ATLASUL

CORPULUI UMAN
 P ROFESOR P ETER A BRAHAMS

ATLASUL
CORPULUI
UMAN
STRUCTURA {I FUNC}IILE ORGANISMULUI

Traducere de Adriana-Eugenia Tudor

 Date despre autor
Profesorul Peter Abrahams practică medicina de mai bine de 30 de ani. A predat cursuri de medicină
şi anatomie la diferite instituţii internaţionale de învăţământ, printre care Universitatea din Londra,
Universitatea din Middlesex şi Universitatea din Cambridge, precum şi la Universitatea din Iowa, SUA.
A susţinut prelegeri în ţări precum Egipt, Ghana şi Israel, lucrând pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
A scris şi redactat multe cărţi, printre care Clinical Anatomy of Practical Procedures (1975),
An Atlas of Normal Radiological Anatomy (1978), Essentials of Clinical Anatomy (1986)
şi An Imaging Atlas of Human Anatomy (1992).
În plus, a publicat multe CD-uri interactive, menite să vină în sprijinul studenţilor la medicină.
La Editura Corint a apărut în anul 2010 Enciclopedia medicală a familiei, de acelaşi autor.

Traducere: Adriana-Eugenia Tudor

Redactare: Alina Ioan
Tehnoredactare computerizată: Olimpia Bolozan, Cristina Aprodu, Mihaela Ciufu
Imaginea de pe copertă: Getty Images (Photodisc)

The Atlas of the Human Body

Copyright © 2002 Bright Star Publishing Plc
All rights reserved.
Copyright pentru ediţia în limba română © 2011 Editura Corint
Toate drepturile rezervate
Această traducere a lucrării Atlasul corpului uman. Structura şi funcţiile organismului
este publicată pentru prima dată în 2011 prin contract cu Amber Books Ltd.,
intermediat de Agenţia Literară Livia Stoia.

Toate drepturile asupra acestei ediţii în limba română aparţin Editurii CORINT,
parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT.

ISBN 978-973-135-590-0

Pentru comenzi şi informaţii, adresaţi-vă la:

Editura CORINT — Difuzare şi Clubul Cărţii
Calea Plevnei nr. 145, sector 6, Bucureşti, cod poştal 060012
Tel.: 021.319.88.22, 021.319.88.33, 021.319.88.77
Fax: 021.319.88.66
E-mail: vanzari@edituracorint.ro
www.grupulcorint.ro

Tipărit la Radin Print,

prin reprezentantul pentru România
4 Colours Advertising, www.4colours.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ABRAHAMS, PETER
Atlasul corpului uman: structura şi funcţiile organismului /
prof. Peter Abrahams; trad.: Adriana-Eugenia Tudor. – Bucureşti:
Corint, 2011
Index
ISBN 978-973-135-590-0

I. Tudor, Adriana (trad.)

611(084)
 CUPRINS
Introducere 6

Capul 8

Gâtul 66

Toracele 84

Membrele superioare 124

Abdomenul 154

Aparatul reproduc\tor 182

Bazinul 196

Membrele inferioare 202

Sistemul corpului uman 232

Index 248

Surse foto 256

ATLASUL CORPULUI UMAN
Introducere
Medicina şi modul în care înţelegem noi anatomia umană
au evoluat foarte mult în ultimele secole, deseori datorită
descoperirilor unor gânditori radicali.
ascinaţia pentru corpul uman şi pentru
F modul de funcţionare al acestuia, precum şi
curiozitatea de a şti de ce uneori funcţionea-
ză prost şi ce să facem ca să îl vindecăm sunt
nelimitate. De-a lungul istoriei, au fost
născocite nenumărate teorii, majori-
tatea eronate, care explicau ana-
tomia şi fiziologia în concepţia a
tot felul de medici, chirurgi,
vraci, vrăjitori, alchimişti,
tămăduitori prin credinţă,
astrologi şi şarlatani, care,
în epoca lor, erau de cele
mai multe ori foarte res-
pectaţi şi foarte bine
plătiţi ca profesionişti.
În ciuda acestor practici
dubioase, istoria medicinei
este marcată de importante
descoperiri şi de o gândire
cu adevărat vizionară, care
ne-au adus în epoca modernă a
ştiinţei medicale. Hipocrat,
„părintele medicinei”, a practicat
medicina pe insula grecească Kos, în
secolul al V-lea î.H. şi este, fără îndoială, cea
mai celebră şi mai notabilă figură dintre toate.
Realizarea sa a constat în formarea unui corp
specializat de medici, care se conducea după un cod
de etică strict şi care, în cadrul cercetărilor sale, a
adoptat metode ştiinţifice de observare. Acest fapt a
pus bazele practicii medicale moderne.
Cele patru „umori”
Opera lui Hipocrat a exercitat o influenţă profundă
asupra medicinei, iar ideile lui au fost dezvoltate
cu entuziasm de către medici în secolele care au
urmat. Din păcate, teoriile sale despre anatomie şi
boală erau practic inexacte. El credea că sănătatea
omului este guvernată de patru „umori” (bila
neagră, bila galbenă, limfa şi sângele) şi că orice
boală este rezultatul dezechilibrului dintre acestea.
6
Cu excepţia călugărilor care cultivau ierburi şi
plante cu anumite proprietăţi medicinale reale,
inexactitatea faptelor era caracteristica medicinei
şi anatomiei în Evul Mediu. Teoria „umorilor” era
încă pe scară largă socotită adevărată, iar
credinţele religioase creştine şi
islamice influenţau substanţial
teoria medicală. Erau de obicei
puse în practică tot felul de
teorii, cum ar fi sângerarea,
drenarea „fluidelor nocive”
din corp sau încurajarea
În această diagramă, făcută
de Anastasius Kircher în
secolul al XVII-lea, corpul
omenesc reprezintă lumea
ca microcosmos, descris ca
un organism viu, cu procese
metabolice.
„fluidelor în exces” să se
mişte liber prin corp,
deseori însoţite de poţiunile
spiţerilor, care conţineau
ingrediente ciudate şi
dezgustătoare, cum ar fi limbi de
salamandră sau viermi.
Odată cu epoca Renaşterii în Italia, începând cu
sfârşitul secolului al XIV-lea, ştiinţa medicală a
evoluat. Redescoperirea învăţăturii clasice i-a
încurajat pe medici să aplice din nou metode
ştiinţifice în cercetarea medicală şi să lase în urmă
influenţa religiilor şi superstiţiilor. Nume mari din
această perioadă, cum ar fi Leonardo da Vinci, au
adus idei noi. El credea că pentru a trata o boală
trebuie mai întâi să înveţi despre corpul uman şi
procesele sale şi că aceste cunoştinţe aveau ca
sursă disecţiile făcute pe cadavre umane. Disecţia
nu era totuşi o idee nouă. Claudius Galen, un
medic cu foarte multă influenţă din secolul
al II-lea, disecase animale şi crezuse că anatomia
umană urmărea aceeaşi structură, idee care s-a
perpetuat timp de peste 1 500 de ani.

