UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Departamentul de Formare a Profesorilor
Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
An III
2019-2020

PORTOFOLIU
Știinţele naturii şi Didactica Știinţelor naturii

Coordonator științific: Studentă:

Lect. Univ. Dr. Ştefănescu Valeriu Amarandei (Cernica) Dana-Paraschiva
 PROIECT DIDACTIC

Data: 09.03.2020;
Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Nr.1 Focșani;
Clasa: a III-a C;
Profesor învățământ primar: - ;
Profesor coordonator: Lect. Univ. Dr. Ștefănescu Valeriu;
Propunătoare: Alanei Nicoleta, Amarandei (Cernica) Dana-Paraschiva, Axinte (Papa-Autu) Gina Roxana, Badea (Pană) Beatrice Janina;
Aria curriculară: Matematică și științe ale naturii;
Disciplina : Științe ale naturii;
Unitatea de învățare: Pământul-mediul de viață;
Subtema: Resurse naturale;
Subiectul lecție: Surse de energie;
Tipul lecție: Predare;
Competențe specifice:
1.1. Identificarea unor caracteristici ale corpurilor vii și nevii.
2.5. Prezentarea concluziilor investigației realizate pe baza unui plan dat.
Competențe derivate:
C1- observarea aspectelor dinamice ale realității înconjurătoare sau mai îndepărtate de mediul de viață cunoscut;
C2- identificarea unor caracteristici ale proceselor și fenomenelor din natură;
C3- colectarea datelor importante din filmulețul vizionat;
C4- rezolvarea corecta a testului de verificare.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația, explicația, ;
Materiale didactice: imagini, soft educațional-științe ale naturii.
Forme de organizare: frontal, individual;
Resurese:
-umane: 36 elevi;
-temporale: 35 minute;
Bibliografie:
1. Alexe C., Brebenei O., Dulman A., Mihăescu M., Pacearcă Ș., (2016), Științe ale naturii clasa a III-a, București: Ed. Intuitext;
2. Programa școlară pentru pentru clasa a III-a, (2004), Științe ale naturii, București;
3. Soft educațional Știinte ale naturii 3, Târgul Mureș: Ed. EDU.
 ETAPELE COMPETENȚE ACTIVITATEA ACTIVITATE STRATEGII DIDACTICE EVALUAR
LECȚIEI DERIVATE PROPUNĂTOAREI A METODE MATERIALE FORME DE EA
ELEVILOR ȘI DIDACTICE ORGANIZA
PROCEDEE RE
1. Moment Voi asigura condițiile
organizatoric optime pentru
desfășurarea lecției:
-aerisirea sălii de clasă; Elevii răspund la
-pregătirea materialelor salut. Conversația Frontal
didactice;
Îi voi saluta pe copii, apoi
mă voi prezenta.
2.Reactualizar Voi purta o scurtă
ea conversație cu copiii în
cunoștințelor care îi voi întreba
următoarele:

„- Despre ce ati discutat Resure naturale.

ora trecuta la Știinte ale Conversația Frontal Aprecieri
naturii? ” verbale
„- Îmi poate spune cineva Resurse naturale
ce tipuri de resurse epuizabile si
naturale cunoșteți?” resurse naturale
„- Apa este o resursa inepuizabile.
naturală inepuizabila sau
epuizabila ?” Inepuizabilă.
3. Captarea Se va realiza prin
atenție intermediul unor imagini Imagini Frontal
ce ilustreaza diferite surse
de energie, iar copiii va
trebui sa descrie fiecare
imagina si sa presupuna
 ceea ce reprezinta. În
cazul în care acestia nu
vor face presupuneri
corecte, atunci îi voi
anunța ca in curand vom
învăță ce reprezinta
fiecare imagine in parte.
(Anexa 1)
4.Anunțarea
subiectului Astăzi la Stiințe ale Frontal
lecției naturii vom învăța despre
„Sursele de energie”.

5. Dirijarea C1 Se va realiza cu ajutorul

învățării unui soft educațional,
elevii vor viziona un Elevii
filmuleț despre sursele de vizionează cu
energie prezente pe atenție Frontal Aprecieri
Pământ și despre filmulețul. verbale
importanța lor în viața
oamenilor.

Dupa vizionare Conversația

C2 filmulețului se vor Elevii își
discuta toate aspectele împărtășesc
vizionate și vom asculta opinia despre
propriile opinii ale subiectul
elevilor. discutat.

