Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Inot Si Hidrokinetoterapie
Inot Si Hidrokinetoterapie
ÎNOT ŞI HIDROKINETOTERAPIE
AUTOR:
LECT.UNIV.DR. GALERU OVIDIU, CONF. UNIV. MANOLE
VASILE
1. ….
2. ….
3. ….
4. …
1. ….
2. ….
3. ….
4. …
Cuprins
MODULUL I. HIDROKINETOTERAPIA MIJLOC IMPORTANT AL
KINETOTERAPIEI
Scop .................................................................................................................. 5
Cunoaşterea şi însuşirea unor cunoştinţe despre principalele finalităţi ale
practicării înotului, despre caracteristicile generale ale hidrokinetoterapiei,
efectele apei şi înotului asupra organismului, pentru utilizarea lor în
activităţile de recuperare şi profilaxie a unor afecţiuni. . .................................. 5
Obiective operaţionale ...................................................................................... 5
1.1. Obiectivele şi finalităţile practicării înotului ...................................................... 6
1.2. Caracteristici generale privind hidrokinetoterapia .............................................6
1.3. Principii fizice aplicate corpurilor scufundate în apă ......................................... 7
1.4. Influenţa apei asupra organismului .................................................................. 11
Bibliografie .....................................................................................................15
MODULUL II. CONDIIŢII TEHNICE DE DESFĂŞURARE A
HIDROKINETOTERAPIEI ...................................................................................16
Scop ................................................................................................................16
Însuşirea unor cunoştinţe privind condiţiile tehnice de desfăşurare a
hidrokinetoterapiei, pentru utilizarea lor în activităţile de recuperare şi
profilaxie a unor afecţiuni. . .............................................................................16
Obiective operaţionale ....................................................................................16
2.1. Localul .............................................................................................................17
2.2. Bazine şi piscine ..............................................................................................17
2.3. Condiţii de aplicare a hidrokinetoterapiei ........................................................19
2.4. Desfăşurarea tratamentului .............................................................................. 22
2.5. Dozarea exerciţiilor în funcţie de dificultate ...................................................23
2.6. Indicaţii şi contraindicaţii ................................................................................25
2.7. Probleme de igiena, profilaxie şi alimentaţie specifice activităţilor desfăşurate
în bazine ..................................................................................................................25
2.8. Bibliografie ......................................................................................................28
MODULUL III. BĂILE ŞI DUŞURILE TERAPEUTICE ....................................29
Scop ................................................................................................................29
Cunoaşterea şi însuşirea unor cunoştinţe, efectele termice ale apei asupra
organismului, însuşirea principalelor indicaţii privind modul de aplicare a
băilor, pentru utilizarea lor în activităţile de recuperare şi profilaxie a unor
afecţiuni. . .......................................................................................................29
Obiective operaţionale ....................................................................................29
3.1. Băile terapeutice ..............................................................................................30
3.2. Duşurile reci .................................................................................................... 33
Bibliografie .....................................................................................................34
3
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
4
Înot şi hidrokinetoterapie
Capitolul I. HIDROKINETOTERAPIA
MIJLOC IMPORTANT AL KINETOTERAPIEI
Scop
Obiective operaţionale
După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
> Să menţină un nivel ridicat de cunoştinţe despre influienţa apei asupra
organismului uman, de adaptare a efortului fizic şi psihic specific
activităţilor fizice desfăşurate în apă.
> Să ducă la învăţarea şi aprofundarea corectă a funcţiilor şi aparatelor
organismului uman care suferă anumite modificări în activităţilor desfăşurate
în apă.
5
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
6
Înot şi hidrokinetoterapie
G=mxg
3. Densitatea (d) - reprezintă raportul dintre masă (m) şi volum (V):
4.
d = m/V
4. Greutatea specifică - reprezintă raportul dintre masa unui anumit volum
dintr-o substanţă şi masa unui volum egal de apă.
Greutatea specifică a apei este egală cu unitatea. Dacă greutatea specifică a
unei substanţe este mai mare decât 1 substanţa se scufundă; dacă este egală cu 1
substanţa rămâne imobilă în locul unde a fost pusă; iar dacă este inferioară lui 1,
substanţa pluteşte la suprafaţa apei.
5. Legea lui Arhimede – un corp scufundat total sau parţial într-un lichid în
repaus este împins cu o forţă verticală, orientată de jos în sus şi egală cu greutatea
volumului de lichid dezlocuit de corp.
F = d x V, unde:
7
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Hidrodinamica
8
Înot şi hidrokinetoterapie
C. Refracţia. Reflecţia.
La trecerea dintr-un mediu în altul, cu indice de refracţie diferit (de exemplu
aerul şi apa), fasciculul luminos suferă o deviaţie. Acest fenomen de iluzie optică
nu trebuie să-l inducă în eroare pe terapeut sau pe pacient în privinţa poziţiei
exacte a segmentului de membru aflat în imersiune.
Începând cu o anumită zonă, perceperea acţiunilor care au loc sub apă
devine imposibilă, deoarece suprafaţa apei seamănă cu o oglindă.
O lumină prea puternică şi prost orientată provoacă orbirea momentană a
persoanelor implicate şi sporeşte fenomenul de reflecţie.
1.4. Influenţa apei asupra organismului
Efecte mecanice
a) Forţa lui Arhimede şi adâncimea scufundării.
Efectul cel mai evident al scufundării este diminuarea aparentă a greutăţii
corpului.
b) Presiunea hidrostatică.
Presiunea hidrostatică şi viscozitatea se află la originea stimulărilor
senzoriale.
Corpul scufundat în apă, suportă pe toată suprafaţa de contact cu apa, o
presiune mecanică hidrostatică. Valoarea acestei presiuni este de 0,1 atm. la
adâncimea de 1m. Toracele suportă în permanenţă o presiune de aproximativ 30
Kg./ forţă, acest lucru având implicaţii asupra funcţiei respiratorii. Această
presiune este permanentă şi constantă.
10
Înot şi hidrokinetoterapie
Efecte termice
a) Clasificare.
Efectele diferă în funcţie de temperatura utilizată.
neutilizate;
- O activitate sedativă generală, însoţită de senzaţia subiectivă de bine;
- O relaxare a tonusului muscular;
- O creştere a pragului de sensibilitate la durere şi scăderea sensibilităţii
periferice.
Dacă este prea fierbinte (peste 380C), apa poate avea efecte nocive,
provocând în special o astenie incompatibilă cu activitatea dinamică.
Tot astfel, nici apa prea rece nu asigură o activitate confortabilă, deci optimă.
Efecte psihologice
12
Înot şi hidrokinetoterapie
EVALUARE
Care sunt cele mai importante obiective ale practicării înotului?
Care sunt elementele componente ale hidrostaticii?
Cum acţionează presiunea hidrostatică asupra organismului?
Din ce se compune rezistenţa la înaintare?
Care sunt efectele termice ale apei asupra organismului?
Cum sunt influenţate elementele aparatului locomotor în timpul înotului?
Cum este influenţată respiraţia în timpul înotului?
Cum se desfăşoară circulaţia sangvină în timpul înotului şi de ce?
Care este rolul excreţiei în timpul activităţilor desfăşurate în apă?
Cum este influenţat metabolismul în timpul efortului din înot?
Bibliografie
1. OLARU, M., (1984), Înot, Ed. Sport-Turism, Bucureşti;
2. PLAS, F., HAGRON, E., (2001), - Kinetoterapie activă, Ed. Polirom, Iaşi;
3. ŞALGĂU, S., GALERU, O., (2000), Nataţie – Curs -ID, F.E.F.S.,
Universitatea din Bacău;
14
Înot şi hidrokinetoterapie
Scop
Obiective operaţionale
După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
> Să menţină un nivel ridicat de cunoştinţe despre condiţiile tehnice pe care
trebuie să le aibă bazinele în care se desfăşoară şedinţele de
hidrokinetoterapie.
> Să favorizeze învăţarea şi aprofundarea corectă a cerinţelor care se impun
pentru desfăşurarea unei şedinţe de hidrokinetoterapie.
> Să capaciteze cu abilităţi privind utilizarea optimă a presiunii hidrostatice a
apei în timpul lucrului.
2.1. Localul
Sălile de aşteptare, vestiarele, precum şi culoarele şi spaţiile de acces
spre bazin trebuie să fie spaţioase.
Sala în care se găseşte piscina trebuie să aibă o suprafaţă suficientă
pentru a permite apropierea şi manevrarea fotoliilor rulante şi a paturilor.
Un scripete şi orice alt sistem de ridicare plasat pe una dintre laturile
bazinului permite personalului să-i introducă mai uşor în apă pe indivizii cu
handicap sever. Vestiarele şi sălile destinate odihnei trebuie să fie dotate cu un
sistem de uscare rapidă şi completă.
17
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Factorii ambientali
Temperatura aerului: în vestiare, în sala de tratament şi în spaţiul de odihnă,
temperatura mediului ambiant este reglată între 20 - 240C.
Gradul higrometric: este menţinut în jurul valorii de 50 - 60 %.
