1.

ELEMENTE GENERALE PRIVIND ANGRENAJELE

1.1 ISTORIC
Angrenajele cu roţi dinţate au fost cunoscute încă din antichitate, în Grecia, Egipt
şi Imperiul Roman şi au fost descrise în scrierile lui Aristotel din Stagira (sec. IV î.Ch.) şi
Heron din Alexandria (sec. I î.Ch.).
În perioada Renaşterii, progresul în domeniul angrenajelor este ilustrat în scrierile
lui Leonardo da Vinci (1452-1519), cel mai reprezentativ cercetător şi inventator al acelei
perioade, înzestrat cu darurile de creatie ale artistului.
Lucrarea în 9 volume a lui J. Leupold, intitulată Teatrum machinarium
(Leipzig,1724), prezinta stadiul la care s-a ajuns la începutul secolului XVIII, în
domeniul constructiei de maşini, şi conţine o mare diversitate de mecanisme utilizate
pentru transmiterea puterii mecanice. Angrenajele utilizate pentru transmiterea puterii
mecanice erau, în general, angrenaje cu bolţuri, iar în construcţia aparatelor se utilizau
angrenaje la care profilul dinţilor avea forme variate.
În perioada revoluţiei industriale, domeniile care au stimulat peocuparile de
perfecţionare a angrenajelor au fost, în principal, orologeria mecanică, construcţiile de
mori, de pompe necesare în irigaţii şi industria miniera, de utilaje pentru extragerea şi
transportul minereurilor şi de utilaje necesare industriei de prelucrare a metalelor.
Un rol hotărâtor în desavârşirea revoluţiei industriale l-a avut inventarea şi
aplicarea motorului cu abur. Cel car a desavârşit această invenţie şi a făcut posibilă
utilizarea ei în industrie a fost James Watt (1784). Utilizarea acesti invenţii în construcţia
mijloacelor de transport terestre şi acvatice nu a fost posibila fără perfecţionarea atât a
angrenajelor cât şi a tehnologiei de prelucrare a acestora.
Un domeniu important care a stimulat dezvoltarea teoriei şi tehnologiei de
prelucrare a angrenajelor a fost construcţia automobilelor, începută la sfârşitul sec. XIX,
odată cu perfecţionarea motoarelor cu ardere internă. Cel care a utilizat cutia de viteze cu
patru trepte, reductorul şi diferenţialul cu roţi conice, în transmisia automobilului, a fost
Peugeot (1890). Dezvoltarea rapidă a industriei automobilelor, de la începutul sec. XX şi
pâna în prezent, a făcut ca aceasta industrie să devină unul din principalele domenii de
utilizare a mecanismelor cu roţi dinţate.
 Dezvoltarea studiilor din domeniul angrenajelor, cât şi a maşinilor unelte pentru
prelucrarea roţilor dinţate, caracteristică sec. XX, a condus la progresul general al
angrenajelor, în prezent aceste mecanisme fiind utilizate în majoritatea transmisiilor
mecanice.
Primele studii referitoare la geometria angrenajelor evolventice aparţin lui
Leonhard Euler (1717-1783) şi Robert Willis (1800-1875) şi au fost continuate, ulterior,
de foarte multi cercetatori. Calculul de rezistentă al angrenajelor a fost fundamentat de
Thomas Tredgold, în 1822, şi continuat ulterior de către mai mulţi cercetători din
germania, Franţa, SUA etc. Contribuţii importante în domeniul calculului de rezistenţă la
solicitarea de încovoiere a dnţilor roţilor dinţate a avut Wilfred Lewis (1854-1929). În
domeniul calculului la solicitarea de contact a dinţilor, o importanţă deosebită au avut
cercetările fizicianului german Heinrich Rudolf Hertz (1857-1854), care a elaborat teoria
solicitării la presiune de contact, utilizată şi în prezent ca model e calcul pentru angrenaje.

