Igiena, prevenirea și controlul infecțiilor

Efectele radiațiilor asupra organismului uman

 Ce este radiația?

Radiația presupune un transfer de energie prin spațiu. În funcție de cantitatea

de energie transportată de radiații, radiațiile pot fi clasificate în radiații
ionizante și neionizante.
Principala diferență între radiațiile ionizante și cele neionizante este că
radiațiile ionizante se referă la tipuri de radiații în care radiația transportă
suficientă energie pentru a ioniza atomii, în timp ce radiațiile neionizante se
referă la tipuri de radiații care nu transportă suficientă energie pentru a ioniza
atomii .
Termenul "radiaţie" sună ameninţător în contextul unei discuţii despre
sănătatea organismului. Dar radiaţiile sunt peste tot, nu există niciun loc unde
să ne ascundem şi să ne protejăm complet. Radiaţia provine şi de la radonul
produs de dezintegrarea radioactivă a uraniului din sol, cât şi de la Soare, dar și
de la nenumăratele dispozitive electronice din jurul nostru care emit radiaţii.
 EFECTE ALE RADIAŢIILOR IONIZANTE ASUPRA ORGANISMULUI
Efectele precoce în boala de iradiere a întregului organism
Boala acută de iradiere apare datorită expunerii organismului la
o doză mare de material radioactiv, într-o perioadă scurtă de
timp. Aspectele clinice depind de doza radiațiilor primite, de
tipurile de radiație si de volumul țesuturilor iradiate, de
expunerea întregului organism sau numai a trunchiului. Daca
este expusa numai o zona limitata a corpului apare o lezare
mai mult sau mai puțin profundă a acelei zone iradiate, însoțită
de unele manifestări generale. Expunerea la radiații X moi, sau
radiații B produce o lezare de diferite grade a tegumentelor,
mucoaselor sau cristalinului. Exista trei organe mai afectate in
boala acuta de iradiere: sistemul nervos central, intestinul
subțire si măduva osoasă împreună cu țesutul limfatic.