Unii autori propun un sistem de ventilaţie continuă cu aer uscat la nivelul
plafonului.
Pe pereţii sălii de tratament nu trebuie să existe picături de condens.
Temperatura apei: în practică, temperatura folosită variază între 34 - 370C,
dar depinde în primul rând de diagnostic.
Poziţiile complementare.
a) Poziţia în decubit pe suport
complet
Este o poziţie care
presupune existenţa unei plăci
sau a unei tărgi fixate pe bara
ce înconjură piscina.
Pentru
pacientul este fixat în chingi, iar
capul acestuia se sprijină pe o
pernă (fig. 5).
Fig. 5 - Sprijin dorsal pe un suport complet
18
Înot şi hidrokinetoterapie
19
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
e) Poziţia aşezat
Ppacientul aste aşezat pe un taburet greu sau pe un scaun cu spătar. Este o
poziţie care permite activitatea în imersiune a membrelor inferioare. Scaunul
trebuie să fie suficient de jos pentru ca umerii să fie în întregime acoperiţi de apă.
Spătarul se constituie într-un ajutor suplimentar pentru pacient, care îl poate folosi
ca punct de sprijin. Pacientul se poate aşeza pe o treaptă a scării de acces la bazin
(fig. 9).
20
Înot şi hidrokinetoterapie
21
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
22
Înot şi hidrokinetoterapie
Igiena bazinelorlor.
Bazinele în care se desfăşoară activitatea trebuie să îndeplinească normele
igienico-sanitare de bază. În bazinele special amenajate este obligatoriu să existe
următoatele utilităţi:
• Vestiare cu duşuri, grupuri sanitare şi cabine de schimb;
• Circuitul destinat respectării igienei personale: dezechipare - duş -
bazin -duş - echipare.
• Cabinet medical utilat corespunzător;
• Un sistem practic de filtrare şi dezinfectare a apei;
• Alte anexe: tribune, sauna, materiale ajutătoare destinate activitălor.
Igiena apei.
Apa din bazinele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii:
• Să fie filtrată şi dezinfectată prin clorinare, cantitatea de clor fiind de
0,5 mg la un litru de apă;
23
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Igiena subiectului.
Subiectul trebuie să ţină seama de o serie de indicaţii de o importanţă majoră
cum ar fi:
• Starea generală de sănătate trebuie să permită efectuarea efortului
specific;
• Echipamentul obligatoriu -costum de baie sau slip, cască de înot,
papuci, prosop, halat;
• Spălarea pielii cu apă şi săpun, efectuarea spălaturilor oculare cu ceai
de muşeţel sau soluţie slabă de acid boric (400g acid boric la un litru
de apă) este obligatorie la terminarea activităţii, apa clorinată având
o acţiune iritantă asupra pielii;
• Dezinfectarea periodică a mucoasei nazale cu soluţie de cor algol (2-
3 picături de 2-3 ori pe zi). În cazul răcelilor însoţite de guturai, în
special le înotători, se mai poate folosi pentru dezinfecţia nazo-
faringiană, şi soluţie de sulfatizol.
• încălzirea pe uscat înainte de intrarea în apă este obligatorie, ea
având o dublă semnificaţie: angrenarea organismului la efort şi
pregătirea organismiîui pentru contactul cu apa.
Nu se recomandă intrarea în apă imediat după masă, ci aproximativ
după două ore de la servirea mesei, explicaţia fiziologică fiind că în
primele ore ale digestiei, o bună parte a volumului sangvin este
dirijat spre viscerele abdominale, deci adaptarea cardiovasculară la
efort se va realiza mai dificil şi la un nivel mai scăzut;
• Odihna trebuie să fie corespunzătoare sub aspect cantitativ şi
calitativ.
Alimentaţia subiectului
Categoriile de substanţe cu valoare nutritivă ce trebuie incluse în regimul
alimentar al unui individ care efectuează regulat activităţi specifice înotului sunt
următoarele:
• Substanţele cu rol energetic (proteinele), şi cu rol plastic (glucide,
lipide);
• Biocatalizători exogeni (vitaminele);
• Săruri minerale;
• Apă;
Aportul alimentar necesar desfăşurării activităţii de înot este determinat în
rezolvarea necesităţilor energetice ale organismului supus la efort.
24
Înot şi hidrokinetoterapie
Evaluare
Care sunt caracteristicile tehnice ale bazinelor şi piscinelor utilizate?
Ce cuprinde bilanţul efectuat la începutul fiecărei şedinţe?
Care sunt materialele ajutătoare utilizate pentru stabilizarea subiecţilor?
Care sunt poziţiile subiecţilor în timpul lucrului?
Care sunt etapele desfăşurării unei şedinţe de hirokinetoterapie?
Care sunt variantele utilizării presiunii hidrostatice a apei?
Care sunt indicaţiile hidrokinetoterapiei?
Care sunt contraindicaţiile hidrokinetoterapiei?
Care sunt elmentele principale ale igienei specifice tipologiei activităţilor
desfăşurate în bazine?
Care sunt aspectele principale legate de alimentaţia celor care practică
sistematic şi regulat activităţi specifice mediului acvatic?
Bibliografie
1. DAIL, C., THOMAS, C., (1999), Hidroterapie,- Tratamente simple pentru
afecţiuni obişnuite, Ed. Viaţă şi sănătate, Bucureşti;
2. PLAS, F., HAGRON, E., (2001), Kinetoterapie activă, Ed. Polirom, Iaşi;
3. THOMAS, D., G., (1996), Înot - Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucureşti.
25
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Scop
Obiective operaţionale
După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
> Să menţină un nivel ridicat de cunoştinţe despre efectele termice ale apei
asupra organismului.Să favorizeze învăţarea şi aprofundarea corectă a
cerinţelor care se impun pentru desfăşurarea unei şedinţe de
hidrokinetoterapie.
> Să favorizeze învăţarea şi aprofundarea corectă a funcţiilor şi aparatelor
organismului uman solicitate în timpul aplicării băilor şi duşurilor
terapeutice.
26
Înot şi hidrokinetoterapie
27
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Când şi cui îi sunt indicate băile fierbinţi - în primul rând, sunt recomandate
persoanelor care dintr-un motiv sau altul au fost nevoite sa se expună la frig (dar
nu până în faza de degerături, când este indicată într-o primă fază tot apa rece). De
asemenea, sunt foarte eficiente băile fierbinţi atunci când simţiţi că sunteţi pe cale
să răciţi, având o senzaţie persistentă de frig, de ameţeală, dureri în zona spatelui
şi a membrelor, senzaţie neplăcută (ca atunci când ne-ar zgâria hainele) la nivelul
pielii. Cu condiţia să nu fie sub incidenta vreuneia dintre contraindicaţiile de mai
jos, aceasta metodă poate fi aplicată de oricine, fiind deopotrivă indicată
constituţiilor mai firave şi celor mai robuste. Cu precizarea că după această baie
trebuie sa ne odihnim suficient timp şi să nu ne expunem la frig, procedura poate
fi aplicată oricând simţim nevoia, în timpul zilei. Cel mai bun moment este însă
seara, înainte de culcare, deoarece are şi un efect somnifer excelent.
Cum se fac baile fierbinti - înainte de a intra în cada de baie, apa va fi adusă
aproape de temperatura normala a corpului (36-37 C), aşa încât să ne acomodam
rapid. Apoi, prin adaugarea continuă de apă fierbinte, se va ajunge la o
temperatură de 39-40 C, având grijă să nu forţăm, dacă simţim o senzaţie de
ameţeală sau disconfort. Vom rămâne în apă la această temperatură vreme de 15-
20 de minute, după care ne vom şterge şi ne vom odihni vreme de măcar o ora în
pat, la căldură, evitând apoi alte 4-5 ore orice contact cu frigul sau cu curenţii de
aer.
Efectele terapeutice ale bailor fierbinti: mărirea temperaturii corpului are
drept efect imediat o intensificare a activităţii sistemului imunitar, care va lucra
foarte eficient, existând şanse mari să înăbuţim în faşă un guturai, o gripă sau o
cistită care apar pe fondul unei expuneri îndelungate la frig.
Dacă duşurile reci stimulează şi mobilizează resursele organismului, băile fierbinţi
ajută la regenerarea şi conservarea acestor resurse, fiind extrem de indicate în
momentele în care ne simţim obosiţi şi cu rezistenţa scăzută. De asemenea, sunt
foarte eficiente în cazul reumatismului, nevralgiilor, stărilor de contractură
musculara care se agravează la frig şi curent.
Cât de des este bine să recurgem la baile fierbinţi - acest procedeu este
extrem de eficient aplicat ocazional, la nevoie, eficienţa scăzându-i dacă este
aplicat prea des. Din acest motiv, băile fierbinţi nu vor fi făcute zilnic, ci mai
degrabă în momente critice (când simţim iminenţa unei răceli sau profilactic, în
timpul epidemiilor gripale).
