x + y2 ) ( 0 ≤ z ≤ 1) a
cărei densitate variază după legea ρ = z .

Rezolvare. Masa pânzei parabolice se calculează după formula
M= ∫∫ ρdσ = ∫∫
1 2
2
( )
x + y 2 ⋅ 1 + x 2 + y 2 dxdy .
S 2 2
x + y ≤2
O 2 y
x
Fig. 8.4
Trecând la coordonate polare în planul xOy , integrala devine:
2π 2 1 3 2π ⎡
M= ∫0 ∫0 2
ρ 1 + ρ2 dρdθ =
15 ⎣
1 + 6 3 ⎤⎦ .
19 Să se calculeze aria globului terestru (presupunem că globul

pământesc este o sferă cu raza R ≈ 6400 km ) cuprinsă între meridianele
ϕ = 30 , ϕ = 60 şi paralelele θ = 45 şi θ = 60 .
Rezolvare.
z
O
y
Fig. 8.5

Aria căutată se calculează cu formula A = ∫∫ dσ . Trecând la coordonate
S
polare x = R sin θ cos ϕ , y = R sin θ sin ϕ , z = R cos θ , deoarece Jacobianul
transformării este R 2 sin θ integrala devine
2 π 2 − 1 R2π
( )
π /3⎛ π/3 ⎞
∫ ∫
2
⎜ R sin θ dϕ ⎟ dθ = R ⋅ ⋅ = 2 −1 ;
π/4 ⎝ π/6 ⎠ 6 2 12
A = 4,6 ⋅ 106 km 2 .
20 Să se calculeze suprafaţa totală a corpului limitat de sfera

x + y + z 2 = 3a 2 şi de paraboloidul x 2 + y 2 = 2az ( a > 0 ) .
2 2
Rezolvare.
z
S2
Q
S1
O
D a 2 y
x
Fig. 8.6
Cele două suprafeţe se intersectează după curba z = a, x 2 + y 2 = 2a 2
S = S1 ∪ S2 , unde
x2 y2
A1 = ∫∫ dσ = ∫∫ 1 + 2 + 2 dxdy =
a a
S1 D
( )
1 2π a 2
=
a ∫0 ∫0 a 2 + ρ2 ρdρdθ = 2πa 2 3 3 − 1

x2 y2
A2 = ∫∫ dσ = ∫∫ 1+ +
3a 2 − x 2 − y 2 3a 2 − x 2 − y 2
dxdy =
S2 D
( )
2π a 2 a 3
= ∫0 ∫0 2
3a − ρ 2
ρdρdθ = 2πa 2 3 3 −1 .
Suprafaţa totală va fi deci A1 + A2 = 4πa 2 1 + 3 . ( )

21 Să se afle aria porţiunii de suprafaţă, exprimată sub formă explicită,
secţionată:
(i) de cilindrul x 2 + y 2 = R 2 , R > 0 ( x, y > 0 ) din paraboloidul hiperbolic
z = xy ;
x2 y2
(ii) de cilindrul 2
+ 2 = c2 , c > 0 , din paraboloidul eliptic
a b
x2 y2
z= + ; a, b > 0 ;
2a 2b
( )
2
(iii) de cilindrul x2 + z 2 = 2a 2 xz , a > 0 , din paraboloidul hiperbolic
xz = ay.
Rezolvare.
(i) Cum suprafaţa este exprimată sub formă explicită este comod să
folosim formule:
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
A1 = ∫∫ dσ = ∫∫ 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dxdy ,
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
S Dxy
unde D este proiecţia suprafeţei S pe planul xOy .

În acest caz Dxy = {( x, y ) ∈ 2
+ }
x 2 + y 2 ≤ R 2 şi
A1 = ∫∫ 1 + x 2 + y 2 dx dy .
Dxy
Trecând la coordonate polare, găsim:

π⎡
( )
π/ 2⎛ R ⎞ 3/ 2 ⎤
A= ∫0 ⎜⎝ ∫0 r 1 + r 2 dr ⎟ dθ = ⎢ r + R 2
⎠ 6⎣
− 1⎥ .
⎦
(ii) Procedând similar ca la punctul (i), deducem:
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
A2 = ∫∫ dσ = ∫∫ 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dx d y ,
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
S D

unde:
⎧⎪ x2 y2 ⎫
2⎪
Dxy = ⎨( x, y ) ∈ 2
+ ≤ c ⎬.
⎩⎪ a2 b2 ⎭⎪
Prin urmare,
2 2
⎛x⎞ ⎛ y⎞
A2 = ∫∫ 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dxdy .
⎝a⎠ ⎝b⎠
Dxy
Folosind coordonatele polare generalizate obţinem:
( )
2π ⎛ R ⎞ 2 ⎡ 3/ 2 ⎤
A= ∫0 ∫0⎜
⎝
1 + r 2 ⋅ a ⋅ b ⋅ r dr ⎟ dθ = π ⋅ a ⋅ b ⎢ 1 + c 2
⎠ 3 ⎣
− 1⎥ .
⎦
(iii) Schimbând rolul lui y cu z şi procedând similar ca la punctele
precedente; obţinem:
2 2 2 2
⎛ ∂y ⎞ ⎛ ∂y ⎞ ⎛ z⎞ ⎛ x⎞
A= ∫∫ dσ = ∫∫ 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dxdz =
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂z ⎠ ∫∫ 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dxdz ,
⎝a⎠ ⎝a⎠
S Dxz D xz
unde:
⎧
(x ) ⎫
2
Dxz = ⎨( x, z ) ∈ 2 2
+ z2 ≤ 2a 2 xz ⎬ .
⎩ ⎭
Folosim coordonatele polare.
⎧ x = r cos θ; ⎡ π⎤
T :⎨ 0 ≤ r ≤ a sin 2θ , θ∈ ⎢0, ⎥ ,
⎩ y = r sin θ, ⎣ 2⎦
iar imaginea domeniului Dxz prin transformarea T este:
⎧ ⎡ π ⎤⎫
T ( Dxz ) = ⎨( r , θ ) 0 ≤ r ≤ a sin 2θ , θ∈ ⎢0, ⎥ ⎬ .
⎩ ⎣ 2 ⎦⎭
Prin urmare,
π
π/ 2⎛ a sin 2 θ 1 2 ⎞ 2
A= ∫0 ⎜⎝ ∫0 a
a + r 2 ⋅ r dr ⎟ dθ = a 2
⎠ 3 ∫ 2⎡
0 ⎣
(1 + sin 2θ )3 / 2 − 1⎤⎦ dθ .
π
Efectuând şi schimbarea de variabilă θ = + λ , obţinem
4
2 ⎛ 10 π ⎞
A = a2 ⎜ − ⎟ .
3 ⎝ 3 2⎠

22 Să se afle aria porţiunii de suprafaţă, exprimată sub formă implicită,
secţionată:
(i) de cilindrul x 2 + y 2 = Rx, R > 0 , din sfera x 2 + y 2 + z 2 = R 2 ,
(suprafaţa Viviani);
(ii) de cilindrul x 2 + y 2 = R 2 , R > 0 , din conul y 2 + z 2 = x 2 ;
(iii) de conul z 2 = ax 2 + by 2 , a, b > 0 din sfera:
x 2 + y 2 + z 2 = 2 Rz, R > 0 .
Rezolvare.
(i) Metoda recomandată în astfel de cazuri este de a obţine o reprezentare
parametrică a suprafeţei pentru care calculăm aria.
Vom folosi coordonatele sferice:
⎧ x = r cos θ sin ϕ, r = R,
⎪
T ⎨ y = r sin θ sin ϕ, ϕ∈ [ 0, π] ,
⎪
⎩ z = r cos ϕ, θ∈ [ 0,2π].
Fig. 8.7
Cu ajutorul matricei derivatelor
⎛ R cos ϕ cos θ R cos ϕ sin θ − R sin ϕ ⎞
M =⎜
⎝ − R sin ϕ sin θ R sin ϕ cos θ 0 ⎟⎠
se determina coeficienţii formei Gauss ai sferei
E = R 2 , F = 0, G = R 2 sin 2 ϕ
şi
∫∫ dσ = ∫∫ EG − F 2 dϕdθ = ∫∫ R
2
A= sin ϕdϕdθ ,
S Dϕθ Dϕθ
unde pentru Dϕθ vom face următoarele consideraţii.

Vom studia numai porţiunea din suprafaţă situată în primul cadran. Pentru
punctele de pe curba Viviani curba de intersecţie dintre sferă şi cilindru) vom
avea
π π π
sin ϕ = cos θ şi cum 0 ≤ θ ≤ iar 0 ≤ ϕ ≤ ⇒ ϕ + θ = .
2 2 2
În consecinţă:
⎧ π ⎡ π ⎤⎫
Dϕθ = ⎨( ϕ, θ ) ∈ 0≤ϕ≤ − θ, θ∈ ⎢0, ⎥ ⎬ ,
⎩ 2 ⎣ 2 ⎦⎭
iar
π/ 2⎛ π / 2 −θ ⎞ ⎛π ⎞
A = 4R2 ∫0 ∫0 ⎜
⎝
sin ϕdϕ ⎟ dθ = 4 R 2 ⎜ − 1⎟ .
⎠ ⎝2 ⎠
Obs. Aria părţii de emisferă care rămâne după decuparea suprafeţei
Viviani este 4R 2 , fapt ce arată că valoarea ei nu se exprimă prin intermediul
numerelor iraţionale.
(ii) O altă metodă folosită este cea în care se explicitează ecuaţia
suprafeţei. În acest caz vom calcula numai partea superioară ( z > 0 ) a
suprafeţei.
z = + x2 + y 2
şi
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞ xdxdy
A=2 ∫∫ dσ = 2 ∫∫ 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dxdy = 8 2
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠ ∫∫ x2 − y 2
,
S Dxy D xy
unde
⎧ R ⎫
Dxy = ⎨( x, y ) ∈ 2
y ≤ x ≤ R2 − y2 , 0 ≤ y ≤ ⎬.
⎩ 2⎭
Folosind teorema lui Fubini se obţine:
R ⎛ R2 − y2 x ⎞
A=8 2 ∫0 ∫y 2⎜
⎜
dx ⎟ dy = 2πR 2 .
x 2 − y 2 ⎟⎠
⎝
(iii) Folosim coordonatele sferice
⎧ x = R cos θ sin ϕ
⎪ ϕ∈ [ 0, π]
T : ⎨ y = R sin θ sin ϕ ,
⎪ z = R cos ϕ + R θ∈ [ 0,2π]
⎩

şi
A= ∫∫ dσ = ∫∫ EG − F 2 dϕdθ = ∫∫ R 2 sin ϕdϕdθ ,
S Dϕθ Dϕθ
unde domeniul Dϕθ este domeniul plan mărginit de curba

ϕ
ctg 2 = a cos 2 θ + b sin 2 θ, θ∈ [ 0, 2π] .
2
z
O y
x
Fig. 8.8
Prin urmare:
2π ⎛ 2 arctg a cos2 + b sin 2 θ ⎞
A= ∫0 ⎜⎜⎝ ∫0 R 2 sin ϕdϕ ⎟ dθ =
⎟
⎠
π dθ 4πR 2
= ∫−π 2R2
( )
a + 1 cos 2
θ + ( )
b + 1 sin 2
θ
=
( a + 1)( b + 1)
.
23 Să se calculeze aria suprafeţelor exprimată sub formă parametrică:

(i) torul eliptic:
⎧ x = ( r + R cos ϕ ) cos θ,
⎪ ϕ∈ [ 0,2π] ,
⎨ y = ( r + R cos ϕ ) sin θ, 0< r < R.
⎪ z = R sin ϕ, θ∈ [ 0,2 π ] ,
⎩

Fig. 8.9
(ii) suprafaţa lui Dini:

⎧ x = cos u sin v, u ∈ [ 0,2π] ,
⎪⎪ y = sin u sin v,
⎨ ⎡π π⎤
v ∈ ⎢ , ⎥.
⎪ z = cos v + ln tg v + u , ⎣6 3⎦
⎪⎩ 2
Fig. 8.10
(iii) suprafaţa „opt”:

⎧ x = cos u sin 2v u ∈ [ 0,2π] ,
⎪
⎨ y = sin u sin 2v , ⎡ π 3π ⎤
⎪ z = sin v v ∈ ⎢ , ⎥.
⎩ ⎣2 2 ⎦

Fig. 8.11
Rezolvare.
(i)
A= ∫∫ dσ = ∫∫ rθ × rϕ dθ dϕ ,
S Dϕθ
unde
{
Dϕ, θ = ( ϕ, θ ) ∈ 2
( ϕ, θ ) ∈ [0, 2π]2 }
şi
⎧⎪rϕ = − R sin ϕ cos θ ⋅ i − R sin ϕ sin θ ⋅ j + R cos ϕ ⋅ k ;
⎨
⎪⎩rθ = − ( r + R cos ϕ ) sin θ ⋅ i + ( r + R cos ϕ ) cos θ ⋅ j .
Deducem:
rθ × rϕ = R ⋅ ( r + R ⋅ cos ϕ ) ,
de unde:
2π ⎛ 2π ⎞
A= ∫0 ⎜⎝ ∫0 R ( r + R cos ϕ ) dϕ ⎟ dθ = 4π2 rR .
⎠
(ii) Matricea derivatelor
⎛ − sin u ⋅ sin v cos u ⋅ sin v 1 ⎞
M =⎜ ⎟,
⎝ cos u ⋅ cos v sin u ⋅ cos v cos v ⋅ ctg v ⎠
de unde
E = 1 + sin 2 v, G = ctg 2 v şi F = cos v ⋅ ctg v ,
iar
EG − F = 2cos 2 v
( )
2π ⎛ π/3 ⎞
A= ∫∫ dσ = ∫∫ EG − F 2 dudv = ∫0 ⎜⎝ ∫π / 6 3 cos vdv ⎟ du = π 2
⎠
3 −1 ,
S Duv

unde
⎧ ⎡ π π ⎤⎫
Duv = ⎨( u, v ) ∈ 2
u ∈ [ 0,2π] , v ∈ ⎢ , ⎥ ⎬ .
⎩ ⎣ 6 3 ⎦⎭
(iii) Matricea derivatelor este:
⎛ − sin u ⋅ sin 2v cos u ⋅ sin 2v 0 ⎞
M =⎜ ⎟,
⎝ 2cos u ⋅ cos 2v 2sin u ⋅ cos 2v cos v ⎠
de unde:
E = sin 2 2v, G = 4cos 2 2v + cos 2 v şi F = 0 ,
iar
(
EG − F 2 = sin 2 2v 4cos 2 2v + cos 2 v )
3π
2π ⎛ ⎞
A= ∫∫ dσ = ∫∫ EG − F du dv = ∫0 ∫ ⎜
⎜ π
2 sin 2v 4cos 2 2v + cos 2 v dv ⎟ du =
⎟
S Duv ⎝ 2 ⎠
⎡ 31 30 + 17 5 ⎤
= 2π ⎢
256
(
ln 17 + 8 5 +
32
)
⎥ ≅ 16057.
⎣ ⎦
24 (i) Să se determine momentul de inerţie al suprafeţei paraboloidului

conic x 2 + y 2 = 2az, 0 < z < a , în raport cu axa Oz.
(ii) Pentru aceeaşi suprafaţă determinaţi coordonatele centrului de
greutate.
Rezolvare.
(i) Cum suprafaţa este dată printr-o ecuaţie explicită deduc
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
∫∫ ( x ) ∫∫ ( x )
2 2 2 2
Iz = + y dσ = +y 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dxdy ,
S Dxy
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
unde
Dxy = {( x, y ) ∈ 2
0 ≤ x 2 + y 2 ≤ 2a 2 . }
Fig. 8.12

Folosim transformarea în coordonate polare şi apoi teorema lui Fubini,
deducem:
1 2π ⎛ 2a 3 2 ⎞ 4π
Iz = ⎜
a 0 ⎝ 0∫ ∫ρ a + ρ2 dρ ⎟ dθ =
⎠ 15
1 + 6 3 a4 . ( )
(ii) Datorită simetriei faţă de axa Oy deducem xG = yG = 0
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
∫∫ zdS = ∫∫ ( )
1 2
Sz = x + y2 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dx dy =
S Dxy
2a ⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
2π
=
1
2a
⋅ Jz =
15
(
1 + 6 3 a3. )
2π
Cum aria suprafeţei paraboloidului este S = ∫∫ dσ =
3
( )
3 3 − 1 a2
S
deducem că
S z 55 + 9 3
zG = = a.
S 130
25 Dacă proiecţiile vitezei unui fluid în punctul ( x, y, z ) la momentul t

3
sunt funcţiile u, v, w : × + → , atunci debitul de fluid care curge prin
suprafaţa S este
Q= ∫∫ ( u cos α + v cos β + w cos γ ) dσ =
S
= ∫∫ udy ∧ dz + vdz ∧ dx + wdx ∧ dy.

