Specificul predării

unităților de măsurare

A realizat :Cebotari Diana, grupa 31 ÎP/Î

Profesoară:Bostan Valentina

2021
 SPECIFICUL PREDĂRII UNITĂŢILOR DE MĂSURĂ LA
CLASA A-II-A
Noţiunea de ,, mărime fundamentală,, este considerată noţiune primară ( nu
se defineşte) în sistemul predării-învăţării matematicii. În Sistemul
Internaţional se consideră fundamentale 7 mărimi fizice: lungimea, masa,
timpul,temperatura,intensitatea curentului electric, intensitatea luminoasă şi
cantitatea de substanţă. Restul mărimilor se numesc mărimi derivate şi se
definesc prin relaţii de definiţie cu mărimile fundamentale. Introducerea
mărimilor fundamentale se face pe bază de exemple.
A măsura o mărime oarecare înseamnă a compara această mărime cu o
alta, luată ca unitate de măsură. Măsurarea mărimilor este una dintre cele mai
complicate activităţi care se desfăşoară în cadrul orelor de matematică. Din
acest motiv elevii trebuie conduşi cu mult tact pedagogic pentru a
conştientiza necesitatea comparării mărimilor şi necesitatea introducerii
unităţilor de măsură.
Înţelegerea măsurării şi a unităţilor de măsură nu implică totdeauna
introducerea imediată a unităţilor standard. Învăţătorul poate utiliza iniţial
unităţi nestandard şi pe baza discuţiilor despre măsurare, să apară necesitatea
unităţilor standard.
În programa de matematică pentru clasele I-IV sunt prevăzute a se studia
mărimile fundamentale:lungimea, masa şi timpul.Ca mărimi derivate se
studiază: valoarea, aria şi volumul.Se studiază procedeele de măsurare,
exprimarea rezultatelor prin unităţi sau multiplii şi submultiplii acestora,
transformările acestora şi operaţiile cu numere ca rezultat al măsurării.
Din punct de vedere metodic, problema predării-învăţării unităţilor de
măsură şi a operaţiilor de măsurare se va baza în mod fundamental pe o
practică activă în clasă şi în afara ei. Pentru a conştientiza la elevi noţiunea
de măsurare trebuie să parcurgem următorul traseu didactic:
 Compararea mărimilor de acelaşi fel
 Tehnica de măsurare
 Necesitatea unei unităţi standard
 Necesitatea unei medii a înregistrărilor
Dintre mărimile fizice fundamentale sau derivate menţionate anterior, la
nivelul clasei a-II-a nu este prevăzut a se preda numai noţiunea de arie, care
se introduce spre finele clasei a-IV-a, legată de noţiunile de geometrie .
Elevii clasei a-II-a pot fi însă abilitaţi cu succes în măsurarea lungimilor, a
masei corpurilor, a capacităţii vaselor, a timpului şi a valorii produselor,
abilităţi formate cu tact pedagogic începând chiar din clasa I.
a. Măsurarea lungimilor. Unităţi de măsură.
Pentru înţelegerea noţiunii de lungime şi măsură a ei, se cere ca
situaţiile de învăţare preconizate, să aibă un pronunţat caracter intuitiv şi
participativ.Este necesar ca lecţiile destinate învăţării lungimii,unităţii şi
multiplilor şi submultiplilor ei să fie construite în strânsă legătură cu
noţiunile empirice pe care le au deja elevii.
La clasa a-II-a traseul didactic de predare-învăţare a noţiunii de lungime
şi de măsurare a ei include patru paşi importanţi:
1. Utilizarea termenilor specifici pentru compararea lungimilor: lung-
scurt; înalt-scund;gros-subţire.
• Se compară obiecte diferite ca lungime( o riglă, un creion)
• Se aleg creioane de diferite lungimi. Se aşază în ordinea mărimilor. Se
compară creioanele câte două.
• Se măsoară lungimea băncii cu un creion, apoi cu linia. Se compară
rezultatele.
2. Exerciţii practice de măsurare cu unităţi nestandard.
• Se compară lungimea tablei cu lungimea catedrei.
• Putem afla cât de lung este un obiect prin măsurare.
