Așa cum rezultă din studierea acestui tabel, extensorii de-

țin întîietatea ca întindere a secțiunii lor transversale totale,

avînd faţă de îlexori o superioritate de aproximativ 80. Ab-
ductorii şi adductorii sînt aproximativ egali din -punct de
vedere al'secţiunii lor, transversale totale.
Studiul comparativ al greutăților uscate ale corpurilor
musculare ne indică, de asemenea, o preponderență cu aproxi-
mativ 15% a extensorilor faţă de flexori. În contrast cu datele
care se obţin prin studiul secțiunilor transversale, greutatea
uscată a adductorilor depăşeşte cu mult pe aceea a abductori-
lor şi chiar valorile extensorilor.
Studiul. comparativ al lungimii fibrelor musculare ne
arată că flexorii au traseele cele mai lungi, fiind urmaţi de
adductori.
Se poate conchide că flexorii sînt mușchi lungi și puter-
nici, extensorii — mușchi scurți şi puternici, adductorii— re-
lativ lungi, dar foarte puternici, abductorii — scurţi și relativ
puternici, iar rotatorii— scurţi şi relativ slabi.
Vom reveni asupra biomecanicii șoldului la studiul pozi-
ţiei stînd.

GENUNCHIUL

Genunchiul reprezintă segmentul mobil al aparatului loco-

motor care leagă coapsa de gambă.

SCHELETUL GENUNCHIULUI

Scheletul genunchiului este reprezentat de extremitatea

inferioară a; osului coapsei, femurul, de extremităţile superi-
oare ale celor două oase ale gambei, tibia și peroneul, şi de
un os propriu al regiunii, rotula.
Extremitatea inferioară a femurului prelungeşte corpul la
partea lui distală, mărindu-şi progresiv'“dimensiunile atit în
sens transversal, cît şi în, sens antero-posterior, ajungînd să
aibă o formă neregulată. La partea ei anterioară, extremitatea
inferioară a femurului prezintă o trohlee de forma unui mosor,
alcătuită din șanțul trohleei și două versante laterale, care se
înclină una către alta. La partea lui posterioară, șanțul trohleei
se conţinuă cu o mare scobitură, scobitura 'intercondiliană,
care împarte extremitatea inferioară a femurului într-un con-
dil extern şi un condil intern, ultimul terminindu-se: mai jos
decît primul. Ambii condili alungiţi posterior, dau extremității
o formă de volută. i
Pe feţele interne ale celor-doi condili se inseră extremi-
tăţile proximale ale ligamentelor încrucișate. Faţa laterală a
condilului intern prezintă o tuberozitate pe care se inseră
ligamentul lateral internal articulației genunchiului. Tot pe
această față se mai află şi tuberculul, care oferă inserție mare-
lui adductor şi o mică fosetă pentru inserția gemenului intern
al tricepsului sural.
Faţa laterală a condilului extern prezintă, de asemenea,
o tuberozitate, pe care se inseră ligamentul lateral extern al
articulației genunchiului. Înapoia acestei tuberozităţi se inseră
gemenul extern al tricepsului sural și popliteul.
Extremităţile superioare ale tibiei și peroneului vor fi des-
crise în totalitatea lor la gambă.
Rotula (sau patela) este un os scurt, situat la faţa ante-
rioară a genunchiului. Văzută din față, rotula are o formă
iar
aproximativ triunghiulară, baza fiind aşezată proximal,
vîrful, distal. Văzută din profil, are forma unei lentile con-
cavo-convexe. Faţa anterioară convexă a rotulei vine în con-
tact nemijlocit cu fascia genunchiului și tegumentele. Faţa
posterioară concavă este articulară. Pe baza și marginile ei
se inseră tendonul cvadricipital, iar la vîrt — tendonul rotu-
lian. Rotula este astfel înglobată în largul tendon distal de
inserție al cvadricepsului, fiind considerată ca un os sesamoid
al acestuia.

ARTICULAȚIILE GENUNCHIULUI

În regiunea genunchiului se găsesc trei articulaţii : femu-

ro-tibială (sau articulaţia propriu-zisă a genunchiului), femu-
ro-rotuliană (care participă la alcătuirea articulației propriu-
zise a genunchiului) şi tibio-peronieră superioară. Ultima va
fi descrisă la gambă.
La om, capul peroneului, foarte redus ca dimensiuni, a
devenit o piesă scheletică secundară, care nu participă la
alcătuirea articulației genunchiului decît prin inserţia pe care
o oferă capătului distal al ligamentului lateral extern și muş-
chiului biceps-femural.