S
Să se calculeze debitul de fluid care curge prin faţa superioară a jumătăţii

superioare a elipsoidului
x2 y2 z 2
+ + = 1; a, b, c > 0 ,
a 2 b2 a 2
cunoscând că viteza fluidului este:
V = x3 ⋅ i + yz ⋅ j .
Rezolvare.
Considerăm reprezentarea parametrică a suprafeţei
⎧ x = a sin ϕ cos θ, ⎡ π⎤
⎪⎧ A = bc sin ϕ cos θ,
2
⎪ ϕ∈ ⎢ 0, ⎥
S = ⎨ y = b sin ϕ sin θ, ⎣ 2⎦ ⇒ ⎨ 2
⎪ z = c cos ϕ, θ∈ [ 0,2π] ⎩⎪ B = ac sin ϕ sin θ.
⎩

Prin urmare:
∫∫ ⎡⎣ x ( ϕ, θ ) ⋅ A ( ϕ, θ ) + y ( ϕ, θ ) ⋅ z ( ϕ, θ ) ⋅ B ( ϕ, θ ) ⎤⎦ dϕdθ =
3
Q=
Dϕθ
∫0 ⎜⎝ ∫0 ( a bc sin ϕ cos θ + abc sin ϕ sin θ cos ϕ) dθ ⎟⎠ dϕ =

π/ 2⎛ 2π ⎞
3 5 4 2 3 2
=
π/ 2⎛ 3π ⎞
=
0∫ ⎜
⎝
a3bc ⋅ sin 5 ϕ + abc 2 π sin 3 ϕ cos ϕ ⎟ dϕ =
4 ⎠
=
6π 3
15
π π
a bc + abc 2 = abc 24a 2 + 15c .
4 60
( )
26 Dacă proiecţiile diferenţei de presiune, pe axele de coordonate, în
punctul ( x, y, z ) la momentul t, sunt funcţiile px , p y , pz : 3 × + → , atunci
rezultanta presiunilor pe suprafaţa S este.
F= ∫∫ p ⋅ n dσ =∫∫ ( px cos α + p y cos β + pz cos γ ) dσ =
S S
= ∫∫ pxdy ∧ dz + p ydz ∧ dx + pzdx ∧ dy.

S
Să se calculeze forţa rezultantă pe faţa exterioară a sferei:

( x − a )2 + ( y − b )2 + ( z − c 2 ) = R 2 , R > 0; a, b, c ∈ ,
cunoscând că diferenţa de presiune este:

p = x2 ⋅ i + y 2 ⋅ j + z 2 ⋅ k .
Rezolvare.
Expresia ce rămâne de calculat este:
∫∫ x dy ∧ dz + y dz ∧ dx + z dx ∧ dy .
2 2 2
F=
S
Datorită simetriei relaţiilor vom calcula numai integrala
∫∫ z dx ∧ dy .
2
I3 =
S
Trecând în coordonate sferice:

⎧ x = R cos ϕ sin θ + a, ϕ∈ [ 0,2π] ,
⎪
S : ⎨ y = R sin ϕ sin θ + b, θ∈ [ 0, π] ,
⎪ z = R cos θ + c,
⎩

deducem:
I3 = ∫∫ z ( ϕ, θ) ⋅ C ( ϕ, θ ) dϕdθ =
Dϕθ
π⎛ 2π
= ∫ ∫0
⎜
0 ⎝
( R cos θ + a )2 R 2 sin θ cos θdϕ ⎞⎟ dθ =
⎠
π 8π 3
∫
= 2πR 2 ( R cos θ + a ) sin θ cos θ dθ =
2
R a.
0 3
În concluzie:
8π 3
F= R (a + b + c) .
3
3 3
27 Dacă intensitatea câmpului termic este Q = × + → , atunci
fluxul termic prin suprafaţa S este:
Φ= ∫∫ Q ⋅ n dσ =∫∫ (Qx cos α + Qy cos β + Qz cos γ ) dσ =
S S
= ∫∫ Qxdy ∧ dz + Qydz ∧ dx + Qzdx ∧ dy.

S
Să se calculeze fluxul termic prin suprafaţa conică exterioară

x + y 2 = 2 z, 0 ≤ z ≤ 1 , cunoscând că intensitatea câmpului termic este:
2
Q = x⋅i + y⋅ j + z⋅k .
Rezolvare.
Cum normala la faţa exterioară a conului este
x⋅i + y⋅ j + k
n =+
1 + x2 + y2
deducem că:
Φ= ∫∫ ( x ⋅ cos α + y cos β + z cos γ ) dσ =
S
⎛ 2 x2 + y 2 ⎞
∫∫ ( )
1
∫∫
2
= ⎜⎜ x + y − ⎟⎟ dxdy = x 2 + y 2 dxdy ,
2 ⎠ 2
Dxy ⎝ Dxy
unde
Dxy = {( x, y ) ∈ 2
}
0 ≤ x2 + y2 ≤ 2 .

Trecând în coordonate polare, deducem:
1 2π ⎛ 2 ⎞
Φ=
2 ∫0 ∫0
⎜
⎝
ρ2dρ ⎟ dθ = π .
⎠
Fig. 8.13
3 3
28 Dacă intensitatea câmpului magnetic este B : × + → , atunci
fluxul magnetic prin suprafaţa S este:
Φ= ∫∫ B ⋅ n dσ =∫∫ ( Bx cos α + By cos β + Bz cos γ )dσ =
S S
= ∫∫ Bxdy ∧ dz + Bydz ∧ dx + Bz dx ∧ dy.

S
Să se calculeze fluxul magnetic prin suprafaţa exterioară a sferei

x + y 2 + z 2 = R 2 , R > 0 , cunoscând că intensitatea câmpului magnetic este:
2
B = x⋅i + y⋅ j + z⋅k .
Rezolvare.
Folosim coordonatele sferice
⎧ x = R cos ϕ sin θ,
⎪
S : ⎨ y = R sin ϕ sin θ, ( θ, ϕ ) ∈ Dθϕ = {( θ, ϕ ) θ∈ [0, π], ϕ∈ [0,2π]}
⎪ z = R cos θ,
⎩
şi atunci fluxul magnetic prin suprafaţa S este:
Φ= ∫∫ ⎡⎣ x ( ϕ, θ) ⋅ A( ϕ, θ) + y ( ϕ, θ) ⋅ B ( ϕ, θ ) + z ( ϕ, θ ) ⋅ C ( ϕ, θ )⎤⎦ dϕdθ .
Dϕθ
Cum
⎧ A ( ϕ, θ ) = R 2 cos ϕ sin 2 θ
⎪⎪
⎨ B ( ϕ, θ ) = R sin ϕ sin θ
2 2
⎪
⎪⎩C ( ϕ, θ ) = R sin ϕ cos θ
2

deducem
∫∫ ( R )
3
Φ= cos 2 ϕ sin 3 θ + R3 sin 2 ϕ sin 3 θ + R3 sin θ cos 2 θ dϕdθ =
Dϕθ
2π ⎛ π ⎞
= R3 ∫0 ⎜⎝ ∫0 sin θ dθ ⎟⎠ dϕ = 4πR .
3
Fig. 8.14
3 3
29 Dacă intensitatea câmpului electric este E : × + → , atunci
fluxul câmpului electric prin suprafaţa S este:
Φ= ∫∫ E ⋅ n dσ =∫∫ ( Ex cos α + E y cos β + Ez cos γ )dσ =
S S
= ∫∫ Exdy ∧ dz + E ydz ∧ dx + Ezdx ∧ dy.

S
Să se calculeze fluxul electric prin faţa exterioară a jumătăţii superioare a

elipsoidului:
x2 y2 z 2
2
+ 2 + 2 = 1; a, b, c ∈ ∗ ,
a b c
cunoscând că intensitatea câmpului electric este:
E = yz ⋅ j .
Rezolvare. Avem de calculat integrala
Φ= ∫∫ yzdz ∧ dx .
S

Folosind coordonatele sferice generalizate
⎧ x = a cos θ sin ϕ,
⎪
S : ⎨ y = b sin θ sin ϕ, ( θ, ϕ ) ∈ Dθϕ = {( θ, ϕ ) θ∈ [0, π], ϕ∈ [0,2π]}
⎪ z = c cos ϕ
⎩
deducem:
I= ∫∫ y ( θ, ϕ) ⋅ z ( θ, ϕ) ⋅ B ( θ, ϕ) dθdϕ =
Dϕθ
∫∫ bc sin θ sin ϕ cos ϕ ⋅ ac sin θ sin ϕdϕdθ =

2
=
Dϕθ
2π ⎛ π ⎞ π
= abc 2 ∫0 ∫ ⎜
⎝ 0
sin 2 θ sin 3 ϕ cos ϕ dϕ ⎟ = abc 2 .
⎠ 4
30 Fie Ω ⊂ 3 un domeniu şi S = ∂Ω . Potenţialul newtonian al

suprafeţei S în punctul M ( x, y, z ) (numit şi potenţialul stratului simplu) este prin
definiţie
ρ
PS ( x, y, z ) =
r
dσ ,∫∫
S
unde ρ = ρ ( ξ, η, ς ) este densitatea punctual distribuită pe suprafaţa S, iar r este

distanţa de la un punct arbitrar N ( ξ, η, ς ) ∈ S la punctul M:
r = dist ( M, N ) = ( x − ξ )2 + ( y − η )2 + ( z − ς )2 .
Forţa newtoniană de atracţie cu care punctul M de masă m este atras de
suprafaţa S este:
⎛ ∂P ∂P ∂P ⎞
FS ( x, y, z ) = k ⋅ m ⋅ ⎜ s ⋅ i + s ⋅ j + s ⋅ k ⎟ =
⎝ ∂x ∂j ∂z ⎠
⎛ ∂ρ 1 ξ−x ⎞
= k ⋅m⋅ ∑ ∫∫
⎜
⎜
⋅ dσ −
∂ξ r ∫∫ ρ
r3
dσ ⎟ ⋅ i ,
⎟
⎝ S S ⎠
unde k = 6,67 ⋅ 10−11 m3 ⋅ kg −1 ⋅ s−2 este constanta de atracţie universală.
Să se determine:
(i) potenţialul suprafeţei conice omogene în vârful conului, suprafaţa
conică fiind
h 2
z= x + y 2 , 0 ≤ z ≤ h, R > 0 .
R

(ii) forţa newtoniană de atracţie cu care centrul bazei conului este atras de
suprafaţa conică omogenă.
Rezolvare.
(i) distanţa de la un punct arbitrar N ∈ S la vârful O al conului este
r = x2 + y2 + z 2 .
z
C
O y
x
Fig. 8.15
Prin urmare, potenţialul newtonian al suprafeţei conice în vârful său O
este
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
1+ ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟
ρ ⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
Ps ( 0,0,0 ) = ∫∫ 2 2 2
dσ = ρ ∫∫ 2
dxdy ,
S x +y +z Dxy
x2 + y 2 +
h
R 2 (
x2 + y 2 )
unde:
Dxy = {( x, y ) ∈ 2
x2 + y 2 ≤ R2 . }
Efectuând calcule algebrice simple, se obţine:
R⎛ 2π ⎞
PS ( 0,0,0 ) = ρ ⋅ ∫0 ⎜⎝ ∫0 dθ ⎟ dr = 2πρR .
⎠

(ii) Din motive de simetrie Fx = Fy = 0 , iar
z−h
FSZ ( 0,0, h ) = − k ⋅ m ⋅ ∫∫ ρ⋅
⎡ x2 + y2 + ( z − h ) 2 ⎤3 / 2
dσ =
S
⎣ ⎦
z ( x, y ) − h 2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
= −k ⋅ m ⋅ ∫∫ ⎡ 3/ 2
⋅ 1 + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ dx dy =
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
x2 + y 2 + ( z − h ) ⎤
2
Dxy
⎣ ⎦
h h2 x2 + y 2 − R
= −k ⋅ m ⋅ ρ ⋅ ⋅ 1 + 2 ⋅
R R D ⎡ ∫∫ 2 ⎤3 / 2
dxdy,
2 2 ⎛ h ⎞
xy
⎢x + y + ⎜ x2 + y 2 − h ⎟ ⎥
⎢⎣ ⎝R ⎠ ⎥⎦
unde:
Dxy = {( x, y ) ∈ 2
x2 + y 2 ≤ R2 . }
Folosind coordonatele polare şi teorema lui Fubini se obţine:
h R r (r − R)
FSZ ( 0,0, h ) = −2πkmρ
R 2
h2 + R 2 ∫0 ⎡ 2 ⎤3 / 2
dr
2 ⎛ h ⎞
⎢r + ⎜ r − h ⎟ ⎥
⎢⎣ ⎝R ⎠ ⎥⎦
şi notând cu = h 2 + R 2 , deducem:
R r (r − R)
FSZ ( 0,0, h ) = −2πkmh Rρ ∫0 dr .
( 2 2
r − 2 Rh r + R h 2
)
2 2 3/ 2
Integrala se scrie ca sumă a trei integrale:
1 R dr (
R h2 − R 2 ) R 2
r − Rh 2
∫ + ∫0 dr −
( ) ( )
2 0 2 2 2 2 2 3/ 2 4 2 2 2 2 2 3/ 2
r − 2 Rh r + R h r − 2 Rh r + R h
2 R 4h2 R r 2dr 1 2
⎛R +R⎞ h −R
2
− ∫0 = 3 ln ⎜ ⋅ ⎟+ ( R − h) −
( )
4 3/ 2
2 2
r − 2 Rh 2 r + R 2h 2 ⎝ h −h ⎠ Rh 4
2
− 2 ( R + h ).
Reunind toate rezultatele se obţine:
2πkmhR R + R 2πρmk ( R + h )
FSZ ( 0,0, h ) = − 2
ρ ln ⋅ + .
h −h

1. Suprafaţa
{
S = ( x, y, z ) z = x 2 + y 2 − {0,0,0} }
este orientabilă?
Răspuns. Da.
2. Să se calculeze aria suprafeţei

S= {( x, y, z ) xy + z = 0, x 2
}
+ y 2 ≤ 0, x 2 + y 2 ≤ a 2 .
2π ⎡
( ) ⎤
3/ 2
Răspuns. ⎢ 1 + a2 − 1⎥ .
3 ⎣ ⎦
3. Să se calculeze integrala de suprafaţă
∫∫ a 2 − x 2 − y 2 dσ,
S
{
unde S = ( x, y, z ) z = a 2 − x 2 − y 2 , a > 0 . }
Răspuns. πa3 .
4. Să se calculeze integrala de suprafaţă

zd σ
∫∫ 2
a +x +y 2 2
,
S
⎧
unde S = ⎨( x, y, z ) z =
⎩
1 2
2a
( ⎫
x + y 2 ,0 ≤ z ≤ h ⎬ .
⎭
)
2
Răspuns. πh .
5. Să se calculeze
x2 y2 z 2
∫∫
*
+ + dσ, a, b, c ∈ +,
S
a 4 b4 c4
⎧⎪ x2 y 2 z 2 ⎫⎪
unde S = ⎨( x, y, z ) 2 + 2 + 2 − 1 = 0 ⎬.
⎩⎪ a b c ⎭⎪
4 ⋅ π a 2 ⋅ b2 + b2 ⋅ c 2 + c2 ⋅ a 2
Răspuns. ⋅ .
3 a ⋅b⋅c

6. Să se calculeze
∫∫ x dydz + y dxdz + z dxdy ,

2 2 2
S
x2 y 2 z 2 *
unde S este faţa exterioară a conului 2 + 2 − 2 = 0, a, b, c ∈ +, 0≤ z ≤b.
a b c
2 2
πa b
Răspuns. .
2
7. Să se calculeze
∫∫ x dydz + y dxdz + z dxdy ,
S
unde S este faţa exterioară a cilindrului

x 2 + y 2 = a 2 , − h ≤ z ≤ h, a, h ∈ *
+.
Răspuns. 3πa 2 h .
8. Să se calculeze masa plăcii de grosime neglijabilă şi de densitate

ρ ( x, y, z ) = x 2 + 4 având forma dată de
S= {( x, y, z ) x 2
}
− 4 z = 0, x 2 + y 2 − 2 x ≤ 0 .
21π
Răspuns. .
8
9. Să se afle momentele de inerţie, în raport cu axele de coordonate pentru

placa de densitate ρ ( x, y, z ) = y + z , având forma dată de
S = {( x, y, z ) z = 1 − 2 x − y, x ≥ 0, y ≥ 0, z ≥ 0} .
6 3 6
Răspuns. I Ox = , I Oy = I Oz = .
15 80
10. Să se calculeze fluxul câmpului vectorial F ( x, y, z ) = ( yz , zx, xy ) prin

faţa exterioară a suprafeţei care delimitează domeniul
⎧⎪ x2 y2 z 2 ⎫⎪
⎨( x , y , z ) 2 2 2
+ + ≤ 1, x ≤ y , a , b, c > 0 ⎬.
⎪⎩ a b c ⎪⎭
Răspuns. 0.

11. Să se calculeze ∫∫ x 2 + y 2 dσ dacă S este suprafaţa exterioară a
S
conului
x2 y2 z 2
2
+ 2 − 2 = 0 ( 0 ≤ z ≤ b, a , b > 0 ) .
a a b
2πa 2 a 2 + b 2
Răspuns. .
3
12. Să se calculeze ∫∫ ( xy + yz + zx ) dσ dacă S este porţiunea suprafeţei

S
conului z = x 2 + y 2 decupată de suprafaţa x 2 + y 2 = 2ax, a > 0 .

64 2 4
Răspuns. a .
15
13. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate al suprafeţei

omogene z = a 2 − x 2 − y 2 , x ≥ 0; y ≥ 0; x + y ≤ a, a > 0 .
a
Răspuns. xG = yG = .
2 2
14. Să se calculeze ∫∫ xyz dσ dacă S este partea suprafeţei z = x2 + y2

S
situată sub planul z = 1 .
125 5 − 1
Răspuns.
420
15. Să se calculeze integrala ∫∫ xyzdσ dacă S este porţiunea din planul

S
x + y + z = 1 aflată în planul octant.
3
Răspuns. .
120
16. Să se calculeze integrala ∫∫ z 2 dx dy dacă S este suprafaţa exterioară a

S
2 2 2
x y z
elipsoidului + + = 1, a, b, c > 0 .
a 2 b2 c 2
Răspuns. 0.

∫∫ y zdxdy + xzdydz + x
2 2
17. Să se calculeze integrala ydxdz dacă S
S
suprafaţa din primul octant constituită din z = x 2 + y 2 ; x 2 + y 2 = 1 şi planele de
coordonate.
π
Răspuns. .
8
18. Să se calculeze ∫∫ xzdxdy + xydydz + yzdxdz dacă S este suprafaţa

S
exterioară a piramidei limitată de planele x = 0; y = 0; z = 0 şi x + y + z = 1.
Răspuns. 1 .
8
∫∫ x dydz + y dxdz + z dxdy

2 2 2
19. Să se calculeze dacă S este suprafaţa
S
exterioară a sferei
( x − a ) 2 + ( y − b ) 2 + ( z − c ) 2 = R 2 , a , b, c , R > 0 .
8π
Răspuns. ( a + b + c ) R3 .
3
20. Să se calculeze ∫∫ xdydz + ydxdz + zdxdy dacă S este suprafaţa

S
exterioară a sferei x + y + z = a 2 , a > 0 .
2 2 2
Răspuns. 4πa3 .
21. Determinaţi aria suprafeţei unui corp format prin intersecţia celor doi
cilindri
x2 + y 2 = a2 , y 2 + z 2 = a2 , a > 0 .
Răspuns. 16a 2 .
22. Determinaţi aria hiperboloidului cu o pânză care are următoarea

reprezentare parametrică
⎧ x = ch v cos u , ⎡π ⎤
⎪ u ∈ ⎢ , 2π ⎥ ;
⎨ y = ch v sin u , ⎣2 ⎦
⎪ z = sh v v ∈ [ −2,2].
⎩

Fig. 8.16
Indicaţie. Coeficienţii primei forme diferenţiale a suprafeţei sunt

A = cos u ch 2 v, B = sin u ch 2 v, C = − sh v ch v
2π ⎛ 2 ⎞
Aria = ∫ ∫ ⎜
π / 2 ⎝ −2
ch v ⋅ 1 + 2sh 2 v dv ⎟ du =
⎠
3π
( )
= ⎡sh 2 ⋅ ch 2 2 + sh 2 2 − 2 ⋅ ln ch 2 2 + sh 2 2 − 2 ⋅ sh 2 ⎤ ≅ 97,103 m 2 .
2 ⎢⎣ ⎥⎦
23. Să se calculeze momentul de inerţie al suprafeţei conului

( )
h 2 x 2 + y 2 = a 2 z 2 în raport cu axa Oz, pentru 0 < z < h, a ∈ ∗
+.
πa 3 2
Răspuns. I 2 = a + h2 .
2
Fig. 8.17

24. Să se calculeze aria suprafeţei lui Mobius care are reprezentarea
parametrică:
⎧ ⎛ v ⎛ u ⎞⎞
⎪ x ( u , v ) = ⎜ r + ⋅ cos ⎜ ⎟ ⎟ ⋅ cos ( u ) ,
⎪ ⎝ 2 ⎝ 2 ⎠⎠
⎪⎪ ⎛ v ⎛ u ⎞⎞ u ∈ [ 0,2 ⋅ π];
⎨ y ( u , v ) = ⎜ r + ⋅ cos ⎜ ⎟ ⎟ ⋅ sin ( u ) ,
⎪ ⎝ 2 ⎝ 2 ⎠⎠ v ∈ [ −1,1].
⎪ ⎛u⎞
⎪ z ( u , v ) = v ⋅ sin ⎜ ⎟ ,
⎪⎩ ⎝2⎠
Fig. 8.18
25. Să se determine debitul fluidului ce are viteza

v = x2 ⋅ i − y 2 ⋅ j + z 2 ⋅ k
prin suprafaţa domeniului
{
Ω = ( x, y , z ) ∈ 3
}
x 2 + y 2 + z 2 ≤ 3R 2 ,0 ≤ 2 ≤ x 2 + y 2 − R 2 ,0 ≤ x 2 + y 2 ≤ R 2 , R > 0
în direcţia normalei exterioare la suprafaţă.

Indicaţie. Domeniul Ω este partea superioară a intersecţiei dintre o sferă
şi un hiperboloid cu o pânză.
Prin urmare, suprafaţa este mărginită superior de segmentul sferic
x + y 2 + z 2 = 3R 2 , lateral de suprafaţa hiperboloidului cu o pânză
2
x 2 + y 2 − z 2 = R 2 şi inferior discului
⎧⎪ x 2 + y 2 ≤ R 2 ;
⎨
⎪⎩ z = 0.

z
O y
x
Fig. 8.19
Datorită simetriei
∫∫ v ⋅ n dσ = ∫∫ ( x ) ∫∫ z
2
Q= cos α − y 2 cos β + z 2 cos γ dσ = 2
cos γdσ .
∂Ω ∂Ω ∂Ω
Segmentul sferic se proiectează în planul Oxy în discul x 2 + y 2 ≤ 2 R 2 ,

porţiunea de hiperboloid se proiectează în planul Oxy în inelul
R2 ≤ x2 + y 2 ≤ 2R2 ,
iar partea inferioară a suprafeţei ∂Ω este discul x 2 + y 2 ≤ R 2 . Pentru segmentul
sferic cos γ < 0 , pentru hiperboloid cos γ < 0 , iar pentru partea inferioară a
suprafeţei ∂Ω avem z = 0 .
De aceea
∫∫ z ∫∫ (3R − x − y ) dxdy −
2 2 2 2
Q= cos γdσ =
∂Ω x2 + y2 ≤ 2 R2
− ∫∫ (x 2
) 7
+ y 2 − R 2 dxdy = πR 4 .
2
2 2 2 2
R ≤ x + y ≤2R
26. Determinaţi fluxul termic prin suprafaţa cilindrului

x 2 + y 2 = R 2 , x ≥ 0, y ≥ 0, 0 ≤ z ≤ h, R > 0
în direcţia normalei exterioare, cunoscând intensitatea câmpului termic
Q = 2x ⋅ i − y ⋅ j .
πR 2 h
Răspuns. φ = .
4

Fig. 8.20
27. Să se calculeze fluxul magnetic prin suprafaţa domeniului
{
Ω = ( x, y , z ) ∈ 3
}
x2 + y 2 ≤ z ≤ 2R2 − x2 − y 2 , 0 ≤ x2 + y 2 ≤ 2R2 , R > 0
în direcţia normalei exterioare cunoscând intensitatea câmpului magnetic

B = 2 x2 ⋅ i + 3 y 2 ⋅ j + z 2 ⋅ k .
Răspuns. φ = πR 4 .
28. Să se calculeze fluxul electric prin suprafaţa paraboloidului

z=
R
h
2 (x 2
− y2 ) secţionat cu cilindrul x 2 + y 2 = R 2 , h > 0, R > 0 , în direcţia
pozitivă a axei Oz , cunoscând intensitatea câmpului electric
E = x2 ⋅ i + y 2 ⋅ j + z ⋅ k .
Răspuns. φ = 0 .
29. Să se determine:
(i) forţa de atracţie newtoniană cu care un punct arbitrar este atras de un
strat sferic omogen ( ρ = const.) ;
(ii) potenţialul unui strat sferic omogen într-un punct arbitrar ales.
Indicaţie. Sfera este x 2 + y 2 + z 2 = R 2 , R > 0 , iar punctul M se poate
alege pe axa Oz .
Răspuns.
⎧0, a ≤ R;
⎪
(i) Fz ( 0,0, a ) = ⎨ 4πR 2ρ
⎪− , a > R,
⎩ a2

⎧4πRρ, a < R;
⎪
(ii) P ( 0,0, a ) = ⎨ 4πR 2ρ
⎪ , a ≥ R, a > 0.
⎩ a2
30. Dacă S este o suprafaţă închisă cu plan tangent continuu pe porţiuni,

având reprezentarea parametrică
⎧ x = x ( u, v ) ,
⎪
S ⎨ y = y ( u, v ) , ( u, v ) ∈ Δ ⊂ 2
,
⎪
⎩ z = z ( u, v ) ,
să se arate volumul domeniului Ω mărginit de suprafaţa S este
x ( u, v ) y ( u, v ) z ( u, v )
1
V=
3 ∫∫ xu′ ( u , v ) yu′ ( u , v ) zu′ ( u , v ) du dv .
Δ xv′ ( u , v ) yv′ ( u , v ) zv′ ( u , v )
Aplicaţie. Să se calculeze volumul următoarelor suprafeţe închise:

(i) astroida:
⎧ x = cos3 u cos3 v, u ∈ [ 0,2π]
⎪⎪ 3 3
⎨ y = sin u cos v, ⎡ π π⎤
⎪ 3
v ∈ ⎢− , ⎥
⎪⎩ z = sin v ⎣ 2 2⎦
Fig. 8.21
(ii) suprafaţa Steiner Roman:

⎧ x = sin u cos u cos 2 v,
⎪
⎨ y = sin u sin v cos v; u , v ∈ [ 0, π]
⎪ z = cos u sin v cos v,
⎩

f i
Fig. 8.22
(iii) suprafaţa „cross-cap”:

⎧ x = sin u sin v cos v, u ∈ [ 0, π];
⎪
⎪ 2 ⎡ π π⎤
⎨ y = sin 2u cos v, v ∈ ⎢− , ⎥ ;
⎪ ⎣ 2 2⎦
⎪ z = cos 2u cos 2 v.
⎩
Fig. 8.23
4π
Răspuns. (i) v = ;
35
1
(ii) v = ;
6
π
(iii) v = .
2

CAPITOLUL 9
FORMULE INTEGRALE

Formulele integrale sunt formule de legătură între integralele multiple,
integralele curbilinii şi integralele de suprafaţă fiind aplicaţii particulare ale
relaţiei ∫ ω = ∫ αdω , unde ω este o formă diferenţială, dω este diferenţiala sa
∂X X
exterioară, iar X este un domeniu cu bord regulat, orientabil, orientările lui X şi
∂X fiind asociate.
Definiţia 9.1.
(i) Fie în spaţiul euclidian real \ 2 triunghiul T1 cu vârfurile în punctele
A 0 ( 0,0 ) ; A1 (1,0 ) ; A 2 ( 0,1) . Vom spune că triunghiul T1 este orientat pozitiv
dacă se consideră pe mulţimea vârfurilor sale relaţia de ordine A 0 < A1 < A 2 .
(ii) Un triunghi oarecare M1 ( a1, b1 ) , M 2 ( a2 , b2 ) , M 3 ( a3 , b3 ) este orientat
pozitiv dacă şi numai dacă
a1 b1 1
a2 b2 1 > 0 .
a3 b3 1
(iii) Un domeniu poligonal D a cărui frontieră este imaginea unei curbe
simple şi închise este orientat pozitiv dacă orice triunghi format din mulţimea
vârfurilor domeniului este orientat pozitiv.
(iv) Fie D un domeniu compact din \ 2 a cărui frontieră este imaginea
unei curbe simple şi închise. Vom spune că D este orientat pozitiv dacă frontiera
lui D este orientată pozitiv (orice linie poligonală formată din puncte ale
frontierei este pozitiv orientată).
Observaţia 9.2. Fie D un domeniu compact în spaţiul euclidian \ 2 a
cărui frontieră ∂D este imaginea unei curbe simple şi incluse. Fie A un punct
arbitrar pe ∂D . Notăm C ( A ) curba simpla şi închisă care are proprietatea că
orientează pozitiv domeniul D având ca imagine ∂D .
Fie P, Q : D → \ două funcţii astfel încât integrala
curbilinie ∫∂D P ( x, y ) dx + Q ( x, y ) dy există. Atunci pentru orice A ∈∂D

integrala ∫C ( A) P ( x, y ) dx + Q ( x, y ) dy există şi nu depinde de A. Vom nota
v∫ P ( x, y ) dx + Q ( x, y ) dy valoarea comună a acestor integrale.

