Organizarea activităților de formare

PRACTICA
TEME DIN STANDARDUL OCUPAȚIONAL
 Soluții de instruire pe baza rezultatelor și a cerințelor -Fișa de lucru
organizaționale -Aplicații practice
 Metode de formare (formală, semi-formală, informală)
 Puncte tari și puncte slabe ale metodelor de formare
alese ca parte a soluției de formare

Educație formală – educație non-formală

Educația formală este acel tip de educație care operează într-o instituție reglementată de reguli și
norme denumită generic școala. Educația non-formala trebuie înțeleasă ca o realitate educațională
mai puțin formalizata, ca o activitate educațională organizata sau semi-organizată care operează în
afara structurilor sistemului educațional formal.

De cele mai multe ori când se dezbat probleme referitoare la procesul de învățare, acesta este asociat
în primul rând copiilor și tinerilor. Rațiunea de a fi a scolii este de a-l învăța pe elev, de a-i facilita
dobândirea de cunoștințe, priceperi și deprinderi, atitudini și comportamente considerate relevante și
utile în formarea personalității acestuia, în vederea adaptării la cerințele vieții sociale. Procesul de
învățare însă nu se produce doar în cadrul instituționalizat al scolii ci și în afara ei, nu doar în
perioada copilăriei și a adolescentei ci pe tot parcursul vieții. Si adulții învață, chiar daca metodele
utilizate sunt diferite. Așadar procesul de învățare este continuu, se realizează pe tot parcursul vieții
– fiecare individ învață din experiență și cu ajutorul celorlalți, dar și din propria sa experiență, din situații
reale, trăite, dar și din situații imaginare, ipotetice.

Învățarea se produce atât în mod spontan, neintenționat, incidental, dar și în situații organizate,
atât într-un cadru formal (școala, liceu, universitate) dar și în contexte non- formale sau informale.

In viziunea exprimată de autorii Palos, Sava și Ungureanu, “învățarea trebuie înțeleasă într-un sens
mai larg, dincolo de noțiunile de educație și scoală”. Învățarea înseamnă o atitudine atât fata de
cunoaștere cat și fata de viată, care pune accent pe inițiativa omului. Termenul de “învățare” cuprinde
achiziționarea și practicarea unor noi metodologii, a unor noi priceperi, atitudini și valori necesare
pentru a trai într-o lume în continua schimbare. Învățarea reprezintă un proces de pregătire pentru
a face fața unor situații noi. Ea se poate produce conștient sau inconștient, pe baza unor experiențe
generate de viața reala sau în situații simulate sau imaginate.

1
Concepția clasică / concepția modernă în instruire

Tabelul următor prezintă o comparație intre instruirea tradițională și instruirea adulților în concepția
moderna:

Elemente Concepția clasică Concepția modernă

Program Rigid Flexibil
Centrare pe materie Centrare pe cursanți
Climat Formal, încredere scăzută în forțele Relaxat, bazat pe încredere
proprii Respect și colaborare Informal, cordial
Profesorul domina Câștigător - câștigător
Competitiv
Câștigător – învins
Coordonare Control ridicat, dependenta de Receptivitate la dorințele participanților
autoritate Valorificarea experienței participanților
Valorificare scăzută a Risc înalt
experienței participanților Risc
redus
Planificare Conform planurilor și Colaborare în evaluarea nevoilor de
programelor în vigoare instruire
Negociere
Centrare pe problema
Motivație Extrinseca (note) Intrinseca (curiozitate, interes)
Comunicare Într-un singur sens In ambele sensuri
Reprimarea sentimentelor Exprimarea sentimentelor

Elementele învățării

Principalii cinci factori ai memorării:

1. Reținem mai ușor partea de început a unui material / eveniment.

2. Fără repetare uitam rapid (după 24 ore).
3. Reținem ușor lucrurile neobișnuite / remarcabile.
4. Utilizarea unor tehnici de memorare îmbunătățește performanta memoriei
5. Reținem ușor partea de final a unui material / eveniment.

2
Stereotipul cognitiv este principalul inamic al învățării.
Ce este stereotipul cognitiv?

Gândirea funcționează inclusiv conform “principiului economiei”. Avem tendința de a ne baza pe

raționamente vechi și verificate, în loc să facem alte raționamente cu fiecare situație noua în care
ne găsim. Ceea ce declanșează stereotipul cognitiv sunt asemănările dintre cele doua situații: cea veche
și cea noua.

In încercarea de a evita un nou efort de gândire (principiul economiei) tindem să trecem cu vederea
diferențele și sa abordam situația după tiparul vechi care a funcționat în trecut și care a avut succes
(sau cel puțin ne-a ferit de neplăceri).

Stimularea ambelor emisfere cerebrale sporește eficienta învățării.

Emisfera stânga (Logica) – este responsabila cu:

- limbajul
- calculul matematic
- analiza
- citirea, scrierea
- ordonarea
- logica

- evaluarea

Emisfera dreapta (Creația) – este responsabila cu:

- creativitatea
- activitatea artistica
- abilitățile muzicale

- emoțiile
- intuiția
- imagini, culori.