Chirurgii pot face azi ceea ce în
urmă cu numai 200 de ani ar fi
fost socotit un miracol, cu o rată
de supravieţuire a pacienţilor care
i-ar fi uluit pe medicii înaintaşi.
Dar prin secolul al XVI-lea, anatomistul Andreas
Vesalius a demonstrat că Galen greşea şi, în 1543,
în cartea sa De humani corporis fabrica (Despre
structura corpului omenesc), a dat la iveală structuri
anatomice necunoscute până atunci. Totuşi,
procurarea cadavrelor pentru disecţie nu era nici
uşoară, nici plăcută. Biserica interzicea disecţia pe
cadavre umane, astfel încât anatomiştii din Europa
recurgeau fără jenă la jefuirea mormintelor şi la
coborârea cadavrelor din spânzurători ca să obţină
material pentru cercetările lor. Altă activitate de
pionierat, cea de înregistrare a celor descoperite, a
fost condusă de către Leonardo da Vinci şi Vesalius,
care au încercat să reprezinte exact structura
anatomică prin desene detaliate şi ilustraţii.
Circulaţia sangvină
Totuşi, aceste idei şi metode erau controversate şi,
deseori, respinse. În 1628, medicul englez William
Harvey a uimit lumea medicală atunci când a
publicat An Anatomical Disquisition On the Motion
of the Heart and Blood In Animals (Cercetare
anatomică asupra mişcării inimii şi sângelui la
animale). În această carte, el a arătat că sângele
circulă în corp şi a afirmat că inima pompează
sânge în artere. El şi-a dat în acelaşi timp seama
de importanţa valvelor inimii în controlul fluxului
sangvin. Deşi ideile lui au fost considerate bizare,
această metodă ştiinţifică de cercetare s-a dovedit
din nou a fi un pas înainte. Descoperirile lui au
fost confirmate de inventarea microscopului, la
sfârşitul secolului al XVII-lea: pentru prima oară în
istorie, oamenii de ştiinţă au putut să vadă mai
mult decât le permitea ochiul liber.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, ieşeau la iveală
multe dintre practicile şi procedurile pe care noi le
considerăm azi normale. Anestezicele neprelucrate
erau dezvoltate de James Young Simpson, anti-
septicele erau iniţiate de Joseph Lister, iar în 1896,
INTRODUCERE
Wilhelm Röntgen uimea lumea cu o nouă invenţie
care permitea examinarea internă a corpului, fără a
recurge la chirurgie: fusese inventat aparatul cu
raze X. Alte activităţi inovatoare, desfăşurate de
personalităţi precum Louis Pasteur, care a stabilit
legătura dintre germeni şi boală, şi Karl Landsteiner,
care a descoperit cele patru grupe sangvine, au
pavat drumul spre o chirurgie mult mai complexă,
cum ar fi transplantul de organe. Chirurgii pot face
azi ceea ce, în urmă cu numai 200 de ani, ar fi fost
socotit un miracol, cu o rată de supravieţuire a
pacienţilor care i-ar fi uluit pe medicii înaintaşi.
Descoperirea anatomiei umane
Aşadar, cât de mult ştim noi de fapt despre modul
în care funcţionează sistemele propriului nostru
corp şi cât de bine înţelegem ceea ce vede şi ce face
un medic sau un chirurg? Atlasul corpului uman vă
va arăta din ce suntem noi făcuţi cu adevărat, cu
ajutorul unei examinări atente a anatomiei umane.
Cartea parcurge drumul de la cap la degetele de la
picioare şi este împărţită în secţiuni despre cap, gât,
torace, membre superioare, abdomen, sistemul de
reproducere, bazin, membre inferioare şi sistemele
generale ale corpului. La rândul său, fiecare secţiune
examinează oasele, muşchii, nervii, ţesutul moale şi
organele, precum şi modul în care funcţionează şi
interacţionează ele. Această carte este începutul
unei călătorii fascinante.
Conor Kilgallon, Amber Books Ltd
Tehnici precum rezonanţa magnetică nucleară (RMN) permit
personalului medical obţinerea unei imagini „feliate” a corpului
uman. Aceasta poate fi folosită la studierea tumorilor dintr-un
ţesut moale, cum ar fi creierul.
7
ATLASUL CORPULUI UMAN
Cutia craniană – vedere frontală
Cutia craniană este
casca naturală de
protecţie a encefa-
lului şi a organelor
de simţ. Este alcă-
tuită din 28 de oase
separate şi este cel
mai complex element
al scheletului uman.
Cutia craniană este compusă din
scheletul feţei şi al capului.
Funcţia sa de bază este aceea de
a proteja encefalul, organele de
simţ speciale, cum ar fi ochii, şi
părţile craniene ale aparatului
respirator şi ale aparatului
digestiv. De asemenea, permite
fixarea mai multor muşchi ai
gâtului şi ai capului.
Deşi este deseori considerată
ca fiind un singur os, cutia cra-
niană a adultului este formată
din 22 de oase separate. Pentru
comoditate, este deseori divizată
în două secţiuni principale:
craniul şi mandibula. La baza
acestei abordări stă faptul că, în
timp ce majoritatea oaselor cra-
niului au articulaţii relativ fixe,
mandibula se mişcă uşor.
Craniul se împarte în zone mai
mici, care includ:
 bolta craniană
 baza craniană
 scheletul feţei
 maxilarul (maxila)
 cavităţile acustice
 cavităţile craniene (partea in-
ternă a craniului, care adăpos-
teşte encefalul).
1 1
2 2
3 3
8
Osul frontal
Formează fruntea şi
Incizura supraorbitală
partea superioară a
cavităţii orbitale Crestătură sau orificiu
în arcada orbitală, prin care
trec nervii şi vasele de sânge
Calvaria
Bolta craniului (numită,
de asemenea, şi bolta Orbita
craniană sau ţeastă);
partea superioară a
Cavitate care conţine
globul ocular şi muşchii,
craniului, care adăposteşte
encefalul
nervii şi vasele de sânge
aferente; este, de
asemenea, cunoscută şi
sub denumirea de
Glabela cavitate oculară
Uneşte
oasele nazale cu
cele două
procese frontale
Osul temporal
Unul dintre cele două
ale maxilei oase care participă la
formarea părţilor
Nasion laterale şi a bazei
craniului
Punct de articulaţie
dintre cele două
oase nazale cu Aripa mică a osului
osul frontal sfenoid
Una dintre cele două
aripi laterale care îşi
au originea pe
Osul nazal
Pereche de oase corpul osului sfenoid
care formează
şaua nasului Osul zigomatic
Formează partea
proeminentă a obrazului
şi peretele lateral al
Marginea cavităţii oculare
infraorbitală
Marginea de jos a Gaura infraorbitală
cavităţii orbitale Acesta este un orificiu
prin care trec vase de
sânge şi un nerv
Maxila
Unul dintre cele două
Mandibula oase care formează
Os în formă de maxilarul
potcoavă
Orificiul mentonier
Orificiu prin care nervii şi vasele
de la rădăcina dinţilor trec spre
buza inferioară şi spre bărbie
Cornet nazal
Lărgeşte zona de suprafaţă Septul nazal Cheie: Această zonă
a cavităţii nazale Perete despărţitor, subţire, poate fi
din cavitatea nazală, care uşor simţită
separă culoarele nazale sub piele
Sinusurile cutiei craniene
În accepţia generală, sinusurile sunt Sinusurile paranazale sunt spaţii
cavităţi sau spaţii goale din corp. Cutia pneumatice legate de cavitatea nazală
craniană are patru sinusuri, cunoscute prin canale; acestea fiind înguste, se
mai bine sub denumirea de „sinusuri blochează uşor. Rolul lor este acela de
paranazale”. Acestea sunt numite a adăuga rezonanţă vocii şi, probabil,
după osul în care se află: de a diminua greutatea craniului.
 Frontal Acelaşi ţesut care căptuşeşte cavităţile
 Etmoid nazale tapetează şi sinusurile, astfel
 Maxilar încât ele se infectează uşor
 Sfenoid. (provocând sinuzita).
Imaginea prezintă trei dintre sinu- De obicei, cel mai infectat sinus
surile paranazale: frontal (1), este cel maxilar. Când se produce
etmoid (2) şi maxilar (3). Al acest lucru, membrana mucoasă care
patrulea, cel sfenoid, nu se vede căptuşeşte sinusurile se inflamează,
clar în această imagine, deoarece ajungându-se la înfundarea nasului,
se află în interiorul cutiei cra- pierderea mirosului şi eliminare de
niene, în spatele ochilor. Toate puroi şi mucus pe nas. Tratamentul
sinusurile paranazale sunt legate principal constă în drenare, cu sau
de cavitatea nazală. fără antibiotice.
 CAPUL