• Măsurăm lungimea tablei, a catedrei, folosind aceeaşi unitate de măsură.
3. Conştientizarea necesităţii unităţilor standard.
• Pentru ca măsurarea aceleiaşi lungimi să nu aibă rezultate diferite,
oamenii au inventat unităţi de măsură care se folosesc în lumea întreagă.
• Se prezintă instrumente pentru măsurarea lungimilor.
• Se pot realiza exerciţii de estimare:
- estimaţi şi apoi măsuraţi lungimea şi lăţimea clasei voastre. Ce constataţi?
- estimaţi în metri distanţele: de la poarta şcolii la uşa clasei; de la bancă la
tablă.
4. Exerciţii şi probleme cu unităţi de măsură pentru lungimi.

b.Măsurarea volumului ( capacităţii). Unităţile de măsură pentru

volume.
Studiul măsurării volumelor (capacităţilor) începe mai întâi cu intuirea
unor mărimi concrete cărora li se asociază noţiunea de capacitate.Vom
prezenta elevilor diverse vase pe care sunt scrise capacităţile lor în litri.
Antrenăm elevii într-o conversaţie din care să rezulte utilitatea acestor vase.
În scopul înţelegerii noţiunii de capacitate,elevii sunt antrenaţi într-o
operaţie de măsurare a unor vase în care se poate păstra lichid. La început
vom utiliza ca unitate de măsură un vas al cărui conţinut se cuprinde de un
număr exact de ori în fiecare din vasele măsurate. Scriem pe tablă rezultatele
obţinute în urma măsurării şi, în funcţie de aceste rezultate, ordonăm
crescător vasele după volumele de lichid pe care le conţin.
În urma acestei ordonări putem să introducem exprimările: vas cu
capacitate mai mare,vas cu capacitate mai mică şi vas care are aceeaşi
capacitate. Prezentăm elevilor rezultatele măsurătorilor pentru aceleaşi vase,
dar cu altă unitate de măsură convenabil aleasă.
 Se va justifica importanţa alegerii unei unităţi de măsură standard pentru
măsurarea volumelor lichidelor (litrul).Pentru a fi cât mai aproape de
experienţa cotidiană a elevilor vom folosi sticla din comerţ de un
litru.Reluăm operaţia de măsurare a vaselor utilizând sticla de un litru şi în
acest fel vom determina capacităţile vaselor în litri. Introducem scrierea
pentru capacitatea de un litru (un litru=1 l) şi punem pe fiecare vas o
etichetă pe care scriem capacitatea exprimată în litri ( de exemplu 10 l).
Unitatea de un litru se introduce numai din clasa a –II-a (conform programei
în vigoare).
În formarea noţiunii de capacitate a unui vas ( sau volum al unui lichid)
la clasa a-II-a se recomandă următorul traseu didactic:
• Explicarea noţiunii de capacitate=încăperea sau volumul unui vas cât
încape într-un vas, cantitatea de lichid, cereale, zahăr, sare etc.care se pot
turna într-un vas.
• Se aleg vase de dimensiuni diferite.
- În care vas încape mai multă apă? Dar grâu?
- Cum putem dovedi că un vas conţine mai mult decât celălalt?
- Este necesar să se facă experimente la care să participe efectiv copiii.
-Aşezaţi vasele în ordinea capacităţii lor. Se verifică dacă vasele au fost
aşezate corect, prin umplerea cu apă.
 A. Măsurarea capacităţii unui vas cu unităţi nestandard.
1. Pe catedră pot fi căni, pahare,sticle, borcane. Se cere elevilor să
măsoare capacitatea unui borcan, folosind ca unitate de măsură paharul.
2. Se toarnă apă din borcan în pahare. Se numără câte pahare s-au
umplut cu apa din borcan.
3. Constatăm că borcanul are capacitatea de : 4 pahare mari; 8 pahare
mici.
B.Unităţi de măsură standard.
1. Pentru a se putea măsura capacitatea unui vas, oamenii au inventat
unităţi de măsură a capacităţii care se folosesc în întreaga lume.
2. Unitatea principală cu care se măsoară capacitatea vaselor este
litrul ( l).
3. Se prezintă litrul standard din metal ( sau se poate indica pe o
planşă) ; Se pot folosi deasemeni diferite sticle de un litru.
