Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept Administrativ
Drept Administrativ
Facultatea de Drept
DREPT ADMINISTRATIV
Partea I-a
Curs pentru invatamant la distanta
Conferentiar universitar,
Dr. Alexandru MIRCEA
Bucuresti - 2017
1
PLANUL LUCRARII
2
a) jurisprudenta;
b) doctrina;
4
Capitolul I
ADMINISTRATIA PUBLICA, OBIECT CENTRAL DE STUDIU AL DREPTULUI
ADMINISTRATIV
Sectiunea 1. Consideratii generale privind administratia publica:
1. Definirea unor termeni uzuali;
Cuvantul „administratie”, isi are originea in limba latina, „administro-are” semnificand a
servi in antiteza cu „ad magistro-are”, care semnifica a dispune, a decide”. In opera lui Caius
Iulius Caesar intalnim expresia „ut administarrent ea quae imperasset = trebuie dus la
indeplinire ceea ce s-a poruncit”.1 Asadar, plecand chiar de la etimologia cuvantului, putem
intelege ca „administratia” inseamna o activitate pusa in slujba cuiva, a unui „magister”, un
serviciu in interesul cuiva. Vom afla pe parcurs ca acest serviciu este un serviciu public, intrucat
serveste unei colectivitati umane, fie aceasta comunitate la nivelul intregii tari (serviciul de
aparare a tarii, serviciul de transport feroviar, infrastructura de transport electricitate, de
exemplu) sau unei colectivitati mai restranse, de nivel local - comuna, oras – in care primordiale
si de maxim interes sunt serviciile de de asistenta medicala, de invatamant, canalizare,
salubritate, apa curenta etc. Sunt situatii in care actul administrativserveste unei singure persoane
fizice sau juridice (o autorizare, de exemplu).
O prima observatie care rezulta din cele expuse, este aceea ca interesele/necesitatile publice,
care determina asigurarea unor servicii publice sunt fie de interes national, fie de interes local.
Ca atare, si prestatorii acestor servicii sunt investiti cu capacitate administrativa la nivel national,
si aici avem in vedere Guvernul si ministerele, iar alti prestatorisunt de interes local (consiliile
locale si primarul- ceea ce inseamna autoritatile publice locale-, la care se adauga serviciile
publice de interes local.
Acasti prestatori, furnizori de servicii publice sunt, de fapt, institutii ale administratiei
publice care, in raport de nivelul de organizare si al atributiilor, se numesc autoritati publice,
autoritati ale administratiei publice – care pot fi centrale, adica la nivel national, cat si locale- la
nivelul comunitatilor locale, precum si intermediare – organizate la nivelul judetelor-.
Indiferent de nivelul de organizare si functionare - fie la nivel national, fie la nivel local sau
intermediar – aceasta administratie este menita sa asigure servicii publice. Ca atare, din acest
motiv este si denumita administratie publica. In prezentul curs, studiul este centrat exclusiv pe
1
Parlagi Anton, Dictionar de administratie publica, Editura economica, Bucuresti, pag 12.
5
administratia publica, desi, in viata de zi cu zi exista si o administratie la nivelul societatilor
private (agenti economici
.Administratia trebuie privita din doua perspective: ca activitate organizata pentru infaptuirea
unor servicii publice si ca sistem institutional, menit sa efectueze aceasta activitate.
Sub aspect functional, administratia publica reprezinta un ansamblu de activitati, concret
definite, menite sa satisfaca un interes public – ca de exemplu; mentinerea sanatatii publice,
ordinea publica, asigurarea transportului public, alimentarea cu apa, cu enrgie electrica etc
Ca sistem institutional, administratia publica reprezinta un ansamblu de institutii/agentii
organizate conform legii, menite sa infaptuiasca activitatile necesare circumscrise serviciului
public. De remarcat faptul ca aceste institutii sunt diferit organizate si au competente diferite,
specifice fiecareia.
Astfel, exista autoritati ale administratiei publice statale la nivel central (ministerele,
inspectorate generale, agentii nationale) dar si autoritati statale la nivel intermediar sau local
(denumite, adesea, servicii publice deconcentrate, ca de exemplu Inspectoratele judetene,
directiile judetene etc).caracteristica principala a acestora este aceea ca sunt organizate ierarhic
pe principiul subordonarii iar conducatorii acestora sunt numiti prin acte administrative.
Exista, in acelasi timp, autoritati publice autonome locale sau intermediare (consiliul local,
primarul, consiliul judetean) a caror principala caracteristica este aceea ca sunt constituite in
urma votului cetatenilor si, asa cum se mentioneaza si in denumirea lor, sunt autonome in raport
cu puterea statala.
La intrebarea daca sintagma „autoritati publice” este sinonima cu „autoritati ale
administratiei publice”.
Lista autoritatilor publice este prezentata de insasi Constitutia Romaniei, titlul III, intitulat
chiar „autoritati publice”si din care fac parte: Parlamentul Romaniei, Presedintele Romaniei,
Guvernul, Administratia publica, cu cele doua forme- administratia centrala de specialitate si
administratia publica locala -, Autoritatea judecatoreasca. Chiar si din aceasta succinta
prezentare a arhitecturii constitutionale, observam ca „administratia publica” este un capitol
distinct din „autoritatile publice”, reprezentand o parte dintrun intreg.
Chiar daca Guvernul este tratat ca autoritate publica separata, este principala autoritate
menita sa puna in executare legile (adoptate de Parlament si promulgate de Presedintele
Romaniei). Conform dispozitiilor constitutionale ( art 102 alin. 1) Guvernul „exercita conducerea
generala a administratiei publice”. Avand menirea de a pune in executare legile, Guvernul este o
6
autoritate executiva, este una din cele 3 puteri statale, si anume puterea executiva. Daca exercita
conducerea generala a administratiei publice, rezulta ca este si o autoritate administrativa statala.
Daca „organele administratiei publice” si „autoritatile administratiei publice” semnifeca
acelasi lucru: In principiu, prin „organ al administratiei publice” intelegem un functionar sau o
institutie menita sa aplice legea in domeniul sau de activitate, conform competentei materiale si
teritoriale. Cele mai cunoscute astfel de situatii sunt in domeniul mentinerii ordinii publice, cand,
adesea, un „organ de politie”- fie el agent sau o formatiune - impune o masura legala. Actiunea
organului administratiei publice este impusa in regim de putere publica, adica este un act de
aplicare a legii si are prerogativele unei anumite puteri/autoritati, inclusiv pe cea de a aplica
sanctiuni.
Conceptul de putere publica semnifica ansamblul de prerogative atribuite administratiei
publice pentru a pune in executare legile.
2
A se vedea si Vedinas, Verginia, Drept administrativ, Editia a VII-a revazuta si actualizata, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2012, pag 16
7
parte, punerea in executare a legii inseamna aplicarea actului normativ in sine, in sens material,
asa cum este deja adoptat (de exemplu, aplicarea unei sanctiuni contraventionale, emiterea unei
autorizatii, anularea unui act administrativ nelegal etc). Pe de alta parte, punerea in executare a
legii, inseamna adoptarea unor acte normative subsidiare (o hotarare de guvern pentru aplicarea
legii, un ordin al ministrului prin care se aproba instructiuni pentru aplicarea unei hotarari de
guvern, etc).
3) Se exercita in regim de putere publica. Actiunea organului administratiei publice este
impusa in regim de putere publica, adica este un act de aplicare a legii si are prerogativele unei
anumite puteri/autoritati, inclusiv pe cea de a aplica sanctiuni.
Conceptul de putere publica semnifica ansamblul de prerogative atribuite administratiei publice
pentru a promova interesul general ori de cate ori vine in contradictie cu interesul particular,
autoritatea cu care aceasta este investita, prin lege, de a dispune intrun anumit fel.
8
indeplineste, intre altele, urmatoarele indatoriri principale cu relevanta semnificativa privind
administratia publica:
- a) exercita conducerea generala a administratiei publice;
- b) initiaza proiecte de lege si le supune spre aprobare Parlamentului;
- c) emite hotarari pentru organizarea executarii legilor, ordonante in temeiul unei
legispeciale deabilitare si ordonante de urgenta potrivit Constitutiei;
- d) asigura executarea de catre autoritatile administratiei publice a legilor si a celorlalte
dispozitii normative date in aplicarea acestora
- (....)
- l) conduce si controleaza activitatea ministerelor si a celorlalte organe centrale de
specialitate din subordinea sa;
- m) asigura administrarea proprietatii publice si private a statului;
Rezulta, chiar si din atributiile stabilite prin lege pentru guvern si prezentate in extras, ca
acesta indeplineste atat o functie de guvernare cat si, in acelasi timp, o functie executiva. Este o
realitate faptul ca Guvernul este exponentul puterii executive, fiind cel cate are menirea
esentiala sa puna in aplicare legea adoptata de puterea legislatuiva, respectiv de catre Parlament.
Totodata, Guvernul, ca autoritate publica centrala, are capacitatea/competenta de a guverna, prin
guvernare intelegand ceea ce Constitutia numeste realizarea politicii interne si externe a tarii,
potrivit programului sau acceptat de Parlament.
12
Capitolul II:
DREPTUL ADMINISTRATIV CA STIINTA A ADMINISTRATIEI
3
Florin Coman-Kund si Alexandru –Sorin Ciobanu, Drept administrativ, Editia a II-a revazuta si actualizata,Ed.
Universul juridic, Bucuresti 2008
13
Cum teza unicitatii si teza pluralitatii se exclud, rezulta ca teza pluralitatii de norme e este
cea corecta, cu precizarea ca normele juridice aplicabile in activitatea administratiei publice
apartin, de regula, dreptului administrativ, pe cand normele apartinand altor ramuri ale dreptului
au un caracter complementar.
Referitor la teza subsidiaritatii, este de mentionat faptul ca in ansamblul relatiilor sociale ce
pot apartine ca domeniu de reglementare al altor ramuri ale dreptului, este posibil si recursul la
dispozitii de drept administrativ. Astfel, ca exemplu, intr-o actiune penala referitoare la o
posibila infractiune de abuz in serviciu sau neglijenta in serviciu, comisa de un functionar public,
privind emiterea sau refuzul de a emite un act administrativ, pot fi incidente dispozitii cu caracter
normativ din sfera de reglementare a dreptului administrativ. Trebuie insa subliniat ca in astfel
de situatii, caracterul preponderent, esential il au normele care reglementeaza domeniul de baza-
in exemplul dat, normele penale-, pe cand cele de drept administrativ au caracter subsidiar
4
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol I, editia a 4-a, Editura Al Beck, Bucuresti 2005, pag.122.
14
a) Conexiunea drept administrativ-drept constitutional
Legea fundamentala consacra in Titlul III, principiile generale privind organizarea si
functionarea autoritatilor publice. In cadrul acestui Titlu, ca parte, la Capitolul V, sunt
mentionate principiile fundamentale de organizare si functionare atat pentru administratia
publica centrala de specialitate (Sectiunea 1), cat Administratia publica locala (Sectiunea a 2-a,
art. 120-123).
In temeiul acestor dispozitii din legea fundamentala s-a organizat intregul sistem de autoritati
ale administratiei publice din Romania
De asemenea, un capitol important din Constitutia Romaniei (Capitolul III) se refera la
Guvern ca autoritate publica care „asigura realizarea politicii interne si externe a tarii ( deci
guvernarea) si exercitaconducerea generala a administratiei publice”. Dreptul administrativ
privit ca ansamblu de norme ce reglementeaza raporturile sociale ce se manifesta in administratia
publica este „constrans” sa se manifeste in limitele normelor de drept constitutional.
De asemenea, orice activitate administrativa nu poate fi reglementata prin norme specifice
decat in conformitate cu Principiile generale privind organizarea statului roman si a societatii
romanesti, consacrate in Titlul I din Constitutie si in conformitate cu Drepturile, libertatile si
indatoririle fundamentale ale cetatenilor consacrate de Constitutie in Titlul II .
Astfel, in Constitutie este consacrat dreptul la invatatura in art 32, conform caruia „dreptul la
invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin
cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si
perfectionare”. Legea educatiei nationalenr 1/2011 reglementeaza structura, functiile,
organizarea, functionarea sistemului national de invatamant de stat, particular si confesional. In
aplicarea legii, Ministerul Educatiei Nationale a emis Metodologii, ca acte cu caracter
administrativ –normativ. Astfel, spre exemplu in lege se prevede la art. 74 alin. (3) ca „la
sfarsitul clasei a VIII-a, in baza unei metodologii se realizeaza o evaluare nationala obligatorie
a tuturor absolventilor. Rezultatul evaluarii se exprima printr-un punctaj similar textelor
nationale” . In baza acestui text de lege, Ministerul Educatiei Nationale a emis Metodologia din
24.04.2014 publicata in Monitorul Oficial, Partea I-a, nr 315/29.04.2014.