337
 Articulația femuro-tibială este o trohleartroză imperfectă,
care rezultă din contactul dintre extremitatea inferioară a fe-
murului şi extremitatea superioară a tibiei. Pentru a. deveni
perfectă. și congruentă, dispune de două meniscuri.
Articulația: femuro-tibială-este-cea mai voluminoasă arti-
culaţie a corpului omenesc, deci și cea mai puternică.
a) Suprafața articulară a extremității inferioare a jemu-
rului este alcătuită de cei doi condili, separați de scobitura
intercondiliană şi de o trohlee. La partea sa anterioară, supra-
faţa articulară se continuă cu fața corespunzătoare a trohleei,
la. acest nivel remarcindu-se. linia condilo-trohleană, care re-
prezintă, după Terillon, -amprenta, formată pe suprafeţele arti-
culare de către marginea superioară a meniscului. Cele două
suprafețe (condiliană și trohleană) sînt acoperite de un strat
de cartilaj hialin, gros de 2,5—3 mm.
Dacă “extremitatea inferioară a femurului se secționează
în lung, în două, se constată că traveele osoase sînt mai con-
densate, spre condili și mai rare în dreptul trohleei ; de aceea,
pe. radiografia de profil apare o imagine lacunară, denumită
pata lui Ludloff.
b) Extremitatea superioară. a tibiei prezinţă ca fețe arti-
culare două cavități glenoide (dintre care cea externă este mai
mare), separate între ele de doi tuberculi (unul. dispus intern,
iar altul extern) ai masivului, osos aparținînd spinei tibiale.
Înapoia şi înaintea. spinei, între cavitățile glenoide, se găsesc
două suprafeţe rugoase de formă triunghiulară: suprafaţa
prespinală, mai mare şi suprafaţa. retro-spinală, mai mică. Pe
spina tibială se inseră capetele distale ale ligamentelor. încru-
cișate. Cavităţile glenoide sînt acoperite de un strat de cartilaj
hialin care atinge grosimea maximă la mijlocul cavităţilor.
Tensiunile de presiune care se transmit de la condilii fe-
murali la suprafeţele portante ale platoului tibial se materia-
lizează printr-o condensare. osoasă, în cupulă, a platourilor. Dat
fiind faptul că această condensare este simetrică la nivelul
ambelor cavități glenoide, se poate conchide că tensiunile de
presiune se. realizează. simetric pe ambele suprafeţe portante.
c) Faţa posterioară a rotulei este divizaţă în două fațete
laterale de către: o creastă -teşită și este acoperită de un strat
de cartilaj hialin de, 3—4 mm, grosime, Cele două suprafeţe
laterale sînt în mod normal egale și raportul lor constituie
ceea ce se numește indicele patelar al lui Battstrâm. Acest
indice poate fi modificat în diversele afecțiuni ale rotulei.
De Palma a descris şi două creste fine orizontale, care împart

338
cartilajul- rotulian în
articular - trei suprafeţe, ce . corespund
diverselor zone de contact ale osului cu trohle a
:în: timpul
flexiei. ie: izroeiett nt 754 sit
d) Deoare ce
între suprafe ţele osoase articul are ale femu-
rului şi tibiei nu există o congruenţă perfectă, s-a dezvoltat
între ele, pe fiecare cavitate “glenoidă, cîte un menisc
(fig. 186). As

Cartiig bal
Memsc

Fig. 187 — Poziţia.meniscului. în:

Fig. 186 — Meniscurile genunchiului
drept, văzute de sus: | sinusul- condilo-glenoidian..
intern. i
1 — menisc extern, 2 — menisc

intern
„Meniscul extern are o formă circulară, iar cel
a mnemot ehnică a acestor forme — OE,
forma unui C (formul
u-
CI). Pe secţiune verticală meniscul apare prismatic-triunghi
se inseră pe faţa interio ară
lar şi prezintă o bază prin care
l
a capsulei articulare, o faţă superioară în contact cu condilu
femural , o faţă inferio ară care stă pe cavitat ea glenoid ă tibială
i
și o margine internă liberă, care priveşte spre centrul cavităţi
ă asemăn ător unui ic așezat în unghiu l
glenoide. El se prezint
diedru al sinusului condilo-glenoidian (fig. 187).
Prin. cornul său anterior, meniscul intern, se fixează la
liga-
marginea anterioară a platoului tibial, imediat înaintea
, iar prin cornul său posteri or —
mentului încrucișat anterior
ța retrosp inală, imediat înapoia inserţie i ligamen tu-
pe suprafa
lui încrucișat posterior. Prin cornul său anterior, meniscul
extern se fixează pe. suprafaţa prespinală, imediat. înaintea
or;
spinei, şi pe faţa externă a ligamentului încrucişat, anteri
prin cornul său posterior se fixează pe tuberculul. intern al
spinei tibiale. Eta
“De la cornul. posterior 'al meniscu lui 'extern porneșt e un
fascicul: fibros, -de: obicei: bine dezvoltat, care se îndreaptă în
389
sus pe faţa anterioară a ligamentului încrucișat posterior pînă
la condilul intern femural, de unde și numele de ligament
menisco-femural. În plus, cele două meniscuri sînt reunite la
partea lor anterioară de o formaţiune delicată. denumită liga-
mentul transvers sau jugal, care este înconjurat de pachetul
celular grăsos anterior. al genunchiului. [5
Nefiind strict cartilaginoase, meniscurile posedă o elasti-
citate şi o deformabilitate mai mare decît a cartilajului obiș-
nuit. Partea internă a meniscului nu conţine vase, dar în
partea capsulară acestea sînt abundente. Vasele meniscale
reprezintă, în mecanica articulară, coroane relativ dure, care
se rostogolese apăsînd, strivind şi dislocînd pînă la rupere,
structurile fibrilare ale meniscului. Odată cu vasele se rami-
îică în menisc şi o serie de septuri meniscale, care diferă de
țesutul meniscal propriu-zis prin fineţea fibrelor, apropierea
celulelor, laxitatea ţesăturii, hidratarea și bazofilia crescută
(Rădulescu, Crăciun, Pambuccian şi Doboșiu).
e) Segmentele osoase care intră în constituția articulației
sînt menținute între ele de o capsulă articulară, întărită de
şase ligamente : anterior (ligamentul rotulian), posterior (liga-
mentul lui Winslow), lateral intern, lateral extern și două
ligamente. încrucișate.
Capsula articulară. are, în mare, forma unui manșon fibros
care, se fixează de jur împrejur, foarte apropiat de limita
cartilajelor articulare, lateral pe meniscuri şi înainte pe liga-
mentul jugal, ajungînd la tibie. Este foarte rezistenţă, putînd
suporta tracţiuni mai mari de 300 kg. Acest manșon nu este
continuu şi prezintă două. mari soluţii de. continuitate ; una
anterioară, în care este plasată rotula, și una posterioară ver-
ticală, în dreptul scobiturii intercondiliene. În afara acestora,
capsula mai prezintă şi alte soluţii de continuitate, are o formă
neregulată și prezintă numeroase funduri de sac (Maximencov).
Ligamentul anterior sau rotulian, lăţit transversal, gros
şi foarte rezistent, se întinde de la rotulă la tuberozitatea ante-
rioară a tibiei şi reprezintă tendonul terminal al mușchiului
cvadriceps. Este. separat de tibie prin bursa pretibială pro-
fundă şi în rest este în raport, pe toată faţa sa posterioară, cu
scheletul celular grăsos anterior al genunchiului. Pe tube-
rozitatea anterioarăa tibiei se află o altă'bursă subtegumen-
tară.
Ligamentul posterior al lui Winslow este alcătuit dintr-o
porțiune mijlocie şi două laterale și se întinde pe faţa poste-