Persoanele care au fost antrenate să-și folosească preponderent o emisferă –

contabilii, inginerii (emisfera stânga) sau actorii, muzicienii (emisfera dreaptă) au
dificultăți în a-și folosi cealaltă emisferă.

Cooperarea emisferei mai slabe cu emisfera frecvent folosita are ca efect creșterea sinergiei celor
doua emisfere.

3
Metode utilizate in formare

Pentru a transpune în practică modalitățile de a atinge obiectivele învățării este nevoie de alegerea
unei “căi de urmat”, adică trebuie sa se opteze pentru dimensiunea dominanta a strategiei didactice:
metoda ce urmează a fi folosita, mijloacele și formele de organizare fiind auxiliare care pun în valoare
o metodă sau alta.

Atunci când facem aceasta alegere a metodelor, exista câteva întrebări de control pe care le putem
utiliza drept repere utile:

- Ce încercam să atingem prin folosirea acestei metode (obiective, rezultate ale învățării)

- De ce resurse avem nevoie pentru a aplica aceasta metoda?

- Ce cunoștințe și competențe anterioare pot fi puse în valoare, respectiv sunt necesare pentru a

aplica aceasta metoda; la ce se apelează?

- Mă poate ajuta aceasta metodă să evaluez ce au învățat cursanții? Va fi metoda aleasă perceputa
de către cursanți drept credibila?
- De cat timp am nevoie pentru a respecta toate regulile și etapele metodologice în aplicarea ei?
- Am nevoie de o amenajare speciala a spațiului de lucru, respectiv sunt nevoi speciale ale
cursanților de care trebuie sa țin seama pentru ca metoda sa includă toți cursanții?

- O alta metodă poate duce la atingerea mai eficientă obiectivelor de învățare?

Metoda de debut a cursului (Breaking the ice / Icebreaking)

Denumite și metode introductive, se folosesc la începutul cursului pentru:

- încurajarea implicării și participării active;

- inter cunoașterea, “încălzirea” și crearea unei atmosfere deschise în cadrul grupului;

- facilitarea lucrului în grup, a comunicării și a cooperării;
- identificarea temerilor și așteptărilor participanților;
- realizarea unui stil de interacțiune;
- identificarea nivelului cunoștințelor și al deprinderilor anterioare legate de tema cursului;
identificarea nivelului de pornire.

Brainstorming-ul

Brainstorming-ul (sau furtuna de idei) reprezintă formularea a cat mai multor idei – oricât de fanteziste
ar putea părea acestea - ca răspuns la o situație enunțată, după principiul cantitatea generează

4
calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și inedite este necesara o
productivitate creativa cât mai mare.

O asemenea activitate presupune o serie de avantaje :

- participarea activă a tuturor participanților

- dezvoltarea capacitații de a trai anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii privind alegerea
soluției optime

- exprimarea personalității
- eliberarea de prejudecăți
- exersarea creativității și a unor atitudini deschise la nivelul grupului

- dezvoltarea relațiilor interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia (și, în consecință, prin
înțelegerea calităților celor din jur)
- realizarea unei ambiante pline de prospețime și de emulație

Pentru derularea optima a unui brainstorming se pot parcurge următoarele etape :

- Alegerea temei și a sarcinii de lucru

- Solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte și concrete, fără cenzură, a tuturor
ideilor – chiar trăsnite, neobișnuite, absurde, fanteziste, așa cum vin ele în minte legate de rezolvarea
unei situații-problema conturate. Se pot face asociații în legătură cu afirmațiile celorlalți, se pot prelua,

completa sau transforma ideile din grup, dar, sub nici un motiv, nu se vor admite referiri critice.
Nimeni nu are voie sa facă observații negative.
- Înregistrarea tuturor ideilor în scris (pe tabla, flipchart)

- Anunțarea unei pauze pentru așezarea ideilor (de la 15 minute pana la o zi)
- Reluarea ideilor emise pe rând și gruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte cheie, imagini care
reprezintă diferite criterii
- Analiza critica, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la nivelul
grupului mare sau în grupuri mai mici
- Selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluții fezabile pentru problema supusa

atenției. In aceasta etapa se discuta liber, spontan, riscurile și contradicțiile care apar.
- Afișarea ideilor rezultate în forme cat mai variate și originale: cuvinte, propoziții, colaje, imagini,
desene, cântece

- Încurajați exprimarea ideilor tuturor participanților

5
Jocul de rol

Jocul de rol este o metoda prin care li se prezinta participanților un rol sub forma unui scenariu,
după care sunt rugați să joace acel rol, pentru a-l experimenta.

Se discuta apoi modul în care au fost abordate rolurile, după care jocul de rol se poate repeta sau
nu încă o data. Jocul de rol este o interacțiune spontană care implica un comportament real într-
o situație imaginară.

