MEDICINĂ INTERNĂ

ORTOPEDIE

IMOBILIZARE FRACTURĂ ÎN
APARAT GIPSAT – membru
inferior şi superior
 Principiile tratamentului cu aparate
gipsate
• Aparatul gipsat trebuie aplicat pe o situaţie locală a membrului
bine cunoscută şi care trebuie menţinută un oarecare timp (repaos,
reducere mai mult sau mai puţin bună a fracturii, tulburări neuro-
vasculare posttra-umatice, transport, etc).
• Aparatul gipsat, chiar provizoriu, trebuie aplicat corect, ca şi când
ar fi definitiv. Aparatele circulare sunt preferate alelelor.
• Aplicarea sa trebuie să fie netraumatizantă, să menajeze zonele
sensibile sau susceptibile de leziuni de decubit sau compresie.
• Aparatul gipsat trebuie să fie perfect mulat după reliefurile
segmentului de membru, suficient de strâns pentru a nu permite
mişcări în interiorul său, dar şi suficient de larg pentru a nu genera
tulburări vasculare sau trofice.
• Un aparat gipsat trebuie să depăşească articulaţiile proximală şi,
respectiv, distală, fracturii, care articulaţii trebuie să fie uşor flectate
pentru a bloca rotaţiile segmentului lezat în interiorul gipsului.
• Orice formă se dă aparatului gipsat, acesta terbuie să respecte poziţia
fundamentală a membrului şi să permită contracţiile izometrice ale
acestuia.
• Aparatul gipsat trebuie să fie solid, dar în acelaşi timp uşor şi
realizat estetic. în acest scop se poate recurge la aparatele giupsate
cu aţele înglobate (din gips, materiale plastice, etc).
• Orice aparat gipsat trebuie supravegheat atent, la fiecare oră în
prima zi, apoi zilnic, dacă se poate. în orice caz, controlul în primele
ore, apoi la 1-2-3-10-21 zile este obligatoriu pentru a decela orice
eventuală tulburare de ordin vascular nervos sau trofic (cianoză,
parestezii, dureri, edem), situaţie în care aparatul gipsat trebuie
despicat sau chiar înlăturat.
Tipuri de aparate gipsate –
membru inferior
 Aparatul gipsat pelvipodal
 Aparatul gipsat pelvi-femurai sau chilotul gipsat
 Aparatul gipsat femuropodal
 Aparatul gipsat femuro-crural (burlan)
 Aparatul gipsat cruropedios (cisma)
 Gheata sau botina gipsată
Tipuri de aparate gipsate – membru superior

 Aparatul gipsat toraco-brahial

 Aparatul gipsat brahio-palmar
 Aparatul gipsat brahio-antebrahial
 Aparatul gipsat antebrahio-palmar
 Materiale folosite
• fâşii din bumbac (nu se admit ţesăturile
sintetice)
• fâşii gipsate sau din răşini sintetice
• vată din bumbac
• pudră de talc
• ciorap din bumbac
• leucoplast
• mănuşi
 Pregătirea pentru imobilizarea fracturii

Pregătirea psihică a pacientului:

• se explică necesitatea imobilizarii fracturii
• se obţine consimtământul pacientului
• se explică modul de desfăşurare al procedurii
Pregătirea fizică:
• se asigură intimitatea pacientului (dacă este cazul)
• se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie
imobilizat, pentru a-i fi cât mai comod.
• spălarea antiseptică a mâinilor
• îmbrăcarea mănuşilor
• Spălarea, degresarea membrului şi dezinfecţia leziunilor esenţiale
ale tegumenului.
• Îmbrăcarea membrului într-un tub de tricou fără cusătură, subţire, moale,
confecţionat din bumbac.
• Aplicarea unui strat subţire de vată, uniform, insistând pe zonele de flexie,
reliefurile osoase subcutanate. Vata va fi pregătită sub formă de feşi rulate din
straturi subţiri desfăcute în fâşii lungi din pachet.
• Aplicarea unei feşi de tifon, dinspre distal spre proximal, sau, mai bine, a unui
nou tub de tricou suflecat în prealabil.
• Aplicarea feşilor gipsate, dinspre distal spre proximal.
• După primul strat de faşă gipsată se pot aplica atelele, peste care se mai trag 2-
3-4 feşi gipsate având grijă să nu facă bride sau cute (acestea se vor sectiona).
La sfârşit, gipsul se mulează pe reliefurile membrului şi se întinde uniform,
încât să fie cât mai neted, fără asperităţi. în tot timpul aplicării aparatului
gipsat, pană când acesta se întăreşte, poziţia membrului şi reducerea fracturii
se menţin cu mare grijă.
• Ajustarea aparatului gipsat. Acesta se decupează la capete, în dreptul pliurilor
de flexiune sau pentru eliberarea degetelor. De asemeni, în aparatul gipsat se
vor practica „ferestre” ori de câte ori este nevoie să fie supravegheate plăgi,
flictene, etc.
 Complicaţii posibile
 Durerea cauzată de:
• coaptarea proastă a fragmentelor
• mobilitatea fragmentelor
• aparat gipsat prea compresiv
• imobilizarea articulaţiilor în poziţii necorespunzătoare
• comprimarea unui nerv pe planul osos (nervul peronier comun,
nervul ulnar, nervul radial)
• aparat gipsat prea larg sau prea mic, care permit rotaţiile în focar
(dacă nu sunt prinse în el şi articulaţiile proximală şi distală de focar)
• aplicarea neatentă a aparatului gipsat (feşi torsionate, ghemotoace de
vată sau gips, etc)
• apariţia unor leziuni cutanate sub gips (flictene, foliculite, furuncule,
pediculoze, ploşnjţe, purici, etc)
 Infectarea (supuraţia) focarului de fractură (de la piele sau
metastaze septice de la distanţă)
 Edemul cianotic sau alb al extremităţii libere distale poate
traduce o compresiune sub gips sau o ischemie
 Deplasarea ulterioară sau angularea focarului de fractură
(vizibile la control radiografie sau radioscopic)
 Deteriorarea aparatului gipsat (crăpare, fragmentare)
 Atenționări și precauții
 Edemul cianotic sau alb al extremităţii libere distale poate traduce o
compresiune sub gips sau o ischemie. Înlăturarea gipsului şi, eventual,
controlul focarului de fractură (după examenul clinic neuro-vascular), trebuie
luate în consideraţie fără amânare.
 Flictemele nu trebuie sparte. Se vor şterge cu soluţii antiseptice sau
bacteriostatice (sol. violet de genţiană, streptociozan) şi pansate steril. Cel
mult, în caz de conţinut tulbure sau dacă sunt foarte destinse şi dureroase vor fi
puncţionate steril şi pansate.
 Deplasarea ulterioară sau angularea focarului de fractură (vizibile la control
radiografie sau radioscopic) pot fi corectate prin aşa-zisa „gipsotomie”:
• se scoate un ic de gips cu deschiderea corespunzătoare părţii convexe a
angulaţiei fracturii (cu vîrful în dreptul axului longitudinal al membrului),
• se taie transversal gipsul de partea opusă şi făcând o „balama” în dreptul
locului unde se întâlnesc secţiunea transversală cu vârful icului,
• se închide secţiunea transversală a gipsului. Astfel corectăm angulaţia.
• se face un control radiologic şi apoi se consolideaza cele două fragmente de
aparat gipsat, cu o altă faşă gipsată.
 Deteriorarea aparatului gipsat (crăpare, fragmentare) presupune
schimbarea sa. Dacă nu este posibil (fracturi cominutive), pericol
de deplasare, etc):
• se întăreste cu 2-4 aţele (de preferinţă, uşoare: fâşii de furnir, de
tablă de aluminiu sau oţel inox, de 2 mm grosime)
• se trage peste ele 1-2 feşi gipsate sau leucoplast
• Dacă nu avem la îndemână cele de mai sus se trasează cu vârful
foarfecii sau cuţitului de gips mai multe şanţuri circulare şi oblice
de o parte şi de alta a rupturii aparatului
• se udă cu o bucată de vată zona şi se trage o faşă gipsată peste
aceste şanţuri, alternând turele oblice (în X), cu cele circulare.