390
 unui segment
rioară a articulației. Părţile laterale au forma
anteri oară şi înconj ură feţele. supe-
de sferă cu concavitatea
ale condil ilor femura li, confu ndînd u-se cu capsula arti-
rioare
ile mușchilor
culară. La acest nivel se confundă cu inserţi
tricep sului sural), forme ază cojile condi-
gemeni (fascicule ale
şi se insinu ează cu ele în scobit ura interc ondiliană, unde
liene mij-
Partea
se confundă cu inserţiile ligamentelor încrucișate.
scobit ura interc ondili ană şi este perforată
locie se găseşte în
de numeroase vase şi nervi.
inseră sus
Ligamentul lateral intern, uşor turtit, lateral se
pe partea
pe tuberozitatea condilului femural intern, iar jos —
entul lateral. in-
cea mai de sus a feţei interne a tibiei. Ligam
funcţi onale. Prima este repre-
tern este alcătuit din trei unităţi
de porţiunea
zentată de porţiunea superficială a lui, a doua
lui Slocu m şi Larson
profundă (ligamentul capsular mijlociu al
ral şi menisc o-tibi al), iar a treia
sau ligamentul menisco-femu
poster ioară alcătu ită din fibre oblice ce se pierd
de porţiunea
în capsula posterioară a articulației.
Kennedy şi Fowler (1971), ca și Slocum şi Larson (1968)
intern,
studiind rolul porțiunii profunde a ligamentului lateral
zia că aceasta se opune mişcăr ilor excesi ve
au ajuns la conclu
rotaţie internă ale tibiei. Warren şi colab. (1974) au con-
de
cială,
statat că atît porțiunea profundă, cît şi aceea superfi
ea ei anterio ară, alcătui tă din fibre lungi,
mai ales prin margin
opun atît forțelo r de rotaţ cît
ie, şi celor care tind să val-
se
gizeze genunchiul.
Ligamentul lateral extern, de asemenea uşor turtit lateral,
se inseră sus pe tuberoz itatea condilu lui femural extern, iar
jos — pe partea antero- externă a capului peroneu lui.
Ligamentele încrucișate se găsesc în scobitura intercondi-
a
liană. Cel anterior se inseră sus, pe porțiunea posterioară
tă în jos, înainte și înăuntr u
condilului extern, şi se îndreap
şi
pentru a se insera pe partea antero-internă a spinei tibiale
an-
pe suprafaţa rugoasă prespinală, între inserţiile cornurilor
or se
terioare ale meniscurilor. Ligamentul încrucișat posteri
nea posteri oară a condilu lui intern și se în-
inseră pe porţiu
dreaptă în jos, înainte şi înăuntru pentru a se insera înapoia
spinei tibiale (formula mnemotehnică — AE, PI, adică „avant
Vexternat, puis linternat').
î) Sinoviala genunchiului tapisează faţa interioară a man-
şonului capsular și este cea mai întinsă şi mai complexă dintre
le
toate sinovialele articulare. Ea se adaptează la toate: funduri
391
de sac capsulare și se întrerupe la nivelul inserţiei: meniscu-
rilor, astfel încît este împărțită în două porţiuni.: una supra-
meniscală, care reprezintă aproape întreaga: sinovială și alta
submeniscală, mult mai redusă ca dimensiuni. Sinoviala
genunchiului comunică în aproximativ 100/ din cazuri cu sino=
viala articulației tibio-peroniere superioare. ;:
Din punct de vedere geometric, suprafața avtidulației ge-
nunchiului, definită de Ivaniţki ca o „articulaţie trohleo-sferică
şi spirală“, nu este nici sferoidă, nici trohleară. Așa cum
remarcă Donskoi, suprafaţa articulară” a femurului, mult teșită
înăuntru, este asemănătoare unei trohlee numai într-o oarecare
măsură și, afară de aceasta, vine în contact nu cu tibia, ci cu
rotula. Cei doi condili articulari ai femurului nu au o formă
regulată nici în sens transversal, în care dealtfel nici nu se
fac 'mișcări (abducţia şi adducţia fiind practic minime), nici
în sens antero-posterior, deoarece în acest:din' urmă caz supra-
faţa are o cursă în spirală neuniformă.
Articulația femuro-rotuliană. Pentru a se înţelege mai bine
biomecanica articulației genunchiului, se descrie în
î mod izolat
şi o articulaţie femuro-rotuliană, care este o trohleartroză. La
alcătuirea ei intră ca suprafeţe articulare, trohleea (din partea
extremității inferioare a femurului) și fața. posterioară articu-
lară, a rotulei.
Aparatul capsulo-ligamentar .al articulației se confundă
cu cel al feţei anterioare al articulației femuro-tibiale.