Jocul de rol este folosit în general pentru atingerea următoarelor obiective:

1. Pentru a practica un comportament care sa il pregătească pe participant pentru un nou rol

sau o situație noua pe care o anticipează.
2. Pentru a examina o situație problematică sau un incident trecut, pentru a învăța cum ar fi
putut sau ar putea fi rezolvata mai bine.
3. Pentru a înțelege motivația altora sau a propriei persoane.

In jocul de rol, accentul se pune pe dezvoltarea de noi abilitați și / sau rezolvarea sau prevenirea
unor probleme.

In general, jocul de rol este folosit în dezvoltarea resurselor umane pentru a examina 5 tipuri de
probleme:

1. Putere și autoritate;
2. Morala și coeziune;
3. Scopuri și obiective;
4. Norme și standarde;
5. Schimbare și dezvoltare.

Aceste arii de dificultate apar atât în viața personala, cat și în cea organizațională, astfel încât, în
majoritatea cazurilor, jocul de rol va fi folosit pentru situații de zi cu zi.

Este important ca formatorul sa identifice bine care este problema în cauză, să vadă dacă folosirea
unui joc de rol este potrivită și apoi să selecteze un joc de rol care să se refere la respectiva problema.

Exista rezerve cu privire la folosirea jocurilor de rol bazate pe situații reale din organizația căreia i se
adresează instruirea. Rezultatele nefavorabile ar putea fi:

1. Persoanele care cunosc bine situația ar putea sa nu fie de acord cu prezentarea situației sau cu
detalii privitoare la aceasta, ceea ce ar duce la discuții care să centreze grupul într-o altă direcție.
2. Introducerea de detalii istorice sau nerelevante; acestea pot impieta asupra jocului de rol în
sine sau a procesului ulterior de procesare a experienței.
3. Persoanele la care se face referire directa pot deveni defensive.
4. Participanții se pot concentra prea mult pe găsirea de soluții în detrimentul centrării pe

6
 aspectele problemei și procesului.
5. Problemele organizaționale au de multe ori cauze multiple, iar dimensiunea ce tine de relațiile
dintre oameni poate fi ascunsa de o multitudine de factori. Un joc de rol poate, în astfel de
cazuri, sa simplifice situația și să ducă la generalizări ce pornesc de la niște premise greșite.

In folosirea jocului de rol este mai util sa încercați simulări de probleme, decât să încercați să folosiți
problemele organizaționale reale. Odată ce grupul a devenit familiar cu această metodă și cu abilitățile
necesare pentru jocul de rol, iar atmosfera este deschisă unei reale confruntări, se pot încerca și situații
organizaționale reale.

Limitări pe care trebuie sa le luați în considerare:

- Numărul de persoane care trebuie să joace în jocul de rol;

- Complexitatea informațiilor pe care trebuie să le conțină jocul de rol și a instrucțiunilor, abilitatea

participanților de a face față unor date complexe;
- Timpul necesar pentru a da explicațiile privitoare la jocul de rol, pentru a juca rolurile,

feedback, repetarea jocului de rol (modelare), raportare din partea observatorilor și discuții;
- Mărimea sălii, spațiul pe care îl aveți la dispoziție;
- Amenințarea afectivă pe care o poate genera jocul de rol comparativ cu capacitatea participanților

de a ii face fata și de a procesa;

- Cantitatea și tipul de date generate ca urmare a jocului de rol, comparativ cu abilitatea
participanților și formatorilor de a da și primi feedback și a de lucra cu astfel de date;

- Posibilele reacții ale celor care nu participa în jocul de rol.

Un joc de rol bun reproduce cele mai semnificative condiții ale unei situații reale, cu minimum
de detalii. Participanții sunt pe buna dreptate anxioși când e vorba sa joace un rol. De aceea, este
ineficient sa mai adăugații la stresul lor și o multitudine de informații pe care trebuie sa le «absoarbă»
într-un timp foarte scurt. Dacă trebuie să introduceți informații despre istoricul situației, este bine ca
ele sa fie tipărite, astfel încât să le poată revedea și în timpul jocului de rol.

Situația problematica

- Are legătură problema din jocul de rol cu nevoile de învățare ale grupului?
- Au „interpreții” jocului de rol posibilitatea sa se comporte eficace?

Structura

- Măsura în care se cere implicare afectivă (mai multe grupuri vs. un singur grup)
- Complexitatea structurii (joc de rol structurat vs. nestructurat / joc de rol cu dezvoltare spontana)

7
- Diversitatea rolurilor (individual vs. roluri împărțite)

Materiale pentru facilitator

- Note pentru facilitator (scop, rezultatul așteptat al instruirii, obiective comportamentale, timpul

necesar, minimum și maximum de persoane din grup, aranjarea salii, pregătirea, instrucțiuni pentru
fiecare etapă, ghid de procesare și facilitare)
- Introducere asupra contextului în care se situează joc de rol (informații pentru participanți)
- Instrucțiuni pentru cei care joaca rolurile – descrierea rolurilor
- Informații pentru cei care joaca rolurile și observatori
- Fise de observație pentru observatori

- Materiale adiționale (handouts) / materiale cu prezentări teoretice.

