CURS BIZANTINOLOGIE ANUL 2 SEM.

Împărăţii Alexie I Comnenul (1081-1118)

şi Ioan II Comnenul (1118-1143)

În 1081 a venit la putere o altă dinastie, aceea a Comnenilor, care deschide o

noua etapă în istoria Bizanţului, aceea a regimului aristocraţiei militare.
De fapt, ultimele patru veacuri din istoria imperiului (1081-1453) sunt cele mai
frămîntate, întrucît perioadele de acalmie sau de refacere parţială, alternează cu scurte
perioade de criză violentă înainte de lunga agonie care prevesteşte catastrofa finală.
În aceste ultime patru veacuri de existenţă, viaţa social-economică din Bizanţ
este dominată de două mari procese:
- Pe de o parte, se remarcă o feudalizare a imperiului, adică centrul vieţii
economice se deplasează din capitală spre provincie, aristocraţia provincială
ajungând la o situaţie deosebită, practic, lichidează mica proprietate ţărăneasca
liberă.
- Pe de altă parte, datorită primejdiilor externe, Bizanţul face apel mereu la
Republicile maritime italiene (Veneţia, Genova, Pisa), ceeace are ca rezultat imediat
cucerirea pieţii maritime de către negustorii veneţieni, genovezi sau pisani şi chiar
transformarea imperiului într-o " anexă economică a Veneţiei sau a Genovei" .
Pe plan extern:
Sub primii comneni este promovată o politică realistă de recucerire şi de
consolidare a poziţiilor bizantine în Asia Mică şi Balcani. Din păcate, spre sfârşitul
dinastiei, această politică este abandonată, urmărindu-se planuri himerice de refacere
a imperiului unic al lui Justinian. Urmarea acestei politici nepricepute a fost
înaintarea progresivă a turcilor selgiucizi în Asia Mică şi crearea de state slave
în Peninsule Balcanică.
Sub raport cultural
Epoca comnenilor continuă perioada precedentă, redominând preocupările cu un
caracter istoric.
Arta cunoaşte acum o ultima mare înflorire atât în spaţiul bizantin,cât şi în
teritoriile italiene care eu aparţinut odinioară imperiului.
Alexie I Comnenul (1081-1118) era nepotul fostului împărat Isaac. Este un general
de talent, reprezentant al aristocraţiei provinciale. În lunga sa domnie, el a izbutit să
pună capăt crizei bizantine şi să refacă integral poziţiile imperiului în Balcani şi, în
parte, în Asia Mică.
De asemenea, reuseşte să restabilească controlul bizantin asupra litoralului
Asiei Mici, ocupat de turcii selgiucizi.
În momentul în care a preluat puterea, situaţia imperiului era mai grea ca
oricând în lunga sa istorie: Italia definitiv pierdută; în Balcani controlul imperiului se
reducea la împrejurimile capitalei şi la cîteva puncte din interior, stăpânirea
Peninsulei fiind disputată de unguri, pecenegi, sârbi şi croaţi, ulterior de normanzi.
În Asia Mică turcii ajung pe malurile Bosforului, ameninţând
Constantinopolul.
La începutul domniei, Alexie Comnenul are de făcut faţă incursiunilor
normanzilor. La numai o lună după ce a preluat tronul, Robert Guiscard ocupă
insula Corfu şi atacă cetatea Dyrachion, de unde intenţiona să pornească asupra
Constantinopolului.
În faţa primejdiei, Alexie Comnenul se adresează :
- împăratului romano-german Henric IV,
- veneţienilor,
- papei Grigorie VII
- şi chiar emirului turc Suleiman.
La apelul său răspunde Veneţia, a cărei flotă zdrobeşte forţele normande care
asediau cetatea Dyrachion. Dar prin aceasta, veneţienii reuşesc să-şi impună
supremaţia în Adriatica. Robert Guiscard însă continuă luptele împotriva
bizantinilor pe uscat , producând împăratului grave înfrângeri. În anul următor (1082)
însă, Robert este nevoit să plece în Italia, din pricina unei răscoale a vasalilor săi din
sudul Italiei. Comanda trupelor normande o preia Bohemund, fiul său, care provoacă
câteva înfrîngeri lui Alexie; ocupă o mare parte din Macedonia şi pătrunde în Tesalia.
În 1083 Alexie zdrobeşte pe Bohemund şi recucereşte cetatea Castoria, dar
în 1084 preia comanda Robert, care zdrobeşte flota veneţiană şi reocupă insula
Corfu. Doar o epidemie de ciumă îi salvează pe bizantini.
În anul următor (1085) Robert moare; se naşte un război civil între fiii săi, încât
basileul reuşeşte să cucerească Dyrachion şi să înlăture primejdie normandă. În
cursul luptelor cu normanzii, drept răsplată pentru ajutorul primit, Alexie este nevoit
să acorde o serie de privilegii Veneţiei:
- Negustorii veneţieni sunt scutiţi de taxe comerciale în Constantinopol şi în alte
oraşe din imperiu.
- În capitală ei primesc :
o un cartier propriu,
o unele debarcadere,
- Iar dogele Veneţiei primeste titlul de " protosevastos".
- Atât dogele, cât şi biserica San Marco primesc rente anuale din partea
imperiului.
Toate acestea deschid o pagină nouă în viața economică a Veneţiei, care
cunoaşte în perioada următoare o deosebită ascensiune politică şi economică. O nouă
primejdie pentru imperiul bizantin au constituit-o în această perioadă, pecenegii.
Aliaţi cu cumanii, ei invadează Tracia în 1086-1087. La început împăratul suferă
înfrângeri din partea lor, dar în 1091, în faţa ameninţării unui asediu asupra
Constantinopolului, Alexie organizează o mare expediţie împotriva pecenegilor.
Obţine o mare victorie la Lebunion.

În timpul domniei lui Alexie se ridică tot mai ameninţătoare primejdia turcilor
selgiucizi. Unul din sultanii lor, Suleiman, reuşeşte să ocupe mai multe teritorii din
Orientul Mijlociu, inclusiv Antiohia. Doar moartea sa înlătură pentru moment
primejdie turcă. În schimb, în anii 1088-1089 emirul Tzakas din Smirna, cu ajutorul
unei flote puternice, ocupă litoralul Asiei Mici, precum şi insulele Chios, Mitylene,
Samos şi Rodos.
În anii următori , încearcă, fără succes, un asediu asupra Constantinopolului.
Forţele navale bizantine se refac şi obţin mai multe victorii împotriva emirului, care,
în cursul uneia din ele, este asasinat. Cu sprijinul flotei, Alexie recucereşte de la
turci-litoralul Asiei Mici şi insulele amintite mai sus.
După anul 1096 politica externă bizantină cunoaşte o nouă orientare, datorită
cruciadelor.
Prima cruciadă,
- organizată între anii 1096-1099 pune pentru prima oară Bizanţul şi Occidentul
în contact nemijlocit, eveniment care duce la creşterea tensiunii pe toate planurile
între cele două lumi.
- încă din vara anului 1096, mulţimile înrolate sub steagul cruciadei pornită
îndeosebi din Franţa şi Germania, pătrund pe teritoriul imperiului, producându-i
imense dificultăţi.
- Aceste mulţimi ajung în valuri la Constantinopol, dar sunt trecute de împărat în
Asia Mică.
- Cu toate stăruinţele bizantinilor de-a aştepta sosirea cavalerilor cruciaţi, aceste
mulţimi neorganizate şi neînarmate atacă pe turci, dar sunt măcelăriţi aproape în
întregime.
- Abia spre sfîrşitul anului 1096, sosec şi cavalerii cruciaţi. Se ajunge la o
înţelegere între cavaleri şi împărat şi anume cavalerii recunosc suzeranitatea
împăratului şi se obligă să restituie toate teritoriile care au aparţinut cândva
imperiului si să presteze jurământ de fidelitate pentru teritoriile nou cucerite.
- Dar unii cavaleri refuză să recunoască acest aranjament şi pleacă în Asia Mică.
- In 1097, după cinci săptămîni de asediu din partea cruciaţilor, oraşul Niceea -
capitala sultanului selgiucid - se predă împăratului.
- Sultanul îşi mută capitala în Ikonion.
- Tot atunci, o expediţie bizantină cucereşte o serie de teritorii din S-V Asiei
Mici,cu oraşele Smirna, Efes şi Sardes.
- În 1097-1098, după şapte luni de asediu, Antiohia cade în mâna cruciaților.
Bohemund de Tarent, fiul lui Robert Guiscard, pune bazele unui principat
propriu în Antiohia şi refuză să-l predea împăratului, fapt care provoacă mari
nemulţumiri între cruciaţi.
- Un alt cavaler, Baudouin, crează comitatul de Edesa, în Mesopotamia, pe
care deasemenea refuză să-l predea împăratului.
- În 1099, principalele forţe cruciate cuceresc Ierusalimul şi masacrează cea
mai mare parte a populaţiei musulmane.
- După această cucerire, se crează regatul Ierusalimului, condus de Godefroy
de Bouillon.
- Comitatul de Edesa şi principatul Antiohiei se recunosc vasale regatului
Ierusalimului."
În anii următori, au loc incidente între bizantini şi normanzi sau noi cuceriri ale
cavalerilor cruciaţi. Între altele,în anii 1107-1108 Bohemund de Tarent, fiul lui
Robert Guiscard reia planul iniţiat de tatăl său şi atacă cetatea Dyrachion.
Bohemund este învins şi nevoit să se recunoască vasal al imperiului până la moarte.
După moartea lui, fiul său denunţă tratatul şi au loc noi incidente.
 Sub raport bisericesc, în vremea lui Alexie s-au făcut mai multe încercări de
unire cu Biserica Apuseană. Pe de altă parte, el confiscă o mare parte din averile
mănăstirilor, având nevoie de bani în luptele sale împotriva normanzilor.
- Alexie a fost preocupat şi de educaţia clerului, de îmbunătăţirea situaţiei sale
materiale, de viaţa monahală din Muntele Athos, care a fost scos de sub
conducerea oricărui episcop sau mitropolit, aceasta fiind încredinţată unui
protos, numit de împărat.
- Tot el a sprijinit pe călugărul Hristodul să întemeieze o mănăstire în insula
Patmos, dar viaţa monahală de aici nu a durat mult din cauza turcilor selgiucizi.
Alexie a murit în vara anului 1118. La moartea lui au avut loc dispute interne în
familie pentru succesiunea la tron, între Ioan Comnenul, fiul său şi prinţesa Ana
Comnena, fiica sa, cu soţul ei Nichifor Vrienios. Ioan iese victorios şi se
încoronează împărat la Sf. Sofia, sora lui este închisă la mănăstire, averile i s-au
confiscat.

Ioan II Comnenul a domnit între 1118-1143. A fost un remarcabil om politic

şi un general de talent, fiind considerat de contemporani şi de istoricii moderni cel
mai mare dintre Comneni.
El a consolidat graniţa dunăreană a imperiului şi a extins stăpînirea bizantină în
Orient, mărind prestigiul statului în lumea musulmană şi în rândul prinţilor latini din
această regiune.
În primii ani de domnie a atacat pe sultanul Masud din Ikonion, izbutind să
consolideze starea imperiului în aceea regiune. Prin anii 1132-1135 întreprinde mai
multe expediţii împotriva emirului Malik Ghanzi, care reuşise să-şi extindă teritoriile
spre valea Eufratului şi spre litoralul Pontului. Împăratul izbuteşte să recucerească
mai multe poziţii si să restabilească controlul imperiului aupra întregului litoral
pontic.
În anul 1122 are loc ultima expediţie a pecenegilor în imperiul bizantin, care
devastează Tracia şi Macedonia. Împăratul provoacă invadatorilor o grea înfrângere,
după care ei dispar pentru totdeauna ca factor politic în istorie; prizonierii luați acum
au fost colonizaţi sau înrolaţi în armată.
Împăratul are conflicte şi cu Veneţia, datorită faptului că e refuzat să le
reînnoiască privilegiile acordate de tatăl său. Din această pricină, flota veneţiană
asediază şi pradă insulele Corfu, Rodos, Samos, Lesbos, Chios şi altele de pe coasta
Dalmaţiei.
Neputând să oprească atacurile lor din lipsa unei flote, Ioan II Comnenul a fost
silit să semneze un nou tratat cu veneţienii, prin care le reînnoia privilegiile
comerciale din imperiu.
Au fost semnalate şi câteva intervenţii în statul sîrb. În cursul unui război, în
1123 împăratul ia numeroşi prizonieri sârbi care sunt colonizaţi în Asia Mică şi
înrolaţi în armată. În 1137 are loc o nouă intervenţie bizantină în statul sîrbesc,
ceeace consolidează autoritatea imperiului în regiune.
În 1126-1129 regele maghiar Ştefan II invadează imperiul, dar împăratul îl
zdrobeşte. Prin pacea încheiată atunci, i s-a recunoscut stăpânirea asupra cetăţii
Branicevo, important cap de pod pe Dunăre. Împăratul Ioan II are şi o serie de
ciocniri cu principii latini din Orient :
- Încearcă să recucerească Antiohia şi o serie de alte oraşe din Orient, dar fără să
reuşească, din pricina morţii sale neaşteptate. În timpul domniei lui, imperiul are de
înfruntat un nou duşman, în persoana lui Roger II principele Siciliei, care a fost
recunoscut ca rege şi încoronat la Palermo. Împăratul Ioan II Comnenul a fost
rănit mortal la o vânătoare în munţii Ciliciei, în aprilie 1143.

Împăratul Manuel II Comnenul (1143-1180) şi urmaşii săi.