Vom nota lucrurile

C3 importante.
 „Energia solara
 este una dintre
sursele de energie
cu cea mai rapida
dezvoltare.
 Captarea energiei
solare nu este
poluanta si nici nu
are efecte nocive
asupra atmosferei.
 Energia generata
de vant se
numeste energie
eoliana.
Denumirea sa
vine de la zeul
Eol, stapanul
vanturilor, si a
fost folosita inca
din antichitate
pentru navigatie,
dar si pentru
macinarea
cerealelor.
 Energia generata
de apa se numeste
hidroenergie sau
energie hidraulică.
Cel mai mare
avantaj al acestei
energii este faptul
ca utilizeaza
resurse
 inepuizabile si nu
polueaza mediul.
”
 Combustibilii
fosili sunt o sursa
de energie ce
acopera aproape
peste 80% din
consumul de
energie si sunt
clasificati ca fiind
epuizabili. Mai
mult acestia sunt
si poluanti pentru
mediul
inconjurator.
 Hrana este si ea o
sursa importanta
de energie .
energia furnizata
de alimente
mentine
temperatura
constanta in
corpul uman.
Cele mai
energetice
alimente sunt
cerealele, cartofii
si legumele, fiind
bogate in glucide.
6. Obținera Prin intermediul softului Conversația Individual
performanței C4 educațional vom efectua
împreună un test de
verificare a cunoștințelor
dobândite anterior, cât și Explicația Frontal
în lecția de astăzi.
7. Încheierea Voi face aprecieri
lectiei generale asupra modului
în care elevii au participat Conversația Stimulente Frontal Aprecieri
la lecție și le voi mulțumi. verbale
Aceste aprecieri și
mulțumiri vor fi urmate
de acordarea de
stimulente.
 ORGANIZAREA GENERALĂ A UNUI ANIMAL

ANIMALELE sunt organisme eucariote pluricelulare cu celule diferenţiate, asociate în

ţesuturi, organe şi sisteme. Organismul animal este alcătuit din foarte multe
celule(metazoare). Majoritatea se deplasează în mod activ, iar acelea care sunt fixate într-un
singur loc, sedentare, îşi mişcă părţi ale corpului, ele fiind forme libere.

 Reproducerea
 Sexuat: prin meioză organe reproducătoare specializate produc spermatozoizi sau
ovule. Acestea se unesc în procesul numit fecundație pentru a forma zigotul (sau
celula-ou). Celula ou nu se segmenteaza,trecand prin stadiile:morula,blastura,glastura
 Asexuat: prin parthenogeneză, proces prin care se formează ouă fertile fără fecundație
(împerechere), fragmentare, sau prin înmugurirea întâlnită tot la animalele inferioare
(spongieri)
 Deplasarea animalelor
Capacitatea de deplasare este caracteristică animalelor, care se mişcă fie în căutarea
hranei, fie pentru a scăpa de prădători sau pentru a-şi căuta un partener. Felul în care un
animal se mişcă depinde de complexitatea sa stilul de viaţă sau mediul în care trăieşte. Gama
largă de mişcări posibile include înotul, mersul şi târâtul pe pământ, zborul şi planarea.
 Deplasarea în aer
Insectele, păsările şi liliecii pot zbura cu ajutorul aripilor. Corpul păsărilor are o
greutatea redusă şi o formă aerodinamică. Ele îşi folosesc energia pentru a bate din aripi, ceea
ce le împinge înainte. Pe măsură ce aerul trece peste aripi, se creează portanţa care menţine
pasărea în aer.
 Deplasarea în apă
Multe animale acvatice sunt adaptate pentru deplasarea în apă, printr-o formă de
hidrodinamică a corpului. Cei mai mulţi peşti se deplasează prin mişcarea dintr-o parte în
cealaltă a înotătoarei codale. Această mişcare împinge apa înapoi şi în lateral, ceea ce
propulsează peştele înainte. Balenele se deplasează într-un mod similar, cu excepţia faptului
că îşi mişcă în sus şi în jos coada.
 Deplasarea pe pământ
Pe pământ, animalele se mişcă în diferite moduri. Multe au membre care ridică corpul
pe de pământ şi îl susţin, permiţându-i totodată animalului să meargă, să alerge sau să sară.
Animalele se deplasează înainte împingând extremităţile membrelor în spate, pe pământ.

