Note de curs

Art.1 Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Protecţia proprietăţii

Av. Anca Ghencea

Art.1 Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Protecţia proprietăţii

“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile
prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră
necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata
impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor. ”

Nota: În prezentul material s-a folosit abrevierea CtEDO pentru a desemna Curtea Europeana
a Drepturilor Omului și CEDO pentru a desemna Convenția Europeana a Drepturilor
Omului.

Domeniul de aplicare – art 1 Protocol 1 (1P1)

Art. 1 P1 contine trei norme: 1) O norma de ordin general care enunta principiul necesitatii
respectarii dreptului de proprietate ; 2) o norma care permite ingerinta statului, care insa,
trebuie sa respecte conditii legale precise ; 3) statelor parti la Conventie le este recunoscut un
drept de a reglementa folosinta bunurilor ce fac obiectul dreptului de proprietate.

Norma a doua si a treia au caracter de exceptie, de la prima norma si trebuie interpretate in

raport de prima norma care instituie obligatia generala a statelor de a asigura respectul
dreptului de proprietate pentru cei care se afla in jurisdictia statului semnatar al Conventiei.

In sensul Conventiei, dreptul reglementat de art. 1 P 1 este un drept relativ si nu, unul
absolut.

Drepturile absolute sunt: art 3 (interdicția torturii), art. 4 alin 1 (interdicția scalviei și a muncii
fortate), art 9 alin 1 (dimensiunea internă a libertatii de constiință a persoanei), art 1
Protocolul 4 (interdicția privării de libertate pentru datorii), art. 3 din Protocolul 4
(interzicerea expulzării propriilor cetateni), art. 4 Protocolul 4 (interdicția expulzarilor
colective de străini), art. 1 Protocolul 13 Abolirea pedepsei cu moartea. Întrucât aceste
drepturi și libertați sunt concepute ca fiind absolute, nici o derogare și nici o exceptie nu este
acceptată.

Drepturile relative sunt cele mai multe și pot suferi limitări stabilite prin lege de către Statele
semnatare ale Conventiei.

Rationamentul de urmat atunci cand rezolvati o problema legata de art. 1 P1.

Pentru rezolvarea unei spete/intelegerea unui caz referitor la art1P1 raspundeti pe rand la
urmatoarele intrebari:

Există un drept de proprietate in patrimoniul reclamantului, în sensul Art. 1 P1? Are

reclamantul un bun in sensul Conventiei ?

A avut loc o ingerinţă/o limitare/ în exercitarea acestui drept? Care este ingerinta ?

Conditiile ingerintei : Sa fie prevazuta de lege. Sa raspunda unui scop legitim si unui interes
general. Masura luata/ingerinta sa fie proportionala

Analiza conditiilor ingerintei.

Ingerinta este prevazuta de o lege interna ? Care lege ?

Legea respectiva indeplineste conditiile prevazute in jurisprudenta CtEDO, in sensul daca

este accesibila si previzibila? Legea/actul normativ a fost publicat in Monitorul Oficial ? Legea
este clara in modul in care este redactata, astfel incat persoana sa cunoasca ce acte si ce
omisiuni pot atrage responsabilitatea sa ?

Se poate identifica o cauza de utilitate publica care sa justifice ingerinta? Se poate sustine ca
limitarea proprietatii unui individ/unui grup de indivizi s-a facut pentru a proteja un interes
general ?

Ingerinta/Masura de limitare respecta conditia de proportionalitate ? Persoana care a fost

privata de un bun a primit o despagubire rezonabila de la autorul ingerintei ? Sarcina pe care
individul o are de suportat prin ingerinta respectiva este asa de mare incat dreptul de
proprietate sa fie golit de continut ?

Exercitiu :
Incercati sa aplicati rationamentul pentru Art 1 P1 si sa raspundeti la intrebarile de mai sus
in cazul spetelor din prezentul material.

Acolo unde raspunsul este dat, va solicitam sa incercati sa intelegeti cum aplica Curtea
aceste notiuni si sa participati la dialog in timpul atelierului !
Notiunea de bun

Reclamantul care cere in fata CtEDO protectia prevazuta de art. 1 P1 trebuie sa dovedeasca
dreptul de proprietate si ingerinta care s-a produs.
Asadar, art. 1 P1 presupune o situatie premisa obligatorie, reclamantul sa dovedeasca ca
imprejurarea pe care o reclama se referă la un « bun » aflat in patrimoniul sau. In caz contrar
cererea este respinsa ca inadmisibila ratione materiae, intrucat devin incidente art 35 alin. 3 lit.
a) si art. 35 alin 4.

Cauza Costandache c România In 1950, statul a intrat în posesia imobilului, în temeiul Decretului
nr. 92/1950 pe care ulterior l-a vandut unor terti in 1963. La data de 1 iunie 1968, reclamanta a
solicitat Primăriei Iaşi restituirea imobilului, dar cererea le-a fost respinsă. În 1994, reclamanta a
introdus la Judecătoria Iaşi o acţiune în revendicare imobiliară respinsa definitiv in 1998. Ca urmare a
nationalizarii, reclamantul în calitatea sa de moştenitor, nu a fost în măsură să exercite vreun drept de
proprietate asupra bunului, în consecinţă, nu se poate considera, din perspectiva art. 1 din Primul
Protocol sus-menţionat, că reclamantul a conservat un drept de proprietate sau un drept la restituire ce
ar putea fi interpretat ca o "speranţă legitimă", în sensul jurisprudenţei Curţii. În aceste condiţii,
Curtea consideră că hotărârile instanţelor interne nu au adus nici o atingere "bunurilor"
reclamantului, în sensul art. 1 din Primul Protocol. Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil
ratione materiae cu prevederile Convenţiei în sensul art. 35 alin. 3 şi trebuie respins, în aplicarea art.
35 alin. 4. Nota : particularitatea acestei spete este ca actiunile sunt promovate inainte de
aparitia Legii 10/2001, iar instantele au retinut in hotarari ca nationalizarea a fost legala.