Materiale pentru participanți

- Introducere asupra contextului (descrierea situației și problemei, scenariul, informații

suplimentare)
- Instrucțiuni pentru fiecare rol/descriere (o foaie separata pentru fiecare persoana care va juca)

- Informații pentru jucători și observatori

- Fise de observație pentru observatori

Atunci când explica cum se dau instrucțiunile celor care vor juca rolurile, Maier, Solem și Maier’s
(1975) recomandă 7 lucruri:

1. Accepta și adopta faptele descrise în jocul de rol;

2. Fii acel rol;
3. Iți poți schimba atitudinea în timpul jocului de rol;
4. Implică-te emoțional;
5. Inventează date, dar ai grija sa nu schimbi spiritul cazului;
6. Evita sa citești instrucțiunile în timp ce joci;
7. Nu „sări calul” în privința prestației artistice; poate sa distragă participanții de la obiectivele
de învățare.

Jocul de rol este eficient pentru rezolvarea problemelor în comunicare, pentru ca ii ajuta pe
participanți să:

1. Identifice probleme
2. Exploreze atitudinile și comportamentele care au condus la apariția problemei
3. Dezvolte strategii alternative și comportamente care sa duca la schimbarea situației și
rezolvarea problemei

8
 4. Primească feedback în timp util, constructiv, descriptiv asupra comportamentului lor
5. Practice unul sau mai multe comportamente alternative și sa își rafineze unul sau mai multe
comportamente pana simt ca sunt cele potrivite
6. Primească încurajări pentru a se angaja într-o schimbare comportamentală care să duca la
rezultate mai bune.

Jocul de rol permite participanților să își împărtășească reacțiile, să identifice stereotipuri, să discute
principii generale și sa generalizeze principii, sa planifice cum vor aplica cele învățate și sa practice
noi comportamente. a

Studiul de caz

Relatarea / descrierea orală, scrisă și / sau filmată a unui eveniment sau a unor serii de evenimente
legate.

Utilitate
- Prezinta o situație problemă pentru a fi discutata

- Este o tehnică de rezolvare a problemelor

- Învățarea procesului de rezolvare a problemelor
- Creează o imagine completa a problematicii

Avantaje
- Prezinta detalii relevante
- Ajuta la identificarea soluțiilor alternative
- Ajuta la dezvoltarea abilitaților analitice de rezolvare a problemelor

Limitări
- Poate necesita mult timp

- Relevanța nu este întotdeauna evidenta

- Stimulează pe unii dar ii irita pe alții
Condiții
- Variază în funcție de tipul cazului – o scenă sau o alta zonă vizibilă vor fi necesare daca veți „juca”
problema; un film va necesita un ecran adecvat și proiector (verificați disponibilitatea acestora cu mult
înainte)

Procedura
- Formatorul prezinta subiectul și explica studiul de caz și ceea ce se cere
- Formatorul ghidează discuția către obținerea rezultatelor dorite

Indicații
- Acordați suficient timp participanților pentru a studia cazul scris înainte de a începe
- Poate fi foarte practic daca grupuri mici concurează pentru găsirea soluțiilor

9
- O dezbatere asupra soluțiilor posibile poate fi de folos atunci când formatorul este dispus sa tina
vorbitorii „la subiect”
- Unele „oi negre” sunt de dorit în orice studiu de caz, dar aveți grijă să nu vă bazați numai pe aceste
cazuri, din dorința de a va transmite mesajul
- Nu pierdeți timpul căutând victime
- Cele mai bune studii de caz sunt construite pe probleme reale (dar aveți grijă să nu dezvăluiți
identitatea persoanelor implicate)
- O tehnică comună în managementul cursurilor este sa ceri fiecărui membru să descrie o problemă
de la locul de munca ca un studiu de caz, pentru a fi soluționată de grup, și mai târziu sa arate (și
uneori sa discute) cum a fost în realitate soluționata aceasta problema.

Acvariul (Fishbowl)

Consta în furnizarea unui context în care participanții pot să exerseze observația. Aceasta contribuie la
dezvoltarea spiritului critic și la înțelegerea divergențelor de opinie.

Avantaje:
- Permite focalizarea atenției participanților pe proces
- Arata aplicațiile practice ale metodei
- Creste implicarea participanților prin participarea la testarea metodei

Lucruri de care sa se tina seama:

- Persoanele din interior pot trece în exterior și invers.
- Persoanele din grupul interior sunt activate, în timp ce cele din grupul exterior
- asculta și observa
- Este obligatorie oferirea de feedback participanților

Acvariul poate avea diferite configurații. Cea mai simpla este formată dintr-un cerc interior (Grupul A),
care este grupul de discuție, înconjurat de un alt cerc (Grupul B), care este grupul observatorilor.
Grupului A din interior i se poate da o sarcina bazata pe conținut sau și pe conținut și pe proces.