4. Pentru ca elevii să înţeleagă mai bine, se pot face exerciţii practice
de măsurare cu unitatea standard.
5. Estimarea capacităţii vaselor. Se consemnează datele estimate,
apoi se trece la măsurarea vaselor.Atât consemnarea datelor cât şi măsurarea
se efectuează de către elevi.
C.Conştientizarea mărimii capacităţilor de o jumătate de litru, un
sfert de litru.
Lichidul dintr-o sticlă de un litru se toarnă în sticle de jumătate de litru. Se
observă că
se umplu 2 sticle.Cantitatea de lichid din sticla de 1 l se toarnă în 4 pahare
de 250ml. În câte părţi egale s-a împărţit cantitatea de apă?
D.Exerciţii pentru aplicarea cunoştinţelor nou-însuşite
• Câte sticle cu capacitatea de jumătate de litru pot umple o sticlă de 1 l?
Dar de 2 l? Dar de 4 l?
• Câte sticle cu capacitatea de un sfert de litru se vor umple cu lichidul
dintr-o sticlă plină de 2 l?
• Câte sticle cu capacitatea de o jumătate de litru se pot umple cu lichidul
dintr-un bidon de 4 l? Dar de 8 l?
• Câte pahare cu capacitatea de un sfert de litru se pot umple dintr-o sticlă
cu capacitatea de 1 l? Dar de 2 l? Dar de 4 l?
c.Conceptul de masă.Unităţi de măsură.
Formarea conceptului de masă la clasele I-IV se realizează în mai multe
etape.La clasa întâi solicităm elevilor să compare mase prin mânuire directă,
accentul căzând pe înţelegerea clară de corp mai greu şi corp mai uşor.
Demers didactic:
- Se prezintă mai întâi două corpuri cu aceeaşi formă şi mărime dar
confecţionate unul din lemn şi unul din metal.
- Cerem fiecărui elev să ţină în fiecare mână câte un corp, apoi să spună
care corp se ţine mai greu (uşor). În mod evident fiecare elev va răspunde că
mai uşor( greu) este obiectul confecţionat din lemn ( metal).Spunem elevilor
că mai greu ( uşor) este corpul confecţionat din metal(lemn).
- În continuare descriem balanţa cu braţe egale.Elevii observă că cele
două braţe stau în poziţie orizontală.Vom spune că aceasta este poziţia de
echilibru a balanţei.
-Plasăm câte un corp pe câte un taler al balanţei şi apoi elevii observă ce
se întâmplă cu cele două braţe ale ei. Se constată că balanţa nu mai este în
poziţia de echilibru.Braţul pe al cărui taler am aşezat corpul de metal a
coborât,(se află sub orizontală) iar celălalt a urcat ( se află deasupra
orizontalei).Totdeauna coboară braţul care ţine corpul mai greu.
- Elevii conştientizează că, dintre două corpuri, mai greu este acela care
determină coborârea braţului balanţei.Corpul mai greu are masa mai mare
decât corpul mai uşor.
- Se arată în continuare că masa unui corp cu volumul mai mare poate fi
mai mică decât masa unui corp cu volumul mai mic.Prin aceasta se anulează
imaginea falsă a elevilor că un obiect este mai mare în volum cu cât are masa
mai mare.
 -Strâns legat de balanţa cu braţe egale este termenul de cântărire.În loc
să spunem că am comparat (cu ajutorul balanţei) masele a două corpuri, vom
spune că am cântărit cele două corpuri.Corpul mai greu cântăreşte mai mult.
- Se demonstrează apoi cântărirea a două corpuri fără plasarea lor
simultan pe braţele unei balanţe. Pentru aceasta învăţătorul trebuie să aibă în
dotare o trusă cu bile de aceeaşi mărime.Aşezăm primul corp pe unul din
talere,iar pe celălalt taler punem atâtea bile până realizăm poziţia de
echilibru.Spunem că primul corp cântăreşte m bile.Procedăm la fel cu
celălalt corp, care va cântări n bile. Dacă m>n, spunem că primul corp are
masa mai mare decât al doilea. În acest caz am utilizat bila ca unitate
nestandard de măsură pentru masă. La fel de bine putem să efectuăm
cântăriri utilizând şi alte unităţi de măsură nestandard.