Manuel I Comnenul. A fost fiul preferat al lui Ioan, care a domnit între anii
1143-1180. Noul împărat e sprijinit mai mult aristocraţia feudală aflată în plină
ascensiune.
Pe plan extern,
- el abandonează politica realistă a tatălui său, promovând una anacronică şi
reluând planurile himerice ale lui Justinian de recucerire a Italiei şi de făurire a unui
singur imperiu în lumea creştină.
- A fost un mare latinofil, a introdus o serie de moravuri apusene.
- Mulţi străini primesc drept de a se stabili în Constantinopol, unde obţin diferite
favoruri.
- A fost căsătorit, de două ori, la început cu principesa germană Berta de
Sulzbach, cumnata lui Conrad III împăratul Germaniei şi apoi cu principesa
Maria de Antiohia.
- În timpul său are loc cruciada a doua (1147-1149) :
o condusă de Ludovic al Vll-lea, regele Franţei şi Conrad al III-lea,
împăratul Germaniei. Cruciada a provocat noi dificultăţi imperiului bizantin, fără ca
ea să-şi atingă ţelurile propuse.
o În timp ce Manuel Comnenul era preocupat de organizarea trecerii cruciaţilor
prin imperiu, Roger II al Siciliei a ocupat insula Corfu, apoi a debarcat în golful
Corint, după care a urmat o cruntă expediţie de jaf în Teba, Atena şi Corint.
o Regele Siciliei ia acum în captivitate o mulţime de meşteşugari din industria
mătăsii cu tot utilajul lor, pentru a dezvolta propria sa industrie în Sicilia.
o Paralel cu aceste acţiuni, cruciaţii, conduşi de cei doi suverani apuseni, suferă
mai multe eşecuri, fapt care îi determină să părăsească Orientul.
o În acelaşi timp, Manuel semnează un tratat de alianţă cu Conrad III şi cu
Frederic de Svabia (viitorul împărat Frederic Barbarossa ) împotriva lui Roger II.
o Dar în anul următor, Ludovic VII al Franţei începe pregătirile, pentru o
nouă cruciadă , de data aceasta împotriva împăratului bizantin, la care se alătură şi
vechiul rival al împăratului, Roger II.
o Au loc mai multe ciocniri şi mai multe intervenţii a trupelor germane în Italia,
conduse de Conrad III, apoi de urmaşul său Frederic I Barbarossa, cu rezultate
schimbătoare.
- Intre anii 1155-1158 are loc un război bizantino-normand, în cursul căruia trupele
bizantine debarcau în Ancona, ocupând mai multe oraşe şi teritorii din sudul Italiei.
- În cele din urmă, rezultatul se schimbă în sensul că noul rege normand al Siciliei,
Wilhelm I obţine o victorie zdrobitoare asupra bizantinilor, înlăturînd orice pretenţii
ale acestora asupra Italiei.
- În 1158 se încheie pace între Manuel şi regele Siciliei Wilhelm I. Regele se obligă
să restituie prizonierii luaţi în lupte, iar Manuel renunţă la orice pretenţii asupra Italiei
şi promite ajutor împotriva împăratului Germaniei.
- În anii următori, au avut loc noi expediţii ale lui Frederic I Barbarossa în Italia.
- În 1177 are loc un congres la Veneţia, ţinut în biserica San Marco. Este primul
congres din istoria medievală europeană. El pune capăt conflictelor dintre Frederic I,
pe de o parte şi papa Alexandru III şi oraşele lombarde, de altă parte. Papa este
recunoscut acum ca şef necontestat al creştinătăţii, iar oraşelor lombarde li se
recunoaşte autonomia.
- Aceste hotărâri constituie un eşec total în politica occidentală a lui Manuel, pentru
că el insistă acum la crearea coaliţiei antibizantine în Europa mai ameninţătoare ca
oricând, datorită apropierii celor trei mari adversari ai săi: împăratul german, regele
Siciliei şi Veneţia.
- O urmare imediată a acestui congres, a fost încheierea unei alianţe bizantino-
franceze, în 1180, între Manuel I şi Ludovic VII, amândoi ameninţaţi de noua
evoluţie a situaţiei din Italia după congresul de la Veneţia.
- Alianţa este întărită prin căsătoria moştenitorului tronului, Alexie Comnenul (12
ani), cu fiica regelui Franţei, Agnes (8 ani).
- Împăratul Manuel întreprinde o serie de expediţii şi împotriva marelui jupanat al
Serbiei ( 1150, 1161, 1168, 1173). De fiecare dată sârbii şi marele jupan Ştefan
Nemania sunt înfrânţi şi nevoiţi să recunoască autoritatea imperiului.
- Se semnalează apoi cîteva expediţii împotriva regatului maghiar. Regele Gheza II
este nevoit să recunoască autoritatea imperială şi să promită ajutor bazileului în caz
de nevoie.
Problemele cele mai grave cărora a trebuit să le facă faţă Manuel s-au ridicat
însă în Orient :
- In 1158-1159 împăratul întreprinde o campanie strălucită împotriva princepelui
armean Thoros şi a principatului latin din Antiohia. Amândoi sunt nevoiţi să i se
recunoască vasali.
- Tot atunci Balduin III, regele Ierusalimului, soseşte în tabăra lui Manuel şi i se
recunoaşte vasal. Manuel este privit acum ca stapânul întregului Orient.
-Pentru a atrage în sfera de influenţă a Bizanţului principatele latine create în Orient,
Manuel, după moartea primei sale soţii, se căsătoreşte cu Maria de Antiohia, sora
regelui Ierusalimului. Bazileul se angajează de acum înainte tot mai mult în politica
statelor latine din Orient, ai căror conducători sunt consideraţi ca vasali ai imperiului.
-În alianţă cu regele Ierusalimului, Manuel organizează o expediţie împotriva
Egiptului, în 1169. După unele succese la început, ea eşuiază, flota bizantină fiind
distrusă. Această dată marchează sfârşitul supremaţiei bizantine în Marea
Mediterană.
- În ultimele două decenii de domnie, împăratul are numeroase lupte cu turcii
selgiucizi, în special cu sultanii din Ikonion. La început obţine o serie de victorii, iar
în 1177 împăratul, în fruntea unei puternice armate, atacă, pe sultanul Kilidj Arslan
care îi cere pace. Împăratul refuză, dar în cele din urmă este surprins de sultan în
defileul de la Myriokefalon şi armata bizantină este complet distrusă. Prin pacea
încheiată atunci, imperiul se angajează să platească învingătorilor despăgubiri şi să le
ofere cîteva cetăţi. Această înfrîngere a năruit ultima sperenţă că turcii mai pot fi
alungaţi, împăratul Manuel moare în septembrie 1180.
ULTIMII COMNENI.

Politica externă greşită a lui Manuel a dus imperiul pe drumul declinului.

Îndată după moarte, puterea a fost preluată de soţia sa, Maria de Antiohia, ca
regentă a fiului lor minor, Alexie II Comnenul, în vîrstă de 12 ani. Regenţa
acesteia a dus la nemulţumirea populaţiei din Constantinopol. In mai 1182 are loc o
răscoală populară în capitală, condusă de patriarh, îndreptată împotriva regentei şi a
latinilor, care are drept rezultat îndepărtarea Mariei de Antiohia şi masacrarea
apusenilor aflaţi la Constantinopol. Tot atunci, un var al lui Manuel I, Andronic
Comnenul , în fruntea unor partizani ai săi, recrutaţi dintre ţăranii din Paflagonia şi
chiar din rândul unor familii nobile, se îndreaptă spre Constantinopol, reuşeşte să
intre în oraş şi este proclamat regent al lui Alexie Comnenul.
Maria de Antiohia, ca şi Maria Comnena, fiica lui Manuel şi alţii, cad rînd pe
rînd victime ale noului regim.
În septembrie 1133 Andronic este proclamat împărat alături de nepotul său,
dar în curînd cel din urmă este asasinat. Noul împărat, în scurta sa domnie: iniţiază o
serie de reforme administrative, înlătură abuzul şi corupţia din administraţie,
restaurează ordinea în stat şi duce o severă politică antiaristocratică.
Urmarea acestor măsuri,o constituie numeroasele mişcari aristocratice în diferite
oraşe din Asia Mică îndreptate împotriva lui Andronic. Ele au fost însă înnăbușite cu
cruzime de împărat.
În cursul domniei sale, au avut loc câteva invazii ale sîrbilor în imperiu, iar
marele jupan Ştefan Nemania al Serbiei se emancipează, treptat de sub stăpînirea
bizantină. Tot atunci, armata normandă condusă de regele Wilhelm II, spijinită de
flotă, cucereşte Tesalonicul, al doilea mare oraş al imperiului, supunându-l unui jaf
cumplit. Andronic caută alianţa Veneţiei, a papei şi chiar a sultanului Saladin din
Egipt.
Toate reformele sale interne, dar mai ales eşecurile politicii externe, creaza
nemulţumiri în sînul populatiei. În septembrie 1185, are loc o răscoală a populaţiei
din Constantinopol, în frunte cu elemente aristocratice, care răstoarnă pe Andronic.
Este supus unui edevarat supliciu din partea populaţiei, în cursul cărora îsi pierde
viaţa. Cu el se încheie şi dinastia Comnenilor.

DINASTIA ANGELILOR.

După înlăturarea lui Andronic, urca pe tron o noua dinastie, numită „Angelos".
Primul împărat el noii dinastii a fost Isaac al II- lea Angelos (1185-1195).
La numai cîteva luni după urcarea pe tron, izbucneşte răscoala vlaho-
bulgară, condusa de fratii Petru şi Asan, îndreptata împotriva marilor abuzuri ale
administrației bizantine. Au loc mai multe expediţii bizantine împotriva lor, dar
armata este zdrobită în 1186. Acest fapt duce la desprinderea Bulgariei de Bizanţ şi
la crearea unui stat nou, independent, cunoscut în istorie sub numele de imperiul
( ţaratul) vlaho-bulgar sau imperiul de Tîrnovo. Abia în 1186 se încheie ostilităţile,
printr-un acord încheiat între împărat şi fraţii Asan şi Petru, prin care de fapt se
recunoaşte noua situaţie dintre Balcani şi Dunăre. Noul stat devine însă o primejdie
pentru bizantini.
 În 1187 sultanul Saladin al Egiptului ocupă regatul Ierusalimului. Acest fapt
determină organizarea, în Occident, a celei de a treia cruciade,
- în frunte cu Frederic Barbarossa, împăratul Germaniei, Filip I regele
Franţei şi Richard Inimă de Leu, regele Angliei.
- În anul următor, Frederic Barbarossa încheie un tratat cu solii lui Isaac al II-lea,
privind condiţiile trecerii armatelor germane pe teritoriul Bizanţului.
- În 1189 Frederic duce tratative la Niş cu jupanul Ştefan Nemania al sârbilor
şi cu o solie vlaho-bulgară. Cele două state balcanice se angajează să ofere ajutor
împăratului german pentru cucerirea Bizanţului. Intr-adevăr, Frederic I trece Balcanii
şi ocupă Adrianopolul. După mai multe schimburi de solii şi după ce cavalerii
cruciaţi cuceresc Tracia şi Macedonia orientală, se încheie un tratat între
Frederic şi Isaac al II-lea la Adrianopol. Acest tratat a constituit pentru bazileu o
adevărată capitulare, fiind obligat să aprovizioneze pe cruciaţi şi să plătească
despăgubiri unor soli germani ţinuţi în captivitate.
- Armata cruciată ia cu asalt oraşul Ikonion, capitala sultanului selgiucid.
- Tot atunci Richard Inimă de Leu cucereşte insula Cipru de la bizantini.
- Paralel cu aceste acţiuni ale cruciaţilor, Isaac II este nevoit să acorde largi
privilegii negustorilor din Pisa şi Genova.
Toate aceste insuccese pe plan intern şi extern duc la mari nemulţumiri în
rîndurile populaţiei. În martie 1195, în cursul unei noi expediţii împotriva slavo-
bulgarilor, Isaac al II-lea este prins în tabără, orbit şi detronat de fratele său Alexie,
care se proclamă împărat.
Noul împărat Alexie al III-lea Angelos domneşte între 1195-1203. Era la fel
ca şi fratele său, adică lipsit de talent politic şi de interes în afacerile de stat.
În scurt timp după ce a preluat puterea s-a organizat o mare expediţie vlaho-bulgară
împotriva bizantinilor, terminată cu victoria bulgarilor şi luarea ca prizonier a
conducătorului armatei bizantine.
În acest timp, principele Alexie, fiul lui Isaac cel detronat, a plecat în Apusul
Europei pentru ca să obţină ajutoare în vederea reocupării tronului tatălui său.
Dar în 1198-1200 papa Inocenţiu III iniţiază a IV-a cruciadă.
-Ideea unei noi cruciade este îmbrăţişată de o serie de mari feudali occidentali. În
1201, solia cruciaţilor încheie un acord la Veneţia cu dogele Henrico Dandolo.
-În schimbul a 85.000 mărci de argint, Veneţia se obliga să transporte în Egipt 4.500
de cavaleri, 9.000 de scutieri, 20.000 de pedeştri, caii şi proviziile necesare. Tratatul
este apoi aprobat de cruciaţi. Ca şef al cruciadei este ales Bonifaciu de Montferat.
- În 1202 cruciaţii, reuniţi la Veneţia, constată că nu pot să strîngă suma pretinsă de
doge pentru transport. În această situaţie, Henrico Dandolo cere cruciaţilor sa
cucerească cetatea Zara de pe coasta Dalmaţiei, căzută în mâna regelui maghiar, în
schimbul sumei care nu s-a completat . După un scurt asediu, cruciaţii ocupă cetatea
Zara.
Dar în acest timp tînărul Alexie Angelos solicită ajutor cruciaţilor, reuniţi la Veneţia,
pentru revenirea la tron a tatălui său. În schimbul acestei restabiliri pe tron, prinţul
bizantin se obliga
- la plata de 200.000 mărci de argint,
- la unirea Bisericii Ortodoxe cu Roma şi recunoaşterea primatului papal,
- la participarea la cruciadă cu 10.000 de oameni şi
- la întreţinerea permanentă în Palestina a unei armate de 500 de cavaleri.
La începutul anului 1203, au loc dezbateri aprinse în tabăra cruciaţilor în jurul cererii
prinţului bizantin de a devia expediţia spre Constantinopol. Mulţi cruciaţi
nemulţumiţi părăsesc tabara din Zara. În cele din urmă, la 20 mai 1203, are loc
semnarea acordului între Alexie Angelos şi cruciaţi în insula Corfu şi este
anunţată solemn hotărârea de a se îndrepta spre Constantinopol.
După un asediu de trei săptămâni din partea cruciaţilor şi a veneţienilor,
reuşesc să intre în capitală ( iulie 1203). Isaac al II-lea Angelos, deşi orb, asociat cu
fiul sau Alexie IV, a fost reaşezat pe tron, iar Alexie III fuge. Dar spre sfârşitul
anului 1203, Alexie IV anunţă pe cruciaţi că nu-şi poate îndeplini obligaţiile asumate
în insula Corfu, fapt pentru care aceştia hotărăsc să-şi amâne plecarea spre Egipt până
în primăvara anului viitor. În astfel de condiţii, creşte tensiunea dintre populaţia
capitalei şi cruciaţi, obligaţi să-şi eşeze tabăra în afara zidurilor oraşului.
În acest răstimp, Theodor Lascaris, ginerele lui Alexie III, refugiat în Asia
Mică, pune bazele unui principat la Niceea (1203-1204), din care se va dezvolta
„imperiul de la Niceea”.
În primăvara lui 1204 Alexie Comnenul zis „cel mare‫״‬, nepotul lui Andronic,
pune bazele unui nou stat bizantin pe coasta pontică a Asiei Mici, având centrul în
Trapezunt, cunoscut sub numele de ‫״‬Imperiul de la Trapezunt‫ ״‬sau Trebizoanda
(1204-1461).
Paralel cu aceste acţiuni, are loc şi o răscoală populară în capitală, în cursul
căreia este proclamat împărat Alexie V Ducas Murzufles. Isaac II şi fiul său Alexie
IV pier în cursul luptelor.
Dar Alexie V Ducas era un antilatin convins, fapt care nemulţumeşte pe
cruciaţi. Datorită acestui fapt, la care se adăuga şi nemulţumirea pentru că nu au fost
plătiţi potrivit înţelegerii, crucialii şi veneţienii decid să cucerească
Constantinopolul. După un asediu de 3 zile ( 9-12 aprilie), în ziua de 13 aprilie
1204 Constantinopolul a fost cucerit de cruciaţi. A urmat apoi un jaf cumplit timp
de trei zile. O lună mai tîrziu, Balduin de Flandra a fost încoronat împărat în
catedrala Sf.Sofia de către legatul papei. În urma acestor acţiuni, se întemeiază un ‫״‬
imperiu latin de Constantinopol",care a dăinuit pînă în anul 1261.