Cutia craniană iluminată din interior

Majoritatea oaselor cutiei Sinusurile frontale
Pungi de aer conectate la pasajul nazal; sunt insuficient înţelese, dar se
craniene sunt unite prin presupune că ajută la modelarea orbitelor şi la obţinerea vederii binoculare
suturi – articulaţii fibroase
fixe. Acestea, împreună cu
oasele din interiorul cutiei
craniene pot fi văzute Aripa mare a osului
sfenoid
dacă privim o cutie crani- Una sau două aripi
Apofiza crista galli
ană iluminată din interior. Cunoscută şi sub numele
care se extind de la
osul sfenoid
de „creastă de cocoş” —
Zonele în care se întâlnesc o proeminenţă ca o
oasele cutiei craniene se numesc creastă pe osul etmoid
„suturi”. Sutura coronară, de
exemplu, se găseşte între osul Fisura orbitală
frontal şi oasele parietale, iar superioară
Spaţiul dintre
sutura sagitală uneşte cele două peretele superior
oase parietale. Este important să şi cel lateral al
ştim poziţia acestor articulaţii orbitei prin care
deoarece, pe radiografii, ele pot trec vasele
fi confundate cu nişte fracturi. sangvine şi nervii
La copii, între oasele cutiei Sinusul etmoidal
craniene sunt spaţii relativ mari, Format din opt până
care îi permit capului să se la zece cavităţi pline
strecoare prin filiera genitală fără cu aer (celule etmoi-
să sufere fracturi. Spaţiile sunt dale) aflate în interiorul
masei laterale a osului
acoperite cu membrane fibroase, etmoid
numite „fontanele”. La majori- Arcada
tatea naşterilor în care fătul iese zigomatică
cu capul înainte, fontanelele pot Punte subţire
de os dintre
fi palpate în timpul controalelor Cornet nazal osul temporal şi
vaginale, pentru a determina Os în formă de semilună, cel zigomatic
poziţia capului. care se extinde în fosa
nazală Ramura
mandibulară
MODIFICAREA FEŢEI Os care se
Deoarece copiii au doar dinţi şi proiectează în sus,
sinusuri rudimentare, feţele lor de la mandibulă în
sunt mai mici în comparaţie cu spatele dinţilor;
asigură susţinere
cele ale adulţilor. (Craniul unui pentru muşchii fălcii
nou-născut reprezintă o pătrime
din mărimea corpului.) Pe
măsură ce îmbătrânim, Sinusul maxilar
dimensiunea feţei se micşorează Sinus în formă de
(gingiile se strâng, ne pierdem piramidă, care ocupă
dinţii şi cavităţile osoase). cavitatea maxilei