 Hrănirea
Toate animalele se hrănesc prin ingestia de substanţe nutritive. Animalele apelează la
diferite strategii de hrănire şi pot fi grupate în funcţie de acestea. Unele dintre animale ucid şi
consumă alte animale. Unele pasc sau rod plante, iar altele filtrează particule fine din apă.
După hrănire sau ingestie, hrana este digerată pentru a putea fi folosită de organism.
 Erbivore
Animalele care se hrănesc exclusiv cu plante se numesc erbivore. Unele folosesc piese
bucale specializate, precum dinţii adaptaţi pentru mărunţire, folosiţi la sfărmarea părţilor dure
ale plantelor. Materialul vegetal nu este o sursă de hrană prea bogată, multe erbivore
consumându-l în cantităţi mari pentru a-şi procura nutrienţii necesari.
 Carnivorele
Animalele care se hrănesc în acest fel sunt adaptate la detectarea, prinderea şi uciderea
altor animale, care reprezintă prada, urmată de sfârtecarea şi consumarea. Între acestea se
numără pisici, vulturi şi unele insecte. Larvele de libelulă trăiesc în apă şi pot prinde mici
peşti cu care se hrănesc.
 Animale care se hrănesc prin filtrare
Aceste animale se hrănesc prin filtrarea particulelor de hrană din apa care trece prin
corpul lor. Multe dintre ele sunt sedentare şi doar absorb apa. Unele balene se hrănesc prin
filtrare apei şi absorbţia unor animale mici numite krill.
 Simţurile animalelor
Principalele simţuri sunt văzul, auzul, gustul, mirosul şi simţul tactil. Animalele îşi
folosesc simţurile pentru a afla ce se întâmplă în jurul lor. Un stimul extern, de exemplu un
sunet, e selectat de un organ de simţ, precum urechea. Impulsurile nervoase emise de organele
de simţ sunt interpretate de creierul animalului, care decide cum să răspundă.
 Ochii au senzori sensibili la lumină. Când sunt stimulaţi, aceştia trimit impulsurile
nervoase la creier, care formează o imagine. Insectele au ochii compuşi, formaţi din
mai multe unităţi separate numite omatide.
 Antenele se găsesc pe capul artropodelor, cum sunt insectele. Sunt folosite pentru a
detecta mirosuri sau substanţe chimie, numite feromoni, eliberate de insecte pentru a
comunica între ele. De asemenea, antenele detectează vibraţii şi mişcări în aer sau în
apă.
 Urechile, unele animale pot detecta sunete cu ajutorul urechilor. Urechea transformă
sunetul în impulsuri nervoase care pot fi interpretate de creierul animalului. Animalele
folosesc sunetele pentru a comunica între ele şi pentru a detecta prădătorii sau prada
care se apropie.
 Clasificarea animalelor:
 Nevertebrate (nu au coloană vertebrală): spongieri, celenterate, viermi laţi,
viermi cilindrici, viermi inelaţi, miluşte, artropode;
 SPONGIERI
- au ţesuturi, dar nu au organe
- -au o organizare aşa de simplă încât, dacă se separă celulele şi se cultivă într-o soluţie
de apă marină, din fiecare celulă se reorganizează un nou spongier;
- -trăiesc în apă
- sunt animale solitare sau coloniale
- corpul are formă de cupă
- peretele corpului este format din două straturi celulare :ectoderm și endoderm
- au pori şi canale cu coşuleţe vibratile - au schelet intern spongios (silicios sau
calcaros) - respirația este aerobă - se hrănesc cu bacterii și particule de substanțe
organice - reproducerea este asexuată (prin înmugurire) sau sexuată - sunt în
majoritatea lor hermafrodiți
 CELENTERATE (Filum Cnidaria) sunt o subdiviziune de animale
nevertebrate, acvatice, ce trăiesc în orice mediu salin. De regulă celenteratele
se hrănesc cu pești. Cavitatea gastrică are aspect saciform, ca la hidrozoare.
Secundar această cavitate se compartimentează cum se întâmplă la polipii de
scifozoare și anthozoare. Se poate face fie asexuat prin înmugurire sau
diviziune, sau sexuat. Majoritatea celenteratelor au metageneză în ciclul de
viață. Încrengătura celenterate cuprinde cca 9.000 de specii de animale acvatice
fixate-polipii si libere-meduzele. Hidra sau polipul de apa dulce (din lat.polis-
mult,podos-picioare) se fixează de plantele acvatice cu tentaculele în jos.
Corpul ei este cilindric,iar cavitatea bucală este înconjurată de 5-12 tentacule.
Actiniile sunt polipi marini de dimensiuni mari viu colorați în verde,albastru,