Cultura şi arta în timpul Comnenilor şi Angelilor.

Deşi aceste două dinastii nu au domnit decât un secol şi mai bine, totuşi cultura a
ajuns la o însemnătate deosebită. Chiar şi câţiva membri ai familiei imperiale au avut
preocupări cărturăreşti.
- De pildă, împăratul Alexie I Comnenul, scrie o serie de dizertaţii teologice
împotriva ereticilor, apoi unele poezii dedicate fiului său Ioan (ca un fel de testament
politic ).
- Fiica sa Ana Comnena scrie un poem epic în proză, cunoscut sub numele de
Alexiada, în 15 cărţi, în care prezintă faptele petrecute între anii 1069-1118. Este una
dintre cele mai apreciate opere bizantine, în care sunt relatate faptele din timpul
domniei lui Alexie I, tatăl autoarei.
- Soţul ei, Nichifor Vriennios, scrie o lucrare istorică asupra evenimentelor
petrecute între anii 1070-1079.
- Împăratul Ioan II Comnenul deasemenea avea preocupări literare,
- iar Manuel Comnenul scrie o apologie a ştiinţelor astronomice, precum şi
unele opere teologice.
În afară de aceşti literaţi care aparţin casei imperiale, s-au remarcat şi alţi
istorici:
Ioan Kinamos continuă pe Ana Comnena, scriind istoria domniilor lui Ioan şi
Manuel Comnenul.
Nichita Honiatul (Acominatul) a fost cel mai de seama Istoric al perioadei
respective (sec.XII-XIII). A murit la Niceea în 1210. Opera sa principală este
„Istoria” în 20 de cărţi, care expune evenimentele petrecute între anii 1118-1206.
Cuprinde date extrem de preţioase, mai ales că el a fost martor ocular al multora din
faptele prezentate. Scrie apoi alte lucrări istorice, retorice, panegirice şi tratate
dogmatice, între care cel mai însemnat purta titlul de „Tezaurul Ortodoxiei”.
- Fratele său Mihail a fost arhiepiscop al Atenei aproape 30 de ani ( + 1220), dar în
1204 s-a retras într-o insulă. A lăsat mai multe discursuri, scrisori şi poeme. Amândoi
fraţii se numărau printre marii savanţi ai vremii.
- Eustaţiu al Tesalonicului a fost profesor la Constantinopol şi apoi episcop la
Tesalonic. Era unul dintre marii enciclopedişti ai vremii, A comentat Iliada şi
Odiseea, a scris o istorie a cuceririi Tesalonicului de către normanzi în 1185, o
disertaţie despre necesitatea reformării vieţii monahale.
- Un alt mare erudit a fost Ioan Tzeţes ( + 1180), care scrie epistole, poeme, o "carte
a istoriilor", în 12.000 de versuri, comentarii la Iliada şi Odiseea.
- Theodor Prodromul a fost deasemenea un mare enciclopedist, romancier,
hagiograf, orator, autor de poeme religioase şi filosofice, de epistole etc. Lucrările lui,
scrise în limba poporului, sunt foarte importante pentru cunoaşterea societăţii
bizantine.
Tot acum au trăit şi cîţiva cronicari:
- Gheorghe Kedrenos, Ioan Zonaras (Istoria universală), Constantin
Manasses (Cronici în versuri pană în 1081), Mihail Glicys (o Cronică universală
pînă la1118),
În aceiaşi perioada au trăit şi cîţiva mari teologi,
- Între ei se numără Teofilact al Ohridei, născut în Eubeea, a studiat la
Constantinopol, fiind elevul lui Mihail Pselos, a fost diacon la Sf.Sofia, iar sub
comneni ajunge arhiepiscop al Ohridei. Au rămas de la el numeroase comentarii
biblice în genul "şcolii antiohiene", urmând pe Sf. Ioan Gură de Aur şi pe Teodoret
de Cir (traduse în româneşte de mitropolitul Veniamin Costachi ). Are o lucrare
polemică "Erorile latinilor", precum şi o bogată corespondenţă.
- Eutimie Zigabenul a fost un călugăr apreciat de împăratul Alexie Comnenul.
La îndemnul acestuia scrie "Panoplia dogmatică", o lucrare foarte bogată în
informaţii patristice şi dogmatice cu privire la ereziile antitrinitare, hristologice si
iconoclaste. Lucrarea are 28 de capitole. In primele 7 capitole se află o expunere a
învăţăturii Bisericii despre Dumnezeu, creeţie şi mîntuire. In capitolele 8-22 sunt
prezentate şi combătute toate ereziile de la Simon Magul pînă în timpul sau.
Capitolele 23-28 prezinta cîteva erezii din vremea sa: pavlicienii, bogomilii si
armenii (în 1709 a fost tipărită la Tîrgoviste). Tot de la el sa rămas scurte interpretări
la cele petru Evanghelii, la Epistolele pauline şi la Psalmi, precum şi o serie de omilii.
- Nicolae al Metonei ( + 1167) a scris o lucrare intitulată "Întrebări şi
răspunsuri" în probleme controversate de dogmatică. Are apoi un tratat despre
prefacerea Sfintelor daruri, un tratat împotriva apocatastazei lui Origen etc.
Dreptul canonic a fost reprezentat de:
Ioan Xifilinos, conducătorul secţiei juridice din cadrul Universităţii din
Constantinopol şi viitor patriarh. Alţi canonişti au fost: Ioan Zonaras, Alexie
Aristen şi Teodor Balsamon, numit patriarh al Antiohiei, dar fără să-şi poată ocupa
scaunul din cauza cruciaţilor. La îndemnul lui Manuel Comnenul, Teodor Balsamon
scrie comentarii la Nomocanonul patriarhului Fotie în 14 titluri, precum şi mici
explicaţii (sholii) la toate canoanele (apostolice, ale Sinoadelor ecumenice şi locale,
ale Sfinţilor Părinţi), prin care căuta să armonizeze legiuirile bisericeşti cu cele de
stat.

Arta sub Comneni.

În genere sunt puţine lucrări reprezentative.

In arhitectură , stilurile întâlnite în epoca precedentă continuă şi sub dinastia
comnenilor.
- Planul în cruce grecă înscrisă este folosit la două biserici din mănăstirea
Pantocrator din Constantinopol, ctitorită de Ioan II Comnenul şi prima sa soţie,
Irina, fiica lui Ladislau al Ungariei; cele două biserici sunt unite între ele printr -o
capelă funerara, destinată de împărat să înlocuiască biserica Sf. Apostoli ca necropolă
imperială.
- În afara Capitalei, consemnăm biserica mănăstirii Sf. Pantelimon din Nerezi,
în Macedonia, în apropiere de Skopje, construită în 1164 de un nepot al lui Alexie I şi
văr primar cu Manuel,unul din marii feudali ai timpului.

În ce priveşte arhitectura profană,

- menţionăm palatul imperial din cartierul Vlacherne, construit de Alexie I.
Splendoarea palatului a produs o puternică impresie asupra conducătorilor primei
cruciade, pe care împăratul i-a primit aici.
- Nepotul său, Manuel I, a ridicat în apropiere un alt palat, mai vast şi mai luxos
( era numit " palatul împărătesei germane", întrucât împăratul îl clădise în onoarea
primei sale soții, Bertha de Sulzbach)._
Dintre mozaicurile celebre ale vremii consemnăm
- câteva în biserica Sf. Sofia din Constantinopol: Ioan II Comnenul cu soţia sa
Irina şi cu fiul lor Alexie.
- După mărturiile unor pelerini ruşi, bisericile din mănăstirea Pantocrator erau
decorate cu mozaicuri chiar şi pe zidurile exterioare, dar au dispărut.
- Un pictor din această perioadă, cu numele Eulalios, a modificat şi a completat
decorul de mozaicuri din biserica Sf. Apostoli din Constantinopol.
- Alte mozaicuri s-au executat la
o Nerezi în Macedonia (1164),
o la Monreale în Sicilia (c.1190) şi
o la Vladimir în Rusia ( 1194).
- În a doua jumătate a secolului XII, s-au înlocuit mozaicurile din biserica San
Marco din Veneţia ( distrusă de incendiul din 1106). Lucrările s-au prelungit până
pe la mijlocul secolului XIV. Programul iconografic se inspira, în mare, din acela al
bisericii Sf. Apostoli din Constantinopol ( în pandantivi evangheliştii, în cupola
centrală Înălţarea, în cupola de vest Pogorîrea Duhului Sfînt ş.a.).
- Alte mozaicuri s-au executat în catedrala din Ravenna ( ridicată în sec.V),
- în bisericile normande din Sicilia ( capela palatină din Palermo, biserica din
Cefalu, catedrala din Monreale).
Frescele cele mai izbutite din această perioadă
- sunt cele de la biserica din Nerezi;
- altele în bisericile Sf·Gheorghe din Kurbinovo în Macedonia,
- Sf.Arhangheli din Castoria,
- la trapeza mănăstirii Vatoped din Muntele Athos,
- în câteva biserici din Cipru etc·
- În afara Bizanţului, s-au executat fresce deosebite în bisericile Sf.Sofia din
Kiev, Sf.Sofia din Novgorod, Sf.Dumitru din Vladimir.
- Tot în Rusia au rămas şi cîteva icoane celebre (Maica Domnului din
Vladimir)·.

Din miniaturi,
- consemnăm cele dintr-o culegere de omilii, executate de călugărul Iacob din
mănăstirea Kokinobafos în Bitinia ( un manuscris în Vatican, altul la Paris).
Sculpturi, ceramică şi emailuri sunt puţine.

Imperiul de la Niceea.