1.2. NOŢIUNI FUNDAMENTALE

− Roţile dinţate:sunt corpuri de rotaţie cilindrice, conice, torice,
hiperboloidale prevazute cu dinţi, care sunt destinate pentru a pune în
mişcare un alt organ dinţat sau pentru a fi pus în mişcare de către aceasta,
prin acţiunea dinţilor aflaţi succesiv în contact.
− Angrenajul: este un mecanism elementar format din două roţi dinţate, care
se rotesc în jurul a două axe – sau dintr-o roată dinţată şi o cremalieră
(roată dinţată cu raza infinită) – care au poziţia relativă invariabilă, din
care una dintre roţi o antrenează pe cealaltă datorită acţiunii succesive a
dinţilor aflaţi în contact.
− Trenul de angrenaje: rezultă din combinarea a două sau mai multe
angrenaje
− Roata dinţată conjugata: aceasta notiune include oricare din cele doua roti
ale unui angrenaj dat, considerata in raport cu cealalta roata din angrenaj
− Pinion: in mod obisnuit la angrenajele care au roti dintate cu numar diferit
de dinti, denumire de pinion o poarta roata dintata cu numarul cel mai mic
de dinti
− Roata: in raport cu pinionul, intr-un angrenaj dat, este roata dintata cu
numarul cel mai mare de dinti
− Dantura: totalitatea dintilor si a golurilor dintr-e dinti. Numarul de dinti si
de goluri de pe circumferinta unei roti este egal intre ele si este un numar
intreg (par sau impar)
− Suprafata de rostogolire(rulare): suprafata geometrica descrisa de axa
instantanee a miscarii relative a rotii dintate in raport cu roata dintata
considerata – sau – sunt suprafete teoretice de revolutie (pe care sunt
dispusi dintii rotilor dintate), care in timpul functionarii angrenajului se
rostogolesc una pe cealalta de aici venind si denumirea de rostogolire sau
rulare
− Suprafata de divizare: este suprafata de rostogolire in cazul angrenarii
rotii dintate cu organul de definire al danturii sale. Are un rol foarte
important caracterizand roata dintata considerata ca un organ de sine
statator , fiind utilizata la definirea caracteristicilor geometrice ale danturii
− Suprafata de cap: este suprafata coaxiala cu roata dintata tangenta la
varful dintilor
− Suprafata de picior: suprafata tangenta la fundul golurilor dintre dinti
− Flancul dintelui: este suprafata curba cuprinsa intre varful dintelui si
fundul golului dintre doi dinti
− Flancul capului dintelui: zona de flanc cuprinsa intre suprafata de cap si
suprafata de revolutie a rotii (suprafata de divizare sau de rostogolire)
− Flancul piciorului dintelui: portiunea de flanc continuta intre suprafata de
picior si suprafata de revolutie a rotii (divizare sau rostogolire)
− Flancurile conjugate: sunt flancurile care in timpul functionarii ajung in
contact unul cu celalalt
− Flancul activ: portiunea de flanc a dnitilor uneia din roti de-a lungul
careia are loc contactul succesiv cu flancurile dintilor rotii conjugate
− Profilul dintelui: este curba pe care este construita suprafata laterala a
dintelui. El se obtine prin intersectia corpului dintelui cu un plan, de obicei
 frontal. Se mai poate defini ca fiind intersectia unui flanc cu o suprafata
plana.
− Profil frontal: daca suprafata plana este ortogonala la generatoarele
suprafetei de divizare avem un profil frontal
− Profil normal: daca suprafata plana este
ortogonala pe linia flancurilor.
− Pofil axial: daca planul de intersectie contine
axa rotii dintate
− Linia flancului: linia rezultata prin
intersectarea flancului dinteui cu o suprafata
de revolutie data a rotii dintate ( suprafata de divizare sau rostogolire)
− Capul dintelui: eeste limitata exterior de arcul de cap iar piciorul dintelui
este limitat interior de cercul de picior
− Pasul: lungimea arcului dintre flancurile de acelasi sens a doi dinti
alaturati masurata pe un diametru
− Cercul de divizare: este cercul pe care pasul si unghiul de generare ale
rotii dintate sunt respectiv egale cu pasul si unghiul de presiune de
referinta.
− Modulul: raportul dintre pasul cremalierei de referinta si numarul π
− Profilul de referinta: este conturul cremalierei de referinta in plan normal
sau frontal.
− Cremaliera de referinta: este cremaliera care se obtine marind la infinit
numarul de dinti al rotii.profilul rectiliniu al cremalierei de referinta
(STAS 821-82) este simetric fata de linia de referinta, pe care grosimea
dintilor este egala cu golul dintre dinti.
La o roata dintata toate flancurile de dreapta ale dintilor, respectiv toate lancurile
de stanga sunt considerate „flancuri omoloage”.
Fenomenul continuu de contact reciproc a dintilor conjugati dintr-un angrenaj, in
vederea transmiterii miscarii intre cele doua roti dintate conjugate poarta numele de
„angrenare”. Pentru ca angrenarea sa fie un proces continuu este necesar ca in fiecare
moment sa existe cel putin o pereche de dinti in contact.
 Figuri: fig 9.18 din cartea de om curs 2
Din cartea mica „proiecatrea moderna fig. 1.2, 1.6 1.7”

