Eminescu şi matematica

Mioara-Gabi Macrea, Dorina Cismaş, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu

Mihai Eminescu a fost un artist complex, ale cărui opere sunt şi în ziua de astăzi de neegalat. După
cum ştim cu toţii el a fost de multe ori considerat un geniu atât de către români cât şi de oameni din afara
ţării. Poeziile sale sunt hrană pentru minte şi suflet deopotrivă.

Însă nu mulţi cunosc faptul că lui Eminescu nu-i erau străine ştiinţele exacte. El avea vaste cunoştinţe
din domenii care nu aveau legătură directă (uneori nici măcar un punct de plecare comun) cu literatura. Şi
totuşi, el a fost capabil să descopere o punte între elemente considerate de majoritatea oamenilor ca
aparţinând unor ramuri total diferite, care nu puteau fi aduse sub nicio formă sub aceeaşi umbrelă.

Este şi cazul matematicii, care este la rândul său o artă a gândirii. Poetul a fost dornic să descopere
secretele ei şi având un interes real faţă de acest domeniu, a introdus elemente de matematică şi în munca
sa: poezia şi proza.

Deşi la prima vedere pare că cele două (poezia şi matematica) nu au nimic în comun, Eminescu a
dovedit că există o legătură (chiar şi subtilă) între ele. În versurile sale găsim ascunse de multe ori cuvinte
sau expresii care fac trimitere la matematică (adunare, fracţii, mulţimi sau figuri geometrice).

Fiindcă este un domeniu atât de complex, poetul a fost capabil să găsească sensuri noi operaţiilor
matematice şi să le adapteze unui alt cadru, cu totul diferit, în care cuvintele sale să aibă multe alte
înţelesuri. Astfel ne-a demonstrat că cele două se completează reciproc şi că uneori libertatea cuvintelor are
nevoie de regulile matematice şi alteori stricteţea formulelor are nevoie de nonşalanţa figurilor de stil.

Spre exemplu, Eminescu spunea că “Egalitatea nu există decât în matematică”. ştiind că dragostea
predomină în opera sa, la fel ca şi dezamăgirea, acestei simple propoziţii putem să-I găsim multe alte
sensuri. Unul dintre acestea poate să se refere la oameni, la faptul că uneori sunt atât de diferiţi încât nu
pot să fie comparaţi sau se poate referi la o relaţie în care unul dintre îndrăgostiţi iubeşte mai mult decât
celălalt şi astfel nu se poate pune semnul egal între ceea ce dă şi ceea ce primeşte.

În poeziile sale se regăsesc de numeroase ori cuvinte care duc cu gândul la matematică:

“Iar colo batrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,

Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate”

”Şi din roiuri luminoase izvorând din infinit,

Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit”

Însă opera care face referire cel mai mult la simbolurile matematicii este “Sărmanul Dionis”, unde se
regăsesc figuri geometrice şi simboluri matematice:

 Cercul ("Pe o pagină găsi o mulţime de cercuri ce se tăiau, atât de multe încât părea un ghem de fire roş
sau un painjiniş zugrăvit cu sânge.”)
 Ovalul (“Văzu un băiat cu faţa ovală, palidă, cam slăbită, părul de aur acoperit de o pălărie de catifea
neagră cu margini largi...”)
 Triunghiul (“Numai o poartă închisă n-au putut-o trece niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de
foc, deasupra ochiului un proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii.”)
 Infinit (Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemenea, ca
reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.)

Pe lângă referirile (întâmplătoare sau nu) din poeziile sale, Eminescu a tras şi concluzii pur matematice,
care arată nivelul profund la care era capabil să gândească, deşi domeniul nu era cel în care era expert:

„Orice mărime finită faţă cu infinitul este zero. De aceea sentimentul de adîncă nimicnicie care ne cuprinde
faţă cu Universul”.

„O mărime concretă multiplicată c-o mărime infinită creşte în progresiunea mărimii infinite”.

Putem spune astfel că Eminescu îmbina perfect matematica şi literatura şi că în opera sa cuvintele se
împletesc cu părţi din celelalte domenii de care poetul era interesat, rezultând sensuri noi în versuri noi, pe
care fiecare le poate descifra în propriul fel.

Bibliografie

 Florin Diac: „Mihai Eminescu şi matematica”, Gazeta matematică seria B, Nr 1/2000.

 Mihai Eminescu: „ Poezii”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972 .
 www.anulmatematicii.ro, Boncescu Marcela, Teler Marian, “Eminescu şi matematica în
metaforă”, 2010.