Sunteți pe pagina 1din 1

Test nr.

2 la cursul ”Drept Internațional Public”

I. Autoritățile statului A hotărăsc și execută expulzarea în termen de 24 ore a unui cetățean străin
care a obținut de la societățile bancare ale statului A credite în valoare de 3 miliarde de dolari pe care
nu le-a rambursat la timp. Măsura expulzării nu este susceptibilă de a fi contestată în justiție și va fi
pusă în executare prin îmbarcarea cetățeanului străin într-o cursă spre țara de origine. În statul de
origine, cetățeanul este privit ca un hoț și va fi supus pedepsei pentru furt aplicată conform tradiției
islamice, adică tăierii mâinii drepte.
Expuneți-vă asupra deciziei autorităților statului A.  Soluționați speța.

II. Delegația Cubei a sosit pe aeroportul Nassau (Insulele Bahamas). Autoritățile vamale ale SUA din
Nassau au refuzat recunoașterea legalității pașapoartelor diplomatice emise de către Guvernul Cubei.
Acestea și-au motivat decizia prin faptul lipsei relațiilor diplomatice dintre SUA și Cuba. Delegația
cubaneză se îndrepta spre sediul central al ONU din New-York (SUA), ale cărei membru este Cuba, iar
pașapoartele cubanezilor aveau viza de intrare, emisă de către consulatul SUA din Nassau.

- Sunt legitime acțiunile autorităților vamale ale SUA?


- De care imunități și privilegii se bucură reprezentanții statelor-membre ale ONU? 

III. La 3 ianuarie 1949 ambasadorul Columbiei în Peru a acordat azil dlui. Victor Raúl Haya de la Torre,
şeful unui partid politic din Peru. La data de 3 octombrie 1948, a avut loc în Peru o lovitură de stat şi,
ca urmare a acestui fapt au fost demarate proceduri judiciare împotriva dlui. Haya de la Torre, bănuit
că ar fi condus acestă lovitură de stat. În aceste împrejurări ambasadorul Columbiei a acordat azilul
diplomatic, calificând infracţiunea săvârşită de Haya de la Torre ca fiind o infracţiune politică.
Columbia a pretins că dreptul de a califica un fapt ca fiind o infracţiune de natură politică este un
drept unilateral al statului care face calificarea, bazându-şi argumentaţia pe un număr de prevederi
ale unor tratate regionale privind acordarea azilului diplomatic, dar şi pe “dreptul cutumiar”.
Peru s-a adresat CIJ pe motiv că Columbia a încălcat dreptul internațional la acordarea azilului.
- Argumentați decizia, reieșind din reglemetările internaționale

IV. Poliția de frontieră a Republicii Moldova a reținut un cetățean al Ucrainei pentru trecerea
frontierei într-un loc interzis. Persoana reținută a declarat că este nevinovată și a explicat că în
regiunea pe unde a traversat frontiera de stat lipseau bornele de demarcare și din această cauză a
fost înregistrat acest incident.

-Stabiliți limitele suveranității statului Republica Moldova, în speță? 


-Survine o careva consecință juridică în cazul demarcării frontierei după stabilirea de jure a
acesteia (delimitarea)? Va fi atrasă la răspundere persoana?

NOTĂ: Toate răspunsurile trebuie să fie argumentate reieșind din prevederile


instrumentelor internaționale

S-ar putea să vă placă și