roșu.Ele au în jurul orificiului bucal-anal câteva coroane de tentacule scurte și
groase care-i dau aspectul unor "flori de mare" sau "anemone". Meduzele sunt
celenterate înotătoare care au corp gelatinos cu aspect de umbrelă(Aurelia
aurata,Rizostoma). În centrul părții inferioare a corpului se deschide orificiul
buco-anal, iar pe marginile corpului sunt dispuse tentaculele.
 VIERMII LAŢI(Încrengătura Plathelmintes)
- trăiesc în apă, pe soluri umede sau parazitează organisme animale;
- -sunt tridermice, au corpul turtit, nesegmentat, care prezintă teaca musculo-cutanee;
- nu au sistem respirator, circulator,
 - digestiv(se hrănesc prin osmoză)
- -tubul digestiv comunică cu exteriorul prin orificiu buco-anal;
- -sistem excretor şi reproducător, dezvoltate
- -respiraţia este cutanee;
- -înmulţirea este sexuată, indivizii fiind hermafrodiţi;
- -nu au organe de simţ;
•Clasificare în trei clase:
a. Clasa turbelariate – cuprinde planariile
b. Clasa trematode – cuprinde viermii inelaţi
c. Clasa cestode – cuprinde teniile parazite
 VIERMI CILINDRICI(Încrengătura Nematelminthes)
- -sunt liberi sau paraziţi la om, animale, plante;
- -au corpul moale, cilindric, ascuţit la capete, nesegmentat şi acoperit cu o cuticulă;
- -au sistem digestiv cu orificiu bucal şi orificiu anal;
- -nu au sistem respirator, circulator şi nici organe de simţ;
- -sexele sune separate, majoritatea cu dimorfism sexual;
- -respirația este anaerobă
- -corpul se mișcă liber în intestin
- -nutriția, heterotrofă, este parazită
- -majoritatea sunt paraziţi) cei mai periculoși fiind limbricul (Ascaris lumbricoides),
oxiurii și trichina(Trichinela spiralis)
 VIERMI INELAŢI(Încrengătura Annelida)
- Corpul este format din segmente asemănătoare(metamere) şi este acoperit de o
cuticulă umedă şi transparentă cu rol în respiraţie;
• Clasificaţi în 3 clase:
a) Clasa Oligochete – râma
b) Clasa Hirudinee – lipitoarea
c) Clasa Polichete – viermi marini
•Apare sistemul nervos ganglionar scalariform, organele de simţ(ochi simpli, antene),
sistem circulator închis şi sânge cu hemoglobină;
• Respiraţie cutanee;
• Sistemul digestiv şi sistemul exctretor au forma unor tuburi ce străbat metamerele;
• Pe părţile laterale ale corpului pot avea apendici: parapode, peri chitinoşi, cheţi.
• Exemple: râma (Lumbricus terrestris), lipitoarea (Hirudo medicinalis), viermele roşu
(Tubifex tubifex).
 MOLUŞTELE (Încrengătura Mollusca) sunt animale nevertebrate protostomiale.
Denumirea de moluște provine din latinescul molluscus (mollis însemând moale) și
reprezintă principala caracteristică a corpului acestor organisme. Printre reprezentanții
moluștelor sunt scoicile, melcii, sepiile, caracatițele. Sunt metazoare celomate
protostomiene, cu simetrie bilaterală. În cursul evoluției, unele au devenit asimetrice
(majoritatea melcilor). Sistemul nervos la moluște este de tip ganglionar și constă în
ganglioni nervoși, concentrați în partea anterioară a corpului, și în cordoane nervoase,
care pleacă de la ganglioni spre toate organele corpului. Organele de simt sunt bine
dezvoltate la moluștile mobile în special la cele răpitoare și slab dezvoltate sau lipsesc
la cele bentonice și la cele puțin mobile. Reproducerea la moluște se face prin ouă.
 ARTROPODE:
 păianjeni:
- nu au antene
- corp format din cefalotorace şi abdomen
- o pereche de chelicere
- 4 perechi de picioare
- respiraţia prin plămâni şi trahei
 crustacee:
- 2 perechi de antene
- cefalotorace şi abdomen
- 5 perechi de picioare
- respiraţie prin branhii
- unele năpârlesc
 miriapode:
- au o pereche de antene
- corp segmentat
- la fiecare segment este o pereche de picioare articulate
- respiraţie prin trahei
 insecte:
- o pereche de antene
- cap, torace şi abdomen
- 3 perechi de picioare
- 2 perechi de aripi
- respiraţia prin trahei
- dezvoltarea prin metamorfoză la majoritatea
 Echinoderme
- sunt metazoare tridermice, celomate, deuterostomiene
- simetria este radiară la adulți și bilaterală la larve
- corpul poate fi aplatizat, sferic sau cilindric
- scheletul dermic cu spiculi sau plăci calcaroase
- cuprind stele de mare, arici de mare, crini de mare, castraveți de mare