Dacă sarcina este axata pe conținut se va cere grupului A sa discute timp de 10 – 30 de minute
despre un anume subiect: un design, o metoda de trening, conducerea grupurilor de voluntari, în
timp ce Grupul B va observa în liniște. După un anumit interval de timp se schimba locurile și Grupul
B va avea de îndeplinit aceeași sarcină, în timp ce Grupul A va observa.

Dacă sarcina este axata pe proces, Grupul A se va axa pe comportamentul Grupului B ca unitate
funcțională. Astfel Grupul A va da feedback Grupului B cu privire la diverse comportamente
observate.

Desfășurare:

1. Împărțiți participanții în doua grupuri care vor fi așezate ca două cercuri concentrice;

10
 2. Precizați sarcina sau tema discuției;
3. Invitați grupul interior să discute deschis sau să lucreze;
4. Invitați grupul din exterior sa observe ceea ce se discuta în cercul interior și interacțiunile care
au loc intre membrii săi;
5. Grupul exterior prezinta grupului interior observațiile în legătură cu ceea ce s-a petrecut
în timpul exercițiului;
6. Facilitați analizarea comportamentului participanților care au fost observați;
7. Rezumați.

Utilizări:

- Luarea unei decizii

- Rezolvarea unei probleme sau a unui conflict
- Generarea unor idei divergente – descoperirea punctelor de vedere diferite dintre grupuri
- Team building – ajuta participanții să se deschidă, generează puncte de vedere divergente și le
„tine calde” pentru analiza
- Îmbunătățirea comunicării și a relațiilor dintre grupuri

Turul galeriei

Turul galeriei presupune evaluarea interactiva și profund formativa a produselor realizate de grupuri
de participanți.

1. In grupuri de trei sau patru, participanții lucrează întâi la o problemă care se poate materializa
într-un produs (o diagrama, de exemplu), pe cat posibil pretându-se la abordări variate.
2. Produsele sunt expuse pe pereții salii de curs.
3. La semnalul formatorul, grupurile se rotesc prin clasa, pentru a examina și a discuta fiecare
produs. Isi iau notițe și pot face comentarii pe hârtiile expuse.
4. După turul galeriei, grupurile își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte și
citesc comentariile făcute pe produsul lor.

Harta minții

Harta mintii (mind mapping) este o tehnică sau un sistem util organizării gândirii, prin care învățarea,
acumularea și crearea unor conținuturi sau idei complexe pot fi prezentate pe un suport minim cu
o eficienta maxima pe plan mental. O harta mentală este centrată pe un concept sau un cuvânt
cheie, iar în jurul cuvântului gravitează circa cinci-zece idei principale, care sunt legate din punct
de vedere semantic de aceasta, sunt puse în legătură și dezvoltate, generându-se “derivații” ale
lor. Fiecare cuvânt nou poate să fie luat în considerare și să genereze alte cinci-zece idei legate de
acele cuvinte, realizându- se ramificații. Astfel, un număr exponențial de idei înrudite pot fi generate,

11
puse în corelație, vizualizând conexiunile dintre ele, într-o maniera holistică, dar și structurată,
ordonata, totodată, asemenea unui copac cu multe ramuri (Gugel 2002).

Discuția facilitată

Discuția consta într-un schimb organizat de informații și de idei, de impresii și de păreri, de critici
și de propuneri în jurul unei teme sau chestiuni determinate, în scopul examinării și clarificării în
comun a unor noțiuni și idei, al consolidării și sistematizării datelor și conceptelor, al explorării
unor analogii, similitudini și diferențe, al soluționării unor probleme care comporta alternative.

Discuția este fundamentală pentru învățarea interactivă. Din perspectiva unui participant, discuția
presupune avansarea unor idei și receptarea unei multitudini de alte idei, unele în acord, altele în
dezacord cu părerile proprii, dar tocmai aceasta varietate este aceea care provoacă gândirea la
acțiune.

Din aceasta perspectiva, discuția prezintă o serie de avantaje:

- Crearea unei atmosfere de deschidere

- Facilitarea intercomunicării și a acceptării punctelor de vedere diferite
- Conștientizarea complexității situațiilor în aparență simple
- Optimizarea relațiilor formator – participanți și participanți – participanți
- Realizarea unui climat democratic, de implicare
- Exersarea abilitaților de ascultare activă și de respectare a regulilor de dialog

Etape

- Stabilirea regulilor discuției și reamintirea acestor reguli (cu ocazia fiecărei noi discuții sau pe
parcursul discuției)
- Dispunerea participanților în cerc sau în semicerc
- Prezentarea subiectului discuției cu claritate și într-un mod care să încurajeze exprimarea ideilor
- Moderarea discuției, facilitând exprimarea punctelor de vedere

Într-o discuție, rolul formatorului este de facilitare a fluxului coerent de idei al elevilor ceea ce
presupune încurajarea lor de a se exprima – adecvat și la obiect.