Notiunea de bun in sensul Conventiei are un inteles autonom.

Notiunea de bun in intelesul Conventiei are un sens propriu, autonom, mult mai larg decat
ceea ce stim din dreptul intern. Prin urmare, clasificarile si institutiile pe care le cunoastem de
la drepturile reale ar putea sa ne conduca la o intelegere mult prea restrictiva si uneori gresita
a notiunilor din aceasta materie.

Curtea a retinut ca notiunea de bun prevazuta in prima parte a art 1 are un domeniu de aplicare
specific, autonom si nu se limiteaza la proprietatea asupra bunurilor corporale, fiind independenta de
clasificarile formale din dreptul intern. Anumite drepturi si interese ce constituie active pot fi
considerate ”drepturi de proprietate” si implicit ”bunuri” in sensul acestei dispozitii. In fapt,
important este de a examina daca circumstantele cazului, luate in ansamblu au recunoscut reclamantul
ca fiind titularul unui interes substantial protejat de art. 1 P1. Beyler c Italia, 2000

Noţiunea de bun se refera la bunuri mobile sau bunuri imobile, creante, interese economice,
valori patrimoniale, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puţin o speranţă
legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
Doctrina remarca in acest sens ca este protejat dreptul de proprietate si nu dreptul de a obtine
proprietatea asupra unui bun. (Radu Chirita, Conventia europeana a drepturilor omului,
comentarii si explicatii, editia a doua, Editura C H Beck, 2008, p. 772).
Categorii de ”bunuri” in sensul Conventiei protejate de art. 1 P1. Drepturi reale, creante,
interesele economice, drepturile de proprietate intelectuala clientela, actiunile la societati
comerciale, salariul, pensia, prestatiile sociale

Drepturile reale – dreptul de proprietate cu dezmembramintele sale.

In domeniul de aplicare a art 1 P1, intra toate drepturile reale principale si accesorii precum si
drepturile reale corespunzatoare dreptului de proprietate publica, cum sunt dreptul real de
folosinta sau dreptul de concesiune corespunzator dreptului de proprietate publica a satului
in masura in care toate aceste drepturi au ca titular subiecte de drept privat. Corneliu Bîrsan,
Conventia europeana a drepturilor omului, comentariu pe articole, vol 1 Editura C H Beck, p 972.
CtEDO a retinut ca un reclamant detine un bun imobil chiar daca nu avea un titlu de
proprietate. Posesia exercitata o perioada lunga de timp, faptul ca autoritatile au tolerat o
perioada lunga o anume situatie care a permis unei persoane sa exercite o posesie netulburata
echivaleaza cu detinerea unui bun in sensul Conventiei.
Oneryildiz c Turcia, 2004 Locuinţa reclamantului era amplasată ilegal pe domeniul public şi
contravenea normelor tehnice. Aceasta locuinta era o constructie provizorie, ridicata fara autorizatie de
constructie langa groapa de gunoi a orasului, iar reclamantul nu detinea nici un act de proprietate, ci
exercita doar o posesie de lunga durata. Deşi autorităţile aveau dreptul să demoleze locuinţa, acestea nu
au făcut-o, iar Curtea a constatat că autorităţile au tolerat prezenţa reclamantului în zonă, astfel încât
de facto i-au recunoscut un drept patrimonial asupra locuintei. Acest interes patrimonial este suficient
de cert pentru a putea fi calificat ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 care este aplicabil.
Casa reclamantului alaturi de alte case ale celor care locuiau in acele conditii au fost distruse intr-un
incendiu ce a avut loc la groapa de gunoi a orasului cu consecinte grave. Curtea a stabilit existenţa
unui raport de cauzalitate între omisiunea agenţilor statului şi pierderea patrimonială suferită de
reclamant. Prin faptul că autorităţile au refuzat să îl despăgubească pentru pierderea locuinţei,
reclamantul păstrează calitatea de victimă, iar omisiunea statului care a condus la pierderea casei
constituie o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1.

Creante - o creanta in intelesul Conventiei poate fi o valoare patrimoniala doar daca are o
baza suficienta in dreptul intern, daca este confirmata de o jurisprudenta bine stabilita.

Cauza Şandor c României, Reclamanta invocă încălcarea dreptului său de proprietate, ca urmare a
refuzului statului de a-i plăti despăgubirile dispuse de către instanţele de judecată. Curtea observă mai
întâi că nu este contestat faptul că reclamanta are o creanţă suficient de bine stabilită pentru a fi
exigibilă. In consecinţă, refuzul autorităţilor de a plăti despăgubirile constituie o atingere adusă
drepturilor reclamantei ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Guvernul nu a
oferit nici o justificare valabilă pentru ingerinţa cauzată prin neexecutarea hotararii judecatoresti
invocata de reclamant. Această ingerinţă a fost, deci, arbitrară şi constituie o încălcare a principiului
legalităţii. O astfel de concluzie face inutilă verificarea de către Curte a aspectului dacă a fost menţinut
un just echilibru între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor
individuale. În consecinţă, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie a fost încălcat.
Zlatin si altii c Romania, 2018 Curtea arata ca hotararile judecatoresti pe care reclamantii le-au
obtinut vizau diverse autoritati publice care erau tinute sa indeplineasca diverse obligatii (de
recalculare a pensiei, de restituire a unor bunuri confiscate, de a preda o cantitate de grau sau in caz de
imposibilitate sa plateasca echivalentul in bani, etc). Aceste hotarari judecatoresti reprezinta ”bunuri”
in sensul art. 1 P1 din Conventie.
Aceasta hotarare ridica o problema de neexecutare sau întârziere considerabilă în executarea hotărârilor
date în contra debitorilor publici sau a debitorilor controlați de stat și care refuză să execute obligațiile
respective. Jurisprudența bine stabilită a Curții este că statul are o responsabilitate directă și deplină
pentru acele persoane juridice cu capital public și care nu se bucură de independență instituțională
operațională suficientă în raport de stat. Statul ca si aceste persoane juridice (controlate de stat) sunt
ținute să își achite obligațiile fată de creditori potrivit jurisprudentei constante a CtEDO.