După cucerirea Constantinopolului de latini în 1204 s-au creat o serie de state

latine pe teritoriul fostului stat bizantin: "imperiul latin de Constantinopol", cu cele
trei state vasale: -
- regatul Tesalonicului.
- principatul Moreei sau Ahaiei şi
- ducatul Atenei.
În acelaşi timp a avut loc o fărâmiţare a restului teritoriului bizantin în mai
multe formaţiuni politice greceşti. Dintre acestea, numai trei au îndeplinit un rol
oarecare pe scena politică a regiunii:
- imperiul de la Niceea ( cuprinzînd nord-estul Asiei Mici) cu Teodor I Lascaris şi
urmaşii săi;
- imperiul de Trapezunt ( Trebizonda), cu Alexie I Comnenul zis " Cel Mare" şi
- principatul Epirului, transformat ulterior în "imperiul de Tesalonic", condus de
Mihail I Angelos Ducas.
Secolul XIII a fost plin de lupte între aceste state greceşti împotriva latinilor, a
turcilor sau a bulgarilor sau de luptele între greci înşişi. În orice caz, principala
problema a epocii respective a fost lupta imperiului de la Niceea pentru recucerirea
teritoriilor vechiului imperiu de sub dominaţia latină şi pentru readucerea capitalei la
Constantinopol.
 În vederea acestui ideal, dinastia Lascarizilor de la Niceea a pus în valoare
toate resursele materiale şi umane ale litoralului vestic al Asiei Mici, în cadrul unei
politici de mare originalitate: redresarea vieţii economice, consolidarea păturilor mici
şi mijlocii ale poporului, întărirea sistemului defensiv la graniţele orientale. Datorită
acestei activităţi interne, Lascarizii au izbutit să refacă unitatea statului bizantin,
culminînd cu recucerirea Constantinopolului în 1261.
Fondatorul imperiului de la Niceea a fost Teodor I Lascaris, căsătorit cu Ana,
fiica lui Alexie III Angelos. În primăvara anului 1205, este proclamat împărat la
Niceea. Domneşte pînă în 1222. Are o serie de lupte cu împăratul latin Henric I din
Constantinopol, urmaşul lui Balduin.
În 1208 Teodor I alege un nou patriarh ecumenic, Mihail IV, pe care-l
instalează la Niceea, el fiind recunoscut aproape în întreaga Biserică greacă.
Împăratul este încoronat solemn de noul patriarh.
Datorită unor lupte victorioase împotriva principilor latini, Teodor I izbuteşte
să-şi extindă treptat graniţele. În acelaşi timp reuşeşte să anexeze şi unele stătuleţe
ale unor principi bizantini.
Concomitent, despoţii din Epir reuşesc să obţină unele victorii împotriva
împăraţilor latini din Constantinopol,dar şi împotriva grecilor. Toate acestea duc la
slăbirea statelor latine.
În acelaşi timp are şi o serie de ciocniri cu selgiucizii. În cursul uneia din ele,
sultanul a fost ucis. A încercat chiar să recucerească Constantinopolul, dar fără
rezultat.
Pentru redresare vieţii economice, Teodor I încheie tratate comerciale cu
Veneţia.
După moartea lui, a urmat la tron ginerele său Ioan III Ducas Vatatzes
(1222-1254), cel mai energic dintre împăraţii din Niceea.
- El a creat premizele refacerii unităţii bizantine şi ale recuceririi
Constantinopolului.
- Pe plan economic, a încurajat dezvoltarea agriculturii şi creşterea vitelor, dar în
acelaşi timp
- a luat măsuri împotriva negustorilor latini,îndeosebi veneţieni.
- Pe plan social, a apărat interesele păturilor de mijloc.
- A făcut colonizări masive de ţărani liberi la graniţa orientală.
Pe plan extern, are de făcut faţă atât suveranilor latini, cât şi unor principi şi chiar
împăraţi greci.
- De pildă, în 1224 Teodor Angelos Ducas, principele Epirului, a cucerit
Tesalonicul de la latini ( primul stat latin căzut) şi este proclamat împărat.
- Prin crearea imperiului grec de Tesalonic, cu o existenţă pînă în 1241,
- Teodor I îşi anunţă intenţia recuceririi Conatantinopolului şi a refacerii unităţii
vechiului imperiu pe seama sa. Din această pricină, Ioan III Vatatzes are mai multe
lupte cu rivalul său din Tesalonic.
- De pildă, odată încearcă sa recucerească Adrianopolul, dar fără rezultat.
- Abia în 1241 Ioan III Vatatzes şi Ioan Angelos Ducas, fiul lui Teodor I, încheie
un tratat, prin care cel din urmă renunţă la titIul de împărat, primind în schimb
titlul de despot din partea bazileului niceean.
- Paralel cu acestea, Ioan III Ducas Vatatzes şi Ioan Asan II, ţarul de Tîrnovo,
asediază Constantinopolul în 1235 pe mare şi pe uscat, dar fără rezultat.
- In 1236 Constantinopolul este asediat pentru a doua oară, dar în sprijinul
latinilor vine flota veneţiană şi genoveză și se adaugă le aceasta şi ruperea alianţei lui
Ioan Asan cu bazileul, dîndu-şi seama că prin cucerirea Constantinopolului ar avea un
duşman şi mai mare.
- In 1241, cînd a murit Ioan Asan II încep marile campanii balcanice ale lui
Ioan III Vatatzes pentru recucerirea teritoriilor europene ale vechiului imperiu.
- In 1246, el ocupă fără lupte Tracia şi Macedonia,inclusiv Tesalonicul, cînd
ultimul despot, al Tesalonicului este dus prizonier la curtea sa din Asia Mică. (de fapt
„Imperiul de Tesalonic” încetase în 1241)· In anii următori, reuneşte să cucerească
despotatul Epirului, care şi-a încheiat existenţa în 1252.
- De notat că Ioan III Vatatzes a încheiat o alianţă şi cu împăratul Germaniei
Frederic II Hohenstaufen îndreptată împotriva papei şi a imperiului latin din
Constantinopol (1238).
- În timpul domniei sale, a avut loc şi o mare invazie mongolă. Aceasta a dus la
înfrîngerera sultanului selgiucid din Ikonion, fapt care a uşurat situaţia imperiului.
- În 1254 încep tratative între Niceea şi Roma, în vederea refacerii imperiului
bizantin.
- Împăratul acceptă reunirea Bisericilor cu condiţia restituirii Constantinopolului
de la latini. Au murit însă în acelaşi an, atât împăratul cât şi papa.

Urmează la tron Teodor II Lascaris, fiul lui Teodor I, care a domnit numai
4 ani, până în 1258. El se străduieşte să consolideze statul, menţinând politica
economică socială şi militară a tatălui sau. Sub el, statul înfloreşte sub raport cultural.
- El duce două campanii victorioase împotriva bulgarilor, condusi de Mihail
Asan. Are şi o serie de ciocniri cu principii greci din Epir.
- Teodor II moare în 1258, rămânând în locul său o regenţă.
Dar numai după cîteva zile Mihail Peleologul, împreună cu alţi aristocraţi,
organizează o lovitură le palat şi preia puterea, marcând astfel victoria aristocraţiei
niceeane înlăturată de dinastia Lascarizilor, care se sprijinise pe mica nobilime şi
ţărănime.
La 1 ianuarie 1259 Mihail Peleologul este proclamat împărat (Mihail VIII)
alături de Ioan IV Lascaris, fiul lui Ioan III (de 7 ani). În 1200 el asediază
Constantinopolul, apărat însă de flota veneţiană.
Abia în 25 iulie 1261, strategul niceean Alexios recucereşte
Constantinopolul de la latini, marcând sfîrşitul imperiului de la Niceea şi a celui
latin de la Constantinopol.
Administraţia bizantină este mutată în metropola veche de pe malurile
Bosforului. Dar la scurt timp, loan IV Lascaris ( 10 ani) este orbit şi înlăturat,
rămânând singur împărat Mihail VIII Paleologul. La rândul său, este excomunicat
de patriarh. Noul împărat fondează o nouă dinastie şi ultima în Bizanţ dinastia
Paleologilor. Începe astfel o etapă nouă în istoria Bizanţului, în care rolul
preponderent în stat îl are aristocraţia.

CULTURA ŞI ARTA ÎN TIMPUL IMPERIULUI DE LA NICEEA.

 Un fapt care trebuie sesizat este acela că în pofida împrejurărilor nefavorabile
de ordin politic, în imperiul de la Niceea se înregistrează o remarcabilă renaştere a
culturii.
Toţi Lascarizii au fost oameni de cultură.
- Teodor I de pildă, invită la curtea lui numeroşi învăţaţi. Între alţii, a fost invitat
mitropolitul Mihail Acominatul, dar n-a venit din pricina vârstei prea înaintate.
- Ioan Ducas Vatatzes crează biblioteci în marile oraşe sprijinind pe oamenii
de carte.
- Cel mai de seamă reprezentant al culturii în această perioadă a fost Nichifor
Vlemides, născut în 1193 într-o familie de medici la Constantinopol.· Studiază cu
diferiţi profesori la şcolile din Asia Mică, facând studii de retorică, filozofie,
medicină, matematică, fizică şi teologie. Ajunge profesorul lui Teodor II Lascaris.
Mai tîrziu, împăratul Ioan III îl trimite la Muntele Athos şi în alte părţi să strângă
manuscrise. Refuză diferite demnităţi care i s-au oferit şi se retrage la mănăstirea
Latros de lîngă Milet, apoi înfiinţează singur o mănăstire, căreia i-a fixat şi rînduielile
de viaţă. A fost consultat cînd s-au dus tratative cu delegaţii papali în vederea unirii
Bisericilor, izbutind să impună rămânerea în Ortodoxie. Opera sa este foarte variată.
Are, între altele, două autobiografii, cu date despre evenimentele din acel timp. A
scris o serie de lucrări dogmatice şi polemice (despre Filioque, suflet), ascetice,
exegetice, liturgice, imne, poezii, cuvântări, vieţi de sfinţi, manuale de logică,
filozofie, fizică etc. Are şi un tratat politic intitulat ‫״‬Statuia împărătească”, dedicat lui
Teodor II, în care-i prezintă modul în care trebuie să domnească.
- Un alt învăţat a fost Gheorghe Acropolites, elevul lui Vlemides. A scris o
istorie a imperiului de la Niceea, de le 1203 pînă la 1261, în care aflăm şi unele ştiri
despre vlahii din Balcani.
- Între cărturarii vremii, îl notăm pe însuşi împăratul Teodor-II Lascaris , cu o
bogată corespondenţă, în care găsim multe date asupra culturii, a vieţii sociale şi
politice din timpul său. A scris deasemenea dizertaţii cu teme religioase şi filozofice,
precum şi panegirice, apoi un paraclis în cinstea Prea Sfintei Născătoare de
Dumnezeu ş.a.
- Ioan Lesaritis a fost mare demnitar sub ultimii Comneni, apoi a trăit în
imperiul de la Niceea, iar fratele său Nicolae a ajuns episcop de Efes. Ioan are
diferite lucrări teologice. Nicolae ne-a lăsat relatări asupra discuţiilor care s-au purtat
în timpul său între greci şi latini discuții la care a participat şi el ca delegat al Bisericii
Ortodoxe. Are o lucrare privind arhitectura şi mozaicurile bisericii Sf.Apostoli din
Constantinopol.
- În Epir a trăit în această perioada mitropolitul Ioan Apokaukos din
Naupakta, de la care a rămas o bogată corespondenţă ,precum şi peste 40 de scrieri
juridice, politice, epigrame şi altele.
- Dimitrie Homatenul arhiepiscop al Ohridei, are peste 150 de scrieri mai ales
epistole, în care tratează diferite teme teologice sau juridice.
- Gheorghe Bardanes, mitropolit de Corkhira, are o bogată corespondenţă.
Notăm şi faptul că prin intermediul latinilor au apărut acum în literatura bizantină o
serie de romane cavalereşti.
 DINASTIA PALEOLOGILOR

Împăratul Mihail al VIII-lea.