Interacţiunea radiaţiilor ionizante cu materia vie poate genera

consecinţe variate, care pot fi clasificate în două mari categorii de
manifestări: precoce şi tardive. Manifestările precoce sunt
reprezentate de efectele somatice care apar după un interval scurt
de la iradiere. Interesează numai persoana expusă şi apariţia lor
poate fi anticipată în funcţie de doza receptată de organismul sau
ţesutul iradiat. Deoarece sunt expresia efectelor tip sigmoidal (doza
cu prag), intensitatea şi gradul de reversibilitate sunt dependente de
mărimea dozei absorbite. Manifestările tardive apar după intervale
de timp variabile, de câteva luni până la câţiva ani, de la expunere.
Sunt considerate efecte stochastice, care se produc întâmplător, iar
probabilitatea statistică a frecvenţei de manifestare scade odata cu
doza receptată. Efectele somatice precoce sunt manifestări generate
de expunerea externă la doze unice sau repetate în timp scurt, care
diferă în funcţie de mărimea zonei iradiate - iradierea întregului corp
sau iradierea anumitor zone corporale. Iradierea externă a întregului
corp cu doze sub 2 Gy produce astenie, stare generală de rău şi
greţuri, care apar la 3-6 ore de la expunere, însoţite de modificări
hematologice (leucopenie prin lezarea seriei limfoide şi mieloide). În
general, tulburarile se remit după 24 ore.
Expunerea organismului, într-un timp scurt, la doze mai mari de 2 Gy
determină boala acută de iradiere cu evoluţie în trei faze: faza
prodromală caracterizată prin adinamie, inapetenţă, stare generală
alterată, eventual obnubilare; perioada de latență a cărei durată este
invers proporţională cu mărimea dozei receptate de organism;
perioada de stare care, în funcţie de doză, are trei forme de
manifestare (sindroame): sindrom hematologic în cazul expunerii la
doze de 2- 10 Gy; sindrom gastrointestinal la iradieri egale sau mai
mici de 4 Gy şi sindrom nervos central, dacă doza absorbită este mai
mare de 10 Gy. Sindromul hematologic debutează cu anorexie,
greţuri, vărsături şi stare de apatie, simptome care ating apogeul în
6-12 ore. Urmează faza de remisiune de 24 până la 36 ore în care
simptomele dispar complet. În timpul perioadei de aparentă
sănătate debutează procesul de distrugere, uneori ireversibilă, a
sistemului hematopoetic mieloid şi limfoid. Se manifestă prin
limfopenie, 7 neutropenie, anemie şi trombocitopenie, urmate de
hemoragii, dezechilibre electrolitice şi creşterea susceptibilităţii la
infecţii. Uneori, prin lezarea marcată a timusului şi a plăcilor Payer
apare imunosupresia gravă, care poate contura sindromul
imunologic asociat. Sindromul gastrointestinal este dominat de
greţuri, vărsături şi diaree care produc deshidratarea marcată,
reducerea volumului plasmatic , colaps vascular şi moarte. Iniţial,
sindromul gastrointestinal este consecinţa toxemiei datorate
necrozei tisulare, pentru ca ulterior să fie perpetuat prin atrofia
progresivă a mucoasei tractului gastrointestinal. În stadiile avansate,
denudarea vilozităţilor intestinale determină plasmoragie masivă în
lumenul intestinal. Decesul survine în 3-10 zile prin plasmoragie şi
septicemie cu floră intestinală proprie, probabilitatea acestuia fiind
proporţională cu doza receptată: sub 2 Gy mai redusă, sub 4 Gy
aproape 50% din persoanele iradiate decedează, iar la iradieri de 5-
10 Gy şansa de supravieţuire este practic nulă. Sindromul nervos
central (neuropsihic) apare în cazul expunerii organismului într-un
timp scurt la doze extrem de mari (peste 10 Gy), condiţie întâlnită
numai în situaţii speciale cum sunt accidentele nucleare majore.
Asemenea contexte situaţionale vizează operatorii şi formaţiunile de
intervenţie (pompieri şi „lichidatori „) din unităţile nucleare şi numai
arareori grupuri populaţionale din imediata vecinătate a unităţii
nucleare implicate (de exemplu bombardamentele de la Hiroshima şi
Nagasaki sau accidentul de la Cernobâl din 1986). Sindromul nervos
central debutează printr-o perioadă prodromală cu greţuri, vărsături,
apatie şi somnolenţă care evoluează spre prostraţie datorată
focarelor inflamatorii nonbacteriene cerebrale sau produşilor toxici
radio-induşi. În scurt timp se instalează tremor, convulsii, ataxie, iar
decesul survine în câteva ore.
Efecte precoce în boala de iradiere a unei zone din organism
Pe plan mondial, expunerea la doza medie anuală de 2,4 mSv (valoarea medie
a radioactivităţii naturale pe Pământ) determină, pentru întreaga durată a
vieţii, un risc teoretic de moarte prematură prin malignitate indusă de
radioactivitatea naturală de aproximativ1%. 2. Radiodermitele cronice,
manifestate prin fenomene de atrofie cutanată, ulceraţii, keratoze,
telangectazii şi creşterea riscului de malignizare, la care se poate asocia
alopecie, apar după expuneri parţiale relativ intense cum sunt cele din
radioterapie. 3. Cataracta este consecinţa iradierii cristalinului îndeosebi cu
neutroni. Procesul de opacifiere debutează la nivelul polului posterior al
cristalinului după o perioadă de latentă variabilă de la 6 luni până la câţiva ani
de la expunere. 4. Scurtarea duratei medii de viaţă, probabil prin deteriorarea
capacităţii imunobiologice a organismului, a fost observată la unele categorii
de personal expus la radiaţii ionizante în cadrul activităţii profesionale. Pe baza
studiilor epidemiologice, care au vizat personalul medico-sanitar din serviciile
de radiologie din SUA, se estimează că expunerea îndelungată la doze de
0,01Gy poate reduce speranţa de viaţă cu 1-5 ani. 5. Alte efecte somatice
tardive semnalate în cazul expuneri prelungite sau repetate la doze mici sunt:
scăderea fertilităţii la ambele sexe; diminuarea libidoului la femei; amenoree;
anemie, leucopenie, trombocitopenie. 6. Efecte somatice post-radioterapie
(iradierea medicală terapeutică) în afecţiuni tumorale maligne sunt: leziuni
renale - reprezentate de disfuncţii glomerulare şi tubulare - pot apare în urma
iradierii rinichilor cu doze de 20 până la 30 Gy. După o perioadă de latenţă de
6-12 luni se manifestă prin proteinurie, insuficienţă renală în variate grade de
severitate, anemie şi hipertensiune; 11 leziuni miocardice - pericardită şi
miocardită - în caz de iradiere mediastinală extinsă; leziuni medulare -
mielopatie severă până la aplazie medulară prin iradierea segmentară a
coloanei vertebrale cu doze mai mari de 50 Gy ; leziuni intestinale - ulceraţii
cronice, fibroze sau perforaţii intestinale - în radioterapia metastazelor
limfatice abdominale din seminomul testicular, carcinomul ovarian sau
limfoame.
Cancer cutanat iradiere externă localizată 12-50 ani; Leucemie acută (toate
formele) ;Leucemie cronică granulocitară iradiere externă radiodiagnostic cu
thorotrast 2-10 ani ;Cancer tiroidian iradiere externă sau internă cu 131I 10-17
ani ;Cancer de sân iradiere externă accidentală 10-30 ani (in medie 10
radiodiagnostic sau radioterapie 25 ani); Cancer pulmonar iradiere externă
iradiere internă (Radon) 10-25 ani; Cancer osos iradiere internă (săruri de
Radiu) 2-4 ani.
Boala de iradiere de asemenea, numită sindromul acut de iradiere sau de otrăvire,
dăunează organismului printr-o doză mare de radiații primită de multe ori într-o
perioadă scurtă de timp. Cantitatea de radiații absorbită de către organism determină
cât de bolnav va fi pacientul. Expunerile frecvente la radiații de doze mici, cum ar fi cu
raze X sau examene CT, nu provoacă iradieri. De asemenea, chiar dacă răul de radiații
este grav și adesea fatal, este rar.