Precautii: atunci când facem băi fierbinţi va fi necesar să fim foarte atenţi ca
temperatura apei să nu depaşească limita suportabilităţii, care variază de la om la
om. La 390 C există persoane care deja ameţesc şi au o senzaţie de sufocare, în timp
ce alţii pot urca temperatura la 410 C, fără să simtă cel mai mic disconfort. Aşadar,
este extrem de necesar pentru a ne doza temperatura la această procedură, altfel
existând posibilitatea de a apărea efecte extrem de neplacute şi chiar nocive.
Contraindicaţii ale acestei proceduri: persoanele care suferă de boli
cardiovasculare (hipertensiune, aritmie cardiacă, ischemie cardiacă, accident
vascular, tromboză etc.) nu vor face băi fierbinţi. Aceeaşi interdicţie este valabilă şi
28
Înot şi hidrokinetoterapie
în cazul persoanelor la care bolile infecţioase, mai ales însoţite de accese de febră,
s-au instalat deja, precum şi cele cu o constituţie foarte sensibilă.
Un mic secret: dacă la apa de baie fierbinte vom adăuga 10-20 de picături de
ulei volatil de mentă sau 30-40 picături de ulei de brad (se găsesc în magazinele
naturiste), efectul benefic al acestei metode contra bolilor respiratorii se va dubla
sau chiar tripla. Contra nevralgiei şi reumatismului se vor adauga în apa de baie 20
de picaturi ulei de cimbru şi/sau ienupar. În fine, pentru un somn odihnitor şi vise
plăcute vom pune în apa de baie 40 de picături de ulei volatil de lavandă sau de
portocal.
Băi cu diverse săruri
Aceste băi sunt folosite în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, ale
sistemului nervos, ale aparatului cardio-vascular sau ale pielii. Ele sunt foarte
simple şi uşor de pregătit. În cada cu apa mai caldă sau mai rece se dizolvă 250-500
g sare marina sau sare de bucatarie (se pot folosi si alte tipuri de saruri), cernuta in
prealabil sau aşezată într-un săculeţ de pânză. Băile se fac o dată la două zile, o
cură fiind de 12-15 băi.
Alte tipuri de băi curative
Există numeroase feluri de a pregăti băile pentru tratarea diverselor afecţiuni.
Astfel, se fac băi cu plante medicinale, folosind salvie, muşetel, tei, rozmarin,
pelin, hamei, nuc, mentă, muguri şi frunze de plop, scoarţă de stejar, soc, tărâţe sau
muştar (făina sau boabe). Fiecare dintre aceste băi are o serie de recomandări şi
mare parte dintre ele se pot face şi acasă (desigur, după consultarea medicului
specialist).
3.2.Duşurile reci
Sunt o procedură de hidroterapie derivată din clasicele "afuziuni" ale
preotului german Sebastian Kneipp, părintele medicinii naturiste, care a redat cu
ajutorul apei reci sănătatea multor oameni, intemeind o adevarată şcoală de
vindecare. Principiul de funcţionare al acestor duşuri reci este oarecum asemanator
celui din homeopatie: o doza de frig mică ne face imuni la afecţiunile provocate de
"frigul mare" din anotimpul rece.
IMPORTANT:
Duşurile reci vor fi făcute numai de către persoanele care nu sufera de nici o
boală în faza acută, care nu sunt în convalescenţă şi nu prezintă o stare de
slăbiciune fizică accentuată.
Când şi cum se fac duşurile:
Cel mai bun moment pentru duşul rece este dimineaţa, la puţin timp după
trezire. Se va folosi de preferinţă o apă ceva mai calduţă la început, care va fi
răcită gradat (pentru a nu produce şocuri cardiovasculare).
După duş, trupul trebuie frecat pe toata suprafaţa cu un prosop de cânepă
sau iută, pentru activarea circulaţiei, evitând însă să ne udăm pe cap. Urmează
29
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Evaluare:
De câte tipuri sunt băile şi duşurile terapeutice?
Care sunt caracteristicile băilor şi duşurilor terapeutice?
Când şi cui îi sunt indicate băile fierbinţi?
Care este frecvenţa băilor fierbinţi?
Care sunt precauţiile şi contraindicaţiile băilor fierbinţi?
Care este durata duşurilor reci?
Care sunt efectele duşurilor reci?
Care sunt precauţiile şi contraindicaţiile duşurilor reci?
30
Înot şi hidrokinetoterapie
Bibliografie
1. DAIL, C., THOMAS, C., (1999), Hidroterapie,- Tratamente simple pentru
afecţiuni obişnuite, Ed. Viaţă şi sănătate, Bucureşti;
2. DRĂGAN, I., şi colab., (1994), Medicina sportivă aplicată, Ed. Editis,
Bucureşti;
3. MOGOŞ, V., T., (1990), Apa, agent terapeutic, Ed. Sport-turism,
Bucureşti;
31
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Scop
Cunoaşterea amănunţită a etapelor şi conditiilor utilizate în formarea deprinderii de
a înota, a tehnicii procedeului craul, în vederea utilizării a unor elemente în
activităţile de recuperare şi profilaxie.
Obiective operaţionale
După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
> Să-şi formeze abilităţile necesare activităţilor de învăţare corectă a
elementelor procedeului craul
> Să-şi formeze deprinderea de a analiza biomecanic tehnica mişcării
membrelor inferioare, a membrelor superioare, a respiraţiei specifice
procedeului craul în vederea utilizării eficiente a acestora în activităţile de
recuperare şi profilaxie.
32
Înot şi hidrokinetoterapie
atenţia subiectului despre importanţa felului cum respiră, mai bine spus cum
expiră, deteriorarea respiraţiei conduce la forme acute de oboseală care nu ajută la
învăţarea corectă a mişcărilor de înot.
g) Mediul ambiant în care se desfăşoară lecţia trebuie să ofere condiţii
optime de lucru; funcţionalitatea bună a bazinului, evitarea altor activităţi, numărul
cursanţilor într-o grupă nu trebuie să depăşească 15, luminozitatea bună, trebuie să
preocupe pe fiecare instructor.
Să se acorde atenţie mărită pregătirii teoretice pentru conştientizarea
învăţării.
34
Înot şi hidrokinetoterapie
35
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Colacii
Avantaj:
• asigură o flotabilitate bună, putând fi folosiţi şi ca plute.
Dezavantaje:
• scoaterea lor produce frică;
• îngreunează lucrul membrelor inferioare;
• împiedică mişcarea membrelor superioare;
• apare pericolul rostogolirii în apă.
Pluta de antrenament
Avantaje:
• pune în evidenţă flotabilitatea naturală;
• permite un număr mare de exerciţii;
• dă o foarte mare încredere în executarea diferitelor elemente de
tehnică;
• ajută şi asigură o poziţie orizontală pe apă.
Dezavantaje:
• este grea pentru copii de vârste mici;
• împiedică înaintarea pe apă.
Labele de cauciuc:
Avantaje:
• măresc flotabilitatea;
• facilitează mişcarea membrelor superioare
• dezvoltă o viteză de deplasare mai mare.
Dejavantaj:
• scoaterea lor, îngreunează actiunea membrelor inferioare.
Palmarele
• nu se folosesc în procesul de învăţare şi iniţiere.
36
Înot şi hidrokinetoterapie
37
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Utilizarea procedeului
În competiţii
Procedeul craul se înoată în probele de liber, probe olimpice: 50m, l00m,
200m, 400m, 800m, (feminin) 1500m, (masculin), în probele de ştafetă, 4x50m,
4xl00m,4x200m, ultimii schimb în ştafetă de 4xl00m mixt, precum şi ultimul
procedeu înotat în probele individuale de 200m mixt şi 400m mixt.
Utilitar şi de agrement:
Este procedeul cu cea mai mare utilizare pentru scopuri utiltare (salvare de la
înec, aplicaţii militare, curse de mare fond, triatlonuri, traversări de cursuri de apa,
etc).
Pentru tratamentul unor afecţiuni prin utilizarea unor elemente ale procedeului
suţinute de unele obiecte ajutătoare,
Pentru agrement, este unul din cele mai utilizate, mai ales datorită vitezelor pe
care le poate dezvolta, (este utilizat frecvent şi sub forme tehnice mai puţin
perfecţionate - voiniciasca, ower).
Procedeul craul a evoluat devenind cel mai rapid dintre procedeele înotului
sportiv.
Tehnica acestui procedeu implică următoarele:
• Mişcarea membrelor superioare;
• Mişcarea membrelor inferioare;
• Coordonarea membrelor superioare;
• Coordonarea dintre membrele inferioare şi superioare;
• Coordonarea membrelor superioare cu respiraţia;
• Startul şi întoarcerea la capătul bazinului
38
Înot şi hidrokinetoterapie
Mişcarea braţelor.
Din punct de vedere biomecanic, în procedeul craul membrele superioare
lucrează alternativ ciclic. Alternanţa presupune că atunci când un membru superior
vâsleşte, celălalt revine prin aer la locul de unde a plecat. Parcurgerea completă cu
fiecare membru superior a unui drum acvatic şi a ununia aerian, constituie un ciclu.
Vâslitul acvatic cu membrele superioare se compune din următoarele mişcări:
intrarea membrului superior în apă, apucarea apei, întinderea şi revenirea.