- cerem elevilor să cântărească acelaşi obiect de mai multe ori, de fiecare
dată folosind alte unităţi de măsură nestandard. Rezultatele obţinute sunt
diferite şi din acest motiv, trebuie să folosim unităţi standard.
- Apare momentul potrivit ( clasa a-II-a ) să introducem kilogramul ca
unitate de măsură standard ( 1 kilogram=1 kg).
- Se aduce în faţa elevilor zahăr preambalat în pungi de un kg. Şi greutăţi
marcate cu 1kg, 2 kg, 5 kg. Arătăm elevilor că pe fiecare pungă cu zahăr
scrie 1 kg. Plasăm pe un taler al balanţei o pungă de zahăr, iar pe celălalt o
greutate cu marca de un kg. Constatăm că balanţa se află în poziţie de
echilibru.Elevii observă că greutatea cu marca de un kg. cântăreşte tot atât ca
şi punga de zahăr. În continuare vom folosi greutatea cu marca de un kg.
atunci când dorim să cântărim un kg. dintr-un anume produs.În mod analog
conştientizăm la elevi necesitatea folosirii greutăţilor marcate cu 2kg, 3kg,
5kg.
- După ce au înţeles procesul cântăririi, le spunem că există instrumente
speciale pentru cântărire, care se numesc cântare.Acestea se întâlnesc în
diverse locuri:magazine alimentare, pieţe, farmacii, aprozare, etc.
La clasa a doua nu se introduc multiplii şi submultiplii kilogramului ci
doar prin exerciţii practice noţiunile de jumătate şi sfert de kilogram şi se
menţionează ca instrument de măsură pentru corpurile care au masa de mii
de kilograme, un cântar numit basculă, folosit în hale industriale, porturi, etc.
d.Timpul.Unităţi de măsură.
Timpul este una dintre mărimile cele mai abstracte pe care le învaţă
elevii în clasele I-IV. Predarea- învăţarea mărimii timp şi a unităţilor de
măsură se face în strânsă legătură cu activităţile, fenomenele şi evenimentele
periodice cunoscute de elevi.
Încă din clasa I elevii ştiu că lecţiile au loc după un anumit program
(orarul clasei).Lecţiile se desfăşoară în intervale de timp egale. Şcolarii mici
ştiu deja că fiecare lecţie durează o oră, iar programul unei zile durează 4-5
ore. Cuvântul oră nu are o semnificaţie precisă pentru copiii din clasa I.
Învăţătorul trebuie să dea un sens mai exact duratei de o oră. Această cerinţă
se poate rezolva utilizând ceasul ca instrument de măsură a timpului.Iniţial e
bine să folosim un ceas care este prevăzut numai cu acul orar. Dacă prima
lecţie începe la ora 8, vom arăta elevilor pe ceasul demonstrativ că acul orar
se află în dreptul cifrei 8. La începutul lecţiei a doua vom observa că acul
orar se află în dreptul cifrei 9. Spunem elevilor că prima lecţie a durat de la
ora 8 până la ora 9 ( într-o lecţie sunt incluse activitatea propriu-zisă şi
recreaţia).Acum este uşor de înţeles că de la ora 8 la ora 9 a trecut o oră ( s-a
scurs intervalul de timp de o oră).Identificăm şi alte durate care sunt
cunoscute de către elevi:un muncitor trebuie să lucreze 8 ore, timpul de somn
al unui copil este de 10 ore. Şi învăţarea altor unităţi de măsură pentru timp,
cum ar fi ziua, săptămâna, luna, se realizează prin corelarea acestor durate cu
anumite activităţi sau fenomene care sunt periodice (perioada fiind de o zi,
de o săptămână sau de o lună).Pentru predarea unităţii de măsură de o lună,
învăţătorul va construi un calendar pe o perioadă de o lună ( de exemplu de
luni 5 aprilie, până marţi 4 mai). Vom spune elevilor că acest interval de
timp reprezintă o lună. De specificat că măsura de timp de o lună nu este
totuna cu luna calendaristică,despre care ştim că nu are un număr constant de
zile. La fel se procedează şi cu durata de un an.