MUȘCHII GENUNCHIULUI

Muşchii care efectuează mişcările la nivelul genunchiului

sint muşchii. coapsei şi mușchii. gambei.

Mușşchii coapsei care intervin în mişcările genunchiului

sint:, evadricepsul, tensorul fasciei lata, dreptul intern, croi-
torul, semitendinosul, semimembranosul. și bicepsul. femural.
“Toţi sînt muşchi biarticulari şi au. fost! area la muşchii
şoldului.
Muşchii gambei. Dintre mușchii itânatiet, intervin ca muşchi
accesorii în' mişcările genunchiului cei '2' gemeni ai tricepsu-
lui':sural, popliteul şi” plantarul Evrei care vor fi eseu
la muşchii gambei.

392
 . STATICA GENUNCHIULUI *

La omul normal, în poziţia în picioare, cînd sprijinul se

repartizează în mod egal pe ambele membre inferioare, greu-
hi
tatea corpului se transmite prin capetele femurale la genunc
plante, linia de forţă trecînd „prin. mijlocu l capu-
şi de aici la
şi prin mijlocul arti-
lui femural, prin mijlocul genunchiului.
culaţiei gleznei.
Axa biomecanică a femurului, care trece prin centrul
axa
capului femural şi prin scobitura intercondiliană, face cu
ică a corpulu i femura l un unghi de 10” desthis în sus
anatom
(vezi figura 175).
Condilul femural intern este de 2—7 mm (în medie cu
4 mm mai coborit decît cel extern). Cavitatea internă a pla-
cu
toului tibiei este, de asemenea, mai scobită şi mai coborită
2,5—3 mm faţă de cea externă (fig. 188). Din această cauză,
fiecare cavitate glenoidă primeşte transmisia forţelor de pre-
siune pe un plan orizontal, dar la nivele diferite.
Faţă de axa anatomică a tibiei, axa anatomică a femuru-
lui se găseşte uşor înclinată în afară, formînd astfel un unghi
deschis în afară, unghi care variază între 170” și 177" (genu
valgum fiziologic).
Deoarece greutatea se transmite
de pe femur-pe tibie: prin cei doi con-
dili femurali, care*au forma unor seg-
mente de sferă, se poate admite că
contactul se face prin două puncte de
sprijin, situate în centrul glenelor ti-
biale. Rezultanta igreutăţii corpului se
împarte la, nivelul genunchiului - în
două forţe egale .şi paralele, situate. la
aproximativ 4 cm una de alta, care îşi
au punctul de aplicare în centrul ca-
vităţii glenoide. Dacă însă proiecția
centrului: de' greutate este deviată în
afară sau înăuntru cu 2 cm, ea trece
prin centrul platoului tibial şi ?avita-
tea glenoidă respectivă o suportă în
întregime. Dacă proiecția centrului de. Să
greuțate este deviată cu mai mult de Fig. 188 — Cavitatea
2 cm, încărcarea platoului tibial res- “glenoidă internă este
sițuaiță cc 25—3
cu ua
Bt mm
pectivmisajunge 'să“ fie mult . superioară - situată
mp i408 OO PS fî5
greutăţii corpului. Sub presiunea exe r-

393
citată de această forţă, genunchiul s-ar disloca dacă nu s-ar
opune ligamentul colateral de partea opusă, care constituie
însă şi el o piîrghie de gradul II, care mărește presiunea asupra
condilului femural (fig. 189). Ecuația forţelor care intră în joc,
după Bouillet şi Ph. van Graver se poate rea ec. astfel
pentru un individ de 80 kg:

77
ORE pura
pa

Bz
ei

Fig. 189 — Cînd rezultanta greutăţii corporale trece înăun-

trul genunchiului, condilul intern se găsește comprimat ca
“o nucă într-un spărgător de nuci.

F (greutatea corpului) X 1 (braţul său de pirghie =R (re-

zistenţa condilului) X 1 (braţul său de pîrghie).
Dacă se admite că fiecare platou tibial are o lățime de
4 em şi-că punctul de sprijin asupra condilului intern se face
la mijlocul platoului intern, se poate calcula:

80 kg X 8=RX 6 cm.sau R = 106,6 kg

BIOMECANICA ARTICULAȚIEI FEMURO-TIBIALE

Articulația femuro-tibială, ca orice articulație cu un sin-
gur grad de libertate, prezintă două mișcări principale : flexia
“Și extensia gambei pe coapsă. Aceste mișcări sînt însoțite de
altele secundare, de rotaţie internă și externă. În plus, articu-

394
 are late-
laţia mai poate prezenta o serie de. mişcări -de. înclin
rală, foarte reduse ca amplitudine. ai
ilor
Goniometria. Amplitudinea medie normală. a mișcăr
pasive de
active de flexie și extensie este de 135”, iar a celor
1509, deci diferenţa dintre mobili tatea pasivă şi cea activă
i Pa
este de 15%.

