Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – Fiul Iubirii și al Tunetului

Între cei doisprezece Sfinți Apostoli ai Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru

Iisus Hristos, Sfântul Ioan Evanghelistul reprezintă piscul de mare altitudine al vieții călăuzite
de Voia lui Dumnezeu, vultur al vederii, gândirii și trăirii creștine.
Cu adevărat este greu să cuprinzi după cuviință personalitatea „Apostolului Iubirii”,
fiu al unei Iubiri coborâte din Sânul Preasfintei Treimi, nemăsurată de mintea omenească, ce
nu poate reda decât gânduri și cuvinte omenești neputincioase. Totuși, Dumnezeu Preasfântul
în Marea Sa Iubire și Milostivire față de noi ni-l Descoperă pe Sfântul Apostol și Evanghelist
Ioan prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ca o pildă de înaltă iubire, a veșnicului
îndrăgostit de Hristos Dumnezeu, Care îl află vrednic, la momentul Jertfei de pe Golgota,
pentru a-i încredința Mama, pe Preacurata, Preabinecuvântata și Pururea Fecioara Maria.
(Ioan 19, 26).
Iubirea Dumnezeiască l-a luminat pe Sfântul Apostol Ioan să pătrundă cele mai înalte
adevăruri, să trăiască cea mai curată și frumoasă viață și să scrie sub inspirația Duhului Sfânt
cea de-a-IV-a Sfântă Evanghelie, cele trei Epistole Sobornicești și cartea Apocalipsei.
În sufletul tânărului pescar din Betsaida Galileii, fiu al bătrânului Zevedeu și al
Salomeei, frate al sfântului Apostol Iacov, Dumnezeu a sădit florile cele mai frumoase ale
virtuților strămoșilor săi: puterea și statornicia credinței părintelui Avraam, smerenia
patriarhului Iacob, blândețea marelui Moise, râvna profetului Ilie, delicatețea psalmilor și
căldura sufletească a regelui și proorocului David, curajul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
și Înaintemergătorul Domnului Hristos, cel dintâi învățător. Iubirea pentru Dumnezeu îl
păstrează pe Apostolul Iubirii în starea de feciorie și curăție asemenea Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu, sfântul Ioan desăvârșindu-se la Școala Învățătorului și Pedagogului Suprem, a
Logosului Divin Întrupat (Ioan1, 14), după cum ne arată Sfântul Părinte Clement
Alexandrinul (+215 d.Hr.). Hagiograful Hipotiposelor (Comentariu în opt cărți la scrierile
Vechiului și Noului Testament) afirmă că Evanghelia scrisă după Sfântul Ioan este prin
excelență una duhovnicească, ce se distinge de celelalte Sfinte Evanghelii sinoptice, ce se
concentrează mai mult pe faptele pământești ale Mântuitorului Hristos.
Cu alte cuvinte, la Școala Iubirii, Sfântul Apostol Ioan „va afla unde locuiește Hristos”
(„Rabbi, ubi habitas?” - Ioan 1, 38), în Iubirea Preasfintei Treimi, acolo unde va găsi și sfântul
sălaș prin aceeași Iubire Divină ce copleșește persoana umană ce o primește și care devine
totodată, după cum ne învață Părintele Profesor Dumitru Stăniloae „subiect al Iubirii Divine
aflat sub flacăra nestinsă a Lucrării Dumnezeiești”: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât
pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă
veşnică.” (Ioan 3, 16).
În cea dintâi Epistolă Sobornicească a Sfântului Ioan, acesta le prezintă destinatarilor
din comunitățile Asiei proconsulare creștine că „Dumnezeu este iubire”, iar atunci când sunt
amenințați de anumite pericole sectare să „rămână în iubire”, pentru a rămâne în Dumnezeu,
„Cel ce ne-a iubit mai întâi” (I Ioan 4, 19).
Sfântul Apostol Ioan îl iubește pe Mântuitorul Hristos cu o iubire nevinovată, de copil,
condusă de o atenție maximă asupra Cuvântului Hristos, asupra Logosului Divin, pe Care îl
lasă să se Pogogoare în inima sa, un detaliu semnificativ în acest sens fiind detaliul redat de
pictura Cinei celei de Taină, în care Sfântul Apostol este reprezentat cu capul aplecat pe
pieptul Mântuitorului Hristos.