 Vertebrate (au coloană vertebrală): peşti, amfibieni, reptile, păsări, mamifere.

 PEŞTI
- -trăiesc în apă;
- forma corpului este hidrodinamica;
- au solzi osoşi înfipţi în piele;
- schelet intern(cartilaginos sau osos);
- înotătoare perechi şi neperechi;
- respiraţie prin branhii (cu unele excepţii);
- temperatura corpului variabilă;
- majoritatea se înmulţesc prin ouă din care iese puietul;
- fecundaţia externă (cu unele excepţii – speciile vivipare) -peștii cartilaginoși (rechinii)
au schelet cartilaginos, vertebrele înlocuind în mare parte notocordul -peștii osoși
(sturionii : morun, nisetru, cegă; teleosteenii: crap, știucă, păstrăv, cod; peștii dipnoi și
crosopterigienii).
 AMFIBIENI este o clasă de animale ovipare și poichiloterme, de dimensiuni diferite.
Acestea au fost printre primele animale, ce au cucerit uscatul, apărând cu aproximativ
350 milioane ani în urmă. Din punct de vedere sistematic, clasa amfibienilor se
împarte în categorii: Caudata - amfibieni cu coadă - și Ecaudata - amfibieni fără
coadă. Primul ordin cuprinde specii ca tritonul obișnuit, salamandra cu pete etc., iar
din al doilea fac parte numeroase varietăți de broaște. Pielea amfibienilor este subțire,
lipsită de pilozități, bogat vascularizată, delicată și conține mulți pori, ce participă la
respirație. Respirația prin piele la amfibieni este foarte importantă, unele specii,
precum salamandra, depinzând aproape exclusiv de acest mod de respirație. Pielea
amfibienilor are foarte multe glande, ce secretă mucus. Ochii amfibienilor sunt mari și
sunt dispuși lateral, pentru a mări câmpul vizual și pentru a se feri de prădători.
Broaștele se hrănesc cu prăzi mișcătoare, de obicei insecte. Mărimea prăzii depinde de
mărimea broaștei și a gurii sale. Broasca-bou africană mănâncă aproape orice poate
înghiți, inclusiv șerpi veninoși, miriapode uriașe, scorpioni și chiar alte broaște-bou.
După ce și-a localizat prada, broasca se întoarce spre ea, se năpustește asupra ei, și o
prinde cu vârful limbii lipicioase. Insecta nu este mușcată sau mestecată, ci înghițită de
vie. Reproducerea amfibiilor este sexuată și se petrece în mediul acvatic. Fecundația
este externă. Din ouă ies larve branhiate denumite popular „mormoloci”. Aceștia au
coadă și au respirație branhială. Dezvoltarea se face prin metamorfoza ou-mormoloc-
adult.
 REPTILE
- adaptate la viaţa de uscat;
- corpul este alungit, fusiform, diferențiat în cap, gât, trunchi si coadă;
- solzi cornoşi;
- au patru membre (cu excepţia şerpilor);
- respiraţia prin plămâni;
- temperatura corpului variabilă;
- aparat digestiv dezvoltat; limba este mobilă și îndeplinește funcția gustativă și tactilă,
iar la unele reptile (șerpi) și pe cea olfactivă;
- aparatul excretor este reprezentat de doi rinichi;
- cu rare excepții( crocodili, la care inima este tetracamerală), la reptile inima continuă
să fie tricamerală;
- înmulţirea prin ouă şi dezvoltare directă;
- apar anexele embrionare: amniosul şi alantoida - fecundaţie internă.
 PĂSĂRI
- -adaptate la zbor;
- au pene, fulgi, puf;
- au 4 membre; cele ante- riare sunt transformate în aripi - picioarele acoperite cu solzi;
- au cioc lipsit de dinţi (cu unele excepţii);
- -la majoritatea, oasele sunt pneumatice;
- respiraţie prin plămâni;
- temperatura corpului este constantă (+ 42 ° C);
- înmulţirea prin ouă pe care le clocesc.
 MAMIFERE
- adaptate la diferite medii de viaţă;
- corpul este acoperit cu păr;
- au 4 membre;
 - dinţii sunt adaptaţi la modul de hrănire;
- respiraţie prin plămâni;
- temperatura corpului este constantă (+ 37° C);
- la majoritatea, embri- onul se dezvoltă în uter;
- nasc pui vii pe care îi hrănesc cu laptele produs de glandele.

BIBLIOGRAFIE:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Amfibieni
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Molusc%C4%83
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Regnul_Animalia

APA ĨN NATURÃ

1. Stările de agregare ale apei

Apa este un lichid inodor (fără miros), insipid (fără gust) şi incolor (fără culoare), de
cele mai multe ori, sau uşor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase (de la 2
metri).Apa este indispensabilă vieţii, omul poate rezista doar 3 zile fără apă (3 minute fără
aer, 3 săptămâni fără hrană şi adăpost). Aproape 72% din masa corpului uman fără grăsimi
este apă.Apa bună pentru băut se numeşte apă potabilă.Două treimi din suprafaţa Pământului
este acoperită de apă. Din spaţiu, Terra este văzută ca „Planeta Albastră”. Apa este unica
substanţă care poate exista în natură în toate cele trei stări de agregare: lichidă, solidă,
gazoasă.
LICHIDĂ- oceane, mări, ape stătătoare ( bălţi, lacuri, mlaştini, iazuri ), ape curgătoare
(izvoare, pârâuri, râuri, fluvii ), ploi, lapoviţă.
SOLIDĂ - calotă polară, gheţari, aisberguri, zăpadă, grindină, brumă, polei, chiciură,
ţurţuri
GAZOASĂ-vapori ( aburi ), nori.

2. Sub  influenţa temperaturii, apa trece dintr-o stare de agregare în alta:

-          la temperaturi de peste 100 grade, apa fierbe, se evaporă şi se transformă în vapori.
-          la temperaturi sub 0 grade, apa îngheaţă şi se transformă în gheaţă.
-          la temperaturi ridicate, gheaţa se topeşte şi se transformă în apă.
-          la temperaturi mai scăzute, vaporii se condensează şi se transformă în apă.

3. Circuitul apei în natură (numit și ciclul hidrologic sau ciclul apei) este procesul de

circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces este pus în mișcare
de radiația solară și de gravitație. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa își schimbă starea
de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Apa se mișcă dintr-un element
component al circuitului în altul, de exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin diferite procese
fizice, dintre care cele mai însemnate sunt evaporația, transpirația, infiltrația și scurgerea.
Științele care se ocupă cu studiul mișcării apei în cadrul acestui circuit
sunt hidrologia și meteorologia.
Nu se poate găsi un punct în care începe sau se termină ciclul natural al apei.
Moleculele de apă se mișcă în mod continuu de la un compartiment sau rezervor al hidrosferei
la altul, prin diferite procese fizice.

 Evaporarea este procesul prin care apa se transferă de la suprafața oceanelor și a altor

corpuri de apă în atmosferă. Acest transfer implică o schimbare de stare de agregare a
apei, din stare lichidă în stare gazoasă. Sursa de energie a acestui proces o constituie
energia solară.
 Advecția este procesul de transfer al unei proprietăți atmosferice (căldură,
frig, umiditate, vorticitate) prin mișcarea orizontală a masei de aer. În cazul circuitului
apei este vorba despre procesul de mișcare a apei în stare solidă, lichidă sau gazoasă
prin atmosferă. Fără advecție, apa evaporată de pe suprafața oceanelor nu s-ar putea
deplasa pentru a ajunge deasupra uscatului unde să producă precipitații.
 Condensarea este procesul prin care vaporii de apă din aer se transformă în picături
lichide de apă, formând nori sau ceață.
 Precipitațiile sunt constituite din apa care s-a condensat în atmosferă și cade pe
suprafața pământului. Forma de precipitații care apare cel mai frecvent este ploaia, alte
forme fiind zăpada, grindina, chiciura, lapovița și prelingerea de apă din ceață.
 Sublimarea este procesul prin care apa în stare solidă (gheață sau zăpadă) se
transformă direct în vapori, fără a mai trece prin starea lichidă.
 Intercepția prin foliaj este partea din precipitații care este interceptată de frunzișul
plantelor și care, în timp, se evaporă fără a mai ajunge la suprafața solului. Cantitatea
de apă interceptată depinde de durata ploii, de viteza vântului, de temperatură, de
densitatea frunzișului și de alți factori mai puțin însemnați.
 Infiltrația este procesul de pătrundere a apei de la suprafața solului în interiorul
solului, prin umplerea golurilor dintre particulele de sol.
 Topirea este procesul de transformare a apei din starea solidă (gheață sau zăpadă) în
stare lichidă.
 Scurgerea este procesul prin care apa se mișcă la suprafața sau sub suprafața solului.
În această mișcare se poate face distincție între:
o scurgerea de suprafață este scurgerea care are loc pe suprafața solului, având
de obicei loc în straturi subțiri sau în șuvoaie, acoperind cea mai mare parte a
solului;
o scurgerea în albii este procesul care are loc în albii, în care se concentrează apa
provenind din scurgerea de suprafață, formând pâraie, râuri și fluvii;
 o scurgerea subterană este scurgerea care are loc sub suprafața solului, fie prin
stratele freatice, fie prin stratele acvifere de adâncime. Apa din stratele
subterane se reîntoarce la suprafață fie prin izvoare, fie prin infiltrație în râuri,
oceane sau alte rezervoare de suprafață.
 Capilaritatea este mecanismul care asigură mișcarea verticală a apei subterane.
În principiu, apa se evaporă de la suprafața oceanelor, formează nori din care apa cade sub
formă de precipitații pe pământ și apoi se scurge înapoi în oceane. Totuși moleculele de apă
nu își efectuează în mod necesar mișcarea în această ordine. Înainte de a se reîntoarce în
ocean, o moleculă de apă poate să fi fost evaporată, condensată, precipitată și scursă de
repetate rânduri sau poate să fi urmat o cale mai scurtă și să fi fost precipitată direct în ocean,
fără a mai parcurge celelalte componente ale ciclului. 
4. Precipitatiile iau nastere atunci cand picaturile ce formeaza norii ating diametrul de
0,1mm, capabile fiind astfel sa scape de sub influenta curentilor ascendenti. Cresterea
dimensiunii particulelor se face fie prin transformarea picaturilor existente in nuclee de
condensare, fie pe baza sarcinilor electrice ale picaturilor de apa.