5
C.G.Rarincescu – Contenciosul administrativ roman, Editura Universala Alcalay& Co., Bucuresti, 1936, p. 33.
6
Florin Coman-Kund si Alexandru –Sorin Ciobanu, op cit, pag 56.
A se vedea si Verginia Vedinas, Drept Administrativ Editia a VII revazuta si actualizata, Editura Universul juridic,
Bucuresti 2012, precum si Antonie iorgovan, op.cit. , pag 122
17
Trebuie recunoscut adevarul ca viata fiecarei persoane se desfasoara intr-un angrenaj social.
Cum acest angrenaj este administrat de o entitate exterioara, respectiv de administratia publica,
rezulta ca si raporturile din sfera administratiei publice sunt extrem de variate si de diverse
Astfel, normele de drept administrativ reglementeaza raporturile juridice din interiorul
autoritatilor publice administrative atat la nivel central ( Guvernul, ministerele, organele centrale
ale administratiei publice autonome fata de Guvern), autoritatile administratiei publice statale
care functioneaza la nivel local (institutia prefectului, de exemplu), autoritatile publice
intermediare si locale ( consiliul judetean Serviciile publice de interes judetean, respectiv
Consilii locale , primari, servicii publice de interes local, subordonate primarului etc) cat si
raporturile juridice dintre acestea , care pot fi, dupa caz, raporturi de subordonare ierarhica,
raporturi de tutele sau raporturi de colaborare.
O alta sfera a raporturilor de drept administrativ priveste multitudinea de relatii juridice dintre
diversele institutii publice si entitati private sau cetateni.
c)Dreptul administrativ are ca prioritate interesul public si ordinea publica in societate7.
Ratiunea de a fi a administratiei este aceea de a servi interesul public si mentinerii ordinii
sociale in toate domeniile vietii cotidiene (scoala, strada, spital, marcheting. alimentare cu apa si
energie pentru toti cetatenii, salubritate, igiena publica etc). Prin urmare, reglementarea acestor
servicii si interese trebuie facuta urmarind cu prioritate interesul.public.
d) Mobilitatea ca trasatura a dreptului administrative.
Asa cum deja s-a mai precizat, administratia este o component a executivului, adica a
acelei puteri cu rol essential in punerea in executare a legii. Cum, de asemenea s-a mai precizat,
conform Constitutiei, Guvernul infaptuieste politica interna a tarii si exercita conducerea
generala a administratiei publice. Rezulta, asadar, ca administratia publica se configureaza dupa
programul de guvernare, acceptat de Parlament, conform optiunii manifestate de puterea politica
desemnata prin vot sa guverneze. Adica se configureaza dupa executivul rezultat in urma
alegerilor si care poate avea prioritati noi si programe noi privind dezvoltarea economico-sociala
a tarii. In acest context pot aparea abordari noi in cee ace priveste administrarea unor interese
publice considerate legitime si prioritare, care conduc in mod automat la reglementari noi, relatii
institutionale noi, ceea ce conduce, in ultima instanta, la modificari successive ale dreptului
administrative ( a se vedea, de exemplu, multitudinea de modificari ale legislatiei in domeniul
fiscalitatii in ultimii ani).
7
Florin Coman-Kund si Alexandru –Sorin Ciobanu, op cit, pag 58
18
Mobilitatea dreptului administrative are si conotatii pozirive, dar si negative. Ca aspect
pozitiv, “innoirea” dreptului poate adduce beneficii in plan administrative, dac se refera, de
exemplu, la simplificarea unor proceduri, la reducerea birocratiei, etc, dar, uneori, poate avea si
conotatii negative cea mai pregnanta fiind aceea a lipsei de predictibilitate fiscal si procedurala
***.
Capitolul III
8
Dana Apostol Tofan- Drept administrativ, vol I, Editura CH Beck, Bucuresti, 2014, pag 60 si Corneliu Manda, -Drept
administrativ, tratat elementar-, ed. a V-a, revazuta si adaugita, Ed Universul juridic, Bucuresti 2008, pag. 68)
9
Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului, , Editia a 3-a,Ed. CH Beck, Bucuresti 2008, pag 146
10
Florin Coman-Kund si Alexandru –Sorin Ciobanu, op cit, pag. 62
19
In sensul cel mai general, cutuma este o norma de drept (nescrisa) consfintita printr-o
practica indelungata11, iar obiceiul reprezinta o lege nescrisa, drept sau obligatie statornicite prin
traditie.12.
De observat ca atat cutuma, cat si obiceiul, reprezinta izvor de drept intrucat se refera la o
norma de conduita sociala considerata benefica si obligatorie, nescrisa, consfintita prin traditie,
prin practica indelungata. In teoria generala a dreptului, obiceiul si cutuma sunt considerate
sinonome. Ca izvor al dreptului, inclusiv in materia autoreglarii relatiilor de convietuire si
organizare administrativa, obiceiul sau cutuma au avut un caracter esential pana la aparitia
izvoarelor scrise. Cutuma a fost pilonul de stabilitate sociala in comunitati, impunerea acesteia ca
ansamblu de reguli obligatorii fiind realizata prin forta morala a membrilor societatii si prin
autoritatea liderilor locali ori statali.Prin cutuma, relatiile sociale administrative erau incurajate,
relatiile inadecvate erau sanctionate.
In teoria generala a dreptului s-a conturat ideea ca, pentru a deveni izvor de drept, cutuma
(obiceiul) trebuie sa indeplineasca doua conditii: o conditie obiectiva- sa existe o practica
indelungata si incontestabila- si o conditie subiectiva –asumarea constienta de comunitate a
faptului ca norma de conduita cutumiara are valoare obligatorie, are caracter imperativ13.
Avand in vedere nevoia de rigoare ce trebuie sa caracterizeze activitatea administrativa,
conduita institutiilor si a functionarilor din administratie este supusa regulilor scrise, pentru a se
inlatura pe cat posibil situatiile echivoce. Ca atare, obiceiul, ca izvor al dreptului, si-a redus
considerabil aplicabilitatea. Exista totusi si situatii in care obiceiul, bazat pe traditii, sa aiba camp
de exprimare. De exemplu, oficierea casatoriei de catre reprezentantul comunitatii in afara
sediului primariei sau in zilele de sarbatori legale.
Din punct de vedere strict metodologic, izvoarele scrise ale dreptului administrativ pot fi
impartite in doua mari categorii: Izvoare oficiale, primordiale, de care orice instanta trebuie sau
autoritate publica trebuie sa tina cont si izvoare scrise neoficiale, secundare, care pot fi invocate
dar a caror forta de impunere are caracter orientativ.
11
Conform Dictionarului explicativ al limbii romane, Editura Academiei, Bucuresti, 1975, pag 224
12
Idem, pag.614
13
Nicolae popa, op. Cit, pag.pag.157.
20
Astfel, din categoria izvoarelor oficiale fac parte toate actele normative emise de
autoritatile statale, atat cele care imbraca forma legii (Constitutia, legea organica si legea
ordinara, ordonantele de urgenta si ordonantele simple), cat si cele subordonate legii ( hotararile
de guvern, ordine si instructiuni, regulamente, metodologii, etc), cat si actele administrative cu
caracter normativ adoptate de autoritatile administratiei publice locale autonome (hotarari ale
consiliilor locale sau judetene).
Din categoria izvoarelor scise neoficiale fac parte jurisprudenta si doctrina.
2.1.1. Legea si actele normative ce imbraca forma legii - izvoare scrise principale ale
dreptului administrativ.
In teoria generala a dreptului, legea este definita ca fiind actul normativ cu forta juridica
superioara adoptata de organul suprem al puterii de stat.14 In general insa, legea are o acceptiune
mai larga, prin „lege” intelegandu-se nu doar actul normativ adoptat/emis de Parlament ca unica
autoritate legiuitoare , ci si alteacte prin care se reglementeaza relatii sociale.
Activitatea administrativa intr-un stat sau intr-o comunitate este reglementata de o
multitudine de „legi”, respectiv de acte normative cu forta juridica diferita, in functie de
autoritatea emitenta. Astfel, in categoria actelor normative ce imbraca forma legii, prin care se
reglementeaza raporturi juridice din sfera administratiei publice, fac parte; Constitutia, legea
adoptata de parlament si ordonantele adoptate de Guvern, in baza delegarii legislative.
14
Ioan Ceterchi, Ion Craiovan- Introducere in teoria generala a dreptului, ed. All, Bucuresti 1998, p.76
21
S-a precizat intr-un capitol anterior ca intre dreptul constitutional si dreptul administrativ
exista o legatura esentiala, dreptul constitutional fiind temeiul dreptului administrativ (ca si al
altor ramuri ale dreptului, de altfel). Astfel, Constitutia statueaza , in Titlul III , intitulat
„Autoritatile publice”, principiile generale/constitutionale de organizare si functionare a
Parlamentului Romaniei- Capitolul I, art 61- 79, Presedintele Romaniei – Capitolul II, art 80-
101, Guvernul - Capitolul III, art. 102-110 si, mai ales, Administratia publica – Capitolul V, art
116-123. Toate dispozitiile constitutionale din capitolele sus-mentionatesunt importante sub
aspectul organizarii si functionarii autoritatilor administrative, insa o importanta aparte o au
dispozitiile constitutionale din Capitolul V, referitor exclusiv si concret la administratia publica,
atat Administratia publica centrala de specialitate, cat si la administratia publica locala.
Dincolo de dispozitiile constitutionale referitoare la principiile de organizare si
functionare a autoritatilor administrative, in Constitutie se regasesc, cu valoare de izvor al
dreptului administrativ, dispozitii referitoare la drepturile, libertatile si indatoririle
fundamentale – in Titlul II- , care prin legi si alte acte normative capata concretete. Astfe, ca
exemplu, Dreptul la invatatura, consacrat de articolul 32 din Constitutie, obliga autoritatile
publice la conformare, atat sub aspect normativ (adoptatrea de legi, hotarari de guvern,
instructiuni aprobate prin ordin al ministrului, astfel incat dispozitia constitutionala „dreptul la
invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin
cel confesional, prin invatamantul superior si prin alte forme de instructie si de perfectionare”
sa capete efecienta si caracter absolut.
22
Legea cadru a descentralizarii nr 195/2006, actualizata, „stabileste principiile, regulile si
cadrul institutional care reglementeaza procesul de descentralizare administrativa si financiara”
(art 1).
Legea nr. 340/2004 privind prefectul si institutia prefectului, republicata, reglementeaza
modul de organizare si functionare a institutiei prefectului, rolul si atributiile prefectilor si
subprefectilor in administratia publica.
Exista, asadar, o multitudine de legi prin care se reglementeaza modul de organizare si
functionare a unor autoritati administrative centrale sau locale, statale sau autonome.
Asa cum s-a precizat deja, exista legi care reglementeaza servicii publice de interes
national, prin care se asigura exercitarea unor drepturi fundamentale prevazute in Constitutie .
Astfel, prin Legea educatiei nationale nr 1/2001, republicata, se „asigura cadrul pentru
exercitarea , sub autoritatea statului, dreptul fundamental la invatatura, (...). legea reglementeaza
structura, functiile, organizarea si functionarea sistemului national de invatamant de stat,
particular si conventional” (art.1). Tot astfel, prin Legea nr 95/2006 privind reforma in domeniul
sanatatii, actualizata, se reglementeaza „domeniul sanatatii publice ca obiectiv major de interes
social”.
In afara de domeniile privind organizarea si functionarea unor autoritati administrative
sau organizarea si functionarea unor servicii publice menite sa raspunda unor drepturi si libertati
fundamentale prevazute in Constitutie, prin norme de drept administrativ, le nivel de lege
(organica, dupa cum se va vedea) se reglementeaza statute privind functionarii publici sau
controlul judiciar al actelor si faptelor administrative. Astfel, prin Legea nr 188/1999 republicata,
se reglementeaza statutul (general) al functionarilor publici, iar prin Legea nr 80/1995,
actualizata, privind statutul cadrelor militare, Legea nr 360/2002, actualizata, privind statutul
politistului, etc.
De asemenea, prin lege organica (in prezent, Legea nr 554/2004) este reglementat
Contenciosul administrativ, ca mijloc de control, de catre instantele judecatoresti, al actelor si
faptelor administrative.
De observat ca unele domenii ale administratiei publice se reglementeaza exclusiv prin
lege organica. Asfel, Conform art 72 alin (3) din Constitutie, prin lege organica se reglementeaza
urmatoarele domenii ale dreptului administrativ: Sistemul electoral; organizarea si functionarea
Autoritatii Electorale Permenente lit.a); regimul starii de mobilizare partiala si totala a fortelor
armate si al starii de razboi (lit.f); statutul functionarilor publici (lit.j), contenciosul administrativ
23
(lit k); organizarea generala a invatamantului ( lit. n); organizarea administratiei publice locale,
teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala(lit.0) etc.