Cutia craniană colorată

Vederea anterioară a cutiei Culorile acestei cutii craniene identifică oasele impor-
craniene arată circa nouă dintre tante ale capului, aşa cum se văd ele din faţă. În aceas-
oasele importante ale capului. tă imagine — cunoscută drept vedere anterioară — unele
Cutia craniană colorată (dreapta) 1 oase, cum ar fi occipitalul (la partea posterioară a
prezintă clar aceste zone: capului) şi palatinul (lama din partea superioară a gurii),
1 Osul frontal nu se pot vedea.
2 Osul parietal 2 Radiografia cutiei
3 Osul temporal craniene arată clar
4 Osul nazal 3 suturile dintre oase.
5 Osul sfenoid 4 Totuşi, aspectul
6 Osul lacrimal 6 5 acestor suturi face ca
7 Osul zigomatic medicii să recunoască
8 Maxila cu greu fracturile
9 Mandibula.
7 cutiei craniene. Pentru
Celelalte trăsături caracteristice 8 a identifica oasele
ale cutiei craniene sunt orbitele rupte, medicii caută
(cavităţile oculare), cavitatea cinci linii negre pe
nazală şi dinţii. Unele oase din osul alb. Dacă, totuşi,
cutia craniană, cum ar fi cele se vede o zonă albă în
care înconjoară orbita, sunt interiorul unui sinus,
subţiri şi predispuse la fractură. aceasta poate
Totuşi, numărul mare de oase 9 coincide cu prezenţa,
care se suprapun fac dificilă în cutia craniană, a
pentru medici detectarea unui lichid, cum ar fi
fracturilor pe radiografii. puroiul sau sângele.

9
ATLASUL CORPULUI UMAN

Cutia craniană – imagine laterală

O imagine laterală Osul parietal Sutura coronară Osul frontal
Unul dintr-o pereche de Articulaţia dintre osul Formează fruntea şi partea superioară
sau dintr-o parte a oase care formează bolta frontal şi cel parietal a ambelor orbite. La naştere, constă din
şi părţile laterale ale două jumătăţi care se unesc ulterior.
cutiei craniene dez- craniului
Osul lacrimal
văluie clar comple- Pterionul
Cel mai mic os al feţei, care
participă la formarea orbitei
Zona unde se
xitatea structurii, cu articulează frontalul,
(cavitatea oculară)
parietalul, partea
multe oase separate scuamoasă a tempo-
ralului şi aripa mare a Osul nazal
şi cu articulaţiile oaselor sfenoide Unul dintr-o pereche
de oase subţiri, dreptun-
dintre ele. ghiulare, care formează
şaua şi rădăcina nasului.
Mai multe oase ale cutiei cranie- Sutura
ne sunt perechi, ele situându-se lambdoidă Osul
de o parte şi de alta a liniei me- Apare între zigomatic
Formează partea
diane a capului. Osul nazal, cel osul parietal
proeminentă a
zigomatic, parietal şi temporal se şi cel
occipital obrazului şi o parte
conformează toate acestei sime- din orbită
trii. Altele, ca de exemplu osul
etmoid şi cel sfenoid, nu au pe- Arcada zigomatică
rechi de-a lungul liniei mediane. Arcadă orizontală
Unele oase evoluează în două formată din osul
jumătăţi separate şi apoi fuzio- zigomatic şi din cel
temporal
nează la mijloc, cum este cazul Meatul
osului frontal şi al mandibulei. acustic extern
Maxila
al osului
Oasele cutiei craniene suferă temporal
Parte a maxilarului
în mod constant un proces de Canalul spre
remodelare: un os nou se dez- urechea internă
voltă pe suprafaţa externă a şi medie Procesul mastoidian Osul sfenoid
cutiei craniene, în timp ce ex- al osului temporal Formează baza
Protuberanţă care se craniului, în
cesul din interior este resorbit spatele ochilor
extinde în spatele urechii;
în fluxul sangvin. Acest proces Osul occipital arie de inserţie pentru mai Partea scuamoasă
dinamic este facilitat de prezen- Os în formă de mulţi muşchi ai gâtului (plată) a osului
Orificiul
ţa a numeroase celule şi de o farfurie, care mentonier
temporal Deschidere
bună irigare cu sânge. participă la Formează o parte din Mandibula
formarea părţii pentru trecerea
Din când în când, o disfuncţie latura craniului vaselor sangvine
posterioare a
a celulelor responsabile cu bolţii craniene şi şi a nervilor
Procesul stiloid Condilul mandibulei
resorbţia dereglează metabo- a bazei craniului al osului temporal Se articulează cu
lismul osului, ceea ce poate avea Os de forma unui deget pe osul temporal pentru
ca rezultat o severă îngroşare a care se inserează muşchi a forma articulaţia Cheie: Această zonă
cutiei craniene – osteopetroză şi ligamente temporo-mandibulară poate fi
sau boala lui Paget – care poate uşor simţită
fi urmată de surzenie sau orbire. sub piele

Articulaţiile cutiei craniene: suturile

1 Sutura lambdoidă neregulate, de întrepătrundere, ale
2 Sutura occipitalo-mastoidă oaselor adiacente.
3 Sutura parietalo-mastoidă Rolul suturilor de la cutia craniană
8 4 Sutura scuamoasă a unui bebeluş în dezvoltare este
5 Sutura sfeno-scuamoasă acela de a permite creşterea oaselor
6 Sutura sfeno-frontală
în unghiurile corecte pe aliniamentul
7 Sutura frontalo-zigomatică
6 lor. De exemplu, sutura coronară
7 8 Sutura coronară
permite creşterea în lungime, iar cea
9 Articulaţia temporo-mandibulară
5 scuamoasă permite creşterea în
4 Singura articulaţie mobilă a cutiei înălţime a cutiei craniene.
craniene este articulaţia temporo-man- În timpul perioadei de dezvoltare a
1 cutiei craniene, de la bebeluş la copil,
9 3 dibulară (unde maxilarul se prinde de
creierul care se dezvoltă forţează
craniu), care permite astfel toate miş-
cările cerute de masticaţie şi vorbire. despărţirea oaselor în punctele de
2 Toate celelalte oase sunt fixate unul sutură, după care, la marginea sutu-
de altul prin articulaţii care se numesc rilor, se depozitează substanţă osoa-
suturi şi care se găsesc numai la să, dând craniului noua sa dimen-
cutia craniană. La adult, acestea siune. La vârsta de 7 ani, creşterea
Această cutie craniană colorată arată poziţia celor 11 oase cuprind zonele subţiri de ţesut fibros suturală încetineşte şi cutia craniană
importante şi suturile lor. demineralizat, care uneşte marginile se măreşte prin remodelarea oaselor.

10
 CAPUL

Interiorul cutiei craniene

Partea internă stângă a Şanţuri pentru Sutura coronară
cutiei craniene arată bolta vasele meningeale medii
Merg ascendent şi
craniană (calvaria) şi posterior, spre meninge;
Fosa hipofizară (şaua turcă)
Compartiment care conţine
scheletul feţei în secţiune. sunt situate la exteriorul
glanda hipofiză
encefalului
Comparând aceste fotografii cu
Pterionul
cea a exteriorului cutiei cra- Aripa sfenoidului
niene (exocraniul), se poate
spune că, în mare parte, ele Partea orbitală a osului frontal
prezintă aceleaşi oase, precum Osul parietal Formează o parte a orbitei oculare
şi structurile adiţionale. Partea
osoasă a septului nazal (peretele
despărţitor al cavităţii nazale) Sinusul frontal pneumatic
este formată din vomer şi lama
perpendiculară a osului etmoid.
Osul nazal
În această cutie craniană,
sinusurile sfenoidale pneumatice
sunt mari. Fosa hipofizară, care Meatul
conţine glanda hipofiză (pitui- acustic intern Sinusul sfenoid
din partea pneumatic
tară), mare cât un bob de ma- pietroasă a
zăre, producătoare de hormoni, osului
se proiectează în jos, în sinus. temporal
Lama perpendicu-
Pterionul este indicat printr-un lară a osului etmoid
cerc, care corespunde cu poziţia Osul Vomerul
marcată pe imaginea externă. occipital
Cutia craniană protejează Procesul palatin
Sutura al maxilei
encefalul, iar fracturile acesteia lambdoidă
pot pune viaţa în pericol. Dacă
partea laterală a cutiei craniene
se fracturează în zona osului
temporal, vasul sangvin al arterei
meningeale mijlocii poate suferi
leziuni (hemoragie extradurală). Mandibula
Acest vas irigă oasele cutiei
craniene şi meningele (învelişuri
externe ale craniului) şi dacă se Protuberanţa Şanţul
rupe, sângele eliberat poate să occipitală externă mandibular
exercite presiune asupra centre-
lor vitale din creier. Hemoragia Marginea Canalul pterigoidian al lamei
poate provoca rapid decesul. Cheie: Această zonă găurii pterigoidiene mediale
Artera este accesibilă pentru poate fi Ramura Unghiul
mari
uşor simţită mandibulară mandibulei
chirurg, dacă intrarea se face în
apropiere de pterion. sub piele

Tipuri de oase ale cutiei craniene

Osul este un ţesut conjunctiv subţiri de os compact, care Celulele sangvine se produc Diploea se găseşte doar în
mineralizat, dens, dur, care are închid între ele un tip de os mai în măduvă, în timp ce osul pro- cutia craniană şi face posibil ca
trei componente: rarefiat, numit diploe sau os priu-zis – ca peste tot în corp – suprafeţe mari, dar uşoare şi
 materie organică (aproximativ spongios. Acesta este un os cu este o sursă de ioni de calciu, dure de os să hrănească şi să
25% din greutate), alcătuită în aspect de burete, asemănător esenţiali pentru funcţionarea protejeze creierul şi organele
majoritate din colagen proteic unui grilaj, care conţine măduvă. normală a nervilor şi muşchilor. vitale ale simţurilor.
fibros (oseină)
 cristale mineralizate de fosfat
de calciu şi carbonat de calciu
(65% din greutate), cunoscute şi
sub numele de hidroxiapatite
 aproximativ 10% apă.
Combinaţia de minerale şi ma- 1
terii organice asigură atât forţa
şi rigiditatea, cât şi flexibilitatea
de a absorbi forţele exercitate
asupra lui fără a deveni casabil. 2
Oasele cutiei craniene – adică
frontalul, parietalele, occipitalul
şi temporalele – sunt oase
„plate”, formate din două plăci Osul parietal drept disecat
pentru a arăta diploea (1)
Secţiunea transversală prin sub placa externă de os
maxilar arată textura tip fagure a compact (2). Este vizibilă
sinusurilor paranazale — asta le textura de tip fagure a osului
face mai uşoare, dar nu mai spongios; sub ea se află o
puţin rezistente. placă internă de os compact.