∂D
Propoziţia 9.3 (Formula lui Green-Riemann).

Fie D ⊂ \ 2 un domeniu compact având ca frontieră o curbă simplă,
închisă rectificabilă.
Fie P, Q : D → \ două funcţii continue pe D care admit derivatele parţiale
∂P ∂Q
şi continue pe D.
∂y ∂x
În aceste condiţii integralele următoare există şi are loc relaţia
⎛ ∂Q ∂P ⎞
>∫ ∂D P ( x, y ) dx + Q ( x, y ) dy = ∫∫ ⎜
D ⎝ ∂x
−
∂y ⎟⎠
dxdy .
Observaţia 9.4.
Fie D un domeniu compact având ca frontieră o curbă simplă închisă şi
rectificabilă. Atunci are loc egalitatea
1
ariaD =
2 >∫
xdy − ydx .
∂D
Observaţia 9.5.
Fie S ⊂ \ 3 o suprafaţă netedă deschisă definită de x = f ( u, v ) ;
y = g ( u , v ) ; z = h ( u , v ) ( u , v ) ∈ D mărginită de o curbă închisă, netedă C = ∂S ,
funcţiile f , g , h fiind funcţie de clasă C 2 pe D ⊂ \2 .
Vom alege pentru normala suprafeţei S acea orientare care determină
parcurgerea frontierei ∂S în sens direct şi vom numi această faţă, faţa superioară
a lui S.
Propoziţia 9.6 (Formula lui Stokes).
Fie
S ⊂ \3
S= {( x, y, z ) x = f (u, v ) , y = g (u, v ) , z = h (u, v ) , (u, v ) ∈ D, }
f , g, h ∈ C 2 ( D)
o suprafaţă orientată, netedă, deschisă mărginită de o curbă închisă C.

Fie D ⊂ \3 un domeniu care conţine suprafaţa S şi P, Q, R : D → \ trei
funcţii continue care admit derivate parţiale de ordinul I continue pe D.

Atunci are loc egalitatea
v∫ P ( x, y, z ) dx + Q ( x, y, z ) dy + R ( x, y, z ) dz =
C
⎛ ∂R ∂Q ⎞ ⎛ ∂P ∂R ⎞ ⎛ ∂Q ∂P ⎞
= ∫∫ ⎜
⎝ ∂y
−
∂z
⎟ dydz + ⎜
⎠ ⎝ ∂z
−
∂x
⎟ d zd x + ⎜
⎠ ⎝ ∂x
−
∂y
⎟ dxdy.
⎠
S
Observaţia 9.7. Formula lui Green se obţine din formula lui Stokes dacă
C şi S sunt în \ 2 (dacă z = 0, dz = 0 ).
Propoziţie 9.8 (Formula lui Gauss-Ostrogradski).
Fie Ω ⊂ \3 un volum mărginit de o suprafaţă S = ∂Ω închisă, netedă
orientată după normala exterioară a corpului Ω . Dacă volumul Ω este simplu în
raport cu toate planele de coordonate şi dacă funcţiile P, Q, R : Ω ∪ S → \ sunt
continue şi admit derivate parţiale continue pe Ω , atunci are loc egalitatea
∫∫ P ( x, y, z ) dydz + Q ( x, y, z ) dzdx + R ( x, y, z ) dxdy =

S =∂Ω
⎛ ∂P ∂Q ∂R ⎞
= ∫∫∫ ⎜ + + ⎟ dxdydz.
⎝ ∂x ∂y ∂z ⎠
Ω
Observaţii 9.9. G
(i) Dacă se consideră câmpul vectorial F ( x, y, z ) de componente
( P, Q, R ) definit într-un domeniu V ⊂ \3 prin
G G G G
F ( x , y , z ) = P ( x , y , z ) i + Q ( x , y , z ) j + R ( x, y , z ) k ,
dacă funcţiile P, Q, R : V → \ sunt continue şi dacă n este versorul normalei la
G G G
suprafaţa S ⊂ V , n = αi + βj + γk , atunci fluxul vectorului F prin suprafaţa
orientată S va fi
G
φ= ∫∫S ∫∫
F ⋅ ndσ = P ( x, y, z ) dydz + Q ( x, y, z ) dzdx + R ( x, y, z ) dxdy .
S
(ii) Dacă F este un câmp vectorial de componente P, Q, R de clasă C 1 pe

V ⊂ \ 3 , atunci se numeşte rotorul lui F vectorul
⎛ ∂R ∂Q ⎞ G ⎛ ∂P ∂R ⎞ G ⎛ ∂Q ∂P ⎞ G
rot F = ⎜ − ⎟i + ⎜ − ⎟ j +⎜ − ⎟k .
⎝ ∂y ∂z ⎠ ⎝ ∂z ∂x ⎠ ⎝ ∂x ∂y ⎠
Atunci formula lui Stokes devine
G
v∫∂S
F ⋅ dr = ∫∫S n ⋅ rot F ⋅ dσ ,
adică circulaţia vectorului câmp de-a lungul unei curbe închise este egală cu
fluxul rotorului său prin orice suprafaţa S ce se sprijină pe această curbă închisă.
(iii) Numim divergenţa câmpului vectorial
G G G G
F = P ( x, y , z ) i + Q ( x, y , z ) j + R ( x, y , z ) k
şi notăm
∂P ∂Q ∂R
div F = + + .
∂x ∂y ∂z
Cu această definiţie formula lui Gauss Ostrogradski devine
∫∫∫ div F dv = ∫∫ F ⋅ n ⋅ dσ ,
Ω S
adică integrala triplă a divergenţei unui câmp vectorial continuu diferenţial pe

compactul simplu Ω este egală cu fluxul câmpului prin suprafaţa frontieră a
domeniului.

1 Fie Γ = {( x, y ) x 2/3
}
+ y 2 / 3 = a 2 / 3 , a > 0 . Se poate aplica formula lui
Green pentru calculul integralei curbilinii
y y
∫ − x2 + y 2 dx + x2 + y 2 dy ?
Γ
Rezolvare. Fie D domeniul mărginit de curba Γ . Funcţiile

y x
P ( x, y ) = − , Q ( x , y ) =
x2 + y 2 x2 + y2
nu sunt definite în punctul ( 0,0 ) ∈ D .
Să se calculeze următoarele integrale curbilinii, folosind formula lui
Green:
∫Γ ( x ) ( )
3
2 I= − 3xy 2 dx + 3x 2 y − y 3 dy ,
unde Γ este frontiera domeniului

D= {( x, y ) x 2
}
+ y 2 ≤ R 2 , x ≥ 0, y ≥ 0 ,
parcursă în sens pozitiv.

Rezolvare. Fie P, Q : D → \, P ( x, y ) = x3 − 3 xy 2 , Q ( x, y ) = 3 x 2 y − y 3 .
Se observă că P, Q ∈ C1 ( D ) , iar
∂P ∂Q
= −6 xy, = 6 xy .
∂y ∂x
⎛ ∂Q ∂P ⎞
I= ∫∫
⎜
∂x
−
∂y
⎟ dxdy = 12 xydxdy = ∫∫
D⎝ ⎠ D
π π
2 R 4 2
3R
∫
= 12 cos θ sin θ dθ ρ3dρ = ∫ 2 ∫ sin 2θdθ =
0 0 0
π
4
3R ⎛ cos 2θ ⎞ 3R 4 2
= ⎜− ⎟ = .
2 ⎝ 2 ⎠0 2
3 I= ∫ ( xy + x + y ) dx + ( xy + x − y ) dy,
Γ
⎧⎪ ⎛ a⎞ a2 ⎫⎪
D = ⎨( x, y ) ⎜ x − ⎟ + y = , a > 0 ⎬ ,
2
⎪⎩ ⎝ 2⎠ 4 ⎪⎭
parcursă în sens pozitiv.
Rezolvare. Fie P, Q : D → \, P ( x, y ) = xy + x + y; Q ( x, y ) = xy + x − y .
P, Q ∈ C1 ( D )
şi
∂Q ∂P
= y + 1, = x +1
∂x ∂y
a
2 2π
⎛ a ⎞
I= ∫∫ ( y − x ) dxd y = ∫ ∫ ⎜ ρ sin θ −
d ρ
⎝ 2
− ρ cos θ ⎟ ρdθ =
⎠
D 0 0
a a a
3 2 2 2 3 2
ρ 2π a ρ ρ 2π a 3π
= ( − cos θ ) − ⋅ 2π ⋅ − sin θ =− .
3 0 0 2 2 0 3 0 0 8

Folosind formula Gauss-Ostrogradski, să se calculeze integralele de
suprafaţă de tipul al doilea:
∫∫ 4 xdydz − 2 y dzdx + z dxdy ,

2 2
4 I=
S
unde S este faţa exterioară a domeniului
V= {( x, y, z ) x 2
+ y 2 ≤ 4, z ∈ [ 0,3] . }
Rezolvare. Fie P, Q, R : V → \ ,
P ( x , y , z ) = 4 x , Q ( x , y , z ) = −2 y 2 , R ( x , y , z ) = z 2 .
Observăm că P, Q, R ∈ C1 (V ) şi că
∂P ∂Q ∂R
+ + = 4 − 4 y + 2z .
∂x ∂y ∂z
Deci:
⎛3 ⎞
I= ∫∫∫ ( 4 − 4 y + 2 z ) d xdyd z = ⎜
⎜
( 4 − 4 y + ∫∫ ∫
2 z ) ⎟⎟ ⋅ dxdy =
d z
V D ⎝0 ⎠
z =3
= ∫∫ ( 4 z − 4 yz + z 2 ) z =0
dxdy = ∫∫ (12 − 12 y + 9 ) dxdy,
D D
unde
D= {( x, y ) x 2
}
+ y2 ≤ 4 .
Avem
2π 2
∫∫ ∫ ∫
I = 21 dxdy − 12 dθ ρ2 sin θdρ = 21 ⋅ 4π − 0 = 84π .
D 0 0
∫∫ x dydz + y dzdx + z dxdy,

2 2 2
5 I=
S
unde S este faţa exterioară a cubului
0 ≤ x ≤ a, 0 ≤ y ≤ a , 0 ≤ z ≤ a , a > 0 .

Rezolvare. Fie V = {( x, y, z ) 0 ≤ x ≤ a, 0 ≤ y ≤ a, 0 ≤ z ≤ a}
a a a
I =2 ∫∫∫ ( x + y + z ) dxdydz =2∫ dx ∫ dy ∫ ( x + y + z ) dz =
V 0 0 0
a a a
∫ ∫ ( 2ax + 2ay + a ) dy = ∫ ( 2a x + a x ) dx = 3a .
2 3 2 2 4
= dx
0 0 0
∫∫ x dydz + y dzdx + z dxdy,

3 3 3
6 I=
S
unde S este faţa exterioară a sferei
x2 + y 2 + z 2 = R2 .
∫∫∫ 3( x )
2
Rezolvare. I = + y 2 + z 2 dxdydz ,
V
unde V = {( x, y, z ) x 2
+ y2 + z 2 ≤ R2 . }
Trecând la coordonate sferice, avem
2π π R
ρ5 π R 12πR5
∫ ∫ ∫ dϕ dθ ρ ⋅ ρ sin θ dρ = 6π ⋅ ( − cos θ ) ⋅
2 2
I =3 = .
0 5 0 5
0 0 0
7 Să se calculeze fluxul câmpului vectorial
(
F ( x, y, z ) = 2 xz , − yz , x 2 + y 2 )
prin faţa exterioară S a primului octant:
x 2 + y 2 + z 2 ≤ R 2 , x ≥ 0, y ≥ 0, z ≥ 0 .
Rezolvare. Fie V = {( x, y, z ) x 2
+ y 2 + z 2 ≤ R 2 , x ≥ 0, y ≥ 0, z ≥ 0 . }
G G
Fluxul câmpului vectorial F este dat de integrala Φ = F ⋅ n dσ , unde S ∫∫
S
este compusă din suprafaţa sferică a octantului şi trei suprafeţe plane, iar n este
normala exterioară la fiecare suprafaţă
Φ= ∫∫∫ div F dxdydz = ∫∫∫ ( 2 z − z ) dxdydz = ∫∫∫ zdxdydz .
V V V

Trecem la coordonate sferice x = ρ sin θ cos ϕ, y = ρ sin θ sin ϕ, z = ρ cos θ
⎡ π⎤ ⎡ π⎤
cu ρ∈ [ 0, R ] , ϕ∈ ⎢0, ⎥ , θ∈ ⎢0, ⎥ , J = ρ2 sin θ . Avem
⎣ 2⎦ ⎣ 2⎦
π π
2 2 R
∫ ( cos θ)( sin θ) dθ∫ dϕ∫ ρ dρ =

3
Φ=
0 0 0
π π π
4 2 2 42
R πR πR 4
=
4 ∫ cos θ sin θdθ dθ = ∫ 4 ∫ cos θ sin θdθ =
16
.
0 0 0
Folosind formula lui Stokes, să se calculeze:

8 ∫ ( ) (
I = x y 2 + z 2 dx + y z 2 + x 2 dy + z x 2 + y 2 dz , ) ( )
Γ
unde Γ este curba dată de ecuaţiile

x2 + y 2 + z 2 = R2 , x + y + z = 0 .
Rezolvare.
I= ∫∫ ( 2 yz − 2 yz ) dydz + ( 2 zx − 2 xz ) dzdx + ( 2 xy − 2 xy ) dxdy = 0 ,
Se
Se este faţa exterioară a suprafeţei mărginită de curba Γ .
9 ∫
I = x 2 y 3dx + dy + dz , unde Γ = {( x, y, z ) x 2
}
+ y2 = R2 , z = 0 .
Γ
∫∫ −3x
2 2
Rezolvare. I = y dxdy , unde Se reprezintă o suprafaţă mărginită
Se
de curba Γ , z = f ( x, y ) , ( x, y ) ∈ D = {( x, y ) x 2
}
+ y 2 ≤ R 2 . Atunci
∂f ∂f
A=− , B = − , C = 1.
∂x ∂y
Rezultă:
R 2π
∫∫ ∫∫ ∫ ∫
2 2
I = −3 x ⋅ y ⋅ C dxdy = −3 x y dxdy = −3 ρ dρ cos 2θ sin 2 θdθ =
2 2 5
D D 0 0
R θ= 2 π R 6
⎡ θ sin 4θ ⎤ 3π 5 πR
∫ ∫
5
= −3 ρ dρ ⎢ − ⎥ =− ρ dρ = − .
0
⎣ 8 32 ⎦ θ= 0 4
0
8

10 I= ∫ ( z − y ) dx + ( x − z ) dy + ( y − x ) dz , unde conturul poligonal
Γ
închis Γ = ABCA are vârfurile
A (1,0,0 ) , B ( 0,1,0 ) , C ( 0,0,1) .
Rezolvare. Ecuaţia planului ( ABC ) este
x + y + z −1= 0 .
⎛ 1 1 1 ⎞
Normala la planul ( ABC ) este ⎜ , , ⎟.
⎝ 3 3 3⎠
Atunci
I =2 ∫∫ dydz + dzdx + dxdy = 2 ∫∫ 3dxdy = 3 .
ΔABC ΔOAB
11 Să se calculeze integrala curbilinie
q(
∫AMO ) ( )
x
e sin y − my dx + e x cos y − m dy ,
q este semicercul superior x 2 + y 2 = ax parcurs de la A ( a,0 ) la

unde AMO
O ( 0,0 ) .
Rezolvare. Fie
P ( x, y ) = e x sin y − my;
Q ( x, y ) = e x cos y − m.
A ( a,0 )
D
x
O A ( a,0 )
Fig. 9.1
∂P ∂Q 2
P, Q : \ 2 → \ sunt funcţii diferenţiabile. Funcţiile , :\ → \.
∂y ∂x