Întrarea membrului superior în apă
Trebuie făcută în faţa capului, membrul trebuie sa fie uşor îndoit, cu cotul mai
sus decât mâna în aşa fel încât vârfurile degetelor să fie primele care pătrund în apă,
locul de intrare în apă trebuie să fie la 5 cm în spatele punctului care poate fi atins cu
membrul superior întins complet.
Mâna trebuie să alunece în apă, cu palma orientată spre în afară la 30°- 40° fată
de poziţia orizontală. O tehnică foarte bună şi eficientă este atunci când articulaţia
mâinii, cotului şi a umărului se introduc în apă printr-un singur punct.
După introducerea intrarea membrului superior în apă, următoarea mişcare este
de întindere a acestuia spre înainte favorizând astfel alunecarea pe apă.
Apucarea apei
După terminarea fazei de alunecare a braţului în apă, urmează tracţiunea
acvatică prin apucarea apei cu palma întinsă spre în afară, urmată de răsucirea palmei
din articulaţia pumnului spre înăuntru. Urmează mişcarea de tracţiune spre în jos sau
de apăsare a apei concomitent cu flexia din articulaţia cotului, schimbarea direcţiei
de tracţiune spre înăuntru până când mâna ajunge în dreptul pieptului, cu flexia
cotului până la un unghi de 100°- 110°.
În acest moment al vâslirii, vârful palmei este orientat în direcţia umărului
opus. Vâslirea este uniform accelerată şi se realizează cu "cotul înalt", peste nivelul
mâinii.
Pe durata vâslirii este descris un parcurs sinusoidal, asemănător literei "S".
Întinderea
După depăşirea momentului maxim de flexie din articulaţia cotului, urmează
tracţiunea spre în jos concomitent cu extensia cotului şi orientarea palmei spre înapoi
până la punctul maxim de întindere a acestuia.
Revenirea
Este mişcarea pe care o execută membrul superior pe deasupra apei până la
intrarea în apă. Dupâ terminarea tracţiunii, membrul superior execută o mişcare de
rotaţie spre înainte, din articulaţia umărului, cu flexia progresivă a cotului până la un
unghi cuprins între 130°-150° la sprinteri şi 130°-100° la fondişti, în punctul maxim
situat în dreptul capului. Mişcarea se continuă prin ducerea membrul superior spre
înainte concomitent cu extensia din articulaţia cotului aşa încât, la momentul
contactului cu suprafaţa apei, unghiul format la nivelul articulaţiei cotului să fie de
aproximativ 170°.
39
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Greşeli
a)La intrarea membrului superior în apă
• Pătrunderea mâinii uşor în exterior- modifică aliniamentul lateral.
• Introducerea mâinii lângă cap - produce o contraforţă la extinsia
cotului sub apă şi scurtează tracţiunea.
• Plesnirea braţului sau a mâinii pe apă- creşte turbulenţa de suprafaţă şi
rezistenţa valurilor, determinând şi dragarea unei cantităţi inutile de
aer.
• Întinderea pronunţată a membrului superior înainte, sau introducerea
sa în interior, peste mediana corpului - modifică aliniamentul prin
deplasarea în lateral a bazinului şi a picioarelor, generând o înaintare
şerpuită.
b)La vâslire:
• Relaxarea articulaţiei pumnului - mâna nu exercită presiune pe apă, ea
fiind în uşoară extensie.
• Coborârea cotului - antebraţul şi palma nu vâslesc.
• Vâslirea cu cotul în extensie - modifică aliniamentul orizontal,
determinând înălţarea şi apoi coborârea corpului.
• Scoaterea membrului superior prea devreme din apă - scurtează
împingerea şi, în compensaţie, măreşte ritmul mişcărilor.
• Orientarea palmei în sus la finalul împingerii -coboară bazinul
c)Pe drumul aerian
• Extensia cotului - corpul se scufundă.
• Mişcarea membrelor inferioare
• Aceste structuri motrice, numite şi lovituri sau bătăi, permit înălţarea
subiectului pe apă, facilitând înaintarea. De asemenea, menţin echilibrul corporal şi
aliniamentul lateral, corectând deplasările în plan orizintal generate de alternanţa
mişcărilor membrelor superioare.
• Bătaia picioarelor asigură într-o oarecare măsura şi propulsia. Deşi
picioarele nu sunt plasate într-o poziţie de împingere a apei spre înapoi, ele asigură în
acelaşi fel portanţa ca şi coada unui delfin. Cu toate că mişcările cozii la delfin sunt
realizate pe verticală, ele creează o diferenţă de presiune (pozitiv dedesupt şi negativ
deasupra), care generează portanţa, propulsând delfinul înainte. Având în vedere
consumul energetic de patru ori mai mare al membrelor inferioare decât cel al celor
superioare, această sarcină propulsivă este preluată preponderent de segmentele
superioare. Actiunea membrelor inferioare este alternativă şi se realizează în plan
vertical, sub forma unei mişcări de forfecare, având două faze distincte: faza
descendentă şi faza ascendentă.
• Faza descendenta, cu rol în înălţare se desfăşoară prin flexia activă a
şoldului (m. iliopsoas, drept anterior şi sartorius), flexia pasivă a genunchiului şi
extensia gleznei (prin presiunea apei). În punctul final, când coapsa începe
deplasarea în sus, gamba continuă mişcarea spre fundul bazinului prin extinderea
40
Înot şi hidrokinetoterapie
Greşeli:
a) Faza descendentă:
• Flexia dorsală a gleznei -limitează suprafaţa de presiune pe apă.
• Hiperextensia şoldului -coapsa se deplasează spre verticală.
b) Faza ascendentă:
• Flexia pronunţată a genunchiului - gamba este scoasă din apă, lovitura
descendentă consecutivă fiind realizată parţial în aer.
c) Mişcarea în ansamblu:
• Executarea mişcării la o adâncime prea mare.
Mişcări cu frecvenţă mare şi cu amplitudine mică.
Mişcări neregulate sau sacadate.
Acţiuni iniţiale din articulaţia genunchilor -se depărtează doar gambele
în plan sagital.
Menţinerea genunchilor în extensie -determină încordarea întregului
membru inferior.
41
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
vâslirea. Este greşită afirmaţia că un braţ intră în apa în momentul în care celălalt braţ
iese din apă.
42
Înot şi hidrokinetoterapie
inspiră imediat după revenirea la suprafaţă, la start sau la întoarcere, deoarece scade
mult viteza de înaintare.
Greşeli
• Capul se răsuceşte odată cu umerii - scade eficienţa vâslirii.
• Capul se ridică - trenul inferior se scufundă.
• Expiraţia continuă la ieşirea capului din apă - scurtează durata
inspirului, şi apar senzaţiile de sufocare şi epuizare.
Greşeli la start
a) La poziţia iniţială:
• Extensia sau flexia pronunţată a genunghilor - reacţie musculară
necorespunzătoare la semnalul de start
• Degetele picioarelor nu prind marginea blocstartului - posibilă
dezechilibrare sau alunecare.
b) La elan:
• Mişcări inutile cu braţele - întârzie desprinderea.
c) În zbor:
• Extinderea trunchiului sau a gâtului - coboară trenul inferior, intrarea
în apă realizându-se pe abdomen.
d) Intrarea în apă:
• Suprafaţa mare de contact cu apa, atunci când membrele, pieptul şi
bazinul pleznesc apa în locuri diferite -creează tulburenţă de suprafeţă
şi reduc viteza.
e) În faza lucrului sub apă şi la revenire:
• Mişcări de picioare executate prea devreme sau prea târziu - nu este
valorificată alunecarea în imersie.
• Vâslirea prematură cu primul braţ -scade viteza iniţială.
44
Înot şi hidrokinetoterapie
Indicaţii metodice:
Se acordă o atenţie mărită asupra poziţiei piciorului în apă: vârful piciorului
foarte bine întins; picioarele apropiate unul de celălalt; distanţa dintr picioare
(pasul),în momentul forfecării să nu fie prea mare, etc;
Toate exerciţiile se pot executa cu ajutorul labelor de cauciuc.
46
Înot şi hidrokinetoterapie
EVALUARE
Care sunt probele olimpice în procedeul craul?
Care sunt mişcările la vâslitul acvatic cu braţele la procedeul craul?
Câte faze cuprinde bătaia picioarelor?
Câte feluri de coordonări braţe-picioare întâlnim?
Care sunt greşelile la respiraţie?
Care sunt fazele startului în procedeul craul?
Analizaţi biomecanic mişcările membrelor superioare specifice procedeului
craul.
Analizaţi biomecanic mişcările membrelor inferioare specifice procedeului
craul.
Bibliografie
1. COUNSILMAN J., E., (1977), The sciences of Swimming Ed.
Counsilman CD, Indiana – SUA;
2. DOBOŞ, AL., (1994), Tainele marii respiraţii, Ed. Nirvana, Bucureşti;
3. MUREŞAN, E., (2002), Curs de înot, Ed. Fundaţia România de mâine,
Bucureşti;
4. OLARU, M., (1982), Înot, Ed. Sport-Turism, Bucureşti;
5. ŞALGĂU, S., GALERU, O., (2000), Nataţie – Curs -ID, F.E.F.S.,
Universitatea din Bacău;
6. THOMAS, D., G., (1996), Înot – Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucureşti.
47
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Scop
Cunoaşterea amănunţită a tehnicii procedeului spate, în vederea utilizării a unor
elemente în activităţile de recuperare şi profilaxie.