Cele aproape două veacuri de guvernare a acestei dinastii (1261- 1453) sunt
considerate drept perioada " agoniei imperiului".
Pe plan economic,
- statul trece printr-o perioadă de criză, provocată în primul rând de consolidarea
controlului republicilor maritime italiene pe Mediterană, în special pe Bosfor, iar pe
de altă parte, provocată ce decăderea vieţii urbane în imperiu,
- Moneda bizantină de aur este înlocuită pe piaţa mediteraniană de ducaţi şi
florini.
- Paralel cu acestea, se adînceşte procesul de feudalizare, iar aristocraţia
bizantină îşi consolidează poziţiile în viaţa sociala şi politică a imperiului.
- În cadrul acestei aristocraţii, se formează grupări rivale, care luptau pentru
controlul puterii politice, lupte care au degenerat în războaie civile ce domină istoria
politică internă a veacului XIV.
Pe plan extern
- În astfel de împrejurări, imperiul pierde tot mai mult teren pe plan extern în
faţa multor dușmani.
- Încă la începutul perioadei, selgiucizii şi otomanii încheie cucerirea Asiei
Mici.
- În Europa, Serbia ajunge la apogeu sub Ştefan Duşan, care ocupă cea mai
mare parte a posesiunilor bizantine.
- Expansiunea otomană în Europa a dus la limitarea stăpânirii bizantine la
Constantinopol şi teritoriile din jur, precum şi la despotatul Moreei, subordonat
formal imperiului.
Pe plan cultural
- În contrast izbitor cu starea economică şi politică, imperiul trăieşte acum
perioada sa de maximă strălucire pe plan cultural. Se vorbeşte mereu de ‫״‬renaşterea
Paleologilor" de ‫״‬umanismul renaşterii Paleologilor", care a adus un spirit înnoitor
în cultura bizantină. Cum noul umanism făcea apel la valorile culturale ale
antichităţii, promovând interesul pentru carte, pentru spiritul enciclopedic. În secolele
XIV-XV activează o întreagă pleiadă de mari cărturari bizantini.
- Noi realizări se înregistrează şi în arta bizantină, îndeosebi în pictură. Se
introduc, pe lîngă scenele biblice, elemente din natură, până atunci necunoscute.
- Trebuie subliniat şi faptul că tocmai în această perioadă de declin a autorităţii
centrale şi a prestigiului politic al imperiului, ecourile culturii si artei Bizantine au
ajuns mai departe ca oricând: în Veneţia, Florenţa, în Siena (domul) Bulgaria, Serbia,
în cnezatele ruseşti de Moscova, Suzdal şi Novgorod, dar şi în spaţiul românesc. De
aceea bisericile româneşti poartă amprenta artei bizantine.
Primul împărat din dinastia Paleologilor a fost Mihail al VIII- lea (1261-
1282). El are de făcut faţă multor situaţii, datorită primejdiilor din afară, dar şi
datorita faptului că Constantinopolul se găsea într-o stare de plâns după aproape şase
decenii de stăpânire a cavalerilor latini.
- Noul împărat s-a dovedit un om plin de talent, care a izbutit pe moment să
refacă ceea ce a fost posibil în starea grea în care se găsea imperiul.
- Pentru că în timpul imperiului de la Niceea s-a produs şi o mare invazie a
mongolilor, împăratul a fost nevoit să încheie cîteva alianţe împotriva acestora.
- De pildă, a încheiat
o un tratat de alianţă cu sultanul Egiptului Baibars, chiar în primul an de
domnie, reînnoit ulterior.
o Cu toate acestea, au avut loc lupte cu marele han tătar Nogai în Peninsula
Balcanică. În cele din urmă, primejdia a fost înlăturată printr- un tratat de alianţă, în
urma căruia împăratul a dat în căsătorie lui Nogai pe una din fiicele sale.
o Primejdia bulgară e înlăturată pentru un moment prin căsătoria altei fiice a
împăratului cu Ioan Asan III.
- Mihail VIII încearcă sa recâştige şi o parte din vechile posesiuni bizantine din
Balcani.
- La scurt timp, reuşeşte să ocupe o parte din ele. De asemenea are de făcut faţă
primejdiei selgiucizilor din Asia Mică.
- În acelaşi timp, împăratul are lupte cu Veneţia. Obţine o mare victorie
împotriva lor în 1266-1267,în urma căreia cucereşte cîteva insule din Marea Egee.
- Totodată îapăratul are o serie de lupte cu statele greceşti apărute după 1204.
- De pildă, cu despoții din Epir, pe care nu i-a putut înfrânge, şi cu împăraţii din
Trapezunt.
- În cele din urma, încheie o alianţă cu basileul Trapezuntului, încheiată prin
casătoria celei de a treia fiice a împăratului cu acest bazileu.
- În Grecia continentală, principii latini, care aveau posesiuni acolo, au fost
nevoiţi sa cedeze în faţa lui Mihail VIII şi să i se recunoască vasali, încât puterea
imperiului a crescut.
Pe plan religios
- trebuie să notăm faptul că împăratul a dus o serie de tratative cu Roma, în
speranţa că va obţine ajutoare, mai ales împotriva eventualelor noi atacuri din partea
cruciaţilor.
- Pentru ca să-şi asigure sprijinul Romei, nu era alt mijloc decât să se încerce
unirea celor două Biserici.
- Împăratul a întâmpinat însă o puternică opoziţie din partea clerului şi a
credincioşilor, în frunte cu patriarhul Iosif I, care nu voia să recunoască
supremaţia papei şi nici adaosul "Filioque".
- Drept aceea, patriarhul a încredinţat pe învăţatul Ioan Vekkos să apere
doctrina oficială a Bisericii răsăritene.
- Împăratul a dispus însă ca Vekkos să fie arestat şi întemniţat.
- Dar în închisoare, prin făgăduinţe şi ameninţări, Vekkos a fost nevoit să
cedeze, declarând că după un studiu mai amănunţit al scrierilor latinilor, a ajuns la
convingerea că se poate realiza unirea dorită de împărat.
- Între altele, declară că nu este o deosebire prea mare în ce priveşte
Filioque.
În urma acestei declaraţii, împăratul s-a adresat din nou clerului şi
credincioşilor, arătînd că prin unire trebuie să se recunoască trei lucruri:
- 1) Primatul papal;
- 2) dreptul papei de a primi plângeri din întreaga Biserică,
- 3) dreptul papei de a fi pomenit la Sf. Liturghie.
Unii, pentru a fi pe placul împăratului, au cedat. Patriarhul însă a refuzat şi s-a
retras din scaun.
- In 1274 împăratul trimite câţiva delegaţi la sinodul convocat de papa
Grigore X la Lyon (Franţa), în vederea unirii Bisericilor.
- Printr-o scrisoare, împăratul declară că clerul şi credincioşii rasăriteni se
vor supune papei, dar cu rugămintea de-a nu li se impune Filioque şi nici
practicile Bisericii apusene.
- După întoarcerea delegaţilor de la sinod, împăratul a ridicat în scaunul
patriarhal pe Ioan Vekkos, care era acum cu totul pentru unire şi cu ajutorul căruia
a încercat să desăvârşească unirea, socotind că de ea depinde viitorul imperiului.
- Urmarea a fost că în imperiu s-au născut două tabere.
- Însuşi papa, pentru a se convinge de sinceritatea grecilor, a trimis delegaţi la
Constantinopol, spre a constata care este starea de spirit în capitală.
- Delegaţii s-au putut convinge uşor că cei de la Constantinopol nu au luat în
serios unirea, ci că au făcut acest lucru doar din interese politice.
- De aceea, în 1281 noul papă Martin IV a excomunicat pe împărat, iar
împăratul la la rândul său a dispus ca numele papei să fie şters din diptice.
- Fiul şi urmaşul său, Andronic II a fost nevoit să declare public că nu a aderat
şi nu va adera niciodată la unirea cu Roma. Tot atunci patriarhul Ioan Vekkos a
fost depus din scaun şi exilat într-o mănăstire, iar în locul lui a fost reaşezat
patriarhul Iosif I.
- Cu toate acestea, în secolele următoare au început noi tratative cu Roma,
împăraţii nădăjduind că în schimbul unirii vor primi ajutoare din Apus.

Împăratul Andronic al II-lea cel Bătrân (1282-1328).

După moartea lui Mihail VIII, urmează la tron fiul său Andronic II, zis ”cel
Bătrîn. Odată cu îndepărtarea lui Ioan Vekkos şi reabilitarea lui Iosif I , împăratul
începe mari represalii împotriva unioniştilor.
Dar domnia lui a fost frămîntată mai ales de luptele necontenite pe care a
trebuit să le poarte cu turcii.
Prin 1288-1290,Osman a fondat dinastia otomană, care a dăinuit pînă în
1923. În tot cursul domniei lui Andronic au loc neîncetate confruntări cu forţele
otomane, care izbutesc să se instaleze pe litoralul egeeiec şi pontic al Asiei Mici.
Osman începe cucerirea Bitiniei, punând bazele viitorului stat otoman.
 Din cauza intenselor cheltuieli necesare pentru întreţinerea flotei, Andronic II
face greşala de a dizolva flota construită de tatăl său, fapt care va avea consecinţe
dezastruoase pentru viitorul statului bizantin.
În 1294 Andronic II îşi asociază la tron pe fiul său Mihail IX, având aceleaşi
prerogative din punct de vedere al titulaturii şi chiar al puterii cu împăratul principal.
Către anul 1300 turcii selgiucizi şi otomani ajung stăpâni pe întreagă Asia
Mică bizantină, cu excepţia unor fortăreţe de pe malul “egeic
(Niceea,Nicomidia,Brussa,Sardes, Magnezia,Philadelphia etc).
În 1301 sultanul Osman zdrobeşte o armată bizantină în jurul Nicomidiei.
Tânărul împărat Mihail IX încearcă să oprească înaintarea lui - Osman în Asia Mică
cu 10.000 de mercenari alani. Dar mercenarii respectivi se răscoală, încât ultimul
efort bizantin de a salva Asia Mica a fost compromis. Din cauza acestor insuccese,
Andronic este nevoit să încheie un tratat de pace cu Veneţia, prin care se obliga:
- să le retrocedeze privilegiile comerciale şi
- să acorde importante, despăgubiri negustorilor veneţieni din Constantinopol.
- În acelaşi timp, este nevoit să acorde şi genovezilor un important stabiliment în
cartierul Galata, unde se va dezvolta colonia Pera, un adevărat stat genovez în
Bizanţ.
Prin aceste concesii,puterea economică a statului bizantin scade mereu.
- In 1303 Andronic cheamă în sprijinul imperiului mercenari catalani, în frunte
cu Roger de Flor pe care-l căsătoreşte cu o nepoată a sa şi-i acordă titlul de
megaduce. Mercenarii catalani eliberează într-adevăr Frigia cu o serie de oraşe şi
înaintează mult în Asia Mică, zdrobind forţele turceşti.
- Dar în curând izbucnesc neînţelegeri între bizantini şi catalani, care se încheie
cu asasinarea lui Roger de Flor din ordinul lui Mihail IX.
- După aceasta, mercenarii catalani au prădat timp de doi ani Tracia, fără ca să
întâmpine vreo rezistenţă.
- În anul următor catalanii pradă Tesalia şi,
- În cele din urmă, izbutesc să pună bazele unui principat la Atena, care va
dura aproape 80 de ani (1311- 1388).
Paralel cu aceste acţiuni ale catalanilor, ţarul bulgar Teodor Sviatoslav
invadează imperiul în 1307. Andronic II este nevoit să :
- încheie pace şi să-i dea o nepoată în căsătorie, pe fiica lui Mihail IX şi
- să-i cedeze două oraşe.
În vremea lui Andronic II cel Batrîn creşte puterea despotatului grec din Peloponez,
precum, şi a imperiului grec de la Trapezunt. Cel din urmă semnează chiar tratate
economice cu Genova şi Veneţia, potrivit cărora negustorii din aceste două oraşe
obţin dreptul de a fonda colonii și de a face negoţ cu imperiul.
Fireşte, toate acestea duc la ruinarea progresivă a imperiului bizantin
Notăm ca în vremea lui Andronic II se dezvoltă cultura şi arta bizantină.
- Acum trăieşte Gheorghe Pachymeres, autorul unei istorii a Bizanţului între
anii 1261-1308,
- precum şi Teodor Metochites, un strălucit reprezentant al umanismului,mare
enciclopedist,autor de lucrări ştiinţifice si teologice.
In ce priveşte arta, consemnăm faptul că
- acum se execută cel mai de seamă ansamblu de mozaicuri din epoca
Paleologilor în biserica Chora din Constantinopol, cu cheltuiala lui Teodor
Metochites.
- Tot acum se execută celebrele picturi murale de la Mistra, se ridică o biserică
la Mistra, una dintre cele mai importante monumente ale renaşterii bizantine.
Pe plan intern se dezvoltă economia datorita genovezilor şi veneţienilor.

Împăratul Andronic al III-lea cel Tânăr.