∂P ∂Q
= cos y − m şi, respectiv, = e x cos y sunt şi ele funcţii continue.
∂y ∂x
Considerăm curba determinată de reuniunea dintre arcul AMO q şi segmentul
OA şi aplicăm formula lui Green pe acest contur închis
∫ ( e x sin y − my ) dx + ( e x cos y − m ) dy =
q
AMO ∪OA
⎛ ∂Q ∂P ⎞
= ∫∫ ⎜ − ⎟ dxdy =
⎝ ∂x ∂y ⎠
∫∫ mdxdy,
D D
unde D = {( x, y ) x 2
+ y 2 ≤ ax; y ≥ 0 . }
Trecând la coordonate polare, integrala devine:
π ⎛ a cos θ ⎞ π
∫ ( )
m 2
∫∫ mdxdy = ∫ 2⎜
0 ⎜ ∫ mρdρ ⎟ dθ = 2
⎟ 0 2
a cos 2 θ dθ =
D ⎝ 0 ⎠
π
ma 2 ma 2π
=
4 ∫0
2 (1 + cos 2θ ) dθ =
8
.
Deci:
∫ (e x
)
sin y − my dx + e x cos y − m dy + ( )
q
AMO
ma 2 π
∫OA ( ) ( )
x x
+ e sin y − my dx + e cos y − m dy = .
8
⎧ x = t,
O parametrizare pentru OA este ⎨ t ∈ [ 0, a ] şi
⎩ y = 0,
∫OA ( ) ( )
a
e x sin y − my dx + e x cos y − m dy = ∫0 0dt = 0 .
Rezultă deci că
ma 2 π
∫ ( x
)
e sin y − my dx + e cos y − m dy =
8
( . x
)
q
AMO
12 Să se calculeze
∫
C
x 2 + y 2 dx + y ⎡ xy + ln x + x 2 + y 2 ⎤ dy ,
⎢⎣ ⎥⎦ ( )

⎧ x = 2 + 2cos θ;
unde C este curba C : ⎨ θ∈ [ 0,2π] .
⎩ z = 2 + 2sin θ,
Rezolvare. Curba C este cercul centrat în ( 2,2 ) şi de raza 2 deci este o
curbă închisă.
O 2 x
Fig. 9.2
Fie D = {( x, y ) ( x − y ) 2
+ ( y − 2) ≤ 4 ;
2
}
P, Q : D → \; P ( x, y ) = x 2 + y 2 ,
Q ( x, y ) = xy 2 + y ln x + x 2 + y 2 . ( )
Deoarece ( 0,0 ) ∉ D, P, Q sunt funcţii continue şi cu derivate parţiale
continue. Fiind satisfăcute ipotezele formulei Green rezultă
∫C ⎢⎣ (
x 2 + y 2 dx + y ⎡ xy + ln x + x 2 + y 2 dy ⎤ =
⎥⎦ ) ∫∫ y dxdy =
D
2
2π 2
∫0 ∫0 [ 2 + ρ sin θ] ρdρdθ =
2
=
2π 2
∫0 ∫0 ⎡⎣4ρ + 4ρ sin θ + ρ3 sin 2 θ ⎤⎦ dρdθ = 20π.
2
=
13 Să se calculeze în două moduri integrala
v∫ x + y =1
2
+ y2
2 2
ex ( − ydx + xdy ) .
Rezolvare. Prin calcul direct, o parametrizare a curbei C este
⎧ x = cos θ;
⎨ θ∈ [ 0,2π] .
⎩ y = sin θ,

y
1
O
−1 1 x
−1
Fig. 9.3
Integrala devine atunci
( )
2π
v∫ x + y =1 ( − ydx + xdy ) = ∫0
2
+ y2
2 2
ex e sin 2 θ + cos 2 θ dθ = 2π e .
Deoarece curba C este o curbă închisă şi funcţiile sunt continue, cu

derivate parţiale continue pe D = {( x, y ) x 2
}
+ y 2 ≤ 1 se poate aplica formula lui
Green:
( 2 + 2x )
2
+ y2 2
+ y2
v∫ x + y =1 ex ( − ydx + xdy ) = ∫∫ ex 2
2 2
+ 2 y 2 dxdy =
2 2
x + y ≤1
∫0 ∫0 ( )
2π 1 2
=2 eρ 1 + ρ2 ρdρdθ = ( e − 1) 2π + 2π = 2π e.
v∫ C ( y − z ) dx + ( z − x ) dy + ( x − y ) dz ,
dacă C este elipsa
⎧ x2 + y 2 = a2 ,
⎪ a>0
C :⎨x z
⎪ + = 1, h>0
⎩a h
parcursă în sens trigonometric dacă privim din partea pozitivă a axei Ox .
Rezolvare.
Elipsa considerată este un contur simplu, închis, ce mărgineşte suprafaţa
⎧ x z ⎫
D = ⎨( x, y, z ) + = 1, x 2 + y 2 ≤ a 2 ⎬ .
⎩ a h ⎭

z
−a a y
x
Fig. 9.4
Funcţiile
P ( x, y, z ) = y − z; Q ( x, y, z ) = z − x; R ( x, y, z ) = x − y
sunt funcţii continue care admit derivate parţiale continue. Atunci aplicând
formula lui Stokes, obţinem
v∫C ( y − z ) dx + ( z − x ) dy + ( x − y ) dz =
= ∫∫ −2dy dz − 2dz dx − 2dxdy =
D
⎛ h ⎞
= −2 ∫∫ ⎜ + + 0 + 1⎟ dxdy = −2 ( h + a ) πa.
2⎝
a ⎠
x + y2 ≤a
2
15 Să se calculeze integrala:
v∫ C ( y ) ( ) ( )
2
− z 2 dx + z 2 − x 2 dy + x 2 − y 2 dz ,
unde C este secţiunea cubului 0 < x < a, 0 < y < 0, 0 < z < 0 cu planul
3
x + y + z = a parcursă în sens trigonometric, dacă privim din partea pozitivă a
2
axei Ox .
Rezolvare. Curba MNPQRS obţinută prin intersecţia cubului cu planul
a 2
este un hexagon regulat de latură . Funcţiile
2
P ( x, y , z ) = y 2 − z 2
Q ( x, y , z ) = z 2 − x 2
R ( x, y , z ) = x 2 − y 2

sunt funcţii continue ce admit derivate parţiale continue pe \3 . Aplicând
formula lui Stokes, vom obţine
v∫C ( y − z ) dx + ( z − x ) dy + ( x − y ) dz =
2 2 2 2 2 2
= ∫∫ ( −2 y − 2 z ) dydz + ( −2 z − 2 x ) dz dx + ( −2 x − 2 y ) dxdy.
MNPQRS
z
3
a
2
O′ S C′
M
B′ R
A′
3
a
O C 2 y
N
Q
A
P B
3
a
2
Fig. 9.5
Hexagonul MNPQRS fiind inclus în planul

3
x+ y+z= a
2
obţinem
1
cos α = cos β = cos γ =
3
v∫C ( y ) ( ) ( )
2
⇒ − z 2 dx + z 2 − x 2 dy + x 2 − y 2 dz =
⎛ 3 ⎞ 9 3
= −4 ∫∫ ⎜
⎝
x + y +
2
a − x − y ⎟
⎠
dx dy = −6 a dx dy = −
2 ∫∫
a .
VAPQCT VAPQCT

v∫C xdx + ( x + y ) dy + ( x + y + z ) dz ,
dacă C este curba
⎧ x = a sin t ,
⎪
C : ⎨ y = a cos t , t ∈ [ 0,2π] .
⎪
⎩ z = a ( sin t + cos t ) ,
Rezolvare. Curba C este elipsa obţinută prin intersecţia cilindrului
x + y 2 = a 2 cu planul z = x + y şi este o curbă simplă închisă care mărgineşte
2
domeniul D pe planul z = x + y .
Funcţiile P ( x, y, z ) = x, Q ( x, y, z ) = x + y şi R ( x, y, z ) = x + y + z fiind
continue şi cu derivate parţiale continue putem aplica formula lui Stokes şi vom
obţine:
v∫C xdx + ( x + y ) dy + ( x + y + z ) dz =
= ∫∫ +dy dz − dz dx + dxdy = − ∫∫ dxdy = −πa 2 .
D
x2 + y 2 ≤ a2
17 Să se calculeze
∫∫S y 2 ⋅ z dxdy + xz dy dz + x 2 y dz dx ,
dacă S este suprafaţa exterioară a corpului din primul octant limitat de

suprafeţele z = x 2 + y 2 ; x 2 + y 2 = 1 şi planele de coordonate.
Rezolvare. Suprafaţa paraboloidului z = x 2 + y 2 şi cea a cilindrului se
întâlnesc în z = 1 şi deoarece funcţiile P ( x, y, z ) ; Q ( x, y, z ) şi R ( x, y, z ) sunt
continue şi cu derivate parţiale continue se poate aplica formula Gauss-
Ostrogradski şi vom obţine:
∫∫ y 2 z dxdy + xz dy dz + x 2 y dz dx = ∫∫∫ ( y )
2
+ z + x 2 dxdy dz =
∂Ω= S Ω
⎛ 2 2
⎞
(x )
x +y
∫∫ ∫0
2
= ⎜ + y 2 + z dz ⎟ dxdy =
2 2 ⎝ ⎠
x + y ≤1
x, y > 0
π/ 2⎛ 1 ⎞
∫∫ ( x ) ( )
2 2 1 2 3 3π
∫ ∫
2
= +y + x2 + y 2 dxdy = 3
⎜ ρ dρ ⎟ dθ = .
2 2 ⎜ ⎟ 16
2 2
x + y ≤1 0 ⎝0 ⎠
x, y > 0

z
1 y
O
Fig. 9.6
G G G G
18 Să se calculeze fluxul vectorului de poziţie a = xi + yj + zk prin
suprafaţa conului z = 1 − x 2 + y 2 , z ≥ 0 .
G
Rezolvare. Fluxul vectorului a prin suprafaţa considerată va fi
φ= ∫∫S xdydz + ydzdx + zdxdy .
z
O 1
A B y
Fig. 9.7

Vom închide suprafaţa conului cu discul din planul xOy (x 2
)
+ y 2 ≤ 1 şi
vom aplica formula lui Gauss-Ostrogradski, deoarece ipotezele acesteia sunt
îndeplinite
∫∫S xdydz + ydzdx + zdxdy + ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy =

x 2 + y 2 ≤1
z =0
= ∫∫∫ (1 + 1 + 1) dxdydz.
Ω
Dar ∫∫ xdy dz + y dz dx + z dxdy = 0 şi deci

x 2 + y 2 ≤1
z =0
⎛ 1− x2 + y 2 ⎞
⎜ ⎟
φ=3 ∫∫∫ dxdy dz = 3
2 ⎜
⎜ ∫∫ ∫ dz ⎟ dxdy =
⎟
Ω 2
x + y ≤1 0
⎝ ⎠
=3 ∫∫
x 2 + y 2 ≤1
(1 − x 2 + y 2 dx dy = 3 ) 2π 1
∫0 ∫0 (1 − ρ) ρdρdθ = π.
19 Să se calculeze fluxul vectorului a = x 2 i + y 2 j + z 2k prin octantul

pozitiv al sferei x 2 + y 2 + z 2 = 1 ( x > 0, y > 0, z > 0 ) .
Rezolvare. Deoarece suprafaţa considerată este deschisă, o vom închide
adăugând planele de coordonate x = 0, y = 0, z = 0 . Fluxul vectorului a prin
suprafaţa considerată va fi:
∫∫ x dydz + y dzdx + z dxdy .

2 2 2
φ=
S
Observăm că
∫∫ x 2dy dz + y 2dz dx + z 2dxdy =

z =0
x 2 + y 2 ≤1, x , y > 0
= ∫∫ x 2dy dz + y 2dz dx + z 2dxdy =

x =0
2 2
x + y ≤1, y , z > 0
= ∫∫ x 2dy dz + y 2dz dx + z 2dxdy = 0.

y =0
2 2
x + y ≤1, x , z > 0

Deoarece P ( x, y, z ) = x 2 , Q ( x, y, z ) = y 2 şi R ( x, y, z ) = z 2 sunt funcţii de
clasă C1 pe \3 , suntem în condiţiile formulei Gauss-Ostrogradski şi
φ= ∫∫∫ ( 2 x + 2 y + 2 z ) dxdydz ,
Ω
unde Ω = {( x, y, z ) x 2
+ y 2 + z 2 ≤ 1, x, y, z ≥ 0 . }
⎧ x = ρ sin θ cos ϕ, ρ∈ [ 0,1];
⎪
⎡ π⎤
Trecând la coordonate sferice Ω : ⎪⎪ y = ρ sin θ sin ϕ, θ∈ ⎢0, ⎥ ;
⎨ ⎣ 2⎦
⎪
⎪ z = ρ cos θ, ⎡ π⎤
ϕ∈ ⎢0, ⎥ ,
⎪⎩ ⎣ 2⎦
Jacobianul transformării este J = ρ2 sin θ . Obţinem:
π/2 π/2 1
∫0 ∫0 ∫0 ( ) 2
φ=2 ρ sin θ cos ϕ + ρ sin θ sin ϕ + ρ cos θ ⋅ ρ sin θ dρ dθ dϕ =
∫ ∫ (sin )
1 π/ 2 π/ 2
2
= θ cos ϕ + sin 2 θ sin ϕ + sin θ cos θ dϕdθ =
2 0 0
1 π/ 2⎛ π ⎞ 3π
∫0
2 2
= ⎜ sin θ + sin θ + sin θ cos θ ⎟ dθ = .
2 ⎝ 2 ⎠ 8
∫∫S x 2dy dz + y 2dz dx + z 2dxdy ,
dacă S este suprafaţa exterioară a conului

x2 y 2 z 2
+ − = 0, z ∈ [ 0, b ] , a, b > 0 .
a 2 a 2 b2
Rezolvare. Deoarece suprafaţa S este o suprafaţă deschisă, o vom închide
considerând discul D = {( x, y, z ) z = b, x 2
+ y2 ≤ a2 }
∫∫D x dydz + y dzdx + z dxdy = ∫∫
2 2 2
b 2dxdy = πa 2b 2 .
x2 + y 2 ≤ a2
Deoarece funcţiile P ( x, y, z ) = x 2 , Q ( x, y, z ) = y 2 şi R ( x, y, z ) = z 2 sunt

funcţii de clasă C1 pe \3 şi suprafaţa S ∪ D este o suprafaţă închisă, putem
aplica formula Gauss-Ostrogradski şi vom obţine:

∫∫S x dydz + y dzdx + z dxdy + πa b = ∫∫∫ ( 2 x + 2 y + 2 z ) dxdydz =
2 2 2 2 2
Ω
⎛ b ⎞
=2 ∫∫ ∫ba ⎜
⎜ x2 + y 2
( x + y + z ) ⎟⎟ dxdy =
dz
x2 + y 2 ≤ a ⎝ ⎠
⎛ x2 + y 2 ⎞ b2 ⎛ x2 + y 2 ⎞
=2 ∫∫ ( x + y)b 1 −
⎜
⎜ a
⎟ + ⎜1 −
⎟ 2 ⎜
⎝ a 2 ⎟⎟ dxdy =
⎠
x2 + y 2 ≤ a2 ⎝ ⎠
2π a ρ⎞2⎛ b 2ρ b 2ρ3 πb 2 a 2
=2 ∫0 ∫ 0
bρ ⎜1 − ⎟ ( cos θ + sin θ ) +
⎝ a⎠ 2
−
2a 2
dρdθ =
2
.
πa 2b 2
Deci, ∫∫S x 2 dydz + y 2 dzdx + z 2 dxdy = −
2
.
21 Fie forma diferenţială ω de grad 1 şi clasă C∞ pe \ 2