Următoarele acțiuni sunt de natura sa faciliteze discuția :

- Parafrazarea – astfel încât participantul să simtă că a fost înțeles

- Verificarea înțelegerii – prin adresarea unei întrebări de clarificare astfel încât participantul sa
reformuleze ceea ce a spus;
- Complimentarea unui punct de vedere interesant sau pertinent;

12
- Sugerarea unei noi perspective sau a unui contraexemplu pentru a contracara – fără a critica însă
– un punct de vedere nerealist;
- Energizarea discuției – folosind o gluma sau solicitând în mod explicit luarea de poziții din partea
celor tăcuți;
- Medierea divergentelor prin reformularea punctelor de vedere opuse din
perspectiva tolerantei
- Rezumarea ideilor principale.

De maximă importanță pentru derularea unei discuții profitabile este maniera de a adresa întrebări
stimulative pentru participanți :

- Întrebări la care pot fi date mai multe răspunsuri, evitând întrebările cu răspuns Da / Nu
- Întrebări de genul “de ce credeți asta ?”, “de ce credeți că…?” (pentru a aprofunda problema pusa
în discuție)
- “Ce s-a întâmplat ?” (o astfel de întrebare ii ajuta pe participanți să-și clarifice perspectiva asupra
problemei în discuție)
- “De ce s-a întâmplat aceasta ?” (se încurajează înțelegerea cauzelor și a efectelor, se deplasează
accentul spre căutarea motivelor)
- “Se putea întâmpla și altfel? Cum?” (se subliniază ideea că acțiunile sunt de fapt rezultatul unei
alegeri sau sunt influențate de faptul că nu s-a ales cea mai bună alternativă)
- “Ce ai fi făcut tu într-o astfel de situație ? Ce crezi ca a simțit persoana respectiva ?
- Ce ai fi simțit tu într-o astfel de situație ?” (participanții sunt antrenați să exprime empatie)
- “A fost corect ? De ce” (sunt întrebări esențiale pentru stimularea dezvoltării morale)

Prelegerea

Prelegerea este fără îndoială cea mai frecventa alegere într-o abordare formativa tradițională.
Perspectiva interactiva este foarte ușor de realizat în condițiile în care luăm în considerare
următoarele:

- stimularea interesului participanților prin:

o intrarea în prelegere prin intermediul unei poante, povesti, imagini captivante și în
deplina relație cu ceea ce urmează să fie predat prin intermediul prelegerii
o prezentarea unei probleme/ unui studiu de caz pe care se focalizează prezentarea
o lansarea unei întrebări incitante (astfel încât elevii sa fie atenți la prelegere pentru a afla
răspunsul)
- aprofundarea înțelegerii participanților prin:
o folosirea de exemple și analogii pe parcursul prezentării (pe cat posibil cu trimiteri la viața
reala)
o dublarea verbalului cu alte coduri - oferirea de imagini, grafice și alte materiale ilustrative;
folosirea limbajului corporal
- implicarea participanților pe parcursul prelegerii prin întreruperea prelegerii:

13
 o pentru a incita participanții în a oferi exemple, analogii, experiențe personale
o pentru a da răspunsuri la diferite întrebări
o pentru a efectua o sarcina scurta care clarifica diverse poziții enunțate
- evitarea unui punct final la final!
o încheierea prelegerii prin intermediul unei probleme / aplicații care urmează să fie
rezolvate de participanți
o solicitarea participanților pentru a rezuma cele prezentate sau pentru a concluziona

Experiențele structurate
Facilitarea - ghidarea procesului de învățare - este o abilitate care poate fi dezvoltata prin experiență.

Lucruri care trebuie făcute

1. Pregătirea

- Aveți un desfășurător care să conțină designul, măcar în forma sumarizată.

- Verificați timpul necesar diferiților pași din proces, succesiunea materialelor, prezentărilor,
discuțiilor în grup, etc.
- Cronometrați activitățile pentru timpul disponibil. Asigurați suficient timp și aveți toate materialele
necesare la îndemână.
- Aranjați în prealabil încăperea de curs și materialele necesare.
- Repetați instrucțiunile.
- Daca aveți întrebări, aflați răspunsurile înainte de sesiune.

2. Planificați alternative pentru situațiile neașteptate

- Aveți gata pregătite activități alternative pentru cazul în care grupul este mai bine sau mai puțin
pregătit decât vă așteptați.
- Aveți orice prezentări, materiale și instrumente pe care intenționați sa Ie folosiți "gata de plecare".
- Examinați planul designului pentru a determina acele puncte în care schimbările sunt cel mai
probabil sa fie necesare.

3. Organizați situația

- In primul rând, faceți o prezentare pe larg a ceea ce se va întâmpla.

- Furnizați următoarele instrucțiuni în segmente mici (pas cu pas daca este nevoie).
- Instruiți pe scurt observatorii asupra a ce și cum sa observe.
- Obțineți și focalizați atenția grupului așteptând să se facă liniște, folosind scheme, sau scrierea
clara a instrucțiunilor când este necesar.
- Rămâneți însărcinat cu pomiera, oprirea sau întreruperea experienței structurate.
- Aveți permanent în minte obiectivele de învățare.

4. Facilitarea procesului

14
- Mențineți o atmosfera de sprijin.
- Oferiți tuturor ceva de făcut în orice moment.
- Păstrați experiență bine ritmată și focalizata.
- Participați oricând este posibil.
- Lăsați grupul sa va ajute.
- Asigurați repere temporale.
- Reîntăriți conceptul de a avea opțiuni.
- Folosiți grupuri mici pentru a încuraja comunicarea și pentru a face o serie de sarcini mai ușor
abordabile.

5. Facilitarea învățării

- Sumarizați tot ceea ce se întâmpla într-o experiență de învățare.

- Coordonați impactul experienței în concordanta cu pregătirea participanților
- In ciclul învățării, faceți astfel încât stadiile să fie clare și complete și pregătiți calea spre pasul
următor.
- Experiența: păstrați seriile de date intre limite.
- Înmagazinați datele: daca experiență este lunga, întrerupeți periodic activitatea și cereți
participanților să ia notițe despre ceea ce se întâmpla.
- identificarea: ajutați participanții să se separe de experiență vorbind despre ea.
- Încurajați contribuțiile din partea tuturor participanților și acceptați toate completările date.
- Procesarea: lucrați în întregime asupra discutării dinamicii, focalizându-vă asupra interacțiunii și
mai puțin asupra înțelesului.
- Generalizarea: rămâneți non-evaluativi referitor la generalizării care se fac și extrageți toate
perspectivele.
- Stratificați procesul: discutați învățarea în mai multe straturi (ex. de sine, acest grup, grupul de
acasă).
- Puneți întrebăriIe în așa fel încât să înceapă cu "cum", "ce", sau "de ce" și încercați să includeți
cuvintele "a gândi" sau "a simți" pentru a putea extrage răspunsuri. Evitați întrebările la care se poate
răspunde cu "da" sau "nu".
- Aplicarea: încurajați și ajutați participanții să împărtășească celorlalți planurile pe care Ie au pentru
a aplica cele învățate (acțiunea și schimbarea).

Un bun facilitator trebuie să își amintească că participanții sunt mai importanți decât subiectul
aflat în discuție. De aceea trebuie sa fie atent atât la semnalele pe care aceștia Ie emit referitor la
pregătirea lor pentru a discuta, înțelege și a se implica dar și la propriile sentimente și presupuneri
legate de ceea ce se întâmplă și semnalele pe care Ie transmite participanților. A fi onest referitor la
propriile gânduri și sentimente și asumarea responsabilității pentru acestea permite ca acea
persoana sa fie credibilă. Facilitatorul trebuie să apară relaxat, prin eliberarea de propriile
percepții, iar în același timp să reprezinte un exemplu pentru participanți

15
- Poate fi util daca el se va angaja într-o activitate relaxanta (să respire adânc s.a.) înainte de a începe
o activitate în grup.

Facilitatorii trebuie să aibă abilități de parafrazare - formularea cu propriile cuvinte a ceea ce a spus
altă persoană. Aceasta ajuta la verificarea "acurateței percepției” și reasigura vorbitorul ca ceea ce
a vrut sa spună a fost înțeles.

In plus, un facilitator trebuie sa aibă abilitatea de a interpreta comunicarea non-verbala și meta-

verbala. De exemplu, daca un participant stă lăsat pe spate în scaunul sau cu brațele încrucișate,
poate fi o indicație că nu este încă gata de a se angaja într-o activitate interpersonala sau nu este
interesata de conținutul discuției.

Organizarea

Detaliile administrative vor fi și ele avute în vedere pentru o buna desfășurare a procesului de formare.
In general acestea nu constituie o parte integranta a procesului de formare. Formatorul însă trebuie
să le cunoască, să le gestioneze și să le poată schimba. Caracteristicile mediului fizic în care se
desfășoară formarea și logistica influențează semnificativ succesul sau insuccesul formarii.

Una dintre responsabilitățile formatorului este de a potrivi contextul în care se desfășoară formarea
cu planul de formare. El trebuie sa fie capabil să determine care sunt condițiile care trebuie
schimbate în vederea optimizării formării și menținerii integrității intențiilor de instruire.

Pregătirea logistică a sălii

Pentru aranjarea meselor exista mai multe variante dintre care, în funcție de situație, se poate alege
varianta optima.

Așezarea în forma de “U”

AVANTAJE DEZAVANTAJE

- practic - este puțin formala; necesita “spargerea

- instructorul poate merge în interiorul U – ului gheții”
- în general vizibilitate buna a - participanții din spatele sălii pot fi prea
participanților departe de ecran sau de flipchart (în funcție
- standard, în consecință neamenințătoare de dimensiunea salii)

Așezarea în forma de “V”

16
 AVANTAJE DEZAVANTAJE

- cea mai buna așezare pentru vizibilitate și - nevoia de spațiu foarte larg (posibilitate de
evitarea durerilor de gat folosire doar pentru grupuri foarte mici)
- posibilitate de contact optim instructor –
participanți
- mai puțin formala și intimidanta decât
așezarea în forma de U
Așezarea “BISTRO”

AVANTAJE DEZAVANTAJE

- ideală pentru sesiunile de construire a - unii participanți pot sa nu aibă vizibilitate

echipelor și pentru workshopurile în grup mic bună sau în mod constant sunt într-un
- informală: încurajează maxima participare/ anumit unghi fata de ecran sau flipchart
identificare a participanților - încurajează scindarea grupului
- încurajează creativitatea
- poate sprijini lipsa de atenție și încuraja
discuțiile care nu au legătură cu instruirea
- instructorul poate circula ușor

Așezarea în cerc

AVANTAJE DEZAVANTAJE

- încurajează maxima implicare a - dificultatea de a găsi mese care să poată fi

participanților
- se realizează un excelent contact instructor/
participanți
- au loc un număr minim de conversații ce nu
au legătură cu instruirea; nu se formează
grupuri informale
așezate pentru a forma cercul
- unii participanți pot sa nu aibă vizibilitate
buna
- fără mese adecvate participanții se pot simți
“expuși”

Lista de verificare pentru organizarea unui training

Verificare generală

Nr. crt. Activitatea Observații

1. Stabiliți data, ora și agenda sesiunii de instruire

2. Stabiliți locul sesiunii de instruire

17
 3. Stabiliți hotelul unde vor locui invitații și faceți rezervările
necesare
4. Întocmiți bugetul sesiunii de instruire și asigurați-vă că aveți
fondurile necesare

Lista de verificare a sălii destinate sesiunii de instruire

Nr. crt. Activitatea Observații

5. Verificați și rezervați sala. Faceți cunoștință cu persoana care se
ocupa de amenajarea salii respective. Aflați chiar numărul de
telefon al persoanei responsabile. Se poate întâmpla, ca deși ați
convenit toate detaliile, să ajungeți acolo sâmbăta dimineața și să
găsiți clădirea încuiată.
6. Planificați aranjarea meselor, a flipchartului (FC), a
videoproiectorului, a mesei ajutătoare pentru instructor.
Încercați ca partea din față a salii (acolo unde va fi flipchartul
și/sau ecranul pentru videoproiector să fie mai departe de
ușa de acces în sala pentru ca cei care intra sau ies din sala să
nu deranjeze.
7. Asigurați-vă ca exista spatii adecvate pentru lucru pe echipe.
8. Identificați și verificați întrerupătoarele și prizele. Asigurați-va
ca veți avea prelungitoare destul de lungi pentru a ajunge la
prize. Asigurați-va ca becurile din sala funcționează și dau
destula lumina.
9. Verificați daca puteți afișa pe pereți afișele sesiunii de instruire
(daca puteți folosi blue-tack, banda adeziva, etc.). Atenție ca
unele zugrăveli pot fi grav afectate de materialele folosite
pentru prinderea afișelor.
10. Întrebați unde se poate fuma în clădire.
11. Verificați unde se pot servi cafeaua și aperitivele din pauze.
12. Pregătiți postere indicatoare pentru accesul în sala.

18
Lista de Verificare a Materialelor Necesare

Nr.crt. Materialul Observații

1. Flipchart
2. Hârtie de flipchart. Asigurați-va ca aveți destula.

3. Markere de scris pe coli de flipchart. Verificați-le daca scriu. Pe cele

goale aruncati-le.

4. Retroproiector, ecran, prelungitor, bec de rezerva.

5. Transparente: pregătite înainte și goale.

6. Markere de scris pe transparente. Verificați-le daca scriu.

7. Lista pe care se vor înscrie participanții

8. Ecusoane

9. Materialele pe care le vor găsi participanții pe mese: mape cu

etichete și materiale informative, pixuri, bloc-notesuri sau coli de
scris
10. Materialele care vor fi distribuite participanților în timpul sesiunii de
instruire. Puneți-le în ordine, capsați-le. Așezați-le pe o masa
laterala.
11. Notițele dumneavoastră, agenda instructorului.
12. Trusa instructorului: perforator, capsator, capse adecvate, pixuri,
creioane, agrafe, banda adeziva, blue-tack, cutter, elastice, post-it.

13. Diverse alte materiale: pansamente (pentru eventuale mici tăieturi),

tablete pentru dureri de cap, pantofi confortabili, gustări personale
(ciocolata, biscuiți, guma de mestecat sau orice altceva va poate face
să vă simțiți bine atunci când munciți din greu).

19