Creanta trebuie sa aiba o valoare semnificativa pentru a putea trece examenul de

admisibilitate in acord cu art 35 alin 3 lit b) si art. 35 alin 4.

Giuran c României, 2011, Curtea a retinut ca elementul principal al criteriului prevăzut de art. 35 § 3
(b) din Convenţie este dacă reclamantul a suferit vreun prejudiciu important (a se vedea Adrian Mihai
Ionescu împotriva României).
Acest criteriu de admisibilitate, inspirat de principiul general de minimis non curat praetor, se bazează
pe ideea că încălcarea unui drept, deşi reală din punct de vedere pur legal, trebuie să atingă un minim
de gravitate pentru a intra sub incidenţa instanţei internaţionale. Curtea a considerat nesemnificativ
prejudiciul material de aproximativ 90 EUR pretins de reclamant în cauza Adrian Mihai Ionescu.
In aceasta speta Curtea notează că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru bunuri pretins furate de
aproximativ 350 EUR. Procedurile interne aveau drept ţintă recuperarea bunurilor furate din
apartamentul reclamantului. Prin urmare, pe lângă interesul material pentru bunurile în sine şi
valoarea sentimentală conferită lor, este necesar, de asemenea, să se ia în considerare faptul că
procedurile priveau o chestiune de principiu pentru reclamant, anume dreptul la respectarea bunurilor
sale şi a locuinţei. În aceste condiţii, în opinia Curţii, nu se poate considera că reclamantul nu a suferit
un prejudiciu important.

Interesele economice reprezinta sperante legitime pentru obtinerea unui castig material.
Sensul notiunii este autonom si sunt avute in vedere acele interese recunoscute si protejate
de lege si care sunt in relatie cu drepturi reale sau de creanta.

S.C. Antares Transport S.A. și S.C. Transroby S.R.L. împotriva României, 2016
Reclamantele sunt societăți comerciale autorizate să presteze servicii în domeniul transportului de
călători. In anul 2004 Consiliul Judetean a stabilit transportul pe o ruta care lega trei comune din judet
ca fiind traseu distinct. Licența de transport de călători aferentă traseului respectiv a fost atribuită unei
asocieri constituite din două societăți comerciale (altele decat reclamantele). In 2005 Consiliul Judetean
a modificat hotărârea sa anterioară și a adoptat un nou program de transport si a inclus sapte trasee din
judet intr-un singur program, inclusiv cel decis in 2004. Au fost acordate sapte licente de transport
celor doua reclamante (Antares si Transroby).
Ultima hotarare a Consiliului Judetean a fost anulata la 13 februarie 2006 la cererea unei societati care
avusese primul traseu si pierduse licenta de transport. Tribunalul a hotărât că, prin comasarea
traseelor respective, consiliul judeţean acționase în mod arbitrar și limitase accesul altor societăți
comerciale concurente pe piața transportului public. Curtea de Apel a respins recursul.
La 6 iulie 2006, Consiliul Județean a adoptat o nouă hotărâre de modificare a Programului de transport
public iar societățile reclamante (Antares si Transroby) au primit o notificare de la Autoritatea Rutieră
Română prin care erau informate că trebuie să predea licențele de transport.
Antares si Transroby au incercat sa anuleze hotărârea Consiliului Județean din 6 iulie 2006. La 23
ianuarie 2007, Tribunalul a respins cererea societăților reclamante. Împotriva acestei hotărâri
societățile reclamante au formulat recurs, care a fost respins.
La 5 octombrie 2006, prima reclamantă a formulat o acțiune în contencios administrativ pentru
anularea deciziei Autorității Rutiere Române din 6 iulie 2006 de retragere a licențelor. La 25 aprilie
2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis in recurs cererea primei societăți reclamante și a
mentinut licența de transport pentru un singur traseu.

In fata CEDO au sustinut incalcarea art. 1 cu privire la hotararea Consiliului Judetean din iulie 2006.
Reclamantele s-au plâns de faptul că retragerea licențelor de transport pentru celelalte șase trasee din
grupă a fost nelegală și s-a realizat cu încălcarea dreptului la respectarea bunurilor lor.
(a) Cu privire la existența unei ingerințe asupra bunurilor reclamantelor
În lumina jurisprudenței Curții, retragerea unei licențe de desfășurare a unor activități comerciale
reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de art. 1 din
Protocolul nr. 1
(b) Legalitatea și scopul ingerinței
Curtea nu identifică, niciun motiv pentru a se abate de la constatările instanțelor interne și consideră
că ingerinţa a fost „legalăˮ și a urmărit un interes public important.
(c) Proporționalitatea ingerinței
În prezenta cauză, Curtea observă că în privinţa reclamantelor nu fusese constatată nicio încălcare a
legii.
Deși este adevărat că ingerinţa asupra bunurilor reclamantelor reprezenta mai degrabă o reglementare
a folosinței decât o lipsire de bunuri, astfel încât jurisprudența privind despăgubirea pentru situații de
lipsire de proprietate nu se aplică în mod direct, măsura de reglementare arbitrară și disproporționată
nu îndeplinește cerințele privind protecția bunurilor conform art. 1 din Protocolul nr. 1. În plus,
Curtea a hotărât în numeroase cauze că greşelile sau erorile ce aparţin autorităților statului ar trebui să
fie în beneficiul celor afectați, în special în situațiile în care nu există alte interese private contrare în
joc. Cu alte cuvinte, riscul oricărei greşeli făcute de autoritatea statului trebuie suportat de stat, iar
erorile nu trebuie remediate cu suportarea costului de către persoana fizică respectivă.
În lumina principiilor anterioare, Curtea consideră demn de menționat că licențele reclamantelor au
fost retrase fără despăgubire. În consecință, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Cauza Tre Traktörer Aktiebolag v. Suedia, 1989