ω ( x , y ) = ( x + y ) d x − ( x − y ) dy
2 2
şi curbele C1 şi C2 având următoarele reprezentări parametrice

⎧⎪ x = t 2 ; ⎧⎪ x = t ;
C1 = ⎨ t ∈ [ 0,1]; C2 = ⎨ 2
t ∈ [ 0,1] .
⎪⎩ y = t , ⎪⎩ y = t ,
Să se calculeze diferenţa integralelor
I1 = ∫C ω şi I 2 = ∫C ω
1 2
în două moduri:
(i) prin calcul direct;
(ii) cu ajutorul formulei Green.
Rezolvare.
(i) Folosind teorema de reducere a integralei curbilinie la o integrală
Riemann deducem:
∫ ⎢⎣(t + t ) ( ) ∫ ( ) − (t − t )
1⎡
2 2 2⎤ 1⎡ 2 2 ⎤ 3
I1 − I 2 = 2t − t 2 − t ⎥ dt − ⎢ t 2 + t 2
2t ⎥ dt = .
0 ⎦ 0⎣ ⎦ 5

1
t
2 0.5
t
0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
2
t ,t
Fig. 9.8
(ii) Cum curba Γ = C1− ∪ C2 este simplă, închisă şi rectificabilă. În plus,
determină orientarea pozitivă a domeniului.
Ω= {( x, y ) ∈ \ 2
x 2 ≤ y ≤ x , x ∈ [ 0,1] . }
Cum funcţiile P ( x, y ) = ( x + y ) şi Q ( x, y ) = − ( x − y ) sunt polinomiale
2 2
ele au derivate parţiale continue pe Ω , iar:

I1 − I 2 = ∫C ω − ∫C ω = −∫C
1 2
−
1
ω− ∫C ω = − ∫C ∪C =Γ ω .
2
−
1 2
Folosind formula lui Green deducem:

⎛ ∂Q ∂P ⎞
I1 − I 2 = ∫∫
⎜ ∂x − ∂y ⎟ dxdy = 4 xdxdy . ∫∫
Ω⎝ ⎠ Ω
Din teorema Fubini deducem:

1⎛ x ⎞ 3
I1 − I 2 = 4 ⎜
0⎝∫ ∫x 2
xdy ⎟ dx = .
⎠ 5
22 Cu ajutorul integralei curbilinii să se calculeze ariile următoarelor

domenii:
⎧
( ) ⎫
( )
2
(i) D = ⎨( x, y ) ∈ \ 2 x 2 + y 2 ≤ a 2 x 2 − y 2 , x ≥ 0 ⎬ , a > 0 ;
⎩ ⎭
(ii) D mărginit de imaginea curbei
⎧ x = 3cos t − cos3t ;
C :⎨ t ∈ [ 0,2π] .
⎩ y = 2sin t − sin 2t ,

Rezolvare.
0.4
0.2
sin( t ) ⋅ cos( 2⋅ t ) 0
0.2
0.4
1 0.5 0 0.5 1
cos( t ) ⋅ cos( 2⋅ t )
Fig. 9.9
(i) O reprezentare parametrică a frontierei domeniului D este:
⎪⎧ x = a cos θ cos 2θ ; ⎡ π π⎤
Γ = ∂D : ⎨ θ∈ ⎢ − , ⎥ .
⎪⎩ y = a sin θ cos 2θ , ⎣ 4 4⎦
Această curbă este simplă, închisă şi rectificabilă. În plus, determină
orientarea pozitivă a domeniului D.
Aplicând formula de exprimare a ariei unui domeniu (Green) cu ajutorul
unei integrale curbilinii, obţinem:
1
aria D =
2 Γ
x dy − y dx . ∫
Folosind teorema de reducere la o integrală Riemann deducem:
a2 π/4 ⎛ cos3θ sin 3θ ⎞
aria D =
2 ∫ ⎜
−π / 4 ⎝
cos θ ⋅ cos 2 θ ⋅
cos 2θ
+ sin θ cos 2θ ⎟ dθ =
cos 2θ ⎠
a2 π/ 4 a2
=
2 ∫ −π / 4
cos 2θdθ = .
2
(ii) Curba C este simplă, închisă şi rectificabilă.
În plus, determină orientarea pozitivă a domeniului D.
Aplicând formula de exprimarea a ariei unui domeniu cu ajutorul unei
integrale curbilinii, obţinem:
1
aria D =
2 C ∫xdy − y dx =
1 2π
= ∫
2 0 ⎣
⎡( 3cos t − cos3t ) ⋅ ( 2cos t − 2cos 2t ) − ( 2sin t − sin 2t )( 3sin 3t − 3sin t ) ⎤⎦ dt =
∫ ( )
1 π
= 12 − 24cos 2 t + 4cos3 t + 16cos 4 t − 8cos5 t dt = 6π.
2 −π

4
2.598
2⋅ sin( t ) − sin( 2⋅ t ) 0
− 2.598 4
4 2 0 2 4
− 2.828 3⋅ cos( t ) − cos( 3⋅ t ) 2.828
Fig. 9.10
23 Folosind formula Stokes să se calculeze integrala curbilinie
∫
I = y 2 dx + z 2 dy + x 2 dz ,
Γ
unde Γ este curba definită prin intersecţia paraboloidului de revoluţie

y 2 + z 2 = 4 x cu cilindrul x 2 + y 2 = x, z ≥ 0 .
Fig. 9.11
Rezolvare. O reprezentare parametrică a paraboloidului de revoluţie

y + z 2 = 4 x ( z ≥ 0 ) este:
2

⎧ 1 2
⎪ x = 4 ρ , ρ ≥ 0,
⎪
⎡ π π⎤
S : ⎨ y = ρ sin θ, θ∈ ⎢ − , ⎥ ,
⎪ ⎣ 2 2⎦
⎪
⎪⎩ z = ρ cos θ.
Porţiunea din paraboloid care se află în interiorul cilindrului respectă
condiţia:
⎡ π π⎤
ρ ≤ 1 − 4 ⋅ sin 2 θ , θ∈ ⎢ − , ⎥ .
⎣ 6 6⎦
Cum P ( x, y, z ) = y 2 , Q ( x, y, z ) = z 2 şi R ( x, y, z ) = x 2 au derivate
parţiale continue, iar suprafaţa este cu plan tangent continuu pe porţiuni, prin
aplicarea teoremei Stokes obţinem:
I = −2 ∫∫ ( z cos α + x cos β + y cos γ ) ∂σ .
S
Matricea derivatelor este:

⎛ ∂x ∂y ∂z ⎞
⎜ ∂θ ⎛ 0 ρ cos θ −ρ sin θ ⎞
∂θ ∂θ ⎟ ⎜ ⎟,
M =⎜ ⎟=
⎜ ∂x ∂y ∂z ⎟ ⎜⎜ ρ sin θ cos θ ⎟⎟
⎜ ∂ρ
⎝ ∂ρ ∂ρ ⎟⎠ ⎝ 2a ⎠
iar coeficienţii primei forme diferenţiale sunt

1 1
A = ρ, B = − sin θ, C = − cos θ .
2 2
Prin teorema de transformare a integralei de suprafaţă într-o integrală
dublă, alegând normala exterioară la suprafaţă, obţinem:
I =2 ∫∫ ⎡⎣ z ( ρ, θ) A(ρ, θ) + x (ρ, θ ) B (ρ, θ ) + y (ρ, θ ) C (ρ, θ )⎤⎦ dρdθ ,
Ω
unde domeniul
⎧⎪ 1 ⎡ π π ⎤ ⎫⎪
Ω = ⎨( ρ, θ ) ∈ \ 0 ≤ ρ ≤ 4 − sin 2 θ , θ∈ ⎢− , ⎥ ⎬ .
⎩⎪ 4 ⎣ 6 6 ⎦ ⎭⎪

După prelucrări algebrice simple, folosind teorema Fubini se obţine
succesiv:
⎛ 2 1 2 1 ⎞
I =2 ∫∫ ⎜ ρ cos θ − ρ sin θ − ρ sin θ cos θ ⎟ dρdθ =
⎝ 8 2 ⎠
Ω
π ⎛ 1 ⎞
4 − sin 2 θ ⎛ 1 2 1 ⎞ ⎟
∫ ∫
6 ⎜ 2
=2 π 0
4
⎜ ρ cos θ − ρ sin θ − ρ sin θ cos θ ⎟ dρ dθ =
− ⎜ ⎝ 8 2 ⎠ ⎟
6⎝ ⎠
π
∫ ( 4cos − 3) (8cos θ )
2 2
= 6
π 4cos 2 θ − 3 − sin θ 4cos 2 θ − 3 − 3sin θ cos θ dθ = π.
3 −
6
24 Să se calculeze circulaţia vectorului
( ) ( ) (
v = y 2 + z 2 i + z 2 + x2 j + y 2 + x2 k )
de-a lungul curbei Γ definită de reprezentarea parametrică
⎧ x = r (1 + cos t ) ,
⎪⎪
Γ : ⎨ y = r sin t , t ∈ [ 0,2π] , 2r > a > r > 0 .
⎪
⎪⎩ z = 2r ( a − r )(1 + cos t ) ,
Rezolvare. Prin eliminarea parametrului t se determină două suprafeţe a
căror intersecţie este curba Γ .
Imaginea curbei Γ se află la intersecţia sferei
x2 + y 2 + z 2 = a2
cu cilindrul x 2 + y 2 = 2rx, z ≥ 0 .
Din teorema Stokes deducem:
C (v ,Γ) = ∫Γ ( y + z ) dx + ( z + x ) dy + ( x + y ) dz =
2 2 2 2 2 2
= ∫∫ 2 ⎡⎣( y + z ) cos α + ( z + x ) cos β + ( x + y ) cos γ ⎤⎦ dσ.

S
Prin teorema de reducere a unei integrale de suprafaţă la o integrală dublă

deducem:
C (v ,Γ) = 2 ∫∫ ⎡⎣( y + z ) A + ( z + x ) B + ( x + y ) C ⎤⎦ dθdϕ ,
Ω

unde pentru suprafaţa S am folosit reprezentarea parametrică
⎧ x = a cos θ sin ϕ, θ∈ [ −π, π];
⎪
⎪ ⎡ π⎤
S : ⎨ y = a sin θ sin ϕ, ϕ∈ ⎢0, ⎥ ;
⎪ ⎣ 2⎦
⎪
⎩ z = a cos ϕ,
matricea derivatelor fiind
⎛ a cos θ cos ϕ a sin θ cos φ − a sin ϕ ⎞
M =⎜
⎝ −a sin θ sin ϕ a cos θ sin ϕ 0 ⎟⎠
coeficienţii primei forme diferenţiale (alegând sensul normalei exterioare) sunt:
A = a 2 cos θ sin 2 ϕ, B = a 2 sin θ sin 2 ϕ, C = a 2 sin ϕ cos ϕ ,
iar domeniul Ω este definit prin:
⎧ ⎡ π⎤ ⎡ a a ⎤⎫
Ω = ⎨( ϕ, θ ) ∈ \ 2 ϕ∈ ⎢0, ⎥ , θ∈ ⎢ −arccos ,arccos ⎥ ⎬ .
⎩ ⎣ 2⎦ ⎣ 2r 2r ⎦ ⎭
În final, prin teorema Fubini, deducem că C ( v , Γ ) este egală cu
a
∫ ( 2a sin )
arc cos ⎡ π/ 2 ⎤
∫ ϕ ( cos θ sin θ sin ϕ + cos θ cos ϕ + sin θ sin ϕ ) dϕ⎥dθ =
2r 3 2
2 a ⎢⎣
-arc cos
2r
0 ⎦
a
arccos 2 3 4 3 4r 2 − a 2
=2 ∫ -arc cos
2r
a
3
a ( cos θ + sin θ + sin 2θ ) dθ = a
3 r2
.
2r
25 Cu ajutorul teoremei Stokes să se calculeze integrala
I= ∫∫ ⎡⎣( z cos α + x cos β + y cos γ )⎤⎦ dσ ,

S
unde S este jumătatea superioară a sferei

x2 + y 2 + z 2 = R2 , R > 0 ,
iar α, β, γ sunt unghiurile făcute de normala exterioară la sferă cu axele de
coordonate.
Rezolvare. Vom căuta un câmp vectorial
v = P ( x , y , z ) i + Q ( x , y , z ) j + R ( x, y , z ) k

diferenţiabil astfel încât
⎧ ∂R ∂Q
⎪ ∂y − ∂z = z;
⎪
⎪ ∂P ∂R
rot v = zi + xj + yk ⇒ ⎨ − = x; (9.1)
⎪ ∂z ∂x
⎪ ∂Q ∂P
⎪ ∂x − ∂y = y.
⎩
Determinând o soluţie a sistemului (9.1) de forma P ( x, y, z ) = xz ,
z2
Q ( x, y, z ) = xy − şi R ( x, y, z ) = 0 , deducem
2
2
⎛ z⎞
∫
I = xz dx + ⎜ xy − ⎟ dy ,
Γ ⎝ 2⎠
⎧⎪ x 2 + y 2 = R 2 ;
unde Γ este cercul ⎨
⎪⎩ z = 0.
Din cele de mai sus deducem:
2π
∫
I = xydy = ∫0 R3 cos 2 θ sin θ dθ = 0 ,
Γ
unde pentru Γ am folosit reprezentare parametrică

⎧ x = R cos θ;
Γ:⎨ θ ∈ [ 0,2π] .
⎩ y = R sin θ,
26 Să se determine circulaţia vectorului

v = yi − 2 zj + xk
de-a lungul elipsei definite ca fiind intersecţia hiperboloidului
2x 2 − y 2 + z 2 = R 2 , R > 0 , cu planul y = x . Să se verifice rezultatul cu ajutorul
teoremei Stokes.
Rezolvare.
(i) Ecuaţia parametrică a elipsei este:
⎧ x = R ⋅ cos θ,
⎪
Γ : ⎨ y = R ⋅ cos θ , θ∈ [ 0, 2π] .
⎪ z = R ⋅ sin θ,
⎩

Prin urmare:
∫ ∫
C ( v , Γ ) = vdr = ydx − 2 zdy + xdz =
Γ Γ
2π
∫ ( − sin θ cos θ + 2sin )

2 2
=R θ + cos 2 θ dθ = 3πR 2 .
0
(ii) Verificarea cu ajutorul teoremei Stokes

Deoarece rot v = 2 i − j − k , deducem
C (v ,Γ) = ∫∫ rot v ⋅ n dσ .
S
Cum suprafaţa S ce are ca bordură Γ este porţiunea din planul y = x

aflată în interiorul hiperboloidului 2 x 2 − y 2 + z 2 = R 2 deducem
1
v= (i − j )
2
şi
3 3
C (v ,Γ) = ∫∫ 2
dσ =
2
aria S .
S
Dar cum elipsa Γ are semiaxele a = R 2 şi b = R deducem