11
ATLASUL CORPULUI UMAN

Calota şi baza cutiei craniene Partea superioară a cutiei craniene Partea superioară a cutiei craniene
Calvaria sau bolta Exterior Interior
cutiei craniene este POSTERIOR
Osul occipital
partea superioară a Abia vizibil de sus;
formează, de ase-
cutiei craniene, care menea, o parte din
spatele şi baza Sutura sagitală
înveleşte şi protejea- craniului Uneşte cele două
oase parietale
ză encefalul. Tuberozitatea
parietală
Cele patru oase care alcătuiesc Protuberanţă laterală
calvaria sunt: osul frontal, cele a craniului
două oase parietale şi o parte a Osul „plat” al
osului occipital. parietalului
Aceste oase se formează prin- Compus din
tr-un proces în urma căruia trei straturi:
membrana originară a ţesutului placa internă,
Vertexul diploe şi placa
conjunctiv moale se osifică (se „Vârful” internă
întăreşte), căpătând substanţă capului
osoasă, fără să treacă prin stadiul
intermediar de cartilaj.
Punctele de interes ale calva- Osul parietal
Pereche, câte
riei sunt: unul pe fie- Şanţuri pentru
 Sutura sagitală, care se întinde care parte vasele menin-
longitudinal de la sutura geale medii
lambdoidă, situată în partea Permit trecerea
Sutura
posterioară a capului, până la coronară vaselor spre
sutura coronară. Limitată de osul meningele
 Vertexul, punctul cel mai înalt frontal şi de cele externe ale
encefalului
al cutiei craniene; partea două oase parietale
centrală, cea mai înaltă, situată
de-a lungul suturii sagitale.
 Distanţa dintre cele două Creasta frontală
Proeminenţă de la
tuberozităţi parietale este cea osul frontal în
mai lată partea a craniului. Osul frontal cavitatea craniană
 Natura complexă, unificatoare, Formează
a suturilor care permit creşterea secţiunea frontală
a calvariei şi a
considerabilă a cutiei craniene în frunţii Cheie: Această zonă
perioada de formare şi conferă poate fi
forţă şi stabilitate cutiei craniene uşor simţită
sub piele
a unui adult. ANTERIOR

Diformităţi ale craniului

Din cauza modului unic în care
se dezvoltă cutia craniană,
encefalul în creştere forţează
oasele care se îndepărtează în
punctele de sutură – orice difor-
mitate, fie a oaselor componente
propriu-zise, fie a suturilor,
poate duce la modificări dras-
tice ale formei şi aspectului
capului unui copil sau adult.
Fuziunea izolată, prematură, a
suturilor (când articulaţiile indi-
viduale se fixează şi se închid
înainte ca encefalul să atingă
dimensiunea finală) se numeşte
craniostenoză. Aceasta reduce
considerabil capacitatea de
expansiune în direcţia permisă
în mod normal de sutură.
Creierul continuă să se dez-
volte, totuşi, în orice direcţie
este posibil, distorsionând
forma obişnuită, în funcţie de
sutura afectată:
 scafocefalia prezintă o cutie
craniană alungită, în formă
de barcă, apărută ca urmare
a stenozei (închidere
prematură) suturii sagitale
 brahicefalia prezintă o cutie
craniană marcat ascuţită,
scurtă, cauzată de stenoza
bilaterală a suturii coronare
 plagiocefalia, în care capul are
un aspect „răsucit”, prezentând
o diformitate asimetrică, pro-
vocată de stenoza unei jumă-
tăţi a suturii coronare
 oxicefalia produce o cutie
craniană anormal de înaltă,
în pantă, de obicei ca urmare
a fuziunii, înainte de vreme,
a suturii sagitale şi a celei
coronare.
Un copil cu oxicefalie prezintă un Acest bărbat prezintă semne cla-
Dereglările în producerea osului creştet ascuţit şi o boltă craniană sice de brahicefalie — un cap înalt,
pot, de asemenea, duce la defor- subdezvoltată. Malformaţia poate ţuguiat şi ochi bulbucaţi — din cau-
mări ale craniului. În acondro- determina şi o vedere slabă. za stenozei suturii coronariene.
plazie (nedezvoltarea întregului
corp), sunt afectate oasele carti- (oasele intramembranoase fiind lichidului cerebrospinal care în-
laginoase. Asta înseamnă că neafectate). conjoară encefalul. Acesta
oasele de la baza craniului sunt Hidrocefalia (sau „apă la cre- măreşte cutia craniană dinspre
reduse în dimensiune, în timp ce ier”) este o malformaţie gravă, interior, exercitând o presiune
calota craniană este normală provocată de o acumulare a uriaşă asupra encefalului.

12
 CAPUL

Baza craniului
Această imagine a cutiei
craniene este luată de jos.
Se pot vedea maxilarul şi
Fosa incisivă Sutura palatină mediană
gaura prin care trece Depresiune care ajunge Delimitată lateral de cele două
măduva spinării. la rădăcina caninului procese palatine ale maxilarului
Oasele care se găsesc în zona Procesul palatin
mediană de la baza craniului al maxilei
(etmoidul, sfenoidul şi o parte Osul
Lama orizontală
zigomatic
a osului occipital) se dezvoltă a osului palatin
în mod diferit faţă de cele ale Împreună cu procesele
bolţii craniene. Ele derivă palatine ale maxilei,
formează palatul dur Vomerul
dintr-o structură cartilaginoasă Formează
mai timpurie, printr-un proces Arcada diviziunea dintre
care se numeşte osificare zigomatică cavităţile nazale
endocondrală.
Maxilarul este format din Osul sfenoid
două oase – maxile, câte unul
pe fiecare parte, pe care stau Gaura ovală Gaura spinoasă
dinţii. Procesele palatine ale
maxilarului şi lamele orizontale Gaura ruptă Tuberculul
anterioară faringian
ale oaselor palatine formează
De care se prind
palatul dur. Canalul carotidei muşchii faringieni

MALFORMAŢIILE PALATULUI Gaura jugulară

Gaura
Palatul despicat apare atunci stilomastoidiană
când structurile palatului nu se Procesul
unesc aşa cum este normal, mastoidian
Gaura occipitală
înainte de naştere, producând mare
Protuberanţă a
Gaură prin care
astfel un spaţiu în cerul gurii. osului temporal
măduva spinării
Acesta leagă cavităţile nazale de Incizura se uneşte cu
cavitatea bucală. Dacă spaţiul se mastoidiană trunchiul cerebral
extinde până la maxilar, apare
Creasta
buza de iepure la buza superi- occipitală
oară. Totuşi, această malformaţie Gaura
externă mastoidiană
poate fi îndreptată chirurgical.
Copiii cu palate înguste şi cu
dinţii înghesuiţi pot purta un
aparat ortodontic, care măreşte
treptat presiunea transversală pe Protuberanţa Cheie: Această zonă
linia mediană a oaselor palatine. occipitală poate fi
După câteva luni, marginile externă uşor simţită
suturii sunt despărţite forţat, sub piele
permiţând creşterea unui os nou
şi creând spaţiu suplimentar
pentru dinţi.