Cauze

Regiunile corpului, cele mai vulnerabile la radiații de înaltă energie sunt celulele din
mucoasa tractului intestinal, inclusiv la nivelul stomacului, și producătoare de celule
sanguine ale măduvei osoase. Bolile de iradiere sunt cauzate de următoarele
evenimente:

 Expunerea accidentală la doze mari de radiații, cum ar fi accidentele centrale

nucleare;
 Expunerea la radiații excesive pentru tratamente medicale.

Surse posibile de radiații în doze mari includ următoarele:

 Un accident la o instalație industrială nucleară;

 Un atac asupra unei instalații industriale nucleare;
 Detonarea unui dispozitiv radioactiv mic;
 Detonarea unei arme nucleare sau a unui dispozitiv exploziv convențional, care
dispersează materialul radioactiv

Simptome în formă acută-

în care moartea survine în urma distrugerii organelor hemopoetice, urmată de hemoragii şi

infecţii grave.
Formele acute se tratează prin grefă de măduvă hematogenă şi transfuzii mari de sânge.

Simptome în formă cronică-

apare dupa iradieri generale, mici, repetate.

In raport de gravitatea tulburarilor, deosebim trei grade, care in unele cazuri se pot
succeda, constituind faze evolutive.

Gradul I: tulburari generale, reversibile - astenie, cefalee, tulburari vasomotorii,

insomnie, modificari sanguine (eozinofilie, leucopenie).

Gradul II: la tulburarile sus-mentionate se adauga: diaree, inapetenta, prurit etc.

Gradul III: aceleasi

Simptome ca in gradele I si II, insa mai accentuate - puseuri acute; se adauga si

leziuni locale.

Terenul influenteaza tipul simptomelor sau intensitatea lor si se clasifica in :

= simptome generale : dureri de cap , insomnie, vertij, debiltate, senzatii anormale gustative,
iritabilitate,
insomnie, febra;
= simptome gastrointestinale : anorexie, greata, varsaturi, diaree;
= simptome cardiovasculare : tahicardie, aritmie, hipotensiune, dispnee;
= hematologice : leucopenie, trombocitopenie, hemoragii,cresterea VSH-ului.

Diagnosticul bolii de iradiere se poate pune tinand seama de simptomele prezentate

de bolnav si de imprejurarile in care au survenit.

https://www.esanatos.com/ghid-medical/sanatatea-
copilului/primul-ajutor/boala-acut-de-iradiere74482.php
https://sanitaracraiova.spiruharet.ro/images/scoala-
sanitara/c4_igiena_radiatiilor.pdf
https://ro.weblogographic.com/difference-between-ionizing
https://cnmrmc.insp.gov.ro/images/ghiduri/Ghid-Educatie-pentru-
sanatate.pdf
https://www.humanitas.net/ro/diseases/boli-de-iradiere/