Clasificare:
a)    In functie de marimea picaturilor si viteza (intensitatea) de cadere:
- precipitatii cu caracter general (ploi si ninsori obisnuite, cu caderi uniforme si continue);
- averse (de ploaie, zapada, lapovita) – cu picaturi mari si cu variatii de intensitate si de viteza;
- burnite – numai precipitatii lichide cu picaturi foarte mici.

b)  Dupa compozitie:

- lichide – ploaia, aversa de ploaie si burnita;
- solide – ninsoarea, aversa de zapada, lapovita, aversa de lapovita, acele de gheata, grindina
(se formeaza in norii cumulonimbus).

c)   Dupa geneza:

- ploi convective – sub forma de averse (se formeaza la Ecuator in fiecare zi si la latitudini
medii numai vara);
- ploi frontale – cele care insotesc fronturile atmosferice (sunt caracteristice depresiunilor
extratropicale);
- ploi musonice – caracteristice musonului de vara (cad timp de 6 luni si in cantitati foarte
mari);
- ploi ciclonice – cele care insotesc ciclonii tropicali.
   
Precipitatii orizontale:
- roua – se formeaza in noptile de vara cand peste suprafata racita a Pamantului se
deplaseaza o masa umeda de aer. Conditia ca sa se formeze roua este sa fie cald si sa nu bata
deloc vantul;
- bruma – se realizeaza in aceleasi conditii ca si roua. Temperatura aerului si a
suprafetei trebuie sa fie negativa, spre deosebire de roua;
- chiciura (promoroaca) – reprezinta rezultatul inghetarii picaturilor de apa ce
formeaza ceata.
- Ceata este tot o precipitatie orizontala – un complex de picaturi fine de apa, rezultat
al condensarii vaporilor in apropierea suprafetei terestre. Prezenta cetii reduce vizibilitatea
sub 1 km.
Conditiile de formare a cetii sunt: saturatia aerului cu vapori de apa si scaderea
temperaturii pana la atingerea punctului de roua. In functie de vizibilitatea orizontala se
stabilesc patru tipuri de ceata:
- ceata slaba – cu vizibilitate cuprinsa intre 500 si 1000 de metri;
- ceata moderata – cu vizibilitate cuprinsa intre 200 si 500 de metri;
- ceata densa – cu vizibilitate cuprinsa intre 50 si 200 de metri;
- ceata foarte densa – cu vizibilitate mai mica de 50 de metri.