1.3 CLASIFICAREA ANGRENAJELOR

Pana in prezent a fost realizata o larga gama tipologica de angrenaje. Gruparea

acestor angrenaje se poate realiza dupa mai multe criterii. In cele ce urmeaza se prezinta
o clasificare a angrenajelor dupa cele mai importante criterii folosite.
a. Din punct de vedere al pozitiei relative a axelor miscarii de rotatie a rotilor, se
remarca urmatoarele tipuri:
− Angrenaje paralele
− Angrenaje concurente
− Angrenaje încrucişate la care axele nu sunt continute in acelasi plan
b. Din punct de vedere al formei suprafetelor de rostogolire
− Angrenaje cu suprafete de rostogolire de revolutie
− Angrenaje cilindrice
− Angrenaje conice
− Angrenaje hiperboloidale
− Angrenaje melcate (care au suprafete de revolutie cilindrico-toroidala
si toroidala)
− Angrenaje pseudoconice
− Angrenaje cu suprafete de rostogolire care nu sunt de revolutie
(angrenaje speciale)
c. Din punct de vedere al pozitiei relative a suprafetelor de rostogolire:
− Angrenaje exterioare, la care supraftele de rostogolire sunt tangente la
exterior
 − Angrenaje interioare, la care suprafetele de rostogolire sunt tangente la
interiorul uneia din ele
d. Din punct de vedere al liniei flancurilor, rotile dintate pot avea:
− Dinti drepti, cand linia flancurilor este si generatoarea cilindrului sau a
conului de divizare
− Dinti inclinati, cand linia flancurilor este sub forma unei elice
cilindrica cu pas constant pe suprafata cilindrului sau conului de
divizare
− Dinti curbi, cand linia flancurilor dintilor are forma unei linii curbe
− Dinti in V: cand pe o anumita portiune a latimii danturii dintii sunt
inclinati spre dreapta si pe o alta portiune sunt inclinati spre stanga, cu
sau fara a fi o legatura intre cele doua portiuni. Sub aceasta forma se
realizeaza dinti in Z sau W
e. Din punct de vedere al profilului dintilor se intalnesc:
− Angrenaje cu profil in evolventa
− Angrenaje cu profil cicloidal
− Angrenaje cu profil in arc de cerc
− Angrenaje cu profil special
f. Din punct de vedere al modului de miscare a axelor geometrice ale arborilor
pe care sunt montate rotile dintate:
− Angrenaje cu axe fixe, numite ordinare
− Angrenaje cu axe mobile, numite planetare

Figurile din cartea de om 2

1.4 RAPOARTE DE TRANSMITERE

Un parametru important al transmisiilor cu angrenaje il constituie raportul de

transmitere. Acesta se defineste ca fiind raportul dintre viteza unghiulara a rotii dintate
conducatoare a angrenajului (respectiv a primei roti conducatoare a unui tren de
angrenaje) si viteza unghiulara a rotii dintate conduse (sau a ultimei roti conduse a unui
tren de angrenaje).
i1,2 = ± ω 1/ω 2 = n1/n2 i21 = ± ω 2/ω 1 = n2/n1
Roata dintata a unui angrenaj, care antreneaza in miscare cealalta roata dintata se
numeste roata conducatoare ; roata antrenata fiind roata condusa.
Raportul de transmitere are semnul (+) atunci cand cele doua viteze unghiulare ale
celor doua roti dintate sunt de acelasi sens si semnul (-) cand vitezele unghiulare au
sensuri contrare.
Deoarece in procesul angrenarii toti dintii participa la transmiterea miscarii se
poate scrie:
z1n1 = ± z2n2
Raportul de transmitere poate fi scris:
i12 = n1/n2 = ±z2/z1
Raportul dintre numarul de dinti ai roti dintate cu numar mai mare de dinti si
numarul de dinti ai rotii cu numar mai mic de dinti care compun un angrenaj se numeste
raportul de angrenare.
Pentru z1>z2 u = z1/z2 ;
z2>z1 u = z2/z1
Angrenajele la care viteza unghiulara a rotii conduse este mai mica decat cea a
rotii conducatoare, se numesc angrenaje reductoare. Angrenajele la care viteza unghiulara
a rotii conduse este mai mare decat cea a rotii conducatoare se numesc angrenaje
multiplicatoare.
Raportul de transmitere in valoare absoluta a unui angrenaj reductor ( | i | >1 )
defineste raportul de reducere.
Inversul raportului de transmitere in valoare absoluta a unui angrenaj
multiplicator (1/ | i | >1) reprezinta raportul de multiplicare.