Obiective operaţionale
După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
> Să-şi formeze abilităţile necesare activităţilor de învăţare corectă a
elementelor procedeului spate.
> Să-şi formeze deprinderea de a analiza biomecanic tehnica mişcării
membrelor inferioare, a membrelor superioare, a respiraţiei specifice
procedeului craul în vederea utilizării eficiente a acestora în activităţile de
recuperare şi profilaxie.
48
Înot şi hidrokinetoterapie
Utilizarea procedeului
Competiţional:
Procedeul spate se înoată în probele de 100 şi 200m, primul procedeu în ştafeta
de 4xl00m Mixt, şi al doilea procedeu în probele individuale de 200 şi 400m Mixt.
Utilitar şi de agrement:
Este un procedeu foarte des utilizat, deoarece nu ridică probleme din punct de
vedere al respiraţiei, este utilizat sub aspect de agrement, foarte frecvent, mai ales
pentru relaxare.
Utilitar şi-a dovedit eficienţa pentru transportul diferitelor obiecte şi în mod
special ca procedeu de transport a accidentaţilor.
Tehnica procedeului spate, implică următoarele:
• Mişcarea membrelor inferioare;
• Mişcarea membrelor superioare;
• Coordonarea dintre membrelor inferioare şi cele superioare;
• Coordonarea membrelor superioare cu respiraţia;
• Startul şi întoarcerea;
49
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Greşeli
a) În faza ascendentă:
• Hiperflexia genunchiului - gamba este coborâtă aproape la verticală,
determinând o creştere a rezistenţei de formă, prin deranjarea
curenţilor paraleli adiţionali;
• Flexia gambei -limitează suprafaţa de presiune a apei;
• Flexia exagerată a şoldului -genunchiul iese din apă; se realizează
mişcări de pedalare prin apă, împiedicând astfel înaintarea.
b) În faza descendentă:
• Menţinerea gleznei în extensie - şoldurile şi trunchiul sunt ridicate
prin contraforţă, reprezentând un element negativ pentru aliniamentul
orizontal;
c) Mişcarea în ansamblu:
• Extensia executată la o adâncime prea mare;
50
Înot şi hidrokinetoterapie
51
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
umărului, membrul superior este dus înainte, cu palma orientată iniţial spre interior.
Când mâna trece prin dreptul feţei, palma este reorientată spre exterior, pregătind
intrarea în apă.
Vâslirea descrie un parcurs sinusoidal, asemănător literei "S" culcat şi
urmăreşte păstrareasprijinului pe porţiuni de apă care nu se se deplasează sub
formă de curent în sensul opus înaintării. Vâslirea este uniform accelerată şi se
efectuează cu "cotul înalt", peste nivelul mâinii. Mişcările membrelor superioare
sunt favorizate de răsucirea corpului în axul longitudinal.
c) Coordonarea membrelor superioare
Un membru superior pătrunde în apă, când celălalt finalizează mişcarea în
jos, cu rol de înălţare şi facilitare a rulării corpului în ax. Astfel, este posibil ca un
membru superior să aplice forţa propulsivă imediat ce celălalt membru superior a
încetat presiunea pe apă sub coapsă.
Greşeli
a) La intrarea membrului superior:
• Pătrunderea membrului superior în apă în exterior sau în interior,
peste linia mediană a corpului, modifică aliniamentul lateral şi
determină o înaintare şerpuită, prin deplasarea bazinului şi membrelor
inferioare în lateral;
• Trântirea braţului pe apă - scade viteza de înaintare aproape la
jumătate şi creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor;
• Introducerea membrului superior cu cotul în flexie - creşte
rezistenţa la înaintare şi scurtează lungimea tracţiunii.
b) La vâslire:
• Relaxarea articulaţiei pumnului - mâna nu exercită presiuni pe apă,
fiind în uşoară extensie;
• Coborârea cotului - antebraţul şi palma nu vâslesc. Cotul coborât este
cea mai mare greşeală mecanică. Ea provoacă dureri cronice ale
umărului. Acestea sunt determinate de frecarea pe capul humeral a
tendonului supraspinosului şi bicepsului porţiunea lungă, dar şi a
ligamentului coracoacromial (Kenedy, 1978);
• Vâslirea cu cotul extins pe un traseu semicircular - modifică
aliniamentul orizontal, determinând înălţarea şi apoi coborârea
corpului;
• Scoaterea membrului superior prea devreme din apă - scurtează
împingerea şi în compensaţie creşte ritmul mişcărilor;
• Neorientarea palmei spre fundul bazinului la finalul împingerii -
generează o scufundare pronunţată a corpului.
c) Pe drumul aerian:
• Scoaterea mai întâi a degetului mic din apă - mişcarea este restrictivă
şi obositoare;
52
Înot şi hidrokinetoterapie
53
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
umerilor. Această poziţie este abordată de către înotător după primul semnal al
arbitrului.
La comanda "Luaţi locurile" se execută flexia coatelor şi se apropie pieptul de
perete, concomitent cu ridicarea şezutei. Bărbia este menţinută în piept.
După semnalul sonor, fluer, sirenă, pistol, elanul se realizează printr-o
extensie energică întregului corp, concomitent cuducerea membrelor superioare
spre înapoi, uşor prin lateral, iar privirea este energic înreptată spre celălalt capăt al
bazinului.
Drumul aerian se execută cu corpul arcuit, peste nivelul apei. După depăşirea
celui mai înalt punct al traiectoriei, se realizează o uşoară flexie şoldurilor, pentru a
reuşi trecerea picioarelor peste apă. Membrele superioare pot fi duse peste apă cu
coatele în extensie sau în flexie. În acest caz, umerii sunt mai aproape de axa de
rotaţie, iar după ce au depăşit capul, coatele se extind energic.
Intrarea în apă se realizează sub un unghi cât mai mic faţă de suprafaţa apei,
aproximativ 300 - 400. Şoldurile pătrund la foarte mică distanţă în urma locului
unde a intrat capul, iar picioarele puţin în urma şoldurilor.
Lucrul sub apă pregăteşte revenirea la suprafaţă. Se efectuează o uşoară
redicare a membrelor superioare şi o coborâre a bărbiei în piept pentru a schimba
direcţia de deplasare dinspre în jos înspre sus, către suprafaţa apei. După o scurtă
alunecare, membrele inferioare incep să bată pentru a înălţa corpul la suprafaţa
apei. Mişcarea membrelor inferioare poate sub formă de ondulaţie, specifică
procedeului fluture.
Printr-o singură vâslire cu unul din membrele superioare, se revine la suprafaţa
apei executându-se inspirul şi continuarea cursei prin mişcări ritmic coordonate
a) În poziţia iniţială:
• dispunerea greşită a vârfurilor picioarelor pe perete - împingerea
în perete este ineficientă şi poate produce alunecarea picioarelor la
start;
• lipsa ridicării în braţe prin flexia coaielor pentru apropierea pieptului
de perete -elan scurt datorită deplasării bazinului prin apă;
b) La elan:
• nevalorificarea rolului conducător al capului; nu se realizează extensia
gâtului - "cade" şezuta;
• membrele superioare sunt deplasate lângă cap doar prin înainte şi nu
prin lateral-înainte -nu sunt ridicate peste apă, spatele şi bazinul;
c) În zbor:
• deplasarea picioarelor prin apă sau atingerea ei cu spatele, în poziţie
aproape orizontală - creaşte rezistenţa la înaintare;
d) În faza lucrului sub apă şi la revenire:
• mişcări ale membrelor inferioare prin apă, executate prea devreme sau
54
Înot şi hidrokinetoterapie
55
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
prelugirea corpului
6. Alunecare craul, vâslind de două ori cu acelaşi membru superior, celălalt
fiind în prelugirea corpului.
7. Procedeu spate.
8. Alunecare: spate cu mişcarea membrelor inferioare în procedeu delfin.
Membrele superioare execută vâslirea şi revin deasupra capului. Se
lucrează: o tracţiune ale membrelor superioare la două bătăi simultane;
Exerciţiile se pot executa şi cu labe.
EVALUARE
Care sunt greşelile la mişcarea membrelor inferioare specifică
procedeuluispate?
Ce include structura globală la mişcarea membrelor superioare
specifică procedeului spate?
Care este suita completă a coordonării mişcărilor membrelor superioare
cu cele ale membrelor inferioare?
Care sunt grşelile la startul de spate?
Analizaţi biomecanic mişcările membrelor superioare specifice
procedeului spate.
Analizaţi biomecanic mişcările membrelor inferioare specifice
procedeuluispate.