3
C (v ,Γ) = πab = 3πR 2 .
2
27 Folosind teorema Gauss-Ostrogradski să se determine fluxul

câmpului vectorial
v = x3 i + y3 j + zR 2k
prin suprafaţa domeniului
⎧
⎩ R
h
( ⎫
)
Ω = ⎨( x, y, z ) ∈ \3 2 x 2 + y 2 ≤ z ≤ h ⎬ ; R, h ∈ \∗+
⎭
în direcţia normalei exterioare.
Rezolvare. Cum
( )
div v = 3 x 2 + y 2 + R 2
deducem:
φ ( v , ∂Ω ) = ∫∫ v ⋅ n dσ = ∫∫∫ ⎡⎣3( x )
+ y 2 + R 2 ⎤ dxdy dz .
2
⎦
∂Ω Ω

Folosind coordonatele cilindrice
⎧ x = ρ cos θ, θ∈ [ 0, 2π]
⎪ D ( x, y , z )
⎪ y = ρ sin θ, ρ∈ [ 0, R ] iar =ρ
⎨ D ( ρ, θ, z )
⎪ ⎡ hρ2 ⎤
⎪ z = z , z ∈ ⎢ 2 , h⎥
⎩ ⎣R ⎦
deducem:
2π ⎛ R⎛ ⎞ ⎞
∫0 ∫0 ∫hρ ( )
h
φ ( v , ∂Ω ) = ⎜ ⎜ 2 3ρ + R ρdz ⎟ dρ ⎟ dθ =
2 2
⎜ ⎜ ⎟ ⎟
⎝ ⎝ R 2
⎠ ⎠
⎛ hρ2 ⎞
∫0 ( )
R
= 2π 3r + R ⎜⎜ h − 2 ⎟⎟ ⋅ ρdρ = πhR 4 .
2 2
⎝ R ⎠
∫∫ y zdxdy + z xdydz + x
2 2 2
I= y dz dx ,
S
unde S este bordura domeniului

Ω= {( x, y, z ) ∈ \ 3
0 ≤ z ≤ x 2 + y 2 ≤ 1, x ≥ 0, y ≥ 0 . }
Rezolvare.
z
y
O x
Fig. 9.12
Integrala se mai poate scrie şi sub forma
∫∫ ( y z cos γ + xz )
2 2
I= cos α + x 2 y cos β dσ
S

şi folosind formula Gauss-Ostrogradski se obţine
∫∫∫ ( x )
2
I= + y 2 + z 2 dxdy dz .
Ω
Folosind coordonatele cilindrice se obţine:

⎧ ⎡ π⎤
⎪ x = r cos θ, θ∈ ⎢0, 2 ⎥
⎪ ⎣ ⎦
⎨ y = r sin θ, r ∈ 0,1 D ( x, y , z )
⎪ [ ] iar =r
D ( r , θ, z )
⎪ z = z,
⎩ z ∈ [ 0, r ]
1⎛ r4 ⎞
∫0 ⎜⎝ ∫0 ⎜⎝ ∫0 ( )
π / 2 ⎛ 1⎛ r ⎞ ⎞ π 2π
∫
2 2 4
Γ= r + z r dz ⎟ dr ⎟ dθ = ⎜⎜ r + ⎟⎟ dr = .
⎠ ⎠ 2 0
⎝ 3 ⎠ 15
29 Se dă câmpul vectorial v = x ⋅ f ( xy ) i + y ⋅ f ( xy ) j + zk , unde
( )
f : \ 2 → \ este de clasă C1 \ 2 şi f (1) = − .
1
2
(i) Să se determine funcţia f astfel încât fluxul lui v prin orice suprafaţă
S închisă, cu plan tangent continuu pe porţiuni, să fie nul.
(ii) Să se determine fluxul lui v prin suprafaţa S a conului
2
x y2 z2
+ − = 0 aflată între planele z = 0 şi z = b .
a 2 a 2 b2
Rezolvare.
(i) Condiţia din problemă este echivalentă cu div v = 0 pe \3 , adică:
2 f ( xy ) + xyf ′ ( xy ) + 1 = 0, ∀ ( x, y ) ∈ \ 2 .
Notând cu u = xy , se obţine ecuaţia diferenţială
2uf ′ ( u ) + 2 f ( u ) + 1 = 0 ,
care are soluţia generală:
1 C
f ( u ) = − + , C ∈ \, u ≠ 0 .
2 u
1
Cum f este diferenţiabil pe \ 2 ⇒ C = 0 şi f ( xy ) = − , iar câmpul
2
vectorial v este
1 1
v = − xi − yj + zk .
2 2

⎛ 1 1 ⎞
(ii) φ ( v , S ) = ∫∫ ⎜ − x cos α − y cos β + z cos γ ⎟ dσ .
⎝ 2 2 ⎠
S
Completăm suprafaţa S cu planul π : z = b , obţinând o suprafaţă închisă
Σ = S ∪ π . Întrucât fluxul lui v prin suprafaţa Σ este nul, deducem:
⎛ 1 1 ⎞
φ ( v , S ) = −φ ( v , π ) = − ∫∫ ⎜ − x cos α − y cos β + z cos γ ⎟ dσ ,
⎝ 2 2 ⎠
π
unde α, β, γ sunt unghiurile formate de normala exterioară la planul π cu axele

⎛ π π ⎞
de coordonate ⎜ α = , β = , γ = 0 ⎟ .
⎝ 2 2 ⎠
Deducem:
φ(v , S ) = − ∫∫ z dσ = −b ∫∫ dxdy = −bπa 2 .
π x2 + y 2 ≤ a2
30 Stabiliţi identitatea (formula lui Green)

⎛ du dv ⎞
∫∫∫ ( vΔu − uΔv ) dxdydz = ∫∫ ⎜v
⎝ dn
− u ⎟ dσ ,
dn ⎠
Ω ∂Ω= S
unde u şi v sunt funcţii continue cu derivate de ordinul doi continue în

domeniul Ω .
Rezolvare. În formula lui Gauss-Ostrogradski
⎛ ∂P ∂Q ∂R ⎞
∫∫∫ ⎜ ∂x + ∂y + ∂z ⎟ dxdy dz =
⎝ ⎠
∫∫
( P cos α + Q cos β + R cos γ ) dσ
Ω S =∂Ω
punem:
⎧ P = v ⋅ u′x − u ⋅ v′x
⎪
⎨Q = v ⋅ u′y − u ⋅ v′y
⎪
⎩ R = v ⋅ u′z − u ⋅ v′z
atunci:
∂P ∂Q ∂R
+ +
∂x ∂y ∂z
( ) (
= v u′′xx + u′′yy + u′′zz − u v′′xx + v′′yy + v′′zz = vΔu − uΔv, (9.2))
iar
(
P cos α + Q cos β + R cos γ = v u′x cos α + u′y cos β + u′z cos γ − )
du dv (9.3)
(
−u v′x cos α + v′y cos β + v′z cos γ = v ) dn
−u .
dn
Reunind (9.2) şi (9.3) în combinaţie cu formula Gauss-Ostragradski se
obţine rezultatul dorit.

Folosind formula lui Green, să se calculeze:
∫
1. − x 2 y dx + xy 2dy ,
Γ
unde Γ este cercul x 2 + y 2 = R 2 parcurs în sens pozitiv.
πR 4
Răspuns. .
2
∫ (
2. I = xy dx + x 2 − y 2 dy , )
Γ
unde Γ este conturul ΔOAB de vârfuri O ( 0,0 ) , A ( 2,1) , B (1, 2 ) parcurs în sens
pozitiv.
3
Răspuns. .
2
∫ ( 3x )
− 8 y 2 dx + ( 4 x − 6 xy ) dy ,
2
3. I =
Γ
D = {( x, y ) x + y ≤ 1, x ≥ 0, y ≥ 0} .
5
Răspuns. .
3
4. Să se calculeze aria domeniului plan mărginit de astroida

x2 / 3 + y 2 / 3 = a2 / 3 , a > 0 .
Indicaţie. O reprezentare parametrică a astroidei este:
⎧⎪ x = a cos 2 t ;
⎨ t ∈ [ 0, 2π];
3
⎪⎩ y = a sin t ,
3πa 2
Răspuns. .
8
Să se calculeze integralele de suprafaţă, utilizând formula Gauss-

Ostrogradski:
5. ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy ,
S
unde S este faţă exterioară a domeniului din \3 , delimitat de planele
x + y + z = a, x = 0, y = 0, z = 0 .

a3
Răspuns. .
2
∫∫ x ( y ) ( ) ( )
2
6. I = − z 2 dy dz + y z 2 − x 2 dz dx + z x 2 − y 2 dxdy ,
S
unde S este faţa exterioară a sferei x 2 + y 2 + z 2 = R 2 .
Răspuns. 0.
7. I = ∫∫ xdydz + ydzdx − 2 zdxdy ,

S
unde S este forţa exterioară a domeniului din \3 mărginit de planele
x = 0, y = 0, z = 0, x = 1, y = 1, z = 1 .
Răspuns. 0 .
Să se calculeze integralele următoare, aplicând formula lui Stokes:
∫ q
2 2 2
8. y dx + z dy + x dz , unde ABCA este conturul poligonal
q
ABCA
determinat de punctele A ( a,0,0 ) , B ( 0, a,0 ) , C ( 0,0, a ) .
Răspuns. − a 3 .
∫ ( 2 x − z ) dx + ( y − z + 1) dy + z dz ,
2
9.
Γ
unde Γ mărgineşte suprafaţa
S= {( x, y, z ) x 2
+ y 2 = z 2 , z ∈ [1,2] , x ≥ 0, y ≥ 0 . }
Răspuns. 0.
10. Fie câmpul vectorial

F ( x, y, z ) = ( 2 z − 2 y,2 x − 2 z , 2 y − 2 x )
x2 y2
şi elipsoidul + + z 2 = 1 Să se calculeze circulaţia câmpului F în lungul
4 9
curbei de intersecţie dintre elipsoid şi semiplanele de coordonate x ≥ 0 , y ≥ 0 ,
z ≥ 0 în sens pozitiv.
Răspuns. 11π .

11. Fie domeniul D = {( x, y ) x 2
}
+ y 2 ≤ 1 şi funcţiile
⎧0, dacă ( x, y ) = ( 0, 0 )
⎪⎪
P ( x, y ) = ⎨ −y
, dacă ( x, y ) ≠ ( 0, 0 )
(
⎪ x2 + y2
)
2
⎪⎩
şi
⎧0, dacă ( x, y ) = ( 0,0 ) ;
⎪⎪
Q ( x, y ) = ⎨ xy 2
, dacă ( x, y ) ≠ ( 0, 0 ).
⎪ 2
( )
2 2
⎪⎩ x + y
∂Q ∂P
Dacă funcţia − se prelungeşte prin continuitate în origine, să se
∂x ∂y
calculeze integralele
I1 = v∫ P ( x, y ) dx + Q ( x, y ) dy
∂D
şi
⎛ ∂Q ∂P ⎞
I2 = ∫∫⎜ ∂x − ∂y ⎟ dxdy .
D ⎝ ⎠
Să se explice rezultatul obţinut.
Răspuns.
I1 = v∫∂D Pdx + Qdy = π
⎛ ∂Q ∂P ⎞
I2 = ∫∫ ⎜
D ⎝ ∂x
−
∂y ⎟⎠
dx dy = 0
I1 ≠ I 2 , deoarece funcţiile P şi Q nu sunt continue şi nu admit derivate

parţiale în origine.
12. Să se calculeze >∫ ( x − y ) dx + dy , dacă

∂D
D= {( x, y ) x 2
}
+ y 2 ≤ 2 x, y ≥ 0 .
π
Răspuns. .
2

∫AMB e
⎡ y 2dx + (1 + xy ) dy ⎤ dacă punctele A şi B se
xy
13. Să se calculeze ⎣ ⎦
găsesc pe axa Ox şi aria figurii limitate de curba considerată AMB q şi segmentul
AB este egală cu S.
Răspuns. 0 .
v∫C e ⎡⎣(1 − cos y ) dx − ( y − sin y ) dy ⎤⎦ ,

x
dacă C este frontiera domeniului

D= {( x, y ) x ∈ [0, π], 0 ≤ y ≤ sin x}
parcurs în sens pozitiv.
1
(
Răspuns. 1 − e π .
5
)
v∫C ( y − z ) dx + ( z − x ) dy + ( x − z ) dz ,
curba C este obţinută prin intersecţia cilindrului x 2 + y 2 = 1 cu planul x + z = 1 .
Răspuns. 4π .
v∫C ( y ) ( ) ( )
2
+ z 2 dx + x 2 + z 2 dy + x 2 + y 2 dz ,
dacă C este curba aflată la intersecţia sferei x 2 + y 2 + z 2 = 2 ⋅ R ⋅ x cu cilindrul

x 2 + y 2 = 2 ⋅ r ⋅ x, 0 < r < R, z > 0 , parcursă în sens trigonometric privind dinspre
partea pozitivă a axei Ox.
Răspuns. 2πRr 2 .
∫∫ ( ) ⎛ 1 ⎞
2 x + xy 2 dydz + ⎜ z 2 − y 3 ⎟ dzdx + xy x 2 + y 2 dxdy ,
S
⎝ 3 ⎠
x2 y 2
unde S este suprafaţa exterioară a solidului comun suprafeţelor + = 2 z şi
4 9
x2 y2
+ = z2 .
4 9

Răspuns. 16π .
v∫ C y dx + z dy + x dz ,
2 2 2
dacă C este curba lui Viviani definită prin intersecţia suprafeţelor

x 2 + y 2 + z 2 = a 2 şi x 2 + y 2 = a ⋅ x, a > 0 .
πa 3
Răspuns. − .
4
19. Folosind formula lui Green să se calculeze integrala

I= ∫Γ x 2 dy − y 2 dx ,
unde Γ este bucla lui Descartes dată de ecuaţia

x3 + y3 = 3a ⋅ x ⋅ y, a ∈ \∗+ .
Să se verifice rezultatul prin calcul direct.
28 3π 3
Răspuns. I = a .
9
Indicaţie. O reprezentare parametrică posibilă a buclei Descartes este:
⎧ x = 3a ⋅ ( ρ ( θ ) cos θ )2 / 3 ;
⎪ ⎡ π⎤
Γ:⎨ θ ∈ ⎢0, ⎥ .
⎪⎩ y = 3a ⋅ ( ρ ( θ ) sin θ ) , ⎣ 2⎦
2/3
2
1.587
1.5
(
3⋅ cos( t ) ⋅ sin( t ) )
2 3 1
0.5
0 0
0 0.5 1 1.5 2
0 2 1.587
( 2
3⋅ cos( t ) ⋅ sin( t ) ) 3
Fig. 9.13

unde
ρ ( θ ) = cos θ ⋅ sin θ .
20. Calculaţi integrala curbilinie
∫
I = xdy − ydx ,
Γ
unde Γ este hipocicloida
⎧⎪ x = a cos3 θ;
Γ:⎨ θ ∈ [ 0,2π] .
3
⎪⎩ y = a sin θ,
1
1
3 0
sin( t )
−1 1
1 0 1
−1 cos( t )
3 1
Fig. 9.14
3π 2
Răspuns. I = a .
4
21. Calculaţi direct şi apoi verificaţi rezultatul folosind formula Stokes,

următoarea integrală curbilinie
∫
Γ = x 2 y 3dx + dy + zdz ,
Γ
unde Γ este cercul
⎧⎪ x 2 + y 2 = R 2 ;
Γ:⎨
⎪⎩ z = 0.
πR 6
Răspuns. I = − .
8

