RESPIRAŢIA LA NIVEL TISULAR

ŢÎRCU ADRIANA-ILEANA*

CUVINTE CHEIE:

Respiratie-Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze

(absorbirea oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii și mediul
înconjurător

Celularã-alcatuita din celule

Tisularã-care aparţine ţesuturilor

REZUMAT:
Prin respiraţie tisulară se înţelege schimbul de gaze între sânge şi ţesuturi (respiraţia
internă) şi ansamblul oxidoreducerilor celulare reprezentând respiraţia tisulară propriu-zisă.
Schimbul de gaze între sânge şi ţesuturi este determinat de presiunea parţială diferită a
aceluiaşi gaz în sânge şi ţesuturi.
Respiraţia tisulară propriu-zisă reprezintă faza finală a catabolismului diferitelor
substanţe (glucide, lipide, protide), desfăşurată pe seama unor oxidoreduceri anaerobe şi aerobe,
în acest ultim caz prin intermediul ciclului acizilor tricarboxilici

ABSTRACT
By means tissue respiration gas exchange between blood and tissue (internal respiration)
and whole cell oxidoreducerilor representing tissue respiration itself.
The exchange of gas between blood and tissue is determined by the different partial
pressure of that gas in the blood and tissues.
Breath tissue itself is the final stage of catabolism of various substances (carbohydrates,
lipids, protide) held on account of anaerobic and aerobic oxidoreduceri, in the latter case
through tricarboxylic acid cycle

*STUDENTĂ LA UNIVERSITATEA ”1DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE, SPECIALIZAREA TERAPIE OCUPAŢIONALĂ

 Respiraţia celulara (numitã şi respiraţie internã) este reprezentatã de
ansamblul proceselor prin care oxigenul sangvin este cedat celulelor şi utilizat in
metabolism, iar CO2 rezultat este trecut în sânge. Din punct de vedere funcţional
respiraţia internã cuprinde doua procese: schimbul de gaze la nivel tisular şi
respiraţia celularã propriu-zisã.

Prin respiraţie tisulară se înţelege schimbul de gaze între sânge şi ţesuturi

(respiraţia internă) şi ansamblul oxidoreducerilor celulare reprezentând respiraţia
tisulară propriu-zisă.

Schimbul de gaze între sânge şi ţesuturi este determinat de presiunea parţială

diferită a aceluiaşi gaz în sânge şi ţesuturi.

Presiunea parţială a oxigenului este mai mică în sângele din capilarele

tisulare decât în ţesuturi, datorită consumului său în celule.

Oxihemoglobina se disociază şi cedează, ţesuturilor o parte din oxigenul

fixat datoritã generarii si acumularii locale de acid carbonic, care scade pH-ul
tisular, şi consecutiv, afinitatea hemoglobinei pentru O2. .

Dioxidul de carbon difuzează din ţesuturi în sânge datorită presiunii sale

parţiale mai mari în ţesuturi, ca urmare a formării sale permanente în celule în
cursul respiraţiei tisulare propriu-zise

Respiraţia tisulară propriu-zisă reprezintă faza finală a catabolismului

diferitelor substanţe (glucide, lipide, protide), desfăşurată pe seama unor
oxidoreduceri anaerobe şi aerobe, în acest ultim caz prin intermediul ciclului
acizilor tricarboxilici.

În lanţul oxidoreducerilor ce alcătuiesc ciclul acizilor tricarboxilici este

folosit oxigenul ca acceptor de hidrogen, rezultând apă metabolică, iar ca efect al
unor decarboxilări succesive se eliberează dioxid de carbon.

Aceste reactii de oxidoreducere se realizeaza cu producere de energie din

care o parte se degaja sub forma de caldura, iar restul este inmagazinata sub forma
de ATP, care ulterior reprezinta furnizorul de energie pentru mentinerea proceselor
vitale.

Preponderent in producerea energiei este metabolismul glucidic anaerob si

aerob prin care se elibereaza energia pentru sinteza a 38 molecule de ATP.

Necesarul de O2 din procesele de oxidare a lipidelor, glucidelor etc. se

repercuteaza asupra ventilatiei pulmonare prin cresterea amplitudinii si frecventei
respiratiei. In absenta oxigenului reactiile de oxidoreducere ale lantului respirator
nu mai au loc si in consecinta este anulata si producerea de energie.