Bibliografie
1. COUNSILMAN J., E., (1977), The sciences of Swimming Ed.
Counsilman CD, Indiana – SUA;
2. DOBOŞ, AL., (1994), Tainele marii respiraţii, Ed. Nirvana, Bucureşti;
3. MUREŞAN, E., (2002), Curs de înot, Ed. Fundaţia România de mâine,
Bucureşti;
4. OLARU, M., (1982), Înot, Ed. Sport-Turism, Bucureşti;
5. ŞALGĂU, S., GALERU, O., (2000), Nataţie – Curs -ID, F.E.F.S.,
Universitatea din Bacău;
6. THOMAS, D., G., (1996), Înot – Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucureşti.
56
Înot şi hidrokinetoterapie
Scop
Cunoaşterea amănunţită a tehnicii procedeului bras, în vederea utilizării a unor
elemente în activităţile de recuperare şi profilaxie.
Obiective operaţionale
După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
> Să-şi formeze abilităţile necesare activităţilor de învăţare corectă a
elementelor procedeului bras.
> Să-şi formeze deprinderea de a analiza biomecanic tehnica mişcării
membrelor inferioare, a membrelor superioare, a respiraţiei specifice
procedeului craul în vederea utilizării eficiente a acestora în activităţile de
recuperare şi profilaxie.
6.1. Tehnica procedeului bras
Scurt istoric
Acţiunile motrice specifice acestui procedeu sunt mişcâri circulare
denumite după verbul din limba franceză brasser care înseamnă - a amesteca cu
putere.
Procedeul este cunoscut încă din antichitate, atunci când în Odiseea,
Homer povesteşte că "Ulise înota cu mişcări rotunde, întinzându-şi braţele prin apă".
În anul 1538, în lucrarea "Colymbetes sive de arti natandi" este înregistrată o
descriere tehnică a procedeului bras.
În secolul al XIX-lea apar primele informaţii cu caracter sportiv din
domeniul înotului, unde mişcările de bras sunt folosite mai ales pentru probele pe
distanţe lungi, cum ar fi cazul cursei de o milă desfăşurată pe Tamisa.
Între anii 1900-1930 se înota bras într-o poziţie foarte înaltă, cu capul mult ridicat
şi cu mişcări laterale ample - brasul german.
În anul 1935, datorită unui regulament competiţional mai puţin clar,
unii înotători scoteau braţele din apă la revenirea în poziţie de alunecare, dând
naştere unui nou procedeu denumit atunci "fluture -bras".
Procedeul bras pe sub apă apare între anii 1950-1957, particularizat prin
vâsliri lungi cu braţele, realizate în apnee prelungită.
În anul 1957, Federaţia Internaţională (F.I.N.A.) interzice această
variantă de înot a procedeului bras, fiind considerată ca dăunătoare sănătăţii.
57
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Utilizarea procedeului:
Competiţional:
La J.O. procedeul bras se înoată în probele de 100 m şi 200 m; al treilea
procedeu în probele de mixt individual; al doilea schimb la ştafeta de 4x100 m mixt.
La Campionatele Mondiale în bazine scurte (25 m), se înoată şi în probele de 50 m
bras; al treilea procedeu în proba de 100 m mixt; respectiv al doilea schimb în ştafeta
de 4x50 m mixt.
Utilitar şi de agrement:
Este cel mai utilizat procedeu pentru agrement şi deosebit de valoros pentru
scopuri utilitar aplicative şi militare.
Componentele structurale din care se compune tehnica procedeului bras sunt
următoarele:
1. Mişcarea membrelor inferioare.
2. Mişcarea membrelor superioare.
3. Coordonarea dintre membrele superioare şi cele inferioare.
4. Coordonarea membrelor superioare cu respiraţia.
5. Startul în procedeul bras.
58
Înot şi hidrokinetoterapie
59
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
alunecării;
Greşeli;
a) La tracţiune:
• Vâslirea apei cu membrele superioare puţin depărtate, cu executarea
presiunii mai mult spre înapoi - propulsia este dominată de
rezistenţă;
• Vâslire largă - presiunea este exercitată mult peste lăţimea umerilor,
nu se realizează înălţarea peste apă; forţa tracţiunii este diminuată, iar
prelungirea traiectoriei nu compensează frânarea la deplasarea
braţelor spre trunchi.
• Orientarea palmelor faţă în faţă înainte de a se alinia coatele şi
umerii - apa este comprimată sub piept, diminuând eficienţa vâslirii;
b) La revenire:
• poziţia mâinilor în extensie;
• depărtarea mâinilor una de cealaltă - în ambele cazuri creşte rezistenţa
la înaintare.
60
Înot şi hidrokinetoterapie
Greşeli
• flexia genunchilor şi şoldurilor prea devreme pe tracţiune - creşte
rezistenţa la înaintare, diminuând eficienţa vâslirii;
• momentul de alunecare după terminarea ciclului este mult prelungit
duce la o importantă pierdere de viteză.
Startul
Primele faze ale startului se realizează asemănător celor descrise la startul de
craul (poziţia pe blocstart, elanul şi drumul aerian). Singura diferenţă apare la
,intrarea in apă, lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă.
Intrarea în apă se realizează la o adâncime mai mare, pentru a permite
efectuarea eficientă a lucrului pe sub apă, unghiul de intrare în apă fiind de
aproximativ 50° - 70°.
După un moment de alunecare pe sub apă, înotătorul execută o vâslire lunga cu
amândouă mebrele superioare concomitent, vâslire care se aseamănă cu tracţiunea
braţelor pe sub apă la procedeul fluture.
61
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
După realizarea tracţiunii, braţele sunt duse spre înainte pe sub abdomen, la o
distanţă cât mai mică de corp pentru a favoriza alunecarea şi înainterea înotătorului.
Când braţele, în drumul lor spre înainte, ajung aproximativ în dreptul pieptului,
începe faza pregătitoare a mişcării membrelor inferioare (flexia), care continuă cu
faza propulsivă după terminarea revenirii membrelor superioare.
Faza de alunecare este mai lungă şi este însoţită în a doua parte a ei de
tracţiunea membrelor superioare specifică procedeului bras.
În momentul începerii tracţiunii cu membrele superioare, capul înotătorului
trebuie să fie la suprafaţa apei.
Greşeli
a) La intrarea în apă:
• pătrunderea în apă la o adâncime prea mică - se revine la suprafaţă
mult prea devreme, fără a se putea efectua corect lucrul le sub apă;
• pătrunderea la o adâncime prea mare - nu se revine la timp la
suprafaţă apei, pentru a se executa inspirul şi apare senzaţia de
sufocare;
b) La lucrul sub apă:
• nu se efectuează lucrul sub apă cum trebuie, nu se apucă apă
corespunzător unei tracţiuni eficiente - se pierde din alunecarea şi
înaintarea înotătorului pe sub apa;
• tracţiunea cu membrele superioare este executată incomplet;
• ducerea membrelor superioare spre înainte executată cu coatele
întinse, sau nerespectând traiectoria corectă;
• începerea prea devreme a lucrului cu membrele inferioare - frânează alunecarea
înotătorului pe sub apă;
Pe uscat:
1. Culcat pe ventral pe banca de gimnastică, executarea mişcării
membrelor inferioare specifice procedeului bras. Se execută fără a
situa bazinul în afara băncii tocmai pentru a nu permite coapsei să
se flexseze pe abdomen;
2. Culcat pe ventral pe banca de gimnastică, cu bazinul înafara
suprafeţei de sprijin, executarea mişcării membrelor inferioare
specifice procedeului bras. Se execută fără a ţine picioarele în afara
băncii tocmai pemtru a nu permite coapsei să se flexseze pe
62
Înot şi hidrokinetoterapie
abdomen;
3. Şezând călare pe bârnă, mişcarea membrelor inferioare specifice
procedeului bras;
4. Stând cu călcâiele picioarelor apropiate, cu vârful picioarelor
depărtate, executarea flexiei şi extensiei genunchilor;
5. Culcat ventral pe marginea bazinului, executarea mişcării
membrelor inferioare în apă;
În apă:
1. Din sprijin cu mâinile pe marginea bazinului, corpul în poziţie
verticală, se execută mişcarea membrelor inferioare specifică
procedeului bras spre în jos. Treptat se efectuează orizontalizarea
corpului până la poziţia corectă, mişcarea executându-se spre înapoi;
2. Mişcarea membrelor inferioare cu mâinile sprijinite pe marginea
bazinului sau pe fundul bazinului în cazul unui bazin cu apă mică;
3. Mişcarea membrelor inferioare executată cu ajutorul unui partener,
care îl trage prin apă, ţinându-1 de mâini (în bazine cu apă mică);
4. Mişcarea membrelor inferioare cu sprijinul mâinilor pe plutitor;
5. Mişcarea membrelor inferioare cu mâinile în prelungirea corpului;
6. Mişcarea membrelor inferioare specifică procedeului bras, cu mâinile
pe şold sau la spate;
7. Executarea mişcării membrelor inferioare specifică procedeului
bras, fără sprijin, împingând spre fundul bazinului;
EVALUARE
Care sunt fazele mişcării membrelor inferioare la procedeul bras?
Care sunt etapele care compun mişcarea membrelor superioare?
Cun se execută coordonarea respiraţiei la bras?