2.2.1. Jurisprudenta;
n materie de jurisprudenta intereseaza jurisprudenta |Curtii Constitutionale, jurisprudenta
CEDO si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie intrucat deciziile acestor instante
beneficiaza de caracter obligatoriu (in cazul primelor doua), respectiv de autoritate
jurisdictionala, (in cazul celei de-a treia).
15
Vedinas, Verginia, Drept administrativ, Editia a VII-a revazuta si actualizata, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012.
26
a) Jurisprudenta Curtii constitutionale.
Potrivit art.147 alin 4) din Constitutie, „Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si au
putere numai pentru viitor. Ele se publica in Monitorul Oficial al Romaniei”. Cu titlu de
exemplu, prezentam o interpretare a CCR, cu privire la „prezumtia relativa de legalitate a
procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei”, ca singur temei al raspunderii
contraventionale:
Prin Decizia nr. 1096 din 08 sept.2009 publicata in Monitorul Oficial nr. 695 din 15 oct 2009,
Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat ca:” procesul verbal de constatare si sanctionare a
contraventiei se bucura de prezumtia de legalitate, insa, atunci cand este formulata o plangere
impotriva acestuia, este contestata chiar prezumtia de care se bucura. In acest caz, Instanta de
judecata competenta va administra probele prevazute de lege, necesara in vederea verificarii
legalitatii si temeiniciei procesului verbal. Cel care a formulat plangerea nu trebuie sa isi
demonstreze propria nevinovatie, revenind instantei de judecata obligatia de a administra tot
probatoriul necesar in vederea stabilirii adevarului”.
Decizia susmentionata este invocata in mod frecvent de justitiabili la instantele de
judecata in cauzele ce au ca obiect contestarea procesului verbal de constatare a contraventiei,
instantele de judecata fiind tinute sa se conformeze.
16
„ Verificarea legalitatii si temeiniciei unui proces verbal de contraventie trebuie facuta prin prisma
jurisprudentei CEDO prin care s-a stabilit ca, desi nepenala la nivel intern, materia contraventionala
este considerata materie penala in sensul art.6 din Conventie.
A statuat Curtea de la Strasburg ca atata vreme cat sanctionarea pecuniara are ca scop conformarea
conduitei unei persoane in interesul comunitatii si nu repararea unui prejudiciu produs efectiv unei
persoane, nu se justifica distinctia dintre amenda penala si amenda contraventionala, astfel incat se
impune retinerea unor garantii de ordin procesual penal si la nivel contraventional, si, in primul rand,
respectarea prezumtiei de nevinovatie, care nu poate fi rasturnata prin faptul completarii unui
27
c) Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie;
Dezlegarile date de Inalta Curte de Casatie si Justitie unor probleme de drept in situatia in
care aceasta a fost sesizata de instante de nivel inferior, pentru a se pronunta, devin general
obligatorii pentru toate instantele. Deciziile pronuntate in astfel de situatii se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Dincolo de aceste decizii, Inalta Curte de Casatie si
Justitie pronunta hotarari in spetele obisnuite, in care este investita ca instanta de recurs.
Deciziile pronuntate in astfel de spete, inclusiv motivarea acestor decizii, pot fi invocate ca
precedent judiciar in litigii similare, aflate pe rolul altor instante.
2.2.2. Doctrina.
Doctrina reprezinta opinia cercetatorilor intr-un anumit domeniu. In ceea ce priveste
stiintele juridice – in speta, stiinta dreptului administrativ - doctrina inseamna opiniile
specialistilor care aprofundeaza anumite institutii ale dreptului. Se considera ca aceste opinii,
publicate in lucrari de specialitate, nu pot fi considerate ca izvor de drept, intrucat nu creaza
efectiv dreptul, dar pot influenta configurarea acstuia la un moment dat. prin recomandarile
explicite sau induse. De regula, doctrina semnaleaza neconcordante intre dreptul material sau
procesual intern si norme prescrise in conventii si tratate la care Romania este parte. De
formular de proces verbal de catre un politist care se pare ca a privit o caseta video prezentand un
autoturism” ( Sentinta nr 2714/31 03 2005 a judecatoriei Sector 2 Bucuresti, document atasat, descarcat de pe portalul MJ)
- Conform art 6 paragrafele 1,2 si 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor
fundamentale, ( ....) direct si prioritar aplicabile fata de dreptul intern, reglementarile legale calificate
drept contraventii in dreptul intern se incadreaza in domeniul penal al art 6 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, cata vreme savarsirea faptelor incriminate de
astfel de dispozitii atrage pentru autorul lor o pedeapsa care se urmareste a fi intimidanta si care de
obicei consta in amenda, iar astfel de dispozitii se adreseaza tuturor persoanelor aflate in acea
situatie, iar nu unui grup restrans de destinatari.Drept consecinta, prezumtia de nevinovatie prevazuta
de art 6 par.2 din Conventie este aplicabila si in cazul faptelor sanctionate contraventional in dreptul
intern si atrage rasturnarea sarcinii probei in cazul litigiilor contraventionale. In aceste conditii,
persoana sanctionata contraventional nu trebuie sa faca proba nevinovatiei sale ci autoritatea din care
face parte agentul constatator are obligatia de a proba existenta faptei, identitatea persoanei care a
savarsit-o si vinovatia acesteia” ( Sentinta civila nr 7638/05.06.2008, pronuntata de Judecatoria Sector 1 in Dosar nr.
7831/299/2008, document atasat, descarcat de pe Portalul MJ.)
28
asemenea, in mod frecvent, specialistii recomanda, prin doctrina, „alinierea” dreptului la normele
europene.
17
Conform DEX, op.cit. pag 607.
29
sociala acopera o diversitate de domenii. Exista astfel reguli de conduita militara, medicala,
canonica, dar si in sfera administratiei publice. Astfel, activitatea functionarilor publici este
reglementata printr-un set de norme, codificate, care alcatuiesc statutul functionarilor publici.
Sau, tot ca exemplu, circulatia pe drumurile publice este reglementata printr-un ansamblu de
norme de conduita obligatorii, care alcatuiesc asanumitul „cod rutier”, in fapt Ordonanta de
Urgenta a Guvernului nr 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
O norma, in sine, reprezinta asadar o regula de conduita obligatorie. Pentru a avea
eficacitatea necesara in ceea ce priveste ordonarea conduitei sociale, aceste norme „se codifica”,
adica se reunesc intr-un ansamblu de norme (o lege, de regula) care, reglementeaza o
„institutie”( exemplu Legea administratiei publice locale nr 215/2001).
In literatura de specialitate, exista mai multe definitii ale normei de drept administrativ, in
functie de gradul de sintetizare sau de generalizare a acesteia.
Astfel,norma de drept administratriv este definita ca fiind „regula juridica ce
reglementeaza relatii sociale care fac obiectul dreptului administrativ, ca ramura a dreptului”18.
Intr-o definitie mai cuprinzatoare, norma de drept administrativ este norma ce
reglementeaza raporturile sociale care apar in sfera administratiei publice in contextul
organizarii si functionarii institutiilor publice, intre acesteinstitutii si particulari in realizarea
sarcinilor executive19.
1.2.Trasaturile normei de drept administrativ;
Din elementele definitorii mai sus prezentate, rezulta urmatoarele trasaturi ale normelor de
drept administrativ:
a) Reglementeaza raporturi sociale care apar in cadrul organizarii si functionarii
autoritatilor si institutiilor administratiei publice, atat cea statala (centralizata), cat si cea
autonoma locala. Exemplu, legea nr 188/1999 privind Statutul functionarilor publici,
reglementeaza raporturile privind recrutarea, promovarea, detasarea, sanctionarea si destituirea
din functie a functionarilor publici. Un alt exemplu referitor la trasatura sus mentionata il
reprezinta Legea administratiei publice nr 215/2001, in care sunt reglementate: modul de
constituire a consiliului local, raporturile dintre primar si consilieri, raporturile de functie publica
ale secretarului unitatii administrativ teritoriale cu primarul si consiliul local, etc.
b) Reglementeaza raporturile dintre autoritati/institutii ale administratiei publice.
Exemple in acest sens sunt raporturile juridice de tutela administrativa intre institutia prefectului
18
D. Brezoianu, Drept administrativ Roman, Editura All Beck, Bucuresti, 2004, pag. 24;
19
Madalina Elena Mihailescu, op cit, pag. 92; vezi si Dana Apostol Tofan, op cit, pag. 74
30
si unitatea administrativ teritoriala, instituite prin Legea nr 340/2004 privind prefectul si
institutia prefectului sau cele instituite prin legea nr 90/2001 privind organizarea si functionarea
Guvernului si aministerelor, in care sunt reglementate raporturile dintre Guvern si ministere,
raporturile dintre primul-ministru si ministri, etc.
c) Reglementeaza raporturi dintre autoritati/institutii ale administratiei publice si
particulari. Exemple in acest sens pot fi considerate normele din Codul fiscal, care stabilesc
raporturile dintre Autoritatea Nationala de Administrare Fiscala si contribuabili sau Ordonanta
de Urgenta nr 195/2002 privind raporturile juridice dintre participantii la trafic si autoritatile cu
drept de dirijare si control in traficul rutier.
d) Prezinta o mare diversitate. Marea diversitate rezulta din scopul acdministratiei
Aceste norme reglementeaza ordinea sociala, asigurarea interesului public si a efectuarii
serviciilor publice. Normele care alcatuiesc dreptul administrativ nu sunt un scop in sine. Rolul
lor este de a asigura conditiile de dezvoltare a vietii sociale prin mentinerea ordinii
sociale/publice in cele mai diverse domenii ale vietii cotidiene; in domeniul sanatatii publice, in
domeniul protejarii mediului inconjurator necesar tuturor cetatenilor, in domeniul traficului
rutier, al protectiei impotriva incendiilor, al asigurarii drepturilor fundamentale (la educatie,
drepturile electorale, etc), asigurarea serviciilor publice indispensabile (alimentarea cu
electricitate, cu apa potabila si menajera, salubrizare, energie electrica, mijloace de transport,
infrastructura rutiera si feroviara,etc).
e) Gradul diferit de generalitate20, care deriva din domeniul carora le este dedicat.
Astfel, unele norme au grad maxim de generalitate, aplicandu-se tuturor cetatenilor, altele fiind
aplicabile doar unei categorii de cetateni. Astfel, ca exemplu, Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr 97/2011, republicata, privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale
cetatenilor romani, se aplica tuturor cetatenilor romani; Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr
195/2002, republicata, privind circulatia pe drumurilor publice, se aplica tuturor participantilor la
trafic, cetateni romani sau straini, fie ei biciclisti, pietoni sau conducatori de vehicule.Exista insa
si normr cu un grad mai resstrins de generalitate, un exemplu in acest sens fiind, de regula,
statutele profesionale. Astfel, de exemplu, statutul functionarilor publici, reglementat prin Legea
nr 188/1999, se aplica doar acelor persoane care exercita o functie publica in cadrul
administratiei publice.
20
Madalina-Elena Mihailescu, op. cit., pag 93
31
Sectiunea a 2-a) Structura normei de drept administrativ;
Orice norma juridica poate fi privita atat sub aspectul structurii sale interne ( numita si
structura logico-juridica)cat si sub aspectul structurii externe ( sau tehnico-juridica).
2.1) Structura interna a normei de drept administrativ;
Structura interna (numita si logico-juridica) vizeaza modul de alcatuire a normei, continutul si
mesajul concret al acesteia. Din aceasta perspectiva, de regula, orice norma de drept
administrativ are in continutul sau trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea.
Ipoteza cuprinde elementele de fapt in care opereaza norma, respectiv acele situatii de fapt sau
categorii de subiecti carora li se adreseaza efectiv norma. Ipoteza poate fi prezentata in cuprinsul
normei (articolului), impreuna cu dispozitia sau poate exista, in cuprinsul actului normativ, unul
sau mai multe articole care configureaza ipoteza sau ipotezele pentru mai multe dispozitii,
reglementate in corpul actului, in articole separate.
Astfel, ca exemplu, in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.97/2011 republicata, privind
evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, la art.23 alin 1) se
prevede: „titularii actelor de identitate (...) sunt obligati sa ia masuri pentru a evita deteriorarea
, distrugerea, pierderea sau furtul acestora”, iar la art 43 din acelasi act normativ, se
mentioneaza : „constituie contraventie si dse sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) Nerespectarea dispozitiilor art. (...), art. 23 alin. 1), (...), cu amenda de la 25 la 50 lei”.