In functie de afinitatile pentru oxigen, Guyton (1985) grupeaza celulele

organismului in trei tipuri:

1. celule de tip A sarace in mitocondrii, cu metabolism preponderent glicolitic

(in anaerobioza), putin sensibile la hipoxie; de exemplu: nevroglia, fibrele
musculare netede, celulele tesutului nodal, eritrocitele.

2. celule de tip B bogate in mitocondrii, cu metabolism preponderent oxidativ,

foarte sensibile la hipoxie; de exemplu: neuronii, fibrele miocardice
contractile;

3. celule de tip C, ce reprezinta o imbinare a celor doua tipuri precedente cu

posibilitati de orientare metabolica pe o cale sau alta, dependent de aportul
de oxigen; de exemplu: fibrele musculare striate roşii si albe.
 Exista corelaţii metabolice intime între celulele de tip A si B; produşii de
catabolism ai celulelor de tip A (acid lactic, acetilcoenzima A) fiind oxidati in
celule de tip B. Asemenea asociatii celulare sunt: nevroglia cu neuronul, celulele
nodale cu fibrele miocardice contractile.

Mobilizarea şi transportul electronilor de la donator la acceptor şi activarea

acceptorului de electroni în cadrul oxidoreducerilor respiratorii tisulare se
realizează prin intermediul unor enzime sau pigmenţi respiratori : deshidrogeneza,
citocromi, citocromoxidaze etc.

În cursul oxidoreducerilor respiratorii, în special în cele aerobe, sunt puse în

libertate cele mai mari cantităţi de energie în raport cu celelalte reacţii
catabolice. Respiraţia tisulară, în special respiraţia aerobă, reprezintă deci
pentru organism procesul energogenetic, furnizîndu-i energia necesară
desfăşurării vieţii.

Transportul oxigenului şi dioxidului de carbon de către sânge - cea mai mare

parte a oxigenului trecut din alveole în sângele venos se fixează pe hemoglobina
din hemaţii formând complexul labil numit oxihemoglobină, iar o cantitate de 1%
se dizolvă în plasma sanguină.

Dioxidul de carbon ajuns din ţesuturi în sânge se fixează în porporţie de 20% pe

hemoglobina (rezultată din descompunerea oxihemoglobinei) cu care formează
compusul labil carbhemoglobină, sub care formă ajunge la plămânI în proporţie de
80% se dizolvă în plasma sanguină .

La nivelul capilarelor tisulare, sangele arterial cedeaza O2 necesar activitatii

celulare si se incarca cu CO2 rezultat din metabolismul celular, care difuzeaza din
lichidul interstitial (60mmHg) in sangele capilar (40 mmHg).

Disocierea HbO2 depinde de mai multi factori dintre care cei mai importanti
sunt: presiunea partiala a O2 si a CO2, temperatura si pH-ul. In lichidul interstitial
presiunea O2 este de aproximativ 40 mmHg, iar in sangele capilar de 97 mmHg,
acest gradient presional favorizand disocierea HbO2.

Capacitatea CO2 de a intensifica disocierea oxihemoglobinei in tesuturile cu

activitate intensa se datoreaza generarii si acumularii locale de acid carbonic, care
scade pH-ul tisular, si, consecutiv, afinitatea hemoglobinei pentru O2.
 Cresterea temperaturii scade capacitatea Hb de a fixa O2, favorizand deci
disocierea HbO2.

In conditii de activitate tisulara crescuta, ca urmare a actiunii convergente a

acestor facotri, oxihemoglobina se disociaza mai intens, eliberand tesuturilor
cantitatile de O2 necesar activitatii lor.

Schimbul de gaze la nivel tisular are loc prin difuziune, ele trecand din tesuturi
in sange (si invers) prin intermediul lichidului interstitial de la o presiune mai mare
la una mai mica.

Utilizarea O2 de catre celule are loc in mitocondriile acestora, in care se

desfasoara procese de oxidoreducere complexe, sub atiunea enzimelor specifice,
substantele organice fiind oxidate pana la CO2 si H2O, eliberand energia chimica.
 BIBLIOGRAFIE

1. Baran Traian –biofizica medicala. Ed .Sitech . Craiova 2003

2. Ciuhat Ileana –Anatomia si Fiziologia omului. Ed . Corint. Bucuresti 2005

3. Mărgineanu D. G- Introducere în neurobiofizică . Ed. Științifică și

Enciclopedică, 1979