Care sunt greşelile la startul de bras?
Analizaţi biomecanic mişcările membrelor inferioare specifice
procedeului bras.
Analizaţi biomecanic mişcările membrelor superioare specifice
procedeului bras.
64
Înot şi hidrokinetoterapie
Bibliografie
1. COUNSILMAN J., E., (1977), The sciences of Swimming Ed.
Counsilman CD, Indiana – SUA;
2. DOBOŞ, AL., (1994), Tainele marii respiraţii, Ed. Nirvana, Bucureşti;
3. MUREŞAN, E., (2002), Curs de înot, Ed. Fundaţia România de mâine,
Bucureşti;
4. OLARU, M., (1982), Înot, Ed. Sport-Turism, Bucureşti;
5. ŞALGĂU, S., GALERU, O., (2000), Nataţie – Curs -ID, F.E.F.S.,
Universitatea din Bacău;
THOMAS, D., G., (1996), Înot – Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucureşti
65
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Scop
Cunoaşterea unor direcţii de solicitare a mijloacelor hidrokinetoterapiei, în vederea
alcătuirii unor exerciţii şi aplicarea acestora în cadrul unor programe de recuperare
şi profilaxie.
Obiective operaţionale
După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
> Să-şi formeze abilităţile necesare utilizării optime şi eficiente a principiilor
hidrostatice şi a unor materiale ajutătoare.
> Să-şi formeze şi să-şi dezvolte imaginaţia şi creativitatea necesară pentru
alcătuirea şi alplicarea exerciţiilor specifice hidrokinetoterapiei, înotului
utilitar şi salvării de la înec.
66
Înot şi hidrokinetoterapie
Tot pentru facilitarea mişcărilor se pot folosi cele două diagonale KABAT
de mai sus din poziţia de decubit dorsal, pacientul fiind scufundat în apă. Tehnica
seamănă oarecum cu iniţierea ritmică deoarece pacientul începe mişcarea, iar
presiunea hidrostatică a apei o continuă, ridicând la suprafaţă membrul superior
(foto 1).
Cele două diagonale KABAT pot fi folosite şi dintr-o poziţie derivată din
decubit ventral. În acest caz, prima parte a mişcărilor se efectuează contra
rezistenţei apei (contra presiunii hidrostatice), finalul mişcărilor fiind facilitat de
aceeaşi forţă.
Îngreuierea mişcărilor se realiză prin ataşarea unui palmar pe mâna
membrului superior care realizează mişcarea.
În Foto 2 şi 3 este realizată diagonala KABAT de flexie – adducţie, însă fără
componenta rotatorie; în foto 4 este introdusă şi rotaţia internă.
În aceste exemple mişcările pot fi îngreuiate de ataşarea unui palmar pe
mână.
În foto 5, 6, 7, aceeaşi diagonală este realizată fără palmar.
67
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
68
Înot şi hidrokinetoterapie
Mişcările se execută la început lent, pentru a învăţa corect acţiunea, după care
viteza va creşte treptat. Prin creşterea vitezei se urmăreşte creşterea rezistenţei apei.
Exerciţii de stretching auto-pasiv realizate cu ajutorul forţei presiunii
hidrostatice a apei şi a unor materiale ajutătoare
Se utilizează pentru creşterea progresivă a mobilităţii articulare.
Exerciţiul 1
Stretching pentru extensorii umărului prin flexia auto-pasivă
În bazine cu apă mică, subiectul în şezând alungit, cu membrele superioare în
flexie şi mâinile sprijinite pe un plutitor a executat flexii de trunchi.
Presiunea hidrostatică a apei împiedică scufundarea flotorului, realizând
tensiuni în sensul flexiei umerilor.
La unghiul de mişcare la care apare o tensiune suportabilă se realizează o
menţinere a poziţiei, apoi se încearcă mărirea unghiului de flexie.
Căldura apei relaxează musculatura şi cu ajutorul stretching-ului lent se
câştigă mobilitate. Kinetoterapeutul fixează trunchiul subiectului pentru a nu se
dezechilibra
Exerciţiul realizează elasticizarea extensorilor umărului şi dezvoltarea
mobilităţii în sensul flexiei umărului.
Exerciţiul se poate executa unilateral sau bilateral.
Exerciţiul 2
Stretching pentru flexorii umărului prin extensia auto-pasivă
În bazine cu apă mică, subiectul aşezat alungit, cu braţele în extensie şi
mâinile sprijinite pe un flotor a executat extensii de trunchi (foto 8).
Presiunea hidrostatică a apei împiedică scufundarea flotorului menţinând
membrele superioare la suprafaţă.
Partea corpului de deasupra suprafeţei apei şi printr-o uşoară extensie
atrunchiului se realizează o forţare relativă a extensiei umărului, aceasta putând fi
controlată de subiect şi kinetoterapeutul care împiedică dezechilibrarea
trunchiului.
Ca şi în cazul descris mai sus, după aceleaşi reguli se realizează un
stretching lent cu menţinere suficientă (20-30 de secunde) pentru înlăturarea
contracţiilor involuntare ale musculaturii tensionate (strech-reflex).
Exerciţiul realizează elasticizarea flexorilor umărului şi dezvoltarea
mobilităţii în sensul extensiei umărului.
69
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Exerciţiul 3
Stretching pentru adductorii umărului prin abducţia auto-pasivă
Din poziţia ghemuit într-un bazin cu apă mică, subiectul având în jurul taliei
o centură cu greutăţi ataşabile (centură de scafandru) pentru a-l menţine scufundat,
execută genuflexiuni.
Braţul este poziţionat în abducţie cu mâna sprijinită pe un flotor sau plutitor,
forţa hidrostatică a apei menţinând la suprafaţă membrul superior; se realizează o
forţare controlată de către subiect a abducţiei.
Din această poziţie se realizează o intindere controlată a adduntorilor
umărului elasticizându-i solicitând articulaţia în abducţie şi dezvoltând mobilitatea
în această direcţie.
Tensiunea creşte în funcţie de aplitudinea genuflexiunii şi de calitatea
materialului ajutător (flotor sau plută).
Durata menţinerii tensiunii esta, la fiecare nivel de 20-30 de secunde.
Se aplică unilateral sau bilateral (utilizând două flotoare sau plute).
70
Înot şi hidrokinetoterapie
Exerciţiul 2
Subiectul în poziţia aşezat alungit cu braţul pe lângă corp, cotul în flexie de
900, antebraţul în poziţie intermediară de prono-supinaţie dar dus la spate (umărul
rotat intern) relaxează întreg membrul superior. Menţinerea poziţiei iniţiale este
ajutată de utilizarea unei centuri cu greutăţi ataşate subiectului (centură de
scafandru).
71
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Foto 12
72
Înot şi hidrokinetoterapie
Exerciţiul 1
Alunecări în plan vertical a capului humeral:
Exerciţiul 2
Decoaptarea gleno-humerală:
Subiectul în poziţia aşezat alungit în bazinul cu apă mică cu braţul pe
lângă corp şi menţinut în imersie cu ajutorul unei centuri cu greutăţi (centură
de scafandru).
Kinetoterapeutul introduce un antebraţ sub axilă cu care va executa o
tracţiune în afară, iar cu cealaltă mână plasată imediat deasupra cotului,
73
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Exerciţiul 3
Alunecarea posterioară a capului humeral:
Subiectul în poziţia aşezat alungit în bazinul cu apă mică cu spatele la
peretele bazinului îşi fixează mâna homolaterală pe umărul opus, braţul fiind flectat
la 900. Pentru menţinerea imersiei se foloseşte o centură cu greutăţi (centură de
scafandru).
Kinetoterapeutul împinge cu o mână de la cot în axul diafizei humerale iar cu
cealaltă mână, sub scapulă pune contra-rezistenţa (foto 15);
Manevra se execută lent şi cu menţinele la capetele cursei.
74
Înot şi hidrokinetoterapie
Exerciţiul 4
Alunecarea spre în jos a capului humeral:
Subiectul în poziţia aşezat alungit în bazinul cu apă mică, cu spatele la
peretele bazinului, cu braţul abdus la aproximativ 700 şi cu antebraţul sprijinit pe
antebraţul kinetoterapeutului. Pentru menţinerea imersiei se foloseşte o centură cu
greutăţi (centură de scafandru).
Kinetoterapeutul aplică o priză în brăţară cu ambele mâini deasupra treimii
superioare a humerusului, efectuând o presiune în jos şi o tracţiune în axului
braţului, asociată în final cu o rotaţie externă şi abducţie a braţului (foto 16).