Tre Traktörer Aktiebolag ("TTA"), era o societate suedeza care detinea un restaurant si care a obtinut
licenta pentru a servi bauturi alcoolice. Licenta a fost retrasa in contextul adoptarii unei legi care avea
drept scop limitarea consumului de alcool. Curtea a retinut ca ingerinta in activitatea societatii intra in
domeniul de aplicabilitate a art 1 P1. Curtea a analizat conditiile ingerintei si a constantat ca masura
era legala, servea unui interes general si a fost proportionala.

Drepturile de proprietate intelectuala.

In masura in care s-a obtinut un brevet, titularul are dreptul de a beneficia de toate drepturile.
Brevetul poate fi considerat bun in sensul Conventiei.
Cauza S.C. Editura Orizonturi - S.R.L. împotriva României, 2008. Decizia Curţii Supreme de
Justiţie a statuat că reclamanta publicase în mod legal traducerea originală a romanului Shōgun
efectuată de F.A. Curtea constată că această decizie a fost pronunţată cu putere de lucru judecat şi că
nu era revocabilă. Aşadar, reclamanta beneficia de o valoare patrimonială în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1, constând în dreptul de a edita o traducere în limba română a romanului Shōgun.

Clientela. Profesiile liberale sau alte activitati economice sunt exercitate in baza unor
autorizari sau licente care dau nastere pentru titular a unei sperante legitime si rezonabile cu
privire la caracterul ei de durata si de obtinere de avantaje materiale. (C. Bîrsan op cit. p 977).
In aceste conditii Curtea a apreciat licenta sau autorizarea ca fiind un bun cu valoare
economica, in sensul Conventiei.

Buzescu c Romania, 2005. Reclamantul a fost avocat in Baroul Constanta. A plecat in anul 1981,
când a emigrat în Statele Unite. În august 1990, reclamantul a solicitat Baroului Bucureşti înscrierea
sa ca avocat. La data de 5 noiembrie 1990, preşedintele Uniunii Avocaţilor din România (UAR) i-a
trimis următorul răspuns:

"Până la adoptarea unei noi legi a avocaţilor, putem doar să dispunem anularea deciziei de radiere din
Baroul Constanţa, redevenind astfel avocat în acest barou, dar în situaţia de incompatibil până la
repatrierea dumneavoastră. ... Deocamdată, legea actuală nu permite să fiţi membru a două barouri,
indiferent că unul din barouri este în ţară sau străinătate."

În martie 1991, după ce şi-a redobândit cetăţenia română, reclamantul s-a întors să locuiască în
România. La data de 19 mai 1996, Baroul Constanţa a hotărât ridicarea stării de incompatibilitate a
reclamantului şi reînscrierea sa în tabloul avocaţilor pledanţi începând cu data de 10 mai 1996.
La data de 14 mai 1996, reclamantul a adresat o cerere Baroului Bucureşti, solicitând transferul de la
Baroul Constanţa. Nu a primit nici un răspuns.
La data de 27 iunie 1996, UAR a hotărât că, Baroul Constanţa a acţionat ultra vires în luarea deciziei
din data de 8 mai 1991. Mai mult, a declarat că decizia Baroului Constanţa din data de 19 mai 1996
prin care s-a anulat interdicţia exercitării profesiei de către reclamant a fost nelegală, având în vedere
faptul că s-a bazat pe o decizie nelegală din 1991.
La data de 30 martie 1998, reclamantul a chemat în judecată UAR în faţa Curţii de Apel Bucureşti,
solicitând anularea Deciziei din data de 27 iunie 1996
La data de 6 aprilie 1999, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantului, iar CSJ a mentinut
solutia.
In fata CtEDO s-a gasit violare cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
Aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie se extinde la exercitarea profesiei de avocat şi la
reputaţia aferentă, avându-se în vedere că acestea sunt entităţi de o anumită valoare care au, în multe
privinţe, natura drepturilor private şi astfel constituie beneficii, reprezentând bunuri în sensul primei
propoziţii din această prevedere.

Curtea concluzionează că, la data adoptării Deciziei UAR din data de 27 iunie 1996, reclamantul putea
pretinde că avea un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, în ceea ce priveşte
reputaţia pe care şi-o construise în România între anii 1991 şi 1996.
Curtea constată că, în prezenta cauză, anularea înscrierii reclamantului în Baroul Constanţa a avut
drept consecinţă pierderea acelei părţi din clientela sa care era interesată de capacitatea sa de a furniza
întreaga gamă de servicii pe care o oferă un avocat român şi, prin urmare, o pierdere de venit. În
consecinţă, a existat o ingerinţă în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale.
Cu privire la legalitatea ingerinţei.Presupunând că Decizia UAR din data de 27 iunie 1996 nu a
fost arbitrară şi, prin urmare, incompatibilă cu principiul legalităţii, Curtea consideră că elementul de
incertitudine şi imprecizie din Legea nr. 51/1995 cu privire la atribuţia UAR de a anula decizii ale
Baroului şi libertatea considerabilă de care se bucură autorităţile în această privinţă, prin intermediul
Statutului, sunt consideraţii importante de care trebuie ţinut cont în determinarea gradului în care
măsura contestată, a menţinut un just echilibru.
În ceea ce priveşte scopul legitim al ingerinţei, Curtea consideră că aceasta urmărea un scop de
interes general, de vreme ce părea legitim pentru UAR să verifice solicitările de (re)admitere în Barou.
Scopul unui astfel de control era, prin urmare, protejarea publicului prin asigurarea competenţei celor
care exercită profesia de avocat. Întârzierea excesivă în adoptarea Deciziei din 27 iunie 1996 şi
comunicarea sa reclamantului nu poate fi considerată în sine ca o lipsă de scop legitim a Deciziei UAR
de scopul său legitim.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei, Curtea remarcă faptul că, având în vedere că
înscrierea reclamantului în Baroul Constanţa a avut loc în anul 1991 şi că la momentul respectiv,
UAR avea obligaţia legală să controleze admiterea în barouri, ceea ce, în cazul reclamantului, a făcut
abia în 1996, ingerinţa de care se plânge acesta a fost una gravă, privându-l pe reclamant, după 5 ani
de la readmiterea sa în Barou, de dreptul de a practica avocatura. UAR ar fi putut lua măsurile
necesare, ca răspuns la solicitările reclamantului pentru a-l readmite în profesie sau cel puţin pentru a-
i indica procedura de urmat în scopul readmiterii sale, de vreme ce aparent era singurul organ
competent să ia o decizie în acest sens.

Actiunile la societati comerciale. Instrumente financiare.

Jurisprudenta Curtii retine ca actiunile unei companii reprezinta un ”bun” complex, pe de o
parte actionarul detine o parte din capitalul social al societatii impreuna cu drepturile ce
decurg din statulul de actionar, pe de alta detine o creanta asupra activelor, exigibila in caz de
lichidare. Curtea considera ca actiunile sunt bunuri in sensul Conventiei. Sovtransavto
Holding v. Ukraine, 2001,Tadeusz Olczak c Polonia, 2002

Salariul, pensia, Prestatiile sociale

Daniel Dumitru şi alţii împotriva României 2012. La 5 octombrie 2007, reclamanţii împreună cu
alţi colegi magistraţi şi grefieri au introdus la Tribunalul Argeş o acţiune împotriva acestei instanţe,
pentru a câştiga dreptul la sporul de confidenţialitate. Prin hotărârea din 11 ianuarie 2008, tribunalul
a admis acţiunea reclamanţilor care a ramas definitiva. În conformitate cu legislaţia în materie, plata
sumelor datorate reclamanţilor în temeiul hotărârilor judecătoreşti şi actualizate în raport cu inflaţia s-
a făcut eşalonat. Chemată să se pronunţe asupra respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Curţii i se solicită să verifice dacă eşalonarea, aşa cum a fost aplicată reclamanţilor, este compatibilă cu
Convenţia. Curtea aminteşte că a hotărât deja că măsurile luate pentru menţinerea echilibrului bugetar
între cheltuielile şi veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică. În
prezenta speţă, Curtea observă că în 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză
economică şi financiară. Întrucât autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai bună
decât instanţa internaţională pentru a stabili ce constituie „utilitate publică”, Curtea este gata să
admită că, aşa cum susţine Guvernul, măsurile în litigiu urmăreau un scop de utilitate publică.
Curtea observă că reclamanţii aveau drepturi ferme şi intangibile în temeiul unor hotărâri
judecătoreşti definitive pronunţate în perioada februarie-aprilie 2008. Ţinând seama de faptul că o
parte importantă din sumele datorate reclamanţilor le-a fost deja plătită, Curtea nu poate considera că a
fost afectată însăşi substanţa dreptului reclamanţilor.

Stec si altii c UK, 2005. In aceasta cauza pronuntata in Mare Camera se retine ca ajutoarele
sociale sunt considerate bunuri in sensul Conventiei care nu sunt conditionate de plata de
contributii pentru beneficiari. Statele parti la Conventie au reglementat o varietate de ajutoare
sociale care sunt acordate in raport de un statut legal anume al beneficiarului si care deseori
sunt esentiale pentru supravietuirea acestuia. Prin urmare, aceste indemnizatii intra in
domeniul de aplicare a art. 1 P1.

Fedulov c Rusia, 2020, Curtea a retinut ca atata timp cat o persoana cu dizabilitati are dreptul
la medicatie gratuita conform legii nationale, iar acest lucru nu este contestat, se poate
considera ca el are o speranta legitima de a primi efectiv medicatie gratuita pentru o boala
incurabila de care suferea, incat Art 1 P1 era aplicabil.

Notiunea de speranta legitima. Speranta pentru a deveni legitima trebuie sa fie mai mult
decat o simpla speranta; ar trebui sa se bazeze pe o dispozitie din lege, un inscris, o hotarare
judecatoreasca care sa sustina dreptul de proprietate invocat.

O creanta poate constitui o valoare patrimoniala si poate avea caracterul unui bun in sensul primului
alin din art 1P1. Bazndu-se pe o jurisprudenta constanta reclamantii puteau pretinde ca detin o
speranta legitima de a vedea concretizate creantele lor. Pressos Compania Naviera S.A. si altii c Belgia,
1995

Speranta legitima exista si atunci cand persoana isi intemeiaza in mod rezonabil dreptul pe
un act juridic cu o baza solida in dreptul intern si care are relevanta cu privire la dreptul de
proprietate.
Pana la anularea certificatului de urbanism reclamantul avea speranta legitima ca acest act si-ar fi
produs toate efectele si ca atare el reprezenta un bun in sensul art 1P1. Pine Valley Developments Ltd
si altii c. Irlanada, 1991.

Speranta legitima nu trebuie inteleasa ca un drept de a deveni proprietarul unui bun viitor.
Speranta legitima este strans legata de notiunea de valoare patrimoniala existenta in
patrimoniul titularului. Fedulov avea un statut personal special, iar legea nationala ii
recunoastea dreptul de a primi medicatia necesara in mod gratuit.

Restituirea bunurilor nationalizate.

Statele nu au obligatia de a restitui bunurile nationalizate inainte de ratificarea Conventiei.

Nationalizarea este un act instantaneu. Persoana a pierdut bunul in momentul nationalizarii
si nu poate sa reclame in prezent, ca privarea de bun incalca Conventia. Legea si actele de
nationalizare pe care Statul le-a decis inainte de 20 iunie 1994 nu intra in campul de aplicare al
Conventiei.

Totusi, daca Statele au adoptat o legislatie in sensul restituirii bunurilor nationalizate, atunci
in patrimoniul cetatenilor s-a nascut un drept nou si anume, dreptul de a fi solutionata
notificarea formulata in baza Legii de restituire. Notificarea poate fi solutionata in sensul
restituirii bunului imobil nationalizat/acordarea de masuri compensatorii sau in sensul
respingerii.

Rezulta astfel ca beneficiarii acestor masuri reparatorii dispun indiscutabil de un bun in

sensul articolului 1 din P1.

Cu privire la modul in care beneficiarul legii face dovada existentei acestui bun trebuie sa
facem o serie de precizari: a) Legile de restituire sau de reparatie ori titlurile de proprietate
vechi nu fac nici impreuna nici separat dovada dreptului de proprietate in fata Curtii ; b)
Reclamantul trebuie sa urmeze demersurile administrative cerute de lege sau sa parcurga
caile de recurs interne in scopul de a obtine o recunoastere a calitatii sale de persoana
indreptatita.

Proba notiunii de bun in principalele cauze contra Romaniei referitoare la bunuri

nationalizate in contra Romaniei
Regulile privind proba dreptului de proprietate sunt lipsite de formalismul din dreptul
intern, notiunea de bun in intelesul Conventiei, fiind probata printr-o varietate de mijloace.

Dreptul de proprietate in fata CtEDO a fost dovedit prin hotarare judecatoreasca, act
administrativ, contracte, inscrisuri in Cartea Funciara etc.

Cauzele tip Strain au în comun urmatoarea situație premisă: instanțele naționale judecau
acțiunile vechilor proprietari în contra chiriașilor care au cumparat casele și pronunțau o
hotărâre care, pe de o parte constata nevalabilitatea titlului de preluare de către stat a
imobilului, iar pe de alta respingea acțiunea în revendicare sau în anularea titlului statului.
Prin aceste hotărâri statul recunoaștea că bunul nu a iesit din patrimoniul vechiului proprietar
și astfel, acesta putea dovedi noțiunea de bun asupra imobilului in fata CEDO. În acelasi timp,
titlul de proprietate al chiriasului dobânditor se consolida prin respingerea acțiunii. Curtea a
sancționat în aceste hotarari ”jocul recunoașterii celor două drepturi de proprietate prin aceeași
hotărâre”, astfel ca s-a ajuns ca vechiul proprietar să fie privat de beneficiul părții din
hotărârea judecătorească care se referea și la apartamantul vândut.

In cauza Brumarescu c Romania, reclamantul a dovedit ca in patrimoniul sau intrase bunul

imobil in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive din 1993 si ca se si executase aceasta
hotarare, reclamantul platind impozit la fisc pentru bunul restituit. Cauzele tip Brumarescu
au fost numeroase si au avut in vedere acele litigii prin care orice parte procesuala care si-a
vazut recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotarare definitiva a pierdut bunul sau, prin
admiterea unui recurs in anulare. Chiar si cauza Raicu c Romania in care se pune in discutie
dreptul de proprietate al chiriasului dobanditor, nu se departeaza de la precedentul
Brumarescu. In fapt in acest caz reclamanta in fata Curtii (parata in procesul din intern) a
sustinut ca prin hotararea judecatoreasca definitiva de respingere a actiunii in anularea titului
sau i se recunoscuse dreptul de proprietate. Actiunea procurorului general care promovand
recursul in anulare a determinat pierderea bunului a fost considerata o ingerinta excesiva si a
dus la constatarea violarii.

In cauza Paduraru c Romania reclamantul a dobandit in baza unei sentinte definitive

recunoasterea dreptului de proprietate asupra intregului imobil desi apartamante din acest
imobil fusesera vandute fie, inainte de procesul de revendicare, fie dupa incheierea
procesului. Curtea a analizat distinct modul in care reclamantul si-a dovedit calitatea de bun
asupra acestor apartamante si a ajuns la concluzia ca, fie vandute inainte, fie vandute dupa
obtinerea hotararii de constatare a nelegalitatii titlului, reclamantul avea in patrimoniul sau
un bun sub forma unui interes patrimonial asupra intregului imobil.

In cauza Sabin Popescu c Romania reclamantul a obtinut o hotarare judecatoreasca prin care
instanta a dispus restitutirea unui teren identificat prin probatoriul administrat si la eliberarea
titlului de proprietate pentru acest teren. Pentru o parte din teren titlul de proprietate nu a
fost eliberat iar hotararea nu a fost executata.

Sandor c Romania probeaza dreptul sau in fata Curtii cu o hotarare judecatoreasca care se
referea la dreptul relamantului de a fi despagubit cu o suma de bani pentru partea de imobil
care nu mai putea fi restituita in natura, fiind vandut. Reclamantul a fost pasat de la un
serviciu la altul al Ministerului Finantelor fara ca aceasta creanta bine stabilita si exigibila sa
fie incasata.

