Particularitățile unei nuvele studiate

Nuvela istorică
Alexandru Lăpuşneanul, de C.Negruzzi

Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat, cu
intrigă riguros construită. Personajele, puţine la număr, sunt bine accentuate. Stilul este obiectiv, iar trăsătura
distinctivă a speciei este tendinţa de atenuare a prezenţei naratorului. Există mai multe tipuri de nuvele:
istorice („Alexandru Lăpușneanul”, de C. Negruzzi), psihologice,(„Moara cu noroc”, de I. Slavici),
fantastice („La țigănci”, de M. Eliade), filosofice („Sărmanul Dionis”, de M. Eminescu), romantice, realiste
etc..
Alexandru Lăpușneanul, de C. Negruzzi este o nuvelă istorică pentru că prezintă însușirile speciei:
conflictul operei este concentrat, intriga este riguros construită, iar personajele, puține la număr, sunt bine
accentuate. Nuvela are atât trăsături clasice, cât şi romantice. Structura limpede, echilibrată a naraţiunii
împărţite în patru părţi asigură forma clasică a acesteia. Totodată, preferinţa pentru personaje selectate din
sfere sociale înalte (domnitori, boieri) este un alt indiciu al clasicismului acestei nuvele. Limbajul este
adecvat personajelor: îngrijit, solemn, fără a încărca textul cu arhaisme. Folosite cu măsură, arhaismele au
rolul de a desscrie o atmosferă de epocă, o culoare locală, şi nu ingreunează înţelegerea nuvelei.
Dacă forma textului este clasică, tema istorică, personajul principal şi anumite procedee sunt
romantice. Protagonistul este un erou excepţional prezentat în situaţii excepţionale, anumite trăsături ale
acestuia sunt exagerate, iar unul dintre procedeele folosite de către narator pentru a-l caracteriza –antiteza-
este un procedeu romantic.
Alexandru Lăpuşneanul este prima nuvelă istorică izbutită a literaturii române, publicată în primul
număr al revistei “Dacia literară”, care apărea la Iaşi, sub conducerea lui M.Kogălniceanu. Este o proză
romantică, fiind publicată în perioada pașoptistă.
Tema operei este istoria. Inspirată din cronica lui Gr.Ureche, nuvela reconstituie artistic un moment
zbuciumat din istoria medievală a Moldovei în secolul XVI.
Timpul și spațiul sunt precizate și îi conferă verosimilitate acțiunii. Evenimentele se desfășoară în
timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu, în Moldova. Caracterul sângeros al acțiunilor
voievodului se raportează veridic la realitățile social-politice din acea vreme. Dorința de răzbunare și
cruzimea față de boieri sunt motivate psihologic de trădarea acestora în prima sa domnie.
Compoziţia nuvelei este riguroasă. Opera este alcătuită din 4 părţi, fiecare parte corespunzând unuia
dintre momentele subiectului.
Primul tablou cuprinde expoziţiunea şi are mottoul “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”. O scenă
semnificativă este sosirea domnitorului în țară. Acesta este întâmpinat de o solie alcătuită din patru boieri,
care încearcă să îl convingă să renunţe la planul său. El este însă ferm în hotărârea sa – “mai degrabă îşi va
intoarce Dunărea cursul indărăpt”, şi îşi manifestă intenţia de a limita puterea boierilor- “să mă-ncred oare în
voi?”. Totodată îi adoarme vigilenţa lui Moţoc, pe care se preface că îl iartă.
Al doilea tablou are mottoul “Ai să dai samă, Doamnă!” şi corespunde intrigii. Lăpuşneanu începe să
se răzbune pe boierii care l-au trădat în prima parte a domniei şi dă foc cetăţilor Moldovei (cu excepţia
Hotinului), adevărate cuiburi ale feudalităţii. Ingrozite, soţiile celor ucişi i se adresează domniţei Ruxanda,
iar aceasta intervine pe lângă soţul său, care îi promite să înceteze omorurile. Mai mult, îi promite chiar “un
leac de frică”.
Tabloul al treilea, cu mottoul “Capul lui Moţoc vrem..”, cuprinde desfăşurarea acţiunii şi punctul
culminant, uciderea celor 47 de boieri şi a lui Moţoc. Cruzimea domnitorului atinge în această parte a
nuvelei paroxismul. O altă scenă semnificativă este aceea în care îmbrăcat cu mare pompă Lăpuşneanu
merge la biserică şi rosteşte în faţa boierilor un discurs de conciliere. Pentru a fi şi mai convingător, îi invită
la palat, la o masă de împăcare.