În 132o,Mihail IX moare. În anul următor începe un război civil între

Andronic II şi nepotul său de fiu, Andronic III.
- Au loc o serie de lupte între ei.
- Andronic III ocupa Tesalonicul, ameninţând Constantinopolul.
- Se încheie pace între ei în două rânduri, prin care lui Andronic III
o i se recunoaşte succesiunea la tron şi
o i se cedează importante teritorii în Macedonia.
În 1327-1328 războiul civil intră într-o noua fază: Andronic III ocupă întreaga
Macedonie şi Tesalonicul, apoi cu ajutorul flotei veneţiene, pătrunde în
Constantinopol.
Andronic II este nevoit sa renunţe la tron în 1328, retrăgîndu-se mai târziu într-
o mănăstire, unde moare în 1332.
Andronic III zis „cel Tînăr" rămîne singur împărat pînă în 1341.
In cursul acestui îndelungat război civil, Osman, conducătorul otomanilor,izbuteşte să
cucerească Brussa (1326), în care fiul si succesorul sau, Orhan, mută capitala
statului otoman. În cursul aceluiaşi război civil, noul ţar bulgar, Mihail Şişman,
întreprinde o campanie victorioasă la sud de Balcani. În urma păcii încheiate între
Mihail şi Andronic III, ţarul bulgar se căsătoreşte cu sora împăratului. Acum se
plasează începutul hegemoniei sîrbeşti în Balcani, datorită victoriei sârbilor
împotriva bulgarilor. Pînă la urmă, se ajunge la o alianţă antibizantină între ţarul
Ioan Alexandru al Bulgariei şi ţarul Ştefan Duşan al Serbiei.
În 1334 Ştefan Duşan ocupa o serie de poziţii în Macedonia. Prin pacea încheiată
între sârbi şi bizantini, Andronic III este nevoit să recunoască toate cuceririle
sîrbeşti de pînă atunci.
Probleme deosebit de grave crează sultanul otoman Orhan, care ocupă Niceea, iar
peste cîţiva ani Nicomidia. În această situaţie, Andronic III crează o ”ligă
antiotomană”,
- încheind o alianţă cu Veneţia
- şi cu cavalerii ospitalieri din insula Rodos.
- La această ligă adera ulterior şi papa Ioan XXII,
- regele Franţei si
- regele latin al Ciprului.
Dar cruciada proiectată nu mai are loc, datorită disensiunilor ivite între regii
Franţei, Ciprului şi Veneţia. Otomanii sunt facilitaţi acum de faptul că Bizanţul are
în această vreme permanente lupte cu despoţii din Epir. Totuşi, armatele bizantine
izbutesc să cucerească Epirul şi Acarnania, care sunt alipite la imperiu.
Dar peste foarte scurt timp, Acarnania este din nou pierdută de bizantini.
Pe plan intern,
- sub Andronic III au loc noi dispute teologice.
- În 1337 începe marea diepută isihastă între Grigorie Palama, arhiepiscopul
Tesalonicului şi călugărul Varlaam din Calabria.
- În 1341 împăratul convoacă un sinod în biserica Sf.Sofia pentru rezolvarea
problemei isihaste. Dar nu s-a luat nici o decizie categorică.
Andronic III a fost căsătorit a doua oară cu principesa Ana de Savoia,
având un fiu, Ioan. La moartea lui, în 1341, a urcat pe tron acest fiu, de 11 ani,
cunoscut în istorie sub numele de Ioan V Paleologul , sub regenţa unui mare
demnitar, Ioan Cantacuzino. Dar împotriva acestuia se formează o puternică
opoziţie, alcătuită din Ana de Savoia, patriarhul Ioan Calecas şi un demnitar,
Alexie Apokaukos.
Cu toate acestea, în toamna aceluiaşi an, Ioan Cantacuzino reuşeşte să respingă
atacurile turce, sîrbe şi bulgare de la graniţă,restabilind pacea în imperiu.
- Tot atunci, Ioan Cantacuzino se proclamă împărat în oraşul Didimotica, în
nordul Greciei.
- Acest fapt marchează începutul războiului civil între Ioan V Paleologul şi
Ioan VI Cantacuzino.
- In primăvara anului 1342 are loc o răscoală în Tesalonic, îndreptată
împotriva aristocraţilor din oraş , partizani a lui Ioan Cantacuzino. Lipsit de sprijin,
acesta se refugieză la ţarul sârb Ştefan Duşan cu care încheie un tratat de alianţă.
Totodată, încheie tratate şi cu emirul turc Umur.
- Profitînd de această situaţie tulbure, Ştefan Duşan ocupă
o cea mai mare parte din Albania,
o Castoria şi
o cîteva cetăţi din Macedonia,
- în timp ce ţarul bulgar Ioan Alexandru cucereşte mai multe oraşe pe rîul
Mariţa.
- În 1346 Ştefan Duşan se proclamă împărat al sârbilor şi grecilor şi este
încoronat de patriarhul sârb la Skoplje, capitala statului.
- Noul ţar introduce la curtea sa eticheta bizantină şi limba greacă.
- Tot în acelaşi an, Ioan Cantacuzino,constrâns de împrejurări încheie o alianţă
cu sultanul Orhan, căruia îi dă ca soţie pe fiica sa Teodora.
- În 1347 Ioan Cantacuzino intră în Constantinopol, după ce populaţia şi
garnizoana, capitalei au trecut de partea lui.
- Ana de Savoia încheie un acord cu Ioan Cantacuzino, hotărînd ca timp de 10
ani acesta să guverneze singur, imperiul. O fiică a sa a fost căsătorită cu Ioan V
Paleologul.
In anii 1348-1349 are loc aşa numitul ”Război al Galatei”.
- Este vorba de un atac al flotei genoveze înpotrive celei imperiale.
- După aceea, genovezii asediază, Constantinopolul, înfometînd populaţia.
- Se încheie pace cu, genovezii care-şi consolidează monopolul comerţului în
Bosfor.
După 1348, Ioan Cantacuzino îşi consolidează poziţiile,
- acordând fiului său Matei un principat în Tracia,
- iar altui fiu, Manuel, îi dă principatul autonom al Moreei. Cel din urmă a
ridicat marele palat de la Mistra, unul din cele mai celebre monumente ale arhitecturii
bizantine, extins şi înfrumuseţat de alţi despoţi din familia Paleologilor (1333- 1460).
Ioan Cantacuzino izbuteşte să recucerească Tesslonicul. El încheie un tratat
de pace cu Ştefan Duşan.
- Prin acest tratat,Serbia ocupa cea mai mare parte din Macedonia şi Tesalia,
- precum şi Albania,Epirul, Acarnania şi Etolia, atingând astfel expansiunea
sa maximă.
În 1352-1354 are loc „cel de al doilea război civil” între Ioan VI Cantacuzino și
Ioan V Paleologul.
- Ioan V este sprijinit de Veneţia, Serbia şi Bulgaria,
- iar Ioan Cantacuzino de turci.
- La început, Ioan Cantacuzino obţine câteva succese; Ioan V se refugiază într-o
insulă, timp în care Matei Cantacuzino este proclamat împărat şi încoronat în
biserica din Vlaherne.
- După câtva timp, turcii ocupă portul Galipoli din Tracia,în 1354 punând
astfel stăpînire pe primul teritoriu european.
- Această situaţie duce la o mare slăbire economică a Bizantului.
- In 1354 Ioan V intră în Constantinopol, sprijinit de populaţie, obligând pe
Ioan VI să abdice. Acesta se retrage într-o mănăstire din Peloponez, unde mai trăieşte
3o de ani. Acolo şi-a scris opera sa istorică, care expune evenimentele petrecute între
anii 1320-1356.
Ioan V domneşte singur pînă în 1391. In 1355 moare Ştefan Duşan căruia îi
urmează la tron fiul său Uroş.
Acest fapt a avut urmări favorabile pentru imperiul bizantin, în sensul că statul
sîrb s-a farâmiţat, slăbind astfel, puterea sa politică, economică şi militară.
Cu toate acestea situația statului bizantin devine tot mai critică, din pricina
expansiunii otomane.
- În 1362 turcii cuceresc Adrianopolul, stabilind aici capitala statului lor.
Transferul centrului puterii otomane dincoace de Bosfor măreşte primejdia care
ameninţă tot mai mult imperiul bizantin şi statele din Sud-Estul Europei.
- In faţa acestei primejdii,în 1365 papa Urban V proclamă o cruciadă în
vederea eliberării teritoriilor creştine ocupate de turci,la care urmau sa participe:
o regele Ungariei,
o al Ciprului şi
o Amedeo, conte de Savoia.
- În 1366-1367, contele de Savoia întreprinde o expediţie în Balcani,
recucerind portul Galipoli cu sprijinul flotei veneţiene, dar acest lucru nu a
schimbat raportul de forţe.
- În 1366 împăratul Ioan V porneşte într-o călătorie la Buda, pentru a cere
sprijinul regelui maghiar. Din păcate, este prins, şi închis la Vidin de ţarul
Stracimir, fiul lui Ioan Alexandru. Este eliberat de contele de Savoia,
- (1369-1371) porneşte în a doua călătorie în Occident în căutare ajutor
- Ajuns în Roma face o mărturisire de credinţa catolică în faţa papei, în
schimbul acordării unui ajutor.
- De aci pleca la Veneţia, unde i se promite un împrumut, din care i se oferă un
avans, apoi se întoarce la Constantinopol.
- În toamna anului 1371, patriarhul ecumenic Filotei organizează o coaliţie
împotriva turcilor,la care aderă
o Ioan Uglieşa conducătorul unui principat independent în Macedonia
o şi Vucaşin, regele Serbiei, ameninţaţi amândoi direct de turci.
- Armata lor este însă zdrobită de turci la Cirmen, pe malurile Mariţei (1371),
iar Ioan Uglieşa şi fratele său mor în luptă.
- Ca urmare a acestei victorii otomane, Bizanţul este nevoit să intrețină relaţii
de vasalitate faţă de sultan (1372).
- În 1373, Ioan V a fost nevoit să-l însoţească pe sultanul Murad I într-o
expediţie în Asia-Mică. De acum înainte, sultanii otomani se amestecă tot mai mult în
treburile interne ale imperiului.
În 1373 co-împăratul Andronic IV, fiul lui Ioan V, se revoltă împotriva tatălui sau.
Revolta este îhnăbuşită cu ajutorul sultanului Murad I.
- Andronic IV este înlăturat de la drepturile la coroană, fiind proclamat co-
împărat şi succesor al doilea fiu al lui Ioan V, Manuel.
- În 1376 Andronic IV scapă din închisoarea în care se afla în insula Lesbos, cu
ajutorul genovezilor, înlătură pe tatăl sau şi-l întemniţează, retrocedează turcilor
portul Galipoli şi dă genovezilor insula Tenedos.
- După trei ani, Andronic IV este înlăturat de Ioan V cu ajutorul Veneţiei şi
al sultanului. Împăratul este obligat să plătească sultanului
o un tribut anual de 30.000 de ducaţi,
o punându-i la dispoziţie şi un corp militar, format din 12.000 de oameni.
În felul acesta,Bizanţul devine un simplu obiect în jocul politic al puterilor interesate
in regiune:imperiul otoman, Veneţia şi Genova.
În 1382 Ioan V ajunge la o înţelegere cu fiii sai :
- Andronic IV este recunoscut ca urmaş la tron,
- Manuel primeşte Tesalonicul,iar
- Teodor , al treilea fiu, devine despot în Moreea,cu capitala la Mistra. Cel din urmă
domneşte acolo pînă în 1406, reuşind să ridice despotatul Moreei la o mare înflorire
politică şi culturală, devenind totodată centrul rezisţenţei-greceşti împotriva
otomanilor.
Andronic IV moare în 1385, după ce mai făcuse o încercare de ocupare a
Constantinopolului şi de înlăturare a tatălui său de la tron.
În cursul acestor neînţelegeri familiare, turcii îşi continua expansiunea în Europa:
- ocupă, oraşul Serhes (capitala fostului principat a lui Uglieşa),
- în 1385 cuceresc Sofia,
- în 1386 cuceresc Tesalonicul, după un asediu de trei ani, iar despotul Manuel
Paleologul este luat prizonier.
- În vara anului 1389, are loc marea victorie otomană de la Câmpia Mierlei
asupra forţelor creştine din Balcani, conduse de cneazul Lazăr al Serbiei, la care a
participat şi Mircea a cel Bătrîn.
- Această victorie otomană a pecetluit soarta Bizanţului.
În 1390 noul sultan Baiazid cucereşte oraşul Philadelphia, ultima cetate bizantină
din Asia Mică.
În 1391 moare Ioan V, urmându-i la tron fiul său Manuel, care a domnit până în
1425.
- Se căsătoreşte cu fiica unui principe slav din Macedonia.
- A avut şase copii, dintre care doi au fost ultimii împărați ai Bizanţului.
În cursul domniei sale, expansiunea otomană face progrese remarcabile, încât
Bizanţul este tot mai mult ameninţat.
- De pilda, în vara anului 1393 are loc cucerirea ţaratului din Târnovo,
- iar în 1396 este ocupat Vidinul, al doilea ţarat bulgar.
- De acum înainte,bulgarii au rămas sub dominaţie otomană pînă în 1878.
- În 1396, Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, organizează cunoscuta
cruciadă împotriva otomanilor, dar a fost înfrîntă la Nicopole.
- Baiazid devastează Grecia, o armată otomană ocupă Atena şi intră în Moreea,
obligând pe despotul Teodor Paleologul la plata unui tribut.
- În 1398 turcii asediază Galata (cartier al Constantinopolului) salvată de un mic
grup de cavaleri francezi, trimişi-de regele Carol VI al Frantei.
Între 1399-1403 Manuil Paleologul face o lungă călătorie în Occident pentru a cere
ajutoare.
- În locul său, treburile imperiului sunt conduse de Ioan VII, nepotul său de frate.
Împăratul trece pe la Veneţia, Genova, Milano apoi trece în Franţa la Paris, unde
regele Carol VI îi promite 1.200 de oameni; de acolo pleacă la Londra , unde
Henric IV nu-i acordă ajutoare. Se reîntoarce prin Paris, Genova şi Veneţia la
Constantinopol.
În 1402 Timur Lenk, marele conducător al mongolilor, obţine o strălucită
victorie asupra sultanului Baiazid, la Angora. Această victorie a slăbit presiunea
otomană asupra Constantinopolului, amînîndu-i căderea cu o jumătate de veac.
IÎn 1403 s-a încheiat un tratat între Suleiman, fiul lui Baiazid, şi o „ligă” formată
din
- regentul Ioan VII Paleologul,
- despotul sîrb Ştefan Lazarevici,
- Veneţia,
- Genova şl
- cavalerii din insula Rodos,
prin care sultanul acorda tuturor negustorilor greci şi latini libertate deplină pentru a
face comerţ. Prin acelaşi tratat, Suleiman retroceda Bizanţului:
- Tesalonicul,
- Muntele Athos şi
- o serie de insule,
- renunţînd la obligaţiile de vasalitate şi
- la tributul pe care bazileul îi datora sultanului.
Lucrurile au evoluat normal timp de 20 de ani.
În 1415 basileul Manuil II izbuteşte să aducă la tronul statului otoman pe
Mahomed I, care se obliga să plătească anual o sumă de bani cu condiţia ca basileul
să reţină în insula Lesbos pe fratele si rivalul sau la tron, Mustafa.
În 1421 ajunge sultan Murad II. În astfel de împrejurări, Manuil II susţine
împotriva acestui sultan pe Mustafa, dar fără rezultat. Drept răzbunare,în 1422,
Murad II pustieşte împrejurimile Constantinopolului şi încearcă, fără succes,
cucerirea lui.
Acest nou dezastru slăbeşte şi mai mult puterea imperiului,încât în anul
următor bizantinii, incapabili să apere Tesalonicul în faţa otomanilor, îl cedează
veneţienilor,cu condiţia să respecte drepturile orăşenilor şi să-l consolideze în
vederea apărării.
La 22 februarie 1424 s-a încheiat un tratat de pace între :
- Manuil II şi Murad II, prin care
o basileul se obliga la plata unui tribut de 300.000 de aspri anual şi
o la cedarea porturilor de la Marea Neagră, recucerite de bizantini după lupta de
la Angora.
Prin acest tratat, Bizanţul este redus la situaţia de stat vasal faţă de turci,
situaţie care va dura până la prăbuşirea lui. În astfel de împrejurări critice, se încearcă
diferite soluţii pentru salvarea imperiului

Împăratul loan al al VIII-lea Paleologul şi urmaşii sai.