Fig, 190 — Goniometria genunchiului :

a — poziţia de start; b— poziţia finală a flexiei.
 “Mişcările se execută în plan sagital, în jurul unei -axe
transversale, care trece prin cele două tuberozități condiliene
ale femurului. Clinic, axul biomecanic transversal este .reperat
pe faţa-laterală a genunchiului, la 1,5 cm deasupra interliniei
articulare, la-unirea celor două treimi anterioare cu treimea
posterioară a condilului femural extern.
Subiectul este culcat pe masă în decubit ventral, cu picio-
rul atîrnînd în afara planului mesei (pentru a se obţine exten-
sia totală a genunchiului). Goniometrul se așază în plan
sagital, cu baza pe planul mesei şi în lungul axei coapsă-
gambă, cu axul indicatorului în dreptul axei biomecanice
transversale şi cu indicatorul culcat în dreptul axei lungi a
gambei (fig. 190).
Mişcările de flexie şi extensie. Articulația femuro-tibială
funcționează după principiul unei piîrghii de gradul III
(fig. 191). Mişcarea se realizează prin deplasarea femurului
pe tibia fixată (ca în sprijinul pe sol), prin deplasarea tibiei
pe femurul fixat (ca în poziţia şezînd) sau prin deplasarea
simultană a celor două oase (ca în mers, cînd gamba este
pendulată).
În realitate, mișcările nu se execută în jurul unei axe
fixe. Deoarece condilii femurali nu au o formă sferică, ci un
contur de volută, axa se deplasează faţă de platoul tibial în

09 0A S
Fig. 191 — Articulația femuro-tibială funcționează
după principiul unei pîrghii de gradul III atît în miş-
cările de flexie, cît şi în cele de extensie. i
 transversală
jurul. mai multor puncte axiale, (fig. 192). Axa.
(fig. 193) şi în exten-
se deplasează în flexie, în sus şi înapoi [2
ţ 5 : 1
sie, în 'sens invers.
a
"Mișcarea de flexie este aceea prin care fața posterioară se
Mişcarea
gambei se apropie de faţa posterioară a coapsei.
ă în jurul mai multor axe. Începu tul mișcăr ii de flexie
execut

192 — Deplasarea axei de miş- Fig. 193 — Deplasarea pos-

Fig.
care se datoreşte formei condililor fe- terioară a axei transversale
murali. S de flexie a genunchiului,

se face mai mult prin rostogolire, iar sfirşitul mai mult prin
rotăţie pe loc, în jurul unei axe fixe (fig. 194).
Dacă în poziţia de extensie se fixează două repere osoase
simetrice, unul în femur şi altul în tibie, în momentul în care
începe să se efectueze flexia, aceste repere nu își mai păs-
trează simetria (fig. 195). Distanţa parcursă de punctul tibial
este mai scurtă decît aceea parcursă de punctul femural, care
s-a învirtit dinainte înapoi, dar a şi alunecat dinapoi înainte
(Weber).
Cînd genunchiul ajunge la o flexie de 70%, se asociază şi
o mișcare de rotaţie. internă, care. poate ajunge..pînă. la, 20?
amplitudine. : rari
Mușchii motori ai mişcării de flexie sînt în primul rînd
bicepsul 'şi semimembranosul, iar în mod accesoriu — semiten-
dinosul, :gemenii, popliteul,. plantârul subțire, dreptul intern
şi croitorul. sh sagoztiri i cacao DIB5V 1

397
 Forţa de acțiune a acestor muşchi a fost determinată de
Fick. În tabelul recapitulativ al flexorilor genunchiului, pe
care-l redăm mai jos, anexăm datele obţinute de acest autor
în ceea ce priveşte scurtarea mușchilor în timpul contracţiei
(în metri), suprafața secţiunii lor fiziologice (în cm?) şi forța

43

Fig. 194 — Desfășurarea miș- Fig. 195 — Experienţa lui

cării : Weber. Cînd genunchiul este
AA — '€volvenţă, '04—O0; — evoluta. extins, punctele de contact
femuro-tibiale sint _;a—b.
Cînd genunchiul este fiectat
la 90%, aceste puncte se de-
plasează şi devin a' şi b'.
Faptul că aa” este mai mare
decît, bb” arată că condilul
femural a. rulat, dar a şi alu-
necaţ dinainte-înapoi (după
F. Pouzet).

lor de acţiune (în kilogrammetri), care rezultă din scurtarea (în

metri) X secţiune fiziologică (în cm?)X 10.
Limitarea mişcării de flexie este practic realizață de în-
tilnirea feţei posterioare a gambei. cu faţa posterioară a coap-
sei. Tendonul rotulian. solidarizează rotula la tibie, dar alun-
girea cvadricepsului permite o mișcare de flexie totală.

398
 Tabel recapitulativ al îlexorilor genunchiului

Inserţia i
scasptarea | Secţiunea Travaliu
| fiziologică |: (în kilo-
(în m)
Denumirea (în um?) (Petit
Proximală Distală
ina nai i OO
on
Biceps Tuberozitatea Capul pero-
femural ischiatică ; neului
0,059 17,37 10,248
linia aspră
Condilii tibiali y 3
Semimem- Tuberozitatea 16,533
ischiatică 0,064 26,38
branos
Semiten- 'Tuberozitatea Laba de giscă
0,134 7,27 13,242
dinos ischiatică

Gemen ex- |Condilul femu- | Calcaneu

tern ral extern
Gemen in- Condilul femu- | Calcaneu
tern ral intern
Popliteu Condilul femu- | Faţa posteri-
ral extern oară a tibiei

Plantar Condilul femu- | Calcaneu

subţire ral extern

[Unghiul pubi- Laba de giscă 2

Drept intern 411 3,082
sului 0,075 .