Din exemplul prezentat, rezulta ca ipoteza consta in situatia neluarii, de catre titularii actelor
de identitate a masurilor de prevenire degradarii, distrugerii, pierderii sau furtului actelor de
identitate.
Dispozitia indica acea conduita care trebuie urmata de catre subiect. In exemplul prezentat,
dispozitia consta in obligatia titularilor actelor de identitate sa ia acele masuri de prevenire a
degradarii, distrugerii, pierderii sau furtului actelor de identitate.
Dispozitia normei de drept administrativ poate avea caracter imperativ onerativ, prohibitiv sau
permisiv. In exemplul mai sus prezentat, norma are caracter imperativ onerativ, care rezulta
explicit din sintagma „titularii.... sunt obligati sa ia masuri ...”
De asemenea, in tehnica legislativa, exista dispozitii cu caracter imperativ prohibitiv, al caror
astfel de caracter rezulta din sintagma „se interzice” sau „este interzis”. Astfel, de exemplu, in
Legea nr.349/2002, pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor de tutun,
republicata, se prevede la art. 3 alin.1) ca „se interzice fumatul in toate spatiile publice inchise,
32
spatiile inchise de la locul de munca, mijloacele de transport in comun, locurile de joaca pentru
copii”.
Dispozitiile din normele de drept administrativ cu caracter permisiv pot fi identificate prin
sintagma „ pot”. Astfel, conform art 125 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, se
dispune: „Consiliile locale sau consiliile judetene pot contracta prin licitatie efectuarea de
lucrari si srrvicii de utilitate publica, in limita sumelor aprobate prin bugetul local, respectiv
judetean”.
Sanctiunea, reprezinta urmarea neconformarii dispozitiei normei juridice. Sanctiunea este o
masura punitiva, dispusa de catre autoritatea administrariei publice, in regim de putere publica.In
exemplul prezentat anterior referitor la nerespectarea dispozitiei de a lua masuri de prevenire a
distrugerii, degradarii, pierderii sau furtului actelor de identitate, se sanctioneaza cu amenda.
Norma juridica de drept administrativ, poate avea, fie un singur fel de sanctiuni ( exemplu,
amenda contraventionala sau anularea unui act administrativ individual –cum ar fi anularea unei
autorizatii de construire sau de functionare-), fie sanctiuni combinate; o sanctiune principala-
amenda contraventionala - si o sanctiune complementara – inchiderea activitatii unui agent
economic. Astfel, sanctiunea aplicata persoanelor juridice pentru nerespectarea dispozitiilor art.
3 alin. 1) din Legea nr 349/2002, precitat, este cea prevazuta la art. 10 lit b) respectiv „amenda
contraventionala de 5.000 lei la prima abatere, amenda de 10.000 lei si cu sanctiunea
complementara de suspendare a activitatii pana la remedierea situatieicare a dus la
suspendarea activitatii la a doua abatere; savarsirea unei noi contraventii la aceasta lege se
sanctioneaza cu amenda contraventionala de 15.000 lei si sanctiunea complementara a
inchiderii unitatii”.
De regula, o norma juridica are forma unui articol din continutul unui act normativ ce
reglementeaza o anumita problema de interes. Sub spect structural, elementele de continut (de
logica juridica) ale unei norme, rar se regasesc in acelasi articol unic. De regula, continutul unei
21
Legea nr 24/2000privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata ( M.Of,
Partea I-a, nr. 260 din 21 apr 2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
33
norme este dispersat in unul sau mai multe articole. Astfel, in mod frecvent, ipotezele normelor
dintr-o lege se regasesc grupate intr-un articol, de regula in partea introductiva a legii,
dispozitiile de continut se regasesc in alte articole iar spre final in lege exista un capitol sau o
sectiune in care sunt precizate sanctiunile aplicabile pentru nerespectarea normelor dispozitive
din cuprinsul legii. In esenta, structura tehnico-juridica a normelor de drept administrativ vizeaza
sistematizarea, structurarea acestora, iar in cazul unor acte normative de amploare, chiar
codificarea acestora (Ordonanta de urgenta nr 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice
este realmente un „cod rutier al Romaniei”).
CAPITOLUL V
RAPORTURILE DE DREPT ADMINISTRATIV
Administratia publica exista pentru a servi publicul, atat la nivel national, cat si in
comunitatile locale. Intr-o expresie de maxima generalitate, se poate conchide ca, in esenta,
administratia publica inseamna o relatie intre „ad minister” (un slujbas) - care este organul
administratiei publice - si beneficiarul „slujbei” sale, adica cetatenii. Intre institutiile publice si
cetateni se creeaza un sistem divers de relatii, bazate pe lege, menite sa asigure o buna
convietuire, satisfacerea nevoilor cotidiene elementare, prin prestarea serviciilor publice datorate
de catre administratie, in schimbul taxelor si imppozitelor platite de cetateni (contribuabili).
In general, raportul juridic este o relatie sociala intre doua sau mai multe subiecte,
reglementata printr-o norma juridica. Rezulta ca pentru existenta unui raport juridic sunt
necesare 3 elemente: partile implicate - cel putin doua, din care unul este un organ al
34
administratiei publice sau reprezentant al acestuia ori prestatorul unui serviciu public-, o relatie
stabilita intre acestea si o norma care sa reglementeze acea relatie. Cand aceste relatii/raporturi
se creaza si se manifesta in sfera administratiei publice si sunt reglementate prin norme de drept
administrativ, inseamna ca acestea sunt raporturi juridice administrative.
Exista si opinii22 ca pentru existenta unui raport juridic de drept administrativ este necesara
existenta unui fapt material concret, alaturi de celelalte elemente constitutive la care am facut
referire. Consideram ca faptul material este elementul care creaza relatia intre subiecte/entitati si
nu, in mod nemijlocit, raportul de drept administrativ. Astfel, de exemplu, instalarea unei
centrale pentru incalzirea unei locuinte este un fapt oarecare. Pentru ca aceasta sa fie functionala
se creaza o relatie intre furnizorul de energie, care este autorizat de administratie sa efectueze un
serviciu public - furnizarea de energie- , relatia este intre subiectele prestatorul de serviciu public
si cetateanul beneficiar, relatie care este reglementata de setul de norme privind autorizarea
instalarii, protectia la incendiu si a mediului, inclusiv conditionarile contractului de prestari
servicii. Sau, alt exemplu: un incendiu este un fapt material care presupune despagubiri de la o
societate de asigurari. Faptul material in sine (incendiul) nu atrage nicio despagubire daca
anterior nu exista o relatie intre societatea de asigurari si asigurat,(o polita de asigurare)
incheiata conform dispozitiilor legale.
Fata de considerentele expuse, rezulta ca raportul de drept administrativ este o relatie
juridica, reglementata de lege, creata in sfera administrativa intre un organ al administratiei
publice ori un prestator de servicii publice autorizat de autoritatea administrative, pe de o parte
si un alt organ al administratiei publice sau particulari, pe de alta parte.
22
Madalina – Elena Mihailescu, op.cit, pag. 107
35
un serviciu public, de exemplu, Serviciul public de asistenta sociala si protectia copilului din
subordinea primarului acorda asistenta de specialitate celor aflati in nevoie, sau, alt exemplu,
agentul economic abilitat prin acte normative (lege, hotarare de guvern sau hotarare a consiliului
local, dupa caz) asigura, in conditiile legii, prestarea unui serviciu de utilitate publica ( iluminatul
public, salubritatea, asigurarea apei pentru populatie etc).
Pe de alta parte, “celalalt subiect” al raportului de drept administrative, in relatie cu
primul, mai sus prezentat, poate fi, dupa caz:
- un alt organ al administratiei publice. De exemplu, in cadrul raporturilor de tutela
administrativa, prefectul este autoritatea administrativa care verifica legalitatea hotararilor cu
caracter normativ emise de consiliile locale;
- un functionar public din cadrul organului administratiei publice; este cazul raporturilor de
functie publica, in care se stabilesc drepturile si obligatiile corelative intre functionarul public si
organul administratiei publice din care face parte;
- particularul (persoana fizica sau agent economic ori o organizatie cu caracter privat), in
calitate de beneficiar al serviciului public prestart de organul administratiei publice.
De precizat ca in lipsa subiectilor, nu se poate constitui un raport juridic de drept
administrative. Rezulta ca partile raportului juridic administrativ sunt elemente esentiale in
configurarea unui astfel de raport.
37
este conditionata de respectarea (atat de catre solicitant, cat de catre emitent) a dispozitiilor
Planului urbanistic zonal ( asanumitul P.U.Z.), aprobat prn Hotarare a Consiliului Local.
Importanta normei de drept administrativ ca element de continut al raportului de drept
administrative este incontestabila. Practic nu se poate derula un raport juridic administrativ in
afara normei; orice “intelegere/accord intre parti care aduce atingere dispozitiilor din norma este
ilegala si atrage o forma de sanctiune, care poate fi de natura administrativa (anularea actului
si/sau amenda contraventionala), patrimoniala, si/sau penala, dupa caz.
Detalii privind teoria normei juridice de drept administrativ sunt prezentate in capitolul
anterior.
Capitolul VI
ACTUL ADMINISTRATIV
23
A se vedea si Verginia Vedinas, op.cit, pag.89
38
a) Dupa regimul juridic in care se realizeaza, exista:
- Fapte materiale realizate in regim de putere (exemplu un control privind respectarea
regimului frontierei, dirijarea circulatiei pe drumul public, aplicarea unei sanctiuni
administrative, etc.)
- Operatiuni/fapte materiale care nu se realizeaza in regim de putere. (exemplu,
asfaltarea unui drum public, decolmatarea unui parau, etc).
b) Dupa consecintele juridice pe care le produc, exista:
- operatiuni care produc efecte juridice (exemplu, avizarea in vederea emiterii unei anumite
autorizatii, aplicarea unei sanctiuni contraventionale, suspendarea exercitarii dreptului de a
conduce un autoturism pe drumurile publice etc).
- operatiuni care nu produc efecte juridice (exemplu; asfaltarea unui drum).
c) dupa scopul lor, exista doua categorii de operatiuni ale administratiei publice, si anume:
- fapte pregatitoare pentru emiterea actelor administrative (exemple: consultarea
interinstitutionala si avizarea proiectelor de acte administrative individuale sau normative,
etc).
- fapte materiale din sfera prestarii de servicii publice concrete pentru populatie ( exemplu:
asfaltarea, amenajarea si intretinerea spatiilor verzi, reamenajarea albiilor raurilor, etc.)
- fapte materiale/operatiuni in executarea legii, ca de exemplu: controlul la frontiera,
aplicarea de sanctiuni contraventionale.
Trebuie remarcat faptul ca, desi faptele materiale din sfera administratiei publice sunt
mult mai numeroase si mai diversificate, actele administrative sunt cele care configureaza
administratia din punct de vedere juridic, acestea fiind forma de activitate care
oficializeaza administratia publica.
39
In definirea actului administrativ, exista doua perspective. Astfel, pe de o parte, actul
administrativ poate fi cercetat si definit sub aspect doctrinar, iar pe de alta parte, exista si o
definitie legala a actului administrativ.
Sub aspect doctrinar, conceptul de act administrativ a evoluat in timp, in functie de
curentele doctrinare si de scolile de drept administrativ existente si care s-au manifewstat la
un moment sau altul. Astfel, este interesanta definirea actelor administrative in perioada
interbelica, cand acestea erau clasificate, in functie de rolul lor, in doua mari categorii:
acte administrative de autoritate si acte administrative de gestiune. Astfel, actele
administrative de autoritate erau cele care exprimau „o manifestare de vointa facuta de
un organ administrativ competinte, prin care se creaza o situatie juridica generala sau
individuala, guvernata de norme de drept public, in care regasim ideea de dominatiune si
comandament”. Actele administrative de gestiune reprezinta tot „o manifestare de
vointafacuta de un organ competinte, care tinde sa creeze unuui organ administrativ o
situatiune juridica de caracter patrimonial, reglementata de dreptul privat”.24
In timp, si datorita unor reglementari, inclusiv prin dispozitii constitutionale, sa
conturat ca fiind mai uzual termenul de act administrativ. Astfel, insasi Constitutia
Romaniei, atunci cand face referire la dreptul persoanei vatamate intr-un drept al sau sau
intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ de a se adresa
instantei de judecata, defineste actul ca atare drept act administrativ (art. 52). Trimiterea,
prin legea fundamentala, la acte administrative, se regaseste si in art 126 alin 6, prin care
se garanteaza controlul judecatoresc al acestora.
In Legea nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile
ulterioare, la art.2) alin.1) lit. c) actul administrativ are o definitie legala, acesta fiind actul
unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica, in regim de
putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii,
care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor
administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care
au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarrea lucrarilor de
interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice.
Definitia mai sus prezentata, cuprinde actele administrative care sunt supuse
controlului de legalitate, exercitat de instantele de contencios administrativ.
24
P. Negulescu, Drept administrativ, vol. I, ed.a IV, Editura E. Marvan, Bucuresti 1934, pag.304.
Vezi si V. Vedinas, op. cit. , pag 90
40
In sensul cel mai general, actul administrativ reprezinta o manifestare de vointa a unei
autoritati a administratiei publice cu scopul de a naste, modifica sau stinge raporturi
juridice in regim de putere25.
Plecand de la definitiile legale mai sus prezentate, dar si din doctrina, s-a conturat
conceptul de act administrativ, acesta fiind definit drept „forma juridica principala de
activitate a administratiei publice care consta intr-o manifestare de vointa expresa,
unilaterala si supusa unui regim de putere publica, precum si controlului de legalitate al
instantelor judecatoresti, care emana de la autoritati administrative sau persoane juridice
private, autorizate de acestea, prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si
obligatii corelative”26
2.2.Trasaturile actului administrativ
Din definitia prezentata se desprind si trasaturile actului administrativ, care sunt urmatoarele27:
1) Actul administrativ este forma juridica principala de activitate a administratiei publice;
Asa dupa cum deja am precizat anterior, activitatea administrativa atat in plan central cat
si la nivelul unitatilor administrativ teritorialeimbraca diverse modalitati de exprimare, plecand
de la acte materiale ( fapte, propriu zise) cat si activitati pregatitoare emiterii unui act (avize,
constatari etc). Vointa juridica a autoritatii administrative se exprima in acte juridice
administrative, acestea fiind forma concreta principala prin care se nasc drepturile urmarite de
solicitant sau, dimpotriva, obligatiile impuse, in baza legii si in executarea ei, de catre autoritatea
administrativa.
2) Actul administrativ consta intro manifestare de vointa expresa, unilaterala, a autoritatii
publice.
Caracterul de vointa expresa, unilaterala semnifica faptul ca emitentul actului este
decidentcu privire la continutul actului administrativ, cel caruia i se adreseaza avand doar
latitudinea de a lua la cunostinta de acea manifestare, nicidecum de a-i negocia continutul.
Astfel, de exemplu, o autorizatie de construire are un continut tipic, aceasta exprimand vointa
emitentului, orice incalcare a continutului acesteia fiind sanctionata cu retragerea insasi a
autorizatiei. Sau, alt exemplu, o Hotarare a Consiliului local este un act juridic administrativ cu
caracter normativ, cu aplicabilitate generala la nivelul unitatii administrativ-teritoriale, al carei
continut nu poate fi modificat de nimeni.
25
Anton Parlagi, op. cit. , pag. 8
26
V.Vedinas, op.cit., pag 91.
27
A se vedea in acest sens si V.Vedinas, op cit, pag. 91-95.
41
3) Actul administrativ este emis in regim de putere publica.
Aceasta trasatura semnifica faptul ca emitentul actului actioneaza in regim de putere publica,
intr-o maniera imperativa, in baza legii, in conformitate cu legea si, mai ales, pentru punerea in
aplicare a legii. Trasatura actului administrativ de a fi emis in regim de putere publica, atrage de
la sine o alta trasatura, anume aceea de a fi executat din oficiu.
4) Actul administrativ este supus controlului de legalitate din partea instantelor
judecatoresti;
Aceasta trasatura isi are originea in norma constitutionala prevazuta la art. 52 alin 1),
conform careia, „persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o
autoritate publica, printr-un act administrativ (...), este indreptatita sa obtina recunoasterea
dreptului pretins sau interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei”.
De asemenea, potrivit Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, art.1 alin.1), „orice
persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o
autoritate publica printr-un act administrativ, (...), se poate adresa instantei de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului (...) si repararea pagubei ce i-a fost cauzata”.
Referitor la anularea unor acte administrative considerate ilegale, prin lege se poste stabili o
procedura speciala de anulare, in care instantele competente sunt indicate in continutul legii,
Astfel, procesele verbale de constatare a contraventiilor si, implicit, de aplicare a sanctiunilor la
regimul circulatiei pe drumurile publice, sunt supuse controlului de legalitate la judecatoria
competenta teritorial in raport cu locul constatarii faptei pretins contraventionale. Astfel, art.118
alin.1) din O.U.G. 195/2002precizeaza ca : „impotriva procesului verbal de constatare a
contraventiilor se poate depune plangere , in termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria
in a carei raza de competenta a fost constatata fapta”.
Una din conditiile de legalitate a actului administrativ o reprezinta forma actului. Avand in
vedere consecintele actului administrativ, acesta trebuie sa fie conform legii si sub aspectul
structurii sale interne, inclusiv in ceea ce priveste forma. In multe situatii, un act administrativ
care nu intruneste conditiile de forma, nu intruneste, in mod automat, nici conditiile de legalitate.
Revenim aici cu exemplul referitor la forma si continutul procesului verbal de constatare a
contraventiilor ( care este, in esenta, act administrativ individual). Astfel, potrivit art.16 alin.1)
din O.G. nr 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor: „Procesul verbal de constatare a
contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele,
prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din
actul de identitate , inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca al
42
contravenientului (...); posibilitatea achitarii in termen de 48 ore a jumatate din minimul amenzii
prrevazute actul normativ (...); termenul de exercitare a caii de atacsi organul la care se depune
plangerea”.
Avand in vedere ca in cuprinsul textului de lege supra citat se prevede ca mentiunile trebuie
cuprinse in mod obligatoriu in continutul procesului verbal de constatare a contraventiei, rezulta
ca omisiunea de a consemna unul din elementele de continut prevazute de lege, atrage nulitatea
actului.
Tot astfel este de precizat faptul ca incalcarea normelor de forma sau de continut, atrage
dupa sine nulitatea absoluta sau anularea actului, dupa caz. Astfel, o hotarare de consiliu local,
nesemnata de presedintele de sedinta sau de secretarul unitatii administrativ teritoriale, este nula.
Cu privire la controlul de legalitate al actului administrativ, vom face precizari detaliate in
capitolul separat, referitor la Contenciosul administrativ.
5) Actul administrativ produce efecte juridice.
Rolul administratiei publice este, asa cum s-a precizat si anterior, punerea in executare a
legilor si a altor acte normative. Acest lucru se realizeaza prin acte administrative ( dar nu
numai), acte care, la randul lor, genereaza drepturi si obligatii, respectiv dau nastere la raporturi
juridice. Exemple pot fi multiple: un proces verbal de constatare a unei contraventii are drept
posibila consecinta juridica anularea sau suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe
drumurile publice, o autorizatie de functionare sau de constructie, creaza raporturi juridice
(drepturi si obligatii) pentru partile implicate, o hotarare a Consiliului local genereaza drepturi,
obligatii sau interdictii, dupa caz, pentru anumite persoane fizice sau persoane juridice concret
determinate in continutul actului, s.a.m.d.
43
CAPITOLUL VII
CONTROLUL DE LEGALITATE AL ACTELOR ADMINISTRATIVE
Sectiunea 1-a Notiunea si fundamentele constitutionale ale contenciosului
administrativ
1.1) Contenciosul administrativ; aspecte etimologice si abordari conceptuale
Etimologic, termenul de contencios provine din latinescul „contentiosus”, care inseamna
certăreţ, adjectiv al substantivului „contentio”, care, la randul lui are semnificatia „ conflict”,
„dispută”, „confruntare”, si a fost preluat si introdus in sistemul institutional juridic prin filieră
franceză („contentieux” = contencios). Astfel, rezulta ca sub aspect strict lingvistic, termenul
„contencios” semnifica o confruntare, iar in sens juridic semnifica o actiune contradictorie intre
doua parti aflate intr-un litigiu si situate pe pozitii convergente.
In aceste conditii noţiunea de contencios a devenit o noţiune tradiţională a dreptului,
fiind utilizată pentru a defini, in principal, activitatea de solutionare, de catre autoritatile
competente, a unui conflict juridic, in special in domenii care vizeaza apararea unui drept pretins.
Atunci cand dreptul incalct este consecinta unei conduite (actiune sau inactiune) din partea unei
autoritati administrative sau a unei entitati care actioneaza „cu girul” unei astfel de autoritati,
litigiul care se naste se solutioneaza printr-o actiune in contencios administrativ. Din aceasta
perspectiva, contencios administrativ semnifica activitatile jurisdictionale împotriva actelor şi
operaţiunilor administrative. Un recurs impotriva unui act administrativ, deci o cale de atac,
dobândeste caracter jurisdicţional (contencios) ori de câte ori autoritatea care-l soluţioneza are
calitatea de judecător. In felul acesta s-a ajuns – atât în doctrină, cât şi în legislaţie să se utilizeze
în mod curent termenii: contencios administrativ; acţiuni de contencios administrativ; instanţă
(organ) de contencios administrativ, hotărâri de contencios administrativ, legea contenciosului
administrativ, etc.
44
Rezulta, din cele expuse, ca, in raport de competenta, pot exista atat organe de
contencios judiciar, in general, care solutioneaza, in principiu, litigiile izvorate in circuitul civil
ca urmare a unor acte sau fapte juridice dintre entitati diverse, cat si organe de contencios
administrativ, a caror competenta este aceea de a solutiona conflictele de natura juridica izvorate
in exercitarea activitatii administrative, in care cel putin una din parti (de regula, paratul) este
organ al administratiei publice sau infaptuieste un serviciu public.
In dreptul administrativ, termenul de contencios administrativ este utilizat si pentru a
delimita caile de atac jurisdictionale impotriva actelor si operatiunilor administrative de
recursurile administrative obisnuite. Un recurs, deci o cale de atac, dobindeste caracter
jurisdictional (contencios) ori de cate ori autoritatea care il solutioneaza are calitatea de
judecator.28
Constituirea instantelor de contencios administrativ a devenit la un moment dat necesara
deoarece s-a constatat ca, in practica, autoritatea publica emitenta a actului administrativ sau cea
ierarhic superioara nu inlaturau, pe calea recursului administrativ gratios ori a recursului ierarhic,
actele prin care se aducea atingere drepturilor sau intereselor legitime ale celor vatamati.
Noţiunea de contencios administrativ are mai multe acceptiuni, astfel:
a) Intr-o prima acceptiune, prin contencios administrativ se intelege activitatea de
solutionare a litigiilor in care, cel putin una din parti este un organ sau un reprezent al
administratiei publice. Acesta este sensul functional al contenciosului administrativ.
b) Intr-o alta acceptiune, prin contencios administrativ se intelege categoria de organe
abilitate sa solutioneze litigiile izvorite din activitatea de administratie publica. Aceasta este
semnificatia organizatorica a contenciosului administrativ.
c) O alta acceptiune a contenciosului administrativ este aceea de institutie juridica ce
include ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce apar in activitatea de
solutionare a litigiilor nascute in activitatea de administratie publica, institutie juridica ce se
regaseste in cadrul dreptului administrativ ca ramura de drept .
Asadar, din analiza acceptiunilor expuse, rezulta ca sfera si continutul contenciosului
administrativ ii confera acestuia un sens formal, organic si unul material.
Sensul formal (organic) se referă la organele de jurisdicţie care sunt competente să
soluţioneze respectivele litigii, iar sensul material priveşte natura si obiectul litigiilor juridice
28
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol II., ed. a IV-a , Ed.All Beck, Bucuresti, 2005, p.486
45
care se circumscriu activitatii judiciare şi regimul juridic aplicabil (dreptului comun sau dreptului
administrativ).
Sensul formal, organic, definea contenciosul administrativ prin raportare la autoritatile
competente sa solutioneze litigiile dintre administratie si administrati, in special in doctrina
franceza a secolului al XIX-lea29. Astfel, conform definitiei lui Ducrocq, contenciosul
administrativ apare ca fiind constituit din totalitatea litigiilor de competenta tribunalelor sau a
justitiei administrative.30
Sensul material al contenciosului administrativ are in vedere, pe de o parte, obiectul si
natura litigiilor, iar pe de alta parte, calitatea subiectelor intre care are loc litigiul si regulile
juridice aplicabile in speta pentru solutionarea acestuia. Din aceasta perspectiva, doctrina
franceza defineste contenciosul administrativ ca fiind „ansamblul de reguli aplicabile
solutionarii jurisdictionale a litigiilor ridicate de activitatea administrativa, care pot fi aduse in
fata unui judecator administrativ” sau ca „ansamblul problemelor legate de existenta unui litigiu
survenit cu ocazia unei activitati administrative, in sensul larg al termenului”31
Sistemul instantelor judiciare, apartinand puterii judecatoresti, specializate in
contencios administrativ se caracterizeaza prin existenta a doua principii fundamentale;
- solutionarea situatiei litigioase dintre particulari si administratie de catre autoritati
apartinand puterii judecatoresti, fara nici o legatura cu sistemul de organe aprtinand
administratiei publice;
- specializarea, in cadrul instantelor apartinand puterii judecatoresti, a unor instante
specializate sa solutioneze actiunile in contencios administrativ.