În 1425 Manuil II moare. Cu doua zile înainte de a muri , a fost tuns în

monahism, cu numele Matei. În locul lui urmează la tron fiul său Ioan VIII
Paleologul (1425-1448)· De fapt, acesta a condus treburile imperiului şi în ultima
parte a Vieţii lui Manuil II, care avea preocupări de studiu, mai ales al Sf.Scripturi.
În acelaşi an, marele filosof bizantin George Gemistos Plethon (1355-1452) propune
împăratului Manuil II şi despotului Teodor II Paleologul din Mistra un întreg
program de reforme, în vederea salvării statului:
- împărţirea cetăţenilor în trei clase;
- proprietatea comună a pământului;
- crearea unei miliţii naţionale (armate) ş.a.
Plethon a fost reprezentatul cel mai de seamă al umanismului bizantin,
întemeietorul unei şcoli neoplatonice în Mistra, filosof politic care milita pentru
reînnoirea lumii elene ameninţată de otomani.
În anii următori au loc lupte locale.
- Astfel,despoţii din Moreea (fraţii împăratului ) lichidează ultimele posesiuni
latine de acolo.
- Pe de alta parte, Murad II întreprinde un mare atac împotriva Trapezuntului,
pe care împăratul Ioan IV Marele Comnen reuşeşte să-l respingă.
- Dar în martie 1430, Murad II cucereşte definitiv Tesalonicul de la veneţieni
(care rămâne sub stăpînire otomană pînă în 1912).
- În 1434, o flotă genoveză, sprijinită de coloniştii din cartierul Galata
asediază capitala. Flota imperială reuşeşte să-i împrăştie pe asediatori, obligîndu‫־‬i
pe galateni să plătească daunele.
În astfel de împrejurări, se recurge din nou la tratative cu Biserica
apuseană, în nădejdea că aceasta va ajuta imperiul împotriva ameninţării tot mai
puternice a otomanilor.
În 1438-1439 a avut loc cunoscutul Sinod (Conciliu) de unire de la Ferara-
Florenţa. În mai 1437 a plecat spre Italia o delegaţie bizantină,formată aproximativ
din 700 persoane, în frunte cu împăratul Ioan VIII şi patriarhul Iosif II. Au
participat reprezentanţi din Alexandria, Antiohia, Rusia şi Moldova, la care se
adăugau reprezentanţii Bisericii apusene, în frunte cu papa Eugeniu IV.
- Din aprilie 1438 au avut loc la Ferara discuţii neoficiale, deschiderea oficială
fiind în luna octombrie.
- La începutul anului 1439 Sinodul a fost mutat la Florenţa, iar discuţiile au
durat pînă la 6 iulie 1439, când s-a semnat actul de unire între cele două Biserici.
S-au acceptat atunci cele patru puncte zise "florentine”:
o 1. primatul papal,
o 2. purgatoriul ;
o 3. Filioque ;
o 4. Sf.împărtăşanie se face şi cu azimă.
- Au semnat 115 participanţi, dintre care 33 ortodocşi.
Unirea nu a avut urmări în Răsărit. În 1441 ea a fost denunţată de Biserica rusă,
iar în 1443 de celelalte Biserici ortodoxe participante. În 1450, s-a ţinut un sinod
antiunionist la Constantinopol, cînd a fost înlăturat din scaun şi patriarhul Grigorie.
Între anii 1443-1444 Iancu de Hunedoara întreprinde o lungă campanie
împotriva turcilor în Balcani, cucerind Nişul şi Sofia. A ajuns până la frontierele
Greciei, dând speranţe bizantinilor că turcii vor fi alungaţi din Europa. Dar la 10
noiembrie 1444, armatele cruciate au fost înfrînte la Varna de către Murad II
(din cruciadă facea parte şi Iancu de Hunedoara). Acest eveniment a pecetluit
soarta Constantinopolului.
În 1444 despotul Constantin Dragasses al Moreei, fratele împăratului Ioan
VIII, atacă Grecia centrală, ocupând Atena şi Teba. Ducele latin de acolo s-a obligat
la plata unui tribut, dar dupa doi ani Murad II porneşte o mare campanie împotriva
lui Constantin Dragasses, reuşind să ocupe Grecia centrală şi chiar o parte din
Moreea. Constantin Dragasses se recunoaşte vasal şi plăteşte tribut turcilor.
În 1448 Ioan VIII moare, urmîndu-i fratele său Constantin IX Dragasses
despotul Moreei. Aceasta succesiune se datora lipsei de urmaşi a lui Ioan VIII.
Constantin a fost ultimul împărat bizantin, care a domnit pînă la căderea
imperiului,în mai 1453.
El şi-a pierdut viaţa luptînd eroic pentru apărarea Constantinopolului.

Căderea Constantinopolului.
 În 2 februarie 1451 urcă pe tronul statului otoman Mehmed sau Mahomed II
(1451-1481). Abia ajuns la domnie, începe pregătiri diplomatice şi militare în vederea
cuceririi Constantinopolului. El a ştiut să profite de izolarea oraşului,de neînţelegerile
dintre creştini, de ura pricinuită faţă de latini de Sinodul de la Ferrara-Florenţa.
În 1451 încheie un tratat cu Veneţia, iar în anul următor cu Iancu de
Hunedoara. Apoi întreprinde campanii militare în Moreea şi Albania, pentru a
împiedica orice intervenţie în sprijinul Constantinopolului. În 1452 construieşte un
fort puternic pe malurile Bosforului, pentru a împiedica trecerea oricărei corăbii prin
strâmtoare în sprijinul Capitalei. În acelaşi timp a pregătit o flota şi o armată
numeroasă, a procurat tunuri de o mărime şi într-o cantitate necunoscută până atunci.
Asediul Constantinopolului a fost prima bătălie cîştigată cu artileria. Din nefericire,
cei care au construit tunurile au fost creştini şi anume un oarecare Orban, un maghiar,
care a construit tunuri de o mărime neobişnuită.
La 7 aprilie 1453 a început marele asediu al Constantinopolului. Efectivele
împăratului Constantin XI Dragasses erau de 5.000 de greci şi 2.000 de latini, între
care o parte veneţieni şi o parte genovezi, conduşi de Giovanni Giustinianni.
Acestor forţe, Mahomed le opune o armată de 200.000 de oameni, dintre care cîteva
zeci de mii de soldaţi de elită, susţinuţi de o flotă puternică, condusă de renegatul
bulgar Baltoglu.
La 18 aprilie este respinsă cu succes prima încercare de asalt, datorită "
focului grecesc" şi mai ales datorită vitejiei detaşamentului latin condus de Giovanni
Giustinianni.
În luna mai, Mahomed face 14 încercări de cucerire a oraşului,toate respinse.
La 23 mai Mahomed adresează împăratului un ultimatum, prin care, în
schimbul capitularii,îi promitea Moreea sub suzeranitate otomană. A fost respins.
Lupta a continuat în condiţii grele pentru creştini,. Cu tot eroismul lor, apărarea
devenea din ce în ce mai grea. Tunurile făceau spărturi tot mai mari în ziduri,
speranţa se împuţina .
In dimineaţa zilei de 29 mai 1453, orele 1,30 a început ultimul asalt general
al oraşului, asalt în valuri succesive, pentru a nu permite asediaţilor nici un răgaz.
După respingerea mai multor valuri şi rănirea lui Giovanni Giustinianni, a intrat în
luptă corpul ienicerilor (12.000 de oameni) care, spre dimineaţă, au reuşit sa intre în
oraş printr-o spărtură în zid. Odată intraţi în oraş, turcii s-au dedat la masacre trei
zile şi trei nopţi. Împăratul Constantin XI şi-a găsit o moarte eroică, alături de
apărători,împreună cu alţi 40.000 de creştini. Cetăţenii bogaţi au fost răscumpăraţi,
restul ucişi sau vânduţi ca sclavi.
Mahomed a intrat în oraş, trecând peste cadavre până la Sf.Sofia. Un iman a
citit mărturisirea de credinţă mahomedană în vechea catedrală. Sultanul s-a ridicat pe
Sf. Masă şi a citit o rugăciune cu faţa spre Mecca. Sf. Sofia, cea mai de seamă
biserică creştină, a devenit astfel moschee.
După capitulare, sultanul, care avea interes să arate creştinilor bunăvoinţă, le-a
permis să-şi aleagă un nou patriarh. A fost ales Gheorghe Scolarios -călugărit sub
numele Ghenadie- un mare adversar al Sinodului de la Ferrara-Florenta. Ghenadie s-
a prezentat la sultan, a fost primit bine, s-au dat daruri. Mahomed a recunoscut
patriarhului o serie de înlesniri şi i-a acordat titlul de "etnarh", adică de şef al
naţiunii greceşti. În schimbul acestei toleranţe, creştinii nu aveau voie:
- să facă prozelitism,
- să construiască biserici, să le repare pe cele existente numai cu aprobarea
autorităţilor turceşti,
- nu s-a permis tragerea clopotelor.
În anii următori, multe biserici au fost transformate în moschei,mulţi creştini au fost
islamizaţi cu forţa. Abia în 1774, prin pacea de la Kuciuk-Kainargi între ruși şi
turci, s-a uşurat soarta creştinilor. Schimbările de patriarhi au fost foarte dese. S-a
introdus detestabilul obicei de a lua scaunul cu bani ( peşcheş ).
În anii următori, au avut loc noi victorii ale turcilor:
- Astfel, în 1454 împăratul Trapezuntului Ioan IV Mare Comnen, este
nevoit să se recunoască vasal şi sa plătească tribut.
- În 1456 cade mâinile turcilor Atena, iar Parthenonul este transformat în
moschee.
- În anii următori, Mahomed cucereşte şi alte teritorii (1459 Belgradul),
extinzîndu-şi imperiul. Împotriva lui s-au ridicat Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş,
singurii care au reuşit să-l învingă, iar în1456 Iancu de Hunedoara.
- In 1460 Mahomed II întreprinde o campanie în Moreea. Este cucerită Mistra,
iar Dimitrie Paleologul este luat prizonier. În anul următor Moreea este
transformată în paşalâc.
- În 1461 Mahomed asediază Trapezuntul, pe mare şi uscat. Dupa o lună de
asediu, oraşul capitulează. David Comnenul, ultimul împărat, este luat prizonier
şi după doi ani de captivitate este decapitat, împreună cu cei şapte fii ai săi.
- Deci anul 1461 reprezintă sfîrșitul imperiului bizantin, prin căderea
despotatului Moreei şi al imperiului de Trapezunt.
- Toate aceste cuceriri otomane au avut urmări dezastruoase pentru întreaga
creştinătate din Balcani şi Orientul Apropiat.

CULTURA ÎN TIMPUL PALEOLOGILOR.

Deşi imperiul bizantin a fost în permanenţă ameninţat de turci, în această

perioadă cultura cunoaşte o epocă de mare strălucire. Mai mulţi membri ai acestei
familii imperiale se disting prin cultura lor:
- De pildă, Mihail VIII, întemeietorul dinastiei Paleologilor, scrie câteva
canoane la martiri, câteva eseuri în favoarea unirii cu Biserica Romei, iar la
Constantinopol înfiinţează o şcoală de gramatică.
- Manuil II era un teolog subtil şi un stilist perfect. A scris un tratat despre
purcederea Sf.Duh, o apologie împotriva islamismului şi numeroase scrisori,fie în
vremea şederii sale la curtea otomană, fie în timpul călătoriei sale în Europa. In orice
caz,numărul lucrărilor se ridică la peste o sută.
- Ioan VI Cantacuzino scrie Memorii din perioada 1320-1356, deosebit de
valoroase, întrucît el a fost martor la evenimentele petrecute în acest răstimp. Are şi
câteva lucrări teologice: împotriva lui Varlaam din Calabria, a iudeilor şi a
musulmanilor.
Între istoricii vremii consemnăm :
Gheorghe Pachimeres, multă vreme în serviciul Patriarhiei ecumenice. Scrie
o Istorie a primilor Paleologi (1261-1300 ), cu informaţii bogate, ea constituind
principala sursă de informaţie pentru domnia lui Minail VIII şi o parte din domnia lui
Andronic cel Bătrîn.
- Nichifor Calist Xantopol monah din Constantinopol (1265-1335), scrie o
Istorie a Bisericii Creştine -în 23 de cărţi -pe care nu reuşeşte s-o ducă decât până la
anul 911. Este o compilaţie după o lucrare necunoscută, redactată în sec.X, care avea
la bază istoria lui Eusebiu de Cezareea şi a urmaşilor lui. Informaţiile sale sunt
expuse fără simţ critic. Nichifor Calist mai scrie şi imne, epigrame, parafrazări la
Sf.Scriptură şi la vechea imnografie bisericească.
- Nichifor Gregoras (1295-1360) , originar din Heracleea-Pontului, se bucură
de o pregătire aleasă primită din partea unor mari învăţaţi ai vremii. Mai tîrziu, a
ajuns el însuşi profesor, fiind considerat unul din cei mai mari savanţi ai epocii.
Fiind amestecat în controversele şi intrigile-vremii, este trimis la mănăstire şi în cele
din urmă aruncat în închisoare, unde moare în 1360. A scris în foarte multe domenii:
literatură,teologie,filozofie,astronomie,istorie, retorică, gramatică, poezie, discursuri.
Cea mai importantă lucrare a sa se numeşte Istoria romană, cu 37 de cărţi, în care
sunt expuse evenimentele din anii 1204-1359. Are şi o bogată corespondenţă ,plină
de informaţii-pentru cunoaşterea vremii sale.
- Gheorghe Frantzes a fost un mare demnitar la curtea Iui Manuil II, apoi a
lui Constantin XI. A căzut rob în 1453, la căderea Constantinopolului. Reuşeşte să se
refugieze în Peloponez, iar de acolo pleacă la Roma, Veneţia şi în insula Corfu, unde
intră în mănăstire şi se călugăreşte sub numele de Grigorie. Acolo scrie Cronica sa
în 4 cărţi, cu expunerea evenimentelor petrecute între anii 1258-1476. Este istoricul
Paleologilor prin excelenţă. Cronica ea prezintă o mare însemnătate atît pentru istoria
Bizanţului,cît şi pentru istoria Bisericii ereştine.
- Istoricul Ducas (1400-1470) scrie o Istorie a epocii 1341-1462. In introducere,
face o scurtă istorie universală de la Adam pînă la Paleologi. Cartea a fost tradusă
şi în româneşte de Vasile Grecu în 1958.
- Laonikos Halkokondilis născut 1423 la Atena, scrie o Istorie în 10 cărţi, în
care prezintă evenimentele dintre anii 1233-1263.Prezinta puţine date despre
Paleologi, mai mult se ocupă de turci.
- Mihail Critobul din Imbros scrie o Istorie în cinstea lui Mahomed cu
evenimentele din 1451-1467.
- Alt cărturar al acestei perioade a fost Theodor Metohitul, filoIog, filozof şi
om de stat. A murit în dizgraţie în mănăstirea Chora din Constantinopol (1322).
Are numeroase lucrări de filozofie, istorie, retorică, poezii, scrisori, 220 poeme. Cea
mai de seamă lucrare a lui se intitulează, Comentarii şi judecăţi morale.
În această perioadă s-au redactat câteva lucrări juridice:
- Pomenim pe Constantin Armenopol din Tesalonic, autor al lucrărilor
Hexabiblos sau Proheiron Nomos care ouprinde legi de drept civil şi penal bazat pe
legi anterioare. Unele părţi din această lucrare au ajuns şi în Pravilele lui Matei
Basarab şi Vasile Lupu (prima în 1652 la Târgovişte şi a doua în 1646 la Iaşi)·
- O altă opera juridică este Sintagma lui Matei Vlastares din 1335. El
rânduieşte materialul după literele alfabetului grec. Compilaţia sa a fost tradusă în
slavonă în 1342, din dispoziţia ţarului Ştefan Duşan. Traduceri slave în manuscris au
circulat şi la noi.
 Apar şi o serie de tratate de medicină, matematică, romane populare şi
poeme:
- Între poeţii vremii consemnăm pe Manuil Holobdes poet la curtea lui Mihail
VIII, şi pe Manuil Files.
- Apar cîteva romane cavalereşti (de pildă: Bătrînul cavaler, în 306 versuri).
- Pot fi menţionate şi cîteva romane populare:
o Plângerea despre Tamerlan, Plîngerea tragediei de la Varna,
o poeme despre căderea Constantiraopolului,
o lucrări moralizatoare în versuri,
o romane şi cântece de dragoste
o predici versificate.
În aceeaşi perioadă avem şi câţiva filozofi umanişti, care au scris sub influenţa
renaşterii italiene.
- Aşa a fost Varlaam, un grec din Calabria, care a trăit însă la Tesalonic,prieten
cu Petrarca socotit un precursor al umanismului,
- apoi Leonţiu Spiliat tot din Calabria,prieten cu Boccacio,
- apoi Manuil Hrisoloras.
- Gh.Ghemistos Plethon a trăit aproape toată viaţa in Mistra. Scrie despre:
Diferenţa dintre Platon şi Aristotel, în care vrea să scoată în evidenţă superioritatea
lui Platon.