1.5 AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE ANGRENAJELOR

In momentul de fata angrenajele au o larga utilizare datorita urmatoarelor
avantaje:
 − Domeniu larg de puteri, rapoarte de transmitere si turatii posibile de
transmis
− Raportul de trasmitere are valori constante
− Angrenajele au gabarite mai mici comparativ cu alte transmisii pentru
aceleasi puteri transmise
Aceste avantaje determina utilizarea angrenajelor in constructia diferitelor masini
unelte, masini de ridicat si transportat, reductoare, aparate de masura, diverse utilaje
tehnologice.
Deficientele transmisiilor prin angrenaje se pot rezuma la urmatoarele:
− Intervalul rapoartelor de transmitere este fragmentat, fiind rezultatul
rapoartelor numerelor de dinti care sunt numere intregi
− Executia angrenajelor presupune utilizarea de utilaje complexe si de
precizie precum si aunor muncitori specializati
− Distanta intre axele intre care se poate transmite miscarea prin angrenaje
este relativ mica
− In timpul functionarii se produc socuri, vibratii si zgomote sesizabile.

2. CAUZELE DETERIORARII ANGRENAJELOR. OTELURI

UTILIZATE IN CONSTRUCTIA ROTILOR DINTATE.
2.1. CAUZELE DETERIORARII ANGRENAJELOR

Calculul de rezistenta al angrenajelor are scopul de a preantampina deteriorarea

acestora. Cauzele care conduc la deterioararea angrenajelor pot fi cauze functionale –
proiectare si/sau exploatare necorespunzatoare – sau tehnologice – tehnologie de
fabricatie si/sau tratamente aplicate necorespunzator – si sunt prezentate in cele ce
urmeaza.
• Incarcarea reala a angrenajului este mai mare decat incarcarea luata in calcul;
acest lucru se explica prin necunoasterea, la proiectare, a conditiilor reale de exploatare
sau prin introducerea in angrenaj de suprasarcini de catre vibratiile si socurile care apar la
masina antrenata.
 • Tensiunile reale dintre dinti sunt mai mari decat tensiunile nominale (calculate),
ca urmare a existentei concentratorilor de tensiuni reprezentati prin: insuficienta finisare a
flancurilor dintilor, alegerea incorecta a razei de racordare a dintilor la corpul rotii,
prelucrarea neadecvata a capetelor dintilor etc.
• In dinti raman tensiuni rezuale periculoase, ca urmare a prelucrarii defectuoase si
a tratamentului termic sau termochimic aplicat.
• Otelurile din care se executa rotile nu pot sa reziste tensiunilor impuse, ca urmare
a existentei unor defecte in otel (incluziuni, porozitati etc.) sau a unui tratament incorect
aplicat (fisuri, deformari remanente etc.)
• Montajul defectuos – caracterizat prin abateri de la coaxialitate intre reductor si
masina antrenata – si ungerea incorecta a angrenajului – caracterizata prin patrunderea de
impuritati in ulei, prin schimbarea uleiului la termene mai lungi decat cele specificate etc.
Analiza acestor cauze conduce la concluzia ca deteriorarea angrenajelor este
determinata de cauze multiple, care se succed in timp, respectiv de deteriorarea altor
organe de masini, cum ar fi arbori, cuplaje, lagare etc.
Actiunea repetata a sarcinii pe dinte, datorita intrarii in angrenare, respectiv iesirii lui
din angrenare, conduce la o solicitare complexa, care poate sa determine deterioararea
angrenajului si scoaterea acestuia din functiune. Dintii se pot deterioara – in afara
defectelor constructive, de material si de tratament – prin ruperesau prin deteriorarea
flancurilor active.
2.1.1. RUPEREA DINTILOR
Este cea mai periculoasa forma de deterioarare a danturii, deoarece bucatile rupte
din dinti pot produce deterioararea si a altor organe de masini din transmisie. Ruperea