In cauza Viasu c Romania reclamantul invoca drept titlul de proprietate decizii

administrative ale autoritatilor competente de aplicare a Legii 18/1990 care contineau o
recunoastere expresa a autoritatii administrative de a i se atribui reclamantului un teren.
Cauza Maria Atanasiu c Romania, 2010 are in vedere o altă situație premisă iar notiunea de
bun este dovedita fie cu decizii administrative (decizii ale Primarului) sau hotarari
judecatoresti care constata dreptul la masuri compensatorii. Aceasta hotarare CtEDO
sanctioneaza întârzierea în executare sau neexecutarea unor hotărâri judecătorești sau a unor
acte administrative ce dispuneau restituirea de bunuri sau acordarea de măsuri compensatorii
pentru bunuri naționalizate.
Curtea reține în această hotărâre că nici o autoritate judiciară nu a dispus să fie restituit în
natură bunul către reclamantă, chiar dacă prin decizia internă s-a constatat caracterul nelegal
al preluării imobilului, iar această constatare nu determină automat dreptul la restituirea
bunului. Reclamanta nu este titulara unui bun corporal, ci este titulara unui interes
patrimonial în sensul Convenției și deci are dreptul la măsuri reparatorii, întrucât bunul a fost
preluat în mod nelegal de stat și ea are calitate de persoană îndreptățită.
Reclamanta deține doar o creanță în contra statului și prin urmare, are dreptul de a fi
indemnizată în condițiile legii. Aceasta este situația din hotărârea Maria Atanasiu în care
Curtea a reținut că statul trebuie sa prevadă reguli clare și simple, să reglementeze un sistem
de indemnizații simplu care poată să prevadă o plafonare a sumelor și eșalonarea în timp, de
așa natură încât să se asigure un just echilibru între interesele vechilor proprietari și interesul
general al comunității.

Privarea de proprietate. Tipuri de ingerinta

Privarea de proprietate reprezinta atingerea adusa dreptului de proprietate sau exercitiului

acestui drept prin decizii ale tribunanalelor, prin acte administrative sau fapte ale
autoritatilor.

Privarea trebuie sa fie definitiva si sa nu mai poata fi reparata in fata autoritatilor nationale.

Exemple de ingerinta :

La exemplele déjà identificate in spetele de mai sus adaugam :

Ingerinta ce izvoraste din lege :

obligarea actionarilor minoritari prin lege de a vinde pachetele lor de actiuni actionarului
majoritar. Bramelid si Malmstrom c Suedia

legea romana privind casele nationalizate reglementase un mecanism de despagubire

neeficace Maria Atanasiu c Romania

Lege neclara care impiedica proprietarul unui imobil de a prelua posesia, iar contractul de
chirie se putea prelungi fara termen, Radovici c Romania

Sistemul pus astfel la punct de autorităţile naţionale nu este criticabil în sine, având în vedere în
special marea marjă de apreciere permisă de alineatul doi al articolului 1 al Protocolului nr. 1. Cu toate
acestea, din moment ce implica riscul de a impune locatorului o sarcină excesivă în privinţa posibilităţii
de a dispune de bunul său, autorităţile erau obligate să aplice proceduri sau mecanisme legislative
previzibile şi coerente, prevăzând anumite garanţii pentru punerea lor în practică şi incidenţa lor
asupra dreptului de proprietate al locatorului să nu fie nici arbitrare nici imprevizibile.

Trebuie constatat că legea se limitează să indice vag că această prelungire are loc “până la încheierea
unui nou contract”, fără a preciza în ce condiţii acest nou contract poate fi încheiat. Ori aceasta a
condus la imposibilitatea din partea reclamantelor, timp de mai mulţi ani să ceară orice chirie – chiar şi
fiind plafonată de lege – ocupanţilor imobilului lor.

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că restricţiile suferite de reclamante în privinţa folosirii
bunului lor imobiliar şi în special imposibilitatea în care s-au aflat, timp de mai mulţi ani, de a obliga
ocupanţii să le plătească o chirie din cauza dispoziţiilor defectuoase şi a lipsurilor relevate în legislaţia
de urgenţă asupra imobilelor, nu au înlesnit un echilibru just între protecţia dreptului individului la
respectarea bunurilor sale şi cerinţele interesului general.

Alte ingerinte :

expropriere de fapt,

În lipsa unui act formal de expropriere, constatarea ilegalităţii din partea judecătorului este elementul
care consacră transferul în patrimoniul public al bunului ocupat. În aceste împrejurări, Curtea
concluzionează că sentinţa Curţii de casaţie a avut drept efect privarea reclamantului de bunul său în
sensul celei de-a doua fraze a articolului 1 al protocolului nr. 1, Cauza Scordino c Italiei

Confiscarea unei nave, având în vedere absenţa unui acord de delimitare a zonelor economice
ale României şi Bulgariei.

În ceea ce priveşte confiscarea bunurilor, Curtea a afirmat în mai multe rânduri că o astfel de măsură
intră sub incidenţa celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. O ingerinţă în sensul celui
de-al doilea paragraf trebuie, în primul rând, să fie prevăzută de lege. În fapt, preeminenţa dreptului,
unul dintre principiile fundamentale ale unei societăţi democratice, este o noţiune inerentă
ansamblului articolelor Convenţiei. Curtea reaminteşte că, prin cuvintele „prevăzute de lege” se
înţelege mai întâi că măsura incriminată trebuie să aibă un temei în dreptul intern, însă şi ca legea
relevantă să răspundă anumitor cerinţe în termeni de calitate: aceasta trebuie să fie accesibilă
persoanelor în cauză şi formulată suficient de precis pentru a le permite – recurgând, la nevoie, la o
sfaturile unor experţi – să prevadă, într-un mod rezonabil în circumstanţele cauzei consecinţele care ar
putea rezulta dintr-un act determinat. Ingerinţa trebuie, de asemenea, să urmărească unul sau mai
multe scopuri legitime. În cele din urmă, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între
mijloacele folosite şi scopul sau scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, îi revine Curţii sarcina de a cerceta
dacă echilibrul a fost menţinut între cerinţele interesului general şi interesul individului sau indivizilor
în cauză. Astfel, aceasta recunoaşte statului o largă marjă de apreciere atât pentru a alege modalităţile
de punere în aplicare, cât şi pentru a hotărî dacă consecinţele acestora sunt motivate, în interesul
general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii în cauză Plechkov împotriva României, 2014.