22. Determinaţi circulaţia vectorului
v = z 3 i + x 3 j + y 3k
pe curba Γ aflată la intersecţia hiperboloidului 2 x 2 − y 2 + z 2 = R 2 cu planul
x + y = 0 . Verificaţi rezultatul cu formula Stokes.
C
Fig. 9.15
3
Răspuns. C ( v , Γ ) = πR 4 .
2
23. Determinaţi cu ajutorul teoremei Gauss-Ostrogradski fluxul câmpului

vectorial
v = x 2 yi + xy 2 j + xyzk
prin suprafaţa S ce este bordura domeniului
Ω= {( x, y, z ) ∈ \ 3
}
x 2 + y 2 + z 2 ≤ R 2 , x ≥ 0, y ≥ 0, z ≥ 0 , R > 0 ;

R5
Răspuns. (φ v , S ) = .
3
∫∫ ( x )
3
I= cos α + y 3 cos β + z 3 cos γ dσ ,
S
unde S este suprafaţa sferei x 2 + y 2 + z 2 = R 2 , R > 0 , iar α, β, γ sunt unghiurile

formate de normala exterioară cu direcţia pozitivă a axelor de coordonate.
12
Răspuns. I = πR5 .
5

25. Să se calculeze, aplicând formula lui Gauss-Ostrogradski, integrala de
suprafaţă
I= ∫∫ ( x − y + z ) dydz + ( y − z + x ) dzdx + ( z − x + y ) dxdy ,
S
unde S = ∂Ω este faţa exterioară a suprafeţei octoedrului

Ω := {( x, y, z ) ∈ \ 3
}
x − y + z + y − z + x + z − x + y ≤1 .
Fig. 9.16
Răspuns. I = 1 .
Indicaţie. În integrala triplă se face schimbarea de variabile
⎧ x − y + z = u , u ∈ [ −1,1];
⎪
T = ⎨ y − z + x = v, v ∈ [ −1,1];
⎪
⎩ z − x + y = w, w ∈ [ −1,1].
26. Calculaţi folosind formula Gauss-Ostrogradski integrala de suprafaţă:

I= ∫∫ xzdxdz + yxdydx + zydzdy ,
S
unde S este bordura domeniului

Ω= {( x, y, z ) ∈ \ 3
}
x 2 + y 2 ≤ R 2 , x ≥ 0, y ≥ 0, 0 ≤ z ≤ h , R, h ∈ \∗+ .
⎛ 2 R πh ⎞
Răspuns. I = R 2 h ⎜ + ⎟.
⎝ 3 3 ⎠
27. Determinaţi fluxul câmpului vectorial

v = x2 i + y 2 j + z 2k

prin suprafaţa S a conului
⎧⎪ 3 x
2
y2 z2 ⎫⎪
Ω = ⎨( x, y, z ) ∈ \ 2 + 2 − 2 ≤ 0, 0 ≤ z ≤ b ⎬
⎪⎩ a a b ⎪⎭
πa 2b 2
Răspuns. φ ( v , S ) = .
2
28. Să se calculeze, folosind formula integrală a lui Stokes, integrala:

I= v∫ ydx + zdy + xdz ,
C
unde C este conturul aflat la intersecţia planului x + y + z = 0 cu sfera

x 2 + y 2 + z 2 = a 2 , a > 0 , parcurs în sens direct faţă de axa Ox.
Răspuns. πa 2 3 .
29. Să se calculeze, folosind formula integrală lui Gauss-Ostrogradski,

integrala:
I= ∫∫ ( x − y + z ) dy ∧ dz + ( y − z + x ) dz ∧ dx + ( z − x + y ) dx ∧ dy ,
w
S
unde S este suprafaţa tetraedrului ABCO cu vârfurile A (1,0,0 ) , B ( 0,1,0 ) ,

C ( 0,0,1) şi O ( 0,0,0 ) .
1
Răspuns. .
2
30. (i) Să se calculeze în două moduri integrala:
∫
I = − x 2 ⋅ y dx + x ⋅ y 2dy ,
C
unde C este curba închisă dată de ecuaţia: x 2 + y 2 = a 2 , a > 0 .

(ii) Calculaţi valoarea integralei:
∫p ( x )
2
I= + y 2 dx ,
AB
p este arcul din cercul x 2 + y 2 = 2 ⋅ x cu A ( 0,0 ) şi B (1,1) .

unde AB
π
Răspuns. (i) a 4 ; (ii) 1.
2

ANEXE

ANEXA 1
Tabelul primitivelor funcţiilor elementare
În cazul funcţiilor elementare, care admit primitive pe mulţimea de

definiţie, se pot obţine primitivele plecând de la funcţii derivabile F şi
verificând prin derivare că F ′ = f . Se alcătuieşte astfel un tabel al primitivelor
funcţiilor elementare a cărei verificare este imediată.
Funcţia
Nr. Primitiva F a funcţiei f Domeniul de definiţie
elementară f
1 a, a ∈ a ⋅ x +C x∈
1
2 ln x +C x∈I ⊂ ∗
x
x a +1
3 a
x , a∈ − {−1} +C x≥0
a +1
ax
4 ax , a > 0 +C x∈
ln a
5 cos x sin x +C x∈
6 sin x − cos x +C x∈
⎧ π⎫
tg x − ln cos x +C
x∈I ⊂ − ∪ ⎨k π + ⎬
k ∈z ⎩
7 2⎭
8 ctg x ln sin x +C x∈I ⊂ − ∪ {k π}

k∈
π
9
1
tg x + C
x∈I ⊂ − ∪ ⎧⎨⎩k π + 2 ⎫⎬⎭
cos 2 x k∈
10
1
2
− ctg x +C x∈I ⊂ − ∪ {k π}
sin x k∈
11 arcsin x x arcsin x + 1 − x 2 +C x ∈ [ −1,1]
12 arctg x 1
2
( )
x arctg x − ln 1 + x 2 +C x∈
1 ∗ 1 x
13 2 2
, a∈ arctg +C x∈
x +a a a
1 1 x−a
14 , a∈ ∗
ln +C x∈I ⊂ − {± a}
2
x −a 2 2a x + a

Funcţia
Nr. Primitiva F a funcţiei f Domeniul de definiţie
elementară f
1 *
, a∈ x
15 2
a −x 2
+
arcsin +C x ∈ ( − a, a )
a
1
( )
∗
, a∈
16 a2 + x2 ln x + x 2 + a 2 +C x∈
1
x ∈ I ⊂ ( −∞, − a ) sau
( )
∗
, a∈
17 2
x −a 2 ln x + x 2 − a 2 +C
x ∈ I ⊂ ( a, ∞ )
18 ln x x ln x − x + C x>0
1 ⎛ x⎞
19 ln tg ⎜ ⎟ + C x ∈ ( 0, π )
sin x ⎝2⎠
⎛x⎞
tg ⎜ ⎟ − 1
1 ⎛ π π⎞
ln ⎝ ⎠
2
20 +C x ∈⎜ − , ⎟
cos x ⎛x⎞ ⎝ 2 2⎠
tg ⎜ ⎟ + 1
⎝2⎠

ANEXA 2
Funcţia Zeta a lui Riemann
1
1. ∑ n p
= ζ ( p), p >1
n ≥1
1 ⎛ 1 ⎞
∑ ( −1)
n −1
2. = ⎜ 1 − ⎟ ζ ( p), p >1 .
n ≥1 n p ⎝ 2 p −1 ⎠
3. Tabelul primelor 7 valori ale funcţiei Zeta
p ζ( p)
π2
2 = 1,6449340668…
6
3 1,2020569032…
π4
4 = 1,0823232337…
90
5 1,0369277551…
π6
6 = 1,0173430620…
945
7 1,0083492774…
π8
8 = 1,0040778562…
9450
1 π2
4. ∑ ( 2n + 1)2 =
8
n ≥0
1 ∞ x p −1
5. ζ( p) =
Γ( p) ∫0 ex −1
dx , p > 1.
6. Numerele lui Bernoulli sunt definite prin egalitatea:

x Bn n
= ∑
e x − 1 n ≥ 0 n!
⋅ x , x∈ .
n −1
7. B2 n +1 = 0, n ∈ ; B2 n =
( −1) ⋅ 2 ( 2n )!
⋅ ζ ( 2n ) , n∈ .
( 2π )2 n

ANEXA 3
Inegalităţi integrale
1. Inegalitatea Young
f : + → continuă, strict crescătoare cu f ( 0 ) = 0 . Atunci:
b b
∫0 f ( x ) dx + ∫0 f ( x ) dx , ∀ a ≥ 0 ( ).
−1
ab ≤ şi ∀ b ∈ f +
2. Inegalitatea Cauchy-Buniakovski-Schwartz
Fie f , g : [ a, b ] → , R-integrabile pe [ a, b ] , atunci
2
⎛ b ⎞ ⎛ b 2⎞ ⎛ b 2⎞
⎜
⎝ ∫a f ⋅g ⎟ ≤⎜
⎠ ⎝ ∫a f ⎟⋅⎜
⎠ ⎝ ∫a g ⎟.
⎠
3. Inegalitatea Minkovski
Fie f , g : [ a, b ] → , R-integrabile pe [ a, b ] şi p ≥ 1 , atunci
1/ p 1/ p 1/ p
⎛ b ⎞ ⎛ b ⎞ ⎛ b ⎞
∫a ∫a ∫a
p p p
⎜ f +g ⎟ ≤⎜ f ⎟ +⎜ g ⎟ .
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
4. Inegalitatea Hölder
1 1
Fie f , g : [ a, b ] → , R-integrabile pe [ a, b ] şi p, q > 1 cu + = 1.
p q
Atunci:
1/ p 1/ q
b ⎛ b ⎞ ⎛ b ⎞
∫a ∫a ∫a
p q
f ⋅g ≤⎜ f ⎟ +⎜ g ⎟ .
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
5. Inegalitatea Cebîşev
Fie f , g : [ a, b ] → funcţie monotone, de monotonii diferite. Atunci
b 1 ⎛ b ⎞⎛ b ⎞
∫a f ⋅g≤ ⎜
b−a⎝ ∫a f ⎟⎜
⎠⎝ ∫a g ⎟⎠ .
6. Inegalitatea Jensen
Fie f , g : [ a, b ] → [ α, β] funcţii R-integrabile pe [ a, b] şi ϕ : [ α, β] →
continuă şi convexă.

Atunci
⎡ b ⎤ b
⎢
ϕ⎢
∫a ( p ⋅ f ) ⎥ ∫a ⎡⎣ p ⋅ ( f ϕ ) ⎤⎦
b ⎥≤ b
.
⎢
⎣ ∫a p ⎥
⎦ ∫a p
Observaţie. Pentru ϕ concavă inegalitatea îşi schimbă sensul.

BIBLIOGRAFIE
1. Evgrafov, M.; Béjanov, K.; Sidorov, Z.; Fédoruk, M.;

Chabounine, M. − Recueil de problèmes sur la théorie des fonctions
analytiques, Edition Mir, Moskova, 1974
2. Fihtenholţ, G.M. − Curs de calcul diferenţial şi integral, vol. II, III,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1964, 1965
3. Flondor, D.; Donciu, N. − Algebră şi analiză matematică – culegere
de probleme, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
4. Găină, S.; Câmpu, E.; Bucur, Gh. − Culegere de probleme de
calcul diferenţial şi integral, vol. II, vol. III, Editura Tehnică, Bucureşti, 1966,
1967
5. Günter, N.M.; Cuzmin, R.O. − Culegere de probleme de
matematici superioare, vol. II, vol. III, Editura Tehnică, Bucureşti, 1953, 1950
6. Meghea, C.; Meghea, I. − Tratat de calcul diferenţial şi integral
pentru învăţământul politehnic, vol. II, Calcul integral, Editura Tehnică,
Bucureşti, 2000
7. Piskounov, N. − Calcul différentiel et integral, vol. II, Edition Mir,
Moscova, 1972
8. Rudin, W. − Analiză reală şi complexă, Editura Theta, Bucureşti,
1999
9. Soloi, A.; Popescu, E. − Analiză matematică, vol. IV, Integrale
multiple, Editura A.T.M., Bucureşti, 1996
10. Udrea, C. − Analiză matematică, vol. III, Integrala funcţiilor de o
variabilă reală, Editura Militară, Bucureşti, 1987
11. Udrea, C. − Integrala Riemann pentru funcţii de variabile
vectoriale, Editura A.T.M., Bucureşti, 2001

SOLOI Culegere Calcul Integral

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SOLOI Culegere Calcul Integral

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ

Conf. dr. ANTON SOLOI

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

Prezenta culegere de probleme are drept scop să pună la îndemâna

Conf. univ. dr.

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

CAPITOLUL 1 INTEGRALA RIEMANN A FUNCŢIILOR REALE DE

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

1.1 BREVIAR TEORETIC

Numim sumă Darboux superioară (respectiv inferioară) asociată funcţiei f

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

Teorema 1.4 (Darboux). Dacă f = [ a, b ] → este mărginită, atunci

Definiţia 1.5. O funcţie mărginită f = [ a, b ] → se numeşte integrabilă

Teorema 1.6. Funcţia mărginită f : [ a, b] → este integrabilă Darboux

Observaţie. Această propoziţie indică un algoritm de calcul pentru

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

Propoziţia 1.12. (i) Dacă E ⊂ este de lungime nulă, atunci E este

Propoziţia 1.14. (i) Orice mulţime numărabilă este de măsură nulă.

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

se numeşte suma Riemann a funcţiei f corespunzătoare diviziunii d şi punctelor

Propoziţia 1.17. Dacă f : [ a, b ] → este mărginită şi d ∈D [ a, b ] , atunci:

Propoziţia 1.19. Dacă f este R-integrabilă pe [ a, b ] , atunci f este

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

(vi) (a doua proprietate de mărginire) Fie funcţia f mărginită,

(viii) (prima formulă de medie) Fie funcţia f mărginită

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

Teorema 1.28 (a treia schimbare de variabilă).

Definiţia 1.29. Fie o proprietate P care se referă la punctele unui interval

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

oricare ϕ : j → I funcţie bijectivă cu inversa derivabilă, funcţia f ⋅ ϕ−1

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

Propoziţia 1.43. Fie R o funcţie raţională şi a, b, c, d ∈ , n ∈ ∗ , n ≥ 2 .

Propoziţia 1.44 (Euler). Fie R o funcţie raţională şi a, b, c ∈ . Atunci

(a) ax 2 + bx + c = t + x a , dacă a > 0 ;

(b) ax 2 + bx + c = tx ± c , dacă c > 0, 0 ∉ I ;

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

1.1.4.2 Primitive din funcţii raţionale compuse cu funcţii

Propoziţia 1.46. (i) Fie R o funcţie raţională. Metoda generală de calcul a

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

Propoziţia 1.48. Primitive din funcţii raţionale compuse cu funcţii

1.1.5 Aplicaţii ale integralei Riemann

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

şi numai dacă f 2 este R-integrabilă pe [ a, b ] .

şi reprezintă volumul corpului obţinut prin rotaţia graficului funcţiei f în jurul

dacă 1 + f ′2 este R-integrabilă pe [ a, b ] . În această situaţie:

Teorema 1.52 (aria unei suprafeţe de rotaţie).

şi reprezintă aria suprafeţei corpului obţinut prin rotaţia graficului funcţiei f în

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

măs ϑ fOx = 2πyG ⋅ măs Γ f ; yG = 2 b

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

1.1.6 Inegalităţi integrale

Propoziţia 1.56 (inegalitatea lui Hölder).

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

1.2 PROBLEME REZOLVATE

rezultă că f este continuă, deci integrabilă.

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare

3 Fie a < b, a, b ∈ . Să se arate că funcţia lui Dirichlet

4 Să se arate că funcţia lui Riemann f : [ 0,1] → ,

⎧0, dacă x = 0 sau x ∈ [ 0,1] \

© 2005 Editura Academiei Tehnice Militare