LITERATURA TEOLOGICA

În vremea Paleologilor au trăit şi o serie de teologi,fie în Constantinopol, fie în

alte părţi. Din lucrările lor aflăm de disputele teologice ale vremii. Intre alţii,amintim
pe
- Ioan Vekkos cu lucrări despre unire şi pace între Bisericile vechii şi noii
Rome.
- Dimitrie Kidones, are un tratat despre purcederea Sf.Duh.
Literatura ascetică are o serie de reprezentanţi,între care
o Grigorie Sinaitul de la Athos,
o Nichifor de la Athos,dascălul lui Grigorie Palama,
o fraţii Calist şi Ignatie Xantopol.
Literatura omiletică are ca reprezentanţi pe
o loan Glykis, patriarh ecunenic cu Omilii duminicale ,
o Macarie, mitropolit al Philadelphiei, filozof, hagiograf şi predicator,
o loan XIV Calecas,patriarh ecumenic în prima jumătate a secolului XIV (o
parte din predici au fost traduse în româneşte;.ex. Evanghelie cu învătătură a lui
Coresi din 1581),
o Calist I, patriarh ecumenic,
o mitropolitul Isidor al Tesalonicului ( 47 omilii).
o Nil patriarh ecumenic (43 omilii)
o mitropoliţii Anatolie al Teselonicului şi Paisie al Rodosului·
În această perioada au trăit şi marii reprezentanţi ai isihasmului· Noul curent
mărturisea credinţa că printr-o contemplaţie continua îndelung exercitată, se poate
realiza o mai mare apropiere de Dumnezeu până la vederea luminii divine chiar cu
ochii trupeşti.
- Cel mai de seamă a fost Grigorie Palama, care în 1318 s-a retras la Athos, iar mai
târziu le Bereea. EI a fost unul din cei mai mari apărători ai isihasmului împotriva
călugărului grec Varlaam din Calabria. În 1318 s-a ţinut un sinod la
Constantinopol, care s-a pronunţat în favoarea isihasmului. Indignat de aceasta
hotărîre, Varlaam s-a întors în Italia, a trecut la Biserica latină şi a ajuns episcop.
Disputele în jurul isihasmului au continuat, încât în 1351 s-a ţinut un nou sinod la
Constantinopol,în palatul Vlaherne, când isihasmul a triumfat, fiind declarat
doctrină a Bisericii. Grigorie Palama a ajuns episcop al Tesalonicului. A scris o serie
de lucrări mistice. A murit în 1360. Unele dintre lucrările sale s-au tradus în
româneşte de pr. prof. dr. D.Stăniloae.
- Un alt isihast de seamă a fost Nil Cabasila Episcop al Tesalonicului. A scris mai
multe opere polemice antilatine despre Filioque, despre azimă şi primatul papal.
Operele sale au fost mult apreciate la vremea aceea,încât au fost folosite de greci în
discuţiile care s-au ţinut în Sinodul dela Ferrara-Florenţa.
- Nepotul său Nicolae Cabasila, s-a născut în jurul anului 1300 la Teselonic. A
studiat la Tesalonic, apoi la Constantinopol, retorica , teologia, ştiinţele. Întors la
Tesalonic, a îndeplinit un rol important în viaţa economică-socială şi politică a
oraşului, precum şi unele misiuni externe. Se reîntoarce apoi la Bizanţ. În 1354 figura
între cei trei candidaţi la scaunul patriarhal. Acest lucru denotă marele prestigiu de
care s-a bucurat. Despre ultimii ani ai vieţii nu avem ştiri, ceea ce a făcut pe unii
istorici să afirme că s-a retras într-o mănăs- - tire. Nicolae Cabasila a fost un teolog
subtil o personalitate cu o bogată experienţă spirituală.
Opera sa este foarte bogată şi variată: lucrări teologice, politico-sociale, retorice,
poetice şi filosofice. Dintre cele teologice două trebuie să ne reţină atenţia:
- Despre viaţa în Hristos (tradusă în româneşte de pr.prof .T. Bodogae) si
- Explicarea Sfintei Liturghii sau Herminia (tradusă în româneşte de pr.prof.Ene
Branişte) şi erudit cunoscător al lui Aristotel. A scris o Mărturisire de credinţă
ortodoxă pentru sultanul Mahomed II, o serie de lucrări împotriva latinilor, altele
împotriva iudeilor cuvîntări,imne , epistole.
În încheierea acestor date despre cultura Bizantină reținem faptul că
Universitatea din Bizanţ, reorganizată de împăratul Mihail VIII, şi-a continuat
activitatea în tot timpul dinastiei Paleologilor. Studiau aici tineri din Bizanţ, Grecia,
Cipru, Asia Mică, Balcani şi chiar din Italia. Se preda
- filologia prin dascăli renumiţi,ca Teodor Metochites,
- filozofia de Gheorghe Scolarul si Visarion,
- retorica,istoria, poezia şt altele.
Se punea accentul pe filozofia antică,în special pe explicarea lui Platon şi Aristotel.
În acelaşi timp se făceau studii de matematică, astronomie şi altele. Prin aceşti
profesori şi elevii lor, spiritualitatea bizantină a ajuns să fie cunoscută tot mai mult nu
numai în Orient, ci şi în Occident.

Arta în timpul Paleologilor

 Ultima perioadă din istoria Bizanţului înregistrează şi o serie de realizări în
domeniul artei. Este ,adevărat că majoritatea monumentelor din această perioadă nu
se găsesc în Constantinopol, ci în statele create după victoria cruciaţilor din 1204.
- Despre arhitectura laică a timpului este greu să ne facem o imagine limpede,
pentru că nu s-a păstrat decât un singur complex mai sugestiv, la Mistra, în capitala
despotatului Moreei. Dar şi acest complex este astăzi în ruine , fiind numit de
specialişti un "Pompei bizantin”.
- În Capitală a fost reamenajat palatul Vlaherne.
În ce priveşte arhitectura religioasă, avem câteva monumente reprezentative.
o O primă constatare care se impune este aceea că bisericile din această perioadă
sunt mai modeste ca proporţii faţă de cele precedente.
o Între bisericile de seamă amintim pe cele numite "Panaghia” şi "Pantanassa‫״‬
din Mistra, amândouă în formă de bazilică, prevăzute cu tribune, cu coridoare
exterioare deschise, cu arcade.
o Tot în Mistra sunt cîteva biserici cu planul în cruce greacă ( de pildă Biserica
Sf.Sofia ). Acelaşi plan îl au biserica mănăstirii Peribleptos, bisericile Schimbarea
la faţă din Atena· (sec. XIV), Sf.Clement din Ohrida (1295) şi Sf.Ioan
Evanghelistul din Ohrida. Tot în cruce greacă, dar într-o formă mai complexă, au
fost construite bisericile Sf.Sofia din Trebizonda ,apoi Sf.Apostoli şi Sf.Ecaterina,
ambele în Salonic.
o Câteva biserici au fost construite în plan triconic (de pildă,biserica Nască-
toarei din Ohrida,capela Sf.Ioan din Mistra).
o În Constantinopol, în 1303-1321, a fost restaurată vechea biserică zisă a
Mântuitorului sau Chora, adăugindu-i-se un nartex ( navă) cu cupole, de către noul
ei ctitor,marele logofăt Teodor Metochites·
În această perioadă întâlnim foarte multe biserici în sud-estul Europei şi în
Rusia, la care se resimte influenţa arhitecturii din epoca Paleologilor.
o De pildă, planul în cruce greacă de tip complex este întâlnit la două biserici
din mica insulă Mesembria (Neseber) lângă ţărmul Mării Negre.
o Aceluiaşi tip îi apartine şi biserica Sf.Apostoli Petru şi Pavel din Tîrnovo.
o Multe biserici din Bulgaria din aceasta perioada sunt de tip-sală,
o Tot o influenţă a Bizanţului (bisericile zise de pe Trapeziţa din Tîrnovo)·

- In Serbia,deasemenea se resimte influenţa artei bizantine,la bisericile

construite în această perioadă·
o De pildă:biserica Adormirea Maicii Domnului din Studeniţa, ridicată pe la
1190,
o biserica mănăstirii Jicea,
o biserica de la Sopociani şi
o biserica Pantocrator din Deciani, toate din secolul XIII.
o În secolul XIV o biserică monumentală este cea din Gracianiţa (pe la 1321), al
cărei plan a fost luat după clădirile constantinopolitane cu cinci nave. Are în
exterior un decor bicrom.
o În cruce grecă simplă sunt construite bisericile de la Lesnovo şi de la
mănăstirile Suska şi Ravaniţa.
- În acelaşi timp, pe valea Moravei, în apropiere de Dunăre, îşi face apariţia
planul triconc.
o Cel mai reprezentativ monument este biserica de la Kruşevaţ,din 1375-1381·
Alte monumente influenţate de Bizanţ s-au ridicat în
o Muntele Athos, Georgia, Armenia, Ţările române şi Rusia (în special la
Novgorod). Chiar şi unele biserici din Kremlin în Moscova sunt influenţate de
Bizanţ.
Pictura bizantină din secolele XIII-XIV nu mai cunoaşte progresul din
secolele anterioare. Se păstrează picturi celebre
- în biserica Sf.Clement din Ohrida ,realizate în 1395.
- Mozaicuri şi picturi murale se păstrează la biserica Mântuitorului (Chora) din
Constantinopol.
- La Trapezunt au fost descoperite în 1957 fresce admirabile în biserica Sf.Sofia,
realizate prin 1250.
- O serie de picturi murale se văd şi în bisericile din Mistra, unde se presupune că a
existat o şcoală de picturii.
- Alţi pictori de seamă au activat în Salonic, dând naştere la aşa numita "şcoală
macedoneană".
- În Serbia sunt picturi renumite la Sopociani, Deciani şi mănăstirea Mileşevo.
- În Bulgaria, cel mai important ansamblu pictural din această epocă se află în
biserica Boiana, la 8 km sud de Sofia, executat în.anul 1259, într-o biserică mai
veche, de la sfârşitul sec.XI sau începutul celui următor.
- Numeroşi meşteri din Bizanţ au lucrat în Rusia .O serie de picturi în frescă şi icoane
ruseşti sunt influenţate de arta bizantina.
- În 1370 pictorul Teofan Grecul soseşte la Novgorod, unde a pictat mal multe
biserici. Mai târziu s-a mutat în Moscova, unde a pictat alte biserici.
- Între pictorii ruşi influenţaţi de Bizanţ se numără şi Andrei Rubliov ( 1370 -
1430), cere a pictat biserica Bunavestire din Kremlin şi celebra icoană a
Sf.Treimi.
- O serie de biserici au fost împodobite cu mozaicuri,în Constantinopol si în alte
părţi. Cel mei însemnat ansamblu de mozaicuri se păstrează în biserica zisă Kahrye
Djami, din timpul lui Andronic II.
- Din aceeaşi perioadă dateaza o serie de icoane şi miniaturi,fie în Constantinopol,
fie în ţările slave influenţate de Bizanţ.