Găurile – canale prin cutia craniană

Găurile sunt numeroasele canale din
oasele cutiei craniene, care permit
vaselor sangvine şi celor 24 de nervi
cranieni (câte 12 pe fiecare parte) să
pătrundă în şi să iasă din cavitatea
craniană. Există asemenea găuri şi
la alte oase ale corpului uman.
Alte canale mici, mai puţin regulate,
2
leagă venele externe ale cutiei
craniene de cele din interior. Acestea
1 3 se numesc vene emisare, iar orificiile
se numesc găuri emisare. Astfel de
căi pot permite răspândirea unei
infecţii din afara cutiei craniene
Imaginea detaliată arată jumătatea
stângă a fosei mijlocii a craniului
(una dintre cele trei depresiuni din
planşeul cavităţii craniene) văzută
din interior şi patru dintre canale:
4 (1) gaura spinoasă, (2) gaura ovală,
(3) gaura ruptă anterioară, (4) gaura
occipitală mare.
în interiorul acesteia, unde se poate
agrava. Cele mai importante găuri
sunt:
I gaura occipitală mare, unde
măduva spinării se întâlneşte cu
trunchiul cerebral
I gaura ruptă anterioară, între par-
tea pietroasă a osului temporal şi osul
sfenoid
I gaura ovală (câte unul pe fiecare
parte), pentru ramura mandibulară a
nervului trigemen
I gaura spinoasă permite arterei
meningeale medii să pătrundă în
interiorul cavităţii craniene
I gaura stilomastoidiană, prin care
trece al şaptelea nerv cranian
I gaura jugulară, orificiu pentru
sinusurile sigmoid şi pietros inferior şi
pentru trei dintre nervii cranieni
I canalul carotidei, pentru trecerea
arterei carotide (artera principală a
gâtului) şi a fibrelor nervoase asociate.

13
ATLASUL CORPULUI UMAN
Scalpul se compune din cinci straturi de ţesut, care acoperă oasele
cutiei craniene. Pielea este ferm prinsă de muşchii scalpului prin
ţesut conjunctiv, străbătut de numeroase vase sangvine.
Scalpul este învelişul bolţii cra-
niene, care se întinde de la mar-
ginea firelor de păr de la baza
craniului, până la sprâncene, pe
frunte. Este un înveliş gros,
mobil, care protejează capul şi
conţine cinci straturi distincte,
primele trei fiind strâns legate
între ele.
PROTECŢIA
Pielea scalpului este cea mai
groasă de pe corp şi cea mai
păroasă. În afară de funcţiile sale
de a produce păr şi de a proteja
craniul, pielea din partea fron-
tală a scalpului, în special, are
un rol important în expresia
facială. Şi asta pentru că multe
dintre fibrele muşchilor au inser-
ţie pe piele, permiţându-i astfel
să se mişte înainte şi înapoi.
ŢESUTUL CONJUNCTIV
FIBROS COMPACT
Sub piele, prins ferm de aceasta,
există un strat de ţesut compact,
care conţine numeroase artere şi
vene. Arterele sunt ramificaţii ale
arterelor carotidă internă şi caro-
tidă externă, care se anastomo-
zează şi irigă cu sânge din belşug
toate zonele scalpului.
Acest strat de ţesut conjunctiv
este, de asemenea, prins bine de
stratul de muşchi de dedesubt.
Ţesutul conjunctiv leagă pielea
de muşchi astfel încât chiar dacă
scalpul este smuls de pe cap în
urma unui accident, aceste trei
straturi rămân unite.
Corpul
firului de păr
Por
Rădăcina
firului de păr
Bulbul
firului de păr
Foliculul
firului de păr
Secţiunea transversală a pielii
arată firele de păr în foliculii lor.
De asemenea, se pot vedea
muşchii ridicători.
14
Scalpul
Craniul
Pielea Ţesutul
Stratul extern al scalpului; conjunctiv
conţine mulţi foliculi de păr, fibros
glande sudoripare şi Al doilea strat;
glande sebacee uneşte pielea
cu aponevroza
şi conţine multe
Diploe vase sangvine
Ţesut spongios,
care se găseşte
între straturile Aponevroza
intern şi extern Ţesut fibros
ale craniului care leagă
muşchiul
Suprafaţa occipitalului
creierului din partea
Acoperită de pia posterioară a
mater, cel mai capului de
muşchiul
profund strat al
meningelor frontal
Muşchiul temporal
Arahnoida
Un strat Muşchi de pe
subţire, fibros partea laterală a capului;
al meningelor, are inserţie pe mandibulă
şi poate fi simţit atunci
între dura mater
când se încleştează dinţii
şi pia mater
Ţesutul conjunctiv moale
Permite straturilor
superioare ale scalpului să
se mişte deasupra ultimului
Dura mater
Membrană fibroasă strat, pericraniul
compactă, care căptuşeşte
interiorul craniului
Pericraniul
Cel mai profund strat al
Vena diploică scalpului, pericraniul este
Situată în interiorul osului o membrană care aco-
spongios al craniului peră muşchii craniului
Cele cinci straturi ale scalpului Cheie: Această zonă
au fost desprinse pentru a arăta poate fi
legătura lor cu vasele sangvine uşor simţită
şi cu osul de dedesubt. sub piele
Foliculii de păr ai scalpului
Partea acoperită cu păr a scalpu- cade, dar pentru că fazele de
lui este cea mai păroasă zonă a creştere şi de odihnă ale folicu-
capului. Părul scalpului asigură lilor individuali ai scalpului se
izolarea capului împotriva frigului succed eşalonat, pierderea părului
şi protecţia faţă de razele solare. nu este, de regulă, remarcată.
Fiecare fir de păr este alcătuit Glandele sebacee, care produc
dintr-o rădăcină, fixată în piele, şi secreţii de grăsime numite sebum,
din firul de păr care iese din se găsesc tot în piele şi sunt lega-
scalp. În interiorul scalpului, rădă- te de foliculi. Sebumul lubrifiază
cina este cuprinsă într-un folicul firul de păr şi are rolul de a pro-
de păr. Firul de păr se ridică din teja pielea împotriva bacteriilor şi
folicul la un unghi mai mic de 90˚ ciupercilor.
şi astfel acoperă eficient pielea. Pe folicul este inserat un
Foliculii de păr ai scalpului trec muşchi care ţine firul de păr în
printr-un ciclu de creştere, urmat poziţie dreaptă atunci când se
de o perioadă de odihnă. După contractă, provocând „pielea de
un stadiu activ de creştere, găină”. Contracţia acestui muşchi
Glanda sebacee foliculul şi bulbul se odihnesc presează în acelaşi timp glanda
Muşchiul ridicător pentru o scurtă perioadă. În sebacee care, la rândul ei, elibe-
al firului de păr timpul perioadei de odihnă, părul rează sebum.
 CAPUL