Anularea certificatului de urbanism, Pine Valley Developments Ltd si altii c. Irlanada, 1991.
Confiscarea unor publicatii considerate obscene, Handyside c UK

Obligatii pozitive pe care statul trebuie sa le ia pentru a asigura respectarea art 1 P1. Exemple.

Sa execute hotararile judecatoresti care sunt date de instantele nationale in contra sa si care il
obliga sa dea, sa faca ceva. Vezi cauzele Sandor si Zlatin de mai sus.

Statul roman in indeplinirea obligatiilor pozitive ce decurg din decizia Maria Atansiu trebuie
sa puna in aplicare un mecanism eficace de indemnizare a vechilor proprietari.

Sa desfasoare o ancheta in caz de furt si astfel sa existe posibilitatea de a formula o actiune

civila in cadrul procesului penal. Blumberga c Letonia, 2008

Marja de apreciere a statului si principiul subsidiaritatii in materia art 1 P1.

Statele dispun în ceea ce priveste modul în care aplică și implementează Convenția și

jurisprudența Curții, de o marja de apreciere care este apreciată în funcție de circumstanțele
cauzei și de drepturile invocate. Aceasta semnifică faptul că sistemul Convenției are un
caracter subsidiar în raport cu garantarea drepturilor omului la nivel național si că autoritațile
naționale sunt în principiu ”mai bine plasate” decat o Curte internatională pentru a evalua
nevoile și condițiile de la nivel local.

Marja de apreciere are o poziție de egalitate cu supervizarea ce decurge din sistemul

Convenției. În această privință rolul Curții este de a examina dacă deciziile luate de
autoritațile naționale sunt compatibile cu Convenția având în vedere marja de apreciere de
care dispun statele.

O plângere introdusă în fața Curții poate fi considerată drept inadmisibilă în sensul art. 35
alin 3 (a) dacă reclamantul s-a plâns pentru o problemă care a fost temeinic examinată de un
tribunal intern în raport de drepturile garantate de Convenție și prin aplicarea jurisprudenței
Curții, inclusiv dacă este cazul, în raport de marja de apreciere de care dispune statul. Dacă
însă, Curtea apreciază că plângerea ridică o problemă serioasă de interpretare sau de aplicare
a Convenției, atunci se va pune în mișcare mecanismul de control.

Satul beneficiaza de o marja de apreciere ampla in cazul stabilirii cuantumului indemnizatiei in caz de
expropiere.
Cu toate acestea Curtea considera ca respectul dreptului de proprietate presupune un drept de a spera
la o coerența rezonabila intre deciziile statului privind aceleasi bunuri. Curtea este frapata de faptul ca
valoarea de circulatie a terenului a fost calculata la un pret de trei ori mai mare decat cea calculata in
procedura de expropriere. In acest caz s-a gasit violarea art. 1 P1. Cauza Jokela c Finlandei, 2002

Reclamanţii sunt proprietarii unui bun imobil. Acest bun este format dintr-o casă şi un teren aferent de
aproximativ 10 000 m2. În 1984, în timpul fostului regim comunist, statul a amplasat pe acest teren
nouă stâlpi care unesc linii electrice de înaltă tensiune. În 2001, reclamanţii au chemat în instanţă
Electrica S.A. pentru a obţine retragerea stâlpilor,Procesele in fata instantelor nationale s-au pierdut.
Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanţii se plâng de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele
electrice pe terenul lor de către o societate titulară a unei licenţe care nu le-a plătit nicio despăgubire.
Aceştia consideră că este o atingere disproporţionată adusă dreptului lor la respectarea bunurilor.

Curtea aminteşte că, într-un domeniu atât de complex şi de delicat ca cel al strategiei naţionale în
domeniul energetic, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a-şi desfăşura politicile sale de
interes general. Exproprierea terenului ar fi conferit, în mod evident, reclamanţilor un drept la măsuri
compensatorii, însă nimic nu dovedeşte că aceasta ar fi servit mai bine scopurilor de interes general
vizate de politica respectivă. Indiferent de situaţie, nu a fost vorba în speţă de o alegere în mod vădit
arbitrară sau nerezonabilă., iar Curtea nu poate substitui, cu propria apreciere, pe cea a autorităţilor
naţionale cu privire la mijloacele cele mai adecvate pentru a atinge, la nivel intern, rezultatele urmărite
de o politică publică. În mod mai general, Curtea observă că stâlpii amplasaţi pe terenul reclamanţilor
fac parte dintr-o reţea energetică care alimentează cu electricitate numeroase localităţi, printre care şi
pe cea a lor. Astfel, şi aceştia beneficiază de servitutea care le afectează terenul. Ţinând seama de
circumstanţele specifice ale prezentei cauze şi după ce a recurs la o apreciere globală a faptelor, Curtea
consideră că autorităţile naţionale au păstrat, în speţă, echilibrul just care trebuie să predomine în
materie de reglementare a folosirii bunurilor între interesul public şi interesul privat.
Reiese că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 şi 4
din Convenţie. Mirela CERNEA şi alţii împotriva României

Bibliografie recomandata :

https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_1_Protocol_1_ENG.pdf