Croitor |Spina iliacă Laba de giscă | 0;070 3,17 2,319

di 10, A i
i

Total: 45,724
o a

Mișcarea de extensie este aceea prin care fața posterioară

a gambei se depărtează de faţa posterioară a coapsei. La în-
ceput mişcarea se realizează „prin rotarea extremității femuru-
lui, apoi prin. rostogolirea. lui..pe platoul tibial, pînă cînd axa
lungăa gambei ajunge-să continue-axa lungă a coapsei (văzute
din profil). Mişcării de extensie i se asociază şi o. mişcare. de
rotaţie în afară a gambei pe coapsă. sa SUD
„ Mușchii motori. ai extensiei. sînt în primul rînd cvadri-
cepsul şi tensorul fasciei lata. Ei realizează, împreună cu. ten-
donul cvadricipital, rotula, aripioarele rotuliene și tendonul
rotulian, un aparat complex de extensie a genunchiului. In
tabelul 'recapitulativ pe care îl prezentăm în continuare redăm
și forța lor de acţiune, calculată identic ca pentru flexori.-

399
 Tabel recapitulativ al extensorilor genunchiului

Inserţia
. 3 Secţiunea | Travaliu
Denumirea |. e îsi logică (în. kilo-
Proximală Distală si (în cm?) |grammetri)

Di iii iii

Vast extern | Linia aspră Tuberozitatea

și intern anterioară a
tibiei 0,080 148,30 118,640

Drept femu- | Spina iliacă Tuberozitatea

ral antero-inie- anterioară a
rioară tibiei 0,081 28,89 23,400

Tensor fas- | Spina iliacă Tuberozitatea

cie lata — antero-su- extremității
perioară superioare, a.
tibiei 0,010 „756 0,756
18.6 demămueteice Melci! cautate ie de
„Total; 142,796
E ANI ANR N a a 07000 1 III OT e
PE „se 0 A (00 </ ARII —i. NN

După cum rezultă în mod evident din acest tabel, exten-

sorii au o forță de acţiune totală de 142,796 Kkem, pe cînd
flexorii, de numai 45,724 kgm. Faptul este ușor explicabil,
deoarece muşchii extensori;.au, de, luptat împotriva greutăţii
corpului, în: timp ce flexorii nu susțin și greutatea corpului.
Acest excedent de-forță a, apărut mai tirziu. în evoluţia filo-
genetică şi coincide cu. poziţia ortostatică a primatelor și a
omului. Incompletă la maimuţele evoluate, care merg încă cu
genunchii uşor flectaţi, functia de stabilizare a cvadricepsului
nu își atinge perfecțiunea decît la om. Contracţia cvadricep-
sului are ca efect presarea puternică a suprafeţelor articulare
una asupra alteia, ceea. ce împiedică, prăbușirea genunchiului.
Am văzut că, pentru a ajunge la extensia completă, genun-
chiul suferă 0 mişcâre de alunecare şi unade rotaţie („screw-
home motion“). Odată extins, genunchiul ajunge într-o poziţie
de zăvorire, în care acțiunea musculară nu mai este necesară
(„locked position“). IX 20
Extensorii acționează cu toată forţa lor atunci cînd se
face extensia forțată a genunchiului flectat sau cînd se execută
o. mişcare forţată de blocare. a genunchiului în uşoară flexie,
situaţii care se întîlnesc frecvent în activitatea de educaţie fi-
zică şi sport şi în diferite munci. fizice. Uneori, forţa lor de
acţiune este atît de mare, încîtse. rupe aparatul, extensor al

499
genunchiului la un nivel oarecare, ajungîndu-se astiel lao
ruptură de tendon cvadricipital, la o fractură de rotulă, la o
ruptură de ligament rotulian sau la o smulgere de apofiză
tibială anterioară. Ruptura tendonului evadricipital se produce
de obicei la fotbalişti şi rugbişti, iar aceea a ligamentului
rotulian la alpiniști. A “A AIBAZBIO
Mișcarea de extensie este limitată în primul rînd de liga-
mentul posterior al lui Winslow, de ligamentul încrucișat an-=
terior și în mod accesoriu de către ligamentul încrucişat poste-
rior, de mușchii ischio-gambieri şi ligamentele laterale, care
se întind în momentul extensiei. : »
Mişcările de rotaţie înăuntru şi în afară. Mişcările de rota-
ție ale gambei pe coapsă se explică prin înălţimea diferită
a condililor femurali şi se asociază mișcărilor de flexie şi. ex-
tensie. Intervin, de asemenea, și ligamentele încrucișate, care
rotează gamba în afară în poziţia finală de flexie şi înăuntru
în, poziţia finală de extensie. e
Amplitudinea mişcării de rotaţie acţivă este de 15——205,
iar de rotaţie pasivă de 35—40%. Axa în jurul căreia se exe-
cută mișcarea este verticală și trece prin centțrul spinelor
tibiale. die
Rotaţia în afară este realizată de biceps, iar rotația înă-
untru de semimembranos, popliteu, semitendinos, drept intern
şi croitor. Dacă se face calculul comparativ al forței de ac-
țiune al rotatorilor, se constată că rotatorii interni sînt mai
puternici decît rotatorii externi, ceea ce se poate explica prin
faptul că flexia combinată cu o rotaţie înăuntru este. mișcarea
obişnuită a genunchiului, în timp ce rotația în afară este o
mișcare excepțională. 5 j
În rotația externă, ligamente le laterale, se întind, iar liga-
mentele încrucişate se relaxează, în timp ce în rotația internă.
se. întind ligamentele încrucișate şi se destind ligamentele
laterale. . :
Mişcările de lateralitate. Acestea sînt limitate de ligamen-
tele laterale. Cum aceste înclinări sînt necesare să fie limitate,
în special în mers, ligamentele laterale sînt. puse sub tensiune
maximă odată cu extensia genunchiului. În flexia completă
ligamentul lateral extern se relaxează, dar cel intern se men-
ține uşor destins. În semiflexie, însă, se obţine o relaxare
maximă a ligamentelor,
Deplasarea înainte și înapoi a platoului tibial pe condilii
femurali, cînd genunchiul este extins, este limitată de liga-.

401
Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor — cd. 271
26 —
mentele încrucișate. Ligamentul încrucișat anterior limitează
deplasarea înainte, iar cel posterior
— deplasarea înapoi. Liga-
mentul încrucişat anterior se întinde în extensie, se relaxează
în' flexia uşoară şi se întinde-din: nou în hiperextensie. Liga-
mentul încrucișat posterior se. întinde. în flexie completă, se
relaxează în semiflexie şi se întinde din nou uşor în extensie,
În semiflexie, ambele ligamente încrucişate fiind mai destinse,
se poate obţine. o uşoară mișcare de alunecare în sens antero-
posterior. a platoului țibial pe condilii femurali.
În diferitele activităţi sportive aparătul ligamentar, care
limitează mişcările genunchiului, este deosebit de solicitat.
Forţarea genunchiului în valg (înăuntru), sau în var (în afară),
însoțită sau nu de răsucirea gambei pe coapsă, duce la leziuni
de diferiţe intensităţi ale ligamentelor laterale. Astfel, este
clasică entorsa ligamentului colateral intern, cunoscută sub
denumirea de „schi-punct“. Ligamentul încrucișat anterior se
poate rupe prin mai multe mecanisme. De exemplu, el poate
îi lezat în urma unui traumatism puternic asupra feței ante-
rioare a genunchiului aflat în extensie sau asupra suprafeţei
posterioare a gambei, genunchiul fiind flectat la 90%. De ase-
menea, mai poate fi lezat prin trecerea forțată de la flexie la
extensie, cu genunchiul rotat extern. Ligamentul încrucișat
postero-extern se rupe foarte rar, cînd lovitura pe gambă sur-
prinde genunchiul în flexie.

BIOMECANICA MENISCURILOR |

Meniscurile, deşi solidare la tibie, se deplasează în flexie

dinainte înapoi pe platoul tibial, dar se apropie uşor şi între
ele, prin extremităţile posterioare. În flexia completă, menis-
cul extern ajunge la 1 cm şi cel intern la 0,8 cm de marginea
anterioară „a platoului. În extensie, meniscurile se deplasează
în sens invers, adică dinapoi înainte, ating marginile ante-
rioare ale platoului tibial şi se depărtează ușor unul de altul.
Alunecările meniscurilor pe platoul tibial se fac prin modifi-
carea. formei lor, deoarece: au extremitățile fixate.
Afară de aceste alunecări pe platoul tibial, meniscurile
se deplasează în timpul mișcărilor şi odată cu platoul față de
condilii femurali, ele situîndu-se mereu pe acea parte a pla-
toului care suportă presiunea condililor, În extensie, condilii
alunecă înainte, împingînd meniscurile înaintea lor, iar în
flexie, condilii alunecă :înapoi; împingînd meniscurile îna-
poia lor.

492
 În timpul mișcărilor de rotaţie meniscurile sînt de aseme-
nea antrenate. În mișcarea de rotaţie a gambei în afară, partea
anterioară a meniscului intern urmează capsula la care aderă
şi se deplasează dinapoi înainte şi dinăuntru în afară, în timp
ce extremitatea sa posterioară este împinsă înapoi de condilul
femural, ceea ce are drept rezultat o puternică distensie a
meniscului. Meniscul extern poate suferi o deplasare asemă-
nătoare, dar de sens invers, în timpul mișcării de rotaţie
externă.
Meniscul extern, fiind mai rezistent şi mai mobil, se de-
plasează făcînd excursii mai întinse, în timp ce meniscul
intern, mai subţire — și mai ales mai puţin mobil la nivelul
cornului său posterior —nu poate urma uneori deplasarea
condilului femural intern și este strivit.
Rolul meniscurilor în biomecanica articulației genunchiu-
lui este. complet. După Bouillet şi vân Graver sînt de reţinut
5 funcţii biomecanice importante ale acestor formaţiuni fibro-
cartilaginoase :
1, Completează spaţiul liber dintre suprafaţa curbă a îe-
murului şi suprafaţa plană a tibiei şi împiedică astfel proțruzia
sinovialei și capsulei în cavitatea articulară, în cursul mișcă-
rilor.
2. Centrează- sprijinul femurului pe tibie în cursul 'miş-
cărilor. Importantă din acest punct -de vedere este, în: special,
periferia meniscurilor, care este mai rezistentă (Trillat).
3. Participă la lubrifierea suprafeţelor articulare, -asigu-
rînd repartizarea uniformă a sinoviei pe suprafaţa. cartilajelor
(Smillie şi Me Connill). gh rit 10]
4. Joacă rolul: unui amortizor de şoc între. extremităţile
osoase, mai ales în -mișcările de hiperextensie. şi hiperflexie
(Fairbank).
5. Şi, în fine, reduc în mod. important frecarea dintre
extremităţile osoase.
Hijorstjă a arătat că frecarea dintre suprafeţele. cartila-
ginoase ale unei articulaţii depinde de felul mişcărilor. şi că
din acest punct de vedere se pot descrie trei varietăţi de
mișcare :
a) Rularea, este asemănătoare mișcării unei roţi care îna-
intează pe sol. Teoretic, în acest caz, se poate afirma că nu
există frecare, deoarece roata îşi derulează suprafața sa punct
cu punct pe planul care o “suportă. Flexia genunchiului, de
exemplu, în primele ei grade se face după această varietate
de mișcare („rolling joint“) (fig. 196, a).

403
 -*b) Frecarea simplă, este asemănătoare mișcării unei roți
care patinează pe sol. De data aceasta toate punctele periferice
ale: roții intră succesivîn contact cu aceleași puncte ale solu-
lui, -rezultînd importante forțe tangenţiale, care atrag uzura
celor două suprafeţe în contact (,„grinding joint“) (fig. 196, b).
„.e) Frecarea accentuată, este asemănătoare. unei roţi ane-
xate unui 'alt mobil, 'care o trage într-o direcţie opusă celei

AI

Vi pb e Ig
Fig. 196 — Cele trei variante de mişcare:
a — rularea, b — frecarea simplă, c — - „frecarea accentuată, d — rolul meniscu-
rilor.

pe care trebuie să o urmeze. Frecarea cu Piticu de contact

ale 'solului este dublă, cele două suprafețe derulîndu-se în
sens învers, una față de cealaltă (fig. 196, 'c).
Meniscul, plasat” sub roata dată ca exemplu, timpaiţe arti-
culația roată -— sol, în care frecarea este accentuată, în două
articulaţii distincte, în- care frecarea devine simplă (fig. 196, d).
Rotula care alunecă pe trohleea femurală suferă o mișcare
de tipul „accentuated grinding jointi“. Între suprafeţele articu-
lare ale femurului şi tibiei ar fi trebuit să se producă o miş-
care tot de acest tip dacă nu ar fi existat meniscurile, care
împart articulația femuro-tibială în două articulaţii distincte,
în care frecarea devine simplă, de tipul „grinding joint“.
Marea majoritate a rupturilor de menisc se datoresc acci-
dentelor de sport, în special acelora care prezintă mișcări ra-
pide şi puternice sau care își modifică direcţia în timpul efec-
tuării lor (fig. 197). Jucătorul de fotbal, de exemplu, face
deseori mișcări bruște de rotație a trunchiului, în timp ce
piciorul este fixat pe crampoane pe sol. Piciorul fixat nu are
cum să mai fie mobilizat şi se stabileşte un decalaj între răsu-
cirea- puternică a corpului șia femurului, la nivelul genun-
chiului. Se mai pot adăuga loviturile sau: supraîncărcările prin
căderile- unui jucător peste altul. Astfel, meniscurile sînt su-
puse unor presiuni. foarte mari şi se pot rupe: Statistica lui
Doboșiu, Baciu şi Tomescu arată că, la noi în ţară, frecvenţa
rupturilor de menisc pe “sporturi este următoarea :: fotbal—
360%/0, rugbi și gimnastică —- 10%, handbal — .5%/, baschet şi
turism — bi volei şi schi — 107, atletism — 1%/0.

"BIOMECANICA ARTICULAȚIEI FEMURO-ROTULIENE

'Rotula este: menţinută pe.locul ei, de:un sistem pom msi

de. friuri, de origine musculară, ligamentară şi ienplineanâ:

Fig. 197 — Ruptură tipică de menisc în

„toartă de coş“.

În sens vertical, ea este fixată de tendonul rotulian și de

tendonul cvadricipital. Acestea nu se continuă în linie, ci fac
între ele un unghi deschis în afară (denumit „unghiul Q“%).
Închiderea acestui unghi. favorizează apariţia luxaţiei recidi-
vante a rotulei. Dintre cele două tendoane, numai cel cvadri-
cipital este motor şi solicită direct rotula, trăgînd-o în afară,
dar în: acelaşi timp, 'aplicînd-o puternic 'în “șanțul trohlean.
„- În sens transversal, rotula este menţinută de-cele două
aripioare rotuliene. 'Aripioara. internă, care se întinde de la
marginea internă -a rotulei, la fața internă a condilului intern,
este întărită de inserția vastului intern și: de ligamentul me-
nisco-rotuliân iintern -și este deosebit de solicitată. Aripioara
externă care se întinde de la marginea externă a rotulei,- la
fața externă a condilului extern, deși este întărită: de vastul
extern, fascia lata și diane stat menisco-rotiilian extern, este
mai slab “dezvoltată.
““În afara acestor formaţiuni, o serie de eteihăirte pitirodse
se încrucişează peste rotulă, formînd 'o veritabilă reţea, care
o aplică în șanțul trohleean. Ele provin din expansiunile di-

495
recte şi încrucişate ale vaştilor, expansiunile croitorului,. fas-
ciei lata, aponevrozei gambiere şi ale dreptului anterior.
Datorită grosimii sale, rotula are rolul ca în timpul miş-
cării de extensie să menţină tendonul la distanţă de trohleea
femurală. Deplasînd tendonul cvadricipital faţă de axa de
rotație a genunchiului, prezența rotulei mărește braţul de
pîrghie al cvadricepsului cu aproximativ 50%/, (Hervert Maxton,
Steindler etc.).

Fig. 198 — Braţul de pîrghie al cvadricepsului este mărit de prezenţa

rotulei.

Dar acţiunea rotulei este încă și mai complexă (fig. 198).

Storck a comparat genunchiul cu'o vîrtelniţă de puț, în care
axa centrală a vîrtelniţei este reprezentată de centrul de ro-
tație al genunchiului, coarda care trage găleata este tendonul
rotulian, iar manivela este braţul de pîrghie al femurului. La
vîrtelniță, rezistența (R), reprezentată de coardă, își păstrează
un braţ de pîrghie constant, egal cu raza virtelniței pe care
se înrolează coarda, iar forţa necesară manivelei va fi cu atit
mai mare, cu cît manivela va fi mai aproape de orizontală.
La genunchi, rezistenţa (R) reprezentată de -cvadriceps și
aparatul rotulian are un braţ de pirghie variabil după poziţia
genunchiului. Cu cît flexia este mai mare, cu atît mai mare
va fi braţul de pîrghie asupra căruia apasă greutatea corpului.

496