Muşchii capului
Muşchii capului se află
sub piele şi sub un strat Pielea
Stratul de suprafaţă al
de ţesut conjunctiv. scalpului; este acoperită
Aceştia mişcă pielea de cu păr

pe frunte şi de pe maxilar Ţesut conjunctiv Aponevroza

în timpul masticaţiei. fibros Strat format
Se află chiar sub din ţesut
Muşchiul occipitofrontal este un piele şi este legat de conjunctiv,
muşchi lat, format din două părţi ea; conţine artere şi care uneşte
vene care irigă părţile
situate în zonele anterioară şi anterioară şi
posterioară a scalpului, care sunt scalpul cu sânge
posterioară
legate printr-un strat fibros, subţi- ale muşchiului
re, compact (aponevroza). Muş- occipitofrontal
chiul frontal este partea muşchiu-
lui care acoperă fruntea, avându-şi Muşchiul
originea în pielea din regiunea frontal
Acoperă fruntea
sprâncenelor şi care este direcţio- şi calota
nat posterior, continuându-se cu craniană de la
aponevroza. Acest muşchi ridică aponevroză până
sprâncenele, încreţind astfel frun- la sprâncene şi
tea sau trăgând scalpul în faţă, ca încreţeşte fruntea
Muşchiul
atunci când ne încruntăm. occipital
Muşchiul occipital este partea Îşi are originea
muşchiului care îşi are originea pe osul occipital
în regiunea postero-superioară a şi se uneşte cu
gâtului şi urcă spre aponevroză. Orbicularul aponevroza;
Cu ajutorul acestuia, scalpul este pleoapelor trage scalpul
Muşchi circular spre spate
tras spre spate.
(sfincter) care
Muşchiul temporal se află în înconjoară ochiul
partea laterală a scalpului, dea- Muşchiul
supra urechii şi se întinde de la temporal
Orbicularul gurii
craniu până la maxilarul inferior. Muşchiul sfincter Situat pe partea
Are rol în procesul de masticaţie. care înconjoară laterală a capului,
gura coboară spre
ŢESUTUL CONJUNCTIV mandibulă; apropie
maxilarele
FIBROS LAX şi îi menţine poziţia
Al patrulea strat, de la baza în repaus
muşchiului şi aponevrozei, este
un strat de ţesut conjunctiv lax
care permite straturilor situate
superior să se mişte relativ liber
deasupra stratului de dedesubt.
Acesta este nivelul de la care
poate fi smuls scalpul în timpul
accidentelor, când, de exemplu, Muşchiul occipital fixează
capul se avântă înainte şi trece aponevroza, permiţând
prin parbrizul maşinii. muşchiului frontal să joace Cheie: Această zonă
Pericraniul, al cincilea strat al un rol în mimica feţei. Muşchiul poate fi
scalpului, este membrana tare temporal acţionează asupra uşor simţită
maxilarului şi mandibulei. sub piele
care acoperă osul craniului.

Leziuni ale scalpului

Leziunile scalpului provoacă
sângerare abundentă chiar dacă
este o tăietură relativ minoră. Doi
factori explică de ce scalpul
sângerează atât de abundent şi
pentru mult timp, atunci când este
tăiat.
Pentru a-şi hrăni numeroşii
foliculi de păr, scalpul este mult
mai abundent alimentat cu sânge,
în comparaţie cu pielea de pe
restul corpului. Sângele este
purtat spre scalp prin mai multe
Rănile majore ale scalpului
sângerează excesiv deoarece
arterele nu se contractă după
leziune. Acest lucru limitează
capacitatea de coagulare.
artere, care se anastomozează
(se interconectează) liber în
stratul de ţesut conjunctiv
compact de sub piele. Aceste
vase care se interconectează
irigă abundent cu sânge între-
gul scalp.
Ţesutul fibros din acest strat
compact are rolul de a menţine
vasele sangvine deschise, astfel
încât ele nu se pot contracta
precum arterele din alte zone, în
caz de leziune. Dacă artera nu
poate reacţiona la leziune, îngus-
tându-şi lumenul, atunci coagula-
rea sângelui este limitată. Pentru Cea mai mare parte a sângelui
a opri sângerarea, trebuie să se care irigă scalpul trece prin
exercite o presiune asupra zonei vase care se află pe suprafaţa
în care se află rana. muşchilor, imediat sub craniu.

15