Teologul Dragostei Dumnezeiești este numit și „fiu al tunetului”, alături de fratele său,
Sfântul Apostol Iacob „Βοανεργές”, „Voanerges” (fiii tunetului - Marcu. 3, 17) nu neapărat
pentru anumite calitați vocale, ci pentru puterea unirii cuvântului cu fapta, ce se poate observa
atât în atitudinea plină de zel, prin urmarea Domnului Hristos până la Cruce, prin noaptea cea
lungă și grea a Sfintelor Pătimiri, cât și prin glasul de tunet în care Iubirea nu se desparte de
Adevăr: „Trei sunt Cei ce mărturisesc în Cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh și Aceștia Trei
Una sunt” (I Ioan 5, 7); „...vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina
Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători dorește.” (Ioan 4, 23) sau „cel care
nu mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este antihrist” (I Ioan 4, 3).
Când mama Sfinților Apostoli Ioan și Iacov cere de la Mântuitorul Hristos pentru
dânșii întâietatea în Împărăția Cerurilor, Fiul Omului le vorbește despre întâietatea Jertfei de
aici, de pe pământ (Matei 20, 17-23; Marcu 10, 32-45). În alt episod biblic, întâlnim
înflăcărarea pentru aplicarea pedepsei divine, când cei doi frați au cerut foc din cer pentru a
mistui un sat din Samaria, întrucât locuitorii nu-L primiseră pe Domnul, care-i mustră
spunându-le că nu a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să-i mântuiască (Luca 9, 52-56).
Alături de Sfântul Apostol Iacov și Petru, Sfântul Evanghelist Ioan este martor la
Schimbarea la Față a Domnului Hristos, la Învierea fiicei lui Iair, ajunge cel dintâi la
Mormântul Mântuitorului în Ziua Învierii și vede giulgiurile singure... (Ioan 20, 2-10; 21, 20-
24), urmând ca după Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime să
cucerească mii de suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu, atât în Biserica Ierusalimului,
alături de fratele său, Sfântul Apostol Iacov (+44 d.Hr.) și Sfântul Apostol Petru (+67 d. Hr.),
cât și în Antiohia, la Efes, în comunitățile din părțile Asiei Mici (Apocalipsa 1, 11), după cum
ne învață Sfântul Irineu de Lyon (+202 d. Hr.) , Sfântul Ignatie al Antiohiei (+108 d.Hr.) și
Papias (+163 d.Hr.).
Sfântul Grigorie Palamas, Arhiepiscopul Tesalonicului (+1359) ne învață prin a-
XLIV-a omilie că Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este „patriarhul tuturor celor care nu
din sânge, nici din pofta trupului, ci de la Dumnezeu au ieșit”. De asemenea Dumnezeiescul
Părinte al Tesalonicului afirma despre Ucenicul iubit că este prieten apropiat al Fiului Iubit,
Care este sălășluit în Sânul Tatălui, iar slăvitul Ioan „rezemat pe pieptul lui Iisus, „Feciorelnic
Acela, la fel și acesta prin harul Aceluia. Fiu Fecioarei Acela, iar acesta și el fiu al aceleiași. A
tunat Domnul din cer și tunet s-a numit acesta.”
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Fiul și Apostolul Iubirii, Fiul Tunetului, rămâne
pentru întreaga creștinătate tunetul cel mai înalt al Teologiei, în care Ortodoxia și Ortopraxia
se întrepătrund prin Lucrarea Duhului Sfânt. Această preasfântă Lucrare și Taină a Iubirii
pentru umanitate răsună până la marginile pământului mistuind cu Flacăra de la Masa Raiului
inimile tuturor celor ce bat în ritmul Dumnezeieștii Liturghii, ba chiar și ale celor ce sunt pe
cale să devină fii ai Bisericii, ca împreună să devenim așa cum ne învață Fericitul Augustin,
fii ai Bisericii Cerești care s-a mântuit, care nu mai cade, care nu se mai îndoiește, unde vom
fi primiți de Maica Domnului, de „prietenii și casnicii” lui Dumnezeu – sfinții și de Însuși
Tatăl Nostru Cel în Preasfântă Treime Lăudat. Amin!

Pr. prof. Lucinschi Răzvan-Constantin

Capela Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul din cadrul Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacău