Furtuna - de George Toparceanu 

Dinozaurii
de Gabriela Radu
Nimeni n-a rămas în stradă. Cândva, demult, în alte timpuri,
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate Pe ale noastre pământuri
În văzduh împrăştiate
Trăiau nişte făpturi uriaşe :
Şi salcâmii stau să cadă:
Bate vântul, bate… Dinozauri cu coarne şi creste tăioase.

A ieşit de la răscruce
O femeie care duce Unii erau paşnici ierbivori,
Un copil de mână… Sună Alţii, cruzi şi sadici carnivori;
Porţi izbite de furtună
Şi femeia face cruce: Unii zburau, aveau aripi ciudate
Fulgeră şi tună.
Alţii ştiau prea bine să-noate.

Dar a norilor năframă

Se sfâşie… Biata mamă, Existenţa lor a fost tulburată
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-şi ajute De o minge de foc, ca o săgeată,
Şi cu glas pierdut îl cheamă: Venită din cer ca un bolid
- Hai cu mama, iute!
Ce se chema asteroid.
L-a luat acum în braţe.
Ploaia o izbeşte-n faţă.
Apoi, la sute de ani depărtare,
Bolta parcă-i spartă-n două…
Cu mânuţele-amândouă În timpul erei glaciare
El de gâtul ei s-agaţă:
- Plouă, mamă, plouă! Au dispărut. Acum mereu

De vrei să - i vezi, mergi la muzeu.