Pe tot cuprinsul tabloului, domnitorul apare ca un regizor al spectacolului pus la cale. Pasajele
narative, micile comentarii privind starea de spirit a maselor, enumerarea bucatelor aduse la masă, totul
sugerează o amânare generatoare de suspans, o gradare tensionată. La un semn al domnitorului, servitorii
aflaţi la spatele boierilor se reped asupra acestora şi îi omoară. Cei mai tineri opun rezistenţă, dar majoritatea
sunt luaţi prin surprindere şi uşor de învins. Tabloul este plin de mişcare şi dramatic în acelaşi timp; abundă
verbele de mişcare şi imaginile vizuale sugerând culoarea roşie, ceea ce l-a determinat pe Călinescu să-l
numească pe Negruzzi “un colorist îndrăzneţ”.
Măcelul este de fapt fundalul pentru alt spectacol diabolic plănuit de domnitor. Lângă fereastră, el
priveşte cu delicii estete de psihopat “măcelăria ce începuse”. Moţoc se sileşte să râdă, ca să-i facă pe plac.
Intre timp, în curtea palatului se adunase o mulţime de oameni care, întrebaţi fiind de către Lăpuşneanu ce
vor, la început sunt derutaţi, apoi cer cu toţii “capul lui Moţoc”. Domnitorul se joacă mai întâi cu sufletul
vornicului, îi dă speranţe, prefăcându-se că îl consultă: “îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în
prostimea aceea. Ha, cum socoteşti dumneata?..dar să vedem întâi ce vor”. Totodată el intuieşte forţa
mulţimii: ”Proşti, dar mulţi”. Dându-l pe Moţoc mulţimii scapă de un vechi intrigant şi câştigă simpatia
maselor.
Ultimul tablou, cu mottoul “De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu”, conţine deznodământul.
De această dată Lăpuşneanu nu mai este regizor, ci actorul principal, care se revoltă împotriva rolului ce i-a
fost dat. Bolnav, acesta s-a retras la cetatea Hotinului. Cei doi boieri, Spancioc şi Stroici, care fugiseră din
ţară, neavănd încredere în promisiunea lui Lăpuşneanu de împăcare, se întorc. Ei o conving pe domniţa
Ruxanda să-şi otrăvească soţul, spunându-i că altfel, acesta îi va ucide fiul. Cei doi îl obligă pe domnitor să
bea şi ultimele picături din cupa cu otravă, spunându-i: ”Invaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî”.
Majoritatea comentatorilor nuvelei au observat că Negruzzi dramatizează naraţiunea, făcând recurs la
procedeele de construcţie a textului dramatic. In primul rând împărţirea textului în patru tablouri apropie
nuvela de modul de structură a textului dramatic. Cele patru tablouri, bine individualizate, cu subiect
propriu, par a fi patru scene dintr-o piesă de teatru. Totodată replicile personajelor, concise, memorabile, fac
inutile comentariile naratorului. Rarele intervenţii ale acestuia, reduse la indicarea vorbitorului sau privitoare
la ton, gestică, mimică, sunt comparabile cu indicaţiile regizorale din textul dramatic.
Conflictul principal, politic, relevă lupta pentru putere între Alexandru Lăpuşneanul, venit pentru a
doua oară pe tronul Moldovei (1564-1569) şi boieri. Conflictul secundar, dintre domnitor și trădătorul
Moțoc, ilustrează setea de răzbunare a protagonistului. Acest conflict se declanșeazî în primul tablou și se
încheie în al treilea. Conflictul social, între boieri și popor, este limitat la revolta mulțimii din capitolul III.
Tehnica narativă este simplă: narațiunea romantică se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea
secvențelor narative și a episoadelor.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar narațiunea la persoana a III-a( viziunea „dindărăt”)
amintește, prin concizie, de relatarea cronicarilor. Stilul narativ se remarcă prin sobrietate și concizie.
Registrele stilistice arhaic și regilonal conferă culoare locală prin expresii populare, regionale( „vreu”,
„pănă”), arhaisme(„spahii”, „vornic”,„armaș”).
În concluzie, prima noastră nuvelă istorică este o capodoperă a speciei, potrivit criticului G.
Călinescu. Acesta considera că opera ar fi devenit celebră ca și Hamlet dacă literatura română ar fi avut în
ajutor prestigiul unei limbi universale. Nuvela lui Costache Negruzzi ilustrează principiile ideologiei
pașoptiste și ale romantismului românesc, dar elementele romantice coexistă cu cele clasice. De asemenea,
scriitorul deschide drumul observației realiste.