Fabula

Fabula este o scurtă povestire alegorică, care aparține genului epic, de obicei în versuri, în

care autorul personifică animale, plante, fenomene ale naturii și lucruri care satirizează
anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. Ea are
următoarea structură: povestirea propriu-zisă (istorioara cu tâlc) și morala (învățătura). Figura
de stil folosită de obicei este personificarea.Fabula are două caractere: caracter satiric și
caracter moralizator.

Istoria fabulei
Fabula în Grecia
Prima fabulă cunoscută este „Privighetoarea și eretele”, pe care o povestește Hesiod, în jurul
secolului VIII î.Hr., în „Munci și zile”. Este vorba de o biată privighetoare prinsă în ghearele
unui erete care, în plus, îi face morală. Această fabulă are rolul de a ne face să medităm asupra
noțiunii de dreptate, cu ajutorul unui raționament antitetic în care personajul principal
exploatează excesiv poziția de forță.
Fabula va lua amploare mai ales cu ajutorul lui Esop, care a trăit în secolul VI î.Hr. și care
este considerat „părintele fabulei”.
În perioada clasicilor, Socrate însuși ar fi pus în versuri fabule de Esop, cât timp a fost închis
înainte de a muri. Ar fi explicat abordarea fabulelor astfel: „Poetul trebuie să ia ca material
miturile. [...] De aceea am ales miturile la îndemâna mea, aceste fabule de Esop pe care le
știam pe de rost, și pe care le-am luat din întâmplare.”
Demetrios din Falera publică prima antologie de fabule atestată istoric. Această antologie,
pierdută, a dat naștere la numeroase versiuni. Una dintre ele a fost păstrată sub forma unui
ansamblu de manuscrise datând probabil din secolul I, și numită Augustana. La această
colecție se face de fapt referire când se menționează astăzi „fabulele lui Esop”.
Din Grecia, fabula ajunge la Roma. Horațiu propune o adaptare remarcabilă a „Șobolanului de
oraș și șobolanul de câmp”, pe care unii critici o consideră superioară versiunii lui Jean de La
Fontaine. El va fi urmat de Fedru care va face din fabulă un gen literar poetic.
Fabula era la modă în lumea greco-romană. În secolul IV, poetul roman Avianus ne lasă
patruzeci de fabule, din care majoritatea sunt adaptări din Fedru, dar multe nu sunt atestate în
nici o altă parte și sunt foarte bine construite.

Reprezentanți ai fabulei clasice

Esop (n. 620 î.Hr. - d. 560 î.Hr.) a fost un scriitor antic grec, cunoscut pentru fabulele lui. Se
crede că a fost sclav, mai târziu eliberat de stăpânul său. Fabulist și filosof, atunci când îl
sfătuia corect pe stăpânul său, era eliberat pe o perioadă scurtă de vreme. Multe fabule ale sale
s-au păstrat până în prezent.
Sclavul grec era atât de deștept, încât orice observație primea de la stăpânul său, îi răspundea
cu o vorbă de duh, o pildă comică și scăpa de pedeapsă. L-a înveselit într-atâta pe stăpânul
său, încât acesta l-a eliberat până la urmă. Fabulele sale au fost preluate și prelucrate de mulți
autori, dar Esop rămâne „părintele fabulei”.
Importante opere:
 Măgarul și catârul
 Vulpea și iepurele
 Băiatul care a strigat „Lupul”
 Leul îndrăgostit

Phaedrus sau Fedru (c. 15 î.Hr. - c. 50 d.Hr.) a fost un poet latin de origine tracă.

Este considerat cel mai important fabulist latin. Prin fabulele sale, imitate după Esop, a
satirizat societatea epocii respective. Este remarcabilă varietatea tonurilor, de
la epigramă până la dramă sau meditație morală, analiza psihologică a sentimentelor și
eleganța versului.

Importante opere:
 Vulpea si corbul

Bibliografie
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Fabul%C4%83
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Phaedrus
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Esop