Prin urmare, se observa ca aceste instante, desi judeca litigii izvorate din activitatea
administratiei publice, sunt total independente de administratie, ele facand parte din sistemul
puterii judecatoresti. Sistemul, ca atare, se regaseste, in prezent, in Germania unde, la 19 martie
1991, imediat dupa unificare, a fost adoptat Codul Jurisdictiei Administrative. In acest Cod este
reglementata, in art. 1, independenta tribunalelor administrative fata de autoritatea executiva,
conditie esentiala pentru orice organ cu atributii judiciare.
29
A. Iorgovan, op.cit., p.485
30
A.Iorgovan, I.Vida, Constitutionalizarea Dreptului administrativ roman, in Revista Dreptul nr. 5-6/1994, p.3
31
Iuliana Riciu, Procedura contenciosului administrativ, ed. Hamangiu, 2009, p.7
46
In insasi Constitutia Germaniei justitia administrativa este consacrata ca fiind una din cele
cinci ramuri ale puterii judiciare, respectiv alaturi de: justitia ordinara, justitia sociala, justitia
muncii, justitia fiscala, toate acestea avand grade de jurisdictie ierarhice.32
Fără a critica sau a elogia unul sau altul din aceste sisteme, considerăm că cea mai bună
soluţie pentru realizarea finalităţii acestei instituţii – controlul legalităţii actelor administrative de
autoritate emise de organele administraţiei publice – o constituie controlul acestei legalităţi de
către organele puterii judecătoreşti şi, în cadrul acestora, de organe specializate ale puterii
judecătoreşti, aşa cum sunt secţiile de contencios administrativ.
1.2) Definitii ale contenciosului administrativ:
Desi institutia contenciosului administrativ si-a dobandit locul binemeritat in sistemul
judiciar, incepand cu anul 1864, in timpul marii reformarii a dreptului din perioada lui
Alexandru Ioan Cuza, totusi o definitie legala a acestei institutii nu a existat pana la aparitia
Legii nr. 554/2004. Dar, in baza abordarilor doctrinare, noţiunea de contencios administrativ a
fost utilizată fie într-un sens larg material, evocând totalitatea litigiilor dintre administraţie şi
particulari (indiferent cine soluţiona litigiul, un organ judecătoresc sau un organ administrativ),
fie într-un sens mai restrans, evocând litigiile soluţionate numai de instanţele judecătoreşti.
Dreptul comun al contenciosului administrativ era dat de normele juridice care reglementau
atribuţiile în această materie ale instanţelor judecătoreşti (instanţele obişnuite, uneori s-au creat şi
instanţe speciale). Din această perspectiva, prof. C. Rarincescu definea contenciosul
administrativ ca fiind „totalitatea litigiilor născute între particulari şi Administraţiunile publice,
cu ocaziunea organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli,
principii şi situaţiuni juridice aparţinând dreptului public”.33
Raportându-se la cadrul juridic instituit în ţara noastră după 1989, respectiv la
reglementările cuprinse în Constituţia României din 1991, Legea Contenciosului administrativ
nr. 29/1990 precum şi la alte acte normative, prof. V.I. Prisacaru dă următoarea definiţie: „prin
contencios administrativ înţelegem activitatea de soluţionare, cu putere de adevăr legal, de către
instanţele de contencios administrativ, competente, potrivit legii, a conflictelor juridice în care
cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ, iar conflictul juridic s-a născut din
32
Dana Apostol- Tofan, Institutii administrative europene, Ed.C.H.Beck,Bucuresti, 2006, p.222
33
C.G.Rarincescu – Contenciosul administrativ roman, Editura Universala Alcalay& Co., Bucuresti, 1936, p. 33
47
adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ilegal ori din refuzul de a rezolva o
cerere referitoare la un drept recunoscut de lege”.34
O altă definiţie, mai nuanţată, o dă prof. Antonie Iorgovan: ”Legislaţia în vigoare ne
obligă sa privim noţiunea de contencios administrativ într-un sens strict şi într-un sens larg. În
sens larg, vom înţelege prin contencios administrativ litigiile de competenţa instanţelor
judecătoreşti, dintre un organ al administraţiei publice, respectiv un funcţionar public sau, după
caz, o structură autorizată sa presteze un serviciu public, pe de o parte, şi alt subiect de drept, pe
de altă parte, în care organul public sau funcţionarul public apare ca purtător al autorităţii
publice. Într-un sens mai restrâns (cel mai frecvent), noţiunea de contencios administrativ evocă
totalitatea litigiilor de competenţa secţiilor de contencios administrativ.”35
De asemenea, o definitie interesanta apartine profesorului Tudor Draganu conform caruia
contenciosul administrativ reprezinta „totalitatea mijloacelor juridice puse la dispozitia
cetatenilor pentru a putea lupta pentru restabilirea ordinii de drept tulburate de actele juridice
si faptele materiale ale organelor administratiei de stat intervenite inaplicarea legilor si in
functionarea serviciilor publice”.36
Legea contenciosului administrativ, nr. 544/2004, cu modificarile si completarile aduse
de Legea nr.262/2007, in vigoare, defineşte, in art.2 alin.(1) lit. f), contenciosul administrativ ca
fiind „activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente
potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul
s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei
legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau la un interes legitim”
37
C.G.Rarincescu op. cit.,1936, p. 33.
49
In general, in statul de drept, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor sunt
consacrate in Constitutie si sunt garantate/aduse la indeplinire, in concret, prin reglementari
detaliate stipulate in legi. In aceasta ordine juridica se inscrie si protectia cetatenilor fata de
posibilele incalcari ale drepturilor si intereselor legitime prin acte ale administratiei publice.
Drept urmare si in mod firesc, legislatia care reglementeaza activitatea de contencios
administrativ, are suport constitutional, nefiind altceva decat transpunerea in lege o principiilor
constitutionale.
Astfel, Constituţia din 1991, chiar dacă nu foloseşte expres noţiunea de „contencios
administrativ”, descrie esenţa acestei instituţii juridice: „persoana vătămată într-un drept al său de
o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei
cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea
pagubei”. În textul constituţional se precizează că prin lege organică vor fi stabilite condiţiile şi
limitele exercitării acestui drept.
Constitutia Romaniei, revizuita in anul 2003, consacra numeroase dispozitii care
fundamenteaza si configureaza institutia contenciosului administrativ, intr-o forma mai
cuprinzatoare, consolidand suportul constitutional si rolul acestei institutii juridice in structura
juridica a statului de drept, astfel:
- art.1 alin 3). Consacra faptul ca „Romania este stat de drept, democratic si social, in
care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, (....),dreptatea ( ...), sunt garantate”
iar alin. (5) stipuleaza ca „respectarea legilor este obligatorie”, desigur si de autoritatile publice,
in caz contrar intervenind instantele judiciare, conform competentei si procedurilor stabilite de
lege.
- art. 51 consacra dreptul cetatenilor si al organizatiilor legal constituite sa se adreseze
autoritatilor publice prin petitii si, corelativ acestui drept, obligatia autoritatilor sa raspunda la
petitii in termene si in conditiile stabilite potrivit legii;
- art. 52 alin.1) stipuleaza ca” persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes
legitim, de o autotitate publica, printrun act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul
legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului
legitim, anularea actului si repararea cauzei.
- art.123 alin. 5): „prefectul poate ataca, în fata instanţei de contencios administrativ, un
act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul
ilegal. Actul atacat este suspendat de drept”
50
- art 126 alin. 6) reglementeaza controlul judecatoresc asupra actelor administrative ale
autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, stipuland ca acesta este garantat.
Instantele de contencios administrativ sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor
vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.
38
I.Riciu, op,cit., p. 33
52
In ceea ce priveste calitatea partilor, actiunea poate fi indreptata impotriva oricarei
autoritati publice emitente a unui act administrativ prin care se lezeaza un drept subiectiv
recunoscut de lege sau un interes legitim, drept la actiune avand orice persoana fizica sau
juridica ce se considera vatamata. Actiunea poate fi formulata, daca se solicita plata unor
despagubiri pentru prejudiciul cauzat, si impotriva functionarului considerat vinovat de
elaborarea actului ilegal sau de refuzul de a incheia un act la care partea vatamata se considera
indreptatita. Acesta poate fi obligat la plata daunelor în mod solidar cu autoritatea
administrativă. Legea confera calitate procesuala Avocatului Poporului si Ministerului Public
care pot avea calitatea de subiecte de sezina atunci cand sunt sesizate de persoane vatamate cu
privire la incalcarea unor drepturi subiective, context in care acestea dobandesc calitatea de
reclamant; de asemenea, in virtutea legii, prefectul si Agentia Nationala a Functionarilor Publici,
ambele in virtutea unui drept de tutela administrativa, au calitatea de subiecte de sesina, putand
introduce actiune in contencios administrativ atunci cand se sesizeaza cu privire la ilegalitatea
actului administrativ. Autoritatea publică însăşi, care a emis un act administrativ ilegal ce a
produs deja efecte juridice, poate solicita instantei de contencios constatarea nulităţii acestuia.
Mentionam ca actul administrativ, odata intrat in circuitul civil si, pe cale de consecinta, a produs
efecte juridice, nu mai poate fi revocat printr-un alt act administrativ .
- Dezînvestirea instanţei de contencios administrativ (renunţarea voluntară la acţiune) nu
mai este posibilă în anumite cazuri, conform art. 28 alin. 2 („acţiunile introduse de Avocatul
Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici precum şi cele introduse
împotriva actelor administrative normative”).
- Instituirea procedurii administrative prealabile (recursul administrativ graţios sau
ierarhic): consta in posibilitatea persoanei vatamate de a se adresa autoritatii emitente sau
autoritatii administrative superioare ierarhic – daca exista - înainte de a introduce acţiunea în
instanţă, pentru a-i oferi posibilitatea de a înlătura actul ilegal şi a repara eventuala pagubă. Prin
aceasta procedura se creaza posibilitatea evitarii unei actiuni in justitie (inclusiv a costurilor
necesare) si rezolvarea litigiului cu celeritate.
- Se creaza posibilitatea juridica a suspendarii actului administrativ in perioada
solutionarii fondului.
- Se reglementeaza posibilitatea partii vatamate de a introduce, odata cu actiunea, si
exceptia de neconstitutionalitate si, pe cale de consecinta, suspendarea litigiului de contencios
administrativ pana la solutionarea exceptiei de catre Curtea Constitutionala;
53
- Instituirea daunelor cominatorii (amenda judiciară) – instanţa poate obliga autoritatea
administrativă care nu trimite lucrările cerute în termen sau nu pune în executarea hotărârea la
plata unor sume de bani pentru fiecare zi de întârziere nejustificată (art. 3 alin. 4) şi art. 24 alin.
2);
- Cererile adresate instantei de contencios administrativ se judeca de urgenta si cu
precadere.
- Contenciosul administrativ are două grade de jurisdicţie: fondul şi recursul, ambele
date în competenţa secţiilor de şi fiscal.
39
V.Vedinas, Drept administrativ, ed. A 4-a, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2009, p.188
40
I. Riciu, op. cit., p. 85
56
dreptul altor persoane sau entitati. Desi temeiul actiunii este vatamarea unui drept subiectiv sau a
unui interes legitim propriu, persoana vatamata poate invoca, insa numai un subsidiar, faptul ca
prin actul abuziv se incalca si un interes legitim public.
Conform legii, sunt „asimilate” persoanei vătămate şi organismele sociale care invocă
vătămarea unui interes public prin actul administrativ atacat.
În primul rând, din analiza textului rezultă că suntem în prezenţa unei acţiuni de
contencios administrativ obiectiv, ce vizează anularea actului administrativ, în temeiul
interesului public. Acţiunea este asimilată, în ceea ce priveşte celelalte aspecte, în totalitate
acţiunii persoanei fizice sau juridice vătămate în drepturi. Prin urmare, termenele de intentare
sunt aceleaşi, precum si procedura prealabilă administrativă este identica.
Considerăm, însă, că anumite elemente ale acţiunii persoanelor fizice sau juridice
vătămate nu au aplicabilitate aici: este vorba în primul rând de posibilitatea de a cere
despăgubiri (despăgubirile pot fi cerute numai în cazul contenciosului administrativ subiectiv,
atunci când sunt vătămate drepturi şi libertăţi private, personale). Vor putea fi solicitate doar
cheltuieli de judecată. De asemenea, ilegalitatea actului administrativ atacat trebuie să fie una
obiectivă, afectând legalitatea obiectivă, şi nu una subiectivă, întemeiată pe vătămarea unui
drept subiectiv al organismului social.
Cât priveşte noţiunea de organisme sociale, ea este definită în art.2 alin.1 lit.r) din lege:
structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect
de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna
funcţionare a serviciilor publice administrative.
58
Exista insa situatii in care actiunea tertului poate fi indreptata atat impotriva autoritatii
emitente cat si impotriva beneficiarului actului. „ In astfel de situatii, ambii subiecti au calitate
procesuala pasiva, (parati), acestia avand posibilitatea sa isi formuleze apararile in mod separat
sau, dimpotriva, prin actiuni comune, fiind aplicabile dispoziţiile art. 47 C.pr. civ. – „mai
multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este u n drept
sau o obligaţiune comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză. Cum insa,
prin asemenea actuni ale tertului se formuleaza pretentii diferite fata de cele doua parti, de
exemplu, prin actiunea principala se solicita anularea actului emis de autoritatea emitenta iar
beneficiarului sa i se pretind efectuarea unui act material, apararile proprii sunt in masura sa
asigure o mai buna infaptuire a justitiei.
Plangerea prealabila, care este obligatorie si in cazul tertului vatamat, trebuie indeplinita
in termenul prevazut la art.7 alin. 3) repectiv in termen de 30 de zile de la data luarii la
cunostinta de existenta actului respectiv. Cum insa acest act nu se comunica tertului vatamat,
problema se pune in mod diferentiat, daca actul administrativ face parte din categoria celor care
se comunica , sau a celor care se publica. In cazul actelor care nu se publica, tertul vatamat poate
lua la cunostinta de existenta actului pri constatarea efectuarii unor acte materiale efectuate de
autoritate sau de persoana careia i s-a adresat, teermenul curgand din acel moment. Pentru actele
administrative care se publica, termenul de prescriptie, respectiv de decadere curge din
momentul publicarii.
Dupa parcurgerea procedurii prealabile, tertul vatamat se poate adresa instantei cu cerere
de anulare sau modificare a actului administrativ in termenul prevazut de art.11 alin.2) din
Legea nr 554/2004.
59
referitor la neindeplinirea, de catre o autoritate publica a unui act necesar reclamantului tocmai
in vederea dobandirii personalitatii/capacitatii juridice de drept civil).
Si in acest caz subiect de drept procesual poate fi, atat o persoana juridica vatamata
printr-un act administrativ care ii este adresat in mod direct, cat si o persoana juridica vatamata
printr-un act administrativ adresat unui tert (fie acesta o persoana fizica sau o persoana juridica).
De asemenea, pentru ca actiunea sa fie admisibila, trebuie indeplinita conditia
parcurgerii procedurii prealabile, asa cum aceasta este reglementata de art. 7 din Legea nr.
554/2004.
Intrucat din dispozitiile art. 2 alin. 1) lit.a) al Legii nr.554/2004 persoana vatamata este
definita ca fiind „orice persoana titulara a unui drept ori a unui interes legitim, vatamata de o
autoritate publica (....), nefacand nici o distinctie daca aceasta persoana este persoana fizica sau
persoana juridica, rezulta ca toate prevederile cu caracter procesual se aplica in mod identic.
In textul legii, regasim, ca exceptie, reglementari speciale pentru anumite persoane
juridice subiecte de sezina, aceste reglementari fiind consecinta modului de actiune a unor
subiecte de drept care, prin natura lor, au menirea de a asigura un anumit tip de control si de
tutela a administratiei, precum Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici, prefectul, etc. Şi reglementarea unui nou mecanism de promovare a
acţiunilor de contencios administrativ, aşa cum s-a arătat mai sus, sunt in masura sa asigure, atat
un contencios subiectiv, atunci când sunt vătămate drepturile persoanelor fizice si/sau juridice
de drept public ori privat, respectiv a unui contencios obiectiv, ce rezultă din formularea
impersonală „s-a vătămat un interes legitim” din finalul textului, ce poate fi interpretată în
sensul că se referă şi la interesul legitim public .
61
Din analiza textelor enumerate, rezulta ca Ministerul Public poate avea calitate
procesuala activa atat in cadrul unui contencios subiectiv, in cadrul unui contencios obiectiv si,
de asemenea, ca o particularitate si, totodata si ca o varianta a actiunii in contencios obiectiv,
dreptul la o actiune in suspendare a actului administrativ normativ.
Ministerul Public este reprezentat in actiunile in contencios administrativ de catre
procurorii constituiti in parchete.
Referitor la nivelul de autoritate al parchetului, in absenta unei dispozitii exprese a legii,
consideram ca parchetul abilitat sa introduca actiunea este cel care, in desfasurarea activitatilor
specifice – si acestea nu pot fi decat legate de o sesizare penala sau in cadrul activitatii de
urmarire penala – se sesizeaza si de nelegalitatea unui act administrativ. Asadar, chiar daca
instanta de contencios administrativ competenta sa solutioneze un litigiu referitor la un act
administrativ este tribunalul sau curtea de apel, actiunea poate fi introdusa si de un parchet de pe
langa o autoritate judecatoreasca de alt nivel.
72
d) Procedura prealabilă este obligatorie doar în cazul actelor administrative individuale
comunicate persoanei care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime. Per a
contrario, procedura prealabilă nu este obligatorie în celelalte situaţii, unele prevăzute în mod
expres de lege, altele rezultând din coroborarea şi interpretarea unitară a prevederilor legale:
- în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici;
- în cazul acţiunilor care privesc cererile celor vătămaţi prin ordonanţe sau dispoziţii din
ordonanţe;
- în cazul soluţionării excepţiilor de nelegalitate;
Este de remarcat că prin noua lege a contenciosului administrativ a fost limitat caracterul
obligatoriu al procedurii prealabile, lăsând mai multă libertate persoanei fizice sau juridice de a
opta sau nu pentru această acţiune administrativă
În cazul contractelor administrative, plângerea prealabilă are semnificaţia concilierii în
cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod
corespunzător.
În ce priveşte termenul prevăzut de art. 7 alin. (1), de 30 de zile, s-au emis mai multe
teorii cu privire la natura sa juridică, unii autori considerându-l termen de prescripţie, alţii termen
de decădere (procesual sau substanţial), iar alţii un termen de recomandare. Consideram ca
termenul instituit prin dispozitiile art.7 alin.1) este un termen de decadere procesual, chiar daca,
faţă de reglementările din Legea nr. 29/1990, actuala lege mai introduce peste acest termen de 30
zile, pe cale de exceptie, un nou termen, mai larg, de 6 luni, conditionat, calificat în mod expres
ca fiind un termen de prescripţie.
Dacă în privinţa termenului de depunere a plângerii prealabile sunt mai multe păreri, în ce
priveşte caracterul obligatoriu al acestei proceduri, în mod consecvent instanţele de contencios
administrativ au respins ca inadmisibile acţiunile promovate fără a se face dovada că reclamantul
s-a adresat mai întâi organului emitent, pentru apărarea dreptului său. În jurisprudenţă s-a mai
conturat un aspect, şi anume că acţiunea prealabilă nu este necesară a fi făcută în formă scrisă,
fiind considerate ca atare şi susţinerile făcute în mod verbal, cu prilejul audienţelor acordate de
conducătorul organului pârât.
5) Introducerea acţiunii într-un anumit termen prevăzut de lege
Stabilirea prin lege a unui termen pentru introducerea acţiunii de contencios administrativ
este determinată de necesitatea de a nu lăsa actele şi operaţiunile administrative într-o stare
nedefinită de nesiguranţă şi la discreţia particularilor, fapt ce ar avea consecinţe vătămătoare
73
pentru ordinea socială şi publică. În jurul unui act administrativ se pot închega diverse raporturi
juridice, interese şi forţe economice şi sociale însemnate, care nu pot fi răsturnate oricând cu
uşurinţă şi fără pericolul unor perturbări sociale. Pe de altă parte, însuşi interesul legalităţii cere
ca un act administrativ ilegal să fie anulat cât mai de timpuriu, înainte de a-şi fi produs toate
efectele, iar stabilirea unui termen poate trezi vigilenţa cetăţenilor şi a-i face să intenteze acţiunea
cu un moment mai devreme.
Ca şi în alte reglementări ale sale şi în privinţa termenelor de sesizare a instanţei Legea
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ îşi manifestă tendinţa de a relaxa constrângerile
procedurale asupra persoanelor vătămate prin acte administrative, în ideea unui acces la justiţie
mai facil pentru cetăţean. Astfel termenul de introducere a acţiunii este mărit considerabil, de la
30 de zile – conform art. 5 din Legea nr. 29/1990 – la 6 luni – conform art. 11 alin. (1) din
actuala lege. Concomitent cu această extindere a termenului mai mic, de prescripţie, celălalt
termen, mai mare, de 1 an, – termen de decădere – numai aparent este păstrat şi în noua
reglementare, în realitate acesta cunoaşte o restrângere prin faptul că începe să curgă de la data
emiterii actului administrativ şi nu de la data comunicării sale – conform vechii reglementări.
Astfel, faţă de reglementarea anterioară, termenul de decădere se va micşora cu timpul scurs între
emiterea actului şi comunicarea sa efectivă către persoana ce are calitatea de reclamant. Acest
lucru nu reprezintă o problemă majoră, pentru cel căruia i se comunică actul, dar poate afecta în
mod substanţial dreptul la acţiune al celui care este vătămat în drepturile sale printr-un act
administrativ adresat altui subiect de drept.
Până acum, în jurisprudenţă s-a conturat regula potrivit căreia o acţiune în contencios
administrativ este admisibilă în contra unor acte administrative de la a căror emitere sau aducere
la cunoştinţă publică – prin afişare sau publicare – a trecut mai mult de un an, datorită faptului că
termenul de decădere curge de la comunicare iar nu de la emitere sau publicare, comunicare care
trebuie înţeleasă ca momentul în care reclamantul a aflat, pe orice cale, de existenţa şi conţinutul
acestui act, şi nu momentul în care ar fi putut afla, întrucât actul devenise cunoscut publicului.
În ce priveşte actele administrative cu caracter normativ, acestea pot fi atacate oricând, la
fel şi ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe considerate neconstituţionale. În acest din urmă
caz, dacă Curtea Constituţională s-a pronunţat deja asupra neconstituţionalităţii ca urmare a unei
excepţii invocate într-o altă cauză, operează termenul de 6 luni sau respectiv cel de 1 an, socotite
din momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.
Pentru a înţelege sistemul instituit prin art. 11 vom reitera o convenţie asupra termenilor,
urmând ca prin petiţie să înţelegem cererea iniţială, prin care o persoană fizică sau juridică
74
solicită administraţiei publice ceva, prin recurs administrativ vom înţelege plângerea prealabilă
reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004, iar prin refuz nejustificat vom înţelege atât
refuzul explicit, cât şi cel implicit de soluţionare, fie a petiţiei, fie a recursului administrativ. De
asemenea, vom ţine seama de faptul că există acte administrative ilegale emise în urma unei petiţii
(de exemplu, o autorizaţie de construcţie) sau din oficiu (un proces verbal de sancţionare
contravenţională). În fine, trebuie să mai ţinem seama de faptul că Legea nr.554/2004 se
completează, în privinţa termenelor, cu Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind petiţiile, care
permite prelungirea termenului de răspuns la o petiţie cu 15 zile în cazuri justificate.
Astfel, art. 11 din legea contenciosului administrativ instituie două termene, unul de 6
luni şi altul de 1 an, aplicabile după cum urmează:
a) actul administrativ „tipic”: cazul emiterii unui act administrativ ilegal (în urma unei
petiţii sau din oficiu), urmat de recursul administrativ, iar autoritatea publică refuză nejustificat
soluţionarea lui, prin răspuns nesatisfăcător (1), refuz propriu-zis de soluţionare (2), respectiv
tăcere, adică expirarea termenului de rezolvare a recursului (3).
Termenul de 6 luni de sesizare a instanţei va curge din momentul primirii răspunsului
nesatisfăcător (1), a refuzului (2), respectiv din momentul când expiră cele 30 de zile pentru
răspuns la recursul administrativ (3). Termenul de 1 an curge din momentul emiterii actului
administrativ vătămător.
b) actul administrativ asimilat sau „atipic”: în cazul în care petiţia primeşte un
răspuns nemulţumitor pentru petiţionar (1), un refuz nejustificat explicit de soluţionare (2) sau
nu primeşte nici un răspuns în termenul legal (3), termenul de 6 luni şi cel de 1 an vor curge din
aceste momente — ale răspunsului, refuzului, respectiv expirării termenului.
c) contractul administrativ: termenul de 6 luni curge din momentul comunicării către
părţi a procesului verbal de încheiere a concilierii, indiferent de rezultatul acesteia, iar termenul
de 1 an nu este aplicabil.
d) acţiunile autorităţilor publice cu legitimare specială. Legea precizează că
termenul de 6 luni şi cel de 1 an se aplică şi acţiunilor introduse de Prefect, Avocatul
poporului, Ministerul public sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, fiind socotite de la
efectiva luare la cunoştinţă a actului administrativ, respectiv de la emiterea actului administrativ.
Deşi legea nu precizează în mod expres, în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a
cererii sau în cazul tăcerii administrative, termenele de 6 luni şi 1 an vor curge de la
comunicarea refuzului, respectiv expirarea termenului de răspuns. În cazul Avocatului poporului,
termenul de contestare va curge din momentul epuizării recursului administrativ propriu,
75
exercitat în temeiul legii speciale, fără răspuns favorabil din partea autorităţii publice. În cazul
Prefectului, termenul curge de la comunicarea actului administrativ de către secretarul unităţii
administrativ teritoriale.
e) actul administrativ normativ şi ordonanţele guvernamentale: acţiunile vizând
aceste acte sunt imprescriptibile.
f) Cât despre calificarea expresă dată de lege termenelor, cel de 6 luni – prescripţie,
respectiv cel de 1 an – decădere, considerăm inoportună diferenţierea lor în acest fel, ele având
acelaşi efect juridic, distingându-se doar prin ordinea de aplicare şi condiţiile în care ele pot fi
folosite. Prin urmare, credem că se impunea definirea lor, împreună, fie ca termene de
prescripţie, fie ca termene de decădere. Practica judiciară anterioară anului 2004 califica
termenul (de 30 de zile) ca fiind termen de prescripţie, însă nu unitar, unele instanţe
calificându-l ca termen de decădere2. Importanţa practică a calificării corecte decurge din două
aspecte: în primul rând, numai termenele de prescripţie pot fi suspendate, întrerupte ori repuse
în termen în condiţiile Decretului nr.167/1958; în timp ce termenul de decădere se întrerupe în
caz de forţă majoră, urmând să înceapă derularea unui nou termen la încetarea cauzei de
întrerupere, termenul de prescripţie se suspendă în aceeaşi situaţie.
Motivele pentru care instanţa poate accepta depăşirea termenului de 6 luni credem că
sunt cele prevăzute de art. 103 C.pr.civ. pentru repunerea în termen: împrejurări mai presus de
voinţa părţii – forţa majoră şi cazul fortuit.
g) Sesizarea instanţei înainte ca termenul să-şi înceapă cursul determină respingerea
acţiunii ca prematură, pe când introducerea cererii cu depăşirea termenului atrage respingerea
acţiunii ca prescrisă. Această soluţie se impune indiferent dacă termenul de 1 an s-a împlinit sau
nu.
Fiind termen de prescripţie, în lipsa unei reglementări speciale, termenului de 6 luni îi
sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, care constituie dreptul comun în materia
prescripţiei extinctive, şi, în consecinţă, termenul este supus întreruperii, suspedării şi repunerii
în termen.
h) Termenul de 6 luni este termen procesual, deoarece se raportează la sesizarea
instanţei, la exercitarea dreptului la acţiune. Importanţa practică a includerii termenului în
categoria termenelor procesuale, nu a celor de drept material, constă în metoda diferită de calcul:
termenele procesuale stabilite pe luni se sfârşesc în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare, iar
dacă termenul a început la 29, 30 sau 31 ale lunii, şi se sfârşeşte într-o lună care nu are o
asemenea zi, el se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii, pe când termenele de drept
76
material sunt calculate conform art.1887 şi 1889 C. Civ., adică folosind sistemul intermediar,
în care nu se socoteşte ziua de început a cursului prescripţiei, dar intră în calcul ultima zi a
acestuia.
Sectiunea a 5-a: Procedura de judecata in fata instantei de contencios administrativ
5.1. Competenta instantei;
Legiuitorul reprezintă organul competent care stipulează înfiinţarea unor tribunale
administrativ-fiscale, numite instanţe care sunt specializate în soluţionarea acţiunile de
contencios administrativ şi a litigiilor de natură fiscală. Aceste litigii de competenţă, până la
înfiinţarea acestor tribunale specializate, vor continua să fie soluţionate de secţii de contencios
administrativ şi fiscal ale tribunalelor.
Din Legea contenciosului administrativ nr. 554 / 2004 conform art. 10, alin. (1),
competenţa materială se stabileşte după nivelul de autoritate al instituţiei emitente centrale sau
locale, în ceea ce priveşte litigiile de contencios administrativ, iar în cazul litigiilor de natură
fiscală, evaluabile în bani, sunt preluate prevederile Codului de procedură fiscală, care instituie
pragul de 500.000 RON: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de
autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii,
datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 500.000 RON, se soluţionează, în fond, de
tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de
autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii
vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluţionează, în fond, de secţiile
de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede
altfel”.
Al doilea grad de jurisdicţie, în cazul unui recurs, instanţa competentă reprezintă secţia de
contencios administrativ a instanţei ierarhic superioare celei care a judecat fondul. Rezoluţia la
care a ajuns jurisprudenţa cu privire la competenţa teritorială, posibilitatea reclamantului de a
alege între competenţa stabilită de codul de procedură civilă sau cea prevăzută de norma
derogatorie de la dreptul comun, stabilită de legea nr. 29 / 1990, este oficializată şi prevăzută de
noua reglementare din Legea nr. 554/2004 în art. 10 alin. (3).
Pentru stabilirea competenţei, Legea vizează suma care face obiectul actului administrativ,
nu suma efectiv contestată prin acţiunea în contencios administrativ; chiar dacă se contestă doar
o parte din suma impusă prin act, competenţa se va stabili în raport cu întreaga sumă care face
77
obiectul actului administrativ. În sens contrar, când actul are ca obiect un impozit într-un anumit
cuantum, dar despăgubirile cerute de către reclamant sunt mai mari, instanţa competentă va fi
stabilită în funcţie de suma ce face obiectul actului administrativ, fără despăgubiri.
78
De asemenea, această legea prevede, într-un caz singular, şi situaţia suspendării „de
drept”, cel al exercitării „tutelei administrative” de către prefect.
Acest sistem de suspendare judecătorească este cel mai puţin defavorabil, în cazul în care
avem în vedere ambele părţi: administraţia şi particularii, cu condiţia ca suspendarea să poată
fi cerută în orice moment, după emiterea actului vătămător, odată cu întroducerea acţiunii sau
în cursul procesului. Legea contenciosului administrativ nr. 554 / 2004 consacră suspendarea
judecătorească, la cerere, odată cu introducerea recursului administrativ sau a acţiunii în faţa
instanţei competente.
În final, facem o precizare foarte importantă prin faptul că, dacă prin lege specială se
prevede o altă instanţă competentă să judece cererea de anulare a actului administrativ,
dispoziţiile ei prevalează, acesta aplicându-se şi cererii de suspendare.
Noua lege a contenciosului administrativ păstrează sintagma „se judecă de urgenţă” dar
mai adaugă şi „cu precădere”, ceea ce înseamnă că dintre cauzele care presupun procedura de
urgenţă, litigiile de contencios administrativ au prioritate.
80
coercitivă a amenzilor judiciare, al căror cuantum a fost majorat şi reaşezat pe alte baze,
aplicabile în cazurile în care autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă
lucrările cerute.
Această celeritate nu este doar impusă de instanţă părţilor din dosar, dar se impune chiar
însăşi instanţei, având obligaţia redactării şi motivării hotărârilor în acelaşi regim de urgenţă, în
maxim 5 zile de la pronunţare41.
Astfel, în situaţia admiterii unei acţiuni, instanţa poate să dea următoarele soluţii:
a) anularea în întregime a actului administrativ;
b) anularea anumitor părţi ale actului administrativ;
c) rezolvarea problemei efectelor juridice de natură civilă;
41
Iorgovan A., 2002, Tratat de drept administrativ, vol.II, ediţia a III-a restructurată, revăzută şi adăugită, colecţia
Curs universitar, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p.578.
81
5.6. Recursul
Legea contenciosului administrativ nr. 554 / 2004 păstrează în mare aceleaşi reglementări
din legislaţia anterioară:
În ce priveşte procedura judecării recursului în situaţii deosebite, textul legal, art. 21 din
Legea contenciosului administrativ nr. 554 / 2004, „reglementează o procedură mai mult
ipotetică, aproape imposibil de realizat42”.
Prin aplicarea acestei norme constituţionale, legiuitorul are dreptul de a stabili procedurile,
condiţiile, precum şi regulile care trebuiesc urmate în realizarea acestui drept, presupunând
obligatoriu şi invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.
42
Iorgovan A., 2002, Tratat de drept administrativ, vol.II, ediţia a III-a restructurată, revăzută şi adăugită, colecţia
Curs universitar, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p.578.
82
administrativ nr. 554 / 2004 stabileşte că partea vătămată "introduce acţiune la instanţa de
contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate" urmând ca litigiul de
contencios administrativ propriu-zis să fie soluţionat numai după ce s-a rezolvat litigiul de
contencios constituţional şi numai în cazul în care soluţia este de admitere, în totalitate sau
parţial, a excepţiei de neconstituţionalitate. În practica instanţelor de contencios administrativ au
apărut speţe în care excepţia de neconstituţionalitate a coincis cu obiectul acţiunii în contenciosul
administrativ.
Legea contenciosului administrativ nr. 554 / 2004, a adus o nouă concepţie, reglementând
excepţia de ilegalitate pe "matricea" oferită de Titlul V al Constituţiei României, consacrat
Curţii Constituţionale, care reglementează şi regimul juridic al excepţiei de neconstituţionalitate,
afirmându-se în doctrina recentă că ne aflăm în prezenţa unei situaţii similare în cazul excepţiei
de nelegalitate, ce a presupus cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege, iar soluţia
legiuitorului constituant în sensul sesizării pentru judecarea excepţiei a "instanţelor specializate",
se impune în baza principiului analogiei legii.
Astfel, din Legea contenciosului administrativ nr. 554 / 2004 prin dispoziţiile art. 4, s-a
prevăzut că:
"Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui
proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa,
constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin
încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.
83
5.7. Executarea hotărârilor judecătoreşti
Executarea hotărârilor de contencios administrativ parcurge mai multe etape cu propriile
mijloace de constrângere:
84
BIBLIOGRAFIE:
1) Parlagi Anton, Dictionar de administratie publica, Editura economica, Bucuresti, pag 12;
2) Vedinas, Verginia, Drept administrativ, Editia a VII-a revazuta si actualizata, Ed. Universul
Juridic, Bucuresti, 2012.
3) Florin Coman-Kund si Alexandru –Sorin Ciobanu, Drept administrativ, Editia a II-a revazuta
si actualizata,Ed. Universul juridic, Bucuresti 2008
4) Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol I, editia a 4-a, Editura Al Beck, Bucuresti
2005;
5) C.G.Rarincescu – Contenciosul administrativ roman, Editura Universala Alcalay& Co.,
Bucuresti, 1936
6) Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului, , Editia a 3-a,Ed. CH Beck, Bucuresti 2008
7) Madalina –Elena Mihailescu - Drept administrativ, partea generala , Curs universitar, ed.
Hamangiu, bucuresti, 2016
8) Dana Apostol Tofan- Drept administrativ, vol I, Editura CH Beck, Bucuresti, 2014
9) Ioan Ceterchi, Ion Craiovan- Introducere in teoria generala a dreptului, ed. All, Bucuresti
1998;
10) D. Brezoianu, Drept administrativ Roman, Editura All Beck, Bucuresti, 2004;
11) Valentin I. Prisacaru: Actele si faptele de drept administrativ - Ed.Lumina Lex, Bucuresti,
2001.
12) Valentin I. Prisacaru: Contenciosul administrativ roman - Ed ALL, Bucuresti 1994.
13) Iuliana Riciu: Procedura contenciosului administrativ - Ed. Hamangiu, Bucuresti 2009
14) Mircea Preda: Drept administrativ : Partea generala – Ed. Lumina Lex, Bucuresti 2000
15) Corneliu Manda: Drept administrativ : Tratat elementar Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001
16) Ioan Alexandru: Drept administrativ comparat. - Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000.
17) Eugen Popa: Mari institutii ale dreptului administrativ : Curs universitar / - :Ed.Lumina Lex,
Bucuresti, 2002.
18) Valentin I. Prisacaru: Tratat de drept administrativ roman : Partea generala. – Editia a 2-a,
revazuta si adaugita - :Ed. All, Bucuresti, 1996.
85
86