dintilor este cauzata de oboseala materialului sau de suprasarcinile care apar in
transmisie.
Ruperea dintilor prin oboseala este principala cauza de deteriorare a
angrenajelor executate pe otel, cu duritate mare a flancurilor active (>45 HRC). Actiunea
repetata a sarcinii pe dinte are ca efect solicitarea dintelui dupa un ciclu pulsator sau, in
cazul rotilor intermediare, dupa un ciclu alternant simetric. Variatia ciclica, de la zero la
valoarea maxima a tensiunii de incovoiere σ F, poate conduce la oboseala materialului si
la aparitia unor microfisuri (fig 2.1.a) la baza dintelui, pe partea fibrelor intinse,
favorizate si de concentratorul de tensiuni reprezentat de raza de racordare a dintelui la
corpul rotii, ducabd la ruperea acestuia.
De regula, sectiunea de rupere este sub forma de V (fig 2.1, b), mai adanca in
cazul dintilor solicitati alternant simetric, dar poate fi si aproape plana.linia de rupere a
dintelui are o inclinare diferita, de la roata la roata, valoarea medie a acesteia fiind de 30°
fata de orizontala.
Pentru a preantampina ruperea dintilor prin oboseala la aza acestora, se pot lua
urmatoarele masuri [5, 8, 14, 18]:
• Marirea modulului danturii
• Utilizarea de roti cu dantura deplasata pozitiv, ceea ce conduce la marirea
bazei dintelui
• Marirea razei de racorare a dintelui la corpul rotii, prin utilizarea de freze
cu protuberanta.
• Efectuarea unui calcul la solicitarea de incovoiere prin oboseala si
limitarea tensiunilor efective la valori admisibile
Ruperea dintilor datorita suprasarcinilor are loc ca urmare a actiunii unor
sarcini de varf sau de soc, sub actiunea carora tensiunile de incovoiere care apar in dinte
depasesc limita de curgere a materialului. Se poate rupe intregul dinte sau, in cazul
danturilor inclinate, numai o parte din dinte. In fig. 2.2 se prezinta o roata dintata ai carei
dinti au fost deformati plastic, ca urmare a unor suprasolicitari; se pot observa fisurile de
la baza dintilor, ca urmare a depasirii limitei de curgere a materialului, respectiv locul
ramas dupa ruperea unui dinte.
Pentru a preantampina ruperea datorita suprasarcinilor, se efectueaza un calcul de
verificare, considerand ca suprasarcina actioneaza static.
Ruperea unei portiuni de dinte (fig. 2.3) [16,18] apare in cazul unor erori de
executie si al unor arbori elastici, mai ales la danturile cu unghi mare de inclinare (anturi
in V), cand sarcina se concentreaza pe anumite portiuni de dinte, portiuni ce se rup.
Pentru a preantampina ruperea unor portiuni de dinte, se mareste precizia de executie a
rotilor dintate si/sau rigiditatea arborilor.
2.1.2. DETERIORAREA FLANCURILOR ACTIVE ALE DINTILOR
 Principalele cauze care conduc la deteriorarea flancurilor active ale dintilor sunt:
ciupirea flancurilor active, exolierea, griparea, uzarea abraziva etc.
Ciupirea flancurilor active ale dintilor, cunoscuta si sub denumirea de pitting
este o forma de proiectare de deteriorare prin oboseala de contact a stratului superficial al
dintelui. Ciupirea este principala cauza de deteriorare a angrenajelor executate din oteluri
cu duritate redusa si care functioneaza bine unse, in carcase inchise.
In zona de contact dintre dinti apar atat tensiuni normale cat si tensiuni
tangentiale, variabile dupa un ciclu pulsator. Incarcarea dintilor produce totodata si o
deformare a stratului superficial de pe flancurile dintilor in contact. In timp, dupa un
numar de solicitari ale flancului dintelui, materialul oboseste, fapt ce determina aparitia,
pe suprafetele flancurilor active, a unor microfisuri de oboseala.
Microfisurile initiale