75
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
76
Înot şi hidrokinetoterapie
77
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
Foto 22 Foto 23
Foto 24 Foto 25
O altă variantă, din poziţia de decubit ventral flotant (plută pe piept cu
capul în apă, folosind ochelari şi dispozitiv pentru respiraţie) legat de bara de
siguranţă şi cu tălpile sprijinite pe peretele bazinului cu apă adâncă. Umerii sunt
în abducţie la 900 şi în rotaţie externă la 900, cotul flectat la 900, antebraţul în
pronaţie, palma orientată spre în jos apucă materialul ajutător (pet de plastic, flotor
etc.). Se execută rotaţii interne concentrice în interiorul segmentului de contracţie,
urmate apoi de contracţii excentrice, presiunea hidrostatică împingând în sus
flotorul (materialul ajutător), timp în care subiectul nu relaxează musculatura, ci
încearcă încetinirea mişcării de ascensiune a acestora. (foto 26, 27, 28)
79
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
80
Înot şi hidrokinetoterapie
Din poziţia prezentată în foto 35, se pot executa mişcări active libere de
abducţie – adducţie, mişcări active cu rezistenţă de adducţie orizontală, mişcări
active de adducţie orizontală cu rezistenţă, mişcări pasive (facilitate) de abducţie
orizontală
La fiecare dintre situaţii gradul de flotabilitate, suprafaţa obiectului ajutător şi
viteza de deplasare a segmentului prin apă sunt aspecte direct proporţionale cu
rezistenţa apei.
Istoric Acquagym
83
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
84
Înot şi hidrokinetoterapie
Ower
Denumit şi înotul indian, se realizează din decubit lateral, cu un membru
superior înainte, celălalt înapoi, poziţionat imediat sub nivelul apei. Se vâsleşte cu
membrul superior avansat, iar celălalt susţine echilibrul corpului pe apă.
Membrele inferioare execută mişcări de forfecare în plan lateral, iar capul
este la suprafaţa apei pentru a respira.
Înotul subacvatic
Are o mare însemnătate utilitară, fiind folosit în primul rând pentru salvarea
de la înec, sau a celor aflaţi în pericol. A fost practicat din cele mai vechi timpuri,
iar din prima jumătate a secolului al XIX- lea, s-a desfăşurat şi sub formă de
concurs, cuprinzând probe de viteză, de rezistenţă, de adâncime, de durată, de
culegere a unor obiecte, de precizie cu ieşire la suprafaţă într-un loc dinainte
stabilit.
Fiziologii consideră că înotul în imersie poate fi dăunător sănătăţii, prin
producerea unui mare deficit de oxigen, şi în timp a unor deficienţe cardiace. De
aceea, în anul 1957 FINA a interzis probele de bras subacvatic.
Înotul subacvatic include procedee de deplasare pe sub apă şi procedee de
scufundare:
Procedee de deplasare prin apă:
• Bras - prezintă aceeaşi structură motrică ca înotul bras executat după
start şi întoarcere, particularizat printr-o vâslire mai lungă până la nivelul coapsei.
Poate fi folosită şi tehica brasului obişnuit, când membrele superioare vâslesc până
la nivelul pieptului, însă eficienţa este mai mica, deşi frecvenţa mişcărilor este mai
mare.
• Craul - este o denumire improprie, deoarece nu este realizat sub forma
procedeului integral, ci doar a mişcărilor membrelor inferioare specifice
procedeului craul. Mişcările propulsive sunt lente şi ample, putând fî conbinate cu
vâsliri ale membrelor superioare specifice procedeului bras, procedeul numindu-se
în acest caz - înot braţe bras cu picioare craul.
• Delfin - se execută mişcări ale membrelor inferioare specifice delfin şi
mişcări ondulatorii ale întregului corp, iniţiate şi amplificate la nivelul coloanei
cervicale.
• Dintre toate procedeele enumerate mai sus, cel mai eficient procedeu
este brasul cu vâslire lungă.
Procedee de scufundare:
• Scufundarea în picioare care se realizează din săritură de pe marginea
apei când aceasta este suficient de adâncă, sau de la suprafaţa apei. Scufundarea din
săritură se poate executa cu braţele apropiate de corp sau ridicate la verticală. În
ambele situaţii, corpul se menţine drept şi încordat, iar în poziţia braţelor nu există
85
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
ezitări, pentru a se evita plesnirea de apă sau producerea unor luxaţii ale articulaţiei
umărului. Scufundarea de la suprafaţă necesită o înălţare a corpului peste nivelul
apei până la nivelul urmata de o vâslire energică executată în sens ascendent către
suprafaţa apei.
• Scufundarea în cap se execută din săritură - vertical sau oblic - şi de la
suprafaţa apei. În scufundarea de la suprafaţa apei, înotătorul trece din decubit
ventral în ghemuit şi, prin executarea unei vâsliri energice de bras, se scufundă
extinzând membrele inferioare la verticală, deasupra apei. Datorită greutăţii
corpului, se realizează o alunecare în imersie, această deplasare fiind accelerată
prin mişcări ale membrelor superioare şi inferioare.
7.3.2.Salvarea de la înec
Gravitatea unui accident petrecut în apă este, de regulă mare, iar acţiunile
legate de salvarea şi acordarea primului ajutor sunt complexe şi deosebit de
importante.
Formarea deprinderii de a înota are în vedere şi însuşirea cunoştinşclor
necesare pentru a interveni prompt în cazurile de înec, de a acorda primul ajutor
celui expus pericolului.
Înecul se produce ca urmare a unui stop respirator sau cardiac, în special
când apa este rece. De asemenea, poate fi cauzat de oboseală asociată cu frica de
apă, de crampe musculare sau traumatisme. În aceste situaţii victima se sufocă
datorită blocării căilor respiratorii, apoi înghite apă, suprapunându-se stării de
asfixie şi diluare a sângelui (hemoliză). Decesul se produce datorită unui edem
pulmonar, unei fibrilaţii ventriculare sau anoxiei creierului.
Procedeele de transport ale înecatului sunt practicate cu următoarele prize:
a) sub axilă - se trece braţul pe sub axila victimei, pentru a-i susţine bărbia
cu degetele, astfel încât capul victimei se sprijină pe umărul salvatorului. Acesta
poate înota pe spate sau pe o parte (ower), cu ajutorul mişcărilor de picioare şi al
unui singur braţ;
b) sub ambele axile - victima este susţinută cu mâinile pe sub axile. Se
înoată pe spate cu mişcări ale membrelor inferioare specifice procedeului bras;
c) la cap - se apucă cu mâinile faţa înecatului (degetele cuprind maxilarul
inferior) şi se înoată pe spate cu mişcări ale membrelor inferioare specifice
procedeului bras.
Este indicată apropierea de înecat prin spatele acestuia. Indiferent de
tehnica adoptată, victima trebuie deplasată pe spate, cu faţa afară din apă, evitând
trecerea braţului peste pieptul său.
86
Înot şi hidrokinetoterapie
În cazul în care salvatorul este prins energic din faţă, pentru a se elibera, el
se scufundă, iar dacă este prins prea tare, trebuie să împingă cu palmele bărbia
înecatului pentru a-i da capul pe spate.
Dacă este prins din spate, salvatorul se grupează şi se răstoarnă cu capul în
jos, aşezându-şi tălpile pe abdomenul victimei, în care se împinge puternic.
Când cel salvat este doar obosit se recomandă următoarele:
• salvatorul înoată bras, iar victima se sprijină pe umerii săi;
• salvatorul înoată over, menţinând un braţ la suprafaţa apei, braţ pe care
se sprijină victima;
doi salvatori înoată bras, la distanţă de un metru unul faţă de celălalt, iar cel salvat
se sprijină pe umerii lor. În cazul în care salvatorii înoată unul înaintea celuilalt,
victima se susţine cu mâinile pe umerii celui avansat şi cu picioarele pe umerii
celuilalt.
Când nu există materiale de salvare speciale, cum ar fi: bărci de salvare,
vesta de salvare, centură sau colac, pot fi folosiţi buşteni, scânduri, bidoane din
plastic goale etc.
Odată ce a scos victima din apă, salvatorul trebuie să intervină rapid, în
maxim 6 minute de la declanşarea tulburărulor generale de înec, pentru a-1 oxigena
şi a-i restabili funcţiile vitale.
După scoaterea victimei din apă, primul ajutor începe cu evacuarea apei
aflate în căile respiratorii. Pentru aceasta, se deschide gura victimei, i se scoate
limba, se curăţă cavitatea bucală, apoi se aşează pe genunchi şi se încearcă prin
câteva presiuni, evacuarea apei.
După aceste manevre, care trebuie să dureze foarte puţin, se aşează victima
cu faţa în sus, cu capul şi bărbia ridicate şi se începe respiraţia "gură la gură" cu o
frecvenţă de 16 expiraţii ample pe minut. În acelaşi timp trebuie verificăm dacă
bătăile inimii se simt, iar dacă nu se simt se trece la masajul cardiac extern, cu o
frecventă de 60 de mişcări pe minut. Această manevră se execută până la sosirea
personalului calificat, care transportă accidentatul la cel mai apropiat spital.Aceste
manevre se pot efectua 1-2 ore, şi se recomandă în cazul în care victima adusă la
mal este în stare de inconştientă.
La unii accidentaţi, după eliminarea apei, aceştia îşi revin, iar în acest caz
trebuiesc urmăriţi 2-3 ore pentru a prevni complicaţiile reflexe tardive, apoi va fi
prezentat medicului. Accidentatul nu are voie să doarmă aproximativ 6-8-ore după
accident.
EVALUARE
Bibliografie
88