Începând cu clasa a-II-a se predă o unitate de măsură a timpului care se
numeşte minut şi este de 60 de ori mai mică decât ora.Recreaţia dintre două
lecţii este de 10 minute. Învăţătorul prezintă elevilor un ceas de masă la care
cadranul este divizat în 6 părţi egale, iar fiecare parte are 10 diviziuni mai
mici ( în total 60). Se arată elevilor cele două ace ale ceasului: acul orar şi
acul minutar. Le demonstrăm că în timp ce acul orar parcurge, de exemplu
porţiunea de cadran de la ora 8 la ora 9, acul minutar parcurge întreg
cadranul, plecând din poziţia marcată cu 12 şi revenind în poziţia
iniţială.Durata în care acul minutar parcurge intervalul dintre două diviziuni
consecutive din cele 60, se numeşte minut.Elevii vor consemna în caiete
duratele în minute pentru diverse activităţi.După predarea tuturor unităţilor
de măsurare a timpului, în scopul înţelegerii relaţiilor de mărime existente
între ele, se întocmeşte un tabel de sinteză:
1 oră=60 de minute 1 săptămână=7 zile 1 deceniu=10 ani
1 zi = 24 ore 1 lună= 30 de zile 1 secol =100 ani
1 zi lumină= 12 ore 1 an= 365 (sau 366) de zile. 1 mileniu= 1000 de ani.

e.Noţiunea de valoare.Unităţi de măsură.

Înţelegerea conştientă a noţiunii de valoare va permite degajarea ideii de
măsurare a ei. Învăţătorul trebuie să introducă noţiunea de valoare în strânsă
legătură cu noţiunile empirice pe care le au deja elevii.Se organizează un
dialog în legătură cu valoarea unui produs alimentar. Luăm în discuţie două
produse alimentare bine cunoscute: orezul şi uleiul comestibil. Prezentăm în
faţa elevilor o pungă cu orez ( pe care scrie 1 kg.) şi o sticlă de ulei (pe care
scrie 1 l). Pe fiecare produs este trecut preţul ( 1kilogram orez costă 26000
lei iar un litru de ulei costă 36000 lei).Elevii observă că un litru de ulei costă
mai mult decât un kilogram de orez.Majoritatea copiilor ştiu acest lucru din
experienţa cotidiană.Spunem elevilor că un l de ulei are valoarea mai mare
decât un kg. de orez.E bine să explicăm de ce un l de ulei are valoarea mai
mare decât un kg. de orez.Acum elevii vor înţelege că fiecare produs
alimentar are un preţ deoarece are o anumită valoare.
În continuare explicăm elevilor ce înseamnă să cumpărăm un produs
alimentar. A cumpăra un produs alimentar înseamnă a lua din magazin acel
produs în schimbul lui plătindu-se o sumă de bani care reprezintă preţul.
Înseamnă că valoarea unui produs se măsoară prin bani.Preţul unui obiect
reprezintă măsura valorii acelui obiect.
Banii se întâlnesc sub formă de monede sau bancnote. Bancnotele sunt
confecţionate din plastic sau hârtie,iar monedele din metal. Pentru monede se
mai foloseşte termenul de mărunţiş.Unitatea principală pentru măsura valorii
unui produs este leul, cu singurul său submultiplu- banul (1 leu=100
bani).Lecţiile organizate pentru predarea-învăţarea unităţilor de măsură a
valorii trebuie să aibă un pronunţat caracter practic, elevii fiind solicitaţi să
simuleze situaţii reale din viaţa cotidiană.
La clasa a-II-a se recomandă exerciţii de recunoaştere a monedelor şi
bancnotelor emise în ţara noastră dar şi exerciţii practice de schimbare a unei
monede cu altele, echivalente ca valoare.Se propun elevilor exerciţii de
schimbare a monedelor sub formă de joc.
Bibliografie:
1.,,Ghid de pregătire a examenului de definitivat MATEMATICĂ,
învăţători/institutori”,coord. Petru Asaftei,Editura Caba,2004.
2.,, Matematică clasa a-II-a Ghidul învăţătorului”, Rodica Chiran,
Nicolae Radu, Ed.Aramis, Bucureşti,2001.