5. Importanţa apei
Apa reprezintă elementul esențial al organismelor vii. Indiferent de starea de agregare,
apa are roluri multiple:
 constituie principalul mediu de viață de pe planeta noastră, concentrând 60% din
biomasa terestră;
 prin proprietățile fizico-chimice participă activ la toate procesele vitale;
 constituie componenta de bază a materiei vii, în proporție de 45-95%;
 este elementul care sintetizează și transportă substanțele și produșii de dezasimilație;
 are rol de termoreglare;
 în dezvoltarea comunităților de viețuitoare, apele curgătoare au acțiune limitativă, prin
inundații, sau stimulativă, în cazul vegetației higrofile și hidrofile;
 stratul de zăpadă care se așterne iarna peste vegetație are rol de izolator termic;
 este „combustibilul“ obligatoriu pentru funcționarea normală a organismului uman;
Utilizările apei de către om
Apa potabilă și menajeră
Este clar că omul nu poate exista fără apă. Toate procesele din organismul uman
implică prezența apei, într-o măsură mai mare sau mai mică. În medie, pentru acoperirea
nevoilor organismului, sunt necesari cca 2,5 l/zi/pers., la care se adaugă încă 50-75 l/zi/pers.
pentru igienă și activități gospodărești.
Apa-resursă pentru agricultură
Culturile agricole necesită o cantitate mare de apă, care este obținută direct, din
precipitații și izvoare, și indirect, prin irigații. Această din urmă soluție s-a aplicat încă din
Antichitate (în lungul Nilului, în Mesopotamia, pe valea Gangelui, în China etc.). În prezent,
suprafata de teren irigată la nivel global este de 287 milioane ha, ceea ce reprezintă 17% din
terenul cultivabil, însă producția obținută de pe această suprafață este de 40% din nivelul
producției mondiale. Suprafața irigată s-a extins în ultimii 30 de ani cu cca 50 milioane de
hectare (Profitul agricol, nr. 43, 15 noiembrie 2017).
Apa-resursă pentru industrie
După agricultură, industria consumă o bună parte din apa utilizată de om.

1. în primul rând, apa este utilizată în majoritatea proceselor tehnologice de producție: în

siderurgie la spălarea cărbunilor și transformarea lor în cocs; în industria constructoare de
mașini; în industria chimică pentru obținerea cauciucului sintetic, a fibrelor sintetice, a
îngrășămintelor; pentru obținerea produselor alimentare; exemplele pot continua;
2. o altă utilizare o reprezintă apa ca lichid de răcire în termocentrale sau atomocentrale; după
întrebuințare, o parte din apă (între 60%-80%) este deversată;
3. apa este folosită pe scară largă pentru producerea de energie electrică; se remarcă importante
amenajări hidrotehnice pe Chang Jiang, Congo, Nil, Zambezi, Volga, Enisei, Brahmaputra,
Columbia, Parana, Dunărea etc.; la acestea se adaugă potențialul energetic înregistrat de
maree, curenți oceanici, valuri, ape geotermale;

Alte utilizări ale apei

a. navigație: facilitează transporturile navale: maritime, fluviale și lacustre;

b. alimentație: resursele de hrană din apă: alge, fructe de mare, moluște, pești, mamifere
etc.;
c. apa terapeutică: ape termale, ape minerale, ape sărate ș.a.;
d. turism: cascade, lacuri, golfuri, ghețari, ghezere etc.;

6. Pagube produse de ape

Inundația este un hazard natural care înseamnă acoperirea temporară cu apă a unui

teren care nu este acoperit în mod obișnuit cu apă.Cauza inundațiilor este revărsarea peste
maluri a apelor curgătoare sau a lacurilor.Inundațiile pot avea loc în timpul viiturilor, în
urma ploilor torențiale, topirii bruște a zăpezilor etc. Uneori, inundațiile au loc la
gura râurilor de câmpie, în urma acțiunii vânturilor care bat dinspre mare, a cutremurelor de
pământ submarine etc.
Pentru prevenirea inundațiilor se construiesc diguri, baraje ș.a. Inundațiile (numite
irigații) pot fi provocate și în mod voit pentru a iriga terenurile agricole. Tot intenționat se
provoacă inundații în amonte de baraje, pentru a construi lacuri de acumulare.
 BIBLIOGRAFIE

1. http://clasapregatitoarep.blogspot.com/2017/03/starile-de-agregare-ale-apei-stiati-
ca.html
2. http://meteoromania.net/node/64
3. https://www.google.ro/search?
q=circuitul+apei+in+natura+desen+simplu&tbm=isch&hl=ro&ved=2ahUKEwiBoKak
7cToAhXWw4UKHczpD-
cQrNwCKAB6BAgBEGk&biw=1349&bih=618#imgrc=xy67KTlI2RCdXM
4.  https://www.cugetliber.ro/stiri-sanatate-rolul-apei-in-organism-256182